cochilie

soro mintea nu m-ajuta
si-am pierdut un gand prin iurta
te pusei la microscop?
anamneza fac pe loc?
cand am zis asa ceva?
Soro nu te supara.
si apoi o spun cinstit
io te cred, si negresit:
esti dracoasa, firoscoasa
peste tot ambitzioasa.
si apoi tu sa nu uiti
si pe ea sa o descantzi
ca doar spui ca-i capricioasa:
nu te ia, nici nu te lasa,
doar te fierbe si te-agita
si duminica iti strica.
ia sa caut io in cos
sa gasesc ceva zemos
unde-s doua hai si trei
sa te vad de-unde le iei:

Kigdalele
Dulce-mi soptesc: "Sfioase si fecioare,
Noi in trei mantii verzi ne invalim,
Ca perlele-n cochilia lor tare.
Si-n miezul nostru, cat de dulci sa fim
Si cat de-alese pentru cel in stare
Sa sparga-asprimea noastra - aferim!
Ne place sa fim aspre si amare
Cat suntem inca tinere dar stim
Ca varsta curge, si-ar fi de mirare
Tot aspre si fecioare sa traim;
Si-atunci deschidem inima in soare
Si, proaspata cu drag ne-o daruim
Oricui o vrea, cand trece pe carare!"
Iar eu strigai: " O, gingase migdale,
Marunte giuvaiere si ispite,
Ma uit cum stati in verzile mantale,
Cu mare sfiiciune invalite,
Si puful vostru subtirel si verde
Imi aminteste dulcele obraz
Al unui copilandru ce ma pierde;
Iar ochii lui, pare ca s-ar fi tras
Din cele doua jumatati prelungi
Ce-alcatuiesc intreaga-va faptura;
Iar unghiile lui imi par atunci
Croite pe masura voastra pura.
Chiar necredinta voastra e un har
Caci chiar daca-mpartina-n doua-adese
Vi-i inima nehotarata - dar
Ramane alba, fara ca sa-i pese,
Si miezul ei sta pururea curat,
Ca perla in cochilia-i de jad.

si trupul are sa-ti renasca in zi ce n-o cunosti defel, caci trupul, draga mea, spun sincer... e-un fel de cochilie pentru vise, ganduri si dorinti. sufletul, din neputintza il trezeste si nu uita, ca fara a da de veste, iubirea se prezinta cand o chemi. intarzie sarmana uneori, ca multe suflete ii cer sa vina. dar daca ai rabdare si puteri, a ta va fi, mereu divina :)
_____________________________________________________
métamorphoser...

Ochi de soim, nu te-ncurci! :o)
Io-s ca un melc lesinat, daca-mi intorci cochilia cad si fac pleosc, mi-eeeeee sooooomn si n-am ochi, n-am mustati (poate doar un pic? hihihi Dolores mustacioasa!), n-am cafea ca s-a terminat, ma latra pana si cainii pe care nu-i am (no problem, ca au vecinii!).
Eu am numai par,
trei fire,
si abia ma misc
tzop-tzop
rad cand ma-ntalnesc cu tine
si ma cheama Guiness Zob! :o)

Gata ! Capitulez !!!

Imi iau cochilia si ma mut intr-o lume fara ... coniffere. Unde esti omuleeee ??? ca la faza asta doar tu ma poti intelege:)))))


<->_____________________________
Lost without music in a world of noises

La tangat si la valsat...:-))) ???
"Belea ti-ai capatat":((

Te vad in curand cu cochilia la spinare pribegind prin Antarctica:))

<->_____________________________
Lost without music in a world of noises

te vad in curand cu cochilia la spinare pribegind prin antarctica:))
Intr-un mesaj anterior ziceai si tu ceva de luat cochilia...

Ciao trancanitori, ne vedem la anu', cand venim din antarctica 'napoi...:-)))

Am fost de vreo 4 ori vacanta in Franta si concluzia e ca la restaurant se mananca foarte, foarte prost!
La Monte Carlo, intr-un restaurant de (cica) 5 stele ne-au dat o supa de scoici absolut dezgustatoare, mai ales pentru ca unele cochilii erau rupte si asta facea supa imposibil de mancat...La Cannes salata de fructe de mare inota in ulei ...
E drept, restaurantele "de lux" sunt mai ieftine decat cele asemanatoare din Italia, dar mancarea lasa de dorit. Mai ales pentru ca au mania friptului, a sosurilor grase care iti omoara stomacul si a uleiului turnat cu cana peste somon.
In rest, nimic de comentat despre brie, camembert, roquefort, paté, croissants-urile cu unt, sunca de ardennes, crèpes etc.

________________________________________________________
What if nothing exists and we're all in somebody's dream? Or what's worse, what if only that fat guy in the third row exists? - W. Allen

Nu mai voiu a trolla, ca "motivul" s-a retras in cochilia tacerii.
Voiu a spune cine sunt astazi: aceeasi:))

Lost without music in a world of noises

nu putea fi departe, daca o doreai. e simplu, toate visele tale sunt la doi pasi de tine... , îi raspunse la fel de soptit. anisia ii saruta tampla stanga - semn de multumire...stiam ca ai sa o gasesti....

petrecerea orhideelor era de-acum in toi. doamne, dar de ce le-o trebui atata timp sa se gateasca fetelor astora - se gandea vania, asteptand cuminte in fata bungalow-ului. Adal se pitise sub banca, in semn de protest. scarpinacioasa dictatura ar fi trebuit sa inceapa cand vrea el, nu? de unde...!!?? stapanul asta al meu uita si de mancare si de aer si de tot de cand cu broscuta asta - isi spuse bosumflat tare si mârâi vehement. in zadar insa...
vania se juca leapsa cu gandurile sale. intaiul il atingea pe-al doilea, care alerga dupa al treilea si tot asa. plecase in graba lumii, fara sa anunte pe nimeni. mormane de hartii il asteptau la birou. intalniri peste intalniri ar fi trebuit contramandate. lunch-ul cu tante Ludmila. ah, si serata dansanta unde-i promisese Tatianei s-o insoteasca. Tatiana...
se lovi cu palma peste frunte. cum am putut uita?. toate acestea se invarteau in capul lui, precum frunzele luate de vant, toamna. maine, am sa rezolv maine - se asigura. am sa dau un telefon si...

usa bungalow-ului se deschise brusc. sierva si guine sporovaiau de zor despre concursul de dans ce-si pusesera in minte sa-l initieze.
- ne astepti demult...hihihi...
- hai ca vine si ea in doua secunde. n-ar fi mai bine sa-l lasi pe Adal acasa?
micutul patruped reactiona revoltat... vaf,vaf - isi scoase tot arsenalul de linguseli si-si indrepta privirea-i sagalnica spre guine. in doi timpi si trei miscari era cocotzat la ea in brate.
- mda, se pare ca nu - concluziona sierva si pornira domol spre plaja.
- veniti si voi curand, da?

vania isi pierdu rabdarea si batu la usa...
- noc, noc... e voie?
- da, intra, sunt gata in doua secunde.
camera de zi il impresiona intr-un mod placut. in loc de canapele, perne de diferite dimensiuni, culori si modele erau asezate cu grija in jurul mesei improvizate dintr-un scrin de piele, vechi. televizorului îi lua locul un gramofon, un fel de cochilie de melc cantatoare, asezat pe un blat de marmura alba. interesant contrast , si atinse piatra rece, dura, frumos slefuita. parca ar fi vrut sa suie trecutul pe un ghetar, sa nu il atinga nimeni.... la geamuri, inchipuiri de perdele din matase noua se miscau usor cand si cand. usa camerei ei era intredeschisa. se opri dupa primul pas. nu...am sa astept... , si-si facu de lucru cu o revista.

- hai, mergem? ii spuse soptit, si-i puse mainile la ochi in joaca
isi puse palmele peste ale ei, isi inghiti emotiile si îngâna - semn de aducere-aminte... spune-mi cine esti !?.
ea zambi. era intrebarea cu care-l innebunise o vara intreaga. si-o toamna. si un inceput de iarna. ii placea sa-l intrebe pe neasteptate. mereu il prindea nepregatit. raspunsul pe care si-l dorea, inca nu i-l daduse. si-acum ii fura jocul? mustacea si ii luceau ochii. sunt prezentul tau...

cand ajunsera pe plaja, o surpriza de toata frumusetea ii astepta. alexa si colegul lui de liceu cu nume haios erau acolo.
- heeeeeeeei, ce surpriza!!! ce-i cu voi??
alexandra marturisii ca simtea nevoia unei iesiri.
- am venit sa va rapim, defapt - le spuse zambind.
- dar tu, alexandros? il intreba vania. ce-i cu tine, prietene?
- ssssssshtttttttt....am venit, stii... o promisiune.. am tot asteptat...mi-a promis...si...
- ce tot bolborosesti omule acolo? spune direct!
- ei, lasa...o sa-i spun ei, raspunse rapid si se intoarse spre guine... am ceva sa-ti marturisesc...
_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...

Oare cum o fi intr-o cochilie de melc ?
Sa existi in spirala ...

Lost without music in a world of noises

..as putea sa-ti spun eu, dar azi am cornitele taiate si nu mai percep realitatea cum trebuie.
Nu-mi vine sa ies din cochilie nici cat sa las darele de care zice bright.
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.

hai sa fiu eu cea care sparge gheata...
fara sa votez, am sa-ti spun ce ma nemultumeste la cafeneaua.com (daca aveai pus in poll, votam, of course!)...
ma nemultumeste cand merge incet, incet, incet... ca melcul acela batran cu cochilia ingreunata de prea multe amintiri. sunt, domnule, unele zile, cand stai si-astepti pana se incarca... si tot astepti, si tot astepti... si cum eu NU sunt o fire rabdatoare... iti imaginezi restul.

altfel, nu am de ce sa ma plang. am intalnit aici oameni minunati, mi-am facut prieteni noi, mi-am petrecut zi obisnuita cu ei, ori craciun, ori pasti, ori inceput de an nou.pana si vacantele le-am petrecut cu unii dintre ei... ce sa-ti spun... suntem, dupa parerea mea, o comunitate frumoasa...

bine ai revenit, stranger :)
_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...

ramasese stabilit sa se adune pentru cina in jurul orei opt.

sasa si andrej au aparut primii in cabina. i-a intampinat masa cu grija ornata de ingrid. vroia sa le faca o surpriza. din alge de mare impletise salba lumanarilor. scoici, cochilii de melc si nisip fin - acopereau ca un voal fin, masa din aluminiu. paharele le invelise in frunze de palmier prinse cu cate un fir de canepa, din sfoara marinareasca. tacamurile obisnuite fura inlocuite cu furculite de lemn aduse de prietena ei Andreana Vasilieva, ce misterios isi spunea Andre. Ii telefonase imediat dupa ce se hotarase sa plece la pescuit... "vino, draga mea, am cunoscut niste oameni deosebiti, ai sa te simti bine cu ei"...

alexandros se invartea de colo pana colo in camera lui, ca un leu in cusca. "o fi gata? sa ma duc? sa mai astept?". pana la urma isi face avant si bate discret la usa ei.
aimee ii raspunde grabit... "da, da, da... o secunda, te rog". si intarzie secunda resimtita veac de catre el.
cel mai minunat zambet de pe lume apare din spatele usii:
- sunt gata, vezi? si se invarte pe calcaie, lasand fustita de batic sa-i urmeze rotatiile, falfaind. doar la cativa centrimetri de el, alexandros nu putu rezista tentatiei, si depuse un smooch pe gropita din obraz. doar una...il fascina asta constant. doar o gropita, doar pe un obraz. si cand zambea... doamne, cand zambea i se inmuiau picioarele...
- sa mergem deci, si-i depuse mana delicata, pe bratul lui.

- anisia, daca nu esti gata in trei minute, intru in greva !!
- vin acum...
- asa ai spus si acum zece minute... mi-e foaaaaaaaame... si nu mai am rabdaaaaaaaaaare!
- de ce nu mai ai rabdare, dragul meu? - isi scoase nasul de dupa parapetul pe care-l improvizase ca sa se imbrace in liniste.
- mmmmm... offffffffff... hai odata! si nu mai zambi la mine, ca-s imbufnat!
- inca un minut si vin...
- 60,50,58,57,56... cand ajung la 1 sa stii ca desfiintez parapetul, te iau frumos de mana si te iau pe sus, chit ca esti doar intr-un pantof...
anisia chicotea de mama focului, de dupa parapetul cu pricina. il stia cat putea sa fie de haios, cand se imbufna. nu-ti ramanea decat sa-i pui pe el o camasa in carouri, o pereche de pantaloni de lana, pestriti atarnati in niste bretele albastre, o pereche de sosete pana la genunchi, incaltate in pantofii maro putin cojiti la varfuri, si ai fi avut imaginea exacta a baietelului nerabdator ce inca locuia in dansul.
- 30, 29, 18.. - se auzea din ce in ce mai grabit.... 18. 16. 14
- trisezi!! te aud, sa stii! se penalizeaza !
- bineeeeeeee... 18,17,16
cand ajunse la 7, de dupa parapet iesi o anisie pe care n-o mai vazuse niciodata... toata supararea ii dispare instantaneu.
- hai sa mergem razvratitule... hai, ca stiu cat poti fi de flamand cateodata.
- daaaaaaaa... ca un lup... si-ntr-o zi am sa te mananc pe tine!!

alf se lasa asteptat. il cuprinsese febra creatiei brusc si instantaneu... andreana ii privea stinghera pe cei pe care ingrid ii numea "noii mei prieteni", incercand sa le ghiceasca povestea.
in surdina diana krall...


_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...

Adrian Fuchs :

Constructia lui Platon, partial postfactum, partial inspiratie prefactum, nu poate demonstra decat o data in plus nevoia de laic si soliditatea laicului.
Albaneza nu a excelat prin intelect ci prin cumsecadenie, ceea ce nu inlatura prezumtia de ratardare. Sigur ca e facil sa-ti strangi ofensat jucarelele si sa fugi. Nu cred ca e o discutie intretinuta artificial ci una mai aspra si care pune puncte pe "i"-uri, pe ici pe colo si de o parte si de alta. Si nici nu consider contradictia un scop ci un mijloc de accedere la intelegere si descoperire.
Asadar daca decizia-ti este de tirare-n cochilie, nu te pot opri si nici nu as face asa ceva pentru o schimbare de opinii nearmonizate.

"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

o.k. Prin "toate calugaritele sunt retardate" presupun ca le-ati cunoscut pe toate? "Prezumtie de retardare"? Pai e o gratuitate care nu pune nici un punct pe "i".
Sunt pentru "laic" dar nu "laicism dizolvant". Faptul ca sunt laic nu ma impiedica sa fiu religios, nici sa ader la valori religioase. Laic si religios nu sunt antonime.
Daca doriti o discutie despre secularism, se poate si asta.
Problema "de ce nu sunt preoti femei" nu trebuie sa mi-o adresati mie. Sunt si preoti, ba chiar episcopi femei (daca vorbim in cadrul mai larg al anglicanismului). Tine de organizarea unei Biserici sau a alteia.
Era important cadrul social al momentului in care a aparut crestinismul si l-am adus in discutie pentru ca, acesta din urma, in acest tip de societate si-a facut loc, aceasta societate a schimbat-o.

Aici nu e vorba de cochilie si de facut pe bosumflatul, pana la urma e o simpla discutie. Mi s-a parut insa ca prin unele afirmatii generale, intr-un mod rautacios, (imi pare rau dar asta mi-a indus mesajul dumneavoastra anterior) incercati doar sa provocati unele reactii care nu isi au rostul.
In crestinismul primar au existat chiar "diaconite" (prin faptele Apostolilor este facuta o mentiune mi se pare). Femeile au fost implicate in viata Bisericii. "Ordinul" diaconielor a disparut odata cu incheirea acelui fenomen al "profetismului itinerant" sau ceva mai tarziu.
Cea mai mare recunoastere si onoare pe care Biserica o poate face unei persoane, nu este aceea a preotiei (in nici o treapta) ci canonizarea, proclamarea ei ca persoana sfanta. Si aici nu conteaza daca esti barbat sau femeie. Aceasta Biserica (adeseori perceputa la nivel institutional) a declarat sfinti si talhari si prostituate si multe alte categorii daca viata acestora (in cele din urma) s-a identificat cu acel Model nec plus ultra propus - Dumnezeu.

A mea e "Let it go":)

Bine. Nu-l inchidem de tot:)
Imi place si spirala:) Coloana infinita de cercuri deschise:)
O scara in forma de cochilie de melc. Urci pana ametesti:)

Lost without music in a world of noises

a fi credincios este o optiune;
a-ti fi frica de moarte este un dat al vietii.
Oare caprioara stie sa ne spuna carui Dumnezeu se inchina? dar totusi alearga ca o disperata cand e vorba de propria-i viata.
Soparla fuge chiar daca trebuie sa renunte la parte de corp (coada).
Pestele innoata pierzandu-se printre ierburi caci pana si el tine la viata lui uda si muta.
Melcul se strange in cochilie cand simte ca pana si Boasca testoasa o face, de frica.
mimoza isi strange frunzele cand "simte" ca ceva nu-i in regula.
Toate aceste exemple pot descreti ideea de teama de moarte? ca nu este recunoscuta, e una. ca nu exista e alta. Teama de moarte nu se rezuma la teama de durere, la pierdere sau la faptul ca nu mai vezi un rasarit de soare ci este condensata in teama de necunoscut. Ce este dincolo? ca poti trece pragul mai usor este una dar ca nu ai nici o strangere de inima este alta. "nu moarte-mi este frica ci de eternitatea ei".Asa o fi?
(Nu mai plange Jane, Jana n-a murit, Jana se transforma....)

Să ne calmăm.
Hobo are picioare frumoase şi-i stă bine aşa neras lipăind pe pardoseala de lemn cu tălpile goale, bărbatul ăsta e pe invers: balerină. Aud cum trosneste nişte pastile între dinţi, aspirine, l-am enervat, mă uit la ceas, ziua creşte ca un zmeu, hai tu Hobo, hai tu Hobo, pierd feribotul, carotida îmi pulsează ca o panteră nestăpânită, cu dinţii înfipţi în ceafa borfaşului.
- Bine, te iubesc, hai să-mi cumpăr libertatea, un lollipop la domnul. Işi muşcă pumnii ca un copil, în spatele ferestrelor privirea parcă-i ploua, îi intind un şerveţel si mă închid la sandale. Uite şi pardoseala, nimic, nimic, cu capul în jos.
Îl văd cum tresare şi-şi striveste pe-ascuns zvâcnirea din piept. Îmi amintesc brusc de câmpurile necuprinse de lalele fremătând cu braţele în sus precum copiii mici: ia-mă în braţe, nene, cerule, norule, ochiule, omule. Îmi întinde deodată cana cu ceai. Amar, a fost mai amar sărutul de mai devreme, macii, lalelele, muşeţelul, atâta zarzavat, florareaso. Am buzele amare, o molie udă îmi îndeasa cuvintele înapoi pe gât... şi-am pierdut si feribotul.


Plouă mărunt, mocăneste, lipicios ca din cochilii. A scos mâna de sub mantou ca să priveasca ceasul, întarzie, fir-ar să fie de femeie. Tetrapozii prindeau oceanul de grumaz între fălcile lor de beton şi-l aruncau însângerat înapoi, ca pe-o zdreanţă. Avea două ciocolate în buzunarul de la piept, călduţe, ticăinde.
El mai avea şi nevastă, ea avea gagic, era pirata lui cu strungăreaţă, îl fura de suflet între două moteluri.

Sufletul lui, împrăştiat pe corpul hoaţei precum firimiturile pentru păsărele pe pardoseala gărilor, între două trenuri.

- Nene, ai un buck? Un puşti cu mucii înnodaţi sub bărbie şi picioarele goale întinde o mână nerăbdătoare şi ţopăie măruntel: "hai nene, că mă plouă...". Şovăie un moment dacă să-i dea sau nu un şut în fund, îi vede ochii mari, miopi, poticnindu-se în ploaie cu privirea în sus. Peste capul lui, silueta unei femei îmbrăcate în ceaţă verde şi alge, împroşcată de plânsetul cine ştie câtor valuri. I-a dat un pumn de mărunţiş zornăitor, ia copile, femeia creştea peste el ca o nălucă şi se apropia cu bărbia în piept, copilul alerga lipăind grăbit prin ploaie cu tălpile desculţe să spună c-a vazut-o pe înnecată.
"Înnecata" era o poveste veche, poate însăşi povestea din care se întemeiase micuţul orăşel de dincolo de ceaţă. De fiecare dată alta, după cum golful în care se spunea că îi găsiseră trupul îşi schimba forma şi murmurul de morgană nebună.

A fost odată.
A fost odată o femeie frumoasă cât să lase în urmă o legendă. Trăia pe-o insula în apropiere de Anacortes, una din insulele acelea pietroase ţinute în căuşul rădăcinilor de pini roşii pâlpâitori ca nişte candele de veghe, să nu se risipească în ocean. Era când soţie de miner, când de ofiţer britanic, când văduva vreunui biet soldat american din fortul de pe San Juan. Femeie albă, de piatră, cu suflet făcut pentru neiubire, în trupul ei se sfărâmau bărbaţii precum bărcuţele pescarilor atunci când se izbeau de stânci. Din vaietul glasurilor lor s-a împletit mai întâi un vânt subţire, uşor ca o şoaptă, apoi a crescut mai răstit, mai ascuţit, mai vânăt, strigăt lângă strigăt. Prima furtună din Anacortes şi-a desprins genunchii de pământ şi-a mers s-o pedepsească pe femeia fără suflet.
Dar miezul trupului ei i-a primit fulgerele şi a ştiut să le iubeasca, coapsele ei s-au deschis să-i primească talazurile şi buzele i-au sorbit vuietul până-n adâncul pieptului. Furtuna a purtat-o pe braţe până la buza golfului, i-a acoperit trupul cu nisip ca într-un ultim sărut şi s-a stins în depărtări din care se întoarce la răstimpuri, când o apucă dorul.

Femeia a ieşit din ceaţă şi s-a apropiat şovăielnică, cu capul tot în piept şi privirea gri înfiptă-n asfalt. L-a atins uşor pe mână cu o vinovăţie care nu era a ei dar pentru care îndura toate fulgerele bărbatului pe care-l urmărise de acasă. Omul ei.
- Hai acasă, omule, că n-are să mai vină...


Hobo a căzut uşor ca o mirare, mai întâi pe un genunchi, apoi pe celălalt, şi s-a intins pe jos ca în joacă după ce mai întâi mi-a dat să-i ţin ochelarii şi lamele. Are ochi albaştri, prinţeso, eşti frumoasă, lasă teatrul, e de doi lei, închide-ţi jugulara, prea mult roşu.
Ziua zgârie cu ghearele pe geam din ce în ce mai strepezit, mai vânăt, doi lei de viaţă, o hrubă de carne.
Gări până la gât, privesc în jos şi văd cum abia mai respiră trenuri şuierate pe sub mâna cu care-mi apăs pieptul: taaaccciii…
Uite-o gară cum închide ochii, încă una, din ce în ce mai mica, mai departe, mi-e frică, ia-mă în braţe nene, cerule, ochiule, omule, punctule, punctule.

Şi vine furtuna.