comentarii

cazut cu tronc


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Comparatie - de Jay la: 21/08/2004 21:32:44
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)

tradus de Culu (Jay)

Cum face baie Femeia:
*Scoate hainele si le pune in cosul de haine-desparte hainele albe de colorate.
*Pune halatul si se duce la baie.
*Se uita in oglinda sa vada daca s-a-ngrasat.
*Intra in cada.
*Cauta buretele,se freaca cu el pe fata,pe spate si pe maini.
*Se clabuceste pe cap cu un sampon de mere cu miere,83 de vitamine,si se clateste bine.
*Tipa ca o lupoaica cand sotul deschide apa rece la bucatarie si presiunea scade la robinetul din baie.
*Mai clabuceste odata parul cu un sampon de piersici cu morcovi,56 de vitamine si se clateste bine.
*Pune conditioner de plante si-l tine 10 minute.
*Spala fata cu apa de fata pe baza de grapefruit si castraveti,timp de 10 minute.
*Isi face masaj cu sapun de nuci cu capsuni.
*Se rade la subrat,pe picioare,mustata si sprancenele.
*Iese din baie,se sterge bine bine,si se acopera cu un prosop urias.
*Curata parul cazut cu hartie higienica.
*Se uita in oglinda sa vada daca are cosuri si le inlatura cu grija.
*Se intoarce in dormitor intr-un halat de baie lung si se imbraca timp de trei ore.

Cum face baie Barbatul:

*Scoate toate hainele de pe el si le lasa pe jos in dormitor.
*Merge in pielea goala pana la baie.
*Daca o intalneste pe nevasta-sa in drum,ii arata sula ca si cand e un mare premiu facand ca un elefant.
*Se uita in oglinda la pectorali si la cat de mare e penisul lui.
*Se scarpina la oua si-si miroase degetele dupa aia.
Intra in cada,si din toti buretii nu alege nici unul.
*Clabuceste la locurile intime si in jur.
*Lasa par pe sapun.
*Rade zgomotos de la vantul rupator pe care tocmai l-a tras.
Face clabuc in cap cu primul sampon pe care-l gaseste.
*Face pipi in cada.
*Iese din cada si se sterge doar partial.
*Se acopera la brau cu un prosop mic.
*O ia inspre dormitor si in drum lasa:presul din baie ud,podeaua uda,cada plina de par si jeg,lumina aprinsa in baie.
*In drum spre dormitor,daca o vede pe nevasta-sa,ii arata din nou sula lui,si intra in camera.
*Arunca prosopul ud pe pat,acolo ramane ud toata ziua,si se-mbraca cu primele haine pe care le gaseste.

#20085 (raspuns la: #20084) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Orataniile si timpul - de AlexM la: 23/08/2004 23:47:45
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
mai Lemeceule, timp nu prea am io de ei, de ocupat se ocupa nevasta-mea de animale. De fapt , ocupatia mea vis a vis de animale in timpul zilei normale (cand nu-i concediu) e cam asa:
-io vin seara de la serviciu si ma uit -reflkex- cum arata custile si daca au ceva de mancat si mai ales daca au apa.
-inainte de a ma baga la somn, cand ma duc sa sting lumina la acvariu, intreb nevasta daca le-a dat de mancare la pesti. Daca le-a dat e bine, daca nu , le dau eu si mai fumez o tsigara cat timp inghit aia ce primesc acolo in acvariu.

La sfarshit de saptamana, fac curat in cushti, schimb apa la peshti ( la 2 saptamani sau can "se cere").
In rest, ma pricep sa dau sfaturi cand e vorba de lucruri marunte. Cand e vorba de lucruri unde trebuie pus serios mana, atunci fac io ce e de facut. Ca am avut o belea cu niste sobolani de numa numa. Tibi vroia neaparat un shobolan ( fiintse foarte inteligente si blande de altfel) . Si i-a cumparat nevasta-mea una, o shobolanca si nu s-a prins ca mai cumparat 8 pui cu ea la pachet. Dupa o saptamana i-a fatat acasa si s-a ales cu 8 orbeti . A pastrat numa 2 si aia au crescut si tare frumosi erau. Blanzi, nu rodeau cabluri, nu rodeau carti, asta atata timp cat au stat in casa. Nu stiu ce i-a venit neveste-mi si a zis ca-i muta in casuta din gradina ( o baraca, o shandrama facuta de mine unde tsin sculele si uneletel necesare la casa omului, plus alte minunatsii care mai trebe prin gradina cum e o roaba, o galeata, etc).
Am pavat totul cu piatra si am facut pe fundamentul astfel creat , cum ziceam, baraca respectiva care poarte denumirea pompoasa de "casuta din gradina". Si acolo a dus nevasta sobolanii. I-a dus si aia au ieshit din cushca . Dar nu paraseau casuta. Numa acolo stateau. Era geamul deschis dar ei tot nu iesheau din casuta, numa ce stateau la geam si atat. Asa credeam noi. Dupa ce au dat ortul popii.. (sint shobolani de laborator care nu traiesc mai mult de 2 ani) atunci am vazut ce au facut.Am avut treaba cu roaba si dupa cemi-am terminat treaba, am dat sa o bag la loc in baraca si aveam in ea vreo 5 placi de terasa, greutate mare comparativ cu roaba goala. Si mi-a "cazut" roaba intr-o groapa. Nu cred ca banuieshti.. shobolanii mei, sapasera numa galerii sub pavajul care-l facusem. Fiind binisor facut, la o greutate normala a tsinut, dar iemdiat ce a aparut ceva mai greu pe cm2, a cedat si am vazut grozavia. Ce sa-ti zic.. nu-tsi zic cate vorbe dulci i-am zis neveste-mi.. A trebuit sa refac tot pavajul si asculta acilea la mine ca e mult mai al dracu sa renovezi decat sa construiesti nou. Asta in caz ca ai de gand sa-fi faci fro casa noua:-))

Cam la atat se rezuma activitatea mea cu orataniile din curte.

AlexM
#20197 (raspuns la: #19738) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Coco si catselul - de AlexM la: 24/08/2004 23:17:24
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
catselul.. catselul suna prea impersonal are si el un nume. Il cheama Aldoi si da, este de fapt un nume compus romanesc. Am avut primul catsel care acum are cetatsenia greceasca. De fapt e asa:-nu aveam copii, nevasta-mea vroia ceva cu care sa se ocupe si a zis ca vrea un catsel. Io am sarit in sus ca la mine catselul tre sa stea legat in cushca si nu are ce cauta in casa, ca sa ma lase in pace, ca ce mai vrute si nevrute, nu am cazut la pace. Io m-am suparat si am incercat sa ignor problema, ea s-a suparat si a inceput sa atace cu armele femeieshti ( chestia armei "de-a incrucishatul picioarelor" o stiti cu totii cred) ma rog, pana la urma am zis du-te si ia-ti-l si lasa-ma in pace. Si a venit cu oratania acasa. Mi-a zis sa-i punem un nume si m-a intrebat cum se spune in româneste "der ungewünschte". I-am spus ca se zice "nedoritu-l" ca atare catselul s-a numit "Nedo", de la nedoritul. Cand l-a luat pe al doilea, a-ti ghicit, a fost numit "Aldoi" de la "al doilea". OK, aldoi e cam jegos pentru rasa lui, adica.... el era frate de mama cu Nedo. Tatal ( care o fi fost ala ca nu crez ce scrie in identity card, chit ca are nume de aristocrat in hartii) trebe sa fi fost ceva cu el ca nu e asha cum trebe sa fie un York Shirre Terrier, negru cu maro si cu urechile asuctite si tsinute in sus . Aldoi e cam fumuriu cu maro si are urechile blegi. Asa apare el mai prostuts si mai nevoiash de ajutor si asta a fost si norocul lui ca a ramas in Germania si nu a devenit Grec precum frate-su care acu moare de caldura prin Atena. Cand a zis Iana ( o fost prietena a lu cumnatu meu) sa-i dam unu din catsei, nevasta-mea s-a decis sa-l dea pe Nedo care era mai independent si sa-l pastreze pe "saracu'" Aldoi care cu siguranta o sa dea ortul popii de frica si de dor. Si iaca asa a ramas el aici sa-i vina Coco pe cap dupa ce a scapat de tiranii batrani ai casei care erau cele doua pisici. Si eu am ras mai si stii ce e amuzant? Catselul asta pe care nu l-am pocnit niciodata ( OK, scuze, cateodata mai i-i sterg cate un shut asa cand mi se incurca printre picioare, ca semn de prietenie) este foarte suspicios cand e vorba de mine. Cum vorbesc cu el, cum se uita in alta parte. Cand strig la el, vine imediat la mine si se suceshte pe spate si-mi arata burticul, semnul de supunere absoluta. Dar problema este "zambetul" lui. Are asa, are un fel de a-shi arata dintii de-ti vine sa-l iei la palme. Si asta o face de cate ori râd. Cand ma aude ca râd isi arata dintii aia mici si marunti tragand buzele cumva in sus si face o figura de te plezneshte si mai rau rasul. Si la faza cu Coco, io radeam de numa numa, catselul facu-se figura de "hai ca rad si io ca sa nu te iei de mine" si mergea inainte cu capul intors spre mine pentru a evita o eventuala supriza neplacuta din partea mea ( cum spuneam, e suspicios foc, ce i-oi fi facut?) si iepurle tâlâc, tâlâc, in urma lui. A fost intradevar un episod de circ care ar fi tebuit inregistrat pentru deliciul mai multor persoane. Pacat ca asa se intampla de obicei cnad e ceva interesant. Tocmai atunci nu ai camera de luat vederi la indemana si cand te-ai intors cu ea, s-a terminat evenimentul:-(

AleXM
#20292 (raspuns la: #20286) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul, la iesirea sa din trup, - de DESTIN la: 25/08/2004 04:20:50
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)


Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.

Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor.

Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad.

Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.


Bibliograph:
Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata raposatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian).
Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi,"
Vol.I 1993 Ed.Anastasia.
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Da ,e trist Lazare - de Dinu Lazar la: 25/08/2004 12:54:37
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Domnu Jay, care este,
Daca as fi mai sufletist as recomanda putina plimbare, ceva ore la o sala de forta sau un film bun cu o sau un prieten, poate si mai mult; de mers undeva si de privit la orizont in departare si de bagat cumva in priza ceva pentru a crea o stare antistres...
Dar nu sunt sufletist... nu are sens.
Sau poate mata goleshti toata ziua la haznale si toti care nu fac asta fura si sunt niste martzafoi corupti care ar trebui bagati cu capu` la zoale?
Cred ca si domnul Radu, pe care nu il cunosc personal, si eu, am fi ultimii oameni care sa fim intrebati de anonimi fara curaj sa iasa pe ecsiva cu un nume oareshcare ce bani cinstiti am facut la viatza noastra.
Este aiuritor si de necrezut asa ceva.
Va urez aceleasi miini patate de metol si hidrochinona ca ale mele, aceleasi unghii cazute de la parafenilediamina cu care developam filmul, aceleasi nopti dormite cu capu` pe bancile scolilor la examene, acelasi stres continuu generat de navigarea in oceanu` cu cretini si acelasi maldar de tzepe zilnice de la politicieni, afaceristi si cutarei vestiti... ce chestie... da` s-au terminat baronii, tziganii miliardari cu palate si toti posesorii de Rolls Royce de bagati intrebari timpite la unii care chiar muncesc de le cad mucii pe jos de oboseala?
Este incredibil.
Ca sa raspund, domnu`, nu stiu ce bani cinstiti am facut la viata mea, stiu ca nu am furat niciodata si ca am inca Trabantul din `85, luat atunci cu pile... astept si eu sepepistii sa ma ia la bumbaceala acu, ca asta e moda.
Sau astept anonimii sa arunce cu ceva rahatzel ca de, suntem romani si nu putem construi, trebuie sa mesterimanolim o leaca la biserica sufletului si sa o darimam zilnic si sa ne si cacam pe caramizi.
Ca altfel nu fac priza.
Cred ca totusi ar fi buna o lunga perioada de liniste si cautare de armonie pentru matale , anonimule... nu ai cu cine sa te pui, domnu` Radu e mai bine crescut, eu nu, nici pe departe.
Traieste-ti viata acolo unde esti, daca vrei mai trage cu ochiul pe aici, dar nu te baga, stimate domn, ca nu ai cu ce; asta ma intristeaza peste masura... nu ai cu ce.
Regele, in cazul asta, e cam gol.
De ce nu faci matale un forum personal unde sa dai cu tastatura in sus si in jos mai ales, cit poftesti?
Promit sa nu vin sa vad ce faci acolo... nu ma intereseaza... din cite vad sunt numai platitudini scrise la plictiseala sau spleen de cineva care nu o are cu cultura dialogului, ca de alte culturi, vai de ele...
Citi bani cinstiti am cistigat?
Eu zic sa nu ajungem la zicala aia cu cine seamana vint culege furtuna... si anonimii pot avea insomnii, garantez... asa ca sa ne oprim aici, parerea mea.
Asa, daca e ceva de spus, asteptam altadata; generalitati, acuze ametite si pareri la berica trezita, io cel putin sunt cam satul de platitudini d`astea pina peste cap.
Poate aveti treaba domnu` Jay si va retinem, care este... mi-ar parea foarte, foarte rau.
#20324 (raspuns la: #20314) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Precizari - de AlexM la: 26/08/2004 00:04:08
(la: Cum gandim?)
Este putin dificil de a da precizari cand un clisheu se formeaza. Sincer vorbind, am citit multe dintre mesajele tale pe acest sit, printre ele mesaje in care iti manifestezi opinia vis a vis de credinta. Deoarece omul trebuie sa fie unul si acelasi , atunci trebuie sa existe si o continuitate in modul sau de a gandi si de a vedea lucrurile. Prin prisma a ceea ce ai scris despre credinta/religie/Dumnezeu trebuie ca tu vezi anumite lucruri legate de ea, de credinta( nici nu ma leg de anumite concepte creshtine care sint prezentate frumos impodobite chit ca ele au fost prezente si in alte religii si sint prezente si in alte religii, departe de mine ideea de a intra in discutii inter-religii). Ca atare este de inteles din punctul meu de vedere care este cauza a unei oarece obtuzitati aici. Cerand precizari ma faci aici sa-ti pun o intrebare la care poti raspunde cum vrei dar la care mi-ah dori sa-ti raspunzi in primul rand tie.

Ca fiinta rationala: care e ratiunea noastra de a fi pe fatsa pamantului?
Ca fiinta "credincioasa": care este ratiunea noastra de a fi pe fatsa pamantului?
Ca om care gandeste logic ar trebui sa te intrebi de ce D-zeu a creat pe om. In Biblie nu ne spune asta, ne spune numai ca a fost facut "dupa chipul si asemanarea sa" dar nu care au fost motivele pentru care D-teu a creat omul. A fost facut si pentru ca chipurile nu s-a tinut de porunca Domnului a fost azvarlit afara din paradis pe pamant ca sa-si ispaseasca acolo pacatele. Pana cand? Nu spune nimeni nici in biblie. Pe de alta parte, ni se spune in Biblie despre mitul "reinvierii" ca si cum toti cei care au murit se vor revigora biologic si din pamantul care au devenit se vor reface iar. Asta spune Biblia si cu asta se deosebeste de religiile mai vechi care shi ele credeau in nemurire dar de la care nu ne-au lasat amanunte asa de luxurioase sa stim daca ei gandeau in acele religii despre o renastere numai spirituala sau tot ca si Biblia, despre una absolut biologica. Am facut aceasta mica divagare pentru a ajunge tot la "banning" la alungarea in sine si la modul de recastigare al paradisului ( ca de fapt de acolo pornisem initial). Dupa Biblie, trebe sa avem un trai exemplar pentru ca atunci cand murim sa ajungem in rai. Nu sub forma pe care o avem azi, nu cu acest corp biologic. Nu stim cum si in ce mod, dar daca indeplinim ce scrie la carte ajungem in rai. Asa se zice. Deci, ce avem de fapt?
-necunoasterea cauzei aparitiei omului
-motivul neascultarii si a pierderii locului de viata ideal
-ispasirea unei perioade de pedeapasa ca specie pe acest pamant
-necunoasterea a cat de lunga este perioada de alungare
-obligatia de a folosi NUMAI calea aratata de Biblie pentru a ajunge de unde am fost izgoniti ca specie. Prin calea aratata de biblie, sinuciderea este interzisa, deci nu avem voie sa o comitem ca sa nu ajungem noi mai repede la telul presupus. Nici nu avem voie sa omoram pentru a nu trimite pe altul mai repede acolo.

De fapt aici e o mare brambureala in opinia mea. Undeva, un cuplu initial, primordial a facut o greseala, si a fost izgnoit. Toata specia care se va naste din acest cuplu trebuie sa plateasca o perioada nestiuta de timp pentru acea greseala care in fond a fost aparent nu chiar foarte grozava ci numai un semn de nesupunere sau poate simpla idiotenie. Pedeapsa data apare insa foarte grava dupa criteriile omenesti. Ca sa nu fie indestul, Dumnezeu trimete pe fiul sau pe pamant pentru ca acesta sa fie omorat. Scenariul facut si peceteluit deja. Pentru ca, intrebat fiind de apostoli de ce nu evita toata chestia cu omoratul, Isus le-a spus ca asa trebuie sa se intample ca sa se indeplineasca sfintele scripturi. Spus clar, daca scenariul e asa, asa trebuie jucat (1).
In afara de asta, Lucifer, era facut din lumina, era ingerul luminii pana cand si el a cazut in ispita si a luat un bobarnac in spate . El, el nu s-a nascut singur ci a fost facut de D-zeu. Asa se zice. Deci era creatia lui, fiul lui, cum si Isus era creatia lui fiul lui cum si Adam si Eva era creatia lui, fiul si fata lui. Interesant cam ce se intampla cu acesti copii de fapt. Sint facuti ca sa fie pedepsiti, fiecare in anume fel. Asta aminteste de vechile mituri semito-ebraice cu zeul Baal la fel cum ceea ce spuse Isus cu sfintele scripturi care trebuiesc indeplinite, aduce enorm de mult cu ceea ce spunea Zeus despre Moira ( daca nu cunosti pasajul, nu-ti fie jena, intreaba ca si eu intreb cinstit cand nu stiu un lucru, vazui doara).
Una peste alta, Isus mai afirma ca el ar fi "lumina". Dar lumina era deja de fapt luata ca "institutie" pentru ca lumina era de fapt Lucifer, ingerul facut din lumina.
Dom'le , e un balamuc intreg pe care un crestin cu mintea la cap evita sa-l priveasca in fata si mai bine prefera sa spuna "blasfemie" decat sa se apuce la dezghiocat subiectul.

Cereai precizari si eu ma intreb ce precizari sa-ti dau de fapt? Vedem lumea fiecare prin prisma noastra ori aici sint enorm de mari diferente probabil de aceea , crezand eu ca miros aceste diferente am spus sa nu mai batem apa in piua si sa discutam pe un alt subiect pentru ca acesta aici nu ar fi altceva decat o linie moarta de manevra a unui tren la care nici o locomotiva nu mai e cuplata...

Nu stiu daca intelegi de fapt ce am vrut sa spun, recunosc, este destul de confuz ceea ce am scris, foarte probabil pentru ca nu am lasat ideile sa se crisatlizeze in mine pentru a le putea da un luciu si o forma bune de privit.

Cu stima,

AlexM
#20363 (raspuns la: #20297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din TRICOLORUL - de anita47 la: 27/08/2004 05:12:53
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)


Cum se da o lovitura de Stat

Presa scrisa si cea vorbita, îndeosebi Televiziunile, s-au întrecut în ultimele 2-3 saptamîni sa publice ori sa transmita diverse comentarii si materiale despre faptele petrecute în urma cu 60 de ani si care, se stie prea bine, daca pe plan intern au avut multiple consecinte grave si daunatoare, in schimb, pe plan european, au influentat decisiv evolutiile ultimei faze a Razboiului Mondial din 1939-1945, mai ales în spatiul Europei Eat-Centrale. Pentru ceea ce a urmat, pe plan politico-diplomatic, militar, economic si psihologic, s-a avansat de catre istoricii si comentatorii militari - defel exagerat - comparatia cu “un nou Stalingrad”. Dar, asa dupa cum s-a observat, întemeiat, adeseori, locul istoricilor în dezbaterile din ultima vreme l-au luat nespecialistii, care au venit cu propuneri, sugestii si scenarii, care de care mai traznite, contribuind în fapt, si mai mult, la… îndepartarea, decît la apropierea, zilei de 23 august 1944 de constiinta publica. Este adevarat ca scopul scuza mijloacele, dar mistificarile nu-s oricum îngaduite, ci, de regula, sanctionate. Dar sînt atîtea motive pentru o revenire asupra desfasurarii exacte a episodului cardinal - arestarea Antonestilor - revenire oricînd binevenita si, cu totul, pe placul cititorului. in temeiul investigarii memorialisticii ramase de la principalii “actori” ai dramei, dupa analiza documentelor si coroborarea infor-matiilor transmise, la 23 august 1944 au intervenit urmatoarele derulari esentiale: atunci, în epicentrul evenimentului (Palatul Regal din Calea Victoriei) s-au aflat cel putin 30 de persoane, care, ulterior, au depus marturii, verbal ori în scris. Calitatea surselor, în functie si de aceea a oamenilor, difera si, din aceasta cauza, valoarea probelor de care dispunem este cu totul inegala. O sursa (Ioan de Mocsonyi-Styrcea), care ar fi trebuit sa fie de o mare calitate, avînd în vederea rolul si locul personajului în anturajul Regelui Mihai I, se dovedeste (asa cum, de altfel, s-a dovedit si individul, care în perioada 1947-1963 a ravasit închisorile comuniste) execrabila, deci inutili-zabila; alte surse sînt aproximative, atestînd clar dorinta autorilor de a-si afla un post marcant în desfasurarea faptelor (în ordine: D. Damaceanu, Emilian Ionescu, C. Sanatescu - asadar, toti militari); nu lipsesc probele dezinhibate (Lucretiu Patrascanu, Bellu Zilber), nici cele dezlînate (Emil Bodnaras, C. Agiu), si nici altele fardate sau voit studiate (Regele Mihai, diplomatii de la Curte). În categoria, rara, a marturiilor sistematice si precise le includem pe cele datorate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. I. Bratianu, Mihai Antonescu, Grigore Gafencu, Gh. Barbul s.a., iar în aceea singulara, dar, concret de exceptie, cuprinzînd numai relatarile, declaratiile si recunoasterile prompte si exacte, unele chiar adnotate (chiar daca în închisoare), care rezista tuturor “intemperiilor” scurgerii timpului si, deci, confruntarilor, se înscriu toate materialele care poarta girul Mare-salului Antonescu. Faptul nu este întîmplator, de vreme ce, în 1944-1946, fostul Conducator era, netagaduit, cel dintîi interesat de aflarea si afirmarea adevarului. Este un element remarcabil si recomanda precis izvoarele de la care, în ana-lizele noastre, trebuie sa pornim si trebuie sa ne si reîntoarcem! Dintre sursele care poarta semnatura Mare-salului, distingem 3 de o valoare exceptionala: 1) documentul intitulat “Însemnari din celula”, asternute într-o agenda din 1930 a Regelui Carol II, chiar în seara demiterii (aproximativ între orele 21 si 23); 2-3) detaliile furnizate de I. Anto-nescu la interogatoriile conduse de Avram Bunaciu, în 15 si 20 aprilie 1946, în cadrul pregatirii procesului “marii tradari nationale” din 6-17 mai 1946. Nemultumit de textul interogatoriului, din 15 aprilie 1946, pe care ex-Maresalul l-a revazut si corectat cu acribie, la 20 aprilie 1946, anchetatorul Avram Bunaciu l-a chemat pe detinut la un nou interogatoriu, din care extragem urmatorul fragment, care, juxtapus textului amintit al “Însemnarilor din celula”, ne ofera, cu siguranta, descrierea cea mai completa si veridica, exacta a desfasurarii audientei istorice de la Palat din 23 august 1944 (aproximativ între orele 15,15 si 17,30). Sa parcurgem acest text: “Mergînd la Palat (în dupa-a-miaza de 23 august 1944), l-am gasit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu si am mers împreuna la Rege. Am vazut în curte tancurile pe care mi le ceruse sa se apere de nemti. Tevile erau îndreptate spre casa. Atunci, în fata lui Mihai Antonescu si Sanatescu, i-am spus ca nu mai e nimic de facut si ca asteptam numai un raspuns de la d-l Clodius si scrisoarea partidelor politice. Sanatescu se scoala si spuse: “Vi le aduc eu”. Regele a iesit din camera si dupa o jumatate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldati din garda Palatului cu revolverele în mîna. Surprins, am spus: “Ce înseamna aceasta, Majestate?”. În timpul acesta m-a luat de coate un maior (Anton Dumitrescu) pe care l-am facut “misel”. Lui Sanatescu i-am spus: “Nu ti-e rusine, d-tale, om batrîn, sa-l pui pe Rege, un copil, sa faca astfel de lucruri neuzitate?”. Dupa ce Sanatescu mi-a spus: “Sînteti arestat fiindca nu ati vrut sa faceti armistitiu” si i-am raspuns “Cum îndraznesti sa afirmi ca nu am vrut sa fac armistitiu?”, Regele a trecut în alta camera. Dupa aceasta Sanatescu a facut semn soldatilor sa ne scoata (din “Salonul Galben”). Am fost bagati într-o casa de fier în care-si tinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încapere mica, lipsita de fereastra, fara scaune. Am stat pîna la 4, cînd a venit d-l “Ceausu” care ne-a dus într-o casa de la pe-riferie (în Bucuresti), unde am stat 8 zile (pîna 31 august 1944), cînd rusii ne-au ridicat si dus la Moscova”. Ce se desprinde, în mod sigur, din textul retinut? Neputînd cuprinde totul, voi proceda selectiv, retinînd esentialul, surprinzînd mobilul faptelor întîmplate. La 22-23 august 1944, Anto-nescu luase ferm decizia de-a încheia armistitiul cu Natiunile Unite, lucru comunicat si, deci, foarte bine cunoscut complotistilor. I. Antonescu fu-sese rugat de fruntasii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, I. Mihalache, Gh. I. Bratianu, C. Titel Petrescu) sa conduca el operatiunea de semnare a armistitiului. Pîna atunci, Maresalul fusese ferm convins ca retragerea României din Axa si semnarea armistitiului trebuiau rea-lizate numai dupa avertizarea lui Hitler (de altfel, în seara lui 22 august, revenind de pe frontul din Moldova, el i-a solicitat trimisului lui Hitler, Carl Clodius, aceasta pre-tentie, precizîndu-i ca astepta raspunsul înca 24 de ore, pîna la 24 august 1944, orele 18,00). Dar, în clipa în care, la Snagov, în 23 august 1944, aproximativ la ora 11,00, Ion Antonescu a cazut la întelegere cu Gh. I. Bratianu, în prezenta lui Mihai Antonescu, vice-presedintele Consi-liului de Ministri si titularul Exter-nelor, ca istoricul sa-i aduca o “scri-soare de garantie” semnata de liderii politici, în sensul ca ei erau de acord cu conditiile dure ale armistitiului (cedarea provinciilor istorice din Est în folosul URSS), din acel moment, asadar, Maresalul s-a declarat dispus sa nu mai astepte “acordul” lui Hitler. De “scrisoarea de garantie”, Anto-nescu avea nevoie pentru vizita anuntata telefonic la Palatul Regal pentru ora 15,00. Istoricul se angajase ferm sa aduca documentul pîna la ora 15,00, dar, nefiind posibil, s-a deplasat la Presedintia Consiliului de Ministri din Bucuresti, în jurul orei 15,00, si i-a facut cunoscut lui Mihai Antonescu acordul deplin al liderilor istorici, urmînd sa prezinte “scri-soarea de garantie” în cursul serii, pentru a fi difuzata prin radio. Putem presupune ca Mihai Antonescu nu l-a înstiintat imediat pe Maresal asupra acestei comunicari, dat fiind, probabil, ca avea s-o faca la Palat, unde aveau sa se întîlneasca în minutele urmatoare la rege, unul (Mihai Antonescu) ajungînd mai devreme, iar celalalt (Ion Antonescu) cu oarecare întîrziere. În adevar, Mihai Antonescu s-a întîlnit cu Regele si cu C. Sanatescu, pret de 20 minute, timp in care le-a expus “desfasurarea de forte”, precum si intentia de-a zbura la Ankara pentru a negocia cu Aliatii, mai ales ca, în 22-23 august 1944, facuse 4 interventii diplomatice oficiale si urgente prin Ankara. Regele l-a rugat pe ministrul de Externe sa ramîna în Palat, revenind o data cu Maresalul, cînd acesta avea s-ajunga în Calea Victoriei. Aceasta pauza de circa 30 de minute, care s-a ivit întîmplator ori a fost “dirijata”, avea sa le fie fatala Antonestilor, si iata de ce, pentru ca: Regele, întîlnindu-se în rastimpul ivit cu colaboratorii sai, în biroul sau de lucru din Casa Noua, a fost sfatuit de complotisti sa-l preseze pe Maresal sa semneze numai-decît si imediat armistitiul; numai ca ex-Maresalul nu era omul - nici chiar în acele momente cruciale - care sa asculte recomandarile Suveranului, un “copil”, cum l-a calificat de altfel în cursul întrevederii, iar aceasta pentru ca în problema armistitiului Conducatorul avea deja planul sau si n-a admis sugestiile venindu-i din partea “cuibului de vipere” de la Palat. Din aceste contradictii si presupuneri false ori reale avea sa rezulte, putin dupa ora 17,00, ares-tarea Antonestilor! Numai ca, în vre-me ce Regele si echipa sa, complet nepregatiti, apreciau ca era suficient ca sa se anunte prin radio arestarea Antonestilor si întoarcerea armelor, Aliatii, in frunte cu SUA, URSS si Marea Britanie, s-ar fi grabit - iluzie desarta - sa-i ofere României Armis-titiul, si asta în cele mai bune con-ditii! Or, se cunoaste prea bine, nu avea sa fie nicidecum asa. N-a fost admis nici un armistitiu, iar presa internationala (“The Times”, “The New York Times” s.a.) de a doua zi (din 24 august 1944) s-a limitat sa vorbeasca despre capitularea Româ-niei, care, efectiv, se produsese. În ceea ce-l priveste, I. Antonescu urmarea, dimpotriva, sa se încheie efectiv un armistitiu, ale carui consecinte, mult mai favorabile sau, oricum, altceva capitularii, de genul celei pregatita de complotisti, ar fi fost, incontestabil, favorabile tarii si natiunii. RECAPITULARE SI CONCLUZII: În acest fel, în dupa-amiaza de 23 august 1944 au ajuns Anto-nestii la Palatul Regal din Bucuresti. Era PENTRU PRIMA SI ULTIMA DATA, Conducatorul Statului Român fiind dispus, în fine, sa încheie armistitiul cu Aliatii, desi, în conditiile concrete ale desfasurarii audientei la Rege, nu a marturisit aceasta, dimpotriva. Existau toate premisele si sansele de succes, mai ales ca Maresalul acceptase acest lucru, iar liderii partidelor “istorice” îi garantasera concursul. Complotistii trebuiau sa se decida: ei vor merge cu ori fara Maresal, iar, daca era asa, cum ei preferau de atîta timp, adica fara Maresal, atunci pentru ei cuvîntul de baza la ordinea zilei devenise, firesc, RAPID, CU ORICE RISC sI INDIFERENT CUM, dar Antonescu nu trebuia lasat sa pregateasca si sa semneze, EL, armistitiul! Prin urmare, chiar atunci, în 23 august 1944, trebuia sa se produca ceea ce complotistii planificasera, initial, pentru 26 august 1944: ARES-TAREA ANTONESTILOR, care, indiferent de consecinte, oricum le cadea bine, garantînd succesul loviturii de stat gestante. Avea sa fie o Lovitura de Stat de tip clasic, dat fiind ca Regele instalat, dupa 6 septembrie 1940, prin decret propriu semnat, dispunea de prerogative li-mitate, specifice monarhiilor “nefunctionale”. În consecinta, Regele si restul complotistilor realizau, concomitent cu înlaturarea regimului antonescian, o modificare constitutionala fundamentala, arestînd pe primul-ministru, care, întîmplator, si nu formal, era chiar seful statului. Iar, în cavalcada razboiului general sau a situatiei specifice de la Bucuresti, lovitura aparea scuzabila si necesara, în fata natiunii, a beligerantilor învingatori si - nu-i asa - a Istoriei? Însa pentru cît timp?
Gh. Buzatu



maria antoaneta-regina care si-a "pierdut" capul - de (anonim) la: 31/08/2004 22:24:21
(la: Maria Antoaneta - de la Versailles la esafod)
fara doar si poate, ea este intruchiparea frivolitatii puerile, des intalnite la momentul respectiv, dar valabila si astazi. actiunile sale au dus Franta nu numai spre o Revolutie, ci si spre o noua epoca.
in orice caz, Fancezii au cazut din lac in put, pentru ca dupa vremea mariei antoaneta, ei au devenit din domni, cetateni.
#20733 (raspuns la: #20710) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Capcanele lui 23 august 1944 - de RSI la: 02/09/2004 13:45:20
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/
Articol in tema - de mya la: 02/09/2004 13:45:51
(la: Automobile si soferi)
Stiu ca nu "se face" sa ocup spatiul cafenelei cu articole lungi...numai ca in cazul asta eu zic ca merita! Daca nu a meritat, imi cer scuze!

"Interesantul suflet al domnului Balanescu (de Mircea Cartarescu)


Acum cateva zile. Sunt in plin trafic, pe Grivitei, pe undeva, la o
ora de varf. Cum sunt sofer incepator, merg cu mare grija, cu ochii-n patru,
mereu temator sa nu fac greseli sau sa-i incurc pe ceilalti.
Cu toate astea, sunt claxonat destul de des din spate si, ocazional,
mi se mai si striga cate ceva, cuvinte pe care prefer sa nu le inteleg. De
data asta observ destul de tarziu un semafor si franez cam scurt. Din spate,
un claxonat prelung si furios. Ma uit: o dubita alba si, mai ingrijorator,
un sofer care coboara si vine spre mine cu un fel de manivela in mana.
Drace, nu era de gluma! A venit la geamul meu (prudent inchis) si a-nceput
sa urle, agitand ranga metalica. Ce era la gura lui! Se pare ca din cauza
mea ii cazuse marfa pe jos. La toate "baga-mi-as" si "facea-ti-as"-urile
lui, nestiind ce sa raspund, strangeam din umeri si aratam spre lamaia
lipita de parbriz. Semaforul se schimbase, dar soferul a continuat sa traga
de portiera mea, doar-doar s-o deschide, si sa-mi urle, rosu de furie,
injuraturi extrem de inventive. Un cor de claxoane le impiedicau insa sa-mi
ajunga la urechi. Imi trage un sut mai mult simbolic in portiera (ce sa ies,
tipul era de doua ori cat mine.) si se cara, in fine, agitand de data asta
manivela la cei din spate.

Ajung cu bine acasa, ma sucesc, ma-nvartesc si, seara, ies cu cel
mic pe umeri in parcul unde-l plimb de obicei, la Izvor, la umbra giganticei
Case a Poporului. Mergem la solar, il proptesc in poponet pe nisip langa
alti puradei ca el, ii pun galetusa in fata si ma asez pe banca din
apropiere, langa un alt tatic care striga de zor la baietelul lui: "Rares,
da-i si fetitei lopatica, nu fi, tata, egoist, ca nu-i frumos. Uite, a venit
si baietelul. Joaca-te si cu el, tata.". Apoi se-ntoarce spre mine: "E cam
nervos zilele astea, ii dau maselutele de sus. toata noaptea l-am leganat.".
Eu dau sa raspund, dar inghit in sec, caci brusc am o revelatie cat se poate
de neplacuta: taticul model e chiar soferul care era sa ma faca praf cu
cateva ore in urma! Incerc sa plec discret, dar (era inevitabil) omul ma
recunoaste si el: "Nu erai dumneata pe Grivitei, azi-dimineata.?". Ca in
bancuri, ma gandeam daca sa zic da sau sa neg cu incapatanare, cand tipul
continua pe cel mai familiar si mai destins ton, ca si cand s-ar fi-ntalnit
cu un fost coleg de liceu: "Ca sa vezi ce mica-i lumea! Dom'le, ma bucur.
Da-mi voie: Balanescu. Stau aici, langa benzinarie.". Dam mana si continuam
sa vorbim despre cei mici si despre cate altele, de parca nu ar fi fost gata
sa ma omoare azi-dimineata. Dupa vreo jumatate de ora, timp in care
forfecasem trei sferturi din campionatul nostru de fotbal, indraznesc sa-l
intreb daca mai e suparat ca i-a cazut marfa pe jos din cauza mea.
"Da-o-ncolo, dom'le", imi zice zambind, "una-i una si alta-i alta. Tre' sa
fii dur, dom'le, in curva asta de viata, altfel te calca toti in picioare.
Acasa, crede-ma ca nu pot sa omor o musca, dar cand sunt la slujba, la
volan, nu iert nimic. He-he-he, ai avut noroc ca ai masina smechera, care nu
se deschide usor. Pe cati n-am scos eu din carapace si i-am batut de s-au c.
pe ei!" Ca ilustrare, imi povesteste cateva cazuri de spitalizare cu maini
si picioare in ghips, cu dinti imprastiati, cu falci mutate din loc.

Se-nserase. Peste Casa Poporului iesise o luna spectrala. Ne luam
plozii si ne-ndreptam, impreuna, spre iesirea parcului. Ne despartim in
dreptul benzinariei. Acum imi dau seama cat de voinic e domnul Balanescu, ce
pantec de bere falstaffian are. "Hai, Rares, fa-i pa-pa lui Gabita. Pa-pa,
Gabita, pa-pa." Imi strange apoi mana cu afabilitate: cele bune, dom
profesor. daca am nevoie de ceva. stie mecanici buni, care nu te jupoaie.

N-am sa cred niciodata in mitocani si in toape absolute, in oameni
sortiti sa fie ticalosi, pesti, degenerati, tradatori, dupa cum nu cred nici
in eroi nepatati, in sfinti si-n vestale. Cu totii suntem amestecuri de bine
si rau, atat de diverse si de uimitoare, incat uneori cred ca, dintre toate
meseriile din lume, a moralistului e cea mai grea. Totusi, rar mi-a fost dat
sa vad o asemenea combinatie de cumsecadenie si de impulsuri scelerate cum
suporta interesantul suflet al domnului Balanescu."

Inimi si minti mult prea mici - de giocondel la: 02/09/2004 23:12:10
(la: Existenta divinului?!)
Desi am fost creati in esenta Nobili si inzestrati cu pretioase daruri Divine: ratiune si liber arbitru , in ultima instanta, inimile si mintile noastre sunt mult prea neincapatoare pentru a-L cuprinde pe Dumnezeu in intregime sau pentru a-L explica.

Cu cat incerci sa explici mai mult ceva ce nu poti intelege sau imagina, cu atat de indepartezi de adevar. Frumusetea consta in preocuparea in sine: de a dori cunoastere, constientizare, de a fii indragostit de ceea ce nu poti cuprinde in intregime in fiinta ta..astfel de mii de ani, de cand lumea, oamenii si-au dat cu parerea despre esenta Divinitatii...Multi au pornit razboaie in numele a ceea ce ei credeau ca este Adevarul despre Dumnezeu...majoritatea omenilor insa prefera sa discute, sa faca speculatii, sa isi lase imaginatia sa zboare in lumi cat mai metafizice, poate-poate ca vor prinde o sclipire a ceea ce ESTE de Fapt...

Si eu am parerea mea despre Divinitate, despre Dumnezeu..ca toti ceilalti oameni.Numai ca simt ca din moment ce L-am numit, am cazut intr-o grava eroare: am limitat ceea ce nu are limite ...si totusi cum altfel poti comunica, decat cu ajutorul cuvintelor,nu???Oricum,imi place sa asist la conversatii pe aceasta tema desi trebuie sa recunoastem ca a incerca sa Explicam Natura Divinitatii este ca si cum ai incerca sa explici unuia ce nu a vazut niciodata o portocala,gustul acesteia: "pai sa vezi mai ca portocala e rotunda, si are o culoare...portocalie desigur..si are un strat de coaja, care nu se mananca..si apoi fructul in sine care e dispus in mici felioare si foarte zemos in mod ideal...etc etc....omul va sfarsi prin a crede ca stie totul despre portocala dar nu va fi simtit gustul....va fi pierdut esenta portocalei".

Celor ce Cred nu voi decat a le spune ca Dumnezeu este mai aproape de noi decat propriile noastre vene si sange.Nu trebuie decat sa continuam sa cautam,sa fim insetati dupa aroma Sa si vesnic indragostiti de Creatie in totalitatea Ei.. candva ceea ce ne apare astazi ca mister,va fi dezvaluit..cel mai sigur in viata de dincolo cand totul va deveni evident .Pana atunci,Rabdare si consecventa si fermitate in Incercari si dificultati.!!

Celor ce nu cred, le amintesc acel pariu al lui (descartes???- e mult timp de cand am facut liceul): decat sa nu cred in Dumnezeu si El sa existe, mai bine sa cred si sa nu existe...ceva de genul asta oricum...In final insa (de aia e frumoasa viata noastra) fiecare alege ce il taie mintea si pana la urma tot Acolo vom ajunge cu totii, poate mai repede sau mai incet unii decat altii, in functie de cum Hotaraste Cel ce ne-a creat.Totul tine de evolutia noastra spirituala si de darurile Divine.De aceea e mai bine sa ne abtinem de la a ne judeca unii pe altii, pentru ca niciunul dintre noi nu stie care ii va fi sfarsitul.De multe ori s-a intamplat ca pe patul mortii un om ferm in credinta sa isi intoarca fata de la Dumnezeu, pe cand un altul ce nu credea in nimic sa si-o intoarca spre Oceanul Milostivirii Sale...

Suntem cu totii creati din aceeasi esenta si inzestrati cu capacitati spirituale similare.Rangul nostru difera si se masoare prin : apropiere sau departare de noi Insine,deci de Dumnezeu.Tinta si drumul sunt aceleasi , doar drumetul difera si in functie de alegerile pe care le facem,ajungem cu efort mai mult sau mai putin ACASA.Dar tot Acolo vom ajunge cu totii.In Unitate, imuabilitate,unde nu exista limitari temporale sau spatiale,unde nu exista nume, religie, culoare, gen sau conturi bancare.

Exista speranta atat timp cat intelgem ,simtim intim in sufletul nostru ca Dreptatea lui Dumnezeu ( pentru cei ce cred in judecata) este intrecuta de Iubirea si milostivirea Sa.

Ciao, ne vedem Dincolo:):):):):)

A thousand half-loves must be forsaken to take one whole heart home.
Rolul spiritualitatii crestine pentru dinisor, - de DESTIN la: 04/09/2004 19:58:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Rolul spiritualitatii crestine,la nivelul fiintei umane,este cel de a depasi opozitia dintre ratiune si iubire,ce a provocat numai suferinta in lumea zilelor noastre.

Faptele rele,aceste actiuni ale "FORTE ALE RAULUI",(cum eu le numesc) sunt rezultatul abuzului de ratiune in totala uitare de iubire.

Mai mult chiar, au aparut ideologii care au inlocuit iubirea cu ura de rasa sau ura de clasa, provocand atatea distrugeri si suferinte spirituale si materiale ca si adevarate hecatombe umane.

Rolul spiritualitatii crestine este cel de a inalta cu ea catre Creatorul ei, caci nu numai omul dar si intreaga creatie este menita sa devina cer nou si un pamant nou in Imparatia lui Dumnezeu.

Credinta crestina nu inseamna izolare,ci comuniunea omului cu Dumnezeu si intreaga creatie in Hristos.

Nimeni nu pune la indoiala aspectele pozitive ale culturii moderne secularizate,dar din multe puncte de vedere, in special morale si spirituale, modernismul nu inseamna progres,ci intoarecere la omul cel vechi,la omul cazut prin propria trufie,dinainte de Hristos,atunci cand se imbata cu iluzia inaltarii lui prin firea proprie.

Adevarata modernitate este cea adusa de Hristos odata pentru totdeauna,anume moartea omului vechi,scufundat in propriul lui egoism si renasterea omului nou in Hristos,prin miracolul prefacerii egoismului in iubire,prin viata in Hristos si prin urmarea lui Hristos.

Credinta adevarata nu are caracter individualist sau egoist,ci personal.

Invatatura noastra de credinta dispune de valorile spirituale care ne permit sa depasim sfidarea care ne vine din partea lumii secularizate.

Pentru aceasta este inca nevoie sa cunoastem bine aceasta actualitate si sa traim in viata noastra de zi cu zi,pentru a o marturisi nu numai cu vorba,dar si cu fapta,fiindca numai astfel vom deveni credibili.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21025 (raspuns la: #21002) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paianjenul - de carapiscum la: 05/09/2004 19:05:48
(la: America si puterea petrolului)
Sincer sa fiu pe mine nu ma framanta mai mult aceasta atitudine a unor semeni decat aceea a nepasarii. Nepasarea nu e mai putin vinovata decat complacerea. Dar la urma urmelor se pune intreba ce-ar putea lumea asta sa schimbe daca n-ar fi nepasatoare si/sau cazuta in complacere?

Eu nu ma tem de nimic, nici macar de "accidentele" care mi s-ar putea intampla pt. ca am vorbit "ce nu trebuia". Zice undeva in Scriptura: "sa nu va temeti de cei care ucid trupul dar sufletul nu pot sa-l atinga; ci temeti-va de aceia care ucid trupul si pot si sufletul sa-l piarda"! Asadar de asta imi e cel mai mult teama, de pierderea sufletului. Si nu numai in ce ma priveste pe mine personal, dar chiar si atunci cand un suflet oarecare se pierde pe cale, din pricina banditilor cu fata umana, ma doare inima pt. el. In acest context spun eu ca terorismul modern nu tine de uciderea fizica a unor mase de oameni, ci de uciderea lor spirituala si psihica. Cine crede ca teroristul care se foloseste de arme neconventionale este vinovat de razboi si de atatea neajunsuri, sa priveasca intai la ce a adus lumii intregi "democratia" si libertatea (pana si statuia libertatii este un simbol idolesc ce-i inculpa pe toti cei care i se inchina si in acelasi timp ii aduc jertfe omenesti). Statuia aceasta profaneaza pur si simplu ideea de libertate in sine pt. ca libertate nu poate exista in abuzuri facute in numele ei.

Va atrag tuturor atentia asupra unui lucru si anume ca trebuie sa aveti grija ce, cum si unde vorbiti anumite lucruri. Poate nu va vine sa credeti dar am gasit intr-o oarecare librarie o carte (pe care dealtfel nu mi-am permis-o fiind prea scumpa- dar din care am spicuit cate ceva) in care se explica in ce moduri suntem urmariti (mai ales prin mijloacele informatice) si indeobste cercetati si in ce fel se strange o uriasa cantitate de informatii ce va fi utilizata la momentul oportun de anumiti oameni. Pare o aberatie. La fel am zis si eu la inceput... Daca totusi am sa mai gasesc aceasta carte am sa va dau titlul ei si autorul, poate va intereseaza.

Si ca sa inchei vreau sa zic ca nu exista lucru fara un scop anume, fara o directie anume si fara o cauza mai mult sau mai putin ascunsa. Ganditi-va de zece ori inainte de a trage niste concluzii, puneti-va intrebarea de ce se intampla asa si cui foloseste. Asa veti putea ajunge, cel putin teoretic, mai usor la adevar.

Scuze, Paianjenule, ca in final am vorbit tuturor si nu tie personal.

-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#21116 (raspuns la: #21098) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dacii si roma(â)nii - de AlexM la: 05/09/2004 22:55:13
(la: Cum gandim?)
putem deshcide o conferinta unde sa vorbim despre daci daca dorim. Dar aici trebe sa vorbim despre acei stapani ai românilor care cum spuneam, au fost de neam strain. Ca puncte de reper pentru ca spuneai ca nu ai auzit de astfel de idee, luam nume de domnitori de la inceputul formarii principatelor:
Mircea, Vlad, Litov(oi) de exemplu sint nume slave. Neagoe Basarab, al sau tata pe care-l chema Thomir are nume de cuman s a m d. Ce realizam de aici? Ca niste sarnatoci slavi si cumani, s-au stabilit in Tarile Romane si au facut treaba si avere si asa au ajuns mari boieri? Nu nu, nu in acea vreme cand Slavii profitand de bresa facuta de Avari in imperiul bizantin au invadat peninsula Balcanica si au stat o vreme si la Nord de Dunare. Nu in acea perioada cand mai tarziu Cumanii si Pecengii au venit si ei aici . Chiar si in ziua de azi este pastrata in toponimie si in lexic amintirea lor. Coman, Comana sint nume care vin de la vechii cumani, inainte de invazia mongola ( doamne ajuta si de 3 ori amin ca au venit mongolii ca altfel nu se stie daca mai eram azi). Pecineaga, pecenegu si pecinginea sint nume de la pecengi de frica a cui fugira ungurii pana sus la Kiev si dupa aceea, ajutati de ruteni, au intrat in Campia Tisei unde sint si in ziua de azi...
Boierimea româna s-a format tarziu, tare tarziu si ea a fost intr-un fel "ametsita" de parvenitii de peste tot. Cum a cazut Imperiul Bizantin, la noi s-au refugiat o multime de greci care , cu bani venind, au cumparat mosii si acareturi, creând o noua patura si clasa sociala, din a carui urmasi s-a ridicat burghezia româna. E plina istoria romaneasca de astfel de nume. Ca sa nu fie de ajuns, s-a mai instituit si regimul fanariot, cu domni si functionari alesi de poarta care plateau pentru ca stiua ca o sa-si scoata parleala dupa urma ghiorlanului de tsaran nenorocit. E drept, intre zeci si sute de fanarioti, au fost si cativa buni, numai Brancoveanu fie amintit aici. Dar marea majoritate, au supt cat au putut...
Spunei ca nu am avut stapani straini? Ba destui, pana in zilele noastre. Lamurit?

AlexM
#21134 (raspuns la: #21125) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hmmm... dinishor - de AlexM la: 10/09/2004 23:21:55
(la: Barbatul roman din diaspora)
stai ca ceva nu pushca.. io zisei ca bag scula in formã si tu zisei:
"pai daca e maleabila, ajuta! caci se poate modela dupa forma initiala, si astfel a-ti scapat de probleme..."

crez ca ceva a cazut pe jos aici. Oare o fi ca facui o confuzie si de fapt vroiam sa zic "teacã" in loc de forma? As fi zis "husã" dar suna oarecum a "janvaljanism":-))
#21746 (raspuns la: #21742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
clatite.. - de Ivy la: 14/09/2004 18:52:43
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Am venit la intilnirea cu voi in dimineata asta(well, voi nu stiati de intilnire..doar eu..:-)) gindidndu-ma ca dehh..de azi incep o mica diet..(ca de obicei.."de miine") si ochii mi-au cazut pe retetele voastre super..si uite ca de aproape o ora nu visez decit clatite...Ma bate gindul sa incerc si prajitura de la Belle ( pe care deja o am in janta..:-) Hmm poate pe week-end, desi mi se pare tare mult de munca la ea..
Asa ca, probabil am sa amin dieta aia ca daca stau bine sa ma gindesc nici nu e asa grav..:-) si azi am sa gust ceva clatite..
Am descoperit in urma cu citeva saptamini un European crepe cafenea aproape de locul unde lucrez deci probabil lunch-ul de azi va fi bazat pe asa ceva...

Chiar asa, ati incercat clatite cu spanac si feta cheese? Exceptionale...really..

well, eu va tot citesc si imi plac retetele voastre...asa ca..la mai multe.

o zi minunata
dinisor - de carapiscum la: 21/09/2004 13:50:17
(la: Ateu convins!)
Vrei sa-ti spun si eu ceva? Astazi, cand abia incepusem sa citesc ultimele tale mesaje pe care mi le-ai adresat, chiar inainte de a ajunge la marturisirea ta cum ca ai plans de fericire, am fost si eu la un pas de a-mi da lacrimile. Cauza n-a fost nici interioara, nici exterioara, ca sa zic asa. Doar mi-am amintit o pilda care se potriveste ca o manusa prietenei tale si, de ce nu, noua tuturor.

Asadar era odata un mare pustnic, un om caruia i se dusese vestea in toata tara despre cat de devotat era lui Dumnezeu in tot ce facea. Si se invrednicise nu numai de bunatatile raiului inca din viata, dar de cate ori mergea la lucrul sau zilnic vedea alaturi de urmele pasilor sai si un alt rand de urme care, prin vedenie ingereasca, i se descoperise ca fiind ale Domnului. Asa isi petrecea zilele si parea sa urce din treapta in treapta cu fiecare clipa.

Dar uratorul pacii si al binelui, vrajmasul diavol, ca sa-l faca sa cada din treapta aceasta a desavarsirii (fac o paranteza: "sub cel ce sta pe creasta muntelui se casca o prapastie"!- aluzie la cat de usor poti cadea in abisurile mandriei) l-a ademenit cu o oarecare ispita si el s-a lasat prins de pacatul desfraului cu o femeie nerusinata. Dar abia petrecuta fapta aceasta ca imediat a inceput a boci cu disperare, a-si cere iertare de la Dumnezeu ca insusi Ap. Petru dupa lepadarea cea de 3 ori. Si plangea mai cu amar fiindca acum nu mai vedea cele doua randuri de urme, ale lui si ale Domnului, ci doar pe ale sale. Asa ca vazand ca plansul lui nu are nici un raspuns imediat, a inceput a carti intreband aproape deznadajduit:

-Doamne, de atatea ori ai fost cu mine, ai umblat langa mine in toate zilele vietii mele si m-ai tinut de mana ca pe un slujitor vrednic ce ti-am fost; iar acum, cand am cazut in aceasta mare a pacatului, in loc sa-mi fii aproape si sa ma sprijini, Tu nici macar nu Te mai apropii de mine? Unde este randul tau de pasi? De ce ma lasi singur sa ma zbucium fara nici un folos si fara vreo mangaiere?

Intr-un tarziu Dumnezeu ii trimise prin ingerul sau acest raspuns:

-In toate zilele vietii tale am fost cu tine, te-am aparat, te-am sprijinit, te-am indreptat, te-am tinut de mana. Spui ca te-am parasit acum fiindca nu mai vezi cele doua randuri de urme? Nu poti sa le vezi, pt. ca Eu acum te port in bratele Mele, te duc la sanul Meu ca pe oaia ratacita!!!

Din acea zi, acel pustnic nici n-a mai picat vreodata in asa inselare draceasca.

SI pt. ca tot am ajuns la capitolul pilde, mi-a mai venit una in minte chiar in timp ce-ti scriam cele de sus. Un inger statea in genunchi, aplecat peste spuza unui foc ce parea stins, si sufla din rasputeri in timp ce se gandea: "poate a mai ramas vreo scanteie"! El este ingerul pazitor ce insoteste pe fiecare om in parte tot timpul vietii pamantesti. Spuza aceea este sufletul omenesc, care e nepasator la mesajul Domnului si care se lasa cuprins de patimi.

Ma bucur si eu pt. tine, ca si pt. prietena ta. Ramai totusi cu picioarele pe pamant si nu te astepta la cine stie ce schimbari radicale. Acestea nu vin deodata si se varsa in om. Ele se cultiva, daca au samanta cea buna, apoi dau rod (dar la vremea cuvenita!). Si ai grija, pazeste-te de mandria pe care ai putea-o numai si gandi, in cazul in care ai spune ca TU ai adus-o la credinta. Dupa cum stii, noi nu putem face de la noi insine nimic fara ajutorul cel de sus.

Astept raspunsul si la cea de a doua intrebare pe care ti-am pus-o in mesajul anterior.

OK, mai vorbim. Imi pare rau dar sunt cam obosit si nu vreau sa scriu prostii.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#22953 (raspuns la: #22797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nts, nts, nts Lemeceule - de AlexM la: 24/09/2004 07:20:21
(la: Ce hobby-uri aveti?)
hobby shi habit nu au de a face nimic una cu alta. Habit e de origine Latina , din "habitus", hobby nu se stie prea bine ce e cu el fiind atestat prin sec XIII prima data si insemna "cal mic" un fel din ala, ponei.
Am pus obi(cei) cu hobby impreuna doar datorita lui "obi" care pare a fi rootul in Româna pentru mai multe cuvinte ( obicei, obishnuinta din mai vechiul "obicinuintsa", obshte dintr-un mai vechi obiceste(cu sincopa lui "e", obcinã ( cu sincopa lui "i" )s a m d. Cuvintele romanesti sint derivate aici din "obicei" care cuvant ar fi un imprumut din Bulgara (obic^aj).
Cum acest cuvant nu se afla in celelate limbi slave ci doar in Româna si Bulgara, este posibil sa avem de a face cu un cuvant care vine de la traci. Da ce mai te bat io la cap aici bre? Lasa-le asa cum au cazut:-))
#23257 (raspuns la: #23248) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nelutu si Teodorel - de carapiscum la: 25/09/2004 09:55:03
(la: Iliescu si Theodorescu insulta protestatarii din diaspora)
Imi permit in cele ce urmeaza sa le dedic cateva (cam multe, ce-i drept) versuri "reprezentantilor" nostri. Precizez ca viziunea asupra celor petrecute mi-a fost formata de marturisirile mai multor romani participanti la evenimente si de unele ziare nationale, eu fiind departe de scena cu pricina.

Nelutu si Teodorel-
Cioclul si-ncrezutul chel-
S-au tocmit in zi senina
Sa se-nfrupte din slanina

Afumata de romani
Pe la case de straini
Si-au purces ei voiniceste
Ca nimic nu-i mai opreste.

Prilejul le-a cazut bine
Caci in tara, la prostime,
Le-au zis ca vor sa sfinteasca
Prin prezenta lor regeasca

O statuie indrazneata
Dintr-o romaneasca piata;
Cata gala, cata fala
De toamna electorala!

Si, precum va spun cinstit,
Nu stiu cum au nimerit
Ca in loc sa faca ranza
Au primit in cap o branza

Cat o suta de dolari-
Ca da bine-n demnitari.
O fi vrand branza sa zica
Ce-au facut ei, la adica,

De cand ne-au gonit din tara
Cu manie proletara
Si cu legi tocmite-anume
Sa ne-mprastie prin lume.

Asadar taicuta Nelu
A tacut chitic ca lemnu',
Nu a mai rostit sloganuri
Din tribuna cea cu flamuri;

S-a luat singur de cap
Si-a pornit tiptil la trap
Lasandu-si numai lacheul
Sa infrunte curcubeul.(Sa necheze ca si zmeul)

Ba mai mult, comunicat
De la sine el a dat
Jurandu-se pe bunu-i nume
Cum c-au fost doar niste glume

Si ca lumea n-a-nteles
Care-a fost realul mers.
Branza-i pt. presedinte,
Restul au drept doar la linte!

Dar sa revenim la span
Cel cu nume de jupan
Care prins de naduseli
Si de crunte banuieli

Incepu sa zbiere-n piata
Ca o oaie magareata
Si cu venele umflate
Sa ii dea pe toti pe spate.

Dar si asta, cum sa spui,
Nu e vina nimanui
Ca din a culturii scoala
Inca de la ma-sa-n poala

A ramas doar cu injurii
Si cu a orbirii furii,
Ca de unde nu-i putere
Nici chiar Dumnezeu nu cere.

Se apuca, mari, chelul
Sa sfasie-n cuvant, mizerul (miselul),
Pe romanii cei vazuti:
Nespalati, cretini, inculti...

Inca face-analogie
Cu ce-a fost candva orgie
Faptuita de mineri
Si de cativa pisicheri.

Auzi do-le, sa-ndrazneasca
Pe romani sa-i terfeleasca
Chiar in propria lor casa,
Singura de drept ramasa,

Fiindc-au avut curajul
Sa-i strige ca nu e breazul
Si ca a fi cel mai bun
O zice doar un nebun.

Asa ca tot necioplitul,
Frate drept cu fandositul,
Dupa ce-si turna veninul
Si spurca pe tot romanul-

Ca-n mandria sa maiastra
Uita ca-i din neam de traista-
Intocmi scrisoare noua
Ca sa ne mai ceara noua

Satisfactie si scuze.
Cata rautate-n buze
Si-n privirea lui laiata
Ce se crede natafleata!

Si ca si cum n-ar fi de-ajuns
Cat pumnalul l-a impuns,
Mai afirma cu tarie
Ca nu-i fiu de Romanie

Cel care vazand statuia
Eminescului astuia
Nu i se inchina-ndata
Ca la cea mai mare arta.

Poate a uitat senilul:
Arta nu e numai stilul
Hotarat de el, pe bune,
Judec-o intreaga lume!

Iar acum la incheiere
Mai zic fara-ntarziere
Amanduror travestiti
Sa stea ceva mai cuminti

Si din gura-mbalosata
Alte ganduri sa nu scoata
Caci, imi pare, semetia
Face casa cu betia

De putere si de bani-
Calitatea de romani,
Demnitatea de-a fi om
Ca si mult roditul pom,

Nu se dau pe avutie,
Diplome si-mparatie;
Cinstea de conducator
Este-a-ntregului popor!

Acesti "domni" au privilegiul
De-a fi ultimii-n cortegiul
Celor ce ne-au impilat
Si cu sila ne-au manat.

Astor ipocriti le-om da-
Nu cum dat-au altora-
Judecata sfanta care
Fi-va nepartinitoare;

Iar de i-om gasi ascunsi
Dupa masti si dupa usi,
Mainile batatorite
O sa le arunce linte...

Dupa geamuri zabrelite!
Asta ca sa nu mai uite:
"Parul cel destept, frumos,
Paraseste capul prost"!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23345 (raspuns la: #23343) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...