comentarii

cineva picta un tablou


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
uneori - de cactus la: 06/03/2006 13:52:50
(la: Culori)
uneori ne indragostim.....si nu trebuie....uleiul si apa nu pot picta acelasi tablou.....
________________
...non bis in idem...
#109808 (raspuns la: #109795) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Praful - de Areal la: 03/07/2008 10:42:01
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
Sterge praful, daca trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,
Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,
Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie?

Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,
Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,
Muzica de ascultat si carti de citit,
Prieteni de iubit si viata de trait.

Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo, afara,
Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,
O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.

Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte:
Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.
Iar cand va fi sa te duci, si va trebui sa te duci o data si-o data,
Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.

Nici nu pot sa va spun cat de multe ore, nenumarate, mi-am petrecut FACAND CURATENIE!
Obisnuiam sa petrec 8-12 ore pe zi IN FIECARE weekend, ca sa ma asigur ca totul este perfect "in caz ca vine cineva".
Apoi mi-am dat seama intr-o buna zi ca nimeni nu mai avea sa vina.
Erau cu totii afara, traindu-si viata si distrandu-se!
Acum, cand vin oameni la mine in vizita, nu simt deloc nevoia sa justific "starea" in care se prezinta casa mea. Ei sunt mult mai interesati sa afle ce am mai facut pe cand eram plecat, traindu-mi viata si distrandu-ma.
Daca inca nu v-ati dat seama, va rog sa fiti atenti la acest sfat: Viata e scurta.Bucurati-va din plin de ea!

O casa devine un camin atunci cand poti scrie "Te iubesc" pe mobila.
#322133 (raspuns la: #321900) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
adynet, - de Intruder la: 03/02/2009 09:13:08
(la: Cand te poti numi scriitor?)
Van Gogh a vandut o singura pictura, are dreptate maan...dar nu conteaza, VG a PICTAT.
n-a vandut pentru ca nu l-a interesat si-l durea-n qur de cariera lui artistica, il avea pe frate-sau care-l finanta...era si cam ticnit...

publicarea unei carti e la fel ca pictarea unui tablou...si de la acel punct, doar publicul consumator de arta intervine.
daca eu nu public...tu de unde stii ca am scris si ce? tu daca nu pictezi, eu de unde sa stiu ca pictezi? cam asta-i.

ma repliez totusi...am spus ca un scriitor prost e cel caruia nu i se vand (citesc) cartile iar un scriitor bun - cel caruia DA.
ei bine...am rezerve...
#401502 (raspuns la: #401467) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PRAFUL - de Areal la: 10/03/2009 12:32:32
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Şterge praful, dacă trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Să pictezi un tablou sau să scrii o scrisoare,
Să coci o prăjitură sau să plantezi o sămânţă,
Cântărind diferenţa între a vrea şi a avea nevoie?

Şterge praful, dacă trebuie, dar vezi că nu prea e timp,
Când sunt râuri în care sa înoţi şi munţi pe care să te caţeri,
Muzică de ascultat şi cărţi de citit,
Prieteni de iubit şi viaţă de trăit.

Şterge praful, dacă trebuie, dar lumea e acolo, afară,
Cu soarele în ochii tăi, cu vântul prin părul tău,
O fulguială de zăpadă, o răpăială de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai întoarce niciodată.

Şterge praful, dacă trebuie, dar ţine bine minte:
Bătrâneţea va veni şi ea nu e întotdeauna blândă.
Iar când va fi să te duci, şi va trebui să te duci o dată şi-o dată,
Tu, chiar tu însuţi, vei lăsa în urma ta mult praf.

Nici nu pot să vă spun cât de multe ore, nenumărate, mi-am petrecut FĂCÂND CURĂŢENIE!

Obişnuiam să petrec 8-12 ore pe zi ÎN FIECARE weekend, ca să mă asigur că totul este perfect “în caz că vine cineva”.

Apoi, mi-am dat seama, într-o bună zi, că nimeni nu mai avea să vină.
Erau cu toţii afară, trăindu-şi viaţa şi distrându-se!

Acum, când vin oameni la mine în vizită, nu simt deloc nevoia să justific “starea” în care se prezintă casa mea.

Ei sunt mult mai interesaţi să afle ce am mai făcut pe când eram plecat, trăindu-mi viaţa şi distrându-mă.

Dacă încă nu v-aţi dat seama, vă rog sa fţti atenţi la acest sfat: Viaţa e scurtă. Bucuraţi-vă din plin de ea!

O casă devine un cămin atunci când poţi scrie “Te iubesc” pe mobilă.
#415239 (raspuns la: #414142) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
INSULA ALTUIA - de amari la: 23/05/2010 18:11:34
(la: prin oras si nu numai)
Daca te duci la expozitii(in timpuri trecute erau cel putin doua pe an in oras) dai de frumuseti si greu te dai plecata de acolo.Am avut un iepure cu urechi imense,alb ca spuma laptelui si cu ochii rosii cumparat de acolo.Din pacate sunt destul de sensibili,ca orice "fiinta de rasa".Bunica pictase un tablou cu nazdravani din astia.
#543833 (raspuns la: #543832) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Noutati - de fefe la: 23/11/2004 02:19:45
(la: Trancaneala Aristocrata)
Am primit un email de la prietena mea LMC in care a scris un text special pentru cei de la trancaneala aristocrata. Deci ce urmeaza este ceea ce mi-a zis ea sa "copy&paste"

Dragi fefei si bebei,

Iata-ma ca nu v-am uitat si va scriu acuma citeva cuvinte care sper ca prietena mea „Fefe“ sa vi le transmita cit de curind. Cum stiti sint plecata din data de 8 Noiembrie si desi am avut o multime de lucruri si locuri noi de vazut din cind in cind ma mai gindeam si la voi. Prima noastra escala a fost in Tahiti, unde am stat pina acuma Vineri. Primele zile am mers pe insula principala a lui Tahiti, in orasul Papeete, unde am colindat strazile cu tot felul de shopuri si marketuri in aer liber. Acolo am stat doar 2 zile pentru ca am vrut sa ne petrecem cit mai mult timp pe insulele celalalte, Bora Bora, Tahaa, Moorea, si Raiatea. Am vrut sa mergem si pe insula Tikehau dar am optat sa stam mai mult pe Bora Bora, insula paradisului. Cu adevarat este paradisul pe pamint. Dintre tot ce am vazut si am facut ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost credinta oamenilor bastinasi. Sint niste oameni de o frumusete interioara deosebita. Am intilnit si patru artisti care aveau lucrarile expuse intr-o galerie in Papeete, cu care sper sa corespondez in continuarie. Am sa duc dorul plajelor pe care am petrecut ore in sir facind absolut nimic, am sa visez la apele cristaline de o culoare care nu se poate descrie, si-am sa salivez de fiecare data cind imi voi aduce aminte de mincarea care am mincat-o la restaurantul Bloody Mary (poate intr-o zi o sa va povestesc mai in detaliu despre restaurantul asta, foarte foarte interesant.)

Acuma ne aflam in Fiji, regiunea Coral Coast. Am ajuns obositi morti, asa ca nu am reusit sa vedem prea multe inca. Diseara mergem sa ne luam niste mincare de la shopurile care le-am vazut in drum de la aeroport, daca gasim ceva sandwich shop ne oprim sa ne luam ceva repede de acolo ca vrem sa mincam pe plaja uitindu-ne la apus. Va scriu dintr-un internet cafe din aproprierea locului unde stam. In I.C.-ul asta nu sintem decit noi si inca un cuplu care au ajuns cu doua zile inaintea noastra din England. Dragii de ei, sint in honeymoon, daca i-ati vedea cum arata, cred ca v-ati prapadi de ris. El e mic de statura cu chelie si un pic durduliu, iar ea este cu vreo doua palme mai inalta decit el. Amindoi ca doi porumbei. Sint destul de draguti, dar prea prietenosi (daca ma intelegeti ce va zic). Sper sa ne gasim repede ceva de facut ca n-am chef sa stam la taifas cu ei prea mult. De fapt ne-am facut program sa ne punem in masina dis de dimineata si sa o luam asa agale pe drumul principal care am auzit ca trece prin tot felul de paduri tropicale si prin satucuri de bastinasi Fijieni. Abea astept, dar mai intii tre’ sa ne odihnim bine si-n seara asta ca ne-am rupt de oboseala cu atita tura bura dintr-un avion in altul. Cind am ajuns la cabana care am inchiriat-o ne-am aruncat direct in baie si de-acolo direct in pat. Nici nu am observat cosul de fructe si sampania care ne astepta pe masa din colt, decit a doua zi dimineata cind m-au trezit razele de soare care penetrau prin jaluzelele de bambus de la geamuri. Iubitul meu se trezise cam cu o jumate de ora inaintea mea si pregatise o cafea asa ca am inceput cu bine statul in Fiji. Sint inca epuizata de atita excursionare, asa ca pe-aici o sa o luam mai incetisor, vreau sa absorb si sa savurez mai mult tot ceea ce-mi iese in cale.

Nu stiu cind am sa va mai scriu ca mi-am propus sa ma apuc de inca un tablou, asa ca, daca nu avem nici o activitate, eu imi iau uneltele si ma infig pe undeva sa pictez. Aveti grija de Clubul Fefelinelor sa nu-i faceti nume rau. Mi-a spus “Fefe” ca nu’s cine s-a bagat in seama, chipurile ca eram eu. Eu daca vreau sa scriu ceva ii spun doar lui “Fefe” sa Copy&Paste textul care i-l trimit eu prin email. Asa ca cel care se da ca sint eu, LMC, nu e decit un impostor. Belle, Ivy si Fefe fac parte din “Board of Directors” asa ca ele sint “in charge” cu ordinea si disciplina. Numai cine vor ele sa vina la Trancaneala poate veni, restul sa stea la usa si sa asculte. Va salut pe toti de pe Coasta de Coral si va urez la toti cei care veti selebra Thanksgiving-ul un “Happy Thanksgiving” iar celor din Romania un Fericit Mos Nicolae (daca bine imi aduc eu aminte acuma e pe 6 Decembrie.) Acuma ma duc ca ma trage de mineca al meu sa mergem odata pina nu se inchid shopurile. N-avem chef sa mergem la restaurant ca ne-am c-am saturat de restaurante in Tahiti. Facem si noi o pauza ca nu ne strica nici la buzunar. Pa, si ne vedem dupa anul nou prin Februarie.

LMC
ba nu! ca-ncerca sa-si picteze una... - de Coralie la: 03/12/2004 20:12:41
(la: SUNTEM NOI O COMUNITATE?)
sa fim obiectivi, Frumoaso!
cand bântuia pe aici sub numele de Ozzy, incerca sa-si picteze una...
si chiar la superlativ...
#30588 (raspuns la: #30585) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de Cri Cri la: 23/05/2006 10:38:12
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Ah, delecteaza-te in voie... ce-i "munca" fara distractie? Daca simti ca devin prea inversunata, da-mi una, sa-mi revin! :))))

Deduc din ce mi-ai scris ca suntem pe aceeasi frecventa :))
Deci. Suntem pe aceeasi frecventza dar parca "circulam" in paralel:))). Si (tot deci), nu eu nu pricep ce zici tu... ci invers. Am inteles, crede-ma, logica "inventarilor" si "denumirilor". Dar sustin in continuare ca ideea poate sa fi venit din afara universului nostru, pe care l-a alcatuit (ori l-a lasat sa se alcatuiasca singur) dintr-o suma de substante alese (culese) dintre multe altele.
Nu ma omor cu gatitul, dar ma intorc iar la asta. Pentru a face o placinta de exemplu, n-ai sa pui in ea tot ce ai prin casa... legume, fructe, carne, branza, etc., de-a valma, ci vei alege ingredientele potrivite. Odata coapta, "produsul finit" va fi ceva total diferit de ingredientele separate, pe de o parte, dar si total diferit de o ciorba, clar!:)))
So.. nici nu a rezultat din nimic, nici nu contine tot ce exista, nici nu s-a creat singura, are si o finalitate (scop).
Extrapoland... concluziile ar fi ca acest univers:
1.-nu e deloc obligatoriu sa fie unic
2.-are o origine (din afara lui)
3.-are o componentza (finita)
4.-are o lege (specifica)
5.-are o directie (in sens evolutiv, sa zicem)
6.-are o finalitate (ne papa cineva la urma) :))))
Acuma: cand spun "idee", nu e neaparat notiunea general acceptata (emanatie a unui creier)... poate fi doar o afinitate a substantelor ori un fel de convulsie energetica, ori... ceva. Un verb primordial, un determinant.
CUM-ul meu se referea la punctul 2 (nu de alta, dar punctul 1 ma lasa rece:))))), iar DE CE-ul, la punctul 6. Fiindca, mai mult sau mai putin, despre celelalte avem idee. :)

