comentarii

ce semnificatie are ochiul lui horus


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
asa...2 - de Cri Cri la: 18/09/2006 20:36:21
(la: Oracolul Cafenelei)
DELIKATESSEN I
10. Care e forma ta geometrica preferata?
11. Planeta preferata?
12. Ai vreun idol sau un model? Care ar fi acela ?
13. Care sunt personajele tale favorite?

~~~~~~~
10. Nu stiu cum se cheama, dar am descris-o undeva. E alcatuita din doua cercuri intrepatrunse; mai nou, am aflat ca se invart in directii diferite.
Anisia zicea ca s-ar chema infinit.. sau asa ceva.
Eu ziceam.. Nu, eu taceam.
11. E.. doua. Pluto.. de care aflu ca a fost degradat. Insa imi place ca e suficient de rece pentru mine. Si Mercur, ca-mi sugereaza stralucire lichida.. si otravuri alunecoase. Mmm..
12. Tot ce mi-am dorit vreodata a fost sa ma gasesc si sa fiu ca mine si in realitate.
13. Cainii si copiii. Parca Chaplin spunea, parafrazez: "joaca intr-un un film cu caini si copii, daca vrei sa treci neobservat" :)

INTERMEZZO! GUSTARICA!
14. Ce directie/sens iubesti?
15. Autocaracterizare in 3.14 cuvinte !
16. Ce culoare are vocala « ű » ?
17. Unitatea de masura preferata?

~~~~~~~~~~
14. Redirectionarile multidirectionate adiacent.
15. Parca as fi...
16. Vocala « ű » n-are culoare sau coridoare, numai coloane ionice cu vinisoare de jad in caneluri si ochiul lui horus pe fronton.
17. Tesla si AU (absorbance unit for light)
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
am deschis ochii:am vazut s - de papadie67 la: 02/11/2003 05:01:46
(la: Poezii !!)
am deschis ochii:
am vazut si-am auzit cu ei
...
insa m-am otravit!

am inchis ochii.
am auzit si am vazut
si uneori chiar am simtit ceva atunci
...
insa m-am amagit.

in intunerec si tacere asadar
lumina am intrezarit
...
dar n-am perseverat,

si iarasi ochii i-am deschis;
si-atuncea, doar atuncea
am murit.

Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am vazut lumea cu ochii tai p - de cristi_r la: 10/02/2004 13:19:11
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Am vazut lumea cu ochii tai pina acum vreo patru ani,dupa aia ceva s-a schimbat,ori m-a dezamagit guvernarea opozitiei in care imi pusesem sperante ca la revolutie,ori am obosit sa lupt, habar nu am.Oricum am zis ca astia suntem trebuie sa-mi accept poporul asa cum este el reprezentat, atit pe strada sau ca functionari sau la conducere,am considerat ca deoarece provin din el la fel sunt si eu si mi-am acceptat conditia.
P.S.
Nu vreau sa incepem o alta polemica,dar pina se incalzeste afara si incep santierul,mai fug de realitate.
Oricum se pare ca suntem singurii care mai scriem pe forum.
#9383 (raspuns la: #9313) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Catavencu, sint cu un ochi - de SB_one la: 22/02/2004 08:40:31
(la: De ce vreau sa emigrez)
Catavencu,
sint cu un ochi pe tine; esti bun!


PS
stie cineva unde este SHU? Ne-a pus aici sa ne certam si a plecat?
Eu nu mai scot o vorba pina nu apare.

SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10268 (raspuns la: #10247) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
wow, voi fi ochi si urechi. M - de Daniel Racovitan la: 27/02/2004 03:13:22
(la: Transsiberianul)
wow, voi fi ochi si urechi. Multam pentru informatie! :)

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare" (sic)
#10746 (raspuns la: #10744) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ma doare ochiul de uratul c - de eamd la: 17/03/2004 07:08:26
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ma doare ochiul
de uratul care umbla pe strazi
Si unelteste impotriva mea
clevetitoare planuri.
Ucide, musca, latra!
Mi-e frica si fug.
De la Lautrec la Raphael - de Mary la: 31/07/2004 11:44:06
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Intii de orice multumim de adresele unde am putut aprecia lucrari
de-ale tale. Felicitari! Interesant ....
Daca imi permiti iti voi trimite citeva fotografii cu magnolii, apropo de tabloul tau (Magnoilia) care simbolizeaza mai mult directia de picturi pe care le-as alege dintr-o gramada....

Inca nu am petrecut prea mult timp sa ma gindesc ce semnificatie poate ascunde faptul ca ne-ai trimis brusc pe toti Cafengiii la o excursie in timp si spatiu, de la stilul francez al lui 1900, la acum peste 500 de ani daca nu ma insel, in Italia la High Renaissance....:)
...Si totusi ma intreb:
Sa fie un compliment pe care il aduci membrilor Cafenelei, sau este doar un statement al sentimentelor tale, al felului cum te-ai simtit si te simti printre noi,aici, si mai recent. Noi ne-am schimbat in ochii tai, sau tu
ti-ai schimbat unghiul din care ne privesti?
Hmm......
Cit despre experienta ta la Yahoo, trebuie sa iti marturisesc ca mie mi
s-a facut brusc mila de acel ´´oarecare Eminescu´´ care nici de departe nu mirosea (poate ar fi fost bine sa ii fi oferit tu din sacosa plina cu parfumuri pe care sotul ti-a cumparat-o ??!!....;)).... ), era si el singur saracu si visa si nu isi pierduse speranta si chiar si numai pentru acest motiv, ca mai departe sa nu isi piarda speranta,tot l-as fi tolerat in imaginatia mea. Ca singuratatea ne indeamna pe toti , de atitea ori sa facem sau sa vorbim lucruri necugetate, uneori doar de dragul de a atrage atentia cu ceva...Cu orice...
Tot din experienta ta la Yahoo, imi permit sa citez:
´´Incercarea a fost nascuta moarta pentru ca n-am putut rezista sa citesc aiurelile scrise de unul si de altul. Nu exista nici un fel de conversatie, doar bazaconii.´´
...Ce intelegi tu prin bazaconii?? Ar fi interesant de stiut............
Dar pina una alta, nu iti face griji, noi astia de la Cafenea sintem mai rezistenti....;)
#18677 (raspuns la: #18660) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Iisus - Horus . Pt. OmuletulGoma - de Muresh la: 04/08/2004 11:39:55
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
"cu totii au fost nascuti la, ori in prajma solstitiului de iarna."

Acesta pt. a accentua asemanarea intre nasterea Mintuitorilor de tot felul si procesul de regenerare al naturii .

Poporul evreu a fost invinovatit de moartea Mintuitorului .
Nu cred ca "vina" , daca , intr-adevat , s-a comis o faradelegere , a trebuit pepetuata atatea generatii . Singele lui sa fie pe capul nostru si al copiilor nostrii . Adica nu mai mult de doua generatii .
Dar "chestia 'oatza" e ca Iisus nu a fost Mintuitorul .
Suferintele poporului evreu au fost nejustificate . In numele unei povesti lipsite de baza si in contradictie cu Biblia , au fost ucisi milioane de evrei .
Vreau sa accentuez ca nu intentionez prin vorbele mele sa lezez sentimentele cuiva . Vorbe mele nu omoara pe nimeni . Sunt vorbe rezultate din amaraciune .Spre deosebire , invinovatirea adusa evreilor a provocat moartea multora .

PS : Stie careva cine e vinovat de moartea lui Horus .
#18957 (raspuns la: #18844) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paianjenule , buna ziua . - de Muresh la: 04/08/2004 19:24:12
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Paianjenule ,
1. In primul rand sper ca scrisoarea mea nu te-a lovit in simtamintale tale , religioase sau nu .
Incep cu aliniatul de la sfarsitul scrisorii tale . Te referi la cele scrise de mine :

""Suferintele poporului evreu au fost nejustificate. In numele unei povesti lipsite de baza si in contradictie cu Biblia, au fost ucisi milioane de evrei."

Care e intrebarea ?. In aceste doua randuri eu sintetizez toata argumentatia mea . Doar nu o s-o luam de la inceput .
"Povestea lipsita de baza" , dupa convingerea mea , e povesta nasterii Mintuitorului . Dupa parerea mea el nu era Mintuitorul si de aceea uciderea lui e o crima , comisa sau nu de evrei , dar nu e un DEICID .

2. ""cu totii au fost nascuti la, ori in prajma solstitiului de iarna.""

Sarbatoarea de Boboteaza e in onoarea circumciderii pruncului Iisus . Acest ceremonial se efectueaza ia evrei la cateva zile dupa nastere . Boboteaza se sarbatoreste pe la 6 Ianuarie . Acum , poate ca practic , Iisus s-a nascut "cam pe la mijlocul lui septembrie" , dar aceasta perioada neavand mare semnificatie , s-au facut adjustatile de rigoare translandu-se data nasterii spte solstitiul de iarna .

3. Paianjene , spui ca :
"Punctul meu, deci: istoria lui Isus nu isi are neaparat originea in celelalte povesti cu "mintuitori", ci pur si simplu, celelalte povesti cu mintuitori isi au originea intr-un izvor comun cu istoria lui Isus."

Horus ca si majoritatea celorlalti 19 prooroci , s-au nascut inaintea lui Iisus . Asa ca cine s-a inspirat (copiat) de la cine este foarte clar .

4. Si inca nu te-ai referi la chestia principala : De ce traducatorul a tradus "ALMA" = FATA = DOMNISOARA , prin fecioara .
De ce numele pruncului nu a fost Emanuel = Imanu - el = Dumnezeu (e) cu noi , dupa cum e scris si in VT si in NT .

Multa sanatate ,
Muresh
#18998 (raspuns la: #18982) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Maresalul Antonescu vs Regele Mihai - de carapiscum la: 28/08/2004 13:52:37
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Nu stiu de ce dar mie imi seamana acele evenimente cu "puciul" de la Bucuresti din primele zile ale revolutiei romane. Oricat as vrea de mult sa fac diferenta intre aceste doua evenimente fundamentale ale istoriei Romaniei, parca nu fac altceva decat sa le ingemanez, sa le pun pe seama acelorasi mascarade politice la care s-au facut partasi o seama de politicieni corupti si fara constiinta viitorului unei natiuni.

Sigur ca vor veni aici destui sa ne spuna despre evenimentul 23 August- ca a fost un act justificat sau nu. Vor fi istorici sau iubitori de istorie care se vor stradui sa dea ce-i mai bun din ei ca sa demonstreze "pe viu" in ce conditii s-a operat si s-a amputat la acea perioada un madular al tarii, un lider care probabil fara voia lui a devenit unul din cele mai controversate personaje ale Romaniei postbelice. Speram sa aflam mai multe de la ei si in acelasi timp sa nu fim partinitori.

Din ce am citit pana acum (si mult s-a mai scris) n-am putut intelege, sa-mi fie cu iertare, filmul evenimentelor si semnificatia lor fiindca, vedeti domniile voastre, filmul acesta trebuie sa se debaraseze intai de surplusuri si retusuri subtile si nu doar sa placa publicului, ci trebuie sa confirme realitatile existente atunci. Eu personal, sincer va spun, vad acest scurt-metraj ca pe unul ce "trebuie" sa aduca audienta si implicit foloase unora, nu putini la numar. Istoria nu este literatura, domnii mei, este matematica timpului. Ea face operatii complicate folosindu-se de adunari, scaderi, inmultiri, impartiri, iar rezultatele ei nu au voie sa fie egale cu zero.

Subiectul acesta m-a fascinat intotdeauna si am cautat in decursul timpului sa vorbesc cu tot felul de oameni care au trait, in direct sau indirect, "fenomenul Maresalul Antonescu". Am auzit tot felul de explicatii, acuzatii, critici, apoi unele pareri subiective si/sau obiective in functie de persoanele care faceau comentariile. Cert este ca nu putem scoate din context pasajul care il cuprinde pe maresal. E ca si cum am da o interpretare unui citat biblic scotandu-l din context si dandu-i o cu totul alta insemnatate. Ori asta n-ar trebui s-o faca bunii nostri istorici.

S-au omis cu buna stiinta unele aspecte extrem de importante din firul evenimentelor ce au precedat executia lui Antonescu. Din acest pdv cred ca procesul sau ar trebui revizuit si complet refacut dupa rusinoasa lui, zic eu, asasinare. A fost un act politic nejustificat si nedrept, oricum am da-o noi: ca a fost antisemit, antinational, antidemocrat s.a.m.d. Daca vreti putem sa justificam la nesfarsit actele lui, asa dupa cum le putem si califica. Ce ma sperie pe mine este gandul ca dam verdicte fara a cunoaste in fond adevarul celor intamplate. Acest adevar a fost ascuns destul de bine si firavele incercari de restabilire a lui au dus inevitabil la suprimarea "oficiala" a persoanelor ce s-au ocupat de subiect fiindca, nu-i asa, n-a convenit "autoritatilor" si evreilor implicati in "afacerea" aceasta. Orice afacere isi are castigul ei, cel putin teoretic. Dar uneori trebuie platit si un pret pt. asta.

Revenind la o idee anterioara, pt. mine, omul simplu pasionat de istorie si de nevointele neamului romanesc purtat de ici colo in lesa de unii "carturari" travestiti, asadar pt. mine ca si pt. multi altii aflarea necunoscutelor din ecuatie pare relativ simpla la prima vedere. Cum asa? Pai daca punem in balanta relele lui Antonescu si bunele savarsite de el si le agatam de axa contextului istoric de atunci, mi se pare ca e extrem de usor sa aflam cine a fost tradator si cine a fost erou. Caci, sa nu fie cu suparare, regele Mihai nu pare a fi fost erou nici macar in ochii propriilor suporteri, nemaipunand la socoteala pe oamenii simpli care si acum il reneaga. Atunci cine este eroul si cine e tradatorul? Daca Antonescu a fost tradator si criminal de razboi, inseamna ca regele si clica lui au fost pe nedrept alungati si ei poarta cinstea de eroi. Daca nici ei nu sunt eroi, atunci poate sunt fratii nostri pravoslavnici?! Sau tatuca Stalin?!

Antonescu a fost intotdeauna judecat prin prisma raspunderii ce a avut-o fata de evreii deportati. Nu la fel s-a intamplat cu liderii altor tari care au fost sub ocupatie germana si nu s-au opus exterminarii evreilor. De ce? Nu suntem toti egali in fata legilor? Nu toti dispunem de acelasi cod etic, moral? S-a gandit cineva vreodata la MOTIVELE pe care le-a avut maresalul cand a acceptat conditiile impuse de al treilea reich? De ce anume s-a ferit si a incercat sa scape pe poporul sau? Si unde au fost toate acele cotofane din parlament si din partidele politice cand s-au luat acele decizii? Isi pregateau pumnalul, poate, ca sa junghie pe la spate?

Am vorbit de conjunctura istorica. E bine de stiut intai ca partidele politice traditionale de la noi nu i-au prea dat suportul necesar si s-au asmutit unele asupra altora intr-o perioada asa tulbure cand ar fi trebuit sa faca front comun si sa lupte pt. tara, nu pt. ele insele si capital politic. N-au inteles atunci contextul, asa dupa cum nici in ziua de azi nu pot sa faca reforme viabile datorita frictiunilor si mancarimilor de tot felul. Conteaza imaginea, nu stomacul sau inima romanului. Apoi noi am fost, din pacate, in chiar centrul tuturor intereselor marilor puteri. Agresiunea lor fata de Romania, in locul suportului de care aveam nevoie, a dus in final la ceea ce se cheama o pata pe obrazul tarii, o pata pe care ne-o reamintesc cu sadism de ori de cate ori le vine la indemana: sunteti tigani, va vindeti pe nimic si nu ramaneti niciodata fideli propriilor principii enuntate mai inainte. DA, asta e adevarul, am stat cu fundul in doua luntrii si ne-am udat poponetul iar acum inca avem pelincile mucegaite, si nu ne prea convine. Mai mult decat atat suntem facuti antisemiti pe fata si ni se reproseaza lucruri oribile la care am fi luat parte, insa se omite sa se vorbeasca in prealabil despre relele pricinuite de altii inainte- si uite-asa aplecam capul in piept, ne caciulim si ne mosmondim in semn de iertare la judecata nedreapta ce ni se face.

A fost Antonescu un tradator? La aceasta intrebare pe care am pus-o de nenumarate ori, toti au raspuns ca nu, ca dimpotriva, a fost un aparator al tarii si un lider cinstit ce a dorit sa-si protejeze tara. Dealtfel cum ar fi putut Romania, o tara mica si fara resursele necesare, sa poarte un razboi direct cu Germania, cand alte tari mai titrate si mai puternice i se inchinasera deja? Pana si rusii au fost la un pas de a pierde razboiul. Nu-l mai aveam pe Stefan cel Mare sa se opuna invaziei imperiului, nu-i asa? Insa chiar daca ne-am fi opus, cred ca asta ar fi insemnat o moarte subita si definitiva a Romaniei care ar fi fost distrusa inevitabil. Ori maresalul tocmai asta a prevazut si a facut ce facuse mai inainte cu cateva sute de ani ilustrul lider moldovean: a platit tributul cerut de "poarta" (nemti) numai sa nu cadem in mana "fratilor" pravoslavnici care dovedisera ca au tendinte si expansionite si anticrestinesti deopotriva. Prevazuse in felul lui prin ce avea sa treaca Rusia bolsevica si a vrut sa ne apere de ceea ce dealtfel s-a si intamplat mai tarziu. Daca nici aceasta n-o mai intelegem, atunci nu vad ce rost mai au alte comentarii.

Eu cred ca Antonescu a dus o lupta pe doua fronturi, lupta ce aproape fusese castigata cand s-a pus la cale executia lui. Numai ca miza a fost prea mare, chiar si pt. el. Totusi, un gand nu-mi da pace: ce-am fi pierdut daca am fi mers pana la capat cu nemtii? Dar asa ce-am castigat in afara de oprobiul lumii intregi? Asta ca sa nu mai pomenesc de datoria covarsitoare ce a trebuit platita lipitorilor comuniste de dincolo si de aici. ...si de tezaurul furat cu atata usurinta, pe mana noastra.

In alta ordine de idei, e destul de simplu sa vezi care a fost scopul tuturor evenimentelor ce au adus tara noastra in pragul deznadejdii si al unei morti economice fara precedent. Nimeni n-avea nevoie de o tara puternica in regiune, o tara care dealtfel dovedise intr-un timp relativ scurt ca poate sa fie fruntasa Europei, o tara care a avut moneda nationala atat de puternica incat concura cu alte monezi de schimb international. Cine a castigat acum? Clica oligarhica cocotata la putere si care slujeste interese straine de ale neamului nostru romanesc, clica ce ne-a bagat la datorii pe gat incat nu vor mai putea fi platite decat, poate, cu pretul vreunui alt Ceausescu ce va pune tara sa munceasca doar pt. straini- aluzie la faptul ca la revolutie Romania nu mai avea nici un leu datorie externa.

A fost Maresalul Antonescu un erou? Gura lumii zice ca da. Si stim noi vorba romaneasca: "gura lumii numai pamantul o astupa"! Asta se si preconizeaza, sa se astupe toate gurile "rele" cu praful timpului. Dar si arheologia a mai evoluat, nu putem sa nu vedem vestigiile trecute. Aceste vestigii pomenesc despre acte de caritate savarsite de regimul Antonescu, despre dreptate si adevar pretuite, despre comunicate precum "Va ordon sa treceti Prutul!", despre dragoste de neam si tara, despre lupta impotriva boierilor moderni, despre tradare si despre comunismul impus cu forta. Cine desconsidera toate acestea si face pe istoricul este vinovat de tradare atat fata de istoria in sine cat si fata de propria natie.

In incheiere mai zic ca Antonescu a fost un om manat de curaj si de ambitia de a castiga un meci la care n-au fost invitati nici occidentalii si nici rusii. Pretul pe care l-a platit a fost in mod sigur razbunarea unora care se simtisera lezati in perioada cat el a condus tara. Stiu ei bine cine sunt, ca doar ei s-au intronat primii si au facut cele mai grozave vanzari in spatele liniei frontului. Daca nici asta nu mai e adevarat, cand aceeasi istorie am auzit-o din zeci de guri de oameni ce au trait pe viu acele evenimente de dupa intoarcerea armelor la 23 august, atunci Dumnezeu si voi sa ma iertati. Insa nu pot sa cred ca grozaviile ce au avut loc (acte de barbarism si cruzime nejustificate, violuri cu sutele sau cu miile, deposedari de averi, impuscari fara judecata, injosirea si batjocorirea militarilor romani prin ruperea epoletilor si apoi obligarea de a-i inghiti, subterfugiile prin care posturile cheie ale noii guvernari erau obtinute...), dupa spusele acestora, sunt niste inventii.

P.S. Despre rege... S-a cam judecat singur. E de ajuns sa spunem ca nu s-a remarcat prin nimic bun in timpul cat a condus EL tara. Sa fie bucuros ca nu l-au sfasiat oamenii pana acum si ca poate savura o zi insorita pe meleagurile ce l-au adoptat.

So far, so good.
"Nu inchide ochii la restul l - de Daniel Racovitan la: 31/08/2004 15:09:21
(la: Mai avem identitate cei plecati din tara?)
"Nu inchide ochii la restul lumii."

Cum ziceam mai deunazi, lumea nu se limiteaza doar la Romania.

___________________________________________________
"nobody is perfect; I'm nobody"
#20701 (raspuns la: #20697) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
desde si mya - de Belle la: 03/09/2004 21:17:40
(la: Automobile si soferi)
de pe http://www.resursadefun.ro/pov_noi_sfaturi_soferi.htm

"Sfaturi pentru soferii bucuresteni

Daca ai masina, trebuie sa inveti sa o conduci ca un bucurestean.

In momentul in care te urci la volan, trebuie sa uiti tot ce ai invatat la scoala de soferi (daca ai facut-o). Numai fraierii conduc ca la carte. In practica, regulile se modifica dupa cum urmeaza:

I. Oprirea si stationarea
Poti sa opresti unde vrei si sa stationezi cat vrei, cu conditia sa:

a) nu fie vreun politist prin apropriere
b) sa pui luminile de avarie, daca ai chef. Daca nu ai chef, se tine cont numai de punctul anterior.
Atunci cand vrei sa stationezi in dreptul statiilor mijloacelor de transport in comun, pui masina pe trotuar, chiar in statie, in asa fel incat sa nu incomodezi respectivele mijloace de transport ci numai pe calatorii care le asteapta.

Parcarea se executa tinand cont de urmatoarele reguli:
1) Daca exista o parcare fara plata cu locuri libere chiar in fata locului in care vrei sa ajungi, parcheaza acolo. Daca nu, aplica punctul 2.
2) Daca exista o parcare cu plata si cu locuri libere chiar in fata locului unde vrei sa intri, ignor-o si aplica punctul 3.
3) Daca nu exista o parcare sau in cazul de la punctul 2, parcheaza masina pe trotuar. Parcarea pe trotuar fa-o in asa fel incit sa se ocupe toata latimea trotuarului si pietonii sa fie nevoiti sa coboare pe partea carosabila sau sa se subtieze ca foaia de hartie, intre masina si zid. In caz ca dintr-un motiv sau altul, nu poti sa parchezi pe trotuar aplica punctul 4.
4) Daca exista un loc de parcare langa trotuar - paralel cu bordura, opreste, stationeaza si/sau parcheaza cit mai departe de bordura, daca se poate, perpendicular pe axul bordurii, in asa fel incat masinile care circula pe partea carosabila sa aiba prilejul sa iti ocoloeasca masina intrand pe contrasens. Este de preferat sa parchezi cat mai aproape de coltul strazii. In cazul in care nu mai e loc linga bordura, aplica punctul urmator.
5) Parcheaza in paralel cu masinile deja parcate linga bordura.
6) In cazul in care nu te afli in nici una din descrise anterior, parcheaza in fata intrarii intr-un garaj, langa un stilp cu oprirea interzisa sau oriunde altundeva.

Dupa ce parchezi, trage frana de mina si pune alarma. Regleaza-ti alarma in asa fel incit sa urle la trecerea oricarui pieton pe langa masina. Sirena va trebui sa sune nu mai putin de 15 minute. Efectul este mai distractiv daca te afli intr-o zona rezidentiala mai linistita.

II. Prioritatea

In Bucuresti exista urmatoarele tipuri de prioritate:
a) prioritatea de dreapta (optionala) - se aplica numai in cazul in care tu esti cel care vine din dreapta
b) prioritate de tramvai
c) prioritate de camion
d) prioritate de taxi
e) prioritate de smecher. Prioritatea de smecher se obtine prin unul din procedeele "ia-i fata", "baga-te cu tupeu", "taie-i calea" si "ia mai da-l dracului, ca n-o sa stau aici toata ziua". Pietonii NU au prioritate niciodata.

Daca in timp ce conduci vezi o femeie ca trece strada prin fata ta, scoate capul pe geam si urla: "faaaaaaa, masina calca, nu fute!". Tipa isi va da seama de greseala si iti va multumi ca ai facut-o atenta iar colegii tai de drum vor crede ca esti spiritual si amuzant.

III. Alte sfaturi la fel de utile

Daca vrei sa fii un bucurestean veritabil trebuie sa tii cont de urmatoarele recomandari privind circulatia pe drumurile publice:

Semnificatia culorilor semaforului:
- verde - treci fara probleme
- galben: repede ca se pune rosu,
- rosu: repede, ca e ultima sansa pina sa le dea drumul celorlalti.

- Daca este coada la stop si un sir lung de masini, iti recomandam tehnica "sirului shuntat". In acest scop, mergi pe contrasens pe toata lungimea cozii de masini, pana ajungi la stop si apoi in virtutea
prioritatii de smecher (vezi si punctul anterior) reintri in coloana, in pole position.
- Daca te afli al doilea la semafor, in secunda in care apare culoarea verde, trebuie sa apesi pe claxon, cit mai lung si mai insistent, pentru a-l zori pe mocaitul din fata. Un claxon viguros este expresia unei personalitati puternice deci, nu ezita!
- Daca esti prima masina de la stop si cineva te claxoneaza imediat cum se pune verde, opreste motorul, ia-ti bita de baseball (obligatorie, se tine sub scaun), da-te jos din masina, du-te la cel care te-a claxonat si sparge-i fata.
- Pe timp de noapte circula obligatoriu cu faza lunga. Poti folosi faza lunga si ziua, atunci cand mergi cu viteza.
- Daca circuli noaptea si o masina vine din fata cu faza lunga, baga-i si tu faza lunga in fata, de cateva ori, intermitent. Farurile cu halogen dau efecte atat distractive cat si psihedelice.
- Daca inaintea ta se afla cineva cu o masina care merge mai incet claxoneaza-l si baga-i faza lunga in ochi: sa se duca dracului acasa daca are masina si merge ca mortu'. Folositi claxonul cit mai mult,
mai nervos si in mai multe tonalitati. Injura cu sete. Arata-i degetul mijlociu. Intai mana stanga, apoi ambele - in Bucuresti se poate conduce tinand volanul cu genunchii.
- Daca nu stii sa injuri, nu esti sofer. Daca nu stii sa injuri 20 de minute in sir fara sa te repeti, nu esti sofer bucurestean.
- Cind ploua, va puteti face ziua mai vesela trecind in viteza cu masina prin baltoace in asa fel incit sa improscati cit mai multi pietoni, sau unul dar bine. Daca improscati pietoni aflati in travesare regulamentara pe zebra, obtineti un bonus de stil.
- Dupa ce goliti sticla de suc, aruncati-o pe fereastra pentru ca ocupa prea mult loc in masina. Acelasi lucru este valabil si pentru mucurile de tigari, PET-uri sau sticlele de bere.
- Daca aveti masina noua, straina, trebuie sa asculati muzica romaneasca dind boxele la maxim si deschizind ferestrele masinii, in asa fel incit, pe de o parte sa poata asculta si ceilalti CD-ul dvs. cu Adrian Copiulul Minune si Blondy, iar pe de alta parte sa va puteti da mare.
- Daca masina este romaneasca, decorati-o pe dinauntru cu mileuri, franjuri, fanioane de fotbal, carnetele cu coperti cu femei etc. Un CD atirnat de oglinda retrovizoare este culmea rafinamentului. Daca nu va permiteti CD-uri, o pereche de zaruri mari da la fel de bine.


Cu amabilitatea Sictir.org"







~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!
#20957 (raspuns la: #20859) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iete ca facu lemecica ochi - de Belle la: 25/10/2004 18:27:58
(la: Trancaneala Aristocrata)
'neata o fi la tine ca pe coasta de est lumea deja e satula de munca ;) (eu una sunt cu fata la productie de 4 ore jumate si treaza de 6 ore jumate).

uichendul a fost ok, m-am odihnit cat am putut sambata si duminica, si-am facut doar putinul de care am avut chef, printre picaturi. oricum deseara nu merg la antrenament asa ca de asta am lasat-o moale ca sa ma pot odihni si sa termin azi ce n-am apucat sa fac vineri (stii deja cat si ce am facut atunci).

in rest, cat am fost online am mai aruncat cate-un ochi si pe-aici da' n-am avut chef de vorba (nici n-am prea avut cu cine defapt) asa ca sambata m-am consumat pe messenger cu sor-mea si cu o prietena foarte buna, iar duminica am reluat-o cu sor-mea si-am jucat la canasta pana m-am plictisit (ca sa recuperez ce n-am jucat de cateva saptamani).

dupa cum vezi nimic interesant, chiar boring as putea zice (in afara de chat-ul cu cele doua gagici) dar macar m-am odihnit ca aveam mare nevoie s-o pot lua de la capat saptamana asta.

tu ce-ai facut, cum te-ai distrat, ce-ai mai facut bun de mancare? ce face finu'?

~~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it
#26175 (raspuns la: #26172) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cu ochii deschisi - de desdemona la: 02/11/2004 11:27:17
(la: Etretat-falezele de calcar)
Multumesc, Mya si Mary, pentru apreciere si incurajare. De fapt locul descris e atat de special incat e greu sa nu iti inspire dorinta de-a-l impartasii cu altii, si cuvintele se nasc automat numai cand iti amintesti senzatiile avute. E un sit de renume mondial (asa spun informatiile turistice). Dar sunt multe alte colturi de natura (uneori mai putin vestite) in care poti descoperi senzatii neasteptate ... daca esti relaxat si curios, si ai ochii deschisi. Problema e ca le uiti repede daca nu le 'filmezi'.

Mary, ca sa iti spun drept, descrierea mesei la restaurant n-ar fi fost chiar pe masura peisajului (restrictii de buget, timp si mofturi alimentare). Dar pentru iubitorii de 'fruits de mer' sunt o multime de restaurante, unele mai bune unele mai rele. Noi ne-am marginit la un 'meniu breton' (crepe salee, crepe sucree si un bol de cidre).
Din ce spui inteleg ca nu stai departe de granita cu Belgia sau Franta mai la nord de Strasbourg. Daca in sase ore ajungi acolo, probabil ca ar fi bine sa iti aranjezi sederea in orasel si sa stai doua zile, de asemenea ar fi bine sa stii ce fel de maree sunt in acel moment (mari, mici, si la ce ora). E mult mai fain daca poti sa faci si circuitul pe jos, la picioarele falezelor, dar nu ai prea mult timp, si nu poti intarzia, ca te uda apa. Daca dai un 'search' pe google cu etretat poti vedea imagini 'live' de acolo la un sit webcam, luate din ora in ora. Mai mare dragul.

Desdemona
#27297 (raspuns la: #27052) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ochii lumii? - de RSI la: 24/11/2004 14:37:27
(la: ATENTIE LA NEATENTIE!!!)
Adica alegem pe cineva de ochii lumii, nu ca sa scoata tara din impas. Sa fie "gigea" si sa dea bine-n poza...


Uite o realitate istorica: dupa al 2-lea razboi mondial Japonia a avut un prim-ministru care a facut dintr-o tara invinsa cu o economie distrusa puterea industriala pe care o cunoastem. Numele sau Eisaku Sato. A fost premierul japonez cu cel mai indelungat mandat de dupa razboi . Ei bine, omul era un taran in cel mai propriu sens al cuvantului, obisnuia sa traga la masea si sa-i dea cate o "scatoalca amicala" consoartei. Lucruri de notorietate publica. Si cu toate acestea a fost si este considerat in continuare cel mai bun premier japonez de dupa razboi si parintele succesului acestei tari. Daca japonezii ar fi gandit prin prisma: " vai draga ce-o sa zica lumea ca-l alegem pe taranu' asta" atunci era vai de ei...

P.S. Sa nu se inteleaga ca recomand actualilor si/sau viitorilor lideri romani sa-si "altoiasca" sotiile. NU ASTA a facut din Eisaku Sato cel mai apreciat lider nipon!:-)

==============
"Ce que l'on concoit bien s'ennonce clairement et les mots pour le dire arrivent aisement"-Boileau

#29680 (raspuns la: #29674) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu mi-am dorit sa am ochi albastri:) - de camyb1981 la: 10/12/2004 13:36:10
(la: Lentile de contact..frima sau medical?)
Dar nu mi-as asuma corvoada si cheltuiala pe care, din punctul meu de vedere, o implica lentilele de contact...

Am un prieten care poarta, pt ca are dioptrii f. mari si zice ca e mai comod, dar costa destul... le pune seara in niste capacele cu lichid etc. El e nevoit, mie mi s-ar parea doar interesant ca din moment ce am parul negru sa am si ochi albastri :)) Dar daca nu e de la mama... asta e!

Imi amintesc ca la o petrecere un tip incerca sa ma abordeze cu stupida faza :"Ce ochi negri ai!", iar eu foarte sobra si cu o dezamagire (mascata, desigur:) i-am zis : "De ce trebuia sa-mi spui asta, toata viata am crezut ca am ochi albastri:)" Iar el probabil m-a crezut nebuna si m-a lasat in pace!!!

:))
Ochii, privirea - de Cristall la: 19/02/2005 13:23:30
(la: Ce observi prima data la un barbat ?)
Categoric, cel mai mare impact asupra mea il au ochii, privirea. Pot sa spun a multime despre povestea ochilor. Singuri, ochii, imi dau voie sa cuprind mai mult din celalat, dincolo de fapte sau cuvinte.
athos, ochii se vad si prin lentile - de Cristall la: 19/02/2005 22:35:38
(la: Ce observi prima data la un barbat ?)
Ochii ii vezi si prin lentile, chiar si mai groase, is perseverenta :).
Iar daca-s ochelari de soare, primul lucru pe care-l observ sunt...tot ochii, imediat ce isi da jos ochelarii de soare
Mentiune: il trag mai la umbra ca sa facilitez procesul :)
#36857 (raspuns la: #36802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: