comentarii

casa locul fericirii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
*** - de zaraza sc la: 10/10/2012 10:18:30
(la: Incotro)
continuare

Apoi m-am simţit atras în ceea ce semăna cu un vârtej de energie. La început a fost o mişcare lentă, care apoi s-a accelerat. Am fost cuprins de o frică intensă, şi corpul meu a început să tremure. Am auzit cuvintele „nu te împotrivi" ca şi cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simţeam că sunt tras într-un gol. Mă simţeam ca şi cum golul se afla mai degrabă în mine decât în afara mea. Dintr-o dată, nu a mai existat nici urmă de frică şi m-am lăsat să alunec în acel gol. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat după aceea.
Am fost trezit de ciripitul unei păsări din faţa geamului meu. Nu mai auzisem până atunci un aşa sunet. Aveam încă ochii închişi şi am avut imaginea unui diamant preţios. Da, dacă un diamant ar putea scoate un sunet, aşa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fără să mă gândesc, am simţit, am ştiut că este infinit mai multă lumină decât ne dăm noi seama. Acea lumină blândă filtrată de draperii era iubirea însăşi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat şi m-am plimbat prin cameră. Am recunoscut camera şi mi-am dat seama că niciodată nu o văzusem cu adevărat până atunci. Totul era proaspăt şi pur, ca şi cum tocmai ar fi fost creat. Am luat în mâini diferite lucruri, un creion, o sticlă goală, minunându-mă de frumuseţea şi viaţa care izvorau din ele. În ziua aceea m-am plimbat prin oraş cuprins de o uimire profundă faţă de miracolul vieţii pe Pământ, ca şi cum tocmai aş fi venit pe lume.
În următoarele cinci luni, am trăit într-o stare de pace şi fericire profunde şi neîntrerupte. După
aceea, ea s-a diminuat întru câtva în intensitate sau poate că aşa mi s-a părut mie, pentru că a devenit starea mea naturală. Puteam să funcţionez normal în lume, deşi mi-am dat seama că, orice aş fi făcut, nu aş mai fi putut adăuga nimic la ceea ce aveam deja. Ştiam, desigur, că mi se întâmplase un lucru extrem de important, dar nu îl înţelegeam complet. Abia peste câţiva ani, după ce am citit texte de spiritualitate şi am petrecut mai mult timp cu o serie de maeştri spirituali, am realizat că toţi căutau ceea ce mie mi se întâmplase deja. Am înţeles faptul că presiunea intensă a suferinţei din noaptea aceea trebuie să fi forţat conştiinţa mea să se retragă din identificarea cu sinele nefericit şi extrem de anxios, care este, în ultimă instanţă, o ficţiune a minţii. Această retragere trebuie să fi fost atât de completă, încât acel sine fals, plin de suferinţă, s-a prăbuşit imediat, ca atunci când scoatem un dop dintr-o jucărie gonflabilă. Ceea ce a rămas a fost natura mea adevărată ca existenţă continuă: conştiinţa în starea ei cea mai pură, înainte de identificarea cu forma.
Mai târziu am învăţat să mă cufund în acea lume interioară atemporală şi fără de moarte, pe care o percepusem iniţial ca pe un gol, şi să rămân complet conştient. Am trecut prin stări de o indescriptibilă fericire şi sfinţenie, faţă de care chiar şi experienţa iniţială pe care tocmai am descris-o păleşte. A venit un moment când, pentru o vreme, am rămas fără nimic în plan fizic. Nu aveam relaţii sociale, casă, loc de muncă, identitate socială definită. Am petrecut aproape doi ani stând în parc pe bănci, în beţia celei mai intense fericiri.
Dar chiar şi cele mai frumoase experienţe vin şi pleacă. Prin comparaţie cu orice experienţă, probabil că fundamental este sentimentul păcii, care nu m-a mai părăsit de atunci. Uneori este foarte puternic, aproape palpabil, încât îl pot simţi şi alţii. Alteori este undeva în fundal, ca o melodie îndepărtată. Mai târziu, oamenii veneau din când în când la mine şi îmi spuneau: „Vreau şi eu ceea ce ai tu. Poţi să-mi dai şi mie sau să-mi arăţi cum să-l obţin şi eu?" Iar eu răspundeam: „Ai deja acest lucru. Dar nu -l poţi simţi pentru că mintea ta face prea mult zgomot". Acest răspuns s-a transformat mai târziu în cartea pe care o ţineţi în mână. Înainte să-mi dau seama, aveam din nou o identitate exterioară. Devenisem un învăţător spiritual.
#635599 (raspuns la: #635598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru mine 2005 a fost un an - de oanalaur la: 20/12/2005 16:26:07
(la: Bilanţ 2005)
pentru mine 2005 a fost un an de schimbari majore: oras, judet, casa, loc de munca, colegi, am plecat de langa parinti, prieteni...deci un an de dor, de adaptare, de rezolvat un milion de probleme administrative, legale, etc... nu stiu daca a fost un an bun. s-au rezolvat o gramada de probleme, altele noi s-au ivit, parca mai mari si mai infricosatoare (sau poate ma obisnuisem eu cu cele vechi, cine stie). acum astept sa vad rezultatele: au fost atatea schimbari bune sau nu? deci 2006 va fi probabil un an de raspunsuri. sau cel putin asa sper. dar vorba lui rac: nu aduce anul ce aduce ceasul!
"Daca s-ar crea casa fericiri - de ARTEMISS la: 24/06/2006 22:47:44
(la: Motto-uri)
"Daca s-ar crea casa fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare".rusine sa-mi fie ca nu mai stiu cine a fost omul destept de a zis asta.
Casa e locul din sufletul tau.... - de cosmacpan la: 29/11/2008 19:56:44
(la: dor de casa)
casa e cadoul de sub pomul de Craciun, e cana de vin fiert cu nuci prajite, casa e cozonacul si lumina de inviere
casa e ultimul loc ce-n privirea ta piere....

o casa:http://www.youtube.com/watch?v=q_9em19OurA&feature=related

o alta casa: http://www.youtube.com/watch?v=egbtBIo-1O4

case langa case: http://www.youtube.com/watch?v=5KxP47Izg_8&feature=related
La mine in casa au vorbit si - de Ly la: 05/11/2003 00:49:38
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
La mine in casa au vorbit si altceva decit romaneste. Nu m-au invatat asa ca acum trebuie sa invat singura. Asta peste limbile straine clasice - engleza si franceza !!!

Din experienta personala daca in casa e cel putin un parinte sau bunici ce vorbesc alta limba este bine pt. copii sa invete acea limba.

Asa ca in cazul meu - nu e discutie. Orice copil din casa va invata romaneste. Daca nu vrea aplicam programul ...submarin si il trimitem intr-o vacanta luuungaaa undeva unde nu are de ales decit de vorbit romaneste. Nu vorbeste, nu se intelege cu nimeni !!!

Adevarat ca in caz de copil decis putem gasi in loc, la sfirsitul exercitiului submarin, localnicii vorbim engleza sau franceza dar in principiu daca avem un numar suficient de localnici nevorbitori de alte limbi si copil rezonabil de mic ar trebui sa mearga !!!!

Programul submarin poate fi aplicat pentru mai multe limbi straine si diferite culturi.
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
despre casa - de danavreacasa la: 15/03/2004 01:53:16
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Buna la toata lumea, am plecat din tzara acum 6 luni, dar mi se pare o vesnicie. Am crescut in Bucuresti si am trait si gandit ca ceilalti din jurul meu despre romania...ca suntem saraci...prosti , necivilizati si ca cel mai mare bine care ni se poate intampla , este sa emigram intr-o tzara mai buna. Am doar 21 de ani, poate ca nu stiu sa apreciez unele lucruri si poate ca trebuie sa petrec mai mult timp aici, pana sa-mi dau cu parerea, dar acasa o duceam ..."decent", eram la facultate, lucram, imi cumparasem un Matiz din banii mei si imi duceam viatza "tumultoasa" alaturi de prietenii mei,colindand prin cluburi.Acum locuiesc in state, in Florida , dar in afara de vreme si palmieri , sincer, nu gasesc nimic frumos la locul asta. Oamenii sunt goi si urati, grasi si ignoranti.Casele si cladirile lor sunt plate si oribile, asemenea unor depozite fara urma de arhitectura ori sare si piper. In incercarile mele disperate de a cunoaste oameni interesanti si locuri distractive, n-am gasit decat oameni falsi, femei de plastic si nici urma de distractie, numai excesiv de multa bautura si droguri . Bine....si cluburile de acasa erau tot asa dar nu macar exista pasiune si oameni alaturi de care simteai ca traiesti.Mi-e dor de casa, de aglomeratia de la metrou si de politistii nostrii corupti. Mi-e dor de pietzele cu tzarani si de traditiile si obiceiurile noastre.Am gresit , cand am vorbit de rau Romania,...sunt lucruri in viatza care sunt mult mai importante decat banii si zgarie norii...Nu am realizat niciodata cate libertati aveam acasa si cat de mult imi iubeam orasul meu jegos . Daca ar fii dupa mine m-as intoarce acasa cu primul avion, dar stiu ca oamenii nu m-ar intelege, sunt atat de preocupati sa-si urasca vietile lor marunte si tiganii de la coltul strazii. M-ai devreme sau m-ai tarziu, o sa ma intorc acasa.
milionarul si casa - de (anonim) la: 16/03/2004 22:41:06
(la: Cat va ramane din salariu?)
Un milionar cind cumpara, a doua casa, a treia, a patra, etc., le cumpara ca sa locuiasca in ele, si nu sa le inchirieze. Numai cei care se cred milionari cumpara case sa le inchirieze. Sa luam un exemplu: Boris Becker sau Ion Tiriac, sint Real Millionari, si de acea au case ( locuinte ) in Miami Beach, Monte Carlo, Londra, Paris, New York, Munchen, Bucuresti etc., ca sa locuiasca in ele. Sa luam Individul Fictiv, Ionescu, care locuieste in Chicago, are un asa zis Building, care valoreaza un million de dollari pe hirtie. El depune jos ( down payment ), $ 50 de mii, si se imprumuta de la Banca $ 950 de mii pe 30 de ani, el se crede deja millionar. Nu face fata la cheltuielile de intretinere, taxe de imobil, diferite licentze de la oras si bineinteles mortgage ( pricipal si dobinda ), vrea sa vida Buildingul printro agentzie.
Agentul cere 6% comision, plus Banca re-estimeaza valoare Buildingului si realizeaza ca a fost mult prea mult apreciat cind a fost cumparat, plus ca zona unde Ionescu a cumparat Buildingul, in 5-6 ani a decazut. Deci in loc sa iea pe building cel putzin $1million, va primi $ 600 de mii, in cel mai bun caz. Deci va scoate din buzunar,$ 350 de mii, sa complecteze cei $ 600 de mii, impreuna sa faca cei $ 950 de mii ce datoreaza la Banca, plus cei 6% comision din $ 600 de mii echivalent cu $ 36 de mii
Si Ionescu a fost millionar, 5-6 ani pe hartie dar in realitate a avut un deficit real nu fictiv de $ 350 de mii plus cit a cheltuit de a lungul anilor cu cheltuielile, To Run The Show, plus comisionul.
Daca te imprumuti la Banca in USA, sa zicem pe 30 de ani, dobinda (Interesul), incepe cu 99% si pricipalu ( suma care intra in acoperirea imprumutului) este de 1%. Dupa vreo 20 de ani se balanseaza cele doua si deabia la sfirsitul perioadei de 30 de ani principalu asunge la 99% din Mortgage ( interes plus principal)

Cu stima la totzi de la Cafenea, Steven
#12221 (raspuns la: #12131) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu m-am mutat exact pe locul - de mya la: 04/01/2005 00:35:12
(la: Incendiul din California- sunt români acolo??)
Eu m-am mutat exact pe locul unde a ars, sau ma rog...foarte aproape. Daca ies din casa si merg 10 minute pe dealurile din jur, dau de arbusti arsi pana la radacina. Vecinii mi-au povestit scene de cosmar. Multi din jur si-au pierdut casele, pe aici nu a murit nimeni din fericire. Am urmarit incendiile de anul trecut, prin mesaje cu prieteni americani care stau prin zona. Imi trimiteau imagini in mod constant. Era de necrezut. S-a oprit focul chiar langa proprietatile lor. Ne-am rugat intens si eu si sotul mei in zilele alea pentru ei. Zilnic! Locuiesc in Escondido, in afara orasului, in natura salbatica. Nu dau amanunte ca nu vreau sa ma trezesc cu romani la usa care vor sa le infiez copiii :PPP

Lumea din imprejurimi a trait fara curent timp de trei luni dupa incendiu. Inutil sa va zic ca fara curent, nu au avut nici apa. E o zona foarte frumoasa, extrem de exotica si retrasa. Animalele s-au refugiat in timpul incendiului aici, in zonele unde nu a ars. Acum e plin de veverite, coioti, iepusi de camp, cocosi de camp, serpi si altele. Natura si-a revenit insa se vad urmele arbustilor arsi pana la radacina pe spatii mari, e impresionant.

Aici oamenii sunt foarte optimisti insa, au alta atitudine fata de viata. S-au ajutat unii pe altii extraordinar. Renasc si ei din propria cenusa. Si asta m-a impresionat. Cu tragedia petrecuta acum de Craciun (valurile de tsunami din Asia)...cei de aici s-au mobilizat fantastic, au inceput sa stranga bani, haine, donatii pentru sinistrati. E de necrezut ce poate sa faca solidaritatea intre oameni.
#32641 (raspuns la: #2335) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
REGASIRE I [am revenit] - de oliver la: 06/04/2005 18:44:51
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Va propun spre dezbatere un subiect care porneste de la o dilema personala – REGASIREA, INTRE MISTIC SI SUBLIM. Va trebui sa explic inca de acum diferenta intre mistic si sublim. Este o deferentiere pe care Alain Besancon o epuizeaza in « Dilemele mantuirii » (Humanitas, 2001), teza cartii fiind aceea ca misticul degenereaza in sublim. El urmareste acolo un proces istoric, pe care-l scruteaza cu armele unui specialist in istorie si filosofie politica, ceea ce, desigur, n-am intentia sa fac aici. Eu ma rezum la o retorica destul de patetica, in care va invit sa-mi comentati ideile despre prietenie si iubirea erotica, subiecte pe care le vad introductive pentru problema de fond, care este o obsesie a mea – distanta fizica fata de o persoana iubita, pe care trebuie sa o consideri « prietena ». In acelasi timp, consacrarea sociala a unor pattern-uri relationale din care simt acut nevoia sa evadez. Bunaoara, atunci cand un baiat, prieten al meu, mi se pare ca produce o fascinatie asupra mea datorita frumusetii sale fizice, nu doar spirituale, as fi usurat sa-i pot impartasi aceasta perceptie. Aceasta mi-ar permite o apropiere non-sexuala, ci doar una fizica fireasca, de tipul senzualitate frateasca [spun asta, desi ma tem ca Freud considera apropierea dintre Iisus si apostoli ca una de tipul homosexualitatii sublimate]. Din punct de vedere moral, raman intact, iar din punct de vedere existential sunt sunt mult mai implinit in felul acesta, fiindca sunt reconfortat psihic prin aportul afectiv al prietenului/prietenei cu care nu-mi doresc o relatie sexuala, ci doar una care sa darame barierele sociale formale, stupide. Neconventionalul despre care vorbesc se refera la o dorinta a imbratisarii, a unor gesturi tandre, care sa nu produca de fiecare data suspiciuni si reevaluari a relatiei. Vorbesc, de fapt, despre necesitati profund afective, neimplinite la vremea lor, adica in copilarie...

Ma voi rezuma, deocamdata, la o comparatie intre prietenie si iubirea de cuplu, urmand ca, intr-o interventie ulterioara, sa-mi exprim convingerile profunde in privinta intentiei pe care am avut-o atunci cand am fost gay. Sunteti pregatiti pentru o confesiune ?

PRIETENIA. Despre ce cred ca este vorba ? Porneste dintr-o necesitate elementara pe care o numesc regasire; de aici pleaca dorinta de a da vietii un sens, de a ne-o apropria. Cand am gasit in sfarsit oamenii cu care putem stabili aceasta corespondenta, descoperim sacrul si, prin aceasta, ne impartasim din ceea ce se numeste fericire, desi nu ne putem simti pe deplin fericiti in viata aceasta, fiindca exista starea aceea de latenta a raului, care face imposibila instalarea deplina a fericirii absolute. Regretul ne sfasie si suntem nevoiti sa credem ca suntem parasiti de Dumnezeu, dar aceasta sub aspect emotional, fiindca dintr-un unghi rational, lucrurile trebuie sa fie vazute altfel, sau cel putin asta cred, anume ca noi l-am parasit pe Dumnezeul care ne-a dat, din iubire, se pare, posibilitatea de a-l parasi. Incepand de atunci, noua ni se pare ca viata, daca are vreun sens, acesta il exclude pe Dumnezeu, care nu mai ocupa locul de creator si de restaurator al lumii. Dar mi se pare nejustificata ignoranta noastra, cata vreme nu gasesc centralizare doctrinara mai deplina in afara acestui mesaj al lui Christos catre apostoli : « Porunca noua va dau, sa va iubiti unul pe altul asa cum v-am iubit eu pe voi »...

Iubirea dintr-o relatie de prietenie este, deci, sensul vietii, fapt pentru care prezinta, pentru mine, interesul sublim intre toate subiectele care m-ar putea preocupa. Construirea unei relatii de prietenie autentica este periclitata de excluderea acestui Dumnezeu, care spune ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Sau, El se afla in mijlocul lor. Asta pentru ca aici vorbim despre un subiect pentru discutia caruia ai nevoie de curaj – sacrul. Nu cred ca puteti spune ca prietenia - care te face sa simti ca apartii acelui om care este atent la trairile tale, la nevoile tale cele mai profunde, carora le raspunde, atat cat poate, asa cum nimeni altcineva n-o mai face – este profana. Profan este tot ceea ce este anost, rutina, banalitatea cotidiana ; exponential profana este senzatia de spleen. Dar am dorit cu orice pret sa parasim acest teren al groazei existentiale, fiindca il cunoastem foarte bine cu totii, sau poate ca unii il cunoastem mai bine decat ceilalti... Oricum ar fi, problema mi se pare ca exista dintotdeauna, dar solutiile, desi existente, au fost, sunt si vor mai fi ignorate. Va propun, deci, sa ne intoarcem la solutii.

IUBIREA DE CUPLU. Despre aceasta forma, consacrata si ea, de apropiere umana interpersonala (autentica), consider ca este inferioara – N.B., ca forma ! – prieteniei, asa cum a fost ea descrisa mai sus. Asta pentru ca aici apare un element nou, iubirea trupurilor. Si care este problema, de ce cred eu ca nu ne-am simti mult mai bine, mai fericiti, in bratele iubitei, dacat coplesiti de iubirea (non-fizica) a unui prieten ? Ce fel de problema mai e si asta ? Pentru mine, aceasta problema exista si ea dintotdeauna, si a fost si ea evitata, si exact din acelasi motiv, adica fiindca aici este vorba de sacru, un munte pe care nu oricine poate urca. Iubirea fizica, spre deosebire de iubirea sufletelor, este posesiva, obiectualizeaza, chiar daca aceasta obiectualizare poate fi foarte transparenta in raport cu consistenta spirituala a celor implicati in aceasta relatie. Este nevoie de multa precautie, in relatia erotica de cuplu, pentru a nu leza partenerul, pentru a nu-i destrama iluziile posesiei sale, a achizitiei sale, care este partenerul de viata, asupra caruia se spune, tocmai de aceea, ca are drept de viata si de moarte, sau, varianta mai soft, « pana cand moartea ne va desparti ». Iubirea de cuplu, in principiu, este o institutie sociala (casatoria). Putem, desigur, evita pericolul aruncarii unei relatii erotice, profunde pe plan spiritual, in profan, in social, fie casatorindu-ne si mentinandu-ne la trairea aspectului sacramental, mistic, al casatoriei, fie evitand casatoria si sublimand relatia de cuplu intr-o prietenie desavarsita. Orice am face, problema este sa nu cadem in capcana de a ne imagina ca procrearea speciei ar fi un scop in sine, caci progenitura trebuie sa fie efectul iubirii, care consfinteste – ma rog, desavarseste – aceasta iubire, o stabilizeaza, o fixeaza cat mai bine cu putinta in concret. In fine, eu chiar cred ca este posibila evitarea banalizarii relatiei de cuplu, aruncarea ei in profan, dar aceasta nu o vad posibila decat daca relatia este construita pe premise spirituale profunde.

Imi amintesc de filosofia de viata a batranilor, care cred ca sensul vietii este inteles cam asa : privind in urma, asupra realizarilor din aceasta viata, trebuie sa avem satisfactia de a fi construit o casa, de a fi facut un copil, etc. Imi amintesc, in acelasi sens, cum contrazice Christos conceptia asta bolnava, propunand « acumularea » comorilor « in cer », deci o elevare spirituala sustinuta de asistenta divina, pe care o invocam la liturghie. Oamenii care cred in prima teorie, a achizitiei cat mai concrete, vor cere, desigur, la liturghie, sanatate, confort material si psihic, lucruri care ne instaleaza in profan, care ne coboara sub demnitatea de « chip al lui Dumnezeu ». Dar aceasta nu e decat o paranteza menita sa reliefeze importanta refuzului de a arunca o relatie sacra in profan, a efortului (ascezei, in fond) de a mentine in viata relatia care mi-a dat, cu adevarat, viata, care m-a facut in sfarsit sa inteleg de ce viata trebuie traita...

Va trebui sa ma intorc asupra aspectului fizic al unei iubiri, al unei prietenii erotice, intre un barbat si o femeie, si sa amintesc opinia lui Nikolai Berdiaev, conform careia subiectivizarea, individualizarea, concentrarea asupra elementului mistic, inepuizabil, al persoanei iubite, reduce sexualizarea relatiei, are tendinta sa o sublimeze [si aici va invit sa-mi vorbiti din experienta]. Asa incat, in cele din urma, descoperim ca sufletul, trupul, persoana noastra, nu poate face obiectul nici unui fel de posesie, al nici unui fel de iubire geloasa, exclusivista, depersonalizanta. Descoperim libertatea, acea stare care face posibila potentarea intru adevar a individualitatii fiecaruia dintre noi ; descoperim, de ce nu, fericirea.

cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 06/05/2005 13:13:41
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

don,
era mai bine sa intrebi mai intai femeile ce cred ptr ca eu bucuros accept rolul pe care m-i la dat Dumnezeu nu ca '"companie ptr barbat"" ci ca ajutor pretios ok?

si apoi a venit "eliberarea" femeilor si uite-asa mergem la servici 8 ore, fugim de-acolo ca bezmeticeile sa facem cumparaturile ca apoi sa venim acasa sa ne mai odihnim putin facind:

1 mincare
2 spalat vase
3 lectii cu copii pina la miezul noptii
4 ascultat necazurile si bucuriile sotului
5 suportat sotul moral si in tot felul ptr ca-l iubim
6 dus la culcare moarta de oboseala dupa ce ai pus tot la loc si ai spalat pe jos ca sa nu te iei cu mainile de cap cind te scoli dimineata sa faci pachetele si micul dejun

asta daca nu trebuie sa duci copii (dupamesele) pe la diferite activitati mai intai

7 sa fi tot timpul zimbitoare, iubitoare si bine dispusa ca daca faci greseala sa spui si tu din necazuri, sau sa te plingi, sotul vine cu ideia hai sa cumparam otrava si sa terminam cu viata draga iar copii o iau razna de tot si se sperie si ce educatie e asta in lumea asta care traieste dupa principiul supravietuieste cel mai tare

8 sa te mentii supla, draguta, ingrijita si cocheta sa-i ai fie drag sotului sa se uite la tine nu sa doreasca sa o rupa la fuga cind te vede

unde e cea/cele care au cerut egalitate ca nu vreau sa va spun ce le-as face ca nu-i frumos

cit despre cel care a scris articolul, ce sa zic, e si el barbat ca tine, de unde sa priceapa nu? nu cunoaste nici biblia dar mite...

oricine poate sa ia fraze din biblie, sa le scoata din context si sa le interpreteze cum ai convine sau cum crede el, nu vreau sa spun cum se numesc scestia
#47276 (raspuns la: #47222) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 12/05/2005 15:15:48
(la: iubire? acum serios vorbind...)
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

in loc sa faci comentariu la comentarii pe gratis, ca tot nu te-a rugat nimeni, mai bine scrie ceva si publica, dar nu filozofie si ia mai intai ceva lectii de scris ca sa nu imbirligi creierele celor care au rabdare sa te citeasca

cit despre iubire, daca nu poti iubi asa cum am descris eu (din biblie, de la Creatorul nostru care a inventat iubirea nu de la mine cetire) e ok, esti tinar si mai ai timp

fa-te critic literar daca te tine cureaua si poti, ca vad ca-ti place dupa ce inveti sa scrii romaneste bineinteles (limba literara)
#48267 (raspuns la: #47829) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 13/05/2005 16:46:26
(la: Ati facut vreodata sex oral ?)
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

m-am referit la:

>daca eram pudici nu discutam pe conferinta asta.
poate la unii, indiferent de varsta, le ridica 'nivelul' de aia vorbesc asa.:).

si solutia care urmeaza e buna in loc de ...
#48590 (raspuns la: #48261) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 15/05/2005 05:10:40
(la: cum ii vedeti pe cei deprimati?)
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

depresia, ca si oricare alta afectiune este de mai multe feluri, mai grava (maniacala) sau mai putin grava, depresie ordinara

eu in viata am trecut prin 6 depresii si o sinucidere dar ptr ca am fost crescuta de 2 parinti crestini care s-au iubit si ne-au iubit si ptr ca Dumnezeu m-a ajutat, am trecut peste toate cu bine

prima am facut-o cind eram f tinara, studenta, maritata cu un constantean afemeiat care atunci cind am ramas gravida mi-a spus sa ma descurc si sa avortez copilul

atunci mi-am cumparat pastile si le-am inghitit si am ajuns la spital unde mi-au facut spalaturi stomacale si ce-or mai fi facut si apoi mi-am revenit si mi-am dat seama ca am gresit, never again

a doua oara am avut un soc cind sotul nr 2 mi-a zis ca s-a insurat prea tinar, vrea sa-si traiasca viata etc dupa 12 ani de casnicie si fara motive, si eu eram tinara, frumoasa etc, nu m-am mai sinucis, m-am uitat inainte

am vorbit cu el la telefon anul trecut, eu in australia el in germania, dupa zeci de ani, a trebuit sa rezolv ceva cu el si a inceput sa m-i se plinga ca a avut 3 infarcturi, operatii la vene, nu mai practica se pensiona etc

a 3-a oara, in sydney, australia, unde locuiam atunci, am depus actele sa intru in invatamint ca profesoara (meseria mea) si mi-au spus du-te acasa si asteapta telefon

am asteptat 7 luni de nu mai ieseam din casa de suparare, atunci am fost din nou depresionata rau, pina cind mi-am luat inima in dinti si m-am dus din nou la ei

cum am intrat pe use mi-au zis: 'bine c-ai venit ca noi ne-am mutata de la un etaj la altul si ti-am pierdut dosarul cu adresa si nu am avut cum sa te contactam'' si mi-au dat post then and there

o inspectoare din estul europei mi-a vazut furia si stupoarea pe fata si m-a chemat la ea in birou si mi-a zis cum e regula la ei, daca vrei sa obtii ceva in oz nu te lasi, te da afara pe use, intri pe fereastra, ce e azi nu, maine poate fi da etc

de atunci am stiut ce sa fac

a 4-a oara a fost in aprilie 99 cind ne-am mutat inapoi in australia din anglia (friguroasa si scumpa) unde aveam de toate, si ne-am dus la tara unde locuia fiul sotului meu si unde a trebuit s-o luam de la inceput

acolo am inceput sa nu pot dormi si sa-mi inchipui ca daca sotului meu i se intimpla ceva eu sunt singura in mijlocul desertului (nu era desert)

toata noaptea stateam treaza si transpiram si dirdiiam de frica, ma apuca si ziua citeodata

doctorul a zis ca e atac de anxietate si nu mi-a dat nimic, nu-i vorba ca nici n-asi fi luat, eu nu iau pastile

apoi am cunoscut sotia unui pastor care mi-a spus ca asta vine de la diavol care vrea sa ma distruga si ea m-a invatat sa ma rog, sa-l caut pe Dumnezeu si sa zic inapoia mea satano

la inceput am crezut ca ea e mai dilie ca mine dar apoi am experimentat si am scapat de anxietate, am capatat puteri noi si in decembrie ne-am mutat in perth

am inceput sa merg la biserica, sa citesc din biblie si sa ma rog si Dumnezeu m-a vindecat

a 5-a oara a fost in 2002 cind am aflat ca fica mea ptr care am plecat din romania s-a intors in ro, dusa de sotul ei, acolo unde nu au pe nimeni si nimic si ca stau intr-un cort

conduceam masina si in fata mea era un camion masiv si dintr-o data am auzit o voce care zicea: apasa pe accelerator si intra in camionul ala si scapi de durerea din suflet odata ptr totdeauna

dar crestina fiind, am stiut ca asta era diavolul si am zis inapoia mea satano si gindul a pierit cum a venit

a 6-a oara a fost in 2004 cind m-am angajat la un liceu privat unde o sefa de catedra nemaritata si rasista umbla dupa mine toata ziua si nimic din ce faceam nu era pe placul ei

am reusit sa suport 2 trimestre dupa care n-am mai putut si m-am dus la doctor care mi-a comfirmat ca am depresie dar mi-a zis ca pot scapa usor de ea

el mi-a zis ca majoritatea celor depresivi sunt asa din cauza de lipsa de bani, boala, sotul le-a parasit, cancer terminal etc si care nu pot iesi din aceste situatii

dar la mine, daca parasesc locul, in loc sa ma infund cu medicamente, piere si depresia, el mi-a confirmat ceeace si eu gindeam asa ca mi-am dat demisia si de atunci fac numai suplinire si sunt f fericita, sotul a fost cu totul de acord, avem bani mai putini dar ce conteaza ca si asa ai cheltuiam

si uite asa m-a ajutat Dumnezeu si am scapat de depresii, fara medicamente si cu viata

cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 15/05/2005 05:45:34
(la: IDIOTI din toate tarile, despuiati-va!)
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului


>da,sigur,dar ceea ce propuneam eu era sa-i lasam pe oameni sa faca ce vor,atata timp cat nu dauneaza celorlalti

vad cu durere ca a-ti inghitit si adoptat pe viteza minciuna asta de mai sus fara sa va ginditi de loc

ce poti face ca om care sa nu afecteze pe cineva? nimic

orice faci in viata, mai mult sau mai putin afecteaza pe cineva

apoi daca fiecare tembel poate aduna 4000 de oameni si apoi sa-i puna sa se dezbrace, ce pretentie avem de la copii nostri care si ei au idei cu duiumul, tineri fiind

cind or lua si ei niste pusti si si-or impusca parintii sau colegii (asa cum au si facut) (altul poate si fotografia intre timp tabloul) e ok nu?

pai da, ca asta e mesajul, faci ce vrei, cind vrei,unde vrei

de nemtii din munchen nu ma mir, ei din totdeauna au fost ptr pielea goala si sex care cu cine apuca de aceea l-au placut pe hitler si de caeea le cresc copii asa

dar eu ma intreb, nu cumva asta e un test ca sa vada cei care conduc lumea asta pina unde pot ei duce masele si cum ( vezi big brother, 1984)

si apoi comercialismul, consumerismul, imoralitatea, ignoranta si toleranta, sunt caracteristicile lumii actuale, nuditatea ce mai conteaza

asta e mostenirea noastra lasata noii generatii daca suntem de acord cu ei si nu ne deranjeaza

la situatii penibile am citit cum o nemtoaica-n pielea goala a cerut foc unui roman intr-un parc

acela trebuia sa-i spuna pleaca de aici ca-mi vine sa vomit, nu mi-o pune pe tava sau sa ia atitudine intr-un fel

daca stam asa, nu facem nimic si mai si suntem de acord ca au dreptul sa faca ce vor atunci sa nu ne mai miram de ce vine peste noi

oricum, eu va multumesc, voiam sa vin in europa, imi era dor, mi-a trecut
cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 15/05/2005 06:48:10
(la: Referitor la "VIN AMERICANII")
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

lui danila

nu faci distinctie intre oameni si guverne, 2 categorii care nu gindesc la fel si nici nu vor aceleasi lucruri

americanul de rind probabil isi gaseste afinitati cu romanul de rind ca si probabil cu oameni de rind din alte natiuni

oamenii din vest(care conteaza) s-au dezobisnuit demult sa creada balivernele din ziare si de la tv, cind vor sa-si faca o imagine de vreun popor, iau jet-ul si se duc acolo la fata locului

dintre cei cu care am vorbit eu despre ro, cei care au vizitat-o, pot sa-ti dau doar un exemplu si anume o fam de englezi, avocati, care merg in ro in fiecare an sa ajute copii orfani si care au adus carti romanesti de bucate, seminte de leustean, patrunjel si marar si care acum gatesc romaneste

acestia, ca si multi altii cu care am discutat, de diferite nationalitati, au numai cuvinte frumoase la adresa romanilor, nu guvernului, si au spus in gura mare ca au avut ce invata de la noi romanii, nu numai din bucataria ro

ce se intimpla in diplomatie si politica e alt fenomen, nu e in sistem sa recunosti calitatile unui adversar ptr ca atunci nu mai esti politician si nu te mai poti da tu mare, daca insa arunci cu rahat in altii, iesi tu in evidenta ca ai chipurile calitati

cit despre baiatul de mingi roman nu vad cum o sa fie vreodata campion cu asa guvern

guvernele insa sunt alta mincare de peste, au interesele lor politice bazate pe cele economice si de conducere al lumii

iar de civilizati, nu suntem si gata, poate o sa ne civilizam odata, nu stiu cind, e drept ca nici n-am avut colonii de unde sa caram aur, diamante etc si ne-am cam chinuit la marginea saraciei

cit despre atitudinea vechii europe fata de america, eu cred ca e cu totul gresita

europenii mai nou denigreaza americanii in loc sa colaboreze cu ei si cine crezi ca va beneficia de asta? musulmanii si chinezii, sa vedem ce bine va fi atunci

cit despre demnitatea nationala si individuala, nu ne-o poate da nimeni, astea le avem sau nu si oricum daca le vrem, le cistigam singuri prin ce facem (national si international) si ce lasam in urma noastra

daca in continuare ''votam cu toate partidele'', nu construim nimic ca lumea, lasam guvernele sa fure si furam si noi si distrugem tot in ro, generatiile viitoare or sa aiba o demnitate nationala si individuala egala cu zero sau chiar mai rau

amariti nu suntem si uite ca eu cred ca mai multi au nevoie de noi de aceea construiesc baze si vor sa facem agricultura organica, ca sa mentionez numai 2

depinde de noi cui, cum si ce nevoi satisfacem si tot de noi depinde cum vom fi priviti de-acum incolo ca la trecut nu are rost sa ne mai uitam

de ce nu ne asumam noi rolul de buni diplomati care sa aduca america si europa la buna intelegere si cooperare, spre exemplu? (unde esti tu titulescu)

asta ar presupune noi guvernanti nu cei vechi, cocliti si corupti care isi vind si mamele pe niscai euro
cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 22/05/2005 01:33:49
(la: Este posibil al 3-lea razboi mondial?)
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

ptr popix

nu cred ca au vrut sa dezbine europa, mai degraba vor sa-si mentina primul loc in lume si sa nu dea socoteala nimanui

nu au niciun interes sa dezbine europa si apoi ea e dezbinata de felul ei, nu crezi?
#50390 (raspuns la: #50285) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 19/06/2005 09:14:22
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

tot ceeace s-a scris despre canada e adevarat. nu oricine se poate adapta emigrarii si vietii de emigrant, am observat si eu in cei 24 de ani de cind am emigrat

cercetatorii romani si cei supra specializati nu trebuie sa paraseasca tara fara un contract de munca asigurat daca nu vor sa se aventureze in necunoscut

doctorii, inginerii si cei cu phd care spala pe jos sau lucreaza sub nivelul lor de calificare sunt sau delasatori sau nu vor sa mai dea examene sa invete si sa astepte prilejul, de aceea se multumesc sa faca orice si nu se mai straduiesc sa ajunga la pozitia la care au fost

cercetatorii in ale emigratiei spun ca unui emigrant ai trebuiesc intre 5-8 ani sa ajunga la acelasi standard de la care a plecat sau chiar la un standard mai bun

dar noi oameni suntem si unora nu le mai arde sa dea examene, sa invete si sa se lupte sa ajunga la standardul dorit

mai exista si efectul pendulului, pendulum effect, care se manifesta la unii emigranti si anume oscileaza dintr-o tara in alta si nu le mai place niciunde sau nu-si mai gasesc locul ptr ca atunci cind au emigrat si-au pierdut identitatea

eu cred ca daca pleci din tara trebuie sa pleci cu gindul ca te poti astepta la orice si ca trebuie sa nu dai inapoi de la nimic ca sa poti sa ajungi la o pozitie similara cu cea pe care ai avut-o sau mai buna

mai conteaza enorm si cu cine pleci si ce fel de caracter ai de felul tau

daca vezi numai nedreptate peste tot, te simti superior sau vrei neaparat sa fi acceptat in cercurile si cluburile bastinasilor sau crezi ca poti face ilegalitati ca sa faci bani fara consecinte, mai bine sa stai pe loc si sa nu pleci nicaieri

daca crezi ca viata inafara e la fel ca cea din romania, cu concedii lungi, prieteni pe care te poti baza, cercuri in care esti cineva si nu poti sa traiesti fara acestea atunci iarasi e mai bine sa stai pe loc

depinde cit de prietenos esti, cit de pregatit esti sa faci primul pas in relatiile cu oamenii, daca poti sa traiesti fara prejudecati, fara sa-i judeci pe altii, ce ai de oferit si daca esti multumit cu putin cind nu ai si cu mult cind ai si esti in general multumit

am citit comentariul unora care si-au facut afacerea lor, e ok, dar asta presupune talent la asa ceva, munca pe brinci, relatii pe care sa le cultivi, cunoasterea la perfectie a legilor a pietii etc. nu oricine poate sa faca afaceri profitabile sau sa treaca de la una la alta cu flexibilitate si s-o tot ia de la inceput

eu am vazut ca viata de emigrant este incomparabil mai grea si mai daunatoare decit cea a romanilor care stau in ro

nu vreau sa descurajez pe nimeni dar cred ca trebuie sa te analizezi bine inainte de a face acest pas iar daca l-ai facut sa nu te lasi si sa lupti cu viata oriunde te afli

dintre cei pe care i-am intilnit eu, si am intilnit foarte multi in 24 de ani, in 3 tari, numai barbatii crestini au ramas intregi la cap, femeile suporta emigratia mai bine decit barbatii si copii de emigranti de cele mai multe ori nu se mai considera romani si se identifica cu societatea in care traiesc

ps in australia s-a dat o lege in ianuarie 2005 in care esti primit cu rezidenta permanenta si toate drepturile daca stii limba engleza si ai o meserie cautata in australia (au ei o lista la ambasada)

odata venit, diplomele de profesori sunt recunoscute, ceilalti trebuiesc sa mai dea niste examene si posturi se gasesc, nu te pune nimeni la munca de jos

inalta societate si cluburile lor nu le-am frecventat dar nici nu le simt lipsa, nu m-au interesat

in toate orasele mari din australia exista comunitati romanesti mari cu care daca vi in contact poti afla multe lucruri de folos si care te pot ajuta la inceput daca esti om cinstit

in rest cu concediile si cu felul de viata trebuie sa te pregatesti sufleteste sa te adaptezi unui mod de viata complect diferit cu cel in care ai trait inainte de a emigra
Formulele fericirii - de Danila Prepeleac Jr la: 28/06/2005 21:00:41
(la: Adevărul o fundatură , minciuna un alt labirint - file de jurnal)
Simona anomiS, numele rezultat imi aduce aminte de botanica (sic!)

1. Definitia majoritatii celor emigrati inainte de ’89.
“sanatate rezonabila, loc de munca cu o leafa cit de cit decenta, locuinta in care nu te ploua..., "bomba" pe care poti conta sa te deplasezi de la punctul "A" la punctul "B", mincare "pe saturate", apa calda la robinetul din baie si... hirtie igienica la toaleta?...

Acest stil defineste automultumirea care nu creeaza nici progres si nici fericire celor din jur! Produsul acestor tipuri de oameni necesita ... “multa hirtie igienica la toaleta”. Tipul Al Bundy. Nu-i va deranja ca locuinta si masina creeaza cele mai mari stress-uri ale omului modern (taxe, intretinere, imprumuturi bancare, etc.). Ei zic ca sunt cu adevarat fericiti! Si trebuie sa-i credem!

2. Fericire in stil american. Iata cum imi definea un prieten nivelul de fericire in Florida (SUA). Avea un prieten american, John. La un moment dat acesta a inceput sa fie foarte nefericit, parea ca i se innecasera toate corabiile. De ce credeti? Colegii lui John trecusera barcile pe motoare de 200 cai putere si rideau de el ca ramasese cu 100 cai putere (omul avea o jena financiara). Acesta este tipul de om care nu va dormi linistit pentru ca vecinul are “o capra mai laptoasa”.

3. Definitia fericirii pe termene: “daca vrei sa fi fericit o zi taie un porc, pentru o saptamina cumpara un computer nou, pentru un an insoara-te, iar daca vrei sa fi fericit o viata construieste-ti o gradina.”

4. In sens biblic. Da totul saracilor si vei fi cu adevarat liber!

Chiar nu mai lipseste nimic? Astept si alte definitii!

Cand eram mai mititel si ca virsta si ca minte, o tanti care se ocupa cu tot felul de horoscoape si citit in “orice”, mi-a spus ca “sunt pe aceasta lume ca sa invat ce este umilinta”. Nu prea am bagat de seama pentru ca la acea vreme nici nu prea stiam adevaratul sens al cuvantului. Tirziu, cand ca am fost lovit tare si nedrept, am avut ca o revelatie, aducandu-mi aminte de acea tanti si de o serie de intimplari in care am cazut de fazan pe nedrept, incepind cu scoala primara. Iata ca probabil am fost dotat cu o fire “speciala” pentru ca unele evenimente trecute le consider (acum) niste copilarii dar care pe mine m-au afectat teribil, poate chiar schimbandu-mi viata. Citind cele scrise de “cafegii” imi dau seama cat de multi suntem.

Pentru sufletele supuse in permanenta incercarilor umilitoare, definitia fericirii e cu totul alta. Pentru ei va exista “sentimentul de vină, vina celui sătul, care totuşi mai crede celui flămând şi însetat”. Responsabilitatea fata de cei din jur ii va face sa accepte “mediocritatea combinată cu siguranţa”, etc. Poate ca nu vor fi fericiti decit in unele momente din viata. Fericirea va veni mai mult ca “impulsuri” de apreciere din partea societatii sau a familiei, “suficiente pentru a-mi reda speranţele şi încrederea”... Printre aceste “suflete nelinistite” se afla creatorii de valori, umane si chiar materiale.


P.S. Cuvintul pasarela este mult utilizat in Bucuresti. Gara de Nord “a ajuns”, de-alungul anilor, in buricul tirgului. Trecerea peste liniile de cale ferata, dintr-un cartier intr-altul se face pe pasarele care sunt destinate numai pietonilor (la intrare si iesire sunt scari). Am vazut ca multe pasarele au aparut si pe drumul national Bucuresti-Ploiesti. Daca zici pod, automat se duce omul cu gindul la masina, tren, caruta, bicicleta plus oamenii care trec pe acolo.
#57105 (raspuns la: #56783) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 29/06/2005 17:17:31
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

Dumnezeu a dat gonorea, sifilisul si aids-ul celor care fac amor ca si cainii, cu cine apuca, pe unde apuca si cum apuca

dar voi vreti sa credeti in baliverne in loc sa credeti in Dumnezeu, nu stiu de ce ca balivernele nu v-ajuta la nimic dar Dumnezeu va face numai bine zilnic

preamariti in continuare teoria evolutionista creata de mintea omeneasca cu toate ororile ei si o sa vedeti unde duce ea in viitor, ca pina la ora actuala tehnologia moderna creata tot de mintea omeneasca sa ne faca viata mai usoara chipurile, ne-a complicat viata si noua si copiilor nostri, pe copii cel putin i-a bulibasit complect



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...