comentarii

cine-i muscat de sarpe se fereste si de sopirla


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Alexandros - de A_Carmen la: 06/06/2007 18:29:32
(la: Conferinţa de marţi)
apreciez tonul echilibrat in care intervii.

faptul ca exista unii "lideri" care dau tonul de urmat(mistourile rau-voitoare de care vorbeam) este o realitate verificabila, inclusiv in comentariile recente la unele poezii, nu numai la subiecte in dezbatere.
de altfel, cred ca aparitia, in ultimul timp, a celor "Zece reguli necesare pentru pastrarea unei atmosfere civilizate pe Cafenea" la conectarea pe sit, demonstreaza tocmai ce contesti tu: ca pe cafenea exista useri de rea-credinta, fiind nevoie de calmarea spiritelor - lucru care, zic eu, s-a produs in buna masura.
Alexandros, sa nu ne ascundem dupa deget, nu este un secret ca pe acest forum exista cativa useri de rea-credinta. este parerea mea, am dreptul la ea.

nimeni nu ne-a impartit in rai si buni, dar nu suntem si nu trebuie sa fim la fel, egali intre noi. suntem atat de diferiti.

in ceea ce te priveste, inca nu ai fost "muscat de sarpe", pentru ca "ti-ai vazut de treaba", cun s-ar zice, ca altfel, nu ai privi lucrurile astfel.

ceea ce deranjeaza nu e diferenta de viziuni, ci diferenta de exprimare a acelor pareri.
se vede ca intri rar pe cafenea, totul iti pare minunat.
hm.
#203472 (raspuns la: #203425) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tiganii,aurul si diamantele - de sami_paris75 la: 11/02/2008 12:15:45
(la: tiganii,aurul si diamantele)
Exista oameni bogati care s-au plictisit de-atata bine!Oameni care refuza sa creada in existenta celor umili,in sinceritatea si entuziasmul lor.Oamenii adevarati sant oamenii care nu ravnesc niciodata la marile bogatii si averi,ravnesc doar sa aibe parte la un simplu loc pe pamant.La ce foloseste egoismul si rautatea?Ce premiu am putea obtine pentru ele?Cornel adormise pe bancheta din spate,cand s-a trezit am oprit masina intr-o parcare.De la un aparat automat am cumparat doua cafele capucino,pe care le-am baut in masina.De undeva din nori razbea direct spre noi o raza de soare.Ziua parea destul de lunga incepea sa se insenineze.Acum aveam timp sa meditez asupra intamplarii de la Paris.N-am reusit sa leg nici-o ideie,se putea demonstra ca facuse un mare rau,un rau pecare-l facu-se unei femei!!!)Cornel furase o geanta cu bani.Nu stiu daca era bine tocmai acum sa-i explic ,ca ceea ce facuse ,este ceva rau!Daca ar putea macar 10% sa inteleaga stresul acelei femei,care acum este fara acte si fara bani?Viciu e viciu!calitatea lui Cornel era un defect nevindecabil in acest moment.Cu gandurile mele nu-l mai bagam in seama.Al observam in oglinda cum plange.La ce-a de-a treia parcare am oprit masina din nou.Nea Sami nu mai am pe nimeni.N-am parinti,nici frati ,nici surori;nici macar prieteni!sant singur si nimeni nu ma iubeste.-Ce varsta ai? Pai,am 21 de ani.Esti tanar Cornele.Cat timp vom fii impreuna ,in mine ai sa gasesti un adevarat prieten.Da,da...te porti cu mine ca si cum ai fii tatal meu!!!)Cornel,am citit putin in sufletul tau,in curand vei avea o familie si bani,vei avea foarte multi bani,dar banii care-i ve-i avea o sa-ti produca mari necazuri!Exista ceva ,ceva nedefinit ,niste zaruri,viata ta este ca un cazinou.Cazinou?Nu te inteleg nea Sami?Umbra raului tau inca n-o pot definii.Masina a demarat undeva in noapte.Hai Cornel,povesteste cate ceva din viata ta.Cand aveam 18 ani,m-am indragostit de o turcoaica din Mangalia,sase luni am stat impreuna.A ramas gravida,speram din tot sufletul ca o sa avem un copil.De fapt ne-am despartit pentru ca am fost arestat la Slatina.Furase'm portofelul unui tàran fraier care vindea doua oi la targul de saptamana.Avea in in coaja (portofel)doar 25 de lei!!!)restul o gramada de bucatele de hartie,coaja parea destul de dolofana.Cand am luat-o mi-am zis:mamaaaa,am pus-o!!!)S-a gadilat fraierul (a simtit ca-i furasem portofelul)a inceput sa tipe husànu (fraierul)de parca era muscat de sarpe!!!)Au pus gaborii (militienii)mana pe mine,m-au batut de nu-mi mai simteam vasturile(mainile).I-am cerut indurare la unul mai batran.Nu mai da dom sergent ca ma doare mancati-as curu tau!Ce ba futu-ti grijania matii! nu vezi ca sant plutoner?Am fost judecat la Pitesti si-am luat doi ani de puscarie.M-au eliberat repede,dupa un an si doua luni c'am muncit la conditional.Imediat dupa liberare,m-am dus la Mangalia,direct la ea acasa.Parintii ei mi-au spus ca Mariana avortase copilul si se maritase.Atunci mi-am dat seama ca nimeni nu ma vrea.Daca parintii mei ar fi trait,poate nu ajungeam in situatia asta!!!)Imi place sa alerg in noapte,rabla mea se tinea bine!aproape ca nici nu-i auzeam motorul.Incetinesc si intru pe un national,trebuie sa evit paiajul,acolo sant mereu controale de politie.Oricum la froniera trebuie sa abandonez masina.Au urmat Lunevile,St-Die,Colmar,Milhouse apoi frontiera cu Helvetia.Am oprit la 15 km de frontiera,intr-o parcare de camioane....
#284537 (raspuns la: #277379) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
insula... nu insulTa - de SOFERINCEPATOR la: 27/01/2010 18:39:44
(la: inima zavorita)
Te rog nu sari ca muscat de SARPE.esti doar INSULA ALTUIA si nu am spus ca nu ai fi poet doar ca ce ai scris nu e poezie daca perceptia mea este gresita nu sunt eu in masura sa critic,am exprimat o parere fara resentimente te rog,poate ca eram in pasa proasta poate ca aveam indigestie poate ca nu ma pricep dar nu am nimic cu cel ce este in spatele unei porecle,doar nu mi-ai facut vreun rau.ms pt intelegere
#520522 (raspuns la: #520305) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O, Rodique... - de Baby Mititelu la: 28/05/2010 18:00:17
(la: La cererea unor cafegii inteligenti)
Daca acele mele sunt de mamaliga, de ce sari mereu ca muscata de sarpe?
Care neputinta? Eu nu glumesc si nici ridicola nu sunt. Minciuni, duplicitate...Despre ce vorbesti exact? Ma cunosti? De unde?
#544947 (raspuns la: #544944) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
OMUL SFANT SI SARPELE - de Areal la: 23/06/2008 15:48:39
(la: POVESTIRI CU TALC)
...Era odata un camp, unde vitele erau pazite de niste copii -vacari. Tot pe campul acela traia un sarpe cumplit si veninos. Intr-o zi un om Sfant s-a intamplat sa treaca pe acolo. Copii au fugit la el si au strigat: "Om Sfant, nu trece pe aici! Pazea ca e un sarpe!"- "Copii, a spus Sfantul, nu mi-e teama de sarpele vostru. Stiu niste Mantre care ma pun la adapost de orice rau." Spunand acestea, omul si-a continuat drumul...
Sarpele il vede si vine, umflandu-si grumazul. Omul Sfant murmura o vraja si iata ca sarpele cade la picioarele sale neputincios ca un vierme. " Ei bine, spune omul Sfant, de ce umbli asa facand rau oamenilor? O sa-ti dau un NUME SACRU( al Domnului) de repetat si o sa inveti sa-l iubesti pe Dumnezeu; la sfarsit o sa-L vezi; si dorinta de a face rau te va parasi." Ii sopteste la ureche sarpelui NUMELE SACRU.
Sarpele se inclina si spune:" O stapane, ce trebuie sa fac ca sa ma mantuiesc?" -"Repeta NUMELE SACRU, spune omul Sfant si nu fa rau fapturii vii! O sa mai vin sa vad cum te comporti."...Si zicand acestea omul Sfant s-a indepartat...Zilele au trecut si copii-vacari au remarcat ca nu mai musca. Au aruncat in el cu pietre. Sarpele a continuat sa fie bland si inofensiv ca un vierme. Unul din copii l-a luat de coada si l-a azvarlit pe pietre de mai multe ori. Sarpele a vomat sange si a fost considerat mort. Noaptea si-a revenit si incetul cu incetul, s-a tarat afara din groapa; avea corpul rupt.
Dupa cateva zile, nu mai era decat un schelet; i-a trebuit multa vreme pana sa poata iesi sa-si caute hrana. De teama copiilor nu mai iesea decat noaptea. De cand fusese initiat de catre omul Sfant, incetase sa mai faca rau fapturilor Domnului. De bine, de rau, incerca sa traiasca, hranindu-se cu frunze si paie... Omul Sfant s-a intors. S-a uitat in toate partile, cautandu-l pe sarpe. Copiii i-au spus ca nu mai era. Omul Sfant s-a mirat; stia ca numele Domnului, pe care sarpele il repeta, avea puterea spirituala, de a face moartea imposibila, inainte ca problema sa fi fost rezolvata, adica inainte de a-l fi vazut pe Dumnezeu.
S-a apucat sa il caute, chemandu-l de mai multe ori pe nume. Sarpele a iesit din gaura lui si s-a inchinat in fata perceptorului sau. Cei doi au inceput sa vorbeasca:
Omul Sfant: - Hei! Cum iti merge?
Sarpele: - O, stapane, iti multumesc! Din mila Domnului imi merge foarte bine.
Omul Sfant: - Cum se face atunci ca nu mai esti decat piele si os? Ce s-a intamplat?
Sarpele: - O, stapane, din supunere fata de porunca ta, ma straduiesc sa nu fac rau nici unei fapturi vii. Ma hranesc cu frunze si cu paie. Asa ca se poate sa fi slabit.
Omul sfant: - Mi-e teama ca nu doar hrana te-a adus in starea asta. Trebuie sa mai fie ceva. Haide povesteste-mi!
Sarpele: -Ah!...se poate, da stiu ce e, fara indoiala...Intr-o zi, vacarii s-au purtat destul de rau cu mine. M-au luat de coada si m-au izbit de pietre, tare de multe ori. Bietii copii! Nu aveau habar de schimbarea care se produsese in mine. Cum ar fi putut sa stie ca nu aveam sa mai musc pe nimeni?
Omul Sfant:- Ce prostie! Ce prostie! Trebuie sa fii un idiot daca nu stii cum sa-ti impiedici dusmanii sa te maltrateze asa!...
Ce ti-am interzis eu era sa musti orice faptura a Domnului. de ce nu ai suierat la cei care voiau sa te omoare, ca sa-i sperii?...
RAMAKRISHNA

Maestrul RAMAKRISHNA, apoi uitandu-se catre discipoli cu privirea lui razatoare:
-Deci, umflati-va grumazul...Dar nu muscati!...Un om care traieste in societate, mai ales un cetatean, un cap de familie, trebuie sa se prefaca a se impotrivi raului ca sa se apere. Dar el trebuie in acelasi timp sa aiba grija sa nu plateasca raului cu rau..."
Isabela Iorga_ Despre originile omului - de SB_one la: 29/12/2003 11:17:08
(la: Tablitele de la Tartaria)
Despre originea omului
Sursa: Isabela Iorga
Data: 06.01.2003

La Annunaki (Nephilim) s-au descoperit cateva tablite sumeriene, continand un text foarte curios pentru noi, prin informatia pe care o transmite. Aflam ca, acum 450 000 de ani a aterizat pe Pamant o civilizatie sosita din Constelatia Taurului, roiul Hyadelor, pentru a-si salva planeta. Au extras de pe planeta noastra cantitati de aur si alte materii prime ce le erau necesare pentru atmosfera lor. Ei sunt cei care raman aici si vor intemeia o supercivilizatie pe care noi o cunoastem sub denumirea de Sumer. Ceea ce se cunoaste eronat este spatiul in care aceasta civilizatie a sosit si a intemeiat prima sa tara. Multi afirma ca civilizatia sumeriana a aparut dintr-u inceputuri pe teritoriul cuprins intre Tigru si Eufrat, in vechea Mesopotamie, insa nu sunt de acord cu aceasta afirmatie si voi incerca sa demonstrez si de ce, studiind chiar documentele vechi sumeriene.

Aceasta civilizatie intemeiata de catre extraterestrii din Constelatia Taur (steaua Aldebaran), a aparut pe teriroriul vechii Hiperborea, in zona actualilor Carpati. In 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tablite de la Tartaria, despre care se afirma initial ca ar fi fost “importate” din Sumer, dar dupa ce sunt verificate si datate la Moscova, concluziile vor fi altele. Tablite de acelasi tip se vor descoperi ulterior celor de la Tartaria in zona Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunarii. Istoricul rus N. Jirov declara in revista Znanie Sila (1971) faptul ca sumerienii au migrat din zona carpatica, ducand cu ei o scriere deja cunoscuta. In sprijinul afiramatiilor sale aduce argumente imbatabile. Primul calendar mesopotamian nu corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul peninsulei balcanice( Geto- Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar, insa acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi argument a fost folosit si de catre astronomul polonez Ludwig Zaidler in cartea “Istoria ceasurilor” pentru a demonstra migratia sumeriana din zona carpatica. Savantul sovietic mai sublinia faptul ca limba sumeriana era total diferita de ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea stramosilor intr-o tara montana sau submontana. Datarile cu carbon radioctiv(C 14) au stabilit ca tablitele carpatice sunt mai vechi cu 2 milenii decat cele din Sumer, iar scrisul de pe tablitele de la Tartaria, localitate pe care am identificat-o cu prima resedinta regala din lume, atestata in Lista din Larsa, cuprinzând "Regii care au domnit inainte de Potop", sub denumirea de Badtabira (BA/b/-D/u/-TI-BIR-A/ = "Asezarea de la poarta de acces a celui care vorbeste, conduce si traieste in casa de lânga apa" - v. Mures), este mult mai vechi decat cel descoperit pe placutele din Sumer.

Desi s-a realizat o "citire" si traducere a semnelor de pe aceasta tablita, la o "recitire" in sensul invers al acelor de ceasornic am identificat: BAB-SARRU / RABU-DU-KI-USU-EN / ZU-GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU / ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA, pe care le traducem prin: "Poarta de acces a marelui rege cer conduce cele patru districte ale tarii puternicilor zei al Lunei si Focului, a protectorilor care slujesc masa mare pentru jertfele inchinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) si renumitului zeu al Lunii din nord, cel care face sa prospere mâncarea si bautura, dupa disparitia celor doi zei si doua zeite (Igigi)". Pe aceleasi tablite de la Tartaria, s-au gasit scrise cuvintele: “BAB"=Poarta" (intrare-iesire), evidentiata prin "orificiul" realizat in tablita, acolo unde, de fapt trebuia sa fie "fata omului", SARRU-RABU = "Marele rege", un titlu, o demnitate, evidentiata prin "tichia regala", iar prin asocierea termenilor BA/b/-SA/rru/-RABU a rezultat Basaraba, apelativul remarcabilei dinastii regale din spatiul carpato-danubiano-pontic, astfel atestata si ca prima dinastie regala din lume. Orasul Badtabira, cum se numea atunci Tartaria, era resedinta reglui ENMEENLUANNA (EN-ME-EN-LU-ANNA = "Domnul preotilor, cel care proclama transformarea in mod miraculos a lucrurilor inconjuratoare de omul Cerului"). In aceasta tara sunt pomeniti a fi aparut, (tot pe tablitele de la Tartaria), “Cei sapte zei - IGIGI" (I-GIGI/ru/ - "Umbrele oamenilor rai, demoni, de lânga râu", v.Mures), fiii lui AN si stramosii lui Anu, descrisi ca niste demoni cu infatisare monstruoasa.

Am prezentat cateva dintre informatiile existente pe placutele de la Tartaria fiindca legatura dintre ele si ceea ce voi expune ulterior este fantastica. Concluzionand datele expuse mai sus si care sunt imposibil de contestat, fiind autentice si provenind din cea mai directa sursa, aflam ca pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic a existat o civilizatie de “zei”, ai “lunii si ai focului”, o tara mare, care cuprindea patru districte si avea capitala in orasul Badtabira (Tartaria), condusa de catre regele ENMEENLUANNA. Aceasta tara va ramane consemnata in documente sub numele de Tara LUANNA sau Tara regelui AN. Cu toate acestea, el nu a fost primul rege al tarii, ci tatal sau, regele ANU, asa cum ne-o confirma si scrierea de pe placute: “fii lui AN si stramosii lui ANU”. Ei au intemeiat cea mai veche dinastie regala cunoscuta pe pamant, de pana acum, cea numita a Basarabilor. Aceasta Tara, LUANNA sau a lui ANU, se intindea in NV tarii noastre, in munti.

In “Legenda lui Ghilgames”, epopee sumeriana, se povestesc intamplari din timpul domniei regelui Anu si a potopului care a avut loc atunci. Dar pana sa se produca potopul, mai precis pana sa fie provocat de catre extraterestrii din Tara LUANNA, au avut loc mai multe evenimente importante care au determinat, in final, luarea fatidicei hotarari. Pentru a ilustra cat mai corect si clar evenimentele acestea, voi apela la celebra lucrare, despre care nu se poate afirma ca a fost falsificata. In mit ni se povesteste cum au decis “zeii” sa creeze o noua fiinta si cum au si creat-o. Ea este numita Enkidu in povestire, iar in Biblie se va numi Adam ( insotit de catre Eva, consoarta lui). Toate aceste denumiri nu reprezinta nimic. In epopee, fiintei nou create trebuia sa i se dea un nume, in Biblie s-a tradus gresit ceea ce dorea sa se exprime initial. Adam reprezinta denumirea AND-ului pe care noile fiinte il aveau, iar Eva, care in ebraica se traduce prin HAVVA=viata, reprezinta viata fiintei create. Adam si Eva inseamna impreuna AND-ul si VIATA, deci o noua fiinta, viabila, cu ADN-ul uman actual si care a fost creata pe cale genetica, de catre extraterestrii.

Noile fiinte au fost create din ordinul regelui ANU, dar au fost “plamadite” de catre zeita Istar, fiica regelui Anu si nu aratau precum arata omul in prezent, ci, dupa cum ne informeaza epopeea, omul nou era: “o fiinta de-o putere coplsitoare, cu trupul invelit in par, asemeni fiarelor din codri”, “un urias”, care, dupa ce “a imbratisa-o pe frumoasa din Uruk, “si-a pierdut din vlaga”, “fiarele au fugit de el, simtind ca nu mai e de-al lor” si el “s-a facut mult mai chipes si mintea i s-a limpezit.”Observam ca primele fiinte, create pe cale genetica, erau mai putin aspectuoase dar foarte puternice, forta lor bruta fiind prinicipala trasatura care ii interesase pe creatori inca de la inceput, ele urmand a fi folosite in muncile cele mai grele, aidoma sclavilor si totodata, li s-a fixat prin informatia din AND si o limita de viata, de 120 de ani pamanteni. Noile fiinte nu gandeau si nu stiau sa se reproduca ( aceasta idee o regasim si in Biblie, cand ni se spune ca Adam si Eva nu se impreunasera,“nu gresisera” si nu gustasera din “Pomul cunoasterii binelui si al raului”, adica nu incepusera sa gandeasca si, drept consecinta a acestui fapt, nu se bucurau de liberul arbitru, pentru a face diferenta dintre bine si rau). Odata ce aceste fiinte incep sa se reproduca, vor apare modificari in natura fiintei lor, atat de ordin fizic, cat si intelectual. Se pare ca urmasii “primilor creati” sunt fiinte cu un aspect fizic placut, pierzandu-si blana de pe corp, mai slabe ca putere fizica decat stramosii lor, dar cu o minte mai “limpede”, adica mai buna.

Totul ar fi fost bine si frumos daca unul dintre fii regelui, ( acestia erau Enki, zeul intelepciunii, numit si EA si Enlil, zeul vazduhului, numit si EL), Enki sau EA, nu s-ar fi revoltat impotriva tratamentului animalic si fara de mila aplicat noilor fiinte. El le va invata sa se reproduca si ii va invata sa gandeasca. Din acest moment, noile fiinte vor gandi si se vor inmulti independent de vointa creatorilor, dar mai ales, la un moment dat se vor ridica impotriva acestora si a modului in care erau tratati.

Care va fi reactia extraterestrilor? Ce se va intampla? Din mit aflam ca regele a convocat un consiliu, o adunare, in orasul Suruppak, unde s-a discutat foarte aprins despre transformarea suferita de catre fiintele create spre a le deservi intereselor proprii si s-a propus ca toate aceste fiinte revoltate si neascultatoare sa fie innecate printr-un potop, hotarare pe care regele Anu a aprobat-o in final. Prin decizia de a face sa dispara toate fiintele create de ei si pe cele nascute din acestea, extraterestrii au dorit sa distruga urmele si efectele unui experiment genetic, care, din punctul lor de vedere, se soldase cu un esec, ceea ce au si facut. In epopee, zeita Istar, fiica regelui Anu, care face o multime de rautati, urmarind rezultatele potopului la a carui producere consimtise, se inspaimanta:” De ce-am vorbit atat de crunt in adunarea zeilor? Tocmai eu care-i zamislisem pe pamanteni, prin voia mea, i-am lasat prada apelor, fara sa misc macar un deget, ci apasandu-i cat mai mult”. Potopul provocat va fi cu mult mai puternic decat preconizasera “zeii” : “Prapadul se-ntinsese atat, ca nu mai putea fi oprit. Insisi zeii se-nspaimantara de ce dezlantuisera si se uitau din inaltimi, fara sa stie ce sa faca si cum sa le poata opri.” Cat de clar precizeaza mitul lui Ghilgames faptul ca potopul a fost provocat de catre extraterestri si mai ales ca proportia si urmarile sale au fost calculate gresit de catre acestia…

Zeul EA ii informeaza pe oameni (“fii lui Cain”) despre iminentul eveniment si Noe, care in mit se numeste regele Ziusudra, va pleca pe mare si se va salva, el impreuna cu toata tara sa, adica impreuna cu toate fiintele de felul sau, urmasii sai. Zeul EA va fi considerat tradator si damnat de catre neamul sau, urmand ca persoana sa-i fie acoperita de rusine, blamata, creindu-i-se in mod voit un renume malefic si devenind in constiinta omenirii acel “Sarpe” care i-a ispitit pe oameni sa greseasca, Diavolul biblic. Acest personaj apare in Biblie sub forma sarpelui care a ispitit-o pe Eva sa muste din mar, deoarece el era conducatorul unei fratii, a unei societati numita Fratia Sarpelui si, probabil era apelat cu titlul de “Sarpe”, dar Enkil nu a facut altceva decat sa ia apararea unei fiinte slabe si sa o ajute. Dupa Potop, o parte din locuitorii din aceasta zona vor migra spre un alt teritoriu, intemeind Sumerul.

Acestea sunt pe scurt evenimentele care s-au petrecut in acele timpuri, pe teritoriul Carpatic, iar faptul ca Potopul biblic s-a pornit aici poate fi explicat precis si clar. In civilizatia sumeriana ni se vorbeste despre cei opt regi care au domnit inainte de potop, pentru un timp de 241 200 de ani si despre dinastiile Ur, Kis, Uruk de dupa potop, cu regii lor, care au domnit pentru perioade de 177 de ani, 24 150 de ani, 3 luni si 3 zile si jumatate, 2300 de ani, iar dupa dinastia lui Uruk, urmand alte dinastii pe care nu le mai cunosc. Aflam ca din momentul sosorii extrterestrilor si a instalarii lor in Tara LUANNA, acum 450 000ani si pana la Potop s-au scurs 241 200 de ani, timp in care fiinte creata pe cale genetica a avut timp sa evolueze, sa devina independenta fata de creator, ca specie si organizare sociala si chiar sa se ridice impotriva acestora. Facand un calcul ar insemna ca acum 208 800 ani a avut loc marele potop. Data aceasta concorda cu data la care s-a produs cel de-al doilea cataclism din istoria Atlantidei, adica acum aproximativ 200 000 de ani ( primul avand loc acum aprox. 800 000 de ani, cel de-al doilea, acum aprox. 200 000de ani, iar ultimul, prezentat ca fiind un mare potop, acum 11 000 de ani). O prea mare coincidenta, nu-i asa? Potopul declansat de catre extraterestrii din zona muntilor Carpati a afectat foarte puternic Atlantida, determinand plecarea unei populatii numeroase de pe insulele ei, spe alte zone de pe glob. Despre migratia atlantilor si despre conflictul iscat intre ei, extraterestrii si fiintele nou create vom vorbi cu o alta ocazie.

Sper ca am reusit sa va conving de veridicitatea celor mai sus prezentate sau daca nu, cel putin sa va provoc sa cercetati singuri.


http://www.rufon.org/articol/16/


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7416 (raspuns la: #7321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Chrysilla, un spirit poetic extraordinar! - de (anonim) la: 16/03/2004 06:28:19
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Chrysilla
Cantecul shtimei apelor

Tinere,nu te du noaptea pe malul apei.
Si daca te duci,nu te apropia de inselatoarele valuri care oglindesc,spart in bucati,cerul.
Si daca luna galbena se va ridica din apa,luand chipul unei fete frumoase,cu pielea alba ca laptele,cu par lung de raze,cu brate ademenitoare,tinere flacau,nu te apropia vrajit de frumoasa care te cheama.
Si daca bratele ei albe si reci te imbie la dragoste,daca pieptul ei rotund ca fructul parguit iti umple pieptul de dor,daca trupul ei subtire si mladios iti cere imbratisarea,smulge`ti radacinile care te tin inlemnit pe mal si fugi.
Nu asculta cantecul ei inselator care te cheama,caci nu te vei putea opune; cuvintele ei sunt amagitoare.
Nu te uita la chipul ei,la ochii ei verzi ca veninul care te ametesc, la buzele ei rotunde care se cer muscate si sarutate; nu te lasa vrajit,fugi, nu te uita inapoi,caci Ea te va stapani din nou si te va chema spre undele intunecate.
De ce n`ai ascultat,de ce te`ai uitat inapoi...Stima te`a fermecat din nou,mladierile de sarpe ale trupului ei alb cu luciri de solzi te`au prins in mreje.De ce te`ai apropiat de apa,de ce ai lasat`o sa`ti atinga ochii si fruntea cu mana ei rece ca moartea,de ce te`ai lasat ademenit de sarutul ei inghetat... N`ai vazut sclipirea draceasca a ochilor ei de peste,nu i`ai vazut dintii ascutiti si zambetul de triumf cand i`ai cuprins mijlocul subtire?
In miez de noapte,nimeni nu aude strigatul de moarte al unui flacau nechibzuit, nimeni nu`i vede zbaterea si ochii ingroziti cand valurile care il inchid in cercul lor il trag tacute spre adancuri.
Deasupra apei linistite luceste din nou luna.
in:
http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=10584&page=1&pp=20

PS: Asemenea ei sunt extraordinar de multi tineri de exceptie! Sunt tineri talentati si insurgenti! Poezia lor e superba! Nu e corecta! E ingereasca si plina de pasiuneeeeeeeeeeeeeee!
doamne fereste, nici nu s-a p - de (anonim) la: 22/09/2004 12:11:48
(la: CV european - acum si in Romania)
doamne fereste, nici nu s-a pus problema de standardizarea caracterizarii...:>

#23010 (raspuns la: #19280) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
doamne fereste, nici nu s-a p - de pegassus la: 22/09/2004 12:13:10
(la: CV european - acum si in Romania)
doamne fereste, nici nu s-a pus prob;lema standardizarii 'caracterizarii'...:>
#23011 (raspuns la: #19280) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daniela - de carapiscum la: 15/10/2004 17:30:19
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Abia acum am observat mesajul tau asa ca incerc sa-ti raspund ca sa nu crezi ca m-am facut ca nu vad.

In primul si-n primul rand nu stiu de unde ai tras tu concluzia desteapta cum ca "mi-ai fi turnat tu ceva sare pe rana". Draga, te flatezi singurica. Vezi tu, de aia nu va suporta romanii pe cele ca voi, ca intotdeauna cand incearca sa fie blanzi si vor sa vi se destainuie, voi aveti ambitia asta de a le rade in nas si de a-i trata cu sulfat de sictir. Adica daca un barbat vi se destainuie prin ceva anume, voi ori i-o luati ca pe o slabiciune aratand prin aceasta cat de slabe sunteti de fapt voi, ori o interpretati ca fiind o gluma proasta. Ce sa spun, am avut o droaie de dreptate cand am zis ca va plac barbatii straini fiindca va permit orice. E si normal, ca la aspectele atinse de mine (cele referitoare la legile care le sustin pe femei mai mult decat pe barbati- stiu eu cum se intampla: daca ei nu-i convine ceva se da cu capul de perete, isi face o masturbare rapida si-si rupe hainele de pe ia apoi da telefon la politie ca sa-l bage in puscarie pe fraierul de barbat'su) nici macar n-ai mai facut vreo sesizare. De ce? Hmm, doar nu sunt chiar asa de prost sa nu-mi dau seama. E simplu: tie uneia nu ti-a ajuns degetul intins, ai luat toata mana.

M-ai prins cu musca pe caciula...? Nu stiu care pe care a prins aici. Ca o paranteza, afla ca nici macar nu port caciula! Sic! Si daca am o musca eu n-o alung, ci o prind cu dibacie. Singurele care nu vaneaza muste sunt femeile, lor le place sa le stropseasca pe toti peretii.

1. Da-ne si noua un semn din mila Mariei-Tale si zi-ne pe unde ai gasit aici referirile alea, ca pe mine m-ai facut tare curios. Din cate am putut eu vedea in general la cafenea, majoritatea barbatilor se poarta frumos cu femeile de pe aici. Ah, probabil te-a contrariat faptul ca se gasesc destui dintre barbati care sa vi se "opuna" (adica sa vina cu explicatii pertinente) la capitolul stiinte si dezbateri despre viata.

2. Nu stiu ce-i fi crezut tu, dar se pare ca treaba e in felul urmator: fiindca n-ai gasit pe Fat-Frumos care stie sa le faca pe toate, inclusiv sa-ti dea cate o galeata de jaratic aprins, te-ai gandit ca el nu exista. Nu ti-ai pus problema ca n-ai stiut unde si ce sa cauti, ci ca nu exista din cauza ca tu n-ai gasit. Pai sa-ti spun ceva, nu e vina barbatilor buni ca nu dau decat de niste profitoare, in timp ce smecherii dau de cele bune- si invers. Pur si simplu se intampla. Daca m-am gandit ca ai fi stat in manastire...? Ha ha ha, ce gluma buna! Te-ai gandit mult inainte de-a scoate porumbelul din gurita? PAi daca ai fi stat la manastire macar o saptamana, atunci nu mai vorbeai asa. Si da, sunt convins ca doar ai visat la ei. Si pt. ca ei n-au visat la tine...iata cum s-a ajuns la discutarea temei de fata. Stii, ma intreb daca nu cumva tu ascunzi ceva in adancul sufletului tau, ceva de demult, o parere de rau pt. un roman pierdut din neatentie. Asta ar putea fi o scuza buna si ar explica in buna masura stresul si refularile de acum.

3. "Coada de peste" o sa devina coada de balena fiindca mi-am dat seama din textul tau ca tu nu cauti explicatii, ci motivatii pt. alegerea ta pe care ai facut-o. Numai un fraier ti s-ar mai destainui acum. Ce ziceam eu, cum trebuie o femeie sa stie ca e apreciata?...

4. Vezi cam multe pt. una care n-a reusit sa vada decat romani impotenti la toate! Nu crezi? Facusem doar o apreciere despre faptul ca romanii isi intretin cu greu familia si atunci ele (unele), ca sa scape de griji si de nevoi, deseori apeleaza la strategia internetului si-si gasesc iubitei desfranati cu bani care le ofera marea cu sarea, mai exact un trai fara grijile zilei dar si fara frumusetea experientelor traite in greutati. Ca orice mi-ai zice tu acuma n-am sa te cred ca nu mai poti de fericire. Dealtfel ce te-a facut sa vii sa scrii aici, oare nu tocmai lipsa celor ai tai? Ca daca erai atat de fericita nu veneai sa scrii despre barbatii romani, ci puteai la fel de bine sa vii si sa te destainuiesti urland ca nu mai poti de atata bine. Dar tu nu, ai vrut sa-ti justifici, precum spuneam, decizia luata cu ceva timp in urma. Eu cred ca in fond tu te simti vinovata de ceva. Nu trebuie sa fii psiholog ca sa-ti dai seama de asta.

Faptul ca barbatii judeca dupa "calapodul" lor nu e mai impresionant decat afirmatia ca femeile judeca numai si numai dp lor dv. Nu ti se pare ca ar fi ceva normal in asta? Ce-ai vrea, barbatii si femeile sa gandeasca si sa se poarte la fel? Pai atunci cat de plictisitoare ar deveni viata?

"Ciuda de mascul respins"... I have no idea what you talking about! Si chiar de as fi fost respins, ce-ti pasa tie? Tu chiar nu vezi dincolo de lungul nasului tau? Ce te face sa crezi ca esti mai buna decat romancele care isi duc viata asa cum descrii tu? Cu alte cuvinte putem deduce din aceasta ca femeile care au parte de aceste experiente, care n-am negat ca ar fi insultatoare, sunt niste proaste si fraiere, doar cele ca tine sunt cuminti!... Dar treziti-va odata madamelor, ce tot stati sub papucul barbatului roman? Lasati-i pe fanaticii vostri barbati sa-si creasca plozii singuri, ca ei v-au folosit pt. placerea lor si acuma tre' sa plateasca, iar voi "bateti de-a lungul podul", vorba lui Eminescu! Stiu n-cazuri de barbati (romani) lasati balta de femeile lor, cu tot cu copii, pt. frumusei din aia luciosi si cheliosi decupati de prin reviste cu stampila "peste 18 ani". Si mai mult decat atat stiu cazuri de femei din astea usuratice care dupa un timp s-au intors la amaratii lor de barbati si acestia le-au primit cu bratele deschise- au zis ca din doua (am scris noua prima data) rele e mai buna cea mai putin rea.

"DIN PUNCTUL DE VEDERE AL BARBATULUI banii conteaza foarte mult, sint o extensie a masculinitatii". Aha, va sa zica atunci cand banul devine scopul si devenirea femeii, acesta nu mai este o extensie a feminitatii... Ce sa-ti spun, justa judecata ta. Si parca daca barbatul sustine familia dpdv financiar, asta e ceva injositor pt. ea si copiii ei. Ai uitat, mandra doamna de departe, ca rostul intemeierii familiei nu este decat nasterea de prunci, acesta este scopul principal. Ori asa ceva implica niste responsabilitati pe care trebuie sa si le asume fiecare in parte. Spune-mi mie cine iti educa pruncii: bunicii lor, dodele, prietenii, cunoscutii...? Si daca in barbati oricum nu ai incredere, atunci tu singura de ce nu ti-i educi? Din lipsa timpului, poate? Timp care se scurge in favoarea cui?!...

5. Nu consider ca te-am jignit cu nimic, pur si simplu am pus o intrebare si am facut o remarca generala. Scuze totusi, trebuia sa specific asta. Dar ce-mi vad ochii? Vorbesti de relatii ca despre purtat papuci!? Nu ti se pare ciudat sa ceri sa fii tratata cu consideratie din partea barbatului in timp ce tu vezi relatia ca pe o banala purtare de papuci folositi? Stai sa vedem: cand am afirmat eu ca barbatii au dreptul sa-si incerce frumoasele inainte de casatorie? Si a cui e vina daca se intampla, numai a lui? Uite, odata o judecatoare oarecare a fost pusa in fata luarii unei decizii referitoare la savarsirea infractiunii de viol de catre un tanar asupra unei fete. Si pt. ca procesul cam batea pasul pe loc, la un moment dat a intrebat-o pe "victima": cine ti-a dat...pilotii jos? PAi sa vedeti..., a inceput ea a intoarce lucrurile si a le fastaci, eu. Dar, stiti, eu nu sunt vinovata ca m-am dus la discoteca si-am ramas pana aproape de dimineata cand i-am cerut lui, desi era cam baut, sa ma conduca acasa. Aveam eu fusta aia mini si am cam flirtat cu el, dar n-am crezut ca o sa sara pe mine. Mda, cam asa se intampla: unele cauta cu lumanarea sa li se intample bucuria si apoi merg de bocesc pe la toate usile ca au fost folosite. Tu esti sigura ca femeile nu-i folosesc pe barbati in scopuri ascunse? Stii ce se spune prin occident despre barbat: ca este o prelungire inutila si scarboasa a...penisului. Asta sopteste ceva la urechiusele tale sensibile?

6. Si eu ti-am dat ceva raspunsuri la tema asta mai sus. Insa mai spun ca daca barbatii aia ideali pe care-i vezi tu de acolo si-ar lua in serios drepturile, nu numai obligatiile bagate cu forta pe gat de niste legi abuzive si partinitoare, atunci n-ai mai cotcodaci nimic stand cocotata sus pe gard. Apropo, stii bancul ala cu gaina pe gard, ca de ce sta acolo? Ca sa-i vada vecinul (din strainatatea de peste gard) copanele- si implicit tartita.

7. Pai are aceeasi obligatie pe care la randul lui o indeplineste, cu amendamentul ca din cauza conditiilor de mediu economico-social si politic nu are cum sa faca fata cerintelor tot mai mari venite din partea unor femei care s-au emancipat. Chiar e asa greu de inteles? Sigur ca atitudinea asta e incorecta, cea de care vorbesti tu, dar asta asa cum nu-l scuza pe barbat, nici n-o face sfanta pe femeie.

8. Stiam ca ai sa te legi automat de expresia respectiva cu toate ca am pus-o in ghilimele pt. a sublinia ca nu gasesc un termen corespondent si ceva mai fin. Insa ciudat nu e asta, ci faptul ca initial ma gandisem la cu totul altfel de hamuri...- nu te intreb daca tu si partenerii tai le-ati folosit vreodata, nu vreau sa fiu impertinent si sa ma bag in...papucii tai!

9. "si banii ei pe ce se duc?" Chiar vrei sa afli raspunsul? O sa te socheze: pe parfumuri din cele mai scumpe, pe rujuri, rimeluri, oje, coloranti de par, masti, alifii, uleiuri, cercei, bratari, inele, stofe rare, fuste si rochii la care platesc firma producatoare mai mult decat materialul si lucratura in sine (de fapt care material?), pantofi noi la fiecare saptamana, zaiafeturi, cine romantice sau pur si simplu numai cine, masina la scara s.a.m.d. Asta e comparativa cu lista lui Schindller (nu stiu daca am scris corect numele).

10. De ce te supara ca am adus in discutie niste aspecte asa cum le vad dealtfel multi dintre barbati?- chiar daca ei n-o recunosc public. Spui ca si-ar fi muscat limba... Chiar a facut-o pana la urma, ca avea o droaie de teribilisme in cap preluate din cine stie ce magazine saptamanale pt. "clasa muncitoare dezavantajata". Si inca nu stii nimic despre felul meu de a fi si despre ce gandesc in realitate, cum ma port. Ca sa zic asa, ma port cum mi-e portul si vorbesc cum mi-e vorba. Sunt simpatic sau nu, ce conteaza? Oricum nu poti impaca pe toata lumea.

11. De ce returnezi intrebarea pe care ti-am pus-o si nu dai un raspuns direct? Nu te teme, n-am sa te iau la paruit. Nu e greu, incearca numai. O parte din raspuns l-ai insinuat undeva mai sus in mesajul tau, deci de ce anume te feresti acuma?

12. Buna comparatia cu vaca, pe langa ca e cat (scuze ca suna a cacofonie) se poate de plastica. Eu cred ca nu intamplator ai dat-o, ci propria constiinta ti-a dictat impotriva logicii pe care ti-o crezi inexpugnabila. Chiar asa, de cate ori calcati prin strachini sau va abateti prin loboda vecinilor..., daca barbatii romani (ca despre ei era vorba) ar fi asa de cretini si s-ar multumi sa stea la coada vacii, atunci v-ar pune botnita si v-ar duce ca pe urs. Slugi...? Ei bine da, aici trebuie sa-ti dau dreptate. Dar din nefericire ai enuntat numai o jumatate de adevar. Corect si principial ar fi fost sa spui dupa cum spune Ap. Pavel la Efeseni cap. 5: "20. Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.
21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos.
22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,
23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.
28. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.
29. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica,
30. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.
31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.
33. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat." (acest pasaj se citeste in toate bisericile ortodoxe la savarsirea cununiei, iar cand aud mirii ce se spune, numai isi dau ghionturi, se calca pe picioare...si deja au uitat pt. ce se afla acolo, in fata lui Dumnezeu).

13. ibidem! Asta n-o pot pricepe cele care gandesc ca si tine: cum sa fie ele slugile barbatilor lor? Nu conteaza nici macar daca si ei la randul lor se fac pe ei insisi slugile femeilor, important e ca ele sa nu se simta atinse nici macar cu o floare!!! Aferim, de asta alearga o sumedenie pe la musulmani ca sa devina cadane si sa mearga pe langa caii stapanilor lor...

P.S. Stii, inca de la inceput am vrut sa-ti spun asta: din cauza ca sunteti asa de gurese, cele ca voi, barbatii nu va mai arata nici un fel de toleranta. Sunt satui de mozaicul ce-l asterneti zilnic in fata lor- verbal, vreau sa zic. Nu ti-a zis nimeni pana acum ca oricat v-ati cazni voi si v-ati da peste cap ca sa fiti egale barbatului, nu veti putea fi niciodata? Si nu pt. ca nu va duce capul, ci pt. ca exista fiintial intre firea feminina si cea masculina diferente enorme ce nu pot fi in realitate nici macar comparate, daramite schimbate!
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25188 (raspuns la: #24595) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fereste-te.... - de camyb1981 la: 01/12/2004 12:44:32
(la: Motto-uri)
"Fereste-te de cel care nu ride!"

Nu stiu cui apartine, dar asta ne spunea profesorul de literatura franceza de la facultate...

PS: Nu stiu cite limbi straine vorbiti voi, dar eu in germana nu pricep o vorba... Daca se poate sa le si traduceti...
simbolistica muscatului din m - de maan la: 16/01/2005 14:08:45
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
simbolistica muscatului din mar este capatarea constiintei de sine.
nu i-a condamnat nimeni pentru nuditate.
#33543 (raspuns la: #33238) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intrebare pentru cei care... - Cassandra - de reincarnat la: 29/06/2005 07:31:40
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Cassandra,

Asta este unul dintre cele mai bune comentariile pe care le-am citit pina acum, pe acest site.

***Daca Dumnezeu a creat complet lumea cu toate vietuitoarele care populeaza pamintul in sase zile, inseamna ca tot el a creat in acest timp si bacteriile si virusii care produc bolile umane care au ca unic rezervor omul – exemplu lepra, febra tifoida, poliomielita, sifilisul si gonoreea. Pe cine a “inzestrat” Dzeu cu gonoree, sifilis etc. – pe Adam sau pe Eva? Sau pe amindoi?***

Totusi are citeva short-comings. Eu nu cred nici in creationism si nici in evolutie. However, specia umana ca si alte specii s-a transformat in decursul anilor datorita adaptarilor la mediu. Daca ne uitam la stramosul calului care nu era mai mare decit un ciine... si astazi?...
Anyway, nu vreau sa intru in detalii.
Totusi fenomene de evolutie/tranfsormare se petrec si acum. Virusurile si bacteriile apar prin transformari ale materiei organice. Dar aceste transformari nu pot fi folosite ca dovezi pentru sustinerea Teoriei Evolutioniste la fel cum este greu de sustinut si Teoria Creationista.
Deci unde este adevarul?
Ce-a aparut mai intii, oul sau gaina?... hahaha

Si uite-asa sint eu,

So Happy

P.S.
***Pe cine a “inzestrat” Dzeu cu gonoree, sifilis etc. – pe Adam sau pe Eva? Sau pe amindoi?***

Hahaha... s-ar putea ca "sarpele ispitei" sa-l fi muscat pe unul dintre ei si sa fi pacatuit ca alte vietuitoare existente la acel timp... poate asa a aparut zoofilia... :-))))))))))))
#57149 (raspuns la: #56964) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
horia, - de gigi2005 la: 06/08/2005 23:19:48
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
Sa citesti mai departe si iti voi spune ce e rau in casa si ce e bun...

Sa ai grija de randunici iar sarpele casei ai grija sa nu-l vezi... Urmeaza sfatul batranesc si inchina-te de-l vezi.

Referitor la prima afirmatie a ta, ai steaua ta norocoasa, don't push it! De vei incepe sa ai ghinion atunci mai vorbim...
O sa-mi aduc cartile de Tarot si o sa-ti ghicesc sa-ti spun de ce sa te feresti... De o sa ma pot concentra ca esti departe...Atunci o sa-ti spun ca sa te concentrezi si tu!
#63772 (raspuns la: #63769) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din categoria "Fereste-ma doa - de Honey in the Sunshine la: 16/08/2005 02:47:53
(la: "Academia Cafeavencu")
Din categoria "Fereste-ma doamne de antisemitism ca de xenofobie ma feresc singur!" :

"Evreii de origine romana s-au aruncat la jefuit si inselat, au adus companii de asigurari si banci care au fugit cu banii."

Sursa : http://www.cafeneaua.com/node/view/3984#44221
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.
posibil ca Eva lui Adam sa fi muscat de fapt ...banana? ;) - de cico la: 01/09/2005 03:59:54
(la: "Academia Cafeavencu")
Alta "speculatie" asupra muscarii biblice din fructul cunoasterii:

Este o metafora. Eu cred ca au muscat din fructul "cunoasterii", care i-a alungat pe oameni din paradisul celor saraci cu duhul.

Marul este doar o reprezentare plastica a acestui fruct care a generat acest cliseu. Daca maestrii pictori italieni stiau despre banana ori ananas, poate alegeau unul din aceste fructe.

-------------------------------------
comentariul http://www.cafeneaua.com/node/view/787#25252
"Fereste-ma de prieteni, ca d - de latu la: 16/10/2005 21:30:59
(la: Prietenia =cea mai mare minciuna)
"Fereste-ma de prieteni, ca de dusmani ma feresc eu singur..".

Prietenia nu este o minciuna. Prietenia este un ideal. Iar un ideal este un tel...

Prietenia este atributul unei clipe.
Clipa urmatoare ar putea sta sub influenta nefasta a unui gand, al unui reflex, al unei noi situatii. Si sub influenta tariei de caracter al unuia dintre prieteni.
Dar schimbarile clipei urmatoare trec neobservate de o atentie invaluita inca in caldura usurarii clipei de dinainte...

Prietenii ca cele descrise de Dumas si altii sunt rare. Dar exista.
Si de aceea eu cred in prietenie... Prietenia care sta la temelia casniciei mele. Prietenia cu singurul meu prieten.

Si mai cred ca in postul tau - evil13dark - sta si raspunsul la interbarea nepusa: "Cum sa mai cred in oameni?".
Exista amici si prieteni. Cu cat mai putini prieteni ai, cu atat posibilitatea unei deceptii este mai mica.
Amicii sunt pentru atmosfera. Prietenii sunt pentru inima...

Cineva - undeva pe sit - a scris (citat din memorie): "In ultima instanta suntem singuri...".

Cei mai multi dintre noi da.
Cativa au noroc.
Dar a pausaliza nu aduce - cred eu - nimic...

ps: Chiar daca suna altfel, am scris doar din experienta mea, fara intentia de a da sfaturi.
Iti respect durerea. Lasa ceva iarba sa creasca. Timpul vindeca multe rani, chiar daca cicatricile nu dispar niciodata...
varianta aia intre sarpe si p - de Honey in the Sunshine la: 26/10/2005 22:29:16
(la: Bunul simt si bunul gust)
varianta aia intre sarpe si peste in italiana e anguila, daca vorbim despre aceeasi chestie.Foarte buna, oricum eu sunt mare amatoare de peste in general.
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture
#81738 (raspuns la: #81734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Buna!Stii cum se spune:ferest - de carmen-iuliana la: 23/11/2005 00:56:13
(la: Te caut)
Buna!Stii cum se spune:fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc eu!Depinde ce fel de prieteni iti doresti!...
Primul pacat al omenirii=paca - de Maria Palaria la: 02/12/2005 18:52:55
(la: Pacatele Evei - pleonasm?)
Primul pacat al omenirii=pacatul Evei (a papat marul), de fapt a muscat din el. Si pentru ea, tot primul pacat este. Sunt alungati din Rai, si-si vad de viatza, cu si fara pacate, in continuare.

Putea fii Adam curios, si venea sarpele la el, papa el marul si nu mai dadea nimeni vina pe Eva.

Am putea face o asociere pacat=Eva, deoarece primul pacat al omenirii ii apartine ei. De aici si ideea de pleonasm. Nimeni nu a vrut sa se ia de urmasele si si nici pe departe sa-i ridice in slavi pe urmasii lui.

Ne cerem scuze pentru neintelegere si va multumim ca ne-atzi citit explicatiile.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...