comentarii

carte o aventura spirituala


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
carti - de Pure Francisc la: 22/07/2006 18:58:53
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Am fost si eu,ca si ceilalti o impatimita a lui Jules Verne si a lui Alexandre Dumas.
Insa Dostoievski este autorul meu preferat.Chiar mi s pare "life changing" sau cel putin "opinion changing",dak s poate spune asa.Prima carte scrisa d el p care am citit-o a fost "Crima si pedeapsa".Mi-a placut,insa pt o perioada nu am mai citit nici una dintre cartile lui.Poate si pt k,ma "consuma" foarte mult. La unele carti ai nevoie sa meditezi,ai nevoie d timp sa l "digeri". Apoi am citit "Demonii" si am fost (si sunt) pur si simplu fascinata d Nicolai Stavroghin. Am continuat cu tot c am gasit,si pot spune k toate mi-au placut sau ,mai bine zis m-au impresionat profund, ceea c e mult mai important.
Dupa c citesc o carte de-a lui (sau nu numai) vreo 2 saptamani sunt sub impresia ei,pana revin la normal,sau,la ceea c cred eu k este normal.De fapt cred k totul s schimba dar p nesimtite.Sunt d parere k,dak am simti schimbarile,atunci knd s petrec,dak ne-am vedea cum am fost si cum suntem,ar fi foarte greu pt noi...
Am ajuns la concluzia k imi plac cartile care imi lasa un gust amar,care ma fac sa imi pun intrebari,sa ma indoiesc,sa ma gandesc la mine,la viata mea si a celorlalti.Desigur k imi plac si cartile d aventuri,cartile politiste,carti p care l citesti pt distractie,pt destindere.
#134748 (raspuns la: #132490) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pai daca discuti... - de nanu la: 30/10/2003 09:06:21
(la: se pa&re ca nu mai avem voie..?)
....de tactica,fa si tu o statistica a "anularilor de mesaje" si a banarilor!
Tu cand incepi?
Ca se pare ca "ai cam aceiasi scoala".
Si de ce-ti dai atata silinta sa o aperi pe JCC?
E intradevar ceeace sustin cei care o cunosc?(Cecilia?)
Poate stii tu in ce imprejurari a parasit Romania(se poate scrie o carte de "aventuri si suferinte"?)

Tu care de la 4 anisori nu mai esti pe plaiuri mioritice,de unde cunosti "tacticile ceausiste"?Din povestiri batranesti?Sau si la "tine in familie" exista o traditie care trece din generatie in generatie?
#2719 (raspuns la: #2716) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sven Hassel nu a scris deloc - de (anonim) la: 27/04/2004 07:43:48
(la: Ultima carte)
Sven Hassel nu a scris deloc niste povesti amuzante si nici carti de aventura. A participat fara voia lui la acea "aventura". Cred ca ar trebui sa recititi cartile.
#14590 (raspuns la: #13958) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
papalitatea si Dumnezeu... - de (anonim) la: 27/04/2005 23:05:39
(la: Biblia musamalizata de papalitate sau nu?)
draga ampop,

Fara sa te coplesesc cu complimente si fara sa fiu un "anticrist", iti dau perfecta dreptate.
Ceea ce samadhi spune despre Budha poate sa fie adevarat in India. Eu am avut contact cu mai multe forme de Budhism, din China, din India, Tailanda...
Mai mult, in unele "congragatii" se presupune ca Budha a fost "transvestit", am vazut statui ale lui Budha unde jumatate este reprezentat ca femeie si jumatate ca barbat. Ca si cum ar fi trecut printr-un proces de metamorfoza. Diferenta dintre reprezentari, in orice religie, se face pe baza unei perceptzii personale, asa cum isi imagineaza fiecare "fatza lui Dumnezeu".
In Budhismul chinezesc, Budha este reprezentat ca "Isus Cristos". Un copil nascut din femeie (sotia mea este chinezoaica) si am in casa o statuie al lui Budha foarte asemenatoare cu cu cea a lui Isus in bratzele Fecioarei Maria, iar ei il numesc Pussa (Dumnezeu).
Ar trebui sa fim naivi, sa credem ca exista 20 sau mai multi Dumnezei, (nu trebuie sa ne luam dupa injuratura noastra traditionala - 'tui Dumnezeii masii... hahahaha... ). Daca Dumnezeu exista?!... atunci nu poate fi decit UNUL. Si fiecare religie i-l reprezinta in mod diferit.

Se spune ca Moise, cind a plecat in desert si a scris Vechiul Testament, a avut anumite revelatii - pe care noi le interpretam ca inspiratie de la Dumnezeu. De exempu si-a dat seama ca nemincind carne de porc sanatatea lui s-a imbunatatit. Atunci a zis ca e semn de la Dumnezeu, care vrea ca "drept credinciosii" sa nu manince carne de porc... Si asa mai departe. Sa nu uitam ca la vremea aceea nu existau carti de educatie spirituala, morala si igiena.
In religia musulmana, femeile trebuie sa umble acoperite. Nu pentru ca asa a vrut Dumnezeu (Alah)! Initial metoda s-a introdus pentru a le proteja de "pofta" barbatzi. Si fiecare barbat cind se insura era ca o tragele la loto, sau "zgirie si cistiga", nu stia ce se ascunde sub ambalaj:-)
Dar in timp s-a introdus ca lege dictata de Dumnezeu (Alah).
Si in felul acesta sint mii de exemple.

Papalitatea a vrut sa puna mina pe puterea politica si economica. Si trebuie sa spun ca au reusit. La ora actuala Vaticanul are investii si detine majoritate de actiuni in multe din cele mai mari concernuri economice din lume. De de la nivelul de Board of Directors, acei preoti umili si cu tichiutze rosii, conduc o buna parte din economia lumii.

In anii '60, in Peru, a fost descoperit un "manuscris" care se spune ca ar fi revolutionat complet conceptia despre viatza si religie. Vaticanul a cheltuit aproape 1 miliard de dolari (la vremea aia o suma enorma)si "agentii secretzi cu cruce sub camasa si Biblie in buzunar" au asasinat peste 600 de oameni, IN NUMELE LUI DUMNEZEU, ca sa puna mina pe acel manuscris. Foarte putini au apucat sa-l citeasca dar se pare ca acel manuscris a pus bazele "meditatiei transcedentaliste" (Astral Travel). Lobsang Rampa, mentioneaza despre acel manuscris in lucrea lui "You Forever". Si mai este un autor american care scrie despre el, dar este o versiune "romantzata"...

Eu unul cred in Dumnezeu, dar nu mai pot crede in Religie. Sint prea multe si fiecare sustzine ca religia lui este "cea adevarata". La urma urmei Religia (sau mai bine zis teoria religioasa) a fost scrisa de OM. Ca ei sustzin ca au avut inspiratzie de la Dumnezeu???... cum pot ei sa o dovedeasca? Si mai ales fiecare si-a ales din Biblie capitolele si pasajele care le-a placut mai mult, iar daca studiem cu atentie, intre Vechiul si Noul Testament sint idei fundamentale care se contrazic... Deci cui
sa-i dam dreptate si ascultare?

Eu nu le dau dau la nici unii.

Salutare,

Grigorescu
#46015 (raspuns la: #45887) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mosii - DA - de Shtevia la: 29/11/2005 12:30:39
(la: poveste cu moshi)
Normal ca mosii exista…toti, toti. Iar Mosul Nicolae, mai cu seama. Eu de asta sunt foarte sigura.
Era la sfarsitul unui noiembrie cand am facut oreion. Apoi, eu ziceam ca mi-a trecut, dar ma durea foarte rau capul, de nu puteam nici macar sa citesc si asta ma omora pur si simplu. Ca lipseam de la scoala era bine, ca nu puteam citi dupa pofta inimii - era rau. Si mi-au zis ca am meningita si m-au dus la spital. Adio carti! Si m-au intepat cam peste tot, mai ales prin sira spinarii si imi era foarte rau. Era prima data cand dormeam in loc strain, fara mama. Ningea frumos afara si ma uitam cum cresteau caciulile de zapada ale brazilor. Noaptea priveam umbrele din tavan ale brazilor si tresaream la fiecare miscare amenintatoare a lor. Felinarul de dincolo de brazi nu il vedeam, caci asta m-ar fi linistit, probabil.
Ei, si a venit mama in dimineata de Mos Nicolae la spital cu o papusa cu ochi albastri si cu o carte de aventuri si mi-a spus ca in cizmulitele de acasa Mosul mi-a lasat multe cadouri, dar ea mi le-a adus doar pe acelea. Am fost asa de bucuroasa ca Mosul nu m-a uitat...si cat m-am necajit ca nu am apucat niciodata sa citesc cartea aia, ca mama nu m-a mai lasat sa o iau acasa, dupa ce o luase sa o citeasca un baiat care avea varicela si care mai avea de stat in spital...
Iar eu nu am citit nimic vreo cateva saptamani la rand...au fost cele mai urate din viata mea.
Ce vroiam sa spun este ca nu l-am vazut niciodata pe Mos Nicolae, desi il pandeam din rasputeri. De fiecare data se strecura nevazut, neauzit si punea cadouri in cizmulitele si in ghetutele frumos lustruite. Si sigur nu erau parintii, ca ii supravegheam mai cu sarg ca de obicei...
Deci, sigur ca exista!
Zaraza & Picky - de Pasagerul la: 16/02/2006 12:14:08
(la: CLASICII LITERATURII UNIVERSALE)
"20.000 de leghe sub mari" si "De la pamint la luna" la ora actuala sint carti de aventuri.
Pe vremea cind le-a scris Jules Verne erau SF.

--------------------------------------------------
My formula for living is quite simple. I get up in the morning and I go to bed at night. In between, I occupy myself as best I can.
Cary Grant
#106335 (raspuns la: #106298) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
The Shadow of the Wind - de Pasagerul la: 05/06/2006 18:59:02
(la: Ultima carte)
de Carlos Ruis Zafon
Intre un Hesse si un Eliade, faceti-va un bine si cititi cartea lui Zafon. Zafon stie sa scrie , actiunea curge intr-un ritm in care nu poti pune cartea jos, subiectul este bogat cu caractere bine conturate, o carte plina de mister, suspense, dragoste, tragedii, Barcelonei inainte de si in timpul razboiului civil,totul presarat cu o doza buna de umor fin.
Dan Brown are inca multe de invatat de la Zafron.
Traducerea in engleza ii apartine lui Lucia Graves(fata lui Robert Graves), cartea a fost tradusa si in romaneste(Umbra Vintului), am vazut-o la Humanitas.
O carte care m-a intors la epoca cind imi placea sa citesc cartile de aventuri ale lui Dumas.
--------------------------------------------------
O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo
(Nietzsche)
subiectul a mai fost discutat - de donquijote la: 28/07/2006 20:00:37
(la: Credeti in sufletele pereche?)
mai de mult ce-i drept. :)
intru-cat am gasit pana acum vreo 4 sau 5, banuiesc ca sunt in numar infinit, e doar chestie de intamplare intamplatoare. :)
deci nu trebuie sa-l cauti in partea cealalta a globului, e suficient sa umbli in locurile care ti se potrivesc siau ai vrea sa-l gasesti :)
de exemplu daca-l preferi printre bogatasi, apuca-te de golf. pentru partea intelectuala, bibliotecile, teatrele, expozitiile de carte
pentru aventuros- excursii in munti
samd....
:)
*** - de maan la: 10/08/2007 09:58:29
(la: ce carte citesc: Belle de Jour)
de obicei citesc carti mai pretentioase, din bibliografia generala, avizate de critici.
care-i ultima carte pretentioasa, din bibliografia generala, avizata de critici, pe care ai citit-o?
Ati citit carti similare?
ce-ntelegi prin 'carti similare'?
carti despre aventurile unei prostituate de lux londoneze?

ISUS CHRISTOS - de Areal la: 04/09/2008 09:55:50
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
Este scris despre Domnul ca mergea din loc in loc facand bine. Ma tem ca eu nu am reusit decat sa merg "din loc in loc"...

El a venit sa plateasca o datorie pe care nu o facuse, motivat de faptul ca noi facusem o datorie pe care n-o puteam plati.

Singura persoana care a trait inainte de a se naste a fost Isus Christos.

"Mainile sus! Esti inconjurat din toate partile" - citeam de mult intr-o carte de aventuri si mi-am zis: Asta se poate spune si despre viata mea crestina! Ma uit inapoi - Il vad pe Domnul murind pentru mine; ma uit in sus - Il vad pe Domnul mijlocind pentru mine; ma uit inlauntrul meu - Il vad pe Domnul traind in mine; ma uit inainte - Il vad pe Domnul venind pentru mine. Deci ... mainile sus!"


Domnul Isus iti spune: "Te iubesc chiar si asa cum esti", dar intotdeauna adauga: "Te iubesc insa mult prea mult ca sa te las in aceasta stare".


#338767 (raspuns la: #338472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Honey:) - de alex andra la: 29/04/2009 17:34:59
(la: 20 de carti, de citit intr-o viata...)
Norocul celor ce n-au crescut sub comunisti ! Isi pot permite luxul acceptarii fara discriminari a oricarei aventuri spirituale. Pe mine nimic nu ma mai poate urni din "incremenirea" antimarxista:))
#431625 (raspuns la: #431624) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
donq - de Knulp_2 la: 13/02/2011 17:39:58 Modificat la: 13/02/2011 17:40:33
(la: ce este intradevar destinul?)
la modul general persoanele creatoare (si majoritatea geniilor) care sunt normale din pdv al interactiei sociale, au un grad mai mic sau mai mare de 'absent minded'.

imi place cum vorbesti despre majoritatea geniilor ca si cum te-ai vedea cu ei la bere in fiecare weekend :))

dar serios vorbind, exista intradevar stereotipul asta, dar e cred ca e preluat din filme, carti de aventuri etc.
La fel cu mitul ca oamenii de stiinta sunt aiuriti sau nu au "social skills". Cunosc destui oameni de stiinta si in general am observat ca oamenii inteligenti sunt si sociabili. Nu exista nimic sa contrazica asta.

Poate stereotipul vine si de la formele usoare de autism, cum ar fi Asperger's. Oamenii cu Asperger's sufera de lipsa de empatie si se pare ca au si abilitati matematice sau tehnice deosebite. Dar asta nu inseamna ca oamenii de stiinta (sau geniile (cuvant cam controversat si care ar trebui folosit mai cu precautie, zic eu)) sufera de Asperger's.
#596975 (raspuns la: #596971) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1. Citesc cam o carte pe sapt - de mya la: 09/01/2006 21:08:03
(la: Carti)
1. Citesc cam o carte pe saptamana.
2. Le prefer pe cele luate de la biblioteca. Dar mai si cumpar.
3. Le prefer pe cele spirituale, apoi SF, de aventuri, polititste, politice etc. Mai multe genuri.
Nu ai cultura muzicala= nu ai profunzime spirituala dar comentezi.. - de RobertC la: 05/01/2013 08:46:23
(la: Muzica Rock!)
Sal Alex,
O sa-mi permit sa dau un raspuns ptr ca,cei ce citesc intamplator ca mine,sa nu se lase influentati de parerea unuia care considera ca cunoaste "adevarata muzica"..probabil la ora actuala- 2013- asculti aiureli pe care o numesti cu siguranta "muzica"...
Tata mi-a pus in brate la 12 ani Cioran,Eliade si alte carti grele ptr acea varsta...ascult si muzica clasica- Vivaldi concerte de flaut, daca iti spune ceva - e unul din cei preferati,ambient, trance- Budha bar-, mai multe genuri,dar in principal sunt rocker..da, am nerusinarea sa am o cultura muzicala,cred ca mai mare decat a ta, eu, "mizerabilul " rocker..si apropo de ce spunea cineva mai sus, despre flower power si toate chestiile "pagane", aia a fost una din cele mai frumoase perioade ale omenirii..ptr ca oamenii aceia, se eliberau la modul frumos, de constrangerile societatii, doreau sincer pace si erau multi... te legi strict de chestii tehnice- riff-uri de chitari, tobe- asta e partea instrumentala,da,-oamenii aia au studiat ani de zile,mai mult ca tine sa ajunga acolo..macar de asta ar trebui respectati- nu vei simti niciodata, partea sufleteasca din muzica asta, partea sensibila..in general, melancolia ei,ptr ca n-ai suflet de fapt.."muzicienii sunt ingalati,agresivi si ciudati-" pai, in momentul in care oamenii nu simt si nu inteleg un fenomen,sau un curent- de simtire,artistic- nu curent de aer!, normal ca considera "ciudat"...toti,avem nesimtirea sa etichetam "ciudat" ceva ce nu intelegem..de ce?doar ptr ca noi nu intelegem?dar de ce nu spunem, "sunt eu limitat in gandire- simtire" de aia nu inteleg..e mai usor sa arunci mizeria ta pe altul nu?egoismul asta..asta nu spunem niciodata..In general, voi astia care comentati asa, fara nici un fel de logica a bunului simt, ca sa va treaca vremea un fenomen,doar ptr ca NU-L INTELEGETI si SIMTITI, ptr ca a fost un fenomen-contra razboiului din Vietnam- asa era contextul atunci,aveti scuza ca nu aveti cum sa simtiti acea perioada ptr ca nu ati trait atunci- de acord, eu aveam vreo 3 ani in 72,sa ascult Hendrix care e unul din marii chitaristi ai lumii,- asta nu inseamna ca mor dupa Hendrix- chiar nu ma omor, am ascultat cu rabdare si suflet,si am SIMTIT "parfumul" epocii de atunci,pur si simplu,s-a mulat pe sufletul meu...din cate vad,tu nu simti nici un gen aproape,asta inseamna ca sufletul tau e neslefuit, e grosolan, ptr ca un om care are sensibilitate,nu are cum sa nu aprecieze muzica acelor vremuri, sau chiar ale astora- Eternal Sorrow- River flows frozen- varianta acoustic.Intr-un cuvant,vezi doar suprafata frate,cum sunt imbracati- nu vezi muzica in sine,nu vezi sufletul..nu vezi mesajul...Daca nu esti otova- si se pare ca tu faci parte din categoria care ia totul in superficial, ma refer la genurile de muzica- in ceea ce priveste diferitele forme de arta,daca ai o educatie in sensul asta, SIMTI. Simti in muzica aia- ma refer la ceea ce numesti tu la gramada "rock", desi si acolo sunt o gramada de subgenuri,ca acei oameni,care creeaza,asculta, etc au un crez,au o revolta contra sistemului social corupt,idiot, si fara recunoastere fata de adevaratele valori- ca ele sunt morale,spirituale sau artistice...- lumea e plina de oameni obtuzi mintal, care au doar placerea de a strange bani,de a avea aventuri cu femei, de a simti doar fizic placere,la nivel animalier si nu tin cont decat de asta,ei bine, suntem satui de astia..ne cantam nostalgia altor vremuri mai bune,cantam ptr a ignora prostia in care zace intreaga societate,-sunt prea putini cei spiritualizati,cei constienti d eceea ce se intampla,ca lumea e manipulata prin sistemul social,ca sunt doar cativa mari acolo "sus" care conduc din umbra si putin le pasa ca oamenii, n-au ce sa puna pe masa- multi din ei, ne cantam durerea..da,majoritatea cantecelor rock, sunt durere,aia de a trai intr-o lume a insensibilitatii, a ignorantei si a faptului ca nu ne ajutam macar moral unii pe altii, ca lumea a ajuns o cloaca- aparent civilizata- in care fiecare nu se vede decat pe el,te-ai gandit vreodata ca africanbii mor de foame in timp ce occidentul arunca mancare cu gramada?Pai nu te revolta ca nu are cum...exista oameni carora sangele le curge iute prin vene,oameni de genul Tepes,Che Guevarra,care vor sa faca ceva ptr lume...au o atitudine, rocker.. mira-te da, sunt rocker tot de la 12 ani...cand ascultam Iris, Compact, etc...
#638767 (raspuns la: #144834) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aventura ? - de desdemona la: 15/07/2004 13:35:11
(la: Provocare: emigrarea, aventura voastra)
De ce unii traiesc aventuri, si eu nu? Plecarea mea din Romania nu a avut nimic aventuros, s-a facut in forma plecarii la studii (doctorat).
Si in primul rand as vrea sa stiu ce inseamna 'pe vremea noastra'?
Eu de cand m-am nascut si pana acuma am trait tot timpul in vremea mea, nu am reusit decat sa-mi imaginez trecutul (vremea lui bunica) si chiar arhi-trecutul (epoca pietrei slefuite). Viitorul, oricat mi l-am imaginat a fost dezmintit ulterior de evenimente.
Si ca sa revin la aventura mea ... care lipseste. (Mai multa aventura am avut in adolescentza, cand mergeam cu prietenii pe santiere arheologice, si plecam seara din tabara sa culegem dude sau prune de pe marginea drumului, si ni se facea inima cat un purice sperand sa trecem neobservati de cainii ciobanesti de la stana.)
Dorinta mea foarte arzatoare (din cauza temperamentului) a fost sa plec de acasa. Mi-ar fi convenit sa am si eu o cocioaba in care sa fiu sefa peste viata si destinul meu (conform poeziei: "pun ibricu, fac cafea/ sunt cucoana-n casa mea" - "balada chiriasului grabit" de Topârceanu (parca!)). Dar neavand mijoace financiare (deh am fost si noi saraci, ca bugetarii (necorupti) din toate timpurile) si avand un frate (la a carui dorinta de independenta s-a gandit bunica lasandu-i mostenire gasoniera ei) parintii au ajuns la concluzia ca 'lasa ca tu stai cu noi, ca mai bine-i asa, pentru o fata'. Din pacate tendintele mele evazioniste m-au incordat in 'lupta de clasa', si in loc sa fiu o fiica dulce si devreme acasa, am ajuns cam acra si alergand dupa ultimul troleibuz. Ce n-as fi dat eu atunci sa fiu lasata sa plec de acasa, spre a vedea lumea cu muschii mei, dar nici macar in pragul facultatii n-a vrut mama sa ma lase sa plec (de ce sa pleci ca avem tot ce vrei si in oras la noi, si mai bine iti este). La asa atac logico-reznoabil n-am putut opune nici un argument acceptabil, si am capitulat, am ramas acasa inca 5 ani. Totusi, mi s-a pus in vedere ca daca vreau sa plec de acasa numai la studii in strainatate voi avea voie. Si deci am acceptat cu seninatate o oferta de bursa la doctorat in UK, fiindca era singura sansa de a fi altundeva decat in domiciliul parintesc. Daca m-ar fi 'lasat' sa fac facultatea la Iasi sau Bucuresti, probabil ca azi as fi locuit in Romania.
Ce-am simtit intai ? Incantare (primul zbor in avion) si uimire (vacile lor sunt ca la noi dar masinile merg pe partea cealalta). Cei de la universitate au avut multa grija de mine si de celalalt 'boboc' si in plus mai erau inca vreo 10 colegi romani care m-au ajutat sa ma obisnuiesc. Dupa 3 luni ma obisnuisem cu majoritatea lucrurilor (inclusiv ploaia) si ma bucuram de libertatea dobandita, dar mi-era si dor de casa. Oamenii din Anglia sunt in general amabili si te ajuta cat pot de mult, chiar si functionarii lor sunt antrenati sa fie extrem de politicosi si amabili, sa zambeasca si sa te inteleaga. Fireste exista si exceptii.
O noua dificultate a fost anul trecut cand ne-am stramutat de partea cealalta a canalului (FR). Aici am simtit in cateva locuri dezamagire (servicii mai proaste laudandu-se ca-s cele mai bune din lume), in altele
incantare (standurile de mâncaruri artizanale). Oamenii din FR, desi bine intentionati si doritori sa te ajute, sunt deseori invinsi de sistem (nimeni nu stie exact cum sa te descurci cu birocratia) si multi habar n-au cum se folsesc formularele nr 357 si 4224 (numere fictive) din biroul lor, privind pe cetatenii din afara UE care vor sa traiasca si munceasca in tara lor). Greu a fost si cu cautatul unui loc de munca, sistemul se bazeaza mai mult pe 'toata lumea stie ca...' decat pe informare publica de genul 'manualul extraterestrului pentru gasirea unui post in invatamant'. Singurul ajutor dat de statul francez a fost securitatea sociala (am fost la dentist pe banii lui de vreo 7 ori).
Cred ca nu asta e ceea ce ai vrut sa auzi. Nu pot sa zic c-am emigrat din anumite motive ('it just happened') sau ca a fost o aventura. Aventurile se intampla numai altora, dar nu ma plang, imi pot imagina eu cate vreau sau sa le traiesc prin paginile cartilor.
___________
nu Trecutul, nici Viitorul, ci Prezentul
o continua aventura - de mya la: 22/07/2004 11:41:35
(la: Casatorie in Franta)
Aventura riscanta? Toata viata e o aventura riscanta. Daca nu emigrezi acum poate o sa regreti mai tarziu...la fel si reciproca. Tu alegi!
Ideea e ca nu toti oamenii au stofa de emigranti, clar. Daca pentru unii e foarte greu, pentru altii e floare la ureche. Depinde de atitudinea cu care pleci.
Marea majoritate au mari probleme (nu numai la inceput) de adaptabilitate, le merge rau si vad numai negru in jur. Nu pot sa schimbe mediul, pot insa sa lucreze cu ei, sa-si schimbe optica. Poate le merge rau fiindca fac ceva gresit...ce ar putea sa faca mai bine, cum ar putea sa-si imbunatateasca viata, pe ei, viitorul. Da' inertia e mare,lumea se schimba foarte greu. Tarele din educatie si vechiul mediu isi spun cuvantul pana la moarte in cazul unora.
Apoi mai conteaza motivele plecarii, in cazul tau - mariajul. Depinde de partener, depinde de noua tara, depinde de multe...
Chestia cu actele si diplomele e relativ nesemnificativa. Se face in timp.
Faza cu vechimea in Romania e o gluma proasta. Acuma sincer...emigreaza unul din Africa de Sud in Germania, sa zicem...inginer chimist omul cu 10 ani vechime. Nu stie bine germana (vorbeste ca o cizma!) si e ... assssa de deprimat ca nu gaseste nimic de lucru..."la nivelul si pregatirea lui, neaparattttt! E mai usor uneori pentru cei care pleaca de la zero. E mai cinstit pentru ei, Ego-ul nu le mai face probleme.
Adaptabilitate e cuvintul nou! Nici macar varsta nu conteaza asa mult. Inveti limba de rupi (zi si noapte!), citesti carti (de la biblioteca), asculti radio-ul, te uiti la TV si citesti ziare in limba noua. Lasi alte prostii... nu ai timp de ele, sunt nimicuri fata de noul tel - viata ta.
Apoi, foarte important este sa iei contact cat mai mult cu noua realitate, cu oamenii din noua tara. Iesi in oras, singur/a, te plimbi cu autobuzul/metroul, casti gura, vizitezi (muzee, parcuri, etc.), te duci la cinema si citesti ziare. Te pui la curent cu politica...cu tot ce te-ar interesa - din noua tara. Trebuie totusi sa ai macar idee despre noua societate, nu? Macar sa stii cine e presedinte si care sunt partidele de la putere.
Daca nu ai o pregatire/meserie competitiva(din Romania)cu care sa ai sanse pe noua piata de munca - pui mana si faci cursuri in noua tara. Vezi ce se cauta mai mult, vezi ce aptitudini ai (da' nu te minti si nu trisezi!) si pui burta pe carte. Intre timp iti iei un job simplu si iti vezi de treaba cat de bine poti...perfect daca se poate - iti faci treaba ca la carte. Gandesti mereu pozitiv - muncesti simplu da' ca sa-ti platesti cursurile cu banii respectivi - deci muncesti pentru tine in fond, nu? Si daca lucrezi ceva amarat si simplu, "degradant si injositor" (!) , macar fa-o ca lumea ca sa-si aduca aminte patronii de tine, oamenii nu uita si sunt impresionati de oamenii dintr-o bucata, de isprava, mucitori si corecti. Sunt satui pana in git de complexati si de genul "Gica -contra".
Inca ceva, nu exista tara/societate perfecta - ideala. Aud mereu texte de genul "americanii sunt prosti", "nemtii sunt marginiti", "francezii sunt xenofobi". As putea sa zic si eu de romani ca sunt hoti,nu? Generalizarile astea sunt ceva de speriat...
Cam asta e, e simplu in fond. Trebuie doar sa fii normal la cap, sa nu te minti si o sa-ti traiesti viata exact asa cum meriti. Daca nu esti multumit, e vina ta, schimba! Poti sa o faci zilnic! Nu te opreste nimeni.
Iti doresc multa rabdare, incredere, credinta si sper sa ai o viata cat mai fericita!
Decadere spirituala prin sex - de mya la: 24/07/2004 21:01:58
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Acum...sa fiu sincera inca nu am auzit de nici un sfant care sa fi ajuns la Dumnezeu prin sex...si inca sex "la greu".Toti au fost - renunciants - adica mai pe romaneste au zis pas tuturor placerilor lumesti.
Da' asa cum Iliescu pretindea ca Romania o sa progreseze printr-o "democratie originala"...asa si yoginii bivolari (ca nu pot sa le zic doar yogini...ar fi o jignire la adresa termenului) pretind ca ajung la iluminare prin sex mult si des.
Asta e, fiecare isi gaseste justificari convenabile pentru nebunia in care crede...
Repet, nu stiu nici un exemplu de sfant sau iluminat spiritual din orice religie sau miscare spirituala care sa fi ajuns la Dumnezeu (nirvana, samadhi) prin placeri lumesti, oricat de spiritualizate ar fi ele.
Au fost unii care intr-adevar au experimentat cu chestiile astea (Paramahansa Ramakrishna), dar toti au atins iluminarea spirituala prin asceza/renuntare la placerile lumesti.
Bivolarilor le place mult sa teoretizeze cum Kundalini circula de la chakra x la chakra y trecand prin chakra z si facand o pauza prin chakra w, dar daca e sa privim adevarul in fata - nu exista nici un adevarat iluminat spiritual care sa propavaduiasca sexul. Falsi iluminati care propavaduiesc sexul au fost si or sa tot fie.
Aici s-a mentionat Paramahansa Yogananda, care a scris renumita "Autobiografia unui yogin". In carte - in care sunt mentionati sfinti si maestrii avansati yogini - absolut nici unul nu practica sex, "inaltator". Din contra, toti erau asceti, chiar daca unii traiau in societate si nu intr-o pestera in Himalaya.
Oricum e clar ca cei care vor sa practice in continuare sexul in grup, gasesc o explicatie spirituala pentru ceea ce fac. E mult mai "cool" sa pretinzi ca iti place sexul in grup din motive spirituale decat dintr-o usoara deviatie.
In orice caz pe pamant e loc pentru toti asa ca - "La mai mare, baieti!". Nu uitati sa mai spuneti si "OM" din cand in cand!!!
carti ce ne-au marcat existenta - de (anonim) la: 07/10/2004 14:56:28
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Nu stiu daca chiar as putea spune ca mi-au marcat existenta, dar in mod cert mi-au schimbat optica asupra a tot ce ma inconjoara, mi-au aratat adevaratele valori si m-au ajutat "sa inteleg mersul lumii" (citatul este din Arta Conversatiei a Ilenei Vulpescu ). In liceu am citit Balzac pe nerasuflate, am trecut la Dickens, Zola, Steinbeck, Remarque, Blasco Ibanez. Intalnirea cu Garcia Marquez si Umberto Eco mi-a schimbat total ideea de literatura. Si totusi, cand simt ca nu mai pot asimila nimic, ma intorc cu mare placere la Jules Verne si la aventurile sale. Bineinteles ca am citit si carti politiste, si SF ( "Fundatia" lui Asimov mi se pare de neegalat ) si raman deschisa la tot ce are o semnificatie. Nu-mi plac cartile ce se citesc pe diagonala (nu dau nume d eautori, sa nu-mi ridic lumea in cap! ), iar sentimentul pe care l-am avut citindu-l pe Umberto Eco a fost ca mi-am dat seama cat de putine stiu.
Dintre autorii romani mi se par de exceptie Marin Preda si Radu Tudoran. Recomand tuturor sa citeasca " Cronica sfarsitului de mileniu " a acestuia si astept cu mare interes dezbatere asupra impresiilo lasate de aceste volume (sunt 7).
Oricum, parerea mea este ca viata ar fi cumplit de saraca si de lipsita de culoare fara carti!
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rangi - de carapiscum la: 08/01/2005 05:53:19
(la: FILOSOFUL)
Nu stiu cat de vechi sunt pe site, sa tot fie ceva mai bine de un an, insa de cateva luni n-am mai fost gazda lui decat f. rar- din motive personale si obiective. Altfel trebuie sa-ti spun ca-mi lipseste uneori acea verva din vremea cand corespondam sau "ma luptam" pe baricade cu unii bravi de pe aici. Ce sa fac, ma conformez noii situatii. Tocmai de aia am sa te rog sa ai mai multa rabdare pana ce voi reusi sa intru intr-un oarecare ritm si pana o sa-mi rezolv problemele existentiale, ca sa zic asa.
In ce priveste problema ta nu-mi prea dau seama ce anume cauti, ce explicatii logice. Iertare dar ori sunt eu acum debusolat, ori ai fost prea subtila pt. mintea mea lenesa. Asa ca te rog sa vii cu ceva mai la obiect daca poti. Daca e vorba de conditia omului fauritor de cultura nu stiu ce-as mai putea adauga pe langa cele deja cunoscute. Exista sute de oameni care au tratat problemele acestea in fel si chip dar nimeni n-a gasit pt. ele o rezolvare- ma refer la starea aceea in care unul ca Eminescu isi amaneta haina pt. o carte veche si rara, stare in care paianjenii si soarecii ajung sa-ti fie companioni, stare in care cea mai crunta mizerie nu poate in veci sa curme frumusetea izvorului curgator de frumuseti perene. Asta este chestiune de dedicatie personala- si intr-un anume fel de satisfacere a nevoii de exteriorizare prin lucruri sau cuvinte care se transforma automat in arta. Ramane intrebarea: ai prefera sa ai de toate in locul spiritului tau de aventura in lumea artelor? In ce ma priveste, uneori am avut aceasta tendinta de a renunta la a mai fi eu insumi, daca ma intelegi ce vreau sa spun. Si atunci m-am simtit gol, pustiu pe dinauntru si mi-a parut rau de darul meu sufletesc lasat sa putrezeasca in uitare, sub o palma de praf. Si l-am luat din nou, l-am curatit si l-am lasat sa-mi conduca spiritul nesatios. Am fost fericit, PT. MINE INSUMI, dar n-am putut fi fericit pt. ca le-am impartasit si altora din tumultul inimii mele. Un astfel de om pare in lumea dimprejur un om gol si fara vlaga. Ei nu stiu cata afectiune poate gasi in sine unul care stie sa aprecieze adevarata putere spirituala si interioara. Si nu pot sa-si dea seama nici de faptul ca un astfel de om este in stare sa jertfeasca totul pt. binele celorlalti, fara pareri de rau, fara ipocrizie. Stiu ca suna cam anapoda in zilele noastre, nimeni nu mai cauta la fata celuilalt, fiecare e pt. el si pt. satisfacerea propriului orgoliu...! Dar asta nu inseamna ca si eu trebuie sa fiu asemeni lor, nu-i asa?
In fine, astept cateva lamuriri suplimentare de la tine ca sa pot vorbi la obiect. Numai sa ai, asa cum te-am rugat, "putintica rabdare".
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#32962 (raspuns la: #32907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: