ce cuvant echivaleaza cu expresia: Inima cat un purice

Nu ai dreptate Sierva,.... TOCMAi din aceasta cauza nu ai dreptate, pentru ca tu si anisia si multi alti (printre care ma numar si eu uneori) NU MA CREDEM IN SUFLET. Credem ca doar NOI avem suflet. ceilalti asteapta de la noi doar folosul propriu indiferent de ce natura este el. Si atunci cand intalnim pe cineva cu adevarat pretios... ne gandim... "Oare ce vrea de la mine?" Ce urmareste? Hm... si uite asa... pierdem din vdere ca acel om e posibil sa fi venit langa noi nu cu un gand marsav.. nu cu un interes ci poate pur si simplu pentru ca dorae un cuvant... o mana... o inima. Stiu... si eu gandesc de mlte ori asa...ca lumea e rea... ca lume aceasta nu este o lume pentru mine... dar....apoi.. privesc in jurul meu... prives in urma... imi adyuc amint de persoanele care au trtecut prin viatza mea si... imi revin... pentru ca VREAU sa im revin... pentru ca TREBUIE sa imi revin.... pentru ca VREAU sa cred in OAMENI... pentru ca TREBUIE sa cred in oameni... altfel... vom deveni... o lume de singuratici... si mie... mi-ar fi urat sa traiesc intr-o astfel de lume... Pe de alta parte... mi-e greu sa inteleg de ce unii... care nu cred in oameni... acre nu cred in bunatatea lor... vorbesc totusi cu ei... si isi exprima gandurile... si ofera opinii... pareri.... DE CE? daca nu cred in oameni? Oare nu este un non sens?

nu vezi ca de cele mai multe ori ramanem cu amintirile? ne aducem aminte de "persoanele care au trtecut prin viatza mea si... imi revin... pentru ca VREAU sa im revin... pentru ca TREBUIE sa imi revin...." iti revi si then what? o parte din cimitirul inimii tale mai simte acea implinire pe care ti-o dadeau candva acele persoane, acei ingeri, (cum ii vedeam noi)...dar...then WHAT? esti tot singur...si vin oameni si vor sa se scufunde in noi, si poate ca misterul nostru de oameni ai cuvintelor ii atrag si vor sa ne cunoasca...si totusi...ai pierdut prea mult, prea multi oameni, ingeri, si acum ti-e teama..poate ca noi nu mai iubim oamenii, poate ca nimeni nu stie sa iubeasca oamenii, decat o forta divina, supranaturala...poate ca noi iubim doar parti din oameni...
tu zici ca "e posibil sa fi venit langa noi nu cu un gand marsav.. nu cu un interes ci poate pur si simplu pentru ca dorae un cuvant... o mana... o inima"...Dar iti permiti sa risti? sa te trezesti in fiecare dimineata, fiind atat de crud constient ca pana acum ai pierdut tot ce ai iubit, si sa risti sa te mai lasi cunoscut de altii, doar cultivand in sufletu-ti frant falsa iluzie ca s-ar putea ca de data asta sa primesti "binecuvantarea"? mai poti sa risti? mai gasesti in tine puterea asta? nu ti s-ar parea umilinta, in primul rand fatza de tine?...
ti-e greu sa intelegi cum de oamenii,chiar daca nu mai cred in existenta unor alti adevarati oameni, totusi continua sa le vorbeasca...totusi continua sa-si lase prabusirea inimii si franturi din ei pe pagini de cafenea...Ei, se pare ca se simt mai bine..nu exista consecinte (nu aparent)...Lasi cuvinte catre necunoscuti si te simti orecum relieved: ai revelat parti din tine pe care ti-e teama sa le spui fatza in fatza oamenilor ce azi iti spun ca-ti sunt prieteni si-n care nu mai crezi.si in rest....vorbesti cu ei si pentru ca nu-ti mai pasa...esti prea satul de pierderi, minciuni, zbatere...si ai prea mult in tine ca sa ti totul inchis. deci nu-ti mai pasa: nici nu mai crezi in cei carora le vorbesti, nici nu-ti mai pasa de ce spui...esti ca un ateu: nu crezi nici in Dumnezeu, nici in diavol, deci iti permiti sa vorbesti oricum despre ei, sa faci tot felul de supozitii...

cine esti, zahir? care ti-e povestea?....de ce puncte de suspensie dupa ce spui ceva? de ce mereu puncte de suspensie? nu mai avem alte semne de exclamatie?...of...

eu nu am fost in romania decat de 2 ori de cand am plecat in 1988.
Prima data am fost in 94, dupa ce am luat cetatenia americana, nu de alta, dar eu am plecat cu scandal mare, cu europa libera (cine-si mai aminteste de ea?). poveste lunga, poate am timp sa o spun vreodata:).. eram tanar si fara minte pe vremea aia, acum am imbatranit putin...dar tot fara minte.
din anul 1 de facultate am tot incercat sa plec, frumos si legal, dar n-a fost sa fie. Toti prietenii mei (am fost la scoala generala impreuna, am fost la liceu impreuna, am fost la facultate impreuna, toate vacantele le faceam impreuna) mi-au intors spatele cand a inceput chestia cu europa libera, si eu am inteles ca e mai bine ptr ei sa rupa legaturile cu mine.
Ce-i drept, cand m-am intors nici nu am cautat sa iau legatura cu ei.
M-am distrat cu prieteni de-ai fratelui meu, (care-i mai mic ca mine cu patru ani).
A 2-a oara am fost in 2003 (intre timp i-am adus pe ai mei in fiecare an, ptr cateva luni, asa ca nu am avut de ce merge), pentru 4 zile, si iar nu am cautat pe nimeni.
Acum cand ma duc, iar nu am de gand sa-i caut, si inca nu cred ca ma duc la intalnirea de 25 de ani, dar voi avea la mine "black tie attire" in caz ca ma razgandesc. As vrea sa-i vad, dar stiu ca nu mai sunt aceleasi persoane pe care le am eu in amintire, si care mi-s dragi... si nu vreau sa-i pierd pe aceia din memoria mea.
Oricum, voi fi ocupat, vine Radu, vine si o prietena de-a mea care ma tot batea la cap ca vrea sa vada Transylvania, asa ca nu ma voi plictisi.
Sa vezi ce logistica am pus la cale... Radu zboara din Salt Lake in Detroit, unde se intalneste cu Joanie, care zboara din Louisville, iar de acolo amandoi fac conectie in Amsterdam, si ajung in otopeni putin ianinte de 1.
Eu plec sin Manila, fac conectie in Singapore, de acolo la Viena, si de la Viena la Buc., ajung pe la 1:40...
Nju m-o facut tara inginer degeaba:)) Asa plan mai rar:))

Si ai dreptate cand spui ca se vede ca nu esti de acolo, mai ales cand vorbesti (mie mi s-a parut ca limba romana s-a schimbat, si mi s-a spus ca am accent; de aia am si intract pe cafenea, sa-mi exersez limba romana - ce-i drept poate mai scap cate un cuvant sau o expresie in engleza, dar accent nu cred ca am in nici o limba, nu de alta dar mi-s talentat la limbi:)))

am senzatia ca te-am jignit.
mai vorbeam odata cu alexa despre asta: fiecare da alt inteles unui cuvant sau unei expresii. pentru mine "teama de ridicol" are o conotatie negativa. tu insa, se pare, ai folosit-o in sensul de 'bun simt'.

Era odata un rege care avea 4 neveste.
Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.
De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.
Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.
Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!
Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur."
O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.
Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.
Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns.
Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.
Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:
Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.
Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.
Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.
Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

Deci, sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca este singura particica din noi care ne va urma si va fi cu noi pentru eternitate.

1.2. am intales. Multam!

3. un utilizator nou, n-are de unde sa stie ce s-a stabilit la inceputuri. Exact de aia ti-am zis io acest amanunt.

4.smârțul este un cuvant folosit in expresii. Bate tot acolo unde se foloseste si expresii cu fofarlica, martoaga, soparlica.

5. despre punctul asta este jenant sa comentez. Dar totusi...comentariul tau de user incepator cu "sfaturi" pentru userii cu vechime de zece ani daca nu-i nesimtit este cel putin obraznic. Si da, ai spus-o simplu fara ocolisuri aiureala. Mare spanac ! Invatati dela Daniel cum se poate replica / argumenta civilizat.

despre expresiile care se construiesc cu cuvantul "jugulara" nimic nu a fost "la misto". Ai folosit cuvantul impropriu, sper ca ai inteles asta.

Sunt speriata. Din ce in ce mai des, mi se intampla sa ii aud gandurile. De obicei se intampla inainte sa adorm. Ma culc pe perna moale, si, in momentul in care atipesc aud clar si raspicat, gandurile lui. De obicei, tresar cu inima cat un purice. Este aceeasi senzatie ca cea pe care o ai atunci cand cineva incepe sa vorbeasca cand esti pe punctul de a adormi.
Momentul in care eu ma culc este, aproape intotdeauna simultan momentului in care el se duce sa se culce. Asta o stiu sigur. Am fost atat de apropiati, atata timp, incat ceasurile noastre biologice sunt perfect sincronizate. Cand eram impreuna, mi se intampla des sa-i ghicesc gandurile, dar senzatia a fost mereu asemanatoare unei intuitii vagi si calde. Nicicand n-am auzit gandurile cuiva atat de clar, niciodata nu mi-au facut inima sa bata atat de tare.
Si acum, gandurile lui.. cuvinte pe care am sperat mereu sa le aud de la el intr-una din serile noastre tandre (in orgoliul nostru, ne dorim cu ardoare sa ne aflam imaginea prin ochii celor pe care ii iubim).
Sau, poate ca totul e un vis, si, deci,o dorinta neimplinita.
Oare el ma mai tine minte ?..

De ce unii traiesc aventuri, si eu nu? Plecarea mea din Romania nu a avut nimic aventuros, s-a facut in forma plecarii la studii (doctorat).
Si in primul rand as vrea sa stiu ce inseamna 'pe vremea noastra'?
Eu de cand m-am nascut si pana acuma am trait tot timpul in vremea mea, nu am reusit decat sa-mi imaginez trecutul (vremea lui bunica) si chiar arhi-trecutul (epoca pietrei slefuite). Viitorul, oricat mi l-am imaginat a fost dezmintit ulterior de evenimente.
Si ca sa revin la aventura mea ... care lipseste. (Mai multa aventura am avut in adolescentza, cand mergeam cu prietenii pe santiere arheologice, si plecam seara din tabara sa culegem dude sau prune de pe marginea drumului, si ni se facea inima cat un purice sperand sa trecem neobservati de cainii ciobanesti de la stana.)
Dorinta mea foarte arzatoare (din cauza temperamentului) a fost sa plec de acasa. Mi-ar fi convenit sa am si eu o cocioaba in care sa fiu sefa peste viata si destinul meu (conform poeziei: "pun ibricu, fac cafea/ sunt cucoana-n casa mea" - "balada chiriasului grabit" de Topârceanu (parca!)). Dar neavand mijoace financiare (deh am fost si noi saraci, ca bugetarii (necorupti) din toate timpurile) si avand un frate (la a carui dorinta de independenta s-a gandit bunica lasandu-i mostenire gasoniera ei) parintii au ajuns la concluzia ca 'lasa ca tu stai cu noi, ca mai bine-i asa, pentru o fata'. Din pacate tendintele mele evazioniste m-au incordat in 'lupta de clasa', si in loc sa fiu o fiica dulce si devreme acasa, am ajuns cam acra si alergand dupa ultimul troleibuz. Ce n-as fi dat eu atunci sa fiu lasata sa plec de acasa, spre a vedea lumea cu muschii mei, dar nici macar in pragul facultatii n-a vrut mama sa ma lase sa plec (de ce sa pleci ca avem tot ce vrei si in oras la noi, si mai bine iti este). La asa atac logico-reznoabil n-am putut opune nici un argument acceptabil, si am capitulat, am ramas acasa inca 5 ani. Totusi, mi s-a pus in vedere ca daca vreau sa plec de acasa numai la studii in strainatate voi avea voie. Si deci am acceptat cu seninatate o oferta de bursa la doctorat in UK, fiindca era singura sansa de a fi altundeva decat in domiciliul parintesc. Daca m-ar fi 'lasat' sa fac facultatea la Iasi sau Bucuresti, probabil ca azi as fi locuit in Romania.
Ce-am simtit intai ? Incantare (primul zbor in avion) si uimire (vacile lor sunt ca la noi dar masinile merg pe partea cealalta). Cei de la universitate au avut multa grija de mine si de celalalt 'boboc' si in plus mai erau inca vreo 10 colegi romani care m-au ajutat sa ma obisnuiesc. Dupa 3 luni ma obisnuisem cu majoritatea lucrurilor (inclusiv ploaia) si ma bucuram de libertatea dobandita, dar mi-era si dor de casa. Oamenii din Anglia sunt in general amabili si te ajuta cat pot de mult, chiar si functionarii lor sunt antrenati sa fie extrem de politicosi si amabili, sa zambeasca si sa te inteleaga. Fireste exista si exceptii.
O noua dificultate a fost anul trecut cand ne-am stramutat de partea cealalta a canalului (FR). Aici am simtit in cateva locuri dezamagire (servicii mai proaste laudandu-se ca-s cele mai bune din lume), in altele
incantare (standurile de mâncaruri artizanale). Oamenii din FR, desi bine intentionati si doritori sa te ajute, sunt deseori invinsi de sistem (nimeni nu stie exact cum sa te descurci cu birocratia) si multi habar n-au cum se folsesc formularele nr 357 si 4224 (numere fictive) din biroul lor, privind pe cetatenii din afara UE care vor sa traiasca si munceasca in tara lor). Greu a fost si cu cautatul unui loc de munca, sistemul se bazeaza mai mult pe 'toata lumea stie ca...' decat pe informare publica de genul 'manualul extraterestrului pentru gasirea unui post in invatamant'. Singurul ajutor dat de statul francez a fost securitatea sociala (am fost la dentist pe banii lui de vreo 7 ori).
Cred ca nu asta e ceea ce ai vrut sa auzi. Nu pot sa zic c-am emigrat din anumite motive ('it just happened') sau ca a fost o aventura. Aventurile se intampla numai altora, dar nu ma plang, imi pot imagina eu cate vreau sau sa le traiesc prin paginile cartilor.
___________
nu Trecutul, nici Viitorul, ci Prezentul

Spre usurarea inimii mele si descretirea fruntilor voastre, continui povestea intamplarilor la prefectura din Rouen, in scopul obtinerii cartii de sejur pe 10 ani. Pai da, de cand am implinit doi ani de casatorie am dreptul sa imi fac o carte de sejur pe 10 ani. Ca oricum ar fi, cea pe care o am acum expira in februarie.

Pentru a-ti face o carte de sejur pe 10 ani, primul lucru e sa iti ceri o data de rendez-vous de la sectia straini. In acest scop nu poti folosi telefonul, trebuie sa te duci in persoana (plus consortul) la receptia prefecturii dept 76, inarmati cu pasapoartele aferente si ... certificatul de casatorie. Si ti se da o data si o ora (peste cam 3 saptamani) la care, prezentandu-te la ghiseul straini ti se da O LISTA CU DOCUMENTELE DE CARE AI NEVOIE !!! Pentru lista asta ai avut nevoie de 3 saptamani si doua 'plimbari' la prefectura. In fine, odata ce ai lista amintita iti faci alt RDV la receptie, si dupa alte 3 saptamani vii (cu inima cat un purice) cu dosarul completat, sperand ca nu mai trebuie nimic. In care caz, verificarile si eliberarea cartii dureaza inca vreo 6 saptamani. Normal, daca o carte de sejur de un an dureaza sase luni pana se elibereaza, ar trebui sa astepti cam 5 ani pentru una de 10 ani. Insa ... ca norocul, nu sunt de asteptat decat 3 luni. Rezonabil.




Desdemonovici

Chit ca in treburile astea e mai bine sa nu te bagi, imi dau si eu cu parerea :
Apai ce as face eu (si ceea ce e cel mai greu) ar fi sa incerci sa nu o mai vezi o perioada (nitel mai mult de 24 de ore ;) Asta ar fi testul pentru a-ti da seama daca este o iubire adevarata (oare exista???) sau o simpla stare obsesionala. Am avut o problema similara vara asta (doar ca eu sunt cu a mea prietena de ceva mai mult timp - i.e. vreo 8 anisori) si cum nu am mai vazut a treia persoana mi-am dat seama ca de fapt sunt foarte bine cu a mea prietena chit ca nu mai am trairile alea de la inceput cu flori si dardait in ploaie asteptand cu inima cat un purice.
Stiu ca solutia mea nu e cine stie ce, deoarece (vorbesc din experienta) ai senzatia ca lucrul pe care il traiesti este cel mai extraordinar si ca nimeni nu a mai trait asa ceva pe lumea asta, si ca nimeni nu te poate intelege (ceea ce e relativ fals chit ca e clar ca experientele similare nu insemna trairi identice)
Gata! Mi-am dat si eu cu parerea, oricum decizia iti apartine. Si nu te ingrijora de consecinte, spontaneitatea devine din ce in ce mai rara pe lumea ceasta. Oricum ar fi, te plâng pentru ca dilemele in dragoste sunt insolubile....

Sunt de acord. Dar ne ducem cu o viteza in fata si nici nu ne dam seamacand viata a trecut.Astept scrisoare de la ea.Ce placut, ce cald..Aveam inima cat un purice cand vedeam postasul.Iat-o!

He-hehh! O reactie neagresiva…asta spune multe despre autorul ei…chiar ca nimic nu-i intamplator pe lumea asta!

,,La ultima aniversare la care vecinii de deasupra au invitat 10 persoane (doua femei, sapte barbati si un copil), pantofii pe care i-am gasit pe casa scarii mi-au hranit familia sase saptamani!” (latu)

Pentru asta compatimesc sincer familia ta…credeam ca pantoful nu mai foloseste ca aliment de pe vremea razboiului…dar cum eu sunt cea care aduce fericire pretutindeni, vreau sa aduc fericire si in casa ta. O sa-ti dau niste retete de mancaruri pe baza de pantofi, ghete si papuci (sandalele si cipicii nu tin de foame, dar pot fi folositi cu succes ca desert):
1. PANTOFIORI IN FOI DE VITZA:
Se iau pantofiorii din fatza usii – te uiti intr-o parte, in cealalta parte si la lift…sa nu iasa careva, cu inima cat un purice sa nu-si fi uitat vreun petrecaret vreo pietricica prin ei…daca deschide usa, zambesti, te inclini si spui: ,,suntem de la firma donatii pentru copilasii oropsiti…ati putea contribui…”...el inchide usa infiorat si tu iei incaltamintea repede la subsuoara si te faci nevazut…dar nu te mai invat, ca tu stii mai bine, experienta ta face cat toata imaginatia mea…
Ai nevoie de pantofi de copil – pana in marimea 36 – se spala de noroi, praf si sentimente negative…ale musafirilor, care, incepand cu aceasta vizita devin predispusi la reumatism, se dau cu ulei de masline extravirgin, atat pe dinafara, cat si pe dinauntru (acest ulei nu numai ca unge, dar inlatura si mirosurile menite sa omoare mustele din holul blocului…stie ea, gazda, de ce ii exileaza, dupa ce ii tine 5-6 minute si in casa) si, astfel inmuiati, se taie longitudinal (atentie sa nu sara din maini – asta e momentul cand devin nervosi…simt ce-i asteapta…nu erau obisnuiti cu un astfel de tratament…in fine, daca ai maini ferme, ii stapanesti lesne) si se asaza in tava cu ulei bine incins. Pe deasupra presari drojdie de bere (nu degeaba am spus ,,marime mica”...vor creste si vor da pe dinafara la un moment dat) si ii acoperi cu foi de vitza maruntite atent, amestecate cu galbenus de ou (pentru pantofi marimea 36 trebuie 2 galbenusuri…pt. 35 – unul singur, pt. 34 nici unul si asa mai departe) si cu zeama de lamaie (felul asta de mancare se numeste popular dolcengabana alimonata). Cat timp stau la cuptor (circa 20 de minute pentru plasticuri, de la 40 de minute in sus daca sunt de piele), pregatesti garnitura. Aceasta consta in orez tocat, masline fripte in prealabil (prealabilul il gasesti la orice alimentara Cris-Tim), oase de potaie si ligamente de musafir nepoftit – asa se cheama, nu au nicio legatura cu povestea din care ai facut rost de materie prima pentru propria ta masa festiva.
Din cand in cand, scoti pantofiorii din cuptor si-i intepi cu furculita, sa vezi daca mai misca (trebuie sa fii atent, pantofii sunt perversi, pot sa taca chitic cat te uiti la ei, apoi sa incerce o saritura de 10 centimetri tava si sa te improaste cu toata minunatia de ulei extravirgin incins). Cand nu mai ai dubii ca a pierit energia din ei, cu razvratire cu tot, ii scoti la lumina (vei observa cu satisfactie ca si-au pierdut forma de pantof, umflandu-se si amestecandu-se cu celelalte ingrediente), ii asezi pe platoul in care deja trebuie sa-i astepte garnitura, si ii servesti pe musafirii dornici de experiente culinare noi, neomitand sa ii instiintezi, la sfarsit, cand au burtile pline si starea psihica pe culmi de atata amabilitate, generozitate, sufocare, ca metabolismul le e rasfatat, din acest moment, cu gumarius alimonatum musafiris (aceasta e denumirea stiintifica a preparatului).

POFTA BUNA!

Din pacate, timpul alocat scrierii de retete a expirat; poate pe viitor sa revin cu noutati). Sper ca sfaturile mele sa-ti fie de folos. Retetele mi le-a destainuit un veteran de razboi (fie-i transformarea in oale si ulcele agreabila…la cat cauciuc avea in el…). Le-a inventat impreuna cu niste prieteni in vremuri de restriste si s-a imbogatit in urma infiintarii unui restaurant cu specific. Iti atrag atentia ca pe certificatul lui de deces scrie ,,intoxicare prin exces de calciamentum ventric.” Deci nu pot decat sa iti urez, tie si musafirilor, prudenta si clasicul sa va fie de bine!

Ho, ho, ho!
Piciul deschise ochii mari si sari din pat drept in mijlocul camerei.
Era dimineata.
Nici macar nu se luminase bine.
Il trezise harmalaia facuta de caini si sunetul clopoteilor.
Fugi repede la fereastra , dar cum dormitorul lui era la etaj iar
in fata geamului avea un mar cu crengile incovoiate de zapada,
nu putea vedea aproape nimic jos.
Totusi, printre cateva crengi mai scuturate, vazu talpicile unei sanii mari; partea lor din spate.

- Mars, se auzu vocea tatalui, lasati-i in pace ca va treziti cu vreo copita!
Apoi mai incet:
-Mosule, nu ai venit cam devreme?
Si fara sa astepte raspuns:
-Acum daca tot esti aici urca-te pe casa.
Scara e in spate.
Sa ai mare grija ca e alunecos acoperisul.

I se facu inima cat un purice.
"A venit cu noua zile mai devreme?
De ce?
Nici bradul nu e pus."

Semineul din camera lui avea o usa mare din sticla.
"Asta e si inchisa"
Sari in pat si se baga sub plapuma moale acoperindu-si fata pana sub ochi.
Nu stia ce sa faca.
Nici odata nu venise chiar prin horn mosul la el.
Uneori batea la usa.
Alteori era chemat cand deja era in salon.
Odata a gasit doar cadourile.
" Mosul a venit si a plecat in graba, i s-a spus. Avea foarte multi copii de vizitat. "

-Mosule , nu crezi ca ar fi cazul sa-ti iei un ajutor? La varsta dumitale e cam riscant sa te urci pe atatea case.
Te rog sa fii atent sa nu-l trezest pe al mic!

Cainii se potolisera.
"I-a legat tata"
Statea nemsicat cu plapuma pe fata si cu respiratia aproape oprita de emotie.
In cateva minute ce parura ceasuri, incepu sa se auda zgomot dinspre semineu.
Inchise ochii si isi trase plapuma peste ei.
Astepta strangandu-si pleoapele.
"Oare mi-a adus trenuletul?
Si acum? Eu ce fac? Spun poezia in pijama?"

O moleseala ii cuprinse tot corpul.
Locomotive cu aburi, electrice, cu cheita, incepura sa-i treaca prin fata ochilor.
Vagonase multicolore cu o multime de chipuri la geam fluturand batiste, palarii
ori doar facand cu mana....

Simti ceva cald pe frunte.
O mangaiere.
-Ionut, e vremea sa te trezesti! Hai in padure sa alegem un bradut!
Deschise ochii mirat.
Era tata
"Ce brad? Acum?Nu trebuia sa fie deja impodobit cand vine mosul?"
Ca si cum nu ar fi stiut nimic intreba:
- Se auzea galagie mai devreme. Cine era?
- Aa, era mos Vasile, cosarul. A venit sa scuture hornul de la camera ta!








"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

asteptam ora urmatoare cam infricosata, sa spun drept...niciun plan de-atac nu mi se parea suficient de bun, habar nu aveam cum as putea aborda clasa aia de handralai.
colac peste pupaza, aflai ca "aia" de engleza fusese intampinata de la usa cu o ploaie de cocoloase de hartie - n-au slabit-o pana ce n-a iesit, plangand, din clasa.
directorul imi propune sa ma-nsoteasca.
refuz, categoric, cu inima cat un purice.

- buna ziua.
- muamaaaaa, ce lunga-i,bai, frati-miooo ...
m-asez la catedra, bucuroasa ca nu ma bombardeaza si pe mine cu hartii.
- Albu!
- heheee ... Labu, treci la vorbitor!
- ...
- Albu, esti?
- a murit, hohohoaahoaaa..i-a murit, duamna!
- du-te-n ma-ta ... prezent! sa vezi tu ce ti-o iei, bulangiule!
- Cristea!
Cristea, in prima banca, lafaindu-se pe doua scaune, ridica mana cu dejtu mijlociu in sus:
- prezeeeent...

...si tot asa, pan-ajung la aia de lipsisera cu o ora-n urma.
venisera ciotca sa vaza alta profa noua.
- Lache!
rasete, chiote, pumni in banca, batai cu palmele pe umeri, aplauze, fluieraturi cu dejtele-n gura.
- Lache este?
- bah, fu-tu-va-n gat! care-a zis "lache", mah?
- hohaa, hihihi, huooo ...
- dumana, nu-i niciun lache, 'i-n gura de boi, ii Anghelache.

... cale de vreun sfert de ceas am tinut-o tot asa, in corectatu' numelor, caci mi se dadusera poreclele drept nume de familie pentru toti cei care lipsisera cu o ora in urma.

in zgomotul asta asurzitor, se-aude-o bataie-n puternica-n usa ...asa, de parc-ai fi lovit cu pumnu-n ea.
nici n-apuc sa zic ceva, ca usa sare-n laturi ca o coala A4 luata de curent...
intra un individ cat muntele, sa tot fi avut 1,90.
- 'ziua!
- buna ziua.
in clasa, liniste de cavou si brusc si rece.
labartandu-si pasii pana la catedra, individul isi pune coatelele de cealalta parte-a ei si-si apropie fata de-a mea, cat a putut el de-aproape si cat i-a permis spatarul scaunului pe care sedeam:
- mi-ai pus absent?
- ... nu stiu, zic, ametita de duhoarea de birt.
- cum adica "nu stiu"? mi-a pus, mah, asta absent?
- nu pot sti, ii spun, daca nu-mi zici cum te cheama...
ma priveste plin de miere si-mi intinde mana pe care i-o ingnor:
- voicu eugen.
- eugen, ai o absenta data trecuta si una acum.
- motiveaza-le.
- ai fost la ora?
- tu ce zici?
- ei, nu ai fost, ai absent...asa merg lucrurile la ora mea.
- si...cam ce-ai vrea, asa, sa le motivezi???
- o scutire.
- n-am... deci mi-ai pus absenta si pentru azi?
- ma tem ca da.
- si daca ti-o pun si io?
foarte rar mi-a fost atat de frica, si de-atunci nici nu mi-a mai fost, dar tot i-am raspuns.
- draga eugen, cand ti-o pun eu sigur nu-ti place, cand mi-o pui tu s-ar putea sa ma distrez, fii cu mare bagare de seama ca propui un targ din care-ai sa iesi in pierdere.
- fa, te violeaza...striga unu din clasa, motiveaza-i dreq absenta aia.
- dragii mei, problema sta-n felul acesta: eu din viol imi voi reveni, probabil, intr-o zi... voi din clasa a XII-a n-o sa va mai reveniti niciodata.
eugen, nu-ti pot motiva decat absenta asta, admitand ca ai intarziat...nu ar fi cinstit fata de colegii tai.
inchid caietul, ma ridic, si incep sa scriu lectia urmatoare...
eugen, trece pe langa mine, ma adulmeca o perioada, si, sprijinit c-un umar de rama tablei, ma contempla cum v-ati uita voi la o veverita care rontaie bucuroas-o nuca...


inapoi in cancelarie, aflu ca eugen repeta a doua oara clasa a XII-a.
prima data din pricina absentelor.
a doua oara din cauza notei la purtare - s-a-ntors cu gratie s-o salute pe directoarea adjuncta, in timp ce se pisa pe gardul scolii.

"- si ce? nu ma puteam opri, ca bausem sase beri, si daca n-o salutam s-ar fi enervat", avea sa-mi explice eugen, mai tarziu, cand eram amici la catarama.
"cum as fi dat-o, tot ca dracu iesea! si-n loc sa fie multumita ca i-am zis saru-mana.. "

uhhh!
am asteptat cu inima cat un purice un semn de la tine...:)
pai...stiu eu pe cineva care ma trasese de urechi la o alta incercare de proza...:))) :P

asta nu-i nimic. sa vazi ce de "pozne" fac si eu.
cred ca-i semn ca intineresc :))))

sa ma vezi odata la benzinarie: pun motorina, ma duc sa platesc. casierul ma intreaba:
cash sau card.
io, bazata, zic: cash.
da' de unde ca n-aveam decat 5 lei in portofel.
nedumerita zic: nu am bani, nu-sh ce-am facut cu ei (de parca pe ala il interesa! :)))),
dar va pot plati cu cardul.
crize pe bietul om ca deja batuse nu stiu ce pe casa si nu mai putea incasa cu card.
eu ma uitam candida la el, ca doar acu' ce-mi putea face? mototrina era la mine-n rezervor. :)))
pana la urma cheama ala pe nu stiu ce sef,
face ala o stornare, sau ceva.
eu scot cardul pe care stiam eu ca am bani mai multi (de celalalt nu eram sigura)
cand colo nu mai stiam pinul :)))
ca doar de-aia aveam o droaie de bani pe cardul ala, ca nu-l mai folosisem demult.
bat pinul gresit de doua ori, a treia ma abtin, sa nu-l blochez.
aia de la statie ce sa zic? se uitau la mine plini de nervi :D
scot cardul alalt cu inima cat un purice (chiar nu mai stiam cati bani mai aveam pe ala)
pana la urma toata lumea a rasuflat usurata.
doar ca eu am sughitat vreo juma de ora dupa aia. :)))

Apasa pe "delete" si astepta, cu inima cat un purice, sa vada ce se intampla. Cristalele monitorului se dislocara si intrara intr-o hora nebuna. Apoi ecranul se intuneca. Asta e, spuse ea cu un nod in gat. L-am sters. Oare o sa-mi iasa a doua oara la fel de reusit? O lacrima ii picura pe tastatura...

sa ma lasi singura. Crezi tu ca nu mi-e inima cat un purice?

:)

"Crezi tu ca nu mi-e inima cat un purice?"
La o imină micuţă, trăznetul adie
ca să intre-n rezonanţă, prin dantela ştie
Din amvon savoniera a sădit un duş
Să te văd cum ţii săpunul sus în corcoduş.

A fost odata un croitor si un giuvaergiu si au pornit ei impreuna la drum, ca aveau amandoi cam aceiasi tinta, Si mergand ei asa, intr-o seara, dupa ce soarele apuses in dosul muntilor, numai ce le venira in auz sunetele unui cantec indepartat, care se deslusea din ce in ce mai mult. Si cum cantecul suna ciudat dar si deosebit de placut, isi uitara de orisice oboseala si-o luara repede inspre partea de unde venea cantecul.
Luna rasarise de-acum pe cer si lumina drumul ca ziua, asa ca cei doi calatori putura sa mearga fara de nici o opreliste. Si-n curand, ajunsera la o colina. Si pe colina aceasta, zarira o multime de omuleti care se tineau de mana si dantuiau plini de voiosie, invartindu-se in cerc. Si-n timp ce jucau de mama focului, cantau cu totii o melodie tare duioasa. Pasamite, asta era cantecul pe care-l deslusisera cei doi calatori. In mijlocul piticilor se afla un batran, care era mai mare de stat decat ceilalti si omuletul asta, purta un vesmant, impestritat cu toate culorile si-avea o barba cenusie, care-i atarna pana la glezne.
Croitorul si giuvaergiul se oprira sa priveasca la dantuiala piticilor si se minunara de frumusestea jocului si de dulceata cantecului.
La un moment dat, batranul le facu semn sa intre si ei in joc si omuletii desfacura cercul cu draga inima, imbiindu-i la randu-le, sa se prinda in hora.
Cum era indraznet din fire, giuvaergiul se si apropie dar vezi ca croitorul se sfii la inceput si ramase pe loc. Dar cand vazu cum se veselesc cu totii, isi lua inima in dinti si se prinse si el in joc.
Cat ai clipi, cercul se inchise din nou si prichindeii se prinsera sa cante si sa topaie ca niste apucati, facand sarituri de doi coti. In acest timp, batranul scoase un palos care-i atarna la cingatoare si incepu sa-l ascua.
Si cand fu de ajuns de ascutit, arunca o privire inspre cei doi straini, ca li se facu la amandoi inima, cat un purice. Dar pana sa se gandeasca bine la ce aveau de facut, batranul il apuca pe giuvaergiu de chica si, cu cea mai mare iuteala, ii taie parul de pe cap si mandretea de barba stufoasa. Si la fel pati si croitorul.
Dupa ce-i sluti astfel, batranelul ii batu pe umar, de parca ar fi vrut sa le spuna ca e bucuros ca nu s-au impotrivit si, daca vazura asta, celor doi, le mai veni inima la loc.
Mosneagul le arata cu degetul o gramada de carbuni si le dadu de inteles sa-si umple cu ei buzunarele. Si cu toate ca nu pricepeau la ce le-ar putea folosi niste carbuni, amandoi il ascultara. Apoi plecara mai departe, sa-si gaseasca un culcus peste noapte, ca picau de somn.
Mersera ei ce mersera, dar nu prea mult, si cand ajunsera in vale, clopotele de la biserica bateau de miezul noptii. Si pe data cantecul amuti. Tot alaiul piticilor se facu nevazut si colina ramase pustie in lumina lunii.