comentarii

cаrtiаi izvor dе cunostitе


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Cecilia,3853 - de anita47 la: 22/11/2003 02:20:22
(la: Musulmani in Franta)
Crezi ca in Franta ar putea avea loc un atentat de o asemenea amploare?(pentru ca discutai despre "un start pentru extremisti")

Din jurnalul National(22/11/03):
==================================Tehnic vorbind, ancheta pe marginea atentatelor de joi de la Istanbul progreseazã. Autorii lor au fost identificati, politia opereazã arestãri, dar amenintarea teroristã persistã
Aproape toate capitalele lumii îsi avertizau ieri cetãtenii sã evite deplasãrile în Turcia, în perioada imediat urmãtoare. Motivul este, pe cât de simplu, pe atât de înfricosãtor: în Turcia ar urma sã se producã noi atentate.

Luptãtori în Cecenia
Cei doi autori ai atentatelor sinucigase de joi au fost identificati de politie. Sunt amândoi turci, potrivit cotidianului „Hurriyet”. Azad Ekinci si Feridun Ugurlu, doi militanti islamisti, erau deja dati în urmãrire în cadrul anchetei privind atentatele sinucigase de sâmbãtã, tot de la Istanbul, care au vizat douã sinagogi. Despre Ekinci se stie cã ar fi luptat în Bosnia si Cecenia, ba chiar cã s-ar fi antrenat în Pakistan, cel putin asa sustine fratele lui, citat de „The Guardian”. Informatia nu este de neluat în seamã, dat fiind faptul cã toate trei locatiile sunt fiefuri recunoscute ale retelei teroriste Al-Qaeda. De altfel, încã de joi, imediat dupã comiterea atentatelor, specialistii în lupta antiteroristã vorbeau despre o amprentã a retelei conduse de Ossama ben Laden în tragedia de la Istanbul.
Arestãri si amenintãri
Alti sapte suspecti au fost arestati si interogati de politia din Istanbul, dupã atacurile de joi, a doua mare loviturã în interval de cinci zile pe care o suferã metropola turcã. Marea Britanie, direct vizatã de atentatele de joi, a afirmat, prin ministrul sãu de Externe, Jack Straw, prezent la Istanbul, cã atacurile constituie un adevãrat „11 septembrie al Turciei”. Marea Britanie si SUA au afirmat joi searã cã sunt în posesia unor informatii privind posibile noi atacuri în Turcia, avertizându-si cetãtenii sã evite deplasãrile în aceastã tarã. Avertismentul lor a fost reluat, de altfel, de majoritatea capitalelor lumii si se resimte deja în special în domeniul turismului, multe rezervãri pentru Turcia fiind anulate.
Mãsuri de securitate
Potrivit Ministerului turc de Externe, „securitatea a fost considerabil întãritã în jurul tuturor reprezentantelor diplomatice, consulare si comerciale strãine” din Turcia. La Ankara, capitala tãrii, universitãtile care au angajati profesori din strãinãtate au anuntat cã au devansat vacanta care marcheazã sfârsitul Ramadanului, închizându-si portile încã de joi, în loc de vineri searã, din precautie.
Al-Qaeda avertizeazã
Temuta Al-Qaeda a revendicat atentatele de la Istanbul si a amenintat cã urmãtoarea tintã va fi Japonia. Mesajul radicalilor, apãrut în sãptãmânalul saudit „Al-Majallah”, nu poate decât sã ne îngrozeascã. Mai ales cã presa turcã sustinea zilele trecutã cã, potrivit unui mesaj Al-Qaeda, tintele retelei vor fi Japonia, Bulgaria si România.
▪ Al-Qaeda si partizanii sãi din lumea întreagã sunt autorii atentatelor de la Istanbul.
▪ Al-Qaeda amenintã Statele Unite si Japonia cu noi operatiuni. În momentul în care primul soldat japonez pune piciorul în Irak vom lovi capitala Tokyo. Japonia poate fi usor distrusã, iar japonezii stiu asta.
▪ Aliatii americanilor stiu cã vor avea de trecut momente dificile de acum înainte si trebuie sã pregãteascã multe spitale si cimitire.
▪ Operatiunile din Istanbul au fost un succes, iar cele care vor urma vor reusi si ele gratie colaborãrii bune dintre comandamentele noastre regionale. (Marina Constantinoiu)
Avem lege privind apãrarea tãrii
Legea privind pregãtirea economiei nationale si a teritoriului pentru apãrare a fost publicatã ieri în Monitorul Oficial, urmând sã intre în vigoare peste 60 de zile. Coincidentã sau nu, actul normativ a fost publicat concomitent cu producerea sângeroaselor atentate de la Istanbul. Legea prevede înfiintarea unui Oficiu Central de Stat pentru Probleme Speciale, institutie în subordinea Guvernului si care va elabora un plan de mobilizare a economiei nationale pentru apãrare. Pe baza acestui plan se va asigura necesarul de produse si servicii ce vor fi consumate, rationalizat, de cãtre populatie. Presedintele României poate hotãrî punerea în aplicare a acestui plan numai în cazuri exceptionale, inclusiv în caz de agresiune armatã îndreptatã împotriva tãrii. (Silviu Sergiu)
Portul Constanta, pãzit cu strãsnicie
Accesul în Portul Constanta este de joi extrem de greu, în contextul în care autoritãtile au luat aici mãsuri speciale de securitate în urma atacurilor de la Istanbul. Potrivit Mediafax, portile de acces în port sunt pãzite de lucrãtorii unei firme de pazã care verificã tot ce intrã în incinta zonei, dar si de echipe ale Politiei de Frontierã si Directiei Vamale. Accesul persoanelor în Gara Maritimã este controlat, în orice moment, printr-un sistem video de supraveghere. (Lavinia Tudoran)
Politia turcã nu mai are vacantã de Ramadan
Politistii si jandarmii din Istanbul nu vor mai avea vacanta traditionalã de la încheierea Ramadanului, a anuntat guvernatorul orasului. Politia si jandarmeria vor avea zile grele cu ocazia sãrbãtorilor de la finalul Ramadanului, care au început ieri searã si tin o sãptãmânã. Autoritãtile trebuie sã securizeze toate zonele aglomerate din Istanbul, gãrile, statiile de metrou, mijloacele de transport în comun, centrele comerciale, arhipline mereu la terminarea Ramadanului. Pe de altã parte, analistii internationali sunt de pãrere cã urmãtoarea tintã turcã a Al-Qaeda ar putea fi Strâmtoarea Bosfor. Tranzitatã de numeroase tancuri petroliere, strâmtoarea ar fi un obiectiv atractiv pentru teroristi. (Lavinia Tudoran)
Coincidentã: Simulare de alarmã la turnul BRD
Blocul turn din Piata Victoriei – sediul central al Bãncii Române de Dezvoltare (BRD) – a fost evacuat ieri, pentru aproximativ o orã, în timpul unei simulãri de incendiu. Cu doar o zi în urmã, la Istanbul, un alt bloc turn, sediu al bãncii HSCB, era lovit în plin de nebunia teroristã.
În jurul orei 13:00, prin sistemul de comunicatii al clãdirii, a fost transmis un mesaj prin care angajatii BRD erau îndemnati sã pãrãseascã, fãrã panicã, sediul bãncii, „din motive de securitate”. Scenariul simulãrii – pus la cale de oficialii BRD – a presupus aparitia unor scurgeri de gaze din conducta centralei termice, care ar fi condus la izbucnirea unui incendiu.
Exercitiul s-a încheiat cu bine. Oamenii au pãrãsit blocul turn în opt minute, desi timpul estimat pentru evacuarea clãdirii era de 12 minute. (Daniela Ivan)
A aflat din ziar cã bãrbatul era atentator
Sotia unuia dintre bãrbatii care s-au sinucis în atacurile cu masinã-capcanã de la Istanbul a aflat despre moartea sotului ei din presã. „Nu-mi spunea niciodatã nimic”, a declarat Aysun Cabuk, vãduva lui Mesut Cabuk, care a aruncat în aer o camionetã plinã de explozibili în fata unei sinagogi din Istanbul, sâmbãtã, 15 noiembrie. Sotul ei, somer, petrecea mult timp citind cãrti islamiste si devenise din ce în ce mai credincios. Cu cinci zile înainte de atentate a venit acasã, în orasul Bingol, din sudul Turciei, si-a luat valiza si pasaportul si a spus cã pleacã la Dubai. De atunci n-a mai dat nici un semn.
Si-a vãzut iubita sãrind în aer
Un tânãr britanic a avut groaznicul ghinion de a-si vedea logodnica, cetãtean turc, sãrind pur si simplu în aer. Graham Carter, în vârstã de 34 de ani, era cu iubita sa la Consulatul britanic, pentru a-i lua ei vizã. Cuplul urma sã ajungã în Marea Britanie si sã se cãsãtoreascã. Din nefericire, soarta le-a rezervat un sfârsit groaznic. „Tin minte cã am vãzut o camionetã la poarta Consulatului, apoi explozia si pe iubita mea sfârtecatã. Nici acum nu-mi vine sã cred decât cã a fost un cosmar oribil”, a povestit Graham cotidianului britanic „The Sun”. Ei se cunosteau de mai bine de patru ani. În urma exploziei, britanicul a rãmas cu rãni multiple la fatã, mai ales în zona ochilor. (Lavinia Tudoran)

O româncã în Iadul de la Istanbul
Chiar dacã printre români nu existã victime, am descoperit un caz în care unul dintre ei a avut de suferit. Este vorba de Yldîz Oztabu, o tânãrã în vârstã de 31 de ani, originarã din Cernavodã, dar stabilitã în Turcia în urmã cu sapte ani.
Femeia si-a vãzut dãrâmate toate cele trei magazine pe care le detinea în Istanbul. Acestea erau amplasate la doar 20 metri de intrarea în Consulatul Marii Britanii si de locul în care a explodat o masinã-capcanã.
„Am vãzut cum se împrãstie aurul”
„Mã aflam în magazinul de aur cu sotul si angajatii mei. Deodatã s-a auzit o bubuiturã cutremurãtoare. Dupã 3 secunde s-a împrãstiat un val de cenusã si de fum. Am vãzut cum sar geamurile si usile, cum aurul din vitrinã se împrãstie. Initial am crezut cã e vorba despre o explozie de gaze naturale. Apoi, din câte am auzit, am aflat cã a fost vorba de un camion Skoda, care a sãrit în aer”, ne-a povestit aceasta. Ea s-a ales cu rãni usoare de la geamurile sparte, dar care nu au necesitat îngrijiri medicale speciale.
Sotul a rãmas socat
Zona s-a pustiit rapid, în primul rând din cauza spaimei. Yldîz, care pe lângã magazinul de aur mai avea douã de „bazar otoman”, s-a întors abia ieri la prânz la lucru. „Pânã la 12:30, zona a fost închisã. Am reusit sã recuperãm câte ceva din aur, dar nu stiu cât am pierdut”. Sotul ei a rãmas socat, preferând sã stea acasã: nu mai vrea sã mai audã de magazine. (Corespondentã din Istanbul - Florin Gongu)
Turcii vorbesc de patru români ucisi
„Din informatiile pe care le avem pânã la aceastã orã, ar exista patru români între persoanele ucise în exploziile de joi de la Istanbul”, declara ieri-dimineatã ambasadorul Turciei la Bucuresti, Ömer Zeytino˜glu. Diplomatul a adãugat cã nu are informatii despre posibile atentate asemãnãtoare în România, dar cã nu este exclus ca Al-Qaeda sã loveascã si la Bucuresti. (Lavinia Tudoran)
Deocamdatã, nici un român pe liste
Autoritãtile turce au anuntat cã, de joi noapte, numãrul rãnitilor si decedatilor a rãmas constant. În plus, se precizeazã cã rãnitii sunt tot mai putini: multi vin la spitale si pleacã acasã cu simple bandaje. E posibil ca aceasta sã fie o strategie pentru linistirea populatiei. Tot rapoartele oficiale aratã cã nu mai putin de 12 spitale au fãcut internãri în urma atacurilor teroriste de joi. Cei mai multi, 47, se aflã la „Taksim Ilkyarum”. Între numele victimelor nu se aflã nici unul românesc. Nu ar fi exclus însã ca unii sã fie din România, de origine tãtari, turci sau machedoni.
A început numãrãtoarea victimelor
Conform unui raport preliminar al Prefecturii Istanbul, dupã atentatele teroriste de joi dimineatã, în capitala economicã a Turciei au murit 27 de persoane, iar alte 250 au fost rãnite. Din fericire, printre acestia nu se aflã nici un român. Precizarea a fost fãcutã de cãtre consulul României, Mircea Neatã. Acesta a infirmat declaratiile fãcute la Bucuresti de cãtre câtiva diplomati turci.
În ciuda faptului cã sfatul cel mai des adresat în ultimele ore de cãtre autoritãti a fost acela ca lumea sã evite aglomerãrile, cetãtenii din Istanbul nu si-au putut reprima curiozitatea si au dat buluc în locurile afectate de atacurile teroriste. Este un prim semn cã viata reintrã la normal si cã starea de soc a trecut. Rãmân afectati cei a cãror trudã de o viatã s-a nãruit în explozia de joi, precum si familiile îndoliate ori cele care s-au ales cu accidentati.
Cei mai multi morti sunt englezi si turci
La Istanbul trãieste una dintre cele mai mari comunitãti de români din strãinãtate. Din fericire, nici un compatriot de-al nostru nu a fost afectat grav de atacurile teroriste. „Am fost la Prefecturã, am vorbit cu viceguvernatorul, si la Ministerul de Externe. Am fost asigurat cã, pânã acum, nu existã nici un român care sã fi murit sau sã se fi accidentat”, ne-a precizat Mircea Neatã, consulul României la Istanbul. De altfel, el a colindat prin toate spitalele unde au fost aduse victime si nu a descoperit vreun nume românesc. „Cele mai multe sunt englezesti si turcesti. 24 dintre cei 27 de decedati sunt deja identificati. Mai sunt unele probleme cu cei accidentati grav”, a completat Neatã.
Lucescu: „M-am obisnuit cu bombele”
Antrenorul echipei de fotbal Besiktas Istanbul, Mircea Lucescu, se pregãtea asearã sã plece cu echipa la Izmir, unde azi va juca împotriva celor de la Denizli. El nu pãrea afectat de cele petrecute, dar a condamnat gesturile teroristilor.
▪ Jurnalul National: Ce-ati fãcut, v-ati ascuns dupã atentatele de joi?
Mircea Lucescu: Nu, dar am preferat sã-mi tin telefonul închis, cã altfel riscam sã devin corespondent de presã.
▪ Cum ati resimtit evenimentele?
Eram în casã si explozia s-a auzit. Casa mea e situatã în zona acelei bãnci.
▪ V-ati speriat?
Deja m-am obisnuit dupã bombele acelea de sâmbãtã de la sinagogi. Sigur, este o situatie grea, delicatã, nu poti sti în nici un moment ce se poate întâmpla. Cine face astfel de lucruri nu sunt teroristi, ci adevãrati killeri, care ucid fãrã nici un scop.
▪ A fost afectat vreun jucãtor de la Besiktas?
În afarã de Giunti, nimeni. Ceilalti nu au avut de suferit.
▪ S-a pus problema sã se întrerupã campionatul?
Nu, nici n-avea rost. Stiu cã meciul din Ligã al Galatei a fost amânat, dar asta la cererea celor de la Juventus. Nu se punea problema ca o echipã mare sã nu fi putut beneficia de protectie si sigurantã. Cred cã au exagerat cu sperietura. Pânã la urmã, aceste amânãri nu fac altceva decât sã dea satisfactie celor care provoacã asa ceva. Ei asta urmãresc: sã creeze confuzie si panicã.
=========================================================



#4890 (raspuns la: #3853) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin - de carapiscum la: 05/09/2004 17:09:47
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Dragule, cum se face ca de fiecare data cand cineva te contrazice in ideile pe care cu nonsalanta le expui il condamni ca se foloseste de atacul la persoana? Pai ce, te confunzi cu ideile astea, sau persoana ta intruchipeaza niste idei?... Nu te flata singur, nu esti atat de important pe cat crezi si nici asa de patrunzator cu mintea incat sa nu-ti poata sta nimeni inainte. Nu te-am atacat prin nimic, dar vad ca tu abuzezi de ceva vreme de ceea ce se cheama "pusul pumnului in gura". Mai abuzezi si de bunavointa mea fiindca in timp ce pun intrebari la care astept mult si bine raspunsuri, tu continui cu aceeasi serenada despre felul de a fi al unora sau altora. Pt. tine vad ca mai mult conteaza persoana ce-ti scrie decat ce anume scrie ea.

Te rog sa-mi spui si mie prin ce anume am fost partinitor si necivilizat? Te asteptai, poate, sa te laud si sa incep sa ma gudur pe langa tine ca un caine credincios? Nu sunt genul, in primul rand, si nici nu-mi place sa ling talpile altora ca sa-i fac sa se simta bine. Asta inseamna ca sunt necivilizat? De fapt ce intelegi tu prin "civilizat"? Sa nu indraznesc nici macar sa te contrazic, sa ma fac ca nu vad cum incerci sa ma tii la distanta deoarece nu-ti cad bine comentariile mele? Nu-i nimic, nu te pot obliga eu sa iei de bune spusele mele, asa dupa cum nici tu nu ma poti forta sa le iau pe ale tale de bune, nu-i asa? In ultima instanta am opiniile mele la fel cum tu le ai pe ale tale, si nu renunt la ele fiindca tu si inca vreo cativa pe aici va simtiti atacati personal de ori de cate ori imi expun unele pareri. E treaba voastra cum va simtiti, asta inseamna ca ce spun eu are unele ecouri. Si-am sa dau socoteala pt. tot cuvantul rostit.

"Mai, uite cum sta treaba. Vad ca de la inceputul acestui subiect continui sa pendulezi intre crestinism, credintele asiatice si cele mai moderne (protestantism si neoprotestantism), fara o directie clara, in opinia mea." Va sa zica "IN OPINIA MEA"... Imi mentin parerea pana la proba contrarie. Cand vei inceta sa folosesti sincretismul religios pe post de crestinism am sa incetez si eu cu ridicarea atentionarilor.

Ai afirmat ca: "Am venit cu exemple din BIBLIE ,de la marii filozofi si ganditori...chiar m-am exprimat si eu, ce gandesc despre subiectul tratat.Ganduri personale... cu siguranta ce nu am pretentia de a se situa la nivelul marilor ganditori." Tocmai in asta consta sincretismul tau, intr-o compilatie de citate disparate (disperate?), citate care ti-ar fi facut cinste daca le-ai fi folosit pe rand si daca le-ai fi expus din start cu mentiunea "eu personal cred ca sunt (sau nu) adevarate". Dar din moment ce le-ai expus fara a face aceasta precizare, da-mi voie sa ma indoiesc de intentiile tale. Gandeste-te ca nu intotdeauna intentiile noastre bune sunt si adeverirea viitoarelor lucruri bune. Acestea pot fi f. bine apanajul unor fapte rele: "drumul spre iad e pavat cu intentii bune!"

Pt. mine a divaga inseamna teoretizare fara tinta precisa, in acest caz. De aceea am afirmat ca ar fi fost de ajuns sa spui "sufletul este nemuritor". Restul e balast menit sa ingreuieze si mai mult mintea celor care incearca sa inteleaga pe cale mentala ceea ce trebuie inteles cu inima, cu sufletul. Despre asta incerc eu sa te fac sa intelegi: crestinismul autentic este traire, nu disperare in gandire, nu gandire in disperare! Poti sa le stii pe toate, daca nu experimentezi (implementezi in propria viata) ceea ce cunosti, ramane doar ca o cireasa ce se usuca pe ram fiindca nu-i culeasa la timp- precizare: vorbesc aici la modul personal, deci si pt. mine.

"Deci afirmatii au fost..." Spune-mi si mie asa, ca la un copil de gradinita, care sunt afirmatiile tale concrete cand nu folosesti citate? Iti cer sa fii pe intelesul tuturor cu niste lucruri asa de sensibile si interpretabile, nimic mai mult. Asta inseamna ca sunt duplicitar? Cred ca nu realizezi care este cu adevarat sensul expresiei. Duplicitar inseamna sa lupti pe doua fronturi, sa te dai cu cel mai tare si sa-l calci in picioare pe cel mai slab, sa injunghii pe la spate, sa le admiti pe toate chiar si atunci cand vin in contradictie cu propriile tale opinii s.a.m.d. E ceea ce se cheama fatarnicie. Am fost eu fatarnic in relatia asta scrisa pe cafenea?

"Ce numesti tu citate "disparate"?ce idei ascunse sunt???!!!" Citatele disparate sunt cele scoase dintr-un anumit context pt. a folosi in altul, in timp ce adaugi cateva luate aleatoriu din alti autori. Stii ce spune biserica? Citatele Scripturii se explica unele pe altele, nu mai au nevoie de "completari". Completarile astea pot fi niste interpretari, dar nu pot fi luate ca si cuvant de lege inaintea cuvantului divin. Ideile ascunse sunt cele care se insinueaza. Cam la fel cum au fost acelea care au dus la caderea primilor oameni: "oare a zis Dumnezeu sa nu mancati?" ehei, a zis El, "dar stie ca atunci cand veti manca veti fi ca El"... Prin urmare jumatate de adevar este mult mai periculos decat o minciuna sfruntata. Spui tu intregul adevar?

"Nu imi amintesc a nu fi raspuns la intrebari "indecente"/incomode cum tu le numesti." Sa-ti improspatez memoria: ce zici de intrebarile mele legate de reincarnare?

Lasand la o parte faptul ca ma faci nesimtit (fiindca nu fac pt. tine dovada bunului simt), am "comunicat sincer si deschis" cu tine inca de la inceput. De aia spui ca te-am atacat. Daca mi-am expus in acest mod parerile si-au venit in contradictie cu ale tale inseamna, cu siguranta, ca tu esti o persoana ce se confunda cu teoria ei.

"Enigmescule,de ce vorbesti tu in numele unei multimi?" In primul rand te rog sa-mi folosesti id-ul carapiscum, da?! In ce priveste vorbitul in numele unei multimi ce sa fac, defect profesional (pe de o parte). Pe de alta parte am vorbit in numele meu personal si modul meu de expunere poate avea, la fel ca si al tau, ceva prin care sa se diferentieze de celelalte. Consider ca nu mi-am arogat nici un drept asupra multimii.

Chiar atat de convins sunt de unele adevaruri incat nu permit sa fiu constrans in a mi le schimba. Accept orice alte pareri care nu vin in contradictie cu conceptiile mele despre viata, lume si Dumnezeu. Si chiar pe acelea care se adeveresc la inceput a nu veni in contradictie, tot le cercetez inainte. Stii de ce? Fiindca sunt f. suspicios cu oamenii care se arata invatatori pt. altii dar care pt. ei insisi nu sunt reformatori spirituali. "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos", zice Ap. Pavel. La fel si eu, cercetez inainte de a accepta ca bun ceva anume.

"Si in final iti marturisesc:nu iti port pica,chiar apreciez unele comentarii ce le-ai publicat insa fii mai realist si renunta la atacurile la persoana." Si eu iti marturisesc ca n-am avut si n-am nimic cu tine personal, nu-mi pasa cine sau ce esti. Eu m-am invatat sa nu ma uit la fata omului pt. a-l judeca. Problema e ca fata omului de multe ori arata interiorul acestuia. La fel si cuvintele izvorate din inima lui.

Sunt realist atat cat imi permite ratiunea, dar sunt destul de realist incat sa n-astept de la nimeni laude pt. ceea ce scriu sau gandesc. Lauda lumii este desarta si trecatoare, azi te pune pe piedestal, maine te calca in picioare. Prin urmare complimentul tau imi este indiferent. Sper ca asta nu inseamna tot "atac la persoana".

No hai, sa fii sanatos, fericit si cu lacrimi in ochi!


-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21112 (raspuns la: #20664) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muresh - de carapiscum la: 09/09/2004 05:12:06
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Reactia ta, asa cum ma si asteptam, este una chiar de eschivare. N-ai venit cu contra-argumente la afirmatiile mele, asa cum ai facut-o cu altii inaintea mea, ci te-ai multumit sa ma contrazici pe un ton acru si cu superficialitate bazandu-te pe faptul ca din ce am scris pana acum ma cunosti ca pe buzunarul suveicii tale. Ei bine, nu ma cunosti catusi de putin. Am banuit inca de la inceput ca esti nascut in Romania, tara pe care o detesti fiindca "atunci", "candva", "cineva" a hotarat sa "exporte" niste evrei pt. niste motive mai mult sau mai putin intemeiate. Am intalnit destui evrei romani care s-au aratat dispusi la a incepe un razboi personal cu toti fiindca se simt nedreptatiti. Evreii venetici sunt mai radicalisti decat cei nascuti in Israel, asta e opinia mea.

Ai o tactica interesanta, asemnatoare cu a lui Destin: ma faci radicalist antisemit, sovin, fiindca am pus pe tapet niste lucruri reale ce vadesc clar inclinatia unor evrei de a-si da doar lor dreptate in numele unor nedreptati care sunt umflate in mod artificial. La toate "acuzatiile" mele te-ai gandit sa raspunzi cu ifose si cu persiflari. Pt. mine asta e dovada faptului ca nu eu, ci tu mai ai mult de citit si de invatat. Tu vezi numai laturile ce-ti convin din anumite contexte socio-politico-economico-religioase. Insa iti dau o veste: istoria nu se judeca prin prisma evreiasca ci prin aceea a lumii intregi. Trebuie sa facem corelarile necesare pe coordonatele spatiu-timp ca sa ne putem da seama de niste realitati trecute, nu e de ajuns ce simtim noi sau ce ne povestesc altii dp lor dv subiectiv. Obiectivitatea reiese din complexitatea surselor.

Zici ca: "Am alte treburi acum cu arabii ,semiti si ei , care numaidecat vor ca eu personal sa ma intorc de unde am veni , adica sa plec in Romania , or else …." Am vazut chiar azi cat de semiti sunt musulmanii din fasia Gazha, petec de pamant pur si simplu rascolit de tancurile si blindatele israelite "ca masura de precautie la atacurile teroriste ale miscarii Hamas." Auzi, dom'le, si se mai mira ca se nasc teroristi cand de fapt tocmai ei ii imping la asta, tocmai regimul militar totalitar ii face pe unii sa recurga la astfel de acte- a se vedea recentele evenimente din scoala rusa. Daca ar fi dupa mine, unuia ca tine nu i-as mai da voie sa se stabileasca in Romania sub nici o forma. Nu de alta dar s-ar putea ca in timp sa se ajunga si pe la noi la aceleasi probleme ca, deh, nu ne lasam asimilati usor de clica burghezo-mosiereasca ce detine finantele lumii.

Nu m-am ratoit la tine, ti-am vorbit cat se poate de clar si de raspicat, ceea ce e cu totul alta mancare de ciuperci. Hotararea asta "interna" a Sanhedrinului s-a facut pricina de sminteala si de multe nedreptati inclusiv pt. crestini. Poate ca matale ai uitat (sau poate nici n-ai citit fiindca nu te-a interesat aceasta problema) de persecutiile indreptate impotriva crestinilor, persecutii la care au instigat insisi evreii prin simulacrul de proces intentat lui Iisus Hristos. Faptul ca ei insisi nu L-au acceptat pe Hristos ca Mesia, mai ales ca se nascuse din poporul evreu care Il astepta, a dat apa la moara persecutorilor romani si pagani care au luat crestinismul drept secta sau miscare politica indreptata impotriva starilor sociale ale vremii, intocmai cum au interpretat evreii. Cu alte cuvinte crestinii au fost cu atat mai detestati cu cat originea lor (Hristos) a fost mai detestata si mai nepretuita. E de ajuns sa vedem ce au facut fariseii si carturarii cand orbul din nastere care a fost vindecat de Mantuitorul a dat marturie despre Cel ce-l vindecase: l-au izgonit din Templu! Pana si parintii lui, de teama ca ar putea fi la randul lor izgoniti, s-au lepadat de el zicand ca pare a fi fiul lor, dar ei nu stiu cum a ajuns sa vada. Asadar conducerea "interioara" se baza pe un tip de "monarhie" absoluta, arhiereul avand de cele mai multe ori ultimul cuvant. Asta se mai vede si din asa-zisul proces intentat lui Hristos, proces la care putinii Sai aparatori n-au mai putut decat sa spuna cu amaraciune in suflet: oare exista la noi obiceiul ca cineva sa fie condamnat fara judecata? Insa cei ce incriminau au zis: "noi lege avem si dupa legea noastra trebuie sa moara". Care lege?

A veni cu aceste lamuriri dupa 2000 de ani nu este catusi de putin caraghios, este imperios necesar. Lumea trebuie sa cunoasca acel context inainte de a-i plange pe saracii evrei, nu crezi? Caraghios este ca tu vii acum si-mi propui sa nu vorbesc despre aceste lucruri fiindca deranjeaza o hotarare "interioara" a Sanhedrinului. In primul rand nici n-am inteles, este Sanhedrinul o instanta sfanta care nu greseste niciodata? Si apoi de ce trebuie sa ramana aceasta o hotarare ascunsa cand de persoana lui Hristos se leaga crestinismul?

N-am avut niciodata pretentia ca as fi citit totul despre toate. Faptul ca au fugit...incet, precum spuneam, acei evrei din Franta n-are o prea mare relevanta pt. mine personal. Motivele lor nu tin, se vede treaba, de antisemitismul romanesc, nu-i asa? Totusi ar fi interesant de auzit din gura ta motivele care au dus la aceasta plecare.

Anul trecut stiam din surse sigure ca e vorba de doua milioane si ceva de romani in diaspora, cei mai multi plecati la lucru, evident, nu definitiv. Cum s-a dublat aceasta cifra in mai putin de un an mi se pare nu numai greu de crezut, dar si inexplicabil. Poate ne luminezi tu cu ceva informatii. Si ca o paranteza: ce bine v-ar mai cadea sa plece toti din tara aia si sa va instalati voi acolo ca, nu-i asa, trebuie sa va stabiliti undeva definitiv. Dar sa revenim: stii matale cam care ar fi totalul populatiei Romaniei la ora actuala? Daca stii inseamna ca-ti dai seama imediat ca procentajul socotit de tine este iluzoriu si demn de ras. Nu ma asteptam la asta din partea unui evreu care din nastere este deprins cu matematica (mai ales cu tabla inmultirii si-a impartirii).

"Si care e chestia cu masonii ?. Tot evrei si ei ?. In Romania domneste un guvern corupt de fosti comunisti . Ce te bagi tu in treburile evreilor ?. Ce , treburile romanilor le-ai rezolvat ?." Nuuu, masonii sunt crestini cuminti care vor binele si bunastarea lumii intregi, ba chiar isi pun averile in slujba comunitatii. Ei sunt iubitori de pace, drepti, cuviinciosi, incoruptibili, aparatori ai adevarului si libertatii, nefatarnici si receptivi la nevoile societatii...! Adica..., la nevoile societatii lor. Zici ca: "In Romania domneste un guvern corupt de fosti comunisti . Ce te bagi tu in treburile evreilor ?" Sa tragem de aici concluzia finala ca nu trebuie sa ne bagam in treburile interne ale evreilor din guvernul corupt de fosti comunisti? Ce sa fac, am o meteahna mai veche: nu-i sufar pe toti astia care s-au uns pana-n gat de mierea in care innoata si care striga catre cei de afara ca trebuie sa mai stranga cureaua cu inca vreo cateva gauri- de-o sa aiba romanul un stomac cat o papiota de ata. Asa ca ma bag si eu unde nu-mi fierbe oala. Dar, stai un picut, imi cam fierbe fiindca e vorba de tara si poporul meu. Si tocmai fiindca n-am rezolvat (inca) problemele romanesti, ma ocup de masonii binevoitori care ne conduc destinele la ora actuala.

In ce priveste Mosadul de tip militienesc nu cred ca mai trebuie adaugat nimic. Este ce este si n-ai tu cum sa schimbi treaba asta, si nici cum sa scuzi. Eu nu ma pricep atat cat mi-as dori, dar macar imi doresc sa pricep. Si daca tu esti mai bine informat decat mine atunci ar fi necesar sa vii cu ceva informatii pe marginea subiectului, nu-i nevoie sa ma desconsideri pt. consideratiile mele. Da dovada prin argumente credibile ca esti mai luminat si mai nerasuflat decat mine si-ai sa ma reduci la tacere.

Zici ca sunt "romanul de ieri"? Bine zici, sunt romanul care inca nu s-a lasat intoxicat de propaganda iudeo-masonica si care n-accepta pt. nimic in lume sa-si vada tara si neamul zdrentuite de niste ipocriti (ma refer exclusiv la cei din organizatiile amintite). Sunt romanul care crede intr-o renastere nationala pe fond spiritual, nu material. Materia l-a inrobit inca din rai pe om prin gustarea din placerile ei. Sunt romanul de ieri intr-o societate "moderna" si societatea asta n-o sa accepte niciodata pe cineva "invechit" ca facand parte din ea. Nu-i nimic, imi pretuiesc soarta asa cum este ea, nu cer osanda de la Dumnezeu strigand mereu: "ne-ai scos in pustiu ca sa murim de foame si de sete". Din p meu dv natiunea romana a trecut cu adevarat prin desertul (a se citi desertaciunea) lumii acesteia moderne timp de mai bine de 40 de ani, ar cam avea dreptul acum la odihna si la o viata decenta. Da, am imbatranit in acest lung sir de peripetii, dar spiritul meu este acelasi ca in prima zi. N-am avut si n-am nevoie de minuni precum izvorarea apei din piatra sau ploaia de prepelite si mana ca sa inteleg niste lucruri simple. Iar eu nu sunt indoctrinat mai mult decat tine.

"Aculta la mine"... Nu stiu ce as mai putea asculta in afara de pornirile tale aprige spre razbunare. Ca din ce ai scris nu rezulta in nici un caz faptul ca nu vrei razbunare, din contra, afirmatia ta nici tu singur nu o crezi in adancul sufletului tau. Prefer sa ascult croncanitul unui corb.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21506 (raspuns la: #21166) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
LCM, - de Jimmy_Cecilia la: 06/10/2004 11:36:42
(la: Palavre de week-end...)
o feerie de culoari.. padure de castane, padure de alune, paduri de stejar verde si stejar comun, sumac si pini si brazi... frunzele de sumac devin rosii toamna...am vizitat si un sat medieval, Thierry, situat la 1300 metrii altitudine, agatat pe flanc de munte, de-asupra prapastiei.
(aveam un prieten italian care nu cunostea regiunea...)

apoi ne-am intors la Sarzi (1200 m altitudine), la 2 Km am parcat cele 2 masini la casa ciobanului, i-am cumparat si brânza proaspata si amplecat cu rucsacurile in spinare, vreo 5 Km pana la chalet-ul (cabana dar in piatra, casa de munte) a unor prieteni francezi: Eliane si Raymond...

Am mancat ce am adus cu noi, rece : ratishi cu carne si cascaval (facute de mama si congelate), pateuri, pâine, rosii, ardei, castraveti si friptura rece, apa de izvor (alaturi) si cate un paharel de vin rosu local..

dupa masa ne-am dus sa cautam ciuperci, dar este sec, sec...am gasit doar cativa lactari si cateva trompete ale mortii (ca si galbiorii, dar negre si mult mai delicioase) si astea doar jos unde curge izvorul, si este umid...
castanele, abia acum incep sa cada primele, am reusit totusi sa adunam vreo 3 Kg, seara le-am prajit pe jar...intr-o tigaie cu gauri..
am gasit cateva mure, cum e mai rece, acum sunt doar coapte...

seara si duminica la pranz am facut foc in barbecu si am facut gratare, carne de miel...miel taiat de cioban...
seara am jucat carti, am povestit, eram 7 in total, cativa au dormit si pe jos in sac de dormit...

ne-am intors duminica seara..Eliane cu sotul s-au dus acasa, locuiesc in acelas sat cu mine, iar restul au ramas pt noapte la mine acasa, cu exceptia lui Coralie, care s-a dus sa doarma la mama si sora mea la Nice, c-avea sa ia de acolo prajituri pe care mama i le-a pregatit.. :))

am parcurs Km catarandu-ne sau coborand in vai, am adunat frunze de toate culorile, conuri de brazi de toate marimile, am facut poze, multe, multe poze...

Este o liniste in munti, calm.. uiti de toate...
Casuta are totusi un butagaz si lumina (tot cu butelie de gaz) si apa curenta (adusa de la izvorul de alaturi), chiar si un dus (apa incalzita cu butelia de gaz -deci economie mare, ca altfel cari butelia pe spate.. :))) si wc (cu o fosa septica)

am sa pun cateva poze..dar fara persoane, sa vezi cum este frumoasa natura pe la noi...
#24309 (raspuns la: #24244) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Izvorul Nopţii - de (anonim) la: 31/10/2004 12:30:58
(la: Irlanda are nevoie de 100.000 de imigranti)
Izvorul noptii



L. Blaga a trait intre anii 1895-1961 si a fost unul dintre cei mai mari poeti care inbina armoniaos in opera sa filosifia si literatura. Geneza poeziei face parte din volumul de versuri al poetului ‘Poemele luminii’ publicat in 1919. L.Blaga considera ca iubirea repr. o cale de cunoastere, de descifrare a tainelor universului. In poezia sa ‘lumina’ este sinonim cu ‘cunoasterea’. Ca gen apartine genului liric,ca specie este o idila. Tema o constituie iubirea vazuta ca o cale de cunoastere.titlul se constituie intr-o metafora revelatorie care sugereaza ‘ochii negrii ai iubitei’. Izvorul de fapt un sent. de iubire pe care-l traieste poetul.
Op.lirica este opera in care autorul isi exprima direct ideile,sent.. Discursul liric este alcatuit dintr-o fraza ampla si dintr-o propr.dezvoltata cu rol de concluzie. Fraza expr. admiratia poetului pentru frumusetea iubitei. Discursul liric I-a forma unei adresari directe,poetul expr.-usi admiratia fata de frumusetea persoanei iubite. Acest sent. este evidentiat si de vocativul care deschide discursul poetic ‘frumoaso’ si care in acelasi timp sublinieaza o trasatura fizica a persoanei iubite. Cuv. ‘cheie’ al poeziei il constituie subst. ‘achii’ care apare de 3 ori in poezie pe parcursul poeziei. Asocierea subst. ‘ochii’ cu adj. ‘negrii’ la gradul superlativ precum si cu adj. ‘adancii’ care capata in text valoarea subst. are rolul de a amplifica starea de extaz pe care o traieste poetul la vederea iubitei sale. Enumeratia ‘peste vai’,‘peste munti’ si ‘peste sesuri’ evidentiaza faptul ca frumusetea iubitei se rasfrange asupra naturii,acesta preluand cateva din atributiile fiintei iubite. Negrul ochilor iubitei fac din aceasta un adevarat mister care nu poate fi descifrat decat prin iubire. Ideea de mister este amplificata de epitetul adverbial ‘tainic’, de subst. provenit din adj. cu functie de apozitie simpla ‘adancii’precum si de metafora ‘o mare de intuneric’. Vb.dubitativ ‘a parea’ care se constituie intr-un singur vers sug. faptul ca emotia puternica pe care i-o trezeste frumusetea iubitei il determina s-o confunde la un moment dat cu intregul univers incarcat de mistere. Inversiunile prezente in poezie ‘tainic curge’,‘asa-s de negrii’au menirea de a scoate in evidenta impresia puternica pe care i-o produce e-ul liric frumusetea iubitei dar si misterul iubirii.
A doua secventa a discursului liric se constituie intr-o concluzie a versurilor anterioare. Omagiul adus in prima sec. iubitei atinge acum apogeul fapt subliniat de oximoronul ‘asa-s de negrii/lumina mea’. Reluarea adj.‘negri’ la superlativul absolut pentru a expr. consecinta pe care o are asupra e-ului liric,vraja datorata frumusetii ochilor iubitei are in acelasi timp rolul de a acc. trairea poetului. Prozodia poeziei este in deplin acord cu ceea ce vrea sa transmita poetul.Avem versuri albe,fara rima cu masura variabila.Rima interioara realizata cu ajutorul asonantei.Muzicalitatea este data de pauzele impuse de discursul liric in desfasurarea lui intr-un accent al versurilor.





#27063 (raspuns la: #12954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
STRADA IZVOR - de (anonim) la: 03/03/2005 06:37:28
(la: Pentru Bucuresteni si nu numai pentru ei)
CE PLACUTA ERA PLIMBAREA PE IZVOR , DE LA BUFETUL DE JOS , DIN COLT , UNDE SE INTILNEAU LAUTARII , PINA SUS , LA STATUIA POMPIERILOR ...MIROSUL DE FIN COSIT INTRTE STRANDUL BRAGADIRU SI STADION ! STRAZILE LATERALE CU NUME CA BUJORULUI , LILIACULUI , CRRAITELOR , CASELE ART DECO ....SI APOI PERSONAJELE STRAZII : NEA GOGU MACELARU' , NEA GICA FRIZERU', NEA RAICU POSTASU' , NEA COSTICA GUNOI... PRIETENII DE ACOLO..FLORIN BOGARDO ,PUIU MAMALI , MIHAI CAVESCU , MIRCEA GHIORDUNESCU , CONSTANTA BREGOVEANU , RADU AFTALION , MARUCA ZAHARIA... AMINTIRI..AMINTIRI..
AICI IN AUSTRALIA , AM PACIENTI DIN IZVOR DR P RAZVAN ST CRAITELOR NR 3 ( NU MAI EXISTA DE MULT )
#37991 (raspuns la: #37773) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sabah al noor... O buna dimineatza luminoasa... - de Jimmy_Cecilia la: 12/03/2005 07:02:19
(la: Trancaneala Aristocrata "2")
in graba si in trecere, ca plec la lucru... :)) adica la biroul Autoritatii de Investitii, sa lucraml pe dosare...
eu care am groaza de hârtii...

Anisia tu pe unde esti, Fr sau RO? c-ai scris dacia si micul Paris... :))

Anisia draga, distantele nu conteaza, principalul este sa te hotarasti sa te duci undeva.. sa-ti iei lumea in cap.. sa vezi alte coclauri...

restul e apoi usor..
cred ca trbuie sa ai spiritul sportiv, sa te adaptezi ori unde, sa vezi lucrurile- doar partea buna,
sa te duci sa cunosti, nu cu tendinte comparative sau critice,
un fel de spirit ca si atunci cand faci camping...

insa sa stii ca nu-s totusi nemultumita ca in mai putin de 3 saptamani o sa fiu in Franta... :))

acum va las si sa fi-ti cuminti.. sa nu va mai bagati degetzelele prin toate cele...
#39216 (raspuns la: #39191) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
he he don, cunosti epigrama l - de RSI la: 01/07/2005 15:54:51
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
he he don, cunosti epigrama lui pastorel:

    Foaie verde apa chioara,
    Nu tot ce se mananca zboara,
    Dar ma-ntreb in sinea mea
    Tot ce curge se si bea?

==============
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#57674 (raspuns la: #57671) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
horia nu cunosti produsul ast - de RSI la: 12/07/2005 22:26:02
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
horia nu cunosti produsul asta ?

=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#59168 (raspuns la: #59163) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sapte Izvoare - de Joe King la: 24/08/2005 09:51:52
(la: Comentarii vesele din ziarele romanesti de pe internet.)
Intruder, ce se faceau daca nu o gaseau pe Floarea acasa?
Era pentru nea Ilie " o data si sa mori " adica o orgie octogenara in doi. Fie-i tarina usoara. Mai demult, un fost ministru a mierlit-o in timpul pomparii cu o tinerica, e drept, dupa ce luase viagra. Ce sa faci, numai stabii mor fericiti pe lumea asta :-)



Now..Sapte Izvoare:

Ziarul Online
APA VIE A LUI CEAUSESCU

Preotii daci cunosteau puterea celor "sapte izvoare" de pe Valea Ialomitei, cu calitati terapeutice si energizante si le foloseau cu succes, fapt care le-a adus renumele de cei mai mari vindecatori din vechime. Ceausescu fusese informat de virtutile apei de la "Sapte Izvoare", loc aflat in Muntii Bucegi, intre Lacul Bolboci si Scropoasa. Voia sa ajunga la aceste "izvoare ale nemuririi", din muntii Bucegi, dar sa le pastreze numai pentru el.

Joe King: Va dati seama ? Dacii luau viagra la litru , se energizau de la " Sapte Izvoare". Inainte de culcare, dacul tragea
o dusca buna de apa chioara, se energiza bine. O durea capul pe daca ? Stiti fitele cunoscute, " azi nu pot , ma doare capul".
Scotea Vasiloxe litrul de apa si o silea sa bea, nici nu astepta sa-si faca efectul si trecea la flotari. Decebal, inainte sa traga sabia din teaca, dadea pe git un litru de apa plata " Sapte Izvoare" si avea mai mult spor la impuns si taiat in lupte . Oare intelegeti cit de renumiti erau preotii aia ? Traian a auzit de ei si de apa plata si , pe loc, a decis sa cucereasca Dacia. Dupa ce a baut si el si a vazut ca e o pacaleala, a lasat legiunea Iudaica sa ia boloboci din lacul cu acelasi nume si sa comercializeze cu succes apa minerala gazoasa " Sapte Izvoare" . (Sheva Mekorot Hulmaniukiot - in ebraica veche ) Si Ceausescu, cind a auzit de ea, pe loc a decis sa cucereasca pe veci poporul roman. Ce perspectiva, sute de generatii de pionieri si soimi ai patriei, sute de generatii de lingatori in fund si de stabi. Ce bine ca apa aia miraculoasa nu apara si de gloante, ziceti merci ca toate apele astea vindecatoare sint doar pentru povesti de adormit copiii. Oare i-o fi dat si lui Leana sa bea din apa nemuririi?
Fraieru' !!

ADUSA CU ELICOPTERUL

Lui Ceausescu i s-a inaintat un raport in care, pe langa buletinele de analiza, i s-a facut si un istoric al locului, zona sacra, cunoscuta de milenii, sanctuar initiatic al dacilor, cu Sfinxul de piatra care desemna Masivul Bucegi ca posibil Kogaion (spatiu sacru, munte sfant). Studiile asupra apei de la "Sapte Izvoare", incepute in 1923, au fost reluate de Hidrotehnica, in martie 1981. S-a confirmat puritatea apei. Ceausescu a retinut, pe scurt, ca acolo s-ar afla zona nemuririi si a dat dispozitie sa se restrictioneze accesul la ea. O vreme, a baut apa numai din "Sapte Izvoare", adusa cu elicopterul.

Joe King: Si totusi ce pacat ca nu i-au prezentat rapoartele unui izvor de otrava in forma de apa plata, i-o aduceau doar prima data cu elicopterul. Dar al dracu cizmar era versat, i-ar fi dat intii lui Leanta sa guste. Si raminea numai el nemuritor. Dupa aia ii facea muritori pe loc pe cei care i-au adus-o , inclusiv pe pilotul elicopterului.

CEA MAI CURATA APA

Ceausescu se astepta la rezultate imediate, dar, vazand ca nu intinereste de la o zi la alta, a clasificat miturile drept prostii si nu s-a mai adapat de la izvorul nemuririi. Totusi? Cercetarile au fost reluate dupa 1990, iar testele au demonstrat ca apa de la Sapte Izvoare este una dintre cele mai curate surse de apa plata din lume. Izvoraste dintr-o grota unde se afla un imens lac subteran si are un debit de aproximativ 4.000 de litri pe secunda. Bioenergeticienii care s-au perindat pe acolo au semnalat ca energiile pozitive sunt extrem de puternice, ele manifestandu-se ciclic, cu cresteri si scaderi in intensitate.

Joe King: Ce pacat ca nu au fost rezultate imediate. Il intinerea pe loc si se trezea direct in spatele gratiilor, in ilegalitatea aia
care a adus asa multa nenorocire unui popor. Si poate ca a doua oara nu mai scapa cu viata. Se pare ca dupa revolutie, dupa ciuruirea geniului carpatin si a savantei chimice, nimeni nu a mai vrut sa fie " forever young " si s-au multumit sa constate calitatile adevarate pe care le are o apa de izvor. Energia de a te face sa mai vrei sa bei o data, ca are gust bun si e rece.

APA "JIE"

Testele magnetometrice demonstreaza si ele anumite anomalii ale magnetismului pamantului. Se stie ca apa trecuta printr-un camp magnetic isi recapata structura ordonata, ideala. Preotii daci cunosteau mai multe surse de apa energizanta si cu rol terapeutic, asezandu-si sanctuarele langa izvoare ale nemuririi, pentru ca actul principal al initierii in preotia lui Zalmoxe era consumarea de "apa jie", adica "apa vie". Acest panaceu a fost cautat de-a lungul timpului de toate confreriile secrete printre retorte si alambicuri. Si toate au ajuns la "radacina": la credinta dacilor in nemurire.

Joe King: Iar preotii aia ? Sa vezi acum ca niste preoti moderni, dupa ce or sa citeasca rindurile de mai sus, or sa
ia niste apa Dorna si or sa o treaca prin niste magneti. Dupa aia or s-a vinda ca apa bolobocioasa a lui Zalmoxe
" jie jie " bei din ea si ajungi repede la concluzia ca cea mai mare inventie a romanilor nu a fost stiloul, cum bine
stie Cornelia Todor Vadima, ci nemurirea fraierilor care cumpara multa apa magnetizata sa se energizeze.


APA VIE SI CONGRESUL PCR

Pe la sfarsitul anilor '70, doi cercetatori timisoreni au separat apa in apa biotica (apa vie) si apa abiotica (apa moarta) si au pus cate un pestisor in fiecare bazin. Cel din apa abiotica a murit imediat. Celalalt s-a dezvoltat foarte bine, desi, in mod ciudat, in prima luna nu a mancat nimic. Senzational: in apa biotica s-au dezvoltat microorganisme, ceea ce a demonstrat ca apa vie are memoria facerii, un program de iscare a vietii din "nimic".

Joe King: Ca sa vedeti, un peste pus in apa moarta moare. Nu va mai spun ce s-ar fi intimplat daca ar fi trait in apa moarta.
Marea Moarta ar fi azi plina de pesti si eu pe malul ei cu undita. Timisorenii astia nu au vrut sa spuna ca au luat un peste care
vroia sa tina un post de o luna. Si cred ca microorganismele alea erau niste rahati verzi de ai lui. Ai pestelui nu ai cercetatorului.
Dar precis nu ati sesizat ca e interzis sa faci baie in apa biotica ca te trezesti cu niste microrganisme pe la locurile cele mai sensibile. Senzational cu adevarat. Curat biotica.

Pe scurt, nici pina acum nu inteleg din articol ce legatura are Congresul PCR cu apa vie insa bine ca nu a ajutat la nemurirea congreselor PCR in Romania. Poate doar Zalmoxe bintuie azi deasupra Romaniei si inca incearca sa ii convinga pe urmasii dacilor ca nemurirea nu tine de apa ci de fapte marete care sa duca la prosperitatea pe veci a unui popor. Nu credeti ?
#67604 (raspuns la: #67594) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Spirit intelept - de cattallin2002 la: 21/10/2005 13:52:32
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Pt ca amindoi vrem sa evoluam spiritual, auzi ce zice filosoful Petre Tutea, ca nici macar nu era preot sau mare credincios.

2. Am avut revelatia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esentă, sediul lui nu e nici în stiintă, nici în filozofie, nici în artă. Si cînd un filozof, un om de stiintă sau un artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului

3. Acum, mai la bătrînete, pot să spun că fără Dumnezeu si fără nemurire nu există adevăr.

10. Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fără Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau în crăci. Stiinta si filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare si consolatoare pe continent - suverană - e Biblia.

14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spatiul sacru, în asa fel încît si vecinătătile devin sacre în prezenta lui.

16. În biserică afli că existi.

17. Ce pustiu ar fi spatiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

18. În afară de cărti nu trăiesc decît dobitoacele si sfintii: unele pentru că n-au ratiune, ceilalti pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de constiintă.

22. Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sînt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist.Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi sîntem crestini fără să vrem. Si cînd sîntem atei sîntem crestini: că respirăm crestinismul cum respirăm aerul.

24. A fi cresti înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sînt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gîndit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

28. Dacă nu cunosti revelat - prin gratie divină - sau inspirat, nu cunosti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: ''Il tomba dans une méditation profonde qui l’a conduit jusqu’a la loi de la gravitation universelle''. Si eu spun: dacă Newton gîndea pînă la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai întelept. Cînd a fost întrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură '' legea gravitatiei''? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios creds că explorează lumea interioară si exterioară cu jocul lui de ipoteze si că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.

54. Unde e omul, în imanentă, absolut liber? Într-o bisericută din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasă învăluit de ele ca si credinciosii.

104. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndită crestin, rugăciunea ne arată că umilinta înaltă, iar nu coboară pe om.


Intr-un roman de Dostoievski o batrina intreaba pe cineva daca ala e drumul care duce la biserica si i se raspunde ca nu. La care batrina zice: ce rost are un drum care nu duce la biserica? Numai propozitia asta face cit toata filosofia yoga.













#80480 (raspuns la: #80431) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
izvor de aur? auch, prost - de rembrandt la: 22/11/2005 02:52:33
(la: esti asa de frumoasa)

izvor de aur?
auch, prost spus - cel putin in urechea mea nu prea suna.
un izvor ar trebui sa fie ceva usor, jucaus. bref, nu prea merge langa cuvantul aur... care cam raspandeste miros de plumb in pozezie.



________
t'es tellement tellement tellement belle
marturii - de cattallin2002 la: 07/12/2005 16:25:13
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Tot pe adresa http://www.sfaturiortodoxe.ro/yoga/marturii2.htm am citit si o marturie mai dura, dar cred cu putina exagerare, pt ca cei de la MISA si de altfel in alte practici nu isi dau seama ca fac ceva rau, ei cred ca asa e bine.

Parinte, m-am gândit că este mai important să vă scriu despre ceea ce mi s-a întâmplat mie în acesti doi ani decât examenul meu, pentru care si asa nu prea pot să învăt. Consider că este foarte important pentru că ei sunt foarte periculosi, au deschis centre în aproape toate orasele din tară si s-au infiltrat chiar si peste hotare, în Danemarca, unde au trimis pe unul de încredere, Narcis I.

Sunt convinsă că mă urmăreau mai dinainte; alegeau anumite persoane, le urmăreau, le făceau anumite vrăji si actionau prin oamenii din jurul acelor persoane. Acest grup dubios s-a pregătit cu câtiva ani înainte de revolutie. Se intâlneau pe ascuns si primeau initierea de la acel dubios profesor. Ceea ce au învătat acolo nu stiu, dar stiu că aveau loc orgii sexuale, făceau amor mai multi între ei, fete si baieti împreună, cu anumite consacrări înainte; de obicei consacrau profesorului, acestui Gregorian Bivolaru, care, am înteles, că de la vârstă destul de mică a început să fie inspirat de duhuri rele si initiat în aceste lucruri. Foloseau foarte mult tehnicile de Tantra-Yoga, o tehnică prin care ei spuneau că ridică nivelul spiritual al omenirii dar nu făceau altceva decât să-1 scadă.

Evenimentele se petreceau cu câteva luni inainte de revolutie. După ce am divortat, m-am mutat din seria în care eram la facultate într-o altă serie, unde era si un băiat, Călin, care practica yoga. După ce 1-am cunoscut, stările mele au început să se schimbe, să se înrăutătească. Ei făceau meditatii la anumite ore; la aceste ore simteam o exacerbare sexuală si diminuare a capacitătilor intelectuale. De asemenea mai erau două fete dintre cele mai periculoase, surorile gemene Mihaela si Gabriela, care actionau asupra noastră si în special a mea; începând să-mi scadă interesul pentru învâtat si să-mi crească interesul pentru băieti, fumat... Să revin la Călin. A început să-mi vorbească de profesorul lor Gregorian Bivolaru, că este un mare eliberat, că detine forte supranaturale, că este o fiintă deosebită, că poate să facă orice doreste, că poate să apară sau să dispară intr-un loc... îmi spunea că va fi revolutie, că profesorul si ei lucrează pentru acest lucru, că va cădea Ceausescu si că Grig era închis de comunisti într-un fel de spital de nebuni, dar că-1 vor elibera. A început să-mi dea cărti, să-mi vorbească despre Tantra-Yoga, să-mi spună că ei aveau anumite intâlniri amoroase în grup, fete si băieti la un loc si că asta îi ajută să evolueze spiritual. Toate aceste lucruri mă speriau dar actionau atât de mult asupra mea încât eram ca într-un fel de vrajă.

Imi cumpărasem masină si acest băiat se oferise să mă învete să o conduc. Fratele meu, a sesizat un comportament ciudat la mine si mi-a spus că astia sunt sectanti, că sunt nebuni, să o termin. Eu m-am certat cu el si am continuat să vorbesc cu Călin.

După un timp a fost vacantă, perioadă în care mi-am revenit putin si am început să mă detasez de ce-mi spunea băiatul acela, să-i consider si eu nebuni. La putin timp a avut loc revolutia si acest lucru m-a determinat să-mi recapat încrederea în Călin, pentru că el îmi spusese că va fi revolutie, si, deci să cred că ei detin anumite puteri supranaturale.

Deschiderea cursurilor de yoga a avut loc la Casa de cultură ''Mihai Eminescu''. Eu nu aveam de gând să mă duc dar acest coleg m-a luat pe sus. Acolo era o atmosferă foarte ciudată; toti cei apropiati ai lui Grig erau ca niste roboti teleghidati. Eu m-am asezat în spate, nici nu 1-am văzut bine pe Grig, dar a actionat asupra întregii săli încât incepusem să simt o dragoste foarte mare si un sentiment de bucurie fată de o persoană pe care nu o cunosteam. După aceea 1-am văzut si m-a surprins neplăcut înfătisarea lui hidoasă, dar vraja era atât de mare încât nu am putut să rezist ei.

După aceea am mers la Casa de Cultură a studentilor si în continuare acasă la unul Florin, tot coleg de facultate cu noi. Atmosfera era foarte ciudată, eram buimăcită de tot ce se intâmpla acolo, parcă erau cu totii în transă.

A urmat înscrierea si au început cursurile si conferintele. Am început să simt în jurul capului ca o sferă si încet, încet să mă golesc de toate gândurile personale, trăirile mele, să uit de părinti, de copil, de sot si totul să fie înlocuit cu o dragoste fanatică fată de acest ''guru''. Ei sustineau că aceasta este o cale de eliberare Bahti-Yoga prin dragoste. Sustineau si alte mari aberatii: că Tantra Yoga este de două feluri: Tantra Yoga de mâna stângă, când practici actul sexual si te închini zeului Shiva si zeitei Kalisa si Tantra Yoga de mâna dreaptă, când te gândesti la Domnul Iisus Hristos fără să practici actul sexual. Vă dati seama ce aberatii!!!

Incet, încet începusem sa-mi pierd mintile si să mă îngras, să-mi apară tot felul de stări sexuale ciudate si să trăiesc într-o letargie permanentă. Am început să iau contact cu lucruri foarte ciudate, cu o lume nouă, cu o nebunie completă. La ei totul se împărtea în yin (-) feminin si yang (+) masculin. Fetele, ne spunea, că simt mai mult yin si băietii mai mult yang si prin cuplarea acestor două se ajunge la echilibru; că el, profesorul, era cu totul yang si că pentru a rezista în planul acesta avea nevoie de atâtea fete.

La cele două surori gemene, Mihaela si Gabriela, era casa de desfrâu. Aici aveau loc intâlnirile amoroase cu diferite fete pe care le agătau prin oras sau prin împrejurimi. Am înteles că inainte de revolutie acest grup format cam din 29-30 de membri ducea o viată de desfrâu complet. Avusese întâlniri amoroase în grup, fete cu băieti, băieti cu fete la grămadă, cu consacrare inainte, de obicei unui zeu sau direct profesomlui. Eu am reusit să văd anumite poze ale unor fete desfrânate, goale, si alte lucruri dubioase.

Eram o slugă credincioasă, nu participam la aceste lucruri dar stiam că se petrec. De câteva ori am fost si eu păcălită de Călin si de o fată Luisa. Am dormit la această fată si ei nu mi-au spus ce aveau de gând. Au făcut un cerc, m-au pus să stau cu o mână în mâna unuia si cu o mână în mâna celuilalt, au bolborosit ceva, au spus că au făcut o consacrare si după aceea a intretinut relatii sexuale cu amândouă. A fost oribil, nu am simtit nici o plăcere decât dezgust si o stare de nervi, cum am putut ceda insistentelor lor. Ei sustineau că circulă anumite energii din centru Shwadisthana spre cap pe care ei vor să le ducă cât mai mult la cap, de aceea după ce făceau dragoste, stăteau în cap. Totul era o tehnică, nu exista nici un sentiment unul fată de celălalt, ci numai dorinta de evolutie spirituală a fiecăruia. Eram un grup care după terminarea cursurilor mai rămâneam si discutam cu Grig, timp în care nu se discuta mare lucru, dar el ne inducea mai pregnant în stările de iubire si devotiune fată de el. Tin minte că după primele cursuri eram într-o stare de exaltare foarte mare, simtind si un minunat parfum de violete. Eram într-o stare de fericire nemaiîntâlnită, asa o consideram eu, dar de fapt era cea mai ordinară stare de hipnoză, de transă...

A urmat o perioadă în care Grig mă solicita zi de zi cu masina, sub diferite pretexte. Stările mele erau din ce în ce mai accentuate încât începusem să trăiesc amorată numai de ''guru''. Mă îndepărtasem de părinti, de copil si de fratele meu, cu care stăteam după ce m-am despărtit de sot. Au fost câteva luni din viată în care am avut un program limitat, fiind ca într-o închisoare. Acasă ajungeam din ce în ce mai rar, deoarece erau persoane care mă puteau convinge că ceea ce fac eu nu este yoga, ci doar o nebunie impusă de un mare nebun.

Si în grup viata decurgea la fel; toti erau preocupati de sex, tantra, devotiunea fată de Grig si cam atât, nimic în plus, cu câteva mici exceptii; persoane pe care Grig le considera ajutoarele lui si care detineau anumite puteri paranormale, cum ar fi Narcis Iancău, Claudiu Trandafir, Catrina Nicolae.

Nu pot să-mi explic ce fel de maestru era el atâta timp cât se întâlnea zi de zi cu mai multe fete, si erau unele pe care nu le mai vedea niciodată. Cel fel de initiere le acorda atâta timp cât nu-1 interesa soarta evolutiei lor. Isi făcea plăcerea, le folosea energia, apoi, la revedere.

Care îi plăceau mai mult erau imediat introduse în aceste stări de transă si se îndrăgosteau nebuneste de el, încercând să mai obtină o nouă intâlnire.

Asa zisa metodă a evolutiei spirituale se manifesta prin faptul că toti se sărutau între ei, făceau dragoste indiferent cu cine si foloseau tot felul de tehnici ciudate. Agătau fete tinere pe stradă sub pretextul că vor poza pentru revista yoga, erau duse într-un apartament din Berceni unde se întâmplau multe orgii. Practicau diverse perversumi sexuale sub pretextul evolutiei spirituale--calea lui de a evolua spiritual.

Am uitat să spun că pe mine m-a pus la un regim foarte sever, spunând că am o ''Karmă'' foarte grea, că am multe greseli din vietile anterioare si m-a pus să mănânc nouă luni numai grâu si orez si să beau apă, regimul Oshawa, ca să mă vindec. Era să mor datorită lor. In special profesorul Gregorian făcea farmece asupra mea.

Intr-o zi am simtit cum îmi iese sufletul din trup si la un moment dat a sunat telefonul. Era o colegă, căreia i-am spus că-mi este foarte rău. Mi-a spus să mă rog; eu nu mă mai gândeam la acest lucru. Am luat Biblia si am citit ''Tatăl nostru'', revenindu-mi ca prin minune. A doua zi când am mers la cursuri Grig mi-a spus că sunt mare. Mi-a sugerat că el mi-a ajutat si nu Domnul nostru Iisus Hristos, cum gândeam eu.

La mare faceau plajă la nudism, complet dezbrăcati, si fete si băieti; Grig făcând poze la fete în diferite pozitii, chiar si la unii băieti. A făcut un film cu o fată dormind goală si am asistat si eu la aceste filmări. Mai târziu mi-am dat seama că Grig este diavolul pe pământ si încerca să pozeze în persoană pozitivă.

Mă gandesc cu groază câte lucruri făceau, cât actionau asupra altora. Atâta tineret, atâta studentime distrusă de la facultătile de Drept, ASE, Arhitectură, Matematică si chiar de la Teologie (Gabriela B.).

Ce credeti despre asta?

cattallin2002@yahoo.com
#93639 (raspuns la: #93589) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bucuresti-orasul meu - de Nanina la: 26/12/2005 11:37:04
(la: Pentru Bucuresteni si nu numai pentru ei)
Imi place sa zic despre Bucuresti ca este orasul meu, desi eu sunt a lui cu trup si suflet.Il iubesc.Aici ma simt acasa.
Iubesc muntele, dealurile, padurile....dar nu si campia.
Cand plec din Bucuresti si incepe zona deluroasa, simt ca ca mi se umple sufletul de bine,trag aer in piept cu nesat si imi umplu ochii cu cat mai multa frumusete si primesc liniste.Cand ajung in zona montana deja sunt in extaz.
La intoarcere admir peisajul si cum trec de Ploiesti ma intristez; mi se pare totul nesfarsit de ,,urat''.Ma apropiez de podul Basarab si emotiile cresc. Gara de Nord- modernizata atat cat au considerat.
I-au un taxi si ma indrept spre casa;revad locuri atat de cunoscute si atat de dragi mie si sunt fericita.Parca imi revad copilul. Insa eu sunt copilul orasului meu.
Am crescut si copilarit in ,,buricul targului'', aproape de Sala Palatului, intr-o casa de pe str. Brezoianu aflata langa Informatia Bucurestiului.
Cismigiul era locul nostru de joaca;dispaream cu orele indiferent de anotimp. Nu exista loc din parc pe care sa nu-l cunosc si fiecare a avut un rol important in functie de varsta.
Cand veneam de la scoala coboram prin Stirbei Voda la Izvorul lui Eminescu.Beam apa, radeam, alergam... .
Intr-o dimineata, eu si prietena mea Mioara, cu ghiozdanele in spate, am pornit vitejeste spre scoala;in drumul nostru-un catel flocos si frumos.Dilema: mergem la scoala sau il prindem? Il prindem.L-am fugarit fara a avea vreo bucurie; nu am reusit nici sa-l atingem. Amaratul de el, speriat de insistenta noastra, s-a ascuns intr-o scorbura.Am incercat sa-l ademenim cu vorbe frumoase, am pus la bataie si pachetele cu mancare puse cu grija in ghiozdane de mamele noastre si ...nimic. Copacul era gros si inalt si isi radea in sine de tenacitatea noastra. Obosite, am luat loc pe iarba,am luat gustarea, dupa care am inceput sa cotrobaim in pantecele copacului.A fost imposibil gasim catelul.Plictisite, am propus sa ne alergam in jurul copacului si spre ciuda noastra am descoperit ca scorbura avea iesire.Catelul plecase demult si noi am fost trezite la realitate- intarziasem la ore.Cand am ajuns la scoala,ora incepuse, am cerut voie sa intram ,dar invatatoarea ne-a spus sa iesim si apoi sa intram cand ne v-a chema dansa.Eram infricosate si curioase. Cand am fost chemate,intreaga clasa a IIa B era ridicata in picioare si ni se dadea binete ca si cum am fi fost tov. directoare si tov. inspectoare. Am aflat ca intarziasem numai doua ore si a trebuit sa dam raportul pe unde am umblat, atat in fata clasei cat si in fata mamelor noastre.S-a hotarat ca eram un element rau si ca nu mai aveam voie sa ma apropii de Mioara. Mi-a parut rau ca nu mai puteam sa fim prietene, dar cand eram acuzata de tribunalul oamenilor mari nu obisnuiam sa raspund, sa ma apar.Nu puneau bine problema in discutie si nu ma oboseam sa intru in ,,jocul''oamenilor mari.
Imi plac cainii si acum.
Aceasta este o amintire despre un copac din Cismigiu,copac care avea si intrare si iesire, dar diferit amplasate.
Am amintiri despre scari, despre poduri,despre colonade unde se afla si statuia Elenei Ferikide-nasa de botez a bunicului meu; despre
pelicani, leagane,porumbei, alei, Buturuga, vata de zahar, debarcader, despre serile de vara petrecute in parc, despre primul baiat cu care m-am plimbat in Cismogiu, despre restaurantul Monte Carlo unde mergeam la o friptura si o bere.
Bucurestiul-orasul drag inimii mele, dar si orasul in care mi-au murit cei apropiati- fie la cutremurul din 1977 ,fie mai tarziu din diferite motive.











____________________________________________________________________
Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius
sa traiesti tovarase Doja! :))) - de ampop la: 10/02/2006 10:32:14
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Ca un fost lucrator/colaborator ar trebui sa cunost RB (reteaua B). De la care au izvorat 0215 & the jazz band. Nu-ti spune nimic? Cum zici ca Ceausescu nu a avut un plan B? RB. Dar n-a fost sa fie, pentru voi, PRAISE THE LORD, ci incetul cu incetul ati luat-o in barba de la istorie. Dar fii pe pace, colegii tai sunt in charge. Apropos, de ce nu te-au cooptat in afaceri? Sa stai cu curul in Merzan ca si coloneii de securitate sau activistii de partid a lui Cizmaru.
Mario
"Think, think, think..." Winnie the Pooh
#105008 (raspuns la: #99193) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
draga cassandra - de wp la: 13/03/2006 19:56:18
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Religiile monoteiste nu sunt instrumente de impunere a gandirii unice si in nici un caz un instrument care genereaza violenta. Ceea ce genereaza violenta este fundamentalismul religios, insa acest fundamentalism este generat de om si nu de "instrument".
Copii nu pot fi crescuti "buni, cinstiti si iubitori" pentru ca acesti termeni inseamna altceva pentru fiecare in parte. Si inseamna altceva, pentru ca baza la care omul raporteaza binele, iubirea si cinstea este schimbatoare. Daca am lua ca baza pentru termeni mentionati de tine Scriptura, da am putea avea aceasi intelegere. Faptul ca faci afirmatii, cu pretentii de adevar, de genul ca "religia intareste interesul pentru bunastare propie" sau ca "Copii care cad victime ale asasinilor sau ale foametei in fiecare minut, de ce nu merita si ei sa fie iubiti de Dzeu?" denota ca nu ai aprofundat, iar daca ai aprofundat religia crestina nu ai inteles mesajul ei. Crestinismul nu trebuie invatat de pe strada - desi mi-ar place sa fie posibil - ci prin traire si studiu.

Sigur ca stiinta progreseaza, iar religia stagneaza. Stiinta, in aria ei de actiune mai are multe de progresat, iar religia in aria ei de actiune a explicat tot. Si apoi crestinismul nu poate "progresa" pentru ca desi Dumnezeu este viu, este si unic si neschimbator. Insa in cunoasterea lui Dumnezeu se poate progresa la nesfarsit.
Mai scrii urmatoarele:"Dar nu este asa, credinta este doar o licenta pe care oamenii religiosi si-o acorda unii altora pentru a crede astfel de afirmatii atunci cind ratiunea nu le da raspunsurile asteptate."
Omul religios nu se asteapta ca ratiunea sa-i dea raspunsurile privind cunoasterea sau Adevarul, pentru ca Adevarul nu se poate cunoaste prin ratiune. Adevarul trebuie primit si aici intervine omul cu liberul arbitru, iar ratiunea poate ajuta la explicarea Adevarului intr-o anumita masura.
Omul cazut in mandrie vrea sa decida el ce exista si ce este bine. Cele doua subiecte - binele si ce anume exista - omul vrea sa le modeleze astfel incat ele sa incapa in limitele ratiuni lui inguste. Insa binele, omul il adapteaza strict intereselor sale egoiste si de moment.
Parintele Dumitru Staniloae spune:
"Binele si existenta adevarata nu se cunosc insa si nu se experiaza deplin decat in relatiile iubitoare cu celelalte, ca sa descoperi alte puncte de vedere si sa cunosti noutatea lui necontenita. Trebuie sa-l asculti ca sa vezi ce asteapta si el de la tine, ca sa cunosti nu numai existenta lui deosebita de a lumii, ci si ce bine asteapta el de la tine. Propriu-zis in acesata sta binele pe care il asteapta de la tine si tu de la el: in a fi unul pentru altul izvor de noutate, de comuniune de iubire. Raul nu mai este rau cand, altul comunica cu tine si tu cu el. E un bine sa fii cu altul "si la bine si la rau". Raul este coplesit in comuniune, caci aceasta este implinire de fiinta. Iar binele nu mai este bine cand il impui altuia, cand nu-l iubesti pe acela, cand te tii departe de comuniunea cu el. Celalalt are lipsa de iubirea ta si tu de iubirea lui. Prin aceasta ii dai totul si iti da totul. In nevoia altuia de iubirea ta, constati ca existi cu adevarat, iar in nevoia ta de iubirea lui, constati ca acela exista intr-un mod superior obiectelor, constati ca te implineste si prin aceasta experiezi binele. Dar prin acesta constati ca tu existi intarind pe altul in existenta si altul exista intarindu-te pe tine in existenta. Iar iubirea insemna ramanere in comuniune.
Aceasta este si adevaratul bine pentru fiecare partener de comuniune. Un bine experiat in izolare individuala nu exista sau nu este ceva de durata. Binele este raspunsul celuilalt la necesitatea ta de iubire si raspunsul tau la necesitatea aceluia. Binele e exercitiul continuu si in relatie concreta a responsabliltati omului fata de semeni. Binele rezulta dintr-o adevarata cunoastere. Iar aceasta e cunoasterea in comuniune. Ratiunea adevarata e totodata cuvant, e comunicare, e participare la realitate, din care cea mai inalta este cea personala. Ratiunea solipsista nu e decat o frantura de ratiune. Ea devine intrumentul tuturor sofisticarilor in folosul pornirilor egoiste si mijloc de justificare a oricarui rau.
Dupa invatatura crestina, daca eu ma orientez numai dupa ratiunea mea in a decide ce e bine pentru celalalt si pentru mine, fac un uz orgolios si egoist de ratiunea mea si ies din adevar si din bine."

As putea continua, dar lipsa timpului ma face sa ma opresc cu exemplificari din opera parintelui Staniloae.

Crestinismul experiat si trait nu are si nu poate fi izvor de rautate si instrument de impunere in nici un sens. Daca omul are rabdarea necesara si un strop de smerenie, atat cat mai ingaduie mandria "metastazata" in noi, poate gasi in crestinism acea cale care ne permite sa ne crestem copii "pur si simplu ca cinstiti, onesti, buni, iubitori."

Cassandra, tu cauti binele si adevarul - sau cel putin asa vad eu - insa il cauti in invatatura lumii. Sper sa ajungi intr-o zi, sa vezi ca stai langa sau pe o comoara pe care nu o vezi, din varii motive.

Paul
#111245 (raspuns la: #111067) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce este izvorul - de alex andra la: 16/03/2006 13:46:43
(la: joc)
izvorul este data si locul nasterii fluviului
ce este painea?
#111695 (raspuns la: #111118) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
multe intrebari.... - de Homo Stultus la: 26/03/2006 23:26:35
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Fiecare dintre ele necesita o dezbatere ampla. Unele sunt clar tendentioase. Am fost perceput adeseori ca antisemit. Cu toate astea eu cel dintai spun ca a sustine " Oare Holocaustul nu a fost declansat numai pentru ca evrei sa poata avea pretentia la o tara a lor pentru ca deja pusesera stapanire pe intreaga lume si pentru a scapa de ei si influenta lor li s-a pus la dispozitie Israelul." este o inconstienta. Daca vei avea rabdare sa studiezi contextul istoric in care holocaustul a avut loc vei vedea o realitate cruda, vei vedea milioane de vieti distruse si alte cateva milioane mutilate. Acest fenomen nu poate fi justificat decat prin sintagma "raul in stare pura". Mai sunt si alte cateva exagerari in intrebarile tale. In mod sigur nu Vaticanul este principalul producator de armament. Chiar nu imi imaginez preotii catolici fabricand in subsolul Bisericii San Pedro tancuri si mitraliere. Ceea ce faci tu nu este un proces de gandire. Arunci diferite bombe bazate pe nimic altceva decat pe supozitii (de cele mai multe ori nefondate). Imi este greu sa iti raspund punctual la fiecare intrebare, totusi daca le iei pe rand si "dezvolti subiectul" atunci consider ca vom putea avea un dialog constructiv. Talmudul despre care vorbesti porneste tot de la textul Vechiului Testament. Este daca vrei o interpretare a acestui text dupa un tip sau altul de scoala rabinica. Trebuie sa intelegi ca razboaiele religioase nu au nimic de-a face cu fiinta religiei porpriu-zis ci mai degraba cu modul schizofrenic si paranoic in care inteleg unii aceasta religie. Au fost cazuri in istoria Bisericii cand doar cinci insi mai ramasesera ortodocsi. Adeseori prin religie intelegem doar acele parti marginase si adiacente. Eu ma consider un crestin practicant, totusi sunt primul care nu e de acord cu acele tinute de genul batice si fusta pana la pamant, cica asta inseamna ortodoxie. Au fost cazuri de Sfinti (asa numitii nebuni pentru Hristos) care ca sa arate contemporanilor cat de ridicol e modul in care inteleg crestinimului faceau tot felul de lucruri ciudate. Nici eu nu prea ma simt in largul meu langa acest tip de crestin smiorcait care nu are in inima nimic altceva decat fundamentalism si superstitie. NU religia ii face pe oameni prosti sau ignoranti, ei insisi aleg sa ramana asa daca intelegi ce vreau sa spun. Stiu ca pentru multi cuvantul credincios este sinonim cu batut in cap. Tin sa precizez ca sunt destul de multi ignoranti si diletanti si in cealalta parte a taberei. Crestinismul inainte de a fi o cultura sau o ideologie este un mod de a fi. De multe ori insa oamenii trec direct la ideologie fara sa fi experiat vreo secunda crestinismul in fiinta lui. In legatura cu preotii instariti. Cunosc destul de bine subiectul. Iti garantez ca ei reprezinta cinci la suta din numarul total al preotilor. Am foarte multe cunostinte in mediul clerical si sunt multi care o duc cu mult mai rau decat mine. Iar eu nu sunt nici pe departe un om bogat. Daca cunosti vreun caz in care un preot a refuzat sa inmormanteze un credincios DIN PAROHIA SA nu ezita sa faci un memoriu catre autoritatea bisericeasca superioara. Iti garantez ca se vor lua masuri si acel preot va fi sanctionat. Exista si cazuri in care un credincios a trecut la o alta religie. Sa-l inmormantezi cu un preot de religie ortodoxa inseamna in primul rand o profanare a meoriei lui dar si o incalcare a legii (prin constitutie fiecare are dreptul sa aiba ce religie doreste).Daca acel credincios despre care vorbesti nu face parte din parohia unui preot anume acesta din urma nu poate sa oficieze inmormantarea ar fi o incalcare a Statutului de organizare si functionare al BOR. De exemlu un preot din Izvorul de Sus nu poate inmormanta un credincios din Izvorul de jos decat daca nu exista preot paroh in izvorul de jos care sa oficieze aceasta slujba. Spui ca tu crezi in IIsus Hristos.. Se spune in Biblie ca "Biserica este stalp si temelie a adevarului..." Prin Biserica nu inteleg doar clerul ci si credinciosii. Nici o stare nu poate exista oragnic fara cealalta. Doar impreuna cler si credinciosi sunt Biserica. Tocmai pentru ca esti membru al Bisericii ai drepturi si obligatii. De multe ori insa oamenii nu sunt constienti de aceste drepturi si nu stiu sa si le exercite. Deci daca nu iti convine ceva in parohia din care faci parte nu ezita sa iti exprimi aceasta nemultumire. Preotul este slujitor al oamenilor si al lui Dumnezeu. Daca se intampla ca el sa uite asta trage-l de maneca si adu-i aminte. Hristos in care tu crezi spune "Aceasta este Biserica mea pe care nici portile iadului nu o vor birui.." (citatul este aproximativ fiind din memorie) Sa stii ca si eu am probleme cu un anumit gen de pseudocrestini dar asta nu ma indeamana in nici un fel sa consider ca problema ar fi in esenta crestinismului. In sine mesajul lui Hristos este perfect. Aplicarea lui in viata unora sau a altor este adeseori dezastruoasa. Aceasta afirmatie se poate extinde la orice religie in general.
Daca vrei sa discutam punctual atunci iti stau la dispozitie. Atat timp cat demersul tau este sincer si cauta sa gaseasca posibile raspunsuri voi fi si eu onest. Daca insa urmaresti doar o contradictie de dragul contradictiei atunci nu voi cadea (din nou in aceasta capcana). Daca te intereseaza intr-adevar subiectul, in comentariile pe care altii si eu insumi le-am facut la aceasta conferinta vei mai gasi unele elemente care ating fie si tangential unele din problemele pe care le ridici.
#113676 (raspuns la: #113613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...