comentarii

ce drepturi are mama mea pensionara in germania


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
parerea mea despre ADOs - de desdemona la: 09/11/2004 12:24:25
(la: Interzis interzisul)
(adica adolescenti) este in mare parte influentata de experienta proprie (si a cunostintelor mele). Rebeliunea adolescentina se manifesta foarte diferit in functie de natura educatiei date in copilarie si a relatiei cu parintii.
Parerea mea e ca atat adolescentii cat si copiii trebuie tratati cu acelasi respect si cam aceeasi atitudine ca si adultii, in special nu trebuie sa fie considerati incapabili de-a intelege un lucru (ce stii tu, esti mic/tanar) - pentru ca desconsiderand puterea lor de intelegere, si dispretuindu-le judecata putem fi siguri ca nici ei nu ne vor respecta opinia si judecata. Sigur nu e usor sa ii explici unui copil tot ce vrea sa stie dar nici nu e just sa il trimiti la plimbare fara explicatii. Relatia dintre parinti si copii trebuie sa fie construita ca o relatie de colaborare, daca ea se bazeaza pe dominare sau intimidare, cand copilul va creste, el va incerca sa rectifice asta, sau sa se razbune.

In cazul meu, n-am fost niciodata capabila sa ma revolt nici macar un pic impotriva tatalui meu, si nici nu i-am iesit din cuvant; si asta fiindca are o buna intelegere psihologica. El niciodata nu m-a fortat sa fac un lucru, mi-a spus ca sunt libera sa fac ce vreau, dar ca daca voi face ceva nedemn (nepotrivit) isi va pierde respectul ce-l are pentru mine. Intotdeauna am pretuit acest respect mai mult decat orice (mai mult decat capriciile mele trecatoare) si desi as fi putut nu am mers impotriva vointei sale. Altfel a fost situatia cu mama mea. Ea nu avea rabdare sa imi explice de ce mi-a refuzat un lucru sau altul, si nu mi-a recunoscut libertatea de actiune si judecata decat formal ('credeam ca am vorbit deja despre asta si ne-am inteles ca nu e bine sa faci asta', sau 'credeam ca te-ai maturizat si intelegi acum ca ...'). Asta e o conceptie gresita, de ce isi inchipuie adultii ca ei au neaparat dreptate ? In momentul in care ei incep sa judece e posibil ca tinerii sa vada in anumite aspecte mai just decat noi insine (hey, cine e perfect?).
Daca ii lasi unui copil (adolescent) libertatea sa gandeasca si respectul pentru ideile lui, si in acelasi timp il ajuti cu experienta ta sa isi dezvolte viziunea proprie (dar fara a il forta in alta directie decat vrea el) nu vei intampina rezistenta. Adolescentii sunt foarte naivi si manipulabili, cu conditia sa o faci corect. Nici eu nici cunostintele mele nu am avut parte de crize adolsecentine.
De fapt e o problema generala a 'interzisului'. Oamenii sunt egali in fata legii si a lui Dumnezeu, ei au aceleasi drepturi, si nu ar trebui sa isi ingradeasca unul altuia libertatea. Legile si regulile sunt facute ca sa ii protejeze pe oameni de altii aflati in momente critice (in care e posibil sa fie periculosi) sau de ei insisi cand se afla in momente critice. De exemplu, sa luam alcoolul la volan. Daca n-ar fi nici o regula in acest sens, un om va bea si va conduce, fiind fericit ca poate sa se exprime in liberate. Presupunand ca face un accident, si omoara 3 persoane nevinovate, care probabil ca ii sunt cunoscute. El va regreta acest lucru, si chiar daca n-o regreta, intr-o zi altcineva poate sa ii omoare propria familie in acest fel. Atunci acel om isi doreste sa fi fost protejat impotriva actiunii soferilor beti, chiar a sine insusi, fiindca pentru cateva ore de veselie produci o suferinta imensa altcuiva.

Mai este un aspect, exista unele reguli absolut vitale (cum ar fi sa nu ucizi, sa nu furi) si altele care sunt niste conveniente fara prea multa importanta (sa nu mananci pestele cu cutitul, sa nu versi cafeaua pe fata de masa alba a gazdei, sa nu vorbesti tare in locuri publice, sa nu abordezi un stil de coafura socant ...). Un tanar poate judeca singur daca e just sau nu sa le urmeze pe unele din ele, si poate in mod justificat sa le conteste pe altele. Oare e chiar asa de important cum te imbraci, cum vrobesti sau cum mananci ? Mai importante sunt calitatile interioare, cum gandesti, cata compasiune ai, ce poti da altora. Daca 'interzisul' se extinde prea mult va fi contestat. Din pacate, cu energia tineretii, cand te 'ia valul' de contestare, nu te opresti din drum, si contesti si lucruri pe care mai tarziu le vei considera bune. Dar cel mai bine e sa ii lasi sa isi 'dea cu capul' si vor invata ce e peretele.

Desdemona
#28150 (raspuns la: #28140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scuze, scuze , Papadio, abia acum realizez... - de JCC la: 24/10/2003 03:07:02
(la: Diaspora.. sa fie chiar 2 tabere ???)
Papadio, mii de scuze, abia acum realizez ca esti un Papadioi si nu o Papadioara..
dar nu asta este important, ceea ce exprimi ma intereseaza.
pt. prima parte a mesajului tau, am sa-ti raspund in natura si stiinta, la subiect pentru ca ce scrii tu este veridic si interesant, poate interesa si pe altii, atunci sa-i facem sa profite :-)

da, am vorbit cu multi romani si am familie concernata
pot sa spun ca : romanii fugiti in 1944, 45 au fost bagati mai intai in lagare, supa populara, cate 30-40 intr-o baraca

Spui bine ca intre cei veniti in occident inainte de 1989 erau cei plecati "innot", mai erau si cei "cumparati" cu bani grei (ex mama mea), cei care erau tinuti ostatici in Romania apoi a fost presiune de la stat la stat (ex; un var mare sportiv cunoscut, avea sotia si fetita ostatec in Romania),
cei veniti in lada masinilor diplomatice, etc, etc

apoi cei TRIMISI, spioni, etc sau odraslele conducatorilor sau securistii si comunistii carora incepea sa le "miroase" o "epurare" eventuala si cum aveau stocul de dolari (nu castigati cinstit) plecau in misiune in strainatate cat mai puteau

Pe vremuri la Biserica Romana din Paris era plin din astia, au fost cazuri de incercari de rapire a "azilantilor"
chiar cazuri de rapire si omorare efectiva,
este una dintre cauze pentru care "veteranii" formau un cerc inchis in care noii veniti intrau doar prin recomandari de catre cei care le cunosteau efectiv familia

Inainte de perioada cu azilantii Cambodgieni si venirea lor in masa in Europa, aziulantii nu prea erau ajutati, aveau 3 luni un fleac in bani (o camera mobilata la al 7-lea etaj- de servitor) costa mai mult decat dublu si 3 luni cursuri gratuite sa invete limba,
erau gazduiti de Crucea Rosie in dormitoare de 40-60 persoane, paturi suprapuse, familiile despartite in dormitoare diferite,
scosi afara la ora 8 dimineata (chiar daca ploua, ningea sau ingheta) si puteau intra seara la ora 7 sau 8,
mancarea la supa populara, Crucea Rosie sau organisme caritative, erau imbracati gratuit (haine de a doua sau a treia mana) par organisme religioase. Ca azilant aveai tot ajutorul medical gratuit.

Daca aveai recomandare pt romanii deja in occident, daca veneai dintr-o familie cunoscuta de un "veteran" erai gazduit de romani, ti se imprumutau bani, te duceai la Biserica Ortodoxa Romana sau Uniata, gaseai ajutor, romanii, asa zis "veterani" faceau donatii la biserici in acest scop : bani, haine, mobile
erai recomandat sa obtii si serviciu, veneau cu tine la administratii sa-ti faci formele, te duceau chiar sa vizitezi orasul...

Mai toti au inceput prin a face menajul, muncitori, spalat geamurile,
paznici, spalat vasele in restaurante, pana cand si-au echivalat diplomele sau daca nu era echivalente, sa refaca cursuri sa dea examene si sa obtina o diploma din occident.

Era o viata grea, munceai greu si invatai in acelas timp, incercai sa ai o camera a ta, ca la Crucea Rosie, in dormitoarele lor, te demoralizai, erau multi plangareti, care vorbeau doar de ce au fost si au avut si nu erau capabili sau nu aveau caracterul sa lupte in occident

Trebuia o tarie de caracter si o vointa exemplara, pe langa credinta in Dumnezeu si convingerea ca daca tu te ajuti singur si Dumnezeu o sa te ajute.

Dupa ce te descurcai cu limba si aveai o diploma recunoscuta, iti gaseai un serviciu in specialitatea ta

Dupa venirea in masa a cambodgienilor in Europa, occidentul a luat masura precaritatii vietii azilantilor, si dupa anchete si verificari, aveai dreptul la un salariu minimal timp de un an, care putea sa-ti permita sa inchiriezi o camera mobilata cu alta persoana impreuna si sa poti manca acasa, sau sa stea toata familia intr-o camera.

au fost multe abuzuri imediat dupa 1989, "veterani" romani (cei veniti inainte) au gazduit si hranit romani ce soseau, au gasit casa golita la intoarcerea seara acasa de la serviciu,
sau banii imprumutati nu i-au vazut nici o data inapoi sau platiti in tara (caz dupa caz, cum era intelegerea)

toate astea au determinat instaurarea unei ne-încrederi, oamenii se fereau in plus, veneau puhoi, nu unul cate unul ca inainte
Sa fi avut banca Nationala si tot nu ti-ar fi ajuns sa "imprumuti" fara nici o garantie de a-ti vedea banii inapoi.

Insa un lucru este sigur, la revolutie "veteranii" din Franta, Germania si Italia au organizat prin Crucea Rosie, Lion's Club si Rotary Club ajutoarele masive pt. Romania.
#2034 (raspuns la: #2014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Expulzata de ziua ei... - de nadia la: 04/02/2004 12:56:58
(la: Romani in strainatate)
Da-ti-mi voie sa va spun istoria familiei mele cu statul german. Mama mea este de origine germana. Bunicii mei din partea mamei s-au "repatriat" in Germania in 1993. Sora mamei mele, cu familia s-au repatriat in Germania in 1995. In 1994 mama mea a facut toate actele necesare pentru emigrarea in Germania (sau, ma rog, "repatriere", avand in vedere ca este de origine germana). In 1999 am primit raspunsul statului german, negand repatrierea mamei mele, pe motiv ca nu are suficiente dovezi ca este de origine germana. Acum cred ca cazul nostru este la fel cu al Almei Stoica: parintii si fratii-germani; tu-roman... Ce sa mai spun? Trageti voi concluziile, ca eu nu mai stiu ce sa cred. Din pacate, mama mea a trecut in nefiinta acum aproape 3 ani si imi amintesc ca spunea intotdeauna ca singura ei dorinta este sa mai traisca destul cat sa ne scoata pe noi (suntem 2 surori) din Ro. Era o femeie foarte inteleapta si stia ca nu avem nici un viitor in Ro., mai ales cand ne vedea cat ne straduim si cat tragem sa facem ceva si degeaba; in schimb copii surorii ei din Germania, in 2 ani au venit in Ro. cu Mercedes-uri noi- noute, concedii in Italia, etc., etc. Acum eu incerc sa-i indeplinesc ultima dorinta, desi nu e Germania (nici nu cred ca conteaza pentru ea); eu locuiesc in Canada acum si tot salariul meu merge in Ro., la sora mea pentru actele lor de emigrare in Canada (e casatorita acum si au o fetita de aproape 2 ani); am amri sperante ca pana la sfarsitul anului sa-i am aici, cu mine. Alma nu e singura care are parte de astfel de tratament injust din partea statului german...
#8891 (raspuns la: #8714) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum exagerati ! - de valentina la: 29/02/2004 10:37:30
(la: Refugiat politic: de ce si cum ai fugit din Romania?)
"... Cu alte cuvinte, conducerea superioara de partid, in frunte cu Ceausescu, hotarase sa-si vanda pe bani grei concetatenii. Nu conta ca acestia erau romani, etnici germani sau evrei. Fiecare avea un pret. ..."

Sunt o multime de persoane emigrate care nu au avut asemenea probleme !
Sigur: si acasa la mine s-a prezentat "unul dela Securitate" , si atunci ? A venit, m-a intrebat daca vroiam sa "vorbesc frumos de Romania" si eu i-am raspuns ca nu puteam sa stiu ce o sa fac atata timp cat nu aveam un termen de comparatie: era prima oara ca ma duceam in Occident !
Dupa multi ani si alte persoane din familie emigrate ( si cu care eu nu am nici o legatura ) am adus-o pa mama mea. In termine materiale nu am pierdut nimic din ce a fost lasat in Romania.

Nu exagerati !
#10949 (raspuns la: #10916) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu stiu exact, parintii mei n - de Eda la: 04/04/2004 12:37:07
(la: Cu ce/cat va ajutati parintii pensionari)
nu stiu exact, parintii mei nu sunt pensionari si oricum nu prea reusesc eu sa-i ajut. Dar stiu ca mama mea cheltuie 150.000 pe zi, adica 4.500.000, din care nu plateste intretinere si telefon, etc. Asa ca, eu cred, ca vreo 250-300 $ ar fi de-ajuns sa traiesti decent in Romania. Dar cei batrani mai au nevoie si de medicamente, care uneori sunt foarte scumpe si asta afecteaza serios bugetul.
pentru parintii pensionari - de (anonim) la: 07/04/2004 04:32:36
(la: Cu ce/cat va ajutati parintii pensionari)
"Am incercat o discutie cu ei sa stabilim un buget, dar nu am ajuns la nici un rezultat"
Din pacate, de multe ori socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din tirg, asa ca nici bugetele prestabilite nu sint intotdeauna eficiente.
Eu am adoptat alta tactica: le-am explicat alor mei cum e traiul aici, cit cistig, cit platesc chiria, facturile, ce planuri de viitor am. Intr-un cuvint, le-am explicat ca am o viata pe care vreau sa mi-o implinesc aici, ca sint mai mult decit fericita sa-i pot ajuta, dar ca am anumite limite la care trebuie sa ma atin, daca vreau ca viata mea sa aiba o siguranta, de care, pe termen lung, sa poata profita si ei. Exemplu, masina pe care o priveau ca pe un lux, e in fapt o necesitate, pentru a ne putea deplasa la serviciul inafara orasului. Pentru a o putea cumpara, a trebuit sa intrerup pentru un timp subventiile trimise acasa. Concret, nu masina = nu serviciu = nu bani. In compensatie, incerc intotdeauna sa mentin ajutorul trimis inainte de sarbatori si de cite ori bugetul meu lunar mi-o permite ( o data la 2-3 luni 100 de euro si aniversarile cu nelipsitul cadou). Am incercat sa stabilesc o suma fixa periodica, insa neprevazutul nu se manifesta numai acasa, ci si aici.
Pe de alta parte, a-i ajuta in momentul in care au mai multa nevoie imi da mai mari satisfactii decit a le stabili o "pensie" care sa ii faca total dependenti de mine. Cel putin pentru moment. Rezultatul e ca mama mea, care n-a fost niciodata o buna finantista, a invatat sa aiba incredere in mine, poate mai multa decit cind eram acasa, si in loc sa imi ceara necontenit, intotdeauna imi expune problema si ma intreaba daca am posibilitatea de a o ajuta. Exemplu: necesitatea instalarii unei centrale termoautonome. Ezita sa imi ceara banii necesari, stiind ca ar reprezenta un efort deloc de neglijat pentru mine, dar modul in care i-am raspuns i-a intarit convingerea in viabilitatea teoriei mele. S-a creat in acest fel o relatie de preocupare pentru binele celeilalte in ambele sensuri, care nu tine numai de partea financiara si care permite intelegerea problemelor personale ale fiecareia si reactii pe masura.
Iar ceea ce e mai important, cred eu, e ca in modul acesta isi poate pastra ideea de independenta personala, nu se considera "intretinuta", stiind in acelasi timp ca la nevoie are un sprijin pe care se poate baza.
Pt. Belle - de Little Eagle la: 25/05/2004 20:49:21
(la: Cati dintre romanii plecati din tara isi fac meseria)
Draga sora scumpa si frumoasa,

Am sa-ti spun o poveste adevarata:
cred ca stii acum daca ai citit mesajele mele,ca iubita mea nasica a plecat in lumea spiritelor pe 13 Mai.
Ea m-a botezat in Romania.Mama ei este la fel nasa mea mare si este vara cu mama mea.Tatal nasei mele mari a fost un faimos inginer mecanic si inventator si mai mult de atat un faimos pilot de raliuri,vorbesc de anii 1904-1920,era prieten cu Victor Bibescu.Numele lui este Jean Calcianu si daca vrei sa stii mai multe il gasesti pe Google.
Aveam cred ca 1-2 ani

cand Unchiul Jean ma tinea in brate si la acea varsta desenam,desigur ca un copil mic,o masina cubica si ii spuneam"abla lu nenea Jan."Si el radea si a spus naselor mele ca voi deveni un artist cunoscut .
A murit de cancer.
A fost un mare pilot de curse si firma Reanault l-a angajat ca inginer si a inventat multe lucruri tehnice ce au dus la evolutia automobilului,apoi la un raliu ce l-a castigat la Monte Carlo(nasa mea mare inca are cupa de argint de
Grand Prix cu numele lui pe ea),a fost rugat de...Bugatti,marele constructor de masini in persoana sa lucreze pt. el si i-a dat cadou una din masinile lui personale.Un Bugatti.

Unchiul Jean(asa il numeam) a trait mult in Franta si Italia.Dar era un ...Casanova,iubea mult femeile si asa s-a pricopsit nasa mea mare cu surori vitrege in Franta,Italia,Germania si Elvetia...are 3 surori si 2 frati vitregi.
Cauta-l pe unchiu Jean pe google,cei din voi cu dragoste pt. automobil trebuie ca ati auzit de el.Vremuri trecute dar el le-a schimbat prin geniul lui.
Sa stii ca la 21 ani el a facut un record mergand cu masina inventata de el pe distanta Bucuresti-Paris in doar 44 ore!

Rodica,nasa mea mica care m-a botezat si a plecat pe 13 Mai,a avut diploma de universitate in istoria artelor,apoi a fost stewardesa in anii 60-70 la Tarom
apoi si-a luat diploma in avocatura si lucrat la tribunal in Bucuresti.Dupa revolutie s-a privatizat ca avocat al apararii desigur.
Sotul ei este Dusi(asa il numim in familie),pe numele real este Utiu Iuliu si a fost un f. mare fotbalist in Romania anilor 60 de nationala.A fost portar si jucat la Dinamo si la F.C.Constanta dar si in Belgia si Paris(F.C.Nantes).

A fost o vreme antrenor la cluburi de divizia C in Ro.
Asta imi e familia din Ro.
Un alt lucru ce spun e ca Nasa mea mare,mama Rodicai deseori a plecat la frati si surori in vizita chemati de ei.
Cu 40 ani in urma a fost curtata de Jean Negresco la Nice...celebrul propietar al faimosului hotel de super lux,cei care traiti in Franta ati auzit de acest hotel faimos,al romanului Negrescu.
Nasa mea l-a refuzat....dar au avut cateva sapt. fericite impreuna,el dorea si a cerut-o de sotie!
Fiecare cu drumul lui.Puteam fi azi in Franta de ex......de multi ani si f. bogat!
Nasa mea arata ca Bette Davies tanara.
.........................................................................................................................
In ceea ce ma priveste,criera mea a fost mereu de artist plastic,fie in Ro. fie aici in USA.
Aici am avut greutati dar le-am trecut,am studiat,am muncit pe rupte si inca o fac,poate nu pictez arta de galerie dar nu simt in mine asta,sunt un simplu artist ilustrator de reclame comerciale tv,nu ma supara deloc,fac bani multi si cu ei pot ajuta pe cei ce nu au.
In final imi place ceea ce fac si asta e important,nu regret nimic,nici o schimbare.
Am plecat din Ro. nu pt. un viitor artistic anume,ci pt. a fi liber,atata tot.Sa scap de Ceausescu si comunism.
Voi toti stiti prin cate am trecut,totul e adunat acum in buzunar si sunt multumit de soarta mea.

Draga mea si iubita mea Belle,atat am avut de spus deocamdata.
Voi reveni.

Te iubesc mult si din suflet,
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)




































































dubla cetatenie in Germania. - de lexou la: 15/04/2005 17:55:56
(la: Cedarea cetateniei romane ????)
Amalia Ring spune: "Statul german nu este de acord cu dubla cetatenie." -fals, sau in orice caz m'ar mira tare. Am o gramada de colegi/preteni plecati in germania si care au pastrat cetatenia romana. spun asta ca sa linistesc un pic tonul alarmist din mesaj.

interesant de stiut e de la CINE ai informatia aia.

te sfatuiesc sa verifici informatiile direct de la sursa, de pe siturile lor guvernamentale, sau daca nu stii inca germana sa rogi pe cineva cu asta (eventual trimite'ne linkul respectiv in germana, sint citiva cafenisti care stiu germana) acolo vezi egzact drepturile pe care le ai in germania, stii si legislatia se mai schimba, si nu asa, din auzite, de pe cafenea, de la altii care si ei sint si mai alarmisti...

nu de alta, dar ca sa eviti sa'ti creasca tensiunea si sa te agiti degeaba :)

regards
L
#43797 (raspuns la: #43623) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cheese cake ?! - de Honey in the Sunshine la: 25/05/2005 21:45:12
(la: Trancaneala Aristocrata "3")
Mama mea a facut una chiar azi... reteta tipica romaneasca...
E pentru maine, la scoala... O sa ne imbuibam la ora de germana...
Si ca sa va mai tai apetitul ... colegul meu suedez aduce chiftele (da, de carne) cu marmelada ...Cica e specific pentru Suedia...
Gee.. abia astept ...............
____________________________________
Der Zeit ihre Kunst, der Kunst ihre Freiheit
Rodica - da, ura e un cuvant prea mare - de horiatu la: 26/06/2005 16:04:25
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Cand am hotarat sa plec in Canada, procesul a durat un an. De la ambasada am fost sfatuit sa nu spun la numeni, si in primul rand nu la servici. Stiau ei de ce! Nu m-am abtinut si am spus la prietenii apropiati. Mama unuia din ei pe care o consideram ca pe mama mea (eu eram la el si el era la mine la ori ce ora din zi si din noapte - discutam filozofi si ne ajuram la proiecte - parintii ne tratau ca pe frati) mi-a zis: "nu care cumva sa faci prostia asta: adica sa fi tu gata sa-ti lasi tara ta care te-a format si crescut..." Personal cred ca printii si nu tara m-au format si crescut, si numai Dumnezeu stie cata rabdare au avut si cate lipsuri au indurat ca eu sa am de toate si sa invat sa-mi fac o situatie. Iar cand am avut dubii induse de "prieteni" si de faptul ca aveam impresia ca-mi pot face si acolo un rost (am intarziat ca prostul sperand patru ani de la revolutie) parintii mi-au spus "nu mai sta si astepta - noi am asteptat o viata si uite acum ca tot nu se scimba nimic! Cat vei putea astepta si tu, si cat vei avea optiunea sa pleci?"
Cum spuneam, odata ajuns aici mi-am facut un rost in sase luni, parca pocnind din degete, si asa sa intamplat cu toti venitii din romania pe care-i cunosc (nu chiar toti - uni din ei chiar in doua saptamani...) Daca regret ceva e ca n-am venit mai devreme. Si mult timp dupa ce am venit am avut cosmare ca ma intorc sa-mi vad prietenii si nu mai pot sa vin inapoi, tot asa cum mult timp dupa ce am terminat scoala am avut cosmare ca sunt scos ta tabla si nu stiu lectia.
Florin ne-a povestit cosmarul real al intoarceri acasa, si de la un cunoscut de aici care a scapat in cele din urma la timp in canada, cunosc cosmarul intoarcerii in romania cu banii munciti in germania.
Vreau sa reiterez aici fara sa ma refer la nimeni din cei de fata, prostia si invidia cu care noi - cei plecati, ne infruntam aproape de fiecare data cand intram in contact cu cei ramasi acasa. Este pote cel mai deszamagitor sentiment pe care il simtim cand revenim in tara. In rest nu mai conteaza nimic: nici gustul sarmalelor, nici cabana Zanoaga (care ori cum a devenit albie de porci inca dinnainte sa fi plecat) sau fustele scurte si cochete ale adolescentelor obrasnice si atatate cate starnesc amintiri din tinerete, amintiri ingropate de mult in societatea plata canadiana... Si inca sentimentul inutilitatii: dupa ce iti sacrifici cele trei saptamani anuale de concediu pe care le puteai face usor, ieftin si comod intr-o croaziera in Bahamas, si vi cu geamantanele pline de cadouri (eu n-am avut probleme cu bagajele, nici in germania si nici la Otopeni - poate daca veneam prin Madrid) si traversezi in zbor incomod jumatate de planeta pierzand trei zile din pretiosul concediu - toti se uita dezamagiti ca le-ai dat prea putin, ar trebui sa aduci o valiza la fiecare - si apoi sunt prea ocupati si multi nici n-au timp sa te vada. Sa va zic patania unui coleg care a venit val-vartej pt revederea de 25 de ani anuntata prin email de colegii din tara. Dupa ce a traversat toata Europa in masina ca fusese anuntat prea tarziu si nu gasase bilete de avion, i s-a zis ca unul din romani era in strainatate si petrecerea s-a amanat cu doua saptamani. Cum numesti asta?
#56825 (raspuns la: #56791) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O perioada din viatza mea am - de gigi2005 la: 01/08/2005 23:49:56
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
O perioada din viatza mea am locuit in cartierul Trivale din Pitesti. Vis a vis de blocul unde sateam eu era o familie cu care ma imprietenisem, mai ales cu doamna pentru ca ieseam cu catzeii impreuna la plimbare. Ea mult mai mare ca mine, aproape ca mama mea. Are doi copii:fata mai mare si baiat, ofitzer pe vas comercial.
Imi povesteste intr-o zi ce-a patzit cu fata. A cazut dintr-o data la pat. Slabea, ii era rau, parca era anemica. Nu mai putea sa stea in picioare de slabita ce era. Spitale, internari, fata sanatoasa tun, analizele toate bune... Cheltuie baiatul peste 1500 de euro cu doctorii, tot o afla ce are sora-sa... Nimic, ea era sanatoasa. Pana la urma o doctora de la spitalul judetean din Pitesti ii spune femeii sa mai incerce si in alta parte, sugerandu-i vrajitoare. Ea, credincioasa, se duce mai intai la manastire la Curtea de Arges, unde un preot batran ii zice: se rezolva si prin slujbe, dar mai bine du-te la vrajitoare. E mai rapida rezolvarea si ce e facut cu satana, tot cu satana se dezleaga.
Afla femeia de un "vraci" pe la Albesti, v-am spus de el mai jos, de i-a murit copiii si s-a potolit. Se duce cu fata mai mult moarta la el... I-a zis ca daca mai intarzia cateva zile fata murea cu zile...Cineva ii facuse s-o omoare, fosta nevasta a barbatului ei pe care acesta o lasase ptr ca bea foarte mult. A dezlegat-o cu greu, dar a pus-o pe picioare intr-o saptamana si pe urma s-a tot dus pe la el la doua-trei saptamani, tot i-a descantat, pana la urma a rezolvat-o. Acum e sanatoasa, are si un baietzel de 4-5 ani cred, ca nu i-am mai vazut din 2001 si il avea pe ala mic.
#62909 (raspuns la: #62907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DANIEL - de DIDINA la: 05/01/2006 10:19:24
(la: Minoritati)
Nu cred ca am afirmat nicaieri ca ar fi o "problema "ca o minoritate sa aibe constinta nationala e doar o constatare; tot ce am incercat sa spun este ca dupa parerea mea romanii o au mai putin decit alte natii; am cunoscut aici romani care si-au schimbat sau englezit numele, altii care se dau italieni sau francezi si afirma ca le e rusine sa spuna ca sint romani; majoritatea copiilor romanilor nu stiu sa vorbeasca romaneste; mama mea cu' o mie de ani ' in urma a lucrat intr-un birou unde era singura rominca si stii ce, a invatat ea ungureste; eu romanca fiind am invatat si eu ungureste de la prietenii unguri si pot sa-ti spun ca am avut prieteni a caror parinti nu stiau o boaba romaneste; mai tirziu am luat lectii de germana in speranta ca voi scapa de acolo; venita aici m-am straduit sa invat engleza si copilul meu spre nelauda mea nu prea vorbeste romaneste; si sa-ti spun drept prin asimilare nu am vrut sa spun nimic extraordinar ci doar invatarea limbii in tara in care traiesti; Aici in America multi spanioli par sa aibe aceasi atitudine, si stii ce pot supravietui fain frumos fara sa stie engleza; bineinteles e putin altfel aici fiindca e vorba de emigranti a caror copii vor merge la scoli in limba engleza si vor fi nevoiti sa invete limba dar te asigur ca majoritatea copiilor nascuti aici stiu si spaniola din familie si ca daca ar avea scoli in liba lor multi nu ar invata engleza;multi americani ca sa poata folosi minoritatea spaniola ptr afaceri invata ei spaniola; si bineinteles ca e cu totul altceva sa emigrezi undeva si sa trebuiasca sa inveti limba locului fiindca tu activ ai facut alegerea sa emigrezi si e cu totul altceva cind esti stabil intr-un loc si ca rezultat al unor manipulatii politice limba oficiala a a locului unde traiesti se schimba ; dar tot nu mi-ai raspuns de ce crezi ca America nu are o limba oficiala.
#98547 (raspuns la: #98505) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cand eram foarte mica si mama - de a_lex_is la: 12/02/2006 17:26:17
(la: Nu fiti victime ale modei!)
Cand eram foarte mica si mama mea vroia neaparat sa-mi cumpere ceva ce nu-mi placea, incerca sa ma convinga spunandu-mi ca e la moda. Raspunsul meu intotdeauna era :"moda o facem noi, si o sa port numai ce-mi place"
A dat la un moment dat cineva pe acest forum un citat, dar nu mi-l mai aduc bine aminte, oricum ideea era ca atunci cand hainele ies in evidenta, nu se mai vede persoana care le poarta.

Focul face apa sa zboare
'trudere, - de tomazian la: 17/01/2008 16:51:19
(la: Câini, căţei si căţeluşi )
de mic copil strangeam cainii vagabonzi de pe strada spre marea disperare a lui mamamare, care nevoind sa ma bruscheze, îi lasa la doi vreo doua zile dupa care îi "matrasea" pe undeva zicand ca au fugit. Era si greu la vremea aia, erau anii imediat dupa razboi, nu prea aveam nici loc si nici ce manca noi, dapai cotarlele.
Om la casa mea, am hotarat, ca doar acum acum credeam ca pot sa hotarasc singur, peste capul consoartei sa iau un caine. Era prin '75 si la toate incercarile mele de a deschide discutia despre un prieten patruped auzeam numai : la mine-n casa nu intra nici un caine (!!!). Asa ca de 1 Martie am dat 1000 de lei unei cucoane de prin Domenii (cred ca pe Sandu Aldea) pe un cocker bej cu pete albe, i-am legat un snur alb-rosu la gat si l-am prezentat ca martzisor. Din ziua aia am avut, si avem inca, in permanenta caine in casa.
Alegerea rasei s-a facut dupa un articol pe cae il citisem si de unde reiesea ca ar fi cockerii cei mai destepti caini. Cred ca autorul nu a avut nici un cocker, Snooky, asa se numea personajul era prost ca noaptea.
Dupa scurt timp am reusit sa o sterg in Germania si Snooky m-a urmat la fel ca intreaga familie. E drept ca el mi-a fost trimes ultimul cu avionul dupa cateva luni pentruca Lufthansa nu voia sa il ia in cala iarna.
In timpul cat a fost fara noi Snooky a stat la mama mea unde a trait ca un boier. Acolo erau trei copii mici care il hraneau toata ziua cu biscuiti. Asta i-a adus un surplus de greutate de care nu a mai scapat pana la obstescul sfarsit, adica pe la 12 ani, cand din cauza greutatii care apsa pe coloana a paralizat si a trebuit sa-l adormim. Adica eu a trebuit sa fiu de fatza, pentruca la treburile neplacute consoarta se face ca ploua.
Dupa doua saptamani a aparut dansa acasa cu un soricar luat de la azilul de animale. L-am numit Terry, asar era cu adevarat destept, dar ca toti soricarii tare al dracului si prea plin de personalitate. Cu toate ca era de doua palme ar fi vrut sa incalece toate catzelele de prin imprejurimi. Din cauza asta a trebuit sa innaltz gardul la casa si tot reusea sa se strecoare, nu stiu cum cand simtzea "chemarea". Asta a poposit si el 12 ani la noi si dupa ce s-a dus eram hotarat sa inchei capitolul "caine" cand iar dupa 2-3 saptamani a facut cocoana o vizita la azil si a aparut acasa cu o dama, un wolf-spitz gri pe care a prezentat-o drept Kira. Kira e si acum la noi, are cam 12 ani si da semne de "oboseala".
Dupa ea nu stiu ce va mai fi, amandoi suntem destul de in varsta....
tiganii,aurul si diamantele - de iancu-samson@orange.fr la: 21/01/2008 23:45:23
(la: tiganii,aurul si diamantele)
Mi-am imbratisat copii si pe mama mea.O mare parte' din aur am vandut-o si le-am cumparat imediat un apartament la Craiova.Mama m-a rugat sa-i cumpar si ei o casa la Patrosani.Acolo mai traia ultimul din fratii ei Samson Gheorghe (Ghita).1992 a fost anul in care ,orice cetatean roman putea sa vanda la banca orice cantitate de aur avea.Eu am vandut aproape 6 kg,aur pe care l-am recuperat din Germania de Vest.Alta parte de aur a ramas in acelasi loc unde descoperisem comoara.Cine a fost bogat pe timpul lui Ceasescu?S-au imbogatit foarte repede ce'i care au intrat imediat in miezul politicii.S'au delapidat sume uriase de bani direct din banci.S-a nascut imediat o noua generatie de excroci,exemplu (caritas).Romanii aratau ca niste fantome!mi-era rusine sa mananc la un restaurant,s-au sa aduc mamei si copiilor plase cu jucarii si mancare.Vedeam pe ce'i sarmani cum sufera,fara ajutor si fara sprijin.S'au licitat restaurante,hotele,fabrici si uzine pe hartie colorata!!!)licitatii cu sacii de bani umpluti cu ziare taiate la dimensiunea bacnotei:deasupra maculaturii existau doar cateva smenuri de bani adevarati care convingeau orice comisie de licitatie.Mafia adevarata abia acum incepe sa se organizeze,rapid si eficient.Nu sant putini din ce'i care si-au amanetat casele si masinile pe o suma derizorie !!!)Dobanda a fost si este de 50% la fiecare luna,apoi daca nu plateau,munceau si muncesc ani fara numar pentru camatari.Oare notarii care au acceptat sa legalizeze niste acte de vanzare,n-au stiut niciodata de aceste dobanzi?N-au inteles niciodata mecanismul?N-au citit niciodata durerea de pe chipurile celor indoliati pe viata?Eu sant convins ca au stiut in permanenta,ca fiecare semnatura valabila pentru acelasi camatar,inseamna condamnarea la moarte a unei familii de romani.Ce dreptate sa aibe romanul care nu mai are nici dupa ce bea apa?Fara casa,fara masa,fara munca ,pe majotritatea ai vezi disperati de viata,gata oricand sa se transforme in camicaze.Dar cu toate aceste probleme,romanul este o rasa foarte rezistenta la aceste boli sociale!!!)Este capabil sa-si reia de mai multe ori viata de la capat,culmea ironiei,nu oboseste niciodata!!!)De ce nu oboseste romanul niciodata?Vreti sa va spun adevarul?Adevarul,adevarat? Pentru ca romanul de la Burebista si pana la Ceausescu ,a murit de mai multe ori si de fiecare data s-a nascut mai jmecher!mai hot ,mai corupt si mai inteligent.In occident si in alte tari de pe planeta,n-ai sa intalnesti vre-odata un roman bolnav de analfabetism!!!)n'ai sa intalnesti straini,care sa vorbeasca atatea limbi straine ca romanul!Din patru romani,trei vorbesc italiana,franceza si engleza.Al patrulea vorbeste doar romaneste si ruseste.kak tibia zavud?Menia zavud,SAMSON.
#277211 (raspuns la: #277125) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fa-ma mama bob uitat - de cosmacpan la: 16/06/2008 21:28:43
(la: santaje)
si m-arunca sub un pat
sa uit lumea ca e rea,
vai de mama mea...

da ce s-ar face viata asta fara magarii...ca doar nu se poate numai cu celelalte animale de la casa omului...fruntea sus, punga-n saltare...de nu tu, altu la rand...bacu trece...notele raman...
#318354 (raspuns la: #318347) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cerpiperat... - de monte_oro la: 02/10/2008 00:17:38 Modificat la: 02/10/2008 00:20:21
(la: Straini care isi ''cumpara'' romani...)
Eu am impresia ca tu ai, de fapt...vreo 18 ani... interiori de viata... Te miri de "ape ude" si descoperi "roata" in orice gand de-al tau... Nici mama nu are pensia pensionarului din Germania sau Elvetia... Oare de ce nu ma mir?... Simple paralele, pline, intr-adevar, doar de spatii goale intre ele... Astea iti sunt dilemele... Iar Patapievici a scris chestiile alea acum un deceniu si mai bine... cand ii scria... revoltat, in stil cioranian, lui Paleologu... Dar informatia circula greu zilele astea... stiu... Sunt frecventele Schumann in crestere... si se schimba polii magnetici...
*** - de bea_ravasz la: 12/05/2010 15:10:13
(la: viata romanilor din germania)
Buna,

Sunt recent sosita in Germania pentru a sta alaturi de mama mea, care este stabilita in aceasta tara de cativa ani.Doresc sa aflu care sunt pasii de urmat pentru a ma putea integra.Locuiesc pe langa Bonn.Mi-ar face mare placere daca as putea sa cunosc pe cineva in aceasta zona pentru a-mi putea face cunostinte, prieteni.
#541028 (raspuns la: #519408) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
da, numai indemnuri si sfaturi de bine..offf - de cosmacpan la: 10/12/2010 07:39:40 Modificat la: 10/12/2010 07:45:01
(la: Petiţie)
ma mancara radacinile de prin curte ca sa vad si io cum ii cu totalitarismul bunului simt si sa vad cum se naste si cum se dezvolta o astfelde intreprindere si ce facui...vai mama mea...
no Bubu imi spune ca nici pastrama de capra raioasa nu/i de lesat si nu/i de colea...
iar Olimpianul Montes imi sugereaza ca viata merita traita indiferent de cate urdori te/ar apasa...
oh da, oh da BM graia si-si ascundea suspinul
iar Murafa din dreptul lui se chinuia cu pinul...
"la pinul ce rasini facea
se strangeau drepturi, drepturi
iar stangul nici nu reusea
sa cada/n aste cercuri"...mda...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...