comentarii

cautarea lui ceausescu dupe cea fugit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
sotii Ceausescu - de casyana la: 28/10/2005 12:29:30
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...acum doua zile am vazut un documental pe canalul odisea care se numea"decretul 770".era vorba despre decretul pe care l-a semnat ceausescu in legatura cu interzicerea avortului.documentalul a avut cateva imagini din procesul sotilor ceausescu,la cateva minute s-a dat sentinta si 4 militari au fost trimisi sa-i lege si sa-i execute.procesul,asa cum scrie si libertatea,nu a fost un proces legal ci o bataie de joc-mai ales ca stiau dinainte ca o sa-i execute.
abia acum,dupa atatia ani incearca sa se caute vinovatii executarii sotilor ceausescu?mi se pare absurd.


---------------------------------------------------------------------
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"
pai depinde ce cauti...da-n - de (anonim) la: 22/08/2003 10:04:52
(la: Te caut)
pai depinde ce cauti... da-ne mai multe amanunte
Caut ceva sincer... frumos .. - de danya_alina la: 22/08/2003 10:22:30
(la: Te caut)
Caut ceva sincer... frumos ... simplu... Tu de ce esti anonim?
#39 (raspuns la: #36) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt . Tolanici - de Claudiu la: 20/10/2003 02:01:05
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Ai uitat de Robin Hood; Dupa 20 de ani, Vicontele de Bragelonne,Omul cu masca de fier,Laleaua neagra...; Fram, ursul polar; Cuore , inima de copil ; Fausta, Fausta invinsa, ... de Michel Zevaco, etc... :)
Mai era si Slavici, Sadoveanu, Petre Ispirescu, Creanga...
Sunt o groaza de carti care erau pe timpul lui Ceausescu, numai ca trebuia sa cauti, dar si cind le gaseai, ce fericit erai.
#1684 (raspuns la: #1573) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ei si... - de ofemeie la: 29/10/2003 18:36:02
(la: o poveste...)
In timp ce Gigel cauta disperat numarul lui Fanel cineva suna la usa.
"Cine e?"
"Fanel"
"Fanele nici nu stii cata nevoie am de tine!Tocmai voiam sa te sun!Am dat de belea.Mi-au rapit-o pe Maria!Pe Maria me,intelegi?Scumopa mea Marie!Ce ma fac eu acum?Zi-mi si mie,ai niste bani pusi deoparte,asa...ca pt. zile negre ca asta?"
"Ei...oi avea eu ,cum sa nu,da' ia zi-mi,si cine zici ca a rapit-o?sigur nu a fugit cu vre-un amant si tu vrei sa te scoti?"
"Nu!!!!!Tocmai m-a sunat!Ea era!Si.."
Sirul discutiei e intrerupt de un zgomot.Se aude din curte.Gigel priveste pe geam si...vede o nava spatiala!(hihihihihi)si Maria inauntru.
"Gigele!!!!!!!!Salveaza-ma!"
"Vin Mario"
Fanel ramane mut.Nava ia pe Gigel si dispare.Fanel ramane fara ganduri.
Discutie in nava:
Alexandra
#2605 (raspuns la: #2604) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca sunt angajator si caut m - de Alice la: 18/11/2003 11:58:18
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Daca sunt angajator si caut mana de lucru, atunci nu vad de ce-as angaja o femeie insarcinata...pentru ca dupa patru luni sa-ncep alte interviuri pentru acelasi job? Alt timp pierdut, alte cheltuieli, basca respectivul concediu de maternitate!

Daca sunt femeie insarcinata si n-am de lucru (am avut timp sa raman gravida, bag sama, dar n-a fost chip sa-mi gasesc de munca!)s-ar putea sa fiu nitzel inconstienta: daca nu gasesc nimic si n-am cu ce sa-mi cresc progenitura?
O femeie insarcinata are nevoie de tratament special (si nu-i vorba de medicamente si vizite la doctor!), daca nu vrea sa nasca doamne-fereste, ciudatzei...Un job nou e cauza de stress major, de munca-n plus...risc de-avort!

S-ar putea zic, lejer sarcastica, ca angajatorii sa le faca un bine femeilor insarcinate...

Apropape-am glumit ):, dar cred cu sinceritate ca nu-i bine sa privim problema din singura perspectiva a femeii, vezi doamne, defavorizate.

Si mai cred ca "emanciparea femeii" deja s-a produs (de altfel, e doar o problema de educatie)...poti face ce vrei si in Romania - nu te scoate in decor decat propria incapacitate de adaptare.
Daca Ceausescu ar fi acum pre - de grigore la: 27/11/2003 11:05:00
(la: Istorie alternativa: cum ar fi fost daca ... ?)
Daca Ceausescu ar fi acum presedinte probabil ca la ora asta era luat curentul, probabil ca inca nu ne/am gandi la Craciun, probabil ca stateam la cozi interminabile ca sa ne cumparam o jumatate de paine, dar cu siguranta ca aveam fiecare o casa, un loc de munca...Nu sunt o nostalgica a vremurilor apuse, dar totusi, e prea mare nedreptatea de azi.
#5396 (raspuns la: #5254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La o cautare pe "Google" il g - de Ingrid la: 10/12/2003 15:50:10
(la: www.romanialibera.com=Stefan Niculescu-Maier)
La o cautare pe "Google" il gasesc ca :

Mr. Stefan Niculescu Maier; Mrs. Dorotea Niculescu Maier
Second Secretary (Press & Science)


cand Mircea Geoana era:

His Excellency Mircea Dan Geoana; Mrs. Mihaela Geoana
Ambassador Extraordinary & Plenipotentiary


in USA.Asta insemna 1996.

#6399 (raspuns la: #6392) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Revolutia sunt eu! - de ARLEKYN la: 23/12/2003 12:13:24
(la: Regele Mihai de PSD)
Presedintele Ion Iliescu a avut ieri o noua iesire verbala impotriva criticilor sai si celor care au o alta varianta asupra evenimentelor din decembrie decat cea de "revolutie", creditata de el. "Vad tot felul de comentarii ale unora care nu au trait, dar vor sa faca ei judecata", a declarat Iliescu. El s-a referit si la afirmatiile privind implicarea KGB in evenimentele din decembrie spunand ca sunt fie o "prostie", fie o "ticalosie".

Pelerinajul presedintelui pe la monumentele Eroilor Revolutiei din Bucuresti nu a fost lipsit de peripetii. La Cimitirul Eroilor Revolutiei din Capitala, un barbat a incercat sa-si dea foc, ieri, in timp ce seful statului, premierul Adrian Nastase si alte oficialitati depuneau coroane de flori. Barbatul si-a turnat benzina pe el si a intentionat sa se autoincendieze, dar SPP-istii l-au oprit inainte de a-si scapara bricheta.

Presedintele Ion Iliescu a dat o raita si pe la sediul TVR, loc de unde i-a chemat pe bucuresteni, sa-l apere, in urma cu 14 ani. Multi dintre cei care l-au ascultat, au cazut sub gloantele unor asasini ramasi necunoscuti, pentru ca Puterea instalata dupa revolutie nu a miscat un deget pentru prinderea lor.

Denuntarea "scarnavilor"
"Odata cu fuga lui Ceausescu, a fost euforie generala: toti erau frati, toti erau bucurosi, toti se imbratisau, dar vremea se scurgea si nu mai exista nimic, se prabusise o structura, se prabusise un stat, trebuia sa inchegam ceva", isi aminteste presedintele. Iliescu povesteste ca in timp ce se redacta proclamatia din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie la sediul Comitetului Central s-a deschis focul. Prima impresie a celor care redactau documentul a fost ca primul foc a fost tras asupra biroului in care se aflau. De aceea s-au imprastiat, apoi o parte s-au regrupat la sediul Ministerului Apararii si au decis sa se reintalneasca seara, dupa ora 23.00, la sediul TVR, unde au continuat redactarea documentului si au propus o prima structura a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). "Am citit aceasta proclamatie cu grupul de oameni care lucrasera la redactare sub foc, se tragea mai ales asupra etajului 11. Am intrat in studioul 4 trecand prin pasarela spre care se tragea tot timpul. In aceste conditii, am prezentat documentul", a mentionat Iliescu. El a adaugat ca acela a fost momentul in care s-a structurat noul nucleu provizoriu de putere, care isi asuma raspunderea in fata tarii.

"Si vin niste scarnavi acum sa spuna: "Cu ce drept Iliescu semneaza un decret in 24 decembrie (1989, decretul prin care Iliescu a dispus infiintarea tribunalului exceptional prin care i-a trimis pe dictatori la moarten - n.red.) in numele cetatenilor?" Pai, cu acest drept pe care ti-l da revolutia", a declarat Iliescu. Decretul din 24 decembrie 1989 a decis condamnarea la moarte a lui Ceausescu.


Acuzatiile lui Gusa
Recent, presedintele "Initiativei 2003", Cozmin Gusa, "demasca" intr-un comunicat remis redactiei "refuzul actualei puteri de a dezvalui adevarul despre revolutia romana, o revolutie furata, si incercarea de a denatura istoria prin actiuni festiviste de natura propagandistica, in traditie totalitara". Gusa face referire si la Decretul semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, privind constituirea Tribunalului militar extraordinar pentru judecarea si condamnarea lui Ceausescu, afirmatii care au starnit recenta iesire a presedintelui. "Procesul (lui Ceausescu -n.red.) a avut (...) o cu totul alta justificare decat cea aratata oficial, in afara razbunarii si eliminarii unei persoane incomode, fiind vorba si de dorinta de culpabilizare a unei singure persoane pentru perioada totalitara, in beneficiul celor care s-au instaurat ulterior la putere".

Cozmin Gusa a mai reusit sa-l scoata din sarite pe Iliescu si in vara dupa ce fostul secretar general al PSD afirmase intr-o conferinta de presa ca seful statului este santajabil in urma evenimentelor din decembrie '89. Acuzatii la care Iliescu a raspuns: "Gusa e o lichea!" Pentru aceasta afirmatie liderul Initiativei 2003 l-a dat in judecata pe presedinte pentru insulta, solicitare care a fost respinsa de Parchet, pe motiv ca seful statului poate fi judecat doar pentru "inalta tradare".


Revolutia si KGB-istii
Iliescu a mai amintit ca in noaptea de 22 decembrie 1989, pe care a petrecut-o in sediul Televiziunii, s-a tras continuu. "Aproape toata noaptea am stat la podea, ca se tragea. Astea sunt imprejurarile exceptionale in care a trebuit sa actionam. "Unii, care au stat la caldura acasa sau au fugit in momentele acelea - nu vreau sa judec pe fiecare, pentru ca asta era situatia - ii judeca pe cei care si-au asumat si riscuri si raspunderi, si-au asumat marea raspundere sa incerce sa inchege ceva pentru ca sa intram intr-o structura care sa asigure mersul Revolutiei romane si structura noilor realitati democratice", a afirmat seful statului. Iliescu a spus ca probabil, agenti ai KGB au fost prezenti in Romania in timpul Revolutiei din decembrie 1989, dar ca nu se poate pune pe seama KGB realizarea revolutiei, referindu-se la afirmatiile de acum doua zile ale lui Virgil Magureanu privind implicarea rusilor in evenimentele din decembrie 1989, din Romania.

"Probabil ca toate serviciile mari de informatii din toata lumea au fost prezente in Romania, ca si in alte tari. Asta nu are nici o legatura cu cine si cum s-a desfasurat Revolutia romana. Sa pui pe seama KGB-ului desfasurarea si realizarea Revolutiei romane e o prostie sau o ticalosie", a mai afirmat presedintele.

Legaturile dintre revolutia romana si KGB au fost pe larg dezbatute in media romanesti din ultimii 14 ani, iar ziarul ZIUA a publicat o serie de dezvaluiri privind implicarea acestor servicii rusesti in declansarea evenimentelor din decembrie. Anul acesta, cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski a declarat la Brasov: "Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania. Revolutiile din Europa de Est au inceput ca o operatiune sovietica a KGB-ului. Aproximativ jumatate din liderii politici aflati la putere in tarile fost-comuniste sunt fosti agenti KGB. Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania si in tot ce s-a petrecut in acea perioada in Europa de Est".


Crede si nu cerceta!...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Isabela Iorga_ Despre originile omului - de SB_one la: 29/12/2003 11:17:08
(la: Tablitele de la Tartaria)
Despre originea omului
Sursa: Isabela Iorga
Data: 06.01.2003

La Annunaki (Nephilim) s-au descoperit cateva tablite sumeriene, continand un text foarte curios pentru noi, prin informatia pe care o transmite. Aflam ca, acum 450 000 de ani a aterizat pe Pamant o civilizatie sosita din Constelatia Taurului, roiul Hyadelor, pentru a-si salva planeta. Au extras de pe planeta noastra cantitati de aur si alte materii prime ce le erau necesare pentru atmosfera lor. Ei sunt cei care raman aici si vor intemeia o supercivilizatie pe care noi o cunoastem sub denumirea de Sumer. Ceea ce se cunoaste eronat este spatiul in care aceasta civilizatie a sosit si a intemeiat prima sa tara. Multi afirma ca civilizatia sumeriana a aparut dintr-u inceputuri pe teritoriul cuprins intre Tigru si Eufrat, in vechea Mesopotamie, insa nu sunt de acord cu aceasta afirmatie si voi incerca sa demonstrez si de ce, studiind chiar documentele vechi sumeriene.

Aceasta civilizatie intemeiata de catre extraterestrii din Constelatia Taur (steaua Aldebaran), a aparut pe teriroriul vechii Hiperborea, in zona actualilor Carpati. In 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tablite de la Tartaria, despre care se afirma initial ca ar fi fost “importate” din Sumer, dar dupa ce sunt verificate si datate la Moscova, concluziile vor fi altele. Tablite de acelasi tip se vor descoperi ulterior celor de la Tartaria in zona Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunarii. Istoricul rus N. Jirov declara in revista Znanie Sila (1971) faptul ca sumerienii au migrat din zona carpatica, ducand cu ei o scriere deja cunoscuta. In sprijinul afiramatiilor sale aduce argumente imbatabile. Primul calendar mesopotamian nu corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul peninsulei balcanice( Geto- Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar, insa acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi argument a fost folosit si de catre astronomul polonez Ludwig Zaidler in cartea “Istoria ceasurilor” pentru a demonstra migratia sumeriana din zona carpatica. Savantul sovietic mai sublinia faptul ca limba sumeriana era total diferita de ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea stramosilor intr-o tara montana sau submontana. Datarile cu carbon radioctiv(C 14) au stabilit ca tablitele carpatice sunt mai vechi cu 2 milenii decat cele din Sumer, iar scrisul de pe tablitele de la Tartaria, localitate pe care am identificat-o cu prima resedinta regala din lume, atestata in Lista din Larsa, cuprinzând "Regii care au domnit inainte de Potop", sub denumirea de Badtabira (BA/b/-D/u/-TI-BIR-A/ = "Asezarea de la poarta de acces a celui care vorbeste, conduce si traieste in casa de lânga apa" - v. Mures), este mult mai vechi decat cel descoperit pe placutele din Sumer.

Desi s-a realizat o "citire" si traducere a semnelor de pe aceasta tablita, la o "recitire" in sensul invers al acelor de ceasornic am identificat: BAB-SARRU / RABU-DU-KI-USU-EN / ZU-GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU / ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA, pe care le traducem prin: "Poarta de acces a marelui rege cer conduce cele patru districte ale tarii puternicilor zei al Lunei si Focului, a protectorilor care slujesc masa mare pentru jertfele inchinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) si renumitului zeu al Lunii din nord, cel care face sa prospere mâncarea si bautura, dupa disparitia celor doi zei si doua zeite (Igigi)". Pe aceleasi tablite de la Tartaria, s-au gasit scrise cuvintele: “BAB"=Poarta" (intrare-iesire), evidentiata prin "orificiul" realizat in tablita, acolo unde, de fapt trebuia sa fie "fata omului", SARRU-RABU = "Marele rege", un titlu, o demnitate, evidentiata prin "tichia regala", iar prin asocierea termenilor BA/b/-SA/rru/-RABU a rezultat Basaraba, apelativul remarcabilei dinastii regale din spatiul carpato-danubiano-pontic, astfel atestata si ca prima dinastie regala din lume. Orasul Badtabira, cum se numea atunci Tartaria, era resedinta reglui ENMEENLUANNA (EN-ME-EN-LU-ANNA = "Domnul preotilor, cel care proclama transformarea in mod miraculos a lucrurilor inconjuratoare de omul Cerului"). In aceasta tara sunt pomeniti a fi aparut, (tot pe tablitele de la Tartaria), “Cei sapte zei - IGIGI" (I-GIGI/ru/ - "Umbrele oamenilor rai, demoni, de lânga râu", v.Mures), fiii lui AN si stramosii lui Anu, descrisi ca niste demoni cu infatisare monstruoasa.

Am prezentat cateva dintre informatiile existente pe placutele de la Tartaria fiindca legatura dintre ele si ceea ce voi expune ulterior este fantastica. Concluzionand datele expuse mai sus si care sunt imposibil de contestat, fiind autentice si provenind din cea mai directa sursa, aflam ca pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic a existat o civilizatie de “zei”, ai “lunii si ai focului”, o tara mare, care cuprindea patru districte si avea capitala in orasul Badtabira (Tartaria), condusa de catre regele ENMEENLUANNA. Aceasta tara va ramane consemnata in documente sub numele de Tara LUANNA sau Tara regelui AN. Cu toate acestea, el nu a fost primul rege al tarii, ci tatal sau, regele ANU, asa cum ne-o confirma si scrierea de pe placute: “fii lui AN si stramosii lui ANU”. Ei au intemeiat cea mai veche dinastie regala cunoscuta pe pamant, de pana acum, cea numita a Basarabilor. Aceasta Tara, LUANNA sau a lui ANU, se intindea in NV tarii noastre, in munti.

In “Legenda lui Ghilgames”, epopee sumeriana, se povestesc intamplari din timpul domniei regelui Anu si a potopului care a avut loc atunci. Dar pana sa se produca potopul, mai precis pana sa fie provocat de catre extraterestrii din Tara LUANNA, au avut loc mai multe evenimente importante care au determinat, in final, luarea fatidicei hotarari. Pentru a ilustra cat mai corect si clar evenimentele acestea, voi apela la celebra lucrare, despre care nu se poate afirma ca a fost falsificata. In mit ni se povesteste cum au decis “zeii” sa creeze o noua fiinta si cum au si creat-o. Ea este numita Enkidu in povestire, iar in Biblie se va numi Adam ( insotit de catre Eva, consoarta lui). Toate aceste denumiri nu reprezinta nimic. In epopee, fiintei nou create trebuia sa i se dea un nume, in Biblie s-a tradus gresit ceea ce dorea sa se exprime initial. Adam reprezinta denumirea AND-ului pe care noile fiinte il aveau, iar Eva, care in ebraica se traduce prin HAVVA=viata, reprezinta viata fiintei create. Adam si Eva inseamna impreuna AND-ul si VIATA, deci o noua fiinta, viabila, cu ADN-ul uman actual si care a fost creata pe cale genetica, de catre extraterestrii.

Noile fiinte au fost create din ordinul regelui ANU, dar au fost “plamadite” de catre zeita Istar, fiica regelui Anu si nu aratau precum arata omul in prezent, ci, dupa cum ne informeaza epopeea, omul nou era: “o fiinta de-o putere coplsitoare, cu trupul invelit in par, asemeni fiarelor din codri”, “un urias”, care, dupa ce “a imbratisa-o pe frumoasa din Uruk, “si-a pierdut din vlaga”, “fiarele au fugit de el, simtind ca nu mai e de-al lor” si el “s-a facut mult mai chipes si mintea i s-a limpezit.”Observam ca primele fiinte, create pe cale genetica, erau mai putin aspectuoase dar foarte puternice, forta lor bruta fiind prinicipala trasatura care ii interesase pe creatori inca de la inceput, ele urmand a fi folosite in muncile cele mai grele, aidoma sclavilor si totodata, li s-a fixat prin informatia din AND si o limita de viata, de 120 de ani pamanteni. Noile fiinte nu gandeau si nu stiau sa se reproduca ( aceasta idee o regasim si in Biblie, cand ni se spune ca Adam si Eva nu se impreunasera,“nu gresisera” si nu gustasera din “Pomul cunoasterii binelui si al raului”, adica nu incepusera sa gandeasca si, drept consecinta a acestui fapt, nu se bucurau de liberul arbitru, pentru a face diferenta dintre bine si rau). Odata ce aceste fiinte incep sa se reproduca, vor apare modificari in natura fiintei lor, atat de ordin fizic, cat si intelectual. Se pare ca urmasii “primilor creati” sunt fiinte cu un aspect fizic placut, pierzandu-si blana de pe corp, mai slabe ca putere fizica decat stramosii lor, dar cu o minte mai “limpede”, adica mai buna.

Totul ar fi fost bine si frumos daca unul dintre fii regelui, ( acestia erau Enki, zeul intelepciunii, numit si EA si Enlil, zeul vazduhului, numit si EL), Enki sau EA, nu s-ar fi revoltat impotriva tratamentului animalic si fara de mila aplicat noilor fiinte. El le va invata sa se reproduca si ii va invata sa gandeasca. Din acest moment, noile fiinte vor gandi si se vor inmulti independent de vointa creatorilor, dar mai ales, la un moment dat se vor ridica impotriva acestora si a modului in care erau tratati.

Care va fi reactia extraterestrilor? Ce se va intampla? Din mit aflam ca regele a convocat un consiliu, o adunare, in orasul Suruppak, unde s-a discutat foarte aprins despre transformarea suferita de catre fiintele create spre a le deservi intereselor proprii si s-a propus ca toate aceste fiinte revoltate si neascultatoare sa fie innecate printr-un potop, hotarare pe care regele Anu a aprobat-o in final. Prin decizia de a face sa dispara toate fiintele create de ei si pe cele nascute din acestea, extraterestrii au dorit sa distruga urmele si efectele unui experiment genetic, care, din punctul lor de vedere, se soldase cu un esec, ceea ce au si facut. In epopee, zeita Istar, fiica regelui Anu, care face o multime de rautati, urmarind rezultatele potopului la a carui producere consimtise, se inspaimanta:” De ce-am vorbit atat de crunt in adunarea zeilor? Tocmai eu care-i zamislisem pe pamanteni, prin voia mea, i-am lasat prada apelor, fara sa misc macar un deget, ci apasandu-i cat mai mult”. Potopul provocat va fi cu mult mai puternic decat preconizasera “zeii” : “Prapadul se-ntinsese atat, ca nu mai putea fi oprit. Insisi zeii se-nspaimantara de ce dezlantuisera si se uitau din inaltimi, fara sa stie ce sa faca si cum sa le poata opri.” Cat de clar precizeaza mitul lui Ghilgames faptul ca potopul a fost provocat de catre extraterestri si mai ales ca proportia si urmarile sale au fost calculate gresit de catre acestia…

Zeul EA ii informeaza pe oameni (“fii lui Cain”) despre iminentul eveniment si Noe, care in mit se numeste regele Ziusudra, va pleca pe mare si se va salva, el impreuna cu toata tara sa, adica impreuna cu toate fiintele de felul sau, urmasii sai. Zeul EA va fi considerat tradator si damnat de catre neamul sau, urmand ca persoana sa-i fie acoperita de rusine, blamata, creindu-i-se in mod voit un renume malefic si devenind in constiinta omenirii acel “Sarpe” care i-a ispitit pe oameni sa greseasca, Diavolul biblic. Acest personaj apare in Biblie sub forma sarpelui care a ispitit-o pe Eva sa muste din mar, deoarece el era conducatorul unei fratii, a unei societati numita Fratia Sarpelui si, probabil era apelat cu titlul de “Sarpe”, dar Enkil nu a facut altceva decat sa ia apararea unei fiinte slabe si sa o ajute. Dupa Potop, o parte din locuitorii din aceasta zona vor migra spre un alt teritoriu, intemeind Sumerul.

Acestea sunt pe scurt evenimentele care s-au petrecut in acele timpuri, pe teritoriul Carpatic, iar faptul ca Potopul biblic s-a pornit aici poate fi explicat precis si clar. In civilizatia sumeriana ni se vorbeste despre cei opt regi care au domnit inainte de potop, pentru un timp de 241 200 de ani si despre dinastiile Ur, Kis, Uruk de dupa potop, cu regii lor, care au domnit pentru perioade de 177 de ani, 24 150 de ani, 3 luni si 3 zile si jumatate, 2300 de ani, iar dupa dinastia lui Uruk, urmand alte dinastii pe care nu le mai cunosc. Aflam ca din momentul sosorii extrterestrilor si a instalarii lor in Tara LUANNA, acum 450 000ani si pana la Potop s-au scurs 241 200 de ani, timp in care fiinte creata pe cale genetica a avut timp sa evolueze, sa devina independenta fata de creator, ca specie si organizare sociala si chiar sa se ridice impotriva acestora. Facand un calcul ar insemna ca acum 208 800 ani a avut loc marele potop. Data aceasta concorda cu data la care s-a produs cel de-al doilea cataclism din istoria Atlantidei, adica acum aproximativ 200 000 de ani ( primul avand loc acum aprox. 800 000 de ani, cel de-al doilea, acum aprox. 200 000de ani, iar ultimul, prezentat ca fiind un mare potop, acum 11 000 de ani). O prea mare coincidenta, nu-i asa? Potopul declansat de catre extraterestrii din zona muntilor Carpati a afectat foarte puternic Atlantida, determinand plecarea unei populatii numeroase de pe insulele ei, spe alte zone de pe glob. Despre migratia atlantilor si despre conflictul iscat intre ei, extraterestrii si fiintele nou create vom vorbi cu o alta ocazie.

Sper ca am reusit sa va conving de veridicitatea celor mai sus prezentate sau daca nu, cel putin sa va provoc sa cercetati singuri.


http://www.rufon.org/articol/16/


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7416 (raspuns la: #7321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pãpusari, eroi si câstigãtori - de SB_one la: 31/12/2003 15:07:00
(la: Decembrie 1989)
Pãpusari, eroi si câstigãtori (23.12.2003)



Marcarea evenimentelor din decembrie ’89 aduce în fiecare an aceleasi întrebãri, cele mai multe rãmase fãrã rãspuns. Cu trecerea timpului, si actorii principali ies unul câte unul din scenã.
Cãderea regimului Ceausescu, devenitã certitudine în doar câteva ore ale zilei de 22 decembrie 1989, devine din punct de vedere istoric tot mai mult o poveste nebuloasã. Nu vreau sã mã alãtur vocilor care sustin cu vehementã partizanã teza loviturii de stat. Nu pot însã nici accepta, ca o fatalitate, lipsa oficialã de interes pentru lãmurirea aspectelor neclare ale faptelor din acele zile încrâncenate si udate de sânge.
Paginile editiei de astãzi a „Jurnalului National” aduc în atentie o serie de personaje aflate în prim-planul evenimentelor din decembrie ’89. Procesul sotilor Ceausescu, asa cum s-a desfãsurat, rãmâne încã plin de enigme si gãunos din punctul de vedere al Justitiei. Presedintele în exercitiu, dl Ion Iliescu, spunea recent cã împuscarea sotilor Ceausescu a fost un act revolutionar, ceea ce ar da, astfel catalogat, o justificare sentintei neargumentate si procedurii sumare. Este însã de neînteles cã la atâtia ani de la Revolutie – sã acceptãm termenul – în loc sã lãmurim ceea ce s-a întâmplat, apar noi semne de întrebare, fãcute sã adânceascã misterul. Disparitia dosarului procesului Ceausescu este în acest sens ultimul dintr-o lungã serie de fapte care întãresc convingerea cã sunt multi interesati în stergerea urmelor. Sã nu ne mire când vom auzi cã de la Televiziunea Românã au dispãrut casetele procesului de la Târgoviste. Oricum, multi dintre cei care au vãzut ceea ce s-a întâmplat la acel proces, fie din interiorul tribunalului special, fie din unitatea militarã condusã de generalul (r) Kemenici, nu sunt dispusi sã vorbeascã, au cãutat sã intre în anonimat sau au fost trimisi departe de tarã.
Nu cred însã cã intrarea în negurã si uitare a faptelor sunt o fatalitate si ar fi imposibilã gãsirea cât mai multor rãspunsuri la întrebãrile despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie ’89. Pierderi de documente din institutii ale statului si pierderi de memorie ale martorilor la evenimente fac sã te gândesti cã operatiunea de ascundere a adevãrului ar fi programatã si condusã de un Saddam bine ascuns. El a manevrat atunci si pãpusile care au iesit în prim-planul câtorva zile de foc, fiind scoase din scenã cu discretie. Eroii au fãcut si ei parte din joc, iar câstigãtorii programati.
Nu cred într-o asemenea teorie a conspiratiei din simplul motiv cã în România nu poate sã dãinuie o organizatie de o asemenea eficientã si duratã. La noi, totul se bazeazã pe improvizatie, inspiratie si efortul nu are suflu lung. Multe din întâmplãrile de acum 14 ani sunt necercetate pentru cã nu s-a înfiintat nici o institutie care sã aibã acest obiectiv. Ele sunt prea apropiate în timp pentru a cãdea în sarcina istoricilor, iar Justitiei pentru a fi pusã în miscare îi trebuie pricini. Dosarele Revolutiei ajunse în instante au fost mai mult esecuri rãsunãtoare decât aducãtoare de dreptate. Presa are capacitate limitatã de investigare, iar Muzeul Militar nu poate acoperi decât o micã parte a subiectului.
Pentru a putea ajunge la adevãrurile Revolutiei cred cã ar trebui sã vorbim deschis despre Minciunile Revolutiei. Cine a declansat isteria cu cei 60.000 de morti de la Timisoara, din ordinul cui s-au deshumat cadavrele din cimitirul sãracilor, care a fost rolul fostului prim-secretar al Capitalei, Barbu Petrescu, în dezorganizarea mitingului din 21 decembrie, cine a „periat” stenograma sedintelor CPEx s.a.m.d? Dând deoparte zgura câtorva falsuri vom descoperi poate, mai repede decât credem, adevãruri.
Mã întreb cine îi ascunde chiar presedintelui Iliescu numele pilotilor din elicopterul fãrã însemne care a mitraliat turnul televiziunii la etajul unde se afla nucleul de conducere al Revolutiei. Ancheta ar fi simplã, cred. Nici un aparat, din cele putine aflate în dotarea armatei, nu decola fãrã un ordin de zbor. Asta ar fi doar o sugestie. Dar cine sã facã ancheta, dacã nu-i o plângere, iar pilotii au, se stie, o meserie de risc.


Dan Constantin / Jurnalul National



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7498 (raspuns la: #7445) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Fenomenul"Ceausism" - de (anonim) la: 05/01/2004 03:51:52
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
Este atit de usor sa apelezi la tricuri de film de lung metraj,la machiaje,la piei artificiale si la scene cu usile inchise,in care cineva este impuscat cu gloante oarbe.
Maestrul Nicolaescu este un geniu al filmului de razboi,despre terorism sau despre crime executate profesional.
Cind faci parte dintr-o clica,exista o simbioza care nu desparte decit aparent personajele.
Intrebarea era,de ce perechea Ceausescu nu a fost autopsiata si de ce nu au fost aratate buletinele.De ce?Pentru ca nu puteau sa faca autopsie pe niste personaje,care isi jucau si ele rolurile,scrise in "Scenariul revolutiei".M-a frapat si fiul ratacitor Nicu,de incercarea sa disperata de a lua totul cu el,chiar si vedetele din umbra,de patosul lui bolnav de a cauta medici renumiti prin Viena,pentru vindecarea bolilor sale inchipuite,ba de ficat,ba de satomac,ba in urma unei rani mortale de cutit,ba de cancer..Apoi aducera papusii strigoiului in tara.Aceste lucruri n-au pus pe nimeni pe ginduri.Eu ma gindesc inca la lingourile de aur semnate"Ceausescu Nicolae",la monezile de aur pe care-si grava chipul,la banii lichizi,miliardele pe care le ascundea in America ,Austria,Elvetia,pentru pregatirea unui exil probabil.Da,s-au platit birurile pentru bunurile personale si am primit in schimb un palat..ne-a donat un muzeu,asa cum un faraon egiptean construia in numele sau,o piramida.Eu sind absolut concvinsa ca Ceausestilor le merge mai bine decit oricind,ca pretul"aurului" a avut influienta,scaunul monarhului a fost pasat la un prieten drag si intim de familie.Si chiar daca nu credeti,o sa vedeti avia peste 10 ani adevarul pur.Oricum,a fost un film bine realizat,in care perechea odioasa care mergea la vinatoare de tineri prin anii 80 si transa carnea copiilor nevinovati cu sadism,pentru intinerirea celulelor batrine,vampirismul atroce,care nu se vad in filme,dar se povesteste doar despre asta,au fost realitati ale unui timp absurd.Coruptie a existat,coruptie va exista..Oare cine cumpara scaunui domnesc la urmatoarele alegeri?Ceausescu,un batrin de aproape 90 de ani sta in scaunul lui din piele,in vila sa din California si ride pe sub nas.Da,isi priveste cu mindrie semnatura care raneste aurul de pe lingou.are toate motivele sa fie multumit.Nu trebuie sa fii neaparat presedinte,poti sa te numesti si altcum si sa te bucuri de o sanatate de fier.Mai probelematic este cu fiul Nicu,cel care a anuntat deja in presa europeana"Sechs Milliarden Plastinaten,als besonders kenntlich zu machen,von lächerliches bis zu erhabenes",adica,"Sase miliarde de oemanei plastinati ca o veste deosebita,de la batjocora pina la posedare".Da,Günther von Hagen,care se mai supranumeste si"Domnmul" sau Dumnezeu,care a si trait intr-un oras domnesc citiva ani(Sibiu se traduce din geermanul"Hermannstadt","Orasul domnului".Da,vorbeste bine germana,si-a omorit cei mai temuti dusmani,pe care i-a plastinat si ii prezinta la expozitii prin Europa,Asia.Nu e rau,speram insa ca cel de sus il va lua la timp acolo sus la el,ca sa-l arunce ca pe Lucifer in iad,ca sa nu aiba timp sa mai faca cu banda lui din CCPCR fosta securitate crime prin lume.
KGB si revolutiile din Europa de Est - de anita47 la: 14/01/2004 12:15:05
(la: La multi ani Romania !)
Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)
Pacepa si aderarea la NATO - de Catalina Bader la: 15/01/2004 08:58:54
(la: Editorial de Ion Pacepa despre Irak)
In curind, administratia Bush va fi chemata sa prezinte in fata Congresului garantii privind consolidarea democratiei in cele sapte noi state membre NATO, chiar daca Romania mai are de curatat un pic la trecutul sau comunist, scrie “The Washington Times” in editia de miercuri, intr-un articol semnat de Arnaud de Borchgrave. In sprijinul acestei afirmatii, cotidianul american aminteste ca 1999, la 10 ani dupa caderea comunismului, Curtea Suprema de Justitie din Romania, sub o intensa presiune diplomatica din partea Occidentului, a casat cele doua condamnari la moarte pronuntate impotriva lui Ion Mihai Pacepa, anulind si recompensa de doua milioane de dolari pusa pe capul acestuia. Justitia a mai decis atunci si reinstalarea in rang de general a fostului sef al Directiei de Informatii Externe a regimului Ceausescu si returnarea bunurilor sale confiscate. Dar guvernul roman nu pus in practica nici pina astazi aceste decizii ale instantei, scrie cotidianul, iar Pacepa, probabil cel mai important dezertor al Razboiului Rece, ramine ascuns si in uitare.

Agentii romani il cauta si acum
Seful lui Ion Mihai Pacepa, omologul comunist al lui Saddam Hussein, asa cum il numeste “The Washington Times” pe Ceausescu, a fost executat, impreuna cu sotia sa, in Ajunul Craciunului, in 1989, in timpul revoltei anti-comuniste din Romania. Pacepa a dezertat insa inca din 1979, in ambasada americana de la Bonn, dupa ce ii dusese un mesaj cancelarului Helmut Schmidt. Romanul a fost transportat apoi cu avionul, in secret, in Statele Unite, unde, din cauza functiei sale, insusi presedintele Carter a trebuit sa aprobe cererea sa de azil. In acest fel, guvernul federal a devenit responsabil pentru securitatea lui Ion Mihai Pacepa pentru tot restul vietii lui.
Dezertarea lui Pacepa l-a infuriat ingrozitor pe Ceausescu, care a concediat o treime din Consiliul de Ministri, a inlocuit 22 de ambasadori, a arestat citeva zeci de ofiteri ai securitatii, in timp ce alte zeci au “disparut”, tot din ordinul lui. Cel putin doua echipe de asasini au fost trimise in Statele Unite pentru a-l omori pe Pacepa, iar agentii romani din Statele Unite il mai cauta si acum, afirma “The Washington Times”.

Cea mai buna “recolta” a CIA
Acum 25 de ani, Pacepa a furnizat CIA-ului cele mai bune informatii secrete obtinute vreodata despre retelele de agenti comunisti, despre serviciile de securitate interna si despre traiul opulent pe care il ducea familia Ceausescu in timp ce poporul se zbatea in saracie, spulberind astfel masca de stat independent si moderat, cu care regimul comunist pacalise pina atunci Occidentul. Din cauza acestei dezinformari ii fusese acordata Romaniei si clauza natiunii celei mai favorizate, cu ocazia celei de-a patra - si cea mai triumfatoare - vizita a lui Ceausescu la Washington. Tot atunci, presedintele Carter l-a numit pe dictatorul comunist “un mare lider national si international”, aminteste The Washington Times.
Pacepa a lucrat cu CIA-ul la caderea comunismului mai mult de 10 ani - intr-un mod descris de agentia americana ca fiind “o importanta si unica contributie pentru statele Unite” - iar cartea sa, “Orizonturi rosii” - in care Ceausescu este descris ca fiind un tiran, un escroc, un traficant de droguri si un sponsor al terorismului - a fost tradusa in 19 limbi si publicata in 27 de tari. Aceasta carte l-a infuriat in asa masura pe Ceausescu, incit l-a condamnat pe Pacepa pentru a doua oara la moarte si a decretat ca oricine este prins citind cartea risca sa fie executat.

Fugar de 25 de ani
In cea de-a doua carte - “Mostenirea Kremlinului” (1993), Ion Mihai Pacepa descrie reteaua de servicii secrete din Europa de Est, iar al treilea volum - “Cartea Neagra a Securitatii” (2000), a fost cea mai bine vinduta carte de pina atunci, in Romania. In acest timp, noul guvern “democratic” al Romaniei, ii mentinea lui Pacepa un statut de tradator de tara.
In timp ce in Polonia, dezertorii Razboiului Rece au fost decorati si declarati cetateni de onoare ai oraselor natale, Pacepa mai este inca nevoit sa traiasca ascuns in Statele Unite, folosind acte false, pentru ca 50a dintre fostii agenti ai securitatii lucreaza inca in serviciile secrete romane si creaza un mediu anti-CIA, aminteste The Washington Times.
In cartea “Ochii si urechile poporului”, generalul Nicolae Plesita, succesorul lui Pacepa la conducerea spionajului romanesc in timpul regimului Ceausescu, scrie ca i se comandase sa il execute pe Pacepa in Statele Unite sau oriunde se afla. Cotidianul american afirma ca mai sint 13 alti dezertori ai Securitatii, condamnati la moarte de regimul comunist, care mai traiesc inca ascunsi in state occidentale.

Reabilitare si scuze publice
Si cu toate acestea, revine “The Washington Times”, Romania a fost invitata sa adere la NATO - alaturi de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia si Slovenia - iar Pentagonul are de gind sa creze aici baze militare de mici dimensiuni pentru a fi mai aproape de Orientul Mijlociu si Asia Centrala. In acest fel, orice atac impotriva Romaniei, “un regim nostalgic dupa trecutul sau comunist”, asa cum il numeste “The Washington Times”, va fi tratat ca un atac asupra armatei Statelor Unite.
De aceea, inainte de a-si da un gir de incredere in privinta Romaniei, ar fi de datoria presedintelui Bush sa conditioneze aderarea la NATO de recunoasterea publica a deciziei Curtii Supreme de Justitie si scuze publice fata de ceilalti dizidenti care se ascund si acum in tari occidentale, afirma “The Washington Times”. Romania este datoare noului statul de aliat NATO cu un raspuns la doua intrebari fundamentale: care este “tradarea” si cine sint “tradatorii”, concluzioneaza cotidianul american.
(Preluare dupa “The Washington Times” de SABINA NICOLAE)
#8095 (raspuns la: #68) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum a invins o taranca Securitatea - de zabriski la: 15/01/2004 12:46:59
(la: Pentru monumentul unei femei monumentale)
Imi cer scuze, nu mi-am dat seama ca n-am dat detalii. Se stie ca in puscariile comuniste au murit cu miile. Elisabeta Rizea n-a murit sub tortura, dar pentru mine e unul dintre simbolurile rezistentei anti-comuniste din Romania.

O taranca de la munte care a invins, singura, Securitatea - asta a fost Elisabeta Rizea. Satul ei, Nucsoara, nu a putut fi colectivizat niciodata. “Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic”, spunea intr-un interviu. Au torturat-o, au condamnat-o, au supravegheat-o 30 de ani si n-a spus nimic. Nu a scos o vorba despre rezistenta in munti, organizata la sfarsitul anilor ’40 de “partizanii” (cum le spunea ea) Arsenescu si Arnautoiu, desi a fost un om-cheie al miscarii anti-comuniste. Dupa cum spune si anuntul “Academiei Catavencu”, pentru un singur sat, Nucsoara, “Securitatea a mobilizat timp de zece ani cel mai mare numar de securisti pe cap de locuitor din intreaga istorie a represiunii”.

Interviurile cu Elisabeta Rizea pe care posturile de televiziune le-au difuzat dupa ’90 au tulburat multi oameni din Romania - printre ei, si pe mine. Am vazut atunci o femeie batrana si plina de verva, care povestea cu o seninatate coplesitoare cum au chinuit-o comunistii si cum i-a invins pana la urma. I-au smuls si parul din cap, dar n-au reusit s-o clinteasca.

S-a scris mult despre ea - Humanitas a publicat cateva carti, Alina Mungiu a scris in colaborare cu Althabe Gerard un volum, “Secera si Buldozerul: Scornicesti si Nucsoara. Mecanisme de aservire a taranului roman” in care analizeaza, comparativ, comportamentul oamenilor din satul Elisabetei Rizea si din cel al lui Nicolae Ceausescu.

Cand a murit, si “The New York Times” a dat o stire. Pe Internet n-am gasit, la o prima cautare, mare lucru. Aveti mai jos cateva link-uri. O sa va mai dau detalii, sper eu lamuritoare. Initiativa “Academiei Catavencu” mi se pare de exceptie. As crapa de satisfactie sa vad pe soclul lui Lenin statuia unei taranci incapatanate, care a dat de furca politiei politice un deceniu incheiat. Si tare as vrea ca istoria noastra sa fi fost plina de Elisabete Rizea. Daca avem numai una, s-o stie atunci toata lumea.

http://www.romanianleader.com/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=284
http://www.romfest.org/rost/rizea.shtml
http://www.romfest.org/rost/oct2003/erizea.shtml
http://www.ziaruldeazi.ro/faptdivers.asp
http://www.nytimes.com/2003/10/10/obituaries/10RIZE.html?ex=1074315600&en=0b20088e538ce4f5&ei=5070


#8110 (raspuns la: #8082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din Foisorul de foc - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:50:19
(la: Un salariu decent in Romania)
O tara intreaga a parut fascinata de furia cheltuielilor de sarbatori, de ploaia banilor aruncati pe cadouri, distractii sau calatorii. Mai cu seama marile orase au lasat impresia unei alte Romanii, in care oamenii au bani in exces si disponibilitati nelimitate. Agentiile de turism anuntau inca de la inceputul lui decembrie ca locurile de cazare pentru cele mai scumpe hoteluri au fost epuizate, iar reportajele din magazinele de electrocasnice semnalau un fel de apocalipsa a cumparaturilor de sezon. Stirile televizate si forfota oraselor lasau impresia de bunastare generalizata, in mare contrast cu ceea ce se intimplase peste an, cind tara gemea sub povara scumpirilor tarifelor la lumina, caldura sau la telefoane. Goana dupa un Revelion de lux contrasta cu precedentele stiri referitoare la sute de mii de oameni care se debransau de la reteaua de termoficare sau cu statisticile oficiale, care continua sa arate un venit mediu de numai 125 de euro.
In fata freneziei cheltuielilor, multi se intreaba de unde apar atitia bani, de unde atitea masini, case, concedii, termopane sau electrocasnice? De unde succesul magazinelor de lux, de unde aglomeratia din localurile cu pretentii in care e greu sa obtii o rezervare? Cine sint cei care umplu discotecile, barurile si tin aprinse luminile orasului pina dimineata? Prinsi cu grijile de zi cu zi, oamenii cu posibilitati modeste si chiar cei din clasa de mijloc privesc intrigati aceasta defilare de prosperitate, intrebindu-se daca nu cumva statisticile au ramas in urma, iar Occidentul s-a mutat peste noapte la gurile Dunarii. Secretul acestei aparente bunastari nu sta insa nici in consolidarea clasei de mijloc, nici in simplul efect cumulativ al “cheltuielilor de ocazie”, spun economistii. Combustibilul care anima distractia si consumul in Romania sint banii care lipsesc din statistici.
Un observator strain venit intr-o Romanie descrisa de deja celebrii parametri ai saraciei este contrariat sa vada aceasta euforie aparent generalizata a consumului. “Socat de ceea ce se intimpla pe teren, n-ar intelege cum de toata lumea se plinge ca n-are bani sa-si plateasca intretinerea, dar negustorii vind aproape orice de sarbatori. Se poate intreba, pe buna dreptate, de unde bani si mai ales, cine sint oamenii cu bani?”, spune analistul Florin Petria. Dintr-o inexplicabila pudoare, vorbim putin de noua clasa de “nouveaux riches”, noii imbogatiti, adica. Cine sint ei? Nu prea stim, iar comentatorii doar banuiesc, urmarind sursele posibile de bani. Lasam la o parte “clubul celor 300” de milionari in dolari, care nu prea-si mai petrec sarbatorile prin Romania si fac deja cumparaturi la Paris. Clubul noilor imbogatiti nu poate fi confundat nici cu asa-numita “clasa mijlocie”. In Romania, clasa de mijloc, recunoscuta ca atare prin salariile mari primite din banci, case de brokeraj, sucursale ale marilor corporatii sau prin veniturile obtinute din afaceri nu e foarte numeroasa. In afara de asta, oamenii care fac bani din profesie sint rereori prezenti in peisajul social, impartindu-se doar intre serviciu si viata de familie si concentrindu-se pe investitii majore.

Mirajul clasei de mijloc

“Clasa de mijloc este reprezentata de indivizi cu studii superioare, bine calificati profesional si mici antreprenori. Nu au averi mari, ci medii, dar reprezinta o categorie relativ importanta. In Europa, patura intelectualilor variaza in jurul a 30 la suta. In Romania, ca pondere a populatiei cu studii superioare, ne situam pe unul din ultimele locuri din Europa, cu aproximativ zece la suta din populatie. Standardul de consum al paturii de mijloc este special. Sint mai putin interesati de bunurile de stricta subzistenta si tind sa investeasca in altceva, tind sa faca economii, iar, in Romania, tind sa-si cumpere electrocasnice, locuinte si automobile. In vestul Europei aceasta patura consuma foarte mult turism, in special turism cultural”, explica sociologul Bogdan Voicu, specialist la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.
Aspectul dinamic al pietei in Romania ar putea crea impresia ca in sfirsit a aparut si la noi mult rivnita clasa de mijloc, patura groasa a celor care tin in stare de functionare industriile producatoare de masini, umplu teatrele si cinematografele si impulsioneaza industria serviciilor. “Oricum ai socoti, clasa de mijloc nu se extinde dincolo de 5-10 la suta din populatia Romaniei, iar oameni cu averi considerabile sint vreo zece mii. Raportat la populatia Romaniei, asta nu e prea mult”, explica analistul economic Ilie Serbanescu. Vreo 200.000 de oameni, risipiti in toata tara, nu explica momentele de maxima risipa si nici aparenta bunastare de peste an. “Statisticile arata ca veniturile lunare ale unui salariat, chiar si ale celor mai bine platiti, nu pot sustine cu intensitate euforia consumului.
Risipa sarbatorilor arata insa dimensiunea banilor “negri”, pentru care nimeni n-a platit vreo taxa. E perioada cea mai transparenta pentru economia subterana”, spune Florin Petria.

Mai bogati decit arata statisticile

Bineinteles, exista o patura de mijloc activa, cu resurse financiare “curate”, la care se adauga adolescentii si studentii, care cheltuiesc cam tot ce au - din resurse proprii sau de la parinti. Numarul acestora este insa departe de a explica dimensiunile consumului de timp liber. Oricit de adinc ar cauta in buzunar, cei care sint platiti cu un salariu minim pe economie, situat in noiembrie la un nivel de 62 euro, tot nu pot cheltui mai mult de echivalentul a 2 euro pe zi. Asta in situatia in care nu platesc nici o factura in luna decembrie. Nici in esaloanele superioare din punct de vedere salarial raspunsul freneziei consumului nu isi gaseste raspuns: oficial, cei mai bine platiti romani sint bancherii. Potrivit statisticilor pentru noiembrie, salariul mediu in banci a fost totusi de numai 325 de euro, si astfel nici acestia nu pot cheltui decit vreo zece euro pe zi.

Cheltuiala de placere

In timp ce Alvin Toffler vorbea despre un “al patrulea val”, anume economia timpului liber, spre care se indreapta lumea occidentala, Romania ramine intr-o etapa premergatoare, incercind sa-si acopere golurile acumulate pina acum. “Consumul de timp liber nu pare a fi mare in Romania. Indivizii bine platiti din companiile prospere au de compensat ani de zile in care parintii lor nu au putut acumula bunuri.
Asa ca nu dau bani pe “loisir”, ci prefera sa investeasca masiv in apartamente - Romania fiind, de altfel, una dintre putinele tari cu numar record de proprietari de case (90 la suta). Pentru comparatie, Anglia are sub 40 la suta. In afara aparentei bunastari si a unui tip de consum impulsionat de aproximativ 17 la suta din populatie, romanul o duce mai prost decit orice alt european, exceptind spatiul ex-sovietic, Albania, Bosnia si Serbia. Raportat la propriile lor asteptari, romanii o duc chiar si mai rau: in jur de 70 la suta spun ca isi ating cel putin strictul necesar. La inceputul anilor '90 asteptarile erau foarte puternice. Dupa indepartarea lui Ceausescu am inregistrat o lunga perioada de recul. Abia acum, cind se inregistreaza vagi cresteri economice, este o perioada relativ mai buna pentru acumulari”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Economia subterana, motorul zonelor urbane

Acumularea de capital se poate face de multe ori pe spinarea celorlalti, la limita legii, sau de cele mai multe ori in afara legii. Asa se face ca unii dintre “nouveaux riches” autohtoni au radacini in traficul de tigari, droguri, si in general orice marfa adusa prin contrabanda in tara si vinduta la preturi mici. “Banii din economia subterana ajung in final in consum, din cauza asta vedem masini de ultima ora, exod in perioada vacantelor catre destinatii exotice si imbulzeala in supermarketuri. Oamenii isi construiesc locuinte, cumpara masini scumpe si nu-i intreaba nimeni de unde sint banii. Paradoxal, la noi economia subterana face sa creasca PIB-ul intr-o masura mai mare decit in alte tari”, adauga Ionut Popescu.
Banii se misca mai ales in marile orase, cu precadere in Bucuresti, subliniaza analistul economic Ilie Serbanescu. Economia subterana, estimata de specialisti intre 20 si 40 la suta din cea “oficiala”, joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. “Noi avem tabloul din Bucuresti, care nu e chiar repetabil in restul tarii. Evident ca in ultimul an s-au intensificat vinzarile la nivelul intregii tari, dar in Bucuresti media salariala e oricum cu 50% peste cea din restul tarii (dar si preturile sint mai ridicate). Densitatea firmelor, administratia centrala, ambasadele fac din populatia capitalei categoria cea mai bine salarizata in raport cu tara”, spune Florin Petria.
“Economia subterana e distribuita inegal pe teritoriul tarii. Exista sume enorme care provind din trafic, bani care se misca in orasele din apropierea frontierelor si in capitala. Fac o diferenta intre munca “la negru”, din constructii, de pilda si traficul cu diverse produse, de la tigari, aur sau droguri, sau orice alta marfa de contrabanda, care intra in tara fara taxe. Traficul de marfuri explica in parte, bunastarea relativ mai mare a oraselor din apropierea frontierelor. Constanta sau Oradea sint orase sensibil mai prospere decit Focsaniul, de pilda”, spune Florin Petria.

Spaga, unealta a prosperitatii

Mai exista o categorie de “nouveaux riches”, din care fac parte, in general, coruptii deja platiti din buget. Investitorii straini sustineau ca in Romania coruptia este mai intensa in spitale, la ghiseele sau birourile functionarilor marunti. Dar “spaga” micilor corupti e in mare parte platita din venituri legale, sustine Petria. Bani in plus, netaxati, constata analistii, sint si in buzunarele liber profesionistilor care tarifeaza oficial doar o parte din venituri. Muzicieni, avocati, notari sau coafeze. Ei sint insa mascati de sumele destul de substantiale cistigate “legal”.

Bunastare de import

Nu in ultimul rind, printre argumentele cresterii aparente a nivelului de consum se numara faptul ca imigratia a crescut. Dupa un virf absolut in 1990, s-a inregistrat o perioada de stagnare, dupa care a inceput din nou sa creasca dupa '95. “Mai nou, au aparut adevarate retele de emigrare. Exista, de pilda, o cursa Teleorman-Barcelona, care pleaca de la Dobrotesti joi la ora 1.00. De undeva din Botosani se pleaca in fiecare saptamina la Bruxelles. Exista comune intregi in care jumatate din populatie este la munca in strainatate”, explica sociologul Bogdan Voicu. “Sintem mai bogati decit in statistici si oamenii simt asta, mai ales in preajma sarbatorilor.
Un studiu recent arata ca 1,7 milioane de gospodarii au cel putin cite un membru plecat la munca pe alte meleaguri. Astfel in Romania au intrat anul trecut cel putin doua miliarde dolari, din care aproape jumatate intra in circuitul bancar, restul vin direct la chimir”, sutine analistul economic Ionut Popescu. Banii “stranierilor” explica in mare parte faptul ca in ultima vreme consumul a crescut vizibil mai rapid decit veniturile oficiale, spune Popescu.

Vise roz alimentate din strainatate

“Numeroasa categorie a romanilor care lucreaza in strainatate, majoritatea in conditii ilegale, aduce in tara bani din partea cenusie, gri, a economiilor occidentale. Majoritatea celor care lucreaza in strainatate au aranjamente de plata care nu trec prin fortele de munca din tarile respective. Parte din acesti bani cistigati “la negru” in strainatate sint trimisi in Romania si sint cheltuiti cu aceasta ocazie”, spune Florin Petria. “De regula, migrantii romani, care in clipa de fata acopera intre 10 si 12 la suta din gospodariile romanesti, trimit in medie cam 200 de euro pe luna in tara, potrivit ultimelor studii CURS si OIM. Asta inseamna dublul salariului mediu pe economie, ceea ce inseamna un consum mai mare. Oamenii care migreaza sint mai apropiati paturii de mijloc. Majoritatea acestor bani merg in investitii si consum. Acesta din urma este un consum de tip superior”, explica sociologul Bogdan Voicu.

Dezavantajele banilor nemunciti

Sarbatorile sint un bun prilej sa pipaim dimensiunea economiei subterane si sa ne intrebam pe citi oameni a imbogatit ea, insa o vaga impresie cu privire la subiect ne putem face si in restul zilelor de peste an. Pe de alta parte, banii negri sau gri vin din traficul de marfuri, din munca la negru afara, din spagile birocratilor sau din veniturile de completare a salariilor. Probabil cel mai devastator efect al imbogatitilor din zona subterana a economiei este cresterea nesabuita a preturilor datorata usurintei cu care toti acestia pot accepta scumpirile. “Din pacate, veniturile ilegale sint marea sursa a inflatiei, pentru ca cine are bani in surplus accepta mai usor un pret mai mare. Banul care vine muncit si taxat nu genereaza asa de usor inflatie. Concentrarea banilor “negri” in orasele mari ridica preturile si amplifica inflatia.
In Romania nu exista o statistica regionala a indicelui de crestere al preturilor, dar dintr-o asemenea analiza am putea afla ca inflatia evolueaza diferit in Moldova, fata de Constanta, Timisoara sau Bucuresti. O asemenea statistica ar descrie mai bine unde se concentreaza veniturile netaxate”, spune Florin Petria. “La o analiza atenta, observi ca economia subterana e distribuita inegal. In esenta, banii se-nvirt in orasele mari. Daca vrei sa cumperi un produs mai scump in Braila, de exemplu, nu-l gasesti. Chiar daca ai facut bani la Braila, cumparaturile mai sofisticate le faci la Bucuresti, si asa se explica in parte si vinzoleala pe marile artere comerciale din Capitala”, apreciaza Ionut Popescu.
Economia subterana joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. Cei care nu au bani se grupeaza, insa, intr-o majoritate tacuta, in mare contrast cu bunastarea “risipitorilor” al caror numar nu-l putem socoti.
In lumina celor de mai sus, devine evident insa ca incercarile de a evalua cresterea nivelului de trai sau progresul economic invocind cresterea consumului sau aparenta bunastare din centrele oraselor corespunde in prea mica masura realitatii. Economia subterana, exodul fortei de munca si sursele “semilegale” de cistig continua sa fie factori principali in peisajul economico-financiar, contribuind decisiv la mirajul bunastarii.
Efraim Zuroff - de (anonim) la: 21/01/2004 07:38:33
(la: A existat holocaust in Romania?)
Efraim Zuroff, directorul Centrului Wiesenthal din Ierusalim, cauta nazisti in Romania
Centrul Simon Wiesenthal a anuntat lansarea in Romania a unei linii telefonice gratuite, la care vor putea suna cei care au informatii despre criminalii de razboi nazisti care ar mai fi in viata. Informatiile care duc la prinderea si condamnarea unor criminali de razboi vor fi recompensate cu 10.000 de dolari. Programul se numeste “operatiunea ultima sansa” si a debutat in 2002 in tarile baltice. “Vinatorul de nazisti”, dr. Efraim Zuroff, spera sa aiba succes si in Romania. Efraim Zuroff, sef al biroului din Ierusalim al Centrului Wiesenthal, va veni la Bucuresti la sfirsitul acestei saptamini. Alaturi de Ion Iliescu, el va inaugura o expozitie dedicata Holocaustului la Muzeul de Istorie.
De ce acum o linie telefonica gratuita? Si de ce in Romania?
Cred ca numele actiunii ii reflecta intr-o masura semnificatia. E “operatiunea ultima sansa” pentru ca aceasta e intr-adevar ultima sansa pe care o mai avem de a-i aduce in fata justitiei pe cei responsabili de aceste crime. Timpul se scurge, criminalii sint batrini, supravietuitorii care ar putea depune marturie imbatrinesc si ei, deci mai avem poate doi-trei ani in care mai putem face ceva. In ce priveste Romania... cred ca e important de subliniat ca am inceput operatiunea in tarile baltice. Aici e singurul loc din Europa unde s-au petrecut trei lucruri deodata. A fost o extrem de mare participare a populatiei locale la aceste crime, apoi mii de evrei au fost adusi din afara pentru a fi ucisi in fiecare din aceste tari si, in al treilea rind, unitati ale politiei locale nu numai ca au participat la crime in Lituania, Letonia si Estonia, dar au fost trimise si in alte tari pentru a ucide evrei, in special in Bielorusia si Polonia.
Succesul operatiunii “ultima sansa” in tarile baltice ne-a determinat sa o extindem si am ales trei tari: Polonia, Romania si Austria. Sint trei tari in care apreciem ca s-a facut relativ putin pentru a-i aduce pe criminalii nazisti in fata justitiei si in care exista un numar destul de mare de oameni implicati in aceste crime.
Dar ce presupune aceasta procedura. Suni la telefon sa spui ce?
Linia telefonica e pentru oricine are informatii si ne poate suna sa ne dea aceste informatii. Noi trebuie sa vedem daca aceste informatii sint serioase si sa decidem daca sa le trimitem sau nu procurorului general din aceste tari. In tarile baltice am primit numele a 256 de suspecti, 196 in Lituania, 41 in Letonia, 6 din Estonia si 13 nume din Ucraina, chiar daca nu am lansat aceasta operatiune in Ucraina. A trebuit sa decidem daca aceste informatii sint serioase si merita investigate. Dupa aceasta evaluare, am dat 70 din aceste 256 nume Parchetelor locale. Au fost facute citeva anchete in Letonia, sint opt cazuri de crime de razboi investigate in Lituania in baza informatiilor primite in programul “ultima sansa”.
O poveste de succes, in opinia dumneavoatra...
In tarile baltice da, un succes enorm, cu exceptia Estoniei, unde nu am avut succes.
De ce?
Am avut probleme tehnice teribile in stringerea informatiilor, nu pot sa imi dau seama, am fost probabil sabotati sau a fost un accident. Pina si informatia inregistrata pe robotul nostru telefonic a fost stearsa de cineva. Am intilnit o opozitie puternica in Estonia, am avut probleme in publicarea reclamei pentru linia telefonica.

Dr. Efraim Zuroff, despre viata unui “vinator de nazisti”:
“E foarte frustrant, dar in acelasi timp, cind reusesti, si citeodata reusim, ai un sentiment de satisfactie profunda, caci, intr-un fel, e o lovitura data Raului, este o lupta impotriva Raului (...) Holocaustul nu a fost un cutremur devastator, nu a fost un uragan. A fost o catastrofa provocata de oameni. Unii au luat decizii de razboi, altii le-au aplicat si astfel au fost ucisi sase milioane de evrei. Cind saptamina trecuta germanii l-au arestat pe Ladislau Niznansky, criminal de razboi slovac, cind americanii l-au deportat pe Algimantas Dailide care va ajunge in Lituania, si Estonia a anuntat inceperea urmaririi penale contra lui Michael Gorshkow, asta inseamna ca eforturile noastre au ajutat la prinderea acestora, au influentat guvernele sa conduca aceste investigatii.”
Slovacul Niznansky (care fusese condamnat in contumacie in 1962) are 86 ani, lituanianul Algimantas are 82 ani, iar estonianul Gorshkow are 81 ani.
Cei trei au fost descoperiti in urma demersurilor Centrului Simon Wiesenthal.

O problema sensibila in Romania

Efraim Zuroff, sinteti constient ca o astfel de linie telefonica gratuita e o problema sensibila in Romania, o tara ravasita de colaborarea cu Securitatea, de denunturile multor informatori... Aceasta linie ar putea fi folosita in scopul razbunarii.
Cred ca acest context ne forteaza sa fim foarte atenti cum derulam proiectul. Acest pericol e si in alte tari. In Letonia avem o situatie in care cineva ne-a dat informatii care s-au dovedit a fi false. Sintem constienti de asta si simtim ca e foarte important sa fim atenti. Si, desigur, vom fi. Dar in acelasi timp trebuie sa incercam sa utilizam orice mesaj putem pentru a stringe astfel de informatii.
Ati vorbit cu autoritatile romane inaintea inaugurarii liniei telefonice?
Da, eu am vorbit cu procurorul general si sper ca-l voi intilni din nou. Trebuie sa discutam si alte chestiuni in Romania, e vorba despre niste reabilitari care noi simtim ca au fost acordate nejustificat unor oameni implicati in uciderea evreilor. Avem si activitati educationale. Vineri deschidem o expozitie despre Holocaust la Muzeul de Istorie din Bucuresti.
Dar procurorul general a fost de acord cu infiintarea acestei linii telefonice gratuite?
Nu am discutat toate detaliile, nu am discutat pina in cele mai mici amanunte, dar cred ca daca va avea vreo obiectie si-o va exprima. Cum am spus, am mai vorbit cu dinsul, sper sa-l reintilnesc deoarece el, intr-un fel, este partenerul nostru in rezolvarea unor astfel de dosare.
V-ati exprimat regretul ca nici un criminal de razboi nazist nu a fost anchetat dupa 1989 in Romania. Dar multi spun ca in Romania nici macar comunistii nu au fost judecati pentru genocidul savirsit. E aceasta imagine a contrapunerii Holocaustului nazist genocidului comunist.
In tarile baltice multi criminali comunisti au fost judecati, mult mai multi decit criminali de razboi nazisti. Nu am urmarit de aproape procesele contra comunistilor, dar au fost lideri care au fost pedepsiti, Ceausescu si sotia sa, de exemplu. Eu sint sigur ca ei nu sint singurii criminali comunisti. Dar trebuie sa spun cit se poate de sincer, de deschis, ca eu sint in favoarea urmaririi criminalilor comunisti. Dar meseria mea e sa-i fac sa dea socoteala pe criminalii de razboi nazisti.
Din aceasta pozitie a dumneavoastra, apreciati ca victimele comunismului fac destul, oamenii sint bine organizati pentru a-i face sa dea socoteala pe criminalii comunisti?
Nu, nu sint atit de bine organizati cum ar trebui.
Sinteti multumit de clarificarile presedintelui Iliescu, dupa controversa de anul trecut privind Holocaustul?
Acela a fost un incident foarte nefericit. Cred ca prin participarea sa la deschiderea expozitiei privind Holocaustul, presedintele Iliescu arata cit de importante considera el a fi astfel de evenimente, cit de important e sa educi opinia publica, e evident o decizie pozitiva si sper ca va fi primul din multi alti pasi inainte ai presedintelui si guvernului Romaniei.
Urmariti de foarte aproape toate evenimentele din Romania, sinteti la curent despre vestea “convertirii” lui Corneliu Vadim Tudor...
Ha,ha,ha...
Ce credeti despre asta?
La o prima vedere, totul ma face sa fiu foarte sceptic, trebuie sa o spun. Desigur, una din temele principale, relevanta, este ce spune dinsul despre trimiterea in anchetare a criminalilor de razboi nazisti din Romania? Ce spune despre urmarirea fostilor membri ai Garzii de Fier, despre autorii pogromurilor? Aceasta poate pune intrebari dificile domnului Tudor.
Ati mai intilnit astfel de situatii in alte tari, cu lideri populisti, nationalisti schimbindu-si opiniile?
Da, sint trei cazuri care imi vin in minte. Trebuie sa spun ca intr-un caz persoana a fost intr-adevar serioasa si schimbarea politicii sale a fost adevarata. Vorbesc de Fini, de la Alianta Nationala din Italia. Eu m-am intilnit cu Fini deoarece voiam sa inteleg daca demersul sau era serios. Ne-am intilnit in 1995 si a avut opt ani sa dovedeasca faptul ca este serios. Iar in acest caz cred ca avem a face cu o schimbare foarte pozitiva. Dar, mai e un membru al parlamentului croat, Japici, care la fel a spus ca si-a schimbat pozitia, dar nu cred deloc ca e serios, cred ca e un caz similar cu cel al lui Corneliu Vadim Tudor.
Credeti cu adevarat in “convertirea” lui?
Nu, nu cred, ca sa fiu sincer. In schimbarea lui Fini cred, in cea a lui Tudor - nu.
De ce reactionati la probleme curente, dincolo de cele legate de crimele celui de-al doilea razboi mondial? De exemplu, acuzati comentarii antiamericane si antisemite la forumul social care se desfasoara in India.
Ca institutie ne ocupam de o serie larga de probleme. Vinarea criminalilor de razboi e doar una din preocuparile noastre. Atentia ne e concentrata astazi asupra combaterii antisemitismului si din pacate asta a devenit o problema foarte dificila in ultimii trei ani, mai ales in vestul Europei. Credem ca probleme precum educatia si pedepsirea celor vinovati sint legate. Incercam sa-i aducem in fata justitiei pe criminalii de razboi nu doar pentru a-i pedepsi, ei merita pedepsiti, dar si pentru a transmite un semnal societatii ca astfel de situatii sint teribile si nu trebuie niciodata repetate, si cei care le provoaca vor fi aspru pedepsiti. Aceasta tine de educatie.
Dar de ce faceti presiuni asupra Ue sa ia pozitie fata de liderul Hamas de exemplu?
Avem de ce. El este un antisemit, un extremist fanatic...
Si ce ar trebui sa faca Uniunea Europeana?
In primul rind nu ar trebui sa finanteze organizatii palestiniene care dau bani in scopuri teroriste, nu ar trebui sa incurajeze in nici un fel dialogul cu oameni al caror scop in viata e distrugerea statului Israel si uciderea locuitorilor sai.
Si credeti ca UE nu face destul?
Va spun sincer ca nu. Intr-o masura, problema este ca Uniunea Europeana este condusa de tari precum Franta, care are traditional pozitii pro-arabe. De aceea ne dorim foarte mult aderarea tarilor din estul si centrul Europei, care speram ca vor echilibra situatia politica in Uniunea Europeana fata de Orientul Mijlociu.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...