cine are o meserie

De curiozitate, ce meserie ai? :)

Aceeasi meserie!

acceasi meserie

In general am ramas in meseria mea de inginer mecanic, cu mici schimbari:
- in RO am proiectat stante si matrite
- in Israel am lucrat cu mare pompa (la Societatea Nationala de Apa)
- in Canada am ajuns de c...t (proiectez statii de tratare ape reziduale).
Sotia a trecut de la programator la profesor de computer sciences si la Business Analyst.

Eric

dar am lucrat in aspecte diferite in cadrul aceleiasi meserii. Sint inginer chimist si am lucrat in cercetare, apoi in industria pesticidelor (productie in sarje), dupa care am lucrat intr-o rafinarie de petrol (productie continua de mare tonaj) in diverse posturi: laborator, proiectari si apoi controlul computerizat al proceselor. In ultimii ani lucrez la o firma de consultanta in domeniul controlului avansat al proceselor industriale. Asa ca pot spune ca desi in teorie fac aceeasi meserie pe care am invatat-o in Romania (adica in conformitate cu ce scrie pe diploma) am schimbat cateva cariere. Viata te forteaza sa te adaptezi, iar cateodata omului i se schimba gusturile si optiunile si atunci trebuie sa faca o schimbare. De voie sau de nevoie. In general pot spune ca shimbarile au fost spre bine.

nu am inteles exact de ce se pune problema schimbarii meseriei pentru cei care au plecat ? adica noi suntem altfel ? si cei ramasi in tara au inceput sa-si schimbe meseriile- este o evolutie si o dovda de flexibilitate. si eu mi-am schimabt serviciul de mai multe ori. poate deosebirea fata de cei ramasi acolo este ca noi am fost obligati s-o luam de la inceput. eu am vandut legume la un grec, am fost desenator tehnic, am redevenit proiectanta, am fost sefa atelierului de proiectare si a echipei de montaj si procurista si apoi mi-am dat demisia. acum am firma mea. este o evolutie aproape fireasca. poate deosebirea fata de cei din tara este ca acolo inca ( dupa cum simt eu- fara drept de a da o cifra) cel putin 70 % din polulatie merge in cautarea serviciului pe nepotism. e drept si aici se tine cont de relatii dar la astea apelezi cand nu mai ai incotro- sau cand le ai...oriunde am fi trebuie sa dovedim ca vrem sa facem ceva si ceea ce facem sa facem cu pasiune. atunci esti bun si recunoscut.

Cand am ajuns in Australia acum 9 ani eram pregatit sa accept orice loc de munca numai sa castig un venit care sa ma sustina. Un angajat de la biroul de somaj m-a sfatuit sa-mi acord o perioada de timp (sase luni) sa-mi gasesc loc de munca in calificarea mea mai ales ca aveam dreptul la un fel de ajutor de somaj. Idea era ca daca nu-mi gaseam ceva in perioada pe care mi-a propus-o, as fi acceptat si un loc de munca de palmas intr-o fabrica.

Dupa 5 luni am gasit ceea ce cautam. Mi-am pastrat meseria (inginer miner) si de atunci fac ceea ce am facut si in tara dar la nivelul industriei de aici. Nu am nici un regret.

Am terminat Facultatea de Electronica, dar am mai facut un curs intensiv de programare in Canada si lucrez in software.
Nu e chiar schimbare de meserie totusi, ca doar am avut o calificare de programator de cind am terminat Liceul de Informatica ;-)

Am "aterizat intamplator"pe ..."trancaneala..."

Ce strategii!!! meserie...apropo...ouale cum le pastrati proaspete???

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

In general calificarile din Romania sint recunoscute peste tot in lume. Depinde si daca stii sa gasesti forumurile si autoritatile care sa-ti recunoasca calificarea.
Pentru unele calificari, de exemplu doctorii si ingineri constructori... trebuie sa sustii niste examene sau sa dai diferente. Dar asta este irelevant. Recunoasterea calificarii este in general usoara... mai greu este sa gasesti jobul (postul) pe masura calificarii si asta depinde de fiecare individ.
Cit de repede inveti limba la un nivel la care sa poti comunica eficient, cit esti de bun in meserie si cum stii sa te orientezi pe "job market".
Eu am cunoscut situatii de la amindoua extremele. Romani care au luptat pina ultima picatura de energie si au realizat tot ce si-au visat in domeniul carierei si unii care s-au dat batuti de la inceput ori s-au pierdut la jumatatea drumului...
Oportunitatile sint pentru toti dar nu cad din cer.
Vorba proverbului:"Dumnezeu iti da, dar in sac nu-ti baga"...

"Si daca ramuri bat in geam...
De ce nu tai copacul..."

