comentarii

cinci oameni pentru un infern


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
cinci oameni pentru infern [titlu corect] - de aldf la: 21/11/2008 18:57:38
(la: Cinci pentru infern)
pentru mine atunci cind l-am vazut ,aveam 14 ani ,a avut un efect extraordinar de benefic asupra moralului si caracterului meu de altfel marcindu-mi alegerea carierei ce aveam sa o urmez peste citiva ani. haideti sa facem o comparatie intre ce a fost si desenele animate care sunt astazi (harry poterr si alte asemenea pocnitori aplaudate)
*** - de maan la: 22/11/2008 11:21:32
(la: Cinci pentru infern)
cinci oameni pentru infern [titlu corect]

ei, vezi?:]
#365282 (raspuns la: #365170) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
noa... oameni buni.. - de petretuteavsnietzsche la: 08/09/2009 13:21:50
(la: Femeia-i femeie)
care merita sa fie el prezidente?

1 Traian Băsescu
2 Mircea Geoană
3 Crin Antonescu
4 Radu Duda
5 Vadim Tudor

sau altu?
pai... daca eliminam 1,2,4 si 5 ne ramane unu... pai asta unu poate sa fie o mascota ghidata de papushar.
Pai... daca erau cinci oameni cat de cat... parca iti trecea prin cap sa mergi la vot. Va dati seama ca nici unu nu-i de nivelu lui Boc? asa piticanie cum ii el? noa... dobitocime peste dobitocisme.

Nu mai exista persoane cu un CV ca a lui Boc?
nu exista pe draq!

Da ii mai simplu sa spunem... Alexandra ii aeriana, Alexandra ii visatoare, Alexandra nu stie sa vorbeste, Alexandra vrea sa se iubeasca cu petretuteavsnietzsche, Alexandra e spioana KGB... ba nu! ii spioana americanilor. Ba nu! ii spioana lui mama lui draqu ce vrea sa invadeze casa poporului. Ho! cascatzi ochile
#479466 (raspuns la: #479463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
orice idee - de (anonim) la: 01/12/2003 02:53:11
(la: Fratia pre-rafaelita)
izvorata dintr-un gand COLECTIV
este o forta.

in curente artistice,
literare
samd.

cand un singur om gandeste ceva
drumul lui este frumos, dar este greu...
cand doi oameni gandesc la fel
este mai usor.
cand cinci oameni gandesc la fel este mai usor de transmis mesajul...

cand se creaza un CURENT din gandirea mai multor oameni
MESAJUL va fi MULT MAI CLAR pentru toata lumea.

pentru ca fiecare din creatori va atinge ceva in SENSIBILITATEA MEA,
iar CURENTUL CREAT va atinge SENSIBILITATEA NOASTRA.
si atunci NOI TOTI vom intelege MESAJUL.

as reformula intrebarea initiala
in alta:
care este MESAJUL FRATIEI PRE-RAFAELITE?

fara a accesa inca,
cunoscand participantii la aceasta intuesc un raspuns:

care este drumul spre LUMINA?
intrebare retorica la acel moment,

dar alt curent din care fac parte
Leonardo DA VINCI,
Michelangello
Rafael

oare ce mesaj ne-au trimis:

ACESTA ESTE DRUMUL!

cati au inteles NOUL MESAJ?!

EU l-am inteles,
TU l-ai INTELES?
PRIETENE?!
"m-am saturat sa-mi spuneti t - de Daniel Racovitan la: 26/02/2004 03:01:45
(la: Misterele de langa noi)
"m-am saturat sa-mi spuneti toti sa ma apuc sa invatz"

Deci ti-au mai spus-o si (multi) altii. "Cand cinci oameni iti spun ca esti beat..."

Cred ca nimanui nu-i strica un pic de modestie.

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare" (sic)
#10637 (raspuns la: #10627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de ce oare.. - de cosmacpan la: 10/10/2004 21:24:30
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
subiectele incitante legate de femeiea romana sau barbatul roman din diaspora..
Oriunde in lume si indiferent de gradul de cultura regulile sociale sunt cele care dicteaza mentalitatea si comportamentul. a arunca primul piatra tine de un moment de mahnire, manie sau orice alt moment. Matriarhatul si patriarhatul sunt cele doua elemente fundamentale care creioneaza personalitati si mentalitati. gradul de cultura vine si aduce un aport la creionarea mentalului. deci ideea este ca"atatea bordeie cate obiceie". nu trageti o linie si nu uitati ca daca cinci degete de la o mana nu-s la fel poate ca nici cinci oameni (barbati) nu pot fi la fel. revenind la pilde: "Cel fara de pacat sa ridice primul piatra".
RSI - de Homo Stultus la: 27/03/2006 15:00:42
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Schisma despre care se tot vorbeste a avut loc in 1054. Asta apropos de acuratete istorica. Ai dreptate au fost si acele grupari numite monofiziti, nestorieni, monotelisti, arieni, eutihieni s.a.m.d. Trebuie spus ca toate aceste grupari sunt deosebit de interesante din punctul meu de vedere. Fiecare din ele necesita o analiza separata. Au existat si certuri intre diferitele scoli teologice ortodoxe propriu-zise. Cu toate astea teologia unei scoli sau a celeilalte porneste de la modul in care inteleg anumite concepte. (De exemplu scoala din alexandria are ca punct de pornire sintagma Logos - Sarx si pleaca in dezvoltarea teologhisirii de la Evanghelia Sf. Ioan pe cand Scoala din Antiohia pleaca de la Logos-Anthropos o viziune sinoptica de altfel, amandoua fiind ortodoxe). Trebuie sa intelegem ca pana in perioada sinoadelor ecumenice a existat o teologie pe cale traditionala. Lucrurile se schimba o data cu aparitia acestor grupuri numite eretice. Ortodoxia a trebuit sa-si cristalizeze invatatura. Din punctul meu de vedere aceste grupuri au facut bine Bisericii trecand peste aspectele negative contemporane lor pentru ca au obligat-o sa faca un demers atat de necesar.
Sa luam exemplul lui Nestorie. Acesta ajunsese Patriarh de Constantinopol. Povestea acestui om este cu adevarat interesanta. Si abia acum in secolul XXI i se poate face dreptate. S-au descoperit scrieri ale lui unde nimeni nu se astepta - in Bisericile necalcedoniene (bis. siriaca , copta...) si aceste scrieri il absolva de orice vina eretica pana la urma. El declara ca este gata sa adopte formula Teotokos in loc de aceea de Hristotokos. Pana la urma situatia a fost o mare confuzie. Omul incerca sa impace cele doua tabere rivale din constantinopol (cei cu Teotokos si cei du Antropotokos), rezultatul a fost insa un dezastru. El a fost judecat de alexandrini (formula Logos anthropos) pe cand el era prin formatie antiohian. Am mai spus ca uneori mai ramasesera cinci oameni ortodocsi si prin ei Dumnezeu a avut grija ca Biserica sa nu o ia pe alta panta. A sustine o unitate de voci in primul mileniu crestin este cel putin curios. Ortodoxia da pastreaza comoara revelationala neschimbata. Totusi asta nu inseamna ca era asa o pace si o armonie angelica cum incearca sa sustina unii. Eu sunt crestin ortodox dar nu ma dau in laturi din a recunoaste ca ai dreptate. Nu este insa un lucru negativ ca au existat si alte voci. Era normal ca daca cineva sustine o doctrina neotrodoxa sa nu se mai numeasca ortodox. Insa tocmai asta este frumusetea. Sa urmaresti cum s-a ajuns pana aici. Iti dau un element putin cunoscut sau putin mediatizat. Intre biserica Ortodoxa si cea Catolica nu mai exista anatema din 1963. Exista totusi o anatema intre Patriarhul ecumenic de Constantinopol si primatul Greciei. Asta e chiar tragic. Prin atitudini de genul asta cad in derizoriu cei ce ar trebui sa fie modele. Eu respect ierarhia. Nu sunt insa batut in cap. Observ cand ceva nu e in regula. Da un crestin poate gresi grav chiar daca este in functie de conducere. Biserica in totalitatea ei nu greseste. Asta nu pentru ca oamenii ar putea sa fie vreodata infailibili ci pentru ca Dumnezeu are grija de asta. Greselile de azi se vor indrepta maine. Daca o sa observi vei vedea ca istoria Bisericii este plina de greseli pe care liderii si simpli credinciosi le-au facut. Nu o sa vezi insa nici o gresala care sa afecteze doctrina crestinismului, cu atat mai putin fiinta lui. Asta pentru mine este un prilej de uimire. Si eu cu betigasul meu noetic scormonim (cum ar zice nea` cioran) si pe masura ce aflam mai multe in loc sa fugim ingroziti ne trezim muti de admiratie (atat eu cat si betigasul) si nu intelegem cum de a fost posibil ca Ta Loghia Tu Hristu (mesajul Mantuitorului) sa ramana la fel de valabil ca in prima zi.
#113745 (raspuns la: #113736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Victorian Silă la: 23/05/2013 19:01:34
(la: Vinatorul de iluzii)
De cele mai multe ori, cînd cineva reuşeşte să demonstreze o conjenctură, are loc un adevărat cutremur în lumea matematică. Eu m-am nimerit într-un auditoriu, cînd un matematician genial îşi expunea ultima lucrare de cercetare. Era o somitate în domeniul lui şi toată lumea stătea cu urechile ciulite. Nu se auzea decît scrijelitul cretei, al stilourilor care luau notiţe sau vreun foşnet de foaie îndoită. Din cînd în cînd, glasul distant, un pic batjocoritor, al invitatului evreu. Erau în sală numai profesori universitari, asistenţi, studenţi la doctorat şi cercetători.
În ciuda nivelului extrem de ridicat de la seminar, teoria expusă la tablă era extraordinar de complexă, cu trimiteri spre atîtea ramuri ale matematicii încît era evident că puţină lume înţelegea în profunzime despre ce era vorba. Cîţiva din sală făcuseră nişte feţe de te umfla şi rîsul. Bineînţeles, după cum e obiceiul, tipul genial de la tablă, întreba des dacă sînt întrebări, dar, din jenă, nimeni nu spunea nimic şi atunci profesorul spunea tărăgănat “păi, dacă totul e clar, să mergem mai departe”.
La final, după ce a pus ultimul punct pe tablă, s-a răsucit zîmbitor spre audienţă şi – pentru cei care nu înţeleseseră deja – a eliberat “bomba”:
Dacă totul a fost clar, atunci nu mă îndoiesc că toată lumea a înţeles că tocmai am rezolvat conjenctura cutare şi a dat numele respectivei ipoteze.
Nu era una dintre cele mai cunoscute dar, orişicit, în sală se aflau îndeosebi cei care studiau domeniul respectiv – unii, experţi în teoria dezvoltată pe valabilitatea conjencturii, iar ceilalţi, munciseră de-o viaţă pe teoria opusă, ramura care susţinea că ipoteza era falsă.
Şi, bineînţeles, veţi înţelege că toţi cei care aţi publicat, sau vă pregătiţi să publicaţi, lucrări pe ideea că ipoteza era falsă – ei bine – din momentul ăsta conjenctura a devenit teoremă şi, din păcate, puteţi să aruncaţi toată munca voastră la gunoi.
În afară de mine, nu cred că au fost mai mult de cinci oameni în sală care au înţeles din prima demonstraţia evreului.

Din punct de vedere academic, nu aş fi ajuns să obţin performanţele de care vorbesc fără ajutorul tatei – sînt conştient de asta. Dar la fel de conştient sînt că tata a fost unicul vinovat pentru dezastrul care a urmat.
Mama nu a fost întotdeauana acră şi arţăgoasă, deşi nu cred că i-a luat mai mult de o saptamînă să ajungă aşa cum este. Proces ireversibil, ce mai!
Aproape că am uitat cum era… mama a fost o femeie frumoasă, curată şi senină, dar taică-meu nu a ştiut să o păstreze aşa. Ea a făcut parte din acel grup al femeilor – acum pe cale de dispariţie – care iubesc un singur bărbat şi care fac din fericirea lui singurul ideal al vieţii. Cînd eram mic, îmi amintesc că era glumeaţă, vorbea mult şi îi plăcea să danseze cu tata. Dansa foarte bine, dar după ce el ne-a lăsat, nu a mai dansat niciodată.
Taică-meu arăta bine dar era o mare puşlama, altfel cum să laşi o femeie cu burta la gură ca să te duci la ştrand, om la treizeci de ani, însurat de opt? În ziua aia la ştrand a dat peste o piţipoancă de nouăsprezece ani şi asta a fost, maică-mea m-a crescut singură după aceea. A pierdut sarcina, ea zice că de supărare, dar poate şi din cauză că nu mai era aşa de tînără.
Divorţul a durat puţin, pentru că el nu a vrut să lupte nici pentru mine, nici pentru apartament. A cedat apartamentul, mamei. Cu tot cu mobilier, covoare persane, colecţia de muzică şi cărţile din bibliotecă. De cîte ori s-a despărţit după aceea – şi s-a mai despărţit de două ori – tata a lăsat totul în urmă şi a reînceput de la zero. Aşa era felul lui. Ştia că e vinovat şi că merită să piardă toată agoniseala de pînă atunci. Probabil că-i părea rău de ce făcea, dar nu putea să se schimbe.
În vacanţe, taică-meu venea după mine, să mă tîrască vreo săptămînă pînă la vreo cabană. Odată am făcut chiar şi o excursie la Paris. Cică să recuperăm timpul pierdut. Şi maică-mea care zicea: “Du-te mamă, că cine ştie, ţi-o lăsa şi ţie mai tîrziu ceva moştenire.” Aşa a ajuns ea după divorţ, să se gîndească numai la bani, în special cum să-i economisească.
#645461 (raspuns la: #645460) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"cei cinci pt infern" - de (anonim) la: 05/05/2004 03:39:46
(la: Cinci pentru infern)
Imi pare rau ca spui ca "Cei 5 pt infern" a fost un film mediocru. Dupa parerea mea este unul din cele mai reusite filme, care a fost facut in legatura cu nazistii, la fel ca si filmul "Unde se avanta vulturii", dar care nu se ridica dupa parerea mea totusi la talia celui care a fost "Cei cinci pt infern". Din pacate, si poate isi aminteste cineva, nu mai stiu titlul original, deoarece atunci fiind mai mic nu prea ma interesau aceste aspecte. Daca as sti titlul original l-as comanda la cei care distribuie filme fara nici o ezitare. Daca cineva totusi stie rog email la djmikem@hotmail.com. Cu multumiri anticipate si sper ca acest film sa nu se uite niciodata, deoarece este o capodopera si nu un film mediocru.
Pe curand si sa auzim de bine
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Evident ca exista oameni care - de Daniel Racovitan la: 09/02/2004 17:50:59
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Evident ca exista oameni care urasc evreii, la fel ca in autobuzul 116, in piata Matache, in USA sau in Burkina Fasso. Peste tot unde exista o comunitate se va gasi cineva caresa urasca evreii. De aici pana a afirma ca intreaga comunitate uraste evreii e distanta lunga.

Daca vreti sa stiti, eu sunt cel care filtreaza mesajele antisemite pe care ar fi vrut sa le publice diversi anonimi. De la deschidere nu au fost mai mult de cinci-sase.

Antisemitismul e perceput diferit de la persoana la persoana. Pentur unii, orice critica adusa politicii israeliene e calificata automat de antisemnitism, ceea ce e o derapare evidenta.


..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"
#9263 (raspuns la: #9258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"voi ce credeti despre oameni - de maan la: 24/09/2005 19:40:49
(la: despre saracie)
"voi ce credeti despre oamenii saraci?"
cred ca, daca nu-s saraci cu duhul, au o sansa sa schimbe ceva!

treceam cu masina prin sate amarate din barlad ori vaslui si ma-ntrebam de fiecare data, cat de sarac o fi omul ala incat sa nu-si poata incropi o matura din buruieni ca sa-si mature cu ea batatura?
de ce-s peretii crapati, cand gasesti lut in toate gropile si pe tot drumul baliga de cal pntru lipit?
daca nu-s cinci lei de cuie pentru gardul ala care se pravale-n drum si nu-i lopata de sapat un sant in fata portii, de unde-s gologani sa umple carciumile-n fiecare zi?

ma dusei si io c-s sticla de apa si doua paini, sa duc la sinistrati, ca le luara puhoaiele tot avutul!
pai, draga neichii, nu erau pa ulita decat soldatii care deznamoleau ograzile oamenilor ocupati cu niscai reporteri, in centul satului.
mai erau unii care, adunati grupuri-grupuri pe la porti, se vaicareau cu mana la gura.
unu mi-o cerut "zashe mii" si m-a-njurat printre dinti, ca "nu se poate sa n-ai cocoana, ca altfel n-ai avè masina straina"!

"va pasa de ei?
imi pasa de copiii oamenilor saraci!
ce faceti pentru ei?
incerc sa le explic ca o mie de lei pomana ori de cinci sute de mii de ori mai mult, nu le va rezolva niciodata saracia, caci daca nu stii sa faci banii ,habar nu vei avea sa ti-i chivernisesti.
adevarata bogatie a omului e disciplina psihica si deschiderea spiritului, caci numai astea te-nvata cum sa poti face tu-insuti ieuroii, ca sa nu mai fii maine nevoit sa ceri.

va simtiti intr-un fel vinovati pentru soarta lor?
nu ma simt vinovata decat pentru propria mea saracie!
de ceialti mi-i infinita mila si ma tem ca, de cate ori ofer un ajutor, n-o fac decat din teama ca m-ar ucide constiinta ca mi s-a oferit ocazia sa ajut si-am fost o jigodie!

"voi, insiva, cum va considerati, saraci sau bogati?"
bogatia-i doar o problema de constiinta.
Oamenii devin homosexuali? - de a399 la: 01/01/2006 14:15:35
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Intrucat eu sunt homosexual si in plus lucrez in domeniul stiintific (ce-i drept nu in tara ci in San Francisco si nu in psihologie ci in stiinte exacte), as vrea sa-mi spun si eu parerea. Daca ar fi sa judec dupa propria mea experienta, as crede ca orientarea sexuala este 100% predeterminata de la nastere. Nu imi amintesc nici macar de un minut in viata mea cand sa nu fi fost atras de baieti sau barbati, chiar si atunci cand aveam 6 ani! Parerea ca totul e la alegerea fiecaruia mi se pare nu numai neadevarata, dar chiar ciudata si ilogica. Cand cineva este heterosexual, o simpla experienta l-ar putea aduce cu picioarele pe pamant. Sa presupunem ca un barbat heterosexual decide: gata, de maine imi vor placea numai persoanele de sex masculin; cine oare ar reusi sa puna in aplicare asta? As vrea ca barbatul care sustine ca "e la alegere" sa-mi permita sa-i rasucesc gatul daca intoarce capul dupa femei, dupa ce "a decis" sa fie homosexual:))) De aceea raman uluit cand aud pe cineva spunand ca orientarea sexuala este "la alegere". Va rog sa faceti macar pentru o zi experienta asta inainte de a avea o opinie. Nici eu nu pot hotari: gata, de maine imi plac numai femeile, pentru ca stiu ca orice as face, nu-mi plac. Nu e vorba sa-ti placa sau nu un fel de mancare, ci e vorba de ceva fundamental in viata fiecaruia. Nu inteleg de ce atat de multi gandesc atat de eronat, cand e la latitudinea lor sa se convinga de contrariu.

Vreau sa adaug aici ca una dintre confuziile cele mai frecvente in evaluarea orientarii sexuale este confuzia dintre actul sexual si identitatea sexuala. Multi homosexuali au sex si cu femei, dar sunt definiti ca homosexuali prin natura afectiunii pe care o au fata de persoana iubita, si nu de natura sexului pe care il practica. La fel, destui heterosexuali pot avea erectii si sex chiar cu alti barbati; ceea ce ii defineste ca heterosexuali este natura relatiilor erotice (pe cine iubesc: un barbat sau o femeie). In inchisori multi heterosexuali au relatii homosexuale fara ca asta sa-i schimbe; la iesirea din puscarie iar alearga dupa femei.


In privinta studiilor actuale privind orientarea sexuala pot spune urmatoarele: sunt indicatii foarte puternice ca exista o baza genetica, desi baza genetica nu e totul. Gemenii univitelini chiar cand sunt crescuti in conditii total diferite, au o concordanta de 52% in privinta orientarii sexuale. In schimb gemenii bivitelini au o concordanta de numai 25%! Iar pe linie simpla fraterna, concordantza este si mai mica, de 15%. Trebuie spus ca la speciile inferioare lucrurile sunt mult mai simple decat la om. Cercetarile facute pe mustele de otet au aratat ca prin simpla modificare a unei gene, ele devin total neselective la sex; "bisexuale"! De altfel una din directiile de cercetare in combaterea daunatorileor merge pe aceasta linie, desi inca nu s-a reusit sa se obtina homosexualitate absoluta la insecte. La animalele mai complicate, cum ar fi cainii sau oile, homosexualitatea in mediul natural este prezenta la nivelul a 10-15% din animale. La maimutele cu genomul cel mai apropiat de cel uman (cimpanzeii bonobo din Africa Centrala), care au 98.5% din genom identic cu cel uman(!), relatiile sexuale dintre adulti si relatiile adulti-adolescenti de acelasi sex sunt la fel de raspandite ca si relatiile sexuale dintre masculi si femele! Asta s-a constatat si la specia umana, inainte ca religiile abrahamice sa preia puterea politica. In antichitate majoritatea absoluta a civilizatiilor era favorabila si chiar incuraja relatiile homoerotice, care de multe ori erau chiar impuse oficial de stat pentru diverse motive; de exemplu legile din Creta, dar si legile lui Solon din Atena care aveau in vedere rolul educativ al pederastiei si limitarea cresterii populatiei. Dar chiar la alte popoare, ca de exemplu la gali, celti, sciti, fenicieni, japonezi etc relatiile homoerotice erau parte componenta din viata sociala si chiar reglementate prin legi. Dupa ce imperiul roman a adoptat crestinismul ca religie de stat au inceput persecutiile legate de identitatea sexuala si chiar persecutii contra tuturor celor care asociau sexul cu placerea. In codul lui Justinian, novela 102 (paragraf) stabilea ca toti cei care au relatii "de sodomie" sa fie ucisi, arsi de vii si pana si cenusa lor sa fie calcata in picioare si aruncata in latrine! O, "bunatate" crestina! Nu degeaba Justinian a fost facut sfant in religia crestin-ortodoxa! La fel ca si sf Constantin care si-a ucis prin fierbere nevasta cand a prins-o cu un sclav si care si-a omorat propriul baiat de frica sa nu-i ia tronul! Aprigi crestinii astia!

Idealul iudeo-crestin pana in secolul 20 a fost o relatie dintre barbati si femei acceptata numai in cadrul conjugal si destinata exlusiv procreierii. De altfel dupa inventia termenilor de homosexualitate si heterosexualitate (cuvant inventat la 10 ani dupa cuvantul homosexualitate!), ambele notiuni erau descrise in dictionarele epocii (inceputul secolului 20) ca fiind "morbide, nenaturale". Heterosexualitatea de exemplu era descrisa ca fiind "o atractie exagerata si morbida fata de sexul opus"! Abia odata cu dezvoltarea cinematografiei, mai ales a celei americane, si-a dobandit heterosexualitatea un statut verbal privilegiat, iar cum vedeti homosexualitatea nici acum nu are vreun statut.

Ca sa raspund autorului primului mesaj in mod direct: cand eram foarte tanar am alergat la toti medicii si psihiatrii din Bucuresti cu rugamintea de a ma schimba; credeam ca imi vor da niste pastile si gata, de maine alerg dupa femei. Bineinteles ca nu a fost posibil, iar tratamentele lor merita sa fie expuse aici (cu alta ocazie) pentru ca unele au fost imbecile iar altele comice. Sigur ca as fi preferat sa fiu ca majoritatea si sa nu fiu umilit si batut de atatea ori; credeam ca si eu am dreptul de a cauta fericirea, ca altii. Dar nu era nimic de ales. Asa cum nu poti sa-ti alegi parintii sau epoca in care te nasti. Nimeni nu isi alege sa fie minoritar, mai ales intr-o societate devenita pe parcurs intoleranta cum este societatea romaneasca, chiar cea de azi, daca e sa judec dupa statisticile care spun ca 85% dintre romani nu ar accepta nici macar sa aiba vreun vecin homosexual.

In privinta rolului mediului: este foarte complex. De exemplu gradul de impregnare cu testosteron a sarcinii in perioada prenatala este foarte important. Femeile foarte stresate in perioada graviditatii au sanse mult mai mari sa aiba baieti homosexuali; s-au facut studii in aceasta privinta. Pe maimute s-a aratat ca daca fatul este de sex masculin si maimuta mama este injectata cu estrogeni, baiatul-maimuta va fi in majoritatea cazurilor homosexual. Dar la oameni lucrurile sunt mult mai complicate. Subiectul e mult mai vast si nu poate fi discutat in cinci minute. Sunt cazuri cand homosexualitatea este mascata de educatia strict heterosexista si adevarul iese la lumina in imprejurari neasteptate.

Psihiatria si Psihologia moderna considera ca nu este de fapt posibila schimbarea orientarii sexuale, iar ideia de schimbare este ea insasi nociva pentru ca da impresia ca homosexualii trebuie sa se schimbe, ceea ce nu se poate si nici nu e de dorit sa se incerce-din motive etice. In SUA medicii care isi fac reclama ca pot face "conversii" sunt chiar dati afara din asociatia psihologilor sau psihiatrilor americani, pe motiv de incompetenta sau reclama mincinoasa.
Si aici se fac bani buni de catre cei care exploateaza incultura sau ignoranta (mai ales a celor care fac parte din extrema dreapta religioasa), dar autoritatile stiintifice sunt intransigente.

Cand cineva intreaba: dar in definitiv care sunt cauzele homosexualitatii?- raspunsul cel mai frecvent care i se da de catre cei care cerceteaza problema este: "cand vom stii care sunt cauzele heterosexualitatii, pe care pana acum nu le cunoastem deloc, cu siguranta vom afla si care sunt cauzele homosexualitatii!"


Ar trebui sa mai adaug ceva: din punct de vedere politic, Romania a fost printre primele 5 tari din lume care au exclus din codul penal relatiile intre persoane de acelasi sex, pe vremea lui A.I Cuza. Constitutia lui Cuza a fost dintre cele mai bune din lume, alaturi de cea belgiana. Pot sa citez bibiografie americana pe aceasta tema. Totusi la interventia "Preasfintei" Biserici Ortodoxe in perioada interbelica legile respective au fost schimbate in rau. Ele au fost preluate si inrautatite de comunisti, dar in ultimii ani ai lui Ceausescu legile erau aplicate numai celor care erau pe fatza contra regimului, dar dupa impuscarea lui, in 1996 cand a venit la putere "democratia", ele au fost reinvigorate poate din prostia partidului national taranesc crestin si democrat, sub presedentia lui Emil Constantinescu. Lucrul nu a ramas fara ecouri in lume: ambasadele si consulatele Romaniei au fost practic blocate de demonstanti. A trebuit sa intram in secolul 21 pentra ca legile nedrepte din codul penal sa fie abrogate, si asta petrecandu-se numai la presiunea Uniunii Europene. Romania este printre ultimele tari din Europa care au facut schimbarea, alaturi de Cipru. Suntem cu adevarat "protocronisti", cum spunea raposatul Edgar Papu!

In concluzie: la multi ani! :)
Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant - de Baby Mititelu la: 26/03/2011 21:00:33
(la: Titlu la ora asta? :))
Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant nu sunt nici Carlos Slim, cel mai bogat din lume, si nici Bill Gates, creierul de la Microsoft. Un coreean, care ar putea trece drept "anonim", daca nu ar avea un IQ de peste 210, conduce topul celor mai destepti.


--------------------------------------------------------------------------------

Kim Ung Yong: Admis la universitate la 4 ani

Nascut in 1962, este cel mai inteligent om din lume. A intrat in Cartea Recordurilor cu un IQ estimat la 210. La varsta de patru ani era capabil sa citeasca in japoneza, coreeana, germana si engleza. La cinci ani, rezolva ecuatii diferentiale si calcule cu integrale. Mai tarziu, invitat la o televiziune japoneza, si-a demonstrat fluenta in chineza, spaniola, vietnameza, tagalong, germana, engleza, japoneza si coreeana. La trei ani, cand alti copii sunt fascinati de cartile de colorat, Kim a fost invitat sa participe la cursurile de fizica ale Universitatii Hanyang, iar la sase ani isi petrecea timpul alaturi de savantii de la NASA. A lucrat aici pana in 1978, cand s-a reorientat, alegand ingineria civila, domeniu in care si-a luat doctoratul. I s-a oferit ocazia sa studieze la cele mai prestigioase universitati din Coreea, dar a ales o universitate de provincie, unde lucreaza si in prezent.

Gregory Smith: Nominalizat al Premiului Nobel la 12 ani

Nascut in 1990, Gregory Smith a invatat sa citeasca la doi ani, iar la 10 era deja student. Totusi, geniul este doar o parte a vietii lui Gregory. Cand nu devoreaza orice carte ii cade in mana, baiatul bate Globul in lung si-n lat ca activist pentru drepturile copiilor. Este fondator al International Youth Advocates, o organizatie care promoveaza pacea si buna intelegere intre tinerii din intreaga lume. S-a intalnit cu Bill Clinton si Mihail Gorbaciov si a tinut discursuri la ONU. Pentru toate acestea, Gregory a fost nominalizat de patru ori (!!!) la Premiul Nobel pentru Pace. Ultima lui realizare? Si-a luat permisul de conducere.

Akrit Jaswal: Chirurg la sapte ani

Cu un IQ de 146, Akrit a fost desemnat cel mai inteligent copil din India, tara cu peste un miliard de locuitori. Akrit a intrat in atentia publica in 2000, cand a realizat prima operatie chirurgicala. Avea doar sapte ani, iar pacienta lui, o fetita de opt ani, suferise arsuri grave la una din maini, astfel ca degetele sale erau lipite unul de celalalt. Desi Akrit nu avea cunostinte medicale, a reusit sa-i desprinda degetele, astfel ca fetita si-a putut folosi mana din nou. In prezent, studiaza la Universitatea Chandigarh din India si sustine ca este pe cale sa descopere un leac impotriva cancerului.


Am cautat astfel de oameni, n - de Alina Momanu la: 26/09/2003 06:48:20
(la: Viata gay romaneasca)
Am cautat astfel de oameni, nu i-am gasit inca.(Din lipsa de intuitie?)
Cautam raspunsul la asfel de intrebari tocmai pentru ca nu-mi permit sa judec ce inca n-am atins. Sa nu razi, probabil sunt inca la stadiul acela de cunoastere...sau am revenit aici, cand cineva a considerat ca o luasem prea repede in sus, arzand etapele...:)
Am auzit la TV pe cineva recunoscand prea fatis si mult prea curand, ca sa nu miroasa a regie,ca a experimentat relatii cu persoane de acelasi sex. Bravura? Erau usor sordide detaliile si nu mi-au raspuns la intrebari.
Una dupa alta, imi inchiui ca e greu sa fii atat de diferit de gloata. De mine lumea fuge acu’ ca dracu’ de tamaie. Sa le explic cat de contagios e un bolnav TBC? Tu stii?
Cel mai rau ar fi sa ma inchida! Si nu se poooaaateee... - de Alina Momanu la: 27/09/2003 03:38:40
(la: Participare la forum cu numele real?)
Sa fii cinstit cu altii si sa te minti pe tine?
Sa spui ce simti azi, sa semnezi "eu"! Iata marea eliberare!Am incercat cu juma’ de nume: rezultat ambiguu. Cand am spus ca doare, sufletul meu se zvarcolea deja in tarana. Si-a TREBUIT sa semnez! A trebuit!
Am citit aproape tot ce-ai scris aici: nimic aberant sau condamnabil social (caci tie de societate ti-e teama, nu?) Nesansa a facut sa intalnesc putini oameni atat de coerenti ca tine, poate nici pe jumatate atat de curajosi. Iata un fragment structurat ca la carte, dupa toate teoriile textului argumentativ, uite si "nu"-ul polemic, si...Ce motive ai avea sa...
Da’ eu nu vreau sa te conving, Dogmatic.
De cinci luni invat sa respir, sa ma bucur de tot ce primesc, si chiar daca vreau mai mult, n-am sa mai spun niciodata "mai da-mi!".
Multumesc ca esti aici.Tie si celorlalti.
Gandurile voastre sunt acum aer pentru mine.
P.S.Alina Momanu
#503 (raspuns la: #323) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din nou pentru Dan Calin - de Ingrid la: 14/10/2003 15:39:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

#1330 (raspuns la: #1328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Or fi si oameni cu insusiri p - de grigore la: 25/10/2003 12:41:45
(la: Oameni cu insusiri paranormale)
Or fi si oameni cu insusiri paranormale, dar e plina lumea de sarlatani. Asa ca nu-mi vine sa mai cred in asa ceva.
I-as numi mai degraba oameni cu insusiri deosebite pentru ca au unele simturi mai dezvoltate.
Iad in California > > Aer - de SB la: 27/10/2003 08:12:30
(la: Incendiul din California- sunt români acolo??)
Iad in California
>
> Aer greu de respirat mirosind a lemn ars, atmosfera galben-cenusie ca o
sepia din alte vremi, undeva sus soarele s-a transformat intr-un glob rosu
care pluteste printre norii de cenusa din care cad fulgi peste case, masini,
pomi.
> O fierbinteala inabusitoare usuca totul. Gatul parca-i o rana, ochii te
ustura si-ti lacrimeaza. Prietenii in San Diego au strans cate ceva in cutii
si asteapta din moment in moment sa le puna in masina si sa fuga din fata
valvatailor ce vin din toate partile. Mai ingroziti sunt cei din Simi
Valley - Valea Vantului, in vechea limba a bastinasilor - pe care
autostrada inchisa si intr-o directie si in alta ii tine captivi in locul,
care ca un blestem al indienilor disparuti sau alungati, a devenit un cazan
de flacari.
> Arde si in nord de Los Angeles, si in sud, si la rasarit. Doar la apus
este oceanul care acoperit de nori desi de cenusa nu lasa nici pasarile sa
zboare, si nici avioanele sa decoleze sau sa aterizeze. Sa fie oare, asa cum
se zice, cel mai mare incendiu al secolului din aceasta parte de Californie?
> Si previziunile sunt sumbre, cel putin alte 36 de ore pana cand vantul
provocat de curentul fierbinte care vine dinspre desert se va mai potoli.
Morti, sute de case arse, schelete de masini, oameni ramasi doar cu hainele
de pe ei se uita cu ochi pierduti la vartejul de cenusa in care s-a
transformat agoniseala de o viata.
> O caprioara epuizata primeste oxigen de la o masina de salvare si intinde
botul disperata sa mai respire o gura. Trunchiuri de pini pe care rasina
arde ca o torta in timp ce crengile inca verzi se zbuciuma parca cerand
ajutor.
> Imagini de infern din Sudul Californiei in aceste zile de parjol.
> Si acum, abia acum ne aducem aminte de El.
> Numai Dumnezeu ne mai poate ajuta sa scapam din Iad.
> Doamne Dumnezeule !
>
> Mircea Popescu
> California de Sud
> 26 Octombrie 2003
>
intr-adevar au murit oameni i - de sorin1975 la: 07/11/2003 07:54:52
(la: ROMANIA)
intr-adevar au murit oameni in numele credintei...dar cei care ii omorau nu erau crestini...crestinul stie sa ierte, crestinul accepta, crestinul merge mai departe ducandu-si crucea sa...nu judeca pe nimeni, nu masoara nimanui faptele..."nu judecati ca sa nu fiti judecati caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati si cu masura cu care masurati vi se va masura".....aceste cuvinte suna in urechile crestinului...nu razbunare, nu ucidere, nu judecata...aia ucideau in numele credintei dar pentru asi astampara setea proprie de sange...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: