comentarii

cantareti italieni ani 60


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
cantaretii italieni he he, ia - de RSI la: 17/09/2005 15:22:02
(la: De ce deranjeaza adevarul?)
cantaretii italieni he he, ia sa va vad cine mai stie numele astea:

Gianni Morandi, Adriano Celentano, Sergio Endrigo, Mina, Milva, Rita Pavone, Giliola Cinquetti, Romina si Al Bano, Toto Cutugno (asta-i ala cu lasciate mi cantare), Claudio Villa etc etc.
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#72858 (raspuns la: #72848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa nu-i uitam - de Pasagerul la: 20/10/2004 23:43:01
(la: Filmele americane/vs/ filmele europene)
pe italieni-anii 60-70,spanioli-Aldomovar,iugoslavi-Kusturica
*** - de om la: 21/11/2011 15:56:52
(la: un zambet pe 16 bits)
cautari recente
"id fete singure din buzau" = 072 354 xxxx
"cabana Baciu" = hotelul Gica Popescu
"nu sa fi bogat te face fericit ci sa devi bogat" = apoi poti sa mori fericit
"so mai penes" =so cheres
"zeama de urzici" = Fe
"cresc amintirile de lucian blaga" = asa o fi
"ce sint cartile pentru mine" = kindle surprise
"explicarea proverbului ;asculta invatatura tatalui tau si nu uita povetele maicii tale" = daca esti baiat
"negura" = da gura
"irlanda dublin" = IRA
"nrgura" = d gura
"ca va ajunge sangele pana la zabeile cailor" = abator
"inebuni sau innebuni" = in rai
"ghicitori matematice pt clasele I IV" = imparte 3 paie la 4 magari
"vraji cu chistocul de tigara" = ascunde'l in gura cand vine profu' in control
"cum sati pastrezi sufletul curat" = sa mananci sati-os
"zeama de urzici" = hemoglobina
"a spala putina" = poi dat cu cocolino
"ati adus" = inchis la alimentara
"rugaciunea sf ciprian" = nu ma bate doamne tare, ca's si eu al dumitale
"limba norvegiana" = oltchim
"explicatia proverbului fiecare pasare pe limba ei piere" = daca nu a invatat carte ca sa fie poliglota
"a scrie la indicativ la toate timpurile trecutului pers 2-a singular" = tulaiii, ce-a mai naspha tema pt acasa facuta la o cafenea
"desparte in silabe cuvantu intr-ol inalt" = in-tro-llat
"mircea carturescu" = ciripescu
"incoronati ai iadului" = incornorati
"cuvinte care se termina in -te" = xxx-te
"texte cu ortograme" = meta, para-
"cantareti italieni ani 50" = celentano ?
"eugen ilina pictura" = eugeni lina/(lana?) picura
si prin anii 70 - de donquijote la: 27/04/2005 22:35:34
(la: Romancele - neam de curve ??)
cand mai veneau inca straini pe litoral multe se duceau cu italieni. probabil din cauza limbii. pe urma pe la sfarsitul anilor 70 au venit studentii arabi. la timisoara a fost 'razboi' cu golanashii locali ca le luasera fetele.
pe de alta parte se pare ca e si chestie de educatie. pe la sfarsitul anilor 60 si inceputul anilor 70 au fost studenti vietnamezi. pe atunci se traia nu rau ca jocul piramidei inca functiona (baza producea mai mult decat lua varful, asa ca mai intorcea ceva si in jos), in orice caz mai bine decat in vietnam, si stiu de la cunoscuti care au fost studenti in acea perioada ca nu s-a auzit de nici un caz in care un roman sa fi parlit vreo vietnameza.
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Alright now. - de Little Eagle la: 15/08/2004 21:38:42
(la: Casuta Postala A Lui Ozzy/Ovi)
AAAAAALLLLLL ABOOOARD HA!HA!HA!

The crazy train is ready now,boys and girls,wellcome to the show that never ends!Step inside my magical mistery train and world,and ride with me,the conductor,Ozzy/Ovi,I'll take you to places never seen before so .......

Wake up and I wanna see your hands up in the air!!!!
I wanna see the earth cracking ...I can't fuckin'here you!You ain't loud enough for me...!What are you? A bunch of pussies?Put some balls into it !C'mon,let-s go now!Clap your hands!
I LOVE YOU AAAALLLLLLL!!!!!

Si incep cu prezentul,cu azi de exemplu(boy,sunt sau nu poet cu rima?).
O vreme nasoala as zice de cacat,ploua,Marilyn a scos cacanarii de pisici afara
in gradina,am urmarit putin Tv olimpiada ne place mult,romanasii sunt si ei prin Grecia,ieri am vazut ceva soccer(fotbal)si spada,domne ce transpusi eram si desigur vroiam ca italianul sa-l bata pe ungur si a facut-o de am sarit in sus amandoi ca nebunii,sa nu uitam,iubesc Itali si italienii si soarta a facut sa am o sotie italianca.

Luna asta n-a fost mult de lucru pt. mine asa e vara,slow dar tot castig bine.
De aceea am acest timp liber sa scriu si trag de el pana nu vine marea furtuna cu sep....de comenzi.
Acum exact 1 sapt. am fost la un party(ziua de nastere a agentului meu,B.J)
am fost cam 60-70 persoane invitati,el are o mansion in Montclair(N.J)cu 7 dormitoare,coloane la intrare,etc.om cu banet.Si cu mari relatii....

Erau manechine de mode,colegii mei de arta si prieteni totodata.B.J.si Hildy(sotia lui)au primul copil,5 luni un baietel f. sucar deja.Ei sunt la 31 ani ca varsta si vor mai avea altul anul ce vine.

Si acum,siropul si salt&pepper to the story,I can't fuckn'heeere you...raise your hands for God's sake,c'mon,lets shake the earth now....
Domne si eu credeam ca sunt un old fart si fetele nu se mai uita la mine....
3 gagicute de 20-25 ani au vrut sa aiba sex cu mine acolo!!!!Una ma alerga si zicea,macar un blow job,alta ma pipaia la cur si ma invita sa merg afara in boscheti,alta zicea ca sa mergem la W.C.si erau...good looking!Una era manechin de mode la ELLE magazine si era asa de frumoasa ca mureai!!!!
Dar le stiu deja...plastic women!
Sex pe moment si maine nu le mai vezi .Am ...baut si m-am facut praf!!!!!

Gagicile,STIAU ca-s casatorit,au vorbit cu Marilyn si totusi se dadeau la mine ...va dati seama ca as fi putut avea ...3 femei intr-o seara?Si AM REFUZAT,s-au sucarit pe mine,dar le aratam cu degetul pe Marilyn si le ziceam:That's my girl!
In trecut....ohhh boy,sa nu credeti ca nu am visat la aceste fete,dar sunt prea loial fetei mele sa o insel si desigur i-am spus totul!Mai era un rusnac din Moscow care era homosexual si ma atingea pe mana mai mereu si imi facea avansuri sa -mi dea un blow job......l-am refuzat si pe el.

Domne,am eu 49 ani pe 3 Sep.ce vine,am fire albe in parul lung,si desigur port ochelarii stil Ozzy,trimisi de Sharon,4 perechi,am codita la par si tot atrag fete .....

Lumea acolo la party credea ca-s un star!Si oare nu sunt?
A doua zi,merg sa fac piata la supermarket(shoprite)si o fetita de 16 ani ce lucreaza vara in vacanta sa faca extra cash(multi elevi de liceu fac asta aici) si era cashier(la cassa)cade pe jos cand ma vede(frumusica foc)si imi zice ca la 2PM iese din serviciu si ca daca vreau...o pot astepta la intrare...vede ca am VERIGHETA pe deget si totusi vrea sex cu mine.Imi poate fi copil for God's sake si as intra si in cacat fiind minora...domne,nu stiu...fetele de azi,sunt altfel dar nu prea mult schimbate de cele ce am cunoscut in tineretea mea,in Ro. sau USA.

Deci orice fac ,vreau sa traiesc o viata reclusiva si calma acum,tot dau peste aventuri aiurite mereu.Azi ..pare o zi calma....oare?Sper!
Fug de lume dar lumea ma ajunge din urma si ma prinde.
Marti merg la Dr. familiei ca de obicei,pt. consult total si la fiecare 3 luni fac asta...am probleme mari cu sanatatea...m-am refacut mult dar mi-au trebuit 4-5 ani sa ajung la asta.

Cu 9 sapt. in urma insa,asa cum stiti,iar m-am apucat de bautura si drugs(only cocaine...parca nu-i de ajuns!!!) dupa o pauza de multi ani...e greu sa te lasi domne...f. greu!!!
M-am lasat iar de ele si de fumat tigari(marijuana la fel)De fapt zace o gramada de marijuana in frigider(e locul unde o mentii bine,pt. cine vrea sa stie)in cutie de metal si NU m-am atins de ea!marilyn mai fumeaza uneori la pipa,nu joint(adica rulata la hartie).Cati din voi n-au fumat macar odata?C'mon,don't gimme the bullshit!!!

Adica...."I smoked but not inhale"?Who are you foolin'maan?

In fine,deci nu mai beau nu mai fumez nimic,nu mai pun nimic in nas!Dar e greu sa te faci bine si Dr. DeNoya a gasit ca-s okay cu inima(ca tensiune...o aveam asa de mare ca omu'se mira ca mai traiesc....)am chiar aparat in casa de masurat,electric si zilnic ma controlez.

La fel si cu ficatu',colesterolul,eram pe duca dar cred ca sunt si azi....I cheated death cred 7 times....nu prea cred eu c-o s-o mai pacalesc....dar asta-i viata!Odata tre sa si mori,nu?
Sper sa apuc sa scriu destule in 2-3 ani si daca nu apuc,din nou,cer la toti ce citesc astea sa pastreze ce am scris pana acum,mai ales admin si Daniel.

In fine,deci remember,life is beautiful,live it to the fullest,traiaste clipa oricare ar fi ea.
Si deci acum Lila(Marilyn si sa stiti ca asa o numesc in intimitate),e in gradina cu Pooghee(pisica femela de 3 ani)si curand se va duce la maica-sa pt. 2 ore.
Bebitsa,motanul de 13 ani e in casa si doarme la picioarele mele.

Azi am si gatit(eu sunt bucatarul....barbatii sunt cei mai buni,cu mici exceptii femeile,nu ma luati la pietre ci sarutati-ma),ieri am mers la Jason,un f. bun amic grec(28 ani)ce e proprietar la un restaurant pescaresc,taica-su Pete l-a pus sa fie boss.Saptamanal merg sa cumpar peste proaspat(orice vreau)
si mereu imi da in plus(pe gratis)ori sardele ,nu la cutie ci crude,masline
pesti micuti de prajit in faina sau malai,scalops sau clams fresh!

Toti,oameni colosal de draguti si prietenosi si saritori.II dau si eu uneori o sticla de vin francez sau italian si chiar romanesc...pe aici exista unul rosu(Merlot si Sauvignon) si alb(Chardonais)numit...VAMPIRE,ati auzit de el?E f. bun si cheap,cam 7 $ sticla.

Azi ,mai tarziu iar la olimpiada si revedem ....Apocalypse Now,avem o mare colectie cu Marlon...I really loved so much that man....!!!!!!!!Si ca om dar ca actor...poate fi egalat?
De Niro,Pacino si cati altii...daca ei au zis ca Marlon IS GOD(in actorie)atunci au sau nu dreptate?

Sex am avut ieri si miercuri trecuta deci cam asta e ,de 2 ori pe sapt. sex,poate nu mai este de aproape 2 ore si a ajuns la 30 min. dar la 49 ani cati avem amandoi,nu-i chiar o rusine....la inceput....Lila trebuia sa se duca la Dr. ginecologic pt. ca avea cistita si dureri si i-a zis ca prea mult sex nu-i bine....e adevarat!Si NU-s deloc John Holmes,I-m average!!!Nu conteaza marimea si lungimea ci ce faci cu ea.
Ala a avut cam 10000 femei,eu doar poate 90...si toate le-am facut fericite.
Bill Wyman(a auzit cineva de el?Basistul de la Rolling Stones?A auzit cineva de Stones?formula veche inca din anii 60,)a avut cam 1000 femei in viata lui....sunt MIC in comparatie cu el sau Holmes.

Dar am avut si eu talentele mele si femeile fericite avand sex cu mine.
In fine.Despre sex altadata.
Curand spre mijlocul lui sept. mergem cu frate-meu de sange Vern(indian Navajo)sotia lui(Vern are 44 ani,par lung pana la brau in coada si e artist plastic f. bun si vinde pictura lui ce o face in traditia indiana...eu i-am dat aceasta sugestie cu 16 ani in urma),deci cu ei si altii cherokee,comanchees,Lakota,Iroquois,shoshonees,ne vom aduna la un Sundance (un ceremonial de rugaciuni si dorinta de LOVE&PEACE pt. intreaga lume)in upstate N.Y.

The elders se vor ruga si pt. mine,si sa stiti ca Dr. nu stiu nimic....ei stiu pastile...indianul stie plante si ierburi si rugaciuni la Wakan Tanka(Great Spirit of the world).
NU oricine e primit in randurile lor.Despre ei alta data,am scris destule acum la chapter 1.

Revin candva,don't forget...
LOVE&PEACE
Ozzy





























































































































































IMPORTANT - de Danila Prepeleac Jr la: 22/06/2005 00:06:25
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
IMPORTANT. Am rugamintea de a nu se adresa cuvinte sau fraze jignitoare participantilor, mai ales ca se simte ca cei apostrofati nu au emigrat cu barca sau containerul. Veniti cu argumente, nu cu o fraza chipurile “inteligenta” si repede inapoi in cochilia de melc ca nu cumva cineva sa-ti reteze o antena. Sa folosim metoda din parlamentul Canadian unde a te adresa direct unei persoane este o mare ofensa. Nu mai vorbesc daca mai folosesti si cuvinte jignitoare. Este acolo o persoana “ Mr. Speaker” catre care se adreseaza si primul ministru cind doreste sa-l “injure” pe seful opozitiei. Asa ca va rog, daca vreti sa jigniti pe cineva, mai intii “injurati-ma pe mine”. Eu am aruncat primul piatra.
Cu multumiri,
DPJr

“Tot aud de emigranti cu pregatire superioara sau studii superioare!
Nu mi-o luati ca ofensa, sau insulta:de unde stiti acest lucru?
De unde ati venit cu aceasta idee? (Valeriu Cercel)”
Dvs. ca si Jo am inteles ca a-ti emigrat mai demult. Acum nu mai sunt acceptete motive politice, cu mici exceptii. Principalul criteriu acceptat la ambasada se refera la nerealizarea profesionala in tara de origine. Asa ca va puteti da seama ce reprezinta majoritatea celor alesi pentru emigrare in ultimii 15 ani. De aceea se mai si numeste “generatia cenusie” de emigranti (aluzie la materia cenusie).
Pentru intocmirea dosarului, firmele de avocati ce se ocupa cu emigrarea, cer printre altele:
1. Copie legalizata dupa diploma; chiar am auzit zvonuri ca daca nu ai nota 10 la examenul de diploma sansele ti se diminueaza la jumatate;
2. Copie legalizata dupa foaia cu note din facultate;
3. Copie legalizata dupa cartea de munca;
4. Fisa postului cu antetul si semnatura/stampila firmei unde lucrezi;
5. Copie dupa ultima caracterizare anuala de la locul de munca;
6. Copii dupa certificate de inventi/inovatii, mentionate lucrari publicate, etc.
Din aceste acte rezulta clar ce poate un individ. Poate ca unul care in scoala a fost mediocru a devenit cel mai bun specialist la firma lui. Cei de la ambasada au experienta cernutului candidatilor. Pe actele depuse sunt numere de telefon si adresa locului de munca. Asa ca, orice suspiciune se poate verifica si dosarul este scos din competitie. Astepti si nu stii de ce nu primesti nici un rezultat.


“Am citit cronica dumitale cu rabdare, prea multa rabdare chiar…( Ivy)”
No offense, tonalitatea din aceasta fraza (un manager pur-singe nu prea o foloseste in discutii cu persoane necunoscute) ma face sa nu cred 100% cele relatate de dvs. Totusi, eu sunt de buna credinta si va raspund cu respectul cuvenit.
Daca din doua familii una a avut “taria” sa se intoarca in RO inseamna ca proportia celor nemultumiti de sistemul canadian este mai mare de 50% avind in vedere ca multi se jeneaza sa se mai intoarca, iar altii nu mai au mijloacele necesare.

... doctorasii nostri, au muncit pe brinci, ani de zile…iar acum, ei bine, acum au amindoi cabinete particulare …( Ivy)
In ziarul “Faptu Divers” apare des reclama unui cabinet stomatologic despre al carui patron am aflat multe de la matusa patronului. Stiti cum sunt romanii, cu cit te arati mai impresionat cu atit dau si mai multe detalii. Cabinetul a fost deschis cu un milion imprumut de la banca. Chiria, materialele, intretinerea, impozitele, salariile asistentelor, advertising, ratele la imprumut, etc. costa sute de mii de dolari pe an. Cam gifiie dar nu are alta solutie, caci la spitale sau policlinici te cam lovesti de o mafie. Cifra avansata de dvs. (200-250K) ca scoasa de un medic cu cabinet particular este curat faliment.
Nu este numai parerea mea, calitatea de intreprinzator nu o poseda oricine. Din imensa majoritate doar citiva isi propun sa aiba un business propriu. In Canada 20% din cei activi au un business propriu iar 80% se bat pe locurile de munca oferite de primii. Acum 40-45 ani situatia era invers (sursa: Serviciile financiare ale grupului Citi Bank). Din cei care au un business foarte putini reusesc sa se mentina. Dau exemplul magazinului (supermarket) din intersectia Bathurst-Elgin Mills, la Nord de Toronto. In ultimii 4 ani a avut 3 proprietari diferiti, deci 3 falimente. Primii erau italieni, urmatorii chinezi si apoi evrei de origine poloneza. Acum, proprietarul cladirii cauta alti musterii cu bani.

“conduc un team de 15 canadieni toti cu diplome from university…( Ivy)”
In sinea mea gindesc ca trebuie sa fie ceva deosebit, specific Canadei daca intr-o echipa de 15 canadieni NU ARE LOC NICI UN EMIGRANT, caci de romani emigranti nici nu imi mai pun problema!

Ramii blocat la cit de departe au ajuns povestile si miturile despre Canada. Iata un exemplu tipic de cum se gindeste in RO: “...incepand acolo ca asistent medical (schimbat plosca si alte treburi),poti fi sigur ca daca faci treaba buna....poti deveni director in scurt timp...( korny)”

In RO se considera ca managerul este un fel de director – complet fals. Intr-o companie directorul este un reprezentant al proprietarului si reprezinta interesele acestuia, salariul fiindu-i stabilit de adunarea actionarilor. Managerul este echivalentul unui sef de echipa si in general munceste cot la cot cu ceilalti salahori. Nu demult cautam managerul in libraria Chapters, de marimea salii polivalente din Bucuresti. Vad o domnita impingind din greu la un carut cu carti pe care le aduna de prin incinta librariei (publicul lasa cartile prin toate colturile). Ma apropii si o intreb unde pot gasi pe managerul X? Eu sunt! ...
La fel este si in marile supermagazine. La ora 7 dimineata managerul aduna caruturile lasate de public prin parcare. O parcare cam de marimea unui stadion.
Cat despre lucrul la blocuri... Acesta este exemplul clasic unde chiar si inginerii curata WC-urile, cel putin cele alocate facilitatilor comune si sorteaza si incarca gunoiul in bene (vara este o adevarata placere daca nu ai ficat sanatos). Cunosc foarte bine situatia. Un prieten, un adevarat prieten, a lucrat ca administrator (superintendent), impreuna cu sotia, la blocul unde am locuit acum citiva ani. Se prefera cupluri. Au “succes” inginerii cu Politehnica pentru ca pot face si unele mici reparatii la instalatiile sanitare. Blocul face parte din compania Westdale (legendele spun ca ar fi cam 500 de blocuri in aceasta companie, proprietatea unui evreu care a inceput afacerea in anii ’60. Asta da realizare!).
#55946 (raspuns la: #55913) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ma intorc in timp uneori datorita muzicii - de daniela_sorina_albeanu la: 26/10/2005 12:47:33
(la: Ce muzica ascultati in ultima vreme?)
Ascult multa muzica anii 60-70! nu voi renunta niciodata la Beatels, Demis si altii, muzica italieneasca Toto Cutugno,Francesco Napoli etc. Muzica noastra folk din acei ani este un mod de "a-mi incarca bateriile" pentru mine! - Stefan Hrusca, Seicaru - garda veche din cenaclu Flacara
Iglesias deasemeni - toata muzica lui! Si ca sa ne apropiem putin:imi place Leonard Cohen imi plac si unele melodii IRIS de acum. De ex. "Vei pleca" etc.,"Vama veche" - pentru ca il admir pe Tudor Chirila in dubla ipostaza de actor cantaret. Multa muzica clasica ex. Vivaldi, Strauss, Verdi etc Si ar cam fi cazul sa ma opresc desi as putea continua la nesfarsit.
Despre situatia rromilor in Europa ( Spania) - de Rakoczy la: 09/01/2006 21:59:27
(la: Minoritati)

Despre situatia rromilor in Europa ( Spania)



In Spania traiesc peste jumatate de milion de rromi, mai multi decat in oricare alta tara din vestul Europei. Andalusia, in sudul tarii, este regiunea cu cel mai mare numar de rromi, aproximativ 350,000 sau 6% din populatie. Ei au o importanta mare in regiune, fapt recunoscut de parlamentul Andalusiei, care a declarat ziua de 22 noiembrie "Ziua rromilor din Andalusia".

Istorie
Istoria rromilor in Spania incepe in 1425, cand regele Juan al II-lea de Aragon acorda un permis de trecere pentru Juan si Tomas, care pretindeau ca sunt "Conti din Egipt". Datorita perceptiei initiale ca rromii erau egipteni veniti in pelerinaj, acestia sunt numiti gitano (insemnand egipteni in spaniola veche). Un important numar de rromi au venit via Barcelona in 1447; de acolo, ei s-au raspandit in fiecare regiune a tarii, dar in special in sud. In secolul 15, sudul Spaniei se afla intr-o perioada relativ prospera, fiind condus de mauri de opt secole. Lucrurile se schimba insa odata ce maurii sunt invinsi de catolici. Persecutia ne-crestinilor este la ordinea zilei pentru urmatoarele doua secole. Atat maurii, cat si evreii sunt fortati sa plece din Spania sub pedeapsa cu moartea. Nici rromii nu scapa de aceasta persecutie, datorita credintelor si ritualurilor lor, considerate de autoritati ca fiind "ne-crestine". Suferinta si nedreptatea de atunci isi gasesc ecou si in zilele de astazi in unele cantece flamenco. Datorita faptului ca erau putini la numar si nu prezentau un pericol politic, rromii supravietuiesc aceasta perioada; insa persecutiile continua si dupa aceea. Si in secolul 18, comunitatile rromilor sunt marginalizate, acestia fiind obligati sa traiasca la ceva distanta de orasele spaniole. De asemenea, pana in 1976, legea politiei civile Guardia Civil cuprindea anumite articole care le permiteau politistilor sa opreasca rromii si sa le ceara actele de identitate fara nici un motiv sau, spre exemplu, sa le ceara chitantele de la hainele pe care le purtau.


Astazi
Astazi, putini rromi pastreaza stilul de viata nomadic. Totusi, desi majoritatea traiesc in case fara roti si vorbesc intre ei limba locala, ei isi pastreaza independenta specifica lor, precum si traditii si obiceiuri care ii deosebesc de restul spaniolilor. Desi rromii au adoptat credinta catolica inca de mult, ei nu au abandonat credintele lor mai vechi. In afara de forma de ghicit care este practicata pentru bani, rromii folosesc in comunitatea lor forme de ghicit si ritualuri in care cred cu adevarat.

Rromii si-au pastrat valorile lor, desi acestea pot parea invechite. Traiesc dupa legea lor, cauta aprobarea alor lor si nu ii intereseaza ce fac sau gandesc ceilalti (payos, non-rromi). Cuvantul "virgina", intr-un sat Andalusian poate fi aplicat doar fetelor aflate inca la inceputul adolescentei; rromii insa considera inocenta fetelor inainte de casatorie un lucru esential, care trebuie certificat. O nunta a rromilor pare obisnuita, cu 500 de oameni prezenti intr-o atmosfera de sarbatoare, cu dansurile si frumusetea, cu mancarea obisnuita. Dar, la un moment dat, o tiganca batrana, cu parul lung si alb, impreuna cu cele doua soacre si cu mireasa se retrag. Dupa ceva timp, acestea revin, si intr-un ritual spectaculos toti cei prezenti afla ca mireasa este cu adevarat virgina. Femeia batrana este adusa special ca sa certifice acest lucru, deseori din regiuni indepartate, pentru a asigura impartialitatea sa, si cu mare cheltuiala, posibil peste 1.000 $. Apoi, nunta continua ca si pana atunci, se danseaza pe ritmuri de flamenco, cu fuste voluminoase si colorate si bijuterii pe masura...


Discriminare si Integrare*
Din fericire, in Spania nu au fost semnalate multe cazuri de rasism violent, comparat cu alte tari europene ca Germania, Austria, Romania, Bulgaria, Cehia. Insa rasismul exista intr-o mai subtila dar constanta discriminare. De exemplu, acum cativa ani, secretarul general al Uniunii rromilor, Antonio Torres, nu a fost lasat sa intre intr-o discoteca pentru simplul fapt ca este rrom. Potrivit studiilor facute de Uniunea rromilor din Spania, aceste instante sunt deosebit de frecvente. Cliseele obisnuite, cum ca rromii sunt murdari sau hoti se intalnesc chiar si in comunitati lipsite de furturi sau crime de orice fel, si in care rromii traiesc in case cat se poate de moderne.

Cat priveste educatia, sistemul scolar nu include limba si cultura rromani si este si el confruntat cu discriminare, lucruri care ii determina pe parintii rroma sa vada scolile ca ceva putin folositor pentru viitorul copiilor. Consecinta este evidenta: un numar mare de copii rroma care nu sunt inscrisi in educatia scolara. Din fericire, aceasta situatie este in schimbare si azi numarul de studenti rromi creste pe zi ce trece.

Vremurile cand rromii erau apreciati pentru cunostintele lor de mestesugari ori pentru munca lor in fierarie sunt foarte indepartate. In general, rromii traiesc acum din vanzarile ambulante. Dar aceasta slujba are numeroase dificultati din cauza refuzului, ce vine din partea autoritatilor locale, de a da autorizatii de vanzare. Celelalte activitati unde lucreaza rromii sunt agricultura, colectarea de hartii si resturi, activitati antice ori artistice. In alte ramuri, rromii se confrunta cu problemele ce apar din cauza lipsei de indemanare profesionala ori a prejudecatilor la locul de munca. Potrivit acelorasi studii mentionate mai sus, multi angajatori discrimineaza rromii cand fac angajari. Astfel, rata somajului printre oamenii de etnie rroma este foarte mare. Aceasta nu inseamna insa ca ocupatiile si stilul de viata traditional au disparut complet. In Barcelona, deseori vezi rromi cantand si dansand pe strada binecunoscutul flamenco. De asemenea, rromii priceputi la mestesuguri isi vand marfa pe strada. De exemplu, in fata catedralei din Sergovia, cateva femei vand in mod regular fete de masa din dantela lucrate de mana.

De ceva timp, Spania are mai multe programe de ajutor pentru rromi, prin guvernul central, regional sau autoritatile locale. Meritul pentru imbunatatirile din domeniul social si cultural din ultima vreme le revin in mare parte rromilor. In anii 60, rromii spanioli au inceput sa se organizeze si sa formeze asociatii cu scopul revendicarii drepturilor lor, imbunatatirii standardului de viata si promovarii culturii rromani. Astazi, asociatiile acestea administreaza fondurile de la buget cu succes, facand imbunatatiri vizibile, din punct de vedere cultural si social, in viata rromilor.


Muzica Flamenco

Din punct de vedere cultural, contributiile rromilor in societatea spaniola sunt importante. Unele cuvinte din spaniola sunt preluate din limba rromani. Muzica flamenco este o parte fundamentala a culturii regiunii de sud a Spaniei. Cantecul a format o parte importanta a vietii rromilor nomazi; acestia creeaza un nou si popular stil de muzica cu influente locale si maure, dar bazat pe muzica lor traditionala, numit flamenco. Rromii spanioli sunt cel mai bine cunoscuti datorita acestui gen de muzica.

Muzica flamenco este mentionata pentru prima data in literatura in 1774. Primele scoli de flamenco apar intre 1765-1860 in Andalusia. Urmeaza, timp de mai bine de un secol, asa-numita epoca de aur, in care muzica se dezvolta la forma sa definitiva in numeroasele cafes cantantes. De asemenea, forma mai serioasa, care exprima sentimente profunde, cante jondo, dateaza din aceasta perioada. Dansatorii flamenco constituie marea atractie la cafes cantantes. Chitaristii insotiti de dansatori devin extrem de populari in aceasta perioada. Din 1915, spectacole de flamenco erau organizate in intreaga lume, desi aceasta dauneaza oarecum puritatii muzicii. O renastere a muzicii flamenco incepe in 1955. Chitaristi, solisti si dansatori extraordinari ajung in marile teatre si sali de concert ale lumii.

Exista trei categorii distincte de flamenco: jondo, sau grande ('profund', muzica trista, are legatura cu moartea sau alte lucruri triste), intermedio ('intermediar') si chico ('usor', cu subiecte ca dragostea sau natura). Flamenco are trei parti, fiecare cu importanta sa: cante (cantec), baile (dans) si guitarra (chitara). Dansul flamenco poate fi comparat cu dansul din orient. Gesturile elegante ale dansatoarelor seamana cu cele ale dansatoarelor orientale, numai ca sunt mai bruste. Folositul castanietelor poate fi comparat cu cimbalele din muzica orientala, desi acestea din urma au inceput sa fie folosite abia acum 100 de ani. Dansatorul face miscari complicate ale picioarelor si foloseste incaltari speciale. Partea superioara a corpului are o postura gratioasa, nefiind influentata de miscarile viguroase ale picioarelor. Dansatoarele poarta fuste lungi si voluminoase, care sunt folosite pentru a scoate in evidenta miscarile gratioase ale mainilor. Dansatorul trebuie sa proiecteze starea sufleteasca a cantecului, in acest sens existand o comunicare codata intre el si cantaret.

Duende, sau spiritul muzicii flamenco, este descris ca o voce care face ca cele mai adanci si profunde sentimente din intunericul subconstientului sa ajunga la suprafata, provocand un cutremur, o furtuna si o eruptie vulcanica in interiorul dansatorului sau chitaristului. Flamenco sintetizeaza viata, sentimentele, bucuria si durerea rromilor spanioli, si mai mult, sutele de ani petrecuti pe drumuri in calatoria lor din India. Am putea spune ca sentimente generale ale umanitatii, bucuria si tristetea, sunt sintetizate in flamenco (....).
#99302 (raspuns la: #99301) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa continuam... - de oberon la: 18/01/2006 14:36:28
(la: I'm crazy about rock'n'roll)
Dupa ani buni de razboi, in anii 50-60 America a cunoscut o perioada de exceptionala prosperitate. Ne avand grija zilei de maine, tinerii si adolescentii simteau nevoia de distractie la cote maxime. Aparuse moda blugilor stramti, a parului dat cu gel si a raidurilor nebune pe motociclete si masini decapotabile. In afara serilor dansante si a balurilor de absolvire, au aparut o sumedenie de cluburi cu ringuri de dans, multe din ele in aer liber, unde se produceau diferiti cantareti sau formatii. Cativa au devenit celebri mai apoi, si am sa trec in revista pe cei mai importanti impreuna cu cantecele lor de succes. Imi cer scuze daca am omis pe vreunul!
Bill Haley (Rock around the clock /See You Latter Alligator/Shake Rattle and Roll)
Jerry Lee Lewis (Great Balls Of Fire)
Johnny & The Hurricanes (Red River Rock)
Little Richard (Long Tall Sally/Lucille/Tutti Frutti)
Gene Chandler (Duke Of Earl)
Fats Domino (Ain’t That A Shame/Kansas City)
Pat Boone (Speedy Gonzales)
The Swinging Blue Jeans (Good Golly Miss Molly)
The Platters (Great Pretender)
Chubby Checker (Let’s Twist Again)
The Crystals (Da Doo Ron Ron)
The Drifters (Sweet For My Sweet)
Carl Perkins (Blue Suede Shoes)
The Champs (Tequila)
Elvis Presley (Jail Rock)
Si Europa a fost cuprinsa de febra Rock and Roll. In Anglia era Cliff Richard cu formatia sa The Shadows, Johnny Holyday in Franta si Boby Solo in Italia. Ei au reprezentat pentru tarile lor cam ceea ce a insemnat Elvis pentru America, respectand evident proportiile.
Multe formatii sau cantareti celebri de mai tarziu au preluat din melodiile inaintasilor, interpretandu-le intr-o mniera proprie: The Beatles (Roll Over Beethoven) sau Queen (The Great Pretender) sunt doar doua exemple notabile.
De pe la mijlocul anilor ’60 Rock and Roll-ul avea sa fie treptat inlocuit de rock, pop, disco. O revenire s-a petrecut pe la inceputul anilor ’80 prin Shake’n Stevens, dar gloria acestuia a fost efemera.
Rock-and-roll-ul continua sa fie si astazi iubit pe toate meridianele, in special in America unde sunt multe cluburi dedicate acestui curent.
La noi au existat incercari timide de rock-and-roll cu iz autohton prin anii ’60, (Dan Spataru, Sincron) dar in ultimii ani se simte un reviriment prin Stefan Banica Jr., care iata, face salile pline!

NOTA: a nu se face confuzie intre Rock-and-Roll si…Rock!
#100896 (raspuns la: #100818) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Glacius - de DINU IONESCU la: 19/07/2006 19:36:12
(la: Muzica Rock!)
Domnule/doamna/domnisoara Glacius!
Cand vad preocuparile d.tale, ma-ntreb: in acea muzica a anilor 60,70,etc. are loc si un Enescu sau Gustav Mahler?
Cred ca nu...
In orice caz nu sunt un adept al condamnarii rock-ului, in general.Au fost si sunt cantareti sau formatii rock minunate(Beatles,Elvis,Abba,Bonnie M.,Quinn,Madona,partial M. Jackson,etc.,ca sa numesc doar cativa).
Dar , ce ziceti de formatia finlandeza Lordie , care a castigat Eurovision-ul? Va place si asa ceva?
SAM.
#134096 (raspuns la: #134051) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rafael, cantaret spaniol din anii '60 - de zaraza sc la: 25/05/2009 12:47:37
(la: Ceva muzica pe care vreau sa v-o impartasesc)
Am vazut filmul in care a fost lansat cantecul cu foarte multa vreme in urma. Anul acesta l-am gasit, finalmente, pe youtube.

intruder - de Honey in the Sunshine la: 02/03/2010 23:25:18
(la: Nici boii nu trag. In turism.)
turism sexual??????

hm, hm, hm.
nu inteleg sincer de ce te miri.
n-ai auzit inca niciun grup de italieni (barbati) care se intreaba unde sa-si petreaca vacanta departe de iubite/sotii?

e un fenomen extrem de amplu, iar destinatiile sunt in general Brazilia sau tarile din estul Europei.
ca deh, nu toti au bani de Thailanda.

si mai: ai umblat prin vreun club in Romania? daca gasesti macar unul in care sa nu fie minim 2-3 straini varstnici la brat cu domnisoare tinere...

n-as crede...oricum nu la nivelul Thailandei, de ex.

sa ne intelegem: cand spun turism sexual nu ma refer numai la copii (desi cred ca stim cu totii ca exista si situatiile astea...) ci la oameni care vin in Romania cu scopuri sexuale.
evident, nu e tara noastra singurul loc vazut asa de categoria asta de turisti.
doar si despre Ibiza se spunea la fel, si despre riviera Romagnola in anii '60-'70.

oricum, nu mi se pare OK sa negam evidenta din falsa pudoare alegand sa ne prefacem ca un fenomen nu exista sau sa-l minimizam comparandu-l cu locuri mai nefericite.
nu vad qui prodest, serios.
#528990 (raspuns la: #528952) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ultima rautate...Doamne apara si pazeste... - de cosmacpan la: 04/03/2010 09:05:10
(la: Una rea, pe zi)
ca-s om nacajit si supus greselilor...
Da! am facut...ultima (da, stiu ca o sa se supere Monte-Oro si o sa ma bruftuluiasca, dar n-am rezistat)ultima rautate o fost o varza calita...cu mamaliga...
da, am pus si carne, ca doar fara carne in post nici nu mai era greseala, era o savoare...bine, bine, savoare a avut...dar totusi...cu carne de porc...oh my God...
da,ca doar am fost la macelarie si mi-a ales o bucata de carne nici prea-prea nici foarte-foarte...era o bucatica de pulpa de cea frumoasa cu mantou de grasime alba de steclea in lumina soarelui si nici una nici doua, am bagat cutitul in ea si pana nu am facut-o cubulete de 4x4 ca Dusterul cel nou nici nu m-am lasat...da, dar ma mustra greierusul asezat pe marginea aragazului, asa ca am luat ceaunul si l-am pus pa ochiul cel mare si am dat drumul flacarilor iadului (ptiu, ptiu, ptiu am stuchit in san de trei ori si am aruncat cubuletele sa se perpeleasca; da, da, dar nu orisicum, le-am pus capac ca sa nu le mai aud sfaraitul cela melodios si in timpul aista exersam plansul, pentru ca simteam nevoia sa ma limpezesc la ochi asa cam cu trei cepe de cele dodoloate si dupa ce le-am destramat toate fumurile cele Lacrimosa le-am aruncat spre disperarea lor peste cubulete care prinsesera asa culoare in obrajori si da-i cu mestecaul printre ele ca sa le despart sa nu-si cate de cearta...ei da....si am adus de la pivnita putinica cea cu varza murata tocata...(da, io asa o chinui la timp de toamna...o toc, o zdrumic bine sa-i iasa toata lacrima saraturoasa si apoi o-nghesui la putinica, indesata si-apasata si-i mai pun si pietre de moara-n cap sa nu se rasufle dupa cum ar vrea ea...)ei si acum incepe tragismul...pentru ca nu ma lasa sufletul sa despartesc varza ceea de toata moarea ei asa ca jumate o spal sa-i treaca acreala din gura iar jumatate o las asa acra, acra ca o soacra (zice vorba...nu dati cu rosii)...ei si jumatatea cea limpezita si norocita o astern pe fundul cel incapator al vasului de yena (ca am un vas pantecos asa cam cum is amforele cele italiene de le vezi prin filmele anilor '60 - '70)...las prigonita ceea sa se aseze pe fund, cat o pacaleala si rastorn ca la o lingura de boia si doua cutii de rosii decojite peste ceapa ceea incercanata si dai iar cu mestecaul asa intr-o joaca si cand cred io ca s-a lipit boiaua de toate cele din ceaun trosc-pleosc rastorn ceaunul peste varza cea visatoare din yena mea...si dai si mesteca si dai si zapaceste-le pana se fac toate rosii de atata zbantuiala...iau din garnita ca la un castron de untura de cea frumos mirositoare a jumari strecurate si sulemenesc toata aratarea cea roscata apoi ca sa nu se rusineze ca-i toata unsuroasa am umplut vasul cela cu varza din cea nespalata ca sa pastreze o tara de acreala sa poti musca cu sete din ciusca ceea nervoasa...aruncai cateva boabe de chiperiu de-o aroma, rasturnai si neste faramitura de maghiran si cu toate cele cocolosite, unsuroase nevoie mare si imbujorate de nerabdare tusti cu vasul la cuptior. trantesc iute usa ca sa nu aibe timp sa-si revendice vreun drept sau sa-mi tipe-n geam cu inamovibilitatea si las focul domol, cam asa cum cred io ca ar trebui sa fie si la purgatoriu...adica numai sa te chinuie sa nu te arza de-odata...
ei dar rautatea nu sa opereste aici...am dat fuguta si am asezat masa cu toate cele: incepand de la smantana, trecand pe la ciusca cea cruda si paraitoare ca un mijlocel de cel ce-l strangi la hora am scos la aburit si o carafa de vin (aici am avut un moment de neliniste ca a trebuit sa gust din amandoua si de cel alb si de cel rosu ca sa vaz care se pupa mai bine cu mireasma cea sfaraitoare din cuptior si am ales de cel rosu...de ce? nu stiu...asa mi-o casunat)...am mai cercetat io mandretea ceea, am mai rasturnat-o in vasul de yena ca sa nu sa-nchiondorasca numai pa o parte ochioasa si dupa o ora de chin am pus ceaunul (era curatat intre timp) iarasi la bataie cu apa si o bruma de malai pa deasupra...ei si cand o prins a boscorodi apa din ceaun am rasturnat malai suficient cat sa-i molesesc apucaturile cele boscoroditoare si am lasat-o sa se-nfoaie o tara si dai si-nvarte, si dai si-omoara la ea pana mi-a scos sufletul nu alta...am lasat mamaliga sa se aseze mai bine pe fundul ceaunului si cand credea ea ca o sa-i fac mutatia in ceaun am rasturnat-o de-a vazut stele-stele cocostele de era o minunatie asa aburinda si faloasa in mijlocul mesei...am dat fuga la cuptior si am tras afara yena mea de epopee si am asezat-o alaturea de mamaliga sa se privesca si sa se-ndrageasca si atins de patima am dat cu barda si-n una si-n cealalta de se umpluse toata casa de-un scrasnet, ca lacrimam muscand din ciusca cea indaratnica...lacrimam si-nghiteam...si ma gandeam...
da nu va mai spui...ca fac mare pacate

cat despre rautatea ce am de gand s-o fac .... ma tot gandesc sa dau cateva palme nacazului si sa trantesc o ciorba de burta de cea prigonita printre turloaieie cele tremuratoare... dar inca nu-s hotarat...da cine stie...poate-poate...
*** - de zaraza sc la: 03/11/2010 14:28:11
(la: top 10)
Azi am multe pe locul 1. Maine poate niciunul. Adica... depinde in ce stare ma aflu. In unele zile predomina folkul, in altele muzica populara, alteori melodiile italiene din anii '60. Mai sunt melodii de ici si colo. Demis Roussos - You don't own me, care nu exista pana acum o luna, nu o stiam. Nu stiu cat va mai rezista, pentru ca poate apare alta. Eva Kiss - Cuvinte nespuse, presimt ca va trece dupa o perioada spre coada topului. Care top? Nu stiu. Top 10 sau top 50. Sa nu uit si muzica clasica. In unele zile de toamna in top urca Vivaldi. Melodiile astea sunt ca si plantele, rasar, mor, iar rasar...

picnic la marginea drumului... - de sanjuro la: 16/10/2003 05:35:32
(la: Filmele mele)
Este romanul ce a stat la baza filmului, scris de fratii Arkadi si Boris Strugatki in anii '60. Am vazut filmul in adolescenta si m-a impresionat. Am citit si rascitit cartea, si nu voi putea uita cuvintele din final rostite de stalker:
"-Fericire pentru toata lumea, si nimeni sa nu plece suparat!"

sanjuro
#1470 (raspuns la: #1442) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Strela ! - de Leon la: 05/11/2003 14:12:25
(la: RPG-7, o arma technology-killer)
Strela e o racheta anti-avion iar R.P.G. e o racheta anti tanc.

Strela e porecla rachetei Sa-7, de origine Ruseasca si exista mai multe tipuri. Sunt fabricate si de Iugoslavia, Egipt, India, China, Pakistan, Iran si inca cateva tari. Paralela occidentala e Stinger.

R.P.G. e o racheta anti-tanc cu traiectoriu direct si nu balistic, conceputa prin anii 60'. Efectiva pana la 800 de metri. In curand intra in muzeele armate, dar inca poate face rau de tot.
#3369 (raspuns la: #3346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Alice la #4605 - de RSI la: 19/11/2003 04:40:17
(la: Marin Sorescu, comunist si poet netalentat?)
Ca nu-i plac cuiva poeziile lui Sorescu e treaba lui, dar sa-i asasinezi caracterul, sa-l faci de "comunist inrait" asta-i minciuna si calomnie. De aceea am comentat cum am comentat. Presupun ca respectivul prieten e relativ tinar si nu a trait in anii 60-70 in Romania. In orice caz o astfel de afirmatie e injuriosa si nefondata.
Da, si mie mi-a placut "La lilieci".
Pentru o foarte scurta vreme Iona s-a jucat la teatrul Nottara (interpret George Constantin,D-zeu sa-l odihneasca, bun actor a fost).
Numai bine si lecturi placute!
#4693 (raspuns la: #4605) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ne-fiind scolit in arta, eu a - de relu la: 01/12/2003 10:37:45
(la: Fratia pre-rafaelita)
Ne-fiind scolit in arta, eu am descoperi pre-rafaelitii din intimplare acum citiva ani, si este curentul meu preferat in pictura. Cel mai mult imi plac picturiile:

Mariana in the Moated Grange
The Bridesmaid
The Blind Girl
Ophelia

de John Everett Millais, care se pot gasi usor la http://www.preraphaelites.com/paintings.asp (Apropo Daniel, ar fi fost fain sa putem sa adaugam imagini la mesaje, dar cred ca cenzura ar fi un cosmar.)

Dupa cum am spus deja, ne-avind sub centura un curs de apreciere a artei, eu ma supun simtului propriu aestetic. Daca-mi place, imi place. Si pre-rafaelitii imi plac in general. Dar tot asa imi place si Michelangelo. In schimb, ma uit la Picasso si inteleg ce spun altii ca este un geniu in pictura, dar nu-l inteleg in mod profund. Citeodata mi se pare ca inteleg o pictura de-a lui, altadata mi se pare ca-mi place, dar nu sint sigur. De exemplu ma uit la Guernica si imediat recunosc calitatea si geniul din aceasta pictura, dar nu pot sa verbalizez amanunte despre valoarea ei. Apoi am citit un articol intr-o revista specializata in arte si subiecte umaniste, care a aparut print anii 60-70 (Horizon) tiparita undeva in Ohio cred, si se mai gaseste in anticariate -- o revista de calitate ceva de speriat. In orice caz, acest articol era despre Picasso, si parte din articol era o analiza a picturii Guernica. Simbolismul explicat de articol era mult mai aprofundat decit eu am fost in stare sa produc. Dupa ce am citit articolul, bineinteles ca aprecierea picturii de catre mine s-a schimbat. Dar altfel...? Cubismul se pare ca ar trebui sa vina cu un "manual de folosire."

Orice opera de arta de ceva valoare (dupa parerea mea) este un vehicol pentru doua lucruri (sau numai unul citeodata): 1) mesaj 2) frumusete. Mesajul e o idee sau idei, de obicei spun ceva important despre conditia umana (in general sau despre tine insuti, cind o privesti). Frumusetea este pur si simplu frumusete. Picturile pre-rafaelite de mai sus ma atrag pentru frumusetea lor in primul rind, si numai in al doilea rind pentru ideile pe care vor sa le spuna. Cred ca Picasso e invers; ideile sint mult mai puternice, si aestetica visuala vine mai la urma.

N-avem pe nimeni pe aici care le are cu artele plastice sa ne explice mai mult care e ce e?

-Relu
"Romania vazuta din balamuc" - de Dinu Lazar la: 02/12/2003 09:41:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe scurt, treaba sta cam asa: sic transit gloria mundi.

Pe la anii `58 sau `59, daca imi aduc bine aminte, un doctor ( domnul Hananel) indragostit de fotografie ( existau multe fotocluburi, al arhitectilor, al medicilor era cel mai tare) a fondat Asociatia Artistilor Fotografi; asociatiei i s-a dat sediul din Brezoianu 23, unde este acum tractir si biliard, si un studio foto cu laborator in cladirea Ansamblului UTC, linga Liceul Lazar.
In anii `60 domnul Hananel, presedintele AAF, a murit, si a fost ales secretar general domnul Sylviu Comanescu, un tip cu mult bun simtz, multa diplomatie si cu multe aptitudini necesare supravietuirii in acele vremi.
In consiliul de conducere al AAF au fost in timp unii din cei mai mari fotografi ai natiei; comisia artistica a AAF veghea sa nu apara toate boriturile, cum e acum uneori; existau bani, bani buni, si daca erai bun nu mureai de foame. Asociatia organiza saloane internationale, expozitii de fotografie ale membrilor, in tzara si strainatate, se faceau schimburi de vizite de documentare - ce mai, atit cit s-a putut, raportat la ce era in jur, ca amintire, era raiul pe pamint. De trei ori pe saptamina se adunau seara fotografii ca intr-un club select si se mai punea de o expozitie, de o participare la saloane, de o birfa.
Exista cum am mai zis si un studiou unde se puteau face fotografii cu aparatele din dotare - Sinar, Plaubel, Pentax 6x7; si un laborator extrem de bine dotat.
Eu am fost membru al AAF in ultimii 20 de ani, pina in `90; la inceput am fost cel mai tinar membru si datorez mult, daca nu totul, celor ce au fost acolo.
Datorita AAF cam 20-30 de fotografi au putut s-o tunda - in acele vremi era greu sa pleci in vest - si alti peste 200 au putut sa vada lumea. E ceva...
In anii `90, un grup de fotografi ( ma rog...) mai tineri au organizat o lovitura de palat si au luat ei conducerea.
Rezultatul: cei batrini au murit de oftica si amaraciune, in singuratate; (la inmormintarea lui Comanescu sau a lui Napoleon Frandin nu a venit aproape nimeni...); sediul s-a vindut sau pierdut la arshice si AAF s-a mutat intr-o camera in spatele Muzeului Sticlei unde nu are curent electric, tel, fax, mail si desigur web; studioul si toate aparatele s-au evaporat; revista Fotografia, care aparea lunar, nu mai apare de mult; nu s-au organizat saloane sau participari de nu se stie cind; si de fapt cei care mai conduc acum fantoma o fac numai pentru shtampila si pentru cine stie ce interese care nu-mi sunt clare. Sutele de medalii obtinute de AAf si de membri s-au evaporat, trofeele la saloane de asemeni, biblioteca cu mii de volume si periodice nu mai exista nici ea, si fotografiile din colectiile istorice, urmele fotografilor romani pe pamintul asta, au deveni probabil colb.
Deci la ora asta AAF nu exista practic. Mai sunt ceva bisericute fotografice, probabile reuniuni de fortze, probabil la Muzeul de Arta, probabil pe la Fundatia Soros, probabil la Artexpo, dar nu au sit si nici programe si nu stiu ce fac.
In rest, fotografi romani sunt in urmatoarea situatie; nu exista sindicate, uniuni, grupuri puternice - cu exceptia a 7 zile de linga domnul Bumbutz - si cam toata lumea e foarte multumita. Poate ca astea sunt timpurile si asa e bine si normal sa fie, nu-mi dau seama...adica la noi, pentru ca in lume sunt in continuare asociatii, uniuni de creatie, bani pentru proiecte, concursuri, saloane de arta, reviste, si cite si mai cite.
Cam asa vad eu lucrurile, sau mai degraba nu le vad, si nu am nici o solutie pentru ca nu sunt nici bun organizator si nici nu am timp de organizat ceva. Prefer sa pun un mar pe masa si sa ma uit la el din toate unghiurile si sa pun lumini pe el si sa ma gindesc la o fotografie... am incercat sa fac cite ceva dar nu mi-a iesit pasentza, deci nu sunt bun la organizat pasentze.
Poate daca boierii care cistiga pe cheiul Dimbovitzei milioane de dolari pe an din fotografie or sa dea o ciozvirta se va putea face un sit al fotografilor romani care nu mai sunt, cu ceea ce se poate aduna. Altfel, sa faca Ministerul Culturii sau al sau Institut de memorie culturala ceva pentru fotografia romaneasca, nu cred ca sunt bani, mai ales ca vin alegerile si milioanele de dolari trebuie sa nu fie cheltuite pe astfel de prostii ci pe maiestre afise electorale care au si alea multa arta fotografica, nu?

ZIceam ca una din putinele oaze creative in fotografia romaneasca de acum e in jurul domnului Bumbutz; imi permit sa fac aici o invitatie; am primit de la domnia sa urmatorul email:
===================================================
Brigada Fotografica "7 ZILE" (www.7zile.ro) va invita sa gustati niste slanina cu brinza si ceapa si sa beti o palinca luni 8 decembrie 2003, orele 19:00 la Galeria GalAteCa a Bibliotecii Centrale Universitare, str. C.A. Rosetti nr. 2-6. Printre inghitituri puteti sa o ascultati pe Ada Milea cintind live si puteti privi fotografiile facute de Cosmin Bumbut, Voicu Bojan, Petrut Calinescu, Vasile Dorolti, Silviu Ghetie, Alexandru Paul, Fred Rohde, Bernhard Seidel, Gheorghe Serban, Oleg Tishkovets, Rene Triebl.
Slanina, palinca si pozele sint din Maramures.
Va asteptam cu drag!

Cosmin Bumbut
www.bumbutz.com
www.7zile.ro
=================================================
#5837 (raspuns la: #5747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...