Ai dreptate nu exista meseria de rocker dar este alegerea ta . Asculti sau nu rock sau alt gen de muzica. Sincera sa fiu ma vad rockerita la 40 chiar 50 de ani sau pana mor , ma vad crede-ma pentru ca omul nu este in totalitate ce vezi . Si nu cred ca este penibil sa te manifesti asa cum doresti. Am spus si o repet lumea este atat de rea incat nu conteaza ce muzica asculti sau cum te imbraci pentru ca mereu o sa se comenteze pe seama ta.Pentru mine nu conteaza parerea oamenilor nu ma intereseaza rautatile lor . Imi vad de viata mea si de gandurile mele pentru ca am destule incat sa ma gandesc la problemele alltora sau sa judec oamenii. Sa te uiti in dincolo de haine negre si bratari din piele si fete suparate. Este posibil sa gasesti ceea ce ai vazut in exterior dar sunt sigur ca se ascund si alte calitati si defecte.Toti oamenii se gandesc la ziua de maine si la ce o sa puna pe masa dar asta nu inseamna sa ne transformam in sclavii banului sau sa murim de inima din cauza grijilor.Nu trebuie sa traim pentru ziua de maine nici nu se stie ce se poate intampla daca o apucam sau nu.Trebuie sa traim pentru ziua de azi. Ai inteles gresit nu este spirit de turma se numeste prietenie si fiecare are propria pesonalitate .Nu este vorba de uniforma pentru ca nu o sa poarte toti acelasi tricou ac. pantaloni , sosete sau adidasi, este o chestie in comuni si prietenii au anumite lucruri in comun :un gen de muzica un bar preferat etc. Cum am scris si in alt eseu noi oamenii incercam sa ne impunem superioritatea si uitam ca toti ne-am nascut egali.Iesi in evidenta prin ceea ce esti cu adevarat si prin ceea ce faci dar daca faci ac. lucru sa il faci pentru ca asa vrei tu nu pentru ca asa vor ceilalti .
Me

Fiind cea mai veche meserie din lume,care nu presupune ani de ucenicie...ci numai practică şi iar practică cu toate că toţi o blameză,acceptarea ei de către societate uneori este benefică pentru defularea unui segment de ...consumatori.Cred că legalizarea ar fi nu numai necesară dar şi socială

"problema cu meseria de profesor este ca, daca o faci cu daruire, atunci e grea dar si frumoasa"

as spune mai degraba usoara si frumoasa! si asta din experienta...
am vorbit si 8h/zi (la scoala, nu in particular) si fara dificultate; ce-i drept eram mai tanara:);

in rest d'accord cu Mario

"Cea mai tare meserie din lume poate fi aia de instalator apa-canal" - asta deja este furata caci daca citeau titlurile din ziare vedeai ce soc a fost in europa cu "instalatorul polonez" deci noi romanii trebe sa gasim altceva. aici cred ca ar trebui sa facem un concurs national de imaginatie ca sa vedem cu intram in euro.......pa
oricum Sierva, cred ca esti cel/cea mai tare si aici ai dreptate "Nu pune prea tare la suflet micile ironii, cu timpul te vei obisnui". sunt alaturi de tine.

"Cea mai tare meserie din lume poate fi aia de instalator apa-canal"

se poate sa ai dreptate; in Fr la meseria asta ii zice PLOMBIER si e cautata si f bine platita; am un prieten care in timpul doctoratului nu a avut finantare (avea peste 30 ani, domeniul lui era pur teoretic) si a lucrat ca plombier; a facut bani frumosi, mult, mult mai multi ca (,) colegii lui care aveau cateva ore (nr limitat) de cursuri la facultate;

ma indoiesc ca aceasta meserie v-a mai rezista: acum sunt in fortza echipele de serciciu (firme de cleaning la domiciliu si la office). derivate: menajera, bona, babysitter...............sorry

meseria e ca si casatoria - o loterie!
nu poti sti daca iti place decat daca o practici.

Pana atunci elimina ce poti, iar din ce ramane incearca sa raportezi la felul tau de a fi, la dorinte, talente si posibilitati, deci vei mai elimina cateva si din ultimele ramase in cursa, ia pur si simplu pe aceea care iti va face viata placuta (activitate deplina sau comoditate deplina, sau..., sau...)

Nu e usor sa iei asa o hotarare, dar nici nu vei afla exact daca iti va place sau nu.

Inca un sfat : incearca sa intrebi concret cat mai multi aflati deja de un timp bun intr-o meserie sau alta despre cum e si cum e atmosfera. Poate iti ajuta.



Twin Peaks : "Bufnita nu este ceea ce pare..."

Ok. Nu credeam ca o sa am ocazia sa fac imediat un comentariu atat de personal, povestind atatea despre mine, cate o sa povestesc in urmatoarele minute.

Sunt romanca, si am plecat in 1991 in Franta unde am facut facultatea de jurnalism de la Bordeaux. Desi plecasem doar ca sa-mi fac studiile, si eram convinsa ca ma voi intoarce imediat dupa, pe parcursul studiilor am inceput sa nu mai gandesc asa. Si nu de alta, dar veneam des in Romania, si vedeam ca ceea ce invat eu la scoala nu se poate aplica in presa romana, ca sunt doua lucruri prea diferite. Ceea ce faceam si invatam, imi placea, devenise pasiune, nu meserie. Si realizam ca nu se putea aplica in Romania, si ca nici in viitorul apropiat nu s-ar putea aplica. Mai ales ca scoala de jurnalism asa cum am facut-o eu la Bordeaux, mi-a dat ocazia sa petrec mult timp in redactii, si nu la o "practica" din aceea cu numele, nu in stagiu de observatie, ci muncind cu adevarat, cot la cot cu ziaristii confirmati. Ceea ce-mi dadea ocazia sa vad adevarul profesiei, nu era o iluzie sau o imagine facuta din povesti.
Veneam in Romania foarte des (in primii sapte ani de 42 de ori), dar Romania devenea din ce in ce mai mult o tara in care veneam sa imi vad familia si prietenii, care-mi era draga, dar in care nu se potrivea meseria pe care incepusem s-o iubesc.
Dupa facultate, am lucrat 6 ani in presa franceza.
In toamna lui 2000, un accident petrecut in Romania in familie, m-a determinat sa vin. Naiva cum eram, credeam ca vin pentru cateva luni, rezolv problema, si plec. N-a fost sa fie asa. Problema s-a prelungit, pe scurt, a trebuit sa incep sa ma gandesc ca trebuie sa muncesc (chestie care nici nu-mi trecuse prin cap revenind). Cum singurul lucru pe care credeam ca stiu sa-l fac este jurnalismul, spre asta m-am indreptat. Prima experienta a fost dureroasa.... atat de diferita fata de ce iubeam eu, incat sincer, parca era alta meserie, de-a dreptul. Si atentie! n-am avut niciodata pretentia sa compar, n-am avut niciodata pretentia sa-i invat pe ceilalti cum trebuie sa faca, sunt de acord cu diferentele de cultura, de tara, de nivel, nu incerc sa impun altceva, nu mi se pare ca am mereu dreptate, sau ca sunt mai desteapta decat toata lumea. Sunt foarte flexibila si maleabila, si totusi era ceva aiurea rau.
Si nu vorbesc numai de chestiile pur materiale, de diferenta financiara enorma... Ci de chestii de esenta si de deontologie, de miezul profesiei.

ma rog... dupa acea prima experienta stranie, am persistat. Am cunoscut locuri si bune si rele, si mai bune, si mai apropiate de presa occidentala. Acum sunt departe de a face presa ca cea pe care o faceam in sudul Frantei, dar nu sunt nici foarte rau. Pentru mine profesia este importanta, esentiala, iar echilibrul meu ca individ tine mult de cariera. Deci n-as putea trai intr-un dezacord teribil cu ceea ce fac in viata profesionala, va spun astea ca sa intelegeti ca era vital sa ajung la un sentiment de implinire profesionala.

De fapt acum pot spune ca abia de cateva luni pot cu adevarat sa influentez ceva: sunt redactor sef al unei reviste. Incerc sa-mi fac meseria cel mai bine posibil, cel mai cinstit si mai apropiat de standardul pe care l-am vazut, incercand totusi sa adaptez ce stiu la particularitatile romanesti (nu e nici un sistem perfect, dar unele sunt bune si merg).
Cam asta e in cateva cuvinte, putem dezvolta, Jolie, daca vrei.

Morala: cred ca poti sa fii ziarist, daca in esenta esti ziarist. Tine de persoana. Daca nu, degeaba.
Si ca sa-l citez pe unul din indrumatorii mei spirituali: "aceasta profesie nu are orare. Daca esti jurnalist, esti jurnalist zi si noapte, nu esti de la 9 la 18."
As adauga: sa fii ziarist e o stare de spirit, nu o meserie.

p.s. si totusi, sa va mai impartasesc un secret: nu vreau sa ies la pensie din Romania.

"On ne peut être normal et vivant à la fois." Cioran

daca se poate, care e meseria dv.?

Probabil nu sunt singurul parinte care , luni 15.09.2003, a dus de manuta un copilas speriat, emotionat, catre ceea ce se cheama scoala zilelor noastre.
sunt pe deplin de acord ca nu se moare din asta, insa nici nu pot sa neg ca ma doare sufletul sa-mi stiu copilasul departe de aripa mea ocrotitoare timp de 4 ore. De fapt incepe sa se metamorfozeze si probabil ca acest lucru ne sperie mai tare. Se dezlipesc, incet, incet de noi, iar noi vrem sa mai prelungim cu o clipa nevoia lor de "fusta mamei". Am afirmat in mai multe randuri si cu cat trece mai mult timp imi dau dreptate ca cea mai grea meserie este cea de parinte...