comentarii

caci e vis al nefiintei universul cel himeric in poezia scrisoarea 1 de mihai eminescu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Samson şi Dalila - de rac la: 06/01/2006 12:04:35
(la: Femeile si barbatii gândesc diferit ?)
Ca o replică la povestea spusă mai devreme de Andre29, propun un text din "Scrisoarea V" de Mihai Eminescu. Iată-l:

"Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea,
Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,
Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii...
Tinere, ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie,
Pe când luna, scut de aur, străluceşte prin alee
Şi pătează umbra verde cu misterioase dungi,
Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi.
Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară,
Care-n tine se petrece... Ia întreab-o bunăoară -
O să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode,
Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode...
.................................................................

Când vezi piatra ce nu simte nici durerea şi nici mila -
De ai inimă şi minte - feri în lături, e Dalila!"

Întreaga poezie este de citit...
Să fi fost Eminescu un misogin?
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

salut Teompa - de cosmacpan la: 09/02/2006 16:34:55
(la: Nu vreau sa traiesc in Rromania voastra!)
faptul ca nu vrei sa traiesti in Romania (nu-i nici a noastra si nici a voastra este doar Romania) nu-i bai si nu cred ca te opreste cineva sa incerci marea cu degetul. nu sunt de acord cu urmatoarele afirmatii:
-Am fost adus pe lume într-o zonã defavorizatã (Muntii Apuseni) - defavorizati sunt locuitorii si nicidecum locurile care sunt printre cele mai frumoase locuri din tara;
-nu-mi vãd un viitor în România ce pare un spatiu al ratãrii - ratarea apartine oamenilor si nu spatiului pentru ca daca oamenii sunt sub vremuri e de datoria lor sa gaseasca o cale de a nu claca;
-Peste 12 milioane de conationali trãiesc peste hotare, deci putem vorbi de “a doua Românie”, cea de afarã - putem vorbi de Romania si de comunitatea romaneasca din (si aici poti enumera ce tara vrei tu de pe oricare continent) dar nu de o Romanie din nauntru si o Romanie de afara;
-Sã ne integram în adevãrata Europã si nu în homosexualitatea si drogurile ei! - din pacate ne vom integra in aceea Europa care le are pe toate, asa cum si noi le avem pe toate; si in Europa exista: mafie, criminalitate, minoritati nationale, religioase, sexuale, de opinie, exista clasa bogatilor ca si a saracilor (parca homeless se cheama), exista competitie (cu si fara competitori), ghionturi, piedici, inscenari, pentru ca in Europa de care spui tu, cea adevarata, nu traiesc decat tot oameni cu diferite nivele de educatie, cultura.
-Când va veni mintea românului de pe urmã, va veni si vremea României - arata-mi si mie cel din urma roman ca sa-l intreb ce este in mintea lui pentru ca sunt curios si la horoscop nu spune nimic de acest lucru.
PS: te rog sa ma crezi ca nu am supt patriotismul de la sanul mamei, si nici nu am mancat patriotism pe paine alba, ma consider un om cu temerile, angoasele, realizarile si neamplinirile lui, dar punandu-le toate una peste alta cred (din lasitate) ca locul meu este aici. caci daca visele mele ma ajuta sa ma schimb poate ca rasuflarea mea (promit sa ma spal pe dinti si ca nu voi manca usturoi sau ceapa) nu va fi a ultimului care va trebui sa stinga lumina si sa traga usa dupa el.
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/POEZIE/voicu-marina-versuri.htm - de Giordano Bruno la: 17/09/2007 12:53:41
(la: Iubito)
Iubito...

Iubito, te-am visat din nou azi noapte:
Erai a mea, cum stiu că iar vei fi.
Zâmbeai si îmi spuneai duioase soapte,
Mă îndemnai s-astept, că vei veni...

Zăceam în pat, în vis, asa ca-n viată,
Dar mi-era bine, că deasupra mea
Nu erau cei ce sufletu-mi îngheată,
Ce mă strivesc sub soarta neagră, rea.

Si parcă-aievea, părul tău, pe umeri
Se revărsa în valuri, ca-ntr-un crez;
Tu anii mei ai început să-i numeri
Dar eu stiam în vis, că doar visez.

Din forma ta năsteau a mele gânduri,
Te alintam si-a mea eu te stiam
Si îti scriam nenumărate rânduri
In vis, din gânduri te năsteam.

Un univers, un dor, o poezie,
Mii de culori simteau al nostru cânt,
Iar gustul tău îmi mirosea doar mie,
Tot universul risipeam în vânt.

Fiinta ta mă îmbăta de bine.
Iubita mea cu ochii plini de jar,
Erai a mea, eu mă topeam în tine,
Noi doi eram în vis doar unul, iar.

Apoi te-ai dus. Mângâietoare soapte,
O lacrimă, si-un scâncet de copil
Pe perna rece mi-au scăpat în noapte,
Iar zorii zilei au venit tiptil.

Când te-ai desprins, te-ai rupt. Te-ai rupt din mine...
Am plâns si m-a durut al vietii cânt.
Fiinta mea-i străină fără tine
Si treaz, visez la somnul din mormânt.

V.M., Muggensturm, 21.05.03

Lady! - de Cezar Petrescu la: 25/01/2008 00:51:17 Modificat la: 25/01/2008 11:44:25
(la: când ai să vii)
"te aştept încă sub norii transformaţi într-un cireş în floare"
......................................
am sa vin din sambure spre tine..
.....................................
"culeg pe buze petale de noi"
.....................................
dar floarea ce le-a daruit era incrancenatul sufletelor noastre-mic razboi
......................................
"când ai să vii am să fiu vară cu buze roşii şi coapte,"
......................................
caci toamna vietii ne asteapta cu iubirile plesnind de coapte
.......................................
"alergând desculţă prin vise dezbrăcate
de gânduri"
.......................................
caci trentze visele-mi de-ar fi tu le-ai gasi tot minunate
........................................
"când ai să vii...deşi ştiu că îţi eşti rădăcini de aşteptare"
........................................
dint-un pamant al nostru dezradacinandu-mi sufletul intemnitzat in secolele ce te-asteptara
........................................
"am să fiu "mare" deja, iar părul
îmi va fi alb de la atâtea flori îngheţate pe buze încă roşii,"
........................................
si te voi recunoashte de-ai fi acoperita-n purpuriu ,invaluita-n flori de viatza ,cu buza ca amurgul tremurandu-tzi pe intreaga fatza
........................................
"dar visul nu am să-l ucid
între pleoape"
........................................
insa ma vei strivi de fericire intre priviri ce vor cata spre mine...chiar dac-un vis le-a obosit si-s shchioape!!!!
"who cares..." - de cosmacpan la: 12/07/2008 17:14:40
(la: ajutor de joaca)
"joc sa fie! deci de luni incepem sezonul de imperechere...
(ce de clone vor apare
daca e imperechere
caci placerea e mai mare
adastand printre himere)
#324681 (raspuns la: #324677) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
* - de INSULA ALTUIA la: 05/08/2008 19:07:57
(la: Versuri la comanda)
Caci umbra vis si cite un semn
Ramine peste vreme,
De aceea azi sa fie bucurie
Si o mare sindrofie.

bucurie
#331845 (raspuns la: #331841) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ionbarb - de proud la: 01/09/2012 12:25:31
(la: Oras antic urias descoperit in Transilvania)
pai exact pe metoda asta se bazeaza si estimarea vechimii piramidelor. Noi intre noi pamantenii am convenit sa folosim un laborator si o metoda sa le putem compara ... vestigiile unele fata de altele, nu vis-a-vis de vechimea universului.

Acuma despre americanii care vin si spun cam ce le-ar umple lor teschereaua concret si mai cu spor ce sa zic?! Ii poate opri cineva? daca au interes vin, daca nu ... ramane cum am stabilit :)
#635200 (raspuns la: #635164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
proud - de ionbarb la: 01/09/2012 19:46:11
(la: Oras antic urias descoperit in Transilvania)
Citez din acel articol:

"În ceea ce priveşte vechimea acestui oraş ea este de peste 6.200 de ani, ceea ce face ca oraşul de la Turdaş să fie cu mult mai bătrân decât piramidele egipetenilor; cele mai vechi piramide egipetene cunoscute au fost descoperite la Saqqar şi sunt datate în jurul anilor 2.630–2.611 î. Hr"

Ca să fiu sincer, m-aş bucura să fie adevărat însă o asemenea afirmaţie trebuie probată cu metode arheologice avansate. Tocmai de aceea am zis să vină americanii pentru că ei ar trebui să dispună de mijloace tehnice mai bune şi să se priceapă astfel mai bine decât noi la estimarea vechimii osemintelor.

Vis-a-vis de vechimea universului să nu exagerăm. Mie-mi plac ficţiunile. Dacă minunile lui Hristos sunt adevărate, atunci ar trebui să fie adevărat că lumea are şase-şapte mii de ani vechime şi nu o infinitate...că toţi, indiferent de rasă, ne tragem din Adam şi Eva

#635203 (raspuns la: #635200) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din Valurile Vremii - de ninel la: 13/10/2003 11:56:21
(la: Dragoste)
Din Valurile Vremii
de Mihai Eminescu

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung bălai
Şi faţa străvezie ca faţa albei cer
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce, tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea intre femei,
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea in lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape - mai aproape, pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos!
Zadarnic după umbra ta dulce le întind,
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie - de JCC la: 13/10/2003 14:27:36
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

Eminescu
Scrierile vechi despre Creatie, - de DESTIN la: 08/08/2004 07:33:39
(la: CREATIE,EVOLUTIE REZULTAT AL...)

Scrierile vechi indiene arătau că, înaintea Creaţiei, Dumnezeu era nemanifestat şi nediferenţiat (Parabrahman).

Momentul manifestării reprezintă actul Creaţiei universului, când El S-a scindat în Tatăl Ceresc (Sada-Shiva),

Puterea Sa (Adi Shakti), sau Mama Divină, echivalent al Duhului Sfânt, concomitent cu manifestarea principiului de Fiu Divin (Ganesha, sau Silaba Sacră OM/AUM).

Cititorul poate regăsi această concepţie despre actul Creaţiei, în minunatele versuri ale lui Mihai Eminescu, un bun cunoscător al indianisticii:

"Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi cu sine împăcată stăpânea eterna pace !...

Dar deodat-un punct se mişcă...cel dintâi şi singur...
Iată-L Cum din chaos face Mumă, iară el devine Tatăl !...

Punctu-acesta de mişcare, mult mai slab, ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii..." (Scrisoarea întâia)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Obsesia luminii...Eminescu, - de DESTIN la: 25/09/2004 04:16:41
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)


De remarcat, obsesia luminii si in cel din urma text al lui Mihai Eminescu:

"Apa vietii de veci. Lumina. Lumina lina".

"Lumina lina" este esenta unui imn crestin de vecernie, cantat in bisericile ortodoxe incepand cu secolul al II-lea.

Cantarea deschidea cel mai impresionant moment al rugaciunii vesperale, marea procesiune, exact in clipa in care aparea luceafarul pe cer.

In timp ce se canta "Lumina lina", in biserica intunecata se aseza un sfesnic in fata icoanei principale a Maicii Domnului.

Asa se oficia in secolul trecut si la manastirea Agafon, unde stim ca Eminescu-copil a zabovit de mai multe ori la matusile sale, calugarite acolo.

Ne amintim in acest context de versurile:

"Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioara;
O, Maica Sfanta, pururea fecioara,
In noaptea gandurilor mele vina."



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23334 (raspuns la: #23321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Versuri albe - de (anonim) la: 31/10/2004 21:45:59
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am fost intotdeuna un adept inversunat al poeziei traditionaliste. Il ador pe Eminescu, cu poezia lui adusa la perfectiune, si nu admiteam nici o deviere de la canoanele poeziei clasice. Afrmam (si acum sunt sigura de aceasta), ca un adevarat maestru akl cuvintului trebuie sa munceasca, pentru a-si aduce poeziile la aceliasi conditie de perfectiune, ca Marele Eminescu, altfel... ce mai ramane din poezie? Ce este atunci o poezie, daca nu se mai respecta canoanele ei? Afirmam, ca versurile albe sunt un fel de surogat pentru grafomani, o portita de intrare a lor in mirificul templu al Poeziei. Ei si! Totusi, ei continuau sa scrie versuri albe, albe pina la absurd, cand nici nu se mai desluseau pe foaia alba de hirtie. Am auzit nu demult un banc (dar un fapt real) - cineva afirma, ca "A fost o baba si un mosneag" ar fi un vers alb. Bine, daca e, este furat si acesta.
Pina la urma, m-am gandit: eu muncesc la o poezie in sudoarea fruntii, iar astea, tineri si impertinenti, fabrica "versuri albe" cu duiumul, fara sa le pese de nimic. Se lauda unii pe altii si astfel devin celebri. Nu ca i-as invidia, dar simt in aceasta ceva putred, caci aceste poezii nu intotdeauna merita sa fie considerate poezii. In plus, in goana dupa originalitate au inceput sa utilizeze un limbaj infect, uneori de-a dreptul scabros, care nu are ce cauta in poezie. Adevarat, ca din acest puhoi tulbure putin se va alege si se va depune, ca pulberea de aur, pe prundul curat al izvorului Poeziei, minunate si veritabile.
In fine, pina la urma am decis: daca versurile albe sunt un nou gen de poezie, de ce sa nu incerc si eu. Va trimit cateva incercari, printre care si un sonet clasic, si astept opiniile Dumneavoastra.

Pendulul

Oscilaţiile timpului pedant
Umplu spaţiul de unde albastre,
Iar noi plutim în acest ocean,
În cojile noastre,
De nucă, care se clatină avan.
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Ţipă papagalii piraţilor contemporani,
Care poartă semnul dolarului
Pe reverele tunicilor de gală,
Iar pe feţele buhăite de beţivani
Poţi citi numai lăcomie şi fală.
Pendulul masiv de aramă
Scârţîie enervant şi apăsător…
Care sunt valorile autentice,
Scopul călătoriilor noastre?
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Strigă papagalii piratilor contemporani...
Nu-i credeti - fericirea nu e in bani!

Mărul lui Adam

În grădina raiului încă e linişte şi pace.
Cei doi adolescenţi inocenţi
Încă nu cunosc Taina cea mare.
Fructul interzis e în siguranţă, se pare.
Dar şarpele poznaş,
Mare amator de şotii răutăcioase,
Îşi cloceşte deja planul diabolic…
Dreptu-i oare,
Ca numai El unul să cunoască
Adevărul cel Mare?
El unul să-şi poată face
Feciori, după chip şi asemănare?
- Gus-s-stă, băiatule, gustă
Din rodul dulce-amărui al cunoaşterii,
Află, de unde se iscă cu adevărat
Copilaşii dulci şi drăgălaşi –
Ei nu se modelează din lut,
Nici se găsesc în varză,
Nici nu-i aduce o barză…
Gus-s-stă, Adam, băiatule…

Bolidul

Planeta înfloritoare
Îşi trăia viaţa, paşnic,
Fără să bănuiască măcar
Ce urgie o paşte, necruţătoare…
Erbivorele agere,
Care simt pericolul de la depărtare,
Continuau să pască liniştit
Vegetaţia încărcată de sevă…
Dinozaurii răpitorii, fără grabă,
Îşi făceau planuri de vînătoare…
Toţi credeau, că vor trăi veşnic
În acest paradis binecuvântat.
Dar a venit în zbor,
Şuierând ca un balaur uriaş, bolidul,
Şi totul s-a schimbat…
Cerul s-a prăbuşit şi a explodat!
În rafale zdrobitoare de vânt
Iarna cosmică a pogorât pe Pământ…

Sete de viata

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...




Durerea de a gandi in proza - de (anonim) la: 11/11/2004 16:34:03
(la: Cele mai frumoase poezii)
Pentru Souris

Sunt Adela. Iti multumesc mult pentru apreciere. Sa stii, draga, ca incercarea ta e foarte reusita. Acum, ca toti scriu versuri albe, nu e deloc greu. E suficient sa fii romantica, inteligenta, sa ai simtul limbii si...sa gandesti bine. Pentru a scrie poezie traditionala insa, trebuie sa ai simtul ritmului foarte dezvoltat si ureche muzicala. Nu e rau, daca la aceste calitati se adaoga simtul umorului si gustul paradoxului. Nu fiecare poate fi un geniu in poezie, dar fiecare poate spune ceva nou, descoperit numai de el. Mai incearca. Poti sa incepi cu versurile pentru copii.
Succes! Adela Vasiloi

Lotus

Lotus – floare şi simbol,
Ecoul unei religii străine
Al unei lumi misterioase,
Îndepărtate şi miraculoase,
Al unei muzici divine,
Monotone şi hipnotizante.
Pe acel tărâm cresc flori şi plante
Cu arome fine, necunoscute,
Zboară păsări nemaivăzute,
Se coc fructe apetisante…
Lotus, lotus, lotus -
Un nume ce tulbură şi exaltă.
Inima în piept imi tresaltă,
Când îl şoptesc în taină,
Trezită dintr-un vis luminos,
Conţinutul căruia îmi scapă –
Doar acest cuvînt îl îngaimă
Buzele uscate de patimi şi sete,
Când el cade, de surpriză şi spaimă,
Ca o lacrimă străvezie, de pe pleoapă -
Lotusul din vis, floare de apă…

Uite si o poezie pentru copi:

Soriceii
Opt soricei
Slabi, ca vai de ei
Se uita pe fereastra
In casuta noastra...

- Ce-i acolo, frate?
O fi branza, poate?
- Soareci albi, la masa
Infuleca melasa!
#28442 (raspuns la: #28396) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Mintea omului si permanenta sa pendulare..."pentru giocondel, - de DESTIN la: 19/02/2005 17:22:04
(la: Reincarnarea sufletului si suflete surori)
Dear giocondel,

Imi incep comentariu pe acest subiect cu,felicitari la adresa ta,am citit si recitit ce tu ai scris,placut si de "actualitate".

"...sunt oameni ce incearca sa se desprinda din valurile iluziei si ego-ului si atat."

Incercari, iluzii, ego-ul...si cate altele ce ne apartin ca semeni, tot la Creator ne "intoarcem".

Libertate ce o detinem ca fiinte umane,este "fara limite",cunoasterea,ea cunoasterea oare cum o fi?acuma suntem tentati a spune "limitata"!!!

Sa ne raportam la valori ale umanitatii acceptand ca fiecare dintre noi este un mic univers, apartinem cu totii necunoscutului univers!

Dar iata cat de sugestiv o spunea Eminescu:

„Spiritul public este fapta putinor oameni. O singura frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omenesti o singură volbură gigantică, care să se-nalte din fundul abisului mărei până sus în nourii gânditori din ceriul luceafărului ce se numeste geniu…” (Geniu pustiu).

Numai cateva cuvinte de o aleasa si inalta expresivitate poetica, au sintetizat esenta tainicului proces de congregare a unei colectivitati – proces initiat prin simpla prezenta a restauratorilor spirituali trimisi de Dumnezeu.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#36810 (raspuns la: #36584) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce mi-e teama sa mai cred in poeti - de cico la: 13/07/2005 06:14:07
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
Am cautat raspunsul si nu l-am gasit. Am gasit doar invitatia de-a scrie pozitiv despre prietenie, poate asa ajutam si poetul sa-si recapete increderea in ea. Ceea ce n-am putut sa fac (nu ca n-as fi vrut). Si, cerindu-mi de fapt iertare, poate am facut greseala unei invitatii prea familiare la o halba de bere (virtuala, desigur).

Nu imi voi cere insa iertare ca n-o sa pot aprecia omul pentru curriculumul sau, ci-l voi aprecia pentru ceea ce este. Ca prea multi respectam de fapt o carte sau o imagine pe ecranul televizorului, si uitam ca poetul, dramaturgul, eseistul, e in cele din urma om, cu durerile, slabiciunile, greselile si framintarile sale proprii.

In cautarea "raspunsului", am petrecut ceva timp pe sit, citind si marea parte a "Scrisorilor catre prieten" si cautind sa-l descopar pe Radu-omul. Am descoperit un om lucid, poate prea bun analist, si m-am intrebat fara sa vreau daca invitatia laconica de-a gasi raspunsul n-a fost ceva de genul cutiei (Pandorei?) din Scrisoarea 1, in care poetul n-a insistat prea mult ca sa nu-mi pierd imaginatia si sa nu ma las pagubas in a-i descoperi opera.

Luciditate si poezie, cel mai periculos amalgam... Fereastra spre imaginea lumii ideale, a ce "ar trebui" sa fie, nu a ceea ce este... Durerea inerenta a constientizarii de mai tirziu ca universul paralel e de fapt utopic...

Am mai citit eseurile despre iubire, si m-a mirat ca n-am regasit aceeasi insistenta asupra reciprocitatii si-n textele privitoare la prietenie. Daca iubirea cere cel putin doi, de ce despre prietenie poetul "ne vorbeste" (sau "vorbeste") singur? Cum poti vorbi altora despre prietenie? In loc sa vorbesti cu acestia despre prietenie? Sa fie defectul profesional al mentorului ce uita sa mai coboare de la catedra si sa isi mai aminteasca uneori de postura de elev? Cind raspunsurile cele mai sincere, clare si izbitor de lucide despre lume si viata (cu toata simplitatea si naivitatea lor) le afli de la copilul de 5-6 ani, de la fiinta ce n-a intrat inca in ciclul prihanitor al existentei noastre alterate.

Am citit apoi "Scriitorul, intre el si ceilalti", si am privit intristat la cit i s-au rarit comentariile si dialogul in anul ce-a trecut de la publicarea acelui eseu. "Nu cred in utilitatea 'artei pentru arta'. Asa cum nu cred in viabilitatea literaturii facute de dragul literaturii. Oricat de frumos si mestesugite ar fi cuvintele, oricat de seducatoare si lin curgatoare ar fi impreunarea lor, daca singurul scop al crearii lor a fost doar un test cu oglinda hartiei, rareori vor avea 10% din impactul creatiilor scrise din inima, pentru oameni."

De ce m-a pierdut atunci pe undeva poetul? Chiar daca stiu prea bine ca-s doar una din neinsemnatele furnici cititoare, pe care, chiar cind le privesti prin microscop, nu le poti distinge de restul musuroiului...

Am cautat sa-nteleg ce s-o fi intimplat in scurtul rastimp dintre atit de analiticele scrisori catre prieten si trista confesiune de fata. Sa fie oare ca medicul ce a prescris o vreme buna medicamente altora isi da seama ca n-au nici un efect asupra lui?

..........
Sa nu fiu inteles gresit. Nu te cunosc dinainte, Radule, dar poate tocmai acest lucru mi-a permis sa privesc mai cu detasare acum, pentru prima oara, modul in care se leaga cele cu care ne-ai incintat pe acest sit. Talentul tau e cert si nu mai are nevoie de confirmare, eu insa m-am trezit fara sa vreau cautind omul in framintarea lui dincolo de strofe si fraze. Nu omul civic, acea prezenta din cartea de telefon sau persoana joviala ce da pesemne binete pe ton conventional colegilor in fiece dimineata. Ci fiinta interioara, prin care veridicitatea celor scrise poate sa se adevereasca sau nu. Inca ma-ntreb daca orice fiinta cinstita si sincera (cum sint convins ca esti) nu devine inerent afectata de schimbare de cum capata intelegerea lucida a mecanismelor psihologice umane sau sociale.

Nu as indrazni vreodata sa te judec, dar cel cu pretentia incurajarii "comunicarii" ar trebui sa aibe in vedere mai mult dialogul, nu doar monologul de la catedra sau din inaltimea "textelor personale".

Cu stima sincera si fara asteptari...

ps Nu stiu cum arati, dar din personalitate, sensibilitate si din cum scrii imi amintesti oarecum de George Sovu, pe care l-am avut demult profesor :)
#59277 (raspuns la: #59082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
perfectiunea nu e intotdeauna relativa... - de secretfayth la: 31/07/2005 18:52:36
(la: M.EMINESCU)
Cel putin asa cred eu. Sunt de acord cu cine a spus odata ca doar simpla imperfectiune e perfecta, pentru purul echilibriu care i-l da vietii si Universului in general. Dar totusi cred ca si lucrul lui Mihai Eminescu se apropie destul de mult. Tot ce citesti despre el e atat de complet, atat de plin de sentimente... Orice strofa si orice vers te umple de emotii si ma ajuta sa continui in viata cu mai multa forta si mai multa energie. E o forta inexplicabila si unica. Citesc de atat de mult timp aceleasi versuri si de fiecare data ma emtionez si nu pot lasa cartea din mana.
In mare parte, eu cred ca oricat de mult am incerca sa descriem poeziile lui Eminescu, ne-ar lipsi cuvinte. E imposibil sa descrii in cuvinte perfectiunea...
Maria, Maria, zise gesticuland cu aratatorul... - de cosmacpan la: 20/08/2005 02:13:48
(la: Dezvaluie-ti secretele!)
imi permit sa dau doua citate:
1."caci nu e om sa nu fi scris o poezie/ macar odata, doar odata-n viata lui"
2. "In fiecare inger exista un strop de intuneric si-n fiecare diavol o mare de lumina"
SECRETUL? Aceasta-i intrebarea.
#66798 (raspuns la: #66497) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cosmacpan, - de maria30 la: 22/08/2005 14:21:18
(la: Dezvaluie-ti secretele!)
Maria, Maria, zise gesticuland cu aratatorul...
observatii la comentariul tau #66798, de cosmacpan la Sat, 20/08/2005 - 02:13

imi permit sa dau doua citate:
1."caci nu e om sa nu fi scris o poezie/ macar odata, doar odata-n viata lui"
2. "In fiecare inger exista un strop de intuneric si-n fiecare diavol o mare de lumina"
SECRETUL? Aceasta-i intrebarea.

ambele citate frumoase si adevarate... da` matale incotro bati cu ele?
io nu-s genul care "vorbeste discutii", asa incat nu da matale cu batzu`n balta asteptand sa faca valuri...

------------------
Counselling pentru kretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...