Excelent gandit "amuzamentul"... :)
Dar, na, eu sunt "Gica contra" (trebuie sa recunosti, e plictisitor sa nu te contrazica nimeni! :)))) asa ca am sa spun ca arta simbolistica si cea abstracta nu apeleaza perceptia extrasenzoriala ci imaginatia noastra. Am nevoie de "asociere in imagine" (activitate inteligenta, constienta) ca s-o inteleg, sau macar s-o "plasez" intr-o "plaja" de teme.
Insa, cu puterile mele extrasenzoriale as putea sa captez ideea direct de la Brancusi, Magnelli sau Russel; sa-mi spuna ei insisi, exact ce au vrut sa sculpteze/picteze (si de ce:)! ). Sau, sa-mi spuna chiar sculptura/tabloul (acceptand ca tot ce exista poarta amprenta creatorului si "memoria" substantzelor) ce stie ea/el ca ar reprezenta (poate chiar s-o/sa-l aud "autocriticandu-se").
Imi si imaginez o astfel de "conversatie subliminala" cu un tablou: "Mey, stii... intai s-a gandit sa mazgaleasca ceva, aiurea, si a stors culori din tuburile mai pline... apoi a vrut sa faca un peisaj, dar a inceput ceva interesant la tv si, neatent, a dat aiurea cu penelul de-a iesit o varza... drept care, a mai stors niste culori, a aplicat cateva picatzele si a tras cu linia un dreptunghi (pentru maximum de efect), s-a gandit bine si i-a dat numele "Beg 4 me". Acuma... nu zic ca nu ma plac, imi par chiar dragutz, da' uite, aici mai mergea un pic de rosu. Parerea mea!" :)))


--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
#123734 (raspuns la: #123706) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
don - de cattallin2002 la: 11/07/2006 13:21:37
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
"am vazut pictura :) "
Picuta era in legatura numai cu faptul ca Da Vinci ar fi facut parte din prioria Sionului. Cum aceasta a fost infiintata in 1950 si ceva, Da Vinci nu detinea nici un secret. Asadar putea sa o piceteze si pe bunica lui in tablou. Daca am inteles eu bine din documentar, da Vinci avea obiceiul sa picteze modele atipice.
In legatura si cu evangheliile apocrife, care sint o sursa de baza a teoriei preluate de el (ca de fapt nu e a lui Brown). Cartile Noului Testament au fost scrise cam in primul secol, parca Apocalipsa a fost scrisa de Sf Ioan putin dupa anul 100. Stim asta pentru ca se fac referire la ele in diverse scrieri, scrisori din acea vreme. (gasesti pe net informatii). Evangheliile apocrife (care se zice ca sint in numar de 24, nu de 80 cum zice Brown) au aparut dupa anul 150, deci nu pot fi scrise de cei carora le sint atribuite, nefacindu-se referire niciodata pina atunci la ele.

cattallin2002@yahoo.com
#132675 (raspuns la: #132397) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pretul unui tablou ... - de hgrancea la: 15/09/2006 18:52:58
(la: Pictori şi picturi)
Am si eu niste intrebari pt cei care se pricep :

-pe ce criterii se stabileste pretul unui tablou ?
-de ce tablouri diferite de acelasi pictor au preturi diferite ?
-cit poate costa un tablou de Grigorescu de ex. intre cit si cit ?
-este legat pretul de valoarea artistica a operei sau sint si alte criterii ?

