bunastarea statului depinde de recrutii pe care ii alegi

Medicul respectiv daca a avut profesori buni si dorinta de-a invata nu ma intereseaza daca a absolvit fac.particulara sau cea de stat.
Depinde de individ.
Exemplu : platesc o multime de bani in asigurare de sanatate dar fetita mea a fost nascuta cu ajutorul unui medic stagiar in anul 1 la obstretica -ginecologie la spitalul universitatii la care eram angajat in acel timp iar doctorita specialista care de fapt facea 350000 -400000 de dolari pe an ca sef de catreda de ginecologie nu a fost de gasit desi a fost chemata prin "pager" de 4 ori. Tinara stagiara a fost excelenta.Cind totul s-a terminat a aparut si doamna-profesor doctor motivind ca a avut multe hirtii de semnat. Platesc 305 dolari pe luna numai in asigurare de sanatate ca sa am un specialist cind am nevoie...
Deci omul conteaza si cit de pregatit profesional este si desigur si cei care l-au scolit sau in cazul meu cei care nu au scoli-to si nu au aparut la nevoie ....particular sau nu !

Cat e in Romania concediul de maternitate? Un an?

In State depinde de companie. De obicei e de o saptamana inainte si sase dupa, eventual opt saptamani in cazul in care ai nascut prin cezariana. Pe aceasta durata, plata este de 50% pana la 75% din salariu.

Hai sa nu mai comparam si sa strambam din nas, sau daca tot comparam, sa tinem cont de toti factorii. Eu zic ca atitudinea angajatorului roman este, daca nu de tolerat, cel putin de inteles.

Catalin

Si familiale, si religioase, si profesionale, si.... cate si mai cate. Avem o singura viata (una). 1! Hai sa ne-o petrecem ingrijorandu-ne "oare vecina ce-o zice?!" Give me a break! Iertat sa-mi fie limbajul, insa mi se rupe! Atata vreme cat eu ma simt bine, ceilalti n-au decat sa susoteasca/se revolte pana n-or mai putea.

In alta ordine de idei, daca bunastarea ta depinde de impresia artistica pe care le-o lasi celorlati... e clar ce-i de facut...

SSDD

- exclusivitate = intradevar, o religie institutionalizata este in mod necesar rigida. Altfel nu ar rezista. Nu poti sa pretinzi ca stii adevarul suprem, ca mai apoi sa-ti schimbi teoriile de baza. Dar, exista in cadrul crestinismului si curente orientate spre unificarea credintelor religioase, la fel cum exista si curente extremiste.

- intoleranta si condamnarea a tot ce-i diferit de propria ideologie = la fel, nu trebuie sa generalizam. Chiar daca religia este esential conservatoare, ea se adapteaza societatii in cele din urma. De exemplu, divortul. La fel cred ca va fi si cu multe alte aspecte ale ideologiei. Sa nu uitam ca biserica crestina, este totusi o institutie a societatii, in majoritatea lumii. Ea trebuie sa se adapteze sau va disparea.

- Aici nu ai dreptate. In primul rand, pentru ca intelectualismul nu e totuna cu stiinta. De exemplu, cultura Europei in timpul evului mediu, a fost salvata de catre biserica. Majoritatea cartilor care au scapat pogromului barbarilor au fost duse in biserici, manastiri. Pe parcursul a aproape jumatate de mileniu, marea majoritate a "oamenilor de stiinta" au fost calugari sau teologi. Muzica si artele plastice, au fost predominant religioase. Regii si nobilimea nu stiau sa citeasca, iar teologii faceau filosofie. Sub umbra institutiilor bisericii s-a dezvoltat medicina. Problema a aparut odata cu faptul ca biserica a realizat ca detine o putere uriasa. De frica pierderii aceste puteri, biserica a incercat sa pastreze o parte cat mai mare din crestinism, pedepsind ereziile sau devierile de la norma. Era in interesul papilor si a episcopilor sa detina o influenta cat mai mare. De acolo vin persecutiile religioase asupra oamenilor de stiinta care contraziceau dogma. E vorba de politica practicata de mai-marii bisericii. E vorba de dorinta de putere a unor simpli oameni. Nu e crestinismul de vina pentru conducatorii sai.

