comentarii

ceamai


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Salut anonimule - de solovali la: 11/01/2004 12:32:11
(la: Preoti homosexuali?)
Foarte bine ca traim in secolul XXI, asta nu insemna ca homosexualitatea trebuie tolerata. Nu cred ca homosexualitatea etse indispensabila pentru intrarea Romaniei in UE.Apoi este ceva anormal nu este ceva conform naturii umane , este impotriva naturii umane si apoi trebuie sa ne gandim si la efecte.sa ne gandim numai putin ceam fi simtit fiecare dintre noi daca am fi crescut intre "familie" de homosexuali.In privinta animelelor , este o exceptie: nu au ratiune; pe cand noi oamenii avem, nu ne ghidam doar dupa instincte. Iar din punct de vedere moral este ceva iesit din comun Biserica nu este de acord cu asa ceva.Eu consider ca un slujitor al lui Dumnezeu trebuie sa un exemplu de conduita morala. Nu credeti? Astept comentarii
#7924 (raspuns la: #6248) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt. Ingrid - de (anonim) la: 03/02/2004 12:15:20
(la: Practici profesia visata?)
Draga Ingrid,
Ai pus o intrebare grea si necesita mult de scris ca raspuns dar incerc sa reduc pe cit se poate povestea vietii mele.
la vreo 5 ani vroiam sa ma fac calugar... pe la 7 ani visam sa devin scamator, magician,dar o profesoara de desen prin clasa a 7a mi-a zis ca am talent si ar trebui sa ma duc la scoala de belle arte.
Ei bine multi mi-au spus asta si dupa scoala generala am dat examen la Tonitza si am intrat.Acolo am ajuns printre primii artisti elevi de mare talent si desigur ca pasul urmator a fost sa studiez la Grigorescu,insa...acolo am incercat de 5 ori dar neavind pilele necesare...desigur ca n-am intrat.
Intre timp am facut armata la pompieri,si avut diverse meserii,doar una fiind oarecum legata de arta,lucrind 2 ani la Hotel Parc in calitate de grafician.
Mi-am dat seama ca nu am nici o sansa la facultate dar in acelasi timp mi-am dat seama ca si cu ea facuta ,nu-i un viitor mare in Romania.
Si uite asa mi s-a pus in cap idea sa plec definitiv din tara.Mi-a fost greu si am asteptat 5 ani de lupte cu securitatea si guvernul roman sa-mi dea voie sa emigrez.In final ,in 1982 m-au chemat la Iorga si dat formularele de pasaport.
Toti prietenii imi spuneau ca fac o prostie si parintii la fel,f. tristi,ei au fost dat jos din functii la posturi mici din cauza mea,si ..partidul comunist le-a spus ca nu stiu sa ma educe in spiritul real al tarii!
Desigur ca am trecut prin multe hirjoneli cu securitatea si batai si insulte de genul ca-s un cacat si ca"ce ba boule, crezi ca piinea in America e mai buna ca a noastra?O sa mori de foame acolo si o sa dormi pe strada,cacam-as pe ochii tai"si m-au scuipat efectiv!Mi-au dat suturi in dos si injurat etc...dar nu mai doresc sa-mi aduc aminte,trecutul e mort pt. mine.
Am primit pasaport fara cetatenie,si in acei ani era altfel la ambasada USA din Buc.Daca nu aveai rude ori cineva care sa te sponsorizeze,ambasada iti oferea vreo organizatie de ajutor social ce exista din donatii particulare,sa te ajute ,si fiind in aceasta categorie,mi-au dat sa fiu ajutat de International Rescue Committee cu sediul in Manhattan,New York.
Mi-au platit si biletul de avion la Roma unde am stat 2 sapt. in tranzit la o pensiune condusa de ambasada USA din Roma.# mese pe zi la ore fixe in rest puteam sa fac ce vream si am tot vizitat Roma peste tot.Tot Ambasad USA mi-a dat si bani sa am de cheltuiala in tranzit.Si aia ziceau ca o sa mor de foame....
In dormitor am stat cu 8 romani in aceiasi situatie ca mine.
Ne-au luat cu un microbuz de la aeroport si dus la pensiune iar la plecare la fel ne-au dus la aeroport.Ce sa-ti spun? De cind am luat pasaportul am stat ca in al 9lea cer de fericire.Am plecat fara un cent in buzunare!!!!
Intr-o zi am fost chemat la ambasada si mi-au spus ca pot pleca la NY,si inminat biletul de avion platit de ei!Cu emigranti ca mine ajutorul lor era si mai mare.Pe pasaprot au scris refugiat politic si pus viza de intrare de la ambasada chiar!
Am ajuns la NY pe 14 Dec. 1982 era zapada si 7 seara.La ambasada mi-au spus sa ma uit in aeroport dupa o persoana ce va avea un carton pe care sa fie scris"I.R.C."si am vazut 2 domni(americani)ce ma asteptau la intrare.Erau de la I.R.C. si m-au dus direct la oficiul de imigrari unde un ofiter a pus pe pasaport o stampila pe care era scris ca am dreptul sa muncesc oriunde pe teritoriul USA.
Cum ti se pare pina acum?Iti zici desigur ca mare noroc am avut si iti raspund ca parca Dumnezeu era cu mine la orice pas!!!Noroc,soarta,destin karmic,trebuie sa admit ca cineva acolo sus m-a iubit f. mult si INCA o face si in prezent!!!!Toata viata mea S-A SCHIMBAT cu 360 grade din clipa in care am parasit definitiv Romania,o alta viata urma pt. mine si NICI ca-mi pasa ce voi face ori ce meserie sa am etc,pt. ca eram extrem de fericit si am lasat viata si destinul sa decida pt. mine!Acel Domn de SUS!!!!!
Mi-am zis mereu atunci:" orice-ar fi nu conteaza!N-am de pierdut NIMIC ci doar de CISTIGAT"Zarurile au fost aruncate.
Revenind la acea seara de 14Dec la JFK airport am omis ca in sep. acel an implinisem 27 ani.Deci cei 2 domni apoi m-au condus la limuzina lor si dus in Manhattan in zona Times Square si pus la un hotel 2 stele(nu-mi pasa de stele),camera platita de org. in avans si rezervata pt. mine!Stiam engleza din scoala destul de bine ,domnii s-au uimit ca vorbesc asa de bine.Mi-au dat adresa org.lor(unul din ei era chiar ..directorul ei!)sa ma prezint in 2 zile si la plecare m-a intrebat daca am ceva bani si Nu aveam,ultimele lire la cheltuisem la Roma in ultima zi,deci iar plecasem cu buzunarele goale!
Directorul mi-a dat 50$ din banii lui.Apoi in tot acest timp,mergeam la un diner si mincam breakfast si lunch si dinner,era ieftin dar f. bun.Atunci in USA dolarul era mare si preturile mici,nu ca azi.O felike de pizza era 50 centi,azi este peste 3$,metroul era 60 centi,azi e 1.50$,orice pachet si marca de tigari cost 1.10$ azi e 5.50$.deci 50 $ erau mari!Dupa 2 zile m-am dus la sediul org.pe Park Ave.si un domn de origine romana plecat dupa razboi,m-a ajutat f. mult.
Fusese mare judescator la BUc.Mi-a spus ca org. ma va ajuta f. mult si voi sta la hotel 1 luna timp in care org. imi va gasi un apt. de inchiriat.Ia-m spus ca-s artist si mi-a dat mereu bani sa-mi cumpar culori si pinze etc. orice materiale aveam nevoie.La fel in FIECARE vineri di sapt. mergeam la org. sa-mi ridic un cec de 150$,prin care org. ma intretinea.Dupa 5 sapt. mi-au gasit un apt. de impartit chiria cu un domn american pensionar,divortat si care avea nevoie de bani sa-si poata plati chiria.Un om tare de treaba,si partea mea de chirie era de 220$ pe luna.M-am mutat deci in apt. lui in Woodside(Queens) si aveam propria mea camera mare si spatioasa.Org. A PLATIT chiria mea in plus de cei 600$ pe luna intretinere,timp de ...6 luni!!!!Atita era ajutorul lor,dar CE ajutor!!!Intre timp mi-au spus sa caut de lucru si sa incep sa ma pun pe picioare.Desigur ca asta vroiam si eu,imi era jena ca cheltuiau atita pt. mine si acei bani dati de org. NU -I aveam de platit inapoi deloc!!!!!!
In acel bloc traiau multi romani veniti in USA de cel putin 7 ani si am facut cunostinta cu ei.Dupa o vreme insa mi s-a facut lehamite de ei pt. ca mereu se plingeau de ceva si erau invidiosi te vorbeau pe la spate incit am rupt-o cu ei si am avut de atunci numai prieteni americani!!!Am trait intre ei 2 ani si credama ca au fost DE AJUNS!Aveam un prieten f. bun din liceu ce venise acolo cu 2 ani anaintea mea si el m-a ajutat cel mai mult.
Unul din romani avea un prieten roman ce era suprintendent la un port particular de vaporase si ahturi.Mi-a gasit de lucru acolo ca muncitor necalificat la docuri,nasol si salariul de 5$ pe ora.Era un dobitoc,am stat doar 2 luni si am plecat far sa ma gindesc la viitor.Eu sint o fire cam rebela de fel si daca ceva nu-mi place,plec imediat!Amicul meu din liceu picta temporar firme la diverse magazine si mi-a zis sa-l ajut,pe bani desigur,si asa am devenit si pictor de firme dar el urma sa plece in Montana definitiv curind.Intr-o zi pictam afara la o firma si un tip s-a oprit si m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu el,si el era tot pictor de firme si mi-a dat cartea de business a lui sa-l telefonez.
Cum amicul meu urma sa plece am telafonat la acest tip american si asa am inceput sa lucrez pt. el timp de 1 an,bani nu prea faceam si traiam de pe azi pe miine si cu pantaloni rupti in cur.Nu mai aveam ajutor de la org. asa ca cu 500$ pe luna din care 220 erau la chirie...nu ma descurcam.Dar eram optimist caci din fire sint!
M-am gindit sa-mi completez studiile in arta si am mers la colegiul faimos(din 1894)din Manhattan,Art Stdents League of NY,unde au studiat mari artisti ai americii si lumii ca Jackson Pollock,Frank Stella,Calder,Andy Warhol si multi altii.
Am vorbit cu directoarea,o doamna colosal de buna care mi-a spus sa prezint orice fel de lucrari posed,si aveam destule acasa caci asta faceam in timpul meu liber,desenam in prostie si pictam in ulei ori acuarele.Am ales pe cele ce am crezut eu ca-s bune si m-am prezentat la directoare.Ea mi-a spus sa revin dupa o sapt. timp in care o comisie de profesori va evalua lucrarile.
M-am prezentat la acea data si mi-a spus ca comisia(6 prof. emeriti si faimosi in USA)a hotarit sa-mi acorde o bursa de studii pe timp de 4 ani si sa studiez ceea ce vreau eu!!Am ales picturade sevalet.
Intre timp pt. ca nu cistigam mult,am depus formular la asistenta sociala din NY si m-au aprobat sa-mi dea ajutor in bani si food stamps.In baza lor cumparfam mincare de la orice magazin.
Am inceput cursurile in 1984 in sep.cu un f. renumit prof. de pictura si mare ilustrator de romane,aici e o meserie f. buna!Am facut imediat prietenie cu multi colegi si studiam seral pt. ca munceam ziua.Un coleg cistiga ilustrind storyboards si mi-a dat de lucru si apoi am avut si o comanda doar a mea,cistigam binisor acum.Tot in clasa mea ,monitorul ,un tip de-o seama cu mine era (este inca)f. mare artist cunoscut de benzi desenate.
Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa cistig bani in plus?Cum sa nu,dar i-am zis ca habar n-am de bd uri,el a spus ca voi invata dac lucrez ca asistentul lui...si uite asa am renuntat la pictat firme si devenit artist de bd!Aici e un MARE business!!!Bill,colegul meu care in timp am devenit f. buni prieteni,incit cu ani dupa acea m-am casatorit si el mi-a fost nas,m-a invatat f. multe despre arta de bd,lucrind cu el 8 ani,dar nu lucram zilnic ci sporadic de 2 ori pe sapt. si trebuia sa caut iar de lucru.Am gasit imediat la o firma de curieri pe bicicleta particulara.Asa am devenit si curier.HA!Intre timp serile mergeam la scoala si weekendurile lucram cu Bill.El era atunci prieten,logodit cu Cyndi care lucra ca manager la muzeul Metropolitan.Intr-o zi ea mi-a spus ca sint posturi la muzeu la serviciul de receptie marfuri ce se vind in muzeu la boutikurile lor.Am facut cerere si asa am ajuns dupa 1 an de curierat prin Manhattan,sa lucrez la stocuri si magaziile muzeului,la 8$ pe ora.Mai bine.Intre timp,ca de obicei,serile la scoala si in zilele libere,aveam joia si duminica,lucram la atelierul lui Bill.Am tinut-o in ritmul asta fara O ZI LIBERA timp de 2 ani!
Intre timp ma mutasem deja in Jackson Heights la fel impartind un apt cu un american si chiria mea era de 300$ pe luna.
La scoala am avut multe relatii cu colegele mele,deh trebuia si le captiva sarmul meu si ca-s din Romania.
In 1987,Bill mi-a zis sa incerc la Marvel Comics sa caut de lucru ca artist ca si el,pt.ca mi-a zis ca am talentul necesar si o experienta de la el.Am ales sa fac niste schite in creion si culoare cu Conan the barbarian,vreo 7.Am telefonat compania si mi-au acordat un interviu.Am mers la editorul revistei si aratat schitele.PE LOC a ales una si spus s-o pictez in ulei pt. ca o va publica ca coperta!Si uite asa am ajuns si artist cu NUME la cea mai mare companie de bd. din USA si lume!!!!Lucram inca la muzeu si cu Bll si mergeam si la scoala si mai si pictam coperti cu Conan!!!Cum le-am facut pe toate NU stiu!
M-am mutat in Brooklyn caci faceam bani bunicei acum si puteam sa=mi permit sa am apt. meu personal cu 2 dormitoare din care unul l-am transformat in atelier.La muzeu prin 1989 am cunoscut pe viitoarea sotie,Marilyn,dragoste la prima vedere!Ea este italianca americana generatia 2a,parinti emigrati in 1952 tatal din Napoli,Mama din Randtzo,Sicilia.Mai are 2 surori ea fiind mijlocia si de-o virsta cu mine.Dupa 1 luna s-a mutat la mine acas in Brooklyn.
In acel an am incheiat cu scoala si cu munca la muzeu!Lucram doar cu Bill 2 zile pe sapt. in rest multe comenzi la Marvel de coperti la alte reviste si apoi
fiin liber profesionist mai lucram si pt. alte companii din NY(Dc Comics)dar si di California,lucram numai acasa si cind aveam de predat coprti ori bd(faceam si desene la reviste)plecam la Marvel dar era poate de 2 ori pe luna,in rest cu California prin posta expres peste noapte.
Marilyn a plecat de la muzeu si a gasit de lucru la NY PUBLIC LIBRARY,ceamai mare din tara.
In 1990 ne-am casatorit si dupa 2 ani ne-am mutat in New Jersey ,la inceput in apt.timp de 4 ani dupa care ne-am cumparat o vila frumoasa in natura si la citeva min. pe jos de plaja Atlanticului.
Prin 1997,deodata businessul in bd. a scazut total si multi editori au fost concediati si multe reviste scoase din circulatie neaducind profit!S-au rarit comenzile si pt. mine....dupa 11 ani ca artist renumit in bd...trebuia s-o iau de la capat in altceva!
Intre timp eu aveam multi fani si colectionari ce vroiau sa-mi cumpere originalele.Am dat peste unul,el mi-a dat telefon intr-o zi si mi-a zis ca va veni la mine acasa si sa fiu pregatit ca va cumparaTOT ce am!!!!N-am crezut dar asa a fost,in acea zi am vindut exact TOATE lucrarile mele in bd.,parca un semn ca acest capitol din viata si experienta va fi incheiat!
Aces domn m-a platit in CASH!!!!venise cu un microbuz!60.000$$$$$ mi-a dat bani gheata ca se umpluse masa de ei si ma uitam si nu-mi venea sa cred!
In acel an am plecat cu Marilyn in Italia la rudele ei si la venetia si Roma si Florenta,1 luna intreaga dupa care am plecat la Paris 1 luna!
Si inca mai ramaseem cu destui bani din cei 60.000$
La intoarcere am zis sa incep sa caut de lucru.Greu de gasit,chiar cind ai nume si experienta!!!Dar ca de obicei niciodata NU am disperat si pierdut optimismul!!!!
Dar restul povestii vietii mele in curind.
Ozzy Osbourne




















































































































































vot LIA ROBERTS - de (anonim) la: 23/02/2004 01:43:42
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Sant convinsa ca Lia Roberts ar fi potrivita la conducerea tarii.
Ar implementa multe idei noi si nu este interesata sa se imbogateasca fiindca e deja suficient de bogata sa nu fie tentata de "maruntisuri".
Intamplator ma ceama tot LIA ,dar nu pentru acest lucru o sustin ci din dorinta de a fi mai bine pentru noi si copiii nostri.
Adresa mea:liabelu@hotmail.com
#10334 (raspuns la: #10184) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marea Neagra ..... - de (anonim) la: 03/09/2004 08:25:20
(la: Marea Neagra, amintiri)
ce bine ca am gasit situl asta. recent am citit un articol despre Calistrat Hogas intr-o publicatie romaneasca si comentarii ale lui George Calinescu ( ce-l uram in liceu, iar acuma il citesc cu nesat) si am decis sa caut pe internet literatura romaneasca. am parasit Romania acum trei ani pentru alte locuri "mai bune" si "mai bogate" , iar acum platesc pretul platit de toti cei ce se despart de locurile natale si de glia strabuna.

Marea Neagra...20 de ani am trait langa mare. Dimineata soarele iesea din mare si-mi batea la geam care vara era deschis, iar caldura placuta, lumina si sunetul pescarusilor inunda camera. Ma trezeam si primul lucru, scoteam capul pe geam si inhalam aerul sanatos si inmiresmat de dimineata si ochii mei se plimbau peste mare pana la orizont. Numaram vapoarele din departare care asteptau sa intre in port. Trenul se auzea si el si adauga la fanfara aceasta de zgomote prea putin bagate in seama.
Plecam la scoala cu vecinii din bloc iar in statie, cand asteptam troleul, ne faceam temele la mate. Bineinteles ca lipseam de la prima ora. La a doua jucam fotbal sau coci. Cand venea chimia deja stiam ca mergem la plaja, la Modern, cu toata clasa. Ce bine era sa te balacesti in apa cu prietenii, sa sari de pe dig, sa impingi fetele in apa si planifici partide de pescuit. Cand se termina "scoala" fiecare ne scuturam de nisip si pe carari alaturate ajungeam acasa si povesteam ceam facut la scoala.
Seara ne intalneam pe faleza si ne uitam la trecatori dar de cele mai multe ori stateam jos pe nisip si vorbeam despre ce o sa facem cand o sa crestem mari. Nu-mi inchipuiam ca o sa ajung vreodata mare, ca marea o sa fie departe, ca totul o sa fie doar o amintire... Ce este o amintire??
In aceste meleaguri straine lumea ma intreaba de unde sunt. De unde sunt? Din Romania. "Unde e Romania?" .
Romania e acolo unde este si inima mea. Langa Marea Neagra.
#20918 (raspuns la: #20917) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din pacate nu-i altfel - de Simeon Dascalul la: 22/09/2004 12:29:05
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
Ba nu, e fix la fel, cu o doză de simţ al umorului în minus şi de una de exasperare în plus. Nu ştiu când rutina - drum şcoală – şcoală – drum casă, care a evoluat apoi spre serviciu - s-a transformat şi din ceva înghiţibil a ajuns ceva foarte greu de suportat. Probabil după ce începi să conştientizezi că “asta” nu-i ceva temporar, ci bătut în cuie pentru eternitate şi că nu prea ai cum să scapi. Dacă stau şi analizez soarta mea / a noastră nu-i cea mai rea din lume, ba sunt alţii care-o duc mult mai rău. Am o slujbă normală, prost plătită, desăvârşit de stupidă, în care pendulez între plictiseală şi epuizare. Patronul încearcă să stoarcă din noi cât mai mult şi noi să ne surmenăm cât mai puţin. Deseori mă fascinează colegii mei şi tare aş vrea să le fiu asemenea. Înjură în surdină şi-şi fac treaba, când primesc un al treişpelea salariu de două milioane sunt de-a dreptul leşinaţi de recunoştinţă şi niciodată nu li se par absurde toate lucrurile existente pe o rază de treizeci de kilometri. Dacă le-aş spune că ieri făceam o figură îndurerată nu fiindcă trebuia să stăm trei ore peste program, ci fiindcă urma să mă întorc în acelaşi apartament nasol şi dimineaţa să vin iar în aceeaşi slujbă şi mai nasoală, cred că n-ar pricepe nimic. Oamenii ăştia parcă au un zid protector în jurul creierului şi îi invidiez tare mult.
Mă bate gândul să-mi schimb serviciul actual, deşi ştiu că nu găsesc ceva mai grozav, numai din plictiseală. Dar sunt sigur că remediul n-ar fi eficient decât pe termen scurt. După o săptămână aş începe iar să mă uit pe site-urile editurilor să văd ce mai apare şi cum pot aloca salariul meu simbolic.

Îmi întreţineam cumva iluzia că senzaţia asta de zădărnicie, de plictiseală de moarte e şi din cauza provinciei şi că Bucureştiul mai colorează cumva vieţile. Văd că lumea e finită şi că te poţi simţi la fel de încarcerat şi într-un oraş mare.

Soluţia mea are puţine şanse de a se materializa şi poate părea trivială. Dar cred că singura libertate o dau banii şi că nu avem altă variantă de acţiune decât să ne preumblăm în prostie pe la interviuri, poate nimerim pur aleatoriu o slujbă bănoasă. Atunci urâţenia slujbei ar fi compensată de confortul de-acasă şi pe ansamblu viaţa n-ar fi aşa de groaznică. Cred că dacă aş lua un salariu bun i-aş vedea pe ai mei colegi de birou ca pe Patapievici şi Djuvara.

Dar cum spuneam, e prea puţin realizabilă. Şi oricât mă gândesc nu văd nici o variantă de a-scăpa din mediocritatea materială în care ne bălăcim.
Există oameni cu adevărat proşti? - de Anca Tudor la: 22/10/2004 15:20:27
(la: Exista oameni cu adevarat prosti?)
Cum se recunosc proştii? Pot spune că, din experienţele proprii, am învăţat să-i depistez mai repede decât o făceam cu zece ani în urmă. La proşti, orice s-ar chinui să debiteze, privirea e goală. Nu au în ochi scânteia aceea unică ce te determină să provoci pe cineva la discuţie, ştiind, din start, că ping-pong-ul intelectual va fi antrenant. Proştii fuduli au subiecte favorite de discuţie. Pe primul loc în top, propria persoană. În general, nu le ia prea mult să înceapă o discuţie despre ei (dar durează o veşnicie până să o termine!). Dacă un om zâmbeşte prea mult, fără motiv, e un candidat bun la prostie incurabilă. Cât despre proştii poleiţi, ei sunt mai greu de încolţit, dar, în general, merge perfect să-i surprinzi dacă îi scoţi din ritm: le pui, de exemplu, în mijlocul unei peroraţii fasonate, o întrebare din cu totul alt context.
Ce regretaţi din vremea lui Ceauşescu? - de Anca Tudor la: 24/10/2004 13:03:30
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Am 28 de ani acum, deci aveam 13 ani şi jumătate la schimbarea de regim. Mă uimeşte continuu faptul că sunt oameni care regretă ceva de dinainte de '89. Amintirile mele sunt extrem de clare şi de amare, poate şi pentru că am fost un copil maturizat înainte de vreme. Îmi amintesc faptul că părinţii mei, deşi cu salarii mari, plângeau nopţile pentru că nu mai aveau cu ce să mă hrănească, după '85, îmi amintesc căderile de calciu pe care le făceam fiindcă mă dezvoltasem prea repede şi nu aveam nici lactate, nici calciu efervescent pentru suplimentare. Îmi amintesc frigul, întunericul. Ştiţi că m-au făcut pionieră la lumina lumânărilor de cununie aduse de părinţi de acasă, fiindcă se oprea curentul în fiecare seară, iar ceremonia cu pricina era la ora 19,00? Nici pentru circul propriu nu găseau resurse... Aş putea adăuga multe, dar nu vreau să vă sufoc. Doar să-mi spun părerea: mi se pare îngrozitor să regretăm asemenea lucruri. Şi să ştiţi că nu înot în bani, relativa bunăstare mi-o asigur muncind 12 ore pe zi, deci motivaţiile mele sunt pur principiale...
Astazi in zori (Luanei) - de bryzzz la: 27/12/2004 11:59:10
(la: ULTIMUL CONCERT (I))
În fiecare dimineaţă
când pe web deschideam o fereastră
unde obişnuiam să mă-ntâlnesc
şi tainic să mă împletesc
cu lumea mea de suflet şi de vers,
doi ochi frumoşi de inimă
ţesuţi cu urzeală
din catifeaua unei nopţi de vară
şi brodaţi pe bezna lor brună
cu borangic de stele şi de lună
încercau zorii roz să mi-i spargă
cu flacără de lacrimă neagră
mare şi grea cât noaptea polară
clipind aurora lor trista si rară.
Chiar dacă uneori
ei mă priveau ascunşi misterios
şi curios
cu indiscreţii azurii de albăstrele
prin jarul dantelat al unui lan de maci şi de lalele,
lumina lor înnourată, plânsă, stingea în mine
orice speranţă de mai bine,
şi-atunci, trăgeam la geam perdeaua.
Şi n-o făceam dintr-un impuls de revocare,
ci numai instinctiv, ca apărare,
să nu mă scrijelesc şi eu
în spinii ploii de suspine.

Asăzi în zori
am cutezat iar să deschid fereastra
lumii mele de suflet,
să-i răsfoiesc clipe, culori, fiori si flori.
Da-n dimineaţa aceasta
m-a izbit o imensitate senină
înflorindu-şi în câmp de lumină
ochii aceia mari şi frumoşi,
altadătă: o singură lacrimă tristă
de smoală
catasrofală,
cernită-n batistă,
iar acum: copleşire din flăcări de soare
inundând alinare,
zbor alb cu dans de cutezanţe
pe versuri eterne, speranţe..

Şi-am aflat cu emoţie de ce azi străluceau:
ei iubeau !..
RSI - de Simeon Dascalul la: 08/04/2005 10:27:09
(la: Trei ziaristi romani rapiti in Irak?)
Înainte de a reîncepe disputa irakiană te întreb: mai ştii ceva? Că la televizor nu se vorbea decât de papă şi de funeralii, de ziarişti n-am mai auzit nimic.

Iar respectul pentru legile internaţionale cerut irakienilor sună cam aşa
„am încălcat noi un pic prevederile alea internaţionale, dar asta nu înseamnă că voi tră să v-o luaţi în cap”; quod licet Iovis ...
sau
„aţi fost invadaţi, dar asta nu-i nici o justificare să nu vă purtaţi civilizat cu cetăţenii atacatorului”.
Tră să recunoşti că sună destul de stupid.

Transferând discuţia din zona mişto-ului în cea a discuţiei juridice, vreau să menţionez că dreptul „obişnuit”, cel valabil pentru indivizi se bazează pe unele premise cum ar fi egalitatea în faţa legii şi necesită o autoritate capabilă să identifice şi să sancţioneze încălcările legii. După părerea mea, ambele condiţii sunt necesare pentru menţinerea unui sistem juridic viabil. Pe plan internaţional unde forţele sunt disproporţionate nu se poate vorbi de legi acceptate şi aplicate în sensul pe care-l au pentru indivizi.

Nu cred că cei care din diferite motive se cară în zone fierbinţi, oricare ar fi ele, cred în prostii precum protecţia internaţională. Mai degrabă îşi încearcă norocul sau se bazează pe faptul că aparţin unor state care fie nu-s percepute ca ostile, fie nu-i bine să fie supărate.
Ori Irakul e deja ţară atacată, nu mai are sensibilităţi din-astea.


De multe ori foloseşti cuvântul „ziarist” de parcă ar fi o formă superioară de viaţă, care are dreptul la un tratament deosebit de cel aplicat muritorilor de rând. Personal nu văd de ce ar fi trataţi mai bine ca militarii, spionii, cadrele medicale şi orice altă categorie socio-profesională care se nimereşte pe un teritoriu în conflict. Cred că o încasezi mai mult sau mai puţin în funcţie de cetăţenie, nu de cartea de muncă.

Când vorbeşti de armata străină ce asigură protecţia minorităţilor persecutate, nu pot să nu fac paralelă cu situaţia de-aici; mă gândesc că ocupaţia horthystă a fost şi ea benefică pentru unele minorităţi.

De conflicte religioase noi am fost scutiţi, deci nu pot extrapola. Dar nu pot să nu-mi manifest admiraţia pentru americani, ce frumos ştiu ei să facă ordine într-un conflict care a divizat lumea musulmană din secolul şase, şapte sau opt. Care exact nu ştiu, dar sigur şiiţi au început să se caftească cu sunniţii la scurt timp după ce l-au băgat în groapă pe profetul ăla al lor.

Eşti sigur că respectivul cleric colaboraţionist e cu trup şi suflet de partea americană? Nu toţi au vocaţie eroică. Am auzit că pe vremea lui Ceaşcă, demolatorul de biserici, sintagma "republica socialistă România" apărea în slujbe.

Ai o simpatie pentru ocupaţia americană după război. Am mai scris că mai de încredere mi se pare opinia ţărilor ocupate, să-şi dea ele cu presupusul de cât de bine le-a fost, nu filoamericanii de la marginea lumii civilizate.

Transnistria – făceam mişto de faptul că prezenţa României e justificată şi necesară fix în Asia. În schimb, în ceea ce-i priveşte pe conaţionalii noştri e de bun simţ să nu vedem şi să n-auzim nimic. La ce folosesc ziariştii care fac relatări de-acolo? Numai ca să ne enervăm şi să avem dovezi în ce priveşte neputinţa şi/sau dezinteresul statului.
#42588 (raspuns la: #42329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RSI - de klaus la: 07/09/2005 12:42:21
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
K. 'ceam ca-mi place citatu' pus ca semnatura si ma-ntrebam daca,totusi,e adevarat,sau o fi facut Descartes mishto....

#70234 (raspuns la: #70220) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
subiect rupt din realitate - de rac la: 07/10/2005 14:30:41
(la: vesnica discutie dintre soacra si nora)
Astea sunt conferinţele care îmi plac cel mai mult, cu subiecte rupte din realitate, care pot aduce şi ceva concret în discuţie, în afară de simple păreri...

Personal sunt "păţit", ca să zic aşa. De la bun început, mama mea nu a înghiţit-o pe soţia mea, lucru valabil şi în ziua de azi, după 15 ani. Doar că la ora actuală formele de "luptă" sunt mai subtile. Important este să nu se transforme totul în război, dar focul va mocni mereu.

Eu am ţinut partea mereu soţiei. M-am certat cu mama de nenumărate ori pentru asta, mai ales atunci, la început, dar niciodată nu am sărit calul. Sunt sigur că dacă nu făceam aşa, divorţam de mult. Depinde şi de caracterul soacrelor de care vorbim (mama mea, în speţă). Căci, de cele mai multe ori, după o anumită vârstă, femeile devin din ce în ce mai puternice, mai "tăbăcite" şi nu prea acceptă ca fiul lor să dea atenţie mai mari unei alte femei. Vorbim de femei cu mult mai tinere, pe care mamele de băieţi le consideră nevrednice de a avea influenţă mai mare asupra fiului lor. Ca instrument de intimidare în acest sens, soacra o judecă pe "piţipoancă" aspru, în sensul că are tot timpul ceva de reproşat: găteşte prost, nu găteşte, nu face curat, nu spală, nu calcă, nu ştie să se îmbrace, dar cel mai important, că nu se subordonează...

În măsura în care ştii să fii un bun manager al situaţiilor de criză apărute..., treburile merg mai departe, iar până la urmă soacra va obosi să tot se ia de noră.
Ar mai fi situaţia cu relaţia soacră - ginere, dar aici situaţiile de conflict sunt mai rare.

Poate am să mai revin asupra subiectului, în măsura în care va prezenta interes pentru mai mulţi.
don - de rac la: 10/10/2005 12:37:58
(la: amintiri din studentie)
Povestea cu becurile o auziserăm şi noi la facultate, pe când eram studenţi, dar la noi se potrivea mai bine să fi petrecut, căci e vorba de Facultatea de Instalaţii pentru Construcţii, iar materia este "Instalaţii electrice". Mă rog, nu contează prea mult asta, dar noi ştiam că la re, sau la re-re, studentul a venit cu un bec în buzunar şi l-a uimit pe profesor după ce a plusat cu unu numărul de becuri pretins de profesori.

Ceea ce reţin eu cu mare plăcere din anii de studenţie este amintirea legată de perioada sesiunilor de examene când, invariabil, învăţam în gaşcă (de obicei la mine acasă). A fost atâta distracţie în toţi anii aceia de studenţie! Cu toată prosteala de care dădeam dovadă cu toţii, mai şi învăţam printre picături..., căci examenele le luam. Sigur, mai aveam şi restanţe, dar cine nu are?
Îmi amintesc că printre tâmpeniile pe care le făceam era să dăm telefoane la întâmplare, de cele mai multe ori noaptea. Odată, ce ne-am gândit: să formăm telefoane din numerele care alcătuiesc ziua fiecăruia de naştere (pe vremea aceea în Bucureşti erau telefoane formate din 6 cifre). Chestia s-a legat la unul dintre noi, care era născut pe 30 ianuarie 1967. La telefonul 30.01.67 a răspuns un tip, cam de aceeaşi vârstă cu noi(avea telefon chiar în camera lui, lângă pat). La început ne închidea telefonul apoi, cu timpul (că îl sunam mereu., cât eram în sesiuni), vorbea cu noi vrute şi nevrute. Săracul, ce se mai ruga de noi să-l lăsăm să doarmă. După o vreme, într-o bună seară (sau noapte), îl sunam din nou:
"Aa, aţi intrat iar în sesiune, nu?", se plângea el.
#77756 (raspuns la: #77726) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
geologia - de gaga la: 10/10/2005 13:05:24
(la: amintiri din studentie)
la geologie, în anul III se dădea examen la stratigrafie. O materie cam nasoală, cu multe fosile, denumiri latineşti la care trebuia să înveţi şi pe de rost.
Pentru a uşura învăţatul făceam tot felul de asociaţii de idei. De exemplu fosil caracteristic pt. Devonian era Stingocefalis burtini, iar eu l-am asociat cu Stringocefalis bikini. Durerea a fost că în examen am spus bikini în loc de burtini. Profesoara, o doamnă de vreo 60 de ani, foarte pudică, a făcut ochii mari. Noroc cu Serrini, asistentul, care a întors-o ca la Ploieşti şi am scăpat.
Apoi sunt multe amintiri din aplicaţii. Luam fosile dintr-o zonă şi le plantam într-o zonă total diferită, unde de altfel nu aveau ce căuta; chemam profesorul să-l întrebăm ce se întâmplă, cum de a fost posibil să apară aşa ceva acolo. Şi de aici o groază de poante care mai de care.
:)) - de Lady Allia la: 14/11/2005 14:31:52
(la: De ce iubim barbatii (feedback mircea cartarescu ))
Eu am adorat mereu să fiu în preajma prietenilor mei. Nu spun asta pentru că nu mi-aş iubi prietenele ci pentru că acuma este vorba de...bărbaţi.
În excursiile pe care le făceam la munte, unde ne adunam seara la foc, spre mirarea mea, de cele mai multe ori eram doar vreo 2 fete cu 15 băieţi...restul mergeau să doarmă sub pretextul că "ăştia iară vorbesc numa de-a lor", sau " precis iară se îmbată" :))). Zâmbesc şi acuma, cum zâmbeam şi atunci...şi mă tot întreb: "dacă sunt aşa de plictisite de bărbaţii de lângă ele, ce caută defapt lângă ei, ce le-a făcut să rămână lângă ei?"..., pentru că atunci când rămâi lângă cineva îl iubeşti pentru ceea ce este mereu, nu doar în anumite situaţii..nu? Dar mă rog...asta este altă discuţie, iar eu m-am abătut de la subiect.
Deci...rămâneam la foc, îmi luam o cană cu vin cald, mă aşezam într-un loc mai retras şi...îi admiram. Hahaa...bărbaţii sunt minunaţi să ştiţi...sunt nişte copii în aproape toate situaţiile, iar asta este deosebit! Înseamnă că ştiu să rămână mereu tineri. Râd şi glumesc din orice, dar nu mereu trebuie să o iei ca un afront...faptul că tocmai "tu" le-ai căzut pe moment în bătaia cuvintelor nu înseamnă că ei te urăsc sau au ceva cu tine...nuuu...înseamnă că vor DOAR să glumească. Ei nu sunt subtili ca şi femeile ei spun de obicei în faţă, dacă nu o spun în prima jumătate de oră, tot nu se abţin să te întrebe apoi ce au de întrebat, iar asta pentru că nu le place să fie cu două feţe (nu spun că nu sunt excepţii). De obicei femeile cred că atunci când bărbaţii se întâlnesc vorbesc despre alte femei...
:)))...hihiii, aţi fi uimite dragele mele ce subiecte haioase pot găsi să discute..."să vedeţi ce undiţă am eu", "să vedeţi ce maşină mişto am văzut", "oauuu aparatul meu foto", "mai ţineţi minte când a dat ăla cu capul de bara din faţa blocului şi a căzut pe spate?", mai ştiţi când ne jucam cu tubermanele în faţa blocului sau aruncam cu ceapă din balcon?"...şi din astfel de subiecte bogat dezvoltate de obicei se ajunge la mult râs, voie bună, amintiri care mai de care mai fanteziste şi pline de umor.
Eu îi iubesc în primul rând pentru că există şi pentru că eu consider că ar fi o mare pierdere să nu-i avem printre noi. Îi iubec pentru că ştiu să fie corecţi de mult mai multe ori decât o femeie, pentru că nu sunt obişnuiţi să ţese tot felul de poveşti ca să afle de la tine ce au de aflat, pentru că nu le este ruşine să iasă pe stradă cu părul ciufulit sau cu o băscuţă ciudată şi să fie complexaţi, pentru că nu le este teamă să fie naturali, pentru că nu le e jenă să se joace cu un aeroplan de jucărie în parc nici dacă au 50 de ani, pentru că...explodează de viaţă şi voie bună aproape mereu. De cele mai multe ori ... noi....femeile îi schimbăm şi îi transformăm în nişte posaci şi nu e bine. E mai bine şi mai frumos să îi vezi jucându-se cu copii pe jos, rupându-şi blugii de covor şi bosumflându-se că i-a bătut ăla mic sau vreun alt prieten la nu ştiu ce joc pe calculator, decât să îi vezi străduindu-se să fie cât mai "normali", mai "perfecţi" şi mai chinuiţi cu nu ştiu ce fraze pompoase pentru noi femeile.
Mie îmi place să fiu lângă ei...pentru că este cu adevărat frumos să fii un copil mare pus mereu pe şotii şi nebunii.
Şi...aş putea să dezbat multttt..., dar mi-e teamă că o să fie un răspuns kilometric care ar plictisi.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
maimuţa - de gaga la: 20/11/2005 15:10:11
(la: Despre complexul de inferioritate si grandomanie)
În aceste situaţii, cred că iar intervine educaţia celor ce sunt în cercul apropiat al persoanei. Eu am avut un coleg de facultate venit de la orfelinat şi poate pentru că atunci când făceam teren eram toţi ai nimănui, l-am ajutat să se integreye în colectiv şi să nu aibă complexe. Îl ajutam cu mâncare, cu bani, dar niciodată nu l+am făcut să simtă că este un ajutor. Am acţionat de asfel încât să simtă că aşa trebuie să se întâmple.
#89091 (raspuns la: #89070) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tragic, dar adevărat - de gaga la: 21/11/2005 21:55:56
(la: Calculatorul: inamic public nr.1?)
Este de-a dreptul tragic ceea ce se întâmplă. Deseori aud părinţi lăudându-se cu copiii lor inteligenţi, care toată ziua stau la calculator. Cred că mai întâi ar trebui părinţii să înveţe ce înseamnă "calculatorul" pentru ca apoi să poată îndruma copilul.
Consider calculatorul un strict necesar, pentru informaţia pe care o poţi avea datorită internet-ului (mai ales că acum trăim în era informaţiei), îl consider util în foarte multe cazuri, deoarece rezolvi multe situaţii cu efort minim şi eficienţă maximă, dar.... când aluneci spre extreme, devine periculos.
Periculoasă nu este numai dependenţa de jocuri, ci chiar lucrul prelungit la calculator. Eu am păţit aşa ceva într-o perioadă când făceam tehnoredactare. După 8 ore de serviciu, mai lucram încă 8-10 ore la calculator şi...am ajuns de nu mai ştiam ce se întâmplă cu mine. Atunci am spus STOP. Totul trebuie făcut cu moderaţie.


intervin - de rac la: 30/11/2005 15:31:48
(la: Întâlnirea cafegiilor - pe 26 noiembrie 2005)
Da, e clar că "sentiment" nu ştia cum funcţionează site-ul exact, el a avut nişte aşteptări în legătură cu rapiditatea apariţiei mesajelor postate de el, şi a devenit uşor "nervos", mai ales după ce a participat la întâlnirea cafegiilor. Mărturisesc că la început, şi eu eram nerăbdător ca mesajele să îmi apară cât mai repede.

Am speranţa că admin va înţelege situaţia şi-l va mângâia pe creştet pe "sentiment" (desigur, virtual :) ).

PS: Dacă ştiam, îi făceam eu instructajul despre site sâmbătă noaptea...


Am fost la întâlnirea cafegiilor!
Nu vreau să deviez de la subiect - de Simeon Dascalul la: 12/12/2005 14:21:30
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
dar cred că fenomenul îşi are originea şi în lipsa de utilitate a şcolii în momentul de faţă
sunt consecinţe în viitor pe plan social/material dacă ai fost un elev tocilar şi cuminţel sau invers, n-ai învăţat nimic şi veneai la şcoală numai ca să mai faci mişto de profi?

nu mi-a displăcut niciodată atmosfera mai relaxată, că şcoala nu era chestia dură prin care au trecut părinţii şi bunicii mei; dar cred că pe vremea lor şcoala se presupunea a fi mult mai valoroasă ca azi; degradării de azi îi găsesc o explicaţie destul de logică – şcoala nu mai asigură nimic, deci nu mai poate să impună nimic

într-a unşpea şi a doişpea am fost alimentat cu meditaţii din greu aşa că pot face diferenţa între şcoala utilă a meditaţiilor şi cealaltă, instituţională, unde făceam un fel de figuraţie; meditaţiile le-am luat foarte în serios, că ştiam că trebuie să mă propulseze în facultă şi că ai mei au scos cu greu banii pentru ele;

mă gândesc că peste zece-cinşpe ani, când probabil voi avea copii de şcoală, vom ajunge ca-n SUA (sau cum se spune că ar fi în SUA), şcolile să ajungă locuri prea periculoase ca să rişti să trimiţi acolo nişte copii cât de cât normali
habar n-am dacă profilor le place să aibă de-a face cu elevi cât mai problematici, chestie de gust probabil
dar eu cu siguranţă n-aş avea chef ca fiu-meu să se ciocnească pe coridor de un individ care a înjunghiat cu un minut în urmă; sau ca fie-mea să aibă o colegă de bancă ce-şi face rost de bani de buzunar jucând în filme pentru adulţi

mi se pare o aiureală ideea că disciplina ar putea fi menţinută numai cu „dăruire” şi „muncă de convingere”; autoritatea are şi o componentă coercitivă, chiar când e vorba de adulţi, că de n-ar fi aşa nu ar trebui să existe poliţie sau justiţie; nu poţi obţine o clasă disciplinată cu nişte profesori care nu pot sau n-au voie să aplice sancţiuni
e posibil ca, pe când voi avea copii la şcoală, să trebuiască să scot bani serioşi din salariu numai ca să-mi ţin odraslele într-o instituţie particulară în care se menţine ordinea
don - de rac la: 20/12/2005 20:27:25
(la: Amintiri din armata)
Nu este legendă, să ştii. Personal am trăit experienţa!
În pregătire, ţigara se "strivea" pe toată suprafaţa (oricum făceam asta, pentru că fumam Carpaţi de Sf. Gheorghe, şi astfel o făceam mai... "fumabilă"), şi astfel, diametrul se ţigării se micşora atât cât să permită accesul pe ţeavă... Îmi amintesc perfect că am făcut asta, pe cuvânt.

Cum luam ţigări în gardă? Păi nu era chiar aşa de strict, chiar dacă personal, eram foarte riguros la schimbare (a dracu era pielea pe mine).
Astfel încât, în loc să permit schimbarea cât mai iute, că era afară un frig cam cum e acum la Bucureşti (-2, -3 grade), ţineam morţiş să se parcurgă toate etapele conform regulamentului.


Vin sărbătorile...
#96220 (raspuns la: #96168) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sper că ai apă caldă, celdesubdush-iţă - de rac la: 11/01/2006 15:14:59
(la: Cristina...)
Mergi la comentariul lui anisia (cred că al treilea de jos în sus), la #99451, că acolo se pomeneşte de apariţia jumătăţii tale... Cum ar veni: apă rece - apă caldă.

Fraţilor, hai să intrăm cu toţii sub duş!
(Nu pot să mă abţin să nu pomenesc despre unele amintiri din armată... făceam duş tot plutonul odată..., şi era atât de riscant să scapi săpunul pe jos!).
:)


"Nu cerceta aceste legi, că eşti nebun când le-nţelegi!"
#99646 (raspuns la: #99606) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...