comentarii

caut substantiv pentru adjectivul dark


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Guinevere - de Homo Stultus la: 21/09/2007 16:16:53
(la: istoria clipei)
Da, cred ca asa este. Pe undeva poate ca cea mai mare greseala cu privire la fericire este cautarea dispunerii de. Cautam sa detinem ceea ce nu se poseda. Si in felul asta nu mai putem sa fim posedati. Cu alte cuvinte starea aceasta "irenica" este posedarea mea de catre mine intr-un mod neegoist. Este poate o acutizare a verbului a fi la nivelul constiintei. Verbul fara substantiv si adjectiv. Poate doar cu un pronume subinteles.
#235873 (raspuns la: #235734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RSI - de vania la: 07/09/2006 16:41:01
(la: Licheaua si musca)
Tutea sperie pe multi tocmai din cauza discursului transant si definitiv din Cugetari, cea mai accesibila carte a lui - e gresit insa sa te opresti doar in tonul lui si sa nu mai cauti substanta fiecarei replici - e extrem de important, asadar, sa ii cauti radacinile si in "Intre Dumnezeu si neamul meu", in eseuri, ca sa nu ramai cu impresia unui batran cu prea multa energie; desi zau nu pot sa inteleg cum poti sa-l cataloghezi, impreuna cu ceilalti, ca "expirat" - cand am l-am citit prima oara, m-am blocat de uimire. dar cum revelatiile si nici uluirile nu se pot explica, trec amarat mai departe.

sigur ca o crima nu justifica alta crima, iar dreptatea lucida trebuie sa o ia inainte pornirilor de vendetta. de altfel ramane memorabil cuvantul lui Vulcanescu inainte de a muri : "Sa nu ne razbunati!"
problema e ca acum crima nu mai e direct condamnabila - ca la Cain si Abel. e JUSTIFICATA, vezi doamne, de ideologii, de revolutii, de progres si de alti termeni pe care poti sa ii umpli cu orice, adaptabili la posesor, poa' sa fie Marx sau Hitler. pana la a-l duce in sala de tribunal sau macar in pragul demiterii (ce infima sanctiune si cu cata disperare o evita!), trebuie sa discuti cu criminalul, sa il intrebi de ideologia lui, de sperantele lui, sa-l bibilesti discursiv, sa te duelezi cu el in argumente atat de mult incat uiti de ce v-ati intalnit si pleci acasa buimacit cu dovezile in mana. cam asta vor si ei - vorbe multe si goale!

clar, Mona Musca nu e Carol Sebastian, Carol Sebastian nu e Ilie Merce, Merce nu e Sorin Antohi, Sorin Antohi nu e Iliescu, Iliescu nu e parintele Marchis. dar prea multe "dar, da' stiti ca..."-uri functionaresti, culminand cu aberanta Comisie pentru condamnarea comunismului (de parca era nevoie de o asemenea comisie pentru asa ceva).

despre Shaw : sunt de acord chiar si sa oscileze intre doua ideologii, e un semn de inteligenta sa-ti pui intrebari insa NU ai voie sa te dai in balansoarul asta politic in vazul lumii, cata vreme esti celebru, deci poti influenta. Shaw fusese insa in Rusia, si va-zu-se, sub cortina vorbelor goale ce mizerie si disperare sunt acolo. cum mai poti sa spui atunci enormitatea asta : "Foame in Rusia? Ba chiar am mancat foarte bine." singurul idiot mai mare care imi vine in cap e Sartre care a fost atat de sinistru incat sa spuna ca rusii nu isi parasesc tara, nu ca nu ar avea voie, ci din cauza ca sunt foarte fericiti si multumiti in tara lor si nu au nevoie de nimic!

intr-adevar, sunt publicati toti, insa cu exceptia lui Tutea, care s-a bucurat de ceva tiraje mai mari, ceilalti sunt tot greu de gasit.
#143941 (raspuns la: #143926) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nisule - de thebrightside la: 21/06/2007 15:18:24
(la: FAZAN)
vezi #208544 de je

sa se permita doar vb la participiu, substantive neart, adjective si adverbe, altfel n-are haz, cred io.


picky ce ma enervezi - de thebrightside la: 22/06/2007 11:42:01
(la: FAZAN)
io catre anisia:

vezi #208544 de je

sa se permita doar vb la participiu, substantive neart, adjective si adverbe, altfel n-are haz, cred io.


astea-s regulile si la scrable si la restul jocurilor cu cuvinte, nu io le-am facut si nu incerc sa ma protejez pe mine ci un mers usor al jocului.



piliutza - de Intruder la: 10/03/2008 13:00:16
(la: Scrisori de pe Pamant (I))
ar fii ok daca ne-ai spune editura si cine a tradus textul de Mark Twain, expus aici.

citeste "Demisia lui Darwin", o sa-ti placa...:D pe mine m-a naucit de cap.
...si cauta pe YouTube filmuletele "Dark face of darwinism" si mai ia-te cu aia in gura!
explica-le tu ca atei erau si inainte de Darwin si ca Hitler n-avea nimic cu crestinii, doar cu evreii!
pe noi, mai lasa-ne in durerea noastra.
#291881 (raspuns la: #291527) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 01/08/2008 11:50:57
(la: joc-mim-test)
centralizare

asta-i cel mai apropiat.
cuvantul meu nu e substantiv, e adjectiv.
#330790 (raspuns la: #330787) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Yuki la: 10/04/2009 18:45:57 Modificat la: 10/04/2009 18:46:54
(la: importanta gramaticii in predarea unei limbi straine - sondaj)
intre 5% si 50%, depinde foarte mult de cursant. Daca aplicam conditia pe care o spui tu, " cursantii nu cunosc gramatica limbii lor" atunci cat mai putin, mai mult de substantiv/ verb/ adjectiv si din sintaxa doar termenul de subiect, restul, te descurci. Dar iara, sunt multi care intelg logic, au nevoie de scheme, degeaba o dai tu cu conversatii, execrcitii de vocabular, potriviti/ gasiti termenul etc. daca ei nu pricep decat in patratele.
Majoritatea ce-i drept prefera cat mai putina gramatica si cat mai multa conversatie si asta e si tendinta pe care se mergea acuma, gramatica e ceva ce dobandesti prin vorbire, exact cum un copil mic invata sa vorbeasca fara sa stie de subiect si predicat, la fel un adult poate sa invete o limba strina fara gramatica. Singura problema: language exposure.
giordi - de maan la: 18/08/2009 08:07:18
(la: balans către punctul de sprijin)
pretinsele probleme cu poezia is exact ca alea de la 'sarutul' lui modigliani, cand ai luat un substantiv drept adjectiv.
ca nu stii n-are nica, toti avem lacune.
dara cand le pui in carca altuia, nici macar nu enervezi lumea, atata esti de carghios.

intelege ca nu ai cu ce s-o alungi pe sancho de pe forum si ca incercarile jalnice de-a demonstra ca poezia ei ii proasta nu fac decat sa arate lumii o latura pe care te-ai rusina vazandu-ti-o.

#472053 (raspuns la: #471983) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 15/06/2010 18:12:05
(la: Canada..)
Adevărat. Totuşi în engleză, am impresia că, "stoician" are sens strict adjectival, engleza fiind şi o limbă mai permisivă din punct de vedere lingvistic. Probabil că un bun cunoscător, sau un mai bun cunoscător, al englezei ar putea să ne lămurească dincolo de orice echivoc.

În româneste forma "stoic" este şi substantiv şi adjectiv, decelarea între ele fiind dată exclusiv de context.
Am consultat toate dicţionarele pe care le am, nu puţine, dar niciunde n-am întâlnit nici o referire la "stoician".
#549968 (raspuns la: #549966) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dinule - de Dinu Lazar la: 30/11/2003 14:00:28
(la: Racoviteanule)
Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
#5540 (raspuns la: #5538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pai depinde ce cauti...da-n - de (anonim) la: 22/08/2003 10:04:52
(la: Te caut)
pai depinde ce cauti... da-ne mai multe amanunte
Caut ceva sincer... frumos .. - de danya_alina la: 22/08/2003 10:22:30
(la: Te caut)
Caut ceva sincer... frumos ... simplu... Tu de ce esti anonim?
#39 (raspuns la: #36) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Presa ticalosita - de zabriski la: 18/10/2003 03:34:17
(la: de ce atat de putini romani citesc ziare?)
Da, fara indoiala ca astea sunt parte dintre raspunsuri.
In plus, sunt prea multe, mult prea multe ziare. Uite, ma uit la revista presei si vad prezentate acolo, alaturi de ziarele care fac eforturi sa ofere, macar din cand in cand, si substanta, tot felul de gazetute cu tiraje de 5-6.000 de exemplare care-si spun “ziare nationale”. E o moda ca fiecare om de afaceri mai rasarit sa-si faca ziar sau sa finanteze unul din umbra. Presa e un instrument de negociere politica. Daca ai un ziar ti se poate face loc pe o lista pentru parlament, poti obtine contracte, poti manevra etc.
Ce vede cumparatorul pe taraba? Vreo 20 de cotidiene de informatie generala editate in Bucuresti (auzisem zilele trecute ca in toata Austria sunt 20 de cotidiene). Cel care nu cumpara in mod obisnuit presa e naucit. Alege la intimplare isi da seama ca a aruncat banii aiurea.
Dar mai cred ceva – ca presa s-a ticalosit, iar oamenii simt asta, chiar daca nu au acces in culisele. Cele 300 - 400 de cotidiene din Romania nu pot supravietui decat cu publicitate – iar clientii de publicitate au aflat repede ce putere au. Ziarele fara scrupule isi santajeaza clientii, ziarele mai decente le fac concesii, publica articole “caldute”, inchid ochii. Sunt putine care incearca sa se mentina si altfel pe linia de plutire – si nu se mai aud in zarva publicistica din Romania.
Ei bine, cititorii nu sunt prosti. Presa produce o singura “marfa”, si marfa aia e credibilitatea. Iar credibilitatea e fragila, se castiga in ani si se pierde repede, toata odata.
E grav. Ziaristii invata ticalosia si compromisul de la sefii lor si de la patroni, care acum domina deciziile editoriale. Vor trebui sa treaca vreo 30 de ani pana cand vor scapa de metehnele astea.
Da, Zabriskie Point. Am vazut filmul demult tare, ar trebui sa-l caut.
#1594 (raspuns la: #1569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca sunt angajator si caut m - de Alice la: 18/11/2003 11:58:18
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Daca sunt angajator si caut mana de lucru, atunci nu vad de ce-as angaja o femeie insarcinata...pentru ca dupa patru luni sa-ncep alte interviuri pentru acelasi job? Alt timp pierdut, alte cheltuieli, basca respectivul concediu de maternitate!

Daca sunt femeie insarcinata si n-am de lucru (am avut timp sa raman gravida, bag sama, dar n-a fost chip sa-mi gasesc de munca!)s-ar putea sa fiu nitzel inconstienta: daca nu gasesc nimic si n-am cu ce sa-mi cresc progenitura?
O femeie insarcinata are nevoie de tratament special (si nu-i vorba de medicamente si vizite la doctor!), daca nu vrea sa nasca doamne-fereste, ciudatzei...Un job nou e cauza de stress major, de munca-n plus...risc de-avort!

S-ar putea zic, lejer sarcastica, ca angajatorii sa le faca un bine femeilor insarcinate...

Apropape-am glumit ):, dar cred cu sinceritate ca nu-i bine sa privim problema din singura perspectiva a femeii, vezi doamne, defavorizate.

Si mai cred ca "emanciparea femeii" deja s-a produs (de altfel, e doar o problema de educatie)...poti face ce vrei si in Romania - nu te scoate in decor decat propria incapacitate de adaptare.
Limba Germana - de SB_one la: 01/12/2003 14:11:57
(la: Lectia de limba franceza)
> Limba germana este simpla.

O persoana cunoscatoare a limbii latine, si obisnuita cu declinarile, o invata fara mari dificultati. Acest lucru,de altfel, este mentionat de profesorii de germana la inceputul fiecarui ciclu de studii. Apoi se incepe cu studiul unor der, die, das, den, des, dem etc.
> > si din nou se reaminteste ca tot restul este de o logica dezarmanta.

>Ca sa ilustram ceea ce tocmai am afirmat, sa luam un exemplu practic. Pentru inceput, cumparati Cartea de Limba Germana. Este un volum minunat, cu coperti cartonate, publicat la Dortmund si care povesteste despre obiceiurile Hotentotilor (auf Deutsch : Hottentotten).
In carte se povesteste cum cangurii (Beutelratten) sunt prinsi si inchisi in custi (Kotter), acoperite cu o tesatura (Lattengitter) care sa-i fereasca de ploi.
> > Aceste custi se numesc in germana "custi acoperite cu pinza" (
> > Lattengitterkotter) si atunci cind contin un cangur, ele sunt numite
> > Lattengitterkotterbeutelratten. Intr-o zi Hotentotii au arestat un
>asasin
> > (Attentater), acuzat ca ar fi omorit o mama (Mutter) Hotentota
> > (Hottentottenmutter), avind un fiu cam prostut si bilbiit
>(Stottertrottel).
> > O astfel de femeie se numeste in germana
>Hottentottenstottertrottelmutter
> > iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentater.
>Potera
> > captureaza asasinul si il inchide provizoriu intr-o cusca pentru
>canguri
> > (Beutelrattenlattengitterkotter), dar captivul evadeaza. Imediat, toti
>
> > pleaca in cautarea fugarului, si deodata, un razboinic Hotentot se
>intoarce
> > strigind: - Am prins asasinul (Attentater)! - Da? care?, intreaba
>seful de
> > trib. - Pe Lattengitterkotterbeutelratterattentater, raspunde
>razboinicul. -
> > Cum adica, asasinul din cusca de canguri acoperita cu pinza? intreaba
>seful
> > Hotentotilor. - Pai, -raspunde bastinasul- pe
> > Hottentottenstottertrottelmutterattentater. (Asasinul mamei hotentote
>a
> > copilului prostut si bilbiit). - A, asa, da! raspune seful
>Hotentotilor.
> > Puteai sa zici de la inceput ca l-ai prins pe:
> > Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotter-beut
>elrattenattentater.
> > Dupa cum vedeti, limba germana este o limba simpla. Trebuie sa aveti
>doar un
> > pic de bunavointa...

> > P.S. acesta nu e cel mai lung substantiv din limba germana, exista unele de lungime 90 litere.


#5710 (raspuns la: #3313) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La o cautare pe "Google" il g - de Ingrid la: 10/12/2003 15:50:10
(la: www.romanialibera.com=Stefan Niculescu-Maier)
La o cautare pe "Google" il gasesc ca :

Mr. Stefan Niculescu Maier; Mrs. Dorotea Niculescu Maier
Second Secretary (Press & Science)


cand Mircea Geoana era:

His Excellency Mircea Dan Geoana; Mrs. Mihaela Geoana
Ambassador Extraordinary & Plenipotentiary


in USA.Asta insemna 1996.

#6399 (raspuns la: #6392) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"cine cauta pe net nu va gasi - de Daniel Racovitan la: 06/02/2004 04:22:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"cine cauta pe net nu va gasi de altfel in spatiul romanesc decit maximum 5-6 fotografi de presa romani cu sit"

Ai cumva si niste linkuri concrete?

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"
#9000 (raspuns la: #8978) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in cautarea realitatii - de adnana la: 28/02/2004 04:15:53
(la: Romani in strainatate)
romanii care pleaca din tara nu fug de realitate, ci cauta o realitate. ca sa traiesti in romania ai nevoie de extrem de multa imaginatie, si chiar si asa esti luat prin surprindere zilnic.
as fi vrut sa am curajul sa plec din romania, dar nu pentru ca imi iubesc prea putin tara, ci pentru ca imi iubesc mai mult sperantele. care sunt tot mai putine aici, cu fiecare zi.
tu vorbesti de Dumnezu si pentru ei esti deja eretic - de gabriel.serbescu la: 06/03/2004 06:58:17
(la: Droguri)
Belazur,

¨Majoritatea adulta foloseste clisee si contradictii cu referire la droguri si consumul lor, privind pe cei care consuma ca pe niste neintegrati social, si tinzand sa aibe fata de acestia o atitudine totalitara si inchizitorie.¨
Jaime Funes psiholog, investigator in clinici de dezintoxicare, pana in 1994 responsabil al Centrului de Studii Juridice si de Formare Specializata a Generalitat de Catalunya

Spicuind din cartea sa Drogurile si adolescentii, , autorul, ajutat de o bibliografia densa, face un scurt rezumat al atitudinii sociale oficiale asupra drogurilor, si observa el: ¨exista o clara diferentiere intre drogurile de tip legal si cele ilegale, in ambele cazuri existand insa constructii sociale opuse¨ Un drog legal tinde sa fie acceptat social, desi este mai nociv decat un altul, ilegal, sau partial legalizat (ex: alcool vs. cannabis)
Consumul oricarei substante ce poate crea dependenta este lamentabila, insa nimeni nu lupta impotriva dopajului sportiv, a consumului de Coca Cola, de Prozac etc, sau cel putin nu o face in aceiasi termeni ca si vis-a-vis de alte tipuri de droguri.
Asta este trist.
La un alt pol exista pozitivistii drogurilor care nu explica ca de fapt se trateaza doar de o relatie chimica cerebrala si nici decum de porti stelare sau stari imediate de bunastare sufleteasca. Pentru ca aici e cheia problemei.

Belazur, asocierea oricarui drog cu heroina, sau concluzia heroinei e un cliseu si un stereotip cultural. Il folosesti adesea. Isi are originile in anii 70-80.
Acum ca tot veni vorba consumul de heroina e eradicat, fiind aproape imposibil de gasit in tarile occidentale.
Tu ai incetat sa te mai educi, ci pur si simplu nu cauti decat sa-ti confirmi anumite teorii personale. Faci parte din categoria radicalilor, a extremistilor, a moralistilor indarjiti, pentru ca in afara stindardurilor lor nu (trebuie sa) mai exista o alta flamura.

Reiterez, eu nu fac apologia drogurilor, ci incerc sa gasesc un echilibru intre existenta lor cotidiana si consumul eliberat de orice tip de asteptari: ¨ma va face sa ma simt high¨, ¨voi fi liber¨, ¨nu ma mai afecteaza societatea¨etc. Retorica in astfel de cazuri e gratuita. Nu ma consider special pentru ca sunt un consumator de cannabis, cum nici nu cred ca vreun drog ar putea induce vreo stare geniala. Eventual o dezinhiba.
p.s. inceteaza ta rog sa-mi mai rupi o fraza din context ca ulterior sa facei ce stiu eu ce exibitie literara. E urat. Cum la fel de urat e sa-mi pui verdictul de dependent cand mi-e evident ca habar n-ai despre ce vorbesti

¨lumea este egala cu suma cunostintelor pe care le avem despre ea¨
michel houellebecq-particulele elementare

#11469 (raspuns la: #11407) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...