- anti liberalism si conservationism = daca ai observat, gradul de politica religioasa a unui stat depinde de politica sa laica. Cu cat o tara este mai liberala, cu atat si biserica. Liberalismul sau conservatorismul, nu tin de o religie anume, ci de politica institutiei acelei religii. Asa a fost si in trecut. Crestinismul, inceput ca o revolutie oarecum de stanga, a ajuns prin politica bisericii sa devina o aristocratie. Ca orice aristocratie, ea a fost neaparat conservatoare. Asta nu inseamna ca acum, nu exista curente liberale in biserica crestina. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un liberal (atat cat s-a putut, fara sa schimbe substantial dogma crestina).

- dorinta de teocratizare = Pai, legea biblica a fost mult timp suprapusa celei laice. Legea biblica a fost o instanta morala in primul rand. Atat timp cat ea presupune ca aceasta este vointa divinitatii, cel care crede in divinitate, trebuie sa se supuna in primul rand legii sale. Adica, un om cu adevarat credincios, ar prefera sa faca puscarie si sa ajunga in rai, decat invers. Asta in ceea ce priveste optiunea fiecaruia, in privinta legii pe care sa o urmeze. Despre faptul ca in timpuri de mult trecute, legea biblica se afla deasupra legii laice, ajungem din nou la conducatorii bisericii. E si normal ca nu le-a convenit locul doi, sa fie doar cei care sfatuiesc. Au simtit nevoia sa fie si cei care pedepsesc. Toate astea din dorinta de putere, oameni care nu aveau sanse sa conduca tari, au avut totusi ocazia sa conduca o institutie uneori mai puternica. Conducatorii bisericii au schimbat in permanenta legea biblica, in asa fel incat sa scoata maxiumul de profit sau influenta. Dorinta de teocratizare nu e altceva decat dorinta de a conduce o institutie extrem de puternica. Din nou spun, nu cred ca ar trebui sa dam vina pe doctrina crestina (sau islamica, de ce nu?), din cauza abuzurilor unor institutii. Iar teocratizarea, in occident cel putin, nu cred ca e o optiune luata in seama, nici macar de biserica.

Astea nu sunt spuse din punctul de vedere al unui crestin autentic. El ar avea cu totul alte argumente.

Ceea ce e periculos acum e sa ridici taxele, asta va pune o frana mare in consumer spending... Atunci incepe baiul.


poate gresesc eu, dar nu tocmai acest consumer spending peste puterile de solvabilitate a generat criza actuala? toti s-au intins mai mult decat aveau plapuma, au luat credite peste credite de consum si cand a fost sa plateasca si n-au avut cu ce, bancile s-au trezit ca garantiile acelor credite erau supraevaluate. si asa a cazut piata imobiliara, apoi institutiile financiare, care erau direct legate de aceste garantii. apoi panica a facut restul si a luat-o totul la vale.

iar ceea ce spui tu cu profiturile multinationalelor, da, sunt companii americane (da fapt nu sunt sigura, sunt americane 100% sau sunt "multi"-nationale? ), insa nici ele nu prea platesc taxe :D. avantajul lor e ca-si pot transfera profiturile in tarile in care taxele sunt cel mai scazute si pot manipula foarte bine scriptele in avantajul lor. imi amintesc ca proful de economie zicea ca multinationalele sunt cei mai rai platnici de taxe, prefera sa angajeze armate de avocati care sa le gasesca cele mai subtile chichitze, numai sa nu plateasca taxe.

si atunci, de unde sa existe bani la bugetul statului si cum sa se incurajeze acel "government spending" de care povesteai?


am citit acuma si articolul, sincer, mi se pare o incercare de a ridica moralul publicului american :). degeaba face coca-cola profituri si vinde enorm, dar profiturile ei nu au cu nimic de-a face cu america... nu contribuie cu nimic la bunastarea "statului american". nici macar activitatea ei nu are de-a face cu america, majoritatea locurilor de munca sunt abroad. deci da, participa la bunastarea "globala", daca vrei, dar noi vorbeam aici de politici financiare de stat.

zaraza

Clar, ca persoanele ce le visezi le intalnesti intr-o alta dimensiune, trebuie sa-ti dai tu singur de asta seama, si faci acest lucru insa nu stiu de ce te indoiesti de tine, prea mult, si nu e bine.Crede in tine si in ce iti spune adancul tau caci el,doar el cunoaste adevarul.Deja-vu sunt intamplari rupte din alte vieti, daca le ai, ajuta-te sa mergi mai departe.... Cat despre alte vieti, te vei reincarna de atatea ori pana cand vei muri constient. Daca ai trecut peste moarte constient nu inseamna ca esti mort, inseamna ca te-ai iluminat, astfel vei trai ultima viata, pentru ca ai cunoscut tot ce trebuia sa cunosti.Ai putut opri roata vietii constient, o alta reincarnare nu mai e necesara.De aceea ne reincarnam in fel de fel de vieti, de aceea revenim inapoi, pentru ca nu cunoastem constient Adevarul de dincolo... Tu esti aproape de el, nu-l scapa.... o data scapat te va costa o alta viata-n plus.Depinde de tine, ce doresti sa alegi.

Depinde cat esti de dragut. Urma alege! :oP

Stiu eu de ce nu m-am casatorit :)
Sunt cu persoana pe care o iubesc. Daca nu iubesc pe nimeni, sunt singura.
Nu se pune problema intre a alege casnicia sau iubirea vietii. Cand iubesti pe cineva si depinde de tine sa fii cu acea persoana, cu ea esti.
Daca nu, iti creezi o dilema, ca vai vezi Domane m-am indragostit, “dar cum sa dau cu piciorul casniciei, cum sa imi ranesc partenerul..” care de altfel o fi foarte “fericit” cand de fapt nu e iubit. Deseori in asemenea “indecizii” in numele iubirii, cel care e casatorit dar totusi indragostit alege calea cea mai jalnica, a unei relatii paralele. Asa, ca sa aiba si capra si varza...care iubire?!
Dimela nu exista cand iubesti. Esti cu persoana iubita. Ca e sotul/sotia sau ca este altcineva. Si esti doar cu acea persoana, nu mergi in paralel, nu minti si nu te minti.
Cand renunti, niciodata nu renunti la iubirea vietii. Nu se poate renunta la asa ceva decat daca nu a fost iubire. Mai exact in asemenea situatii, nu e vorba ca renunti, e vorba ca alegi altceva – alegi sa fii cu cel cu care te-ai casatorit. Si alegi asta din diverse motive – siguranta, confort, obisnuita, frica de schimbare, bani sau alte avantaje. Fiecare are motivele sale personale. Dar sa sustina ca au renuntat la iubirea vietii lor mi se pare chiar o prostie. Dar ce sa faci, e greu sa fii sincer si cu tine insuti, darmite cu altul.
Daca ramai cu sotul/sotia, iubind o alta persoana, ce bine ii faci? Se spune, cinic ca ceea ce un om nu stie nu ii poate face rau. Poate ca si acea fiinta are dreptul de a fi iubita, iar tu stai langa ea, o amagesti cu falsa ta iubire si mai rau, poate mai ai si o relatie extraconjugala. Ce viata ti-ai construit, ca inima ta bate pentru altcineva? Lucrurile sunt mereu schimbatoare. Poate la inceput ai iubit persoana cu care te-ai casatorit, dar iubirea a trecut, a ramas atasamentul. Da, exista un aorecare confort. Dar nu este multumire, nu este iubire. Si e firesc sa-ti doresti iubire, asa ca vei cauta in alta parte ceea ce nu ai...si intr-o buna zi te indragostesti de altcineva.

Sa vedem ipotezele propuse – daca ma indragostesc de un barbat casatorit., Nu reprim nimic, nu am de ce. Insa depinde de el ce va hotara, daca ma iubeste si alege iubirea sau ramane cu sotia, alegand cunoscutul, confortul, siguranta. Chiar daca altii ar suferi – in acest caz sotia – pana la urma adevarul este adevar si mai bine il infruntam decat sa traim in minciuna. In nici un caz nu accept sa ma iubesc clandestin. Aceasta nu face decat sa sporeasca sirul mincinilor si al prefacatoriei. Sa stiu ca el isi ia gentuta de antrenament si ii spune suav celei de acasa: draga mea, ma duc la antrenament, vin mai tarziu. Si apoi vine la mine si-mi declara iubire si...restul. Mai bine ne vedem fiecare de ale noastre. In acest caz baratul are o pasiune, isi doreste o aventura. Daca nu ma iubeste, asta e, imi ramane doar sa accept realitatea si sa imi vad de viata mea.
A doua ipoteza – in ce ma priveste, partenerul meu nu ar ajunge sa traiasca iubirea vietii lui, fiind in acelasi timp cu mine. Daca simt ca lucrurile nu merg, il provoc la o conservatie sincera in care sa ne spunem totul, oricat de dureros ar fi. Daca as afla asa ceva, trecand peste durerea pe care as simti-o, i-as spune ca daca o iubeste pe ea, cu ea trebuie sa fie, nu cu mine. Si chiar daca este indecis, eu mi-as face bagajele si as pleca. Ce rost are sa stau cu un om care nu ma iubeste? Poate ca am sansa sa intalnesc si eu iubirea vietii mele, dar asta sigur nu se va intampla daca stau cu un om care iubeste pe altcineva. Nu am cum sa nu tin, cel putin, la partenrul meu. Chiar daca nu mai suntem un cuplu, ramanem, in ce ma priveste amici. La mine va gasi un sprijin, o vorba buna, pentru ca am avut o viata impreuna, pentru ca tin la acel om si asta nu are legatura cu faptul ca nu mai suntem impreuna ca si cuplu ori ca iubeste pe altcineva.
Nimeni nu poate spune cand o iubire este adevarata. Cel mai adesea nu aflam niciodata cat de adevarata este iubirea celuilalt pentru noi. Insa putem sti cat de adevarata este iubirea noastra pentru acea persoana. Daca avem curajul de a lasa prostiile la o parte si a ne privi pe noi insine si a recunoaste ceea ce simtim cu adevarat.
Cat despre celula de baza a societatii...pai daca intr-o familie nu este iubire, atunci familia aia este degeaba si mai ales copii au de suferit. Ei sunt sensibili, ei simt atat de multe! Cum e mai bine? Ca un copil sa locuiasca doar cu un parinte sau cu doi parinti care nu se iubesc, se inseala, se cert..poate se si bat?!
Daca nu iubesti si nu-ti face placere sa fii cu celalat, atunci familia devine o sura de conflicte si de nevroze. Nu e de mirare ca societatea e bolnava, de vreme ce familia-celula sa de baza – este deseori o chestiune de convenienta, de confort, de inertie, cand oamenii nu mai simt mai nimic unul pentru celalalt.
Nu mi-as dori, in nici un caz, ca omul pe care-l iubesc sa fie cu mine, desi iubeste pe altcineva. E trist si pentru el si pentru mine. Daca imi spune: iubesc pe altcineva, chiar eu il ajuta sa-si faca bagajele. Ce rost are sa ma cramponez de el?
Casnicia este un act, o convenienta. Iertarea mea nu vine ca urmare a tentativei de a salva ceva artificial. Daca s-a ajuns pana acolo incat sa ma insele, cred ca lucrurile vorbesc de la sine si e cazul ca fiecare sa isi vada de viata lui. Il iert. Dar iertare nu presupune o continuare a relatiei. Nici nu-l cert, nici nu-l blestem, dar nici cu el nu mai stau.
Legile morale nu au nici un fel de valoare, nici in lipsa iubirii, nici in prezenta ei si nici in ceea ce o priveste. Sunt lucruri total diferite, situate in planuri diferite. Depinde de fiecare in ce plan alege sa traiasca.
Casatoria nu are nici un fel de legitimitate. Este o conventie sociala inventata de om. Doi oameni se iubesc fara a fi casatoriti, daca se casatoresc se pot iubi in continuare (desi de cele mai multe ori raturnari itneresante de situatie urmeaza acelui act, mai exact ideii ca te-ai legat printr-un act), iubirea nu are nimic de-a face cu casatoria. Casatoria nu presupune iubire, asa cum iubirea nu presupune casatorie. Planuri diferite...
Nu e vorba ca mariajul s-ar putea baza exclusiv pe o promisiune, pe o obligatie, pe constrangeri, pe mustrari de constiinta ori sentimentul de vinovatie. In realitate, deseori pe asemenea chestiuni se bazeaza, precum si pe alte considerente: bani, statut social, diverse avantaje, fuga de singuratate asociata cu obisnuinta, etc.
Da, iubeste si fa ce vrei, fiindca atunci cand iubesti nu faci rau. Da, faci rau, insa doar in ochii altor oameni. Nu in ochii lui Dumnezeu.
Misto citatul lui Kierkegaard.
In orice caz, citatele pot si comentate in ambele sensuri..depinde ce sens dorim sa le atribuim.
Nu cred in asa zicele “motive de despartire”, pana la urma totul ar trebui sa vina de la un simplu fapt: iubesc sau nu iubesc acea persoana. Sa faci asa cum simti. Multi vin si invoca diverse motive, diverse aspecte neplacute ale celuilat pe care le stia si cand s-au cunsocut, cand il iubea. Asa ca este vorba despre faptul ca iubirea nu mai este. Iar cand nu mai este, devine foarte trist sa o substituim cu aparenta de iubire, minciunile, fatarnicia si prefacatoria pe care le implica.
Pana la urma totul se reduce la o chestiune de optiune personala.

Ia să-ti spuna baba ceva, ce ,sigur ştiu mulţi cafegii iar ceilalţi vor
invaţa cu timpul.
Am ris , am plins, am gresit , mi-am
inţeles şi reparat greşelile,am fost foarte fericită,a trecut repede,am cazut in noroi şi singură m-am ridicat,am pierdut şi apoi am cîstigat,am alergat iar acum pasul mi-e mai domol,am fost frumoasă(aşa se spunea),acuma nu mai sunt la fel, am fost o aşhie de om ,nu mai sunt.
Pentru tot ceea ce am fost şi cea de acum, am fost şi sunt singura vinovată.
Nu am stat sa-mi pling de milă niciodata alegind un rîs zdravan sau macar un zimbet.Mi-e dragă viaţa şi chiar aş vrea ca cei incărcati de probleme şi întrebări, cei pentru care este o povară sa incerce macar a renunta la incăpatinare.Oare vor fi unii care sa spuna ca sint patetica?
Chiar asa-mi pare că sunt acuma ,dar,sigur îmi va trece:))

clone au existat si vor exista intotdeauna; depinde de fiecare atitudinea pe care alege s-o aiba fata de ceilalti utilizatori ai cafenelei, clone sau nu;
daca o clona/un troll te scoate din sarite, e doar vina ta, pentru ca ca il hranesti cu atentia ta.

ai un alt posibil raspuns, citatul e de la admin

o privire prea ingusta si unilaterala a problemei.
din mai multe puncte de vedere.

de exemplu, dpdv practic, problema urateniei paote fi depasita cu usurinta alungand fotonii sau dupa metoda mai vulgara care zice 'pune-i ziarul pe fata' (bineinteles daca restu e suficient sa se arate la lumina).

dupa cate retin din istoria feminismului una din cele care l-a inceput, o lordeasa tanara, bogata si insetata de cunoastere in sensul biblic, numai urata si neintegrata nu era.

de fapt pot sustine oricare din punctele de vedere, depinde de coduelantul meu ce pozitie alege.

ps afirmatia asta parca ar fi derivata din reclama de bautura care transforma orice barbat un rudolf (dupa ce a consumat-o si nu-i mai pasa...).

pps pentru ignorantii in scrierele sfinte, sensul biblic, contrar primei impresii, e ala bun!!!

nici nu cred ca exista o arma biologica mai puternica decat noi insine, impotriva noastra.

exact...pentru ca avem sentimente de tot felul care ne mana inainte sau in cea mai apropiata prapastie.
am citit-o mai demult, mi-ar fi placut s-o recitesc. e o lectie despre viata - nu cum trebuie traita ci cum s-o intelegem. sa REUSIM s-o intelegem...
...si moartea face parte din lectia asta, fara doar si poate.
daca-ti traiesti destinul nu-nseamna ca-l accepti - traindu-l, te implici. depinde doar de tine sa-ti alegi prapastia in care sa cazi.

toti, da' absolut toti suntem inhamati la un jug. Chiar daca jugul este viata in sine. Amu, drept ii ca pentru unii jugul e mai usor iar pentru altii mai greu depinde de cum am stiut sa alegem si de cum ne-am trezit injugati. Nu, nu cred ca m-as simti acasa cu un jug peste puteri de dus.
Si mai cred ca nu revolta-i eliberatoare, ci momentul in care constientizezi ca jugul e prea greu si nu-l mai poti duce pen' ca te ingenuncheaza pana cazi frant.

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Lipsa de cunostiinte reale in domeniu, tratarea superficiala a problematicii face ca unii sa poata sa exprime asemenea aberatii.

Ceea ce este insa real si incontestabil este faptul ca absolut toate ideologiile au sfirsit in practica in dictatura.

In lumea de azi nu exista democratie, exista doar sisteme dictatoriale mai mult sau mai putin abuzive, dar dictaturi.

Casta politicienilor, care si-au aservit institutia statului, fact tot ce fac pentru interesele lor de grup.

Daca ma uit bine in jur, pot defini actualul sistem ca "SCLAVAGISM LUMINAT". Sclavul are dreptul la o anume bunastare (piine si circ) dar in rest depinde complet de stapin, adica de statul care ii controleaza si reglementeaza fiecare aspect oricit de marunt al vietii lui ca individ.

Fiecare ideologie a incercat sa aduca la putere un anume grup de indivizi, si a ajuns sa concentreze puterea in miinile unui nucleu de indivizi ahtiati dupa putere si control.

Mai vorbim.

"Daca ma uit bine in jur, pot defini actualul sistem ca "SCLAVAGISM LUMINAT". Sclavul are dreptul la o anume bunastare (piine si circ) dar in rest depinde complet de stapin, adica de statul care ii controleaza si reglementeaza fiecare aspect oricit de marunt al vietii lui ca individ".

Anonimule, ai uitat să arăţi cu degetul spre iudeo-masoni, în rest tacâmul e complet. Şi mă rog, care este alternativa pe care o propui?

Trebuie sa va spun ca am facut armata (termen redus, inainte de facultate) acum 20 si ceva de ani.
Pe vremea aceea, nu numai militarii in termen, ci si elevii, studentii si puscariasii erau folositi ca mana de lucru (ultra-ieftina, dar si teribil de ineficienta) in agricultura sau alte domenii; iobagie mascata, care va sa zica. Basca la inundatii, cutremure, incendii...
Stagiul militar obligatoriu (cu toate ale sale) NU cred sa fi facut pe cineva BARBAT (persoana de sex masculin caracterizata de maturitate, responsabilitate, solidaritate si spirit de sacrificiu), daca acela nu era deja.
In schimb, "gratie" regimului semi-concentrationar si puterilor discretionare atribuite unor indivizi de o calitate umana cel putin indoielnica (gradati frustrati, subofiteri mitocani si ofiteri semidocti, in cel mai bun caz), aRMATA i-a pregatit pe recruti pentru ilegalitatile, umilintele si relativismul moral din viata civila ("nu se fura, se completeaza", "daca-i ordin, cu placere", ca si celebrul "supirioru' nu minte", repetat obsesiv de la Mos Teaca incoace).
Asadar admit ca aRMATA a fost o scoala, dar nu de barbatie ci de barbarie. Am fost invatati - neoficial, dar metodic - ca abuzul este insuportabil numai pentru victime ("cand o sa fiti si voi gradati, o sa-i ... piiiu ... si voi pe altii"), ca impostura nu trebuie sa deranjeze si ca "numai cine nu se descurca (horribile dictu!) are viata grea". Desigur, unii si-au invatat lectiile mai bine decat altii, dar nu pe alte principii a functionat statul (R.S.R.), nu alta este pregatirea morala a fostelor "esaloane 2 si 3", devenite astazi "1 si 2"... Poate asa se explica manierele de prim-secretar de judet ale unor ministri sau limbajul de secretar cu propaganda al unor parlamentari (de la stanga la dreapta spectrului politic) din ultimii 14 ani, toti amintindu-si cu nostalgie "lectiile de viata" din aRMATA.
Prin urmare, cred ca aRMATA (institutie de depersonalizare) nu ajuta individului, mai ales cand incearca sa se substituie celor 7 ani de-acasa.
Din fericire, incazarmarea este pe cale de disparitie azi, din cate am auzit, cand militarii care locuiesc in garnizoana sunt incurajati sa stea pe-acasa, ca sa faca Statul economie la ciorba de teci si la ceaiul cu bromura.
In privinta "vietii de trupa", acum e economie de piata, totul se vinde si se cumpara, "descurcarea" e, adica, la vedere, fara nici o jena...
Macar s-a renuntat la "munca politica in armata", la telejurnalul urmarit cu religiozitate in "club" si la "Te apar si te cant, patria mea".
Cui foloseste?
Poate fostilor "baieti de cartier" care, cu livretul militar in buzunar, se transforma in gardieni publici, un fel de mini-culegatori de taxe de protectie de la tarabagii.
Poate absolventilor de licee industriale care n-au fost in stare sa se faca fotbalisti celebri & bogati si care, ca sa devina agenti de paza (simpatic eufemism pentru gardian/gorila/peste) au nevoie de acelasi livret.
Poate "sergentilor reangajati", carora Statul le asigura serviciu (deci, leafa), casa, masa si uniforma, dar care, pentru a fi "reangajati" trebuie sa fi fost "angajati", adica militari in termen, cu livret.
Cu siguranta, angajatilor (militari ai) Centrelor Militare Judetene care pretind & primesc spaga (sau poate doar "atentii"?) si ca sa te scape de armata, si ca sa te ia in armata (depinde ce vrei tu), in conditiile in care numerosi baieti instabili psihic, dar "neatenti" ajung sa faca armata, sa poarte arma, sa se impuste in post sau sa omoare oameni nevinovati.
Si, desigur, emisiunilor radio-TV "Ora Armatei" unde aflam despre faptele de arme "de peste mari" ale detasamentelor cu nume de domnitori care nu se mai studiaza la Istorie. Detasamente formate EXCLUSIV din militari angajati pe baza de contract.

Cum zicea Woody Allen: "Si atunci, la ce bun sa te mai razi?" (zilnic, la 5:30 dimineata, cu apa rece)

Toata chestia cu autonomia regiunilor istorice ale Romaniei, mie mi se pare o chestie extraordinara. Dar toata gargara asta nationalista provine din neintelegerea conceptului de autonomie. Sa ai guvern propriu. Pentru unii asta inseamna ca gata, esti independent, si stai pe picioarele tale. Ei uita ca de fapt ca sa fi independent iti trebuie o putere legislativa, si aceasta este Parlamentul (in Europa si majoritatea statelor). Totul depinde de cum este aplicat acest proces. In Transilvania, toate aceste schimbari ar fi numai in bine, pe cand in celelalte regiuni (minus Bucurestiul) ar duce numai la schimbari in rau, pana se trezeste populatia, ca de fapt ei nu mai primesc, ci acuma trebuie sa munceasca pentru ca sa faca ceva. Si cu independenta Transilvaniei, o parte ar fi de acord, o parte nu (asta oficial) dar, nu stiu cati dintre voi sunt ardeleni aici, dar va spun, ca de cate ori un ardelean a avut un contact mai putin reusit cu o persoana dintr-o alta regiune, atunci si-ar fi dorit sa fi fost acolo ca si turist strain, nu ca si componenta a aceleiasi tari. Pentru ca pur si simplu, intre Ardeal si restul Romaniei sunt diferente, de mentalitate. Si cateodata si de civilizatie.
Imi inchei aici pledoaria, daca cineva vrea sa comenteze, il rog sa o faca.

- E fapt incontestabil ca, in general, nivelul de trai al populatiei din tarile puternic industrializate, este superior nivelului de trai al populatiei din tarile mai putin, sau deloc industrializate. Dar cind zici industrie, automat zici materie prima, adica resurse naturale. In alte cuvinte, bunastarea materiala a unui popor depinde in mare masura de disponibilitatea acestor resurse naturale. Mai departe... cu cit industria unui stat este mai puternica (,) cu atit viteza de epuizare a resurselor sale naturale creste.

CE se intimpla deci cind aceste resurse naturale incep sa se imputineze, compromitind astfel industria tarii respective si implicit prosperitatea materiala a populatiei... (astazi cind nu mai e la "moda" sa ai colonii - vbv...)?...

Fireste, politicienii respectivei tari se uita peste "gard" in "ograda" vecinului, si daca "ocheste" "stuff"-ul de care au nevoie, pasul urmator e... cum sa puna mina pe el. Incearca prin comert. Daca nu "tine", incearca prin vre-o forma sau alta de manipulare/trisare. Daca nu "tine", incearca prin santaj - o forma fiind, in unele cazuri, sanctiunile economice. Daca nu "tine", gaseste pricina de gilceava cu vecinul... se duce, il omoara - pur si simplu - si ii ia "stuff"-ul.... Dar pentru ca asta nu prea se armonizeaza cu "valorile crestine occidentale".... si nu poate functiona la nesfirsit... ce-ar fi sa nascoceasca ei... o noua ordine mondiala... un "global village"... in care toti locuitorii planetei traiesc "claie peste gramada, toti in pace si buna intelegere"... neseparati de granite... cind nimeni nu mai stie cum il cheama... nici ce mai e al lui si ce nu mai e al lui... cind - vorba lui John Lennon in al sau "Imagine" - oamenii nu-si vor mai scoate ochii unii altora, pentru ca nu vor mai avea(!)... pentru ce... Si uite-asa, multinationalele - proprietati ale "reprezentantilor elitei economico-financiare" - se vor misca in voie... (necicalite de sindicatele muncitoresti ramase acasa...) nestinjenite de nesuferitele granite care "despart popoarele"... fara sa mai fie nevoie sa-si omoare vecinul ca sa-i ia "stuff"-ul din "ograda"... pentru ca "stuff"-ul va fi atunci al... tutulor...

Deocamdata insa, instaurarea Paradisului Global (geo-comunism?!...) este zadarnicita de "obstinenta" posedatilor de teroristi islamici... Dar pina la urma occidentul "CRESTIN" va triumfa... si - gratie stim noi cui... - toate problemele omenirii isi vor gasi definitiv solutia....

Aho, aho copii si frati
Stati un pic si nu mancati
Ascultati intai urarea
Ca-i mai buna ca mancarea...:-)))

Un pahar, plin ochi de vin
Spre anisia inchin!
Vinu-i vin cand e si rosu:
Cand s-o destepta cocosu
Sa-mplineasca el, destinul,
Tot ce ti-ai dorit. Veninul
sa ramana-n prag de usa
sa-l manance o capusa.
Si sa intre inauntru
tot ce-n lume e ne-sumbru:
Dragoste cum ti-ai dorit
Soare mandru neumbrit
Tot ce face fericit
Pe un om adanc, cinstit!
Bica - stii tu, filozoful -
Sa gaseasca-n fine osul
Care nu s-o termina
Oricat la el ar rodea...

Ia sunati din zurgalai
sa gonim pe toti cei rai...

"M" e - luand-o alfabetic -
Dupa "A". Deci suna logic
Sa inchin acum cu maan
Inainte de chiolhan...
Ridic paharu-n a ta casã,
(Cã stã pe margine de masã...:-))))
Nu, nu de aia! Ci mi-e bine
Sa stiu ca-n text ca si in rime
De-o iau cumva pe aratura,
Sau pe-o absconsa scurtatura,
E cineva ce stie bine
Sa fie chiar "mai rau" ca mine..:-)))
Deci hai si-n anu' care vine
Sa dam de-a dura text si rime
Lasand sextant si vant de-oparte,
Hranind trairile ne-moarte
C-un mix din azi si altadata.
Ce zici? Te prinzi in joc surata?

Ia sunati din zurgalai
Sa rasune culmi si vai...

Nu ca-s in leat cu-analfabetzii,
Dar m-am tinut si de conventzii:
De-aceea "ladys first" gandind,
Intruder vine-acum la rand...
Exista clipe care dor,
Insa si vorbe ce nu mor,
Acorduri scrise-n mi minor
Si oameni ce le prind din zbor...
Pe fondul vorbelor "din zbor"
Aorta prieteniilor
Pulseaza-n ritm linistitor
Un elixir nepieritor...
Si nu-s atoatestiutor
Dar stiu ce pretios izvor
E cel al elixirelor...

De-aceea-un gand multumitor
In clinchetul paharelor
Inaltz si-nchin golind o cupa
Pentru Intruderul din trupa!
(Si pentru budigaii lui...
Ti i-ai luat din papushoi?..:-)))..)

Ia sunati din zurgalai
Zurgalaii cei de soi...

Si in incheiere-as vrea
Sa trimit in cafenea
Un gand bun cu sanatate,
Fiecaruia in parte.
Bucurie, fericire,
Bunastare, implinire
Anul Nou sa iti aduca.
Norii faca-se naluca,
Soarele sa straluceasca,
Iar cafeaua cea domneasca
Ce-i servita-n cafenea
Sa ramana tot asa:
Calda, aburind si buna,
Antidot de matraguna
Ce din cand in cand destinul
Ne-o mai picura in vinul
Denumit conventional
"Viata mea" sau "Ideal"...

LA MULTI ANI! Si zurgalai
Sa rasune peste vai...