comentarii

bunica de la bloc


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Dinule - de karina la: 30/11/2003 11:32:42
(la: Racoviteanule)
(daca-mi permiti aceasta mica intimitate)lasa ca sunt destui cei care nu se simt bine,intregi si sanatosi daca nu injura :)),deci sa nu le simtim lipsa.
Trecind peste lucrurile astea,am observat in pozele tale predilectia pentru singuratatea copacului sau copacul singur pe diferite anotimpuri.Asta imi aduce aminte de anii de copilarie cand plecam la bunici cu trenul si stiu ca ma impresiona foarte mult campia intinsa,pustie,insingurata alaturi de o iarna saraca si-un cer trist...in rastimpuri mai vedeam cate-un copac golit.Tin minte ca-mi lipeam nasul de geam si priveam ore intregi imaginile astea care se derulau calme in fuga trenului si care altora poate nu le spune nimic,dar pentru mine erau spatiul,nemarginirea....

Apoi aburul care se ridica dimineata din pamantul cald,din vegetatia proaspata a zilele de vara...un alt motiv care imi place in pozele tale pentru ca m-a impresionat si-n realitate.

Mi-a placut natura,acum marturisesc ca-mi lipseste un timp al contemplarii.

Si acum te intreb,daca ai putea sa fii una dintre pozele tale,care ai fi?
#5538 (raspuns la: #5536) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dinule - de Dinu Lazar la: 30/11/2003 14:00:28
(la: Racoviteanule)
Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
#5540 (raspuns la: #5538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adevaratii aromani - de daniel la: 02/12/2003 15:26:46
(la: Aromanii, macedo-romanii, megleno-romanii, istro-romanii)
Ai mei bunici, erau oieri din muntii Pindului (firseroti), care au fost fortati de catre autoritiile grecestii, ale epocii, sa-si paraseasca tinutul natal. Si asa, mare parte din familia adevaratiilor aromani, din acea zona, au ajuns in Romania, concentrati in general in zona Durostor si Caliacra (astazi teritoriu bulgaresc). Fac poate acest comentariu, poate ca din lipsa de informatii multi romani nu cunosc istoria acestui, ca sa spunem asa "caz particular". Dar culmea, si din aceste locuri familia mea a fost izgonita de catre bulgari cu sprijinul guvernului rominesc al epocii, ma refer la cedarea clor 2 judete Bulgariei (1939-1940). In acea, epoca foarte multi aromani au luat calea armelor luptind contra "comitagiilor", un unchi de-al meu a participat in acele evenimente. Singurul motiv al acestui comentariu, este ca ar fibine ca acest trecut al istotiei Aromanilor sa nu dispara. Tot timpul mi-au ramas in memorie cuvintele bunicii mele, cind eram mic si suparat pe ea ii ziceam "grecoaica zgircita", cind ii ceream 2,5 lei sa ma duc la film, raspunzindu-mi ca nu avea (comunismul!!!), si ca ea era arominca, in nici un caz grecoaica, si din contra, din cauza greciilor familia noastra a suferit mult.
sa-ti fie bunicul fericit oriunde ar fi acum ! - de (anonim) la: 03/12/2003 02:30:15
(la: Prietenia si prietenii)
Nu mai cautati prietenia adevarata de altadata...Nu mai exista !
Credeti ca mai are cineva timp sa gandeasca si pentru aproapele lui atat timp cat mai are timp de ganduri pentru sine? ...Rad politicienii de frumosul din oameni;ei nu au asa ceva si nu pot avea vreodata.de aceea rad, este singurul frumos(fals) ce li se mai poate petrece in viata (imputita in sentimente).
Daca mai exista sau nu prietenie - sunt in tagada...prietenia nu este generata de vorbe. Faptele sunt fundamentul. Deci dragii mei ROMANI, nu asteptati ca politicienii sa va fie prieteni...Ei vorbesc...
#5869 (raspuns la: #1531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
da un milion de lei - de (anonim) la: 03/12/2003 05:42:27
(la: Da' un kilogram de rufe?...)
cu ce mai e egal
ca nici ghete
nu poti sa-ti cumperi.

ma intreb cum va primi bunica pensia:
o treime de hartie?
mama
N-am generalizat... - de sanjuro la: 05/12/2003 07:16:59
(la: Preot de 73 de ani, violator si tata nelegitim...)
...Au fost niste exemple. L-am cunoscut pe parintele Galeriu, si am ramas profund impresionat. Un adevarat duhovnic. Dar cei ca el sunt rari. Cand m-am recasatorit, nu cu mult timp in urma, cei doi preoti au cerut 3 milioane nasilor! Si asta intr-o biserica modesta de cartier de Ploiesti...
Uite un mesaj de la un om disperat:

Intr-o tara în care lucrurile au alunecat rau de tot la vale, în care sa
nasti si sa cresti un copil este considerat un lux si impozitat ca
atare, într-o tara în care demnitarii au nevoie de o lege speciala
pentru a-si declara averile, în aceasta tara în care sportul a capatat
statut de activitate intelectuala si în care tinerii care nu au
suficienti bani sînt trimisi sa-si traga un glont în cap, în armata,
într-o tara în care oamenii se arunca de la etaj de foame ori de frig,
în tara asta în care alesii poporului ne transforma tatii si bunicii în
cersetori, în aceasta tara, presedintele te-a gasit vinovat pe tine. Pe
tine, cititorule!

Cum altfel as putea întelege declaratia de acum doua zile a domnului Ion
Iliescu, prin care ti-a poruncit sa nu mai dai spaga? Pai domnul
presedinte a fost lînga tine cînd ti-a nascut nevasta si a vazut, cumva,
privirea rece a doctorului care nu-si primise înca "atentia"? A fost
domnul Iliescu lînga tatal tau care a scos din buzunar 50.000 ca sa-i
schimbe asistenta plosca? Sau lînga mama ta, sarmana, care a umplut
sacosele si buzunarele preafericitilor pentru a-si boteza nepotul? Spune
cine a fost lînga tine cînd ti-ai tras curent electric, apa, gaze, cînd
ti-ai facut balcon ori cînd ai primit aprobare sa spargi peretii din
casa! Domnul Iliescu? Nu! Spaga! Doar spaga a fost cu tine si a uns
angrenajele ruginite ale masinariei asteia infernale, chichitele
întepenite ale sistemului, a înmuiat coltii animalului social si a
doborît zidul dintre visele tale si realitate.

Si apoi ce ar fi tara asta fara spaga? Bolnavii ar muri pe masa de
operatie, apa ar îngheta în conducte, gigacaloria s-ar împotmoli în
drumul catre caloriferul din odaia ta, masinile rablagite de
dezinteresul tinichigiilor de la service nu ar putea ocoli mormanele de
gunoi din fata curtilor, copiii nascuti pe niciunde ar ramîne
necrestinati iar mortii s-ar îmbalona neîngropati pentru ca n-ai dat
spaga pentru o groapa-n cimitir.

Ei bine, de-aia zic: Spaga presedinte!

Marian COMAN
#6024 (raspuns la: #6019) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Top 3 - de Daniel Racovitan la: 05/12/2003 10:40:16
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Locul 1. Tipul care pupa mana minerului. Idea mineriadelor, exprimata cu forta de fototgrafie.

Locul 2. "Fefeleaga". Batrana cu calul. Reda perfect atmosfera unui sat uitat de lume cu drumuri noroiase, cum e satul in care traiesc bunicii mei. Expresia personajului iese perfect in evidentza, ne vorbeste despre multe din trecut...

Locul 3. Cei trei tarani batrani. Expresivitatea personajelor, echilibrul compozitiei, repetarea pe orizontala a motivului.

Mentiuni: fotografia a/n cu tipa ce pare o sculptura, cea cu copacii, si cei doi batrani de pe banca.

La minusuri, fotografia cu cei trei uzinisti privind extaziati catre viitorul luminos al comunismului: ideea e buna insa "poza" personajelor e prea evidenta si ostentativa. La poza cu taranul care ara campul, ideea imi scapa complet.
#6034 (raspuns la: #6015) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
acum vreo doi, trei ani - de (anonim) la: 08/12/2003 02:56:13
(la: In curând Craciunul..)
am petrecut un Craciun de neuitat.
lucram pe atunci in Cluj
si m-am intors cu o prietena
cu masina spre Brasov.
pe valea Bogatii
toata ziua a plouat
si a inghetat.
masina noastra nou nouta
s-a izbit in cea mai tampit construita curba din istoria Romaniei.
motorul s-a facut praf
deoarece am ,luat' un bloc de stanca
cu cutia de viteze.
era frig si umezeala.
am stat pana dimineata la cinci
sa ne scoata cineva din acel iad.
singure.
si cantau lupii la urechea noastra.
geamurile la masina erau sparte
si motorul nu mergea...

doua zile mai tarziu
colindam cu prietena mea si cu sotul ei...
in Poiana Brasov
vilele dintr-o anumita zona sunt identice.

eram inghetati de pe drum
si am intrat cantand
in vila.
20 de secunde ne-au trebuit
sa intelegem ca am gresit usa.

