comentarii

casa spatiul spiritual al familiei


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
curiozitatea! - de dinisor la: 07/10/2004 12:12:49
(la: De ce emigreaza tinerii)
...fatza de lumea de dincolo de granitza,
...fatza de mine insami pentru a descoperi daca ma pot descurca si in alt mediu decat cel in care am crescut,
...fatza de acel evantai de posibilitati despre care multi imi vorbisera.

asta a fost la inceput! apoi, cand ceva timp a trecut, mi-am dat seama ca ea - curiozitatea - a fost impinsa de la spate de nemultumirea de a fi lucrat 12 ani in tzara intr-o plafonare totala, intr-o rutina care incepuse sa ma oboseasca.

putini au fost cei care m-au aprobat cand am plecat, pentru ca am lasat totul balta (casa, serviciu, masina, prieteni, familie) , mi-am facut bagajul si am iesit pe usa. unii m-au condamnat ca as fi inconstienta, altii m-au invidiat ca am curajul. dar nimeni nu m-a inteles de ce toate astea.sunt multi ani de atunci...si subiectul tau mi-a readus in minte aceeasi intrebare: de ce am plecat? simplu: pentru ca nu am mai putut sta! pentru ca nu era suficient ceea ce era!



Viata este timpul ce ne-a fost daruit de la prima pana la ultima clipa!
omul modern - de dragosmp la: 08/02/2006 19:58:27
(la: H.R. Patapievici, Omul recent)
Am primit pe mail ceva interesant, daca l-ati mai vazut nu va suparati prea tare ca l-am postat si eu.

"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate. Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi. Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna pe luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar învatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam."

Nu stiu cine l-a scris, voi aveti idee?

"O pipa da unui om timp de gandire, iar unui prost ceva de tinut in gura"
Cred ca aceste cuvinte se preteaza perfect conferintei - de Motzoc la: 17/01/2007 20:15:54
(la: Cine vrea sa stea de vorba cu zaraza sc?)
Nu mai stiu unde le-am gasit, dar le-am copiat la ''My Documents" si asa vi le redau si dumneavoastra:

PARADOXUL VREMURILOR NOASTRE

Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem
Cladiri mai mari, dar suflete mai mici ;
Autostrazi mai largi, dar minti mai inguste .
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin.
Cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin .

Avem case mai mari, dar familii mai mici .
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp.
Avem mai multe functii, dar mai putina minte;
Mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
Mai multi experti si totusi mai multe probleme.
Mai multa medicina, dar mai putina sanatate.

Bem mai mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Radem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.

Am ajuns pana la luna si nu inapoi, dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada, sa facem cunostinta cu un vecin .Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mari, dar nu mai bune.

Am curatat aerul dar, am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre .
Scriem mai mult, dar invatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete
Oamenilor mari si caracterelor meschine;
Profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile in care avem excursii rapide,
Scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani,
Aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si
Pastile care iti aduc orice stare de la bucurie la liniste, la moarte.

Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior.
Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie ca sa stergi acest mesaj .

Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic .

Amintesta-ti sa spui ~`Te iubesc ~ partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din toata inima.
O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.

Aminteste-ti sa- I tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fii langa tine .

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti,
Fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai .

_____________________________
Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!
Sa nu ma intrebati de unde am dat copy/paste ca nu mai stiu, - de Motzoc la: 12/02/2007 20:27:44
(la: Loc pentru pus o vorbă bună)
cand prind ceva care-mi place, il bag urgent la MyDocuments.

PARADOXUL VREMURILOR NOASTRE

Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem
Cladiri mai mari, dar suflete mai mici ;
Autostrazi mai largi, dar minti mai inguste .
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin.
Cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin .

Avem case mai mari, dar familii mai mici .
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp.
Avem mai multe functii, dar mai putina minte;
Mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
Mai multi experti si totusi mai multe probleme.
Mai multa medicina, dar mai putina sanatate.

Bem mai mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Radem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.

Am ajuns pana la luna si nu inapoi, dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada, sa facem cunostinta cu un vecin .Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mari, dar nu mai bune.

Am curatat aerul dar, am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre .
Scriem mai mult, dar invatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete
Oamenilor mari si caracterelor meschine;
Profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile in care avem excursii rapide,
Scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani,
Aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si
Pastile care iti aduc orice stare de la bucurie la liniste, la moarte.

Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior.
Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie ca sa stergi acest mesaj .

Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic .

Amintesta-ti sa spui ~`Te iubesc ~ partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din toata inima.
O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.

Aminteste-ti sa- I tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fii langa tine .

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti,
Fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai .

____________________________
Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!
Chiar daca sunt plecat numai - de (anonim) la: 22/12/2003 01:01:44
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Chiar daca sunt plecat numai de trei ani din ROMANIA si ma intorc acolo de doua ori pe an cite o luna,am inceput sa ma o senzatie ciudata despre "acasa"... Toata lume imi vorbeste intr-un fel de sus, nu mai am nume, sunt "bai americane" pina si pentru cei de la care ma asteptam mai putin. Tatuajul meu cu steagul ROMANESC nu face decit sa-i intarite mai mult pina si pe cei mai vechi prieteni. Ma urasc si nu inteleg de ce... Sunt acelasi de acum trei ani, numai ca muncesc mai mult, mai departe de casa, mai departe de familie!!!
De ce suntem huliti in propria tara?
#7064 (raspuns la: #2264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Diaspora romaneasca / De ce ai decis sa nu emigrezi? - de bobocalexandru la: 31/10/2004 08:32:33
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Nu spune nimeni ca este mai bine in Romania. Dar de ce sa ne vaitam atat? Nu este bine, incercam sa schimbam ceva. Nu ramanem indiferenti si incercam ceva. Acel ceva nu conteaza ce va fi. Dar va exista. Asta este important. Lucrurile au inceput sa se miste in aceasta tara. Foarte putin. Dar se misca. Asa ca de ce sa emigrezi? Te duci in strainatate, muncesti, faci bani, iti iei casa, masina, ai o familie. Si ajungi la 50 de ani si spui: "ca mine mai sunt inca 3-4 miliarde de oameni. Nu am trait degeaba? Ce am adus eu nou pe lumea asta?" Daca ai copiii nu inseamna ca ai ralizat tu ceva. Sunt foarte multi parinti care isi ineaca nereusitele in speranta pe care si-o pun in copiii lor.
Pt. Ueit - de souris la: 28/11/2004 22:06:51
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Ti-as recomanda sa incluzi in aceste statistici si ciuma..."

d-voastra puneti semnul egal intre ciuma,tuberculoza,piatra la rinichi etc. si suferintele de alta natura ale omului,despre care eu vb. acolo,care se manifesta prin alienare,in sensul de instrainare,prin durere, nu fizica, ci sufleteasca.Am mai spus ca stiinta poate sa gaseasca remedii pt. primele dar nu si pt acestea din urma, pt ca ele se cuibaresc in acel ungher din noi in care bisturiul nu poate taia si principiile active din medicamente nu pot actiona...V-a durut vreodata sufletul acela in care nu credeti?

" stiinta functioneaza, da rezultate, pe cand religia nu."

depinde ce fel de rezultate asteptam de la religie.Stiinta si religia vizeaza 2 fatete diferite ale realitatii-de aceea si spuneam eu ca nu se afla in contradictie.Ziceati undeva ca religia/biserica ,esuand in a gasi solutii/explicatii la diferite fenomene naturale ,sociale s-a refugiat in spatiul spiritual,pt ca nu a avut incotro.Dar acolo ii si era locul de la bun inceput atata doar ca oamenii nu au inteles asta desi Iisus a invederat acest lucru prin toata existenta Sa pamanteasca.Oare poporul evreu nu astepta ca Mesia sa fie un eliberator,sa ii scuteasca de biruri,poate sa le lase "reteta" la leacul pt lepra..."Dati cezarului ce-i al cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu".
Tot astfel si noi astazi sa recunoastem stiintei(omului)meritele iar lui Dumnezeu ce-i al Sau si numai al Sau.Nu pt ca D-zeu nu ar putea vindeca ciuma,sida si orice altceva.Au fost suficiente cazuri de vindecari miraculoase ale unor oameni carora medicina nu le mai dadea nici o sansa
si care nu au putut fi explicate.Oare la ce ar mai fi creat D-zeu o fiinta atat de complexa ca omul daca nu i-ar fi lasat libertatea de a actiona,de a gasi solutii.
D-zeu,fara a dispretui sau neglija latura noastra pamanteasca, se preocupa mai ales de vesnicul din noi, de suflet.El se adreseaza sufletului nostru.Trupul isi vede de ale sale.Importanta si superioritatea sufletului in raport cu trupul a fost dovedita de oamenii sfinti care s-au razboit cu acesta din urma si l-au dominat prin puterea celui dintai.Cuvioasa Maria Egipteanca a trait in pustie 17 ani cu trei paini si jumatate si radacini iar la sf. celor 47 de ani de asceza nu mai simtea foame sau sete.
Gresit se vehiculeaza ideea ca D-zeu ne indeamna sa ne dispretuim trupul ("balast al sufletului"-spuneati undeva).Nicidecum.Trebuie respectat si ingrijit.Bolile trupului trebuie tratate si cu medicamente si cu rugaciune.

"Sa luam de exemplu medicina. Religia ne spune ca la baza bolilor sta pacatul si, teoretic, prin rugaciune s-ar rezolva. Stiinta ne arata ca exista un grup de vietuitoare microscopice, virusii si bacteriile, care provoaca aceste boli, rezolvarea constand in anihilarea prin diverse metode a acestora"

-religia spune ca tot ce se petrece in viata omului se petrece cu voia,cu ingaduinta lui D-zeu.Chiar daca stim ca un virus este responsabil de nu stiu ce boala de ce s-ar bate asta cap in cap cu ideea ca acel virus a ajuns in organismul unui om cu voia lui D-zeu si ca tot cu aceeptul Lui va fi anihilat?

"(saracii nu au bani sa-si faca locuinte rezistente) este in acord perfect cu datele din teren. Pe de alta parte aceasta realitate este greu de inteles in ipoteza ca Dumnezeu exista"
-de ce este asa de greu de inteles? in lumina celor zise de mine mai sus nu mi se apre asa de greu de inteles.saracia nu e o virtute. ea poate avea mai multe cauze.si chiar sarac fiind poti avea multe bucurii spirituale.indestularea nu aduce cine stie ce progrese spirituale omului.

ziceati ca cel caruia nu-i lipseste nimic este mai predispus la acte de bunatate catre semeni. Dimpotriva cred eu,cel sarac mai degraba decat cel bogat intinde o mana unui nevoias.Cel in suferinta empatizeaza mai usor cu altul aflat intr-o situatie similara.Nu fac eu acum apologia saraciei .Mi se pare insa ca uite situatia este ciudata:omul de ce are,de ce ar mai vrea si devine cumva mai opac la nevoile celorlalti.Stare "de pe teren" contrazice spusele d-voastra cum ca oamenii vor deveni mai buni pe masura ce vor trai mai bine de pe urma realizarilor stiintei.

nu stiu despre ce masacru al copiilor vorbiti dar inteleg ca acele explicatii/replici au fost date de oameni.cat despre explicatia mea unde vedeti cruzimea,nedreptatea despre care spuneti ca o accept.Pt cel ramas in viata e lesne a spune ca e mai bine/frumos/demn sa mori in timpul somnului din cauza unui stop cardiac decat sa mori sub daramaturi ori decat sa mori dupa ce ai fost siluit.Dar pt cel care a murit -singurul pt care intr-adevar conteaza- ce importanta are?De multe ori am fost zguduita de contextul mortii unui om.Dar asta afecteaza doar trupul aceluia ,adica ce este mai putin valoros in noi.

dovezile pe care imi cereti nu vi le pot da.Eu in viata mea am simtit de multe ori ajutorul lui Dumnezeu in momente foarte grele.Am simtit usurare in urma rugaciunii.M-am ridicat de multe ori avandu-L pe Dumnezeu ca singura motivatie pt ca suntem incredibili de singuri in suferintza. Nimeni,dar absolut nimeni,nu ti se poate adresa atunci zicand :"O!eu insumi".Ma simt un pic jenata ca am devenit poate patetica .

am sa incerc sa revin si asupra celorlalte intrebari.
#30088 (raspuns la: #30053) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alisim - de popix la: 28/04/2005 19:20:21
(la: Despre ziariştii răpiţi în Irak)
"Iar pe de alta parte, s-a gandit cineva ca retragerea tuturor trupelor din Irak poate insemna pierderea altor cine stie cate zeci sau sute de vieti ?"

noi vorbeam de trupele noastre, 840 de soldati daca nu ma insel.cred ca sunteti de acord cu mine cand afirm ca militarii romani impart decat bomboane si matura strazile.n-au nici o putere si initiativa, totul se rezuma la ordinele lui SAM cel atotputernic.in afara de englezi, nici un contingent militar nu are putere decizionala.ce sa mai zic de romani...
in concluzie cred ca trimiterea soldatilor romani acolo e doar fatada si joc politic meschin.
asa ca inclin sa cred ca soldatii nostrii nu apara pe nimeni pe acolo, mai degraba isi apara decat pielea proprie.

"Pentru ca acolo raman oameni fara protectie, pe de o parte, iar pe de alta terorismul ar inflori liber si gras in lumea civilizata."

americanii au platit scump pana acum, fie in vieti omenesti fie in sens financiar.razboiul asta pe care l-au vrut cu tot dinadinsul "vulturii" de la Pentagon i-a costat pe americani mai mult de o suta de miliarde de verzisori.io cred ca daca acvila regala voia intr-adevar "democratie" in IRAK platea vreo 50 de generali sau spioni irakieni,aia il casapeau pe RAIS; costa de 100 de ori mai putin si Irakul devenea peste noapte democratic....:)
chestia cu terorismul pute, dar pute groaznic.e doar o scuza pentru ocuparea unui stat suveran din diverse motive economico-politice.petrol, control si baze pentru apararea prietenului din Orientul Mijlociu.
oamenii aia "fara protectie" o duc inzecit mai rau in prezent.le-au fost bombardate case,au fost matrasite familii intregi(cu bombe inteligente),nu au apa, curent si medicamente.in schimb sunt "protejati".de cine si de ce????
terorismul acela fundamentalist era tinut in frau de Saddam.ACUM e liber!
#46180 (raspuns la: #45913) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
amintiri, amintiri... - de gaga la: 21/09/2005 09:26:55
(la: Amintiri din Iepoca de Aur)
Acum câţiva ani, au dat la televizor filmul 1984, după romanul cu acelaşi nume de Orwell.
Am chemat copii sş-l vadă, iar fiica mea cea mare, care avea 5 ani în 1989 îi povestea celei mici (născută în 1988), cum stătea la coadă la carne cu mine, cum avea numai 10 minute pe zi de desene animate, cum cântam împreună când era curentul oprit, cum îi scote în stradă când venea tovarăşul, cum existau probleme despre care se vorbea în şoaptă şi numai în casă cu cei din familie, etc... Cea mică era total ameţită de ceea ce i se povestea.
M-a surprins cât de marcat a putut fi un copil de 5 ani şi cu câtă maturitate a putut privi situaţia de atunci.
De fapt atunci au înţeles amândouă ce a însemnat comunismul şi unde s-ar fi putut ajunge dacă nu venea momentul 1989.
Bridget - de RSI la: 12/12/2005 21:23:24
(la: PARADOXUL VREMURILOR NOASTRE)
Dulce naivitate si clasica limitare. Daca il doare asa de tare de ce nu incearca sa faca ceva constructiv ? Si unde vezi ca vorbeste de tara noastra (sau sa zic de tarisoara noastra) ? Chiar crezi ca in RO:

"avem autostrazi mai largi, dar mintii mai inguste;

cheltuim mai mult dar avem mai putin;

cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin;

avem case mai mari dar familii mai mici;"


Este vorba de intreaga societate umana. Este un manifest anti-progres.
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"
#94745 (raspuns la: #94586) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vezi tu, eu sunt acel smecher - de Dinu Lazar la: 16/03/2006 22:43:00
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"La faza cu o mie de euro sau cat spuneai: primesc in fiecare zi
e-mail-uri de la diversi fotografi care pentru vreo 120 de euro
scot 100 de fotografii."

Eu il cred cind spune asta.
Asta e cultura economica la noi.
Ca ce poze sunt alea, nu are nici o importanta; multi vede, putini pricepe.

Daca tot veni vorba despre marketing sa va povestesc stimati cafegii
finalul economic al pozelor facute de mine cu litoralul inghetat.

Dupa socoteala mea, au circulat in milioane de mailuri
in ultimele 3 luni, au fost coperta la Fotomagazin, si au fost
luate de pe situl meu de 12.000 de insi in mai putin de 4 zile;
dupa asta am inchis situl pentru ca oricum a explodat serverul.

Au fost prezentate - pe de-a moaca dar cu aprobare - la
Antena 1 in prime time, si au aparut in citeva reviste ilustrate
romanesti si straine.

Tragind linia: audienta uriasa, venituri zero - nimeni nu a spus
mai nene cumpar io imaginea asta ca imi place sau
chestii d`astea.

Costurile au fost importante; mers cu masina, hotel si masa doua zile,
si ochelarii sparti pe gheata, plus amortizarea sculelor...

Vreo 4-5 toarashi au scris mailuri de felicitare, au spus bravo stimabile,
stam aici in Congo sau in Americi si am vazut ce mai e pe acasa.

Atit. Deci audienta uriasa, venituri ciuciu.

Sigur, poate erau si proaste fotografiile, cred ca asta e la urma urmei,
nu se compara cu operele de arta de pe situl de care vorbim.

Deci, pentru un fotograf, cea mai perdanta cale e sa dea imagini moca
in speranta ca va avea succes si va putea trai din asta vreodata.

De fapt in general asa cit vad eu fotograful roman standard e unu`
care nu vrea o viata normala, in sensul ca nu se gindeste ca din fotografie
sa isi faca o casa, sa intretina o familie, sa aiba o masina si un concediu,
pe ansamblu e un ciubucar nenorocit care nu da bani pe aparate, programe,
computere, are totul pe de-a moaca sau furate, si nu se gindeste
cum sa faca sa plateasca si impozitele si asigurari sociale si
cheltuieli de pensie.

Fotograful roman profesionist si cult si mai ales bun
fiind absent cu panseuri economice si sfaturi din comunitate,
este normal ca locul sa fie luat de
niste neica nimeni care sa vrea sa ia 120 de euroi 100 de poze.

De fapt nu exista comunitate fotografica romaneasca, si
ce vedem este numai o mica parte a dezastrului financiar
sortit celor 99% din oamenii de treaba care ar face imagini
exceptionale dar nu le pot vinde pentru ca piata e prabusita,
in lipsa oricarei culturi economice in domeniu.

Si atunci ajungi sa dai o imagine pe oricit, sau moca,
decit sa o tii si sa te uiti numai tu la ea, ca nimeni nu
da bani pe fotografie la noi.
Eu inteleg aceste lucruri si imi pare cumplit de rau ca se intimpla asta.
Orice ciumpalac care profita de situatia asta e de inteles, la urma urmei.
#111839 (raspuns la: #111707) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
paianjene - de zaraza la: 16/09/2006 22:18:43
(la: Tortura, da sau nu?)
merci, se pare ca la conferinta asta avem cam aceleasi pareri. si eu daca eram un irakian de treaba si-mi cadea bomba pe casa si imi omora familia, cred ca ma inrolam de buna voie intr-o organizatie terorista, numa' sa dau si eu o bomba, oriunde, sa vaza si ei cum e, mama lor! oricum nu as mai fi avut nimic de pierdut.

zaraza
#145751 (raspuns la: #145723) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intruder - de Homo Stultus la: 06/09/2007 11:13:35 Modificat la: 06/09/2007 11:18:54
(la: doi in patul de jos)
Problema mea e ca sunt prea multe "fosile" vii.

Haosul in care plasezi omul are reguli atat de stricte. Unii ar asimila haosul determinismului.

Nu am sustinut ca venim de si plecam nicaieri. Existentialistii sustin asta. Pentru mine cercul nu poate sa fie asimilat persoanei. Pentru ca inchide. Limiteaza. Face noul imposibil. Prin asta omul nu are nici o valoare. Spirala da. Pe ea o accept.

Imi pare rau, dar plasarea omului doar in spatiul spiritual, in acest orizont de manifestare, inseamna desfiintarea sa. Omul este spirit si materie. Materia (contrar neoplatonismului) nu este rea. A intelege omul doar in una din dimensiunile sale, inseamna a-l vaduvi de sensul sau integral. Nu putem demonstra spiritualitatea noastra. Nu o putem nici infirma. Unii vad spiritualitatea ca pe functie a materiei organizate in mod superior. EU CRED ca se inseala.

Imi place tonul din finalul comentariului tau. Desi, cred ca, pentru a incepe parcursul catre piscuri, trebuie sa luam mai intai urma "omeniei" afundata in bestialitate. Shimbarea de perspectiva nu se produce in nici un caz din contemplarea idealului - inspre. Idealul trebuie inomenit. Si pentru ca lucrul asta sa se intample, trebuie o redescoperire a resurselor launtrice. Pentru a vrea sa urci catre pisc trebuie ca piscul sa coboare in tine. Lucrul asta tine printre altele si de acele prafuite demersuri de antropologie. Caci numai o aplecare asupra intelesului pe care il ai in univers, o aplecare asupra naturii tale, te poate face sa nazuiesti si un sens, un sens dincolo de imediat, un pisc.
#233000 (raspuns la: #232974) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de Giordano Bruno la: 26/04/2008 01:46:50
(la: Existentiale :))
:)pe langa casa... sti tu.. chesti.. familie.. etc pranzu impreuna... dimineata sa o prinda langa tine...
#306338 (raspuns la: #306337) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
GANDURI DESPRE VIATA SI MOARTE - de Areal la: 03/09/2008 15:29:05
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
La batranete majoritatea ajungem la concluzia asta. Se apropie moartea ...
"Omul a separat viaţa de moarte. Intervalul dintre a trăi şi a muri este frica;
A trăi, înseamnă chinul nostru zilnic, blestemul nostru zilnic, suferin­ţa şi confuzia zilnică şi, din când în când, anumite deschideri către zări fermecătoare.
Aceasta numim noi a trăi şi ne este teamă de moartea care pune capăt acestor nenorociri.
Mai curând ne agăţăm de cunoscut, decât să facem faţă necunoscutului - cunoscutul însemnând casa noastră, mobila noastră, familia noastră, caracterul nostru, munca noastră, ştiinţa noastră, singurătatea noastră, zeii noştri.
Noi am acceptat că viaţa înseamnă agonie şi suferinţă, ne-am obişnuit cu acest lucru şi ne gândim că moartea este ceva ce trebuie evitat cu grijă.
Şi totuşi, când ştim să trăim cu adevărat, moartea este extraordinar de asemănătoare cu viaţa.
Nu se poate să trăim fără ca, în acelaşi timp, să nu murim.
Nu putem să trăim dacă nu murim psihologic în fiecare clipă. Acesta nu este un paradox intelectual.
Ca să trăim complet, total, ca şi cum fiecare zi ar fi o nouă frumuseţe, trebuie să murim pentru ziua de ieri, altminteri trăim mecanic, iar o minte mecanică nu poate cunoaşte niciodată ce este iubirea
Pe noi, în general, ne înfricoşează moartea pentru că nu ştim ce înseamnă cu adevărat viaţa.
Nu ştim cum să trăim şi de aceea nu ştim cum să murim.
Câtă vreme ne va fi frică de viaţă, ne va fi frică de moarte.
Omul pe care viaţa nu îl înspăi­mântă, nu se teme că se va găsi intr-o nesiguranţă totală, căci el ştie că lăuntric, psihologic, nu există siguranţă.''
J.K.
#338626 (raspuns la: #338284) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
OCTAVIAN SĂRBĂTOARE - de sperantao la: 02/07/2009 11:02:00
(la: Zamolxianism)
4.Activităţile sacerdotale în zamolxianism capătă forme specifice de rituri de trecere, iniţieri şi alte manifestări religioase caracteristice. La românii de astăzi primul sacerdot din viaţa omului este de exemplu moaşa care a ajutat la venirea copilului pe lume. Sunt felurite obiceiuri legate de prima baie a pruncului, de botez, de ajungerea la adolescenţă, maturitate, căsătorie, moarte. Se mai practică de exemplul obiceiul, mai mult sau mai puţin organizat, al existenţei unui sacerdot al casei, o persoană care are sarcina de a menţine tradiţia spirituală a familiei. Un astfel de rol va fi mai bine conturat odată cu cristalizarea societăţii zamolxiene moderne. Feluritele ritualuri, care acum sunt practicate mai mult sau mai puţin în cadrul creştinismului ortodox care patronează religia populară, vor căpăta coerenţă proprie zamolxiană.
Societatea zamolxiană este un organism în devenire. Vom asista treptat la un fenomen de renaştere a românilor pe o fundaţie spirituală ancestrală. Aşteptăm cu interes să-i cunoaştem pe preoţii decenei care se declară independenţi de clerul creştin-ortodox. Vom asista la construirea primelor temple zamolxiene moderne şi a noi sanctuare zamolxiene. În prezent le avem doar pe cele moştenite de la daci. Primul cimitir zamolxian îl avem deja la Săpânţa în Maramureş.
Ne întrebăm: Cine sunt zamolxienii zilelor noastre? Sunt milioanele de români, care deşi nu sunt pe deplin conştienţi de bogăţia spirituală pe care am moştenit-o de la străbuni, îşi vor da seama în timp de sinele lor autentic. Personal pot spune fără ezitare: Sunt zamolxian! Şi vor fi din ce în ce mai mulţi români care, realizând valoarea spiritualităţii noastre autohtone, vor afirma: Suntem zamolxieni!
În concluzie, discutând cele cinci teme fundamentale care constituie o religie, id est, definirea puterii divine, relaţia omului cu Dumnezeu, teologia, practica şi societatea religioasă, constatăm că ele au consistenţă în spiritualitatea autohtonă a românilor. Lucrarea se adresează mai degrabă publicului larg decât specialiştilor din domeniul religiei zamolxiene moderne emergente. Am făcut un apel la înţelegerea emoţională şi logică a celor care consideră religia ca fiind importantă în viaţa lor. Premisele expuse fac referiri la noţiuni cunoscute la nivelul popular religios. Prin metoda evaluării deductiv-logice am construit un argument al renaşterii zamolxianismului.
Şi răspunsul la întrebarea dacă poate religia geto-dacilor să fie renăscută este: DA. În prezent există date suficiente pentru conceptualizarea zamolxianismului modern într-o religie care exprimă etosul poporului român şi al străbunilor lui geto-dacii, şi prin aceasta reaşezarea ca centralitate în conştiinţa românilor a spiritualităţii autohtone a arcului carpatin.
Vă mulţumesc pentru atenţie.

Copyright © Octavian Sărbătoare 2009 şi anii următori. Autorul dau dreptul de copiere şi publicare a conţinutului lucrării, parţial sau integral, în orice formă, fără modificări, cu condiţia ca dreptul de autor să fie menţionat şi păstrat.
#457572 (raspuns la: #448751) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adinei - de maan la: 17/07/2009 14:04:49
(la: Sunt eu ciudata?)
eram in rata care ma ducea de la aeroport la paris.
in spatele meu, o familie cu o pustoaica de vreo 4 ani si-un bebe de doar cateva luni.

cei mari vorbeau frantuzeste intre ei dar si cu bebelusul.
a' mica sporovaia intruna intr-o engleza cu un accent judecat de mine drept exceptional.
i se raspundea numai in franceza.

- daddy?
- oui ...?
- i love you!!
- je t'aime aussi, bébé. mais on est en france et on parle francais, ok?
- je t'aime, papa.
- je t'aime aussi, bébé.
19 octombrie - de puzzle la: 19/10/2009 17:58:19
(la: Nu va suparati, nu ma pricep dar cred ca mi s-a spart un ou)
O multime de oameni a petrecut o multime timp scriind in cafenea despre o multime de subiecte. De la mostenire la rock, de la deja vu la femeie, de la moarte la viata. Cuvinte si idei, pareri felurite, incercari si reusite...
Ce anume ii determina sa-si scrie unul altuia si sa se citeasca? Curiozitatea? Si ea. O nevoie de cunoastere si autocunoastere? De ce nu? Din singuratate? Poate. Unii sunt singuri si scriind ori citind se simt mai putin singuri. Multumirea ori nemultumirea din viata reala? Posibil. Virtualul are aceasta calitate, poate ascunde frumos nefericirea.
Din ce in ce mai mult, oamenii prefera intalnirile si conversatiile virtuale. Aproape in fiecare casa, aproape toti membrii familiei deschid cu pofta computerul, zilnic, continuu. Chattam, ne facem prieteni nevazuti si le povestim ce mai facem sau ce nu facem, ne inscriem intr-un site literar cand vrem sa citim "ceva bun"...Comunicam pe mess cu frati si surori, cu parintii, cu copiii. Sa fie aceasta adevarata comunicare? Ma indoiesc. Mai degraba o gasesc ca o fuga de toti si de toate.
Mult timp curs pe taste. Pierdut ori castigat?
saracia bat-o vina...ea mi-o jumulit gaina - de cosmacpan la: 15/01/2011 23:14:28
(la: Un englez despre Romania, rromi si educatie)
faptul ca un englez e ales sa traiasca in Romania reprezinta decizia lui; faptul ca acelasi englez a invatat ceva in acesti douazeci de ani este imbucurator. Partea proasta e ca acelasi domn priveste numai pe partea stanga a binoclului...si nu e vorba aici de prejudecatile mele care este sau nu este.
Un om nu este doar un produs genetic ci este mai un produs social. Iar acest lucru se reflecta in toata reteaua de autoimpuneri, tendinte, obiceiuri, mosteniri si intr-adevar educatie cu care omul respectiv se afiseaza.
primii trei ani de viata iti formeaza caracterul emotional, iar cei sapte ani de acasa iti modeleaza caracterul social.
Caracterul stabil al tiganilor din vestul europei inseamna zeci de ani daca nu sute de ani de modificari sociale suferite de generatii intregi. sunt convins ca incet, incet acelasi lucru se va produce si aici in est atunci cand totul se va schimba. si cand spun totul ma refer la totul incepand cu spiritul de proprietate, continuand cu spiritul de cetatean = om al cetatii ce chiar este interesat de bunul mers al lucrurilor si va demonstra ca stie alege in urma unor principii si nu a tocmelilor si culminand cu spiritul familial si grija fata de viitor. suna aiurea dar nu ma pricep sa exprim mai bine cea ce cred ca trebuie spus.
un om educat inseamna un om mai putin manipulabil, un om care are opinii si judecati si care poate sa si le sustina cu argumente si nu cu forta.
la noi inca nu s-a trecut de la politica lui "intarata-i drace" la pacificarea sociala. Ceea ce a inceput regimul comunist a fost continuat mai mult sau mai putin tacit/fatis. in '49 - '55, familii intregi au fost evacuate din casele si gospodariile lor si alungate in bordeie incropite la repezeala, iar casele au fost oferite familiilor nomade care nu aveau constiinta proprietatii si a derularii treburilor gospodaresti. unii au fost pedepsiti pentru ca "puteau" iar ceilalti au fost fortati sa creada ca pot. incet incet lumea se aseaza pe temeliile noi dar asta nu inseamna ca a fost uitat chiar totul...unele rani dor, iar uneori membrele amputate sufera
si ele...
indiferent cat de curat si luminos a fost comunismul, tiganii tot o minoritate marginala si marginasa a fost indiferent de varfurile care au acces la educatie, pozitie si valoare.
devide et impera functioneaza si va functiona inca multa vreme profitand de orice cuta, fisura sau denivelare.
si din pacate saracia nu este in stare sa netezeasca si sa limpezeasca apele.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...