comentarii

chimia in activitatea cotidiana


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Goosy - de Shtevia la: 27/09/2006 07:49:39
(la: Budism, forme de meditatie)
mya ti-a dat niste repere foarte bune.
Nu stiu sa invat pe altii sa mediteze, pot doar sa spun cum am facut eu. Intr-adevar pozitia pe scaun e mai comoda pentru occidentali (eu o prefer pe cea in semilotus – de mica ma relaxam stand cu picioarele sub mine, chiar si stand pe un scaun:)...). Se sta mai pe marginea scaunului, mainile pot sta pe coapse cu fata in sus. Ideea e sa nu fii rigid, crispat sau sa simti inconfort de vreun fel, desi coloana trebuie sa iti fie dreapta. Probabil ca inainte de a incepe sa meditezi efectiv, ar trebui sa inveti niste tehnici de relaxare. Yoga e buna la asa ceva:). Cand stii sa iti relaxezi rapid tot corpul, poti sa o faci indiferent de locul in care te afli sau pozitia pe care o adopti.
Ca sa poti avea succes in meditatie, trebuie sa opresti monologul interior. Asta e partea cea mai dificila. Oricat ti-ai impune sa nu te gandesti la ceva, nu reusesti. Dupa cateva secunde, mintea ti-o ia razna si incepe o intreaga avalansa de ganduri, ca te si miri de unde tot apar. Cu cat vrei sa le inlaturi, se vor incapatana sa te atace. Asa ca „poanta” e sa incerci sa iti urmaresti ritmul respirator. Asta ii va da ceva de lucru mintii, care oboseste cand incerci sa o pui sa faca ceva monoton, de rutina. In cele din urma, se va linisti si poti experimenta alt tip de meditatie.
Meditatia asupra focului (ca si cea asupra frunzelor in bataia vantului, a apei, etc.) e una dinamica si nu e recomandata pentru incepatori. Cea in care te plasezi intr-un loc care iti place tie (din natura sau de pe unde o fi) si in care incerci sa te integrezi in peisaj e iarasi un pic mai dificila. Cum o sa poti de prima data sa te plasezi mental intr-un loc (padure, munte, mare) si sa mentii imaginea jumatate de ora, sa zicem, cand gandurile iti fug la ce urmeaza sa faci in urmatoarea ora sau in viitoarele zile? Mai intai trebuie sa iti calmezi mintea si pe urma sa o inveti sa stea stabila intr-un loc, mentinand cat mai mult timp posibil imaginea pe care o doresti.
Eu meditam bine si pe muzica, desi nu aveam neaparat nevoie de ea. E drept ca la inceput era una de un tip anume- Refugee – o muzica tibetana. Mai aveam si De profundis a lui Terry Oldfield. E o muzica ce te poate purta destul de departe in meditatie, desi practic nu-ti parasesti locul :).
Dupa ce progresezi, totul va veni de la sine. Se va intampla foarte repede daca nu iti faci o idee fixa din meditatie. Adica: azi voi sta in meditatie 15 minute! Neaparat!...Mintea ta iti va rade in fata de asta si nu vei face decat sa fii iritat de faptul ca nu iti poti linisti gandurile. Orice lucru vrei sa reusesti in viata, in principiu, e bine sa nu il transformi intr-o obsesie. Nu iti vei atinge niciodata scopul si vei fi plin de amaraciune si de frustrari.
E bine sa stii ce vrei, sa cauti calea prin care sa obtii, dar sa nu fii obsedat de ceea ce iti doresti si sa nu faci o drama din micile esecuri. Ele conduc spre marile realizari, daca nu te demoralizezi si nu abandonezi calea.
Si cu meditatia e cam ca si cu tratamentul naturist. Progresele le simti dupa o vreme- luni de zile, nu dupa una sau doua meditatii.
A, sa nu uit, neaparat sa iti opresti telefonul si soneria de la usa cand meditezi. Cel mai rau lucru, mai ales cand incepi sa progresezi in meditat, e sa te scoata cineva brusc din starea in care te afli. E nu numai neplacut, dar poate fi si destul de periculos.
In fazele mai avansate de meditatie, e bine sa iti faci un ritual de revenire la activitatea cotidiana, gen: miscari de intindere, cascat, usoare miscari de gimnastica (iti vor prinde bine, mai ales daca ai stat mai mult timp in aceeasi pozitie). Eu aveam un anume fel de a incheia meditatia, dar acum nu prea pot intra in detalii.
Good luck! ...si sa ne spui cand iti iese bine si te simti ok. Vei simti imediat cand se va intampla asta:)
nu prea sunt perle - de proletaru la: 06/04/2009 12:33:08 Modificat la: 06/04/2009 12:35:18
(la: Despre marketing )
"o parte foarte mica din consumatori e dispusa sa participe la studii de piata"
- nu e valabil pe populatia romaneasca ( inca lacoma si naiva) dar in vest asa stau lucrurile - grad de participare foarte mic. explicatia consta in faptul ca dupa ceva decenii de sondaje si studii de marketing, populatia considera marketingul ca pe o unealta care ii ajuta pe producatori sa le vanda toate rahaturile pe post de fericire. in fapt o suma de minciuni. oamenii retin cu precadere experientele in care au fost pacaliti, mintiti, dezgustati (experientele traumatizante se "tezaurizeaza" mult mai puternic si pragmatic la nivelul cortexului).

"[...]studentii sunt dispusi sa-si dea adresa e-mail si alte informatii personale in schimbul unui tricou sau alte gadget-uri gratuite."
- perfect adevarat! studentul e sarac si se bucura de orice e nou si gratis.

"cand prezenta unui observator poate influenta comportamentul shopper-ului, pentru a inregistra comportamentul se pot folosi mijloace mecanice, electronice, optice, care includ aparate de fotografiat si camere video, dictafoane, scanner si alte aparate pentru inregistrarea parametrilor fiziologici"
- din moment ce nu poti fi prezent "in teren" ca sa inregistrezi elemente ale comportamentului cumparatorului, trebuie sa o faci de la distanta. ideal e sa ai imagine si sunet dar exista si alte mijloace. de ex poti sa stii cate persoane sunt atrase de un raion a unui magazin montand un senzor de trecere in podea, scanere. comportamentele urmarite pot fi extrem de simple si poti folosi mijloace mecanice.

"peste 60% din proprietarii de caini sau pisici spun animalului in fiecare zi "te iubesc" si la fel de multi i-au trimis o felicitare de sarbatori sau au "primit" una de la acesta"
- eu stiu cazuri mult mai grave. vecina de la etajul superior isi certa cainele ca nu o asculta cand ii citea povesti. singuratatea si disperarea fac ravagii.

"definitie lower class (16%): sunt de multe ori someri, persoane care traiesc din ajutor social sau persoane fara domiciliu (homeless). In ciuda problemelor pe care le au, dau deseori dovada de compasiune fata de ceilalti; iubesc activitatile cotidiane, atunci cand e posibil. Sunt capabili sa transforme resturi in obiecte utilizabile"
- foarte adevarat!


"Si ca la inceput de discutie, ce "definitie" ati alege:
a) Marketingul reuseste sa descopere nevoile clientilor si deci creeaza valoare atat pentru acestia cat si pentru firme.
b) Marketingul induce nevoi false, creeaza valoare exclusiv la nivel formal, nu si la nivel substantial din care cauza duce la comportamente lipsite de etica."

... ambele afirmatii sunt adevarate deoarece marketingul e un instrument versatil.
prin marketing poti afla despre nevoile oamenilor si poti sa dai "raspunsuri" potrivite creand astfel valoarea dar daca maine s-ar crea o crema-minune care sa readuca ferimitatea sanilor fara implant de silicon cererea ar fi extrem de mare chiar daca pentru realizarea acelei creme ar trebui decimata toata populatia de pui de balena.sau delfin.

nu mi se par "perle" ci adevaruri de mult stiute.
prole - de Honey in the Sunshine la: 06/04/2009 12:57:20
(la: Despre marketing )
nu cred ca m-am explicat bine.
nu sunt perle pentru ca nu sunt adevarate, ci pentru ca sunt stupide sau total lipsite de etica.

nr. 1 presupune ca toti studentii sunt imbecili si daca tot e asa, de ce n-ai profita.
m-as astepta sa citesc si ca fetitele de 10 ani devin foarte cooperative daca sunt ademenite cu dulciuri...

nr. 2 sugereaza ca nu e nimic gresit in a spiona clientii fara stirea lor.
iar "aparate pentru inregistrarea parametrilor fiziologici" chiar m-a dat pe spate.

la nr. 3 evident m-am tavalit pe jos de ras imaginandu-mi cum responsabilii de marketing de la Pedigree analizeaza reactiile cainilor la toate porcariile pe care incearca sa le vanda.

la nr. 4 m-am intrebat cum iti poate trimite un animal o felicitare.
evident oamenii care au primit-o si-au trimis-o de fapt singuri, din partea cainilor/pisicilor.

definitia de la nr. 5 e atat de stupida si stereotipata incat chiar nu-mi imaginez cum ar putea fi utila tehnicilor de vanzare.
mai ales iubesc activitatile cotidiane, atunci cand e posibil.
in primul rand, ce inseamna "activitati cotidiane"?!


Sper ca am explicat de ce mi se par perle.
Evident, nu contest ca probabil functioneaza si aduc profit, dar mi se pare ca e ceva profund gresit in modul in care e privit consumatorul si in superioritatea si pretentia de exhaustivitate cu care ii sunt analizate nevoile.
honey - de proletaru la: 06/04/2009 13:27:02
(la: Despre marketing )
prin "radio shantz" circula tot felul de "perle", cele mai cunoscute sunt decupate din lucrari de bac sau sin discursurile politicienilor si care sunt mostre de imbecilitate si prostie.
in sensul in care faci precizari, da, sunt o alta specie de "perle".
marketingul a ajuns sa fie un camp dominat de lipsa de etica.


"[...]studentii sunt dispusi sa-si dea adresa e-mail si alte informatii personale in schimbul unui tricou sau alte gadget-uri gratuite." nr. 1 presupune ca toti studentii sunt imbecili si daca tot e asa, de ce n-ai profita.

- faptul ca studentii au acest comportament nu induce ideea de imbecilitate

"m-as astepta sa citesc si ca fetitele de 10 ani devin foarte cooperative daca sunt ademenite cu dulciuri"
- chiar asa! toate reclamele la jucarii si produse care mai de care mai cretine, care nu dezvolta nicidecum imaginatia sau inteligenta ci agresivitatea si necooperarea sunt bagate in reclamele din desenele animate. sa nu-ti spun ce morman de inutilitati stupide s-a adunat la noi acasa! asta in conditiile in care rezistam eroic ca sa luam cat mai putine.
btw... sa vezi ce cooperant e fii-miu la promotiile din hipermarket!

nr. 2 sugereaza ca nu e nimic gresit in a spiona clientii fara stirea lor.
iar "aparate pentru inregistrarea parametrilor fiziologici" chiar m-a dat pe spate.
- dar in a ti se citi mailurile si a ti se asculta telefonul e corect? nu se numeste a spiona ci a cerceta comportamentul consumatorului.

"la nr. 3 evident m-am tavalit pe jos de ras imaginandu-mi cum responsabilii de marketing de la Pedigree analizeaza reactiile cainilor la toate porcariile pe care incearca sa le vanda"
- ai idee cate zeci de mii de euroi costa un asemenea studiu? se traieste foarte bine din asa ceva. partea proasta e ca se fac o gramada de experimente, nu de catre responsabilii cu marketingul, pe care tu nu poti sa ti le imaginezi legat de reactiile cainilor la acele porcarii. animalele acelea sunt de unica folosinta si mor in chinuri cumplite.

"iubesc activitatile cotidiane, atunci cand e posibil." - categoria low class are si ea activitati cotidiene: procuratul hranei, spalat de parbrize, vandut de sticle sau mici servici pentru diversi. sunt foarte preocupati de aceste chestii care noua ni se par mici si neinsemnate.

"Evident, nu contest ca probabil functioneaza si aduc profit, dar mi se pare ca e ceva profund gresit in modul in care e privit consumatorul si in superioritatea si pretentia de exhaustivitate cu care ii sunt analizate nevoile."
- sunt de acord cu tine!
#424934 (raspuns la: #424911) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
OK, se pare ca e activata :)) - de Daniel Racovitan la: 10/10/2003 05:58:40
(la: Adminul va cere parerea: "coada de moderare")
OK, se pare ca e activata :))))

Puneti-va pe votat dragi utilizatori, sa vedem daca functioneaza...
Domeniu de activitate - de Catalina Bader la: 08/11/2003 04:57:18
(la: ROMANIA)
CHIMIE
#3686 (raspuns la: #3685) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Josif C. Drãgan - de SB_one la: 20/12/2003 13:31:05
(la: Romani in strainatate)
Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:


#7014 (raspuns la: #6999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din JN - de Catalina Bader la: 21/01/2004 02:22:24
(la: Romania, in Africa economiei)
Privatizare

Trei directori din Iasi au fost tinuti pe nedrept in arest, deoarece au reusit sa-i supere pe unii dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare. Dat in judecata, statul roman va trebui sa bage mana in buzunarele contribuabililor, de unde va scoate miliarde de lei, pentru a putea repara greselile anchetatorilor, care au luat niste decizii ce nu aveau nici o legatura cu realitatea. Acum, anchetatorii se prefac ca nu-si mai amintesc de caz ori ca nu mai gasesc dosarele intocmite in 1993 CRISTINA HURDUBAIA

Ermil Gafencu este director general la SC Itels SA Iasi, o societate de constructii si izolatii din Iasi. In urma cu 11 ani, acesta, impreuna cu alti doi directori - fostul director general Eugen Gidei si actualul director economic Constantin Ionescu - au fost cercetati si acuzati de fals, uz de fals si bancruta frauduloasa, in ceea ce priveste privatizarea prin metoda MEBO a societatii Itels. Mai concret, acestia au fost acuzati ca au furat din banii firmei pentru a plati actiuni.
La sfarsitul anului 1992, firma ieseana a facut parte din lista societatilor care urmau a fi privatizate prin metoda MEBO, care consta in cumpararea actiunilor de catre angajati. Atunci, Gafencu era directorul tehnic al societatii. Conducerea firmei iesene s-a ocupat de privatizare, legal, sub supravegherea Ministerului de Construc tii, Agentiei Nationale de Privatizare si a Consiliului Imputernicit ilor Statului.

Cum au inceput necazurile
La putin timp dupa privatizarea SC Itels, “unul dintre angajatii de aici, prieten cu unul dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare Iasi, a fost dat afara, din cauza unor motive intemeiate, pe care eu nu le cunosc”, dupa cum ne-a declarat avocatul lui Ermil Gafencu, Maria Aldea. Conform unor surse neoficiale, ceva mai tarziu, seful Garzii Financiare de atunci a vrut sa-si angajeze sotia la aceeasi firma, insa fara succes.
De aici au inceput toate necazurile. Astfel, intr-o zi, la poarta societatii au aparut mai multi comisari ai Garzii Financiare, pentru a efectua un control legat de privatizarea societatii. Dupa ce s-a intocmit un proces-verbal, Eugen Gidei si Constantin Ionescu au fost arestati. “Fusese anuntata si politia”, a mai spus avocatul Aldea. Dupa cateva zile, pe 31 martie 1993, a fost chemat la politie si Ermil Gafencu. Cand a ajuns acolo, exista un mandat de arestare semnat si pe numele lui. Dupa ce i-au luat toate lucrurile personale, a fost dus imediat in arest.

Declarati nevinovati
Cei trei directori au stat in inchisoare timp de 11 luni. Eugen Gidei a facut, in acea perioada, diabet. Toti trei au fost serios afectati psihic. Imediat ce procesul a fost stramutat la Buzau, au fost pusi in libertate chiar de la primul termen. Abia dupa sapte ani, Gafencu, Gidei si Ionescu sunt in sfarsit achitat i, instanta considerand ca privatizarea societatii Itels a fost facuta legal si nu ilegal, asa cum sustineau anchetatorii.
“Eu consider ca a fost un dram de rea-vointa si o nein telegere a acestei privatizari prin metoda MEBO”, mai povesteste Maria Aldea.
Nici unul dintre cei trei directori nu vrea sa-si aminteasca despre zilele traite in inchisoare: “Nu vreau sa ma gandesc la asta si nici sa retraiesc acele vremuri, asa ca nu dau nici o declaratie”, ne-a spus Ermil Gafencu.

Statul dat in judecata
Dupa ce au fost declarati nevinovati, cei trei au dat statul roman in judecata, solicitand plata zilelor de inchisoare facute fara nici un sens. Astfel, Tribunalul Iasi ajunge la concluzia ca au dreptate si obliga statul roman la plata a cate 3 miliarde de lei pentru Gafencu si Gidei si a unui miliard pentru cel de-al treilea director. Curtea de Apel Iasi da si ea aceleasi sentinte.
La Curtea Suprema de Justitie insa, magistratii decid ca Gafencu sa primeasca doar jumatate din suma. Apoi, fostul procuror general al Romaniei, Tanase Joita, ataca decizia data in dosarul Gafencu, solicitand un recurs in anulare, deoarece a considerat ca achitarea acestuia poate fi considerata o “reparatie morala”. In cazul lui Eugen Gidei, hotararile date pana atunci sunt casate, iar dosarul ajunge din nou la Curtea de Apel Iasi.
La ora actuala, Constantin Ionescu are proces la Curtea Suprema de Justitie.

Anchetatorii nu vor sa vorbeasca
Pentru a vedea cum stau lucrurile si din punctul de vedere al anchetatorilor, am incercat sa dam de acestia. Majoritatea ofiterilor de la Politia Economica din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi care au lucrat la caz acum aproape 11 ani au iesit la pensie.
Dupa indelungi cautari, am reusit sa dam de unul. Comisarul-sef Lucian Crisu a fost foarte amabil la telefon. Am stabilit o intalnire, urma nd a afla si ce continea referatul intocmit la vremea aceea de catre politisti. Politistul Crisu insa nu a mai fost de gasit, acesta aga tandu-se de faptul ca reporterii cotidianului nostru au ajuns la politie un pic mai tarziu decat se stabilise, din cauza traficului aglomerat. Dupa numeroase insistente, am ajuns la seful Politiei Economice, comisarul Grigoruta Bejan, care si-a amintit ca, in 1993, a lucrat si el la caz: “Eram pe la inceputul muncii mele. A fost o armata de oameni care au lucrat la cazul asta. Am facut o ancheta transparenta si la obiect. La noi a ramas doar referatul”, ne-a spus Bejan.

Uite referatul, nu e referatul
Dupa cateva ore de as teptare, comisarul Grigoruta Bejan ne-a anuntat triumfa tor ca a gasit referatul, insa va mai trebui sa asteptam putin, pentru a cere aprobare si de la adjunctul sefului Politiei, Ioan Campeanu, deoarece inspectorul-sef era plecat din localitate.
A urmat o alta ora de asteptare. Raspunsul final a fost insa ca abia a doua zi o sa putem avea datele din referat, pentru ca “stiti cum e, e praf mult in arhiva... dureaza “, desi, anterior, ne spusese ca-l gasise. A doua zi, comisarul-sef Grigoruta Bejan nu a mai fost de gasit. A treia zi, la fel. Abia dupa inca o zi, Bejan a dat o declarat ie care se bate cap in cap cu ce declarase anterior: “Nu am gasit urma dosarului in care cei trei directori de la Itels au fost trimisi in judecata. Cel care lucreaza la arhiva noastra este venit din anul 2000 si nu stie inca modul de clasificare a dosarelor. Chiar daca as fi gasit urma de dosar nu as fi putut sa va dau o copie, deoarece informatiile sunt secrete. Va pot spune doar ca cei trei directori au fost trimisi in judecata pentru acuzatiile care au fost formulate in plangerea penala”.


Capitol pentru o carte

Cum a avut loc privatizarea prin metoda MEBO la societatea din Iasi, in varianta anchetatorilor, s-a scris si in cartea fostului general de divizie Ion Pitulescu, “Al treilea razboi mondial - Crima organizata”. Anchetatorii au ajuns la concluzia ca firma s-a privatizat pe spatele statului roman. Astfel, se arata cum, “in anul 1991, din dispozit ia conducerii, Itels a inregistrat suma de peste 140 milioane de lei in bilantul contabil, suma ce reprezenta avansurile pentru executarea unor lucrari. In realitate, suma, care reprezenta valoarea unor lucrari de izolatii efectuate, trebuia inregistrata ca venit al firmei. Societatea a predat in locatie de gestiune santierele sale din Iasi, Suceava, Botosani, cu obligatia ca acestea sa se transforme in SRL-uri in timp de 40 de zile. Santierele s-au transformat in trei SRL-uri, dar nu au functionat efectiv. Toate operatiunile de aprovizionare, productie, incasari si plati au fost efectuate de SC Itels SA Iasi. In luna aprilie 1992, firma a transferat catre cele trei SRL-uri peste 120 milioane de lei. La sfarsitul anului, pentru cele trei firme s-a calculat un profit de 79,9 milioane de lei, repartizat catre cei trei directori care detineau cele mai multe actiuni. Ulterior, SC Itels a scos la licitatie o serie de active adjudecate de cele trei SRL-uri. Pentru a depune 10% garantie, conducerea Itels a virat firmelor 14,7 milioane de lei, care au reintrat in conturile aceleiasi societat i, dupa licitatie. De fapt, Itels s-a privatizat prin virarea a 34 de milioane de lei din contul societatii si nu din sumele ce trebuiau depuse de actionari. Cu alte cuvinte, societatea s-a privatizat pe banii statului”, se mai arata in aceeasi carte. Avocatul Aldea afirma ca s-a constatat, pana la urma, ca expertizele facute de anchetatori nu au fost reale: “S-au facut tot felul de presiuni in ceea ce priveste aceste expertize, dar ultima expertiza a dovedit ca acuzatiile aduse celor trei nu erau adevarate”.


Prea multi ani

La Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi am avut acelasi “succes” ca si la Politie. De procurorul care a anchetat cazul, Camelia Boi ta, nu am putut da, deoarece purtatorul de cuvant al institut iei, Iulia Diaconu, ne-a informat ca au trecut prea multi ani ca acesta sa isi mai poata aminti povestea. “Singurul lucru cu care va putem ajuta este sa faceti o adresa, sa cautam in arhiva dosarul, sa vedem daca mai exista, daca nu s-a prescris fapta, dar asta dureaza mult...”
Din Gardianul - de anita47 la: 10/02/2004 10:19:27
(la: Este posibila pacea in Palestina?)
Die Welt": Bani UE pentru activitati teroriste
*
Exista din ce in ce mai multe suspiciuni cu privire la faptul ca ajutorul financiar comunitar acordat Autoritatii Palestiniene a fost utilizat, timp de doi ani, la finantarea activitatilor teroriste, relateaza cotidianul german "Die Welt", informeaza "EUobserver". Mai multi oficiali ai OLAF - Biroul Anti-Frauda al Uniunii Europene - au intocmit un raport confidential, dupa o vizita la Ierusalim, unde au verificat informatiile primite de la Guvernul israelian. Primele concluzii arata ca documentele oferite de oficialii israelieni sunt autentice. Conform "Die Welt", aceste informatii denota ca Yasser Arafat, liderul palestinian, a fost implicat in activitati teroriste realizate de Brigada El - Aksa, care se afla in legatura cu miscarea Fatah. Dar cel mai important este ca aceste actiuni au fost finantate cu bani proveniti de la Uniunea Europeana. Documentele oferite de Guvernul de la Tel Aviv contin, de asemenea, liste cu mai multe nume ale persoanelor implicate in aceste activitati, precum si platile facute acestora, dintre care majoritatea au fost semnate de Yasser Arafat. Deja sunt suspectate ca avand simpatii teroriste 11 persoane care au primit bani din partea liderului palestinian. Fondurile comunitare ce constituie baza acestui scandal au fost varsate, lunar, in conturile Autoritatii Palestiniene timp de doi ani, incepand cu toamna anului 2000, fiecare dintre ele valorand 10 milioane de euro. (A.M.N.)
(Gardianul)

Mesajele private sunt activat - de Daniel Racovitan la: 21/02/2004 15:51:01
(la: Portretul unui troll)
Mesajele private sunt activate odata cu confirmarea utilziatorului.
Vezi http://www.cafeneaua.com/node/view/556


..................................................................................
"nobody is perfect; I'm nobody"
#10239 (raspuns la: #10230) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce mai vorba, RM e cel mai democratic stat din cate exista - de belazur la: 01/03/2004 12:55:16
(la: Care este viitorul Republicii Moldova?)
Un miting de protest organizat de crestin-democrati a degenerat in final intr-o usoara altercatie dintre politisti si manifestanti
1 martie 2004

Finalul unui miting pasnic de protest, organizat duminica de Partidul Popular Crestin Democrat (PPCD) langa statuia lui Stefan cel Mare si Sfant din centrul Chisinaului, a degenerat in altercatii dintre politisti si manifestanti.
Tensiunile s-au produs din cauza unui cameraman de la politie imbracat in civil care lua imagini cu fete ale participantilor la actiune. Un grup de manifestanti a incercat sa-l impiedice afisand chiar in fata camerei de luat vederi o pancarta. Dupa ce cameramanul si-a schimbat locatia, protestatarii i-au ingradit iarasi vizorul, astfel incat politistul s-a vazut nevoit sa urce pe un zid pentru a lua imagini.

Pentru ca protestatarii au incercat sa-l impiedice in continuare sa ia imagini, a intervenit un grup de politisti in civil, infiltrati printre participantii la miting. Potrivit martorilor in timpul busculadei unul dintre presupusii politisti imbracati in civil ar fi aruncat la picoarele manifestantilor o grenada cu gaz lacrimogen, dupa care politistii au parasit zona. Cateva persoane au avut simptome usoare de intoxicare, acuzand dureri de cap si dereglari de vedere, fara sa ceara insa asistenta medicala.

Vicepresedintele PPCD, Stefan Secareanu, a calificat actiunile atribuite politiei drept o provocare. El a spus ca dupa ce, saptamana trecuta, liderilor PPCD li s-a ridicat imunitatea parlamentara, actiunea din 29 februarie este un nou act de intimidare a celor care protesteaza fata de politica autoritatilor comuniste. "Cei care au pus la cale aceasta provocare, au facut-o in speranta ca participantii la actiunile de protest se vor deda unor acte de violenta ce ar da mana libera autoritatilor sa recurga la noi acte de intimidare a PPCD si a liderilor formatiunii", a opinat Secareanu.

Manifestatia crestin-democratilor impotriva prezentei militare ruse pe teritoriul Moldovei si a politicii promovate de guvernarea comunista, la care au participat cateva sute de oameni, nu a fost autorizata de Primaria capitalei.

Politia nu a lansat deocamdata comentarii oficiale pe marginea incidentul de duminica, a carui declansare protestatarii o atribuie unor reprezentanti ai fortelor de ordine.

Anterior, presedintele Vladimir Voronin a declarat ca "organele de drept nu vor mai acorda o atentie deosebita PPCD. "Noi nu vom reactiona la provocari si, chiar daca mitingurile neautorizate vor mai avea loc, nu vom sustrage politia in zilele de duminica de la activitatea ei cotidiana. /.../ Daca vor sa se plimbe pe piata si sa strige, sa o faca, dar la alegeri vom vedea cine si cum a strigat in timpul anului", declarase seful statului.

http://www1.azi.md/news?ID=28078
#11046 (raspuns la: #10985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Conferinta asta e activa, cre - de Alice la: 06/07/2004 09:20:43
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Conferinta asta e activa, cred, atunci cand o 'activam' noi.:))
As face una exclusiv pentru teatru, insa se pare ca n-am inca permisiunea amfitrionului - am indraznit a-l intreba si m-a pedepsit ignorandu-ma.
Pe Cohen nu doar il stiu, ci am senzatia ca el ma stie pe mine si ma-ntelege mai bine decat o fac eu.:))))

Golding zici, dar ce spui de Genet?
Iar dupa Vladimir si Pozzo ma-nnebunesc - ce de simboluri, ce hatzisuri de sens ... mi se face frriiig!:))))

"chacun son Godot", pai nu?
#17369 (raspuns la: #17360) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din cauza de activitate - de Jay la: 15/08/2004 10:50:31
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
Doamna Martin-Delhez (profesoara la ULG Franta) le aminteste studentilor din amfiteatru ca a doua zi va avea loc examenul de mecanica. Le precizeaza ca nici o absenta nu va fi tolerata cu exceptia unui motiv foarte serios,de tipul accident, maladie grava sau deces al unei rude apropiate...

Din fundul amfiteatrului Stephane Lefebour, unul dintre smecheri,intreaba:

-Dar in caz de foarte mare oboseala din cauza de activitate sexuala debordanta?

Amfiteatrul se cutremura de ras. Cand se restabileste linistea, doamna Martin-Delhez ii zambeste dulce studentului si ii raspunde calm:

-Atunci vei scrie cu cealalta mana....

#19815 (raspuns la: #19676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Sa iesi din cotidian si sa te aventurezi in necunoscut."dinisor - de DESTIN la: 11/09/2004 19:34:09
(la: Nebunii)
Am citit comentariu tau,pun pret pe cele ce le-am folosit ca titlu...din spusele tale.Am sa comentez paralel cu aceasta minunata gandire...

Citez din ce tu ai zis:
"Daca ar fi acum sa fac o nebunie...m-as sui in avion! si m-as opri acolo unde stiu ca un zambet se intreaba.
Sa faci o nebunie este pentru mine sa iti urmezi sufletul, instinctul, dorintza. Sa lasi deoparte actiunile indeplinite din obligatie si rutina. Sa iesi din cotidian si sa te aventurezi in necunoscut."

A sti sa "iesi din cotidian"...inseamna viata libera,inseamna atingerea perfectiunii,inseamna ca nu am "uitat"de sufletul nostru...

Imi amintesc de conferinta ta ..."Buna dimineata..."obligatie,rutina,automatism...domina din pacate...in multe cazuri...

Sa te aventurezi in necunoscut...de acord cu tine,insa sa avem cu noi simtaminte minime,intelepciune si dragoste umana...

Spontaneitatea,felul nostru de a fi intr-o situatie limita...ne defineste valoarea...atunci anulam automatismele si iesim victorios...

Merg si citesc mai departe :
"omul nu stie cum reactioneaza cand iubeste. pentru ca e sufletul lui care reactioneaza. sentimentele lui. am mai spus odata: omul indragostit, indiferent ca e barba sau femeie, e puternic, are energie, reactioneaza, traieste! in nici un caz nu se controleaza, indiferent cat de bine s-ar cunoaste pe sine insusi."

Cat adevar:"omul nu stie cum reactioneaza cand iubeste."lasand deoparte,automatismele, sabloane si modele dinainte cladite...fiinta umana intra in "iubire...pura"cu intregul sau, formand un tot in care nici el ,nici jumatatea cealalta nu sunt lideri,impunatori de adevar sau dominanti...

Iubirea este aceea "nebunie"ca rezultat al simplitatii noastre lasata libera pentru a fi acel tot...

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21792 (raspuns la: #21692) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru dinisor si activ-isti - de Hypatia la: 01/10/2004 13:54:18
(la: Reorganizare)

Dragii mei
(sper ca imi dati voie sa va spun asa, acum cand ma apropii de un an vechime printre voi),

E buna activitatea si o recomand si eu. Eu insami sunt moderatoare de Yahoogroups si stiu ce inseamna sa te simti vorbind de una singura/unul singur. Dar, in Cafenea lucrurile stau un pic diferit. Eu stau cu orele si tot nu-mi ajunge timpul sa citesc. N-am apucat inca sa vad toate conferintele deschise intr-un an! Drept este ca unele nici nu ma atrag din titlu. Pe altele mi le-am selectat ca favorite si tot nu le-am parcurs ca lumea. De regula, sunt cele deschide de dl. Mihai Demetriade.
Pe de alta parte, in unele citesc si imi mai iau si cate un timp de meditatie, inainte de a-mi spune parerea, care ar fi chiar avizata, in unele domenii. Si totusi, ma gandesc mai mult sau mai putin inainte de a scrie, din respect pentru cel ce a deschis conferinta, dar si pentru cei ce vor citi mesajul meu.
A treia problema este ca uneori nu-mi vine sa scriu din lipsa de credibilitate pentru unele teme, cum ar fi , de exemplu, chiar tema organizarii unei intalniri a cafegiilor. N-am priceput nici acum daca voi chiar vreti sa ne intalnim la propriu undeva anume in lumea asta larga. Ideea - daca chiar asta e- o fi buna- dar mie, romanca bugetara ramasa in tara, si sudenta pe deasupra- mi se pare o chestie de StarTREK. Asta este un exemplu. S-ar putea reprosa de ce nu verific in respectivele conferinte comprehensiunea subiectului. Si ar fi corect, doar ca in momentul interventiilor mele s-ar duce farmecul discutiei, ar fi ca o cerere de revenire pe Pamant:))). Spun asta deoarece sunt vreo doua conferinte care au stagnat la momentul in care eu imi spusesem parerea... Asa ca a fi activ in Cafenea inseamna multe lucruri, nu doar sa te repezi sa dai replici. Pentru asta ar fi bun un chat, un fel de messenger, asa cum este pe yahoo, dar la care sa participe doar membrii Cafenelei. Si acolo ar fi dinamism, nu gluma. Conferintele merita sa fie savurate. Parerea mea.
Hypatia
#23882 (raspuns la: #23872) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
multi cred ca religia este eg - de (anonim) la: 01/11/2004 13:04:59
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
multi cred ca religia este egala cu credinta . Intr-o societate umana care se indreapta spre dezvoltare , spre cunoastere este aberant sa fi de acord cu dogmatismul - in orice forma s-ar prezenta el .dogmatismul religios este cu atat mai periculos cu cat in marea majoritate a cazurilor el nu poate fi contrazis , discutat sau contestat deoarece se considera ca are valoare de adevar absolut , fiind de provenienta divina . Asa se nasc fanaticii , si in general ,asa se nasc marile conflicte- prin care trecem si noi astazi ,cand se polarizeaza populatia Terei in crestini , islamisti , budisti etc.. care se considera pe rand si reciproc diavoli si dumnezei , cu efectele sangeroase care ne umplu canalele de stiri minut de minut .
Revennd la religia introdusa in scoli de la varste fragede , nu facem decat sa umplem personalitatea inca neformata a unui copil , contradictii majore , neconforme cu realitatea inconjuratoare , cu fenomenele naturii , cu legile fizicii chimiei si biologiei etc ... temelie pe care se va dezvolta tot ceea ce defineste un om modern . Nu neg cele cateva concepte ale conduitei in societate ( sa nu furi , sa nu ucizi ...) - dar de la cele cateva reguli de conduita in societate (invatate in mod arhaic , rupte de realitatea imediata , prezentate asa cum au fost ele gandite cu mii de ani in urma ) si pana la a ocupa ani de zile din educatia unui copil cu o materie evident controversata - la care nici cei mai mari filozofi nu au ajuns la o definitie unitara ( cate religii atatia dumnezei cu pretentia de a exista tot atatea credinte ) - este o masura aberanta cu urmari ce nu poate fi evaluat in acest moment .
In mod cert este o violare a libertatii de credinta , copilul fiind obligat sa participe la o dogma religioasa la care au aderat cu ani in urma parintii sau tutorele acestuia, fara sa aiba cunostintele sau posibilitatea sa aleaga credinta la care vrea sa adere .
Nu mai subliniez contradictiile care se nasc in capul unui copil obligat sa invete dogma religioasa, ele se pot deduce usor . Credinta in divinitate, intr-o forta suprema care guverneaza viata si tot ce ne inconjoara este una iar osanalele ridicate unor preoti mai mult sau mai putin intelepti ai vremurilor trecute - cu toate actele ce insotesc aceste osanale - sacrificii , adultere , crime fraticide, frica de iad , de demoni , draci ,satane si acel celebru sfat crede si nu cerceta - este cu totul altceva .
Cele cateva concepte religioase ce folosesc in realitatea imediata si care tin mai mult de educatia cetateneasca decat de religie nu pot justifica mormanul de texte concepute in alte timpuri , dupa alte reguli ale societatii si evident inutile intr-o societate moderna .( ex . in trecut erai sfant daca omorai cat mai multi dusmani ai religiei tale ceea ce nu cred ca este cazul sa ii invatam pe copii nostrii azi ). Aceste texte nu fac decat sa indeparteze copilul de ceeia ce va trebui el sa devina -un membru activ al unei societati moderne , capabil sa faca fata problemelor societatii ,sa cerceteze fara rezerve orice fenomen inconjurator si sa fie capabil sa respecte viata sub orice forma s-ar afla ea , fara barierele domelor religioase.
octav
octav - de (anonim) la: 01/11/2004 13:06:17
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
multi cred ca religia este egala cu credinta . Intr-o societate umana care se indreapta spre dezvoltare , spre cunoastere este aberant sa fi de acord cu dogmatismul - in orice forma s-ar prezenta el .dogmatismul religios este cu atat mai periculos cu cat in marea majoritate a cazurilor el nu poate fi contrazis , discutat sau contestat deoarece se considera ca are valoare de adevar absolut , fiind de provenienta divina . Asa se nasc fanaticii , si in general ,asa se nasc marile conflicte- prin care trecem si noi astazi ,cand se polarizeaza populatia Terei in crestini , islamisti , budisti etc.. care se considera pe rand si reciproc diavoli si dumnezei , cu efectele sangeroase care ne umplu canalele de stiri minut de minut .
Revennd la religia introdusa in scoli de la varste fragede , nu facem decat sa umplem personalitatea inca neformata a unui copil , contradictii majore , neconforme cu realitatea inconjuratoare , cu fenomenele naturii , cu legile fizicii chimiei si biologiei etc ... temelie pe care se va dezvolta tot ceea ce defineste un om modern . Nu neg cele cateva concepte ale conduitei in societate ( sa nu furi , sa nu ucizi ...) - dar de la cele cateva reguli de conduita in societate (invatate in mod arhaic , rupte de realitatea imediata , prezentate asa cum au fost ele gandite cu mii de ani in urma ) si pana la a ocupa ani de zile din educatia unui copil cu o materie evident controversata - la care nici cei mai mari filozofi nu au ajuns la o definitie unitara ( cate religii atatia dumnezei cu pretentia de a exista tot atatea credinte ) - este o masura aberanta cu urmari ce nu poate fi evaluat in acest moment .
In mod cert este o violare a libertatii de credinta , copilul fiind obligat sa participe la o dogma religioasa la care au aderat cu ani in urma parintii sau tutorele acestuia, fara sa aiba cunostintele sau posibilitatea sa aleaga credinta la care vrea sa adere .
Nu mai subliniez contradictiile care se nasc in capul unui copil obligat sa invete dogma religioasa, ele se pot deduce usor . Credinta in divinitate, intr-o forta suprema care guverneaza viata si tot ce ne inconjoara este una iar osanalele ridicate unor preoti mai mult sau mai putin intelepti ai vremurilor trecute - cu toate actele ce insotesc aceste osanale - sacrificii , adultere , crime fraticide, frica de iad , de demoni , draci ,satane si acel celebru sfat crede si nu cerceta - este cu totul altceva .
Cele cateva concepte religioase ce folosesc in realitatea imediata si care tin mai mult de educatia cetateneasca decat de religie nu pot justifica mormanul de texte concepute in alte timpuri , dupa alte reguli ale societatii si evident inutile intr-o societate moderna .( ex . in trecut erai sfant daca omorai cat mai multi dusmani ai religiei tale ceea ce nu cred ca este cazul sa ii invatam pe copii nostrii azi ). Aceste texte nu fac decat sa indeparteze copilul de ceeia ce va trebui el sa devina -un membru activ al unei societati moderne , capabil sa faca fata problemelor societatii ,sa cerceteze fara rezerve orice fenomen inconjurator si sa fie capabil sa respecte viata sub orice forma s-ar afla ea , fara barierele domelor religioase.
octav
Deci, dupa parerea ta : "Aces - de yrch la: 04/11/2004 15:11:32
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Deci, dupa parerea ta : "Aceste texte nu fac decat sa indeparteze copilul de ceeia ce va trebui el sa devina -un membru activ al unei societati moderne , capabil sa faca fata problemelor societatii" ?
De unde si pana unde?
Si inca : "nu facem decat sa umplem personalitatea inca neformata a unui copil , contradictii majore , neconforme cu realitatea inconjuratoare , cu fenomenele naturii , cu legile fizicii chimiei si biologiei etc ... ". Sa stii ca am citit Biblia, si nu se face nici o referire la legile fizicii si chimiei. In caz ca nu stii, religia (si ma refer la religia crestina) are ca scop mantuirea credinciosilor si nu instruirea lor in stiintele exacte, dupa vreo metoda sau alta de cercetare.
Ai mai spus : "Nu neg cele cateva concepte ale conduitei in societate ( sa nu furi , sa nu ucizi ...) ", dar de ce te opresti aici? Invatatura crestina merge mult mai departe, spre desavarsirea omului, aceasta fiind tinta ei, si nu alte chestiuni, care au o importanta secundara.
Daca gasesti vreo greseala in invatatura aceasta, spune-mi si mie, te rog...
#27628 (raspuns la: #27151) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Marius - de (anonim) la: 29/11/2004 23:02:09
(la: Educatia: o problema de cunostinte sau de structuri perceptive(?)
Sincer nu am intrat decat ca sa-ti dau dreptate si eventual sa-ti confirm prin alte exemple justetea opiniilor emise de tine.
Educatia iti ofera pe langa grila aceea de gandire, cum o numesti dumneata, chiar obiceiuri, manifestari comportamentale, clisee emotionale inclusiv. Spre exemplu exista sexul. daca te intorci cu 50 de ani in urma, inaintea lui Hair (doar unul dintre elementele ce au popularizat consumul de sex), relatiile sexuale se consumau in urma unor determinante morale, in care in general femeia era cea sedusa si barbatul cuceritor, respectand pe undeva chiar formatul clasic al familiei traditionale.
In 50 de ani, datorita educatiei sexuale, s-a produs o transformare totale in ceea ce se cheama sex, sau cum altii il numes consum libidinal in masa, respectiv un domeniu in care industria adiacenta are doar de castigat (de la firmele de prezervative, la revistele de gen, companii textile, medicale etc)
Grila asta de gandire, o schematica in fond, te va face sa devi kamikaze sau suicid palestin, in cazul in care autosuprimarea presupune o realizare sociala. Nu vreau sa intru in polemici pe ceea ce i-a motivat pe fiecare, doar semnalam un tip de gandire antagonic pentru europeanu in genere individualist.
Chiar individualismul, ca si tip, schematica de gandire, este tot o inventie noua, respectiv o trasatura sociala de comportament, deci de gandire a unui rol, care a fost obtinuta prin educatie. Educatie de orice tip: televiziva, propagandistica, cinematografica etc, pentru ca educatia nu inceteaza din momentul in care iesim din scoli, cred ca esti de acord.
Acum, ca sa raspund indirect si lui Adrian, Viagra e o inventie strict medicala, ceea ce presupune un laborator, niste profesionali preparati in bio chimie, etc etc, insa cine ar fi consumat acum 50 ani Viagra, daca nu s-ar fi facut in prealabil o educatie, o pregatire in acest scop? Cu siguranta doar cei care ar fi fost catalogati ca perversi sau degenerati.

Revenind insa la sistemul de invatamant (nu de educatie) romanesc, lucrurile, cu cateva exceptii printre care as aminti si o universitate la care preda si Plesu, daca nu ma insel, stau incremenite in perspectiva cumulului de informatii. Ori aici nu doar apare conflictul cantitativ vs. calitativ, cat apare in special metodele de aplicare a acestor informatii, si ceea ce este cel mai important! modul in care acestea se pot aplica, se pot juxtapune, realitatii cotidiane si unui context dat.
Cazul spaniol spre exemplu, respecta cumva formatul european-informatia se explica. Daca la data x a avut loc evenimentul y, trebuie avuta in consideratie mediul ¨a¨ si contextul ¨c¨. E o transpunere in ecuatie poate neinspirata, insa cred ca ma intelegi.
La fel, personalitatea unui om nu este formata doar de factori biologici, hazard genetic intrucatva, cat si de biografia unui individ, sau ceea ce ulterior il va conditiona.
Cred ca occidentalii au recurs de foarta multa vreme in a expune ¨de ce¨-urile care se afla in spatele lucrurilor, pentru ca asupra directiilor au cazut deja cam toti de acord.

Si o ultima fraza, in care din nou am sa-ti confirm ceea ce ai enuntat deja, in sociologie spre exemplu se foloseste, si e promovata, teoria interelationarii ca si metoda de lucru, un procedeu mai degraba intuitiv decat neaparat stiintific, care insa te obliga, la momentul emiterii unui diagnostic, corelarea atat ultimelor inventii din genetica, fizica sau comunicatii, cat si a aultimelor curente poetice, literare sau de alt tip, sau altfel formulat, cum se proiecteaza, care sunt produsele unei societati sau ale alteia.
Ori noi romanii chiar asa ne situam: in afara contextului nostru. Si nu apare doar lipsa exercitiului critic, saracia continua (concisa de un raper in: ¨saracia omoara gandurile¨) instabilitatea politica, dar in special nevoia de refugiu.
Si atunci in fata societatii oamenii isi creaza universuri paralele, si nu nimic de fantezie sau de speculatie, e pur si simplu un mecanism de defensa. Asa ca sa nu te mire lipsa de entuziasm a profesorului, morga plictisita, materiile inepte, lipsa de exercitiu intelectual etc. etc.

Ar mai fi o fraza, ¨alti absolventi de invatamant romanesc, care tind sa o transforme in asa fel incat sa corespunda cu ceea ce au invatat in scoala¨ care se regaseste inclusiv in diversele studii asupra copiilor, vis-a-vis de educatie, si care a fost exprimata cam asa: ¨in general copii se adapteaza universului parintilor, tindzand sa-l reproduca cand ajung la maturitate¨ un citat aproximativ.

Educatia e totul.
#30156 (raspuns la: #29992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...