ne-a bufnit rasul.
o jumatate de ora am ras
cu oamenii carora le luasem cu asalt de colind, usa.
A fost frumos.
Minunat.
Ca toate serile de Craciun.
Cand magia zapezii
iti cuprinde sufletul...
Cata
Unicatul - de relu la: 11/12/2003 23:22:49
(la: Despre fotografie)
Mai e un aspect care nu s-a abordat inca. Faptul ca odata ce s-a facut o poza pe hirtie, este unica, si are o calitate fizica, reala, ceea ce noua, oamenilor ne place. De exemplu multi fotografi celebri au cerut ca negativele lor sa fie distruse dupa ce ei mor. Cu aparatele digitale raspindirea (copierea) unei fotografii e mult mai usoara, care parca o face de mai putina valoare. Si aspectul fizic, tangibil a disparut. Vezi, cind te uiti la un film pe care e imprimata bunica sa zicem, sau mama, sau copilul, atunci stii ca acel film a fost acolo, martor, fizic, in aparat, in fata subiectului. Acel film a fost prezent in acel an, cind s-a imprimat fotografia, iti amintesti unde l-ai cumparat, cit a costat poate, cu cine ai fost... ne leaga cumva intr-un mod mai real de acea memorie care e fotografia. Asta mi-a adus aminte de o poezie ce-am citit-o ieri pe metrou in Toronto (din cind in cind pun poezii in loc de reclame): poezia este despre facutul gemului, ceva de genul: de ne chinuim sa facem gem? ca e mai ieftin sa-l cumparam. De ne chinuim, si ne taiem la degete, si cadem din copac, samd. Pentru ca o sa tinem minte cum l-am facut, si cum am cules fructele, si cu cine am fost, si dulcele gust de pe degete... e o experienta de viata complexa. Pe cind cumparatul de la magazin, desfacerea borcanului, si mincatul, e o experienta triviala. Dintr-o data, fotografia digitala o sa fie ca gemul la borcan din magazin. Dar e inevitabil.

Din pacate, filmul o sa devina un lux al unor amatori si profesionisti care inteleg unicatul acestui mediu. Mie cel putin, o sa-mi faca intotdeauna placare sa-mi iau aparatul meu mecanic, fara baterii, sa invirt obiectivul, sa aud acel 'click' metalic cind apas pe buton. Dar fiecare cu musca lui pe palarie. Deja Kodak a anuntat ca nu o sa mai puna bani in cercetari de imbunatatirea filmului. Publicul dicteaza ce se fabrica in mod major, prin puterea sa de a cumpara. Si publicul vrea comfort in primul rind. Fotografia digitala are locul ei, si tot asa cea pe film. Nu e gresit sa folosesti nici una pentru arte sau amintiri -- depinde ce vrei sa obtii.
Numai bine,
-Relu
Am fost luna trecuta, dupa 13 - de relu la: 12/12/2003 20:46:21
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Am fost luna trecuta, dupa 13 ani. Ma pregatisem sufleteste pentru foarte rau. Si-am gasit rau, dar nu cit am crezut. Fiind din Resita, am vazut numai starea orasului astuia. Poate ca orase mai mari si mai bogate ca Timisoara, Bucuresti sint altfel. Dar in Resita, lumea e trista si saraca. Industria mare care fusese in Resita acum e in mare parte falimentara. Am intilnit prieteni, vecini, samd. Sa-i vad din nou pe cei cu care am crescut a insemnat foarte mult. Dar ti se rupe inima sa-i vezi pe unii care sint aproape 'homeless'. Si m-am jucat cu ei cind eram mici. Nu m-am putut abtine sa nu le pun bani in buzunar pe furis. Dar pina la urma, nu poti sa-i ajuti. Am si vazut niste chestii absurde. E un monument linga blocul unde stau; o statuie modernista, la care se ajunge urcind niste trepte lung, dar joase. Era un tip intr-o baraca mica cu geamuri (ca un WC portabil arata) linga statuie. Slujba lui e sa aibe grija sa nu se urce nimeni pe treptele alea, care oricum erau de beton. Se tot lua de copiii care se urcau pe trepte. E trist sau nu e? I think it's very sad.

Intr-un fel m-am simtit ca acasa, dar nu "acum acasa," ci "atunci acasa." Si asta din cauza nostalgiei. De obicei atitudinea celor mai multi nu m-a facut sa ma simt ca acasa. Lumea se pare ca e confuza, si au ales numai mesajele proaste din vest. Un singur prieten m-a mirat. Care nu a trait deloc in vest, dar mentalitatea lui e impecabila. Nu si-a pierdut integritatea, are simt bun si intreprinzator, si o minte clara. Din toti pe care i-am intilnit, trei au fost asa -- doi cu studii superioare, si unul pe care toti il cred narod si taran (dar care de fapt mi s-a parut cu mult mai profund decit majoritatea). Am invatat sa tac din gura mai mult, si sa nu-mi dau prea mult cu opinia, pentru oricum lumea nu-si schimba parerea ca vin eu dupa 13 ani si le spun ca e bine sa-i lasi pe straini sa investeasca. Stiti, vesnica debatere despre "nu ne vindem tara." Am incercat eu sa zic, pai de ce nu. Ca dupa ce ne facem bogati, o cumparam inapoi. Dar, nu merge, ca patriotismul e mare si puternic in Ro.

Din punct de vedere personal, vreau sa spun ca uitasem cit de frumoasa e zona din jurul Resitei. Am urca sus pe Semenic intr-o zi, si-am mers la Garina, Trei Ape, si Crivaia. Dupa sesul din Ontario am crezut ca sint in rai. Dealurile din jurul Resitei sint mai mari decit "muntii" din Ontario. Si paduri, si lacuri, ... frumos.

Deci, in sumar, parerile mi-au fost foarte mixe. Unii se pare ca sint complet pierduti (mintal) si nu au discernamint ce e bine si ce e rau din ceea ce vine din vest. Iar altii, cu profesionalism, curtoazie, samd. Sper ca bunul sa invinga cu timpul.

Daca as fi mai aproape, poate ca m-as duce mai des. Dar asa, nu prea ma bate gindul. Cine stie?
-Relu

P.S. Si dupa ce am citit despre invazia Romaniei de ciini vagabonzi, ma pregatisem bine. Dar, spre uimirea mea, in Resita am vazut foarte putini. I-a mincat lumea ca-i orasul mai sarac? Mister!
si inca una de la bunica - de (anonim) la: 14/12/2003 04:39:25
(la: Cine si cum ne creste copiii?...)
mare-i gradina Domnului

pana la Dumnezeu te bat sfintii

lung e drumul pana-n Rai
iar pana in IAD e numai un gard
care si-ala-i spart.

Catalina Bader
te-ai aprins, anita 47 ... - de (anonim) la: 15/12/2003 12:22:30
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Identitatea mea nu e nici un secret. Mi-e doar lene sa tot subscriu pe orice site unde se pot purta discutii...

Mda. Poate ca am atins doar un aspect al lucrurilor. Imi cer scuze daca a parut ca am ceva cu o etnie anume. Doar ca s-a facut extrem de mult tapaj pe suferintele etniei cu pricina, in timp ce suferinte ale unor popoare / populatii intregi (de etnii amestecate) sunt uitate cu desavirsire. Nu mi se pare deloc corect.
Ca sa revin la raspunsul aspru si sever al anitei47, mai caut un nod in papura si intreb de ce miscarea sionista incuraja din greu intemeierea kiboutz-urilor cam de prin anii '20 incoace desi conform statutului teritoriului respectiv erau actiuni ilegale ? Si mai am un nod in papura si intreb de ce se intemeiaza in continuare colonii in teritorii recunoscute international ca fiind palestiniene ? Imi cer scuze daca sunt lipsit de bun-simt cu intrebarile mele... si nu mai continui fiindca papura aia ar trebui sa fie tare lunga ca sa incapa atitea noduri... Fac doar remarca ca o tara cu serioase probleme de securitate ar trebui sa umble la cauzele problemelor si nu la manifestarile lor. Nu faptul ca exista palestinienii constituie cauza problemelor Israelului.
In legatura cu crimele politice. Nu, nu ma iau de nici o etnie. Vreau doar sa subliniez ca fiecare etnie / popor are ciurucurile lui si ca ar fi foarte bine sa le ia in consideratie si pe astea inainte de-a face bloc impotriva unor ciurucuri dinafara. Ciurucurile astea fac deservicii la fel de grave ca si amenintarile externe.
Dar discutii din astea am putea purta pina la sfirsitul timpurilor fiindca in fiecare loc si in fiecare neam exista astfel de intimplari si astfel de creaturi omenesti.
Ceea ce remarc, insa, e ca dai tare, anita47, si asta inainte de-a te lamuri despre ce e vorba. O fi vreo deformatie legata de securitatea personala... Numai ca aici discutam si schimbam idei, nu atentam nici la persoana, nici la etnia si nici la demnitatea interlocutorilor.

In speranta ca nu am plictisit si enervat pe nimeni, toate cele bune.
Calin
#6607 (raspuns la: #6577) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Craciunul - de gabidan la: 16/12/2003 07:24:57
(la: In curând Craciunul..)
Craciunul nu este altceva decat intoarcerea ciclica la copilarie, indiferent daca a fost grea sau usoara a fost senina, fara griji si plina de sperante. Cand facem bradul ne simtim mici si fara griji,chiar daca avem din gresala parul alb.Daca sunteti cinstiti veti constata ca copilul din dumneavoastra nu v-a parasit niciodata si este undeva, inauntru si va tine de mana acum cand sunteti aproape bunic, amintirile lui sunt acolo, visele lui au crescut odata cu corpul vostru si nu va pleca niciodata.Un copil, un adolescent, un tanar, un sot, un tata, sunt toti impreuna si fiecare e singur.Viata nu este decat o stafeta a varstelor unde castiga intodeauna toata echipa adica dumneavoastra.Craciunul este ceea ce ne ramane atunci cand totul in jur se schmba. Aici m-am referit la TRADITIE.
Catalina,
Mutumesc,
Imi place tonul acestei conversatii "virtuale." Tocmai am citit niste comentarii de pe urma interviului pe care l-am dat la "Evenimentul Zilei," destul de vulgare, referitoare la faptul ca am folosit imagini de la Mineriada din 1990 in filmul meu. Alt motiv de a nu incerca sa port un dialog civilizat cu o societate departe de civilizare. Dar sa raspund la intrebarea ta.

Familia mea a fost destul de ciudata, amestec de tarani si aristocrati. Toate informatiile pe care le am despre ei sint vagi, si multe lucruri pe care astazi cred ca le stiu, au multe pete albe. Parintii mei au murit in 1982 si in 1983, cind nu-mi inchipuiam ca vor muri vreodata, si ca urmare, am aminat intrebarile esentiale pe care orice adolescent ar trebui sa le puna parintilor. Din partea mamei, stiu ca sint ceva legaturi cu Brincovenii (am aici in state, un arbore genealogic care explica, chiar daca destul de vag, legaturile astea). Bunica din partea mamei a fost grecoaica, s-au stabilit la Buzau. Legatura cu Brincovenii vine de la bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut.
Fratele mamei mele, ambasador cultural, prieten cu Nicolae Iorga, a infiintat Liga Culturala. I-a promis mamei ca, dupa ce ea ii va absolvi facultatea, ii va deschide o casa de mode la Paris, unde sa-si desavirseasca visul (a studiat moda). Poate ca a simtit ceva, sau poate ca a stiut ceva despre ce se va intimpla in Romania. El s-a insurat si a plecat pe Coasta de Azur in luna de miere. In tara, Iorga si alti demnitari din cercul lui au fost asasinati. Din Franta a venit vestea ca unchiul meu s-a sinucis, destul de aberant daca te gindesti ca nimeni nu s-ar sinucide pe Coasta de Azur, in luna de miere, in loc sa ceara azil politic si sa se stabileasca in aceasta tara magnifica.
Bineinteles ca mama si ideile ei de moda s-au topit in salopetele rusilor si a comunistilor locali, care au considerat ca ea n-a avut "origine" sanatoasa, si ca urmare, desi era absolventa de facultate cu studii in design de moda, a fost nevoita sa fie "re-educata" si sa lucreze in posturi amarite de cusatoreasa, etc. Cred ca moartea fratelui ei a fost prima lovitura majora. Altele au urmat, dar ea nu si-a revenit niciodata. Am crescut in spiritul acela al lumii "vechi," inconjurat de ceea ce a putut sa salveze, un sens de cultura apusa, o umbra veche a ceea ce a fost vreodata, ca o patina de aur de-abia vazuta pe o icoana veche.
Tatal meu...n-a fost usor de trait cu el, desi m-a iubit mult mult. La 12 ani ascultam Europa Libera sub un cort de paturi improvizat intr-unul din dormitoarele apartamentului din Drumul Taberei. Tata credea ca paturile vor fi un fel de buffer (nu-mi aduc aminte cuvintul in romaneste), si ca vecinii nu vor putea auzi ce ascultam. N-a vrut sa se inroleze in partid, si toata viata a incercat sa ne salveze, ca familie, desi lupta pentru o cauza pierduta. A fost un om simplu, nascut intr-o casa de chirpici, fara podele. Cred ca a regretat ca n-a ramas la tara, si s-a mutat la oras pentru o viata mai buna. Cred ca si-a dat seama ca viata mai buna era doar o iluzie. A avut tot timpul nostalgia oalei de pamint si a strachinii. Mama avea seturi de tacimuri de argint masiv (salvate si nedeclarate la militie), dar tata s-a incapatinat sa-si manince ciorba intotdeauna cu o lingura de lemn. A fost un om ciudat, excelent fotograf amator, foarte patimas, care in ultimii ani de viata si-a gasit consolarea in bautura.
#6733 (raspuns la: #6627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
chiar sunteti romani? Nu va inteleg! - de (anonim) la: 17/12/2003 12:20:00
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
Pentru ce sa avem carne pe masa daca am fi ca niste sobolani inchisi in niste custi gigantice de fier in care nimeni nu ne poate vedea si nu putem vedea nimic? carne vom avea peste 20 de ani si daca suntem cu adevarat romani ne vom sacrifica si noi si copiii nostri pentru a salva Romania de umbra neagra si rece a comunismului. Au murit prea multi tineri romani in razboi si la revolutie pentru ca noi acum sa regretam niste vremuri care au nenorocit generatii de oameni, pe parintii si pe bunicii nostri.
#6797 (raspuns la: #1109) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cine educa pe cine? - de (anonim) la: 18/12/2003 04:44:31
(la: Invatamantul din ziua de azi)
din EZ online:
Luminita a renuntat la scoala pentru a-si ingriji bunica

Luminita, bastonul alb al bunicii sale

Ramona Olaru
Joi, 18 Decembrie 2003

“S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”
Spiritul Craciunului ii determina pe oameni la gesturi de solidaritate si de generozitate iesite din comun. Atunci cind semenii nostri au nevoie de ajutor, sacrificiul nu pare niciodata prea mare. Asa stau lucrurile si cu o adolescenta din Craiova care a renuntat fara nici o ezitare la scoala pentru a avea grija de bunica ei. “Roata s-a intors” a spus Luminita, care nu regreta nici o secunda gestul ei.

Luminita Mariana Dinut are 17 ani si, pina nu demult, era eleva in clasa a XI-a a Liceului Electroputere din Craiova. Fata a fost nevoita sa renunte la studii pentru a-si ingriji bunica, Ioana Rogojinaru, care si-a pierdut brusc vederea. De atunci, nepoata ii este alaturi clipa de clipa. Boala a luat-o pe nepregatite pe batrina. La 67 de ani, femeia s-a trezit intr-o zi in bezna totala. Suferea de diabet, insa a aflat de aceasta boala abia dupa ce a orbit, cind era prea tirziu. Luminita a trebuit sa se sacrifice si sa aiba grija de persoana care i-a fost alaturi in copilarie. Tatal a parasit-o de mica, mai are patru frati, dar sint “raspinditi in lume”, fara sa mai aiba vesti de la ei. Mama Luminitei munceste cu ziua la tara, pentru a le intretine pe fata si pe batrina bolnava.

Vede lumea prin ochii Luminitei

Numele fetei se potriveste sintagmei pe care o spune batrina “lumina ochilor mei”. Fata are grija de Ioana Rogojinaru ca de un copil: ii da sa manince cu lingurita, o ajuta sa mearga, o spala. “Am avut de ales intre scoala si bunica mea. Ea este cea care m-a crescut si care a avut grija de mine. Simt ca a venit si rindul meu sa-i fiu alaturi, acum, cind este foarte bolnava si nu mai vede. Sint trista ca nu-mi pot termina scoala, dar simt ca asta e mai important. S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”, spune cu durere in suflet Luminita Dinut. Tinara de 17 ani a pierdut contactul cu lumea de virsta ei. Deja fata simte lipsa colegilor de scoala, dar este decisa sa nu se miste de linga batrina pina cind starea sanatatii acesteia nu-i va permite sa-si reia scoala.

“...Este un inger”

Batrinei ii este greu sa duca boala pe picioare, dar ii este si mai greu sa stie ca nepoata se sacrifica pentru ea. “Acum doua luni am descoperit ca am diabet si ca de asta am orbit. S-a agravat boala. Norocul meu a fost aceasta nepoata a mea, care a avut grija mereu de mine. Imi pare rau ca a renuntat la scoala pentru mine.Tin foarte mult la ea. Este un inger”, spune plingind Ioana Rogojinaru. Intre scoala si familie, Luminita este convinsa ca a ales ceea ce era mai important.

oameni buni,
eu vad LUMINA!
Revolutia din Decembrie...nu - de ygrec la: 18/12/2003 05:58:13
(la: 14 ani de la Revolutie)
Revolutia din Decembrie...nu vreau sa ma gandesc acum ca am iesit in strada ca prostii...nu vreau sa analizez, retroactiv si cu mintea romanului de pe urma, ceea ce s-a intamplat.
eu vreau sa va spun ca la sase dimineata,cartierul Militari zumzaia...se auzeau vocile muncitorilor de pe platforma Industriilor unite de aceeasi nemultumire grea care ne afecta pe toti, muncitori, intelectuali deopotriva...Se auzea deslusit:"libertate" si "jos Ceausescu"...si, in casa se incrancenase pielea de pe noi...Europa libera "soptea" cred in tot blocul-ca numai asta ramasese.
Cine a trait momentele de nebunie in care s-a iesit in strada fata in fata cu armele indreptate spre el, constient(inconstient!) ca nu se va trage ca...nu se poate , si apoi la primele impuscaturi...ACELA nu va spune niciodata lamurit, clar, ce a simtit, dar toata viata va sti ce inseamna sa fi martor al unui moment istoric
si...apropo de forumul in care se dezbate problema existentei lui Dumnezeu: cu evenimentele petrecute in preajma Nasterii Domnului, toti am spus -care eram pe aici - ca ...exista un Dumnezeu care, uite , ne face un dar de Craciun...si apoi, tot noi am spus privindu-ne mortii: "Nu-i drept! Nu se poate, nu exista Dumnezeu!"
ce regret? - de anagramaticalitati la: 18/12/2003 14:18:39
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
sa regret faptul ca la revolutie tarisoara asta n-avea nici un leu datorie externa iar acum suntem si noi si urmasii nostri pt. o perioada de cel putin 300 de ani datori vanduti...?
sa regret faptul ca pe atunci furau cateva zeci, si tot cu frica de a nu fi cumva descoperiti, iar acum fura cateva mii si si-au facut ranch-uri peste tot in tara in timp ce cateva milioane de oameni umbla lihniti de colo colo nestiind ce vor pune maine pe masa...?
sa regret faptul ca pe atunci vedeam oameni scormonind in gunoaie pt. a strange de mancare la animale iar acum se bat o multime de la o coaja de paine mucegaita pt. a o manca...? si aici vreau sa fac o paranteza: mama mea a vazut odata cum cineva luase din buncarul de gunoi o bucata de paine murdara si stergand-o cu maneca o infuleca de parca ar fi fost cine stie ce delicatesa de pe masa alesilor nostri!
sa regret faptul ca dupa ora 10 seara oamenii puteau umbla linistiti pe strazi daca voiau, numai sa nu faca cine stie ce iar acum nu poti sa iesi nici pana in fata blocului ca s-ar putea sa te trezesti spintecat sau cu capul crapat in doua...?
sa regret faptul ca de la revolutie incoace s-a innecat tara asta in sangele pruncilor avortati iar atunci inca mai existau legi aspre care incurajau la crestere demografica...?
sa regret poate ca n-am murit atunci de bucurie ca pot obtine o casa ca proaspat casatorit si astazi sute de mii de romani stau inghesuiti in niste garsoniere mizere alaturi de parinti, frati si surori...?
sa regret ca pe atunci cine nu muncea era pus cu forta la munca iar acum din 10 romani 3 lucreaza pe te miri ce la patroni sau la stat si cei mai multi deja si-au luat talpasita spre alte state unde sunt cu adevarat apreciati si li se plateste pe masura efortului lor...?
sa regret cozile de atunci pt. ca in comparatie cu cele care se intind azi la farmacii alea erau niste glumite...?
sa regret frigul din case si ratiile de mancare pt. ca frigul acela nici nu se compara cu cel de azi cand de buna voie se debranseaza oamenii iar ratiile de mancare trebuie sa ni le facem tot de buna voie si nesiliti decat de neajunsuri...?
sa regret noptile fara curent in becuri sau la prize in dauna miilor de beculete care stralucesc colorat pe strazi si pretutindeni astazi dar pe care le platim cu varf si indesat de parca ar trece prin firele electrice mercur si nu curent electric...?
sa regret rationalizarea apei gandindu-ma la miile de tone de apa risipite pe strazi si pe aiurea din cauza neglijentei sau nepasarii factorilor competenti platiti gras din buzunarele contribuabililor...?
sa regret defilarile aproape extravagante din data de 23 august fiindca dupa `89 n-am mai vazut nimic care sa semene cu o defilare adevarata...?
sa regret ca cercetatorii romani isi puneau cunostintele si capacitatile in slujba intregului popor dar ca acum si le pun doar in slujba banului strain...?
sa regret ca, conationalii nostri si diferitele etnii n-aveau curajul sa pretinda pe atunci organizari teritoriale de sine statatoare sau sa arunce cu manifeste tendentioase la adresa sigurantei nationale dar ca astazi pot face asta pt. ca au un statut privilegiat fata de romani...?
sa regret programele de cultura si sport sustinute puternic si incurajate, in dauna programelor care exista dar lipsesc cu desavarsire astazi...?
in ultima instanta ce ar trebui sa regret, ca m-am nascut in aceasta tara, la sanul unui popor puternic dar care s-a obisnuit deja sa se faca de rusine invatand sa devina mai degraba copist de duzina decat imaginativ si pastrator de traditii, de obiceiuri proprii...? dv-stra ce spuneti, ar trebui sa-mi fie rusine si sa regret ca ma numesc roman si nu neamt sau olandez...?
tin sa va spun ca acesta este doar un studiu comparativ. n-am agreat comunismul dar, pt. numele lui Dumnezeu, l-as fi preferat pe acesta decat mamonocratia, demonocratia si plutocratia nebuna in care am fost aruncati! de ce? fiindca atunci ma mai simteam uman... acum ma simt doar o masina pusa in slujba altora. si tare ma tem ca ma voi obisnui asa si nu voi mai gasi in mine puterea de a lupta pt. idealurile mele!
in incheiere vreau sa citez dintr-un psalm al lui David: "cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni"!!!
Craciunul - de angi la: 21/12/2003 02:03:17
(la: Sunt crestine obiceiurile de Craciun?)
De fapt spiritul CRACIUNULUI trebuie sa existe in fiecare din noi. Sunt momente de o incarcatura emotionala teribila, iar numai un bun crestin le va simti. Nu pot sa spun ca ma duc des la biserica, important pentru mine este faptul ca atunci cand ma duc si mai ales dupa ce plec, sufletul meu se bucura de fiecare imagine care-mi iese in cale. Este o stare pe care nu as putea sa o creionez nicicum.
Revenind la sarbatoarea CRACIUNULUI, ar trebui ca TOTI sa incercam, macar pentru o secunda din viata ce ne-a fost data, sa fim mai BUNI.
Aseara, in bloc la noi, au venit COLINDATORI. A fost o cantare Dumnezeiasca. Sublim.
Craciun Fericit si fie ca Noul An sa ne invete ce inseamna a TRAI!
La multi ani!
Când am emigrat împreuna cu - de My la: 22/12/2003 21:48:01
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Când am emigrat împreuna cu sotia, am facut-o constienti ca nu exista drum de întoarcere. Folosim din ce în ce mai rar limba materna, foarte mult pe cea locala si altele internationale, mi-e greu chiar sa fac o fraza corect în româneste.
Acum nu avem copii dar daca vom avea, nu voi acorda o prioritate limbii mele materne. Sunt o fire relativista si care nu se omoara dupa prejudecati, patriotismul nu face doi bani pentru mine, indiferent pe ce latitudine/longitudine m-as fi nascut sau m-as afla. Sunt o fire practica, nu am motiv real sa învat copiii o limba inutila, atunci când în locul acesteia îi pot învata una mai utila (internationala) în plus. Desigur ca va fi ok daca din dialogurile familiale (purtate înca în româna deocamdata) vor prinde si notiuni de româna, iar daca vreunul din ei se va arata interesat de a o aprofunda, nu voi ezita sa-l ajut. Insa ca prioritate, nu. Ei nu vor avea prea multe de împartit cu România decât o ascendenta. Nationalitatea nu se transmite genetic. Despre istoria si cultura României se poate citi si în engleza, cum la fel de bine se poate citi si despre Congo si Burkina Faso fara sa stii africana. Subiecte de cultura sunt pe lumea asta mai multe decât poti prinde într-o viata. De doi ani de când am plecat nu m-am întors în tara, si nici nu o voi face curând. Nu sunt masochist, mi-a ajuns cât am stat. Bunici nu sunt, si oricum pentru o conversatie de 5 minute la 5 ani nu merita sa tai o limba internationala de pe lista în favoarea uneia locale. Plus ca bunicii ar fi vorbit fara probleme în franceza/engleza. Iar daca vor dori sa viziteze vreodata România când se vor face mari, va asigur ca se descurca cu limba engleza fara nici o problema. Cam asta e situatia, sunt mai pragmatic si privesc în viitor si nu în trecut, si oricum vad în jurul meu cum se chinuie cunostinte sa pastreze vie limba materna pentru copiii lor, iar acestia nu stiu cum sa se enerveze ca la ce le foloseste, iar mai târziu nepotii chiar nu vor mai avea nici în clin nici în mâneca cu aceasta limba. Spre ciuda si disperarea parintilor care s-au chinuit fix degeaba. Sa nu-mi spuneti ca acel copil s-ar putea sa vrea sa se duca în România definitiv, ca nu sunt multi cetateni francezi care emigreaza în România. Si chiar si asa, limba tarii de destinatie a emigrarii o poti învata, daca e cu rost se face.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...