comentarii

cimpul lexical al cuvintului prieten


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Litera ''I'' ( continuare) - de Areal la: 10/09/2008 09:58:15
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
INCREDERE
Nu exista decat un singur lucru mai pretios decat un prieten in care sa-ti poti pune increderea: unul care sa se increada in tine.
Mi-am strans lucrurile in pumni si mi-au scapat printre degete; dar ce am dat in mana Domnului, si astazi este al meu.
Chiar si atunci cand esti convins ca esti atat de sigur de cineva incat:
"Ii dai sa manance din palma", este bine sa-ti numeri din cand in cand degetele.
Exista unii oameni care reusesc sa aibe succes chiar si atunci cand nimeni nu crede in ei, dar niciodata nu va avea succes unul care nici el nu crede in el insusi.
Cel ce se teme de Dumnezeu nu mai trebuie sa se teama de nimeni!
Ai incredere in cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti.
INCURAJARE
Oamenii au caracteristica sa devina
ceea ce-i incurajezi sa fie, nu ceea ce-i bati la cap.
Adevaratii educatori gasesc intotdeauna solutii, ceilalti, scuze.
INDOIALA
Nu pune niciodata un semn de intrebare acolo unde Dumnezeu a pus un punct.
INFRANARE
Cine se biruieste pe sine este de nebiruit!
Un trup prea bine hranit, poate ascunde uneori un suflet care moare de foame.
Invata sa-ti ti limba in frau; cinci cuvinte nesocotite l-au costat pe Zaharia patru zeci de saptamani de mutenie.
Omul este singurul animal care stie sa rada si ar trebui sa fie si singurul
care stie cand trebuie sa o faca.
Cei mai importanti muschi care functioneaza fara un control direct al creierului sunt: inima si limba.
#340646 (raspuns la: #340197) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fiecare zi traita este o zi deosebita - de Areal la: 11/09/2008 15:23:38
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre.

Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.
#341321 (raspuns la: #340876) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rolia - de INSULA ALTUIA la: 12/09/2008 13:59:57
(la: Ioana Lalului, socacita (3))
Eu la tine am zinit
Cu drag si cu voie buna
Sa petrecem impreuna.

Cuvinte ,iglita ,cocon,curechi imi sunt cunoscute.

Frumos ai descris tot,si cu drag mi-aduc aminte de o prietena din Moisei.
M-o invatat sa tipuresc,ei ce vremuri.

Felicitari,esti deosebita prin aceste scrieri,mie mi se pare greu.
Bravo!!!!!!!!!!!
#341715 (raspuns la: #341703) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) - de PROUDFRECKLED la: 13/09/2008 18:02:26
(la: Ateism modern)
discutia despre tigani s-a pornit de aici, omul ala a facut o gluma, protagoras, si trebuie tratata ca atare!
uite-asa cum trateaza prietena mea rebeca bancurile cu evrei, asa cum amicul meu Gelu, rade la poantele cu tigani sau le spune el insusi clipind siret din ochi.
A FOST O GLUMA!
puteai sa-i raspunzi cu alta ...


propun continuarea discutiei inlocuind cuvintul "tigan" cu "babă". Sa n-o mai luam prin pruni, despre imagini deformate. Sa vedem ca hiba este in mentalitatea noastra, care a permis mentalitatea tiganului pe care-l avem. Sa-l avem sanatos, ca-i al nostru asa cum l-am crescut. Amin!
#342052 (raspuns la: #342042) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dincolo de cuvinte? - de Intruder la: 15/09/2008 00:10:49
(la: Pentatonic)
ce e dincolo de cuvinte?
tu esti acolo, eu sunt aici, nu ne cunoastem si am vorbit doar pe cafenea...cu cuvinte scrise si trimise in neant.
daca privesc dincolo de cuvinte, nu te percep nicicum...si poezia e a ta.

gata...noapte buna ca ma bag in scutece. :)
#342343 (raspuns la: #342338) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Nu cred că există prieteni" - de cosmacpan la: 15/09/2008 13:58:04
(la: prietenia, atitudini)
Intre nu cred si nu exista este totusi o diferenta. Iar faptul ca (intrebare: omul sau acorul?) Stefan Iordache a avut o sumedenie de momente de prietenie poate fi explicat in nenumarate feluri...

(citat din memorie, scuze pentru scapari)"prieten este acea persoana in fata careia te arati asa cum esti, fara sa-ti fie frica..."
da' momentele de prietenie - de anisia la: 15/09/2008 15:22:01
(la: prietenia, atitudini)
ar mai exista fara ei, prietenii, sa le faureasca?
zaraza - de Honey in the Sunshine la: 15/09/2008 22:22:56 Modificat la: 15/09/2008 22:23:55
(la: Învăţământul - foaie matricolă )
masterele de care vorbesti tu sunt in stilul MBA, si au acelasi prestigiu ca si pana acum.

in Romania se numeste master mai nou al patrulea si/sau cincilea an de facultate. asta dupa ce unele facultati au fost reduse la 3 ani.

nu inteleg nici eu care e sensul lor. si in Italia, dupa reforma universitara, facultatile (in mod normal de 5 ani) au fost impartite in 3+2, dar ultimii doi ani se numesc specializare, iar masterul are rolul pe care l-a avut din totdeauna: postuniversitar.

la ce folosesc? pai, din ce aud eu de la prietenii mei, facultatile de 3 ani nu se bucura de mare consideratie, asa ca e musai sa faci si "masterul". cu alte cuvinte sa faci toata facultatea.
#342548 (raspuns la: #342546) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Cri Cri la: 16/09/2008 18:58:14
(la: prietenia, atitudini)
hmmm... sunt a momentelor, mai mult decat ar fi cazul, cu alte cuvinte momentul trecut ramane in contextul de atunci si face cat pt oricare altul in masuri limitate
si tocmai de aceea primul gand ma duce la omul numit prieten, nu la trecutele noastre momente
n-am nevoie sa-mi amintesc ce-a facut pt mine, ce-am facut pt el, sa "intretinem relatia" cu schimburi de amabilitati la rastimpuri, cat timp stiu ca e acolo SI pentru mine, ca va raspunde unei chemari de va fi sa fie, cat timp stie ca sunt aici SI pt el, ca voi raspunde.
Cred in omul dispus sa (se) ofere mai mult decat in ceea ce concret reuseste sa faca, in potential mai mult decat in cert.
Bine, nu apreciez oricum sentintele statice-ca sa scot si-un metapleonasm
despre prieteni - de proletaru la: 18/09/2008 13:41:53
(la: prietenia, atitudini)
Dumnezeu sa-l ierte ca a fost om bun!
totusi, e o cugetare subiectiva. oameni loviti din plin de tradarile "prietenilor" ar spune ca nu exista prietenie. le respect parerea.
eu tocmai m-am intalnit cu gasca cu care mi-am petrecut o parte a vietii. ne unesc vreo 10 ani de petrecut impreuna si tot atatia de cand fiecare a plecat in treba lui. ne-am regasit mereu, in momentele dificile si stiam ca exista undeva cineva care simte si poate fi un sprijin. in cele mai multe cazuri, prieteniile astea nu tin mult si se uita repede. la noi nu a fost asa. cred ca vom ramane asa pana la sfarsit.
apropos de prieteni - de anisia la: 18/09/2008 14:34:03
(la: prietenia, atitudini)
mi-e dor pana in maduva spinarii de prietenia de demult de-acasa, de pe vremea cand imparteam o ciorba si-un sirop si ne hlizeam pana spre dimineata. de prietenia aia in care te simteai liber sa fii suta la suta despuiat de formalitati, sa dai, sa primesti, sa imparti, sa te bucuri, sa plangi.

aici nu e asa. aici prietenia are agenduta si calendar, si daca se nemereste sa fie loc liber, atunci se socializeaza la o inghetata, ceai, cafea, bbq...
#343337 (raspuns la: #343299) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dedicatie speciala... - de cosmacpan la: 24/09/2008 15:08:55
(la: ???)
" Pescarusul Jonathan descoperea ca pescarusii traiesc atit de putin din cauza plictiselii, fricii si miniei, ca acestea, odata alungate din minte, viata lui era lunga si frumoasa.
Venira in amurg, si-l gasira pe Jonathan plutind linistit si solitar pe cerul mult iubit. Cei doi pescarusi care-si facusera aparitia erau curati ca lumina stelelor. Lumina pe care o raspindeau in inaltul cerului de noapte era blinda si prietenoasa.
Dar mai frumos ca orice era indeminarea cu care zburau, batind aripile la aceeasi distanta de el.
Fara sa le spuna vreun cuvint, Jonathan i-a supus probei sale de zbor, aceea pe care nici un pescarus n-o trecuse vreodata.
Si-a rasucit aripile, a incetinit zborul pina la limita. Cele doua pasari luminoase au incetinit si ele, lin, pastrindu-si simetric pozitia. Zborul incet nu le era strain. Si-a strins aripile, a facut un tonou, si s-a angajat intr-un picaj, la o suta nouazeci de mile pe ora. Ei au plonjat impreuna cu el, liniind cerul in formatie perfecta. In sfirsit, a trecut, din viteza, intr-un tonou incetinit, pe verticala. Zimbind, ei s-au rostogolit odata cu el. A revenit la zborul orizontal si, dupa citeva minute de tacere, a vorbit.
" De acord, cine sinteti voi? "
" Sintem din stolul tau, Jonathan. Sintem fratii tai ".
Cuvintele lor sunau ferm si linistit.
" Am venit sa te luam mai sus, sa te luam acasa ".
" Nu am casa. Nu am Stol. Sint un Proscris. Iar acum zburam peste Great Mountain Wind. De aici, trupul asta al meu se mai poate ridica doar citeva sute de picioare."
" Ba se poate mai mult Jonathan. Pentru ca te-ai desavirsit. Ai terminat o scoala, acum e timpul sa incepi alta ".
In acel moment, intelegerea care pilpiise in el toata viata, se aprinse. Aveau dreptate. Putea sa zboare mai sus si era vremea sa ajunga acasa. Arunca o ultima privire cerului, minunata
intindere argintie unde invatase atitea lucruri.
" Sint gata ", spuse el, intr-un sfirsit.
Si pescarusul Jonathan Livingston se inalta, impreuna cu cei doi pescarusi scinteind ca stelele si disparura cu totii in intunericul deplin al cerului. "

(RICHARD BACH / PESCARUSUL LIVINGSTONE)

*** - de maan la: 27/09/2008 19:30:13
(la: Ultimul Interviu)
http://www.jurnalul.ro/articole/134359/-in-memoriam--salve-pentru-general


Plouă de câteva zile. Plouă zi şi noapte de când ŞTEFAN IORDACHE nu mai este. Oamenii la ţară spun că îi pare rău celui care a plecat.

Nu-mi găsesc locul şi nu prea sunt în stare să fac mare lucru. Mi se învîrtesc în cap, ca într-un carusel, flash-uri din spectacole, ochii lui, mîinile lui de neimaginat de frumoase, zâmbetul cald, când îl dorea aşa. Nu ne-am văzut foarte des, dar fiecare întâlnire era plină de respect. Dacă nu îi plăcea ceva sau cineva, punea distanţă de gheaţă. Dar şi dacă îi plăcea...fidelitatea lui faţă de prieteni a fost o chestiune de onoare. O valoare pe care a cultivat-o până la capăt. Şi pe care a ocrotit-o cu sfinţenie. Aşa cum făcea cu tot tărâmul de vis de la Gruiu. Locul pe care l-a adorat, locul care l-a apărat, care l-a încărcat cu putere, cu energie, cu înţelepciune şi îngăduinţă. Spunea, râzând, "sunt un băiat de cartier!”. Rar se poate vorbi, însă, despre atâta nobleţe, despre poezia rafinată a mâinilor, a corpului, despre tandreţea ochilor, despre o inteligenţă profundă. Vorbea în imagini. Parcă desena cu cuvintele. Ştefan Iordache a fost un tip fascinant. A avut ceva unic, har divin, ceva care exercita seducţie. În orice fel de spectacol, în orice fel de rol. A avut mister. A fost, până la sfârşit, discret, discret, discret. A avut o expresivitate uluitoare pe registre neînchipuit de variate. A avut o filosofie de scenă, remarcabilă, şi o filosofie existenţială impecabilă. A avut un aer princiar. Felul în care mergea, în care privea, în care îşi exprima acordul sau dezacordul, aroganţa sau tandreţea. I-a plăcut viaţa. A iubit-o şi a cinstit-o ca pe un dar. A trăit-o. A iubit, a suferit. A cântat ca un prinţ alb, ca un rus singur, rătăcit pe întinsul Siberiei.

Am stat, cu toţii, în anii optzeci, la cozile interminabile de la Teatrul Mic, care se întindeau până sus, pe Calea Victoriei. Am stat ca să-l vedem în "Maestrul şi Margareta”, ireal, ca un clovn şi ca un Crist, ca un diavol şi ca un înger, în "Să îmbrăcăm pe cei goi”, "Cerul înstelat deasupra noastră”, în "Richard al-III-lea”. Cuplul fantastic cu Valeria Seciu. Sau cu Carmen Galin. Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărete. Doi regizori care l-au simţit şi care l-au provocat. Care l-au iubit nespus. Mi-a spus că aceste roluri îl devorau. Că slăbea până la trei kilograme la fiecare reprezentaţie. Mi-a spus că juca cu Salvarea la poarta teatrului.

E aproape dimineaţă. Nu am închis ochii. Nu pot să plâng. Toată noaptea am recitit interviurile pe care i le-a dat Ludmilei Patlanjoglu pentru cartea "Regele scamator” de la Nemira. Priveghiul meu. Plouă cumplit, cerul se luminează de fulgere spectaculoase, iar pământul se cutremură de tunete. Călătoresc prin fabulosul poveştilor lui Ştefan Iordache. Pe aiuritorul tărîm oltenesc, ambiguu, încărcat de o anume descifrare a vieţii, a gesturilor, a celor spuse sau nespuse, a viselor terifiante, a firescului cotidian. Prin lumea plină de înţelesuri simple, de uitături hître, de hohote de râs, de tăceri lungi cît moartea. Prin legile scrise sau nescrise ale acestei bresle măcinată, vai, de atâta vanitate.

Cândva în 1992, am coborât cu paşi siguri pe peronul gării din Craiova. Vizita la mătuşa mea a fost un ritual pe care l-am continuat şi după ce ea nu a mai fost. Cineva m-a prins de mână. Silviu Purcărete. Foarte emoţionat. Curând am înţeles de ce. Lângă noi a sosit Ştefan Iordache. A doua zi începeau repetiţiile pentru "Titus Andronicus”, la Teatrul Naţional din Craiova. Stânjeneala, din alte pricini pentru fiecare, s-a spulberat când am auzit la megafoane, strident, "m-a făcut mama oltean”. Am râs ca nebunii, iar râsul acela mi s-a părut că se aude pe toată planeta. M-au invitat, cu o generozitate care mă paralizează şi acum, în această noapte a amintirilor, la prima lectură. Nici nu ştiu dacă am auzit, dacă am văzut sau dacă am înţeles ceva acolo, în sala studio. Era atâta emoţie şi parcă toată lumea simţea miza acelui spectacol formidabil.

#345640 (raspuns la: #342420) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 27/09/2008 19:30:24
(la: Ultimul Interviu)
Din când în când, Ştefan Iordache zâmbea ca un prinţ sau făcea un giumbuşluc. Ca un bufon. Şi tensiunile se scurgeau, ca prin minune, prin lemnul crăpat al scenei. Emil Boroghină era ca un arc, atent la toţi şi la toate, era ca un cocoş ţanţoş şi îmi spunea "va fi un spectacol mare!”. Ilie Gheorghe avea ochii dilataţi ca să absoarbă, sănătos, şansa lui de a fi acolo, atunci. Mirela Cioabă şi Valer Dellakeza îmi păreau că plutesc. Tudor Gheorghe îşi răsucea, mucalit, mustăţile. Le-am rămas în preajmă. Şi mă uluiam de dezlănţuirea lui Ştefan Iordache pe scenă. Era posedat de arta lui, de acest personaj, de teatru, de ce îi spunea Purcărete, în şoaptă. Trecea de la o stare la alta într-o secundă, îşi schimba măştile atât de iute, că nu îi făceam faţă. Mergea cu paşi mari şi îi aducea pe toţi actorii la o stare de demenţă. Parcă nimeni nu era om, fiinţă. Îmi amintesc cum îmi spuneau că au continuu o stare de rău fizic, de descompunere, dureri, stare de vomă. Ilie Gheorghe freca grâu încolţit cu miere şi îi dădea, cu un gest sacru, să mănânce hrana pământului darnic. Într-o seară, l-am auzit murmurând "să-mi cânţi cobzar bătrân ceva, să-mi cânţi ce-oi ştii mai bine, că bani ţi-oi da, şi vin ţi-oi da, şi haina de pe mine...”. Fumul ţigării îl învăluia. Melancoliile îl duceau departe. Cuvintele erau mângâiate, accentele mutate, oftatatul, la locul lui. Parcă era o rugăciune. O confesiune. Vocea interioară a unui actor uriaş, nărăvaş, nesupus şi înspăimântător de timid. Mă întreb şi acum, de unde atâta forţă ca să-l joace, aşa cum l-a jucat, pe Titus Andronicus? Era peste tot pe scenă, vocea lui tuna, şoapta ţi se urca în gât, în creier şi fugea în suflet, ochii creşteau nefiresc în faţa ochilor mei, gura se deforma ca însuşi personajul şi părea că înghite fărădelegea, păcatul, iubirea, crima, vinovăţiile toate, pământul. Cât de tare l-au preţuit actorii. Şi nu doar cei de acolo...rarisim... Am fost prin 97 la Stockholm cu "Titus”. I-am urmărit şirul de superstiţii, ritualul de dinainte de spectacol. Seara, la teatru, a venit Radu Penciulescu. Am privit acea reprezentaţie prin starea lui Penciu. Nu mişca, nu respira, se cutremura, se bucura, lăsa lacrimile să curgă. Spre sfârşit, când cruzimea şi durerea deveneau insuportabile, ne-am luat de mână. Mâinile lui la fel de frumoase ca cele ale lui Ştefan Iordache. La urmă, mi-a spus, la ureche, atât: "incredibil...”.

Incredibil cum se juca în pielea Generalului Cearnota din "Fuga” Cătălinei Buzoianu de la Teatrul de Comedie... Spiritul ludic îl conducea pe acest personaj pişicher care cânta, dansa, ciupea femeile, care pierdea tot şi puţin îi păsa, care învârtea viaţa în cei mai aiuriţi paşi de dans, fără menajamente, care se lăsa ispitit de toate poftele, ignorând deşertăciunile. Cum s-a jucat în "Barrymore”, asumându-şi tot, tot, tot.


Mă gândesc acum la Silviu Purcărete. La Lia Manţoc care i-a făcut costumul îndrăzneţ din "Să îmbrăcăm pe cei goi”, cu memorabilul fular azvârlit neglijent, la felul în care se uluia ea de desenul unui corp care vorbea, zvâcnea, se mula după o intenţie sau alta, ţâşnea ca să-şi urmărească vocea. La Lucian Pintilie şi la afurisitul Mitică de mahala din "De ce trag clopotele, Mitică?”. La Helmut Sturmer care povesteşte la infinit despre Hamlet-ul făcut cu Dinu Cernescu. La George Banu, cel care i-a făcut cunoştinţă cu Mihaela Toniţa, femeia lui frumoasă, care l-a însoţit o viaţă. Şi la bine, şi la greu. La Sanda Manu. La Toca. La Horia Lovinescu care s-a îngrijit de începutul drumului. La Matei Călinescu, care i-a fost naş de cununie. La cei cu care a lucrat. Sau nu. La locurile pe unde a jucat. La felul seducţiei lui. La ţăranii de la Gruiu. La prietenii lui. La chefuri. La pasiunea cu care a făcut tot. La poveştile din el, la poveştile personajelor lui, la lacrima pe care am văzut-o în ochii lui la unul dintre dialogurile noastre. La necuprinsul şoaptelor. Mâinile lui mângâiau lumea şi îmblânzeau revoltele. Vocea lui scula morţii din morminte. Un artist uriaş care nu a stat în lanţurile nici unui şablon. Un artist uriaş care şi-a savurat libertatea interioară şi poezia fiecărui rol. Şi care a luat-o, mereu, de la capăt. Şi care s-a minunat de miracolul vieţii pe acest pământ. Un om care a ştiut ce este smerenia. Şi sfinţenia meseriei. Şi simplitatea, şi credinţa. Un artist uriaş care vorbea şi atunci când tăcea, care simţea vraja cuvântului şi vulnerabilitatea liniştii. Un artist care s-a frământat pentru ca miracolul să se întâmple. Un artist pe care teatrul se sprijină întru istorie.

Mă bântuie tristeţea. Şi nu pot să plâng. Împietriţi, urmărim cum, de data asta, Maestrul zboară deasupra oraşului. Ceva din irepetabilul frumuseţii pleacă împreună cu el. In-cre-di-bil...

Marina Constantinescu

Articol preluat din România literară
#345641 (raspuns la: #345640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
despre simplitate cu eleganta sau "Nu m-am culcat cu el, nici măcar un minut" - de cosmacpan la: 28/09/2008 16:56:43
(la: Locul in care "Si caii se impusca, nu-i asa?")
''Liberte! Egalite! Nudite!''

„The Style Issue“ – aşa se cheamă numărul pe septembrie al celebrei reviste americane Vanity Fair (408 pagini; un fel de carte de telefon cu toţi membrii familiei Style). De fapt, este redundant, deci tautologic, aşadar pleonastic: Vanity Fair este revista al cărei fiecare număr („issue“) a fost un „style issue“!

Să acceptăm însă convenţia – mai ales că V.F. are bunul gust de a o pune pe copertă pe doamna Sarkozy, cea care, înainte de a deveni Prima Doamnă a Franţei, era mult mai cunoscută de connaisseurs sub numele de Carla Bruni. Bruni, în ţinută de călărie (o fi o aluzie, chipurile subtilă, la aşa-zisa ei reputaţie de amazoană?), fotografiată într-un salon al palatului Elysée de celebra fotografă Annie Leibovitz. Într-un colţ, un citat: „Nu e vorba de faptul că am avut o mulţime de amanţi. E vorba de faptul că nu i-am ascuns niciodată“. Aşadar, „Carla Bruni: The New Jackie O?“ – se întreabă revista, încă de pe copertă, cu litere de-o şchioapă. Intervievatoarea (Maureen Orth) – sau redactorul-şef – nu se dă în lături să pună, sub titlul amintit, un joc de cuvinte îndrăzneţ: „Liberté! Egalité! Nudité!“. Jackie O (= Onassis, ex-Kennedy), deci, Carla Bruni nu poate fi, căci Prima Doamnă a Americii nu a pozat niciodată goală – abia Prima Femeie a Americii (= Marilyn Monroe) a pozat, de nenumărate ori, astfel... Şi, în fond, ce contează? Reportajul de la Elysée are 14 pagini, 6 fotografii splendide marca Leibovitz şi cîteva mărturisiri deloc cochete şi pe deplin inteligente ale celei pe care eu, personal, o consider – alături de Monica Bellucci – cel mai frumos dar făcut de Italia restului lumii.

O femeie nu doar frumoasă, ci şi cu capul pe umeri, mai ales – şi cu un savoir-faire absolut perfect: nu doar că i-a fermecat pe britanici (popor şi Regină, la un loc) cu eleganţa ei înnăscută – şi Dumnezeu ştie cît de greu poate să fie să reprezinţi Franţa şi să-i cucereşti pe englezi! –, dar reuşeşte să facă acelaşi lucru şi cu francezii – şi Dumnezeu ştie cît de greu poate să fie să fii italiancă, în plus bogată şi ex-topmodel, şi să-i cucereşti pe francezi! Carla Bruni: „Există o fotografie celebră a doamnei De Gaulle servindu-l cu supă pe General. Şi eu îl servesc pe soţul meu, uneori, cu supă, dar nu aş fi de acord să fiu fotografiată în această postură“. Reportajul lui Orth nu ocoleşte nici unul dintre „locurile comune“ sensibile legate de Bruni-Sarkozy – relaţia sa cu acei „nenumăraţi bărbaţi“, majoritatea celebri, care i-au trecut prin viaţă; relaţia cu Cecilia, ex-doamna Sarkozy; cariera de topmodel; pozele nude etc. –, dar aceasta trece toate testele cu graţie... „Am rămas în relaţiile cele mai bune cu toţi ecşii mei. Uneori, sînt naşa copiilor lor. Şi-ntotdeauna sînt bună prietenă cu soţiile.“ În legătură cu alegaţiile fiicei lui Bernard-Henri Lévy, Justine – care a scris o carte de scandal în care o acuza că ar fi fost combinată cu tatăl soţului său, Raphaël Enthoven, înainte de a se combina cu acesta –, Carla Bruni pune lucrurile la punct ferm, dar fără patimă: „Nu m-am culcat cu el (Jean-Paul E.), nici măcar un minut“. (Precizarea e delicioasă!)

Noul ei album, Comme Si de Rien n’Était, a ieşit pe 11 iulie şi are deja cronici excelente. Cît priveşte „jobul“ de Primă Doamnă, Carla recunoaşte că are încă multe de învăţat: „Trebuie studiat codul. Cînd eşti cantautoare şi scrii «Îmi place poliandria, ha, ha, ha» n-are nici o importanţă. Dar cînd eşti o Primă Doamnă şi spui «Îmi place Coca-Cola Light» e o dramă. Trebuie să fiu atentă la orice detaliu“.

Un „detaliu“ ar fi că, la 40 de ani, ar vrea să mai fie o dată mamă... Oare de ce? Aşa cum e, e perfectă. (a. l. ş.) (http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=241&cmd=articol&id=9157)

cat din personalitate este afectata atunci cand iti schimbi statutul social?

O familie de tineri... - de zaraza sc la: 02/10/2008 09:23:24
(la: banc!)
O familie de tineri merge in vizita la niste prieteni mai in varsta. Se aseaza la masa sa manance. Batranul ii zice sotiei:
- Luceafarul meu, adu felul intai.
Dupa ce termina batranul zice:
- Frumoasa mea, adu felul doi.
Dupa ce termina, batranul ii zice sotiei:
- Iubirea mea, adu desertul.
Dupa masa femeile merg la bucatarie, iar barbatii raman singuri. Tanarul il intreaba pe batran:
- Cum de reusesti dupa atatia ani sa-i mai spui cuvinte asa frumoase?
- Sa mor de mai stiu cum o cheama.

#347064 (raspuns la: #345901) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intrudere - de om la: 05/10/2008 22:35:22 Modificat la: 05/10/2008 22:44:24
(la: Cafeneaua cu ''buni'' şi ''răi'' )
OK, schimb foaia si nu mai glumesc de acum inainte in astfel de cazuri!!! Deci serios ca si cum as fi in real, nu cum ma joc aici!

tu ai improscat pe toata lumea... = daca asa ar fi fost, interesant de ce te-a deranjat numai la mine (o sa contunui mai jos cu ex bolovanilor, pt ca dpmdv, este un exemplu clasic de ceea ce se intampla aici pe cafenea). Cred ca am scris in general numai pt cei pe care i-am urcat pe garduri si celor de la echipa de inalbire...si de asemenea, credeam ca era clar cine sunt cand s-au "desconspirat" au-fur-et -a-mesure:)) prin intrarea lor in discutia care am avut-o cu tine. Daca nu este clar acestia sunt: maan, thebrightside si monte-oro. Daca am omis pe altii, imi cer scuze !


pentru ca tu nu ai barbatia sa spui CINE si DE CE te deranjeaza...CONCRET, adica! = este banc, nu'i asa? Eu credeam ca atacurile astea mi se trag tocmai de la faptul ca scriu direct si cu sange rece CLAR si CONCRET :)) S-ar putea ca totusi sa ma fii exprimat mai in gluma si mai in parabole si sa nu fiu clar pt o anumita categorie de persoane...mea culpa...acum imi vine in minte comentariul lui Toma d'Aquino (in "de anima") referitor la Platon: Platon habuit malum modum dicendi: omnia enim figurata dicit et per symbola intendens aliud per verba quam sonent ipsa verba. Nu pun si traducerea ca sa nu se creada ca o influientez si conform principiului meu: fiecare intelege atat cat si cum este croit sa inteleaga!



DIRECT SI CLAR EXEMPLUL STANDARD de cafenea amintit mai sus (mentionez ca acest exemplu se poate extrapola la multe cazuri din cafenea, inclusiv discutia din aceasta confa):
Anisia s-a referit derogatoriu, ca BOLOVANI, fata de userii care nu s-au autobagat in juriu (sau cum ai spus tu in mesajul acesta "improscat in general"). Dpmdv, afinitatea/febletea sau apartenenta la juriul Thebrightside nu trebuia sa ascunda acest incident si ca Anisia trebuia ca-si ceara scuze direct userilor in general. A facut-o cumva?
De ce nu a facut-o? Poate ca este un curent de perceptie pe cafenea (total nebenefic cafenelei, dpmdv) ca unii useri (in special cei noi) au nivel intelectual scazut in comparatrie cu cei vechi :(( ? POate ca exista ideea ca sunt "rai" si "buni"?
Consider IPOCRIZIE reactia lui thebrightside de ascundere si protejare a acestui incident "bolovanos" de acolo (m-a facut cu ou si cu otet ca am luat atitudine fata de mizeria "bolovanilor" ascunsa acolo) in raport cu nemultumirea ei ca persoanele din RATB nu au luat atitudine (INCLUSIV EA) fata de un eveniment ce se poate interpreta drept abuz sexual, dpmdv! Iti dai seama ce "mult" pun eu pret pe jignirile si morala unor astfel de persoane ca thebrightside. Dpmdv, fata asta este buna de politiciana, este ranchiunoasa, isi apara pana la frauda aliantele care o promoveaza si bla-bla mult, fara nici un rezultat palpabil!

Dpmdv, consider ca afinitatile si prieteniile NU sunt pt ascundere/mascare ci pt indreptare si ajutor de indreptare! Greseli sunt si se vor mai face pe cafenea (errare humanum est) si nu ma (prea) deranjeaza, Ce ma deranjeaza este efortul de a fi acoperite! De aceea prefer sa spun CLAR si DIRECT ceea ce consider ca este gresit, fara sa tin cont ca deranjeaza unui grup sau altuia! Oare nu este mai simplu sa mi se explice/demonstreze ca m-am inselat eu in interpretare sau ca este o greseala tranzitorie decat sa fiu atacat cu niste cuvinte a caror intelesuri scapa de cele mai multe ori celor care le utilizeaza (sau ii caracterizeaza)? Tu de ce crezi ca mai demult am scos aceasta confa:
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/12193/corect-%3B-dar-depinde/1

Consider ca m-am exprimat clar (cel putin acum) !
Eu sunt out de aici!
Ai respectele mele ca moderator al acestei confe!
om

#347905 (raspuns la: #347898) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu... - de monte_oro la: 20/10/2008 19:05:07
(la: Amintiri din Cafenea)
:) prima impresie: hmmm... aici e de mine!... :)) Postari... poezii... aproape extenuant pentru unii, in vremea primului botez. Un cuplu biela-manivela... sau ciocan-nicovala... picky-maan... dar cu verb-nerv si lumini in creier... O prietena, cunoscuta pe un alt forum, ce imi intindea mana... mai rar, acum... Nu m-au interesat in mod special decat poezia si polemicile cordiale ca niste reactii chimice ale cuvintelor... impodobite cu umor si ironie la fel de neuronala... sau, pur si simplu, inspirata. Apoi alte suflete indragostite de poezie si nascand-o... ori punand capul pe perna-i. Forta fluviala a unui Intrus... ca un cozonac bun, dar incorsetat, insa... parca... de forme nevazute launtrice... metalice... peste care incerca/incearca sa treaca... Si alte multe scriituri pline de miez... dar si unele iesiri comport/temper... amentale... de neinteles, uneori. Aproape triste, chiar si dupa intelegerea lor. Dar, dupa fiecare parjol, iarba pare a rasari din nou... De aceea si spuneam... intr-o alta confa... ca se poate chiar imbatrani frumos... aici.. Depinde de fiecare ce stie sa dea... si ce e in stare sa ia... Si in ce forma...toate acestea, pentru ca fondul nu e suficient... cand e vorba de viata.... si nu doar de opera omului.
Prietenia-comoara cea mai de pret - de Areal la: 24/10/2008 09:34:30
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.
Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.
Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.
Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.
Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”
“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!
Morala
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” - prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii au grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.
Un proverb japonez spune astfel: “Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se foloseşte o vorbă foarte cunoscută: “Dime con quien andas y te dire quien eres” care se traduce astfel: ” Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”. Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă înşine/însene.
#355005 (raspuns la: #354363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
part fri - de lafemme la: 24/10/2008 14:24:23
(la: Miss Cafeneaua 2008 (Probele))
SECTIUNEA II-a - Ibricul cu Talente (exhibitio)

1. Stii sa folosesti pickamer-ul?
Esti initiata in tainele finisajelor interioare?
Ai terminat masterul in origami si petrochimie?
Esti campioana nationala la gimnastica ritmica?
Stii sa canti la fagot sau oboi?
Orice talent/aptitudine/deprindere pe care le urmezi cu indarjire de mandarin se vor consemna in carnetul de bal si vor conferi un plus de stralucire coronitei de miss pe care esti gata-gata sa ne-o confisti. Ardem de nerabdare sa-ti cunoastem talentele secrete!
Ce trebuie sa faci? Ne povestesti in detaliu despre talentul tau special (incearca sa te limitezi la max. 300 de cuvinte), dai exemple si – daca poti – dovezi (linkuri spre diplome, poze, filmulete, orice crezi tu ca poate veni in sprinjinul povestii tale).
Cea mai originala si mai documentata poveste va primi un premiu special din partea noastra. Dam drumul la cronometru!

Cum tatal a fost un mare admirator al lui Jean-Jacques Rousseau, a decis sa-mi dea o educatie aleasa, in ton cu vremurile si asteptarile. Asa ca stiu sa fac urmatoarele: sa gatesc in 10 limbi de circulatie mondiala (http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://farm3.static.flickr.com/2177/2477235426_b7c37e50cf.jpg&imgrefurl=http://www.flickr.com/photos/26459302%40N08/2477235426/&h=500&w=354&sz=106&hl=ro&start=34&um=1&usg=__cmHVR84Cg1akHcwECKdAMoItizM=&tbnid=K0WjS3uuL3Pd0M:&tbnh=130&tbnw=92&prev=/images%3Fq%3Dsexi%2Bcooking%26start%3D20%26ndsp%3D20%26um%3D1%26hl%3Dro%26sa%3DN – portret realizat de marele artist Xion Ling dupa ce a mancat sarmalutele-n foi de vita facute de mine), sa calc camasi/pantaloni/ etc la dunga, sa organizez activitatile zilnice in asa fel incat sa mai ramana vreme si de baut bere, stat in fata teve-ului cu mana-n pantalon, am facut si cursuri de contorsionism ( http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://lh4.ggpht.com/mmmsinsin/R4ZE8M2q01E/AAAAAAAAF7o/GwjY_hD9uH0/s160-c/Contorsionistele.jpg&imgrefurl=http://anatolbasarab.blogspot.com/2008/04/contorsionism.html&h=160&w=160&sz=5&hl=ro&start=2&um=1&usg=__aIfgVI3Mcel6kVlFZNIXRFmHlgQ=&tbnid=26uG8ZWZfFy1nM:&tbnh=98&tbnw=98&prev=/images%3Fq%3Dcontorsionism%2Bfemei%26um%3D1%26hl%3Dro%26sa%3DN ), datorita carora sunt foarte flexibila/ usor modelabila. In timpul liber imi place sa gonesc pe strazile patriei calare pe motocicleta impreuna cu prietenele mele (http://www.youtube.com/watch?v=zSjWsbXJNOA).
Stapanesc foarte bine arta conversatiei (cea a Ilenei Vulpescu bien sur), am invatat sa am umor de la Oscar Wilde, cinism de la Show, sunt fragila ca eroinele lui Tennessee Williams, pasionala un personaj de Lawrence, misterioasa asa cum numai Eliade a putut sa nascoceasca o femeie…. Si-ar mai fi atatea si atatea de spus.




2. Stii sa minti? ai aptitudini in directia asta? stii sa faci meandre concrete? poti sa denaturezi, sa induci in eroare, sa trombonesti?
Minte-ma frumos, de sus in jos - cum pacaleste suava ciocarlie, un vajnic eschimos.

Hai sa va povestesc despre barbatii cafenelei, asa cum ii vad eu de aici. Sunt frumosi de te poti uita la ei doar printre gene, de teama sa nu-ti pierzi cumva vederea. Cand e cazul, arunca in femei cu vorbe frumoase, care tasnesc pana-n inaltul cerului, intorcandu-se apoi in calusul palmelor sub forma de flori de multe. Uneori, cand se enerveaza, iar asta se intampla asta doar atunci cand fragilele fapturi de alte sexe au fost cumva atacate, ei sar la balalie cu pieptul dezgolit inainte, iar vorblele lor devin lanci ascutite, ce sfredelesc pielea nemernicului care-a indraznit sa raneasca prin cuvant sau comportament destrabalat auditoriul. Sunt inteligenti si informati, asa cum ii sade bine barbatului sa fie. Au mereu la purtator cate-un pistol cu gloante de argint, si cand e cazul, descaleca, micesc ochii asa ca Eastwood si nimicesc prostia dintr-o singura miscare. Sunt nebuni, au tone de unor in tolba de pe umar, te fac sa razi cu lacrimi in zilele cu ploaie marunta, alaturi de ei, timpul petrecut la munca trece atat de usor.

:P

mai ziceti ceva … deja eu nu mai pot sa scriu… dar, nu uitati, gura pacatosului, uneori, adevar graieste.



Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...