comentarii

chirii in munchen


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Iliescu - din nou de partea chiriaşilor - BBC - de Filip Antonio la: 27/02/2004 09:11:13
(la: Restituirea proprietatilor confiscate de regimul comunist)
Proprietarii deposedaţi abuziv de stat sunt stupefiaţi de intervenţia preşedintelui Iliescu

27.2.2004 13:11 Ora României

Preşedinta Asociaţiei Proprietarilor Deposedaţi Abuziv de Stat, Maria Teodoru a declarat la BBC că membrii asociaţiei sunt stupefiaţi de noua intervenţie a preşedintelui Ion Iliescu. "Nu suntem de acord cu prelungirea termenului de evacuare a chiriaşilor şi vom trimite proteste la organizaţiile internaţionale"- a afirmat Maria Teodoru. Ea susţine că toate intervenţiile preşedintelui Ion Iliescu în problema restituirii caselor naţionalizate au fost în favoarea chiriaşilor.

Preşedintele Ion Iliescu a declarat joi seara la postul public de televiziune că a solicitat guvernului să prelungească din nou termenul de evacuare a chiriaşilor care locuiesc în casele naţionalizate. Ion Iliescu a spus că este nevoie de "solidaritate cu chiriaşii", care în mare majoritate ar fi pensioanari sau "oameni sărmani". Maria Teodoru l-a contrazis pe Ion Iliescu. Preşedinta Asociaţiei Proprietarilor susţine că mare parte din cei care locuiesc în casele naţionalizate sunt oameni politici sau oameni de afaceri.

În ultimii 10 ani statul român a prelungit de trei ori termenul de evacuare al chiriaşilor din casele naţionalizate, termenul urmând să expire la 1 mai. Preşedintele Iliescu a vorbit de prelungirea termenului de evacuare şi în luna decembrie din 2003. Atunci şeful statului a declarat că "a garanta proprietatea este una şi a garanta material este alta", referindu-se la retrocedarea imobilelor naţionalizate de regimul comunist şi la acordarea de despăgubiri foştilor proprietari.
chiria in regiunea pariziana - de JCC la: 08/03/2004 08:38:38
(la: Cat va ramane din salariu?)
Chiria in regiunea pariziana depinde de loc, Palaiseau -cité ouvrière, St Denis, Auberviliers, Antony, Asnières, St Ouen, Nanterre -chiriile sunt mai mici
Pe coline St Cloud, Neuilly sur Seine, Meudon la Fôret si zonele pavilionere Boulogne-Billancour, Orsay, Chatenay-Malabry .. chiriile sunt excesive.

Eu posed la Meudon la Fôret, Bellevedere, un apartament de 60 metrii patrati (2 pavilioane mici intr-un mic parc-gradina de vreo 3000 -4000 metrii patrati, total 4 apartamente) + pivnita mare la rez-de-jardin + garaj, este chiar in liziera de padure,
il inchiriez mobilat cu 1.800 euro pe luna, daca chirisii vor pleca, am sa-l maresc la 2000 euro/luna
pentru el platesc impozit fonciar de cca 1200 euro/an, taxele de habitatie sunt platite de chiriasi
#11623 (raspuns la: #11598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Chiriile in Europa...? - de Dantimis la: 09/03/2004 09:34:11
(la: Cat va ramane din salariu?)
Nu-mi vine sa cred cand citesc ce preturi astronomice sunt la chirii in Franta. Ce salariu trebuie sa aiba omul de rand ca sa-si permita asemenea chirii?

Ca si comparatie, chiriile din zona Chicago, care e una din cele mai scumpe in USA (exceptand LA, San Francisco sau NY):

un 1 bedroom apartment, un fel de apt cu 2-3 camere dar mai mare, la periferia orasului e $700-900 iar in centru poate ajunge pana la $1500. De obicei sunt cu bucataria complet mobilata, dulapuri in pereti, laundry room si multe alte facilitati. Deci conditii mai mult decat decente. Binenteles, sunt unele apartamente care ajung la $3-4000, dar alea sunt de domeniul fantasticului, penthouses de obicei, si nu prea sunt pt muritorii de rand.

De multe ori in pretul chiriei sunt incluse si utilitatile, sau daca nu, trebuie sa platesti separat curentul, gazul si apa care in total se ridica la $60-100/luna.

In ultimii ani, dupa 2000 au crescut si aici preturile la imobiliare, in special datorita faptului ca bancile au acordat imprumuturi cu dobanzi foarte mici pt cumpararea de case. Asa ca preturile au crescut in medie cam cu 20-30% dupa cum citeam recent intr-un articol. Binenteles, in unele zone au crescut mai mult, in functie de cerere. Multa lume e insa de parere ca asta e iar un real estate bubble care se va sparge iar la un moment dat, facand preturile sa se redreseze. Acest lucru s-a mai intamplat in economia americana, de exemplu situatia Floridei unde preturile la loturile de case s-au marit de 3-4 ori in 1-2 ani, ca pe urma sa revina la normal. Probabil ca asta nu e cazul Europei care trece prin ceva schimbari majore in ultima vreme, care justifica cat de cat cresterea propietatilor imobiliare.

Uimirea mea e cu atat mai mare cu cat citeam intr-un articol in Ev Zilei nu demult de chiriile in Bucuresti. Care si acolo se ridica adesea la $200/luna sau chiar la $5-600 pt unele apartamente. Iar daca mai consideri si intretinerea... tare ma intreb cum sa descurca lumea.

Oricum, Jimmy Cecilia te felicit pt spiritul de afacerist. Mult succes in viitor!

Dan

#11685 (raspuns la: #11677) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
NadT - despre chirii - de Sancho Panza la: 07/06/2007 20:45:41
(la: Se poate trai decent cu 1000 E la Brasov)
despre salonul pe care intentioneaza sotia ta sa-l deschida:
-sunt multe in Brasov, si bine dotate - dar nu cred ca inca unul nu si-ar gasi clientela; conteaza mult calitatea serviciilor si, cum bine spunea Maan, reclama!!
- in reclama asta, ar trebui sa investesca macar( macar!!! ) un 500-800 de euro pe luna;
-chiriile pentru spatiile comerciale din centrul istoric al Brasovului :un spatiu de 50 m.p. poate ajunge la 3000 de euro fara TVA (minimorum!); recent, a fost unul cu suprafata asta pe Republicii la pretul de ...5000 euro fara TVA!!!!!
culmea e ca cineva l-a luat!
eu pe strada aceea funtionez - suma mi se pare fabuloasa, dar uite ca s-a gasit cinev sa-l ia!;
-daca va inchiria un apartament imbunatatit la parterul unui bloc, de pilda, prin centrul civic ( zona Hidromecanica-spitalul judetean) iese mult mai ieftin, indeva intre 1200-1500 euro;

daca te mai pot ajuta cu ceva, intreba-ma.
Chirie in LA:))) - de Horia D la: 09/01/2008 13:46:09
(la: Chirie?)
incearca sa stai in campus, nu-ti vei permite sa stai cu chirie (de ex., 1 bedroom in LA e cel putin 1,000 pe luna, intr-o zona nu prea buna, la care mai ai de platit electric, apa, gunoiul, cable).
Mai sa sa si mananci? uita!
The Great Beyond - de Alina Momanu la: 29/09/2003 02:18:21
(la: Marele Eveniment)
E o promisiune, un pact facut cu sine insusi intr-o lume ciuntita in care esenta frumusetii s-a pierdut si in care numai suferinta a ramas, ca marturie ca viata inca mai exista, chiar si asa, pe dos.
Dar se va intampla la apus, martea viitoare. Nu maine, nu poimanine ci int-o MARTI, mai tarziu decat "in curand". Si apusul n-a fost niciodata simbolul Renasterii.
Va fi o calatorie aici, se va intampla Marea Trecere spre Dicolo.
Dar ...ia asculta-aici:
"Dance me to your beauty with a burning violin
...We’re both of us beneath out love, we’re both of us above
Dance me to the end of love..."
Pentru cel care isi plateste chiria in fiecare zi in The Tower of Song, fericirea e "dincolo", fericirea e un sfarsit.
Metafora unui vis...
.... - de GOOVER la: 22/10/2003 17:19:07
(la: Romani in strainatate)
Ce ofera tara asta? Am terminat Automatica si trebuie sa traiesc din 3000000 lei/luna, cand chiria la o baba nebuna e 1200000 in iasi? decat sa mor de foame aici mai bine de dor afara. sunt la 170 km de parinti si nu-i pot vedea decat o data la 4-5 luni. celor care au plecat le e dor de tara. au uitat cum e sa n-ai bani de paine? si mie mi-e dor de tara asta, mi-e dor de valea oltului, de bucegi, de mare. si mi-e atat de dor de mama....
Traiesc in Franta de patru an - de (anonim) la: 23/10/2003 11:33:53
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Traiesc in Franta de patru ani .Am plecat din Romania in 99 cind , dupa ce mi-am terminat studiile , am realizat ca daca voi ramine in tara,pensiile parintilor mei nu imi vor ajunge sa platesc chiria unei garsoniere , undeva la marginea Bucuresti-ului ! Asa ca decizia a fost urgenta si clara ! PLEC !!!! Chiar daca inainte nu m-am gindit niciodata la aceasta varianta ! Cind m-am vazut cu diploma in mina am inceput sa imi caut un loc de munca ..... dar nu am gasit nimic ! Nici macar sperante nu erau !Nu mai era nimic roz ...ca pe vremea studentiei ...Nu am avut de ales ! Nu am plecat pentru ca am vrut ci pentru ca am fost obligata ...obligata de tot ce se intimpla in jurul meu . Si nu imi pare deloc rau ca am luat la momentul respectiv acea hotarire ! Daca as da timpul inapoi alegerea ar fu aceeasi!
Tot in Franta as ramine ....chiar cu un milion de euro in banca nu m-as intoarce in Romania !!!! De ce ???? Sint atitea de spus ....aici ma simt respectata , ma simt protejata ....toate sint altfel aici ...
Pacat ....mare pacat ....au plecat atit de multi din tara pentru ca nu au avut nici o speranta ca in Romania pot duce o viata decenta !!!!
Cine stie ?! Poate intr-o zi ....eeei, ...dar eu n-o sa mai apuc ziua aia !
Din cauza asta nu m-as mai intoarce in Romania chiar daca as avea muuuuulti bani.....prefer sa ii cheltuiesc aici !
Imi pare rau dar asta este realitatea !!!!
Gresiti dupa parerea mea..... - de (anonim) la: 29/10/2003 19:01:20
(la: Tehnologie ADSL: Se da liber la bucla locala!)
Nici o firma de talia unui operator national nu isi va permite sa piarda o astfel de piata. Si stiti pe ce ma bazez? Aici in Canada am fost socat sa aflu ca nu pot sa am mai multe optiuni la bucla locala... Adica vrei Telus (unde sunt eu) sau atat... VoIP si internet pe cablu .... cred sincer ca concurenta e mai mai mare in Ro decat aici... Asa ca nu mai injurati Romtelecomul... Asta e sistemul peste tot.... Socant pentru mine dar asta e... Si apropos... stiti cat am asteptat sa vina cei de la Shaw (cablu) sa imi repare modemul de internet ( pe care platesc chirie lunar)? 1 SAPTAMANA!!!! Frumos, nu?
#2610 (raspuns la: #764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Asta e America!? - de (anonim) la: 18/11/2003 11:00:11
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Foarte frumoasa pledoarie pentru sistemul capitalist. Din pacate Statele Unite nu sunt singurele in care sistemul functioneaza si mi se pare un pic nepotrivit sa le explicam romanilor ca asa e capitalismul "adevarat".Am fost in SUA si am vazut "din interior" cum se munceste. Am cunoscut o femeie care lucreaza 16 ore pe zi intr-un cabinet de fizioterapie- deci munca fizica, masaj. Unde s-a pierdut regula ca ziua de munca are 8 ore? De ce, pentru Dumnezeu, 16 ore pe zi?
Tot in New York ne-a orit un domn pe strada si a cerut o tigara. Dupa ce a vazut ca vorbim germana ne-a povestit ca si el a stat o vreme in Frankfurt si ca regreta ca a plecat in America. A spus ca nu mai poate sa-si exercite meseria de pilot pe care a avut-o in Nigeria (si vorbea bine engleza). Ne- a intrebat daca vrem sa ramanem si noi in America. A rasuflat usurat cand i-am spus ca nu vrem si nu pot sa-l uit cum a spus ca daca noi castigam "Deutsche Mark" ne e bine si sa ramanem acolo.
Nemtii au intr-adevar impresia ca Europa de est doreste sa adopte genul de capitalism american si ca sta ar fi un motiv pentru care, de exemplu Europa de est s-a apropiat atat de mult de politica americana inainte de rezboiul din Irac.

Cat am stat in America si dupa aceea m-am intrebat oare cati romani au plecat in America sau Canada cu credinta in visul american sau numai pentru ca asa a facut vecinul sau prietenul si cati dintre ei sunt nefericiti insa povestesc celor de acasa ce bine le merge, ca au deja casa si masina si servici... si ca de romanii cu studii superioare sunt atat de cautati. Ma intreb oare cum poate cineva lua decizia sa se mute intr-o tara pe care nu o cunoaste decat din povesti si de la televizor. Mi se pare ca in mod special pentru romani (si pentru est europeni cu acelasi tip de cultura colectivista, in care ce zice familia si vecina e extrem de important) riscul e mult prea mare. Cand toata familia asteapta reusita in scurt timp, cine are curajl sa infrunte presiunea sociala si sa se intoarca invins? Aproape nimeni, in probleme de emigrare nu exista drum de intoarcere. De ce atatea cazuri la "Surprize, surprize...".De ce sponsorizeaza Taromul atatea bilete de avion? Cati milionari ati vazut la aceasta emisiune? Nu vi se pare cam suspect ca un roman care de obicei isi iubeste mama si tatal nu le da nici un telefon mai mult de 10 ani? Oare cata fericire se ascunde in spatele cortinei?

SUA e o tara fascinanta si eu ii doresc fiecarui roman sa aiba succes acolo si sa poata sa-i ajute si pe cei de acasa cat de mult, insa nu doresc nimanui si n-as vrea sa fiu nici eu in situatia de a nu-mi putea plati rata si de a nu-mi putea hrani copiii.
Nu spun ca exemplul german e cel mai bun, se vede deja ca nemtii au probleme pentru ca statul a fost pana acum cel care a achitat totul. Insa un lucru nu se va schimba, si anume ca statul este obligat sa asigure fiecarui om un acoperis deasupra capului, ceea ce inseamna ca, teoretic, nimeni nu are motiv sa traiasca pe strada (daca o fac, e din motive personale). Si daca protectie sociala mare inseamna posibilitate de adaptare scazuta, asta nu duce deloc la productie mica (vezi nu numai Germania!)
Iar daca firma nu te mai vrea, te anunta cu cateva luni inainte si daca nu-ti mai poti plati chiria, primesti o locuinta sociala platita de stat, primesti si bani de mancare si ai si asigurare medicala.
La angajare poti sa spui linistita ca nu esti gravida, chiar daca esti. Aceasta e mai mult o problema pentru firmele mici, care trebuie a suporte o buna parte din salariul de maternitate (mare greseala legislativa, la fel ca in Romania). De aceea e de inteles pe undeva ca o firma cu doi angajati nu prea are chef sa plateasca pentru maternitate. La firme mari se poate intampla ca o femeie e angajata in timpul sarcinii sau ca schimba firma in timpul concediului de maternitate. Treaba de headhunter- ei stiu ca materia cenusie nu este afectata de nasterea unui copil.
Insa totul costa si cei care castiga bine platesc impozite astronomice, nu ca in America. Acesta este pretul calitatii vietii. A-propos, stiati ca Wall Street, chiar in fata celebrei burse, e plina de gauri, ca strazile din Romania inainte de Basescu?... si ca gaurile cele mai mari au fost acoperite cu placi enorme de metal?... de ce oare? Cine spune ca nu vrea sa-si strice masina si ca foloseste transportul public trebuie sa fie sigur ca intalnirea cu sobolanii in statia de metrou nu-i provoaca repulsie prea mare...

Scurt si cuprinzator, mesajul meu catre romani si Romania este ca la noi nu trebuie sa fie la fel, numai pentru ca in alte parte e asa, sau pentru ca asta e capitalismul. Nu.Daca ne respectam pe noi insine vom simti imediat ce e bun si ce e rau pentru noi si nu vom accepte orice numai pentru ca... "asa miroase capitalismul adevarat". Totul e oricum teorie si lasa loc de interpretare. Si nimeni nu poate spune ce e adevarat sau ce e gresit. Sa nu uitam si faptul ca intre romani si americani e o diferenta enorma de mentalitate. Americanul e obisnuit sa schimbe slujba ca pe ciorapi si daca nu-l sperie faptul ca in orice clipa poate zbura din firma, pentru ca...shit, happens!...caci nu e obligat nimeni sa-ti mai spuie si de ce. Romanul are de obicei familie si casa si e legat de un loc. Orice am face, nu-i putem baga in cap mentalitatea americana ia-ti-cutia-si-zboara-cu urmatorul-avion-oriunde-ar-fi. Nici nu prea ar avea prea multe posibilitati de aterizare, chiar daca ar incerca.
Eu cred ca romanii, ca natiune europeana, trebuie sa se regaseasca in primul rand in specificul european si mai apoi sa se uite peste oceane. Cat timp am fost in America am simtit extrem europeanca din mine si m-am bucurat enorm cand am ajuns inapoi in Germania, chiar daca nu este patria mea. Dupa aceasta experienta ma simt mult mai bine aici si pot sa spun ca a fost necesar pentru adaptarea mea.
Insa de Craciun tot acasa ma duc...

Sorine, tu esti intr-adevar fericit?




#4607 (raspuns la: #3987) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Am pus legatura "zid" si viata de toate zilele.. - de JCC la: 19/11/2003 11:10:47
(la: ZIDUL RUSINII)
Anita, am pus legatura intre pretul zidului si viata de toate zilele, pentru ca pretul constructiei zidului prevazut initial este depasit cu 3 miliarde de Shekels (un euro=cca 5,3 ILS, un US dolar = cca 4,49 ILS) si ca inca din octombrie 2003 ministrul de finante israelit a confirmat ca are in studiu stabilirea unui nou impozit al populatiei pentru finantarea zidului.

Tot aceiasi sursa, dar un numar mai vechi, poate 26 (?)

Cred ca este aberant sa cheltui atatia bani pt un zid, care nu reuseasca sa opreasca pe toti teroristii, atunci cand banii acestia sunt necesari vietii de toate zilele.

In plus construirea acestui zid atata toate polemicile si da pretexte teroristilor.
Cum este un zid a carui traseu trece peste pamanturi palestiniene, care au fost expropriate, acest fapt determina si multe tari sa condamne politica Israelului.

Chiar si Bush, in vizita de 3 zile in Anglia, a avut astazi apropouri foarte severe la adresa Israelului, el a declarat:
Israelul trebuie sa inceteze constructiile in teritorii, sa distruga (dezmembreze) coloniile ilegale si da inceteze de a injosi Palestinienii",
am auzit-o la BBC si acum o vazui si pe Aruns (alta din sursele mele de informatie), este in 4 limbi, dintre care rusa si hebreu :)

Nu prea consult multe siturile romane de informatie, nu pot da linkuri romane, prefer sa le iau la sursa, poate-i avantajul sa si cunosti cateva limbi straine...
http://www.a7fr.com/news.php?id=28429

daca te duci aici pe situl asta, ai sa gasesti si un articol despre 68% dintre israeliti care aspira sa aiba pentru copii lor un pasaport strain, majoritatea, aproape de 50% ar vrea sa plece in USA, restul prin Europa.

p;s; raportul salarii/costul vietii si a locuintelor, trebuie luat in seama
un salariu de 1000 dolari pe luna pt un muncitor calificat in Israel, iar un apartament in chirie de 3 camere intre 700 si 1.500 dolari pe luna, dar n-am link pt asta, sunt datele mele :)
#4736 (raspuns la: #4725) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
JCC,4736 - de anita47 la: 19/11/2003 12:02:42
(la: ZIDUL RUSINII)
1)Ministerul de finante israelian "are in studiu" multe lucruri pentru a stoarce taxe populatiei.
Asta nu inseamna ca si le pune in aplicare!!(cel putin acest ministru de finante se opune categoric taxelor "pe munca" sub orice forma!)Ce inseamna 3 miliarde(intr-un buget anual de 250 de miliarde),daca se putea salva viata a 400 de oameni?Am specificat numarul 400(din cei 800 de morti) deoarece sunt de acord ca nu exista "inchidere ermetica"!)
Dar daca "tot ne jucam cu cifre",hai sa vezi si cum gardul "economiseste".In locurile in care "gardul lucreaza",au incetat COMPLECT furturile de masini(si transportarea lor in Cisiordania pentru "piese de schimb" revandute pe piata israeliana).Ca rezultat,probabil in viitoru apropiat,vom simti o "economie foarte substantiala la asigurarile masinilor).
In aceleasi regiuni, a scazut la minimum furtul agricol(si asta o declara nu guvernul israelian ci "cei in cauza" care se organizasera in detasamente de paza pentru a-si apara culturile).
Numai la aceste doua exemple,economia reste de zeci de ori mai mare decat cei 3 miliarde pomeniti de tine.
2)Nu stiu despre ce polemici vorbesti,dar teroristii nu au nevoie de "pretexte".au dovedit-o in ultimii 3 ani "fara zid".
Iar daca nun va fi zid,se va gasi alt pretext pentru unele tari care cauta anumite "interese in regiune".
Nu ne facem iluzii in aceasta privinta.Stii de ce?Pentru ca suntem siguri ca vom avea deziluzii.
3)Bush declara multe!Si depinde si in fata carui public apare.
Acest gard,din punct de vedere al securitatii,ar primejduii chiar foaia de parcurs care este "copilasul sau".Nu conteaza "cum arata acest copilas",dar este al lui?
acelasi Bush,cu alte ocazii,a declarat ca orice stat are dreptul legitim sa-si apere cetatenii(si nu conteaza cum!).
Am crezut ca el,in Irak,are alte "patente".Dar vad ca si trupele americane de acolo folosesc "tehnica barirelor" samd.Nimic nou sub soare!
4)Nu vorbesc de "avantajul" de a cunaoste limbi straine,ci de principiu de a folosi numai limba romana pe un forum romanesc!In plus,imi place sa vad si sa inteleg si "natura linkului" inainte de al cita!Si nu am sa caut in toata lumea.N-mi pasa daca faci un rezumat si redai in romaneste ce concluzii ai tras de acolo.(cred ca aceasta este si politica forumului,exceptand poiezii si alte opere de literatura).
5)Ce este rau sa detii mai multe cetatenii?Sa nu ai deaface cu "vize" si alate surprize in excursii in Europa(eu mi-am reluat-o pe cea romana).Cat depre cei 68%,trebuie sa intelegi ca marea majoritate a celor veniti in Israel din Europa sunt originari din Europa Rasariteana.Care abea acum incepe sa adere la Europa Normala(UE+Nato).Ce vroiai,sa lupte pentru un pasaport european care-i dadea acces la "Pactul de la Varsovia"?
Si cred ca si procentul este foarte exagerat,luand in consideratie ca nu exista in populatia istraeliana un asemenea procent de "Originari din europa"(ori cei originari din tarile arabe sau din fosta URSS nu cred ca sunt atat de "arzatori").
Vorbesti de 50% din cei 68% la suta care vor sa plece?Alta exagerare.Aici se vorbeste intens sa se dea drept de vot celor aflati in strainatate.Dar fiecare sursa de infornmatii vine cu "interpretarile ei".
In plus am auzit de un numar destul de mare de fotbalisti israelienimcare doresc un pasaport european(polonez,in special!).Acest lucru le deshide fara nici o problema portile catre "ligile europene"(din 2004,o data cu aderarea celo 10)

Iar la P.S.-ul tau,sunt uimit de felul cum ne putem juca cu datele statistice!
Salariul mediu in Israel este de 7000 IS(1559$).Muncitorii calificati(despre care vorbesti tu) sunt cei care "trag salariul mediu in sus",deci au mult mai mult decat acesti 1559$.
Iar cand se discuta depre chirii,se iau cele "utopici de mari" in cartierele elegante ale Israelului.In ce cartier ai auzit tu ca se plateste 1500$ pentru 3 camere?Si cine ti-a oferit aceste date?Sa-mi spuna si mie acest lucru!!
Desigur ca vei gasi si cu 3000 de dolari,dar sa iei aceste "limite extreme" pentru a face "statistici sau comparatii"?
Acest lucru imi aminteste ceva din Romania(sper sa nu te jignesti caci nu este nici o aluzie la tine):

"Cat face nenicule,doua corcoduse plus sapte barabule?"

Numai bine,anita47.
#4740 (raspuns la: #4736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Deontologia reporterului, sau fapta penala ? - de (anonim) la: 26/11/2003 02:39:50
(la: Deontologia reporterului, sau fapta penala?)
Cum ar reactiona acest "reporter" la o intalnire cu Dumnezeu?
Cat de spectaculos ar fi materialul daca ar fi descoperit ca subiectul este chir propriul fiu?
Nu cred ca mai conteaza daca o fapta este sau nu penala, cred ca cel mai mult conteaza efectul.Functie de efect reusesti sa arati cine esti defapt, cat de bun esti...
Va propun un scenariu.
Reporterului ii cazu camera.Era o cazatura usoara, parca cineva ar fi avut grija de ea.
Reporterul se apleca asupra celui cazut la pamant si......reusi sa ii salveze viata.
Tarziu realiza ca era vorba de un fost coleg.

Reportajul nu a reusit sa aiba cele mai bune cadre filmate vreodata, dar cred ca reportajele sunt facute de oameni pentru oameni.

Raspuns:fapta penala ( dar la sa efect mai conteaza? )
Stie cineva care nu a fost ni - de (anonim) la: 18/12/2003 23:21:04
(la: Romani in strainatate)
Stie cineva care nu a fost nici o ora emigrant ce inseamna lupta pentru supravietuire? Stie cineva ce inseamna sa faci fata la niste interviuri pentru angajare, cind esti disperat ca nu mai ai nici un ban si trebuie sa dai de mincare la copii si sa platesti chiria, si sa vorbesti limba lor la nivel de scoala generala sau cel mult de liceu, ca nu stiu citi emigranti invata la perfectie si mai ales la nivel "academic" limba tarii unde se duc?
Cale usoara? Stie cineva ce inseamna sa lucrezi 8 ore exact la linie, sau uneori 12, dar sa lucrezi, in viteza si bine, nu sa te faci, sau sa povestesti filme sau sa joci carti la servici? Sa sosesti la postul de munca cu 10 minute inainte si cu 2-3 minute inainte sa incepi sa lucrezi: la fix ora de masa sa lasi sculele jos (ca Charlie Chaplin intr-un film vestit) si dupa exact 20 minute sa fii inapoi la banda, iar exact la terminarea programului sa inchei si tu munca, uneori cu citeva minute mai tirziu si sa pleci acasa.
Stie cineva ce inseamna sa lucrezi pentru un patron din constructii in fiecare zi cite o ora sau doua in plus fara plata, doar ca sa te cheme si a doua zi, ca ai nevoie de bani sa supravietuiesti?
Stie cineva cite sute de mii de euro sau dolari vin anual in tara, de la astia care "nu-si iubesc tara", dar isi iubesc rudele si uneori o groaza de familii nenorocite sau cu nevoi pe care le ajuta si de care pe guvernul patriot de la Bucuresti il doare-n cur?
Vorba lui Caragiale (ca l-au pus si pe bancnota de 1 milion): "Fii serios, monser!"
Unu' de afara
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Mecca romanilor cu leafa de 3.000.000 .... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:37:28
(la: Romani in strainatate)
Am pornit de dimineata spre complexul Europa, de la marginea Bucurestiului. Urc intr-un microbuz din cele ce asteapta plinul de oameni in fata magazinului Obor, cica asta ar fi ruta 506, am platit zece mii. Cer biletul, iar soferul ma priveste ca pe unul care cauta gilceava. Masina se umple repede de femei cu gitul gros, in treninguri si geci de fis, carind fiecare cel putin cite doua genti mari si goale. Ajungem in citeva minute. Microbuze din toate colturile Bucurestiului opresc in acelasi loc, in fata unei benzinarii. Din fiecare curg oameni de acelasi soi. Lumea celor cu leafa de trei milioane, lumea celor care nu mai cumpara de mult cafea la pachet vidat, a barbatilor dati afara din fabrici si refuzati ca taximetristi, a batrinilor ce-si trec in caiete vechi, cu creionul, fiecare impuls telefonic.
Toti stiu drumul, nimeni nu pare a sta degeaba. Nici macar tigancile insirate pe trotuar, ce-si striga cumva cu fereala averea dintre tite, "facturi, minca-ti-as!". La intrarea in "Europa", nume de complex, din ala de inferioritate, aparate ca la metrou; bag o fisa cumparata trei metri inainte, de la o dugheana, cu cinci mii de lei, si bara de metal se lasa coborita cu mina. Inauntru, zeama de oameni curge printre munti de hirtie igienica la o mie de lei sulul, pulovere la o suta de mii bucata, teancuri de sosete, haine de piele si de nepiele, cojoace din blana sintetica la 900.000 de lei bucata, ciubote de guma si pantofi luciosi, la doua, trei sute de mii perechea, Mos Craciuni din plastic ce-au inghitit fiecare cite-o mina de beculete. Din doua-n doua mese, sta cite un chinez sau o tiganca batrina cu "bombe" in mina, cu petarde.

"Daca nu cumperi, valea!"

Aplecati peste mese, loviti din toate partile de carucioare de marfa, oameni din toata tara indeasa grabnic in sacose uriase de rafie zeci de chile de sosete, hanorace, camasi, perdele. Sint mai ales femei, scunde, puternice, cu privirea iute. Pleaca apoi spre casa cu marfa "de la Capitala", o desarta ba pe un trotuar, ba in magazinele satesti, printre piine si becuri de 40 de wati, ori prin buticuri de la parterul blocurilor ce au balcoanele inchise cu chedere, aceleasi de la Botosani la Severin. In fata mea, trei taranci, invelite in doua rinduri de baticuri groase, fiecare cu rucsac in spinare, pipaie stofe, intreaba de sosete groase de iarna. Au venit din Tirgu-Lapus. Le intreb cum le cheama si ele cred ca ma tocmesc sa le trimit marfa acasa, tocmai in poarta. Le spun inca o data ca-s de la o gazeta, ele o tin pe-a lor, sa-ti dam adresa sa ne trimeti balotii cu sosete!?, le spun ca vreau sa scriu despre ele, n-apuc sa-mi termin vorba ca se stropsesc la mine cu teama lor veche fata de orice golan de oras. "Hai, tanti, ca astia si-or pus gind sa ne insele!", le trage dupa ea una, Dochia.
Ma opresc linga o masa incarcata cu blugi. Vinzatoarea se repede in mine, daca nu vreau o pereche, "Astia-s tare buni, fratioare, is Dolce Gabana, uite-i, doar la 370.000!", "Pai, daca-s tare buni, cum de-s asa de ieftini!?", "Ei, asa mi-au spus sa strig de unde i-am luat!", "Si de unde i-ai adus?", "Ei, gata cu vorba, daca nu cumperi, valea, ca io platesc acilea chiria in euro!".
Citiva metri mai incolo, scot aparatul de fotografiat. Apuc sa vad cum femeia de la taraba din fata mea face un semn celor de peste drum... "psst, psst!", si deodata rasar linga mine doi zdrahoni, nu garzi, ci dintre cei ce vindeau la mese. Privire de briceag, vorba ca mierea: "Ce vrea, domnul, de pe-aici!? Vrea cumva o pereche de blugi, un puloveras!?". "No, zic, domnul ar vrea sa scrie la ziar!". "Ei, bine, am crezut ca esti politai! Hai, uscheala!"

La Risca nu se mai tes covoare, ci sacose din rafie

Citeva sute de metri de intrarea principala, linga doi tovarasi de treaba banoasa, un calugar cersind pentru Schitul Bradul din Neamt si un tigan gras care vinde facturi, zaresc o figura cunoscuta. Casc ochii. Am mai vazut-o in tirgul asta, dar totusi nu-i aceeasi. Tine in miini citeva sacose de rafie, goale si mari, ca ar putea intra un chinez intr-una singura. O cheama Leontina Abrudan, e din comuna Risca, judetul Cluj. Sa tot fie cinci ierni de cind s-a dus barbatu-sau, Gavrila, tractoristul. De la o vreme, muierile din satul ei nu mai tes covoare. Au prins repede o vorba din sud, adusa cu acceleratul de cele care vindeau cite o cerga mitoasa. Iar acum, din razboaiele lor ies sacosele facute din "rafia aiasta ce trebuie la vie". Si s-au pornit la inceputul lui decembrie spre Capitala, "cam la cinspce femei din Risca". Si-au luat camera cu 35.000 de lei de batic, undeva, pe linga Gara de Nord. Dorm cite sapte in paturi suprapuse, iar ziua incearca sa vinda plasele de rafie cu 40.000-50.000 de lei bucata. "Si-s mai bune ca alea chinezesti, uite ce indoitura le-am facut!". Cu banii de pe sacosele de rafie, Leontina crede c-o sa cumpere niste ciubote pentru cele doua fete ramase acasa. Le-am zarit apoi si pe celelalte femei din satul Leontinei, asezate cam la o suta de metri una de alta. Cind le izbeste foamea, nu mai mult de o data pe zi, maninca de la circiuma asta de colea, "Uite, draga domnule, gratarul pe care sfiriie cirnatii!". Sub gratar, cu boturile alungite, asteptau picaturi de grasime ciini de culoarea pamintului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...
12 milioane de romani traiesc in afara granitelor tarii - de anita47 la: 27/12/2003 02:28:12
(la: imaginea romanilor peste granite)
Adevarati soldati ai lobby-ului romanesc, romanii de aiurea
sunt marginalizati sistematic de politicienii de la Bucuresti
=============================================================

Despre romanii de aiurea, romanii din tara nu stiu prea multe lucruri, iar aceasta lacuna nu este altceva decat o consecinta a politicii paguboase dusa de Romania ultimilor 50 de ani. De la incheierea celui de-al doilea razboi mondial in tara nu numai ca a fost interzis sa vorbesti de Basarabia sau Nordul Bucovinei, dar si despre cei plecati prin cele strainataturi. Revolutia din decembrie 1989 ar fi fost indreptatita sa readuca lucrurile in starea lor fireasca, insa, asa cum au decurs lucrurile in Romania post-revolutionara, aceasta revenire nu a avut loc. Primul organism guvernamental insarcinat cu gestionarea relatiilor cu romanii de pretutindeni, si vorbim aici de circa 13 milioane, a fost Consiliul pentru Romanii de pretutindeni - birou ce nu si-a propus foarte multe. In februarie 1998, la conducerea nou-infiintatului subsecretariat de stat pentru romanii de pretutindeni a fost numit Mugur Vasiliu. In pofida evidentei ca la nivel national, guvernamental, problema romanilor din intreaga lume nu reprezinta nici cel mai mic interes, subsecretariatul a inceput sa lucreze de-adevarat. Mugur Vasiliu si-a asumat sarcina de a restabili relatiile cu toti romanii, indiferent de locul in care s-ar afla ei sau de convingerile lor politice, intelegand ca Romania are si obligatia morala de a-si tine conationalii aproape, de a-i cointeresa in viata patriei-mama. Primul pas a fost elaborarea unui proiect prin care subsecretariatul sa devina departament de stat - un statut egal cu cel al minoritatilor din Romania - insa, deocamdata, demersul sau nu a beneficiat de interesul guvernului roman. Dupa zece luni de gestionare a subsecretariatului iata ca Mugur Vasiliu ofera politicienilor romani un document de capatai care trebuie sa fie cunoscut de factorii de decizie din Romania: Memoriu "Intru apararea romanilor de pretutindeni" cu privire la starea de fapt si de drept a legaturilor statului roman cu persoane si comunitati romanesti din lume. Din pura precautie, la sfarsitul cartii se gaseste un capitol in care sunt prezentate organismele similare din alte state. Si din acest punct de vedere Romania se pacaleste singura. Avand milioane de conationali in afara hotarelor, ea nu stie sa comunice cu acestia chiar cand plange ca este marginalizata, ca Occidentul ii intoarce spatele. Prima mana de ajutor ar putea veni de la ei, romanii de pretutindeni, insa pentru ca acest lucru sa se poata petrece firesc, Romania trebuie sa intinda si ea mana. O relatie in doua sensuri.

Italia

Diaspora romaneasca din Italia numara in prezent, dupa unele estimari, circa 25.000 de persoane, caracterizandu-se prin structuri destul de eterogene. In ultimii 20 de ani s-au constituit comunitati romane in zonele oraselor Roma, Milano, Torino, Bari, Verona, Florenta, cu precadere in jurul bisericilor ortodoxe romanesti. In Italia functioneaza mai multe asociatii culturale, centre de studii, fundatii cu caracter romanesc, dintre care unele editeaza si publicatii in limba romana.

Franta

Primii emigranti romani la Paris au fost intelectualii atrasi de ideile Revolutiei franceze din 1789. In 1939, romanii din Paris s-au organizat intr-o Societate Romaneasca, avand biblioteca proprie, constituindu-se colonia romana. In contextul istorico-politic interbelic si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, numarul emigrantilor romani din Franta a sporit semnificativ. In prezent, diaspora romana din Franta numara aproximativ 60.000 de persoane. Caracteristica principala a emigratiei romane din Franta o constituie faptul ca majoritatea acesteia, mai veche sau mai noua, are o pozitie pozitiva fata de patria de origine. O parte importanta a intelectualitatii de origine romana a fost si este unanim apreciata in viata culturala franceza. Emigratia romana din Franta este concentrata in marea ei majoritate la Paris si in unele orase, intre care Marsilia, Bordeaux, Montpellier, Metz, Grenoble, Saint Nazaire, Narbonne, Avignon, Valance, etc.

Germania

Emigratia din Germania s-a constituit in valuri succesive, indeosebi dupa 1940. Se estimeaza ca numarul sasilor si al svabilor din Romania este de circa 550.000 de persoane, iar cel al azilantilor proveniti din Romania de circa 150.000. Avand in vedere particularitatile emigratiei romanesti din Germania, Biserica Ortodoxa Romana, ca singura forma institutionala acceptabila, ar putea juca un anumit rol, prin Mitropolia Ortodoxa pentru Germania si Europa Centrala si prin parohiile sale din Hamburg, Munchen, Offenbach, Salzgitter, Baden-Baden si Nurenberg, in cultivarea traditiilor romanesti si pastrarea identitatii lingvistice si religioase.

Austria

Comunitatea romana din Austria numara peste 23.000 de persoane, organizati initial in doua asociatii. In prezent, aceste asociatii si-au pierdut rolul si nu mai au capacitatea de a polariza activitatea comunitatii romane. Un liant al comunitatii il constituie Comunitatea Ortodoxa si Parohia Romana din Viena, precum si cea din Salzburg.

Elvetia

Numarul romanilor stabiliti in Elvetia se ridica la cateva mii, fiind concentrati in jurul celor doua mari orase Geneva si Lausanne, precum si in Elvetia germana sau in Ticino. Etnicii romani din Elvetia au constituit comunitatea romana care grupeaza aproximativ 10% din umarul acestora. Din 1991 la Geneva functioneaza biserica "Sfantul Ioan Botezatorul", la care serviciul religios este oficiat de un preot roman. Tot la Geneva functioneaza bisericile ortodoxe "Invierea Domnului" si "Nasterea Maicii Domnului", iar la Lausanne, biserica "Sfantul Gheorghe".

Spania

In Spania traiesc aproximativ 2.500 de romani in zone ca Madrid, Barcelona, Bilbao, avand o puternica parohie in capitala tarii, scoli si sectii in limba romana la Madrid si Salamanca. Au fost create unele asociatii romanesti, cum sunt "Comunitatea romanilor din Spania", cu sediul la Barcelona, "Fundatia culturala romana", la Madrid.

Belgia

Se apreciaza ca diaspora romana din Belgia numara, inainte de 1990, circa 700 de persoane. Imigranti romani mai vechi sau mai noi, in general cu un nivel de pregatire universitara, s-au integrat in mod firesc in societatea belgiana, fara a ocupa, insa, pozitii importante in plan politic sau economic. Din 1990 s-au mai stabilit in Belgia circa 2.500 de cetateni romani, din care 2.400 au cerut azil politic. Din punct de vedere juridic, o parte insemnata a acestora a renuntat la cetatenia romana.

SUA

Statisticile oficiale nord-americane au inregistrat pentru prima data in 1881, 11 emigranti din teritoriile romanesti. In prezent, se estimeaza ca in SUA traiesc peste un milion de americani de origine romana. Cea mai mare concentrare a originarilor din Romania se afla in orasele din nord-estul SUA - in statele Ohio, Indiana, Michigan, Ilinois, Pennsylvania si la New York.
Comunitatea romana din Statele Unite reprezinta, dupa standardele americane, un grup etnic de marime mijlocie. Conform recensamintelor, aproape 400.000 de cetateni americani se declara de origine romana, plasand comunitatea romana pe locul al 20-lea ca marime in randul celor 71 de grupuri etnice de origine europeana recunoscute oficial.
Ca o nota generala, adevarata viata a comunitatilor romanesti se desfasoara cu preponderenta in jurul bisericilor, unde se manifesta autoritatea morala si spirituala a preotului.Sunt remarcabile eforturile unor comunitati care, pe masura ce se incheaga si se constituie in noi parohii romanesti, se mobilizeaza pentru construirea unei biserici, sau eforturile comunitatilor mai vechi care, la un moment dat, simt nevoia construirii unei noi biserici. Nu lipsesc nici aici, insa, disensiunile si sciziunile. Nu e lipsita de relevanta, din acest punct de vedere, existenta in SUA a doua episcopate ortodoxe romanesti.

Fosta URSS

Potrivit recensamantului din 1989, in fosta uniune romanii erau raspanditi aproape in toate republicile unionale, dupa cum urmeaza : Rusia - 172.671, Republica Kazaha - 33.098, Republica Uzbeca - 5.593, Republica Bielorusa - 4.964, Republica Lituaniana - 3.223, Republica Gruzina - 2.842, Republica Turkmena - 2.466, Republica Azerbaidjana - 1.415, Republica Kirghiza - 1.875, Republica Letona - 1.215, Republica Tadjica - 859, Republica Armeana - 525.
Din surse neoficiale, rezulta ca numarul romanilor din fosta URSS este mult mai mare, aproape dublu fata de cel din statisticile oficiale.

Canada

Primii emigranti romani si-au facut aparitia in Canada intre 1882 si 1918. Al doilea val poate fi considerat cel de dupa primul razboi mondial, pana in 1929, nefiind foarte consistent. Al treilea val este consemnat la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, iar al patrulea poate fi apreciat ca fiind in perioada anilor 1970 si 1980. Conform statisticilor, in 1986 erau inregistrati peste 60.000 de romani-canadieni. Dupa 1990, circa 3.000 de romani s-au stabilit anual in Canada (tara care incurajeaza multiculturalismul etnic/emigratia).
In prezent, in Canada traiesc aproximativ 100.000 de romani si originari din Romania. Cei mai multi se afla in Ontario, Quebec, Alberta, Montreal, Vancouver, Edmonton si Hamilton.

Australia

In Australia se afla, in prezent aproximativ 50.000 de persoane originare din Romania, cifra care include, in afara de romani si etnici maghiari, greci, evrei, germani, sarbi, croati proveniti din tara noastra. De la inceputul aparitiei fenomenului de imigrare, dupa constituirea statului federal, autoritatile nu i-au definit pe nou-venitii drept "minoritari", ci "grupuri etnice". Ignorand ca fiecare dintre aceste etnii au adus in Australia traditiile proprii poporului din care provine, autoritatile au incercat, initial, sa practice o politica dura, de asimilare fortata a noilor veniti - care nu a dat rezultatele scontate.

Argentina

In Argentina sunt stabilite circa 10.000 de persoane de origine romana, majoritatea fiind concentrati in Buenos-Aires, iar in grupuri mai mici in Mendoza, La Plata, Cordoba si Rosario. Emigratia romana se poate imparti in doua categorii: emigratia economica (stabilita inaintea primului razboi mondial si in perioada interbelica) si emigratia politica (venita la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial).

Brazilia

Primele concentrari de romani au aparut in perioada interbelica, in zonele Rio de Janeiro si Sao Paulo, alcatuind emigratia economica. Incepand cu 1960, in Brazilia s-au stabilit, prin casatorie, reintregiri de familie etc., un numar relativ mare de persoane, in special tineri cu pregatire superioara in diverse domenii.

Columbia

In Columbia traiesc circa 40 de persoane de origine romana.

Mexic

Emigratia romana din Mexic este alcatuita din circa 50 de familii, majoritatea locuind in capitala. 80% dintre acestia sunt etnici evrei, unguri si germani plecati din Romania.

Peru

Diaspora romana din Peru s-a constituit prin emigrari, dintre care majoritatea au avut loc pana in 1970, sau prin casatorii mixte. In 1987, in Peru traiau aproximativ 100 de romani.

Venezuela

Diaspora romana de aici este formata din 10.000-12.000 de persoane, prezente in cercurile financiare si comerciale ale statului.



Cifre exotice

Turcia

In Turcia traiesc mai multi romani decat cei 800 atestati statistic. Adica 30.000.

Africa de Sud

Manati de mirajul prosperitatii, circa 3.000 de originari romani au emigrat aici.

Israel

Din datele oficiale reiese ca in Israel ar trai 450.000 de evrei originari din Romania.

Suedia

In Suedia traiesc circa 13.000 de originari din Romania, in cea mai mare parte de origine romana.

Danemarca

In Danemarca traiesc aproximativ 2.000 de romani, fata de 800 in Norvegia si alte cateva sute in Finlanda.

Marea Britanie

Circa 1.500-2.000 de romani s-au stabilit in Marea Britanie, concentrati in special la Londra, Birmingham si Nottingham.

Luxemburg

Aproximativ 300 de romani traiesc in Marele Ducat de Luxemburg.

Statele maghrebiene

Pentru aceste state, cifrele releva prezenta a 1.400 de persoane originare din Romania.

Maroc

In Maroc sunt astazi circa 150 de originari romani, iar in alte state arabe 2.000.



Romanii din jurul Romaniei

Comunitatea ortodoxa a romanilor din Ungaria, foarte puternica la sfarsitul secolului trecut, avea biserica proprie in Budapesta. Prin asimilare si schimbarea raportului intre etnii, actualmente, Biserica Ortodoxa a Romanilor a fost transformata in Biserica Ortodoxa maghiara. Maghiarii explica fenomenul prin sintagma "asimilare naturala". Problema restituirii patrimoniului comunitar si ecleziastic al minoritatii romane din Ungaria cade sub incidenta legii privind retrocedarea sau despagubirile cuvenite pentru bunurile confiscate de regimul comunist ungar. In schimb, patrimoniul imobiliar si mobiliar nu face obiectul cadrului legislativ deoarece acesta nu apartine in totalitate Bisericii Ortodoxe a romanilor din Ungaria sau minoritatilor romanesti din aceasta tara. Numai o mica parte revine comunitatii romanilor.
In sensul repunerii in discutie la nivel interguvernamentul a intregului patrimoniu al Fundatiei Gojdu, subsecretarul de stat Vasiliu a initiat cuprinderea acestei probleme atat in protocol, cat si in propunerile comitetului de specialitate pentru colaborare in problemele minoritatilor. Romanii din Ungaria nu pot accede in Parlament. Desi legal a fost prevazut dreptul minoritatilor de a folosi numele traditionale care sa fie inregistrate ca atare in actele de identitate, autoritatile ungare practica sistematic inscrierea numelor romanilor cu grafie maghiara in absolut toate documentele de identitate. Singurele nume scrise pana de curand in limba romana erau cele de pe crucile din cimitire.

Grecia

Procesul de constituire a diasporei romane din Grecia a inceput in contextul istorico-politic din perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial. Acesteia i s-a adaugat ulterior o emigratie formata in marea ei majoritate din persoane care s-au stabilit in Grecia ca urmare a casatoriilor mixte si intregirilor de familie. Se apreciaza ca diaspora romana numara 2.500 de persoane. Tot in Grecia se afla si cea mai importanta comunitate de aromani, denumiti "cutovlahi" sau "vlahofoni". Diferite surse estimeaza ca in prezent in Grecia traiesc intre 700.000 si 1.200.000 de cetateni de origine aromana. Potrivit prevederilor constitutionale, in Grecia nu sunt, insa, recunoscute minoritatile nationale. Astfel, aromanii sunt considerati greci romanizati, iar autoritatile manifesta o ostilitate fatisa fata de orice manifestare a apartenentei acestora la romanism.

Iugoslavia

Documentele iugoslave post-belice referitoare la componenta etnica a federatiei fac distinctie intre romani si vlahi, autoritatile de la Belgrad folosind prima denumire pentru locuitorii de origine romana din Banatul Iugoslav (Voivodina), iar cea de-a doua pentru cei care locuiesc in restul teritoriului si, mai ales, in Serbia de rasarit (Valea Timocului). Potrivit rezultatelor ultimului recensamant, din martie 1991, in Iugoslavia traiesc 38.832 de romani, aproape 2% din populatia Voivodinei, si 17.000 de vlahi, cifra mult inferioara numarului real al apartenentilor etniei romane din tara vecina. Potrivit reprezentantilor autorizati ai minoritatii romane de aici, numai pe Valea Timocului exista cel putin 600.000-700.000 de romani/vlahi. Situatia in cadrul comunitatii romano/vlahe din Serbia de rasarit, de pe Valea Timocului, ramane in continuare dificila, acestia nefiind recunoscuti ca minoritate nationala si, implicit, nebeneficiind de drepturile si libertatile aferente. Pornind de la ideea ca poate fi minoritate doar comunitatea etnica ce are o tara de origine, romanii/vlahii sunt considerati un grup etnic de origine necunoscuta.

Bulgaria

Porivit primului recensamant realizat in 1905, in Bulgaria fusesera recunoscuti aproximativ 80.000 de romani, cifra care apare si in statisticile din 1910. Dupa fixarea frontierelor, in 1920, recensamanturile arata ca in Bulgaria traiesc 57.312 romani de limba daco-romana si 1794 de limba macedo-romana. In 1926, statul bulgar recunostea prezenta a 83.746 de romani.
Desi in documentele datand din anul 1965 (ulterior nu s-au mai publicat date oficiale), in Bulgaria traiau 6.000 de romani, unii istorici si specialisti bulgari apreciaza ca, in prezent, pe teritoriul bulgar traiesc aproximativ 125.000-150.000 de romani, concentrati in partea de nord. Minoritatea romana este astfel a doua minoritate ca importanta si numar din Bulgaria, dupa cea turca.
Intrucat Constitutia bulgara nu recunoaste existenta minoritatilor etnice, nu exista structuri oficiale specializate care sa aiba in preocupare sprijinirea si monitorizarea activitatilor desfasurate de aceste grupuri.

Ucraina

Dupa semnarea si ratificarea Tratatului bilateral romano-ucrainean, la nivel local nu au fost materializate masuri si actiuni concrete care sa duca la indeplinirea prevederilor acestuia referitoare la comunitatile romanesti din Ucraina. Prin intermediul mass-media si in contactele directe la diverse intruniri cu reprezentantii localitatilor cu pondere romaneasca, autoritatile ucrainene acrediteaza ideea ca, in virtutea Constitutiei Ucrainei, statul a acordat in permanenta o atentie deosebita respectarii tuturor drepturilor comunitatilor romanesti, tratament care nu aplica etnicilor ucraineni din Romania, acuzand deschis statul roman de neadaptare la conceptiile moderne ale politicii fata de minoritati. In mod cert, in Ucraina exista si se manifesta activ cercuri antiromanesti care, incurajate sau sprijinite de autoritati, pun in practica politica de revigorare a sentimentului nationalist-extremist, caracterizat prin intoleranta etnica si anihilare a constiintei nationale a celorlalte comunitati. Este cert faptul ca, speculand anumite animozitati interne, autoritatile ucrainene controleaza activitatea unora dintre aceste societati prin elementele infiltrate in conducerea lor, organizand in acelasi timp, actiuni de discreditare a liderilor romani cunoscuti cu pozitii nationale si unioniste. Conform ultimului recensamant, din 1989, in Ucraina locuiesc 459.000 de romani, a treia comunitate numerica dupa ucraineni si rusi, impartiti in mod arbitrar de autoritati in 324.000 "moldoveni" si 135.000 romani.

Macedonia

Populatia aromana de pe teritoriul actual al Fostei Republici Iugoslave Macedonia, cunoscuta mai mult sub numele de vlahi, insumeaza intre 150.000-180.000 persoane, traind in grupuri compacte in Bitolia, Ohrid, Prilep precum si pe Valea Vardarului. Potrivit datelor oficiale, in Macedonia traiesc doar 7.764 de vlahi (aromani). Majoritatea aromanilor din Macedonia se considera un popor inrudit cu poporul roman, dar cu trasaturi proprii in ceea ce priveste evolutia, limba si cultura sa. In ultimii doi ani, conducerea de la Skopje, constienta de importanta elementului aromanesc in viata politica si social-economica a inceput sa manifeste intelegere fata de solicitarile liderilor aromani. Incepand cu anul scolar 1995-1995, aromanilor li s-a permis organizarea de cursuri facultative in limba materna la scolile cu populatie vlaha.

Republica Moldova

In Basarabia traiesc 2.794.749 de moldoveni/romani reprezentand 64,5% din populatie. Urmeaza ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, tiganii, bielorusii etc. Minoritatea ucraineana, cea mai numeroasa, este concentrata indeosebi in raioanele de sud ale Republicii, respectiv la Basarabasca, Ciadir-Lunga, Comrat, Taraclia si Vulcanesti. Comunitatea rusilor este dominanta in zonele urbane, in Chisinau, Balti, Tighina si Tiraspol.

Albania

Ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, prin interpunerea populatiilor migratoare slave este cunoscuta, in general, sub numele de aromani. Aromanii au alcatuit in Albania comunitati compacte, grupate in jurul principalului centru de civilizatie aromaneasca din Balcani, Moscopole, in apropiere de orasul albanez de astazi Korcea. La inceputul secolului al XVIII-lea, in Moscopole erau inregistrati 50.000 de locuitori si peste 12.000 de case, 14 bresle de mestesugari, o tipografie, o biblioteca, o academie, o casa a saracilor, un orfelinat, 24 de biserici si zeci de alte edificii. In anii 1760-1790 orasul a fost ars de Ali Pasa din Ianina si de trupele albaneze, determinand emigrarea populatiei. Moscopole mai numara astazi 1.000 de locuitori. Trebuie mentionat ca aromanii din Albania au fost supusi unui tratament brutal de deznationalizare in perioada comunista. Totusi, la 13 martie 1913, Guvernul Romaniei a sprijinit printr-un "Pro-memoria" trimis Foreign Office-ului, crearea unui stat albanez independent care avea sa cuprinda cat mai multe teritorii locuite de aromani. Autoritatile de azi de la Tirana nu au raspuns solicitarilor aromanilor pentru sprijinirea renasterii lor lingvistice, culturale si spirituale si, in general, nu agreeaza un tratament diferentiat pentru populatia aromana.
(moldova.go.ro)





Contradictii in evolutia artistica - de Florin Firimita la: 29/12/2003 00:59:55
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Trecutul devine apasator cind ramine static. In primul meu an aici, tot ceea ce am putut face a fost sa ma re-apuc de pictura, si sa-mi platesc chiria. Supravietuirea nu face casa buna cu nostalgia, dar peisajul romanesc mi-a fost de ajutor. Ce aveam de pierdut? Natura pentru mine a fost intotdeauna mai de incredere decit natura umana, mai sigura. M-am concentrat in construirea unei legaturi cu arta. Oamenii ma dezamagisera prea mult. A fost un fel de mecanism de auto-aparare, lasitate, cine stie...
Evolutie? Bineinteles, pe plan estetic si totodata pe planul filozofiei artei. Prin 1991, peisajele mele romanesti au fost populare cu publicul american pentru ca emanau nostalgie ca o fintina arteziana. Nu erau grozave, dar acum ma uit la cele citeva cu care am ramas, si am fata de ele atitudinea unui parinte care-si mustruieste copiii, dar e destinat sa-i iubeasca fara discriminari. E adevarat, ma bucura sa-mi vad lucrarile, vechi sau noi, plecate in lume. Cred ca ceea ce fiecare artist spera este ca intr-o buna zi, va ajunge la lucrarea ideala. Bineinteles, e o iluzie, dar asta nu ne opreste sa continuam sa alergam dupa himera. Atelierul meu ideal ar fi o camera goala.

Lucrarile noi, sau mai bine zis, noul stil, a aparut cindva, dupa 1997, cind nu m-am mai impotrivit noilor idei pe care incepusem sa le am, si care erau in contradictie cu ceea ce peisajele reprezentau pina la acel punct. Simboluri, noi metode de a organiza suprafata, curajul de a folosi materiale noi, curajul de a accepta de unde am venit, etc. Plus, am mai spus-o, contactul cu vitalitatea artei americane mi-a dat curaj sa experimentez.
#7355 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hello. Am emigrat dintr-o mi - de My la: 07/01/2004 21:48:25
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Hello.
Am emigrat dintr-o mie de motive, cred ca deja sunt clasice: viata mai buna, pentru copii, pentru ca nu se mai putea, etc etc. As putea scrie doua pagini de motive dar nu cred ca ati citi ceva nou.
De fapt am emigrat pentru ca mi se parea firesc.
Sutul definitiv în fund l-am primit în clipa în care au iesit parintii la pensie. Nu am mai putut sa ne descurcam, familie de doi tineri medici, cu doua salarii, sa platim o chirie de garsoniera confort II si întretinerea si mâncarea, fara ajutor. Asa ca am fost obligati sa trecem peste frica si incertitudinea viitorului necunoscut care ne astepta printre straini, si sa plecam. Alternativa ar fi fost sa locuim sub pod sau sa începem sa luam spaga. Din fericire am putut pleca...

De la bun început am stiut ca plecarea este definitiva.
De întors nu poate fi vorba. Nu e vorba numai de banii care nu-i aveam pentru supravietuire, e vorba de toate principiile si cerintele pe care le are un om de la viata, de la societate, de la el. Acum avem tot ce am putut visa vreodata, ne bucuram de viata si ne consideram cei mai mari norocosi ca am putut scapa din România. N-a fost simplu, nici acum dupa aproape doi ani nu e simplu, dar rasplata este pe masura eforturilor si nu ne zgârcim la eforturi.
Ne-am integrat foarte bine printre straini, iar centrul universului, casa noastra, este de acum aici. Nu ma tenteaza deloc sa emigrez în România, motivele care m-au alungat de acolo sunt la fel de dominante si în prezent. Cu tristete a trebuit sa remarc faptul ca un stat strain te respecta mai mult decât statul al carui cetatean esti, iar locuitorii din alta tara sunt mai saritori si mai respectuosi fata de un strain decât proprii mei conationali.
Si apoi, de ce sa emigrez, daca am casa mea, prietenii mei, meseria mea, regiunea mea în care sunt atât de bucuros ca traiesc ? Trecutul e trecut, eu privesc în viitor. Viata mea si aspiratiile mele se afla în Franta.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...