calatorit

am calatorit in viata foarte mult dar nici pe departe cat bagajele mele.
NA calatoresc cu avionul.
nu imi apatine).

Calatoria pe avion nu este un spectacol de varietati...doar in caz ca vrei sa participi. Sa procedam ca Hitler?

Intotdeauna mi-am dorit sa calatoresc in spatiu. Vreau sa spun in afara Pamintului. Macar atit cit sa pot vedea Pamintul de acolo.
Era o vreme cind imi spuneam ca pentru o calatorie de o zi (dar departe-departe, cu adevarat departe), as renunta la tot restul vietii mele. Acum nu mai pot spune asta, sint aici pe Pamant oameni dependenti de mine. Dar entuziasmul pe care-l simt si acum cind visez la asta, cred, sper, ca nu-mi va trece cu virsta.

Ma gandesc la vremea cand vom merge pe Marte ca ,cum mergem acum cu masina... iar calatoria sa se faca intr-un timp relativ scurt,cu niste rachete mici de dimensiunea unei masini.

Nu chiar :) uneori calatorim in doi.
_____________________________________________________
Membra SIMC - Securitatea Inchizitoriala Mister Cafenea

Eu mereu am calatorit cu cineva... dar inca nu e timpul pierdut pentru voiajurile solitare...
_____________________________________________________
Membra SIMC - Securitatea Inchizitoriala Mister Cafenea

Foarte frumos ca oamenii isi propun teluri. Obiective. Odata trasate ele dau un rost in viata. Senzatia ca avem un scop. Ca nu traim doar ca sa ne trezim dimineata pentru a pleca la servici.
Obiectivele noastre sunt din cele mai diverse. Un job mai bun, un partener minunat, un copil perfect.... Pe masura ce le obtinem ne dam seama ca desi am atins obiectivele propuse, nu suntem fericiti. Nu ne putem bucura de ceea ce avem pentru ca asa cum orice jucarie noua dobandita devine banala, ne plictisim repede. Pe de alta parte noile obiective propuse ne mananca suficient timp si energie cat sa "uitam" ca job-ul poate nu este cel mai bine remunerat dar ne confera confortul si siguranta zilei de maine. Ca avem familii frumoase sau prieteni dragi.
Neindeplinirea unuia dintre telurile propuse devine o "problema" grava. Incet apare frustrarea. Neincrederea in propriile forte. Daca nu am reusit inseamna ca sunt ratat? Eu stiu ca nu sunt dar realitatea imi arata ca am esuat intr-o incercare sau alta. Vezi, nu poti pierde ceva ce n-ai avut niciodata....
Asa ca mai degraba m-as bucura de calatorie. Daca odata cu ea am sansa unei cariere frumoase, a unei familii iubitoare sau un moment de rasfat personal... cred ca deja m-am trezit cu un bonus pe cap.
Intre timp ma bucur ca in curand vine primavara, ca maine o sa am ocazia sa petrec mai mult timp cu cei dragi, iar poimaine cu siguranta am sa termin de citit cartea inceputa acum doua saptamani...

nu este posibila calatoria in timp deoarece ar fi echivalenta cu a depasi viteza luminii. Mi se pare ca viteza luminii inca poate fi depasita, dar calatoria in timp nu o inteleg.

Despre axe, ele pot fi curbe, ce inseamna univers drept?

nu cred ca este vorba de calatorie in timp, de ce ar calatori cineva in trecut cand viitorul este cu mult mai atractiv?

Eu vad o posibilitate in existenta lumilor paralele. Undeva, nu se stie unde, un individ vorbeste la telefonul celular, si se trezeste deodata ca da cu capul de un perete invizibil si trece in filmul lui Chaplin. Apoi iese din cadru dand din nou cu capul in peretele invizibil.

http://www.diaconescuradu.com/minus-zece

"Orele par sa se se scurga cu incetinitorul in vreme ce stau intins pe scaunele terminalului din Istanbul. In jur sunt momente in care terminalul se umple de oameni cu ganduri de vacanta sau cu grijile intoarcerii acasa, urmate de momente in care tot terminalul ramane pustiu si raman singur cu gandurile mele si in care mi se pare ca ma afund din ce in ce mai adanc intr-o gaura fara fund. Cateva ore mai tarziu schiopatand pe culoarele aeroportului din Otopeni mi se pare ca lumea s-a sfarsit si ca nici o aventura nu ar trebui sa se incheie asa. Nu asa mi-am imaginat intoarcerea in tara, si desi ar trebui sa ma bucur de reintoacere si de reintalnirea cu oamenii dragi mi se pare imposibil sa o fac.

In urma cu 11 zile eram pe Khan Tengri, pe varful acoperit de zapada la 7000 de metri, la capatul a aproape 10.000 de kilometri si a 5 luni de calatorie. A parut sa fie ziua perfecta, conditii bune, am urcat in timp bun si parea ca totul a mers cum se putea mai bine. Trecusera doar 13 zile de cand ajunsesem in tabara de baza si am urcat pe varf la o zi dupa prima ascensiune a sezonului. Totul in schimb a inceput sa se destrame atunci cand am ajuns inapoi la cort si atunci cand dand jos bocanci si sosetele am vazut culoarea nenaturala a degetelor, dupa o zi intreaga cand am crezut ca am picioarele calde. Desi am zis ca sunt degeraturi superficiale m-am grabit pentru a ajunge la doctorul din tabara de baza. Doctorul in schimb a zis ca nu e de joaca si la mai putin de 24 de ore eram in elicopter spre civilizatie. Au urmat 10 zile de tratament in spitalul din Bishkek, 10 zile in care am trecut de la speranta ca totul o sa fie ok si ca degetele mele o sa se recupereze pana la realizarea dureroasa ca nu se va intampla asa.

Astfel incat pe masura ce a trecut timpul mi-am dat seama ca o sa fie nevoie de operatie, si odata cu asta mi-am dat seama ca nu am cum sa ma intorc inapoi pe bicicleta in Romania in zilele care urmeaza. A urmat realizarea mult mai dureroasa ca s-ar putea sa pierd mare parte din degetele de la picioare, cu tot ce implica chestia asta. La 31 de ani stiam destul de clar care e felul in care voiam sa-mi duc viata si care sunt lucrurile care imi sunt dragi si pe care le iubesc. In lumea de stanca si de gheta a Tien Shanului nu de putine ori mi s-a facut dor de alergat pe potecile domoale ale Carpatilor, doar ca fara degete la picioare alergarea si catararea devin mult mai greu de facut, daca nu imposibile.
Imi dau seama ca am reusit si am esuat in acelasi timp. Am reusit sa ajung prin forte proprii pe varf dar am esuat in a ma intoarce inapoi sanatos si intr-o bucata, si din pacate esecul e mult mai dureros. Am reusit sa scriu o poveste, care e deja scrisa pana in ziua varfului, doar ca de data aceasta nu a fost o poveste cu final fericit.

Am stat mult in cumpana pana sa scriu postarea de fata caci unul din motivele blogului si a postarilor e sa inspire, si mi-e putin teama ca un astfel de final poate taia din fascinatia locurilor si calatoriei. Mesajul ar trebui sa fie sa indraznesti intotdeauna sa faci lucruri care ti se par interesante, sa iesi afara si sa descoperi lumea. Iar acum s-a adaugat si un “Uite ce se poate intampla” care parca nu prea merge deloc.

Urmeaza si jurnalele si pozele restante pana in momentul in care am urcat pe varf, caci mai sunt trei saptamani interesante de povestit inainte de cateva luni petrecute in pat. Iar versurile vin din “If”-ul lui Kypling, care mi se pare ca merge foarte bine in momentele astea.

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: ‘Hold on!’

"Ziua plecarii

Gara de nord, 38 de grade iar eu sunt cu papornita de rafie in brate, asteptand un tren pe care scrie Urziceni, fix ca un capsunar intors din afara tarii. Daca ma uit la haine nu e mare diferenta, pantalonii raspeticiti de anul trecut si tricoul decolorat de soare se incadreaza perfect in peisaj.

Cu sacosa de rafie m-am intors si in urma cu un an, in circumstante mult mai nefericite, atunci cand dupa 10 zile petrecute prin spitalele din Bishkek am luat hotararea de a ma intoarce in tara. Momentul de atunci, cand ma taram cu incetinitorul, cu degetele degerate si bandajate si cu o pereche de papuci kyrhyzi in picioare, pe culoarele aeroportului a fost cel mai greu moment prin care mi-a fost dat sa trec pana acum. Nici continuarea, cu drumuri prin spitale si discutii despre operatii nu a fost mai roz, dar momentul intoarcerii din aventura a fost clar cel mai dificil.

Iar acum ma aflu tot cu papornita de rafie in brate, plina cu haine si echipament in drum spre aeroport, cu gandul de a duce la bun sfarsit calatoria intrerupta fix cu un an in urma. A durat ceva timp pana cand mi-am dat seama ca imi doresc sa ma intorc, si nu doar pentru a recupera bicicleta ramasa in spate, ci pentru a incerca sa termin calatoria inceputa in urma cu un an. Daca o sa-mi iasa sau nu, daca o sa gasesc drumuri aventuroase la intoarcere sau daca la un moment dat o sa mi se ia, ramane de vazut dar cert e ca e frumos si bine sa nu lasi neterminat un lucru odata inceput.[...]"

Transa shamanica!Drumul catre Zei! Marea Calatorie!Transcendenta! Epifania!Manifestarea sacrului in profan...
Sex in public? Neee...!Mai rau!!!!Sex in grup!
Si-acum aruncati-ma la cainii civilizatiilor primitive!
...Piata Universitatii? Nici vorba de asa ceva in blog!
Sau pote nitelus, cand, satula de sabloane, imi voi fi scrijelit cu deznadejde coloana de-un perete jegos din Piata X...iar cand sangele-mi va fi gros si fierbinte n-am s-aud cum strigati "curva!".
Iubiti-va voi frumos in dormitoare rozalii, daruiti si primiti TOTUL. Garnisiti cu capshunici si frisca. Impartasiti-va Fiintzei Iubite.
Si lasati-mi mie drumul oravit de opiu si ritmuri infernale al civilizatiilor disparute. O treapta numai! Si-un iz de smirna.
... un zambet sincer la sfarsit si-o strangere de mana!
Cu sinceritate.

E o promisiune, un pact facut cu sine insusi intr-o lume ciuntita in care esenta frumusetii s-a pierdut si in care numai suferinta a ramas, ca marturie ca viata inca mai exista, chiar si asa, pe dos.
Dar se va intampla la apus, martea viitoare. Nu maine, nu poimanine ci int-o MARTI, mai tarziu decat "in curand". Si apusul n-a fost niciodata simbolul Renasterii.
Va fi o calatorie aici, se va intampla Marea Trecere spre Dicolo.
Dar ...ia asculta-aici:
"Dance me to your beauty with a burning violin
...We’re both of us beneath out love, we’re both of us above
Dance me to the end of love..."
Pentru cel care isi plateste chiria in fiecare zi in The Tower of Song, fericirea e "dincolo", fericirea e un sfarsit.
Metafora unui vis...

Am citit cateva dintre cartile acestui autor si am ramas profund impresionata.Citind lucrarile lui vei gasi raspunsuri "din prisma autorului" la multe intrebari existentiale,care te fac sa-ti faci o analiza introspectiva a propriului tau "eu".Lumea din cartile lui este una foarte apropiata cu lumea reala,descoperita de tine si in acest fel faci o calatorie imaginara ca fiind personajul personal al cartii(cel putin in cazul cartii"Alchimistul").
Cred ca ceea ce vrea sa ne invete este optimismul cu care trebuie sa o iei de la inceput indiferent care a fost sfarsitul,pentru ca in tot ce ne inconjoara poate fi ceva de la care putem invata.Totul e sa avem ochi sa vedem.

Eu am inceput cu Alchimistul.

Nu, ci o profesie pe care mi-am ales-o aproape intamplator, la care n-am visat in copilarie si care s-a dovedit sa-mi placa, de fapt.
Visam sa fiu marinar (nu capitan), ca sa am ocazia sa calatoresc si dupa un timp sa naufragiez pe-o insula tropicala si sa ma descurc apoi cel putin la fel de bine ca Robinson. Serios!

Eu cred ca avem un destin prestabilit.
Ne sint permise deviatii mici in timpul calatoriei, mai intrerupem calatoria la o gara sau alta, dar in final ajungem tot unde sintem programati sa ajungem.
Sint detalii in viata noastra ca verigile de lant, se intimpla cu un scop final. In clasa a cincea am luat prima mare hotarire a vietii mele, neacceptind cu nici un pret sa continui la scoala respectiva, vroiam sa ma mut la alta scoala pentru ca eu TREBUIA (!!!sic!) sa invat engleza si nu franceza, deci am luat-o pe calea anglistica care m-a adus cu motive profesionale si personale, numai in tari anglistice....
Ca exemplu...
Subiect interesant, poate revin cind am mai mult timp.

Am citit tot ce-am gasit cu "google".
M-am invartit mai bine de vreo juma’ de ora in jurul "codexului" cu strania senzatie ca-l mai vazusem undeva, desi recunosc ca habar nu aveam de el!
Ei, ia duceti-va nitel la linkul lui Ingrid la "Tablitele de la Tartaria" sa vedeti ce asemanare!!!

Desenele urmaresc o calatorie initiatica, e un talmes-balmes de simboluri pagane si crestine. Unele imi sunt vag familiare: pocalul (cel in care s-a strans sangele lui Isus, Sf. Graal) logosul ( Dumnezeu a creat lumea cand a ZIS "sa fie lumina!")lumina insasi (ca purificare), ritualul sacrificarii, apa Styxului, lotusul originar...Am remarcat si "aura" din jurul capului personajului asa-zis "central". Aura si mai ales aripile ar putea sugera foarte bine ca e vorba de trupul spiritual nu de cel fizic.

Franchement nici ca-mi pasa daca-i trucat!
Merci pentru joc, Daniel!
N-are cineva la indemana un dictionar de simboluri?

Adi, daca asta e numele tau. Eu cred ca incerci sa-ti bati joc de cineva; cred ca blogul asta e o provocare, si nu prea subtila de fapt. Poate ca gresesc.

In orice caz, ai facut un punct foarte bun. Da! In trecut (sute de ani in urma), cind granitele erau deschise, de ce nu au plecat romanii in alte tari, under era mai bine? Eu zic pentru ca viata ori era destul de buna in R pe atunci (cel putin pentru aristocratie), ori, cei nefericiti sa fie legati de pamint, nu aveau voie sa plece. Oricum, aristocratia a calatorit sau studiat in strainatate cind a vrut.
-R

5) Unsprezece minute -Paulo Coelho
4) Furie -Salman Rushdie
3) 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea
2) Calatorie spre mine insami -Ileana Malancioiu
1) si recitit: Magicianul -John Fowles

Deschideti-mi si mie ochii! Sunt roman sadea, locuiesc in Romania si parerea mea despre francezi este ca sunt xenofobi. O parere intarita si de un amic din USA care-mi trimite urmatoarele impresii din calatoria in Franta "...but Paris itself really sucked. It was filthy dirty and the people were extreemly rude." Imi cer scuze pentru devierea de la subiect dar sunt foarte curios daca parerea pe care mi-am format-o este buna. Puneti va rog mp sa nu mai deranjez!