comentarii

cimpul derivativ al cuvintului cer


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Dulce Romanie, astea le doresc! - de zaraza sc la: 03/08/2006 15:38:50
(la: Cei mai mari români)
Imi pare rau, dar votul meu a fost foarte banal. Dezamagire pentru unii, dar asta e! Imi asum alegerea... L-am votat pe Mihai Eminescu. Am avut de ales in final intre el si Mihai Viteazu. Tot Mihai...Trebuia sa fie roman, nu? Oricit de mare a fost Carol I, e logic ca trebuia sa aleg un roman. Era culmea sa nu fi fost romani in finala...Dar era posibil...M-am gindit la Mircea Eliade. Dar el a scris despre credintele lumii...Si nu puteam sa-mi scot din cap cuvintele lui Eminescu...:"La trecutu-ti mare, mare viitor!" Ce gindea oare Mihai Viteazu cind a unit cele trei tari romanesti de atunci? Marire, putere? Nu stiu...In jurul lui a aparut o aura de legenda...e greu de aflat adevarul...
Un istoric alegea altceva, un om politic altceva...pe mine ma emotioneaza cuvintele...

cere si ti se va da
#137261 (raspuns la: #137257) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru anysya - de flavie la: 30/08/2006 19:34:48
(la: moarte timpurie-astazi am mai murit putin.)
"The truth is rarely pure and never simple".(O.Wilde)

..stiu ce vrei sa spui..
Sa-ti povestesc ceva:un om,care abia poate sa articuleze doua cuvinte,cere ceva de mancare..e obosit,murdar si injosit..a fost calcat in picioare..Cum poti sa te uiti la el si sa spui ca viata e frumoasa?!
E adevarat..uneori e sublima..dar alteori e absolut mizerabila..Chiar in momentul in care am trecut pe langa el,l-am privit si mi-am amintit de cuvintele tale:"azi am mai murit putin"..pentru ca ceva moare in tine de fiecare data cand tu suferi,esti trist sau dezamagit,dar si cand vezi ce se intampla in jurul tau..asa cum spuneai tu de cei care calca pe oameni pentru a-si atinge scopul..Viata e nedreapta..asta e adevarul,constatat si aplicat cu succes de toti cei care asta isi spun cand isi bat joc de cineva..si e trist..
Si eu ma bucur ca ai initiat conferinta asta..si ca avem ganduri comune;)
Oricum,chiar si atunci cand simti ca esti la capatul puterilor,adu-ti aminte ca,one day,o sa fie mai bine..trebuie sa fie mai bine..si adu-ti mainte ca,pe lumea asta,mai exista cineva care te intelege:)..F
#142166 (raspuns la: #141133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
utilizatorul zamolxe.... - de lmm la: 26/10/2003 12:38:23
(la: A existat holocaust in Romania?)
...scria la sfirsitul unui comentar al sau urmatoarele cuvinte la care ma alatur pentru ca si mie personal mi se pare interesanta intrebarea.Deci citez:

PS. S-a mai pus intrebarea, si eu o reiau, la care nici un evreu sau neevreu nu a dat un raspuns concret, clar, si documentat: de ce sint evreii persecutati de toate popoarele lumii?
Nu am studiat acest aspect, dar mi se pare extrem de ciudat. Nu se poate ca toate popoarele sa deteste si asupreasca evreii asa pur si simplu!
Trebuie sa fie o cauza sau mai multe, trebuie sa fie motive concrete!
Incheiat citatul....

Despre conflictul in Palestina mi-as permite fara sa am pretentia ca sint politician...(;) sa mentionez doua aspecte.
De violenta sint ambele parti de acuzat,absolut,cu aceeasi tarie.
Nu inteleg de ce palestinienii nu inceteaza cu sinuciderile si ignora sanse(chiar daca par minore la inceput) care li se ofera, si nu inteleg de ce Israel se duce noaptea si bombardeaza blocurile in care locuiesc si oameni nevinovati si ce-i mai rau familii, copii...

Despre Israel fiind tara mai civilizata nu inteleg mai multe...de ce trec cu tancuri peste jurnalisti si chiar activisti ai pacii cum a fost cazul unei tinere americane.... De ce, daca vor pace si rezolvarea conflictului pasnic, au ales conducatorul care l-au ales desi precis stiau de ce se intimplase in Libanon...De ce nu demonstreaza pentru pace si arat ca se opun violentei,daca se opun(?????) uciderii de oameni nevinovati ...E adevarat mai sint si gesturi din acestea, cum citisem de curind despre CITIVA (!!....)piloti care s-au opus sa zboare sa arunce bombe stiind ca vor muri si oameni nevinovati si nu numai citiva teroristi....Chiar daca stii exact ca un anume terorist pe care il cauti se afla intr-un loc la un moment dat, esti mai bun ca el daca arunci bombe stiind exact ca tot acolo se afla si alti oameni, nevinovati, copii,mame, batrini ?? ....Nu prea vad spiritul de popor ales, in ce se intimpla in coltul ala de lume de cind ma stiu de fapt.
It takes two to tango, dar lupta mi se pare si strigator la cer de unfair/nedreapta pentru ca ma gindesc daca Israel nu s-ar simti sprijinit/aparat de ....nimeni...., conflictul ar avea mai multe sanse de a fi rezolvat cit de cit intr-un viitor care acum mi se pare foarte indepartat. Si desi personal nu cunosc dar tot aud vorbindu-se de mindria popoarelor arabe, ma gindesc ca poate daca aceasta mindrie le-ar fi si lor respectata cit de cit, dreptul uman de a trai in conditii mai bune si mai civilizate si s-ar inceta cu ocupatia, ma gindesc ca poate ATUNCI nu ar mai fi atita ura si disperare in sufletele lor care sa indemne atitia tinerii palestinieni la acte de sinucidere.
S-au intimplat in istorie nedreptati ingrozitoare contra evreilor.Dar popoare (germania de exemplu)si-au cerut iertare si au platit si mai platesc despagubiri etc.., acum cred ca e timpul sa mai mergem si inainte....
Sa invatam din istorie de exemplu ca violenta nu este buna pentru nimeni, nici contra noastra, dar nici folosita de noi...si sa nu folosim istoria numai ca un paravan in spatele caruia sa ne ascundem, sa si dam nu numai sa cerem..... Istoria nu este o scuza ipocrita pentru un copil alintat´´dar tata uite ce mi-a facut si el mie...´´
Mai bine ma opresc aici inainte de a incepe sa bat cimpii prea tare.
Imi cer iertare parinte Iulia - de (anonim) la: 08/12/2003 18:54:15
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Imi cer iertare parinte Iulian ca v-am impovarat si v-am rapit din timp cu intrebarea mea destul de laborioasa despre impartasanie, dar m-am rusinat astazi cand am descoperit (aparent intamplator) cuvintele cuviosului parinte duhovnic de la Sihla, Paisie Olaru, ca raspuns ce mi-a mers direct la inima, bucurand-o:

" Nu deasa împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăşanie este semnul slăbirii credinţei şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. De două ori să te împărtăşeşti în post".

Doamne ajuta-ne!
sorin

#6223 (raspuns la: #6088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
traditie si inovatie - de pr Iulian Nistea la: 26/02/2004 07:09:21
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, frate anonim.

Mesajul tau ma trimite cu gândul la o veche dar inepuizabila discutie, anume aceea a raportului între traditie si inovatie. Problematica aceasta a izbucnit în România de mai multe ori cu putere, obligând pe multi literati, artisti, psihologi, filosofi, teologi etc. sa ia pozitie. Ramuri derivate ale acestei problematici ar fi, într-o enumerare incompleta:


  • problema specificului national (pe care au abordat-o mai toti gânditorii români)
  • national si universal
  • traditie si inovatie în arta si literatura
  • traditie si înnoire în Biserica Ortodoxa

Pentru partea neteologica a problemei dezbaterile au fost adunate (selectiv, desigur) în niste antologii:

  • Aesthesis carpato-dunarean (Antologie, postfata si bibliografie de Florin Mihailescu), Ed.Minerva, 1981
  • National si universal (Antologie de Pompiliu Marcea), Bucuresti, Ed. Eminescu
  • Traditie si inovatie - idei si atitudini literare (Studiu si antologie de Florin Mihailescu), Ed. Eminescu, Bucuresti, 1975

Aceste dezbateri nu doar ca sunt foarte interesante, dar sunt semnificative si pentru partea teologica a problemei.

Atitudinea "vreau totul, aici si acum" nu este una crestina. Atât în viata noastra, cât si a Bisericii vedem ca nu putem cere totul în aceasta lume, si ca si ceea ce se împlineste si împlineste în timp.

Aducerile la zi ("aggiornamento") ce s-au facut în Biserica Catolica ne dovedesc (nu o zicem noi asta, ci ei), cât de periculoase si daunatoare pot fi aceste "transfuzii".

Eu cred ca principiul cel mai sanatos e sa faca fiecare ceea ce poate la locul lui si cu rabdare lucrurile se fac si se schimba.

Chiar daca noi nu ne dam bine seama, ritul ortodox nu sta pe loc. Tot asa precum geologii de la Institutele de seismologie percep miscari pe care noi nu le vedem si stim, ei bine, tot asa liturgistii vad si in cultul ortodox schimbari pe care noi, crestinii de rând, nu le percepem, dar care sunt foarte reale si care în timp devin ceva din ce in ce mai vizibil. Pe unele din aceste mici tendinte si miscari timpul si constiinta Bisericii (care nu e un for uman, ci un consens al Bisericii, neregizat) le valideaza; altele se sting de la sine.

Aceasta este functionarea dezvoltarilor ritului ortodox. Ea este, în cele mai profunde principii ale ei, dincolo de ideologia unei epoci, dar se întrupeaza într-o epoca.

Sa luam un exemplu banal (dar la zi): rugaciunile Bisericii pentru conducatori.

Forma cererii pentru conducători a ecteniei mari în slujbele ortodoxe din România a variat ca formulă, dar în Liturghierul românesc de astăzi e aşa:

"Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni,

pentru cârmuitorii ţării noastre,

pentru mai marii oraşelor şi ai satelor

şi pentru iubitoarea de Hristos oaste,

Domnului să ne rugăm".

Această formulă, similară celei folosite de Biserica Greacă, a fost adoptată de Sfântul Sinod după anumite ezitări: imediat după Decembrie 1989, de teamă că ea e înţeleasă de unii ca o formă/semn de obedienţă/supuşenie a Bisericii faţă de Stat (dar, fără putinţă de tăgadă, şi dintr-un sentiment de culpabilizare pentru acest soi de alunecări în epoca comunistă), Sfântul Sinod a înlocuit rugăciunea pentru conducători cu rugăciunea pentru popor şi armată. Acum Biserica Ortodoxă Română a revenit la formula de mai sus, în spiritul Tradiţiei Bisericii, explicitată într-o altă rugăciune, care însă, din păcate, se citeşte astăzi "în taină" (şi nu cu voce tare, ca să fie auzită de tot poporul ) în marea majoritate a bisericilor ortodoxe:

"Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru lumea întreagă, pentru Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică;
pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc,
pentru ocârmuirea ţării acesteia, robii lui Dumnezeu (N)
şi Ţie ne rugăm, şi cerem:
dă lor Doamne paşnică şi înţeleaptă ocârmuire,
şi pace lumii Tale,
ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia."

Cu alte cuvinte, nu ne rugăm să-i ţină Dumnezeu în scaune – nici pe cei care par buni, nici pe cei care sunt răi –, ci ca atât cât stau în acele scaune să le dea Dumnezeu minte şi să fie înţelepţi, să nu facă prostii (care să aducă ţara în război sau în lupte sociale, tulburări etc.), ca "viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim [noi], în toată cucernicia şi curăţia" (cari va sa zica: sa ne putem ruga în liniste, sa ne putem vedea de ale noastre treburi în pace si fara sa fim pagubiti, ca sa ramânem în "curatie", sa nu fim obligati la compromisuri etc....).

Vedem deci cum un principiu forte, transcultural, îmbraca diferite forme vazute, mai mult sau mai putin "convenabile". Dar dincolo de aceste vesminte mai mult sau mai putin stralucitoare, mai mult sau mai putin demodate, putem gasi intotdeauna o comoara!

Toate cele bune.

pr_iulian

#10670 (raspuns la: #9719) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Traducerea cuvintului "jew" in romaneste . - de Muresh la: 30/06/2004 08:32:37
(la: Ozzy vs LMC)

1. Domnule Daniel Racovitan , poate gresesc , dar nu sunteti dumneavoastra insusi moderatorul acestui Forum ?.
Daca e asa , ati avut ocazia sa intrebati intrebarea dumneavoastra , domnule Daniel Racovitan , INAINTE de a posta scrisoarea , sau daca e , practic , prea complicat , sa nu publicati scrisoarea si cu asta , basta .
2. E foarte greu de crezut ca un om cult precum domnul ikoflex nu stie :
a) existenta cuvintului "evreu" in Limba Romana .
b) traducerea corecta a cuvintului "jew" in Limba Romana .
c) faptul ca , in general , evreii prefera sa fie denumiti "evrei" ,
avand in vedere conotatia speciala a cuvintului "jidan" in
Limba Romana .
Permiteti-mi sa-mi cer scuze in numele participantilor la Forum pt eventuala jignire adusa evreilor .
#17036 (raspuns la: #16994) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
lansatzi cuvinte noi - de andrei p la: 15/09/2004 09:27:46
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Foarte interesant.
"Cine este in LA merge si invatza; cine e prin Ro, sta si baleshte."
Nu am intzeles prea bine ultimul termen tehnic.
Va referitzi la un verb derivat din Balta (Balteshte) sau de la Bale ? Adica ii cam curg Balele de "pophta" (apud Razvan Theodorescu) ?
Sau sunteti in plin proces creator de lansat cuvinte noi, ca in articolele despre digitale de prin revistele autohtone ?
Dar pe fondul "cestiunii" avetzi perfecta dreptate. Cu bine, AP

P.S. Cele 40 de minute la mare le-ati petrecut partzial in helicopter?
#22353 (raspuns la: #22304) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jocul de cuvinte - de AlexM la: 17/09/2004 08:04:27
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
moartea mortii si invierea vietii pare un joc de cuvinte care se merita (poate) putin disecat.
Pentru Rugaciunea unui Dac, de ce sa nu amintim si alta poezie in care se arata ca respectul pentru zei are o limita. Iar limita este pusa de spatiul necesar omului pentru a trai, spatiul in care nici zeii nu sint admisi sa se amestece cu ganduri "viclene".

"Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un intreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pamânt,
Caci ei au cerul lor! "


Dar cred as dori sa redau aici toata poezia pentru ca ea exprima intr-un fel ceea ce-i fascina pe nemti cand vorbeau despre români si "un curios disprets" pe care acestia il aveau fata de moarte, disprets constatat in perioada cat am fost aliati. Este un lucru care si azi il avem, atunci cand ni se pune pata si am luat o decizie. Mie unul , aceasta poezie imi exteriorizeaza sentimentele asa cum sint ele cand e vorba de bucata aceea de Pamant care se numeste România......

Sa amintim de Cosbuc si al sau "Decebal catre popor":

Viata asta-i bun pierdut
Când n-o traiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug în gitul tau:
E rau destul ca ne-am nascut,
Mai vrem si-al doilea rau?

Din zei de-am fi scoboritori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos ingirbovit;
Dar nu-i totuna leu sa mori
Ori cine-nlantuit.

Cei ce se lupta murmurind,
De s-ar lupta si-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orisicare las fugar!
Murmurul, azi si orsicind,
E plinset în zadar!

Iar a tacea si lasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa rida! Bunii rid si cad!
Sa râdem, dar, viteaz rasad,
Sa fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri pâna-n iad!

De-ar curge singele piriu,
Nebiruit e bratul tau
Când mortii-n fata nu tresari!
Si insuti tie-un zeu iti par
Când rizi de ce se tem mai rau
Dusmanii tai cei tari.

Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un intreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pamânt,
Caci ei au cerul lor!

Si-acum, barbati, un fier si-un scut!
E rau destul ca ne-am nascut:
Dar cui i-e frica de razboi
E liber de-a pleca-napoi,
Iar cine-i vinzator vindut
Sa iasa dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurind le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar va ginditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii lânga noi!

#22593 (raspuns la: #22583) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sunt cuvintele tale, tu cu mi - de nasi la: 18/10/2004 06:44:19
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
sunt cuvintele tale, tu cu mina ta ai scris "Nu e cazul sa devii ofuscata sau isterica"

isteria este un termen medical, diagnostic, folosit pt a defini acea boala pe sistem nervos. "isteric/a" este termenul folosit in domeniul medical cu referire la persoanele care sufera de aceasta boala.
cind termenul este folosit in alt context, ca de exemplu in conversatii pe teme non-medicale, este o insulta, o jignire adusa persoanei vizate. face parte din categoria injuriilor in care se incadreaza "cretin/a", "idiot/a" si exemple sunt multe. nu accept sub nici o forma sa ma jignesti doar pt ca nu esti de acord cu mine. daca nu esti in stare sa aduci argumente logice cu care sa ma combati in mod civilizat, nu-ti cere nimeni sa iti calci pe orgoliu si sa recunosti acest lucru. dar cel putin ai bunul simt si nu ma injura. eu nu te-am injurat pe tine, nu ti-am spus sa "nu devii isteric" te-am atentionat doar sa iti moderezi tonul. tu cu ce drept folosesti astfel de cuvinte la adresa mea?

si nu ma leg eu de viata ta, mai priveste si dincolo de lungul nasului ca nu esti tu buricul pamintului: la subiectul meu au raspuns si persoane (atit barbati cit si femei) care nu au fost de acord cu ideile mele. m-au injurat ei/ ele pe mine? s-au aruncat ei sa isi dea cu presupusul despre mine si familia mea? NU! tu esti singurul care a facut asta. nu ma leg eu de viata ta, tu te-ai legat de a mea si in lipsa de argumente ma injuri!


#25395 (raspuns la: #25392) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mic sfat pt carapisicum - de nasi la: 12/01/2005 07:33:08
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
un sfat, daca ma ingadui carapisicum. uita de flori si de cerut iertare sau inca o sansa. nu de alta, dar nu tine figura si de altfel ai vazut si tu asta pe propria piele cum spuneai. cind o femeie a adunat "in gusha" ani de zile de nemultumire conjugala, resentimentele aferente, etc, etc - sa-i vina cel care i-a gresit sa-si ceara iertare si pe deasupra si "cu flori".... stii ce se intimpla? vede rosu in fata ochilor mai ceva ca taurul turbat, chiar daca se stapineste si nu-si da pe fata adevarata furie. furie fata de gestul in sine.

din cite imi pot eu permite sa spun, ca femeie, chestia cu florile este un cliseu si atit. un barbat care a gresit cumva femeii sale, nu i-a gresit din cauza ca nu i-a adus flori cind a trebuit si acum repara greseala... aducind flori. daca a suparat-o sau a ranit-o, in mod sigur a facut-o printr-o vorba aruncata si apoi interpretata aiurea, sau un gest la fel, gresit interpretat (in afara cazului in care respectivul calca in strachini prin ograda vecinului...atunci nu mai e problema de interpretare).

vezi tu carapiscum, nu numai femeile au "hibe", le au si barbatii pe ale lor. aidoma femeilor, si barbatii sufera de deficiente de comunicare. cum iti spuneam mai devreme, femeile nu prea se pricep in a-si comunica dorintele asa-zis "egoiste". dar nici barbatii nu sunt prea indeminatici cind e vorba de impartasirea emotiilor. in special acele emotii care sunt un tabu pt barbati (ingrijorarea, FRICA DE ESEC, teama de a nu fi apreciat/iubit - respectiv gelozia).

daca barbatul vine acasa obosit de la serviciu, este ingrozitor de stresat pt ca trebuie sa predea o lucrare in 2 zile si inca nu i-a gasit solutia, pe deasupra l-a mai si enervat careva, in plus peste citeva saptamini mai e ziua nevestii, a vreunei rude apropiate, sau trebuie sa mearga in concediu si bani nu prea sunt chiar asa de multi.... in aceasta stare de spirit ce face el cind ajunge acasa? TACE, ESTE RETRAS. se retrage in carapacea lui si isi rumega problemele in gind, incercind (si reusind de cele mai multe ori) sa gaseask cai de rezolvare.

dar cu ce pret? pt o femeie, actul in sine de a-si impartasi problemele cu prietenii(le) nu inseamna numai descarcarea sufletului de atitea emotii si eventual gasirea unei solutii; in egala masura este si O DOVADA de incredere si afectiune fata de prietenul(a) caruia i se destainuieste. si aceasta dovada este foarte pretioasa pt o femeie. imagineaza-ti tu cum s-o fi simtind femeia cind ii vine barbatul acasa, il vede ca e "intors pe dos", ea isi arata ingrijorarea si afectiunea asa cum stie, il tot piseaza si-l intreaba ce-i cu el, ce-l supara, vrea sa vorbeasca, dar el nu si nu. si in plus se mai si enerveaza pe ea ca cica il "cicaleste".

(avind in vedere cum este educat barbatul de mic copil, ceva in genul plinsul e mai mult pt femei nu pt barbati, ei sunt puternici, ele slabe, ei trebuie sa isi stapineasca emotiile, ei trebuie sa fie "provideri" pt familie, pt ei este o rusine sa esueze, si orice esec e un capat de tara... bineinteles ca incercarea femeii de a-l face sa vorbeasca despre problemele lui e perceputa ca un fel de a "ii fi fortata mina" sa recunoasca in fata ei ca nu e chiar asa de puternic si imun la probleme. si in momentul in care se intimpla acest lucru orice barbat simte mai putina iubire pt femeia lui... in timp, fara intelegerea acestui lucru, resentimentele sunt inevitabile si devin combustibil pt certuri viitoare, nascute din "nervii" barbatului)

si ca sa revin la femeie. cind barbatul refuza sa ii impartaseasca problemele lui, se vede respinsa. ea isi ofera ajutorul, sprijinul, suportul moral si afectiunea, asa cum stie s-o faca (dorind comunicarea). si de vreme ce ajutorul ei este respins, ea insasi se simte respinsa. si inca un lucru, nu uita, cum ti-am spus ma devreme, asta e o dovada de incredere (cind vine vorba de femei si prietenia intre ele). barbatul, refuzindu-i ajutorul, nu numai ca o face sa se simta respinsa, dar mai mult, NEDEMNA DE INCREDEREA LUI.... si uite-asa, un raspuns scurt "nu, n-am chef, las-ama-n pace" sau pur si simplu tacerea devine o adevarata poveste de citeva pagini atunci cind e tradusa in "limbajul femeii".

bineinteles, cel mai simplu este sa i se explice femeii aceste lucruri si cind barbatul e "cu fundu-n sus" din diferite motive, efectiv sa-i spuna sotiei ca o iubeste si supararea lui n-are nimic a face cu ea, dar ca EL ARE NEVOIE de putin spatiu, un timp sa reflecteze, si s-o asigure ca atunci cind se va simti in stare sa comunice, el singur va incepe conversatia (ah! si sa nu uite sa se tina de cuvint, ca stii cum e cu femeile si curiozitatea). daca te uiti putin in urma la casnicia ta, oare cite probleme ai fi putut rezolva sau chiar evita, daca ai fi stiut sa-i spui sotiei "draga mea, abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad. ca asa o zi oribila am avut astazi la serviciu de nici nu-mi arde de nimica. lasa-ma citeva ceasuri sa-mi limpezesc mintea si iti povestesc mai incolo, ok?" - crede-ma ca orice femeie ar intelege lucrul asta si IN PLUS nu s-ar mai simti respinsa sau neapreciata sau neiubita asa cum se intimpla de multe ori...
si lucrurile astea ramin nespuse, din pacate, de multe ori intr-o relatie, se acumuleaza si se strica shandramaua.
nu vreau sa torn sare pe rana avind in vedere ca "medicamentul" vine oarecum dupa moartea pacientului, dar poate ca vreodata in viata, informatia asta despre sufletul si mintea femeii iti va fi de vreun folos.
si cine stie, poate chiar cu sotia pe care acum crezi ca ai pierdut-o definitiv.
dar daca ai vreo sansa de a fi primit din nou in viata ei, sansa asta nu este nici un cimp intreg de flori, nici un cadou cit de sclipitor si cit de scump, nici o jertfa de-a ta, nici implorarile, nici daca iti ceri iertare de 1000 de ori pe zi si mergi in genunchi in urma ei. nimic, ABSOLUT NIMIC din toate astea nu alina sentimentele ranite ale unei femei.

si aici iti dau eu sfatul meu (este doar un sfat si faci cum crezi): SENTIMENTELE i-au fost ranite, ACELEASI SENTIMENTE trebuie sa-i fie alinate. cumva in genul ochi pt ochi. (daca i-a fost amputat piciorul cuiva, nu te apuci s-i plombezi cariile din gura, ca nu asta-l doare. ii faci o proteza sau ii dai o cirja, logic, nu?) adica femeii nu i-a fost ranit portofelul, nici dulapul de haine ca sa-i faci cadouri, nu i-au fost ranite mirosul aerului din camera sau paleta coloristica ori vreun aranjament artistic ca sa-i vii cu flori. si s-avem pardon, n-ai calcat-o pe picior la dans ca sa-i ceri iertare. NU. sentimentele i le-ai ranit, sentimentele trebuie sa "i le repari".
imi dau seama ca nu prea stii cum. si nici n-ai sa stii pina n-ai sa vorbesti cu ea. DAR, atentie mare, trebuie intii de toate sa te gindesti bine de tot in retrospectiva si sa iti dai seama, sa constientizezi macar citeva dintre greselile pe care le-ai facut. fie si 2-3 situatii acolo, tot e un inceput. atunci cind iti vei da singur seama de ele si vei intelege cum s-ar fi simtit sotia ta, ABIA ATUNCI sa te duci la ea si sa-i vorbesti. dar sub nici o forma sa nu-i vorbesti de iertare. NU. femeia nu vrea sa trebuiasca (sau sa i se ceara) sa ierte, cum nu vrea nici sa fie ranita. ceea ce vrea, sau accepta o femeie in acest gen de situatii nu este cererea de scuze (ca nu degeaba o fi ranchiuna o stare emotionala intilnita cel mai des la femei, he!he!). repet: NU!
ceea ce vrea insa o femeie (vezi tu, folosesc "a vrea, a dori" desi poate ea nu-ti va spune niciodata) este sa-i fie VALIDATE SENTIMENTELE.
trebuie sa recunosti in fata ei nu numai CA ai gresit, dar mai ales CUM. ea are nevoie sa vada ca tu stii, constientizezi CUM anume ai ranit-o, vrea sa vada ca macar o data ITI DAI SEAMA cum ai facut-o sa se simta in situatia x si y. fie si numai 2-3 situatii de acest gen, pe care sa le constientizezi, al caror impact asupra emotiilor ei il intelegi acum, este un bun inceput. tot ceea ce trebuie sa faci apoi aste sa insisti cu intrebarile, sa-ti spuna ea care alte situatii au mai fost si cum s-a simtit sau ce-a simtit la vremea respectiva. aici nu trebuie sa te lasi batut, trebuie sa insisti, sai ii ceri ajutorul sa te faca sa intelegi ce-a simtit, sa-ti spuna ea in continuare... si cind va incepe sa vorbeasca, nu uita s-o ASCULTI.
prin a "asculta" vreau sa spun:
1. n-o intrerupe SUB NICI O FORMA pt a-ti lua apararea sau a te justifica in vreun fel - n-ai face decit sa-i invalidezi din nou sentimentele si te-ai ostenit de pomana.
2. intrerupe-o DE FIECARE DATA cind ceva din spusele ei ti se pare cit de cit vag sau neclar. (ii spui, "stai putin ca nu inteleg, au cind am zis chestie asta, tu ai simtit ca ... sau ca...) - este ceea ce se numeste "probing questions". asta ii va arata ei ca tu nu doar o auzi (adica ai putea reproduce eventual ca papagalul tot ce a spus ea) ci, mai ales, ca o ASCULTI - te intereseaza ceea ce iti spune si procesezi informatiile pe care ti le da.
3. probabil va fi nevoie de multe discutii de acest gen si se va intinde pelteaua peste o bucata buna de vreme (asta daca vei avea suficient tact incit sa o poti atrage in discutie, to begin with!). nu uita, de fiecare data la sfirsitul discutiei sa ii arati ca ai inteles ceea ce a spus, ca ai inteles care au fost sentimentele ei si de ce. SI: exprima-ti clar regretul pt ceea ce s-a intimplat, pt faptul ca n-ai stiut s-o intelegi la vremea respectiva, si pt faptul ca ti-a trebuit atit de mult timp s-o intrebi. asta e singura cenusa in cap pe care ea o va accepta. regretul fata de fapte (care implicit inseamna constientizarea lor, si validarea sentimeltelor ei). daca vei incepe sa miorlai a iertare vei taia singur maioneza. poti s-o imbratisezi, poti sa oftezi, sa versi o lacrima ca si cum te-ar durea ceea ce-ti spune la fel cum a durut-o pe ea la vremea respectiva, dar nu poti sa ii CERI sa te ierte.
o femeie care a suferit in casnicie atita vreme, daca ajunge la stadiul de a dori ruptura (are ceva de-a face cu instinctul de conservare) in mod sigur simte ca a dat destul si s-a saturat sa tot dea. si a i se cere orice (fie chiar si iertare) pune capac. ea vrea (in aceasta stare de spirit in care probabil se afla) sa dea numai daca asa are ea chef, nu mai accepta sa i se ceara nimic (nici macar in genunghi) si vrea sa i se dea si ei - in acest caz, validarea sentimentelor, intelegerea emotiilor prin care a trecut.
si mai incolo, cind va considera ea ca a primit destula satisfactie (ca aia la dueluri), daca va fi posibil va veti relua viata impreuna, daca va hotari sa nu, atunci cel putin nu-ti va purta ura si resentimente.

cum spuneam, este doar un sfat.
replica la "nu trebuie sa cerem oamenilor" - de daciana la: 23/01/2005 00:44:36
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Din 10 ianuarie 2005 de 2 ori am incercat ca refac aceasta iluzorie prietenie. Asa stiam si eu: nu trebuie sa ceri nimic, doar sa dai. Se intampla insa ca uneori sa apara momente de cumpana in viata. Cum ar fi o boala. Pe care nu o poti depasi fara sustinere. Nu poti lupta singur si atunci, in prima faza speri ca ti se va oferi un sprijin cat de marunt. Sa simti ca este cineva langa tine, ca viata e totusi frumoasa, ca o sa treci de impasul in care te gasesti si totul va fi macar asa cum era,
daca nu mai bine.
Mai ales cand ai procedat si tu la fel atunci cand prietenul a fost in dificultate.
Scuza ca e prea slab nu tine. In aceste clipe eu sunt mult mai slaba decat el, nu mai am forta de a lupta 100% singura si am nevoie de ajutor.
Dupa prima impacare mi a reprosat ca nu i am cerut ajutorul si ca nu trebuia decat sa cer si mi l ar fi oferit.
Asa am facut... Evident, m a acuzat ca de fapt nu am nevoie de ajutor, ca sunt suficient de puternica sa lupt singura ca e prea obosit, stresat de propriile probleme, ca eu cer ajutorul doar pentru a l tracasa pe el.
Dupa ce am pus punct din nou acestei asa zise prietenii, m a asaltat din nou cu rugamintile, pentru ca ii sunt de folos. Si e constient de acest lucru. La mine gaseste oricand sustinere (chiar si asa bolnava), il pot ajuta in profesie etc...
M am lasat din nou induplecat si am mers si m ai departe: i am cerut sa mi lase macar iluzia ca ma sustine moral. Macar sa ma minta ca imi ofera ajutorul, pentru a putea lupta eu singura dupa aceea.
S a intamplat sa mi fie rau ieri, cand el se distra cu rudele lui, undeva in alt oras.
Am trimis un mesaj cersind doar doua cuvinte de incurajare... Chiar asa i am zis: da mi o iluzie ca esti cu mine, ca nu sunt singura, ca sa pot lupta zilele astea, apoi nu te mai deranjez...
Mi a raspuns cu mult sarcasm ca este o gaselnita de a mea, pentru ai strica lui distractia.
Si ca o sa ma ajute cand va fi singur, nu inconjurat de rude, la petrecere. Adica peste o zi-doua...
Cat de trist e totul :(((((
#34244 (raspuns la: #33941) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Creier descompus in reviste foto - de Dinu Lazar la: 19/09/2005 18:32:48
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Daca cineva gaseste un surubel intr-o chiftea toate televiziunile filmeaza fenomenul si toti amploaiatii de la protectia consumatorului se dau de ceasul mortii sa explice ca asa ceva nu se poate intr-o tara civilizata.
Cind insa apare in Ro in zeci de mii de exemplare o revista de culturalizat fotografia, editata de un mare trust de presa german, revista cu zeci si sute de timpenii si notiuni aiurea si din care transpare fara jena incultura nu numai tehnica si siluirea limbii romane, la toti li se rupe si nimeni nu zice nimic.
Din revista asta aflam ca aia care produc sau gindesc un aparat foto nu se mai numesc producatori, ca e fumat termenul; acu` sunt dezvoltatori, taica.
Formidabile sunt circumvolutiile autorilor textelor.
Citim acolo ca " adincimea de culoare de 48 de biti garanteaza claritatea imaginilor difgitale", de parca ar avea ceva comun adincimea de culoare cu claritatea...
Mereu am spus ca nu e bine de scris in presa dupa betii, dar nimeni nu ma asculta ; ia uitati ce minunatie de text: "in momentul in care rezolutia este redusa de la 8 la 5 MP, se micsoreaza si suprafata pe care senzorul o foloseste la inregistrare. Unghiul imaginii se mareste automat si, implicit, si zoom-ul optic."
Pasarea malai viteazul... cum se mareste unghiul cind se micsoreaza suprafata, nici Einstein nu a lamurit-o... Cam dorm astia de la comitetul Nobel, ar avea aici ceva fizicieni de exceptie.
Este prezentat si portofoliul unui fotograf de moda; acesta spune superior: "fotografia de moda pura nu se prelucreaza pe computer" - atunci ce rost are portofoliul acestuia intr-o revista de IT...
Mai aflam in revista tot felul de termeni academiconastrusnici; astfel aflam ca au aparut camere de tip mega-zoom. Asta in limba romana...
La aceste aparate mega-zoom, " sistemele complet automat, respectiv manual de captura sau programele speciale pot fi alese usor"
Ce o fi sistemul manual de captura? Vreo capcana ceva de facut unghiile?
Mai citim pe sarite ca " cu un timp de declansare de 1,8 secunde, cutare camera e o camera pregatita pentru fotografiile spontane."
Mama mia! Asa de putin timp? Si eu credeam ca trebuie vreo 10 minute... senzational, 1,8 secunde? Tare... declansezi si dai o fuga si te asezi in cadru probabil... sau aduci si o cafea...
Mai la citeva pagini, dam de un test al unor aparate care nu se numesc de filmat, nu sunt nici de fotografiat, sunt : imagere! Mai sa fie... asa au gasit ei in DEX, cuvintul imager exista acolo?
La unul din imagerele astea, cica : rezolutia culorilor este enorma, iar contrastul de o claritate uimitoare.
Domnii de la Nobel, de la Balaceanca, aveti aici un caz... rezolutia culorilor ... adica culorile au rezolutie... contrastul e clar... tare baietii.
Cind imagerele nu sunt imagere, mai incolo sunt "dispozitive combo".
Ce tare chestie.. cica "deoarece nu exista banda magnetica, parazitii caracteristici acestui sistem nu sunt inregistrati"
Alo, aviatia utilitara! Parazitii sunt pe banda nu pe cimp! Tare...
Textele sunt nesemnate... buna precautia...
Mai gasim un termen neaos romanesc, din Oltenia:
Shutter lag-ul este enorm.
Buna treaba... daca scria intirziere sau paralaxa de timp era banal... asa avem shutter lag-ul... Academia Romana, se aude? Somn usor taica...
Dar totul se termina cu bine, pentru ca: "declansarea este destul de fisneata. "
Breee.... articol tehnic... tare...
Ma rog, mai aflam apoi ca "pentru barbati, dispozitivul este mult prea mic."
Perle sunt peste tot, prea multe pentru a plictisi cafegii; astfel aflam ca apusul frumos..."se fotografiaza seara, inainte ca soarele sa decoloreze cerul"
Adica nu faceti apus la ora 12, ca nu e bine...
Cum decoloreaza cerul soarele, nu se mai spune.
Tare e faza de la fotografia cu blit; acolo aflam de termenul romanesc "rear curtain" - aflam acolo ca obturatoarele focale sunt alcatuite din doua cortine...prima cortina deschide fereastra de expunere, a doua o inchide.
De o suta de ani in Romanica obturatorul plan focal are perdele si nu cortine, dar asta e, viata merge inainte...
Nu mai retinem timpul cafegiilor ca nu are rost... urmatorul numar apare in decembrie anul asta... daca nu gasiti materiale comice sa rideti de revelion, recomand cu caldura sa cumparati si urmatorul numar...
Mai gasim in revista un portofoliu al lui Mihai Moiceanu, cu imagini explicate si de foarte buna factura; pacat ca in contextul de imagere, cortine si mega-zoom-uri, adincimi de culoare si contraste la shutter lager-e, chestia e cam delicata... ca si cum ai iesi la bal cu o partenera care miroase rau.
Eu am crezut ca trusturile astea straine de presa vor face si vor drege si ce bine o sa fie... cind colo... ne balacim in imagere cu cortina...
#73198 (raspuns la: #73140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cer scuze cititorilor care au - de Nonverba la: 22/01/2006 11:45:47
(la: Premiile pentru literatura – Cafeneaua.com 2005 - Rezultatele!)
Cer scuze cititorilor care au votat intrucat au fost pusi fata in fata cu o mana de texte mediocre, dintre care au trebuit sa-l aleaga pe cel jalnic intr-un mod mai cosmetizat/suportabil. Stiu cel putin alte 2 texte de o valoare incontestabil mai mare decat cele alese pt votare, care insa nu au trecut de pre-selectie. Se va folosi argumentul subiectivitatii. Minunat! Atunci, straduiti-va pe viitor sa creati un juriu cu mai inalte simturi critice, iar nu unul alcatuit in pripa prin auto-nominalizare.

Clubul dvs de discutii imi pare a fi o joaca de-a libertatea cuvantului, de-a "priveste, gandesc!", de-a "uite perla, nu e perla" (ocazie cu care rog administratorul site-ului sa modifice linkul de creare a unui cont, cel care apare ţanţoş pe prima pagina; "creeaza-ti un cont", e corect).

Inca o data, cer scuze "publicului" si rog ca textul meu sa nu fie introdus in mirobolanta colectie de texte premiate. Cu alte cuvinte, renunt la premiu. Felicitari, intruder, destinul vrea sa stralucesti.

Succes la viitoarele editii,
nonverba
#101598 (raspuns la: #101524) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
the dreamer - de Ciurea I.L. la: 03/04/2006 23:08:27
(la: Statul este cel mai prost administrator. Nu?)
Dragul meu visator vreau intai sa le cer celorlalti scuze pentru ca iti raspund intai tie.
Atitudinea ta fata de stat este una naiva iar fata de individ usor aroganta. Ce te face sa crezi ca statul cheltuieste banii pe care ii ia(cu forta) de la contribuabili(chiar si de la tine) mai bine decat ar fi facut-o acestia?
Cea ce ma face insa sa iti raspund in primul rand tie e eticheta de anarhist-comunist pe care mi-o pui, complet gratuit.
Inteleg ca ar fi mult mai usor sa combati o atitudine antistatista daca de partea cealalta a argumentatiei ai avea un anarhist comunist, dar nu e cazul aici.
Nu sunt extrem de familiarizat cu aceasta doctrina, stiu insa ca aceasta se bazeaza pe ideea ca proprietatea ar fi echivalenta cu furtul(motiv pentru care nu am gasit de cuvinta sa imi aprofundez cunostintele in acest sens).
Nu vad unde in textul meu ai putea gasii macar o aluzie catre o astfel de convingere, iar in conditiile astea nu pot sa imi dau seama cum ai reusit sa tragi o astfel de concluzie.
Ca sa lamuresc problema asta, vreau sa iti spun ca textul este influentat de un curent de gandire politica, anume libertarianismul minarhist, ce are la randul lui o influenta puternica din partea scolii austriece de economie.
In ce privete exemplul tau, imi vine greu sa cred ca toti finlandezi sunt angajatiti sau actionari la Nokia (sau alta firma binecuvantata cu atentia atotputernicului stat), in acelasi timp, daca nu ma insel, toti finlandezi sunt contribuabili ai statului finlandez, "Capish?"
In sfarsit, nu inteleg de ce "numai US poate garanta aceste libertati"?.


viata nu valoreaza nimic fara dreptul de a intelege si de a fi inteles, toate celelalte drepturi deriva din acesta ( referitoar la comunicare si libertate)
#115211 (raspuns la: #115015) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Cer scuze pentru accentele p - de Daniel Racovitan la: 02/07/2006 17:46:20
(la: Chiar nu intereseaza pe nimeni?)
"Cer scuze pentru accentele patetice."

Intr-adevar, sunteti patetic.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#131198 (raspuns la: #131155) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
uitasem cuvintul, dar parca - de Cassandra la: 30/07/2006 23:46:40
(la: Lebenita)
uitasem cuvintul, dar parca era "lubenita", asa se spunea in Moldova la pepene verde. Vara, cind taranilor li se facea sete pe cimp, insfacau o lubenita, o crapau in doua, mincau cit puteau si aruncau restul. Mereu ma gindeam - ce risipa! :)

latu Imi cer sincer scuze, - de dacia1300 la: 04/12/2006 23:20:14
(la: Concurs "Miss Cafenea 2006" - editia II-a - ARENA VA APARTINE !!)
latu

Imi cer sincer scuze, si accentuez cuvintul sincer, daca tu ai avut impresia ca cele doua intrebari ale mele sint de fapt, nu stiu... niste acuzatii ascunse. Dupa cum vezi si tu, s-a batut apa in piua foarte mult, si am vrut pur si simplu sa am claritate in ceea ce priveste discutia asta. Poate ca in loc sa fiu infumurat (dupa cum se pare ca sugerezi tu), eu sint de fapt tare de cap si trebuie sa mi se spuna ceva de mai multe ori pina inteleg. Daca cineva vrea sa rida de mine din cauza asta, fire away :-)

om a fost foarte dragut si mi-a raspuns. Iti multumesc, om. Pe scurt, daca om nu e de acord cu o doamna, el o baga undeva, si daca se supara o baga in si mai multe locuri. Apreciez raspunsul sincer, fara sa fiu in vreun fel ironic sau sarcastic cind spun asta.

latu, din raspunsul tau, care nu era chiar la obiect, deduc (si te rog corecteaza-ma daca gresesc), ca nu e absolut nimic deochiat in a ii pune unei doamne intrebari despre sini care se balangane si orgasme cu mai multi. Iti multumesc si tie.

Promit ca nu o sa ii mai intreb pe om si pe latu care e parerea lor. Acum o stiu.

E posibil ca pina se posteaza mesajul meu sa mai raspunda si alti binevoitori. Le multumesc de pe-acum.
de-a rasu-plansu - de cosmacpan la: 14/07/2008 11:48:03
(la: Gramatica de la cap se-mpute )
Imi cer scuze daca voi trolla dar poate ca puntea dintre se va naste...

Cultura triş
de Cristian Tudor POPESCU
Câţi dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, mai ştiu ce e aceea o integrală, dacă au ştiut vreodată? Dar o derivată? Legile lui Kepler? Legăturile prin punţi de hidrogen? Concordanţa timpurilor verbale în franceză? Capitala Malaysiei? Câţi sunt ferm convinşi că în expresia lui Agamiţă Dandanache „şi să rămân fără coledzi” cuvântul „coledzi” înseamnă colegiu (electoral), şi nu colegi? Că „emul” înseamnă „concurent”, şi nu „discipol”? Că un corp mai greu nu cade mai repede?
În orice caz, mai mulţi decât adolescenţii de azi când vor ajunge la vârsta dumneavoastră. La bacul de anul acesta se trişează parcă mai mult ca niciodată. Elevii copiază pe rupte, profesorii se fac că plouă după ce şi-au primit cheta de „protocol” de la părinţii elevilor. Uniunea Naţională a Studenţilor propune chiar legalizarea acestei şpăgi. Trioul elevi-profesori-părinţi are un duşman comun – programa şcolară. Sancţiunile aplicate de minister şi inspectorate le par tuturor nişte „răutăcisme”, nedreptăţi strigătoare la cer ale unor birocraţi care-şi scot banii chinuind copiii cu tot felul de cunoştinţe folositoare la nimic..Ca şi pedepsele, care nu pot înlătura cauza fundamentală a examenelor pe furate: falia tot mai adâncă dintre şcoală şi viaţă.
Idolii, modelele de viaţă ale tinerilor de azi scoase în faţă de mass-media, n-au greţuri nici cu matematica, nici cu româna. Ca să-ţi numeri banii, trebuie să ştii doar adunarea şi scăderea. Credeţi că „succesurile” Elenei Băsescu i-au diminuat cota de succes printre puştoaice? Gramatica nu face doi bani în faţa poşetelor de mii de euro şi a superjeepului negru.
Faptul că d. Sorin Oprescu este un doctor Mengele al limbii române îl face mai puţin simpatic? D. Vanghelie a fost sancţionat la vot pentru „almanahe”? D. Gigi Becali „Sugi p..a” a realizat un adevărat hit pe internet cu această expresie şi acum conduce Capitala împreună cu partidul lui Băsescu. Majoritatea covârşitoare a personajelor publice ale zilei de azi au un vocabular de câteva sute de cuvinte şi nu sunt capabile să parlească despre altceva decât politicăreală, fotbal, „sentimente” şi buletinul meteo. Ce şansă are un pârlit de belfer, care nu poate să apară la televizor decât pierdut în mulţimea greviştilor pentru un salariu decent, să înlocuiască în ochii elevilor un star al zilei vorbindu-le despre poetica lui Ion Barbu? Sistemul de valori pe care îl impune viaţa noastră postrevoluţionară e paralel cu cel predicat în şcolile României. Nu spun predat, pentru că nici profesorii care cred în el nu mai sunt mulţi. Cultura mijloacelor este înlocuită de cultura scopului. Civilizaţia tehnologică multiplică şi rafinează mijloacele pentru atingerea unor scopuri tot mai bicisnice. Elevul care ţine acum la ureche nelipsitul telefon mobil, o adevărată corolă de mijloace, nu crede decât în cultura triş, ca mijloc direct şi firesc de a obţine hârtia fără acoperire numită diplomă de bac. Nu se va gândi vreodată că bijuteria de la urechea lui, pe care sub formă de handsfree „invizibil” o foloseşte la copiat, nu putea fi realizată prin triş.
Problema e, deci, convingerea elevului că majoritatea cunoştinţelor care i se livrează la şcoală nu-i folosesc la nimic.. Ce se întâmplă însă când întrebări de cultură generală sunt puse în cadrul jocului pe computer numit Conquiztador, cu punctaje şi topuri naţionale şi mondiale? Se întâmplă că jocul are un succes nebun.
În ultimă instanţă, ca să putem stopa cultura triş, în ţara în care şi concursul pentru copii Pampers e acuzat de fraudă, trebuie să ne asumăm faptul că vine peste noi lumea pe care ne-am dorit-o, dacă nu ne-a plăcut comunismul.
Căci comunismul a fost şi o epocă a culturii generale. Capitalismul înseamnă pragmatism şi specializare extremă. Vom avea şi noi „analfabeţii” noştri performanţi, aşa cum americani foarte eficienţi şi respectabili nu ştiu care dintre oceanele de la vestul şi estul Americii se numeşte Atlantic şi care Pacific. Ei spun simplu şi cinstit: to the sea.
Erată:
În fraza: „La bacul de anul acesta se trişează parcă mai mult ca niciodată.” s-a pierdut o virgulă. Corect este „La bacul de anul acesta se trişează parcă mai mult, ca niciodată.” Mulţumesc celor care au sesizat eroarea.

(http://www.gandul.info/puterea-gandului/cultura-tris.html?4237;2753864)
Acelasi lucru... în alte cuvinte - de Areal la: 08/12/2008 10:29:27
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă: "Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb!". Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse, pe dos, scrisese altceva, o puse din nou la picioarele orbului şi plecă.
Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Şi monede, şi bacnote. Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului. Îl întrebă dacă el cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:
- Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Şi plecă liniştit mai departe.
Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul: "Şi astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea..."
MORALA
De multe ori, când lucrurile nu ne mai reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia.
#370677 (raspuns la: #370271) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...