---------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
---------------------
* - de cattallin2002 la: 11/01/2007 15:28:38
(la: Isus + Maria Magdalena)
Pentru cineva care nu este credincios nu ar avea nici cea mai mica importanta.
Pentru cineva care este crestin ar trebui sa aiba o mare importanta. Mai ales avind in vedere ca toate denominatiile crestine spun ca Iisus a fost Dumnezeu si recunosc Biblia (martorii si mormonii cred ca nu sint considerati crestini de toti ceilalti).
Aceste idei (ca mai sint si altele) speculeaza ceea ce nu este scris in Biblie. Aparute mai ales in mediul neoprotestant si protestant sint favorizate de faptul ca acestia mai nou aparuti au la baza doar Biblia. Majoritatea informatiilor despre religie din documentare, de pe site-uri, carti, in general in limba engleza sint provenite din acest mediu.
In general ortodoxia nu se cunoaste in afara mediului ortodox (tarile ortodoxe-nu ca s-ar cunoaste f mult si aici). De exemplu la noi exista si viata Sfintei Maria Magdalena la
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07-22-sf_maria_magdalena.html
Aceste culte nou aparute in crestinism au scos scos sfintii si au minimalizat importanta Fecioarei Maria, de aceea femeia nu prea mai era reprezentata in biserica.
Din ce se stie cele 4 evanghelii au fost scrise chiar de autorii lor in primul secol, doar Sfintul Ioan a scris-o mai tirziu cunoscind si cele 3 scrise inainte (in jurul anului 100). Evangheliile apocrife se presupune ca au aparut dupa anul 150, fiind produse de diverse secte ale timpului pt legitimizarea credintelor lor (gnostici, etc.). In primul rind nu prea aveau cum sa fie scrise chiar de autori. Iuda murind inainte de cincizecime si cunoscindu-l pe Mintuitor maxim 3 ani jumatate (atit a predicat), nu prea se stie cum a putut scrie in timpul asta, mai ales ca nimeni din toti ceilalti nu a scris ceva in perioada asta.
Acum citeva speculatii despre subiectul propus. Maria Magdalena a cunoscut pe Mintuitor in timpul celor 3 ani jumatate. Inca dinainte erau apostoli cu Iisus care il urmau peste tot. Mai erau si altii (de exemplu cei 70 de apostoli, mai multe femei, uneori multimi) care erau tot timpul cu Mintuitorul. Unde putea avea loc legatura?
In apocrifa evanghelia dupa Maria Magdalena nu se precizeaza ca ar fi avut vreo legatura.
Pictura lui Leonardo este adusa in discutie doar in contextul in care facea parte dintr-o organizatie secreta, Prioria Sionului, pastratoare a unor taine. "Prioria Sionului a fost fondata in 1956, in Franta, de catre patru tineri, in frunte cu Pierre Plantard, care facuse o pasiune pentru ordinele cavaleresti. In 1942, infiintase Ordinul Cavalerilor Alfa Galates, ale carui idei rasiste au atras multi tineri. Apoi, in 1956, Pierre si-a „descoperit“ originile… merovingiene si a infiintat Prioria Sionului, ordin cavaleresc caruia i-a fabricat un trecut, in care i-a inclus pe Leonardo da Vinci, Jean Cocteau, ca Mari Maestri."
Asadar Leonardo o putea picta si pe strabunica lui in tablou. (se pare ca mai folosea citeodata modele femei pentru a infatisa tineri).
In ortodoxie pictura lui Leonardo nici nu e icoana. Catolicii au liberalizat in acea epoca pictarea icoanelor.
La inceput nu cred ca era vorba sa fie scrise evangheliile, mai ales ca putini stiau sa citeasca. Probabil pentru a nu aparea telefonul fara fir s-au scris. S-a alcatuit canonul Noului Testament pentru ca aparusera tot felul de alte scrieri. Cele 4 evanghelii nu se contrazic. Apocrifele contin doar unele asemanari cu crestinismul, avind elemente pagine. Nici o treaba cu crestinismul, doar o imbinare de diferite religii si concepte. Ca si cum peste citeva sute de ani se vor descoperi scrierile unei secte de acum si se gindesc ca au gasit adevarul despre crestinism. Se pot gasi mai multe date pe net.
Apar subiecte discutate la alte conferinte: Maria Magdalena nu se spune ca a fost prostituata, doar ca Iisus a scos 7 duhuri din ea; nu prea scrie in Biblie crede si nu cerceta, dimpotriva; in zilele noastre nu se primesc in manastire cei ce au sub 8 clase, la Muntele Athos se zice ca majoritatea au facultate. In ortodoxie si catolicism baza este smerenia, opusa mindriei. Un prieten f bun se va calugari si a terminat facultatea de medicina.
Comentariul meu e pentru cei credinciosi.

