comentarii

carti apropiate sufletului meu din care am invatat a trai frumos si demn


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Vreau satisfactie pentru sufletul meu!!!!!!!!! - de alexaghata la: 18/06/2005 19:44:52
(la: Din dragoste....posta electronica)
Unde esti tu "intregirea sufletului meu?" Unde esti sufletul meu pereche?
De ce ma lasi sa ratacesc prin lume in cautarea ta? Sunt un mort ce umbla viu..........Lipsa ta m-a omorat! it not funy!
Marea va fi intodeauna in sufletul meu - de daniela_sorina_albeanu la: 27/10/2005 10:30:52
(la: Marea Neagra, amintiri)
Marea va reprezenta intodeauna un balsam pentru sufletul meu.Inca din copilarie bucuria vacantelor mele era sa merg la mare. Iubesc marea cu fiecare particica a sufletului meu! Am transmis aceasta dragoste si fetitei mele , pentru care nici o vacanta nu e mai minunata ca aceea petrecuta pe malul marii. Nimic nu este mai frumos ca sunetul marii, noaptea! Marea a fost si martora dragostei mele!Pe o faleza la mare, am dansat in aer liber cu sotul meu. La mare a fost fata mea la prima ei discoteca acum doi ani.
Imi doresc sa vizitez intr-o zi Balcicul! O vara fara mare, parca nu este vara.
Sufletul meu e ‘mai real’ - de maan la: 01/11/2005 23:17:02
(la: Ce e de fapt realitatea?)
Sufletul meu e ‘mai real’ decat toate realitatile inconjuratoare, intrucat, cel putin teoretic, sunt in asa fel construita incat sa-l pot percepe la justa lui forma.
Nu pot spune acelasi lucru despre sufletele altora si nici macar despre cladiri, pe care adesea le percep diferit, astfel incat magazinul prin ata caruia trec spre serviciu, ieri mi s-a parut cu mult mai scurt decat azi.

Ce-ntelegem noi de-aici?
Ca dimensiunea magazinului difera de la o zi la alta, ca eu sunt cea care opereaza cu modificari (oricat de mare ar fi imobilul) sau ca percep realitatea in functie de cat sunt de permisiva*-n acel moment?

“grabita”, in cazul de fatza.

#83776 (raspuns la: #83287) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe sufletul meu s-a conjugat - de cactus la: 18/02/2006 12:00:11
(la: De ce ucidem?)
pe sufletul meu s-a conjugat " a ucide" in toate felurile posibile...dar exista viata dupa fiecare moarte in noi, chiar simt asta.....iar Soarele....ne salutam zilnic....el imi intra in ochi cand conduc, eu il bomban usor....dar nu pun ochelarii de soare, imi este draga lumina lui.....



...non bis in idem...
#106781 (raspuns la: #106726) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carti de suflet... - de lullabye la: 26/03/2006 11:44:07
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Cred ca in fiecare carte citita se gaseste ceva care sa ne marcheze, mai mult sau mai putin, existenta, sa ramanem cu o idee, o traire interesanta, care sa ne urmareasca mai apoi, de-a lungul vietii. Insa, sunt si acele carti deosebite, care ne impresioneaza puternic, cartile de suflet. Cartea mea de suflet, ramane pentru moment, inca nedetronata, "Alexis Zorba - Nikos Kazantzakis".
Horia, sufletul meu isi dores - de mya la: 04/05/2006 22:44:27
(la: Secretele unei casnicii reusite)
Horia, sufletul meu isi doreste ceea ce-si doreste si sufletul sotului meu fiindca ne potrivim foarte bine la punctul asta, care este esential. Altfel nu m-as fi maritat ca nu sunt genul. Daca nu-l cunosteam pe el, nu ma maritam absolut sigur fiindca sunt o tipa destul de independenta, cam ca tine :).

Imi pare rau ca la tine nu a mers insa asta nu inseamna ca la altii nu se poate. E gresita gandirea asta, nu te supara. Poate mai incerci o data, cine stie...succes! Eu cred ca ai avea sanse. Acuma sigur, depinde si ce-ti doresti, poate te simti bine si neinsurat. Se poate trai si asa si inca foarte bine. Numai fara apa si mancare nu poti sa traiesti.
#120375 (raspuns la: #120368) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sincera cu mine. - de Danniana la: 07/07/2006 14:49:41
(la: Imi sacrific dragostea...)
Probabil nici pe mine "nu ma iubesc indeajuns",deoarece ma oblig sa fac ,sa simt,sa traiesc ceea ce nu-mi poate face sufletul fericit!
"Nu ma iubesc indeajuns,nu sunt in stare sa-i daruiesc inimii mele ceea ce intr-adevar are nevoie.
Nu cred ca ceea ce simt ptr el e dragoste ,sunt sigura de asta ...chiar o simt!Nu am cum sa gandesc din nou,nu am cum sa pun in balanta inca o data sentimentele mele.Chiar nu pot face comparatii,decat in plan material.Pe cine iubesc ? hmmm...Inima mea a ales deja.
Cat poate darui dragostea mea ? Doar cuvinte .
Vreau sa ma daruiesc trup,suflet ,cel putin de asta are nevoie sufletul meu ,dar incerc sa invat sa gandesc cu capul nu cu sufletul.
Da...sunt indecisa in ganduri ,in fapte legate de actuala mea relatie dar nicidecum in dragoste .Exista si multa pasiune in viata mea ,dar doar atunci cand inchid ochii si ma gandesc la cel care are dragostea mea ,dar nu poate sa profite de ea.
As vrea sa-l simt fericit ,sa simt ca -i e bine,dar nu pot fi langa el.
Nu ma sacrific in scopuri nobile ,marete,ma sacrific ptr un singur scop.Acela de a -mi fi mai bine pe plan material.
Un cont in banca ,o casa numai a mea ...o realizare .
Nu ma simt bogata nici nu toate astea !
Sper doar ca dragostea asta ,care se "pronunta" a fi puternica sa nu se lase stinsa de ambitii si sa arda atat in inima lui pana cand voi putea fi doar a lui.
Atunci voi fi intr-adevar bogata .Voi avea ceva numai al meu,castigat fara bani.
Lumea ,viata nu mai este cum a fost in trecut,cu toate ca unele fete erau vandute unor barbati cu bani ,tocmai ptr a avea o pozitie buna in societate.Asa erau ele respectate.
Eu sunt realista ,nu copiez o viata din filme....eu doar ma gandesc la mine.Dragostea presupune sacrificii ,ce-i drept probabil in scopuri nobile,dar sunt sigura ca dragostea mereu iese invingatoare.
#132061 (raspuns la: #131932) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maza... - de Lady Allia la: 09/12/2009 23:20:23
(la: Mireasmă de mere coapte)
"Fascinata recunosc..." - mulţumesc! este o poveste atât de dragă şi apropiată sufletului meu :).

"mi-e greu sa accept ca exista oameni ca tine..." - cum sunt oamenii ca şi mine?

eu cred că toţi suntem la fel (mă refer la oameni)... ne diferenţiază atât de puţin, iar de cele mai multe ori ne separă teama.


#505966 (raspuns la: #505663) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de adina.petre la: 11/02/2011 19:33:56
(la: copia sau originalul ?)
pai dupa ce modifici textul initial al conferintei, evident, nu ma mai doare capul. :)

cred ca trebuie intai raspuns intrebarii "in ce consta valoarea unei carti".

pentru mine, o carte este valoroasa atunci cand o investesc eu ca atare cu valoarea aia. adica fie are un subiect fascinant, atragator, util, fie e scrisa de un scriitor bun, iar daca mi-a mai si fost oferita cadou, atunci e amplu investita emotional, ergo devine mai valoroasa. sau cele mostenite, iarasi, sunt valoroase.

ei, avand in vedere acestea...cartile nu isi pierd valoarea, decat daca sufera modificari ireversibile si daune in sfera lor fizica. dar asta ca valoare fizica, concreta. in planul amintirii am si acum o carte cu pisici de emile zola pe care a nenorocit-o sor-mea cu creioane colorate si mai tarziu foarfece. ea nu mai exista de mult, dar pentru mine acum amintirea ei, e la fel de simpatica precum era cartea cand eram mica.

acuma, daca e sa ma intrebi, care-i mai valoroasa, cartea lui Eminescu suflata cu aur si batuta cu smaralde, sau cartea lui Eminescu cu foite ca de pergament, intre coperti tari, gri, si scrisa pe prima pagina de bunica...pai evident ca pentru mine smaraldele alea se pot bine merci duce in padure. dar daca cineva ar rupe prima pagina aia, nu ar rupe din valoarea pe care o atribui eu cartii... din sufletul meu, poate. amintirea insa, ramane.

--------------------------
ah, si daca vrei sa castigi, nu paria niciodata impotriva mea la mima. ;)
#596765 (raspuns la: #596759) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
multumesc ca v-ati gasit timp - de paula_vs la: 08/01/2012 12:13:53
(la: inainte de botez)
nu doar sa cititi ci v-ati batut un pic capul sa intelegeti,recunosc stangacia din exprimarea mea si nu am petentia valorii textului dar nici nu as vrea sa se inteleaga vreo clipa luarea in desert a Sfintelor Taine,daca e asa sincer imi pare rau si pt. ca este vba de un subiect atat de apropiat sufletului meu am sa ma explic,port ochelari si apa de la Botez intradevar mi-a ramas ca niste globuri de Lumina pe lentile si nici prin gand nu mi-a trecut sa o sterg,dimpotriva imi venea sa-mi scutur capul ca stropii divini sa se imprastie si peste cei prea preocupati sau apasati de griji ca sa se fi bucurat de momentul de gratie de la care tocmai veneam,da am ars vise dar o ardere purificatoare si nu erau visele in sensul de dorinte ci oniricul noptii incarcae si de zgura iar in zorii Bobotezei mi s-a parut o ardere simbolica de acolo si mirosul tamaiei purificatoare,inca odata regret nepriceperea mea in transmiterea mesajului dar chiar asa stangace am dorit sa produc bucurie
sunt evitabile... - de outsider la: 16/07/2006 11:02:17
(la: solutii pentru singuratate)
dar si de dorit! asa ca pana sa ajung acolo, fac tot posibilul sa fac fata provocarilor vietii...sa nu ajungem repetenti in fata unui examen asa mare...ca de nu-mi stiu lectia, ma dau inapoi si mai pun mana pe o carte( a se citi experienta)...pana atunci invatam sa traim singuri, sa facem fata cu brio vietii...de voi fii pe langa ea(viata) voi incerca sa ma abtin de la a lua astfel de decizii...car nu ma vor afecta numai pe mine, ci si pe cei angrenati in situatia creata...;)
#133451 (raspuns la: #133447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de L'Aura la: 02/05/2007 14:11:52
(la: Frânturi de copilărie ... bunica ! =sfârşit=)
Draga Allia,

se pare ca luna martie este luna in care se sfarsesc de obicei oamenii buni din lumea asta rea. In textul tau am regasit si o parte din propria mea experienta cu bunica mea care s-a sfarsit in martie, anul asta. Ma gandeam uneori cu groaza ca este extraordinar de greu sa supravietuiesti unor astfel de pierderi. Aveam senzatia ca nu ne vom desparti vreodata! Nu puteam sa concep o lume fara ea! Si nici acum nu pot! Pentru ca oamenii buni din viata noastra ne invata sa traim frumos! Am avut senzatia, pe 11 martie ca a murit copilaria mea, ca o etapa din viata mea pe care o doream nesfarsita, s-a stins! Atunci cand incetam sa fim copiii cuiva, incetam sa fim! Iti scriu randurile astea cu mana pe inima si crede-ma ca sunt putini cei care pot intelege cum este sa ai o astfel de bunica, ce "intamplare" minunata a vietii sunt astfel de oameni care sunt asemeni stelelor: nu mor, se duc sa lumineze in alta dimensiune, sa-si imprastie razele catre alte vazduhuri nestiute de noi. Sunt convinsa ca ele, dragele noastre, ne urmaresc pasii de acolo de sus in fiece clipa. Iti multumesc pentru eseul tau.
o zi frumoasa cu primavara in sufletul meu - de daniela_sorina_albeanu la: 09/03/2006 14:43:35
(la: Hai sa scriem si despre satisfactii)
A fost o zi frumoasa cu multe, multe flori, mici daruri, telefoane si mesaje. Fiind libera de la servici a fost o zi lipsita de stres. Mi-am revazut un coleg din facultate pe care nu l-am vazut de multa vreme, am petrecut o zi in familie cu o atmosfera destinsa. Deie domnul sa fie cat mai multe zile asa! Am invatat sa pretuiesc bucuriile care poate altora le par simple, sa ma bucur in primul rand de fata si sotul meu, de sanatatea noastra, de o carte buna, de un film bun. Stiu sa ma bucur si atunci cand fac eu altora bucurii, si atunci viata poate fi mai frumoasa!


P.S. La controversele politice am renuntat de mult, ei fac circ si noi ne incarcam negativ.
Draga Cri Cri, suflet gingas si suav ca o primavara timpurie - de cosmiK la: 20/04/2006 19:24:55
(la: Despre arta de a fi si despre succes)
OMUL pe care il iubesc ma apreciaza si ma pretuieste asa cum sunt, dar nu stiu daca chiar merit toata aceasta apreciere si pretuire, deorecere uneori sunt o fiinta imposibila cu tot felul de toane si ocscilatii, dar mai ales cu un temperament vulcanic, care uneori ii pune pe ganduri pe cei care incearca sa se apropie prea mult de "fiinta" mea.
Stii ce imi reproseaza OMUL meu? Sau mai bine zis ce a costat el de cand ne-am unit destinele? Ca sunt o enigma, de fapt singura enigma din viata lui pe care inca nu a reusit sa o elucideze. Si ma intreb oare chiar asa o fi? Chiar sunt un mister pentru el si oare sunt o fiinta misterioasa pentru altii?
Inclin sa cred ca da, deoarece nici eu nu ma cunosc deplin si odata cu trecerea timpului descopar noi si noi fatete ale personalitatii mele.
Si ar mai fi ceva, cred ca datorita faptului ca am suferit la viata mea m-am invatat sa ridic ziduri, de fapt am cladit o fortareata in jurul sufletului meu, si mi-e destul de greu sa ma deschid total de teama de a nu fi din nou ranita.
In ceea ce te priveste sunt convinsa ca intr-o buna zi iti vei gasi jumatatea si ca veti trai clipe magice si inaltatoare impreuna. Vei fi fericita pentru ca tu prin felul in care gandesti si te exprimi, prin zambetul pe care il afisezi si prin tot ceea ce esti ca persoana aduci in sufletul celor care vin in contact cu tine, fie in viata reala, fie aici pe site aduci un strop de fericire si bucurie, si daca stii sa daruiesti iar tu realizezi asta din plin, primesti inzecit inapoi.
#118213 (raspuns la: #118058) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poezii din cartea"Anotimpurile din suflet"-Irina Bonsai - de irinabonsai la: 25/06/2006 11:11:52
(la: Haideţi să ne jucăm de-a literatura. Încep eu... Cine continuă ?)
RASPLATA
Ma uit la el cu ochii surazand
Ca doua faruri umede de roua...
Ma trezesc cu palmele apropiate
ca intr-o ruga cereasca...
Imi simt sufletul alb si plin...
...Straluceste printre « ingeri » !...
Asa trebuie sa fi fost si cand
L-am adus pe lume...
Luminoasa,mandra,smerita...



Randul dintre noi

Eu nu am tradat,
Am crezut doar ca te pierd printre lacrimi
Si-mi ziceam ca ai renuntat la mine.
Nu aveam timp sa ne invatam
Sa traim o viata eterna !...

Doamne ...lasa un rand liber
Intre noi si pacate.
Dar invata-ne si pe noi sa iertam !
In murmur de zambet
Din cand in cand ne desfrunzim
Si aruncam cuvantul,
Miracolul care naste clipa si ucide !

Si apoi,ratacim acuzand !!!...






Totul are sfarsit

Iti amintesti
Cum veneai pe valurile
Acelor seri
Ca o acunsa taina
dar cu speranta tanarului zeu ?...

Adulmecam discret fericirea
Ascultand cantecul acela
Ascuns...care ma chema la nesfarsit...
Iubire...Iubire...Iubire...

Ma doare,stii bine
Lumina care-mi cade in flacari
Si-mi unduie nelinistea !!!...
Opreste-te !!!

M-am mutat pe celalalt orizont
Sa vad golul acela imens...
Ma pregatesc de drum
Desi nu-mi cunosc steaua.
Sa aleg fuga spre zare ?
Sa alerg cu genunchii insingerati
Cu sufletul sterp sau sa raman tanjind?…
Ajuta-ma!!!

Intorc fata spre ploaie
Ca sa imi ascund lacrimile.
Teama de teama...

Poti sa ma mangai
Asa ca odinioara
Cand ma leganai,pe valuri de visare ?

N-as mai fi EU,de-as fi altfel...


Phoenix

Tocmai trecea un anotimp
Cand adormisem pe marginea norilor
Si-mi simteam interiorul mai mare decat mine.
Pasarile cantau prin aerul cald plin de fluturi
Insa lumina imi reteaza aripile de Icar-
Doritoare de inaltare.
Si timpul coboara atrnand de stele incremenit de uimire.
Urc prin caderea mea...
Si vantul a obosit,
Si se aseaza pe ramuri
Lasand curcubeul sa-mi infasoare fiinta.
Ma indrept in toate partile deodata...
E atata soare!...
Da...acum e bine !

OMUL si PACEA,OMUL si RAZBOIUL

Cand Omul in Paradisul LUI
A aparut din marea LUI iubire
O LINISTE eterna si si vesnica i se prescrise...
« De ce atat de iubit ,si atat de nefericit ? »-isi zise...
« Vreau !!! »
Si gustul PACATULUI...ooo,si ce gust
Ne arunca in PURGATORIU...

Si de atunci...
Si NOI si EL uimiti...
Ne intrebam :
« Dupa chipul si asemanarea SA ? »
Atat de perfecti ca si « CHIP »
Atat de imperfecti ca si « ASEMANARE »


Nu vrem

O stare de foame istovitoare
Ne incerca in insomnia unei erori.
Si boala ,care e modul in care
moartea iubeste viata,
Ne alunga de bucuria purei noastre existente
In care uitam sa simtim simplu.
Si sfarsitul care incepe,nu e decat
Amurgul gandurilor care
Ne sfarteca si ne condamna la framantare.

Traim simplu si tanjim complicat.
Iubim egoist dar ravnim absolutul.
Nu ducem "o cruce" ci ducem povara
De a nu intelege iubirea
Prin care ne-a fost data sansa sa ne inaltam
Cel mai rau ar fi sa ma inchida! Si nu se poooaaateee... - de Alina Momanu la: 27/09/2003 03:38:40
(la: Participare la forum cu numele real?)
Sa fii cinstit cu altii si sa te minti pe tine?
Sa spui ce simti azi, sa semnezi "eu"! Iata marea eliberare!Am incercat cu juma’ de nume: rezultat ambiguu. Cand am spus ca doare, sufletul meu se zvarcolea deja in tarana. Si-a TREBUIT sa semnez! A trebuit!
Am citit aproape tot ce-ai scris aici: nimic aberant sau condamnabil social (caci tie de societate ti-e teama, nu?) Nesansa a facut sa intalnesc putini oameni atat de coerenti ca tine, poate nici pe jumatate atat de curajosi. Iata un fragment structurat ca la carte, dupa toate teoriile textului argumentativ, uite si "nu"-ul polemic, si...Ce motive ai avea sa...
Da’ eu nu vreau sa te conving, Dogmatic.
De cinci luni invat sa respir, sa ma bucur de tot ce primesc, si chiar daca vreau mai mult, n-am sa mai spun niciodata "mai da-mi!".
Multumesc ca esti aici.Tie si celorlalti.
Gandurile voastre sunt acum aer pentru mine.
P.S.Alina Momanu
#503 (raspuns la: #323) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carti ce ne-au marcat existenta - de (anonim) la: 22/10/2003 03:35:34
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)

desi poate parea pueril ,cartea care m-a marcat in adolescenta,a fost "Maria si marea"de Radu Tudoran.fara sa fie o carte de analiza sau macar de sinteza felul in care e scrisa m-a impresionat extraordinar de mult,atat de mult incat dupa aceea am incercat sa-i seman personajului,sa ma comport ca ea sa fiu ca ea....dupa un timp am inteles ca unele lucruri nu trebuiesc schimbate...
mai tarziu,cand ma pregateam sa ies din adolescenta am citit"Toamna Patriarhului"de marquez ca sa ma indragostesc de literatura sud americana si de scriitor....inac sub impresiile cartii m-am apucat pentru prima oara in viata sa scriu proza.am scris incercand sa-i imit stilul....stiu,a imita nu inseamna a creea,dar in ceea ce am scris am pus tot sufletul meu .si ca dovada am fost premiata la un concurs de literatura...
fara toate cartile mele(multe la numar si care nu au loc sa fie enumerate)nu stiu ce m-as fi facut
Cu Adevarat Marcata - de LMC la: 13/04/2004 17:11:19
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Cind am inceput scoala, mamica imi spunea, am inceput sa citesc foarte greu. Ei ii se parea ca nu am sa stiu sa citesc niciodata. Dar nu a durat mult si am invatat si eu sa citesc, eram cea mai buna din clasa. Nu stiu cum au ajuns in miinile mele cartile cu basme, povesti nemuritoare, legende si alte povestiri. Eram fascinata si cind incepeam sa citesc nimeni nu-mi mai lua cartea din mina. Eram inebunita dupa carti si mergeam la biblioteca de doua trei ori pe saptamina sa-mi iau altele, si cind nu mai aveam ce citi incepeam toate de la inceput. In biblioteca din apartamentul nostru din Oradea parintii aveau o multime de carti al caror autori nici nu puteam sa le pronunt numele. Incetul cu incetul am inceput sa le citesc si pe acestea, "Coliba Unchiului Tom", "Rosu si Negru", "Omul Invizibil", titlurile ma impingeau sa le iau si sa le citesc iar daca titlul nu ma impresiona nici nu luam cartea in mina. Odata am trecut pe linga o vitrina al liceului pedagogic Iosif Vulcan unde era expusa o carte cu un titlu care mi-a aprins curiozitatea in mine. De cite ori treceam pe linga aceasta vitrina ma opream si ma uitam la cartea aceasta, mi se parea asa de misterioasa... La biblioteca scolii aveau numai un singur exemplar, din cite imi aduc eu aminte, si acesta era luat de altcineva. Abea asteptam sa vina odata inapoi sa pot si eu sa o citesc. Era vorba despre cartea "Singur pe Lume", o carte care la virsta mea frageda de 10 ani m-a zdruncinat pina in adincurile sufletului meu. Si-acuma mi se face inima mica si stomacul mi se stringe nod gindindu-ma la efectul care au avut cuvintele care le-am citit. Cit timp am trait in Romania, pina la virsta de 13 ani cred ca am citit mai mult decit am citit de atunci incoace. Probabil ca limba engleza mi sa parut mai greu de inteles, dar si aici in America am citit destul de mult, nu din placere, ci din nevoie. Rareori gasesc cite o carte care nu pot sa o las jos pina nu o termin. Totusi din nevoie am dat peste citiva scriitori care mi-au format personalitatea: Emerson, Dickinson, Thoreau, Hawthorne, Twain, toti classici in general au avut un anumit rol in a-mi ciopli personalitatea mea, dar in ciuda ca acestia sint considerati genii ale literaturii, povestile care le-am citit cind am fost copila imi sint si imi vor ramine cele mai importante pentru mine, binenteles in afara de Biblie. De fapt Biblia este singura carte care mi-a marcat viata intr-un mod la care poate autorul acestui subiect de forum s-a referit. La ora actuala pe noptiera mea veti gasi o carte care am cumparat-o intr-un shop de antichitati, o carte cu povesti scrise de Hans Christian Andersen. Poate ca ma credeti cumva anormala sa-mi placa sa citesc asemenea carti cind doar exista un Tolstoy sau un Dostoyevsky care sa-mi spuna mai multe decit imi spun povestile lui Andersen. Nu ma intereseaza, pentru ca destul "Razboi si Pace" sau "Crima si Pedeapsa" sau "Idiot(ul)(tzi)" exista in lumea de azi ca sa-mi mai inund capul si inima cu mai multa desertaciune. Doresc sa visez incontinuare ca atunci cind eram copila, nevinovata si fara grijuri. Aceste povesti ma lasa sa scap de realitate, sa intru intr-un univers care-mi ofera posibilitatea creativitatii si originalitatii. Fiind o plasticiana acestea nu-mi sint niciodata indeajuns....
Pt. Desdemona - de Little Eagle la: 13/05/2004 11:49:18
(la: Respectul)
Draga mea Desdemona,
Cit am timp liber scriu.De luni nu sint comenzi dar asa se intimpla si deodata apar de inebunesc.Expresia este:"in the eye of the storm".

Mi-a placut povestirea ta cu catelul.De fapt bunicul lui Vern ...a stiut de vulturul mic...fara sa-i fi spus eu....cam spooky nu???
Nu m-am gindit sa folosesc numele de botez indian,il consider sacru si e pt. sufletul meu doar,l-am mentionat in text si nu-l voi mai mentiona.
Si Vern de ex. are un alt nume de botez in afara de cel oficial si nu-l foloseste
deloc,pt. ca aceste nume apartin spiritelor,adica este al spiritului tau doar.
Asa este in traditia chipawah(navajo-hopi),ei cred mult in spirite si stafii,mai mult ca orice alte triburi din tara.
Alte triburi si-au dat si purtat numele de botez(de ex. Black Elk,Sitting Bull,Crazy horse,Red Cloud ,Lame Deer etc.)in trecut,azi au un nume oficial,dar intre ei se numesc pe cel de botez,cel al lor adevarat.
Deci nu folosesc numele de botez indian deloc.

Aseara pe la 10 am vorbit cu Vern la telefon.Sotia lui e-n Japonia pt. o luna.
Sint casatoriti de 10 ani,o cheama Deborah,nu este indianca ci f. americana.
Un lucru interesant despre ea e faptul ca de la 8 ani(are 40,Vern 44)practica artele martiale si azi este great master,are centura neagra de 8 dani si experta in Kendo,in judo,karate,kung fu.
La fel este experta in arta dansului japonez si desigur,experta in lupte cu sabie de samurai,sulite etc.etc
A studiat cu un f. mare maestru japonez si care a pus-o cu ani in urma sa fie in charge la clubul lor de arte martiale din Manhattan,unde ea preda lectii.la fel Deborah calatoreste prin tara invitata sa dea demonstratii si desigur chiar si in Japonia,cunoaste limba japoneza la perfectie.
Cu ani in urma acolo i s-a inminat in semn de onoare pt. talentul si maestria ei,o sabie de samurai originala din anul 1200.
Vern mereu face misto si imi zice ca are cine sa-l apere la o adica,si este adevarat,nu m-as apropia cu intentii negative nici la 5 metri de ea.Ha!
Ea poarta mereu un chimono negru la cursuri si demonstratii.Poate invinge 10 atacanti inarmati ea fiind cu miinile goale!!!!
I-am zis sa joace in filme,dar nu vrea.la fel este si editorul sef al unei reviste de arte martiale.
Ce zici de fata asta?Si fetele sint in stare de a fi Bruce Lee sau Jet Li.
Am fost odata cu Vern s-o vedem in demonstratii la Madison Squre Garden cu ani in urma si mi-a cazut gura in podea!!!!!
Ce...Uma Thurman(in Kill Bill)...caca!Fata asta e un geniu al luptei cu sabia de samurai si Kicks ass!!!
E o fata f. modesta si spirituala la fel.
Au 3 pisici,nu au copii si nu vor sa aiba.Ca si mine si Marilyn.

hai sa-ti zic una buna:
Stii ca rezervatiile de indieni sint in supravegherea directa a FBI-ului.Cind Vern a plecat de acolo a furat un pick up truck ce apartinea FBI-ului.Ha!
A vopsit usa unde era scris FBI si dus a fost pina in NY.
Cind ne-am mutat in NJ,el a facut multe drumuri dus intors cu mine in truck sa aducem mobila din Brooklyn in NJ,e departe distanta,70 miles...one way!!!
Foarte saritor si un real prieten.
Si stii cum se ghideaza cind conduce si NU se rataceste niciodata?Dupa pozitia soarelui!!!!Se uita la el si stie unde sa mearga!!!Ceva ce doar indienii stiu.Daca e inorat,...se uita in ..nori si isi afla drumul,ori dupa cum bate vintul.
De la 5 ani a fost calare pe cal(e destul de cracanat la picioare),si niciodata nu a calarit pe sa,ci direct pe cal si rareori doar cu un friu,de multe ori se tine de coama calului....
Are un fel anume de a vorbi cu animalele,il asculta de parca vorbeste pe limba lor!Nu exagerez!
Vern are parul f. negru,de fapt in soare are reflectii...albastrui si potrivit traditiei Hopi il poarta f. lung,este pina la briu de lung dar il tine in coada strins.
Asa ca ti-am scris si despre el acum.El preda lectii de pictura la scoli publice din Bronx,este platit de primarie.Simbata o sa mai vorbim iar la telefon,in rest
prin emails,dar ne vom vedea curind la un bbq la noi in gradina cu Deborah.
am invatat multe de la el si bunicii lui si acum imi aduc aminte ce azis bunicul
cind m-a vazut plingind in hohote,ceva in genul:"e bine sa plingi din suflet.
Curata pacatele vechi ce ai facut."Ce zici de asta?
Sa stii un lucru:indienii sint de 1000 ori mai spirituali decit orice popa din lume!
Stii ce mi-a zis odata Vern?Un prieten de virsta bunicului sau,dar din tribul Lakota,un chief,pe nume Mathew King...dar numele lui de botez cel real este
Noble Red Man,cu multi ani in urma avea diabet si lua insulina.Intr-o noapte a avut un vision,in care Buffalo Cow Woman(in credinta lor reprezinta Creatia si Universul,sujb forma unei indience extrem de frumoasa)i-a dat in miini niste
fructe salbatice(gen black berries)si i-a spus sa faca un sirop din ele si sa-l bea.
Mathew a mers a doua zi in padure si cules astfel de fructe,a facut sirop,erau f. amare la gust,a baut1 sapt. din el si a scapat de diabet!!!
Nu a vrut sa spuna omului alb ce fel de fructe sint!!!!Pt. ca nu a vrut sa se faca profit din asta pt. corporatiile farmaceutice si interesele ingrate.
A ajutat pe oricine bolnav pe gratis cu siropul lui,daca real vrei sa te vindeci de o boala mergi intr-o rezervatie indiana la inteleptul tribului!!!!Nu ii dai bani caci nu va primi,da-i tobacco,dar din cel f. bun,iti va multumi din suflet.
La fel mai este numit si Medicine Man,si nu-l poti cumpara nici cu 1 milion $!!!!
El este persoana cea mai independenta din lume si doar daca el VREA,te va lecui de orice boala!!!Sa stii ca ei nu au voie sa spuna secretele lor de leacuri si cum le prepara si din ce anume.Daca fac asta sint ca si blestemati de soarta!
Un medicine man trebuie sa primeasca un semn de la Great Spirit pt. a lecui.
Pe curind Desdemona,
Love&peace,
Ozzy

..........................................................................................................................
"Curind,wasitchu va invata cea mai mare lectie:ca Marele Spirit este cea mai puternica forta din creatie.Noi indienilor,nu ne este frica de moarte,avem un loc unde ne vom duce,un loc mai bun si de aceea nu ne pasa de moarte.
Mereu sintem pregatiti sa murim,vrem sa stiti asta.
Poate va veti schimba ori poate nu,ori poate veti incerca sa opriti dezastrele ce vor veni peste voi,caci nu mai e mult timp,se vor petrece,stiu asta!"

Rolling Thunder(lakota medicine man)
...........................................................................................................................






























































































































#15352 (raspuns la: #15327) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dinisor - de carapiscum la: 15/09/2004 06:37:59
(la: Ateu convins!)
Nu vreau sa ma arat sentimental sau sa dau dovada de un umanitarism fortat, insa stiu perfect/inteleg prin ce treci. Si cred ca intuiesc destul de bine cam cum decurge relatia voastra, de vreme ce eu insumi am trecut prin ceva asemanator in relatia mea cu propriul tata. Sper sa nu te superi daca am sa vin aici cu exemple din experienta proprie.

Spre deosebire de mama mea, care provine dintr-o familie ce a frecventat biserica (ortodoxa) si care tinea cu strasnicie pravilele crestine strabune, tatal meu provine dintr-o familie care a fost exact contrariul primei: oameni simpli si needucati, invatati doar cu munca rudimentara a campului si intotdeauna cu grija vietii de maine, nu numai ca n-au inteles niciodata rostul bisericii si implicit al lui Dumnezeu in viata lor, dar au si dus un fel de campanie sustinuta impotriva oricaror idei despre divinitate luand in ras cam orice legat de aceasta. Prin urmare tatal meu a fost fidel intocmai celor invatate in copilarie si mai tarziu in tinerete, impunand in mod tacit aceeasi nepasare fata de cele sfinte inclusiv mamei mele- nu trebuie uitat insa ca in perioada despre care vorbesc acum sentimentul anti-religios era la moda, comunismul ateu ducand lupta impotriva bisericii pana la limitele imposibilului.

Au trecut anii, repede ca furtuna, ani din care nu-mi pot aminti decat necazuri, greutati, neajunsuri, piedici, injuraturi, blesteme, vaiete, simtamantul neputintei si al robiei sufletesti impuse cu forta...si o singura "Inviere" la care am fost impreuna cu mama mea dupa multi ani de lipsa totala. Am ajuns la varsta intrebarilor mai mult decat la cea a raspunsurilor si, printr-un concurs de imprejurari care avea sa-mi schimbe mai tarziu intreaga viata, am pasit pt. prima data pe drumul spre biserica, singur si neindrumat de nimeni. Care a fost "bobarnacul"? Incerc sa spun pe scurt: o profesoara de limba romana si franceza, care ne preda limba straina la liceul in care am intrat, infruntand obiceiul prin care majoritatea profesorilor la cursuri denigrau biserica si ne invatau sistemul de gandire evolutionist stiintifico-fantastic, ne-a propus la una din ore (celor care eram interesati) sa mergem la una din bisericile ortodoxe ale orasului, loc in care se intalneau de ceva vreme cateva sute de copii si tineri. Asa ca eu cu inca vreo trei colegi de clasa am mers intr-o sambata seara la acea intalnire si dupa vecernie am ramas sa ascultam predica. Aceasta a fost pt. mine prima intalnire reala cu Dumnezeu, prima dintr-un lung sir ce avea sa urmeze. Ca o paranteza, pt. ca acesta este un aspect important, din ceilalti colegi ai mei unul mi-a devenit cumatru (am amintit despre el intr-un alt loc in cafenea), altul s-a lasat de "sportul" asta devenind sergent in politie (sa-l vezi cum umbla ca un cocos pintenat...), si ultimul a devenit un critic si un aspru judecator al faptelor crestinilor pe motiv ca viata ii fusese pusa la incercare de niste greutati ce-l lovisera (dupa ce dusese stilul de viata hollywoodian). Despre ultimul pot spune ca de cate ori ma intalneam cu el, de tot atatea ori se plangea de viata lui, vorbea cu un fel de constiinta a propriului martiraj social, si-i ataca pe preoti (chiar si pe Dumnezeu) fiindca nu-l scapa de necazuri. Nici eu insumi n-am scapat acestor atacuri virulente. Orice i-as fi spus considera din start ca fiind venit din partea unuia "habotnic". Ori asta ma durea f. tare fiindca, f. sincer trebuie sa spun asta, daca as fi fost bine situat i-as fi dat in fiecare zi cate un peste sa manance, n-as fi incercat numai sa-l invat sa pescuiasca. Insa si eu insumi se intampla sa n-am nici macar coada uscata a unui peste pt. mine insumi. Culmea e ca lui i se parea ca eu o duc regeste fata de el. I se parea, fiindca in realitate nici nu beam ca el, nici nu mergeam la "curve" (cum se lauda el), nici nu cheltuiam pe prostii putinii bani de care dispuneam.

Sa revin insa la tatal meu. Putini si dintre prietenii sau cunoscutii mei apropiati stiu faptul ca inca de la inceputul crearii acestui lant acasa-biserica-acasa am intampinat din partea propriului tata o opozitie extrema, opozitie ce s-a soldat nu in putine randuri cu bataile de rigoare suferite pt. ca i-am incalcat porunca de a nu mai merge la biserica. Imi amintesc acum ca si cum ar fi aievea, seara in care intors de la vecernia de sambata impreuna cu sora mea (pe care nici nu mai stiu cum am facut-o sa vina cu mine) am fost luati pe sus inca de la usa. Si in timp ce el se rafuia cu sora-mea, eu am zbughit-o pe usa afara, descult si dezbracat ca un cersetor de rand (norocul meu ca era vara), m-am ascuns printre blocuri o vreme ca sa vad ce mai urmeaza, apoi m-am suit intr-un troleibuz si m-am oprit in fata usii surorii lui care statea in partea opusa a orasului. Povestea e lunga, nu vreau sa o mai continui aici.

In orice caz, vazand el in timp ca nu mai vreau sa-l ascult si ca ii voi incalca hotararea de a nu mai merge la biserica, n-a avut incotro si pana la urma nu facea decat sa ma certe, dar nu ma mai oprea. Cu toate acestea, in sufletul meu n-am fost si nu sunt linistit nici in ziua de azi. Poate te intrebi de ce. Fiindca simt in sinea mea acea mustrare de constiinta pt. faptul ca n-am reusit sa-l fac sa inteleaga ceea ce intelesesem eu referitor la Dumnezeu. Nimic de zis, "biruinta" asupra sistemului lui de gandire si logica s-a petrecut atunci cand in sfarsit a inceput sa-si mai faca seara cate o cruce (dupa ce toata ziua pomenise numai de sfinti si de cruci si de dumnezei) si a culminat cu spovedirea lui- probabil prima si ultima. Spun ultima pt. ca nici acum nu crede in asa ceva. Asadar continui sa simt o frustrare adanca in ce priveste persoana tatalui meu, pe care totusi nu-l condamn pt. ce a facut, dar simt aceasta frustrare cu atat mai tare cu cat relatia dintre noi s-a deteriorat mult ducand la o ruptura sufleteasca. Intrebarile ce mi le pun tot timpul: AM FACUT TOT CE SE PUTEA PT. EL? Sunt eu mai putin vinovat fata de el? Nu cumva, undeva, candva, in loc sa-i deschid o portita eu i-am trantit-o in nas?

In fine, anii trec la fel de repede, viata merge inainte indiferent ca vrem sau nu noi. Ce am invatat pana acum la sanul bisericii mama e ca: nimic nu e intamplator in viata asta, totul are o ordine si o disciplina interioara sau exterioara; nimeni nu-ti scrie in frunte destinul (cum gresit se afirma: "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus"- poate doar momentul mortii, in nici un caz felul cum mori); fara Dumnezeu suntem suferinzi chiar de am fi cei mai sanatosi oameni (fizic vorbind) si cei mai saraci chiar de am avea milioanele de dolari la tescherea; un om fara constiinta sufletului spiritual n-are cum sa inteleaga existenta unei fiinte spirituale mai presus de fire si de intelegere; un om fara constiinta pacatului nu poate avea un echilibru interior care sa-l faca sa interactioneze pozitiv cu cei din jur; un om care nu-ti accepta explicatiile poate fi usor strabatut de fiorul sfant atunci cand nu o minune, ci un cutremur ii va zgudui viata; cine hraneste spiritual pe cineva, chiar daca "mancarea" asta va fi mult timp aruncata la gunoi de cel/cea caruia ii este destinata, trebuie mai intai sa se inarmeze cu multa rabdare si sa faca asta din dragoste, nu numai din convingerea ca acesta e un lucru bun; cine daruieste aceasta dragoste crestina nu trebuie sa se astepte la multumiri si sa stie ca mai devreme sau mai tarziu samanta pe care o arunca poate sa dea rod- nadejdea poate sa dea rod bun, deznadejdea niciodata. Sunt multe lucrurile pe care le-am invatat, dar totusi atat de putine in comparatie cu cat de adanc este sacul plin cu aceasta invatatura... Si totusi, chiar de n-as sti nimic din stiinta lumii sau a bisericii, in sinea mea exista acel "ceva" fiintial care isi cere legatura cu eternul, cu viata vesnica. Pt. ca, in ultima instanta, a trai doar cu gandul ca viata dureaza doar pe pamant si dincolo suntem desfiintati este optiunea acelora care nu stiu sa iubeasca cu adevarat. Iubirea este nemuritoare, trece dincolo de mormant, e vie si lucratoare ca picatura de apa ce loveste stanca de granit. Asadar pe unii ca acestia trebuie mai intai sa-i invatam sa iubeasca, abia dupa aceea sa le vorbim despre dogmatica crestina.

Si un ultim aspect: impietrirea inimii nu este semnul ateismului din om, ci al lipsei lui Dumnezeu din viata acestuia. Poti fi un "slab" crestin, fara o viata dusa pe principiile evanghelice, dar asta nu inseamna sa fii ateu. Dar poti fi un bun teoretician modern care cunoaste numele si miscarea tuturor stelelor si prin aceasta ti se pare ca Dumnezeu este desfiintat nemaiaflandu-si rostul intre conceptiile tale- asta te poate face sa lupti impotriva Lui. Asadar ateu inseamna sa fii/te pui impotriva Lui. Pt. unul ca acesta exista alternativa "Saul pe drumul Damascului". Si, apropo, menirea vietii tale nu e sa-i mantuiesti pe altii, ci pe tine insati. Fa aceasta si celelalte se vor adauga de la sine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: