comentarii

ce faci cand te simti singur


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Singurele boacăne pe care mi - de Kon Stantin la: 11/12/2005 10:33:09
(la: Ce de prostii mai faceam in copilarie!)
Singurele boacăne pe care mi le amintesc acum sunt pe repede înainte:
1: m-am născut (cea mai mare boacănă a copilăriei mele)
2: mi-am dorit să am şi eu doi părinţi, ca toţi copiii (vise de copil)
3: am sărit de la balcon (nu vă speriaţi: zece ani, etajul I, punct de aterizare, o movilă de pământ proaspăt descărcată sub balconul meu)
4: m-am apucat de fumat din fragedă pruncie (9-10 ani)(Carpaţi fără filtru - nu a fost ultima ţigară, dar deşi am de trei ori şi mai bine vârsta de atunci îi simt şi acum gustul). Nu regret de loc acestă năzbâtie.
5: am visat
Referitor la singurăate. - de yonten la: 03/01/2006 11:51:14
(la: SINGURATATE)
Liana, nu înţeleg prea bine dacă singurătatea te îngrijorează sau ai ales-o în mod deliberat. Este suferinţă sau reverie? Sau amândouă în acelaşi timp?
Impresia mea este că te-ai constituit singură prizonieră solitudinii, iar acum începe să-ţi devină dezagreabilă. Te întreb numai, deoarece se simte o oarecare incoerenţă în stările tale.
În cazul când e numai o simplă tentativă literară, nu ţine seamă de întrebările mele.
Daca tu simti ca ai pitici te - de Jozzy la: 19/03/2006 11:16:37
(la: viata pur si aimplu)
Daca tu simti ca ai pitici te-ai putea duce la un psiholog. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Consider ca iti dai seama de deosebirea dintre psihiatru si psiholog...la psiholog totul decurge sub forma unor discutii frumoase prin intermediul carora iti transmite sugestii pentru a te ajuta sa iti schimbi singura ce nu iti place. Acum depinde de tine sa fii fericita. Ai putea sa te gandesti in primul rand ca te poti bucura de orice din jurul tau...o poti lua altfel: ai o cariera, ai un sot, un copil! E o viata implinita,insa depinde de tine cum vezi lucrurile. Eu consider ca multe idei sunt preluate...practic, pur si sipmlu invatate. Suntem obligati sa gandim intr-un anume fel prin educatia parintilor, cea sociala si cea scolara care in primul rand ne impun respectarea unor reguli. Cine nu gandeste asa e considerat nebun, nu nonconformist. Aparent chestia asta nu are legatura cu viata de familie dar multe aspecte se regasesc intr-o mare masura.
#112194 (raspuns la: #111779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si singur si cu prietenii - de rayro la: 31/03/2006 13:34:22
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
E important sa te simti bine in ambele ipostaze.
Cand esti singur sa te poti bucura de faptul ca faci ce vrei fara a da socoteala nimanui. Fara a te gandi ca cel de langa tine s-ar putea intrista ca n-ai chef sa vorbesti in acel moment, de exemplu. Pe de alta parte o iesire cu prietenii este minunata. Daca se intruneste un vot majoritar pentru un chef, e pacat sa il ratezi. :))
Intamplarile de acest fel le primim cadou. Depinde de noi daca stim sa le pretuim sau nu pe fiecare dintre ele.
E trist insa cand cauti o gasca cu care sa iti imparti singuratatea sau dimpotriva, sa refuzi oameni dragi pentru ca tu ai chef sa stai cu nasul doar in carti.
Cred ca trebuie sa pastrezi echilibrul si sa iei ce ti se ofera.
Ma simt dator sa ma explic - de Viorel_Anghel la: 20/04/2006 19:24:13
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Mai demul am citit ceva scris de D-l lazar si am fost indignat in sinea mea:cum ca la romanica nu poti duce ceva la bun sfarsit ca se gasesc destui sa iti puna bete in roate sau sa te scarbeasca.
Am ajuns sa ii dau dreptate pe pielea mea.trist dar asta e.
Se spune ca desteptii invata din greselile altora iar prostii din greselile lor.
Asta e am fost un prost.
Am intrat in lumea foto acum jumatate de an ca sa zic asa ,cu toate ca fotografii fac de 22 de ani dar nu integrat in comunitatea foto ci ca solitar.
Am cunoscut cativa oameni care mi-au marcat drumul in arta foto,Cristian Chitaru,Ioan Ciobotaru ,Trestian Gavanescu si Florin Constantinescu.
de la fiecare am invatat cate ceva,fiecare mi-a marcat evolutia prin ceva.
Adunanad sfaturile si modul lor de a fi in fotografie am reusit sa imi fac un stil propriu ,fara insa a copia pe vre-unul din ei..
Am ajuns ca la 6 luni de activitate bazata pe studiu,compozitie si mesaj in foto sa am onoarea ca D-L lazar sa selecteze una din lucrarile mele la Salonul de la Craiova la prima mea participare in lumea foto si sa iau o mentiune la tema libera.
In paralel cu asta am deschis un forum foto Agorafoto.com pentru a simti ca adaug si eu o picatura in pocalul artei foto din romania.
Am simtit ca asa ma implic si ajut la dezvoltatea artei foto.
Am deschis aici si singura scoala foto online cred din Romania bazata pe interactiune directa cu userii.
Am cautat ca zapaugul sa fac o echipa de moderatori de prestigiu daca se poate astfel incat numele si valoarea lor sa dea tonul forumului si sa aduca useri din toate categoriile si nivelele.
Am separat userii pe clase de valoare nu ca discriminare ci ca sa decelam nivelul discutiilor astfel incat nici incepatorul dar nici avansatul sa nu se simt prost.
sa nu amestecam un portret de concurs cu gandacul prins pe cartofii lu bunica.
Am fost acuzat de incepatori de discriminare.
Am incercat ca la sectiunea avansati sa am moderatori cat mai de prestigiu sa aiba nivel si sa poata gestiona bine temele.
a fost bine la inceput apoi pe motive de timp liber putin se dilua rau .
Am incercat eu sa suplinesc asta si am fost acuzat ca nivelul meu a alungat avansatii.
Am renuntat la reclama pe bani a firmei F64, bani cu care forumul se putea autointretine,am preferat sa platesc eu mai departe numai sa dam un premiu motivant e drept valoare mica dar totusi motivant la concursurile foto.
Am stat noptile cu adminul de soft sa urmarim vesnicele amanintari de hakereala care apar in romanica daca scoti capul prea mult intr-un domeniu unde sunt cateva forumuri care pretind ca detin monopolul absolut.
In ultima vreme am fost abordati intr-un mod care m-a determinat sa renunt.
ca exemplu: construiesi o masina si la urma ti se sugereaza ca nu dai bine la volanul ei ca e pacat de masina cu asa un sofer.
am fost bun la ridicarea forumului ca apoi sa primesc tot felul de observatii cum ca nu ma port ca un admin ,cum ca imaginea mea reflectata pe functie nu e tocmai buna ca trebuie sa imi reviziuesc postarile si cratimele din texte
Am fost catalogat un fel de becali.de ce nu stiu.
poate ca tre sa ai fata de fraier daca te bagi pe banii tai la asa ceva.
Am realizat tot pe banii mei siteul Clubului foto Dan Mihai Calinescu din Craiova.
la finantari sunt bun la postul de admin nu prea.
Am fost acuzat ca am facut forumul ca sa ma dau sef.
daca vroiam sa ma dau sef mai luam toate deciziile ce tineau de forum prin vot?
nici rank-ul la useri nu se facea prin vointa mea.
echipa de moderatori vota si majoritatea decidea.
Eu sunt satul de sefie in firma mea.nu am complexele subalternului.
Vazand atmosfera si hartuiala la care sunt supus de ceva vreme si de cine de cei din preajma mea care trebuiau sa puna umarul sa faca ceva bun in forum ca erau destule de facut nu ramasesem eu problema forumui acum ceva vreme am propus celor in cauza: ma fratilor eu ma pot retrage,il preluati voi?
Nimeni nu a vrut sa se bage.
Acum la ultimul val de critici strict personale la adresa mea nu am mai rugat pe nimeni.
L-am inchis si am ramas cu gustul amar de romanica.
Pot fi judecat ca l-am inchis asa cum ma judec eu ca am avut initiativa de a deschide un forum foto.
injurati-ma dar am obosit.
nu am vrut laude,nu linguseli.
stric o atitudine neutra am cerut.
nu se poate la noi.
la noi se cunosc doua stari: linguseala sau critica.
Sunt un om foarte ocupat si totusi am tras de acest forum si de nivelul lui.
dar sa mi se spuna ca reprezentand vocea mai multora,decizia este ca eu distrug forumul.........
asta e prea de tot.
neglijezi afaceri ,amani intalniri,neglijezi familie sa stai pana la 2 noaptea sa trudesti la un forum ca sa mi se spuna ca nus cum le leg eu in fraza si nus cum comentez o poza si ca asta duce forumul in jos ...e deja prea mult pentru mine.
efecetiv am renuntat si gata
sa faca altii mai bine ca mine ca eu nu am mai corespuns la un moment dat.
iar cand rog moderatorii sa aiba si ei o activitate constanta ca se plang userii ca sunt uitati in topic mi se spunea numa ca : nu suntem pe bani la tine in forum.
degeaba incerci sa le explici ca nu eu reprezint forumul ci comunitatea din el.
In romanica ca solitar ai succes nu poti crea o comunitate ca se gasesc sa iti sara la beregata destui.


Singuri..Platim cu totii impozite..? - de sarsilovici la: 22/07/2006 01:02:08
(la: solutii pentru singuratate)
Mai fratilor da noi nu suntem singuri...daca suntem angrenati in socitate si muncim ca sa traim platim macar impozite..
Daca vrea cineva sa faca apologia singuratatii..e liber...
Eu m-am bucurat cand am descoperit site-ul asta ...Eram mai mult decat varza cu psihicul..
Si prin povesti si alte comentarii mi-am revenit...
Cine zice ca viata e dreapta? A intrebat cineva ce e viata? Mai prietenilor tebuie sa traim cumva, si nu ca legumele, macar asa mai comunicam pe marginea unor texte, mai citim,...
Eu am in plan sa-mi fac o biblioteca..Da o voi face dupa ce voi citii cartile din ea..Asa ca am doar pentru vreo 3 rafturi mai dolofane...
Cartea e buna pentru orice..Noi sa simtim....
Singuratate..? E urat cuvantul...
Eu am invatat demult sa nu ma mai sperii de cosmaruri..Deja cand visul noptii e prea urat subconstientul spune ca nu-i real si ma trezesc..Cu inima stau inca bine...Cine a spus de singuratate..? O pritena m-a injurat odata si m-a abandonat pentru ca eu stiu sa fac doar povesti triste...Da e vina mea ca e asa..? Daca eram prefacut le influntam spre bine..Da de ce sa mint..De ce sa imi mint prietenii? Cu toate cand am spus adevarul am pierdut tot..Si..Acum nu mai vreau surogate, nu vreau copii de mucava..M-am deprins sa le miros...
Hai sa va zic care e strategia mea: sa simt omul, sa vad daca face eforturi sa ma inteleaga, daca e fals, daca merita, daca sunt prea mult pentru el renunt...
Compromisuri...
Nu vedeti ca fiecare isi propune ceva si ajunge pana la urma in alta parte...
Nu am sfaturi pentru cei singuri..Eu sunt unul din ei si ma lupt zi de zi sa gasesc solutii..Cei de la Vama Veche au un cantecel Epilog...
Pentru cei care au inima sa nu uite niciodata de comoara lor..
La mine e asa: am bun simt si - de mya la: 03/08/2006 20:36:10
(la: Sa fii sus da fara sa stii toate treptele pe care ai urcat...)
La mine e asa: am bun simt si amabilitate pentru toti si pe urma primesc automat ceea ce trimit. Daca e vreunul nesimtit il pun la punct din prima, dar nu dur decat cand e prea mitocan. Daca insista, incerc sa-l evit pe cat posibil. Iar daca nu se poate ca deh...asa e viata, ma port cat mai frumos cu el in continuare si dupa un timp "se prinde" ca nu-i sunt dusman si ma lasa in durerea mea. Dar mai bine renunt si il evit, ii dau lui satisfactie si-l las in mocirla lui. Unora le place asa de mult sa stea in mocirla ca nu poate nimeni sa-i convinga ca exista si altceva pe lume decat ce stiu ei. Nu mai zic ca nu concep ideea ca tie nu-ti place mocirla lor deloc.

Se zice ca trebuie sa ajungi sa-i iubesti pe toti oamenii ca doar sunt toti un fel de frati ai tai ... doar ca-i mai bine ca pe unii sa-i iubesti mai de la distanta :).

Nu sunt parsiva (nu am inteles chestia asta cu parsivitatea din textul tau, la ce ar folosi in fond...). Poate in Romania sa tina ca acolo totul e pe dos, insa in tarile normale nu merge ca iese la iveala pana la urma si e urat, te cam faci de cacao si ramai singur.
Prietenii - nevoia de a simti ca traiesti - de clod la: 09/10/2006 19:51:31
(la: Prietenia in zilele noastre)
Prietenii (ca si darurile) trebuie meritati. Prietenia e o forma speciala de dragoste neconditionata, tu daruiesti, nu faci sacrificii, nu ceri servicii la schimb. Daca spunem: m-a tradat, am facut atatea sacrificii si uite cum mi-a multumit,... inseamna ca e o simpla relatie de intrajutorare, e un contract de servicii intre doi oameni, dar prietenie nu e! Eu am prieteni si prietene, nu prea multi, dar exceptionali. Le daruiesc totul, dar nu am considerat ca totdeauna sunt datori sa ma ajute, nu judec asa o relatie de prietenie. Nici nu cer permanent ajutorul lor (e o forma de respect!), iar daca ma ajuta, este alegerea lor. Un prieten nu e dator sa ne care sacul nostru cu greutati, nu trebuie sa ia hotararile dificile in locul nostru, si nu e obligatoriu sa fie totdeauna de acord cu noi. Prefer sa aiba o alta parere, dar pornind de la aceleasi principii de viata si aceleasi valori. Prietenii mei sunt bucuria mea de fiecare zi, placerea de a vorbi despre multe, da a face lucruri deosebite impreuna, de a plange impreuna cand sufera unul, si de a te bucura. Nu a trait nimeni senzatia ciudata ca nu poti sa te bucuri de ceva daca esti singur? Avem nevoie de martori ca sa simtim ca traim.
ce simti cand pierzi un prieten si de multe ori el nu simte... - de foarte_simplu la: 21/08/2007 01:24:35
(la: MI-E DOR DE "UN OM")
Nu am stiut pana acum ca mai exista o alta persoana care sa simta acelasi lucru ca si mine despre o prietena si nu numai....uneori sunt momente in care duci dorul persoanei care stii ca ar fi fost cu tine mereu...si ca o singura privire si stiai urmatorul pas pe care avea sa il faca...e greu sa pierzi un prieten,dar si mai greu e sa uitzi motivul pentru care l-ai pierdut...de ce te-a dezamagit...gresesc?
Nastase, scriitor pe banii nostri - de Michaela la: 04/09/2003 11:52:11
(la: Nastase, scriitor pe banii nostri)
Mi se pare absolut normal ca dl. premier sa-si publice "operele complete" pe bani publici...doar nu credeati ca din "micul" salariu de premier poate face asa ceva... iar sponsorizarile ... astea pot fi luate drept "cadou", " mita" etc ...se pot interpreta ...Un singur lucru nu inteleg: DACA TOT A TIPARIT CARTEA AIA (CU TITLU ff original !!!!!!) DE CE OARE NUMAI CEI DE LA GUVERN AU DREPTUL SA O "uzeze exclusiv"?????
Da' oare le ajung 1000 de bucati ? Or fi suficiente ? Poate vor trebui sa se inscrie pe liste de asteptare bietii membrii ai guvernului pentru a citi ceea ce e doar pentru uzul LOR si nu al restului lumii...Poate senatorii si deputatii se vor simti frustrati ...bietii de ei nu vor avea acces la dezlegarea pe care ilustrul nostru premier sigur o da in carte aspura acestui mister " Incotro te duci tu Europa " ...ca sa nu mai vorbim de restul Europei ...care habar nu va avea incotro se indreapta...
PROPUN ca dl. premier sa tipareasca si editia intr-o limba de circulatie internationala si sa o trimita la PARLAMENTUL UNIUNII EUROPENE ca sa stie si ei incotro se duc ...
de ce realizarea pe plan prof - de ariane la: 22/09/2003 15:40:13
(la: Iubire...liceu...parinti...viitor)
de ce realizarea pe plan profesional?!oare pentru a ne realiza profesional ne-am nascut?!incerc de fapt sa imi raspund mie insami.Mi se pare ca incercam sa ne ascundem, sa ne indepartam de noi,de cei din jur,de adevar.Am uitat sa ne bucuram de lucrurile simple,banale.In metrou,troleu vad mereu aceeasi imagine:oameni tristi,atat de straini unii de altii incat tot singur te simti si te rogi sa nu ti se intample nimic fiindca oricum nimeni nu ne va ajuta,vor privi scena de sub o masca impietrita de prea multe ganduri,nemultumiri,frustrari,ambitii mediocre.In bucuresti ma simt o straina printre alti foarte multi straini.Si atunci ma intreb daca nu cumva ar trebui sa-mi doresc sa devin OM si sa traiesc pur si simplu.
Hmmmm - de dogmatic la: 23/09/2003 05:43:46
(la: Viata gay romaneasca)
Hmmm...Istoria Spartei NU, dar genetica din plin. De profesie sunt psihoterapeut dar la baza medic. Nu afirmam nefondat ci in PURA cunostinta de cauza. Fara sa iti dai seama, te invarti intr-un cerc vicios. Cu ei nu ai nimic in general dar cu cei ce reprezinta un potential pericol pentru copil ai. De orice natura ar fi ei casatoriti ori ba, singuri ori in cuplu, rasa gay de regula, nu are de a face cu pustimea. Acea deviatie de comportament este denumita, precum stii deja, PEDOFILIE. Desigur ca te-ar mahni alegerea fiului tau. Este si normal sa reactionezi astfel! Din pacate, oricat de mult ai incerca sa eviti anumite greseli, indubitabil, vei face altele. In fine, aici este vorba de o discutie de principiu, nicidecum in mod particular de fiul tau. Am inteles punctul de vedere si nicidecum nu am ignorat ceea ce ai scris in primul mesaj. Doar ca am expus din alt punct de vedere ceea ce am citit. Dehhh ...defect profesional! Cat priveste Istoria Spartana, am idee despre evenimente dar acest lucru este doar o relatare a unor fapte. Ar fi pacat sa ignori dovezile stiintifice in acest sens. Este, practic, demonstrat ca homosexualitatea are in mare parte cauze genetice si in cele din urma un cumul de factori educationali. Departe de mine sa te jignesc in vreun fel...totusi, priveste adanc si sa nu te sperii cand vei descoperii latura feminina a personalitatii tale convietuind (procentual) cu cea masculina. In cazul LOR balanta se inclina nedrept, influentand instinctele. Intr-adevar, este impotriva firii. Este parte din viata, totusi! Sper sa nu fi inteles gresit violenta din cuvintele ce le-ai folosit: "impusca in interesul societatii, lighione, etc..", care ma fac sa simt o inversunare nefondata asupra ideii. De regula acest lucru se intampla cu persoanele ce nu pot intelege fenomenul sau cu cei care isi pun la indoiala barbatia. NU este necesar sa cunosti in profunzime ci numai sa tolerezi, asa cum si eu am inteles. Nu este o rusine sa afirm ca cei mai buni prieteni ai sotiei mele sunt cateva cupluri de gay. Vei fi surprins cata inteligenta, sensibilitate, simt artistic si mult bun simt poate sa incapa in acest gen de oameni!
#367 (raspuns la: #356) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Spre sanjuro - de Alice la: 07/10/2003 09:12:27
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Cei ce spun ca exista singuratate "voita" n-au simtit-o niciodata. Adevarata singuratate, draga sanjuro, e atunci cand sufletul omului nu se mai regaseste nici in el insusi, nici in oameni, nici in Dumnezeu.
Vulturul era metafora raului din sufletul meu. Vulturul asta inca nu exista.
Parerea ta? O respect!
Abia cand sufletul cuiva razbate, oricat m-as apara, pana la mine, ma apropii de el si-i soptesc:
"Lumina ce-o simt
navalindu-mi in piept cand te vad,
nu-i oare o farama din lumina dintai
din lumina aceea insetata adanc de viata?"(un Blaga usor descompus de memoria-mi ruginita)
Daca raspunde, well, nu mai sunt singura.
#858 (raspuns la: #855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa stiu...sa nu lamuresc...dar simt - de manole la: 07/10/2003 15:23:56
(la: Firmituri de poezie)
Sa ma-ntristez...asa deodata...ar fi prea mult si prea deodata...Inteleg ca te impaci mai mult decat bine cu metaforele si e frumos ce spui...e frumos ce spuneti desi adjectivul asta mi se pare atat de gol...cat despre batalioanele de ganduri inzestreate cu vaz...s-a intamplat sa ma atace , s-a intamplat sa simt chiar si pt putine clipe cum rad de mine , cum fura din mine si se duc...
#868 (raspuns la: #802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
murim singuri - de sanjuro la: 09/10/2003 01:43:57
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
Murim singuri, Alice. Poti sa fi inconjurat de cei dragi, dar tot singur mori. Cu toate stelele faclii, si tot pasaretul din lume...
"Nu mi-e teama de moarte, ci de vesnicia ei" spunea cineva...Pentru ca dincolo nu ne asteapta nimic. Cel mai dureros lucru insa este ca aflat in clipa mortii sa-ti dai seama ca n-ai trait cu adevarat.
Ciobasul isi indeplinise misiune? Care? Eu in locul lui as fi infruntat pe ceilalti doi ciobani cu bata sau baltagul in mana, alaturi de cainii mei "barbati", si i-as fi ingropat apoi la loc cu verdeata. Atunci misiunea mea ar fi fost indeplinita: doi nemernici mai putin! Poate suna cam dur, dar...asta e!

sanjuro
#921 (raspuns la: #920) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Simti tu ce simti... - de ofemeie la: 14/10/2003 10:08:03
(la: Sa simti ca simti! (pledoarie pentru muzica))
Dar sunetul muzicii in contopirea cu universul timpanelor,i-l simti?Alexandra
#1303 (raspuns la: #1267) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E greu de dat sfaturi.. Imm - de JCC la: 15/10/2003 07:18:27
(la: Uitarea de sine sau pierderea identitatii)
cand nu cunosti toate amanuntele, e greu de dat sfaturi.
daca vi cu economii din occident, ca sa poti asigura in Ro o viata confortabila, daca mai ai plin de familie si sunteti foarte uniti, daca n-ai de facut hartii administrative, ar mai merge
dar daca o sa te gasesti singura in romania si nu poti astepta ajutor si prezenta de la nimeni acolo, chiar daca ai economii confortabile,
o sa fi chiar ca intr-o padure

oameni care au ramas acolo, s-au schimbat mult, chiar si prietenii, au trait altceva decat cei plecati in occident, se zbat tot timpul sa razbata, sa traiasca si de multe ori nu mai vorbim de confort.
o sa fi privita ca "americanca" ce vine la ei..

n-am trait aceleasi lucruri, n-am mai trecut prin aceleasi probleme, nu mai avem aceleasi preocupatii

nici in occident nu e usor, te zbati mult pana sa razbesti, dar o data razbit nu este repus totul in cauza

ne e dor la toti de unde am copilarit si n-o sa putem uita nici cand, dar cum spunea alice cred o sa ne simtim straini de toate, nu la noi acasa, nu cu obiceiurile noastre din viata noastra de acum

ne ducem cu sperante, dar dupa un timp de 2-3 saptamani, vrem "acasa", acasa la noi

primii ani in occident sund mai grei, depinde si de tara unde ajungi si de posibilitatile ce le ai sa te integrezi repede,
sa-ti faci repede adevarati prieteni printre localnicii tarii, sa te simti la tine acasa...
daca ai toata familia cu tine, parinti, frati si surori este ideal, daca nu tanjesti mai mult.

depinde mult si de tara unde traiesti, prieteni din USA imi spun ca e greu la ei sa te imprietenesti cu localnicii, sa contezi pe ei
in tarile latine pare mult mai usor, mai ales daca se au loc casatorii cu un (o) localnica

romanii intre ei, in occident, fac mici "bisericute" si cate o data esti admis mult mlai greu in ele decat comparat cu localnicii

toate astea sunt relative, depinde de tara, profesie, caracterul fiecaruia si de o oarecare sansa
trebuie sa mergi inspre oameni, sa nu astepti sa vina ei la tine, dar sa ai si sansa sa mergi bine, sa cazi pe bunii oameni si pe cei care merita sau corespund asteptarilor tale

Imm, nu lua nici o data o hotarare definitiva, fa o incercare la "batranete" jumatate de timp unde esti si jumatate de timp in romania, decizia o sa vina normal pe urma

daca vrei sa mergi in vizita, du-te linistita, cu sufletul deschis si ia oamenii asa cum sunt pe acolo, incearca sa-i intelegi de ce au devedit asa, ca viata nu le-a fost tot timpul usoara..
nu-s aceleasi valori de evaluare.. din pacate si din nefericire

cumperi 2 cartuse de tigari (400 tigari) si dai 80 de euro, sunt multi in RO care n-au suma asta pentru toata luna sa traiasca, asta este cel mai banal exemplu, dar poate fi vorba de altceva, nu de tigari.
#1377 (raspuns la: #1374) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce sint patagonezii vinovati de Holocaust? - de dan-calin la: 15/10/2003 12:17:02
(la: Evreii si o manie curioasa..)
RSI te citez:
“Dar se pare ca o discutie cinstita este mai mult decit pot suporta anumiti oameni care se simt vizati si culpabilizati de simpla prezentare a faptelor.“

Ai dreptate. Evrei se simt culpabilizati atunci cind li se prezinta faptele simple asa cum sint ele. Iar daca faptele nu corespund nevoilor lor ei considera ca trebuie ignorate.

Este extrem de dificil sa suporti o discutie in care singurul argument sint vorbele goale. Atunci cind cineva le cere probe si dovezi pentru a accepta textele fara acoperire devin repede nervosi si vor sa inchida discutia.

Au fost in acea vreme de razboi, deportari, lagare, mizerie, foame, teroare, violenta. Nimeni nu le neaga.
Si din pacate evreii victime nu au fost cu toti niste inocenti. Mai ales evreii din Bucovina si Basarabia.
Dar nu a fost Holocaust.

Si nu pot sa nu remarc asemanarea frapanta dintre lagarele de concentrare din Transnistria si taberele de refugiati palestinieni din tarile din jurul Israelului.
Asemanarea este la fel de frapanta la nivelul represaliilor: au atacat evreii (CIVILI) din Odesa comandamentul român cu o bomba, armata a ripostat cu represalii dure. Ataca palestinienii cu un sinucigas o statie de autobus sau un punct de control, evreii riposteaza cu duritate distrugind case cu ocupanti cu tot, chiar daca sint si femei si copii inauntru.

O alta asemanare socanta este ca la fel ca la Berlin unde s-a ridicat un zid al rusinii, acum se construieste intre Israel si Cisiordania un zid al rusinii mai mare, mai inalt acum se ridica.

Si toate acestea pentru ca pas cu pas evreii au ajuns sa ii culpabilizeze pe toti locuitorii planetei, direct indirect, prin ricoseu, aemanare sau contaminare.

Si daca le spui adevaruri care nu le convin, iti pun eticheta antisemit.

Am recitit niste texte oficiale de la http://www.ong.ro/ong/euroaction/masacre_ro.html.
Politica pe care o promova Antonescu, este similara cu cea promovata de de statul evreu in primii ani de la constituire, cind a eliminat enclavele palestiniene, curatind neamul evreu de “venetici”. Si la fel ca si politica lui Antonescu, pe care el o considera buna pentru tara, ea avea efecte dezastruoase pentru populatia minoritara vizata.

Este ciudat cum metodele statului contra indivizilor se propaga de la un stat la altul, de la o putere la alta, si cum diferentele finale sint doar de tehnologie si conditii, dar se conserva metoda.

Si trebuie sa mai citez pe cineva (JCC) si este un sfat si o observatie adresata evreilor si nu numai lor: Mai traiti in prezent, nu numai in trecut, sau poate prezentul este mai jenant de discutat??

Dan-Calin

Presa ticalosita - de zabriski la: 18/10/2003 03:34:17
(la: de ce atat de putini romani citesc ziare?)
Da, fara indoiala ca astea sunt parte dintre raspunsuri.
In plus, sunt prea multe, mult prea multe ziare. Uite, ma uit la revista presei si vad prezentate acolo, alaturi de ziarele care fac eforturi sa ofere, macar din cand in cand, si substanta, tot felul de gazetute cu tiraje de 5-6.000 de exemplare care-si spun “ziare nationale”. E o moda ca fiecare om de afaceri mai rasarit sa-si faca ziar sau sa finanteze unul din umbra. Presa e un instrument de negociere politica. Daca ai un ziar ti se poate face loc pe o lista pentru parlament, poti obtine contracte, poti manevra etc.
Ce vede cumparatorul pe taraba? Vreo 20 de cotidiene de informatie generala editate in Bucuresti (auzisem zilele trecute ca in toata Austria sunt 20 de cotidiene). Cel care nu cumpara in mod obisnuit presa e naucit. Alege la intimplare isi da seama ca a aruncat banii aiurea.
Dar mai cred ceva – ca presa s-a ticalosit, iar oamenii simt asta, chiar daca nu au acces in culisele. Cele 300 - 400 de cotidiene din Romania nu pot supravietui decat cu publicitate – iar clientii de publicitate au aflat repede ce putere au. Ziarele fara scrupule isi santajeaza clientii, ziarele mai decente le fac concesii, publica articole “caldute”, inchid ochii. Sunt putine care incearca sa se mentina si altfel pe linia de plutire – si nu se mai aud in zarva publicistica din Romania.
Ei bine, cititorii nu sunt prosti. Presa produce o singura “marfa”, si marfa aia e credibilitatea. Iar credibilitatea e fragila, se castiga in ani si se pierde repede, toata odata.
E grav. Ziaristii invata ticalosia si compromisul de la sefii lor si de la patroni, care acum domina deciziile editoriale. Vor trebui sa treaca vreo 30 de ani pana cand vor scapa de metehnele astea.
Da, Zabriskie Point. Am vazut filmul demult tare, ar trebui sa-l caut.
#1594 (raspuns la: #1569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intrebare - de Adrian Danila la: 18/10/2003 05:54:54
(la: Pestele de la coada se impute, sau "bovina si Constitutia")
In timp ce citeam tot felul de comentarii negativiste la adresa noii constitutii mi-am dat seama ca nu sint singurul roman care simte ca cei de sus isi bat joc de el. Si mai frustrant e sentimentul ca nu se poate face nimic pentru a schimba ceva...

Si totusi se poate!!! Textul constitutiei se spune:


(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 semnaturi in sprijinul acestei initiative


Poate parea nebunesc dar, oare nu ne gasim o mina de oameni din citeva judete ale tarii sa stringem 500.000 semnaturi pentru un referendum pentru o constitutie care ar include ceea ce lipseste:

1. se va introduce votul uninominal, măcar la una din Camere;
2. se va introduce controlul averilor ilicite;
3. imunitatea parlamentară se va restrânge şi va înceta să mai fie un paravan al corupţiei şi abuzurilor;
4. se va renunţa la sistemul bicameral sau i se vor da fiecărei Camere funcţii specifice;
5. se va interzice migraţia parlamentarilor de la un partid la altul;
6. o transparenţă totală privind biografia demnitarilor şi a candidaţilor la funcţii de conducere;

Astept parearea voastra aici si/sau pe adrian_danila60@hotmail.com
#1605 (raspuns la: #1496) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...