cattallin2002@yahoo.com
#167931 (raspuns la: #165955) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de M a o la: 27/11/2007 11:30:55
(la: Acasa)
Daca nu erau cei 17 pasi, era mai bine. O descriere verde a unui tablou in stilul lui Turner cand catadicsea sa picteze oameni. Deci, verde.
foarte "romantica" scena asta, - de Bucu la: 24/02/2009 15:08:49
(la: Pictura lunii (1))
dar cam rece...

- Cum e dincolo?
- Alb. Cald.

albu' nu-i nici cald nici rece, teoretic vorbind. daca-l pui însa lânga o culoare într-adevar calda (rosu, galben, oranj) o sa vezi ca-i al dracului de rece albul asta. ca sa-l faci cât de cât cald ar trebui sa-l pui lânga niscai racituri gen albastru-verde-violet. brrrrrr, ce combinatie!

nu stiu de ce nu-mi place scena. se vrea prea pretentioasa, cu pensula-n mâna. banuiesc ca-i vorba de acuarela, nu? asa apare aici, cel putin:

Pensula se mişca pe hârtie cu o măiestrie ruptă din alte lumi. Culorile se amestecau, strat după strat, formând nuanţe noi.

caz în care nu pusca, tehnic vorbind, cu pasajul urmator:

Formele pline, rotunde, umbrele căzute pe jumătăţi accentuau alte feluri de rotunjimi. Imaginea se contorsiona de-a lungul orelor, culorile ardeau diferit din clipă în clipă, din loc în loc.

cred ca ai amestecat aici doua tehnici diferite. ori se amesteca culorile strat dupa strat, imediat ce-ai dat cu pensula, pe hârtie (acuarela) ori forme pline, rotunde se contorsionau de-a lungul orelor (eventual ulei, dar pe pânza, datorita proprietatiilor ei de-a pastra culoarea)

dar sa lasam tehnica deoparte, sa zicem ca s-ar putea combina si cum zici tu. ma frapeaza însa asta:

Arta nu are nevoie de întrebări, nu cunoaşte vârste, nu ştie sfârşitul.
Privirea omului mângâia fin imaginea de dinainte, temându-se să n-o atingă prea tare ca să nu o strice. Naturaleţea mişcărilor mâinii mă fascina.


- daca n-ar avea nevoie de întrebari, ar fi si arta precum cititul ziarului la micul dejun. pe pâine, cu unt.

- cunoaste si vârste, dar de-obicei e invers: avansatii si cei foarte dotati, tind sa picteze simplu, copilareste, necomplicat. ceea ce-i mult mai greu decât chinul începatorului, care tinde spre complicatiuni si înflorituri obstesti, de cele mai multe ori superflue (sper ca am scris bine cu un singur U) ...

dupa care,

Totul părea viu, organic

or, daca-i vorba de

"Pictează o cruce de mormânt printr-un geam murdar",

dimpotriva, totul trebuie sa fie mort, neorganic, în putrefactie etc. doar atunci vei avea imaginea adecvata momentului si efectul dorit ...cred ...

albul, însa, pastreaza-l. se potriveste de minune la cruci, chiar daca nu-i tablou japonez ...



intruder - de Knulp_2 la: 12/03/2009 16:05:19
(la: Teatru)
actul de a picta e un act artistic. buuunnn. actul de a picta o reproducere dupa un tablou celebru e la fel de artistic ca actul creatorului original?

adica Mona Lisa e o opera de arta. reproducerile dupa Mona Lisa sunt o opera de arta. dar fotografiile mona Lisa? dar timbrele cu Mona Lisa? Carpetele si suporturile pentru pahare cu Mona Lisa?
#416297 (raspuns la: #416285) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
revin... - de Intruder la: 12/03/2009 16:30:59
(la: Teatru)
actul de a picta e un act artistic. buuunnn. actul de a picta o reproducere dupa un tablou celebru e la fel de artistic ca actul creatorului original?

adica Mona Lisa e o opera de arta. reproducerile dupa Mona Lisa sunt o opera de arta. dar fotografiile mona Lisa? dar timbrele cu Mona Lisa? Carpetele si suporturile pentru pahare cu Mona Lisa?


cum zici tu, ar insemna ca si Shakespeare a fost un imitator talentat pentru ca a scris si-atat...la fel ca scribii.
reproducerile dupa Mona Lisa nu sunt opere de arta, o alta piesa SCRISA taman ca Hamlet iar nu-i opera de arta...doar plagiat. teatrul e un alt mod de transpunere si exprimare artistica...
opera "Traviata" e arta sau imitatie? libretul e dupa "Dama cu camelii"...!
#416316 (raspuns la: #416297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) - de Lady Allia la: 30/06/2009 11:34:18
(la: Film mut)
pictezi in cuvinte inshade...un tablou de iubire jucat pe o scena de teatru. parca il vad pe cel care scrie scenariul...agitat, linistit, zambitor, trist, melancolic - un vanticel si e de ajuns sa inmoaie din nou penita in suflet.

frumos :).
*** - de maan la: 17/07/2009 08:31:59
(la: impromptu)
e foarte frumoasa
mi-ar placea s-o pictez: mai multe povesti intr-un tablou.
cum ar veni, ma uit io asa, drept, si vad zece negrese frumoase culegand bumbac. intr-un colt, ca detaliu neimportant, una s-a-ntepat usturator si-si suge degetul demi-inciudata, demi constienta de senzualitatea gestului. un strop ii sangereaza pe bluza.
da' amortesc si ma mut pe piciorul drept.
cand de-odata...?
un aer rece ma izbeste-n fata si lumina-mi mijeste ochii iar geru-mi sticleste (rosu, ca sa vezi!) pe varfu' nasului.
din dreapta se-aud strigate puternice, barbatesti, si cainii a doua atelaje apar in goana la buza padurii.
mi-s calde mainile, alama-i inca fierbinte.
imi arunc pe gat cafeaua si strig cainii
alunec ...
despre picturi vorbesc întotdeauna - de Bucu la: 31/07/2009 12:30:02
(la: Modigliani - Viziunea 9)
foarte serios...

...Ciudat imi pare ca un om pasionat si exaltat ca Modigliani se exprima prin masca fara zambet a iubitei lui

aici cred ca gresesti, nu se exprima pe el. el nu are decât un rol de intermediar între lume si ea. o arata lumii asa cum o vede el, da. dar nu exprimându-se, i-a dat ei toate culorile si tot talentul lui. "a da", asta-i verbul potrivit. si nu "a lua" de la privitori aprecieri despre tablou.

Totodata, cred ca a vazut in ea cea mai nobila si gingasa fiinta, iar pensula lui o respecta ca atare...

respectul nu-l vad pictat. nu cred ca se poate picta cu "respect". pictezi cum simti. acolo-i mult suflet adunat si multa dragoste. e-un tablou de dragoste în primul rând, un tablou de om drag ...
#468050 (raspuns la: #467886) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bucu - de zaraza la: 21/09/2009 00:36:03 Modificat la: 21/09/2009 00:45:35
(la: tablouri cu tâlc)
daca te uiti in tabloul intors, o sa remarci undeva pe un layer inferior capul, gatul si umerii dansatoarei si centura. capul a fost acoperit de hasurarea portocalie care a devenit podea, iar centura a fost "prelucrata" in fusta galbena a femeii.

pur si simplu, lautrec a luat un tablou considerat ratat, l-a intors invers si a reinceput sa picteze pe el. unele zone le-a acoperit, altele le-a lasat asa cum erau sau doar le-a estompat. nu cred ca orice gest al artistului tre´sa aibe o semnificatie inalta. omul era in criza de panze si s-a descurcat cum a putut.

sau

poate a facut un experiment, transformarea unui tablou in altul, dar sincer, am mari dubii. lautrec nu era un conceptual, era un pur instinctual. ii venea sa picteze, picta. etc.
#483586 (raspuns la: #483359) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: