comentarii

cine a fost cu violeta iancu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
despre etimologia numelor... - de gigi2005 la: 17/01/2006 11:24:46
(la: Cele mai minunate nume proprii)
ADELA [germana] adal = nobil
ADINA [ebraica]= delicat, subtire.
ADRIAN Provine din Hadrianus = din Hadria, oras din Nordul Italiei.
ALEXANDRU [greaca] Alexandros = aparatorul; alexein = a apara, a veni in ajutor.
ALINA [araba]= nobil
AMALIA [germana] amal = munca
ANA [ebraica] channah = favoare, mila
ANDREI [greaca] provine din Andreas, aner = al omului
ANDROMEDA [greaca]= a te gandi la un om
ANEMONA [greaca] anemos = vant
ANGELA [greaca] angelos = mesager
ANTON/ANTONELA [greaca] anthos = floare
CAROL/CAROLINA [germana]= om; [engleza] colind
CAZIMIR [slava] a distruge pacea; kazic = a distruge + mir = pace
CASANDRA [greaca] kekasmai = a straluci + aner = om
CASIAN/CASIANA [latina] cassus = gol
CECILIA [latina] caecus = orb
CEZAR / CEZARA / CEZARINA [latina] caesaries = pletos
CRISTIAN/CRISTINA [latina]= crestin
CLARA [latina] clarus = clar, luminos
CLAUDIU [latina] claudus = schiop
CLEOPATRA [greaca] Gloria tatalui; kleos = glorie + patros = al tatalui
CONSTANTIN / CONSTANTINA / CONSTANTA [latina] Constans = constant, stabil
CORINA [greaca] kore = fecioara
CORNEL / CORNELIA [latina] cornu = corn
COSMA / COSMIN / COSMINA [greaca] kosmos = ordine, decenta
DAMIAN [greaca] daman = a domestici
DANIEL / DANIELA [ebraica]= El a judecat, Dumnezeu este judecatorul meu
DESPINA [greaca]= amanta, iubita
DIANA dues = divin, ceresc
DRAGOMIR [slava] = valoros si pasnic; dorogo = valoros, de pret + mir = pace
DRAGOS Varianta a numelui Dragomir
DUMITRU [greaca] pamantul mama; de = pamant + meter = mama
ECATERINA [greaca] katharos = pur; hekateros = amandoi sau de la numele zeitei Hecate
EDITH [nordic]= dar scump
ELEONORA [germana] = Varianta a numelui Elena; [greaca] lumina
ELENA [greaca] helene = torta, foc sau selene = luna
ELISABETA [ebraica] Elisheba = Dumnezeu in juramantul meu
ELVIRA [germana] Totul e adevarat; al = tot + wer = adevarat
EMANUEL [ebraica]= Dumnezeu este cu noi
EMIL / EMILIA / EMILIAN [latina] aemulus = rival
EMMA [germana] ermen = intreg, universal
ERIC / ERICA [norvegiana] ei = vesnic + rikr = conducator
ERNEST [germana] eornost = seriozitate, onestitate
EUGEN / EUGENIA [greaca] eugenes = bine nascut; eu - bun + genes = nascut
EUSEBIU [greaca] eusebes = pios
FLORENTA / FLORENTIN / FLORENTINA [latina] florens = prosper, infloritor
FLORIAN / FLORIN [latina] flos = floare
GABRIEL / GABRIELA [ebraica] Gabriyel = omul puternic al lui Dumnezeu
GEORGE [greaca] georgos = fermier, lucrator al pamantului; ge = pamant + ergon = munca
GERALD [germana] stapanul sulitelor; ger = sulita + wald = putere
GERARD [germana] ger = sulita + hard = puternic, curajos
GILBERT [germana] garantie straluciuta; gisel = garantie, angajament + beraht = luminos
GILDA [germana] gild = sacrificiu
GRATIAN [latina] gratus = gratie
GRIGORE [greaca] gregoros = atent
HORATIU [latina] hora = ora
IACOB [ebraica] Ya'aqob - inlocuitor
IANCU [romana] Varianta a numelui Ion
IDA [germana] id = munca, lucru
ILEANA [romana] Varianta a numelui Elena
ILIE / ILINCA [ebraica] Eliyahu = Dumnezeul meu este Yahweh
INGRID [norvegiana] Ing este frumoasa (Ing era numele unei zeitati nordice)
IOACHIM [ebraica] stabilit de Dumnezeu
IOLANDA [franceza] Violante = violet
ION /IOAN / IOANA [ebraica] Yochanan = Dumnezeu este milos
IOSIF [ebraica] Cel care va adauga
IRIMIA - [ebraica] Yirmeyahu = Dumnezeu s-a ridicat
IRINA [greaca] eirene = pace
IRIS [greaca]= curcubeu
ISAC [ebraica] Yitschaq = cel care rade
ISABELA [ebraica] = fiica lui Baal. varianta a numelui Elisabeta
ISOLDA [galeza]= frumos
IULIA / IULIU / IULIAN / IULIANA / JULIETA [greaca] oulos = barbos
IUSTIN / IUSTINA [latina] just, drept
LETITIA [latina] bucurie, fericire
LIDIA [greaca] din Lidia, o regiune din Asia Mica
LILIANA [latina] lilium = crin
LINDA [spaniola] frumoasa
LIVIA [latina] liveo = a invidia sau lividus = invidios
LUBOMIR [slava] lub = dragoste + mir = pace
LUCA [greaca] Loukas = din Lucania, o regiune din Italia
LUCIA / LUCIAN [latina] lux = lumina
LUDOVIC [germana] Hludwig = luptator de seama; hlud = faima + wig - luptator
LUMINITA [romana] lumina
MAIA [latina] mare
MANOLE Varianta a numelui Emanuel
MANUEL / MANUELA Varianta a numelui Emanuel
MARC [latina] Mars = zeul Marte
MARCEL Varianta a numelui Marc
MARGARETA [greaca] margaritar, perla
MARIA / MARICA / MARITZA [ebraica] mare de amaraciune, [egipteana] iubit
MARIANA / MARIAN Combinatie intre Maria si Ana
MARILENA Combinatie intre Maria si Elena
MARIN [latina] marinus = al marii
MARIUS [latina] Mars = zeul Marte
MARTA [ebraica] stapana casei, doamna
MATEI [ebraica] Mattithyahu = dar de la Dumnezeu
MATILDA [germana] maht = pitere + hild = lupta
MAXIMILIAN [latina] maximus = cel mai mare
MEDEEA [greaca] a pondera sau istet
MELANIA [greaca] melaina = negru, intunecat
MIHAI / MIHAIL / MIHAELA [ebraica] Miyka'el = Cine este ca Dumnezeu?
MILENA [slava] mil = mila
MINERVA [latina] inteligenta
MIRABELA [latina] mirabilis = minunat
MIRANDA [latina] mirandus = minunat, admirabil
MIRCEA [slav] mir = pace
MIRELA [provensala] mirar = a admira
MONA / MONICA [latina] moneo = sfatuitor
NARCIS / NARCISA [greaca] narke = somn, amortit
NATALIA [latina] Natalia = Ziua de Craciun
NICOLAE [greaca] victoria poporului: nike = victorie + laos = popor
OANA - Varianta a numelui Ioana
OCTAVIAN [latina] al optulea
OLEG / OLGA [norvegiana] heilagr - prosper. Varianta ruseasca a numelui Helga
OLIMPIA [greaca] Olympus = muntele zeilor
OLIVER / OLIVIA [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina] oliva = maslin
ORESTE [greaca] orestais = muntean
OVIDIU [latina] ovis = oaie
PAUL [latina] paulus = mic, umil
PAVEL - Varianta slava a numelui Paul
PETRU / PETRONELA [greaca] petros = piatra
RADA, RADU, RADOVAN [slav] rad = fericit
RAISA [greaca] rhaion = mai relaxat; [idis] = trandafir
RAFAEL [ebraica] Repha'el = Dumnezeu a vindecat
RAYMOND [germana] Reginmund: ragin = sfat + mund = protector
RAZVAN - Varianta a numelui Radovan. Nume adus din India de catre tigani, insemnand "aducator de vesti bune". [rus] razvati = a cauta un sens, un inteles
ROBERT [germana] hrod = faima + beraht = stralucitor
RODICA [slav] rod = fertil, rodnic
ROGER [germana] hrod = faima + ger = sulita
ROXANA [persana] zori de zi
SEBASTIAN [latina] din Sebastia, un oras din Asia Mica; [greaca] sebastos = venerabil
SEPTIMIU [latina] al saptelea
SERAFINA [ebraica] seraphim - de foc
SERGIU [latin ] servitor
SILVESTRU [latina] padurean
SILVIA [latina] silva = lemn, padure
SIMION / SIMON / SIMONA [ebraica] Shim'on = a asculta
SOFIA [greaca] intelepciune
SOLOMON [ebraica] shalom = pace
SOFRONIE [greaca] sophron = auto-control
SORIN / SORINA [romana] soare. Nume tipic romanesc
SPIRIDON [latina] spiritus = spirit
STAMATE [greaca] stamato = a opri, stop
STAN / STANISLAV [slav] stan = guvernare, putere + slav = slava
STEFAN / STEFANIA [greaca] stephanos = coroana
STELA [romana] stea
STELIAN [greaca] stylos = stalp
TAMARA [ebraica] date din palma
TEODOR / TEODORA [greaca] Theodoros = dar de la Dumnezeu : theos = zeu + doron = dar
TEODOSIE [greaca] theos = zeu + dosis = daruit
TIBERIU / TIBOR [latina] de la Tibru, raul ce trece prin Roma
TOMA [ebraica] Te'oma = geaman
TUDOR [celtic] Teutorigos = conducatorul poporului
VADIM Varianta a numelui Vladimir
VALENTIN / VALENTINA [latina] valens = puternic, viguros
VALERIA / VALERIU / VALERIAN [latina] valere = a fi puternic
VASILE [greaca] basileus = rege
VERONICA [greaca] Pherenike = a aduce victoria: pherein = a aduce + nike = victorie; [latina] Vera icon = imagine reala
VICTOR [latina] victorie
VIOLA / VIOLETA [latina] violet
VIOREL / VIORICA [romana] de la numele florii viorea
VIRGIL Nume roman de familie
VIRGINIA [latina] virgo = virgina, fecioara
VIVIANA [latina] vivus = viu
VLAD [slav] volod = putere
VLADIMIR [slava] volod = a conduce, putere + mer = mare, faima sau mir = pace
ZAHARIA [ebraica] Zekaryah = Dumnezeu isi aminteste

#100755 (raspuns la: #100746) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe cine intereseaza - de Shtevia la: 19/06/2006 14:44:01
(la: ce semnificatie au numele noastre?)
o parte din semnificatii si o parte dintre nume:

1. ABEL [ebraica] hebel = respiratie
2. ADAM [ebraica] om; [asiriana] adamu = a face; [ebraica] adam = a fi rosu;
[ebraica] adamah = pamant.
3. ADELA [germana] adal = nobil
4. ADELAIDA [germana] Adalheidis: adal = nobil + heid = fel, tip.
5. ADELINA Varianta a numelui Adela.
6. ADINA [ebraica] delicat, subtire.
7. ADOLF [germana] Adalwolf = lup nobil
8. ADRIA Forma a numelui din Adriana
9. ADRIAN Provine din Hadrianus = din Hadria, oras din Nordul Italiei.
10. AGATA [greaca] agathos = bun
11. AGLAIA [greaca] splendoare, frumusete
12. AGNES [greaca] hagnos = cast
13. AGNETA Provine din numele Agnes.
14. AHMED [araba] de incredere
15. AIMĂE [franceza] iubit
16. ALAN [bretona] pietricica sau frumos
17. ALBERT [germana] Adalbrecht = nobilime stralucita
18. ALEXANDRU [greaca] Alexandros = aparatorul; alexein = a apara, a veni in
ajutor.
19. ALFONS [germana] gata de lupta
20. ALFRED [engleza veche] elf = spiridus + red = sfat
21. ALI [araba] sublim, elevat.
22. ALICE [franceza] Forma scurta a numelui Adelais, ce provine din
Adelaida. 23. ALIN [romana] Varianta romaneasca a lui Alan.
24. ALIN/ALINA [araba] nobil
25. AMALIA [germana] amal = munca
26. AMANDA [latina ] amando = indragit
27. AMBRA [araba] chihlimbar, auriu
28. AMELIA Forma a numelor Amalia sau Emilia
29. AMZA [araba] hamuza = puternic, sigur
30. ANA [ebraica] channah = favoare, mila
31. ANABELLA Combinatie a numelor Ana si Bella.
32. ANAMARIA Combinatie a numelor Ana si Maria.
33. ANASTASIE / ANASTASIA [greaca] anastasios = inviere
34. ANATOL [greaca] anatole = rasarit
35. ANCA [romana] Forma a numelui Ana
36. ANDRA Forma a numelui Andreea.
37. ANDREI [greaca] provine din Andreas, aner = al omului
38. ANDROMEDA [greaca] a te gandi la un om
39. ANEMONA [greaca] anemos = vant
40. ANETA Forma a numelui Ana
41. ANGELA [greaca] angelos = mesager
42. ANITA Forma a numelui Ana.
43. ANTON/ANTONELA [greaca] anthos = floare
44. ANTIGONA [greaca] anti = impotriva + gone = nastere
45. AFRODITA [greaca] aparut din spuma
46. APOLLO/APOLONIA [greaca] apelo = putere sau apollumi = a distruge
47. ARETA [greaca] arete = virtute
48. ARIADNA [greaca] cel mai sfant: ari = cel mai, adnos = sfant
49. ARINA Varianta ruseasca a numeui Irina.
50. ARISTIDE [greaca] cel mai bun fel: aristos = cel mai bun + eidos = fel
51. ARCADIE [greaca] arktos = urs
52. ARMAND [germana] on inarmat. Varianta franceza a numelui german Herman:
heri = arma + man = om
53. ARNOLD [germana] putere de vultur. Compus din elementele arn = vultur +
wald = putere
54. ARPAD [maghiara] samanta
55. ARTHUR [celtica] art = urs + viros = om
56. ASTRID [norvegiana] Varianta moderna a numelui Astrith: ass = zeu +
frġťr = frumos
57. ATANASIE [greaca] athanasios = nemuritor: a = negatie + thanatos =
moarte
58. ATENA [greaca] ather = ascutit + aine = rugaciune
59. ATTILA [gotic] atta = tata
60. AUGUST/AUGUSTIN [ latina] augere = a creste, mare, venerabil
61. AURA = aura (lumina distincta)
62. AUREL / AURELIAN [ latina ] aureus = aurit
63. AURORA [latina ] zori de zi
64. AVRAM [ebraica] hamon = tatal celor multi
Litera B
1. BALINT [maghiara] Varianta a numelui Valentin
2. BALTAZAR [feniciana] protejati-l pe rege
3. BAPTIST [greaca] baphein = a scufunda, botez
4. BARBARA [greaca] barbaros = strain
5. BARTHOLOMEU [ebraica] brazdat
6. BEATRICE Varianta numelui Beatrix
7. BEATRIX [latina ] calator
8. BENEDICT [latina ] binecuvantat
9. BERNARD [germana] bern = urs + hard = curajos, puternic
10. BERTA [germana] beraht = faimos, stralucit
11. BERTOLD [germana] inteleptul conducator; beraht = stralucit + wald =
putere
12. BIANCA [italiana] alb
13. BOGDAN [slava] dar de la Dumnezeu; bog = Dumnezeu + dan = dar
14. BORIS Forma scurta a numelui Borislav; [turca] scurt sau lup.
15. BRAD [engleza] board = larg, mare
16. BRIAN [celta] bruaich = deal sau bri = puternic
17. BRIGIT [irlandeza] inalta zeita
Litera C
1. CALISTRAT [greaca] armata frumoasa; kallos = frumos + stratos = armata
2. CARL/CARLA Varianta a numelui Carol
3. CATRINA Varianta a numelui Ecaterina
4. CAMELIA [latina ] enorias
5. CARINA [greaca] mic si drag
6. CARMEN [spaniola] carmen = cantec
7. CAROL/CAROLINA [germana] om; [engleza] colind
8. CAZIMIR [slava] a distruge pacea; kazic = a distruge + mir = pace
9. CASANDRA [greaca] kekasmai = a straluci + aner = om
10. CASIAN/CASIANA [latina ] cassus = gol
11. CATALIN/CATALINA Varianta a numelui Ecaterina
12. CECILIA [ latina] caecus = orb
13. CELESTINA [ latina ] calelestis = ceresc
14. CELINA Varianta a numelui Selena sau prescurtare de la Marcelina
15. CELINE Prescurtare a numelui Marcelina
16. CEZAR / CEZARA / CEZARINA [latina ] caesaries = pletos
17. CHRIS Prescurtare a numelui Cristopher sau Cristian
18. CRISTIAN/CRISTINA [ latina] crestin
19. CRISTOFER [greaca] Purtandu-l pe Hristos; Christos = Heistos + pherein =
a purta.
20. CIPRIAN [latina ] din Cipru
21. CLARA [latina ] clarus = clar, luminos
22. CLAUDIU [latina ] claudus = schiop
23. CLEMENT [latina ] Clemens = mila, compasiune
24. CLEOPATRA [greaca] Gloria tatalui; kleos = glorie + patros = al tatalui
25. CONSTANTIN / CONSTANTINA / CONSTANTA [ latina] Constans = constant,
stabil
26. CONSUELA [spaniola] consolare
27. CORA [greaca] Varianta a numelui Corina
28. CORINA [greaca] kore = fecioara
29. CORNEL / CORNELIA [latina ] cornu = corn
30. COSMA / COSMIN / COSMINA [greaca] kosmos = ordine, decenta
Litera D
1. DACIA / DACIANA [latina ] din Dacia
2. DAMIAN [greaca] daman = a domestici
3. DAN / DANA Prescurtare a numelui Daniel
4. DANIEL / DANIELA [ebraica] El a judecat, Dumnezeu este judecatorul meu
5. DAFNE [greaca] dafin, laur
6. DARIA Varianta din persana, DÄrayavahush: dÄraya = a poseda + vahu = bine
7. DAVID [ebraica] iubit, indragit
8. DELIA [greaca] din Delos , o insula greceasca
9. DELICIA [ latina] deliciae = deliciu, placere
10. DALILA [ebraic] delicat
11. DEMOSTENE [greaca] vigoarea poprului; demou = al poporului + sthenos =
vigoare, putere
12. DENIS Varianta a numelui Dionisie
13. DESDEMONA [greaca] dysdaimon = fara noroc
14. DESIDERIU [ latina] desiderium = a dori
15. DESPINA [greaca] amanta, iubita
16. DIANA dues = divin, ceresc
17. DINA [greaca] puternic
18. DITA [ceha] dar scump
19. DIONISIE [greaca] Dios = al lui Dumnezeu + Nysa = numele unui munte
20. DOINA [romana] cantec romanesc
21. DOMINIC / DOMNICA [ latina ] Dominicus = al domnului
22. DORA Prescurtare de la Teodora
23. DORIN / DORINA [greaca] doros = dar; [franceza] auriu
24. DOROTHEA [ latina] Dorotheos = darul lui Dumnezeul doron = dar + theos =
Dumnezeu
25. DORU/DOREL [romana] dor
26. DRAGAN Varianta a numelui Dragomir
27. DRAGOMIR [slava] valoros si pasnic; dorogo = valoros, de pret + mir =
pace
28. DRAGOS Varianta a numelui Dragomir
29. DUMITRU [greaca] pamantul mama; de = pamant + meter = mama
Litera E
1. ECATERINA [greaca] katharos = pur; hekateros = amandoi sau de la numele
zeitei Hecate
2. EDGAR [engleza] ead = bogat, bine cuvantat + gar = sulita
3. EDITH [nordic] dar scump
4. EDMOND [engleza] ead = bogat, binecuvantat + mund = protector
5. EDUARD [engleza] ead = bogat, binecuvantat + weard = garda, aparator
6. ELEONORA [germana] Varianta a numelui Elena; [greaca] lumina
7. ELENA [greaca] helene = torta, foc sau selene = luna
8. ELIANA [greaca] helios = soare
9. ELISABETA [ebraica] Elisheba = Dumnezeu in juramantul meu
10. ELIZA - Varianta a numelui Elisabeta
11. ELLA [germana] ali = altul
12. ELVIRA [germana] Totul e adevarat; al = tot + wer = adevarat
13. EMANUEL [ebraica] Dumnezeu este cu noi
14. EMERIC [germana] reguli de munca
15. EMIL / EMILIA / EMILIAN [ latina] aemulus = rival
16. EMMA [germana] ermen = intreg, universal
17. EMANOIL Varianta a numelui Emanuel
18. ERIC / ERICA [norvegiana] ei = vesnic + rikr = conducator
19. ERNEST [germana] eornost = seriozitate, onestitate
20. ESMERALDA [spaniola] smarald
21. ESTELA [franceza] stella = star
22. EUGEN / EUGENIA [greaca] eugenes = bine nascut; eu - bun + genes =
nascut
23. EUFROSINA [greaca] bucurie
24. EUSEBIU [greaca] eusebes = pios
25. EVE [ebraica] chavah = a respira sau chayah = a trai
26. EVELINA [ latina] avis - pasare
Litera F
1. FABIAN - [ latina] faba = fasole
2. FELIX / FELICIA [ latina] de succes, norocos
3. FERDINAND [germana] fardi = calatorie + nand = gata, pregatit
4. FILIP [greaca] philos = prieten + hippos = cal
5. FIONA [galeza] alb
6. FLAVIA / FLAVIUS / FLAVIAN [latina ] auriu sau blond; flavus = galben
7. FLORA / FLOAREA / FLORICA [ latina] flos = floare
8. FLORENTA / FLORENTIN / FLORENTINA [ latina] florens = prosper, infloritor
9. FLORIAN / FLORIN [latina ] flos = floare
10. FRANCISC [latina ] Franciscus = francez
11. FREDERIC / FREDERICA [germana] frid = pace + ric = conducator
Litera G
1. GABRIEL / GABRIELA [ebraica] Gabriyel = omul puternic al lui Dumnezeu
2. GÄŽSPÄŽR [maghiara] Provine de la numele rocii Jasp [persana] trezorier
3. GAVRIL - Varianta a numelui Gabriel
4. GENOVEVA [galeza] femeie din trib
5. GHENADIE - [greaca] gennadas = nobil, generos
6. GEORGE [greaca] georgos = fermier, lucrator al pamantului; ge = pamant +
ergon = munca
7. GERALD [germana] stapanul sulitelor; ger = sulita + wald = putere
8. GERARD [germana] ger = sulita + hard = puternic, curajos
9. GERTRUDE [germana] sulita puterii; ger = sulita + ?ru? = putere
10. GILBERT [germana] garantie straluciuta; gisel = garantie, angajament +
beraht = luminos
11. GILDA [germana] gild = sacrificiu
12. GIL [latina ] caprita
13. GINA Varianta a numelui Georgiana; [japoneza] argintiu
14. GIOCONDA [ latina] Jucunda = fericit
15. GISELLE [germana] garantie
16. GIULIA Varianta a numelui Iulia
17. GIUSEPPE - Varianta italiana a numelui Iacob
18. GLORIA [latina ] glorie
19. GORAN [slava] muntean
20. GRATIAN [ latina] gratus = gratie
21. GRIGORE [greaca] gregoros = atent
22. GRETA Varianta a numelui Margareta
23. GYULA [maghiara] Varianta a numelui Iuliu
24. GYURI [maghiara] Varianta a numelui Gheorghe
Litera H
1. HARALD [scandinava] Varianta a numelui Harold
2. HAROLD [engleza] conducatorul ostii; here = armata + weald "= conducator
3. HARIETA - Provine de la numele Henry
4. HASAN [araba] bun, frumos; hasuna = a fi bun
5. HECTOR [greaca] echein = a poseda, a avea
6. HEIDI Varianta elvetiana a numelui Adelaida
7. HELGA [norvegiana] heilagr = prosper, de succes
8. HELIODOR [greaca] Heliodoros = darul Soarelui
9. HELMUT [germana] helm = casca + muot = minte
10. HENRY [germana] Heimerich = stapanul casei; heim = casa + ric = putere
11. HERBERT [germana] heri = armata + beraht = stralucit
12. HERMES [greaca] stalpi de piatra
13. HILDEGARD [germana] hild = lupta + gard = incercuire
14. HORATIU [latina ] hora = ora
15. HORTENSIA [latina ] hortus = gradina
16. HUSSEIN - Varianta a numelui Hassan
Litera I
1. IACOB [ebraica] Ya'aqob - inlocuitor
2. IANCU [romana] Varianta a numelui Ion
3. IBOLYA [maghiara] violeta
4. IDA [germana] id = munca, lucru
5. IGNATIU [ latina] ignis - foc
6. ILDIKĂ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Hilda. [germana] hild =
lupta
7. ILEANA [romana] Varianta a numelui Elena
8. ILIE / ILINCA [ebraica] Eliyahu = Dumnezeul meu este Yahweh
9. ILONA [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Elena
10. IMRE [maghiara] Varianta magjiara a numelui Emeric
11. INGRID [norvegiana] Ing este frumoasa (Ing era numele unei zeitati
nordice)
12. INOCENTIU - [ latina] innocens = nevinovat
13. IOACHIM [ebraica] stabilit de Dumnezeu
14. IOLANDA [franceza] Violante = violet
15. ION /IOAN / IOANA [ebraica] Yochanan = Dumnezeu este milos
16. IOSIF [ebraica] Cel care va adauga
17. IRIMIA - [ebraica] Yirmeyahu = Dumnezeu s-a ridicat
18. IRINA [greaca] eirene = pace
19. IRIS [greaca] curcubeu
20. ISAC [ebraica] Yitschaq = cel care rade
21. ISABELA [ebraica] fiica lui Baal. varianta a numelui Elisabeta
22. ISOLDA [galeza] frumos
23. IUDITH [ebraica] Yehudit = femeie din Iudeea
24. IULIA / IULIU / IULIAN / IULIANA / JULIETA [greaca] oulos = barbos
25. IUSTIN / IUSTINA [latina ] just, drept
26. IVAN - Varianta slava a numelui Ion
Litera L
1. LADISLAU - Varianta a numelui Vladislav
2. LALA [slava] lalea
3. LARISA [greaca] lerisai = cetate, citadela
4. LÄŽSZLĂ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Vladislav
5. LAURA /LAURENTIU [ latina] Laurus = lauri
6. LENA - Varianta a numelui Elena
7. LEO [ latina] leu
8. LEON [greaca] leu
9. LEONARD [germana] leu curajos; leon = leu + hard = curajos
10. LEONIDA [greaca] leon = leu
11. LEONTIN / LEONTINA [latina ] Varianta a numelui Leo
12. LEOPOLD [germana] liut "= popor + bald = oindraznet
13. LETITIA [ latina] bucurie, fericire
14. LIDIA [greaca] din Lidia, o regiune din Asia Mica
15. LILIANA [ latina ] lilium = crin
16. LINDA [spaniola] frumoasa
17. LISA - Varianta a numelui Elisabeta
18. LIVIA [ latina] liveo = a invidia sau lividus = invidios
19. LOLITA [spaniola] varianta a numelui Lola
20. LORENA -Varianta a numelui Laura
21. LUBOMIR [slava] lub = dragoste + mir = pace
22. LUCA [greaca] Loukas = din Lucania, o regiune din Italia
23. LUCIA / LUCIAN [latina ] lux = lumina
24. LUDMILA [slava] in favoarea poporului; lud = popor + mil = mila, favoare
25. LUDOVIC [germana] Hludwig = luptator de seama; hlud = faima + wig -
luptator
26. LUMINITA [romana] lumina
Litera M
1. MACARIE [greaca] makaros = binecuvantat
2. MADALINA Varianta a numelui Magdalena
3. MAGDA Varianta a numelui Magdalena
4. MAGDALENA Din Magdala (un sat din Galileea)
5. MAHOMED [araba] hamida = a lauda
6. MAIA [latina ] mare
7. MANOLE Varianta a numelui Emanuel
8. MANUEL / MANUELA Varianta a numelui Emanuel
9. MARA [ebraica] amar; [maghiara] Varianta numelui Maria
10. MARC [latina ] Mars = zeul Marte
11. MARCEL Varianta a numelui Marc
12. MARGARETA [greaca] margaritar, perla
13. MARGO / MARGOT Varianta a numelui Margareta
14. MARIA / MARICA / MARITZA [ebraica] mare de amaraciune, [egipteana] iubit
15. MARIANA / MARIAN Combinatie intre Maria si Ana
16. MARILENA Combinatie intre Maria si Elena
17. MARIN [ latina] marinus = al marii
18. MARIUS [ latina] Mars = zeul Marte
19. MARLENE Combinatie intre Maria si Magdalena
20. MARTA [ebraica] stapana casei, doamna
21. MARTIN [latina ] Mars = zeul Marte
22. MATEI [ebraica] Mattithyahu = dar de la Dumnezeu
23. MATILDA [germana] maht = putere + hild = lupta
24. MAURA [galeza] mĂłr = mare; [ latina] brunet
25. MAX Prescurtare de la Maximilian
26. MAXIMILIAN [ latina] maximus = cel mai mare
27. MEDEEA [greaca] a pondera sau istet
28. MELANIA [greaca] melaina = negru, intunecat
29. MELISA [greaca] albina
30. MERCEDES [spaniola] compasiune, mila
31. MICA Prescurtare de la Mihaela
32. MIHAI / MIHAIL / MIHAELA [ebraica] Miyka'el = Cine este ca Dumnezeu?
33. MILENA [slava] mil = mila
34. MIMI Prescurtare de la Maria
35. MINERVA [latina ] inteligenta
36. MIRA [sanscrita] prosper; [ latina] myrra = mir
37. MIRABELA [ latina] mirabilis = minunat
38. MIRANDA [ latina] mirandus = minunat, admirabil
39. MIRCEA [slav] mir = pace
40. MIRELA [provensala] mirar = a admira
41. MIRIAM [ebraica] varianta a numelui Maria
42. MIROSLAV [slav] mir = pace + slav = slava, glorie
43. MONA / MONICA [ latina] moneo = sfatuitor
44. MOISE [egipteana] mes = fiu
45. MUSTAFA [araba] alesul
Litera N
1. NADIA - Varianta a numelui rusesc Nadejda = speranta; [araba] primul
2. NADINE - Varianta a numelui Nadia
3. NANA [japoneza] mar
4. NAOMI [ebraica] No'omi = neplacut
5. NAPOLEON [germana] Nibelungen = copiii cetii
6. NARCIS / NARCISA [greaca] narke = somn, amortit
7. NASTASIA - Varianta a numelui Anastasia
8. NATALIA [latina ] Natalia = Ziua de Craciun
9. NAZARIE [latin] Nazarius, = din Nazareth
10. NICOLAE [greaca] victoria poporului: nike = victorie + laos = popor
11. NICODIM [greaca] victoria poporului nike = victorie + demos = popor
12. NIKITA [ latina ] Aniketos = invincibil
13. NONA [latina ] Al noualea
14. NORA - Varianta a numelui Eleonora
Litera O
1. OANA - Varianta a numelui Ioana
2. OCTAVIAN [latina ] al optulea
3. ODETTE [germana] od = noroc, avere
4. OFELIA [greaca] ophelos = ajutor
5. OLEG / OLGA [norvegiana] heilagr - prosper. Varianta ruseasca a numelui
Helga
6. OLIMPIA [greaca] Olympus = muntele zeilor
7. OLIVER / OLIVIA [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina ] oliva
= maslin
8. ORESTE [greaca] orestais = muntean
9. ORLANDO - Varianta a numelui Roland
10. OSCAR [galeza] os = cerb + cara = iubit lover; [engleza veche] os = bun
+ gar = sulita
11. OTTO [germana] od = noroc, avere
12. OVIDIU [latina ] ovis = oaie
Litera P
1. PAMELA [greaca] o dulceata; pan = tot + meli = miere
2. PARTENIE [greaca] parthenos = fecioara
3. PASCAL [latina ] Pascha = Paste
4. PATRICIA / PATRICIU / PATRICK [ latina] Patricius = nobil, aristocrat
5. PAUL [ latina] paulus = mic, umil
6. PAVEL - Varianta slava a numelui Paul
7. PEPE - Prescurtare spaniola a numelui Iosif
8. PETRU / PETRONELA [greaca] petros = piatra
9. POLIXENIA [greaca] polloi = multi + xenoi = straini
Litera R
1. RADA, RADU, RADOVAN [slav] rad = fericit
2. RADOMIL [slav] rad = fericit + mil = mila
3. RADOSLAV [slav] rad = fericit + slav = slava, glorie
4. RAISA [greaca] rhaion = mai relaxat; [idis] = trandafir
5. RAMON / RAMONA - Varianta catalana a nunelui Raymond
6. RANDOLF [germana] rand = muchie + wulf = lup
7. RAFAEL [ebraica] Repha'el = Dumnezeu a vindecat
8. RAUL - Varianta spaniola a numelui Randolf
9. RAYMOND [germana] Reginmund: ragin = sfat + mund = protector
10. RAZVAN - Varianta a numelui Radovan. Nume adus din India de catre
tigani, insemnand "aducator de vesti bune". [rus] razvati = a cauta un sens,
un inteles
11. RENATA [latina ] renascut
12. RENĂ - Varianta franceza a numelui Renata
13. REYNOLD [germana] Reginold; ragin = sfat + wald "= putere
14. RICHARD [germana] ric = putere + hard = curajos
15. ROBERT [germana] hrod = faima + beraht = stralucitor
16. ROBIN - Varianta a numelui Robert
17. RODICA [slav] rod = fertil, rodnic
18. ROGER [germana] hrod = faima + ger = sulita
19. ROLAND [germana] hrod = faima + land = pamant
20. ROMEO [ latina ] trecator prin Roma
21. ROSA [latina ] trandafir
22. ROSALIA [latina ] trandafir
23. ROSALINDA [germana] hros = cal + linde = bland; [latina ] trandafir
frumos
24. ROXANA [persana] zori de zi
25. RUDOLF [germania] hrod = faima + wulf = lup
26. RUPERT - Varianta a numelui Robert
27. RUXANDRA - Varianta a numelui Roxana
Litera S
1. SABINA [ latina] locuitoare a unei regiuni centrale din Italia
2. SABRINA [galeza] Severn - rau din tara Galilor
3. SALOMEA [ebraica] shalom = pace
4. SAMANTA - Varianta a nunelui Samuel; [ebraica] ascultator
5. SAMSON [ebraica] Shimshon = soare
6. SAMUEL [ebraica] Shemu'el = numele lui Dumnzeu sau "Dumnezeu a auzit" 7.
SANDA / SANDRA / SANDU / SASHA - Prescurtare de la Alexandra/Alexandru
8. SAUL [ebraica] Sha'ul = cerut, solicitat
9. SEBASTIAN [latina ] din Sebastia, un oras din Asia Mica; [greaca]
sebastos = venerabil
10. SELENA [greaca] Luna
11. SEPTIMIU [ latina] al saptelea
12. SERAFINA [ebraica] seraphim - de foc
13. SERENA [latina ] senin, linistit
14. SERGIU [latin ] servitor
15. SEVER / SEVERIN [latina ] dur, autoritar
16. SIDONIA [ latina] din Sidon, un oras fenician
17. SIGISMUND / SIGMUND [germana] sige = victorie mund = protector
18. SILVESTRU [latina ] padurean
19. SILVIA [ latina] silva = lemn, padure
20. SIMION / SIMON / SIMONA [ebraica] Shim'on = a asculta
21. SMARANDA [romÄna] = privine de la "smarald"
22. SOFIA [greaca] intelepciune
23. SOLOMON [ebraica] shalom = pace
24. SONIA - Varianta a numelui Sofia
25. SOFRONIE [greaca] sophron = auto-control
26. SORIN / SORINA [romana] soare. Nume tipic romanesc
27. SOREL [germana] acru
28. SPIRIDON [latina ] spiritus = spirit
29. STAMATE [greaca] stamato = a opri, stop
30. STAN / STANISLAV [slav] stan = guvernare, putere + slav = slava
31. STEFAN / STEFANIA [greaca] stephanos = coroana
32. STELA [romana] stea
33. STELIAN [greaca] stylos = stalp
34. SUZANA [ebraica] shushan = crin, trandafir
35. SVETLANA [slav] svet = lumina
Litera T
1. TAMARA [ebraica] date din palma
2. TEMISTOCLE [greaca] themistokles = gloria legii: themistos = al legii +
kleos = putere, glorie
3. TEODOR / TEODORA [greaca] Theodoros = dar de la Dumnezeu : theos = zeu +
doron = dar
4. TEOFIL [greaca] prieten al lui Dumnezeu; theos = Dumnezeu + philos =
prieten
5. TEREZA/TEREZIA [greaca] theros = vara sau therizein = a strange roadele
6. TEODOSIE [greaca] theos = zeu + dosis = daruit
7. TIBERIU / TIBOR [ latina] de la Tibru, raul ce trece prin Roma
8. TIMOTEI [greaca] timan = a onora + theos = Dumnezeu
9. TITUS [latina ] titulus = titlu de onoare
10. TITZIAN / TITZIANA - Varianta a numelui Titus
11. TOMA [ebraica] Te'oma = geaman
12. TRISTAN [celtic] Drystan: drest = rascoala, tumult; [ latina] tristus =
trist
13. TUDOR [celtic] Teutorigos = conducatorul poporului
Litera V
1. VADIM Varianta a numelui Vladimir
2. VALENTIN / VALENTINA [ latina] valens = puternic, viguros
3. VALERIA / VALERIU / VALERIAN [ latina] valere = a fi puternic
4. VALTER [germana] wald = conducator + heri = armata
5. VANDA [slav] calatorie
6. VARVARA Varianta a numelui Barbara
7. VASILE [greaca] basileus = rege
8. VERA [rusa] credinta [ latina] verus = adevar
9. VERONA Numele unui oras din Italiua
10. VERONICA [greaca] Pherenike = a aduce victoria: pherein = a aduce + nike
= victorie; [ latina ] Vera icon = imagine reala
11. VESPASIAN [latina ] vesper = vest sau seara vespa = viespe
12. VICTOR [latina ] victorie
13. VINCENT [ latina ] vincere = a cuceri
14. VIOLA / VIOLETA [ latina] violet
15. VIOREL / VIORICA [romana] de la numele florii viorea
16. VIRGIL Nume roman de familie
17. VIRGINIA [latina ] virgo = virgina, fecioara
18. VITALIE [latina ] vitalis = vital, al vietii
19. VIVIANA [latina ] vivus = viu
20. VLAD [slav] volod = putere
21. VLADIMIR [slava] volod = a conduce, putere + mer = mare, faima sau mir =
pace
Literele X W Y Z
1. XENIA [greaca] ospitalitate
2. WILHELM / WILLIAM [germana] wil = vointa, dorinta + helm = protectie
3. WOLFGANG [germana] wulf = lup + gang = cale
4. YURI Varianta ruseasca a numelui George
5. YVONNE [germana] arc
6. ZAHARIA [ebraica] Zekaryah = Dumnezeu isi aminteste
7. ZAMFIRA/ZAMFIR [romÄna] = provine de la forma romaneasca a pietrei safir
(zamfir)
8. ZENOVIA [greaca] Viata lu Dumnezeu: Zeno = dumnezeu + bios = viata
9. ZINAIDA [greaca] Zenais = derivat din Zeus = Dumnezeu
10. ZOE [greaca] viata
11. ZOLTÄŽN [greaca] provine din zoe = viata; [turca] sultan
au inflorit castanii violeti - de Intruder la: 22/08/2006 10:30:57
(la: da la iubitul meu...care nu ma mai vrea)
au inflorit castanii violeti
nu te-au gasit si au plecat pletosi aseara.
vino la mine si-am sa te rog pe tine
sa ai rabdare, maaare rabdare
sa pot si-a doua oara...

cu scuzele de rigoare,
Intruder.
______________________________________
semper idem
Litera I - de Areal la: 28/04/2008 15:00:27
(la: prenumele si personalitatea)
IACOB [ebraica] Ya'aqob - inlocuitor
IANCU [romana] Varianta a numelui Ion
IBOLYA [maghiara] violeta
IDA [germana] id = munca, lucru
IGNATIU [latina] ignis - foc
ILDIKÓ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Hilda. [germana] hild = lupta
ILEANA [romana] Varianta a numelui Elena
ILIE / ILINCA [ebraica] Eliyahu = Dumnezeul meu este Yahweh
ILONA [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Elena
IMRE [maghiara] Varianta magjiara a numelui Emeric
INGRID [norvegiana] Ing este frumoasa (Ing era numele unei zeitati nordice)
INOCENTIU - [latina] innocens = nevinovat
IOACHIM [ebraica] stabilit de Dumnezeu
IOLANDA [franceza] Violante = violet
ION /IOAN / IOANA [ebraica] Yochanan = Dumnezeu este milos
IOSIF [ebraica] Cel care va adauga
IRIMIA - [ebraica] Yirmeyahu = Dumnezeu s-a ridicat
IRINA [greaca] eirene = pace
IRIS [greaca] curcubeu
ISAC [ebraica] Yitschaq = cel care rade
ISABELA [ebraica] fiica lui Baal. varianta a numelui Elisabeta
ISOLDA [galeza] frumos
IUDITH [ebraica] Yehudit = femeie din Iudeea
IULIA / IULIU / IULIAN / IULIANA / JULIETA [greaca] oulos = barbos
IUSTIN / IUSTINA [latina] just, drept
IVAN - Varianta slava a numelui Ion

Fauna Violeta - de Intruder la: 14/05/2008 09:24:06
(la: Te uită cum plouă, Bacovia )
violete lebadutze
pe la cluburi se aduna
sa soarba din cafelutze
cum e la laguna.

doar ratzushtele suspina
pe cand cioara chiraie
mor lalelele-n gradina
moare paru-n vie.

trece-n goana pitigoiul
intre trestii sa se-mbete
are sticla, are tzoiul
plus vreo doua fete.

peste-a noptii buluceala
se ridica luna plina
matza linge chiar din oala
lapte cu smantana.

somnoroase pasarici
stau culcate-n praf
au baut rom de urzici
si scriu agramat.

hallelluiahj
#310425 (raspuns la: #310330) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vecinei, semnul violet.... - de prinparc la: 31/05/2008 15:37:22
(la: Un alt amurg, o altă toamnă violetă...)
Vecinei, semnul violet
îi aminteşte iar, poete,
de mâna ta trecând discret
pe fel de fel de siluete
suave, blonde, care-ncet
în poante dispăreau, pe rând
când, plictisit, spuneai, "Fă, jet!
Nu faci zacuscă! Şi-s flămând!"
Dar a venit cu negre plete
una, aşa, mai de departe.
Te-ai scărpinat în cap, poete,
blajin: "Pe asta o-nvăţ carte.
Îmi faci pârjoale?" Tipa: "Niet!"
"Ce chinezoaică! Sting lumina..?"
Dar cum se întâmpla pe net
plecaşi în grabă la vecina...
deci, anisia...atansion! - de Intruder la: 22/12/2008 11:25:58
(la: Nepoveste de iarna, cu mere (2) )
a fost odata ca odata un ursulet pe nume Viorel si era insurat cu Zamfira. de fapt, era maritat.
Zamfira avea blana castanie si Viorel o avea mai pamantie.
nu aveau copii pentru ca Viorel facuse urticarie cand era mic.
cand au implinit 6 ani de casnicie, au plecat in Brasov.
Viorel a dus-o pe Zamfirica la tomberonul nr. 22, strada Jepilor, cartierul Racadau.
au mancat ei o ciozvarta de pui tranchilizat, 2 felii de castravete pasteurizat, 4 portii de cascaval traumatizat si au golit niste pet-uri cu bere Ciucas.
dupa ce s-au saturat, au luat cu ei in buzunarul de la shpilhozen niste curmale sintetice si o mana (o laba) de mandarine cioflocite...dar zemoase!
in fine, cand sa plece, au uitat unde isi parcasera sania.
dupa 2 ore de cautari, si-au gasit sania...era pe o strada laturalnica, alaturi de saniile altor ursi.
au demarat in tromba si s-au dus, sus-sus-la-munte-sus...unde sta si Iancu, la un etaj mai jos.

si-am incalecat pe-un urs violet,
ca piticu' pe triciclet.
si-am incalecat pe-o zana
sa am pe-o saptamana.
si-am incalecat pe-un cocos rosu,
si ti-am spus povestea lu' mosu'.

foaie verde de marar,
fa-ma mama marinar. :))))))))))))))))
#376156 (raspuns la: #376136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un alt amurg,o alta toamna violeta...-Intruder - de INSULA ALTUIA la: 12/10/2009 13:07:04 Modificat la: 12/10/2009 13:11:20
(la: și iar e toamnă...)
amurg de toamna violet
pandesc pe strada, siluete
femeile se duc si trec
si nimeni nu sta sa ma-ntrebe

daca sunt viu, daca-s profet
sau daca am ceva de gand
amurg de toamna violet
ca masa celui mai flamand.

de-un voievod cu negre plete
citeam odata, dintr-o carte
cu violet sa scriu pe ziduri
sa schimb din temelii, cetatea.

amurg de toamna, violet
in spectru mi s-a stins lumina
ne imbatam voios, cu vodca
eu cu Nadejda mea, de mana
Răspuns la Mioriţa violet - de vasile anton la: 21/01/2010 13:50:31
(la: Vrăjeală politică)
Frumoasă-i Mioriţa violet,
Citind-o, m-a făcut băiat deştept.
Şi-am înţeles că Geoană, bre , tataie,
A făcut-o iar de oaie!...
Dar şi Băsel, cu flăcări şi cravate violet
Cu energii şi vrăji l-a tras în piept
C-aşa-i stă bine, unuia, ca el
Să pară mare, când e mititel.
#518371 (raspuns la: #518292) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Violetul simbol al iubirii neimpartasite - de PROUDFRECKLED la: 07/08/2010 15:35:13 Modificat la: 07/08/2010 15:36:26
(la: ....)
multumesc pentru pareri!!!
am sa scriu aici una dintre compuneri,care imi place foarte mult si am sa ma si pregatesc pentru eventualele critici...inainte de a incepe s'o postez aici,vreau sa mentionez ca m'am informat inainte, pentru a cunoaste anumite simboluri.

Violetul simbol al iubirii neimpartasite

Violetul este culoarea alcatuita din rosu si albastru,ce reprezinta echilibrul dintre pamant si cer,trecerea de la viata la moarte,transformarea caldurii si a dragostei in raceala si suferinta.
Precum rosul s'a transformat in violet,datorita omogenizarii lui cu albastrul putin cate putin,asa si iubirea mea a devenit dintr'un rosu puternic,aprins,care parea ca arde, intr'un violet sobru.In aceasta iubire incep sa patrunda incet-incet tristetea,nesiguranta,infindelitatea, simbolurile albastrului,transformandu'mi iubirea intr'una violeta,in care sentimentele lui oscilau ca pendulul unui ceasornic, cand la mine,cand la ea,iar sentimentele mele fiind precum un tren ce ajunge in multe gari si stationeaza pentru un timp,apoi incercan sa ajunga totusi la destinatie,sentimente presarate pe parcurs cu durere si melancolie.
In Extremul Orient transformarea de la rosu la violet simboliza trecerea de la activ la pasiv,asa si iubirea puternica,frumoasa,a devenit una pasiva,tragica,in care au ramas sentimente de regret si dor.Violetul exprima culoarea doliului,a semi-doliului,semi-doliu ce si'a pus amprenta pe jumatate de inima,cealalta parte incercand sa mearga mai departe,sa se urce in alt vagon pentru a ajunge la destinatie,la fericire,iar partea indoliata purtand vie amintirea trecutului,a clipelor de fericire,ce suspina si nu trec peste acele momente.


pai sa ne jucam, daca asa vrei!:)
am scris "lautari" Alice... - de sanjuro la: 17/10/2003 05:47:17
(la: Prietenia si prietenii)
...ca Bazarca erau un lautar celebru pe vremuri, prin Valea Calugareasca.
Ionel Fernic a scris celebra romanta: "Iubesc femeia" pe drumul de intoarcere de la Ceptura la Ploiesti, intr-o dimineata de toamna tarzie...Ehei ce vremuri! Era o carciuma de-i spunea "Pisica Alba", cu clienti de soi, unde stateau birjele una dupa alta in sir lung, pentru ca atunci cand carciumarul da cep la butoi nou, isi anunta clientii din vreme. Si cheful dura zile-n sir. Cand se spargea cheful, lautarii mergeau inainte, cantand inghesuiti in prima birja, si celelalte birje ii urmau prin centrul orasului. Erau negustori de petrol, de carbune si stofe, care aduceau bani buni urbei lu' Nea Iancu. "Dusmani" in afaceri, dar prieteni la chefuri, vezi bine!
Asa imi povestea bunicul, Dumnezeu sa-l odihneasca.

sanjuro
#1531 (raspuns la: #1521) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sb-agenda politica - de valentinb la: 27/10/2003 08:58:31
(la: De ce evreii au fost "persecutati" tot timpul???)
mda...vorba lu nenea iancu..."da io cu cine votez"...stii care e beleaua...ca noi sintem si ne si lasam...niste pioni...daca nu votezi...vin desteptii si-ti zic...fiecare vot conteaza...no vote al tau la da avantaj celorlalti....etc
si atunci domnii politicieni inventeaza scape goat....evreii, ungurii,armenii,arabii,valonii,bastii...etc...si cine n-are minte ii urmeaza si ii crede
#2262 (raspuns la: #2241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
AVRAM IANCU - de Catalina Bader la: 08/11/2003 04:32:23
(la: ROMANIA)
tatucul IOBAGILOR
#3676 (raspuns la: #3670) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
MUNTII NOSTRI AUR POARTA,, NOI CERSIM DIN POARTA-N POARTA - de Catalina Bader la: 08/11/2003 07:58:29
(la: ROMANIA)
CARPATII
lant format de univers pentru a ne proteja pe noi ca popor

noi nu am avut nevoie de marele zid chinezesc.
nici de zidul rusinii.
pavaza ne-a fost natura si intelepciunea strabunicilor nostri.

Fagaras - cetatea de rezistenta a romanilor dupa al doilea razboi mondial.
Locul in care s-au jertfit romani care au crezut in ideal.

Bucegi - unde crucea ne aminteste de mostenirea noastra spirituala pastrata cu atata greutate de stramosii nostri.
zamolxe, sa stii ca noi nu ne-am uitat credinta.

Ciucas - unic in peisajul romanesc

Raraul -fruntea moldovei

Apuseni - cetatea motilor - avram iancu -sa-ti dea dumnezeu odihna
atunci cand visul tau despre natiunea romana va prinde contur.

Retezat - minunea noastra, locul in care trebuie cu totii sa ajungem pentru a intelege maretia naturii, conservata intr-un parc national
locul in care ne putem regasi pe noi insine.
#3731 (raspuns la: #3730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Imaginea Romaniei in Italia - de SB_one la: 12/11/2003 15:21:52
(la: Romani in strainatate)
Imaginea Romaniei in Italia
Incursiune in Salasul Negru al tiganilor care au speriat Milano

De patru luni, imaginea Romaniei inseamna, la Milano, 600 de laieti. Instalata in zona zero a metropolei italiene, tigania a inconjurat cu munti de gunoaie si rahat cladiri-simbol ale orasului, ambasade si luxoase sedii de banci. La cateva strazi de Domul lui Michelangelo, "ai nostri" cersesc, fura si talharesc in amiaza mare. La periferie, invazia altor 400 de tigani din Romania a scazut preturile. Un BMW praduit peste noapte se vinde cu 500 de euro."Grande Centrale" este un loc in care milanezii calca cu frica. In fata
garii, laietii si spoitorii din Oltenia stau cu zecile, in asteptarea grupurilor de turisti, pe care ii fura pe fata. De aici, nimeresti tigania dupa miros. Pe o distanta de 500 de metri, tiganii si-au insemnat drumul spre casa: pete de urina pe trotuare si zidurile cladirilor, cabinele telefonice transformate in latrine. Brusc, dai peste salasul negru. Este un bloc cu trei etaje, ridicat in marginea selectului cartier Mellchiore Gioia. Curtea interioara e pavata cu piese din motoare ciordite, iar potecile spre intrari sunt flancate cu televizoare si aparatura video stivuita precum caramizile. Pe trepte, talpile
se lipesc de o clisa maronie. Puradei in pielea goala mananca de pe jos. Duhneste a hoit si dejectii. In fiecare odaie, sapte-opt insi dorm in paturi pline de paduchi, cu DVD-ul la cap si camera Sony la picioare. Peretii sparti sunt capitonati cu mormane de blugi noi si piramide de Panasoanice in tipla. O zi normala din viata satrei In fiecare dimineata, salasul negru se pregateste de munca. In coltul blocului, cersetorii isi sucesc mainile si isi impart carjele. Femeile isi palmuiesc copiii, ca sa dea bine la americanii milosi
de pe Via Galvani. Manglitorii ies in gasca cu ochii dupa turisti sau masini fara antifurtul pe volan. In fata blocului raman patronii si limuzinele lor. Stabul este unul, Dorel Spoitoru din Craiova, care face legea impreuna cu locotenentii. La doua nopti, Mannix – mana dreapta a laietului - intrerupe lumina, iar fiecare familie trebuie sa plateasca 10 euro. Sefii coordoneaza prin statii ciordelile de masini. Joi seara au ratat o manevra cu un Fiat Punto. Cei doi spoitori care o furasera n-au mai nimerit sediul salasului, au derapat si au facut praf alte patru masini. Ciorditorii au disparut in tiganie, acolo unde politia nu a avut curajul sa intre. Salasul negru a scapat de multe ori de raziile politiei. Cand au vrut sa intre in forta, carabinierii s-au trezit cu laietii
pe acoperisul ruinei, amenintand ca isi vor da foc la copii. Numai ca puradeii stropiti cu benzina erau de fapt papusi sau scutece umplute cu carpe. Ca sa scape definitiv de "burgheji" (politisti in civil care fileaza salasul negru), tigania a blocat acum doua luni o strada din apropiere. Asa au fentat expulzarea si zecile de laieti ajunsi in tigania romaneasca din Milano fara nici un act. Cu "Mihai Viteazul" si "Amza Pellea", la furat "Aici, fiecare e cu neamul si satul lui. La Grande Centrale sunt laietii din Constanta, la Rho sunt aia din Olt, iar aici suntem noi - din Dolj si Valcea. Traim ca-n rai". Tabinel, unul dintre liderii tiganiei care a ocupat groapa de gunoi de langa Cimitiro Maggiore, este acum in concediu. Asta fiindca italienii sunt si ei in concediu, iar productia nu mai merge. Locul in care traiesc mai bine de 500 de spoitori si rudari "a fost luat cu japca. Atunci cand vin carabinierii si burghejii sa ne sparga casile, scot butelia ii dau drumul si zic ca imi dau
foc. Fraierii pleaca si noi scapam", povesteste Tabinel. Liderul are 31 de ani, din care 4 de puscarie in Romania. Zice ca a ajuns in Italia de doi ani, dupa
ce a trecut pe blat prin Nadlac, cu o duba plina cu tigani fara acte. In Italia a inceput cu smenuri la magazine - "schimbam 500 de euro, da' rupeam o hartie de 100. Ziceam sa-mi dea alti bani, dar ramaneam cu suta la mine". Pe urma, ca si altii, s-a apucat de masini. Langa Cimitiro Maggiore, dorm cu sobolanii pe ei, dar toti au o masina in batatura. "Traim asa ca sa o ducem bine in Romania, cand o sa ne intoarcem. Dupa cinci ani de Italia, fiecare tigan din Cimitiro Maggiore are stransi 2-3 miliarde de lei. D'asta suportam conditiile". Tabinel spune ca acum a trecut pe motorina: "o dam ieftin si avem de unde sa o luam, ca sunt santiere destule. Politia nu zice nimic daca
ne vede pe langa vreun excavator sau vreun buldozer". Cand n-au comenzi ("masina bengoasa, aleasa de client nu face mai mult de 500 de euro, iar un pickhammer a scazut la 75 de euro"), gastile din Cimitiro Maggiore dau iama in zecile de travestiti care impanzesc periferia: "Travestitii scot cam 700 de euro pe noapte. Unul de-al nostru se imbraca in costum, iar altul se baga in portbagaj. Costumatu' cumpara bulangiu', iar ala din portbagaj iese ii da in cap cu ciocanul si salta banu'". Cei care n-au curaj sa dea in cap sau sa fure masini, ies la cerseala. Asa au ajuns toate stopurile si intersectiile "proprietati" ale unor tigani bine facuti, care implora mila la geamul italienilor. La Biserica Ortodoxa Romana din Milano, comunitatea vorbeste ca tiganii veniti la cersit au copii clandestini. "Unii dintre cei mici sunt bruneti, ca si cei care cersesc, altii sunt albi. Cand autoritatile italiene s-au interesat de copiii cersetorilor, micutii cu tenul mai alb au disparut din
intersectii", spune un preot roman. Dar tiganii din Milano nu terfelesc doar imaginea Romaniei, ci si istoria ei. Ca sa poata sa se intoarca in Italia, laietii prinsi la furat isi dau nume de voievozi: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Mircea cel Batran. Altii prefera sa se dea Amza Pellea sau Iancu Jianu.
Cativa au cerut permise de munca pe motive politice spunand ca sunt discriminati. Culmea, le-au si obtinut.



#4087 (raspuns la: #3990) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sufletul romanesc - de SB_one la: 20/12/2003 14:15:18
(la: Romani in strainatate)
Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
#7020 (raspuns la: #7016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Academicianul Balaceanu-Stolnici - de RSI la: 23/01/2004 05:07:34
(la: A existat holocaust in Romania?)
Reproduc aici blogul lui Arlekyn din 22/01/2004 :
"Comunitatea evreieasca a comemorat pogromul din ianuarie 1941


Academicianul Balaceanu-Stolnici a cerut iertare evreilor in numele poporului roman

Acad. Razvan Theodorescu: "Holocaustul din Romania a provocat moartea multor evrei"
"In numele meu, al generatiei mele si al poporului roman cer evreilor iertare."

Cu lacrimi in ochi, si foarte emotionat, acestea au fost cuvintele rostite de acad. Constantin Balaceanu-Stolnici, de la amvonul Sinagogii mari, la ceremonia in amintirea evreilor ucisi in pogromul din Bucuresti, in zilele de 21-23 ianuarie 1941. Au asistat ministri si deputati din Romania si Israel, personalitati de seama ale vietii politice si culturale a tarii, inalti reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe si ai Bisericii Catolice, consilierul Victor Opaschi a citit un mesaj emotionant al presedintelui Ion Iliescu, a vorbit si doamna Rodica Radian-Gordon, ambasador al Israelului la Bucuresti, iar acad. Razvan Theodorescu, ministrul Culturii si Cultelor, a spus raspicat: "Holocaustul din Romania a provocat moartea multor evrei. Pogromul din 21-23 ianuarie 1941 a fost un preludiu al jertfelnicului care a urmat. Vom veghea ca asemenea nenorociri sa nu se mai abata peste tara romaneasca". Un moment emotionant l-a provocat profesorul israelian Ben-Zvi Guttman. El a povestit cum la 21 ianuarie 1941 tatal sau, rabinul Zwi Guttman si doi frati ai sai , Iancu si Josef, au fost dusi de legionari in padurea de la Jilava si au fost impuscati. Tatal a cazut sub povara celor doi fii care s-au prabusit peste el, dar a scapat cu viata. Profesorul israelian povestea simplu, fara accente patetice, amintind de o durere care nu se mai lecuieste. E acelasi profesor care a stabilit si continua sa dezvolte legaturile industriei aeronauticii israeliene cu cea romaneasca. In holul de intrare al Sinagogii Mari, erau expuse cartile care au fost scrise dupa savarsirea pogromului: "Orasul Macelului. Jurnalul rebeliunii si al crimelor legionare" de F. Brunea-Fox si "Cartea Neagra": de Matatias Carp. In memoriam!"
Re: O invitatie la un regal de fotografie - de Dinu Lazar la: 02/02/2004 12:24:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Raspunsul meu sincer la prima intrebare este ca fotografia comerciala nu presupune nici o arta. Mai degraba stiinta, stiinta inalta.
Ca sa faci o buna fotografie comerciala trebuie, teoretic, sa cunosti multa compozitie si estetica, tehnica, sa ai deosebite aptitudini de comunicare vizuala, sa poti sa te integrezi intr-o echipa, sa intelegi ce vrea art directorul sau stilistul sau clientul sau beneficiarul...
Practic insa, de foarte multe ori in Ro e mai important sa cunosti pe cine trebuie unde trebuie si ai comenzi...
Deci, pentru un fotograf comercial, nu as numi ca importante artele vizuale, ca fiind absolut necesare, ci tehnica imaginii si mai ales artele comunicarii si abilitatile de PR...
Eu, exemple, ce sa spun. Fac foarte foarte putina fotografie comerciala cu clienti din tara. Clientii de afara imi spun exact ce trebuie si cum trebuie sa fac pentru a obtine imaginea ce si-o doresc; arta aici iar o consider nula, trebuie tehnica la micron si multe cunostinte de iluminare, cadrare, abilitati de comunicare cu personajele din cadru, dar asta nu e arta, dupa parerea mea. Arta, pentru mine, e atunci cind te plimbi si cerul e violet si faci o poza pe cimp de plinge lumea si primesti sute de emailuri ca ce stepa dementziala; sau cint respectiva imagine are o forta ascunsa care ma face sa simt oricind mirosul reavan al ierbii si sa aud intotdeauna si pe vecie zgomotul clopotelor satelor din zare.
Pe situl meu la www.fotografu.ro/gct sunt niste imagini facute la comanda trustului Getty Images, Inc; iata cum suna ce trebuia sa fac, adica scenariul exact primit cu doua luni inainte:
- please capture a wide variety of shots, including different versions of the same type of shot. The images are for a brochure for the travel agency about the private train ride available, so all images should include the passengers. There are 100 passengers total but you don't need to photograph all of them, just focus on the people that look good, are not too old, are well dresses and photographic. Also to show how the Program Directors (there should be at least 3) help and guide the passengers through the day. No close-ups of the passengers unless you can tell that they're on the train or touring in Constanta
Photos need to be light and bright in quality. Try to avoid dark deep shades whenever possible. Sharp and deep depth of field images. They do not like blurry or soft looking photos. People in general should appear happy and pleasant.
Clients arriving at private railway station (Bucharest-Baneasa railway station)
Exterior shoots of the train - long and medium angles in relationship the station
Clients boarding the train - long and medium angles
PD's assisting clients throughout the day
Conductor or train personal helping the clients
Interiors of the train w/clients enjoying their ride, socializing,etc.
Interior - cafe car with pax and crew
Interior - PDs talking with pax (may have to set this up)
Arrival - Pax getting off train, exterior of train in station, etc.
In Constanta - general shots of pax taking city tour and scenics of the city, pax walking along the boardwalk and after or before their lunch walking on the black sea.
When returning look for the same type of shots as described above.

Ceea ce am citit am incercat sa pun in pagina exact, cit mai exact.

Pozele au placut clientului si au fost cam ce voia... e arta aici?

Asa ca... dupa parerea mea in fotografie arta e una, stiintza, adica poate meseria, e alta.
Cineva poate sa fie un bun artist dar sa fie incapabil sa faca o poza de buletin; si invers... adica... mai ales invers.
#8762 (raspuns la: #8721) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...