comentarii

caut uvinte cu iu care sa formeze hiat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
era raportul de lungime intre doua segmente ale inelarului sau intre lungimea inelarului si a aratatorului... nu mai tin minte. e mult de-atunci. cand am sa gasesc cartea si am sa-mi amintesc am sa-ti trimit. oricum, nu apare in forma in care am spus eu. cauta pe la capitolul legat de forma si marimea degetelor si unghiilor.
oricum n-are sens sa te analizazi pe tine insuti ca doar te cunosti... cat despre sensibiliate sau predestinatie la anumite boli, mai bine lasi unul mai specialist sa se uite, ca unul nepriceput poate ajunge destul de repede la concluzia ca trebuia sa fie mort de mult...:)






placut - de Iris Tanasescu la: 07/12/2005 11:08:36
(la: ea citea)
Este placut acest fragment din cotidianul unui tanar ce cauta "ideea", probabil pentru ca si forma scrierii este armonioasa.Oricum, foarte interesanta aceasta curajoasa descriere e propriilor trairi, in care "eu" este asumat fara niciun complex
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Libertatea constiintei si intolranta - de (anonim) la: 16/11/2004 14:58:13
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela. Un ultim mesaj pentru Manuela-Hipatia.

“Constat cu surprindere ca undeva intre noi e o bariera de comunicare. Ma acuzati de idei preconcepute, dar ma tratati exact din prisma unor idei preconcepute. Cel mai simplu era sa verificati la conferinta "Cine conduce lumea?" - iata un link: www.cafeneaua.com/node/view/2274 si v-ati fi convins de faptul ca va spun adevarul. Daca un lucru atat de simplu de verificat nu va este credibil, ce sa mai spun despre natura discutiei noastre, scumpa doamna?”

Eşti confuză. Ce să verific la acea adresă. În ce chestiune ai spus adevărul? Care-i sensul frazei “dacă un lucru atât de simplu de verificat nu vă este credibil”? UN LUCRU SAU ESTE CREDIBIL, SAU NU. Ce are asta cu mine personal sau cu oricine altcineva? Dar fiindcă a fost ultimul tău mesaj, adresat mie, nu insist să-mi răspunzi. Între noi într-adevăr există o barieră de comunicare, cum aexistat întotdeauna între omul, care vrea să creadă cu dinadinsul în ceva (tu ai spus într-un mesaj: “…minte-mă frumos”), pe de o parte, şi omul, care nu acceptă minciuna sub nici o formă, oricât de consolatoare, romantică şi frumoasă, care nu acceptă să fie manipulat, ci doreşte să înţeleagă până la capăt raţiunile unui îndemn din afară, de a proceda aşa sau altfel, verificându-le cu propriile principii morale şi propriile raţionamente. Ceea ce tu consideri, că este un afront, un comportament periculos şi antisocial.

“Ati spus ca ratiune constienta este o tautologie, atunci inseamna ca Descartes facea aceeasi greseala cu mine cand cauta sa puna in evidenta legatura dintre constiinta de sine si ratiune: "Dubito, cogito, cogito, ergo sum".”

Fraza lui Descartes a fost înţeleasă greşit de tine. Eu o interpretez altfel, şi cred că această interpretare este mai aproape de ceea ce a vrut el să spună. Semnele de punctuaţie sunt cam limitate în posibilităţile lor, pentru a reda nuanţele unui gând atât de profund, de aceea îmi permit să folosesc unele simboluri matematice, pentru a transcrie această frază astfel, ca să fie mai aproape de sensul, pe care i l-a dat Descartes:
“Dubito -> cogito, cogito => ergo sum”
Adică din faptul că mă îndoiesc rezultă că cuget (raţionez), iar faptul că cuget (raţionez) este egal cu aceea că exist (sunt conştient de existenţa mea), iar semnul > indică o oarecare relativitate a egalităţii dintre raţiune şi conştiinţă. Anume: din faptul că cuget reiese cu certitudine, că eu exist (am conştiinţa de sine). Ceea ce ne sugerează următoarele:
- noţiunea de “conştiinţă” îi este anterioară noţiunii de “raţiune
- este mai amplă, decât noţiunea de “raţiune” şi o conţine în interiorul său.
Iată de ce am spus, că expresia “raţiune conştientă” este o tautologie. Raţiunea este într-atât de conştientă, încât nici nu face să vorbim despre aceasta. Este cam acelaşi lucru ca “raţiunea raţională”.

Acum, si din ceea ce scrieti iese un adevar,caci protestantii au interpretat fiecare cum o vrut Biblia si momentan sunt in jur de 5000 de congregatii / confesiuni crestine. Gasiti ca e bun acest lucru?

“Acum, si din ceea ce scrieti iese un adevar,caci protestantii au interpretat fiecare cum o vrut Biblia si momentan sunt in jur de 5000 de congregatii / confesiuni crestine. Gasiti ca e bun acest lucru?”
Odată ce sunt ateu, problemele interne ale bisericii îmi sunt total indiferente. Dar din câte ştiu eu, şi în sânul bisericii ortodoxe au luat naştere şi continuă să existe mai multe secte, în special în Rusia, unde încercările lui Petru I de a reforma biserica ortodoxă rusă, apropiind-o de contemporaneitate au generat o amplă răzvrătire religioasă. “Tradiţionaliştii” erau exilaţi în Siberia sau fugeau de persecuţii înspre hotarele statului rus –astfel au apărut în Basarabia, Bucovina şi în delta Dunării “lipovanii”, purtătorii unei ortodoxii de modă veche –“starover”.
În afară de aceasta, mai erau şi alte secte, dintre care îmi amintesc cu certitudine de secta “scopeţilor”, ceea ce în traducere înseamnă “castraţi”. Aceştea se castrau într-adevăr, pentru a deveni “puri” şi “sfinţi” – uite o aducere la absurd a ideilor creştine despre păcatul de a întreţine relaţii sexuale. După cum vă daţi seama, această sectă nu era sortită să prospere, odată ce sectanţii nu puteau să aibă copii. În România de asemenea există ortodoxie “de stil vechi” şi “de stil nou”.
În general, consider diversificarea opiniilor un lucru normal şi natural, de aceea consider că apariţia sectelor este un rezultat al evoluţiei religiilor – cum se poate observa, acest termen este aplicabil şi aici. E vorba de principiul universal al dezvoltării (de la simplu la complex), care generează procese evolutive nu numai în lumea fizică, dar şi în sfera spirituală.

“Intr-o carte de-a dreptul atee, care se doreste monografie despre viata lui Giordano Bruno, se arata foarte clar ca moartea i s-a tras de la "paturile bogate" care l-au dat in mana Inchizitiei. Sigur ca s-au facut abuzuri si ca multi oameni au cazut victima Inchizitiei, dar nu din cauza stiintei, ci din cauza implicarii politice a oamenior de stiinta din acele vremuri.”

Am subliniat acest pasaj ca să-ţi atrag atenţia, cât eşti de subiectivă – dacă o carte este atee, îi refuzi dreptul de a fi corectă din punct de vedere ştiinţific. De ce adică, “nu din cauza ştiinţei”?
Toţi acei, care au căzut victime ale Inchiziţiei, au fost denunţaţi, pârăţi, denigraţi de cineva, în cele mai multe cazuri, de oameni cu influenţă, adică aproape sigur “din păturile bogate”. E clar, că denunţurile nu erau “construite” pe motivaţii personale, ci pe considerente ideologice (religioase). Erau învinuiţi de erezie, de ocupaţii “oculte”, care de multe ori erau ocupaţii ştiinţifice (chimie, fizică, medicină), de afirmaţii nerespectuoase faţă de cler etc, etc. Nu văd de cum faptul că erau pârâţi ar putea să justifice religia (instituţia ei judiciară – Inchiziţia).

“…trebuie sa stiti ca cel mai dotat observator astronomic in sec. XVI-XVII era cel de la Vatican. Dovada sta indreptarea calendarului, ceruta de astronomii de la Vatican papei Grigore.”
Ştiu. Norocul acestor astronomi, că l-au găsit în duţi buni şi nu l-au dat pe mâna inchiziţiei. Datorită acestui observator Giordano Bruno a putut să-şi facă descoperirle, dar el a avut mai puţin noroc.
“Copernic era canonic si si-a scos cartea sub pseudonim etc. “
Şi de Copernic ştiu. Mulţi călugări aveau posibilitatea să facă ample cercetări astronomice, să se ocupe studii în alte domenii ale ştiinţei. Cei mai valoroşi dintre ei aveau şi cele mai multe probleme, de îndată ce studiile lor ieşeau din sfera mult prea strâmtă a religiei în sfera cunoştinţelor general umane, dacă îmi permiţi să le zic aşa. De obicei, mai întâi li se făcea din deget, iar dacă nu se supuneau, până la urmă ajungeau să fie persecutaţi.
“Hypatia, doamna mea, a fost omorata nu pentru ca era om de stiinta, ci pentru ca era aparatoarea paganismului. Personal, regret foarte mult gestul facut de cel care a instigat pe crestini la omorarea Hypatiei…”
Hipatia nu era “apărătoarea păgânismului”. Era păgână în sensul direct al cuvântului, adică nu era creştină, dar nu se ocupa de politică şi nu promova decât ştiinţele cu care se ocupa. În special, preda matematica şi astronomia. De asemenea, era liderul şcolii de filosofie din Alexandria şi adeptul filosofiei platonice, acel Platon, care mai târşiu a intrat în graţiile bisericii creştine, deşi post mortem. Îţi înţeleg rezerva în privinţa celui care a instigat mulţimea să o omoare – de ce nu spui, că acel cineva era chiar arhiepiscopul Alexandriei Chiril, canonizat ulterior şi cunoscut sub numele de “Sfântul Chiril”. (Poate ar trebui să scriu cu K, dacă am greşit, îmi cer scuze, dar numai pentru aceasta!). Motivele, în general erau politice. Arhiepiscopul dorea să fie el unicul, care să aibă putere şi influenţă asupra spiritelor, nimeni nu trebuia să strălucească şi să-l eclipseze, pentru binele bisericii şi al religiei creştine, bineînţeles. Dar oficial i s-a imputat anume faptul, că predă matematica, care se considera o parte a filosofiei. Şi anume datorită inteligenăei neordinare şi a ştiinţelor sale s-a pomenit Hzpatia de-a curmezişul căilor prea sfinţiei sale. Dacă te interesează cu adevărat acest subiect, caută pe Internet articolele filosoafei din Grecia Kristina Voco. Dânsa e precaută, nu-şi afişează convingerile personale, ci a făcut studii ample la acest subiect şi le expune cu destulă rigurozitate ştiinţifică.
“…tocmai de aceea mi-am luat acest pseudonim, caci vreau ca peste veacuri, omenirea sa inteleaga un lucru simplu: multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, iar putina stiinta il indeparteaza.”

Nu crezi că ţi-ai luat o sarcină peste puterile tale? Nu e prea tare spus? După cum am subliniat mai sus, anume acei savanţi, care ne-au lăsat descoperiri importante în ştiinţă, adică aveau multă ştiinţă, se îndepărtau de Dumnezeu… şi erau îndepărtaţi de biserică. Iar cei mai aproape de Dumnezeu, după cum a spus Isus Christos, sunt “cei săraci cu duhul”, adică acei care au mai puţină ştiinţă.

“Iata ceva si pentru Adela:
Pentru că sufletul este nemuritor, iată ce ne spune Avva Antonie (sec. III-IV), în “Filocalia”, Vol.1, 1946, Sibiu, p.13 şi p.22:
“Cei umpluţi de răutate şi ameţiţi de neştiinţă nu cunosc pe Dumnezeu şi n-au trezvia sufletului.Căci Dumnezeu nu poate fi văzut, ci numai înţeles cu mintea, fiind cât se poate de învederat în cele văzute, aşa ca sufletul în trup. Pentru că, precum trupul nu poate fiinţa, fără suflet, aşa toate cele ce se văd şi sunt nu pot fiinţa fără Dumnezeu.”

“Cea mai mare boală a sufletului, ruina şi pierzarea lui este să nu cunoască pe Dumnezeu care a făcut toate pentru om ş i-a dăruit lui mintea şi cuvântul prin care zburând sus omul se uneşte cu Dumnezeu, înţelegând şi preamărind pe Dumnezeu.”

“Raţiunea ne face vrednici să ne numim oameni. Iar de nu o avem pe aceasta, numai glasul şi forma mădularelor ne deosebim de dobitoace. Să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor şi va urî toată pofta cea păcătoasă, care ne face între oameni pricină de moarte.”

Hypatia

P.S. Ia ce scriu ca parerea mea si nu intentia de a ma lansa intr-o dezbatere. Consider ca a face o dezbatere pe o astfel de tema, este un atentat la dreptul de libera constiinta a celuilalt. “

Acest pasaj, evidenţiat de mine prin caractere italice, este luat în întregime dintr-un mesaj, adresat altei persoane, dar care mă priveşte pe mine. Aşadar, în afara ultimului tău mesaj ai hotărât să mă împroşti din nou cu “umpluţi de răutate”, “ameţiţi de neştiinţă”, n-au trezvia sufletului“, “cea mai mare boală a sufletului”, “să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor”, “pofta cea păcătoasă” , folosindu-te de ajutorul sfinţilor părinţi, ca să nu fii învinuită de atac la persoană. Bun şiretlic. Dar observ, că propriul tău stil nu se prea deosebeşte de acest stil “teologic”, în care frazele sunt construite nu conform logicii, ci într-un fel sucit, căci premisele şi deducţiile se confundă şi deduc unele din altele, iar argumentele, de cele mai multe ori, lipsesc cu desăvârşire. Dacă un astfel de proces mintal-verbal poate fi numit “cugetare”, I’m sorry! Mai slăbeşte-mă cu asemenea soi de înţelepciune, în care ocara, blestemul şi afurisirea ţin loc de argumente şi care pot convinge doar pe cei slabi cu duhul.
Şi însfârşit, în post scriptum-ul tău iarăşi lansezi flamura intoleranţei, încercând să interzici altora să discute pe anumite teme. Sau le interzici să discute doar atunci, când vezi că nu ai câştig de cauză? Atunci declari senin, că cineva atentează la drepturile tale la liberatatea conştiinţei, şi gata! Dar este numai o discuţie! Fiecare îşi expune liber opinia şi nu constrânge pe nimeni să-i fie acceptată. Dimpotrivă, încercarea de a interzice cuiva să-şi expună opinia este un atentat la drepturile lui. Nu văd în judecăţile tale acea “trezvie a minţii” care vrei s-o impui tuturor, dar în special mie, odată ce secvenţele respective sunt “pentru Adela”.
În încheiere, vreau să-mi iau rămas bun de la tine, odată ce ne-am trimis deja “ultimele mesaje”, în continuare mă voi adresa altor persoane, sau tutror acelor, care vizitează acest site.
Adio, Manuela
#28868 (raspuns la: #28797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu virsta treci de la cautare - de cico la: 03/09/2005 23:06:07
(la: Curiozitate)
Cu virsta treci de la cautare la formularea de conceptii proprii, care la multi capata forma de dogma, sint imuabile, de necontrazis. E semn de batrinete cind nu mai esti deschis la alte ipoteze si teorii, decit in masura de a le combate. Daca in anii de inceput citesti deopotriva Biblia si cartile stiintifice, teoriile materialiste si idealiste, in cautarea sinelui si a celor dupa care poti sa-ti ghidezi viata, odata ce le-ai gasit si adoptat pe cele care iti convin, vei deveni subiectiv. Un ateu va citi textele religioase cu sensibilitate deosebita in depistarea erorilor, iar religiosul vede ca brese in stiinta teoriile ce contravin dogmelor deja adoptate. Cu trecerea anilor, felia curiozitatii se ingusteaza mai mult.

Desigur, mai sint si factorii deja mentionati: blazare, rutina, oboseala, ocuparea timpului cu exercitiul cerebral la servici, responsabilitati casnice, lipsa de timp, apartenenta la un grup sau altul, deschiderea (sau inchiderea) celorlalti la parerile proprii...
___________________________________
"Stiinta evolueaza logaritmic" ;)))
(un uom)
celor ce cauta .... - de hgrancea la: 13/10/2005 17:48:49
(la: Ce credeti despre yoga)
cei ce cauta o cale de evolutie spirituala pentru ca ceva din interul lor cere asta, e bine sa fie precauti pentru ca nu toate caile duc acolo unde trebuie
iar unul din indiciile de care trebuie sa tina seama este ca

adevarul nu se vinde si nu se cumpara cu bani

sau .. mai simplu sa ocoleasca ori ce forma care se pretinde yoga si cere bani in schimbul informatiilor...sau tehnicilor predate...

ar mai trebui stiut ca in yoga nu se dau titluri oficiale diplome sau grade..

daca cineva doreste si alte detalii le dau cu placere pe mail
--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
Noi nu suntem urmaşii Romei - de Muresh la: 26/06/2006 19:55:56
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)


Dintotdeauna m-a interesat lingvistica. Amprenta lingvistica a unui popor, ca şi săpături arheologice, permite aflarea multor fapte istorice. Aduc aici fragmente dintr-un articol în care autorul sustine ca romanii şi daco-getii au avut origină comună.
Noi nu sîntem urmaşii Romei (O prostie monumentală.)
Doctor Napoleon Savescu
Edtura Intact
Bucuresti - 2002
Noi nu suntem urmaşii Romei
Dacia preistorica a lui N. Densuşianu, probabil cel mai documentat scriitor al istoriei dacoromnilor, …
Ce limba vorbeau dacii, azi nimenea nu ştie!... (Afirmaţii de "amator". V. 47522. GP, 26.6.06)
Lingviştii socotira, mai cu luare aminte şi în final gasira vreo 7-8 cuvinte. (Afirmaţii de "amator". V. 47522. GP, 26.6.06)
Întrebarea pe care ne-o punem astazi este: ce limba vorbeau geto- dacii (pelasgii = tracii)? Iar raspunsurile nu pot fi dect doua, dintre care avem de ales unul: vorbeau o limba diferita de cea a cuceritorilor (NU ÎNŢELEG – mai apoi autorul spune cam pe dos - Louca) şi în consecinţa au fost nevoiţi sa-şi însuşeasca latina dupa
ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de catre legiunile împaratului Traian.
….în 106 d.H., ori limba populaţiei autohtone a Daciei era asemanatoare cu latina, astfel înct nu a fost necesara învaţarea altei limbi….
…au încercat sa reconstruiasca aceasta limba ’matca’, generînd doua teorii care susţin doua origini: limba indo-europeana pe de o parte şi limba ariana pe de alta parte, localizata undeva în Europa Preistorica.
Cercetatoarea americana Marija Gimbutas, profesoara la
Universitatea din Los Angeles, California, spune: ’Romnia este vatra a ceea ce am numit “vechea Europa“, o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H.,..
A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche
civilizaţie europeana precede cu cteva milenii pe cea Sumeriana,
Spaţiul Carpato-Dunarean este una din puţinele zone ale Europei
care nu a fost afectata direct nici de calota glaciara, nici de cea
alpina, ramînînd în cea mai mare parte zona cu condiţii de vieţuire atît pentru om cît şi pentru animalele şi plantele ce-i asigurau traiul, deşi pe înalţimi s-au format gheţari în cteva masive muntoase: Rodna, Calimani, Bucegi, Fagaraş, Cindrel, Parîng, Retezat.
Astfel, cercetari fara reproş
de la Universitatea din Cambridge au stabilit ca singurul ’spaţiu care corespunde condiţiilor din vechea literatura Vedica este cel Carpatic şi sub titulatura “Ancient Indian“, plaseaza faza primara a culturii Vedice la noi. Dupa învaţaţii englezi (şi nu romni), cetatea Carpatica face parte din ’habitatul primitiv al arienilor.
’Pe daci îi ocupara acei viteji romani
şi i-a-nvaţat latina în cam 100 ani!
Dar ca-şi uitara limba, vocabular întreg???
Vezi domnule, eu asta nu pot s-o înţeleg!
Ca un popor îşi pierde treptat din obiceiuri,
Ca îşi mai schimba portul, ar fi niscai temeiuri...
Dar ca îşi uita limba, exemplu nu-i sub soare,
Dacît acele cazuri, cnd un popor... dispare!
Legiunile armate romane au ocupat numai 1/7 din teritoriul Daciei
(14%) şi pentru o perioada istorica foarte scurta, de exact 165 de ani - (106 d.H. - 271 d.H.).
Astfel cum se explica ’romanizarea Noastra’ de catre cuceritorii Daciei?
Cum sa ni-i închipuim pe ţaranii daci, locuind prin vai şi munţi, dealuri şi paduri, repezindu-se sa înveţe latina?...
..şi nu numai ei, cei din teritoriul ocupat de romani, dar şi dacii liberi, din teritoriul de 86% al Daciei neocupata de romani.
… impotriva celor care din interese geo-politice încearca sa bage în capul generaţiilor acestui secol ca avem o alta limba şi o alta origine dect cea evidenta şi reala.
… cum va explicaţi ca romanii au reuşit în aproximativ 100 de
ani, aflaţi fiind la 1500 kilometri departe de Roma, performanţe pe care nu au fost în stare sa le reproduca în propria lor casa?...
şi asta fara ca picior de roman sa fi calcat pe mai mult de 86%
din teritoriul Daciei!
Ardealul a stat sub Unguri aproape ani o mie şi asupriţi Romnii, aşa precum se ştie, nu şi-au uitat nici graiul, nici obicei, nici portul,
Cum de-n a zecea parte Dacii uitara totul?
’Cnd sub Traian Romanii i-au biruit pe Daci,
La Sarmisegetuza n-a trebuit talmaci!
Afirma Densuşianu şi asta totul schimba:
Deci Dacii şi Romanii vorbeau aceeaşi limba!
La Nord şi Sud de Istru (de Herodot e scris)
Traia un popor harnic, pe plaiuri Carpatine
Ce cultiva pamntul, vîna, creştea albine
Ei Daci sau Geţi sau Sciţi sau Iliri se numeau.
Uniţi sub Burebista şi-apoi sub Decebal
Ei stavileau barbarii, ce veneau val de val...
Dar secole înainte cînd nu erau regat,
O parte-acestor Traci spre vest au emigrat
De-a lungul Europei, pe-alocuri s-au oprit
şi-aproape în tot Sudul, treptat s-au stabilit
Iar bunele-obiceiuri şi limba o pastrara,
Deşi cu alte neamuri, în timp se-ncrucişara
Aşa se-explica faptul de ce zisa Latina
Au înţeles-o Dacii şi nu le-era straina!
Deci nu cu Roma începe al nostr’ bogat trecut,
Ci mult mai înainte cautaţi un început!
În conformitate cu afirmaţiile lui Nicolae Densuşianu despre
migraţia spre vest a pelasgilor în Dacia Preistorica şi ale lui N. Iorga în Istoria Romnilor, în mod special în capitolul intitulat
’Stramoşii înainte de romani’
a existat o ’Romnie Apuseana din care s-au desfacut naţiile franceza, italiana, spaniola, portugheza şi o ’Romnie Rasariteana’ unde urmele-i traiesc înca...
Un aspect controversat cu privire la limba, care mi se pare ca a
fost ignorat, ar fi: daca ’romanitatea Occientala a evoluat
dezvoltndu-se în mai multe limbi romanice (italiana, latina, spaniola,
provensala, portugheza, franceza), de ce în cadrul ’Romnitaţii
Orientale nu s-a ajuns la formarea unei limbi noi, ci s-a ramas numai la stadiul de dialecte: istro-romn (pe teritoriul ocupat de iugoslavi), megleno-romn (pe teritoriul ocupat de bulgari), aromn (pe teritoriul ocupat de greci), daco-romn (Romnia de astazi, plus teritoriul ocupat de ruşi, ucraineni şi iugoslavi - Banatul Srbesc)?
Unitatea lingvistica a acestor dialecte nu poate avea dect o
explicaţie: cuceritorii romani au întlnit o populaţie de aceeaşi limba.
…din nou, de la noi, se desprind doua mari grupuri, unul ce se va
raspndi spre Est, Indo-Asia, iar celalalt spre estul Europei.
Cnd poetul roman Ovidiu a
fost deportat la Tomis (Constanţa de astazi, pe ţarmul apusean al
Marii Negre) a scris şi poeme în limba localnicilor geţi, limba
Tracilor dar în alfabet latin , limba pe care a putut sa o înveţe cu uşurinţa datorita asemanarii limbii latine cu ea. Din pacate, poemul
este
pierdut pe undeva prin arhivele Despre limba latina aflam de la Cesar Pruteanu ca era dialectata - la fel ca orice limba vorbita în zilele noastre - în:
1. limba latina culta (sau clasica)
2. limba latina vulgara (pe care o vorbea poporul)
3. limba latina prisca (batrîna) cum avem şi noi limba din cronicile
noastre. Aceasta a fost limba dacilor, aceasta a fost şi prima
limba
vorbita de carpato-dunarenii invadatori ai Peninsulei Italice, ramase
în carţile sfinte numite Saliare, aceasta a fost limba sanscrita-vedica.
o mulţime de cuvinte din limba noastra sunt
aproape similare cu cele din sanscrita-vedica în timp ce ele nu exista
aproape în limba Latina? De exemplu: apa = apa (aqua în Latina), gata
= gata, guşa - ghosa, iata = yatha, maiu = mayu, mascara = mascara,
pita = pita, pricina = pracina, pleava = plava, gramada = gramata, iasca
= jaska, isma = isma, limba = lamba, mnie = manyu, muierea =
muherea (mulier-mulieris în Latina), pluta = pluta, poteca = path-ika.
Dar numaratoarea în sanscrita-vedica nu este mai apropiata de
limba noastra dect Latina culta? Iata cum numarau ei: una, duya,
treya, patra, pancia, sase, sapta, ashte, nava, dasha, shata = suta
(centum în latina). Ma întreb, prin ce minune limba noastra pastreaza
aceste forme de sanscrita-vedica? Explicaţia este una singura: spaţiul
carpato-dunarean este locul de unde Europa a început sa existe şi sa
se extind
Odata stabilita problema limbii geto-dacilor, descoperim cu
mndrie ca noi nu suntem urmaşi nici ai slavilor, nici ai romanilor, ci
ei sunt urmaşii noştri.
Dupa N. Iorga analizele chimice au aratat ca parte din aurul
faraonilor egipteni provine din Munţii Apuseni
Spartacus, acel gladiator care s-a autoeliberat şi s-a pus în fruntea sutelor şi miilor de sclavi romani, crend o armata
care a speriat Roma, era un trac de-al nostru, din munţii Rodopi?...
H erodot arata ca: ’... dupa indieni, neamul tracilor este cel
mai numeros dintre toate popoarele.
Apariţia romanilor a condus indirect la unificarea acestor
pelasgi, traci, iliri, daci, geţi, tibali şi odrii în lupta lor împotriva
cotropitorilor. … pna în secolul al VI-lea d.H. cnd sosesc slavii,
popor barbar, crud şi nemilos, care, dupa insuccesul de la Nordul
Dunarii, se aşaza în Sudul acesteia şi în felul acesta ne vor desparţi pentru totdeauna printr-un ’coridor slav de fraţii noştri de la sudul Dunarii.
Mai existam şi astazi
prin aceste locuri: istro-romni (foarte puţini la numar) prin aria
iugoslavo-croata, megleno-romnii, sub bulgari şi aromnii (înca
în numar mare) sub greci. Dupa încercari nereuşite de asimilare
forţata, şi astazi, dupa aproape 1500 de ani de ocupaţie,
macedonenii nu şi-au schimbat nici limba, nici portul, iar limba
sau ’dialectul cum îl numesc ei însişi, nu-l pot înţelege nici
grecii, nici bulgarii ori iugoslavii, ci numai noi, romnii. De ce?...
…în urma cu
2000 de ani Alexandru I al Macedoniei era respins la Jocurile
Olimpice pe motiv ca nu era grec,
…regele Filip al Macedoniei (tataia lu’ Alexandru – Loucas) îi va aduce tnarului de 7 ani, Alexandru, pe Aristotel (care era grec dupa tata şi macedon dupa mama) ca sa-l înveţe limba civilizaţiei de atunci, elena, daca aşa cum spun azi grecii, ei, macedonenii, sunt greci? De ce a trebuit sa treaca 2000 de ani de la moartea lui Alexandru Macedon, ca acesta sa fie recunoscut ca grec şi pus în Pantheon?
…în Macedonia, existau biserici şi şcoli romneşti care mai trziu au fost arse şi distruse iar populaţia locala (aromnii - cum se numesc ei înşişi, valahi, cum grecii în numesc cu dispreţ) a fost persecutata, chinuita, chiar omorîta.
Sa fim şi noi oare, descendenţi direcţi ai poporului pelasgic, trac,
un popor blestemat?... şi astazi ucrainenii şi ruşii vor sa ne faca sa
uitam cine suntem, acolo la noi acasa, în Bucovina, Ţara Herţei,
Basarabia şi Buceag, unde romnilor li se spune ca nu sunt ’romni,
ci o naţie slava, vorbind o limba slava, moldoveneasca!... Cînd oare
ne vom dezdoi?
’De la Atlantic şi pî na la Don şi Marea Getica (Marea
Neagra) a existat o impresionanta arie culturala, o sublima
unitate de manifestare spirituala/lingvistica, de la ’Dansul bizonilor, din sanctuarul-peştera de la Altamira (Spania), sau de la Front-de Gaume (Franţa), la Felina de fildeş de la Pavlov (Cehia), la Pantera, cai şi ’Cavaler ucis, din sanctuarul-peştera de la Cuciulat (1.500-1.200 î.e.n. din România)
ori la Gaie-n atac, din sanctuarul peşterii Gaura
Chindiei (10.000-8.000 î.e.n.- România) aşa ne spune în
’Caietele Daco-Romaniei Ion Pachia Tatomirescu.
*Caietele Daco-Romniei, Anul III,nr.6,23 dec. 1997-21 martie 1998, Editura Aethicus, Timişoara, România.
Sa vedem cum arata limba macedoneana în comparaţie cu limba
dacoromna. Pentru aceasta am ales un cntec vechi aromn, compus
cu mult înainte ca Bolintineanu sa publice ’Muma lui ştefan cel
Mare:
Dialect aromn-macedonean
Cari-nîi bati, noaptea
La firida mea, moi?
Io huia, msata Marioara
Nu-nîi ti-aspirea, moi.
ooooooooooooo
Scoal aprondîi lampa
S-ti vedua fata ta,
Fata ta tea alb-arosi
Ca trandafila.
Traducere în romneşte
Cine-mi bate noaptea
La fereastra mea, mai?
Eu sunt, frumoasa Marioara
Nu te speria, mai.
ooooooooooooo
Scoal’de-aprinde lampa
Sa-ţi vad faţa ta
Faţa ta cea alba-roşie
Ca de trandafir.
Sfirsit.

Cules de muresh
O forma de politete - de DINU IONESCU la: 04/07/2006 20:23:59
(la: Chiar nu intereseaza pe nimeni?)
Cand ceream scuze pentru patetism,apelam la o oarece forma de politete,deci nu inseamna ca ceeace am sustinut nu este si adevarat(cel putin,din punctul meu de vedere).
Observati ca eu nu fac parte din cei care-si ignora conlocutorul,cand nu le convine ceva la el, ci dincontra ,chiar caut "acele cuvinte ce ne doare",adica ceeace-l motiveaza pe preopinent...
SAM
#131546 (raspuns la: #131198) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Budism, forme de meditatie - de Jianu Neridan la: 19/09/2006 23:18:46
(la: Budism, forme de meditatie)
Cu mult timp inainte (anii 80) am fost si eu atras de religiile orientale, am practicat chiar meditatia transcedentala.
Am studiat o multime de carti si o vreme am avut impresia ca aceasta cale, este ceea ce pretinde, adica un alt drum catre Dumnezeu.
Studiind insa Biblia am ajuns la alta concluzie si vreau sa-ti dau cateva argumente ca sa te feresc de timp si bani pierduti- asta in cel mai bun caz, caci lucrurile pot fi mai grave.
In primul rand din experienta mea iti spun ca meditatia transcedentala sau budista este de fapt o stare de autohipnoza cu efecte din cele mai dezastruoase daca se merge prea departe.Eu de cate ori intram in meditatie ma rugam la Dumnezeu sa ma pazeasca, si cand am intrerupt mi-a luat cred o luna pana am scapat de efectele ei.Aveam tendinta sa intru spontan in meditatie.Dar sa vedem ce este meditatia de acest tip?
Este o stare de decuplare a mintii, de pierdere a controlului asupra corpului tau, stare completata de un extaz interior care pe moment atrage.As compara meditatia cu un joc in care tu arunci o minge peste un zid si cineva ti-o arunca inapoi si ti se spune ca este Dumnezeu dar nu e.De faptul ca iti pierzi controlul asupra ta iti dai seama de la inceput.
Este cunoscut ca o persoana care a fost odata hipnotizata nu mai are vointa, este ca o leguma dependenta de ceilalti. Un efectidentic poate putin mai redus se observa la cei care au mers la vrajitoare.
Meditatia se vrea o forma de inchinare dar nu orice inchinare este primita inaintea lui Dumnezeu, ci doar acel tip poruncit de El.Vezi exemplul lui Cain si Abel.Amandoi s-au inchinat; unul, cum a spus Dumnezeu celalalt aducand din roadele lui... .
Altfel vorbind intre multimea religiilor crestinismul este singura religie in care mantuire este opera lui Dumnezeu.In toate religiile pagane trebuie sa faci ceva tu pacatosul si prin sfortarile tale proprii devii "eliberat".In crestinism e total diferit.Trebuie sa intelegi ca esti pacatos, sa-ti marturisesti pacatul inaintea lui Dumnezeu- pentru ca pe El L-ai ofensat (si de asemeni oamenilor sa le ceri iertare daca le-ai gresit) si sa ceri de la Dumnezeu iertare in virtutea Sangelui care a curs pe Golgota.
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Una cu Tatal din vesnicii a platit pentru tine si pentru toti oamenii prin Sangele Sau.Ca sa-ti ceri iertare trebuie sa-ti para rau ca ai pacatuit si sa te rogi la El sa-ti dea putere sa nu mai pacatiuesti.Se intampla un lucru fenomenal; ajungi sa urasti pacatul pe care-l iubeai si sa experimentezi pacea lui Dumnezeu sa iubesti chiar si pe vrajmasi.
Daca tot doresti sa faci meditatie de ce nu meditezi la Dumnezeu direct, fara decuplari de constiinta.Noi trebuie sa ne cultivam mintea sa se gandeasca la Dumnezeu cat mai mult.Sa invatam sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o traim multumindu-I, si slavind Numele Sau "cu psalmi si cantari".
Oamenii prefera in general o religie mai comoda -desi te asigur cel mai comod este sa fii cu El- prefera o religie in care sa traiasca dupa poftele lor, in egoism si mandrie, in goana dupa bani si isi cauta o religie care sa nu le impiedice planurile sperand ca vor fi mantuiti, dar se inseala.
Satana a pus inaintea oamenilor o multime de capcane. In Cartea Proverbe din Sf. Scriptura este un proverb care spune: "Multe cai pot parea bune omului dar la urma duc la moarte."-il gasesti de doua ori.
Daca vrei mai discutam.

























"atunci nu are ce cauta aici" - de admin la: 20/05/2007 13:24:17 Modificat la: 20/05/2007 13:27:00
(la: Cateva ganduri despre iubire)
"Daca e literatura, e proasta. Daca nu e, atunci nu are ce cauta aici."

Cine si cand a decis asta?

Cafeneaua este deschisa oricarui text, atata vreme cat acesta nu incalca legile, si este cat de cat pus intr-o oarecare forma lizibila si inteligibila.

Este la alegerea fiecaruia sa filtreze ceea ce il intereseaza personal. Daca nu iti place un text, atunci click pe sagetutza in jos.
#198912 (raspuns la: #198786) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pai depinde ce cauti...da-n - de (anonim) la: 22/08/2003 10:04:52
(la: Te caut)
pai depinde ce cauti... da-ne mai multe amanunte
Caut ceva sincer... frumos .. - de danya_alina la: 22/08/2003 10:22:30
(la: Te caut)
Caut ceva sincer... frumos ... simplu... Tu de ce esti anonim?
#39 (raspuns la: #36) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DHEA, HGH si alti hormoni - de ninel la: 07/10/2003 13:08:49
(la: D.H.E.A. sau tineretea vesnica ???)
Din cat inteleg eu din literatura de specialitate, tratamentele hormonale pot ajuta pe cei in varsta. Chestia cu 120 de ani e speculatie. Alta veste proasta este ca hormonii incorporati in forma de pastile nu au efectul dorit pentru ca acidul gastric ii distruge, deci doar un tratament intravenos poate avea efecte pozitive.

Surse in engleza:
http://drcranton.com/hrt.htm
http://www.nejm.org (cauta "rudman hgh" sau "dhea")
Despre Dr. Vasile Andrei-pentru JCC - de RSI la: 05/11/2003 04:41:49
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Urmatorul text este scris de Dr. Vasile Andrei ca raspuns la o acuzatie din cartea preotului Palaghita despre legiune, in care se afirma ca el ar fi avut un rol in executia rectorului Universitatii din Cluj, prof. Stefanescu Goanga:

http://www.google.com/search?q=cache:9lSGfSyT_x8J:www.miscarea-legionara.org/atitudini/palaghita.htm+%22Vasile+Andrei%22&hl=en&ie=UTF-8

PRECIZĂRI

In cartea sa, Garda de Fier, pagina 102, privind atentatul asupra rectorului Stefănescu-Goangă, părintele Palaghită pretinde că stie următoarele: Dr. Vasile Andrei, cel ce transmisese ordinul de executare al lui Stefănescu-Goangă, ar fi declarat odată la marginea unui pat de moarte! mai multor legionari prezenti:

"Imi simt constiinta încărcată că am contribuit si eu în parte la asasinarea Căpitanului prin faptul că am executat ordinul lui Sima de a săvârsi atentatul împotriva lui Stefănescu-Goangă. La două zile după atentat s-a primit un alt ordin de la Sima în care revenea asupra primului său ordin."

Am fost printre cei ce se aflau în centrul evenimentelor consumate în toamna anului 1938 în Cluj. Doresc să las deci celor ce vor scrie odată istoria greu încercatei dar martirei - noastre Miscări Legionare, o mărturisire reală a evenimentelor de atunci. Această precizare a fost impusă si prin nerusinarea câtorva intrusi în rândurile noastre, intrusii care speculând naivitatea unor camarazi mai tineri caută să-si clădească astăzi - pe lasitatea lor proprie de atunci si pe jertfa neprecupetită a atâtor dragi camarazi -monumente de eroică cumintenie si un mare orizont politic.

Afirmatiile acestui "preot ortodox" sunt si inventate si tendentioase. Declar deci:

1) Nu am făcut niciodată pretinsa mărturisire la marginea unui pat de moarte.

2) Nu am primit si nu am transmis nici un ordin privind executarea rectorului Stefănescu-Goangă, eu fiind arestat încă din ziua de 17 noiembrie 1938 si detinut la închisoarea militară din Cluj.

3) De cele ce aveau să se întâmple pe ziua de 27 noiembrie 1938 am fost instiintat cu o zi înainte la vorbitor de camaradul Aurel Lăscăianu, unul dintre cei doi studenti care urmau să pedepsească a doua zi pe Stefănescu-Goangă. Singurul din cei 75 de camarazi cu care împărteam celula închisorii, doctorului Victor Apostolescu i-am povestit cele ce aveau să se întâmple afară. Au urmat cele cunoscute.

4) Peste o săptămână este adus în celula noastră prof. Gheorghe Veres care mi-a afirmat că doctorul Vucu, trimis special din Bucuresti cu ordinul ca executarea lui Stefănescu-Goangă să nu aibă loc, ar fi ajuns prea târziu la Cluj.

5) Studentul în filozofie Ion Pop, principalul factor al actiunii de pedepsire a lui Stefănescu-Goangă, mi-a mărturisit în decursul lunilor petrecute împreună în celula sa, de condamnat la moarte următoarele:

Pe Stefănescu-Goangă era hotărât să-l pedepsească cu mult înainte si că actiunea lui a coincis numai cu dorinta de pedepsire hotărâtă de superiorii săi si că această dorintă proprie nu a fost nici influentată si nici determinată de acest ordin. El ar fi făcut această datorie către sufletul tineretului ardelean si într-un fel si în altul. Ambii fii de tărani modesti, dar mândri, crescuti la poalele istoricului munte Bobâlna, judetul Somes, nu si-au închipuit niciodată să vadă în fruntea celei mai sfinte institutii nationale, de formare a spiritualitătii tineretului român, o imoralitate si o rusine natională, acela care era Stefănescu-Goangă. De aici hotărârea de a-l elimina.

"Noi, ardelenii - spunea Ion Pop... Am rezistat 1000 de ani robiei maghiare pentru că sufletul ne-a fost atât de curat, cugetul nostru atât de nepătat si credinta în valorile morale ale neamului atât de nezdruncinată. Astfel că tolerarea lui Stefănescu-Goangă, această concretizare a celei mai triviale imoralităti de atunci cultivată, neatinsă, inamovibilă, însemna o renuntare si o uitare a curăteniei celor peste 1000 de ani de nădejdi si chin".

6) Tin să amintesc mai departe că eliminarea lui Stefănescu-Goangă din fruntea Universitătii din Cluj a fost un imperativ pentru studentimea clujeană care a preocupat cugetele si constiinta tineretului universitar în tot decursul anilor 1930-1938 si că problema rezolvării lui s-a pus în diferite momente, încă cu mult înainte de 27 noiembrie 1938.

Vasile Andrei

Din examinarea acestui document rezultă următoarele constatări:
1-metoda "democratica" ale legionarilor de a combate adversarii-asasinatul;
2-Vaslie Andrei a stiut cu 24 de ore inainte de planul de asasinare a profesorului Stefanesu Goanga si nu a facut nimic sa opreasca executia;
3-justifica executarea profesorului Stefanescu Goanga
Consider acest material foarte ilustrativ privind activitatile miscarii legionare si nu mai adaug nici un comentariu. Q.E.D.

Lume, lume... - de SB_one la: 11/11/2003 13:59:53
(la: Romani in strainatate)
Romanostrainii

Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos


Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos, o mica localitate din Bistrita-Nasaud, lumea e mai asezata, asa ca oamenii au luat drumul Spaniei cu preotul in frunte. Si, ca sa se simta ca acasa, au pus in bagaje pancarta cu numele localitatii pe care au plantat-o undeva langa Madrid. "Botezul" unor orasele din Spania cu nume romanesti nu e deloc o gluma, cum pare la prima vedere. Din cei o suta si ceva de mii de locuitori ai Castillon-ului, un orasel langa Valencia, 25.000 sunt romani. In Coslada figureaza in actele primariei 10.000 de romani, dar fiecare ins cu hartii oficiale mai tine in spate alti 7-8. La fel, poluri de concentrare ale romanilor exista peste tot in Europa, din Italia, unde muncesc 300.000 de compatrioti, pana in Irlanda. In mod firesc, pe langa concentrarea in anumite zone, s-au produs si specializari. Un exemplu clasic in acest sens, care e deja pomenit de sociologi, e cel al osenilor ajunsi la Paris. Primii oseni au aparut in capitala Frantei in 1992, cand a sosit o "echipa de cercetare" compusa din 7 barbati. Osenii, fiind seriosi si muncitori, s-au specializat in vanzarea ziarelor si au trimis vorba in sat ca "e bine". Apoi, au urmat valuri de emigranti. Acum, din cei 1.000 de vanzatori romani de ziare din Paris, 770 sunt oseni, iar 53 sunt din Maramures, adica din vecini. Una peste alta, cele 2 milioane de oameni care muncesc cate 8-9 luni pe an in strainatate trimit in tara miliarde si miliarde de dolari. Practic, acesti bani tin in viata subreda economie romaneasca, dar pretul platit este mare. Nici cinci la suta din emigrantii nostri temporari n-au plecat cu forme legale, prin Oficiul pentru migratii a fortei de munca sau printr-o agentie de plasare. Aproape toti sunt "turisti" care, odata trecuti de Curtici, s-au indreptat spre santierele si docurile occidentale. Acesti muncitori "la negru" se transforma deseori, de dragul celor 400 de euro pe care-i trimit lunar familiilor de acasa, in niste sclavi moderni care muncesc 12 ore pe zi, 7 zile pe saptamana. In tara, Guvernul munceste de zor pentru integrarea in Uniunea Europeana, dar i-a cam uitat pe romanii care sunt deja acolo. Acesti oameni sunt chelnerii, bucatarii, constructorii si agricultorii Europei, dar sunt si cetateni romani. Acesti romani, cand se imbolnavesc vin acasa si doresc, la batranete, o pensie. Dar plata contributiilor nu e un lucru simplu. La ora actuala, printr-o ordonanta de urgenta, emigrantii nostri temporari au posibilitatea sa incheie o asigurare facultativa de pensie sau de sanatate. Dar, pentru asta, trebuie sa vina in tara, unde cozile la ghisee sunt lungi si unde timpul nu costa la fel de scump ca in Occident. Nimeni nu s-a gandit sa ofere posibilitatea incheierii acestor asigurari in strainatate prin firmele care efectueaza transferuri bancare din strainatate in Romania. Asta, in ciuda faptului ca bugetul asigurarilor sociale e pe butuci si ca, daca doar 100 de mii de "straini" ar cotiza pentru pensii, Casa de Pensii ar incasa lunar 6 milioane de dolari. La fel se intampla lucrurile si cu contributiile de sanatate si de somaj. A lucra pe slujbe de chelner sau agricultor in Europa nu e deloc o rusine. Asa au facut italienii, dupa razboi, asa au facut irlandezii intre cele doua conflagratii mondiale. Dar, pentru a trece mai departe, la slujbe mai calificate, e nevoie de o strategie nationala. Executivul ar trebui sa stie precis ce slujbe se cauta si se vor cauta in urmatorii ani in Uniunea Europeana si sa adapteze planurile de invatamant in consecinta. De asemenea, mai trebuie compatibilizate diplomele, dar si competentele, pentru a produce si sudori si doctori la standarde UE. Apoi organigrama institutiilor statului care se ocupa de "straini" ar trebui sa fie proportionala cu numarul acestora. Totusi, Oficiul pentru migratii are doar 70 de oameni, iar Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor n-are decat 3 angajati cu drept de autentificare a acestora. Daca lucrurile vor merge la fel de lent ca pana acum, fara sa se tina seama ca anul 2007 se apropie repede, romanii vor cara mult timp, de acum incolo, tava prin Europa.



Marius NITU


Continutul acestui site este proprietatea SC Adevarul SA.
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este posibila numai cu acordul
SC Adevarul SA.


#3990 (raspuns la: #3828) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca sunt angajator si caut m - de Alice la: 18/11/2003 11:58:18
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Daca sunt angajator si caut mana de lucru, atunci nu vad de ce-as angaja o femeie insarcinata...pentru ca dupa patru luni sa-ncep alte interviuri pentru acelasi job? Alt timp pierdut, alte cheltuieli, basca respectivul concediu de maternitate!

Daca sunt femeie insarcinata si n-am de lucru (am avut timp sa raman gravida, bag sama, dar n-a fost chip sa-mi gasesc de munca!)s-ar putea sa fiu nitzel inconstienta: daca nu gasesc nimic si n-am cu ce sa-mi cresc progenitura?
O femeie insarcinata are nevoie de tratament special (si nu-i vorba de medicamente si vizite la doctor!), daca nu vrea sa nasca doamne-fereste, ciudatzei...Un job nou e cauza de stress major, de munca-n plus...risc de-avort!

S-ar putea zic, lejer sarcastica, ca angajatorii sa le faca un bine femeilor insarcinate...

Apropape-am glumit ):, dar cred cu sinceritate ca nu-i bine sa privim problema din singura perspectiva a femeii, vezi doamne, defavorizate.

Si mai cred ca "emanciparea femeii" deja s-a produs (de altfel, e doar o problema de educatie)...poti face ce vrei si in Romania - nu te scoate in decor decat propria incapacitate de adaptare.
Anita47, ma dezamagesti..Si Declaratia Universala?? - de Coralie la: 18/11/2003 13:01:09
(la: Ce este antisemitismul?)
vroiam definitii concrete, date de legi, de ordonante, poate chiar definitiile date de "DECLARATIA UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI" proclamata de ONU in 1948

IRESPECTAREA celor 30 de articole ale Declaratiei Universale inseamna discriminare de etnie, de indivizi, grupuri de indivizi, rasiala si antisemita, asta este antisemitismul...

Nu ma in tereseaza alegatii pentru sau contra de pe un forum, subiectul nu era sa faci copie de ce spunea careva (ca inca mai trebuie sa reproduci ci contextul intreg :)
Puteai sa pui doar linkul...

Subiectul este sa discutam despre articolele acestei declaratii, care este universala si se aplica pentru toti, cu exemple concrete, sa vedem o data pentru totdeauna definitia antisemitismului.

difuz, in ceata, aprecieri personale, selective.. nu-i asta subiectul,
de data aceasta discutam concret.. CE SPUNE LEGEA? cu sau fara virgula uitata.. :)

Daca mai adaugi la asta art. 24, legea Pleven, Legea Gayssot si art. 6 (Statutul Tribunalului Militar International),

avem toate definitiile de ce este sau nu este antisemitismul

Bine înteles ca tu le cunosti, atunci discuta despre ele, nu de

"foie verde leustean, m-a facut mama moldovean...
moldovean mândru, cu gura mare,
ca ti-i bag pe toti la... intimidare" :))


iata mai jos cele 30 de articole ale DECLARATIEI UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI:

Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta ii trebuie sa se comporte unii fata de altele în spiritul fraternitatii.

Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate în prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte împrejurari.
În afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate.

Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4
Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Articolul 5
Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7
Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 9
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar.

Articolul 10
Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil şi public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarâ fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa.

Articolul 11
1. Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusa nevinovata pâna când vinovatia sa va fi stabilita în mod legal în cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabila în momentul când a fost savârsit actul cu caracter penal.

Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata sa personala, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13
1. Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber si de a-si alege resedinta în interiorul granitelor unui stat.
2. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.

Articolul 14
1. În caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil în alte tari.
2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire ce rezulta în mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15
1. Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16
1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie în ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, în decursul casatoriei si la desfacerea ei.
2. Casatoria nu poate fi încheiata decât cu consimtamântul liber si deplin al viitorilor soti.
3. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17
1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cât si în asociatie cu altii.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu altii, atât în mod public, cât si privat, prin învatatura, practici religioase, cult si îndeplinirea riturilor.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Articolul 20
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
2. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
3. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Articolul 22
Orice persoană, în calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este îndreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinîndu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

Articolul 23
1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea împotriva somajului.
2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egala.
3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabilă si satisfacatoare care sa-i asigure atât lui, cât si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea uman si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.
4. Orice persoana are dreptul de a întemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale .
Articolul 24
Orice persoană are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25
1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistentă, în urma unor împrejurari independente de vointa sa.
2. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul casatorii sau în afara acesteia, se bucura aceeasi protectie sociala.

Articolul 26
1. Orice persoana are dreptul la învatatura. Invatamântul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveste invatamântul elementar si general. Invatamântul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamântul tehnic si profesional trebuie sa fie la îndemâna tuturor, iar învatamântul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit.

2. Invatamântul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si întarirea respectului fată de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze întelegerea, toleranta, prietenia între toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea păcii.

3. Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învatamânt pentru copiii lor minori.

Articolul 27
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.
2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28
Orice persoana are dreptul la o orânduire sociala şi internationala în care drepturile si libertatile expuse în prezenta Declaratie pot fi pe deplin înfaptuite.

Articolul 29
1. Orice persoana are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.
2. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica.
3. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savârsi vreun act îndreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate în prezenta Declaratie.



#4622 (raspuns la: #4578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
JCC,4736 - de anita47 la: 19/11/2003 12:02:42
(la: ZIDUL RUSINII)
1)Ministerul de finante israelian "are in studiu" multe lucruri pentru a stoarce taxe populatiei.
Asta nu inseamna ca si le pune in aplicare!!(cel putin acest ministru de finante se opune categoric taxelor "pe munca" sub orice forma!)Ce inseamna 3 miliarde(intr-un buget anual de 250 de miliarde),daca se putea salva viata a 400 de oameni?Am specificat numarul 400(din cei 800 de morti) deoarece sunt de acord ca nu exista "inchidere ermetica"!)
Dar daca "tot ne jucam cu cifre",hai sa vezi si cum gardul "economiseste".In locurile in care "gardul lucreaza",au incetat COMPLECT furturile de masini(si transportarea lor in Cisiordania pentru "piese de schimb" revandute pe piata israeliana).Ca rezultat,probabil in viitoru apropiat,vom simti o "economie foarte substantiala la asigurarile masinilor).
In aceleasi regiuni, a scazut la minimum furtul agricol(si asta o declara nu guvernul israelian ci "cei in cauza" care se organizasera in detasamente de paza pentru a-si apara culturile).
Numai la aceste doua exemple,economia reste de zeci de ori mai mare decat cei 3 miliarde pomeniti de tine.
2)Nu stiu despre ce polemici vorbesti,dar teroristii nu au nevoie de "pretexte".au dovedit-o in ultimii 3 ani "fara zid".
Iar daca nun va fi zid,se va gasi alt pretext pentru unele tari care cauta anumite "interese in regiune".
Nu ne facem iluzii in aceasta privinta.Stii de ce?Pentru ca suntem siguri ca vom avea deziluzii.
3)Bush declara multe!Si depinde si in fata carui public apare.
Acest gard,din punct de vedere al securitatii,ar primejduii chiar foaia de parcurs care este "copilasul sau".Nu conteaza "cum arata acest copilas",dar este al lui?
acelasi Bush,cu alte ocazii,a declarat ca orice stat are dreptul legitim sa-si apere cetatenii(si nu conteaza cum!).
Am crezut ca el,in Irak,are alte "patente".Dar vad ca si trupele americane de acolo folosesc "tehnica barirelor" samd.Nimic nou sub soare!
4)Nu vorbesc de "avantajul" de a cunaoste limbi straine,ci de principiu de a folosi numai limba romana pe un forum romanesc!In plus,imi place sa vad si sa inteleg si "natura linkului" inainte de al cita!Si nu am sa caut in toata lumea.N-mi pasa daca faci un rezumat si redai in romaneste ce concluzii ai tras de acolo.(cred ca aceasta este si politica forumului,exceptand poiezii si alte opere de literatura).
5)Ce este rau sa detii mai multe cetatenii?Sa nu ai deaface cu "vize" si alate surprize in excursii in Europa(eu mi-am reluat-o pe cea romana).Cat depre cei 68%,trebuie sa intelegi ca marea majoritate a celor veniti in Israel din Europa sunt originari din Europa Rasariteana.Care abea acum incepe sa adere la Europa Normala(UE+Nato).Ce vroiai,sa lupte pentru un pasaport european care-i dadea acces la "Pactul de la Varsovia"?
Si cred ca si procentul este foarte exagerat,luand in consideratie ca nu exista in populatia istraeliana un asemenea procent de "Originari din europa"(ori cei originari din tarile arabe sau din fosta URSS nu cred ca sunt atat de "arzatori").
Vorbesti de 50% din cei 68% la suta care vor sa plece?Alta exagerare.Aici se vorbeste intens sa se dea drept de vot celor aflati in strainatate.Dar fiecare sursa de infornmatii vine cu "interpretarile ei".
In plus am auzit de un numar destul de mare de fotbalisti israelienimcare doresc un pasaport european(polonez,in special!).Acest lucru le deshide fara nici o problema portile catre "ligile europene"(din 2004,o data cu aderarea celo 10)

Iar la P.S.-ul tau,sunt uimit de felul cum ne putem juca cu datele statistice!
Salariul mediu in Israel este de 7000 IS(1559$).Muncitorii calificati(despre care vorbesti tu) sunt cei care "trag salariul mediu in sus",deci au mult mai mult decat acesti 1559$.
Iar cand se discuta depre chirii,se iau cele "utopici de mari" in cartierele elegante ale Israelului.In ce cartier ai auzit tu ca se plateste 1500$ pentru 3 camere?Si cine ti-a oferit aceste date?Sa-mi spuna si mie acest lucru!!
Desigur ca vei gasi si cu 3000 de dolari,dar sa iei aceste "limite extreme" pentru a face "statistici sau comparatii"?
Acest lucru imi aminteste ceva din Romania(sper sa nu te jignesti caci nu este nici o aluzie la tine):

"Cat face nenicule,doua corcoduse plus sapte barabule?"

Numai bine,anita47.
#4740 (raspuns la: #4736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sara pe deal ...tot a lui Paunescu - de Ingrid la: 22/11/2003 11:09:02
(la: Cele mai frumoase poezii)
Sara pe deal
Iese amurg dintr-o bataie de clopot
caii culeg iarba din ultimul tropot,
pasari adorm daca amurgul le-atinge,
sus la izvor, sus la obirsie, ninge.

Case cuprind sufletul zilnicei fringeri,
oamenii sint umbre tacute de ingeri,
nimeni aici legea cereasca n-o calca,
sufletu-n plop, trupul se-apleaca in salca.

S-a auzit de peste uliti o veste,
un nou nascut viu intr-o iesle mai este,
lemne de foc, oarbe carute mai cara,
ultim sarut, ca o pecete de ceara.

Misticul sat luneca in rugaciune,
nimeni nimic, inspre pamant nu mai spune,
toate se-ntorc ireductibil spre ceruri,
florile tin sipete de adevaruri.

Iarasi amurg, dangatul parca revarsa,
cucii dispar langa clopotnita arsa,
cade-n fintini ziua sa urce iar, miine,
in amintiri satul miroase a piine.

In cimitir, oile nu mai pasc iarba,
mieii o pasc, pofta din ei este oarba,
nevinovati, anii se-ncarca de vina
cum ne-ating, fiintele cum le declina.

Sara pe deal seamana cel mai ades cu
sara pe deal cum o scria Eminescu
sara pe deal e si-aici cum si-ntr-insul,
sara pe deal, fetisizindu-ne plinsul.

Sara pe deal, parte din noaptea eterna,
sara pe deal, capul se-apleaca pe perna,
sara pe deal, totul deodata invie,
sara pe deal, muzica din poezie.

Caii in apus pasc magnetismul chindiei,
omului bun, casa puternica fie-i,
noi intre noi sa mai gustam cat se poate
sara pe deal, cea mai de pret dintre toate.

Si sa privim cerul cu tragice stele,
care mai ia forma poruncilor grele,
oamenii trec, nici nu vom sti unde pleaca,
iar dupa ei se mai aude o toaca.

Urmele lor sint sau copiii sau munca,
intr-un temei lasa intreaga porunca,
sara pe deal nu e dacat un amestic
de fabulos, de nebunesc si domestic.

Ziua s-a stins, zeama de zarzara cruda,
tipa guzgani, cine-are timp sa-i auda,
carii batrini de-o vesnicie lucreaza,
printre copii zgomotul lor isca groaza.

Daca intinzi mana cu-o mica lumina
ai sa si simti vrejuri crescind in gradina,
niste pindari, haulituri isi arunca,
fetele mari grup se intorc de la lunca.

Poarta in sini dorul de-o mana barbata,
cei cautati mult mai tarziu se arata,
podul pe rau scirtie si se indoaie,
mustele bat, semn de-nnorare si ploaie.

Lina-n fuior in turbioane se leaga,
creste-n dovleci dor de saminta intreaga,
parca de ieri luna rasare-nspre miine,
plange-un copil, sau parca latra un caine.

Plaurii morti, cresc dintr-o apa uitata,
sfinti intelepti celor cuminti li se-arata,
sara pe deal, uite un minz care moare,
suflet din el, ca si o seara apare.

Dulce-albastrui cauta suflet de iapa,
ea nu mai e, alta va sti sa-l inceapa,
ultimi copii striga pe ulita noastra,
blinde bunici ii insotesc din fereastra.

Sara pe deal, cumpana sinea nu-si strica,
sara pe deal e ca un duh de bunica,
fruct zemuit imprastiat pe tot locul,
coacem porumb, unde ai nostri fac focul.

Sara pe deal, dulce vinare de vara,
azi nici un om nu are dreptul sa moara,
sara pe deal, fum doborit dintr-un sfesnic,
cade pe om, parca-ntrupindu-si-l vesnic.

Sara pe deal, cinepa fumega bice,
cei pedepsiti, nu au curajul s-o strice,
toate ramin, precum au fost in natura,
starea de om trece spre starea cea pura.

Sara pe deal, spune ca asta ni-i rostul,
sa o numim suflet din sufletul nostru,
sara pe deal, sufletul mare al lumii,
sara pe deal, ochii in lacrimi ai mumii.

Iar cand noi toti vom murmura ce ne doare,
tu sa ne dai o crestineasca iertare,
sara pe deal, nu a murit idealul,
sintem aici: Oamenii..Sara..Si Dealul.





Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: