comentarii

clasele primare I IV


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
sa fii, in primul, rand parinte... - de mireille la: 26/10/2003 01:45:23
(la: Invatatoarea pentru mine)
Nu va "ambalati" sa blamati inavatatorii de astazi sau sa-i incadrati pe toti in aceeasi categorie, daca ati terminat clasele primare in Romania acum "n!(factorial)" ani... si nu vorbesc "din carti", desi nici din experienta personala :)... desi relatarile din presa romanesca din ultima vreme ma fac sa-mi fie rusine de multi dintre cei care-si atribuie pofesia de pedagogi in Romania...

Imaginati-va un invatator de numai 20 ani care se trezeste zilnic la 5 dimineata ca sa faca "naveta la tara", are 4 clase "la simultan" - nu va mirati ca sistemul de invatamant a ajuns atat "de jos" in Romania incat in acelasi timp un educator, unul singur, trebuie sa predea materiile pentru clasele 1-4 in numai 4 ore, si-si investeste o parte din "salariu" - acela de sub 100$/luna, ca sa "creeze material didactic" pentru elevii care nu sunt trimisi la scoala de catre parinti decat pentru a primi "alocatia"... Pentru mine aceasta persoana reprezinta cadrul didactic perfect, desi persoana respectiva nu constientizeaza, sau nu vrea sa recunoasca, mai degraba, sacrificiile pe care le face... Ma inclin in fata sa... si este un invatator, nu o invatatoare.

Mireille
pt Hypatia - de Pasagerul la: 09/10/2004 20:16:48
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Ce parere ai despre urmatorul articol publicat la 4 octombrie,2004 de Evemimentul Zilei OnLine

Cruciada ordodoxa in scoli
Adrian Schiop
Luni, 04 Octombrie 2004


Predarea religiei in scoli provoaca situatii neplacute pentru unii copii. Unii dintre ei pot fi speriati din cauza ca anumiti profesori ii ameninta cu “draci” si chinurile iadului. Altii sint obligati sa respecte ritualul ortodox, fiind sanctionati daca nu cumpara luminari pentru biserica sau nu participa la slujba de duminica. Dincolo de bunele intentii ale Bisericii Ortodoxe in ce priveste educatia religioasa, in scoli au loc abuzuri care provin fie din ignoranta pedagogica, fie din excesul de zel sau vederile inguste ale unor profesori.
Invatamintul religios modern evita sa aduca in discutie partea demonologica a teologiei, mai exact doctrina pedepsei, tema chinurilor in iad sau a diavolului. Se considera ca acestea induc sentimente de insecuritate copilului si risca sa-i afecteze dezvoltarea ulterioara, in special respectul si increderea in sine. De altfel, manualele de religie evita sa faca educatie apelind la exemple axate pe pedeapsa divina sau chinurile iadului. Se prefera texte care promoveaza, in consonanta cu pedagogia moderna, imaginea Dumnezeului iubirii si tolerantei. Emil Moise, profesor titular de filozofie in cadrul Grupului Scolar Industrial Berca, din judetul Buzau, a izolat cazuri care contrazic flagrant acest principiu pedagogic. De altfel, toate datele referitoare la judetul Buzau fac parte dintr-o cercetare a profesorului, efectuata in cadrul proiectului “Harta actorilor si problemelor aderarii la Uniunea Europeana”, derulat de Fundatia pentru o Societate Deschisa.
La clasa I, diavolul desenat pe tabla

Astfel, potrivit lui Emil Moise, in cadrul Liceului de Arta din Buzau, in anul scolar 2001-2002, profesoara de religie le spunea elevilor de la clasele primare ca “daca nu vin la scoala cu cruciulita la git o sa apara diavolul si vor pati numai lucruri rele”. Intr-un alt context, profesoara a desenat, pentru elevii din clasa I, diavolul pe tabla. Dupa lectia respectiva, o fetita a inceput sa aiba cosmaruri si se trezea plingind noaptea. Chestionata in privinta acestor strategii, profesoara nu a adus argumente pedagogice, ci teologice, “atita timp cit Fecioara Maria - care vegheaza la buna desfasurare a activitatii ei - nu i-a atras atentia, inseamna ca nu a gresit”. Cazul a fost prezentat inspectorului de religie din acea vreme, Costica Panaite, care a atentionat-o pe profesoara sa-si tempereze discursul. Contactat telefonic, fostul inspector, actualmente consilier cultural si cu probleme de invatamint pe linga Episcopia Buzaului si Vrancei, si-a remotivat decizia: “Nu poti sa obligi copiii sa vina cu crucea la git”. La Scoala
nr. 1, tot din Buzau (anul scolar 2003-2004), profesorul isi convingea elevii ca “pe umarul drept aveti un ingeras, iar pe umarul sting un drac, prin urmare aveti grija cum va inchinati: daca incepeti cu partea stinga, va inchinati dracului”. O astfel de justificare iese din canoanele bisericii fiindca face apel la un mod magic, superstitios, de argumentare. In plus, este jignitoare pentru cultul catolic, unde semnul crucii se face de la stinga la dreapta. Se incalca astfel o norma elementara de toleranta, fapt cu atit mai grav cu cit principiile invatamintului religios ortodox se refera explicit la cultivarea tolerantei interconfesionale si evitarea sectarismului.
Reprezentantul Patriarhiei, diaconul consilier Nicu Octavian, este de acord cu aceasta, gasind insa circumstante atenuante profesoarei de religie intr-un posibil exces de zel.

“Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi”

S-au inregistrat si alte abateri de la aceasta norma, observate de Emil Moise. Astfel, acelasi profesor de la Scoala nr. 1 din Buzau le spunea elevilor: “Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi” (in imediata vecinatate a scolii respective se afla un asezamint al adventistilor). Abaterile de la principiul tolerantei interconfesionale se manifesta insa si la nivelul invatamintului liceal. La Grupul Scolar Contactoare din Buzau, profesorul de religie le-a spus elevilor, in anul scolar 2001-2002, ca unele dintre confesiunile care nu sint ortodoxe (dar care sint printre confesiunile acceptate legal in Romania) sint secte. Bisericile care nu apartin confesiunii ortodoxe sint prezentate ca un pericol pentru cei care intra in ele. In caietul de religie al unui elev de clasa a IX-a apare scris ca “adventistii denigreaza Biserica Ortodoxa, pentru ei biserica este stapinita de diavol, iar singurul adapost de acesta este casa lor de rugaciuni”; sau: “Martorii lui Iehova este una dintre cele mai periculoase secte, propagind fanatismul religios”. Tot in cadrul Liceului de Arta, in clasa a V-a (an scolar 2003-2004), profesoara de religie le-a spus copiilor ca Dumnezeu ii iubeste numai pe ortodocsi. Din colectivul clasei fac parte si doua eleve care nu apartin confesiunii ortodoxe si care participa la ora de religie: una apartinind confesiunii evanghelice, iar alta confesiunii iudaice. Desi una dintre fete a protestat chiar in timpul orei: “Doamna profesoara, eu cred ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, nu numai pe ortodocsi”, reactia negativa nu a intirziat sa apara, o parte din colegii lor indepartindu-le, in pauza, pe cele doua fete, spunind ca sint “spurcate”. Problema s-a discutat in sedinta pe clasa, mama uneia dintre cele doua eleve solicitindu-i dirigintei sa discute cu profesoara de religie. La scoala din Joseni (judetul Buzau), profesorul-preot a pedepsit un elev din clasa a IV-a tinindu-l in picioare toata ora pentru ca, in preajma Sarbatorilor de Paste, a vizionat un fim difuzat in localitate de membrii unei confesiuni protestante.

Obligati sa cumpere luminari

Potrivit lui Emil Moise, obligarea elevilor de a merge la biserica este intilnita mai frecvent in scolile din mediul rural: la Grupul Scolar Industrial Berca sau la scolile din Plescoi, Sageata, Cindesti (situatia este valabila pentru anul scolar 2003-2004). Daca nu merg la biserica saptaminal, elevilor li se scad puncte la evaluarea din cadrul orei de religie. In comuna Sageata, pentru astfel de “abateri”, copiilor li se dau note sub cea de promovare, iar in Cindesti copiii sint obligati sa cumpere si trei luminari. Si in opinia diaconului consilier Nicu Octavian se poate vorbi de un abuz, “recomandarea este corecta, dar constringerea copiilor de a merge la biserica este nerecomandabila”.

Pozitia Inspectoratului Judetean Buzau

“In 2004 am avut o discutie personala despre abuzuri religioase cu inspectorul de religie din judetul Buzau, Paul Negoita. In loc sa cerceteze cazurile, a afirmat ca toate situatiile semnalate de mine sint exagerari si m-a luat la un misto badaran si arogant, “ce, crezi ca eu am timp de toate maruntisurile? Crezi ca stau sa-ti dau tie replici?””, ne-a declarat Emil Moise. Inspectorul de religie nu recunoaste insa ca
l-ar fi ironizat Emil Moise si sustine ca el nu e dator sa porneasca o investigatie a cazurilor atita timp cit nu i se prezinta dovezi sau sesizari si reclamatii.

Elevii atei sint ciudatii clasei

Un fenomen interesant care se produce in ultimii ani, datorat influentei tot mai marcante a religiei asupra indivizilor, este perceptia ateismului sub semnul demonismului si a stigmei. Elevii cu convingeri ateiste sint perceputi ca o specie de “ciudati”. Sethy este eleva in clasa a XII-a la un liceu din Botosani. La inceputul anului s-a hotarit sa nu mai frecventeze orele de religie. Ea a intrebat-o pe profesoara de religie ce materii poate studia in locul acestei discipline. “Profesoara m-a intrebat de ce ma intereseaza asta si eu i-am raspuns ca sint atee. Atunci a inceput sa rida si a fost imediat urmata de restul colegilor mei. M-a umilit in fata clasei, ma intreba ironic cum de eu pot sa fiu atee si restul clasei nu... M-am simtit foarte prost”, spune Sethy. Datorita birocratiei sau, pur si simplu, de dragul evitarii unor complicatii, profesoara
i-a incheiat finalmente situatia cu 7,5. Alt caz povestit de Sethy este al unui coleg care “a scris o povestioara in care isi batea joc de Biblie si era sa fie exmatriculat”.
#24570 (raspuns la: #24567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si Contra... - de Pasagerul la: 02/11/2004 20:41:39
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
DIn Evenimentul Zilei On Line

Cruciada ordodoxa in scoli
Adrian Schiop
Luni, 04 Octombrie 2004


Predarea religiei in scoli provoaca situatii neplacute pentru unii copii. Unii dintre ei pot fi speriati din cauza ca anumiti profesori ii ameninta cu “draci” si chinurile iadului. Altii sint obligati sa respecte ritualul ortodox, fiind sanctionati daca nu cumpara luminari pentru biserica sau nu participa la slujba de duminica. Dincolo de bunele intentii ale Bisericii Ortodoxe in ce priveste educatia religioasa, in scoli au loc abuzuri care provin fie din ignoranta pedagogica, fie din excesul de zel sau vederile inguste ale unor profesori.
Invatamintul religios modern evita sa aduca in discutie partea demonologica a teologiei, mai exact doctrina pedepsei, tema chinurilor in iad sau a diavolului. Se considera ca acestea induc sentimente de insecuritate copilului si risca sa-i afecteze dezvoltarea ulterioara, in special respectul si increderea in sine. De altfel, manualele de religie evita sa faca educatie apelind la exemple axate pe pedeapsa divina sau chinurile iadului. Se prefera texte care promoveaza, in consonanta cu pedagogia moderna, imaginea Dumnezeului iubirii si tolerantei. Emil Moise, profesor titular de filozofie in cadrul Grupului Scolar Industrial Berca, din judetul Buzau, a izolat cazuri care contrazic flagrant acest principiu pedagogic. De altfel, toate datele referitoare la judetul Buzau fac parte dintr-o cercetare a profesorului, efectuata in cadrul proiectului “Harta actorilor si problemelor aderarii la Uniunea Europeana”, derulat de Fundatia pentru o Societate Deschisa.
La clasa I, diavolul desenat pe tabla

Astfel, potrivit lui Emil Moise, in cadrul Liceului de Arta din Buzau, in anul scolar 2001-2002, profesoara de religie le spunea elevilor de la clasele primare ca “daca nu vin la scoala cu cruciulita la git o sa apara diavolul si vor pati numai lucruri rele”. Intr-un alt context, profesoara a desenat, pentru elevii din clasa I, diavolul pe tabla. Dupa lectia respectiva, o fetita a inceput sa aiba cosmaruri si se trezea plingind noaptea. Chestionata in privinta acestor strategii, profesoara nu a adus argumente pedagogice, ci teologice, “atita timp cit Fecioara Maria - care vegheaza la buna desfasurare a activitatii ei - nu i-a atras atentia, inseamna ca nu a gresit”. Cazul a fost prezentat inspectorului de religie din acea vreme, Costica Panaite, care a atentionat-o pe profesoara sa-si tempereze discursul. Contactat telefonic, fostul inspector, actualmente consilier cultural si cu probleme de invatamint pe linga Episcopia Buzaului si Vrancei, si-a remotivat decizia: “Nu poti sa obligi copiii sa vina cu crucea la git”. La Scoala
nr. 1, tot din Buzau (anul scolar 2003-2004), profesorul isi convingea elevii ca “pe umarul drept aveti un ingeras, iar pe umarul sting un drac, prin urmare aveti grija cum va inchinati: daca incepeti cu partea stinga, va inchinati dracului”. O astfel de justificare iese din canoanele bisericii fiindca face apel la un mod magic, superstitios, de argumentare. In plus, este jignitoare pentru cultul catolic, unde semnul crucii se face de la stinga la dreapta. Se incalca astfel o norma elementara de toleranta, fapt cu atit mai grav cu cit principiile invatamintului religios ortodox se refera explicit la cultivarea tolerantei interconfesionale si evitarea sectarismului.
Reprezentantul Patriarhiei, diaconul consilier Nicu Octavian, este de acord cu aceasta, gasind insa circumstante atenuante profesoarei de religie intr-un posibil exces de zel.

“Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi”

S-au inregistrat si alte abateri de la aceasta norma, observate de Emil Moise. Astfel, acelasi profesor de la Scoala nr. 1 din Buzau le spunea elevilor: “Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi” (in imediata vecinatate a scolii respective se afla un asezamint al adventistilor). Abaterile de la principiul tolerantei interconfesionale se manifesta insa si la nivelul invatamintului liceal. La Grupul Scolar Contactoare din Buzau, profesorul de religie le-a spus elevilor, in anul scolar 2001-2002, ca unele dintre confesiunile care nu sint ortodoxe (dar care sint printre confesiunile acceptate legal in Romania) sint secte. Bisericile care nu apartin confesiunii ortodoxe sint prezentate ca un pericol pentru cei care intra in ele. In caietul de religie al unui elev de clasa a IX-a apare scris ca “adventistii denigreaza Biserica Ortodoxa, pentru ei biserica este stapinita de diavol, iar singurul adapost de acesta este casa lor de rugaciuni”; sau: “Martorii lui Iehova este una dintre cele mai periculoase secte, propagind fanatismul religios”. Tot in cadrul Liceului de Arta, in clasa a V-a (an scolar 2003-2004), profesoara de religie le-a spus copiilor ca Dumnezeu ii iubeste numai pe ortodocsi. Din colectivul clasei fac parte si doua eleve care nu apartin confesiunii ortodoxe si care participa la ora de religie: una apartinind confesiunii evanghelice, iar alta confesiunii iudaice. Desi una dintre fete a protestat chiar in timpul orei: “Doamna profesoara, eu cred ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, nu numai pe ortodocsi”, reactia negativa nu a intirziat sa apara, o parte din colegii lor indepartindu-le, in pauza, pe cele doua fete, spunind ca sint “spurcate”. Problema s-a discutat in sedinta pe clasa, mama uneia dintre cele doua eleve solicitindu-i dirigintei sa discute cu profesoara de religie. La scoala din Joseni (judetul Buzau), profesorul-preot a pedepsit un elev din clasa a IV-a tinindu-l in picioare toata ora pentru ca, in preajma Sarbatorilor de Paste, a vizionat un fim difuzat in localitate de membrii unei confesiuni protestante.

Obligati sa cumpere luminari

Potrivit lui Emil Moise, obligarea elevilor de a merge la biserica este intilnita mai frecvent in scolile din mediul rural: la Grupul Scolar Industrial Berca sau la scolile din Plescoi, Sageata, Cindesti (situatia este valabila pentru anul scolar 2003-2004). Daca nu merg la biserica saptaminal, elevilor li se scad puncte la evaluarea din cadrul orei de religie. In comuna Sageata, pentru astfel de “abateri”, copiilor li se dau note sub cea de promovare, iar in Cindesti copiii sint obligati sa cumpere si trei luminari. Si in opinia diaconului consilier Nicu Octavian se poate vorbi de un abuz, “recomandarea este corecta, dar constringerea copiilor de a merge la biserica este nerecomandabila”.

Pozitia Inspectoratului Judetean Buzau

“In 2004 am avut o discutie personala despre abuzuri religioase cu inspectorul de religie din judetul Buzau, Paul Negoita. In loc sa cerceteze cazurile, a afirmat ca toate situatiile semnalate de mine sint exagerari si m-a luat la un misto badaran si arogant, “ce, crezi ca eu am timp de toate maruntisurile? Crezi ca stau sa-ti dau tie replici?””, ne-a declarat Emil Moise. Inspectorul de religie nu recunoaste insa ca
l-ar fi ironizat Emil Moise si sustine ca el nu e dator sa porneasca o investigatie a cazurilor atita timp cit nu i se prezinta dovezi sau sesizari si reclamatii.

Elevii atei sint ciudatii clasei

Un fenomen interesant care se produce in ultimii ani, datorat influentei tot mai marcante a religiei asupra indivizilor, este perceptia ateismului sub semnul demonismului si a stigmei. Elevii cu convingeri ateiste sint perceputi ca o specie de “ciudati”. Sethy este eleva in clasa a XII-a la un liceu din Botosani. La inceputul anului s-a hotarit sa nu mai frecventeze orele de religie. Ea a intrebat-o pe profesoara de religie ce materii poate studia in locul acestei discipline. “Profesoara m-a intrebat de ce ma intereseaza asta si eu i-am raspuns ca sint atee. Atunci a inceput sa rida si a fost imediat urmata de restul colegilor mei. M-a umilit in fata clasei, ma intreba ironic cum de eu pot sa fiu atee si restul clasei nu... M-am simtit foarte prost”, spune Sethy. Datorita birocratiei sau, pur si simplu, de dragul evitarii unor complicatii, profesoara
i-a incheiat finalmente situatia cu 7,5. Alt caz povestit de Sethy este al unui coleg care “a scris o povestioara in care isi batea joc de Biblie si era sa fie exmatriculat”.
invatatoarea pt mine - de athos la: 25/10/2003 14:38:33
(la: Invatatoarea pentru mine)
cand eram in clasele primare in RO invatatorii erau cred ca diferiti fata de cei din ziua de azi
ca sa explic ce inseamna:erau un model de urmat,aveau silinta sa predea in asa fel sa priceapa copiii,ne dadeau teme,ne ajutau va in afara educatiei de acasa sa devenim oameni disciplinati
in ziua de azi nu se intampla acelasi lucru,mai rar gasesti invatatorii de pe vremuri care te puneau sa inveti,si culmea ca-ti si placea sa stii cat mai multe
imi pare rau pt copiii din ziua de azi,ce exemple vad si ce influente(negative) absorb...deh,grele vremuri am ajuns
Ninel si emigratia - de (anonim) la: 30/10/2003 10:45:58
(la: duplicitatea francezilor)
1.Vezi nu te grabi sa-ti cataloghezi interlocutorii cu care te intretii in ignoranta ta ,la o bere daca ne-om intilni mai mult ca sigur ca te-o trage "mosul" asta de ureche ca sa nu mai faci afirmatii gratuite despre persoane pe care nu le cunosti.:)
2.Emigrantii ilegali au drepturi la hospitalizare gratis si fiindca esti ignorant in ale subiectului ti-as spune ca stiu fiindca am lucrat in domeniul medical. Nici un emigrant care nu stie doua boabe englezeste ca sint lenesi s-o invete cind intra pe poarta unui spitalamerican nu sint refuzati,nu numai atita dar tratamentele li se platesc din fonduri spaciale pentru refugiati si ilegali pe care le platim cu totii.
3.O alta chestie ,o noua lege votata in Congresul american propusa de catre stimabilul Orrin Hutch (scuze daca numele-i pocit ca de fapt nu ma intereseaza asa un senator) se cheama The " Dream Act" care permite tinerilor mexicani cu statut ILEGALI in USA sa mearga la facultate pe banii statului sau mai bine zis pe banii contribuabilor care platim taxe din greu.
4.Despre arabi imi mentin aceiasi parere.
5.Spune-mi te rog ignoranta asta a ta este reala sau falsa ca sa te afli in treaba la criticat USA cum multi romani care ar trebui sa stea acasa o fac ca sa se afle in treaba.
5.Atitudinea ta mi-aduce aminte de atitudine ciubotelor din Securitate si SRI astazi propagandistii de doi bani si 4 clase primare care impuiau creierele romanilor cu minciuni.
6.Ramine cum ti-am mai spus.Am sa te urechez :)

"Mosul"
#2726 (raspuns la: #2593) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gala Galaction, parintele si omul - de Ingrid la: 18/11/2003 06:40:44
(la: Antisemitism)
Gala Galaction, slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane:

Veneam adeseori, de la tara la oras, impreuna cu parintii mei, ca sa vedem niste rude. Eram mic; ma apropiam de clasa intaia primara. Intr-o dimineata de vara, sosind de la tara, las pe cei mari in casa, bucurosi de revedere, si ies in curte sa ma plimb. Era o curte fermecatoare: plina cu ierburi nedisciplinate, cu arbori patriarhi si cu unele lucruri vechi, rasturnate si decrepite...

In fata casei, o uluca de stachete despartea curtea aceasta de alta mai mica si mai luminoasa. Observ intaia oara ca, dincolo, la vecini, sunt copii. Ma apropii si prin stachetele rare legam prietesug. Erau doua fetite... Cum va cheama? Matilda si Lia. Matilda era de seama mea; Lia mai mica. Era un eveniment placut. Matilda avea o papusa, Lia un carucior... Erau copii frumosi si blanzi. Ne-am lipit fruntea de uluca si ochi in ochi am stat de vorba, copilareste multumiti de intalnirea noastra. Dar iata ca ma striga cei din casa.

Am alergat sa le spun ca mi-am gasit prieteni. Spre toata mirarea mea, aud atunci: Ce mai prieteni! Acelea sunt fete de ovrei. Sa nu le mai chemi la uluca. Auzi? Sunt ovreice!

Era intaia oara cand ma intalneam in viata mea cu antisemitismul. Rudele mele de la oras ma tineau de rau sa nu ma imprietenesc cu ovreii. Iata prima intepatura veninoasa pe care filoxera antisemita o incearca asupra mladitei sufletului nostru. Sunt copii de ovrei!... Si daca sunt?... Ce sunt ovreii? Asupra mea, unuia, aceasta distinctiune vestejitoare, prinsa la sase ani, a inraurit curios ca o ispita. Ce sunt ovreii, daca trebuie sa ne ferim de ei si de copiii lor? In imprejurarea mea, de Matilda! Era doar un copil atat de dragalas, de bucalat si de trandafiriu!

In clasele primare, am avut coleg un singur ovrei, Goldstain Marcu. Un scolar de seama, premiant totdeauna, si vrednic de toata luarea-aminte. Ma impresiona, la el, indeosebi, un fel de francheta si de avant sufletesc pe care nu-l gaseam decat la un singur alt coleg. Afara de asta, Marcu al meu citia haiduci si la orice incurcatura sau controversa apriga nu ramanea cu mainile in buzunar.

Cu aceste impresiuni despre evrei am ajuns, din coltul meu de provincie, in Capitala Romaniei. Ar trebui poate sa mai adaug ca in podul acelei case, langa care locuiau parintii Matildei, am gasit, mai tarziu, o Biblie scolara, cu icoane. In aceasta carte, am citit o multime de intamplari, de fapte minunate sau vitejesti, o poveste intreaga, cu peripetii zguduitoare, petrecuta intre Dumnezeu si israeliti. Acesti israeliti - am aflat de la dascalul nostru - nu erau altceva decat stramosii evreilor.

Asa ajunge cineva sa se desparta de gloata antisemita si sa creada ca evreii sunt oameni vrednici de toate drepturile, de toate libertatile si de toate binefacerile filantropiei si ale civilizatiei. Cunosc viata, inteleg luptele sociale si economice si stiu de mult ca popoarele nu sunt colonii ingeresti. Antisemitismul popular e o inferioritate si o plaga ca atatea altele de cari este bantuita colectivitatea. Theodor Herzel spune cu dreptate: Popoarele pe langa cari traiesc evreii sunt toate, in general si in parte, cu perdea sau fara perdea antisemite. Poporul de rand n-are nici o pricepere istorica si nici nu poate sa aiba. Vulgul nu-si da seama ca pacatele Evului Mediu se intorc astazi pe capul popoarelor europene. Noi suntem ceea ce ne-au facut altii, inchizandu-ne in Ghetto. In afacerile banesti suntem, fara indoiala, mai tari decat altii, fiindca in Evul Mediu am fost azvarliti si tinuti numai pe maidanul afacerilor". Daca inteleg insa antisemitismul celor multi, nu inteleg antisemitismul celor putini, dedati studiului si cugetarii generoase. Cand problema evreiasca este una din durerile omenirei civilizate, cand antisemitismul e o pornire josnica nascuta din gelozie si din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat sa se lase contaminat de antisemitism? Socotesc ca, dimpotriva, orice amic al culturei si al libertatei sufletesti trebuie sa se intereseze cu simpatie de problema evreiasca si de maretul ideal care impinge astazi spre Sion toate inimile evreiesti.

Si cu toate acestea, puntile intre evidenta intelectuala si realitatea existenta sub soare sunt totdeauna rupte! Printre oamenii nostri de carte si de condei gasesti mai multi rau-voitori si antisemiti, decat prieteni dispusi sa priceapa si sa ajute.

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
The trinity:Marx,Engels,Lenin.....CIOCU' MIC !!! - de (anonim) la: 21/03/2004 16:53:00
(la: America, o tara comunista?)
Draga Adacartianu,
Am citit textul tau,ma intreb CE cauti in America daca nu-ti place si colac peste pupaza o mai numesti si ...comunista?Iti place Franta,apoi cine te opreste sa nu te duci si sa-ti faci viitorul acolo? ori daca ai,precum spui nostalgii romanesti,intoarce-te acasa si incearca sa-ti faci un viitor sub DON Corleone Iliescu(un real comunist,altfel bun ...baiat)si gasca lui de mafioti din guvern,niste fosti securisti si curpupisti,poate le simti lipsa.
Ca sa ajungi sa critici USA iti trebuie o gramada de ani in carca si o gramada de experienta de viata ce azi NU o ai deloc,asa ca ....CIOCU MIC!!!
Ai doar 25 ani si este exact virsta la care am venit eu aici,ciudat insa dar ne deosebim....eu la acea vreme nu-mi venea sa cred ca sint aici si eram in culmea fericirii fara un cent in buzunare si fara sa ma gindesc macar(inca) la ce voi face din mine!!!!Eram in delir,imi venea sa pling si sa urlu pe strazi ca-s liber si fericit asa cum sint,fara perspective de nici un fel!
Am trait comunismul din marele PLIN de a face ...TOTU...cum spunea ...marele conducator si erou national si ...incult si imbecil de 4 clase primare.Tu ce ai trait sa ai tupeul de a da cu parul intr-o tara care te-a acceptat azi sa traiesti in ea si sa-ti faci un viitor precum viselor tale?Poate ar fi bine sa te trimita inapoi,sint f.f.f.multi care vin aici si DORESC asta dar au nesansa sa fie ex-patriati,ori trec prin mari greutati sa aiba un green-card ori cetatenie,si apari tu,aiurea cu aere de artista si le dai pe filosofie si ginduri marxist-leniniste dar in final iti convine sa traiesti aici...cel putin pe moment pina-ti vine mintea la cap si vei alege CE TARA e potrivita gusturilor tale!Ce-ar fi sa dai cu banul?Cade pe muchie(f.RAR dar se intimpla),ia un revolver si joaca ruleta ruseasca tot cu gindul la o alegere....
Hai sa ma gindesc....deci 25 ani..hm,asta inseamna ca te-ai nascut in1979..you're just a baby to me.la virsta asta cam plina de elan tineresc si muncitoresc si plin de critici si creieri ce zbirnie de filosofii grandioase este cam normal sa gindesti in spiritul partidului,eu eram deja cu actele depuse la Iorga si treceam prin cacat cu secu,mai tirziu nu puteam pleca sa cumpar o piine ca eram filat si urmarit.Crezi ca-mi ardea de filosofii?Si eu sint artist si chiar realizat ,din arta mea traiesc eu si sotia,mai citeste alte texte despre mine la cafenea si afli mai multe.
DAR cind am venit aici nu am venit cu aere de artist,de fapt am muncit la docuri la inceput in port,am fost si messenger in Manhattan si pictor de firme si lucrat in diners ca bus-boy si lucrat la Metropolitan museum la stock services(magazie) si nu am facut arta ca atare dar am studiat in prostie si cu bursa la Art Students League of NY,am fost apoi si artist de b.d.si avut faima etc. si azi de 7 ani sint artist in advertising si ilustrez reclame comerciale pt. Tvnea USA.Un drum lung parcurs in ..23 ani si ca si altii de pe forum care traiesc aici de zeci de ani cam STIM cum e treaba pe la noi prin tara!!!!
Sa vii insa cu astfel de conceptii mi se pare deplasat si total IMATUR!!!Dar cert e un lucru:
NU iti convine ori place unde traiesti,pleaca inapoi de unde ai venit ori in tara pe care o admiri cel mai mult si lasa-ne in pace cu ale noastre caci avem destule pe cap si nu cred ca mai e nevoie de o alta ineptie si filosofie si aere boeme si nemultumiri ,oare chiar poti dormi noaptea cu gindurile astea ce le ai in cap?

Asta am avut de spus si oricit de dur as fi poate e necesar ca cineva sa te trezeasca la realitate....wake up and smell the coffee.

LOVE&PEACE,
Ozzy

Ps : Nu stiu de ce dar o vorba veche de-a lui Napoleon Bonaparte mi se pare potrivita subiectului tau:

"You run in defense and you run in offence,when you have nowhere to run
you die."
Ortografia bat-o vina .... - de Muresh la: 14/05/2004 23:38:26
(la: Gramatica si butélia)
Muresh
Care sa fie problema ?
1. Se spune , intr-adevar , "conform afirmatiei facutA anterior"
si nu "conform afirmatiei facutE anterior" ("facutE" se potriveste cu "conform afirmatiilor facutE anterior") . Nu stiu , dar n-am nici o problema "pe chestia asta" . Vorbesc natural , fara sa fiu nevoit sa ma outocontrolez gindindu-ma tot timpul la legile gramaticale .
2. "Sunt" si "sint" :
In primele clase primare si , dealtfel , prin romaneasca vorbita acasa , fusesem instruit a spune si scrie "sunt" . Mai tarziu s-a schimbat macazul si ni s-a spus ca trebuiese trecut la "sint" . Motivul nu-l stiu . Sa fie nevoia de a fi asemanatori cu rusii , sau cu latinii ?
Adica , de ce n-am incerca sa fim noi insine si sa vedem ce se intampla .
Au mai fost si alte schimbari : de exemplu "intr'o" a devenit "intr-o" --s-a eliminat apostroful . Schimbarea a fost motivata de nevoia de simplificare a ortografiei , in special in folosul stradaniilor de a micsora numarul analfabetilor . Am salutat aceasta schimbare desi de atunci simt c-am pierdut din autenticitatea limbii .
3. Ma folosesc de "se datoreste" si nu de expresia "se datoreaza" (prea e caraghios) , "cafeina" si nu "cofeina" , , s.a.m.d .
(Apropo , cum trebuieste spus :
"Doi oi moi " sau "doua oua moua" ?) .
4. Termeni in englezese au intrat in limba noastra . De exemplu chiar la "Cafenea" sintem indrumati sa "afiseaza ultimele mesaje din sit" (mare atentie , "sit" nu "shit") . Probabil ca e in regula . Procesul de globalizare impune . Chestia e ca limba noastra , fiind o limba fonetica , ajungem la contradictii . Sit e si "sit (down)" , etc .
#15424 (raspuns la: #15405) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Muresh - de AlexM la: 21/05/2004 23:37:37
(la: Gramatica si butélia)
Muresh
Care sa fie problema ?
1. Se spune , intr-adevar , "conform afirmatiei facutA anterior"
si nu "conform afirmatiei facutE anterior" ("facutE" se potriveste cu "conform afirmatiilor facutE anterior") . Nu stiu , dar n-am nici o problema "pe chestia asta" . Vorbesc natural , fara sa fiu nevoit sa ma outocontrolez gindindu-ma tot timpul la legile gramaticale .

corect este intradevar "conform afirmatiei facutã anterior (ce afirmatie? aia "facutã") Mai frumos este cu "anterior" care, ar trebui sa fie "afirmatie anterioarã" dar care printr-un necunoscut mecanism de hiper-correctie involuntara este folosit ca "afirmatiei anterioare":-)Desigur ca acest exemplu nu a pornit de la "afirmatia facuta anterior" unde anterior este folosit corect ci numai de la observatia despre cum se foloseste cuvantul "anterior" in anumite contexturi cand acest cuvant joaca rolul de adjectiv si trebuie acordat cu substantivul ce'l insoteste.
2. "Sunt" si "sint" :
In primele clase primare si , dealtfel , prin romaneasca vorbita acasa , fusesem instruit a spune si scrie "sunt" . Mai tarziu s-a schimbat macazul si ni s-a spus ca trebuiese trecut la "sint" . Motivul nu-l stiu . Sa fie nevoia de a fi asemanatori cu rusii , sau cu latinii ?

hai sa tinem politica departe de lingvistica. Forma româneasca este "sânt" cu "â" ; ca acest sunet este redat grafic prin "â", sau "î", asta nu este numai o chestiune minora de "gust" al celor ce decid. Aparent numai "a" si "e" devin "â" in limba româna si nu si "i". Din punctul meu de vedere, justificat ar fi deci scrierea cu "a" ->"sânt"

Adica , de ce n-am incerca sa fim noi insine si sa vedem ce se intampla .
Au mai fost si alte schimbari : de exemplu "intr'o" a devenit "intr-o" --s-a eliminat apostroful . Schimbarea a fost motivata de nevoia de simplificare a ortografiei , in special in folosul stradaniilor de a micsora numarul analfabetilor . Am salutat aceasta schimbare desi de atunci simt c-am pierdut din autenticitatea limbii .

o schimbare minora dar totusi apostroful joaca rolul sau si cratima rolul ei.

3. Ma folosesc de "se datoreste" si nu de expresia "se datoreaza" (prea e caraghios) , "cafeina" si nu "cofeina" , , s.a.m.d .
(Apropo , cum trebuieste spus :
"Doi oi moi " sau "doua oua moua" ?) .

Doua oua moi; Neutrul este caracterizat prin sg = terminatie masculina, pl= terminatie feminina. Asa invataram la shcoala. Pentru cazul in discutie, discrepanta vine de la cuvantul "ou" care are forma de plural in "ã" si de toate numeralale care sint compuse cu "2" care cer si ele acordarea lor la substantivul langa care sint. Deci:
-doua oua moi (moi pentru ca-i pluralul lui moale unde vedem ca transformarea li > i via li > l'i ( prezent inca in Aromâna ) > i
(doua, dozecisidoua,treizecisidoua -douajdoua, treijdoua etc:-)


4. Termeni in englezese au intrat in limba noastra . De exemplu chiar la "Cafenea" sintem indrumati sa "afiseaza ultimele mesaje din sit" (mare atentie , "sit" nu "shit") . Probabil ca e in regula . Procesul de globalizare impune . Chestia e ca limba noastra , fiind o limba fonetica , ajungem la contradictii . Sit e si "sit (down)" , etc .


"sit" nu este prezent nici in DEX 1998; neologisme care intra in limba in mare parte cu circulatie redusã in ciuda incercarilor (snobiste?) de a le impune. Un utilizator normal foloseste mai mereu " am vazut pe o pagina de web" in loc de "pe un sit de web".
De fapt este foarte interesant aceste gen neutru in lb. româna care cere o terminatie feminia aiurea. De ce spun "aiurea"? Pentru ca inca nu stiu de o explicatie acceptabila a pluralului românesc in "-uri".
Nu se explica prin Latina si nici prin slava si este un sufix care a jucat un rol de sufix "colectiv" in IndoEuropeana; acest sufix aparent vine din substrat unde avem si formele sale de feminin singular "-urã" si masculin singular "-ure"; pentru unele cuvinte intalnim o reducere a sufixului masculin "-ure" in "-ur" ( veizure/viezur, strugure/strugur, mugure/mugur) iar pentru unele cuvinte intalnim aceasi forma de -ure/urã numai pentru feminin ( buturã/buture).
Un sufix foarte, foarte interesant dat fiind ca multe cuvinte Latine fac plural in "-uri"; asta ar arata o "adaptare" a cuvintelor din Latina la "modul de a vorbi" al unei anumite populatii. Dar ma opresc aici pentru ca urmarirea unei astfel de idei ar ridica un mare semn de intrebare asupra sintagmei "cuvinte mostenite din Latina" si ar arata ca de fapt nu sint cuvinte mostenite ci "imprumutate". Iar sa sustii ca limba româna a imprumutat cuvinte din Latina si nu ca a mostenit, ar insemna sa negi ca limba româna ar fi o limba NeoLatina precum "surorile" ei. Or, asa cea, este pentru multa lume intelectuala au ba asemanator unei crime a la les majeste:-))

Alex


#15730 (raspuns la: #15424) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ateu convins - de LUCIUS la: 13/09/2004 21:03:29
(la: Ateu convins!)
Dupa cum stim, in cartile religioase exista nenumarate pasaje care se refera la minuni. Acum, cu ajutorul tehnologiei, multe dintre asa numitele "minuni" au devenit realitate. Este foarte normal ca orice credincios practicant sa-si puna intrebari. Deasemenea se poate preface ca ignora tehnologia si sa creada in Dumnezeu si in biblie, considerand mai departe ca numai o divinitate are dreptul sa faca minuni. Este opinia lui si dreptul lui de crede in orice sau in oricine.
Exista, de asemenea multi care nu cred in religie si nu frecventeaza biserica. Poate se intampla astfel datorita originii sociale sau a profesiei sau poate pur si simplu ca o carte de acum 2000 de ani nu ne poate influenta viata intr-o societate diferita ca structura fata de perioada in care a fost scrisa.
In afara de povesti frumoase nu exista nici o dovada ca "minunile" au influentat cumva istoria noastra.
Poate ca in ziua de azi e mai confortabil sa-ti incarci memoria cu problemele personale si nu-ti mai pierzi timpul cu tot felul de sperante...
Deasemenea a fi ateu suna un pic cam nedemocratic si jignitor, pentru ca majoritatea nu lupta impotriva preceptelor bisericesti ci le ignora pur si simplu. Este insa o hotarare personala, pentru ca, in principiu, orice om civilizat respecta un mod de a crede al celorlalti. In consecinta nici religia nu ar trebui impusa, asa cum se intampla in clasele primare, pentru ca mai tarziu anumite concepte vor dezvolta contradictii carora cu greu le vor fi gasite o explicatie. Cred ca a fi liber de o religie este o normalitate intr-o lume moderna, in care majoritatea razboaielor sunt declansate tocmai de religie. Cred ca un termen corect ar fi "agnost "
carapiscum - de Belle la: 20/10/2004 16:57:34
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
sunt de acord cu tine cand spui ca multi primim "minim de cunostinte religioase" in cei 7 ani de-acasa si mai mult dupa "ureche".

cand fi-miu era in clasele primare a inceput sa se predea religia in scoli si m-am gandit uite ce idee buna. hypatia poate sa-ti confirme, pe mp i-am spus parerea mea si anume ca mi-ar fi placut ca si pe vremea mea sa se predea religia in scoli. asta nu inseamna musai indoctrinare intr-o anumita credinta religioasa, eu o vad mai mult ca pe o chestiune de cultura generala care n-ar trebui sa lipseasca din bagajul de cunostinte al unui om.

faptul ca renuntam la o suma din datini si obiceiuri este mai mult o chestiune de conjunctura si nu inseamna neaparat ca le adoptam pe cele ale tarii de adoptie (niciodata n-am facut caz de sarbatoarea de halloween, de exemplu, la mare pret aici, ca sa nu mai spun ca sf. valentin mi se pare o mare aberatie, si-am constatat ca in romania i se da mai multa amploare decat la americani... chiar daca nu sunt sarbatori religioase, se incadreaza la "obiceiurile" tarii respective).

cam atat pe moment.

p.s. nu mi-ai spus daca ai dormit mai bine fiindca ti-am cantat lullaby ;)

~~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it
#25676 (raspuns la: #25674) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Agramatii universitari - de ampop la: 22/02/2005 10:54:16
(la: Chiar nu deranjeaza pe nimeni greselile de ortografie?)
Da, intr-adevar...daca cineva nu a invatat ortografia in clasele primare...slabe sanse are sa se mai corecteze in universitati, pe care unii le-au absolvit precum "valiza prin gara". Imi aduc aminte de un jurist si geolog (nu acela la care se gandeste toata lumea :)) care scria intr-o actiune cu nenumarate greseli de ortografie si de un avocat renumit, care se mai si lauda cu o biblioteca personala absolut ciclopica (peste 100.000 carti sau asa ceva) care scria cu greseli ortografice...Foarte probabil sa existe si tarani cu cateva clase care sa nu scrie precum acesti "titani" ai semidoctismului universitar.
Mario
#37141 (raspuns la: #37136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Littlea Eagle... - de anisia la: 24/02/2005 01:12:26
(la: IUBIREA MEA ESTI TU DOAR TU......)
... or should I say Bad Eagle? stii de ce? pentru ca incepi sa suni ca un "bad boy" de clasele primare, care cand vede ca este ignorat de o parte isi intoarce privirea in alta parte.
am spus ieri ca iremediabil nu am sa mai postez la acest subiect, pentru ca ma saturasem de cele scrise de domniile voastre. dar cand vad ca incepi sa te iei aiurea de fefe, care este prietena mea, atunci imi schimb hotararea si vin si te intreb: "care e problema ta de fapt?" dupa ce si tu si samadhi ati aruncat cu vorbe gratuite si urate la adresa mea timp de o zi intreaga si ati vazut ca nu duce nicaieri pentru ca ironia ieftina nu ma atinge, ce v-ati zis:" hai ca anisia nu se enerveaza deci nu are nici un farmec. hai sa ne luam de fefe". asta da comportament de oameni maturi. chiar nu aveti cu ce sa va umpleti timpul? nu aveti o nunta de planuit? sau s-a dus de rapa si asta?

hai serios acum! incepe sa devina prea copilaresc modul de comportare. poate ca ar trebui sa-l rugam pe admin sa inchida subiectul de tot, ca sa iti taie de avantul inexplicabil de a te lua de oameni cand si cum ai chef...
#37466 (raspuns la: #37460) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poezie poezie.. - de giocondel la: 11/03/2005 02:46:57
(la: Măicuţă, ştiu că nu poţi să m-auzi)
nu stiu de ce dar imi suna a cosbuc si mie mi-a placut mult cosbuc cand eram in clasele primare...( prima poezie memorata, cand aveam vreo 3 ani, e cea cu lupul ce umbla prin sat sa fure/si sa duca in padure/ pe copii care plang) asa ca imi place poezia cu rima chiar daca "unili guri zice" ca nu e la moda...


". O SON OF BEING!
Busy not thyself with this world, for with fire We test the gold, and with gold We test Our servants." ( The Arabic Hidden Words)



televizorul - de stancosty1 la: 06/06/2005 10:51:25
(la: TELEVIZORUL-necesitate sau pacoste?)
Televizorul nu e nici necesitate, nici pacoste, în sine. Este realitatea cu care trăim, obiectivă, rece si, ca atare, nici rea, nici bună. Depinde de noi, ce caracter îi dăm.
Tehnica modernă în sine este lipsită de atribute umane, oamenii sunt cei care o însufletesc.
Eu nu sunt de părerea unora că televizorul sau calculatorul sunt lucruri rele, cartea fiind singurul mijloc de a-ti desăvârsi cultura.
Eu cred că, în momentul de fată sunt atâtea posibilităti, încât este posibil ca cineva să se specializeze într-un domeniu oarecare, fără a citi nici măcar o carte (eventual fragmente, sau capitole).
Eu nu cred că suportul pe care ne vine informatia are vreo importantă.
Important este cum selectăm această informatie, cum o folosim, cum o sintetizăm, cum o aplicăm.
Stiu persoane care au citit mii de cărti si cu toate acestea nu sunt capabili să treacă peste o problemă de viată banală.
În schimb, sunt persoane cu o cultură mai sumară, dar care sunt capabili să extrapoleze putinul pe care-l stiu si să rezolve situatii complet diferite.
Pentru că, altfel, la ce bună informatia, cultura, stiinta, dacă ea nu ne ajută să trăim mai bine?
Sunt convins că peste ceva timp, oamenii nu vor mai sti să scrie de mână, pentru că vor folosi peste tot un notebook, sau un "communicator", sau mai stiu eu ce aparat, care va scrie singur, după dictare, sau chiar citindu-ne gândurile.
Vi se pare ciudat că la scoală nu se va mai învăta scrierea la clasele primare? Gânditi-vă că, deja, în unele sisteme de învătământ nu se mai învată tabla înmultirii, pentru că avem la dispozitie calculatoare de buzunar care stiu să facă lucrul ăsta în locul nostru.
Este firesc să renuntăm la automatisme, dacă avem aparate care să facă ele aceste lucruri si să ne dedicăm munca spre ceva creator.
Asa că, stati linistiti, societatea umană este un sistem cu autoreglare, care aplică "principiul minimei actiuni", nu cel din fizică, ci acela care spune asa: "să obtii beneficiul maxim, cu efort minim". Acesta este motorul care a făcut posibil progresul uman.
A, că unora ne place să citim o carte, în detrimentul privitului sau zappingului la TV? Asta e o altă problemă, care se rezolvă de la sine.
Altii, din ce în ce mai multi, preferă să-si facă cultură plimbându-se nu prin muzee, ci prin supermarket-uri şi mall-uri. Si ce dacă? Soap-cultura este la modă. Viata merge din ce în ce mai repede si avem din ce în ce mai multe lucruri de făcut.
Noi de ce stăm pe la cafenea, în loc să citim o carte?
Vedeti că lucrurile trebuie privite dialectic?
Fiecare are dreptate în felul lui, important este să-i placă şi să creadă în ceea ce face.
Oricum, mi-a plăcut subiectul, desi cred că am cam deviat de la ideea initială, ceea ce, de fapt, se îmtâmplă mai mereu.
A, să nu uit! Esentialul în această problemă, a educatiei, fie ea făcută si de la televizor, este pregătirea încă din copilărie pentru autoeducatie si educatie permanentă. Cea mai bună educatie este să-ti inveti copiii, sau discipolii, să se autoeduce (permanent).
PROUDFRECKLED - de Cassandra la: 31/07/2005 00:19:30
(la: Ce de prostii mai faceam in copilarie!)
Tare as reciti Morometii, dar nu am cartea oare se poate cumpara prin internet?
Aveam o colega la scoala generala care minca creta ca-i placea si imi spunea ca daca vreau sa nu merg la scola sa maninc ca face febra. Si am incercat dar dupa ce am stat o zi intreaga cu termometrul la subsuoara am renuntat ca pentru jumate de grad nu merita sa suporti asa un gust ingrozitor. In clasele primare am avut o perioada crunta in care nu-mi placea sa merg la scoala si chiar am chiulit vreo citeva zile mintind ca merg la scola (unde nu ajungeam insa) pina cind intr-o zi vin acasa (cica de la scoala) si ma intilnesc cu invatatoarea in salon ca venise sa vada ce-i cu mine...Mama ma intrebase inainte: "Cum a fost azi la scoala?" si eu ii raspunsesem "Bine ca deobicei!" dupa care mi-au picat ochii pe invatatoare...incurcatura mare. La mine a fost un episod de chiulangita acut, dar mi-a trecut insa gustul pentru scoala l-am capatat mult mai tirziu.
#62610 (raspuns la: #62481) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
La France.... - de Calypso la: 10/08/2005 15:22:04
(la: Viata si integrarea romanilor in Franta)
de cand am ajuns in Franta am ramas placut impresionata (si asta e putin spus!):

- oamenii extrem de politicosi, iti zambesc pe stada, la ghisee....daca din intamplare, in aglomeratie, se intampla sa calci o persoana pe picior(e numai un ex.) se intoarce spre tine ZAMBIND spunandu-ti "c'est pas grave"

in 90% din cazuri, pe starda, la un ghiseu etc nu ti se spune doar "bonjour" pur si simplu, ci "bonjour madame/monsieur"!!

gardianul imobilului unde locuiesc(un francez de vreo 55-60 ani), de fiecare date cand ma vede imi spune: "bonjour madame, comment allez-vous?" apoi mai schimbam cateva cuvinte despre vreme etc....
la fel face si cu restul vecinilor mei!

tin sa precizez ca pt meseria de gardien d'immeuble iti trebuie cam 4 clase primare (bine, acu' or mai fi si cu 8 sau 9 clase-aici gimnaziul e de 9 clase);

concluzia e ca oameni extrem de simpli, fara studii au politetea in sange!

la magazinul de paine daca mergi de mai multe ori, brutarul (le boulanger)
nu-ti mai zice doar "bonjour madame" ci te mai intreaba si ce mai faci, cum iti merge etc... la fel si la alte magazine!

-oamenii sunt f discreti
- sunt f calzi si prietenosi dupa ce faci tu primul pas spre ei (si asta doar ca sa nu supere, sa para indiscreti, deci tot dintr-un bun simt extrem)
- te integrezi fff usor (daca si vrei) in Fr

- francezii au un f fin simt al umorului
- francezii citesc mult (cand mergi cu trenul majoritatea au cate o carte in mana )

acum, ce sa zic, poate am avut eu noroc sa intalnesc doar francezi super-super....



Nimic din ce ati citat dvs. n - de stefan dinu la: 14/11/2005 09:23:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Nimic din ce ati citat dvs. nu contrazice ce am spus eu decat aparent. Si eu stiu sa fac fotografii, dar nu am pretentia ca inteleg fenomenul precum dvs. Nu am intentia sa va jignesc, dar apreciez mult oamenii care isi dau cu parerea doar in domenii in care au o expertiza, sau macar habar. Daca o lege ar putea fi interpretata pur si simplu literal, asa cum o faceti dvs. de ce credeti ca se chinuie copiii astia sa faca 4 ani de facultate de drept? Sa invete sa citeasca? Asta au fcaut-o in primele doua clase primare.
Am mai spus, nu ma astept ca dvs. sa intelegeti pt. ca sunteti prea pornit si pt. ca functioneaza asa numitul proces de inghet al deciziei. Am sa raspund totusi pt. ceilalti cu o mica lectie despre legea 8, pentru ca s-au insirat aici texte de lege alandala.
Legea 8 confera autorului unei opere 2 categorii de drepturi: d. morale si d.patrimoniale. Drepturile morale se refera in principal la recunoasterea paternitatii si decizia de a o aduce la cunostinta publicului (care inseaman prima publicare) a operei. Drepturile patrimoniale sunt cele care il apara pe autor de folosirea in scopuri comerciale a operei sale fara a-l remunera. (cazurile lui Narcis si ale lui Mircea).
Ca orice drepturi, si drepturile de autor au limite. Limitele sunt prevazute la art.33 din lege, unde la alin.1 lit.h se prevede expres ca este permisa:
h) reproducerea, cu excluderea oricaror mijloace care vin in contact direct cu opera, difuzarea sau comunicarea catre public a imaginii unei opere de arhitectura, arta plastica, fotografica sau arta aplicata, amplasata permanent in locuri publice, in afara cazurilor in care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, difuzari sau comunicari si daca este utilizata in scopuri comerciale;
Publicarea pe un forum a unor thumbnail-uri cu link catre pagina autorului (locul unde exista permanent la dispozitia publicului) si cu indicarea autorului se incadreaza perfect in aceasta exceptie.
Alin.2 spune: (2) In cazurile prevazute la lit. b), c), e), f) si h) trebuie sa se mentioneze sursa si numele autorului, daca acesta apare pe lucrarea utilizata, iar in cazul operelor de arta plastica sau de arhitectura, si locul unde se gaseste - originalul.
Ceea ce s-a si intamplat. Poate pustiul, fara sa isi dea seama, a respectat intocmai ce spune legea.
Dar trecand peste litera legii, mai este si spiritul acesteia. Este evident, cel putin pentru mine ca nu s-a incalcat nici unul din drepturile morale, prevazute la art.10.
Cat despre drepturile patrimoniale, ce ar fi de spus in cazul asta? Nu au fost folosite in scop comercial, cel care a facut-o nu a profitat in nici un fel din acest fapt. Practic, singura consecinta a fost popularizarea unor fotografii frumoase printre plebea stelista, daca ar fi sa ma refer doar la rezultatul pozitiv din aceasta poveste.
Daca imi fac timp sa caut acum, cred ca am sa gasesc multe exemple in care persoane care beau o cafea aici au indicat opera unui alt fotograf cu un thumb si un link pe un forum si poate ar fi existat si aici daca ar fi fost posibila postarea de imagini. Cred totusi ca majoritatea celor care fac fotografii si care au postate galerii pe web s-ar bucura de orice forma de publicitate a site-ului lor. De aceea reactia dl. DL este cu atat mai putin de inteles. Pentru mine.
Si inca o chestie, un sfat avocatesc. Pe site-ul dvs., in sectiunea comerciala!!!, sunt reproduse unele opere de arhitectura. Ca sa nu aveti batai de cap, mentionati numele arhitectului, macar pe cladirile unde acesta este indicat. Cred ca sunt cel putin 2 dintre cele prezente acolo. Asta ca sa respectati, ca si stelistul, dreptul la recunoasterea paternitatii, prevazut de art.33 alin.2. Asta cu toate ca nu cred ca se va supara vreun arhitect ca cineva i-a complimentat opera cu o fotografie frumoasa.
lascare - de Horia D la: 09/12/2005 03:54:07
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
pai nu am fost premiant decat in primele 3 clase primare...
#94016 (raspuns la: #94014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: