comentarii

cand ai uitat sa fi copil ai murit de mult


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Am uitata sa fiu copil - de Yuki la: 05/12/2005 10:47:43
(la: Ce doriti sa va aduca Mos Nicolae anula acesta?)
E ciudata, dar daca nu era conferinta asta, pe care nici nu pra am bagat-o serios in seama la inceput, uitam ca vine Mosul. De fapt, am si uitat intr-un fel, m-am trezit duminica dimineata ca azi tre sa-mi curat ghetele. Si cand te gandesti ca altadata il asteptam de la mijlocul lui noiembrie....
un lucru nu mi-e clar - de Catalina Bader la: 20/01/2004 03:47:24
(la: Doi francezi pe urmele lui Dracula)
cum de nu le-a supt Dracula sangele...

te rog sa ma scuzi.
din pacate eu nu inteleg limba franceza si nu pot sa traduc ceea ce ei au scris.
M-am uitat ca un copil curios la poze.
Pt. souris - de ueit la: 01/12/2004 22:30:32
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"d-voastra puneti semnul egal intre ciuma,tuberculoza,piatra la rinichi etc. si suferintele de alta natura ale omului,despre care eu vb. acolo,care se manifesta prin alienare,in sensul de instrainare,prin durere, nu fizica, ci sufleteasca."

Discutia era despre nivelul de fericire in trecut si eu am adus niste motive pentru care cred ca acesta era scazut. Nu pot sti exact ce gandeau acei oameni dar cred ca epidemiile, mortalitatea infantila, lipsa accesului la informatie, teroarea religioasa nu-i faceau prea fericiti. Nu sunt informat privind frecventa bolilor depresive insa trebuie tinut seama si de faptul ca viata omului aproape s-a dublat in perioada moderna, acesta aducand cu sine probleme specifice. Un alt aspect de care trebuie sa tinem seama este acela ca stiinta nu are scopul declarat de a ne face fericiti ci de a descifra mecanismele universului in care traim. Uneori putem ajunge la concluzii care nu ne convin insa, daca iubim adevarul, trebuie sa le acceptam si nu sa respingem stiinta pe motiv ca inainte eram mai fericiti.

"Stiinta si religia vizeaza 2 fatete diferite ale realitatii-de aceea si spuneam eu ca nu se afla in contradictie."

Religia a vizat si vizeaza si teritoriul stiintei. Nasterea din fecioara, ridicarea la cer, invierea mortilor, inmultirea painilor, oprirea rotatiei pamantului, potopul, plagile, eclipsa de trei ore, nu sunt fenomene pur spirituale. Religia nu a renuntat la acestea, care nu mai pot fi verificate, ci doar la cele evident false. Este in conceptia mea o lipsa de onestitate.
Trebuie spus si ca afirmatiile dovedite false (varsta pamantului, ordinea creatiei, geocentrismul, etc.), au suport biblic si au fost sustinute timp de 1500 de ani. E usor a spune acum, dupa ce stiinta a aratat adevarul ca toate aceste falsuri reprezinta o mica eroare si ca de fapt biblia nici nu spune asa ceva. In aceste conditii te intreb daca este logic sa acordam crezare intr-un domeniu neverificabil (cel spiritual) unei teorii care atunci cand a putut fi verificata s-a dovedit falsa.

"Au fost suficiente cazuri de vindecari miraculoase ale unor oameni carora medicina nu le mai dadea nici o sansa"

Din cate stiu eu aceste "miracole" nu au fost validate stiintific, prin urmare nu putem fi convinsi de autenticitatea lor.

"Importanta si superioritatea sufletului in raport cu trupul a fost dovedita de oamenii sfinti care s-au razboit cu acesta din urma si l-au dominat prin puterea celui dintai."

Faptul ca omul este capabil de autocontrol nu implica dualitatea trup-suflet. Rostul creierului este de a controla trupul prin urmare nu vad necesitatea introducerii ipotezei unui suflet independent.

"Cuvioasa Maria Egipteanca a trait in pustie 17 ani cu trei paini si jumatate si radacini iar la sf. celor 47 de ani de asceza nu mai simtea foame sau sete."

Nu stiu cum putem verifica aceste fapte, si chiar daca sunt reale nu reprezinta un miracol. Bosimanii traiesc in desert si se hranesc cu radacini sau insecte si nu au fost sanctificati.

"Gresit se vehiculeaza ideea ca D-zeu ne indeamna sa ne dispretuim trupul ("balast al sufletului"-spuneati undeva)."

Nu am afirmat ca "D-zeu ne indeamna sa ne dispretuim trupul" ci ca religia priveste trupul ca fiind inerent supus pacatului. Pacatul aduce dupa el damnarea sufletului, in acest sens trupul este un balast. Probabil aceasta idee este ilustrata cel mai bine de cuvintele lui Iisus (Marcu, 9):

"43. Si de te sminteste mana ta, tai-o ca mai bine iti este sa intri ciung in viata, decat, amandoua mainile avand, sa te duci in gheena, in focul cel nestins.
44. Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.
45. Si de te sminteste piciorul tau, taie-l, ca mai bine iti este tie sa intri fara un picior in viata, decat avand amandoua picioarele sa fii azvarlit in gheena, in focul cel nestins,
46. Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.
47. Si de te sminteste ochiul tau, scoate-l, ca mai bine iti este tie cu un singur ochi in imparatia lui Dumnezeu, decat, avand amandoi ochii, sa fii aruncat in gheena focului."

Nu am afirmat ca saracia este o virtute, doar ca dezastrele lovesc fara sa tina aparent seama de rugaciuni si orientari religioase, si cei mai loviti sunt nu pacatosii ci saracii. Nu spun ca acesta dovedeste ca Dumnezeu nu exista ci doar ca ateismul este in mai buna concordanta cu faptele decat teismul.

"ziceati ca cel caruia nu-i lipseste nimic este mai predispus la acte de bunatate catre semeni. Dimpotriva cred eu,cel sarac mai degraba decat cel bogat intinde o mana unui nevoias."

Este discutabil. Cred ca in tarile cu un nivel ridicat de trai oamenii sunt mai dispusi la a fi amabili si la a ajuta pe saraci, pe cand saracia de multe ori abrutizeaza. Cred ca am citit in Adevarul un articol pe tema asta, dar nu am date statistice.

"Starea "de pe teren" contrazice spusele d-voastra cum ca oamenii vor deveni mai buni pe masura ce vor trai mai bine de pe urma realizarilor stiintei."

Sa inteleg ca japonezii si suedezii traiesc mai prost decat indienii, cubanezii sau romanii? Care este acea "stare de pe teren"? Pana la urma, atat timp cat si eu voi trai bine ma intereseaza mai putin cat de darnic este vecinul. Nu stiu daca stiinta face oamenii mai buni la suflet dar poate eradica saracia.

"nu stiu despre ce masacru al copiilor vorbiti..."

I Regi, 15:

"2. Asa zice Domnul Savaot: Adusu-Mi-am aminte de cele ce a facut Amalec lui Israel, cum i s-a impotrivit in cale, cand venea din Egipt.
3. Mergi acum si bate pe Amalec si pe Ierim si nimiceste toate ale lui. Sa nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceste si da blestemului toate cate are. Sa nu-i cruti, ci sa dai mortii de la barbat pana la femeie, de la tanar pana la pruncul de san, de la bou pana la oaie, de la camila pana la asin". "

Este de remarcat motivul pentru care Dumnezeu ordona genocidul, faptul ca, cu 400 de ani in urma, amalekitii nu i-au lasat pe evrei sa treca bine-merci prin propria lor tara.

"cat despre explicatia mea unde vedeti cruzimea,nedreptatea despre care spuneti ca o accept."

Prin prisma teismului tragediile umane nu reprezinta pur si simplu intamplari nefericite, ci se petrec cu vointa sau acceptul lui Dumnezeu. Prin urmare un credincios nu le poate condamna in mod absolut ci este nevoit sa le accepte. Faptul ca un crestin poate citi fragmentul de mai sus fara sa-l eticheteze ca pe o crima abominabila pune bazele unei duplicitati morale in care terorismul religios isi gaseste justificarea. Daca Moise, Ioshua si Saul au facut voia lui Dumnezeu de ce Usama Bin Laden nu poate?

"Pt cel ramas in viata e lesne a spune ca e mai bine/frumos/demn sa mori in timpul somnului din cauza unui stop cardiac decat sa mori sub daramaturi ori decat sa mori dupa ce ai fost siluit.Dar pt cel care a murit -singurul pt care intr-adevar conteaza- ce importanta are?"

Personal prefer sa mor de batranete la mine in pat si nu sub sabia vreunui macelar cum a fost Saul. Daca tu ai alte gusturi nu am ce comenta. Sunt de acord ca dupa ce omul moare nu mai conteaza pentru el, dar durerea celorlalti nu este de neglijat.

"dovezile pe care imi cereti nu vi le pot da."

Iti dau eu un fir de investigatie. Studiaza in Biblie in ce mod si-a tinut Dumnezeu juramantul fata de Israel in ceea ce priveste teritoriul pe care i-l va da. Promisiunea este repetata in multe locuri si suna cam asa (Ioshua, 3):

"9. Iar Iosua a zis catre fiii lui Israel: "Veniti incoace si ascultati cuvintele Domnului Dumnezeului vostru.
10. Din aceasta veti cunoaste ca in mijlocul vostru este Dumnezeul cel viu Care va alunga de la voi pe Canaanei, pe Hetei, pe Hevei, pe Ferezei, pe Gherghesei, pe Amorei si pe Iebusei.
11. Iata chivotul legamantului Domnului a tot pamantul va trece inaintea voastra peste Iordan."

In discutia noastra ai ridicat o problema care mi se pare extrem de importanta, aceea a absurdului unor situatii in viziunea ateista. Ma refer la:

"putem oare dirija si hazardul,absurdul(pt ca in lispa lui Dumnezeu doar asta ne ramane)acel absurd care face ca unul sa moara la 3 ani ,asa cum ziceam intr-un accident stupid,iar altul sa traiasca 300 de ani."

Voi incerca sa arat in continuare ca nu filozofia ateista, ci dimpotriva, teismul, prin premizele pe care le introduce, provoaca acest absurd.

Ateismul spune ca universul functioneaza dupa anumite legi (sa spunem legile fizicii) si o face fara a da vreun interes gruparilor temporare de atomi numite oameni. O piatra care cade de pe un munte nu alege sa loveasca un copil, un batran, sau sa treaca pur si simplu mai departe. Ea cade din niste cauze mai mult sau mai putin cunoscute insa nu urmarind vreun scop sau planul cuiva. Daca un copil s-a aflat pe traiectoria ei este tragic pentru noi, oamenii, dar nu este absurd. Nu este vorba decat de actiunea acelorasi legi universale la un moment nefericit pentru oameni.

Ce ne spune insa religia? Omul este centrul creatiei si tot universul a fost creat in folosul lui. Creatorul, o fiinta de o putere, inteligenta si bunatate infinite este extrem de preocupat de soarta oamenilor, le asculta si indeplineste rugaciunile, ii ajuta sau pedepseste, are pentru ei un plan bine stabilit. Nici o piatra nu se clinteste fara voia Lui.
Se vede cum introducerea acestor ipoteze genereaza absurdul. Acel copil a murit pentru ca Dumnezeu a incuviintat acest fapt (de unde si intrebarea "de ce, Doamne" pe care o pun adesea in momente grele oamenii religiosi). Daca parintii lui sunt credinciosi si s-au rugat pentru el, pentru sanatatea lui, iar Dumnezeu nu i-a ascultat inseamna ca, fie ei au gresit undeva, fie Dumnezeu avea un anume plan cu copilul lor. Nu poate fi vorba de pura intamplare in universul teist.
Fireste, religia trebuie sa raspunda cumva la aceste intrebari, trebuie sa evite situatia de absurd. Este vorba de trivialitati, ca totul decurge conform unui plan (necunoscut, desigur), ca precis copilul se afla in rai si la indemnul de a persista in rugaciune si de a nu contesta dreptatea lui Dumnezeu.

In concluzie eu zic ca am aratat cum ateismul ne prezinta o realitate simpla, lipsita de mistere, aceea ca omul nu are un loc preferential in univers si ca este de datoria lui sa se adapteze si sa lupte pentru supravietuire. Am aratat ca teismul complica inutil problema introducand ideile de rol central al omului in creatie si de existenta a unui scop (plan) si incercand sa evite absurdul prin formularea unor explicatii ad-hoc, imposibil de verificat. Prin urmare, in problema discutata de noi, ateismul este alegerea rationala.

Sunt interesante si implicatiile teologice pe care le are moartea unui copil mic. Voi considera cazul in care sufletul acestuia ajunge in rai (daca este trimis in iad aceasta ar fi o evidenta nedreptate):

- daca Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa ajunga in rai iar cei care mor la scurt timp dupa nastere ajung acolo, care mai este scopul acestei lumi, a liberului arbitru, a venirii lui Iisus, a intregului plan divin? Pur si simplu putea sa puna oamenii direct in rai, in acelasi mod in care copilul respectiv a putut accede acolo, si sa nu le permita acestora sa pacatuiasca.
- este preferabil ca oamenii sa moara la nastere intrucat ei vor ajunge sigur in rai, si dupa cum spuneai, "asta afecteaza doar trupul aceluia ,adica ce este mai putin valoros in noi".

Numai bine!

Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.
(Ioan 8:32)
#30333 (raspuns la: #30088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dan Mititelu - de Florin Constantinescu la: 18/04/2006 20:50:10
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
S-a notat. L-am trecut si pe Dan Mititelu, domnule Lazar.
Ma bucur cand mai primesc atentionari si mailuri de la fotografi care imi
amintesc de un nume uitat de mult. Unii au murit cand nici nu ma
nascusem...
Io sper acuma ca cei care detin fotografii realizate de acestia sa le
scaneze si sa tina de ele. O veni si vremea artei fotografice romanesti, sa
aiba locul ei si atunci vor fi nepretuite.
Si mai ales cei din vechime pe care nu-i mai stie nimeni. Bine ca mai sunt
fotografi care i-au apucat in viata si pot sa rosteasca macar cateva
cuvinte.
Iote, lansez si acilea rugamintea mea catre toti, de a strange cat mai
multe informatii si fotografii despre si ale fotografilor romani. Fratele
Narcis a cumparat deja domenii.
Fara un astfel de efort colectiv nu facem nici o branza.

Toate cele bune,
Florin
www.crosslight.ro
medici comunisti - de Dauphin la: 13/07/2006 19:19:15
(la: INCREDEREA IN MEDICI)
eu stiu un caz in care o doctorita a efectuat o operatie chirurgicala in mod gresit. Era vorba de tratarea unui strabism, ceva de genul acesta, dupa revolutie erau cativa copilasi care aveau la un ochi un fel de chestie neagra si rotunda care sa le indeparteze o paralizie a nervului ocular. alti copii au fost operati, iar in acest caz, o doctorita din valcea care a fugit din oras probabil, a taiat in carne vie fara sa indrepte nimic, ba mai rau, persoana operata a ramas cu un defect de atunci. pentru o operatie care sa indrepte ce altii au gresit e nevoie de o groaza de bani. nu poti pune intrebari, pentru ca nu au raspuns..de ce o doctorita incompetenta care nu avea ce cauta in spital nici ca femeie de serviciu, ajunge sa se joace cu vietile altora? cine este de vina, la sfarsit? in cine mai ai incredere?
un alt caz, copilul unui vecin din comuna bunicilor mei, a avut oreion, una din bolile copilariei, ca pojarul sau mai stiu eu ce, ca eu nu am facut decat una de trei zile. l-au dus la medic, fain-frumos, medicul nu a stiut ce are si dupa nu stiu cate tratamente gresite, copilul a murit.
sunt cazuri adevarate, si nu sunt singurele. totusi ne ducem la doctor, si probabil o sa continnuam sa ne ducem...oare avem de ales? alt exemplu: Lance Armstrong s-a vindecat de cancer prin ciclism, ba a mai si castigat turul Frantei de 7 ori.
of....bine c-am ajuns....zise a patra - de cosmacpan la: 31/03/2007 21:58:26
(la: de ce furi ma?)
Iată o scrisoare către verişoara lui:

“Dragă R.,
iată povestea omului care merge pe sârmă.

A fost odată un om care o viaţă întreagă a încercat să meargă pe sârmă. Şi după multă trudă a reuşit, şi atunci a luat sârma şi a plecat în târg; a legat sârma dintr-o parte într-alta a târgului şi-a început să meargă pe ea, dar sârma era veche şi s-a rupt. Atunci omul căzut a spus:
*O viaţă întreagă înveţi, ca să ajungi ceva, şi când crezi că ai terminat, iar trebuie să înveţi. Uite şi eu acuma, am căzut, mi-am rupt piciorul şi când s-o însănătoşi, iar trebuie să învăţ să merg pe sârmă. Şi dacă mereu înveţi, când te opreşti, tot nimic nu eşti. Şi atunci iţi aduci aminte că ai uitat să fii copil! De ce? Fiindcă învăţai!.*”



Lady - de latu la: 12/07/2007 23:28:51
(la: Grădina Fermecată a Cafenelei)
nu vreau doctor care sa ma transforme in "om mare" si sa ma faca sa uit sa visez!
Ala n-ar fi doctor, ci macelar. Un doctor adevarat ti-ar spune de ce nu trebuie sa bagi in seama pe cei care nu stiu sa viseze, de ce a visa e un dar si de ce fiecare dintre noi care uita sau refuza sa mai fie copil, a murit un pic.
#215458 (raspuns la: #215253) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de adina.petre la: 15/01/2009 23:19:34
(la: O scanteie..)
Bun, daca se curata, nu-i bai!

Si, da! Sunt de acord. Mi se pare tare trist un om care a uitat sa fie copil. Si cel mai tare imi place sa fiu asa. Daca s-ar putea as vrea sa fiu numai copil! :D
#391327 (raspuns la: #391319) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Honey, - de PROUDFRECKLED la: 21/02/2009 15:35:12 Modificat la: 21/02/2009 15:36:09
(la: Kafka - Interpretari personale)
ultima citita, dupa "Metamorfoza", "Castelul", "Verdictul", "Procesul" nu neaparat in aceasta ordine, este "Lettre au Pere"(Scrisoarea către tată). Intimplarea face s-o citesc ultima, cind de fapt trebuia s-o citesc chiar la inceput. Nu pot emite pretentia ca l-am inteles, dar recunosc, am facut acest efort. Privit prin ochii "fiului Kafka", personajul principal capata valente neasteptate care se perpetueaza, in fiecare din lucrari.

Este asa cum spune grudurr extraordinar de sugestiv (pentru mine): Copilul a murit in patul lui de muribund. Copilul a murit... in patul lui de muribund. Copilul a murit sechestrat de patul lui de muribund. Copilul a murit, murit, murit. Patul ucigas ii poarta hoitul prin lume.

*** - de donquijote la: 26/04/2009 16:41:27
(la: Iubiri interzise?)
vezi ca ai uitat modestia. sau ti-au murit laudatorii...
#430475 (raspuns la: #430466) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de cry3772 la: 08/07/2009 11:57:55
(la: SALUTARI TUTUROR!)
mama copilului a murit cånd avea el un an si doua luni. Eu sunt in pensie de la TBC.,am avut gaura in plamån.
#459504 (raspuns la: #459493) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de cry3772 la: 08/07/2009 11:59:25
(la: SALUTARI TUTUROR!)
mama copilului a murit cånd avea el un an si doua luni. Eu sunt in pensie de la TBC.,am avut gaura in plamån.Iar copilu e in tratament cu rispolept,a fost de mai multe ori internat.
#459505 (raspuns la: #459493) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de mazariche la: 17/03/2010 07:58:21
(la: NECLINTIREA)
"Copilul a murit in patul lui de muribund. Copilul a murit... in patul lui de muribund. Copilul a murit sechestrat de patul lui de muribund. Copilul a murit, murit, murit. Patul ucigas ii poarta hoitul prin lume."

El e Grudurr, faceti cunostinta...
....moi non plus - de papadie67 la: 30/09/2003 02:56:44
(la: Poezia face timpul placut)
de undeva din visuri de copil veni sarutul rosh din buze rosii.. o flacara si-un jar neasteptat si prea-copt de-asteptat...o panza de paienjeni sfasiata
Si-o lance in agonizande-aproape moarte simturi personale.
Doar te-am visat, razand, plangand. Razand amar, amar am ras de o iluzie, si timpuriu si trist si pedepsit de-a mea nevolnica junime, de-a lor cenusa de-autoritate si de cenusiu. Si de a lor cenuse cenusie ramasa dintr-un buzunar trecut, de pe la spate, ce continea cenuse de trairi si foc de temeri peste de-mpotriviri cenuse.
sarutul rosh din buze rosii doritoare, sarutul rosu dintr-un veac viitor, neinventat/reinventat/uitat.
sarut pe cat de ilegitim, pe-atat de mult legitim, sarut visat de toti, sarut pe buze, rosu, neferecat, pagan, sarut adevarat
de sarutat, ne-am sarutat pagan si mult, iubito, si ei nu stiu si cui ii pasa
Cenusa-n noi ar vrea ei ca sa creasca...ei spun ca ne-a si cotropit, c-asa le-ar place
sa coboram sau sa urcam in maldar

ca suntem ilegali, iubito.

ei spun ca-i ilegal sarutul rosu...Ei spun...dar cui ii pasa.
Cui naibii-i pasa? De ce se otzarasc cenusa-n lume
de pe un varf de gat s-o svarle?
DEOARECE SARUTUL ROSU-I RAR, INSA CEL MAI PERICULOS SI TREBUIE RAPID STARPIT - N-ADUCE BANI, ci-aduce GANDUL spre ORIGINI, de bani si de conventional spalat, de ne-nteles daca n-a fost trait, de-aproape nimenea trait, de ne-nteles ca n-a murit deja, de ne-nteles de ce nu moare-atat cat oamenii traiesc
te-astept m-astepti te-astept m-astepti te-astept m-astepti m-astept te-astepti
Cenusi?
Nu ale noastre
Ale noastre!



Sara pe deal ...tot a lui Paunescu - de Ingrid la: 22/11/2003 11:09:02
(la: Cele mai frumoase poezii)
Sara pe deal
Iese amurg dintr-o bataie de clopot
caii culeg iarba din ultimul tropot,
pasari adorm daca amurgul le-atinge,
sus la izvor, sus la obirsie, ninge.

Case cuprind sufletul zilnicei fringeri,
oamenii sint umbre tacute de ingeri,
nimeni aici legea cereasca n-o calca,
sufletu-n plop, trupul se-apleaca in salca.

S-a auzit de peste uliti o veste,
un nou nascut viu intr-o iesle mai este,
lemne de foc, oarbe carute mai cara,
ultim sarut, ca o pecete de ceara.

Misticul sat luneca in rugaciune,
nimeni nimic, inspre pamant nu mai spune,
toate se-ntorc ireductibil spre ceruri,
florile tin sipete de adevaruri.

Iarasi amurg, dangatul parca revarsa,
cucii dispar langa clopotnita arsa,
cade-n fintini ziua sa urce iar, miine,
in amintiri satul miroase a piine.

In cimitir, oile nu mai pasc iarba,
mieii o pasc, pofta din ei este oarba,
nevinovati, anii se-ncarca de vina
cum ne-ating, fiintele cum le declina.

Sara pe deal seamana cel mai ades cu
sara pe deal cum o scria Eminescu
sara pe deal e si-aici cum si-ntr-insul,
sara pe deal, fetisizindu-ne plinsul.

Sara pe deal, parte din noaptea eterna,
sara pe deal, capul se-apleaca pe perna,
sara pe deal, totul deodata invie,
sara pe deal, muzica din poezie.

Caii in apus pasc magnetismul chindiei,
omului bun, casa puternica fie-i,
noi intre noi sa mai gustam cat se poate
sara pe deal, cea mai de pret dintre toate.

Si sa privim cerul cu tragice stele,
care mai ia forma poruncilor grele,
oamenii trec, nici nu vom sti unde pleaca,
iar dupa ei se mai aude o toaca.

Urmele lor sint sau copiii sau munca,
intr-un temei lasa intreaga porunca,
sara pe deal nu e dacat un amestic
de fabulos, de nebunesc si domestic.

Ziua s-a stins, zeama de zarzara cruda,
tipa guzgani, cine-are timp sa-i auda,
carii batrini de-o vesnicie lucreaza,
printre copii zgomotul lor isca groaza.

Daca intinzi mana cu-o mica lumina
ai sa si simti vrejuri crescind in gradina,
niste pindari, haulituri isi arunca,
fetele mari grup se intorc de la lunca.

Poarta in sini dorul de-o mana barbata,
cei cautati mult mai tarziu se arata,
podul pe rau scirtie si se indoaie,
mustele bat, semn de-nnorare si ploaie.

Lina-n fuior in turbioane se leaga,
creste-n dovleci dor de saminta intreaga,
parca de ieri luna rasare-nspre miine,
plange-un copil, sau parca latra un caine.

Plaurii morti, cresc dintr-o apa uitata,
sfinti intelepti celor cuminti li se-arata,
sara pe deal, uite un minz care moare,
suflet din el, ca si o seara apare.

Dulce-albastrui cauta suflet de iapa,
ea nu mai e, alta va sti sa-l inceapa,
ultimi copii striga pe ulita noastra,
blinde bunici ii insotesc din fereastra.

Sara pe deal, cumpana sinea nu-si strica,
sara pe deal e ca un duh de bunica,
fruct zemuit imprastiat pe tot locul,
coacem porumb, unde ai nostri fac focul.

Sara pe deal, dulce vinare de vara,
azi nici un om nu are dreptul sa moara,
sara pe deal, fum doborit dintr-un sfesnic,
cade pe om, parca-ntrupindu-si-l vesnic.

Sara pe deal, cinepa fumega bice,
cei pedepsiti, nu au curajul s-o strice,
toate ramin, precum au fost in natura,
starea de om trece spre starea cea pura.

Sara pe deal, spune ca asta ni-i rostul,
sa o numim suflet din sufletul nostru,
sara pe deal, sufletul mare al lumii,
sara pe deal, ochii in lacrimi ai mumii.

Iar cand noi toti vom murmura ce ne doare,
tu sa ne dai o crestineasca iertare,
sara pe deal, nu a murit idealul,
sintem aici: Oamenii..Sara..Si Dealul.


Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am uitat sa precizez in exemp - de Daniel Racovitan la: 12/02/2004 08:59:18
(la: Zvonuri, javre si alte lighioane)
Am uitat sa precizez in exemplu ca personajele RSI si Daniel corespund persoanelor reale. Asadar, daca RSI-ul din poveste ai fi chiar tu RSI-ul in carne si oase, cum ai gandi despre celelalte personaje?
Si intr-o buna zi observi ca majoritatea parintilor colegilor copilului tau nu iti mai raspund la salut si trec pe celalalt trotuar cand te vad, grabind pasii si tinandu-si copilul mai strans de mana, gandind "a, la naiba, iar ma intalnesc cu pedofilul ala de RSI, nenorocitul..."

Daca a crede zvonurile despre RSI-"pedofilul" poate tine de prostie, a le raspandi si la altii de ce tine?

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"
#9498 (raspuns la: #9496) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... asta seamana cu muritul d - de Daniel Racovitan la: 12/02/2004 13:12:42
(la: Georgiana)
... asta seamana cu muritul de foame cu furculita, cutitul si farfuria de mancare in fata...

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"
#9518 (raspuns la: #9514) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pana la urma ce este coruptia, cine sunt coruptii?... - de Sibipot la: 29/04/2004 13:19:29
(la: Sa vorbim deschis despre coruptie)
Intrebarea mea din subiect nu este numai retorica, ea contine si un dram de ... disperata nedumerire.
Am avut ocazia sa aflu doua opinii despre ce inseamna coruptia si coruptul, pe care am sa le prezinrt cu riscul sa ... plictisesc.
Intamplator am cunostinta despre un act de (in)justitie atat de evidenta incat si un copil, care abia si-a luat buletinul, l-ar recunoaste.
Un bun amic al meu, a imprumutat pe unui individ, fost nomenclaturist pecerist, acum ajuns, prin voia unitatii si solidaritatii indestructibile ale nomenclaturistilor peceristi, deveniti acum ca toti opotrunistii peceristi "pesedist fidel", avansat consilier prezidential, mana dreapta a lui ILIESCU [teroristul si criminalul nr. unu al RO din cauza caruia la asa zisa revolutie (date la o parte sa ma pun eu) au murit peste 900 de nevinovati , numai ca sa demonstreze ca a existat, vezi Doamne, o revolutie populara spontana]. In 2001 la solicitarea "dnului Consilier Prezidential", a creditat o firma a acestuia cu o suma foarte mare de bani, de suta de milioane lei, ( ca sa-si plateasca peschesul pentru "avansare"), din vanzarea unei mosteniri, pentru care casieria i-a taiat chitante cu mentiune "imprumut societate". Cand a venit scadenta, convenita, a cerut sa i se restituie creditul si spre surpirndere a primut un raspuns, daca nu hilar cel putin incredibil, ca banii i-au fost returnati, dovada fiind "chitantele de retragere inscrise in evidetele contabile ale societatii". (Din cate se stie, o persoana fizica neautorizata, cum era el, nu poate emite chitante, iar chitante de retragere nu exista, in cel mai rau caz Dispozitii de Plata emise tot de societatea platitoare).
Intueste ca este victima unei inselaciuni si daca banii au fost retrasi, acestia au fost ridicati de la casieria firmei, in numele lui, cu acte false. Singura solutie pentru a afla adevarul era de a face plangere penala pentru fals intelectual, uz de fals si inselaciune. Dupa ce este plimbat mai multe luni, de al Ana la Caiafa, fiind vizibila intentia de taraganare a solutionarii cererii sale din partea Parchetului si dupa mai multe audiente cu cererea expresa de solutionare a cauzei, in sfarsit primeste solutia de "neurmarire penala" deoarece " faptele nu exista".
In aceasta situatie se impunea neaparat studierea dosarului si sa vada cu proprii ochi pe ce probatiuni se bazeaza aceasta solutie. Merge in mai multe audiente si solicita sa i se permita sa studieze dosarul si dupa multe insistente, cu greu, primeste aprobarea, abia dupa ce face o somatie in comformitate cu cele legale privind transparenta activitatii institutiilor statului de drept si ale drepturilor constitutionale.
Stupoare, in dosar sunt mai multe "Dispozitii de plata" intocmite in numele sau, prin care se face retragerea sumei, ba chiar mai mult, DP care nici una nu poarta semnatura lui, ba cateva fiind semnate in fals in numele sau, singura semnatura fiind numai a casierei, iar unele fara nici o semnatura, dar scrise de casiera sau contabila firmei.
Toate aceste operatiuni sunt cunoscute de patron si chiar acoperite de aceasta, atat prin declaratii care sustin actiunile celor doua infractoare dar si prin denaturarea realitatii si incitarea la declaratii mincinoase...
Totalizand aceste sume constata ca suma totala este cu cateva zeci de milioane mai mare decat suma cu care a creditat el firma respectiva.
Oare ce contabilitate ar fi lasat un debitor fara sa nu-l fi somat sa returneze suma incasat pe nedrept. Ei bine contabilitate nu face nici un demers in acest sens, iar firma respectiva nici macar nu se sesizeaza de acest lucru. E normal ca aveau un interes, contabila mana in mana cu casiera sa nu se sgandereasca aceasta... potlogarie....
Conform Legii contabilitatii, o DP poate deveni document justificativ legal constituit si inscrise in evidentele contabile, numai daca are toate semnaturile de viza, aprobare si neaparat semnatura beneficiarului platii cu datele personale ale acestuia. Fara aceste semnaturi si mai ales semnatura beneficiarului platii, DP este considerata un fals intelectual (art. 40 legea 82/1991). Inscrierea ei in evidentele contabile este uz de fals intelectual(art 6 alin 3 din Legea contabilitatii-82/1991), iar cel ce inscrie este direct raspunzator.
Ei bine, parchetul ignora cu buna stiinta aceasta lege, nu ia in considerare aceste falsuri grosolane si isi pune rezolutia doar in baza declaratiilor unor martori, care sunt insasi infractorii ( casiera care a intocmit DP si contabila care le-a inregstrat in evidentele contabile). Sa nu mai vorbim ca in aceasta situatie anchetatorul era obligat, prin sarcinile de serviciu, cand sesizeaza abaterei de la lege, sa faca un control al activitatii financiar-contabile al societatii respective.
Nemultumit de rezolutia primita face plangere impotriva solutiei procurorului si dupa circa 3 luni (Legea mentioneaza in mod expres obligatia de a se da raspunsul in 20 de zile), dupa ce merge in mai multe audiente la prim procurorul parchetului cu pricina, insista si chiar da si o somatie de definitivarea cerereii, primeste in sfarsit raspunsul de respingerea cererii pe motivul ca "solutia data de procuror este temeinica si legala" si asta pusa la posta cu o intarziere de peste 10 zile de la redactare si inregistrata in registrele de corespondenta.
Omul ramane perplex de raspunsul primit. In disperare de cauza apeleaza la Parchetul National Anticoruptie, fiind ultima lui speranta, unde incearca sa depuna o plangere prin care demasca pe anchetatori (Politie si Procuratura) de comiterea infractiunii de coruptie si favorizarea infractorului. Si cum corb la corb... are alta surpriza. Aici din acuzator devine "interogat" si chiar acuzat. Este intrebat, brutal, autoritar si ireverentios, daca anchetatorii i-au "cerut bani sau foloase necuvenite", daca are cunostinta ca anchetatorii au primit bani sau folose necuvenite de la ce-i incriminati pentru a da acesasta soluiti si cate altele etc, etc...
La raspunsurile negative ale lui i s-a spus ca nu-i de competenta lor, aceste acuze pot fi luate in consideratie numai daca se aduce dovezi privind luare de mita sau foloase necuvenite etc. I-au inapoiat cererea si au dat de inteles ca audienta s-a sfarsit.
Cu toate ca a incercat sa arate ca piesele aflate in dosar (unde este si o expertiza grafologica a Politiei care confirma ca semnaturile care i se atribuie nu-i apartin), ce confirma faptele incriminate privind falsul intelectal si uzul de falsi savarsit de casiera si contabila si, dovedesc reaua credinta, partinirea si favorizarea infractorului, de catre anchetatori, procurorul de la PNA spune ca cele prezentate in petitie nu face obiectul unui act clar de coruptie, deci nu este de compententa lor...
In disperare, bietul om, incearca sa explice ca in conformitate DEX al limbii romane "CORUPTIE, coruptii, sf 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, DE LA DATORIE . ( sublinierea noastra) 2. Desfranare... " (pag 201) este definitia corupriei si legea nu poate fi decat in contextul acestei definitii... dar in zadar.
Refuzul de dialog era categoric, ba chiar au incercat sa il intimideze...
Este "sfatuit" ca poate fi acuzat de ultraj si cate altele, la adresa organelor statului si ar fi bine sa isi vada de treburile lui si sa se lase de "colpotari gratuite" si sa nu se mai ia "dupa gura lumii"...
Cu toate ca, in disperare, a insistat sa i se arate concret care-i "litera de lege" unde se defineste juridic CORUPTIA, raspunsul a fost nici mai mult nici mai putin decat o... invitatia de a parasi sala de auduiente ca timpul afectat audientei a luat sfarsit. Aproape a fost imbrancit si scos in "suturi"....
Oare reaua vointa, partinirea, favorizarea unui infractor in exerctarea sarcinilor de serviciu de catre un reprezentant al legii nu-i un act de coruptie? Numai latura pecuniara si avantajele materiale este davada unui act de coruptie?

Acum interb si eu ca ala ... nestiutorul: "Ce-i corupria si cine sunt coruptii?

Apropo, stiti care este definitia data de amicul meu al "P.N.A."? Peschesul Nemerniciilor A tuturor coruptibililor PSD

Se spune ca toate dosarele cu "coruptii" demascati de PNA nu-s altceva decat inlaturarea incomozilor puterii, sau cei ce au uitat sa cotizeze sau au cotizat sub barem .

Se spune ca nu exista un guverna al Romaniei; este "guvernul Nastase". Daca un functionar guvernamental are proasta inspiratie ca intr-un interviu, sau cu vreo ocazie sau actiune oficiala, indrazneste sa spuna altfel decat "Guvernul Nastase", este preferabil sa-si prezinte demisia, ca altfel este ...demolat pe veci, daca nu apuca sa se sinucida inainte.
#14734 (raspuns la: #14617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Versete pt. Paianjen - de LMC la: 17/07/2004 01:50:44
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cind am citit cuvintele tale mi sa intristat inima si pentru un moment am vazut o licarire al portretului tau sufletesc. Mi-am adus aminte de niste pasaje din Biblie care le redau mai jos si care sper sa fie ca un raspuns venit din partea lui Dumnezeu la rugaciunile sau cerintele care I le-ai facut. Am sa ma rog pentru tine...

Ecclesiast 3
1 Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.
2 Nasterea isi are vremea ei, moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui, si smulgerea celor sadite isi are vremea ei.
3 Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; darimarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei;
4 plinsul isi are vremea lui, si risul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui;
5 aruncarea cu pietre isi are vremea ei, si stringerea pietrelor isi are vremea ei; imbratisarea isi are vremea ei, si departarea de imbratisari isi are vremea ei;
6 cautarea isi are vremea ei, si pierderea isi are vremea ei; pastrarea isi are vremea ei, si lepadarea isi are vremea ei;
7 ruptul isi are vremea lui, si cusutul isi are vremea lui; tacerea isi are vremea ei, si vorbirea isi are vremea ei;
8 iubitul isi are vremea lui, si uritul isi are vremea lui; razboiul isi are vremea lui, si pacea isi are vremea ei.
9 Ce folos are cel ce munceste din truda lui?
10 Am vazut la ce indeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
11 Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gindul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pina la sfirsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.
12 Am ajuns sa cunosc ca nu este alta fericire pentru ei decit sa se bucure si sa traiasca bine in viata lor;
13 dar si faptul ca un om maninca si bea si duce un trai bun in mijlocul intregii lui munci, este un dar de la Dumnezeu.
14 Am ajuns la cunostinta ca tot ce face Dumnezeu dainuieste in veci, si la ceea ce face El nu mai este nimic de adaugat si nimic de scazut, si ca Dumnezeu face asa pentru ca lumea sa se teama de El.
15 Ce este, a mai fost, si ce va fi, a mai fost; si Dumnezeu aduce iarasi inapoi ce a trecut.
16 Am mai vazut sub soare ca in locul rinduit pentru judecata domneste nelegiuirea, si ca in locul rinduit pentru dreptate este rautate.
17 Atunci am zis in inima mea: "Dumnezeu va judeca si pe cel bun si pe cel rau; caci El a sorocit o vreme pentru orice lucru si pentru orice fapta."
18 Am zis in inima mea ca acestea se intimpla numai pentru oameni, ca sa-i incerce Dumnezeu, si ei insisi sa vada ca nu sunt decit niste dobitoace.
19 Caci soarta omului si a dobitocului este aceeasi : aceeasi soarta au amindoi; cum moare unul, asa moare si celalalt, toti au aceeasi suflare, si omul nu intrece cu nimic pe dobitoc; caci totul este desertaciune.
20 Toate merg la un loc; toate au fost facute din tarina, si toate se intorc in tarina.
21 Cine stie daca suflarea omului se suie in sus, si daca suflarea dobitocului se coboara in jos in pamint?

Ecclesiast 4
1 M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; si iata ca cei apasati varsa lacrimi, si nu este nimeni sa-i mingiie! Ei sunt prada silniciei asupritorilor lor, si n-are cine sa-i mingiie!
2 Si am gasit ca mortii, care au murit mai inainte, sunt mai fericiti decit cei vii, care sunt inca in viata.
3 Dar mai fericit decit amindoi am gasit pe cel ce nu s-a nascut inca, fiindca n-a vazut toate relele care se petrec sub soare.
4 Am mai vazut ca orice munca si orice iscusinta la lucru isi are temeiul numai in pizma unuia asupra altuia. Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vint.
5 Nebunul isi incruciseaza miinile, si isi maninca insasi carnea lui.
6 Mai bine o mina plina de odihna, decit amindoi pumnii plini de truda si goana dupa vint.
7 Am mai vazut o alta desertaciune sub soare.
8 Un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, si totusi munca lui n-are sfirsit, ochii nu i se satura niciodata de bogatii, si nu se gindeste: "Pentru cine muncesc eu, si-mi lipsesc sufletul de placeri?" Si aceasta este o desertaciune si un lucru rau.
9 Mai bine doi decit unul, caci iau o plata cu atit mai buna pentru munca lor.
10 Caci, daca se intimpla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur, si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice!
11 Tot asa, daca se culca doi impreuna, se incalzesc unul pe altul, dar cum are sa se incalzeasca daca e singur?
12 Si daca se scoala cineva asupra unuia, doi pot sa-i stea impotriva; si funia impletita in trei nu se rupe usor.
13 Mai bine un copil sarac si intelept decit un imparat batrin si fara minte, care nu intelege ca trebuie sa se lase indrumat;
14 caci el poate sa iasa din temnita ca sa domneasca, macar ca poate chiar sa se fi nascut sarac in imparatia celui din urma.
15 Am vazut pe toti cei vii, care umbla sub soare, inconjurind pe copilul, care avea sa urmeze dupa imparat si sa domneasca in locul lui.


Cer scuze pentru lungimea comentariului, va promit ca nu se va mai intimpla. :)
#17989 (raspuns la: #17933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...