comentarii

cer luminos


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Chrysilla cu poem - de Ovidiu Bufnila la: 16/03/2004 06:38:06
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Chrysilla
Cantecul inorogului albastru

Mai intai,ce este un inorog?
"Inorogul este un cal",ar raspunde cel intrebat.
Dar inorogul,sau unicornul,este un cal cu un corn in frunte.
Cu cornul lui de fildes si de nestemate,de piatra si de argint,inorogul aprinde stelele.
Seara,cand soarele se stinge si luna se inalta,cornul inorogului ajunge pana la cer.
Lumina palida face aripile inorogului sa sclipeasca argintiu.
Stelele il asteapta gata de bal; inorogul isi desface aripile albe ca ale ingerilor,isi face vant si paraseste pamantul.
Atinge cu cornul lui de fides stelele mici.
Atinge cu cornul lui de argint stelele albastre.
Atinge cu cornul lui de piatra stelele moarte.
Atinge cu cornul lui de nestemate Calea Lactee,care nu e decat calea pe care paseste inorogul in drumul lui spre stele.
Cu coada lui matasoasa stinge soarele.
Rasuflarea lui cu miros de stele aprinde luna.
Acesta este inorogul alb.
Insa inorogul albastru...oh,inorogul albastru are cu totul alta menire.
Iinorogul albastru e purtatorul viselor.
El apare dupa ce inorogul alb a adormit in culcusul lui.
Inorogul albastru tropaie.Copitele lui scapara.Coama i se infoaie.
Ciuleste urechile. E plin de neastampar.
Coada ii biciueste coapsele.
Asteapta.
Ce?
Asteapta ca fiecare copil sa`i pregateasca traista albastra cu fan aromat albastru si cana albastra care face ca apa neinceputa de izvor sa para albastruie sub cerul albastru de seara.
Asteapta ca aripile lui albastre sa se coloreze cu parfumul albastru al padurii fermecate albastre.
Dupa ce zanele ireal de albastre ii infoaie coama cu vise calme,albastre, inorogul isi inmoaie botul albastru in apa albastra,soptitoare a izvorului fermecat si bea indelung.
Apoi isi desface aripile albastre,bate aerul de cateva ori si se pierde,inghitit de cerul albastru inchis.
Din aripile albastre se imprastie spre case visele albastre.
Nimeni nu`l vede,nimeni nu`l aude,caci inorogul albastru se confunda cu aerul albastru si aburul rasuflarii lui seamana cu visele.
Cand lumea se trezeste,dimineata,in traistele albastre nu mai este nici un fir de fan aromat albastru,iar din apa albastra din canile de lut albastre nu a mai ramas nici un strop.

O gasiti pe Chrysilla in:
http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=10584&page=1&pp=20
irma - de Intruder la: 30/06/2005 11:53:43
(la: Conformism si nonconformism in mileniul III)
habar n-am sa-ti raspund la intrebarea asta...am mai venit pe aici sa nu moara conferinta de tot...:))

nu ma pricep la machiaj dar uite ce nu-mi place: nu-mi place machiajul pus pe fata (din ala gros, de-l razui cu shpaclul...) ziua in amiaza mare...eu inteleg sa se fardeze discret o femeie dar seara, noaptea, nu cand e soarele pe cer...lumina zilei am vazut ca face orori pe fata unor femei machiate prea strident...le da un aer de carnaval medieval si arata mai in varsta decat sunt (asa cred!..)
#57489 (raspuns la: #57007) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
posibil motto - proverbe indiene - de anna maria la: 22/02/2006 20:34:42
(la: Motto-uri)
- Cu cei de rând mintea se împuţinează, cu cei de o seama ea devine deopotrivă, iar cu cei distinşi ea capătă distincţie.

- Cine vrea să pricinuiască supărare multor duşmani să se înarmeze cu calităţi. Aceasta-i pentru ei o mare neplăcere.

- Lumina zilei care trezeşte vederea, orbeşte bufniţele.

- Puterea celor slabi este regele, puterea copiilor este plânsul, puterea prostului este tăcerea, puterea hoţului - minciuna.

- Muştele caută o rană, albinele flori, oamenii buni calitaţi, cei de pe treapta cea mai de jos, defectele.

- Nepătruns este adeseori destinul; dar silinţa omului este aceea care are putere asupra lui prin faptă.

- Flacăra lămpii străluceşte noaptea, nu după ce a răsărit soarele.




"Nu sunt ce par a fi -/ Nu sunt/ Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!..."
Cui pe cui se scoate... - de Homo Stultus la: 01/04/2007 10:42:40
(la: azil în cer)
cer durere si cer lumina dar cu precadere cer albastru. Pamantul e un "ce" care a uitat inaltul. Cere-i lui, poate isi aduce aminte. De dispensa nu am insa nevoie. Mi-a ajuns o data. Cu varf si spuma de doua degete.
Sancho - de Roman Haduch la: 11/04/2008 12:38:15
(la: nevoia de lumina )
bun, foarte bun lampasul tau. Este vital pentru a evada din bezna. Tine de mana pe aproapele tau pentru a ajunge la Lumina impreuna cu tine, si atunci lampasul iti va deveni piesa de muzeu.
Tu ai lampas , ajuta si pe cel fara lampas.
cum zicea poetul? "bieti lampagii, in veacul greu , noi mereu , cerem lumina, noi artistii fara vina , noi va ceremn azi lumina sa v-o dam -napoi, voi o stingeti miseleste, voua noaptea va prieste , vaai ce eroi! Iar dac-o sa fie cazul si va disparea chiar gazul, vom arde noi!" cam asa zicea poetul AP.
#301607 (raspuns la: #301316) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
LUMINA CATRE CER 5 - de Tot Areal la: 19/06/2014 08:26:33
(la: LUMINA CATRE CER)
...
Soarele, de un roşu aprins, prinse a se stinge în pământul zguduit de moarte. Nimic nu mai semăna cu ceea ce fusese aici cu ore înainte.
Tudose deschise ochii. Era pe jumătate îngropat sub pământ Îşi simţea ochii lipicioşi, îl usturau şi nu vedea mai nimic. Vroi să se steargă, dar mâinile nu-l ascultau. Îşi dă seama că e grav rănit, iar ochii îi sunt acoperiţi de sânge. Începu să simte o durere ascuţită şi tot mai apăsătoare la cap. Se gândi că fiind rănit nu e bine să stea sub pământ, infecţia ar fi inevitabilă. Cu mare chin reuşi să-şi mişte capul într-o parte. O mână, retezată din umăr, cu epolet încă pe ea zăcea în faţa lui. Pistolul încă era prins în mâna încleştată. Tudose închise ochii. Ştia deja. Acum era linişte. O linişte prea adâncă. O linişte de moarte. Cunoştea liniştea, dar aceasta era altfel. Era liniştea deplină, liniştea păcii sufleteşti. Era ceva, totuşi, de neînţeles. Cuceriseră transeea. Artileria inamică fusese redusă la tăcere şi totuşi, iadul îşi deschise poarta către ei, prin tunet, fum şi foc.
Acum nu mai simţea nimic acum. Nu mai simţea nici durerea de la cap. Reuşea să vadă soarele care mijea spre asfinţit şi totuşi...în loc să apună, soarele răsărea... O lumină puternică, îl făcu să închidă o clipă ochii. Venea cineva...Cum? Nu se poate? Barbu...
Căpitanul îi întinse mâna fără să spună nimic. O mână dreaptă. sănătoasă. Şi ce noroc, îl prinse de mână şi se ridică şi el. Acum îşi putea mişca şi el mâna şi nu-l mai doare capul. Şi lângă ei erau atâţia camarazi...şi toţi linitiţi, cu un zâmbet abia perceptibil pe feţele lor luminate, un zâmbet de împăcare...
...

11 noiembrie 1918. Clopotele sună în Moldova şi peste tot în lume. Războiul s-a sfârşit. Anii trec. Încet, încet, natura îşi ocupă locul primordial în ritmul vieţii acoperind urmele groaznicei încleştări izvorâte din mintea omenească. Cei care au scăpat, acum tac, prea dureros ar fi să spună tot ce au văzut, tot ce au trăit... şi-odată mor. Rămân amintirile, dar şi acestea se vor pierde odată... Dar ei, cei ce au plecat împreună, prin raza de lumină, către cer, ei nu mor, ei nu se pierd.
#652106 (raspuns la: #652105) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Titlu: filtre...filme...lumina... - de Dinu Lazar la: 16/12/2003 14:48:49
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Zapada e un subiect formidabil, pacat ca e alb. Suna ca in butada despre o zona care pote sa fie la Tropice - sau poate sa nu fie - cu "tzara e minunata, pacat ca e locuita".
Peisajele cu zapada fotografiate pe film alb negru au un farmec aparte; constituie unul din subiectele grele ale fotografiei.
Daca este soare si nu avem brazi verzi in cadru, pe film alb negru un filtru portocaliu va accentua reliefl zapezii si va face norii sa se profileze bine pe cer; daca avem brazi sau fetze, un filtru verde e mai potrivit; aparatele cu celula TTL vor face corectia de expunere automat, daca nu, prelungim timpul de expunere cu factorul pe care il gasim de obicei pe montura filtrului.
CIne proceseaza singur filmul, daca va developa la o gama mai joasa si va folosi un aparat de marit cu cutie de amestec si o hirtie mata moale, va putea obtine adevarate bijuterii, footgrafii matasoase cu zapada si o simfonie de tonuri atit in lumini cit si in umbre.
Daca se foloseste film color, filtrul de polarizare este singurul pe care il indic.
Pentru fotografiile de interior, eu as folosi lumina existenta si un film de 800 ISO (ASA) ; filmele contemporane sunt incredibil de bune, sunt elastice, in sensul ca permit supra si sub expuneri de citeva diafragme, si nu reactioneaza violent la diversele temperaturi de culoare; nu as folosi becuri suplimentare de loc, ci numai lumina existenta, fie ea ce anormala sau chiar de la luminarile bradului.
Diafragma 2,8 si 1/30 ar trebui sa fie suficiente pentru fotografii generale, considerind iluminarea unei camere normale iluminate de 2-3 becuri de 100W sau echivalente.
Interesant la filmele de 800 ISO actuale este ca pina cel putin la formatul 18x24 cm nu au granulatie vizibila, sau o au foarte mica, daca sunt bine procesate si bine marite.
Idei despre fotografiatul artificiilor si alte sfaturi utile gasim la www.photo.net , un sit pe care il recomand tuturor celor care vor sa mai invete cite ceva despre fotografie. Amatorilor de fotografie digitala, le recomand, printre altele, un extrem de interesant sit, http://www.luminous-landscape.com/
#6730 (raspuns la: #6579) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Obsesia luminii...Eminescu, - de DESTIN la: 25/09/2004 04:16:41
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)


De remarcat, obsesia luminii si in cel din urma text al lui Mihai Eminescu:

"Apa vietii de veci. Lumina. Lumina lina".

"Lumina lina" este esenta unui imn crestin de vecernie, cantat in bisericile ortodoxe incepand cu secolul al II-lea.

Cantarea deschidea cel mai impresionant moment al rugaciunii vesperale, marea procesiune, exact in clipa in care aparea luceafarul pe cer.

In timp ce se canta "Lumina lina", in biserica intunecata se aseza un sfesnic in fata icoanei principale a Maicii Domnului.

Asa se oficia in secolul trecut si la manastirea Agafon, unde stim ca Eminescu-copil a zabovit de mai multe ori la matusile sale, calugarite acolo.

Ne amintim in acest context de versurile:

"Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioara;
O, Maica Sfanta, pururea fecioara,
In noaptea gandurilor mele vina."



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23334 (raspuns la: #23321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
suflete coboara cerul, si mi - de bagherra la: 04/01/2006 11:14:14
(la: Suflete!)
suflete coboara cerul,
si mi-l aduc din nou aproape,
printre muntii tari ca fierul,
peste volbura de ape.

foarte frumos, multumesc mult pt ce ai scris, in momentul asta mi-a licarit in ochi lumina si mi-am adus aminte ce e mai frumos pe lumea asta.
Era atata lumina - de Shtevia la: 18/05/2006 16:28:28
(la: Cele mai frumoase poezii)
Era atata lumina,
ca se apucasera
ingerii s-o impleteasca
peste crestetul
nenascutilor.

Oul inserarii nastea
pe cer cate un sfert
de luna ca un zambet
vertical, de care
oamenii isi agatau
ulciorul sperantelor
iar dimineata beau
din el apa vie.

Eu cred ca eram
intre doua stele polare
intre doua nerostiri
ale firii. Candva, mai
apoi, au ajuns ingerii
deasupra crestetului
meu si ma rostogolira
in lume cu urme de
lumina adinc incrustate
intre omoplati, si din
coroana impletita doar
doua frunze se deschid
caprui in fiecare
dimineata, sa caute
neostenit, oriunde-ar
fi ascunsa, lumina.
Poem despre lumină - de alex andra la: 16/09/2006 08:07:53
(la: Muzica Rock!)
Începe calm, monoton, un ritm egal, susţinut în fundal, undeva departe, de o baterie şi o chitară bas, in prim plan chitara solo, cu sonorităţi apropiate de cele ale origii. Creşte apoi în intensitate, din ce în ce, se diversifică linia melodica, uşor, aproape insensibil, bateria intervine în forţă, efecte de muzica astrala, ca o parere, acelaşi ritm monoton, aceeaşi linie melodică, repetată obsesiv, ca la Ravel. E la fel şi totuşi nu e. Repetiţie şi diferenţă. Un crescendo continuu. E ca o poarta care se deschide spre lumină. Şi lumina creşte şi creşte, simt cum mă înalţ, îmi cresc aripi, zbor drept în sus, spre lumina aia care mă atrage, nu-i pot rezista. Mă doare. O părere de cor, lumina e orbitoare, cerul se deschide, mă cuprinde. Nu se mai poate suporta. Şi atunci firul se rupe brusc, pentru câteva fracţiuni de secundă şi intră vocea aceea tăioasă ca lumina . Ritmul e acelaşi, linia melodică de bază e aceeaşi, peste ele se suprapune vocea, aproape în canon, cu melodia ei obsedantă. Crescendo continuu. Până unde se poate merge. Numai până la extaz. Linişte. O lumină blândă, ca un crepuscul, o voce stinsă, calda, aproape un murmur, for ever, for ever, for ever, un ecou care stinge. Dar nu de tot. Revine linia aceea obsedanta, ca la Ravel, un ritm care creşte, cu mici variaţiuni melodice. Ultimele patru minute din cele aproape 20, schimbare de linie melodică, un fel de inversare a celei de până acum. Dureros de frumoasă. Lumină de asfinţit, lumină care se duce, ne ducem încet, urcăm un munte, rămân undeva în urmă şi mă uit la ceilalţi cum urcă încet spre cer. Lights. Archive.

Lost without music in a world of noises
#145630 (raspuns la: #145547) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Realdo - Cer - de thebrightside la: 15/07/2008 10:38:52
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )

cer
mai multă lumină
să te pot desena
cu tot cu umbra ta
din călcâi şi până-n stele
cer să-mi înfigi urma ta
de toc de pantof
de damă
până - of -
în plăsele

cer mai multă atenţie
nu distributivă
nu selectivă
nu atenţia muritorilor
o merit
doar pentru tine
îmi despart sufletul de trup
acum
şi nopţile
şi-n zorii zorilor

cer senin
cer demâncare
din coapsa ta
din subsol de gând
pân’ la mezanin
de atingere
cer înnobilare
din obraji de copil
să-ţi port iubire
pe umeri de bărbat

cer
să mi te spui toată
gângurită
pe nerăsuflate
cază cerul pe noi
în şoaptă
în murmur
de lumi dărâmate
unuplusunu
s-apunem în doi
Inger de lumina - de INSULA ALTUIA la: 12/10/2008 11:04:32 Modificat la: 12/10/2008 17:46:19
(la: ...."Ingerul spulbera-vant"... )
Soarele zimbeste- n asfintit
Isi ia ramas bun de la floarea lui,
Luna ride cu dinti de argint
Uitindu-se la tine
Inger de lumina
Ce ai strapuns eterul
Si dansezi pe bolta cerului
Urcind voios in carul mare
Facind rotocoale
Cind cerul isi aprinde candelele
De seara.
Stelele fac dantele in jurul tau
De fericire inger de lumina,
In coltul ferestrei mele
S-a oprit una si mi-a zimbit angelic.

LUMINA CATRE CER 2 - de Tot Areal la: 19/06/2014 08:23:56
(la: LUMINA CATRE CER)
Câteva momente, nimeni nu strigă nimeni nu urlă. Asta dură până ce o parte din ei ajunseră sus pornind în fugă prin ţara nimănui. Strângeau armele în mâini ajutându-se de ele pentru echilibru în momentele când săreau sau treceau peste gardurile de sârmă ghimpată. Era bine. Dinspre inamic nicio mişcare, niciun foc tras. Dar nici artileria proprie nu-i acoperea cu foc.
Caporalul Tudose gâfâia la greu. Nu înjura, nu striga, nu urla. Era cu ochii în patru. De oriunde putea să pornească glonţul aducător de moarte. Alerga aplecat , ridicându-şi din când în când casca ce-i cobora peste ochi. În jurul lui soldaţii înaintau cu mai puţină ardoare. Se trecu de la o fugă haotică, la o fugă uşoară. Încet se stinseră şi uretele şi înjurăturile lor. Dinspre inamic nicio mişcare iar impresia era de a înainta spre un loc pustiu. Strigătele şi înjurăturile nu-şi mai aveau locul. Toată atenţia se concentră spre teren şi spre calea de acces. Nici Barbu nu mai ştiu ce să zică. Înaintaseră vreo sută de metrii şi totul era bine, prea bine. Şoldaţii prinse a glumi. Se ajutau reciproc când se încâlcea câte unul în sârmă, chiar râzând şi glumind. Atacul se transformă într-un marş forţat, liniştit. În faţă, ruina bisericii se contura tot mai clar. Dinspre inamic nicio mişcare.
Doamne ajută, îşi murmură în barbă soldatul Costin Marius. Bruboane de sudoare îi coborau pe frunte iritându-i ochii. Uită de rana de la câlcâi provocată de rosătura bocancului. În spatele lui, camarazii ce se dispersară la începutul atacului pentru a nu fi o ţintă tentantă şi uşoară, acum se adunară încet, încet, glumind. Cine din dreapta chiar râse cu poftă de ceva. O clipă, Tudose se opri privind la oamenii lui. Toţi erau în plin avânt. Nu părea să lipsească nimeni şi atacul continua fără să se fi tras niciun foc. Îşi întoarce privirea spre biserică. Nu mai aveau mai mult de vreo sută cinzeci de metri, dar obstacolele de tot felul le îngreunară elanul. Fiecare era acum atent să le depăşească fără să-şi piardă nici măcar un nasture.
De undeva, dinspre baza ruinelor, ceva sclipi preţ de o fracţiune de secundă şi Barbu, atent, observă imediat. Ridică mâna să atenţioneze, dar vocea nu i se mai auzi. Se porni iadul!
În bubuit de tunet, ciuperci negre de foc şi fum acopereau acum ţara nimănui. Pământul se cutremura făcând să vibreze stomacurile celor ce apucaseră să se trântească la pământ îmbrăţisându-şi prietenul din care se zâmisliseră. Vuietul obuzelor şi mieunatul sfidător al gloanţelor acopereau pe ici pe colo urletele de durere şi de groază ale celor ce apucaseră pe drumul cel fără de întoarcere.
Barbu se trânti orbeşte peste aschiile ce fuseseră puţin mai-nainte un copac lipindu-şi capul de ciotul de trunchi. Din grupul de cinci soldaţi ce-l urmaseră şi glumiseră cu puţin timp înainte, trei zăceau, corpuri mute fără viaţă, un altul se chircise la pământ apăsându-şi cu ambele mâini burta lovită de gloanţe. Avea gura deschisă, dar nu se auzea nimic, Barbu nu înţelelegea dacă urlă sau nu în vuietul acela supraomenesc, iar al cincelea, îşi ţinea mâna dreaptă, ce-i fusese retezată de sub cot, cu stânga, învârtindu-se haotic în cerc fără să mai ştie încotro îi sunt liniile proprii, strigând zadarnic după sanitar în timp ce sângele îi siroia stropind pâmântul.
Dinspre ruina bisericii, mitralierele măturau totul. Erau stâpânele câmpului de bătălie. Nimic nu mai putea mişca fără să fie atins. Barbu şi toţi ceilalţi care mai rămaseră în viaţă înţeleseră acest lucru. De undeva, parcă picat din cer, un soldat se trânti lângă căpitan înghesuindu-se amândoi sub ocrotirea ciotului de trunchi.
- Unde este artileria noastră, dom’ căpitan? urlă acesta la urechea lui Barbu.
Dar Barbu nu se mai sinchisi să-i răspundă. Schijele şi gloanţele suierau izbind şi trosnind. Când putu să arunce o privire, văzu că terenul era gol. Niciun soldat nu se mai vedea. Erau la mai puţin de o sută de metri de transeea inamică, dar nimic nu putea mişca.
- Trebuie să continuăm atacul! strigă Barbu către bietul soldat.
- Nu se poate dom’ căpitan...
- Dacă rămânem aici vom muri oricum. Dacă am porni înapoi, am avea dublu de mers şi vom fi ucişi. Avem o singură şansă. Înainte peste transeea lor!
-De ce nu aşteptăm să ne ajute artileria, sau să cadă întunericul?!
- Artileria ne ajuta deja dacă putea, iar până la întuneric vom fi toţi morţi de rămânem aici.
uitai sa cer scuze pentru prim - de daisy la: 04/09/2003 10:29:39
(la: Ce face internetul din om...realitate)
uitai sa cer scuze pentru primul comentariu, care era de altfel inutil ca si al doilea si acesta...ooof
"Piatra luminii celei mai mar - de Alice la: 02/10/2003 02:23:24
(la: "There is a crack...")
"Piatra luminii celei mai mari zace intai in fundul pamantului,unde niciodata n-o atinge o raza."
N.Iorga
...iar "unde-i multa lumina, e - de papadie67 la: 02/10/2003 02:36:59
(la: "There is a crack...")
...iar "unde-i multa lumina, e si mult intuneric".
#629 (raspuns la: #628) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...Si semn ca vii cu lumina-n - de Alice la: 06/10/2003 02:58:12
(la: Firmituri de poezie)
...Si semn ca vii cu lumina-n turn, si te-astepti sa-ti multumeasca liliecii!
La steaua - de ninel la: 13/10/2003 11:48:18
(la: Cele mai frumoase poezii)
La Steaua
de Mihai Eminescu
1886

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Lucii vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pierii în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.
Adaug cu mult drag,sper sa placa! - de Alexia la: 17/10/2003 07:16:53
(la: Cele mai frumoase poezii)
"FLACARI"
Virgil Carianopol

Sunt flacara, sunt jar, sunt para,
Merg printre oameni luminand.
Sunt ca o stea ce straluceste,
Dar nimeni nu ma vede-arzand.

Ard ca un codru ce nu piere
Sub flacarile ce-l incing,
Un codru care arde-ntr-una
Dar flacarile nu-l ating

Si ard, si ard, asa de-a randul,
Ca mii si mii de stele.
Ii luminez pe cei din preajma
Arzandu-mi visurile mele.

Stiu, se va stinge crud odata
Aceasta flacara, stindard
Da-mi pare rau ca se va stinge
Fiindca traiesc numai cat ard...


"TARE-AM FOST"...
Virgil Carianopol

Tarea-am fost, un om ca nimeni altul,
Un sucit mereu, un stramba-drum,
Mi-am dorit, cand eram jos, cu-naltul,
Iar de-acolo,unde sint acum.

Toata viata mi-o traii bolnava.
Am fost mare, atat cat eram mic.
Am suit cand am cazut din slava
Si-am cazut voind sa ma ridic.

N-am cerul la nimeni niciodata,
Chiar de-a fost sa rabd, in viata mea.
Am dat totul fara nici o plata,
Nevoind nimic sa mi se dea.

N-am lovit in nimeni.Mai-nainte
Am izbit in mine pentru-a sti
Cat ar fi durerea de fierbinte
Pentru-acel pe care l-as lovi

Am trecut prin toate totdeauna
Ne-nsemnat, mereu un suferind,
Un vulcan, afara stins intr-una,
Inauntru, insa, clocotind


#1537 (raspuns la: #1167) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...