comentarii

cel satul nu crede selui flamand


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
raspuns - de (anonim) la: 06/04/2004 02:21:02
(la: Ce se intampla cu romanii, cu voi?)
uite eu acum am 24 de anisori..sunt student in anul 4 dar iti spun sincer ca daca as putea sa plec maine voi pleca lasand in urma 4 ani de politehnica.
nu stiu la ce realitati te uiti tu in jur dar iti spun ca am avut timp sa ma imbolnavesc in cei 4 ani de facultate de stress asa ca sa o lasam deoparte.
ia sa te vad putin singur fara sprijinul alor tai sa vedem cum vei mai vorbi atunci..da ,e frumos sa vorbesti din carti dar ia sa vezi tu cand nu ai bani nici macar sa iti permiti o prietena chiar daca esti baiat destept..si nu prea urat.
vechea poveste..cel satul nu crede celui flamand..sa te vad eu ce construiesti tu in Romania in urmatorii 10 ani.sa ma anunti si pe mine,ok?
eu voi fi prin Statele Unite,cu putin noroc(in luna mai ma prezint la Ambasada) si punand parchet si avand macar o viata.
decat inginer in romania mai bine salahor dincolo..
sa auzim numai de bine.
*** - de adiana55_alba la: 09/03/2009 22:02:26
(la: DUMNEZEU NE AJUTA)
Scoala veti am invatato,sa supravetuesc fata de alti oameni care a avut de toate,omu satul nu crede pe ce-l flamand ,A trebuit sa stau ca sa mi cresc copii,nimeni nu ma primea in casa cu doi copii mici,eu cred ca cine are copii ma crede.Cand am vazut copii mari am divortat,si traesc bine ce nu am trait 44 de ani din veata. Dar sa va spun ce a patit soti mei,amandoi sant bolnavi cu inima si a ajuns vai de ei multumesc lui dumnezeu ca ma razbunat.
#415073 (raspuns la: #414987) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
CIA a lucrat pentru FSN....? - de alin la: 25/02/2004 10:29:35
(la: "Ceausescu a fost dat jos de CIA")
interesanta aceasta teorie...

deci americanii au fost direct interesati in rasturnarea lui Ceausescu si inlocuirea lui cu Iliescu... cat de pro-american s-a dovedit Iliescu pana in 2000 s-a vazut, nu mai devreme de ianuarie 1990, in timpul campaniei din Kosovo...

am retinut cateva elemente ale acestei teorii:
- furnizarea de arme oponentilor lui NC: deci V. Stanculescu avea nevoie de arme... cred ca VS nu a renunta niciodata la armamentul din dotare iar gipsul a fost de productie interna. in orice caz, nu este clar unde, cand si cum au fost folosite aceste arme si ce rol au avut armele acestea in succesul loviturii de stat.

- cele trei faze: demonizarea, Tokes/Timisoara, cadavrele. distrugerea satelor nu cred ca avut vreun impact, bucurestenii treceau zilnic nepasatori pe langa cartiere, biserici, monumente istorice in demolare si nu ziceau nimic; o campanie de mediatizare in strainatate nu viza romanul de pe strada.
momentul Tokes poate fi comentat ca operatie CIA ca si promovarea numelui Iliescu la E Libera, dar ce a urmat nu arata decat ca au fost pacaliti. Cadavrele: a dorit CIA sa ajute FSN in eliminarea fizica a lui NC ?

Acest documentar (pe care inca nu l-am vazut) nu mi se pare ca arunca mai multa lumina asupra evenimentelor din dec. 89 si master planului FSN, ci dimpotriva.
Intre avangarda si integrare - de homeless la: 05/10/2004 08:41:56
(la: Avangarda literara in epoca virtualului)
Cred ca sunt puse doua probleme care, in buna parte, sunt independente.
a. Avangarda literara autohtona in epoca virtualului
Avangarda, experimentul, apare ca reactie la clasicism, la inchistare in forma si continut, la ruperea "artei oficiale/academice" de problemele omului contemporan. Foarte adevarat ca literatura romana mai mult a imitat revolutiile de prin alte parti decat sa le genereze ea singura, iar atunci cand a facut-o, si a facut-o, acest lucru s-a intamplat prin reprezentanti integrati altor culturi (Tzara, Ionesco).
Poate ca nu exista o avangarda activa si originala in literatura romana pentru ca nu avem un curent mainstream atat de consistent si influent pe piata culturala incat sa "enerveze". De aceea apar doar imitatii ale unor fenomene de pe alte meridiane, ce raman doar experimente literare, nu se constituie intr-o avangarda. Pe moment, totul este supravietuire in literatura romana, nici clasicismul nu o duce prea bine, asa ca avangarda ca protest innoitor nu are de ce sa apara.
b. Literatura romana in satul global
Desi la prima vedere pasunismul si provincialismul ar fi principalele frane in integrarea literaturii romane in satul global, cred ca nu este adevarat. Literaturile mici au "exportat" doar atunci cand au oferit ceva nou, ceva exotic, ceva altfel. Pentru a fi altfel, pentru a fi curiozitatea care se vinde, tocmai acel pasunism si provincialism, ca atmosfera, nu ca stil, poate fi o sansa.
Pentru ca tratarea de aici a temelor care circula in cultura anglo-saxona va ramane mai mult sau mai putin artificiala si fara acoperire. Au nevoie americanii sa afle de problemele bucuresteanului ingrozit de o mare metropola? Au deja sute de volume despre insingurarea in New York.
I-ar interesa insa, asa cum i-a interesat literatura sud-americana, sa descopere un alt univers, guvernat de alte reguli, cu alte probleme.
Oricat ar parea de ciudat, un roman despre cooperativizare, despre viata sub dictatura, un roman incarcat de magie ortodoxa, ar fi mari succese.
Cu o conditie!
Sa fie scrise pentru cititorii de acolo, sa aiba o poveste solida, sa ofere o interpretare interesanta, sa nu fie crispate, sa fie "ecranizabile".
De altfel, intr-o intalnire cu un scenarist american, am fost rugat sa caut in literatura romana contemporana tocmai astfel de lucruri, considerate si de el ca avand potential.
Inca nu am gasit...
*** - de cuminte la: 06/01/2011 19:53:53
(la: Cave "Einstein" Man)
"te-ai format la şcolile de azi, nu doar la acelea care ţi-au dat diplome, ci şi la acelea neoficiale: mass media, familia, prietenii etc. Toate, şcoli de dresaj. Te dresează să pui pe primul plan socialul. Tendinţă apărută odată cu satul neolitic."

Cred că-i un Osho lover la cum scrie.
#590362 (raspuns la: #590356) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dear all - de Honey in the Sunshine la: 15/01/2011 22:35:52
(la: Un englez despre Romania, rromi si educatie)
RSI:
Pacat ca nu sugereaza si cateva solutii practice.

sugereaza una: bugetul pentru educatie sa fie distribuit mai echitabil, in loc sa se acorde privilegii scolilor prestigioase din centrele oraselor. familiile cu cea mai mare nevoie de scolarizare (de rromi si romani nevoiasi) sunt la sate, si cred ca stim cu totii in ce conditii sunt scolile lor.

nyx:
e gresit sa crezi ca astfel de copii sunt doar in famlii de tigani.

cu siguranta. dar fiindca tiganii sunt in general aproape fara niciun fel de scoala e clar ca de obicei au de ales doar intre a trai in mizerie sau confortabil prin delincventa.

habar nu am ce scoala ati facut voi, dar io-mi amintesc ca n-am stat niciodata in prima banca, ci-n ultimele trei.

eiii, asta e o alta discutie foarte-foarte interesanta. nu intru acum in ea pentru ca ar fi prea multe de spus, dar o sa scot neaparat o confa pe tema asta.

nu de-alta, dar mai bine-ar veni englezu sa-mi arate cum imi scot io camasa-n fata copiilor.
ca io i-am invatat sa nu se fereasca de gigel.


poate o sa-ti para de prost gust ce spun, dar mai bine fara stilou si telefon decat rasist.

zaraza: n-o stiam pe asta cu sarma. e adevarat ca in vestul tarii moldovenii sunt inca priviti cu... suspiciune. in schimb impotriva "nemtilor" exista o puternica prejudecata pozitiva :)))

rodica: spui ca sunt needucabili pentru ca asa au fost educati. atunci poate pot fi educati si sa fie educabili. atat cat o poate face societatea.

Knulp: de acord cu tot ce ai spus. cred ca de-acum poti vorbi linistit si in numele meu :)
#592296 (raspuns la: #592227) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
pentru anomim la Sat - de (anonim) la: 22/02/2004 03:59:05
(la: Pleznitul peste bot)
Sint complet de acord cu tine ce spui. Sfaturi bune...mai facut sa zimbesc. Nu ma refeream la mine deloc.

Pornisem de la un extract dintr-o carte, 'The Balcan Trilogy',si incercam sa gesesc o cauza/ explicatie sau alta parere.

Cred ca ai citit doar ultimul meu mesaj care de fapt l-am scris ca o completare la cel scris initial.

Pe curind,
Florin si atat
P.S. De unde vine 'Sat' in you nickname, from Saturday or the romanian word 'sat' for village. Eu am asumat ca de la Saturday pentru ca ai folosit S mare. Dumireste-ma

#10259 (raspuns la: #10226) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Refuz sa cred ca nu se pot integra - de belazur la: 11/03/2004 15:25:59
(la: Integrarea tiganilor)
"Practic nu pot fi convinsi sa renunte la cultura lor (cel mai mic ¨atentat¨ educational va fi sanctionat prin retragerea copilului de la scoala sau indepartarea subconstienta in cadrul grupului), ci doar convinsi sa nu mai fure. In unele tari insa, inca nu e posibil."

Mi se pare o atitudine exlcusivista si xenofoba. Refuz sa cred ca nu pot fi integrati. Si de ce sa renunte la cultura lor? De unde ideea ca "integrare" = "renuntare la cultura ta"? In plus, cred ca e gresit sa consideri ca ceea ce numiti "cultura tiganeasca" ar consta doar in "fidelitatea fata de clan". Sau ca toti tiganii fura...

Am avut o colega tiganca. Intre paranteze fie spus, ea mi-a dat si un motiv pentru care accept termenul de tigan, desi unii ar pretinde ca are conotatie peiorativa si ca e de preferat termenul de rrom: era foarte mandra de apartenenta sa etnica. Colega mea era dintr-un sat de tigani, un sat ca oricare altul, a carui populatie are ca ocupatie de baza agricultura. Din ce povestea ea, e vorba de tigani oarecum asmilati, de mult timp sedentari (un sat destul de vechi), dar care si-au pastrat limba, traditiile, obiceiurile etc. Deci, se poate... Colega mea - ca si altii ca ea, ca nu este singura - fiind un argument in acest sens.

P.S. Nu mai spun ca pe langa calitatile pe care le avea (nu ne-am mai vazut de ceva timp, dar banuiesc ca asa a e si acum) e si de o onestitate remarcabila - in mai multe sensuri, incepand cu atitudinea fata alte etnii (ea fiind putin nationalista, dar manifestand consideratie fata de ceilalti, indiferent - minoritari sau majoritari) si terminand cu cele mai mici lucruri. Repet, cred ca, cu ceva mai multa vointa, se poate.

P.P.S. Cum e in Spania cu integrarea tiganilor?
#11832 (raspuns la: #11820) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cine te crede Cassandra? - de spinroz la: 07/05/2005 15:06:56
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Cassandra, prezicătorea investită de Apollo cu darul profeţiei nu a fost crezută nici de troieni, nici de Agamenon şi nici ea însăşi; nici ea nu a crezut în propriile profeţii altfel nu s-ar fi lăsat măcelărită de Clitemnestra, alături de Agamenon pe care îl însoţise acasă la Micene, la sfârşitul războiului troian.
Cine crede în profeţiile tale Cassandra? Poate sunt adevărate ... dar..., nu sexul, nu cât mai mult sex, cât mai cu seamă o ,,iubire ca-n poveşti'' m-ar face să renunţ la orice glorie postumă...
#47429 (raspuns la: #47387) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred - de Ionutzel la: 25/06/2005 21:51:43
(la: Imagini socante care ne-au influentat)
ca erau cinci. patru barbati si o femeie. erau ofiteri din trupele speciale si fusesera chemati sa apere MApN. dar cred ca stiti asta.
imagini groaznice:
tinere femei dintr-o tara africana cu organele genitale mutilate, dupa ce in prealabil fusesera violate zile intregi ...
intr-o alta tara africana, sudan parca, oameni migrand efectiv in cautarea echipelor de la onu care impart mancare. intr-un astfel de moment o mama isi lasa copilul slabit sub un copac si pleaca mai departe pentru a ajunge in sat. dupa ce primeste hrana pentru ea si ceilalti trei copii, pleaca sa il gaseasca pe cel de sub copac. nu pot sa descriu deznadejdea femeii pe masura ce era tot mai clar ca nu isi va regasi copilul.
#56758 (raspuns la: #54945) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rinocerilor mei - de rodi la: 08/08/2005 09:32:37
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Subiectul in cauza asadar a devenit Printul Fericit al lui Oscar Wilde si autorul insusi. Trecand peste detaliile picante ale controversatei sale vieti, mi se pare inimaginabil sa ignori ceea ce insusi autorul a luptat din rasputeri sa evite pana in ultima clipa a vietii, anume trivializarea operei sale, transformarea ei intr-o comedie homoerotica groteasca. S-ar intoarce in mormant sa auda ca paradoxul, poezia si subtilitatea filozofica a “iubirii care nu indrazneste sa-si spuna numele” ar fi interpretate de cei care se erijeaza in aparatori ai cauzei lui( dar care defapt ascund o perfidie si incultura fara margini, urmarindu-si propria agenda meschina), ca fiind iubirea dintre un barbat mai invarsta si unul mai tanar ce nu-si pot tine pantalonii pe ei. Ori ca Printul Fericit ii daruieste propriul sau ochi tanarului flamand pentru ca ar avea cumva vreo atractie sexuala pentru el. Incerc sa vad cum mintea omeneasca poate face o asemenea paralela. Oare pentru ca printul il descrie parul, buzele si ochii cumva? Atunci si Eminescu fost gay , ca doar Luceafarul “Parea un tinar voievod/Cu par de aur moale,/Un vinat giulgi se-ncheie nod/Pe umerele goale. /Dar ochii mari si minunati/Lucesc adânc himeric,/Ca doua patimi fără sat/Si pline de-ntuneric.” Curat gay! Poate iubirea dintre luceafar si fata de imparat era imposibila pentru ca el era gay si ea nu? Pai nu e clar acum ? Poate de-aia a si murit Eminescu de sifilis, desi eu cred ca mai degraba a murit murmurand “unde esti tu Tepes Doamne!..”
La o privire mai atenta si Shakespeare, marele indragostit de ideea de iubire, a fost homosexual. Ce e mai elocvent in acest sens decat sonetele lui romantice : “Uneori as vrea sa-i fiu lui perna/ ca sa-i pot fura un sarut...” ?
Sau poate randunica ce i se cuibareste printului intre picioare si-l saruta pe buze in final era cumva o rindunica gay ( randunica fiind mascul defapt) . Unde mai pui ca la randunica se zice swallow in engleza , care mai inseamna si a inghiti. Poate ca lacrimile care cadeau peste randunica asezata intre picioarele printului nu erau tocmai lacrimi... Vreau si eu sa vad pana unde se poate intra in ridicol cu interpretarea homoerotica a Printului Fericit.
Filistinii din vreamea lui Oscar Wilde au amestecat arta si realitatea vietii lui pentru a-l condamna pe el. Filistinii snobi de azi fac acelasi lucru cu opera lui - acelasi joc murdar, alti actori. Nu a fost de ajuns ca Oscar Wilde a murit o data , il vor ucide a doua oara.
Dintre cei care au citit “cu inima” povestea printului fericit, sau dintre cei care au aflat de pe internet ca Printul Fericit ar fi despre “ce inseamna sa fii diferit”, si ca ar avea o tema homoerotica, poate careva sa dea o explicatie ne-balbaita, fara ura si patima? Astept. Altfel va recomand Eugen Ionescu- vindeca rinocerita.
cred ca mesajul #101336, de A - de RSI la: 20/01/2006 17:50:27
(la: Tăcerea nu-i de aur)
cred ca mesajul #101336, de Andre29 la Sat, 20/01/2006 - 01:08
ne lamureste de ce tacerea e de aur in ceea ce-l priveste pe rac ! O expresie negandita pana la capat a dus la o neintelegere ce putea fi evitata, daca tacea. Sper sa se rezolve, dar acum vor trebui multe vorbe si lamuriri.
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#101348 (raspuns la: #101336) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Satul romanesc - de Rosana Ziemba la: 16/02/2006 10:13:44
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
“P.S. raman totusi un iubitor de autenticul sat romanesc. "

Care mai este autenticul sat romanesc in ziua de azi? Ma intreb si va intreb...

Anul trecut am fost in Maramures pentru prima oara. Din fotografiile vazute de-a lungul anilor imi facusem o alta imagine. Spre deosebire de ce imi inchipuiam , oamenii si locurile erau cu totul altfel. Toti nu stiau cum sa-si demoleze mai repede casele vechi si sa-si construiasca "cubulete" cu 1- 2 etaje, cum vazusera la oras. Am stat 3 zile in Rozavlea si chiar peste drum de locul unde stateam era o casa absolut grozava, veche de aproape 100 de ani. In spate omul construia un cubulet. "Ce faceti cu casa veche? " "Pai o daram, ca nu e loc in curte..." Nici macar prin cap nu-i trecuse sa o pastreze, macar in scopuri turistice. S-o pastreze ca era frumoasa, nici nu-si pusese problema... Apoi am fost sa vad pelerinajul de Sf. Maria la manastirea Moisei. Nici macar la aceasta mare sarbatoare nu am vazut prea multi oameni imbracati in port popular. As spune ca am vanat in multime, dar prea multi n-am vazut. Ceva femei, iar barbati practic deloc. Am fost si "Hora la Prislop". Imbracati in strai popular erau doar cei care participau la spectacolul organizat cu acea ocazie. Intr-un singur sat am vazut porti de lemn grozave. Se vedea ca-s foarte vechi. In spate, in curti, numai cocioabe. Si inclin sa cred ca acele porti ramasesera in picioare din cauza ca satul era mult prea sarac.
Majoritatea celor cu care am vorbit in cele 10 zile erau oameni peste 40 de ani. Si aproape numai asa mai vezi. Cei tineri erau plecati prin Europa la munca. Copii am vazut foarte putini. Si acum ma intreb daca stateau ascunsi prin case, sau pur simplu erau prea putini. M-am intors de acolo cu 2 frustrari: nu am reusit sa gasesc nici macar un potcovar in cele 3 localitati unde am stat si nu am reusit sa fotografiez nici macar un copilas d-ala de vazusem prin poze, imbrcat frumos, blond, cu ochi albastri si mai ales rumen in obraji. :D
Altfel m-au impresionat teribil toti acei oameni cu care am stat de vorba (si as spune ca mai mult am vorbit, decat am fotografiat). Erau extrem de prietenosi, cum n-am vazut in Bucuresti.Era suficient sa dai un “buna ziua” si discutia putea incepe. Te rataceai sau pur si simplu intrebai cum sa ajungi intr-un loc? Ei bine, lasau totul balta si mergeau cu tine 15 - 20 de minute sa-ti arate drumul. Pai cred ca oamenii astia ar uri Bucurestiul , daca ar trebui sa vina in vizita. Imi inchipui cum s-ar simti daca ar trebui sa ceara niste lamauri pe strada si bucuresteanul, grabit, le-ar arunca pe graba, 2 vorbe printre dinti. De stat aici cred ca n-ar rezista nici macar o saptamana.
Odata, dupa ce ratacisem cateva ore pe dealuri m-am reintalnit cu niste oameni cu care vorbisem anterior (erau la coasa). Am mai schimbat doua vorbe si le-am zis ca ma grabesc, ca mor de foame si ma asteapta gazda cu masa. "Pai stai sa mananci cu noi..." Si dealtfel de fiecare data cand mai vorbeam cu oameni, daca aveau cate ceva de mancare, ma imbiau si pe mine. Si ca o paranteza: daca mergeti pe acolo, atentie ce comandati. Oamenii au alta notiune despre cum trebuie sa arate o portie de mancare. Comparativ cu Bucurestiul, as zice ca portiile sunt macar de 2 ori mai mari si sa nu patiti ca mine in prima zi. Nu mancasem nimic toata ziua si prima masa a fost pe la ora 20. Rupta de foame am comandat o supa si un snitel. Apoi supa a venit intr-un castron urias, iar snitel atat de mare si cartofi atat de multi inghesuiti intr-o farfurie, zau ca n-am vazut. Si cum nu-mi place sa las in farfurie, am mancat tot. Am incercat sa dorm, ca eram rupta de oboseala, m-am perpelit ce m-am perpelit si la 2 noaptea faceam ture prin curte, ca ma durea burta de cat mancasem. lol Pe urma, peste tot, am comandat un singur fel de mancare…
Intr-o seara stateam in mijlocul unui raulet la expuneri lungi. Si hop, apare un alai de nunta. Cum era spre sfarsitul perioadei si nu mai vazusem alta, o iau la fuga spre ei sa fac macar 1 - 2 poze. Ei….se pare ca atunci m-am intalnit cu Obiceiul…ha, ha, ha. Ginerica se repede la mine cu o sticla de palinca. Ii urez eu de bine si omul zice: “trebuie sa luati 2 guri, in sanatatea noastra”. Nu-mi place palinca, dar ce era sa fac??? Iau doua guri, mai zic vreo doua de bine si brusc ma ataca nasul, cu alta sticla. Iau si de acolo 2 guri, apoi inca un nuntas… Deja la al 4-lea am dat sa refuz. “Vai de mine…dar trebuie sa luati 2 guri de la toti cei care va poftesc”. Ma uit in jur…alaiul maricel, sticle multe… In fine…toti au trecut pe la mine si desi am incercat sa ma prefac ca beau, niste palinca de la fiecare tot a ajuns in stomac. Asa ca ioc poze cu nuntasii (nici macar nu era ce m-ar fi interesat, ca erau imbracati “ca la oras”), ioc poze la rau, am plecat vesela si cherchelita la culcare.
La Sapanta alta atmosfera. Acolo oamenii au priceput ca trebuie sa scoata cat mai mult din turism, asa ca se dadea un mic spectacol. Pe multe garduri erau atarnate cuverturi, haine, saculeti… Fiecare, dupa pricepere, statea la poarta si cosea, toarcea sau chiar tesea(am vazut niste razboaie de tesut cum nu vazusem). Cimitirul vesel era mult mai mic decat imi inchipuiam, dar o taxa de intrare (si alta de fotografiere) se lua. Odata m-am apropiat de gardul din spate si pentru ca eram cu aparatul in mana o taranca a sarit la mine “nu aveti voie sa intrati pe poarta aia, se intra prin fata, unde se plateste”. Aveam de gand sa fotografiez, ce-i drept, dar exact o poza cu gardul in prim plan a…Am renuntat, ca poate se infigea in parul meu, ha, ha, ha. Era si o crescatorie de pastravi acolo. Oamenii mergeau, vedeau (eu n-am fost) si cumparau peste cu gramada, sa duca acasa. Chiar ma distreaza, ca imi amintesc de niste oameni din curte. Cumparasera cateva kg bune, era prima oara cand curatau peste si parca erau gata- gata sa dea la rate. In fine, termina ei, pun pestele la congelat ca sa-l duca la Bucuresti, moment in care ii intreb: “dar cat e pestele la crescatorie, si cat e la Bucuresti?” Ii vad ca se albesc la fatza…si-au dat seama brusc ca pastravul in Bucuresti era mult mai ieftin. ha, ha, ha
Si am fost si cu Mocanita, si n-am simtit cand au trecut orele de dus si intors. Am lasat si un capac de obiectiv pe drum, pentru ca trenuletul are vagoane deschise, cu grilaj. lol
Ce sa spun, nu mai lungesc povestea....m-am simtit grozav in zona si am ascultat o gramada de povesti frumoase si vesele, altele triste. Si peisajul mi-a placut extrem de mult pentru ca era foarte relaxant. Sunt hotarata sa ma intorc candva acolo, nu stiu daca anul acesta, pentru ca locul m-a fermecat. Si poate a doua oara am sa fotografiez mai bine, pentru ca n-am sa mai fiu atat de surprinsa de toate cele…

Si revenind de unde am plecat: acolo nu mi s-a parut nici a sat, nici a oras, pentru ca erau din amandoua. Iar satele din sud arata foarte mult ca in pozele omului de la care a pornit discutia, urate sau murdare.
Deci cum ramane cu autenticul sat romanesc? L-ati gasit undeva? Povestea mea ati auzit-o, as fi curioasa sa mai aud si p-ale altora. Si promit, candva, sa va arat si niste poze de acolo… :)
#106315 (raspuns la: #106278) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Similitudini cu satul romanesc. - de Photodesign la: 17/02/2006 17:21:52
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Nu cred sa fie nevoie de un compromis, e nevoie doar de mai multa demnitate si convingere in principii personale, in educatie elementara, e nevoie de mai mult umanism, e nevoie de mai multa impacare cu sine, e nevoie de mai multa cunoastere a nevoilor intelectuale si a celor materiale.
E nevoie de un pic de... intors capul in urma, renuntand la jokingul psihic futurist imbuibat de viteza luminilor colorate ce-ti ataca retina la fiecare clipit, ori la zgomotul de fond al muzichiilor aproape interlope.
Am baut un vin ori un rachiu cu oamenii locului din satele maramuresene, am ras impreuna de povestile de pomina din copilaria lor cruda, ne-am bucurat si am facut misto de dacia lu` Pandelica, am amutzit la suspinul amar al batranelor bunicute, am adormit in shura de ma gadilau paiele prin nas la fiecare adiere de vant. Am calarit murgu` in picioarele goale pe dealuri, am dus vaca la pascut pe islazul dinspre padurea din Lucacesti, si cate si mai cate... ca nici mintea mea de acum nu le mai poate cuprinde pe toate.
Insa asa cum este si firesc lucrurile frumoase sunt scoase in evidenta de lucrurile mai putin frumoase.
In vara anului trecut am avut placerea sa intru in contact pentru cateva saptamani cu o alta lume ... identica in parte cu lumea noastra a vechiului sat romanesc. Desi "haituiti" de cuceritorii spanioli, credinta in principii, demintatea, bunul simt exagerat, frumusetea nebuna a sufletelor lor, educatia simpla dar solida au facut ca identitatea satului din Peru sa ramana aproape intacta.
Si ei sunt saraci, umbla desculti (nici macar opinci), unii oameni sunt atat de saraci ... de....... dar niciodata nu si-au vandut vesul cel vechi de pe cap...(cusut de strabunica lui... femeie respectata in sat) pe care eu il doream cu nebuna staruinta. Concluzia o trage ficare.
Noi sa fim sanatosi.
#106679 (raspuns la: #106635) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de zilch la: 29/09/2007 19:09:21
(la: Durerea tradarii)
eu unu as zice ca tot oamenii mai intelepti le-au dat acu' multi ani ca sa ii tina in frau pe aia mai prostovani... eu unu' cred ca bisericile au fost un lucru foarte bun candva pt poporul pentru care au fost infiintate si apoi pentru altele
si ceva mai tarziu a devenit un lucru rau din prea mult conservatorism din frica de pierdere a pozitiei
nu cunosc eu toate religiile dar astea doua care din cate stiu au si o radacina comuna (jennifer va zice probabil ca toate religiile au un sambure comun, si eu nu as contrazice-o :) ), adicatelea islamica si crestina, au fiecare la baza un text care a folosit unificarea unui popor si la veghrerea asupra unei sanatati spirituale si fizice. fie mahomed sau apostolii care au scris biblia sunt si ei oameni, chiar daca unii de o spiritualitate accentuata (pentru vremea lor), si pt ca sunt oameni au facut greseli in scrierile lor, au lasat loc la interpretari gresite, sau cel putin au scris intr-un limbaj care a fost rastalmacit de-a lungul timpurilor si traducerilor/adaptarilor
ceea ce face ca azi toata povestea cu religiile a devenit o cacealma, nimeni nu mai intelege nimic, inca mai cautam raspunsuri, ceea ce e bine
am lasat-o mai moale cu razboaiele ca suntem ocupati sa ne vindem produse cancerigene unii altora, am inventat bursa, un conglomerat mai mare de ineptii nu am vazut... (si totul e logic din punct de vedere matematic totusi...)
citisem pe un site la un moment dat o fraza de genul "singura revolutie ce ne ramane de facut astazi este una spirituala", nu mai gasesc site-ul din pacate...
pentru o revolutie iti trebuie si o multime de oameni cu idei oarecum uniform organizate dar cand vine vorba de religie, de cod moral e tare greu de ales
filosofii spun parca cum ca nici o persoana nu detine adevarul absolut, eu inteleg prin asta ca suntem atat de diferiti unii de altii incat nu putem sa ne punem de acord asupra unui adevar absolut,
pentru fiecare, in functie de trairile, cultura si alti factori, adevarul e altul, tare greu ne punem de acord asupra unui lucru
cred ca si cafeneaua asta a vazut cat ne place sa dezbatem :)
revenint la ideea cu revolutia, stau eu stramb si imi pun o intrebare dreapta, azi in era mondializarii cum sa facem bre sa facem o religie pt chineji, arabi, africani si europeni ?
cum in anu 2000 nimeni nu mai crede in baubau, cu ce ii convingi pe oameni ca ai vazut adevarul ?
ca roman mai crezi intr-un basescu ca te scapa de comunism da' toata populatia terrei in cine sa creada ? tre' sa asteptam poate extraterestrii rautaciosi care sa ne reuneasca sub acelasi scut...

acum cateva zile stateam la masa cu colegii mei, seful francez (il cheama Martinez, taital sau nascut in algeria si bunicasul in spania), cu un negru din benin si cu un al doilea coleg francez (il cheama van legenhelm si tatal sau e nascut in belgia, partea flamanda)
si tot vorbeam noi despre cum se adapteaza negrii africani la munca in franta
prin exemple am ajuns la concluzia ca din cauza modului lor de viata, a culturii africane, nu toti negrii care vin din africa in franta se adapteaza la modul de munca francez
se pare ca in africa oamenii sunt in general obisnuiti sa munceasca cateva zile pe luna si restul lunii sa se intoarca la ei in sat cu banii si sa traiasca cu familia
eh, asta a fost unul din momentele in care am cazut toti de acord pe o chestie, in rest ne cam dam si la gioale... ne mai disputam ca chiorii... noroc ca cei 2 marocani din echipa nu erau la masa, iesea cu prelungiri... :)
(am povestit asta pentru a arata un pic cum percep eu diferitele de cultura...)

bon, ma opresc aici, parca simt ca o sa regret ca m-am luat de religie :)
#238299 (raspuns la: #238230) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
spun si eu ce cred - de ramona_20mai la: 25/10/2007 14:27:09
(la: LALA)
Dupa ce am citit tot, din curiozitate, mi-am dat seama ca e o scriere care te face sa te gandesti la o tema abordata in romanele romanesti si nu numai: "linistea satului" sau a unei asezari oarecare care patrunzand-o intens si masurand-o iti dai seama ca e plina de zbucium de traire, apasata parca de propriul dezgust, limitata de imposibilatea de a vedea "dincolo" asa cred, ma pot insela insa....

E bine cand e cineva care le observa pe toate si le noteaza ca apoi sa ai ce analiza si sa iti dai seama ce nimicuri pot exista in mintea unora sau ce simplu era sa spunem de la inceput ce vrem..........

cam atat ma retrag la timp ca sa nu ma pierd.....
Cred că te ştiu - thebrightside - de alex andra la: 16/07/2008 11:15:26
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )



Te-am văzut cel puţin o dată
Ghemuindu-te în căuşul sufletului
Cu genunchii îngemănaţi sub bărbie
Şi braţele încolăcite împrejur.

Am auzit gemând
Scrâşnetul greu al fiarelor
Cu care ţi-ai înlănţuit reveriile
Ca să nu-ţi mai tulbure
Necredinţa.

Din norii mei
Nu ţi se vad palmele implorânde,
Numai degetele chircite şi albinde
Strivind în podul palmei
Neputinţa.

Deplâng
Cum umpli cu paşi nevoiţi
Urme adânci de tălpi
Lăsate de cu vreme
De un tu alternativ.

Cred că te ştiu…
Doar în ochii mei se răsfrâng
Colţurile gurii tale mute
Aliniindu-se la axa infinitului.

Cred că şi tu mă ştii.




http://www.cafeneaua.com/nodes/show/12672/cred-ca-te-stiu/1
#325798 (raspuns la: #325794) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dar daca nu mai credea in sis - de Daniel Racovitan la: 27/08/2003 14:42:12
(la: Editorial de Ion Pacepa despre Irak)
Dar daca nu mai credea in sistemul politic? Era obligat sa il serveasca in continuare? Daca si-a schimbat convingerile? Cred ca mai degraba lingai erau cei care in ciuda faptului ca nu (mai) credeau in sistemul politic continuau sa il serveasca pentru dinverse interese personale.
#68 (raspuns la: #40) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RUBBISH! Cred ca Dan Logan - de (anonim) la: 30/08/2003 00:18:35
(la: Idee despre scriitori)
RUBBISH!

Cred ca Dan Logan ori isi bate joc, ori habar n-are ce-i un scriitor

plictiseala

PS: pentru DanielR: Daniele, inca nu m-am hotarat asupra unui "nick" si de aceea nu am "un nume". Hihihi!

De vei crede ca-s fricoasa...
Nici ca-mi pasa, nici ca-mi pasa
Iar vorba lui Dan Logan
Despre spirit mitoman
Mi se pare vorba-n vant
Tu ma crede pe cuvant!

Daniele te salut!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...