comentarii

cazuse


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Telecomanda cazuse cu zgomot - de Honey in the Sunshine la: 26/11/2005 22:17:39
(la: Nea Grigore are televizor (2))
Telecomanda cazuse cu zgomot pe mocheta cu romburi si in dormitorul conjugal se instala lent si lipicios, frica...
M-a pufnit rasul la faza asta :).. Mocheta cu romburi.. :)
In rest, doar de bine... Pana acum asta mi-a placut cel mai mult.
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi
Capcanele lui 23 august 1944 - de RSI la: 02/09/2004 13:45:20
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/
Articol in tema - de mya la: 02/09/2004 13:45:51
(la: Automobile si soferi)
Stiu ca nu "se face" sa ocup spatiul cafenelei cu articole lungi...numai ca in cazul asta eu zic ca merita! Daca nu a meritat, imi cer scuze!

"Interesantul suflet al domnului Balanescu (de Mircea Cartarescu)


Acum cateva zile. Sunt in plin trafic, pe Grivitei, pe undeva, la o
ora de varf. Cum sunt sofer incepator, merg cu mare grija, cu ochii-n patru,
mereu temator sa nu fac greseli sau sa-i incurc pe ceilalti.
Cu toate astea, sunt claxonat destul de des din spate si, ocazional,
mi se mai si striga cate ceva, cuvinte pe care prefer sa nu le inteleg. De
data asta observ destul de tarziu un semafor si franez cam scurt. Din spate,
un claxonat prelung si furios. Ma uit: o dubita alba si, mai ingrijorator,
un sofer care coboara si vine spre mine cu un fel de manivela in mana.
Drace, nu era de gluma! A venit la geamul meu (prudent inchis) si a-nceput
sa urle, agitand ranga metalica. Ce era la gura lui! Se pare ca din cauza
mea ii cazuse marfa pe jos. La toate "baga-mi-as" si "facea-ti-as"-urile
lui, nestiind ce sa raspund, strangeam din umeri si aratam spre lamaia
lipita de parbriz. Semaforul se schimbase, dar soferul a continuat sa traga
de portiera mea, doar-doar s-o deschide, si sa-mi urle, rosu de furie,
injuraturi extrem de inventive. Un cor de claxoane le impiedicau insa sa-mi
ajunga la urechi. Imi trage un sut mai mult simbolic in portiera (ce sa ies,
tipul era de doua ori cat mine.) si se cara, in fine, agitand de data asta
manivela la cei din spate.

Ajung cu bine acasa, ma sucesc, ma-nvartesc si, seara, ies cu cel
mic pe umeri in parcul unde-l plimb de obicei, la Izvor, la umbra giganticei
Case a Poporului. Mergem la solar, il proptesc in poponet pe nisip langa
alti puradei ca el, ii pun galetusa in fata si ma asez pe banca din
apropiere, langa un alt tatic care striga de zor la baietelul lui: "Rares,
da-i si fetitei lopatica, nu fi, tata, egoist, ca nu-i frumos. Uite, a venit
si baietelul. Joaca-te si cu el, tata.". Apoi se-ntoarce spre mine: "E cam
nervos zilele astea, ii dau maselutele de sus. toata noaptea l-am leganat.".
Eu dau sa raspund, dar inghit in sec, caci brusc am o revelatie cat se poate
de neplacuta: taticul model e chiar soferul care era sa ma faca praf cu
cateva ore in urma! Incerc sa plec discret, dar (era inevitabil) omul ma
recunoaste si el: "Nu erai dumneata pe Grivitei, azi-dimineata.?". Ca in
bancuri, ma gandeam daca sa zic da sau sa neg cu incapatanare, cand tipul
continua pe cel mai familiar si mai destins ton, ca si cand s-ar fi-ntalnit
cu un fost coleg de liceu: "Ca sa vezi ce mica-i lumea! Dom'le, ma bucur.
Da-mi voie: Balanescu. Stau aici, langa benzinarie.". Dam mana si continuam
sa vorbim despre cei mici si despre cate altele, de parca nu ar fi fost gata
sa ma omoare azi-dimineata. Dupa vreo jumatate de ora, timp in care
forfecasem trei sferturi din campionatul nostru de fotbal, indraznesc sa-l
intreb daca mai e suparat ca i-a cazut marfa pe jos din cauza mea.
"Da-o-ncolo, dom'le", imi zice zambind, "una-i una si alta-i alta. Tre' sa
fii dur, dom'le, in curva asta de viata, altfel te calca toti in picioare.
Acasa, crede-ma ca nu pot sa omor o musca, dar cand sunt la slujba, la
volan, nu iert nimic. He-he-he, ai avut noroc ca ai masina smechera, care nu
se deschide usor. Pe cati n-am scos eu din carapace si i-am batut de s-au c.
pe ei!" Ca ilustrare, imi povesteste cateva cazuri de spitalizare cu maini
si picioare in ghips, cu dinti imprastiati, cu falci mutate din loc.

Se-nserase. Peste Casa Poporului iesise o luna spectrala. Ne luam
plozii si ne-ndreptam, impreuna, spre iesirea parcului. Ne despartim in
dreptul benzinariei. Acum imi dau seama cat de voinic e domnul Balanescu, ce
pantec de bere falstaffian are. "Hai, Rares, fa-i pa-pa lui Gabita. Pa-pa,
Gabita, pa-pa." Imi strange apoi mana cu afabilitate: cele bune, dom
profesor. daca am nevoie de ceva. stie mecanici buni, care nu te jupoaie.

N-am sa cred niciodata in mitocani si in toape absolute, in oameni
sortiti sa fie ticalosi, pesti, degenerati, tradatori, dupa cum nu cred nici
in eroi nepatati, in sfinti si-n vestale. Cu totii suntem amestecuri de bine
si rau, atat de diverse si de uimitoare, incat uneori cred ca, dintre toate
meseriile din lume, a moralistului e cea mai grea. Totusi, rar mi-a fost dat
sa vad o asemenea combinatie de cumsecadenie si de impulsuri scelerate cum
suporta interesantul suflet al domnului Balanescu."

Haideti sa ne jucam un pic si - de gabriel.serbescu la: 02/07/2005 00:09:52
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
Haideti sa ne jucam un pic si sa inversam rolurile.
Romaniei ii va merge in caest joc al nostru atat de bine, incat pe buzele tuturora se aude susurat, a usurare pentru mai vechile generatii, a indiferenta pentru cele noi, ¨ ce bine-i merge Romaniei¨.

La presiunile continue ale unei piete globale unde China isi triplica veniturile in fiecare an, aflata intr-o alianta economica europeana, Romaniei nu-i va mai ramane decat sa reduca numarul somerilor si a neintegratilor sociali.

Insa ce faci cu avalansa de emigranti asiatici si africani?
Ii poti integra? Ii poti asimila? La ce conditii ii vei supune pentyru a accepta modelul romanesc de viata, fara a-l contesta si fara a-l critica ca si ultimi veniti, pentru ca un emigrant nu trebuie sa-si impuna cultura din care a irumpt pe pamant, ci din contra.

Aici e problema.

Cazul canadian e asemanator cazului spaniol, american francez, de aici sau de aiurea, si in viata unui emigrant apar 3-4 etape clare.

1. in functie de statul social ocupat in tara de origine, va avea anumite asteptari. In general va incerca sa-si reproduca sau cel putin sa-i fie reproduse aceleasi conditii/standarde de trai. Lucru, evident imposibil.
E momentul critic, in care emigrantul compara, compara si analizeaza necontenit, rau face, insa continua: lucrul asta e asa, stramb din nas la celalalt, uite si la astia, dar ce spui de ceilalti etc.

2. cum orice emigratie presupune o dezradacinare, efectele resimtite sunt angustia, anxietatea. Dintr-o data ceilalti devin infernul, si de obicei acesti ceilalti sunt de obicei indigenii, care au drepturi mai multe ca tine, sau cel putin aparent, sunt mai protejati de un sistem care pe tine, in schimb, te striveste.

3. atunci te apuci sa strigi, sa comunici, sa eseizezi pe teme deloc fluide. Ramai blocat intr-un moment, ¨and you can get out of it¨
Nu experimentezi nimic nou, ci viata si experientele ei sunt o continua confirmare a raului zilnic. Cand necazurile tale nu-ti mai sunt de ajuns, te hranesti cu nefericirea altora.

O a patra etapa e momentul in care tot ceea ce ai lasat pana atunci, e imaginarul, e recuperarea nostalgica a ceea ce ai lasat. Intr-un fel subconstientul nostru suprasaturat, supraviolentat, se pacaleste cu un corn al abundentei pe care-l lasase canda in spate. Insa din rusine, sau din imposibilitate nu poate reveni, si ramane blocat definitiv in acelasi moment, pe care cei de la U2 il fredonau atat de ironic, si pe care eu l-am inganat la randu-mi de nenumarate ori, recunoscand cat se poate de sincer ca nu intodeauna viata, schimbul si noua existenta, cea de emigrant, nu mi-a priit.


Danila, personal te inteleg foarte bine, insa nu pot fi deacord. De altfel propozitia asta mi se pare chiar inoportuna: ¨De ce oamenii cu educatie si ani de experienta trebuie sa lucreze in sevicii inumane si degradante numai pentru ca nu s-au nascut in Canada?¨ spui tu, referindu-te la titratii Romaniei care sint transformati intr-un instant in ¨carnea de tun¨ai societatii canadiene.¨In emigratia spala wc-urile, imi amintesc ca majoritatea cazuse de acord ca nici o meserie nu e degradanta, (desi eu am banuiala ca ar fi una, cea de senior copywriter, dar ar fi alta discutie), si este asa doar din perspectivele tale de ins cu pretentii intelectuale, ranit in cel mai sensibil punct al ego-ului.

Politica unui stat care primeste emigranti e una transanta. E dureroasa ca oricare alta politica, pentru ca opereaza direct cu coeficienti economici si procente sociale. In spatele cifrelor nu mai e nimic. O eventuala bunastare generala sau nici macar asta, o conservare a pozitiei in lume, ca tara.
Altfel se asteapta o asimilare a emigrantilor si o integrare fara rezistenta a acestora.

Nu te ajuta cu nimic apologia unui rau canadian, ba dimpotriva. Conserva-te si tine minte ca din pacate traiesti intr-o lume individualista, liberala, pragmatica si rece. Unii canadieni sunt atat de reci pentru ca nu invatat sa fie altfel, si probabil ca nici in fata propriilor probleme nu asteapta vreo reactie de la cineva.

In fine, nu mai lungesc textul ca p-orma Belle nu-l mai citeste. Insa nu te mai consuma atat
Gigi, - de Lascar Barca la: 30/07/2005 17:46:58
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
Tu cazusi din canoe sau din kajak?
#62532 (raspuns la: #62525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. gigi2005 - de Paianjenul la: 30/07/2005 22:54:44
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
"Ca un scorpion care se respecta, ma intereseaza tot ce este legat de ocultism, paranormal si extrasenzorial."


- Ok gigi2005, daca asa stau treburile, urmeaza "contributia" mea:

...Povesteste Viorina (o cunostinta mai veche, o femeie foarte normala zic eu, intimplator membra a unei denominatiuni neo-protestante a carei doctrina interzice cu strictete membrilor ei orice forma de "cochetare" cu ceea ce respectiva denominatiune defineste ca "manifestare spiritista"):

1. "Saptamina trecuta a murit vecina Samica (?), vrajitoarea. Dupa slujba religioasa (de rit ortodox) de acasa, dricul si lumea care-l insotea au plecat inspre cimitir iar eu am ramas cu alte femei sa pregatim masa de comindare. Eram in casa dinspre strada, mesele erau aranjate, cu tacimurile la locul lor, asa cum se procedeaza in mod normal... supa si sarmalele erau puse la incalzit in cazanele din sopron, iar noi, sprijinite cu spatele de perete, povesteam verzi si uscate, asa cum povestesc femeile cind se aduna laolalta. Una incepuse sa povesteasca (,) ca, nu cu multa vreme inainte de a muri, suparata pe nora-sa cu care nu prea se intelesese niciodata, Samica (?) ii spusese acesteia: 'Nu-mi dai tu pace, fata mea... nu ti-oi da nici eu pace dupa ce-oi muri...'... Mai povestiram noi ce mai povestiram, cind auziram clopotele bisericii din deal, care anuntau intrarea dricului pe poarta cimitirului. Atunci se intimpla ceva neobisnuit: una dintre lingurile de pe masa incepu sa "lunece" incet inspre marginea acesteia ca impinsa usor de o mina nevazuta, seama de vre-o zece cm... cazu pe dusumea, si ramase acolo... Uitindu-ne una la alta, una dintre femei zise: 'Im-hi... cumatra ne da de stire ca intra pe poarta cimitirului...'...".

2. "La citeva zile dupa imormintarea lui Samica (?), venind de la scoala, intra Dana (?) - nepotica ei - la noi in curte, si ma roaga: 'Tanti Viorina, o lasati pe Neli sa vina cu mine sa-mi deschida usa de la bucatarie ca eu nu pot invirti cheia in broasca?...'... Se duce fiica-mea Neli, cu Dana (?) la ei acasa, si in timp ce incearca sa deschida usa de la bucatarie, aud amindoua un zgomot ca de farfurii de portelan cazute de la inaltime... Deschid fetele usa, intra inauntru... si, intr-adevar, tot teancul de farfurii de portelan pe care le pastrau in corpul suspendat pe peretele bucatariei cazuse ca un teanc de carti de joc, rasfirate pe dusumea, fara ca una din ele macar sa fie fisurata... Aia numai treaba de pisica, n-a fost...".


...Si-ntreb eu: daca a fost cumva telechinezie, cine a executat "numarul"?... Samica?... De unde "energie" ca era moarta deja?... Iar... farfuriile fiind din portelan ordinar, "imbrincite" de la cel putin doi metri inaltime... cum se face ca nici una nu s-a fisurat macar?...


PS.

Am adaugat (?) linga numele de a caror autenticitate n-am fost sigur...

#62586 (raspuns la: #62090) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt. lipici - de yrch la: 05/08/2005 22:40:01
(la: Biserica moderna)
Mi-ai pus o gramada de intrebari si nu pot sa-ti raspund pe larg la ele. Cel putin, nu aici, pe forum. Daca vrei sa discutam in particular, ok.

Zici ca ai primit raspunsul la intrebarile acestea de la Dumnezeu?! Inseamna ca esti deja sfant! Dar, un sfant care sa aiba dubii in legatura cu mersul la biserica... hmm!

Si acum raspunsurile la intrebari foarte pe scurt:

- Nu prea inteleg ce anume ma intrebi despre rugaciunea "Tatal nostru". Vrei sa stii ce anume cer eu personal, sau ce altceva?

- Pentru ca sa mantuiasca neamul omenesc din robia pacatului, din robia diavolului, in care cazuse prin neascultarea de porunca lui Dumnezeu. Omul cazut nu se mai putea ridica singur (de aceea toate religiile, in afara de crestinism, sunt niste cai ratacitoare care nu duc nicaieri), era nevoie sa vina Hristos, Dumnezeu Insusi, pentru a plati pretul rascumpararii noastre. Nici un om nu ar fi putut indeplini sarcina asta, pentru ca toti erau in robie, toti aveau pacatul stramosesc asupra lor. Dar Hristos, neavand pacat, nu a suferit pentru a-si plati datoria sa, ci pentru a o plati pe a noastra.

- Omul sarac cu duhul este omul smerit.

- Sarpele este diavolul. Nu l-a creat nimeni,adica nu in halul in care este acum. Dumnezeu a facut toate bune. Dar fapturilor rationale (adica ingerilor si omului) le-a dat libertate. Si unii au folosit in mod gresit darul acesta, intelegandu-l ca "libertatea de a face rau". Asa a cazut diavolul din cinstea ingereasca in care fusese la inceput.

- Pe tine mersul la Biserica te-a indepartat de Dumnezeu? Cum asa? Ce legatura au "conceptiile, rautatea si vrajba" cu Dumnezeu si cu mersul la Biserica ? La Biserica te duci ca sa te intalnesti cu Dumnezeu si sa participi la Sfintele Slujbe, nu ca sa te certi! Acum, depinde ce ai cautat tu la Biserica - pe Dumnezeu sau pe oameni...

- Pentru ca asta e porunca Bisericii, in primul rand. Pe urma, pentru ca trebuie sa rezervi o zi cinstirii lui Dumnezeu. O zi in care sa nu te indeletnicesti cu treburile zilnice, ci in care sa cauti mai mult cele spirituale.

- Jertfa este o conditie necesara in lumea noastra cazuta. Inainte de Hristos pacatele se spalau cu sangele animalelor jertfite. Dupa Hristos, nu mai este nevoie de asa ceva. Jertfa Lui a fost indeajuns pana la sfarsitul lumii. Dar si in ziua de azi se fac jertfe. Ce crezi tu ca este, de fapt, Sfanta Liturghie? O simpla culegere de rugaciuni si cantece? Partea ei esentiala este jertfa, care acum nu mai este cu sange, cel putin nu in chip vazut.

Ai citit Sfantul Ioan Gura de Aur si Zen si filozofii asiatice si zici ca nu se bat cap in cap si ca esenta este aceeasi ?!? Nu are cum sa fie asa!! Esenta crestinismului este Insusi Hristos-Dumnezeu, si pe El nu il gasesti nici in Zen, nici in filosofiile asiatice. Cum cititi voi, mai, cartile astea, chiar nu inteleg. Eu inainte sa ajung crestin am fost ateu, iar convertirea nu s-a produs direct, am avut o perioada de ratacire pe la miscarile astea de provenienta orientala, si mi se parea ca nu exista invatatura mai elevata decat bazaconiile alea. Din fericire, Dumnezeu m-a luminat si m-a adus si pe mine in Biserica.
#63578 (raspuns la: #62693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o exemplificare - de gigi2005 la: 09/08/2005 03:36:15
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
Va povesteam pe la inceputurile aceste conferintze cum am ajuns eu la maritza vrajitoarea si ce mi-a povestit ea despre cele doua femei. Si v-am mai spus despre un vis pe care l-am avut tot referitor la aceste practici.
Tot legat de acel subiect, al barbatului prins in mreje de o tanti prin intermediul unei vrajitoare, sa va mai povestesc un vis premonitoriu, pe care l-am avut cu cca. 2 luni inainte ca toate aceste lucruri sa se intample. Ce am visat? "Se facea ca..."
- eram intr-o casa cu multe camere, cam saracacioasa, parca o vad si acum, plina de paianjeni si cu peretii coscovitzi. Eram intr-o camera care avea o masa mare in mijloc. La un moment dat intra in camera 2 barbatzi, unul dintre ei era barbatul in cauza iar pe celalat nu-l cunosc dar de l-as vedea l-as recunoaste. Erau tare speriatzi iar barbatul strain spune: gata, nu mai avem scapare, ne-a prins. Eu sar ca arsa: cine, cum, sa vina incoace ca praf il fac pe ala. Si ma agitam prin camera de colo-colo. Se deschide usa camerei si se insinueaza inauntru o pisica mare, alba. Astia erau speriatzi de moarte. Pun mana pe pisica si zvrr, cu ea afara o arunc cat colo. In acest timp, ca si cum as fi vazut cu vederea periferica, in coltul de sus al imaginii mele din vis aparea o femeie in medalion, cu parul lung si fatza alba, facand niste invocatii. Nu o cunosc si nu stiu cine e.
Dupa ce arunc pisica, intra pe usa doua pisici mai mititele, una alba si una neagra, care fac ce fac si intra pe sub pat, ce mai, nu le-am mai gasit.
Pe masa din mijlocul incaperii apare un cufar inchis. Deschid capacul iar inauntru se aflau niste vesminte de culoare neagra si niste statuete, momai, parca erau din panuse de porumb, resturi de obiecte, nimic clar. Cum ma uitam eu asa in cufar, fundul se deschide si toate astea intra parca in pamant. Astia erau disperati iar eu pornesc prin casa sa caut unde au disparut obiectele din cufar. Caut eu mult, intru intr-o curte cu mozaic multicolor pe scari si cobor pe o scara ce ducea la un subsol unde cica ar fi tinut stapanii casei gunoiul. Si acolo intr-un maldar de gunoaie am gasit o parte din ce era in cufarul ala, doar o parte...
Si m-am trezit.

Simbolistica ati priceput-o. Cele doua pisici erau cele doua femei pe care le vazuse si maritza, una neagra si alta balaie (cum a zis ea), ce cazuse un fundul pamantului erau mojmoanele pe care eu (dupa cum v-am povestit deja) l-am ajutat sa le desfaca prin cautarile mele dar, probabil, numai partial...

Problema a fost ca visul fiind plin de simboluri nu l-am putut interpreta decat dupa ce se intamplase in totalitate.
#64268 (raspuns la: #64258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre vise - de teo30967 la: 04/11/2005 15:06:27
(la: Ce Ai Visat?)
cele mai relevante vise ale mele au prevestit lucruri rele, poate pt. ca nu mi s-a intamplat nimic spectaculos in bine si n-am remarcat visele acelea prevestitoare de bine....


nu va voi relata decat visul care l-am avut toata vara pana pe 23 iunie 2005 si care am inceput sa-l visez de la sfarsitul lunii aprilie .

imi visam casa parinteasca in constructie, se construia un etaj peste ea, dar nu era terminat, finisat si pe strada mea visam o nunta prima data parca era fratele meu mire, a doua oara parca parintii erau nasi, si la petrecerile acestea casa noastra in intuneric si netencuita, in culori de gri spre negru. visam cam la doua saptamani, chiar uneori si saptamanal....
din experienta (nu va voi relata acum) stiam ca se va intampla ceva rau si eram ingrijorata mai ales ca se apropiau testele nationale (capacitatea) si speram ca premonitia mea sa nu-mi afecteze copilul ...
a dat primele doua examene si in ultima zi cand eram la examen am primit un telefon de la mama: tatal meu cazuse din caruta cu fan si ....aveam sa aflu 12 ore mai tarziu cand il adusese salvarea la Bucuresti ca isi rupsese gatul ...a dat mana cu moartea cum zice el, am avut noroc ca nu a paralizat si nu a murit, a stat in ghips din crestetul capului pana la torace doua luni imobilizat la pat .......si ii multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de noi.

desi NU CRED in chestia cu "zbatutul ochiului" care mie mi s-a zbatut de-a lungul timpului destul de des fara sa se intample nimic,dar o zbatere fina, abia perceptibila, cu o saptamana inainte de a se intampla accidentul, partea de jos a ochiului stang se zbatea aproape dureros, ajunsesem sa ma uit in oglinda sa ma uit la el cum se misca, noroc cu o colega care mi-a zis "lipsa de calciu" si m-am linistit . Trebuia sa fiu calma, linistita incepeau examenele fiica-mii si trebuia sa-i inspir incredere, putere si calm.

M-am visat si in fata rezultatelor de la examen, dar eu nu am ajuns nicioadata acolo, eram insotitor permanent in spital cu tata si nici notele n-au fost relevante.
ce facusi - de Belle la: 04/11/2005 21:49:36
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
cazusi de pe fir?
si eu in curand plec acasa...
lasa ca dupa winterizare n-o sa mai ai nimic de facut :)
#84869 (raspuns la: #84865) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
atentie, se versifica - de rac la: 05/11/2005 20:14:25
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
popix, ce faci, popixare
eram pe picior de plecare
cand, ce sa vad: un popix
comentariul lui cazuse la fix,
ca dupa furtuna soarele-apare
sa ne-mpacam, draga popixare
fuseram certati vreun moment?
vroiam sa iti spun ca-s prezent.
anisia, Intruder, cosmacpan, sau rac
as vrea ca la toti sa le fac pe plac.

si multe ar fi de spus tot asa,
dar nu stiu de popix m-a putut ierta.

evident, glumesc,
caci cearta n-are rost
nu pot sa-mpartasesc
secretele ce-au fost...
#85139 (raspuns la: #85137) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sorry - de ooanna la: 14/12/2005 23:02:14
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
....cazuse net-ul....:(.....fefe....dupa ce belle da diagnosticul ,
eu voi face evaluarea...si voi trage concluziile in procesul-verbal....;D..
....belle.....pa....ne " vedem " maine...:)
#95158 (raspuns la: #95156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Trist, atat de trist incat mi-au dat lacrimile... - de cosmiK la: 14/04/2006 19:23:18
(la: O lumanare pentru mama!)
mai ales ca ai rasolit amintiri, amintiri cam la fel de triste desi e mult mai cumplit destinul descris de tine decat cel al persoanei de care mi-a amintit si care a murit undeva departe de cei dragi in circumstante necunoscute dupa o lunga ratacire fara a i se aprinde o lumanare, caci era noapte tarzie si nimeni nu era pe peronul garii unde biata femeie cazuse sau poate se aruncase din tren de disperare ca propriul ei copil nu vroia sa o mai vada sau sa o simta-n preajma lui. Cel putin asa crede copilul care a ramas in urma ei si care traieste cu regretul ca nu a avut curajul si puterea de a-i marturisi cat de mult o iubea de fapt. Singurul gand care ii mai alina suferinta e doar acela ca era doar un copil, avea 12 ani cand s-a produs tragedia, si era influentat intr-o mare masura de altcineva care fara sa vrea (cel putin el asa crede) l-a indepartat de mama lui, facandu-l sa creada ca ea nu e capabila sa aiba grija de el si sa il protejeze.
Ce gandea mama, copilul nu stie, dar spera din tot sufletul ca l-a iertat.
daca tot nu costa bani, sa mai fim un pic golani... - de cosmacpan la: 12/05/2006 16:11:06
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Se trezeste unul de dimineata din cauza unor zgomote ciudate: se
crapa de ziua.
O cauta pe nevasta-sa in pat si n-o gaseste: o furase somnul.
Se duce la baie si se uita in oglinda, dar oglinda se face tandari:
aruncase o privire.
Pleaca la serviciu si pe drum vede doua tipuri de oameni:
unii care scadeau in inaltime (pe aia ii rodeau pantofii) si altii care
dispareau pur si simplu (pe aia ii fura peisajul).
Ajunge la servici si isi vede toti colegii lipiti de tavan: purtau
discutii la nivel inalt.
La un moment dat se dezlipesc si cad toti de-odata: cazusera de comun
acord.
Se enerveaza si pleaca de la servici. Pe drum, il vede pe unul lipit de
asfalt si vreo doi care trageau de el sa-l dezlipeasca: era sarac lipit
pamantului.
Mai incolo il vede pe unul caruia ii cadeau urechile, nasul, ochii: era
putred de bogat.
Se hotaraste sa se sinucida si se arunca de pe un pod in apa; apele se
dau la o parte si cade pe uscat: nu era in apele lui.
Dupa aceea se hotaraste sa se imbete; merge intr-un bar, dar intra cu
capul taiat in doua: facuse cum il taiase capul.
Mai apoi se aude o bubuitura: cazuse seara.

REZISTA !!!
saptamina e... aproape gata!
Privind... - de latu la: 20/08/2006 21:49:00
(la: Loc pentru "giugiuleli" :))))))))
la cele doua femei - cea dintai si cea de pe urma in viata lui - Andrej se intreba care intortocheri ale sortii facusera zarurile sa-i aduca trecutul tocmai in clipa in care incepuse sa creada din nou intr-un viitor.
Plecase la capatul pamantului iar pamantul il tradase, dovedindu-se - pentru a cata oara - a fi doar o provincie.
Flacarile tresaltara ca o reactie la zbuciumul din el, sau poate pentru ca un vreasc cazuse pe jarul dogoritor, sau poate pentru ca cineva aruncase un lemn in flacarile muribunde.
Le vedea. Ii vedea.
De fapt nu vedea nimic si pe nimeni.
Biletul, trei vorbe nevinovate dar a caror efect semana cu o eruptie de trecut in mijlocul unui azi care paruse a-si fi linistit talazurile.
Valurile, nisipul, ceilalti...
Toti la un loc, individualitati in mijlocul aceleiasi singuratati, cu vise clandestine, cu amintiri si dureri mistuitoare, manati de aceleasi iluzii copilaroase...

Nu!
"Sticla are doua jumatati si una din ele e plina".
Andrej se ridica intr-o rana. Privirea redeveni pentru o clipa terestra, poate si pentru ca Vania ii intindea - surprinzator de rabdator - o sticla de bere. Absent o lua, absent raspunse "noroc" si cu aceeasi absenta revenita o puse in nisip, indesand-o din reflex, pentru a nu se rasturna...
Vania ridica din umeri si se indrepta spre celalalt grup. "Strategica apropiere de Sierva cea uda" ii trecu lui Andrej prin minte, dar in clipa urmatoare uitase deja de gandul shugubatz.
"Ok!". Se rechema la ordine. Asa facea ori de cate ori visarea tindea sa devina transa, un pericol pe care il cunostea foarte bine...
"Ce s-a intamplat?" incepu un rationament, cu elanul disperat al ultimei incercari de a da sens unui haos de ganduri si simtiri.

"Ce-i cu tine?" Interventia lui Alf in sfera lui de ganduri il facu sa tresara, ceea ce pe Alf il facu sa rada. Rasul acela fortat, menit sa faca povara tristetii sa para in ochii celorlalti, a fi doar un nor trecator. "Buna intrebare" raspunse Andrej, adaugand mucalit": Chiar vroiam sa ti-o pun".
Anisia aparu din bezna. Ca un spiridus. Vania nu era nicaieri. De fapt era el undeva, dar distanta dintre el si Sierva parea ca se micsorase, cea pana la Anisia marindu-se. Aiureli...
Raspunusul lui Alf ramase nerostit, sau poate doar neauzit.

Anisia nu zise nimic. "Asta nu-i a buna" isi zise Andrej alarmat. Daca cineva nu zice nimic, inseamna ca a stramutat intrebarile si raspunsurile inlauntrul sau, ceea ce duce inevitabil la raspunsuri pe care Andrej poate nu le-ar fi formulat, simtit, sau divulgat.
"Anisia?" isi zise Andrej.
Banuiala il sperie si pentru o clipa il facu sa uite de cele doua femei, care intre timp incepusera sa se intretina neauzit, luminate acum mai tare de flacarile focului. Pe anisia n-o putea banui nimeni de jocuri ascunse.
Sperietura insa, ii aduse realitatea. Valurile, soapta marii, intunericul, vocile scazute ale celorlalti, i se parura pentru o clipa ca dintr-o scena fantastica la lumina lunii...

Numai ca nu era fantezie. Isi dadu cu durere seama, ca nu fantezia ii joaca feste, ci destinul.
Se aseza pe nisip. Hartia din palma stransa nu-l mai ardea. Acum nu mai. O arunca.
Alf o ridica, o despaturi...
"Hait!" Andrej ingheta!
"Ce-i asta?" intreba Alf. "O hartie" zise Andrej cu usurarea celui care - pantru a doua oara in aceeasi seara - descopera existenta providentei: Scrisul de pe bilet se stersese. Transpiratia palmei crispate facuse cerneala sa se stearga...

Stia ca trebuie sa ia o hotarare. Stia ca anisia era in misiune diplomatica de pace, intuia ca dezvaluirile sunt inevitabile, ca vor dezradacina, vor rani, vor biciui. Si mai stia si, ca ultimul lucru pe care l-ar fi conceput, ar fi fost sa lase totul la voia intamplarii: Ar fi insemnat sa-si nege trecutul si sa-si tradeze viitorul. Ar fi fost o lasitate pe care nu si-ar fi putut-o ierta...
Se ridica.
Cele doua siluete, atat de asemanatoare in lumina noptatica il atrageau cu o magie mai puternica decat riscul de a juca vabanque. De fapt nici n-avea de gand sa joace. Cu oricine, dar nu cu ele.
Nu cu trecutul si nu cu viitorul...

__________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#140469 (raspuns la: #140217) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Frumoasa povestea cu asociati - de Dinu Lazar la: 31/08/2006 20:31:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Frumoasa povestea cu asociatia fotografilor, domnu` niculae.
E ca in bancul asta:

Se trezeste unul de dimineata din cauza unor zgomote ciudate:
se crapa de ziua.
O cauta pe nevasta-sa in pat si n-o gaseste: o furase somnul.

Se duce la baie si se uita in oglinda, dar oglinda se face
tandari: aruncase o privire.

Pleaca la serviciu si pe drum vede doua tipuri de oameni:
unii care scadeau in inaltime (pe aia ii rodeau pantofii) si
altii care dispareau pur si simplu (pe aia ii fura peisajul).

Ajunge la servici si isi vede toti colegii lipiti de tavan:
purtau discutii la nivel inalt.

La un moment dat se dezlipesc si cad toti de-odata:
cazusera de comun acord.

Se enerveaza si pleaca de la servici.
Pe drum, il vede pe unul lipit de asfalt si vreo doi care trageau de el
sa-l dezlipeasca: era sarac lipit pamantului.

Mai incolo il vede pe unul caruia ii cadeau urechile, nasul, ochii:
era putred de bogat.

Se hotaraste sa se sinucida si se arunca de pe un pod in apa;
apele se dau la o parte si cade pe uscat: nu era in apele lui.

Dupa aceea se hotaraste sa se imbete; merge intr-un bar, dar
intra cu capul taiat in doua: facuse cum il taiase capul.

Mai apoi se aude o bubuitura: cazuse seara.

Asa si noi, cu asociatia fotografilor lu` peste; care este de nu este.

#142438 (raspuns la: #142310) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
inhalari - de alex andra la: 09/04/2007 17:04:21 Modificat la: 09/04/2007 17:24:48
(la: A la... alex andra...)
Infuzie de muşeţel
Cu cozi de soareci de caţel,
Cu frunze mov pârlite-n pripă,
Cu felinare şi-o aripă,
Pentru a muzicii chemare
Ar inhala, dar habar n-are.
Asa ca daca-i fu comod,
Gasi Keith Richard altu mod,
De a iesi iar in lumina,
Dupa ce-n cap cazuse-n tină:
Trase o priză de cenuşă
Din al său tată, scos pe tuşă.

P.S. Chestia cu cazutul in cap dintr-un palmier, urmata de spitalizare, e reala. Comentariile sunt de prisos.
#185577 (raspuns la: #185557) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Strainul de dincolo"- de data asta:) - de M a o la: 14/05/2007 19:42:42
(la: Ora de compunere (5) - "Strainul de dincolo")

STRAINUL DE DINCOLO


Drumul pe care o luasem nu-mi inspira mai multa incredere decat o mlastina cu nisipuri miscatoare. Cei doi slabanogi imi indicasera insa drumul din defileu ca fiind cel mai scurt pana la satucul unde speram sa gasim o farama de adapost, daca nu un han, ceva. Ce banuiam se adeverise deja de mai bine de doua ore, adica noaptea cazuse peste noi cu viteza specifica latitudinii, fara surlele si trambitele carora li se zice amurg. Copilul adormise deja iar Aisha incerca sa tina ochii cat mai bulbucati, "sa vad eu drumu!", lucru care ma enerva la culme, mai putin acum. Inca o pereche de ochi erau o binecuvantare pentru ai mei, deja obositi.
Panoul hexagonal al unui STOP luminat de un felinar si o bariera abia ghicita ma facura sa incetinesc si apoi sa opresc, pe marginea drumului, desi se putea ghici usor ca nu mai trecea p-acolo nici dracu'. Lasand farurile aprinse (bateria era noua), am linistit-o pe Aisha si am coborat in praful de doi tzoli. Abia atunci am observat micul canton de dincolo de rapa, cu un felinar la usa si altul in interior, la geam. Crapatura avea o deschidere de vreo paisprezece-cicisprezece metri si era traversata de un pod suspendat, din scanduri, deloc imbietor.
"Hei!" am stigat cu vocea gajaita de praf si nefolosire, spre ceea ce banuiam a fi silueta cantonierului, inapoia ferestrei. "Mai avem de asteptat?" .O slaba miscare sau o palpaire a flacarii felinarului de la fereastra ma incuraja, dar nu indeajuns pentru a ma aventura pe podet. "La ce ora trece trenul?" am strigat, cu mainile facute palnie. Raspunsul a venit prompt, insa sub forma de ecou. Dupa o vesnicie, usa se deschise, de data asta cu un dres de voce, urmat imediat de raspunsul venit de sub felinar. "Mai aveti de asteptat, domnule!". Era cat pe ce sa pic in curul meu lat, ajutand la formarea santului de pe marginea drumului. Parca vorbise crainicul de la BBC, cu accentul lui londonez cu tot! Pana si uniforma (m-am frecat la ochi) parea, in lumina slaba, curata si cu nasturii incheiati pana la gat. Momentul trecuse deja, pana sa inchid gura ramasa cascata si s-o deschid din nou, omul inchise usa odata cu palpairea ambelor felinare.

Aisha ma intampina cu un cascat din care am reusit sa extrag un soi de "Cat mai stam?" anemic. "Habar n-am!", am raspuns la fel de voios, trantindu-ma in scaunul moale odata cu o tona de oboseala si lehamite. "Tre' s-o ridice pan' la urma..."

Ma trezi brusc zgomotul infernal al unui motor care trecea in viteza, insotit de un claxon care imi infigea piroane de doua's'cinci in creier, drept prin moalele capului. Dumnezeii si sfintii invocati s-au risipit repede, cand am aruncat o privire la ceas. Noaptea aproape trecuse. Cand am invartit cheia in contact, am inceput sa-i invoc din nou; bateria era pe moarte. Adormisem cu farurile aprinse. Mi-a luat inca o ora pana ce, oprind toate contactele, am reusit sa dau putina viata acumulatorului, atat cat sa porneasca masina. Era deja ziua cand am trecut de bariera ridicata.

Intrarea in sat era blocata de multimea pestrita, adunata in jurul a nu se stie ce. Cand ne-am apropiat destul pentru a zari cate ceva prin franturile trecatoare create de trupurile in miscare, mi-am dat seama ca priveam stupefiat la ceea ce ramasese din masina care trecuse in viteza pe langa noi. Parbrizul spart, luneta asijderea, orbitele goale ale farurilor se cascau sinistru dinspre radiatorul care inca mai fumega. Cele trei persoane, carora nu le puteam identifica sexul, erau inca in masina, avand chipurile strambate intr-o grimasa de uimire si groaza. Uimit, am intrebat in stanga si-n dreapta ce se intamplase. Abia dupa ce am oprit o juma' de duzina de oameni, unul a rostit intr-o engleza aproximativa:" Rahormi. Ataca doar noaptea". Cu greu am mai scos de la el ca ataca doar in jurul satului. Cand i-am spus ca am fi putut fi noi in locul celor din masina, avand noroc cu bariera si cantonierul, a inceput prin a se uita ciudat la mine si a terminat intr-un hohot de ras: "Ce canton, ce cantonier, dom'le! Bariera aia n-a mai fost coborata de mai bine de 50 de ani! Iar ultimul cantonier, un englezoi ratacit p-aci, e mort de tot atat timp! N-ai vazut ca nu mai exista nici cale ferata? Hi, hi, hi!" facu un semn spre cap cu mana, semn pe care l-am ignorat cu buna stiinta si pleca, chicotind in continuare si facand gesturi numai de el stiute.

Am plecat din sat in aceeasi ora, neluand cu noi decat ceva mancare, fericiti, totusi ca, in ciuda pacatelor multiple, o mana a reusit sa ne protejeze. Mana strainului, de dincolo...
una cu frate - de Guinevere la: 16/06/2007 19:40:20 Modificat la: 16/06/2007 19:41:56
(la: Frati si surori)
Bunica-mea, smulgandu-si parul din cap langa fantana: auiliuuuu, s-a innecat baiatu', sari Vasile ca ne omoara măsa! Nush cum naiba de cazuse o otreapa in fantana si, oprita din treburi ca sa bea o gura de apa, bunica-mea a vazut-o pe ochiul fantanii, plutind umflata de aer.
Frate-meu plimba o capra pe ulita satului si-si stergea mucii cu maneca, habar n-avea de problemele existentiale care stransesera jumate de sat in batatura. A venit acasa cand i s-a facut foame si Vasile tocmai cobora in put, pe franghie. L-a tras pe-un gura de casca de cracul pantalonului: "Nene, nene, cine-a cazut in fantana?". Asta a facut deodata ochii mari:
"Marie, nu-i asta nepotu-tau, fa???!!!"
textul meu - de Intruder la: 22/08/2007 11:42:46 Modificat la: 22/08/2007 11:43:30
(la: cinci pentru un text)
avea Intrusul o FEMINITATE in el, ceva de speriat!
il apuca un NEASTAMPAR si-ncepea sa batzaie din genunchi cand vedea BABILONIA de la cuafor.
cu REGRET va spun (ca uitasem) dar Intrusul voia sa se cuafeze pen' ca ii cazuse o parte din par, de la usturoi).
dar don'shoara cuafeza l-a refuzat politicos si i-a dat o directa in falca pe motiv ca in capu' lui se-aude un TICAIT!
ei, nah! ce mare lucru e sa ai in cap un neuron cu pendul???
...ce sa spun...:P

CIOCOFLENDURE
URS KOALA
HERACLEEA
TURCI
CLOP
#228909 (raspuns la: #200782) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...