comentarii

cimpul derivativ al cuvintului clasa


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru G. Doja - de kradu la: 12/07/2004 00:37:00
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
Commentariul Dumneavostra e exact ce ideologia PSD, si a lui Ion Iliescu in special, a vrut sa creeze in mintea si sufletul oamenilor in cei 15 ani de la evenimentele din 1989!
NOSTALGIA COMUNISMULUI!
Daca Ceausescu un profesionist expert in infometarea poporului, ocupindu-I timpul cu cozi infernle, frig in case si suflete, desfintarea spiritului Romanesc, al sperantei, distrugerea sistematica a valorilor spirituale si materiale ale societatii, neocomunismul lui Ion Iliescu a agravat strea instaurind o alta multime de nefiriciti si de neajutorati, dependenti in fel si chip de guven! Aceasta categorie de indivizi, permanent social nemultumitii, vor vota la infinit pentru a asigura perpetua atirnare la putere a tuturor comunistilor, securistilor, si scursurilor de tot felul.
Votul le va aduce insa intotdeana vorbe, promisiuni, si firimituri pe care neocomunisti se vor indura sa le risipeasca pe ici pe colo in lupta permanenta de tinere a puterii!
Asfel Dumneavostra sunteti deja oboist, frustat si deprimat de un capitalism, capitalism democratic care in Romania de azi e primitiv, prost aplicat si uneori lipseste cu desavirsire!
Dumneavoastra nu a-ti vazut in democratia relativa a Romaniei de azi posibilitatea pentru a va pune in valoare talentele personale, initiativele, visele, sperantele, incercarile, nu a-ti gasit o tinta din care sa va faceti un destin! Psihologic, asta se numeste ratare!
Faptul ca lasati ca altii sa va resolve problemele, e discutabil! Credeti ca guvernul trebuie sa va asigure attia bani la salariu pentru a va permite sa mergeti la mare in fiecare an?
Eu nu cred asta!
Guvernul ar trebui sa fie doar un mediator! Problemele economice trebuie controlate de mesul pietii! Viata indivizilor unei societati face ca societatea respective sa prospere, ori sa decada! Initiativa personala, spiritual antreprenorial, punerea ideilor in practica, entuziasmul reusitei, fac ca lucrurile sa se miste, generind o conceptie reala despre munca, despre satisfactia implinirii si urmariri succesului, chiar in umbra trecatoare a esecului! Inarmat cu entuziasm si perseverenta, cautind partea pozitiva a lucrurilor, ignorind mentalitati mostenite si perimate se poate ajunge la prospritate, si la
ceea ce viata ne poate oferii pe linga satisfactie, si cistig, adica fericire!
Vorbiti de lucrurile bune din communism! Cind vorbiti de aceste lucruri bune va referiti numai la dumneavoastra! Concediul Dv. Banii de concediu, apartamentul DV. Nici nu va interesaeza cine conduce tara! Asa nu va intereseaza cum o duc vecinii, ori copii al caror dascal sunteti! Eu sunt important, va spune Eu Dv. in fata constintei!
In opinia mea fiecare individ al unei societati trebuie sa fie implicat in treburile obstei!
De ce puteti, (Dv. care va pasa atit de mult de Dv.) sa va puneti libertatea s-au chiar viata in mina unui natarau ca Ceausescu! I-mi spuneti ca nu conteaza cine conduce tara!
Domnule libertatea, constitutia si legile, trebuie aparate 24 de ore pe zii!
Astfel Ciuvica nu e arestat de gestapoul lui Nastase, Panait nu se sinucide in cazul Tarau unde e vizat si Dl. Lele! Presedintele se va ocupa de mersul tarii si nu de reorganizarea PSD! Iar Nastase va fii insfirsit presedintele PSD, nu o marioneta a batrinului activist!
Sa nu mai pomenesc de Baronii care taie si spinzura pe unde apuca in acest cimp napadit cu ciuperci PSD, numit Romania!
Astea ar fii lucruri care ar trebui sa va nemultumeasca!
Daca fiecare dintre noi ar fii implicat in treburile comunitatii, daca am vota, am critica, ne-am spune cuvintul, am manifesta nemultumirile noastre, lucrurile ar avea sansa de a se indrepta!

As dorii sa incercati sa nu raspinditi ideile astea printre copii din clasa dv. Nu-i va ajuta cu nimic! M-a gindesc ca a-ti putea face un experiment! Testati intr-un fel in lectiile dumneavoastra ce parere au ei despre rolul guvernului in redistribuirea bogatiilor unei societati! Se poate invata de la oricine, iar copii au un simt desvoltat al adevarului in incenta lor!
S-auzim numai de bine!
DR
#17664 (raspuns la: #17307) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lansatzi cuvinte noi - de andrei p la: 15/09/2004 09:27:46
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Foarte interesant.
"Cine este in LA merge si invatza; cine e prin Ro, sta si baleshte."
Nu am intzeles prea bine ultimul termen tehnic.
Va referitzi la un verb derivat din Balta (Balteshte) sau de la Bale ? Adica ii cam curg Balele de "pophta" (apud Razvan Theodorescu) ?
Sau sunteti in plin proces creator de lansat cuvinte noi, ca in articolele despre digitale de prin revistele autohtone ?
Dar pe fondul "cestiunii" avetzi perfecta dreptate. Cu bine, AP

P.S. Cele 40 de minute la mare le-ati petrecut partzial in helicopter?
#22353 (raspuns la: #22304) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pardon me RSI - de cartouche la: 08/07/2006 08:06:36
(la: Romanii : o cauza pierduta ?)
E usor sa inventam cuvinte ("buricopamantoza acuta") si sa facem filosofie cu burta plina...
Nu uita ca marea majoritatea a celor ramasi in Romania nu au cu ce-si plati intretinerea la bloc, ca blocurile se deterioreaza si se darima pentru ca nu are cine sa le intretina. Ca in timp ce "noua clasa conducatoare" isi construieste vile de prost gust in zone si pe strazi exclusive, unde nu ai voie sa intri pentru ca esti oprit de "body guards" omul de rind nu are cu ce-si trimite copilul la scoala.
Dupa iarna fara cadura vine primavara cu inundatii, vara torida si secetoasa (fara aer conditionat) si toamna cind nu prea ai ce culege de pe cimp...

As vrea sa te vad pe tine traind in asemenea conditii si sa vad cit de politicos iti mai arde sa fii.

La scoala copiii nu mai invata sa se ridice in tramvai si sa ofere scaunul unei femei sau unei persoane invirsta... sau sa ajute un batrin sa treaca strada. De fapt asta nu se invata nici in tarile dezvoltate. De cind sint aici nu am vazut pe nimeni sa se ridice in tren/metrou si sa ofere locul. Fiecare sta cu capul intr-o revista sau este foarte ocupat cu laptopul si nici nu se uita imprejur.
Poate "politetea" s-a scos din programa scolara din cauza bancului cu Bula:

"Profesoara ii intreaba pe copii sa dea exemplu de o situatie in care au fost politicosi si respectuosi cu o persoana invirsta.
La care Bula se ridica si zice:
- Ieri, impreuna cu Mariana, Gigel si Tudorica am ajutat o batrina sa urce in autobuz.
- Foarte frumos, zice profesoara, dar de ce a trebuit sa fiti patru?
- Pentru ca batrina nu a vrut sa urce de buna voie, raspunde Bula."

Toate cele bune.

#132177 (raspuns la: #131420) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
uitasem cuvintul, dar parca - de Cassandra la: 30/07/2006 23:46:40
(la: Lebenita)
uitasem cuvintul, dar parca era "lubenita", asa se spunea in Moldova la pepene verde. Vara, cind taranilor li se facea sete pe cimp, insfacau o lubenita, o crapau in doua, mincau cit puteau si aruncau restul. Mereu ma gindeam - ce risipa! :)

lexis: fie ca tine - de alex boldea la: 13/04/2009 14:51:58
(la: Tunelul umed al fericirii)
experienta mea cu domnisoara lexis a inceput acum cativa ani. era o tanara neinteleasa in cautarea iubirii, ca mai toate tinerele de 17 ani. si a descoperit cafeneaua.com.

m-a adaugat in lista de messenger (pe vremea aia aveam si id-ul afisat) si am schimbat cateva vorbe. m-am convins in scurta vreme ca respectiva domnisoara avea o parere foarte buna despre ea si foarte proasta despre ceilalti. aceasta o explic ca fiind urmarea unui instinct de autoaparare - atunci cand nu esti printre cele mai frumoase fete din clasa te refugiezi in studiu, in lectura, devii tocilara. chiar daca tu nu te simti in sinea ta. cauti recunoasterea oriunde o poti gasi, si intamplarea face ca ea sa o fi gasit pesemne la profesoara de romana. asta am aflat mai tarziu doar prin prisma faptului ca a iesit printre primii la niste concursuri literare de juniori.

de unde deriva problema ei cu mine? la un moment dat mi-a dat sa citesc o bucata de dramaturgie care, sincer, m-a plictisit. mi s-a parut prost scrisa si i-am spus parerea mea - am presupus ca asta doreste, din moment ce mi-a dat-o sa o citesc. reactia a fost foarte brutala, eu am devenit brusc prost pentru ca nu i-am inteles capodopera. fac o paranteza pentru a mentiona ca unul din podiumurile ocupate de domnisoara de mai sus e chiar pentru dramaturgie. in fine, eu mi-am spus parerea cand de fapt trebuia sa o laud.
conversatiile devenind un atac la persoana mea, i-am adaugat id-ul la lista de "ignore". dar nu s-a terminat. si-a mai facut inca un id sau doua pana sa se potoleasca.

apoi am lasat-o in pace pana cand am vazut-o intr-o zi "pe val" cu una din aberatiile astea obisnuite de iubire neimpartasita si imbracata in cuvinte mari. nu pot sa ma uit ca prostul cum se autovictimizeaza cand stiu de fapt cum reactioneaza fata de critica. dar acum ati cam vazut si voi.

de ce am scris acest comentariu? pentru ca oricat de tare te-ai screme, draga lexis, tu nu esti o victima a societatii, esti pur si simplu o persoana care nu tolereaza opiniile contrare tie. si neputand combate o idee cu o alta, ma numesti frustrat si pueril.
#426646 (raspuns la: #426634) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cuvinte - de (anonim) la: 21/08/2003 09:30:33
(la: Cuvantul, ca prieten !)
Sunt de acord, insa chiar daca Diana face erori asta nu inseamna ca nu poate fi o "pasionata"! Poate nu erudita, dar de ce nu pasionata?
In ce priveste radacinile comune ale unor cuvinte in diferite limbi, exista asemanari , si nu numai in cazul neologismelor. Dar e un subiect foarte vast.
Va trimit un zambet sperand sa fiti mai ingaduitor(oare).
#28 (raspuns la: #26) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
utilizatorul zamolxe.... - de lmm la: 26/10/2003 12:38:23
(la: A existat holocaust in Romania?)
...scria la sfirsitul unui comentar al sau urmatoarele cuvinte la care ma alatur pentru ca si mie personal mi se pare interesanta intrebarea.Deci citez:

PS. S-a mai pus intrebarea, si eu o reiau, la care nici un evreu sau neevreu nu a dat un raspuns concret, clar, si documentat: de ce sint evreii persecutati de toate popoarele lumii?
Nu am studiat acest aspect, dar mi se pare extrem de ciudat. Nu se poate ca toate popoarele sa deteste si asupreasca evreii asa pur si simplu!
Trebuie sa fie o cauza sau mai multe, trebuie sa fie motive concrete!
Incheiat citatul....

Despre conflictul in Palestina mi-as permite fara sa am pretentia ca sint politician...(;) sa mentionez doua aspecte.
De violenta sint ambele parti de acuzat,absolut,cu aceeasi tarie.
Nu inteleg de ce palestinienii nu inceteaza cu sinuciderile si ignora sanse(chiar daca par minore la inceput) care li se ofera, si nu inteleg de ce Israel se duce noaptea si bombardeaza blocurile in care locuiesc si oameni nevinovati si ce-i mai rau familii, copii...

Despre Israel fiind tara mai civilizata nu inteleg mai multe...de ce trec cu tancuri peste jurnalisti si chiar activisti ai pacii cum a fost cazul unei tinere americane.... De ce, daca vor pace si rezolvarea conflictului pasnic, au ales conducatorul care l-au ales desi precis stiau de ce se intimplase in Libanon...De ce nu demonstreaza pentru pace si arat ca se opun violentei,daca se opun(?????) uciderii de oameni nevinovati ...E adevarat mai sint si gesturi din acestea, cum citisem de curind despre CITIVA (!!....)piloti care s-au opus sa zboare sa arunce bombe stiind ca vor muri si oameni nevinovati si nu numai citiva teroristi....Chiar daca stii exact ca un anume terorist pe care il cauti se afla intr-un loc la un moment dat, esti mai bun ca el daca arunci bombe stiind exact ca tot acolo se afla si alti oameni, nevinovati, copii,mame, batrini ?? ....Nu prea vad spiritul de popor ales, in ce se intimpla in coltul ala de lume de cind ma stiu de fapt.
It takes two to tango, dar lupta mi se pare si strigator la cer de unfair/nedreapta pentru ca ma gindesc daca Israel nu s-ar simti sprijinit/aparat de ....nimeni...., conflictul ar avea mai multe sanse de a fi rezolvat cit de cit intr-un viitor care acum mi se pare foarte indepartat. Si desi personal nu cunosc dar tot aud vorbindu-se de mindria popoarelor arabe, ma gindesc ca poate daca aceasta mindrie le-ar fi si lor respectata cit de cit, dreptul uman de a trai in conditii mai bune si mai civilizate si s-ar inceta cu ocupatia, ma gindesc ca poate ATUNCI nu ar mai fi atita ura si disperare in sufletele lor care sa indemne atitia tinerii palestinieni la acte de sinucidere.
S-au intimplat in istorie nedreptati ingrozitoare contra evreilor.Dar popoare (germania de exemplu)si-au cerut iertare si au platit si mai platesc despagubiri etc.., acum cred ca e timpul sa mai mergem si inainte....
Sa invatam din istorie de exemplu ca violenta nu este buna pentru nimeni, nici contra noastra, dar nici folosita de noi...si sa nu folosim istoria numai ca un paravan in spatele caruia sa ne ascundem, sa si dam nu numai sa cerem..... Istoria nu este o scuza ipocrita pentru un copil alintat´´dar tata uite ce mi-a facut si el mie...´´
Mai bine ma opresc aici inainte de a incepe sa bat cimpii prea tare.
tolanici - de valentinb la: 30/10/2003 01:39:41
(la: sa luam taurul de coarne)
pai mon cher...minoritatea aia oarba este, adica vorba filozofilor greci "...iezicsta o explicatie"
si ai verzi si ai rosii au actionat cica in numele poporului....care popor nici nu vroia sa auda de ei, ca sa folosesc cuvinte mai stilate
si atunci ce fac rosiorii si verziorii...creaza teorii...
ba ca oligarhia iudeo masonica a bagat pumnul in gura poporului, ba ca imperialistii au tinut clasa muncitoare in intuneric, etc...vrajelile astea de doi lei le cunosti si tu
asa ca ei traiesc intr-un beci intunecat plin de ura, si se cranesc din laturile propriei uri.si acolo se simt in siguranta
da cind mai vine cineva si deschide un pic beciul sa-l aeriseasca, fug care incotro si cauta alt loc intunecos.....
de aia zic eu ca daca aducem lumina peste tot....vorba lu sefu al mare din ceruri...fiat lux
#2633 (raspuns la: #2591) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un nimic atit de mare.... - de Zamolxe la: 04/11/2003 21:29:32
(la: Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...)
Nu stiu de ce oamenii, care participa in aceste forumuri la discutii, simt nevoia sa considere orice venit de la ”adeversari” ca fiind necurat, ilegal, mincinos, etc.

In loc sa se discute problema in sine pe baze rationale, folosind logica, faptele, datele, evidentele, etc ei se arunca vorbe, texte goale sau insulte.
Recunosc ca am fortat evolutia predictibila a unora din personaje.

Cind am citit comentariul din “Adevarul” am vazut si eu ca la o lectura superficiala Peres poate fi “teroristul care l-a asasinat pe Rabin”.
Am vrut sa corectez eroarea, dar mi-am adus aminte de specularea unei alte erori de redactare a lui JCC ceva cu “Nu holocaust” si “6 milioane de evrei omoriti”. Presupun ca a uitat un text din ciorna si l-a trimis apoi pe Luneta fara sa il verifice. Asa ca mi-am zis “sa vedem ce iese de aici daca las textul cu eroarea gramaticala”.

Ingrid a reactionat imediat, folosind termenul de bou, la care eu i-am “ripostat deliberat provocator” cu un V urmat de aca. Desi scrisesem (comentariu de presa) textul mi-a fost “atribuit” cu epitetele de rigoare. Si asta doar pentru ca Ingrid are pareri diferite de Zamolxe. Nu l-am scris eu.
Ingrid a revenit apoi cu scuzele de rigoare si a ajuns in final la concluzia logica: trebuia punct si virgula sau punct. Si are dreptate. Cind s-a calmat si a judecat, a priceput si adoptat un ton normal.
Nanu hop si el cu fixul lui: “verzii”. Pentru el tot ce difera de parerile lui nu poate veni decit de la legionari. Cind vede in fata ochilor ceva ce nu ii place vede “verde” in fata ochilor.
A dat si el inapoi cind s-a documentat un pic, mutindu-si "lista" spre alte “viitoare trecute bibliografii”!
Jimmy Cecilia a luat si ea parte la “festin” ridicind problema oglinzii.
Tolanici l-a invocat pe ben laden, asa pentru un pic de gaz peste foc.
Apoi au inceput sa apara comentarii din ce in ce mai pe linga subiect.

Ceea ce vreau sa scot in evidenta este ca reactia supradimensionata, nejustificata, poate sa nasca conflicte din nimic. Lipsea un punct doar deasupra unei virgule. Un punct. Adica nimic!
Asa apar conflictele, provocarile si situatiile de criza. Majoritatea lor din nimic si pentru nimic.

Sondajul exista. Nu stiu daca este unul bun sau unul prost, daca este mai bun sau mai prost decit alte sondaje, daca se verifica in realitate sau nu.
Sondajul exista si nu a fost facut de antisemiti sau arabi. Sau cel putin asa pare la prima vedere.
Hai sa il discutam asa cum este el fara sa batem cimpii, fara sa divagam de la subiect, sa aducem in forum acele informatii reale care pot explica sau contrazice rezultatele.
Pe mine m-a speriat altceva: De altfel, in ultimul timp, oficialitatile israeliene au insistat ca in definitia moderna a "antisemitismului" sa fie incluse si criticile, si atacurile deschise la adresa politicii Israelului.
Asta este dictatura. Voi reveni cind si daca voi avea timp.


Extraordinar de corect tratat acest sindrom (FLAMBOI) asa cum l-am descris si eu pina aici la http://www.geocities.com/muntealb/ForumuriFlacari.htm.


Legea majoritatii este o lege timpita intr-un anumit fel. Dar este singura lege care poate conferi reprezentativitate unui grup. (Vorbesc de majoritatea uninominala, a votului direct al fiecarui individ.)
Si din pacate este singura modalitate de a exprima democratia asa cum a fost ea elaborata conceptual de grecii antici.

Nu sint un membru al majoritatii si nu impartasesc aceste pareri decit partial si pe fragmente.
Nu sint nici un membru al minoritatii pentru ca nu impartasesc nici acele pareri decit partial si pe fragmente.

Cei care “fac” politica actuala nu reprezinta parerea poporului care i-a ales. Indiferent care popor ar fi acela. Cind scriu evreii sau americanii scriu de fapt politicienii evrei sau americani. Nu am treaba cu Itic si cu Jim si nevestele lor.

Intr-un fel politicienii de azi ai lumii sint niste troli care “flamboiaza” oamenii de rind. Acestia, lipsiti de instruire suficienta se aprind si isi iau bitele, armele, tunurile si la razboi cu inamicul. In numele pacii!!!
Trolii politici isi rid in barba in timp ce “prostimea” se bate in arena.

Priviti toate forumurile de mai jos. Ele au ramas in paragina pentru ca realitatea a fost inlocuita de balarii, balacareli, cuvinte goale, atacuri:
A existat holocaust in Romania?
America si puterea petrolului
Evreii si o manie curioasa..
Ilescu- "tatucul" Moldovei" ?
Irak
Israelul, amenintarea cea mai mare pentru pace...
Primul ZID
Raspuns la "Zidul rusinii"
ZIDUL RUSINII

Cel mai mare fotograf - de Dinu Lazar la: 24/11/2003 00:56:02
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Este foarte greu de spus cine a fost cel mai mare fotograf roman al tuturor timpurilor.
In Romania fotografia e pe linga oishte, dar mai exista; insa critica
de specialitate, istoria fotografiei, sunt absente cu desavirsire si nu sunt abordate cu seriozitate de nimeni.
Estetzii natiei nu s-au pogorit asupra acestui domeniu ca sa decida cum devine cazul. Dar poate e mai bine asa...oricum nu ma pot pronunta decit asupra a ceea ce am cunoscut eu.
Dupa parerea mea, unul din cei mai mari fotografi pe care i-am cunoscut, poate cel mai mare, a fost Aurel Mihailopol; daca nu ar fi murit in culmea puterii creative ( un cancer dupa povestea cu SLOMR din `77) poate altfel s-ar fi scris povestea fotografiei romanesti.
Am cunoscut multi fotografi care la acea ora mi s-au parut de exceptie; de la Gheorghe Serban la Edmund Hoffer, de la Hedy Loffer la Iosef Marx; a existat o pleiada de fotografi buni ai anilor `70, dar operele lor sunt acum uitate, pierdute, imprastiate, distruse, cind nu sunt negate sau minimalizate. Greu de facut o evaluare...
Cel mai mare fotograf roman inca in viata este, cred, Dan Dinescu - tot dupa parerea mea. Din pacate operele domniei sale nu (prea) se pot vedea pe Internet...
Exista insa in prezent multi alti fotografi romani de exceptie; probabil ca sunt diferente semnificative intre locurile pe care le ocupa pe podium, dar eu il vad in frunte si pe Cosmin Bumbutz, apoi si pe cei citiva din jurul domniei sale adunati in fotoclubul "7zile"; apoi pe pozitii onorante ar putea fi Ion Zupcu, acum in America, care isi cladeste o serioasa cariera acolo in fotografia de arta; Mihai Moiceanu la Brasov; ar fi cu totul cred ca 10-12 foarte buni fotografi romani, de mare clasa, dintr-un pluton de pina in 50 de oameni.
Tragic este ca atunci cind cauti "romania, photographer" la Google ies pe primele sute si mii de locuri multe, prea multe rateuri... asta e viatza. Gresala fundamentala a fotografilor romani buni in viatza este ca nu prea au imagini pe net si cind le au nu le promoveaza.
Fotografii care au fost au intrat intr-o nedreapta uitare si fara ei nu poate exista prezent, si pe de alta parte, si nici viitor.
O cultura, fie ea a imaginii sau a cuvintului, are nevoie sa cunoasca pozitia si lucrarea, fie ea buna sau rea, a celor care au fost.
Eu sper inca sa apara si la noi istorici de fotografie, critici de arta specializati in fotografie, galeristi, curatori, galerii, doctorate, albume, o intreaga clasa de elemente atit de necesare fara de care vom pluti in ceatza in acest domeniu.

P.S. aaa... in cele de mai sus ma refer la fotografia clasica, academica, editorialista; la celelalte nu ma pricep... si ma refer la fotografie ca arta, nu ca obiect estetic de folsit in advertising, moda, PR, etc; meseriasi sunt multi buni si poate si foarte buni.
Diferenta dintre un meserias si un fotograf? Ca in pictura,istoria ne va spune si tot ea va produce fundamentale schimbari de valori...
Dinu Lazar
#5082 (raspuns la: #5076) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca cuvintele cheie in lo - de (anonim) la: 01/12/2003 14:30:22
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Cred ca cuvintele cheie in logica ta sint "drept de autor". Ce naiba toata lumea intelege de ce dreptul de autor ar trebui platit. Singura mea problema este ca autorii adevarati nu primesc mai mult de 10% sin dreptul asta.
D'aia downloadez muzica si filme de cite ori am ocazia. Si dau bani celor care cinta in statiile de metrou sau in fata sa Safeway.
#5711 (raspuns la: #1329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Decembrie 1989 - de Dinu Lazar la: 24/12/2003 05:16:22
(la: Decembrie 1989)
Este un sit desigur interesant. Imagini de razboi.
Sa presupunem ca nu as fi roman, ca nu as sti nimic si ca ma uit la acele imagini. Ce vad acolo; scene tip Stalingrad, in care nu inteleg ce si cum si care cu care. Nici o imagine de acolo nu este suficient de buna ca sa povesteasca ceva de la cap la coada. Nici una cu caracter emblematic sau de simbol.
Asta e o nenorocire datorata prostiei sau o facatura ca sa rezulte ca masele populare au facut revolutia si ca ele nu au fost masa de pioni miscati din umbra de cine trebuie.
Ca s-a murit, este o tragedie si nu contesta nimeni durerea acelor timpuri. Ca s-a murit 95% dupa 22 dec e insa un mister rusinos.
Profesionalismul celor care au invaluit totul in ceatza si in brambureala uitarii este indubitabil de inalta clasa.
Ar fi multe de spus despre evenimentele acelea, dar intimplarea face ca marea majoritate a celor care nu au fost foarte in lumina reflectoarelor dar au participat intr-un fel sau altul, au disparut, s-au sinucis sau au murit cu o frecventa mult, mult mai mare decit altii de aceeasi virsta, decit o masa etalon, sa zicem. Asta pecetluieste gura celor ce ar mai putea spune ceva. Timpul a trecut, va mai trece, si dintr-o orchestratie complexa or sa ramina citeva imagini neclare cu lupte de strada in care nu se va sti cine cu care si unde ce si cum, si niste cimitire de nevinovati care vor intra intr-o liniste nedreapta intr-o meritata memorie...pentru ca istoria se face dupa cum bate vintul.
Pacat.
Ar fi interesant de vazut unitar imaginile facute de fostul Agerpres, de corespondentii de presa, de fosta securitate.
O imagine poate spune mai mult decit o mie de cuvinte, dar proverbul nu spune si cind se intimpla asta...
am ramas fara cuvinte - de (anonim) la: 25/12/2003 17:30:59
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
waw!! am vazut siteul si am ramas efectiv fara cuvinte! poate suna banal dar mi se pare extraodinar(www.fotografu.ro)Eu am fost intotdeauna fashcinata de fotografie dar acum m-am indragostit complet!!

anka
Titlu: am ramas fara cuvinte - de Dinu Lazar la: 26/12/2003 17:18:15
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Va multumesc foarte mult pentru cuvintele Dvs referitoare la sit; sigur ca din punct de vedere al designului se poate face mult mai bine, dar si pentru mine mai importanta e fotografia si nu (inca) designul... si ma bucur ca v-ati indragostit de fotografie.

Mi-ar place ca peste citiva ani sa ma intilnesc cu Dvs la o expozitie de fotografie a Dvs si sa-mi spuneti ca ceva s-a intimplat cind ati vazut niste fotografii cindva pe un sit si ca v-ati apucat de atunci de fotografie.

Aproximativ trei ani am fost profesor de fotografie la sectia de grafica publicitara a Academiei de arte, in anii nouazeci si ceva; au fost si momente frumoase, dar si multe momente mai asa si asa, dar pe ansamblu desi cred ca am incercat mai multe lucruri (...si am adus primul computer in locul cu pricina) nu cred ca am reusit sa fac vreun student de la grafica sa se apuce serios de fotografie, adica full time, si cu succes, si trec asta la seria mea cam lunga de esecuri personale... daca excludem fostul laborant de acolo, care acum e oarecum fotograf de succes in Bucuresti si care si-a scris in CV ca a terminat Academia de Arte, in loc de ca "a terminat cu Academia de Arte"

Daca v-ati indragostit de fotografie, si daca vreti sa faceti fotografie, mi-ar place sa citi si sa nu uitati citeva fraze ale unor mari fotografi:

The magic of photography is metaphysical. What you see in the photograph isn't what you saw at the time. The real skill of photography is organised visual lying. Terence Donovan (b. 1936), British photographer. Guardian (London, 19 Nov. 1983)

The photograph isolates and perpetuates a moment of time: an important and revealing moment, or an unimportant and meaningless one, depending upon the photographer's understanding of his subject and mastery of his process.-Edward Weston

Let us first say what photography is not. A photograph is not a painting, a poem, a symphony, a dance. It is not just a pretty picture, not an exercise in contortionist techniques and sheer print quality. It is or should be a significant document, a pene- trating statement, which can be described in a very simple term - selectivity. -Berenice Abbott

Photographs are perhaps the most mysterious of all the objects that make up, and thicken, the environment we recognize as modern. Photographs really are experience captured, and the camera is the ideal arm of consciousness in its acquisitive mood.-Susan Sontag

You learn to see by practice. It's just like playing tennis, you get better the more you play. The more you look around at things, the more you see. The more you photograph, the more you realize what can be photographed and what can't be photographed. You just have to keep doing it.-Eliot Porter
#7273 (raspuns la: #7259) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Alice, aceste cuvinte n - de Daniel Racovitan la: 07/01/2004 10:40:13
(la: Gramatica si butélia)
Draga Alice, aceste cuvinte ne doare... :)))))))))
#7739 (raspuns la: #7733) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de multe ori cuvintele - de Catalina Bader la: 13/01/2004 02:26:14
(la: un web server deprimat)
nu sunt suficiente pentru a exprima ceea ce simtim

alteori folosim cuvinte pentru a ascunde ceea ce simtim

alteori nu stim cum sa folosim cuvintele pentru ceea ce simtim

alteori cuvintele sunt gresit interpretate de cel ce ne asculta
si cuvintele pe care le gasesti
le rostesti prea tarziu.

cred ca de aceea e atat de deprimat serverul.
sunt foarte multe variabile
in care o masina nu mai intelege omul
e prea complex.
intervin inflexiuni generate de suflet.
chestia aceea cu zero si unu nu mai face fata.

PS pentru a vizualiza mai repede mesajele noi din sit, in stanga sus accesezi: ,afiseaza ultimele mesaje din sit' sau pe ,cautare'(sus pe pagina) accesezi subiectul (blog, conferinta) care te intereseaza.
#7987 (raspuns la: #7957) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"In alte cuvinte, poate un fi - de Daniel Racovitan la: 15/02/2004 13:35:36
(la: Filmul "The Passion of the Christ" si antisemitismul)
"In alte cuvinte, poate un film despre viata lui Isus sa fie anti-semitic?"

Depinde in ce mod sunt prezentate lucrurile.


..................................................................................
"Nobody is perfect; I'm nobody."



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: