caruta si nici carutasul implicati

orice, ce implica miscare , gandire se numeste sport

Omri si Gilad, fii lui Sharon sunt implicati,
este vorba de 1.500.000 dolari pe de o parte, iar pe de alta parte de sute de milioane de dolari
cui profita? lui Sharon!
Nu este prima afacere de Coruptie in Israel

Cred ca pe Dumnezeu il putem "vedea" in trei ipostaze: bun, rau si indiferent. Desigur e important si la ce ne raportam cind facem asta...
Dumnezeu rau e...non-sens, dar Dumnezeu indiferent e cea mai dureroasa ipostaza!
Caci practic, noi nu avem nevoie ca Dumnezeu "doar sa existe" ci sa se si implice! Permanent!
Daca ceva sta in puterea mea sa fac si prin asta as schimba o stare de lucruri in mai bine, si totusi nu o fac, simt ca ma fac,de fapt, partasa la raul care exista!
E ca si cum as veni seara tirziu spre casa si undeva in drum vad scena unui viol si aud victima strigind ajutor, dar trec mai departe si imi vad de drumul meu...Si nu fac nimic! Atunci, cred ca sunt la fel de vinovata ca si violatorul insusi!

Pe de alta parte, Dumnezeu, in cele mai multe situatii actioneaza prin oameni...Intrebarea e citi dintre noi sunt gata sa raspunda chemarii? Citi dintre noi s-ar duce in Burundi, de exemplu, sa participe la alfabetizarea copiilor de acolo? Citi fac donatii in scopuri caritabile, citi se implica, citi ajuta, citi se sacrifica pt. scopuri nobile, pt. altii?

Cand implicarea emotionata e mare esti de multe ori tentat sa-ti cumperi un pistol (sau un [RPG-7], de ce nu? :) ) si sa iti faci singur dreptate...

Raspunsul nu e usor. Personal, adoptand credinta crestina cred ca indiferent de decizia stramba a unui judecator exista un Judecator care le va judeca pe toate cu dreptate. Chiar si asa, de multe ori simt o dorinta sa caut un RPG-7 :)), noroc cu sotia mea care ma linisteste cu un "las' ca le stie El [Dumnezeu] pe toate"... :)

"De la primele atestari ale romilor în România, ei erau servitori, si apartineau mosierilor, mânastirilor, si curtilor domnesti. Multi erau tinuti din cauza meseriilor specifice pe care le aveau. Pâna la abolirea sclaviei în secolul al XIX- lea, noi grupe de sclavi au fost aduse cu Imperiul Otoman. Viorel Achim ofera o perspectiva asupra tuturor tipurilor de sclavi care existau, în functie de tipul de proprietar, profesie, felul de tribut pe care romii trebuiau sa îl plateasca stapânilor lor, si în functie de sedentarismul sau nomadismul lor.
Acesta era un nomadism în care oamenii traiau în sferturi fixe de iarna, iar vara calatoreau pe aceleasi drumuri, vizitând aceleasi locuri în fiecare an, având un permis de la proprietarul lor. Din punctul de vedere al nomazilor, aceste permise ofereau chiar si protectie: a le face lor rau îi facea rau puternicului lor proprietar. Fara asemenea documente ei ar fi fost priviti ca sclavi fugiti, iar aceasta era privita ca o crima. Acesta era un sistem bine controlat, si în zile determinate ale anului ei trebuiau sa plateasca tribut proprietarului lor. Oriunde în lume greseli si deprecieri interveneau în relatia dintre nomazi si sedentari.
Pentru sedentari, pamântul si cladirile sunt bunurile cele mai importante în care investesc si pe care vor sa le lase generatiei viitoare. Nomazii nu pot vedea valoarea acestor bunuri: "nu le poti lua cu tine". Ei prefera sa investeasca în lucruri cum ar fi: carute, aur, cirezi mari de vite, care în mentalitatea sedentarilor nu au o valoare stabila. Toate considerate de autor ca fiind "bani risipiti".
În acele vremuri nimeni nu era egal fata de altcineva. Aceasta egalitate este un principiu destul de recent al dreptatii. Fiecare grup, în concordanta cu clasa, religia, limba, descendenta, chiar si din acelasi imperiu sau provincie, avea statutul sau, era guvernat de un set de legi diferit si cadea sub jurisdictia unor judecatori diferiti. Din cauza acestor statute diferite, casatoriile între grupuri erau foarte limitate, astfel diferitele culturi cu seturile lor de norme si valori, activitatile economice tipice, limbile, s-au mentinut pentru secole.
Mai târziu, ca parte a politicii de asimilare a romilor, membrii diferitelor grupuri au fost obligati sa se casatoreasca între ei. Un exemplu al unei astfel de politici a fost legea proclamata în 1783 de Joseph al II-lea, împaratul Imperiului Austriac, care organiza viata romilor din Transilvania în detaliu. Ei erau obligati la asimilare totala cu cei din jur: nu aveau voie sa vorbeasca în propria limba, sau sa îmbrace portul traditional, li se interzicea casatoria în cadrul etniei, nu erau lasati sa dreseze cai, iar numarul lautarilor a trebuit redus cât de mult posibil. Copiii lor au fost nevoiti sa mearga la scoala, fiind sub responsabilitatea preotului local. Mosierul trebuia sa le acorde terenuri mici de pamânt astfel încât acestia sa fie implicati în agricultura. Oricine îsi abandona casa sau locul de munca era tratat ca vagabond si era adus înapoi pe locul unde era înregistrat. Implementarea acestei legi depindea, în orice caz, de conditiile locale si de aceea variau foarte mult de la o provincie la alta.


Abolirea sclaviei


Sub influenta miscarii internationale de abolire a sclaviei, si în ciuda rezistentei dârze opuse de nobilime, la mijlocul secolului al XIX-lea grupuri de sclavi, incluzând grupuri de romi, au fost eliberate în Valahia si în Moldova. Aceste masuri au avut ca obiectiv obligatia ca romii sa fie legati de satele în care urmau sa lucreze în agricultura pe aceleasi baze ca si alti tarani: o parte din recolta trebuia data proprietarului de pamânt. Multi romi au refuzat loturile de pamânt ce li se acordasera în aceste conditii neavantajoase, si au ales sa îsi mentina profesiile lor. Pentru ei abolirea însemna o agravare a exploatarii lor. Multi dintre ei s-au mutat la marginea oraselor sau satelor, si ca rezultat în fiecare sat s-au asezat cei care prelucreaza metale precum si alti mestesugari, unde populatia din agricultura avea nevoie de deprinderile lor. Bineînteles ca o parte din populatie au devenit tarani, în primul rând cei care deja lucrau ca sclavi pe acel pamânt. În jurul unui numar de mânastiri, satele erau formate în principal sau chiar în totalitate din romi.
Unele grupuri nomade si-au continuat stilul de viata itinerant. Primavara, veneau din calatoriile lor de iarna în satele de care apartineau în mod oficial, îsi plateau taxele, si apoi calatoreau în toata tara pâna iarna urmatoare. În timpul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea si la începutul celui de-al XX-lea, abolirea sclaviei a iscat un puternic val migrator spre alte parti ale Europei si spre America.



Perioada interbelica si al doilea razboi mondial


Perioada dintre cele doua razboaie mondiale se caracterizeaza pe de-o parte printr-o mai mare asimilare a romilor si pe de alta parte aparitia unei miscari proprii de emancipare a acestora. Au fost fondate organizatii cum ar fi Uniunea Generala a Romilor din România. Din nefericire, ele nu au avut timpul necesar pentru a se consolida. Dupa instalarea dictaturii regale si izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, aceste organizatii au fost dizolvate. În aceasta perioada, progresul industrial a facut ca multe din bunurile lor manufacturiere sa devina demodate si non-competitive. Artizanatul lor era în declin; unele meserii au disparut pur si simplu.
Rasismul care a aparut în perioada interbelica nu a fost inventat de catre germani. Istoria lumii este, din pacate, plina de astfel de izbucniri ale rasismului. Strategiile variau de la reducerea grupurilor mari la un statut marginal al unei cetatenii de categoria a doua, sclavie, la epurare etnica si genocid total. În aceasta perioada, asa-numitii "oameni de stiinta" au scos la iveala justificari "stiintifice" ale inferioritatii unor grupuri etnice, usurând în acest fel drumul politicilor promovate de guvernul condus de Antonescu, împotriva romilor. În 1942 cam 25000 de romi au fost deportati în Transnistria unde au fost lasati pe bancurile râului Bug, fara a avea unde sa munceasca si fara suficiente mijloace de subzistenta. Selectia acestora s-a bazat pe stilul de viata, nomadism, timpul petrecut în închisoare, lipsa mijloacelor de subzistenta sau a unei ocupatii permanente. Aproximativ jumatate dintre ei au murit acolo.


Regimul comunist

Sub regimul comunist toti erau egali în fata legii. Bineînteles, ca în."Ferma Animalelor" de George Orwell, unde unii erau "mai egali" decât altii. Desi o lege nu facea distinctia între grupuri, unele grupuri erau mai afectate de o lege decât altele. O "hârtie" putea discrimina foarte mult. Regimul comunist nu le-a recunoscut romilor statutul de minoritate etnica, si ca o consecinta, nu li s-a acordat o educatie în limba lor natala, si nu s-a tinut cont de specificul lor cultural.
În acele timpuri, datorita politicii angajarii totale, fiecare avea un loc de munca si un câstig, care îi asigura persoanei îngrijire medicala gratuita, un numar de zile de concediu si dreptul la pensie. Multi romi au lucrat ca muncitori necalificati în uzine mari, sau în "cooperativele agricole de productie" (fermele de stat).
O data cu închiderea unor mari uzine sau cu reducerea fortei de munca la un nivel mai competitiv, si cu retrocedarea terenurilor cooperativelor catre proprietarii originari, majoritatea romilor si-au pierdut slujbele. Multi dintre ei si-au reluat modul de viata traditional, incluzând reîntoarcerea la nomadism.
Diferitele grupuri de romi s-au adaptat în diferite feluri la noua situatie. Unii dintre ei si-au gasit relatiile profesionale, prietenii, în timp ce altii sunt victime ale saraciei si discriminarii si nu au nici un mijloc de supravietuire.



Bibliografie:

Achim, Viorel:
1998 Tiganii în istoria României, Bucuresti: Editura Enciclopedica
Fonseca, Isabel
1995 Bury Me Standin. London: Chatto and Windus
Fraser, Angus
1994 The Gypsies. Oxford: Blackwell Publishers
Stewart, Michael
1996 The Time of gypsies. Boulder: Westview Press.
Yoors, Jan
1967 The Gypsies. New York: Simon and Schuster "

[www.edu.ro/download/istoria_rromilor_v4.pdf] - situl e al Ministerului Educatiei, sper ca nu-i o frauda ...:(

ps. regasesc stilul lui 'enigmescu' la un vechi (de-acum antic) forumist care-si spunea 'dogmatic' si cu care am discutat candva despre atitudinea lejer didactica a mesajelor pe care le redacteaza.
Dogmatic isi construia argumentele practicand o forma interesanta de maieutica.

Mi-a placut sa studiez asta...

A fi de părere şi de un gust cu altul este o nevoie şi o plăcere.

Însă şi contrariul poate implica plăcere, şi corespunde prin urmare unei nevoi.

Este apoi şi plăcerea de a-l aduce pe altul la plăcerile tale; există însă şi nevoia de a-l ţinea departe de ele.

Este chiar o voluptate de a te menţine în divergenţă.

Aceasta nu din copilăroasă îndărătnicie, ci pentru că dintr-un început excomunici pe un anume celălalt din viaţa sensibilităţii tale.

În constatarea repetată a diversităţii noastre intervine un stimul estetic, şi ne găsim astfel o plăcere de contrast.

Pentru a înţelege asemenea dispunere, nu e cât de puţin nevoie să ne amintim cazul fariseului.

În acea plăcere a contrastului nu ne gândim a mulţumi domnului că ne-a făcut mai de bun soi decât pe altul, ci constatarea că celălalt este aşa, iar eu altfel, funcţionează ca agreabilă curiozitate.

Este un ingredient pitoresc, pe care ni-l descoperă creaţiunea; şi ar fi de un pesimism ininteligent a nu crede în naivitatea acestei plăceri.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Originea etnica implica apartenenta politica.
UDMR-ul s-a infiintat foarte repede dupa revolutie si s-a dovedit remarcabil de stabil.
Nu stiu care-i proportia etnica din Satu-Mare, dar daca va iesi un caft ca cel de la Targu-Mures sub ochii blanzi ai Europei negociatoare, atunci va fi fost elementul etnic important sau nu?

"Nu cumva inseamna, implicit, recunoasterea faptelor?"
Sau poate si-a facut suma. Sau si una si alta...

Sa fac bagaje (implicit sa si plec in diverse locuri), sa fac poze, sa citesc, sa descopar locuri frumoase pe care sa le tin doar pentru mine, sa gatesc.
_____________________________________________________
Membra SIMC - Securitatea Inchizitoriala Mister Cafenea

Atata vreme cat produsul e prin insasi definitia sa un obiect cu fin mercantil, nu vorbim de etica ci de comert, vorbim de economie si de gestiunea acesteia.
Un anumit grad de etica a consumatorului nu pot totusi exclude.
Un produs adus pe piata reprezinta conceptia despre etica a celor raspunzatori pentru realizarea lui, respectiv gradul de renuntare la principii etice in favoarea capitalului.
Gradul de etica a consumatorului consta in a alege daca foloseste produsul - consimtind implicit la principiile etice ale realizatorilor - sau nu.
Iar alegerea aceasta nu-i este dictata de nimeni.
In cazul prezervativelor, este alegerea fiecaruia de a le cumpara pe cele cu striuri sau nu. In varianta ultima, noul produs ar ramane in rafturi si ar sfarsi prin a nu mai fi produs. Indiferent de publicitatea care i s-ar face.
Alternativa ar fi, ca un produs prost - inutil, imoral, etc... - poate fi vandut doar datorita publicitatii care i se face.
Ca nu ne gandim constient la principiile noastre etice la tejgheaua cu prezervative este clar, insa cred ca cererea si oferta este odata un principiu economic intr-o piata cat de cat libera de desfacere si al doi-lea o lupta, dusa intre producator si consumator: Producatorul trebuie sa produca pentru un consumator pe care l-ar dori mult mai maleabil, lipsit de principii si dorinte, iar consumatorul trebuie sa cumpere, pentru ca producatorul sa poata produce mai departe.
(Lupta de care am scris este bineinteles un eufemism si descrierea mai mult decat sumara. )
Pentru lupta fiecare isi are strategiile proprii: Producatorul pe cele economice si consumatorul pe cele morale. Sigur ca mai sunt si alte componente (putere de cumparare, factorul social, etc...), dar - cum ziceam - nu intru in detalii, cu atat mai mult cu cat nici nu suntem asa departe unul de parerea celuilalt...

Ca sa vorbim de cazuri concrete, prezervativul e un necesar al societatii eliberate sexual, insa cel cu striatii e produsul ce intampina un complex masculin.
Un complex are cauze, o evolutie si un stadiu momentan.
Iti dau dreptate cand scrii mai jos:

Etica ne-ar sugera o mai buna informare, mai multe dialoguri, etica ne-ar obliga la vindecare, caci un nefercit trebuie ajutat...
numai ca momentul tezei este prea tarziu ales: Generatia adusa de tine in discutie oricum nu mai poate fi "vindecata" cum scrii tu, nici ca terapie contra complexului, nici ca masura impotriva conceptiei unor femei ca partenera una de data asta, din ce in ce mai intransigenta. In treacat, cred ca femeile "intransigente" nu constituie majoritatea, la fel de putin ca si barbatii complexati. Ca numarul indivizilor din cele doua multimi a crescut, pare insa a fi adevarat.
Ce ramane este prevenirea.

A preveni deteriorarea eticii si a moralei, revine insa unor mecanisme care si in lumea capitalului organizat - ca de exemplu in tarile vestice - nu au mare trecere la purtatorii de decizii si nici la multimea consumatorilor "manipulati" de masurile publicitare. De ce? Pentru ca prevenirea este fie tema unor organizatii nonguvernamentale fie "inhamata" la carute politice nationaliste, de grupari ale caror predici morale nu mai induc pe nimeni in eroare cu privire la caracterul lor demagogic.
Biserica patroneaza cu mai mult sau mai putin succes organizatii si actiuni caritative, dar primele rationalizari cand lipsa de fonduri devine amenintatoare, se fac in aceste locuri.

De aceea, cred ca iritarea ta este indreptatita, dar stiu ca sansa de a opri aceasta dezvoltare sunt relativ reduse mai ales in conditiile in care Romania este deja - si devine din ce in ce mai mult - implicata in transformari dictate de dorinta de a adera la EU.

Ori asta e urat. E cat se poate de urat si de lipsit de scrupule sa te folosesti de o slabiciune.
Lumea capitalului nu are numai parti pozitive, ci si un revers al medaliei, cu care mai ales oamenii din societatile unde patronajul statului a fost omniprezent au probleme.
Problemele constau in ceea ce este denumit placativ "propria raspundere a individului", dar ce uneori are mai degraba un iz de "Pai, ai avut libertatea de a alege. Cine-i de vina ca n-ai ales cum trebuie?".

"Fabricile de dorinte" din vestul Europei s-au miscat in ultimii ani in mod accelerat in directia capitalismului de tip american, unde notiunea sociala este si mai mult lasata la libera alegere a individului.

De aceea am scris anterior despre libertatea deciziei si celelalte. Este foarte frumoasa libertatea, insa aceasta nu consta doar din libertatea de a face sau nu un pas - o cumparatura - ci si din raspunderea pentru propria bunastare.
Oamenii din fostul bloc comunist care vin sa lucreze si traiesc in Occident, pot scrie romane despre compromisele care trebuiesc facute din proprie raspundere - nu pentru ca-ti cere cineva - si despre sentimentul pe care-l au atunci cand vorbesc cu oameni ramasi acasa, care sunt de parere ca n-au coloana vertebrala, ca mandria nu poate fi calcata in picioare decat daca o faci singur, si asa mai departe.

caci totul se educa si se poate recicla totul. Mai tarziu sau mai devreme toti cad.
Da. Dar vin altii.
Capitalismul este cel mai inuman sistem social pe care omenirea il cunoaste. Dar alternativele sunt si mai rele...

Prin urmare: Libertatea ta de a cumpara sau nu prezervativul cu striuri este la fel de intangibila ca si libertatea de a urmari un alt post de TV cand incepe blocul publicitar.
Atat am vrut sa spun...:-))

"poate ar fi bine ca unele lucruri sa le discutam in
particular, ca intre amici, vreau sa cred! Altfel nu facem decit sa amplificam aceasta
stare de dezbinare a comunitatii fotografice si mai ales sa cadem in aceiasi greseala
pe care o reprosam la fiecare 10 mesaje ALTORA."

Chestia cu discutatul particular ca intre amici e moarta in coteatza.

Adica, sa zicem ca a fost o data ca niciodata un tip care s-a gindit la
o carutza; pe vremea aia carutze nu prea erau, si nici drumuri virtuale
pe atunci.
Si se adunara niste amici, care s-au tot perindat cu idei
de cum sa se conduca acea caruta, si care amici au ajutat in mod real;
pe urma viata ca viata, al de facu respectiva caruta se gindi ca gata,
experimentul fu interesant, si caruta poa sa mearga si singura, cu alti
cirmaci, alti cai, pe alte coordonate, de ce nu, cu alti carutasi, care or fi.
Trecu timpul si se suira in caruta alti toarasi si treaba mergea inainte.
Unul dintre ai suiti se apuca sa injure pe al de facu caruta;
daca ar putea ar da si niste bice, dar in lipsa si pentru ca era public
se multumi sa puna laba si amprenta (exista si filmul...) pe lentila frontala a
aparatului din mina alui de gindi caruta.
Mai trecu timp, si pentru ca asa e viata si pentru ca nu suntem normali
daca nu ne apucam sa injuram si sa dam flegme, cum ziceam, al de scrijelea
la caruta se apuca, pen`ca era prea liniste, sa dea la gioale si sa spuna timpenii
despre acelasi care de fapt nici nu il baga in seama ca nu avea de ce.
Problema e, ca, asa cum e la noi, ailalti din caruta se uitau impasibili dupa flori,
copaci, nori si pasarele, si era ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat; adica
ce pistilu, traim in democratie, fiecare scrie ce vrea, nu putem cenzura.

Eu nu am pretentia ca tot ce fac eu - daca, desigur, fac ceva, ceea ce iar e discutabil -
sa placa tutror; mi-ar place insa ca cei ce maninca rahat sa o faca obiectiv,
ca nimeni nu e fara clipe de ratacire sau fara lungi momente de lipsa de har in creatie.

Ma mihnesc momentele cind imi dau seama cit de jos poate ajunge spiritul bolnav
al unora, si ma mihnesc si mai tare momentele cind fosti amici nu dau decit
apa la moara unei chestii jenante lasind treaba sa continue
ca si cum nimic nu s-ar intimpla.

Asa ca discutatul particular are rostul lui de obicei, dar iata ca sunt
obiceiuri si obiceiuri si lucrurile sunt mai complexe decit par.

Din punctul meu de vedere, caruta de care facem vorbire nu are decit sa se duca
inainte cu carutasii drepti, drept privind linistiti in zare si fluierind primavaratec,
in timp ce unu` mai da pe sestache cu biciul la public asa, de plictiseala.
Asta e viata.

Mda, se pare ca sint anumite lucruri, personale, care se pun inaintea
interesului comunitatii! Pina la un anumit nivel, poate e normal, dar
cind asta se transforma intr-o obsesie si in plus duce la spalarea de rufe
in public... eu personal nu o inteleg. Si ce am spus aici e valabil pt. toate
partile implicate.
Ce este insa neplacut este ca in loc sa cream, cei mai in virsta, ori cu
mai mare experienta in domeniu, un climat pozitiv de discutie, ne coborim
la nivelul unor discutii de mahala. Ori asta nu cred ca ajuta in nici un
fel la dezvoltarea unei comunitati. De aceea spuneam mai jos ca
e preferabil ca unele probleme tehnice sa le discutam direct in particular,
iar aceste animozitati personale sa fie rezolvate in alte locuri.

Si acu' sa revenim la linistea unei cafenele virtuale...

Apropo, care mai este politica de postare a mesajelor aici? Dl Ragalie de la Fotomagazin asteapta de vreo 24h sa-i apara un mesaj apropo
de discutiile de ieri...

Ma enerveaza raaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaau!
Ca alea e oameni egoisti si nu vrea sa ramana nemaritate ca le arata lumea cu degetu' si zice ca e fata batrana. :oP
Si mai ales cand se implica si caruta cu cinci-sase pana la n roti pe motiv ca "trebuie si ea saraca sa traiasca, pai ce poa' sa faca daca nu-l iubeste pe barbacsu' avocatu'?" ma enervez de-a binelea. Uite-atata:
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ei, prietene "greieras", ma bucur ca ai cheltuit din timpul tau pentru a citi.
De ce incepe asa? Pai...e cumva o greseala gramaticala sau vreo cacofonie? Oare toate florile au aceleasi culori? Varietas delectat...
Poate pt ca personajul rememora ceva din trecutul sau foarte apropiat. :-)
Poate ca nu ai observat, dar fiecare om are o masca (sau un set intreg) pe care le foloseste cand se afla intre altii. E o idee profunda aici, nu un divertisment ieftin. Rareori suntem noi insine, si cred ca alea sunt cele mai valoroase momente. Ideea e ca viata in societate presupune conformarea fata de anumite standarde indiferent de starea ta sufleteasca de moment, pe care trebuie sa o ascunzi cumva. In conditii normale reusesti, dar uneori cand presiunea e prea mare "se da arama pe fata", adica poti vedea in spatele mastii...
Pai ma framanta faptul ca noi, ca fiinte umane, valoram mai mult decat niste "reguli (idioate) de ordine interioara", de ex. Se intampla prea adesea ca punem caruta inaintea cailor, sau, altfel spus, lasam ca principii secundare sa ia locul celor mai importante...De ce? Pentru ca de obicei e mai simplu, mai comod, sa te ascunzi intre asa-zise reguli (principii, etc) si sa le folosesti ca o scuza pentru a nu te implica. Implicarea COSTA...iar noi traim in "epoca telecomenzii"...

"eu incerc sa scap de fofoloance sa scot in fata imaginile bune
care de obicei ajung uitate in arhiva "

Sa inteleg din fraza de mai sus ca sunteti profesionist. Ca lucrati in
domeniu, care este, ca stiti care poze e bune si care nu,
ca aveti - poate - probleme sentimentale legate de meseriile colaterale
sau poate chiar implicate in imagine, ca aveti o parere despre cum merge
treaba fotografica, ca sunteti preocupat de cost of doing business in
fotografie, ca va doare cind vedeti cit de multe imagini timpite se
publica, ca sunteti sensibil la inexistenta unui sindicat al celor de pe linga
caruta imaginii, etc, etc.
Astea sunt chestii pe care cafegii ar dori si ei sa le stie, in cele citeva
secunde pe an pe care le mai aveti de pierdut pe acilea.
Altfel totul e ochei, lumea face fotografii, bloguri, incercari,
participa cu imagini pe liste, dar lipsesc aia care sa spuna ceva
despre ce se intimpla si ce se vede, si cind apare unul care mai
mormaie ceva, ala e vre-un boshorog nenorocit care habar nu are
pe ce lume e si ca o poza buna e aia cu o umbra bicioclista filata
si nu altceva. Ce pacat.

Stiu de Napoli, dar eu zic ca nici românasii nu-s mai prejos. Exemple constatate in interval de maxim 2 ore:
1. Caruta pe drum european (intotdeauna m-am intrebat de ce-i zice "european"), noaptea, semnalizata cu BRICHETA aprinsa intermitent de carutas
2. Bicicleta nesemnalizata, pe acelasi drum european, noaptea, cu butelie in spate. De biciclistii sau pietonii beti nu mai zic.
3. Cisterne depasindu-se una pe alta in curba, in coloana de masini
4. Trabant complet nesemnalizat (nici o lumina; chiar ne intrebam daca merge sau l-a impins cineva la vale)
5. Masina de gogosi depasind doua jeepuri si un audi, evident, tot in curba si in coloana. Ca si multe alte masini care mergeau mai mult pe contrasens, dar asta cu gogosi mi s-a parut culmea :)
6. Tiruri depasind masini mici (mai e nevoie sa precizez, in aceeasi coloana, pe serpentine, noaptea) - ca doar daca nu le faci loc, ce le pasa, te lipesc de bordura si gata! De fapt, am vazut un accident care s-a intamplat exact asa; cum am trecut, "meseriashii", inclusiv cu masini mici, si-au continuat depasirile cu aceeasi dezinvoltura. De unde rezulta ca a avea capacitatea sa inveti din greselile altora e ceva rar.
7. Tir supra-incarcat si puternic inclinat pe o parte, care nu putea sa ia curbele pe o singura banda, ci doar pe ambele (cealalta fiind evident pe contrasens). Si cu cata naturalete se baga in ele, fara nici o grija!

Nu mai mentionez ca in Ro nu exista conceptul de distanta de siguranta, ci doar de mers bara la bara si "baga-te", care se extrapoleaza din orasele supra-aglomerate pe drumurile nationale. Daca iti iei distanta minima fata de cel din fata, desteptii din spate zic ca le faci lor loc sau mergi prea incet si te depasesc. Nu voi intelege niciodata de ce si-ar risca cineva viata pentru a merge cu 3m mai in fata.

In concluzie, frati români, in veci jamais never en mi vida nunca jamas n-am de gand sa conduc pe drumurile din Ro, si cred ca nici macar sa fiu pasagera. Traiasca avionul! Si traiasca tarile cu autostrazi si drumuri civilizate. Eu una refuz categoric sa o patesc din prostia altora! Dintr-o simpla observatie psihologica pe un esantion relevant, rezulta in mod stiintific ca mai mult de jumatate din soferii care circula in Ro au ceva probleme psihice. Predomina covârsitor sindromul isteriei dobândite. Dar admit ca majoritatea problemelor de acest fel ar putea fi evitate daca ar exista o retea de autostrazi care sa merite acest nume.

eu nu am negat valoarea lui eliade. am spus doar ca nu a facut mai nimic pentru poporul sau.

tu ce ai facut pentru poporul tau?
eu ce am facut?
ok, sa zicem ca noi facem parte din vulg...suntem fanul din caruta, nu carutasul! nici macar boii. :))
cred ca-i o greseala faptul, c-asteptam mereu ca un om de valoare "sa faca ceva pentru poporul sau".
el exista sau a existat; a scris sau a creat ceva si e de-ajuns ca-i roman si basta!
Eliade nu-i de vina ca occidentul ne respinge...mai degraba muta-ti privirile in istorie si-n aia care ne conduc sau ne-au condus!
...si la urma urmei, istoria o face poporul; la urne, tot poporul decide!
daca Eliade nu se nastea, pentru nemti, englezi, s.a... eram aceeasi!
Eliade a scris, e roman, nu si-a negat apartenenta la poporul sau...ce vrem mai mult?

______________________________________
La mort est un état de non-existence. Ce qui n'est pas n'existe pas. Donc la mort n'existe pas.

Sunt megies din targul Buzaului, orasul prafuit de la rascruce de drumuri, atestat documentar de 1600 ani!
Familia mamei este de 4 generatii aici, ne tragem din ''sarbi( gresit spus pentru ca gradinarii erau de fapt bulgari)'', iar tata a fost din Judetul Arges(sunt morti de 25 ani), s-au cunoscut la Bucuresti si tata cared ca m-a conceput intr-o permisie de pe front, m-am nascut in octombrie 1945, intr-o aripa daramata a Spitalului Coltea din Bucuresti. De la doi ani pana la 7 ani ma crescut la Mizil, la o matusa pana parintii s-au reunit la Buzau cu casa si serviciile.
Am fost copil unic nascut tarziu, nerasfatat, din parinti profesori, tata=latina si greaca la Scoala Normala de baieti, mama=istorie si geografie la Scoala Normala de fete.
Perioda cat am stat la Mizil a fost hotaratoare pentru educatia si viitoarea mea meserie. Sa va explic cum!
Matusa Antoneta( sora mamei care nu avea copii) si Unchiul Ionel tineau o Bacanie langa un han, la iesirea din micul orasel, pe malul garlei Ineu, deci toata copilaria mea s-a desfasurat intre carute, cai, han si bacanie.
Unchiul Ionel avea obiceiul ca dupa amiaza sa citesca Scanteia, cu glas tare si asa pe la varsta de 5 ani, cunosteam literele mari si citeam titlurile din ziar, iar faptul ca mai cantaream la bacanie stafide, masline,zahar, bomboane, m-au determinat ca in meseria mea de mai tarziu sa fiu un bun AMC-ist( aparate de masura si control).
Totul s-a sfarsit tragic, aveam 14 ani si eram deja la Buzau, Nenea Ionel avea cataracta la ambii ochi, a fost operat la Spitalul Predingher din Ploiesti, si cand i s-au dat bandajele jos si a vazut din nou, a suferit un atac de inima si a murit, la auzul vestii matusa Antoneta s-a aruncat in fantana.
Dumnezeu sa-i odihneasca, le port respectul ca si parintilor mei!
In 1952, ne-am mutat toata familia la Buzau, cu chirie la un avocat , care avea doua camere libere(casa se mai gaseste si azi in centru pe str.Independentii nr.6), o camera dormitorul parintilor, o camera pentru mine care era si sufragerie si bucatarie, wc comun pe un hol, iar baie la lighean.
In aceeasi curte mai statea la parter un carutas, copilaria mi-am petrecut-o cu Mishu, calul care nu a acceptat niciodata prietenia mea,deoarece i-am baut odata apa din galeata lui,iar tata a fost obligat sa cumpere o galeata noua.
Vecinii nostri erau: un evreu cu sapte fete(Ahter, care in final a emigrat cu toata familia in Israel), un neamt care avea un atelier de reparatii(Stosky) si familia Simionescu(adventisti) care aveau un baiat de o seama cu mine.
Acum imi dau seama ca eu crestin-ortodox, am crescut cu catolici, iudei si adventisti la un loc, fara ca asta sa impieteze cu ceva jocurile noatre comune, ba inca de mic copil participam la toate sarbatorile lor religioase.
Am fost dat la scoala in 1952, o singura clasa amarata, unde invatam toti, indiferent de varsta.
Si mai imi aduc aminte ca in iarna anului 1953 a fost o zapada de cainii vecinilor veneau la geamul nostru( la etajul unu) dupa mancare si apa.
In 1952 a avut loc o a doua stabilizare monetara, imi aduc bine aminte ca se schimbau numai 10 mil. pe 10 lei noi, erau multi care nu aveau nici un milion, iar altii saci intregi, se schimba personal cu buletinul, multi dadeau la altii sa schimbe cu o cota parte, bineinteles.
Aproape un an de zile ne-am jucat cu leii vechi care nu mai aveu nici o valoare, carutasul meu, nea Tanase, isi rasucea tigari din ei.
Mai rau este ca aparusera cartelele pe puncte, rationalizarea, aveai bani, magazinele aveau produse, dar trebuia sa te gandesti ce iei pe puncte:ulei, zahar,faina orez, paine,salam,carne sau sa dai 100 puncte si sa-ti iei un palton, dar vreo doua saptamani ce mai mancai?

beeeeeeeeyyyyyyyyyyy!
aia cu "saluturi tovarasesti" e cu TM... tu nu vezi? am platit la Marci Inregistrate o caruta de bani (evident, adunati din biruri)
ia scoate gologanii!
io sunt comitetu' oamenilor muncii si tot io Sindicatu', implicit cu tovarasii.
daca vrei alti tovarasi, asteapta sa vina chinezii... nu mai e mult.
de astia de aici ma ocup eu.

multumesc, dar cineva trebuie sa munceasca ca sa tina toti trantorii astia!
;)))))))))))))))))))))))))))))
deja m-am implicat si cred ca o sa se "implice" in mine tot felul de obiecte taioase dupa postarile astea.