comentarii

catea este arma cea mai inofensiva dar cu bataea cea mai lunga


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
148302, de Baloo - de Cri Cri la: 29/09/2006 00:17:06
(la: actionati ecologic la nivelul vostru?)
??????????????????
6.5 Grendel... o arma mica si inofensiva :)))

--------------------------------------------
Habar n-am sa fac un pronostic (sic!).
#148479 (raspuns la: #148302) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
#148262, de Cri Cri - de Baloo_ la: 29/09/2006 20:02:57
(la: actionati ecologic la nivelul vostru?)
6.5 Grendel... o arma mica si inofensiva
sau in ofensiva? :)))

am invatat sa nu mai subapreciez nici o arma, daca e in mana unuia dibaci :)))


Habar n-am sa fac un pronostic. Sic!
#148574 (raspuns la: #148479) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cer senin - de Abecedar la: 28/03/2009 10:20:50
(la: va multumesc)
Ce armata ai facut ,puiule? Ce arma?
Eu am facut arma chimica.
Picky cand dispare pentru un timp mai lung ori mai scurt, cand e arhiprezent!
Se vede ca e una dintre perioadele de absenta...Nu plange! :) Va reveni!
#421908 (raspuns la: #421902) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
problema cu arma e delicata. - de AlexM la: 22/04/2004 07:00:58
(la: Guns'n Roses sau numai trandafiri?....)
problema cu arma e delicata. Folosind-o in legitima aparare e OK dar Doamne, cati nebuni nu sint pe lumea asta ? Instinctual as opta pentru o interzicere a armelor de foc.

Alex
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
este arma de foc a problema? - de (anonim) la: 05/02/2005 23:59:57
(la: Arme de foc)
De romanul_vesel,

Arma de foc nu este o problema daca este utilizata in mod corect.
Din nefericire, scopul pentru care au fost construite este acela de a ucide fiinte vii, animale sau oameni.
Fie ca este construita cu mare finete, folosind cele mai inalte tehnologii, sau este doar un puscoci vechi si ruginit daca este instare sa detoneze un cartus si este daca indreptata catre o tinta vie?!... rezultatul este acelasi!
Fie ca este folosita pentru aparare sau pentru atac, cu arma poti ucide.

Dar cine ucide?!... Arma?!... Sau cel care apasa pe tragaci?... Daca cineva vrea sa comita o crima si nu are arma de foc poate sa foloseasca un cutit, un topor sau chiar un ciomag mai sanatos.
Dar cutitul, nici toporul si nici ciomagul nu au fost construite pentru a ucide. Totusi pot fi folosite in acest scop. Asa ca unde ne oprim? Nu mai fabricam arme de foc, nu mai fabricam cutite, topoare si ciomege?
Si daca cei care vor sa ucida folosesc "starngularea"???? Deci numai fabricam nici fringhii si pina la urma ajungem sa ne amputam miinile ca sa nu putem strangula...
Dar daca folosim lovitura cu piciorul sa omorim oponentul intr-o disputa? Atunci vom amputa si picioarele... ne scoatem si dintii ca sa nu ne putem musca de beregata?...

Deci nu armele de foc sint cele care ucid.
Exceptind cazurile de exceptie (well... devenite foarte comune si frecvente in ultimii ani...) cind agresiunile unor tari impotriva altor tari creeaza sute de mii de victime... mai multi oameni mor in accidente de masina decit prin arme de foc. Deci va trebui sa desfiintam si masinile!

Eu cred ca nu armele de foc, cutitele, topoarele, ciomegele, fringhiile si masinile omoara ci oamenii care le folosesc.
Deci ca sa nu mai existe crime va trebui sa desfiintam oamenii?!..

Absurd!!!!!!

Singura cale de a reduce crimele este eradicarea motivelor care determina comiterea crimelor: lipsa de educatie, saracia, drogurile, asuprirea sociala si nationala... si mai gasiti voi altele ca sigur mai sint.

Pe curind,

Alex
Singuratatea..aceasta arma ca - de Iri la: 22/08/2005 12:08:11
(la: Teama unui nou inceput...)
Singuratatea..aceasta arma care ne distruge incetul cu incetul...uneori fara sa ne dam seama.Induce de cele mai multe ori teama..chiar frica..de a fi singur de a fi neinteles...Pentru mine este doar o stare trecatoare nu o teama..necesitatea de a nu mai fi singura mi-ar aduce o energie in plus pentru a face mai mult pentru mine si implicit pentru altii.
Singuratatea...luata uneori ca sursa de tristete..un motiv sa ne plangem de mila...dar si ca un moment greu si apasator pentru a ne justifica persimismul..
Dar mai ales o lipsa acuta de adevarata intimitate(vulnerabilitate,slabiciune)de care da dovada generatiile actuale si nu numai.
inofensiva si asta arma - de Bucu la: 09/11/2009 19:20:38
(la: Miss Cafeneaua 2009 – Etapa I)
de la 'catedra' privind..:))

ba e chiar semn de lectie neînvatata...:))
#498091 (raspuns la: #498079) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Razboiul din Irak - de ninel la: 26/09/2003 08:33:22
(la: Editorial de Ion Pacepa despre Irak)
Nu am nimic impotriva lui Pacepa. Consider ca a facut bine ca a plecat si ca i-a turnat pe comunisti. Cat despre afirmatiile si insinuarile din articol, ma indoiesc ca rusii i-au dat tehnologie de arme nucleare lui Saddam, pentru ca nu are nici un inteles. Adica, daca eu as avea arma cea mai teribila de pe pamant de ce i-as arata altcuiva cum sa o construiasca, oricine ar fi el si oricat mi-ar oferi la schimb? Se poate ca rusii sa-i fi dat lui Saddam cateva rachete cu focus nuclear pentru un pret bun si pentru a face s^c Israelului, dar in nici un caz nu i-ar fi dat tehnologie! Si sa fiti siguri ca rachetele astea nu ar fi avut bataie pana la Moscova, daramite pana la Washington...

Problema majora a razboiului din Irak este ca Bush a mintit cu referire la motivul adevarat. El si oamenii lui (Colin, Condy, Rummie, Dick, Wolfy) a declarat poporului ca Irak-ul este un pericol iminent pentru poporul american si un sustinator al terorismului, si astfel i-a convins ca se merita un razboi preventiv imediat. Adevarul este ca Irak-ul nu a fost niciodata un pericol imediat americanilor tot asa cum orice vrabie nu este un pericol vulturului. Cat despre sustinator al terorismului, mai degraba koreenii sau chinezii l-ar ajuta pe Osama si ai lui, decat l-ar fi ajutat Saddam cu varful bocancului american deja in c... Este mai usor de crezut ca daca Saddam a avut arme nucleare, americanii le-ar fi gasit. Daca el a avut totusi arme nucleare si s-a debarasat de ele inainte de invazia americano-britanica, atunci razboiul nu a rezolvat nimic pentru ca armele au ajuns pe mainile altcuiva si problema americanilor ramane neschimbata.

Cel mai probabil, motivele lui Bush au fost titeiul si gasirea unui tap ispasitor in locul lui Osama care s-a dat la fund si l-a lasat pe Bush cu buza umflata si imaginea in scadere in opinia publica. Ieri am auzit cea mai interesanta teorie cu privire la motivul adevarat al razboiului, si anume placarea inamicilor 1, 2 si 3 ai SUA: Rusia, China si UE. Cum? Pai, Rusia exporta titei in valoare de aproape 60% din bugetul lor, China importa titei si incepusera deja tratative cu Irak-ul in privinta asta, iar UE importa titei si aveau contracte serioase pe viitor cu Irak-ul in vederea exploatarii titeiului irakian. Singuri care ramaneau fara influenta sau contracte in Irak erau americanii si englezii, ca rasplata pentru capcana Kuweit si bombardamentele continue de la 1990 incoace. Deci, dintr-o lovitura, Bush si Blair acapareaza o mare parte din rezervele modiale de titei avand astfel control asupra OPEC si a productiei de titei afectand in mod negativ atat Rusia, China si UE. Se pare ca Aznar si Mussolini^H Berlusconi s-au prins de la inceput de manevra si s-au alaturat "coalitiei" Bush-Blair. Schroeder s-a prins de curand si s-a alaturat si el. Dintre tarile mai importante din UE, numai Franta a ramas cu buza umflata. In ziua de azi numai Chirac si Putin fac zarva pe tema implicarii ONU in Irak. Chinezii is cei mai tacuti, probabil ca sapa si ei pe langa Taiwan in speranta de a gasi titei...
#486 (raspuns la: #427) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Legi - de papadie67 la: 02/10/2003 13:16:08
(la: EvZ: Rezervatia de ciudati din estul Europei ...)
Nu v-aminteste-un pic de Waco/Texas, parca prin '95, cand "federalii" au intervenit brutal pentru ca o comunitate locala se dirija dupa 'legi' proprii, oarecum contradictorii celor federale?

In cazul fetitei tiganului, este oare bine ca legea tarii sa "bata" traditia comunitatii in aceasta problema, intrinseca respectivei comunitati? Si daca da, bine pentru cine? Pentru respectiva comunitate, care "trebuie civilizata" chiar si-n privinta "afacerilor lor interne"? Pentru restul populatiei tarii? Daca da, care-i beneficiul celorlalte comunitati intr-o afacere ca asta?

Sau poate este bine pentru acea fetita X, care la 12 ani n-are de-ales
(asemenea tuturor copiilor de varsta ei, trebuie sa se supuna vointei parintilor, nu?) si isi asculta tatal. Cu mica diferenta ca majoritatea tatilor din alte comunitati le impun fetelor lor sa mearga la scoala, cand au 11-12 ani, nu s-aiba sex!

Or fi tigancutele diferite biologic de-alte etnii si le dauneaza lipsa sexului la 12 ani intr-atata? Judecand prin prisma marturiilor unora dintre ele, nu! Catusi de putin! Si asta stiu de la un medic, fosta prietena. Tiganca, nepoata de bulibasa.
Are dreptul un copil sa fie protejat de "federali" impotriva unei intruzii atat de brutale in viata personala? Are vreo alta arma de-aparare? Are vreo vina ca s-a nascut tiganca si ca de-acuma are 12 ani?
Are nevoie Europa sa plictiseasca Guvernul Romaniei cu-asemenea "prostii"? Poate ca da, poate ca nu.

Are nevoie guvernul mentionat (si-o parte din poporul al carui reflectare este el) sa-si dea seama singur, folosind propriul dovleac si fara sfaturi de la altii, ca daca drepturile INDIFERENT carui copil de 12 ani nu-s aparate, drepturile nici unui copil de fapt nu sunt?
Eu cred ca DA, are nevoie...
armata de profesionisti - de Daniel Racovitan la: 10/10/2003 09:58:27
(la: Modificarile la noua constitutie: naivitate si manipulare)
1. Statele Unite, din cate stiu, nu au o armata formata exclusiv din profesionisti;
2. Un razboi nu se castiga doar cu mercenari;
3. Doar prin "luarea in evidenta" nu faci oameni apti ca la nevoie sa tina o arma in mana si sa se supuna regulilor militare.
#1032 (raspuns la: #1029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie - de JCC la: 13/10/2003 14:27:36
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

Eminescu
Marin Sorescu - de sanjuro la: 16/10/2003 01:28:27
(la: Cele mai frumoase poezii)
Pictura cu crin


Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului.

Pedagogie - de dogmatic la: 17/10/2003 08:50:13
(la: Viata gay...romaneasca!)
Interesant punct de vedere, trebuie sa recunosc! Este frustrant uneori cand nu poti combate o idee "face to face" , pentru a-ti putea arma strategia precum spui. Este extrem de dificil cand repeti de zeci de ori acelasi mesaj sub o forma sau alta, unor oameni de un nivel intelectual total diferit! Unii pricep numai cu stilul "combatant", altii mult mai simplu printr-o discutie pur intelectuala. Ei bine, dincolo de acest ecran imi este imposibil sa observ carui tip de persoana ii raspund. Este foarte adevarat ce spui...in marea majoritate, indiferent de nivelul de pregatirea la fiecaruia, adultii reactioneaza in genere la fel. Problema este ca nu doresc sa ii conving ci sa ii pun sa gandeasca. Cu siguranta nu va pleca de pe acest forum cu un bagaj de cunostinte ce-i va schimba viata radical. Totusi o samanata am reusit sa ii sadesc in minte. Cu timpul aceasta se va fructifica, lasand calea libera unei gandiri multilaterale ce se va imbogatii pe parcurs din informatiile receptionate delungul propriei experiente. A schimba lumea intr-un simplu forum , este super-imposibil. Mentalitatile se schimba pe o durata lunga de timp...si eu incerc sa contribui la asta. Adu-ti aminte isteriile in masa provocate de "clarvazatori"(cutremure, meteoriti, etc...) Daca n-ai combate o idee total gresita, cu ceva fermitate atunci degeaba te lupti sa-i faci sa priceapa! Nu pozez intr-un lider Alice, nu ma intelege gresit.
#1543 (raspuns la: #1462) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O nuca prea tare. O (ra)"pace" prea scumpa! - de Zamolxe la: 30/10/2003 20:23:33
(la: Irak)
Este ingrozitor sa vezi atita lipsa de informatie la oameni care vor sa comenteze istorie sau politica.

Tolanici, superficial ca intodeauna, face afirmatii riscante, si fara acoperire in realitate. Schroeder comunist! Asta da afirmatie!

SUA nu au aparat Europa pe banii americanilor ci pe banii aparatilor, adica ai Europei de vest.

Cash and carry a fost o inventie americana din al doilea razboi mondial. Britanicii, lasati singuri de izolationismul american, fara resurse, au trebuit sa cumpere de la americani tot ce aveau nevoie. Dar nu pe datorie, ci pe bani gheata, cash. Daca plateau cash, atunci puteau si sa carry (ia marfa)!

Si pot sa iti spun ca au platit scump toate ciurucurile si marfurile second hand.
Americanii au intrat in razboi doar dupa Pearl Harbour si atunci doar in Pacific.
Desi aveau o intelegere cu sovieticii, au aminat deschiderea celui de al doilea front sperind ca rusii vor fi slabiti. Doar avansul rapid spre Berlin al sovieticilor i-a obligat pe americani sa lupte.
Reconstruirea Europei pe bani americani este iar o mica pacaleala. De fapt SUA si-a asigurat o piata de desfacere pentru industria ei care atunci cind a incetat sa mai produca arme risca sa intre in colaps. Asa s-au restructurat si au produs in continuare pentru a vinde Europei de vest devastate.

Dupa WW2, cam peste tot pe unde au luptat, americanii au luat-o pe coaja. Sigur au invins doar in Grenada, R. Dominicana, Haiti, Panama si cam atit. Vietnam este DEZASTRUL lor scris cu majuscule. Cuba. Nicaragua. Liban. Somalia. Iran. Irak 1.

Franta a invatat bine din lectia Vietnam unde si ei fost batuti de vitnamezi, inainte de americani. Germanii nu au vrut sa participe la initierea unui alt razboi mondial. Si nu s-au mai amestecat.

Plecarea la razboi a fost justificata (una din minciunile imense si gogonate ale ultimelor 3 milenii), de armele de distrugere in masa, nucleare si chimice ale lui Saddam. Nu a existat nici o arma. Nici un pui. Sau ou.

S-a vorbit apoi de eliberarea irakienilor. Dar Saddam este tot liber. Ca si Ben Laden. Si nu stim daca irakienii au vrut sa fie eliberati.

Scopul "eliberarii" era si este petrolul. Irakul este a doua tara dupa Rusia ca marime a rezervelor de petrol. Cine controleaza Irakul, are la dispozitie petrol ieftin si poate dirija OPEC.
De asta SUA si GB au pornit la razboi singure, pentru a prelua tot singure petrolul irakian.
Si sa nu uitam ca Saddam a fost aliatul americanilor impotriva Iranului. Irakienii au ajuns la cutite cu americanii abia atunci cind au aflat ca acestia i-au inarmat tot pe bani si in aceeasi masura si pe iranieni. De fapt a fost la fel ca in Afganistan unde mujahedinii si talibanii au fost initial aliatii americii pina au fost tradati de acesta. Nu este nimic nou sub soare. Doar un lung sir de tradari.

Dar ca realitatea de acolo din Irak este diferita de realitatea din planurile initiale de cabinet. Masca a cazut, arme de distrugere pe ncaieri, canci, credibilitate zero, iar irakienii “eliberati” sint tot mai putin dispusi sa accepte ocupatia.

ONU se va retrage cit de curind din Irak, si atunci chiar ca nu stiu care va fi rezultatul final.

Cineva voia o definitie mai buna a rahatului. O asemenea definitie este in Iran sau Coreea.

Sint o multime de informatii disponibile, trebuie doar puse cap la cap.
Daca nu sint arme de distrugere, daca razboiul a costat 87 de miliarde, daca pentru reconstructie trebuie inca 30, asta inseamna 117 miliarde.

La acest cost nu era mai simplu si mai ieftin sa i se dea lui Saddam 10 miliarde ca sa plece unde vrea el, Irakului alte 20 miliarde ca sa dezvolte ceea ce inca nu era distrus, Romaniei 2 miliarde ca ni le datoreaza Irakul.

Si uite asa se obtinea o pace la un pret mai mic, de numai 32 miliarde. Ramineau bani si de o coruptie de tip Enron!!
Pacea este mai ieftina decit razboiul.

Mai tolanici, mai. - de Zamolxe la: 31/10/2003 21:40:24
(la: Irak)

Mai tolanici, mai.
Ai un fix extrem de mobil: daca cineva are o alta parere decit tine acela este catalogat imediat anti: american, semit, etc.
Te deranjeaza parerile mele, combate-le cu argumente, cu documente, dar nu sari cu gura.

Presupun prin ABSURD, ca ai dreptate. Lamureste-ma!
De ce au fost americanii atit de altruisti incit sa dea de pomana bietei Europe ajutoare? Ii gidila ideea socialista, nu aveau ce face cu banii in america… Motivele trebuie expuse clar, logic.

De ce au transportat gratis mii de tone in Berlin?

Intreb si eu ca si poetul: “Ce-i mina pe ei in lupta, ce-au voit acel Apus?”

1. De ce a fost atacat Irakul conform declaratiilor oficiale americane? Pentru arme de distrugere in masa atomice si chimice.
2. Exista vreo arma? Nu.
3. Cine a distrus Irakul aducindu-l in situatia de a fi refacut? SUA si GB.
4. Daca cineva strica ceva, la care i s-a spus sa nu umble, trebuie sa platim toti? Nu. Plateste vinovatul.
5. De ce trebuie francezii, germanii, romanii, etc sa plateasca pentru ca americanii au vrut sa distruga Irakul? Pentru ca sua nu poate suporta singura efortul si isi supara contibuabilii!
6. De ce firma Haliburton tepuieste statul american, caruia ii vinde petrol irakian la un pret de 3 ori mai mare deceit cel de piata? Pentru ca nimic nu se face gratis.

As putea continua cu intrebarile, dar constat ca tu propui ca tot ceea ce s-a furat, distrus, jefuit, bombardat de unii sa fie platit de toti la gramada.
Pai exact asa s-a intimplat in Romania cind au jefuit Bancorex-ul, asfaltul de pe drumuri, fabricile, terenurile, case proprietate privata si am ajuns acum sa le platim de la buget, adica din banii contribuabilului. La noi asta se numeste furt calificat si coruptie. Tu cum ii zici?

Daca era sa contribuim la reconstructia Irakului dupa ce a fost distrus de incendii, inundatii, sau de razboiul cu un dusman comun, era altceva. Atunci spuneam si eu sa dam cit ajutor putem da. Asa cum am dat in Kuweit in perioada 1992-1996 reparind sondele aruncate in aer de Saddam.
Este UE antisemita sau statul evreu a depasit masura bunului sim - de Zamolxe la: 04/11/2003 05:02:54
(la: Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...)
Este UE antisemita sau statul evreu a depasit masura bunului simt?


Dupa publicarea sondajului efectuat in tarile UE care considera Israelul cea mai mare amenintare la adresa pacii mondiale, Israelul denunta antisemitismul... Uniunii Europene
Rabinul Marvin Hier, fondatorul Centrului Simon Wiesenthal: "O dovada ca in societatea europeana antisemitismul este inradacinat mai adanc decat oricand de la terminarea razboiului"


Israelul a reactionat cu indignare la rezultatele unui sondaj efectuat, luna trecuta, la comanda Comisiei Europene, in cele 15 tari membre ale UE, conform carora statul evreu constituie cea mai mare amenintare la adresa pacii mondiale, intrecand, din acest punct de vedere, Coreea de Nord, Iranul si Afganistanul.

Sunt de aceasta parere nu mai putin de 60 la suta dintre cei care au raspuns la sondaj, procentajele cele mai ridicate fiind inregistrate in Olanda, Luxemburg si Austria. Franta, pe care unele cercuri israeliene o acuza de lipsa de simpatie fata de statul evreu, face opinie separata, fara a crede ca Israelul primejduieste cel mai mult pacea lumii. Ministrul israelian pentru problemele diasporei, Natan Sharansky, a declarat ca rezultatele sondajului reprezinta o noua dovada ca Europa nu poate juca un rol important in procesul de pace din Orientul Mijlociu.
Intr-adevar, cum remarca saptamanalul britanic Observer, sondajul pare a reflecta dezaprobarea larga de catre tarile europene a politicii de mana forte promovate de guvernul premierului Ariel Sharon fata de actuala Intifada (rascoala) palestiniana. , "Faptul ca majoritatea europenilor considera Israelul ca principalul pericol... constituie o dovada in plus ca in spatele criticilor "politice" la adresa Israelului se afla o atitudine antisemita pura", a precizat Sharansky, care a adaugat: "Uniunea Europeana, atat de sensibila cand e vorba de drepturile omului, ar face bine sa puna capat actiunii insidioase de spalare a creierului si demonizare a Israelului, inainte ca Europa sa se cufunde din nou in bezna trecutului, ".
Potrivit purtatorului de cuvant guvernamental, Avi Pazner, sondajul nu este suficient de credibil, imaginea pe care europenii o au despre Israel fiind rezultatul unei campanii mediatice negative din timpul celor trei ani de Intifada. "Cred ca informatiile oferite de presa in ultimii trei ani au fost nedrepte si dezechilibrate si au creat o imagine deformata a conflictului israeliano-palestinian", a sustinut el.

De altfel, in ultimul timp, oficialitatile israeliene au insistat ca in definitia moderna a "antisemitismului" sa fie incluse si criticile, si atacurile deschise la adresa politicii Israelului.

Si mai dura a fost reactia Centrului Simon Wiesenthal, care a initiat o petitie internationala pentru condamnarea Comisiei Europene, pledand, intre altele, ca UE sa nu mai fie reprezentata in asa-numitul cvartet (in care mai intra ONU, SUA si Rusia), insarcinat cu misiunea de a incerca sa aplaneze conflictul dintre israelieni si palestinieni. "Rezultatele socante ca Israelul ar fi cea mai mare amenintare la adresa pacii... sfideaza logica si constituie izbucnirea rasista a unei imaginatii fanteziste, demonstrand ca antisemitismul este inradacinat in societatea europeana mai adanc decat oricand de la terminarea razboiului", a afirmat rabinul Marvin Hier, fondatorul Centrului amintit.

Pe de alta parte, o cunoscuta personalitate politica a opozitiei israeliene, Alon Liel, fost director general in Ministerul de Externe si consilier al ex-premierului Ehud Barak, a atras atentia ca israelienii ar trebui sa mediteze asupra motivelor pentru care europenii gandesc asa despre ei: "Ne urasc cu adevarat sau realmente se tem (de ceea ce se intampla in zona - n.r.)? Predilectia noastra naturala este de a scoate din sertar arma noastra obisnuita de autoaparare - arma antisemitismului -, dar, de data aceasta, probabil, nu este cazul sa procedam in acest mod".

Publicarea sondajului a coincis cu organizarea la Ierusalim a unui urias miting comemorativ cu prilejul implinirii a 8 ani de la asasinarea fostului premier Yitzhak Rabin de catre un extremist israelian, Shimon Peres, fost si el prim-ministru si arhitect, impreuna cu Rabin, al acordurilor de pace de la Oslo, dezaproband, in fata celor peste 100.000 de participanti, politica actualelor autoritati si considerand necesara reintoarcerea la viziunea pacifista a celui asasinat, socotit, pe bun dreptate, "un soldat al pacii".

(Comentariu de presa)
RPG - de anonim la: 07/11/2003 00:46:13
(la: RPG-7, o arma technology-killer)
Intr-adevar, RPG (denumire NATO, in Armata Romana se numeste AG), la fel ca si corespondentul sau antiaerian, poate fi numita arma saracului.

Debutul sau a fost in WWII iar eficacitatea sa se datoreaza asa numitului efect cumulativ.

Pana pe la inceputul anilor '70, putea distruge orice blindat, capacitatea de penetrare in blindaj de otel omogen fiind suficienta, inclusiv la impact sub un unghi de incidenta relativ ridicat.

Odata insa cu aparitia sistemelor de protectie combinate, eficacitatea sa a scazut.

Cum insa nu se poate proteja uniform intregul vehicol, raman suficiente parti vulnerabile la atacul cu RPG.
Mai mult, exista o multitudine de vehicole blindate usor.

Cariera sa nu s-a terminat deci.
Este o arma ideala pentru lupta in mediu urban, teren framantat, gherila.

Si cum mai marii lumii de azi vor cu totdinadinsul sa-si exercite vocatia de cuceritori...

marin sorescu - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:17:20
(la: ROMANIA)

Si as dori sã te pastrez
In clipa aceasta de stralucire
Ca pe-o floare, care se daruie singura
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sint sfintul!
Dar îmi place imaginea si o pastrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna si viata noastra!
Ca un film de desene-animate,
Fãcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urma
Si toate aceste intimplari
Mai mult sau mai putin necesare,
Pe care, pânã la urma,
Sintem tentati sã le credem chiar fericite?
Sint insasi viata noastra cu gust amar
Care tinjeste dupa o lacrima de cainta,
Ca sã-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi
Ale castelului tau
(Nu din Spania, desigur!)
Si nu te-a intinat nimic
Nu te-a atins nici o arma din panoplia
Ghiftuita de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere
Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba
Pentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineata.

Azi-noapte am fost mai epici -
Si cuvintele tale
Le-am vãzut strecurindu-se
Prin fereastra intredeschisa,
Prefacindu-se în fulgi,
Pentru neintinarea orasului
#3704 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
MIHAI EMINESCU - Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie - de Catalina Bader la: 08/11/2003 06:39:48
(la: ROMANIA)
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
#3709 (raspuns la: #3693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...