comentarii

comparatie cu cuvintul durere


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
efectul Placebo.... - de tracy_ltD la: 26/05/2005 13:12:07
(la: Efectul Placebo...)
Cine sa stie cum de ne vindecam singuri melancoliile si starile de "imi vine sa ma asez jos si sa mor..."? Cert este ca o facem si nu se stie de unde avem puterea de a merge mai departe, indiferent de ceea ce ni se intampla. Sincer, atunci cand mi se pare ca mie mi-e greu, ma gandesc cum traieste un parinte care si-a pierdut copilul, nu cred sa fie durere mai mare....si atunci, prin comparatie, durerea mea se diminueaza si adun resturile de voita, putere si intelepciune, si merg mai departe.
Apoi cu efectul Placebo am invatat sa traiesc de mica......mereu am stiut (n-as putea preciza de unde) ca mintea noastra e cel mai eficace medicament si ca totul porneste de acolo si fericire si durere.
Mai stiu ca in viata e bine sa vezi jumatatea plina a paharului si nu e bine sa te lamentezi pentru ca asa nu rezolvi mare lucru....de fapt nu rezolvi nimic.
Acum pentru voi, cei care va pierdeti timpul pe aici....."sa aveti seninatatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat si intelepciunea de a face deosebirea intre aceste doua posibilitati"....n-am spus eu asta....doar am reprodus pentru voi....
Ne mai vedem........
Despartirile ca efect... - de DESTIN la: 28/05/2005 01:23:40
(la: Despartirile sau viata pe segmente...)
"Sunt despartiri dureroase, despartiri nostalgice, despartiri patetice, despartiri jalnice, despartiri dramatice..."

DA, despartirile se pot clasifica in mod divers...

Am o senzatie foarte ciudata, atunci cand traiesc aceste momente ale despartirii... Ma dor cuvintele.

Vorbesc cat se poate de serios!

Nu toate cuvintele, insa... Doar cele care au nimerit pe campul de lupta.


Sentimentul cel mai acut in orice despartire este cel al pierderii...

Despartirea de fiinta draga poate provoca si pierderea prietenilor, ceea ce provoaca un sentiment de singuratate.

Cauzele si efectele unei despartiri depind de durata relatiei.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
Despartirile sau viata pe segmente... - de my angel la: 28/05/2005 22:02:55
(la: Despartirile sau viata pe segmente...)
"Hai sa-ti povestesc ce am visat azi-noapte. Am visat ca era noapte, eram pe plaja si erau multe case albe... Iar eu stateam intr-o casuta alba. Stii ca mereu mi-am dorit sa stau intr-o casa pe plaja... Sunt convinsa ca asa va fi. O sa fiu fericita acolo. Si tu stii adevarul. Uita-te la mine si spune-mi, macar tu spune-mi..." Astea sunt singurele cuvinte pe care mi le amintesc. Ani de zile am facut eforturi sa-mi amintesc si altceva, mi-am dorit s-o visez, sa-mi aduc aminte conversatiile cu ea... Mai am in minte doar imaginea ei cu cateva minute inainte de a muri. Durerea a fost atat de mare, suferinta celor din jur atat de puternica, incat mi-au disparut toate amintirile si n-a ramas decat un mare gol. Stiam de mult si tot n-am fost pregatita. Multa vreme dupa moartea ei am sperat ca va invia, ca se va intampla un miracol... Si n-a fost asa. Il invinovateam pe Dumnezeu, imi pierdusem credinta. Cand a murit, am primit o scrisoare de la ea, in care era o poezie si erau cateva randuri scrise de ea, care sa-mi fie calauza. Poezia si acele cuvinte mi-au fost mereu alaturi, in cele mai grele clipe...
"Despartirea" asta a fost prima din viata mea si, dintr-un anumit punct de vedere, cea mai grea. In toate celelalte despartiri stii macar ca celalalt traieste, indiferent ca e plecat peste mari si tari, indiferent ca e un fost iubit; stii ca ai totusi posibilitatea sa-l revezi pe celalalt, sa-i mai auzi vocea, sa-i mai vezi chipul...
a treia si a patra, - de gigi2005 la: 30/05/2005 02:10:18
(la: Despartirile sau viata pe segmente...)
continuare la #51599, de gigi2005 la Fri, 27/05/2005 - 04:27

La liceu am avut o prietena; surori sa fi fost si nu ne intelegeam asa. Eram nedespartite...Tot acum am cunoscut si prima dragoste; iubire dureroasa cu fluturi in stomac, iubire de copii si adolescenti in acelasi timp...Prima mea iubire, pe care n-am uitat-o si n-o voi uita niciodata...
Formam un trio super, mai ales dupa clasa a 10-a cand "treapta" a despartit multi prieteni. Aveam incredere in prietenii mei cei mai buni, iubitul meu "C" si scumpa mea "A"...pana intr-o zi cand...
Era intr-o sambata si eram singuri la "C" acasa, invatzam pentru teza. Dintr-un caiet cade o notitza. O iau sa o pun la loc si vad scrisul lui "C" si numele lui "A" pe ea. Curiozitatea ma ardea... si am citit: "A" este dorinta mea. Eram in clasa a 12-a si eram prieteni de aproape 3 ani. Eram un cuplu cu traditie la un liceu bun din centrul Bucurestiului. Mai aveam putin pana la bac si prietenul meu era pe cale sa ma paraseasca pentru prietena mea cea mai buna...N-am mai vazut literele din carte...la teza am copiat cu nerusinare...l-am urat...Am jucat teatru prefacandu-ma ca nu stiu nimic. Devenisem un observator redutabil, cercetam si interpretam toate privirile si cuvintele...M-am mobilizat pentru bac, am intrat la facultate, a intrat si el, dar "A" nu a intrat. Eu am inceput cursurile el a plecat in armata. Despartirea a venit firesc, mi-a scris, nu i-am raspuns, mi-a scris iar si atunci i-am spus de toata framantarea si suferinta mea si de faptul ca ceea ce au facut ei se numeste iselaciune.
Atunci am aflat ca ea ii facea ochi dulci de mult, ca iesisera impreuna de multe ori fara mine, ca facusera dragoste (eu cu "C" nu am facut dragoste niciodata. E singurul meu regret in ceea ce-l priveste) ...
De atunci am inceput sa nu mai am incredere in oameni... si mai ales in prieteni. De fapt sunt singurele persoane care mi-au ranit sentimentele... Restul a fost pura intamplare.
#52273 (raspuns la: #52088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia - de popix la: 06/06/2005 13:38:48
(la: TELEVIZORUL-necesitate sau pacoste?)
in cazul lui gigi2005 nu se poate pune problema pierderii chefului de a juca treptat-treptat.acel adolescent are un examen crucial pentru viitorul sau in viata.
indeletnicirea lui in fata computerului trebuie sa sfarseasca drastic!din secunda unu cu alte cuvinte.se pare ca gigi2005 va trebui sa ia masuri drastice chiar daca dureroase pe moment.timpul ii va da dreptate.
#53426 (raspuns la: #53416) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gigi2005 Nu am copii asa i - de gabriel.serbescu la: 09/06/2005 21:23:05
(la: TELEVIZORUL-necesitate sau pacoste?)
Gigi2005

Nu am copii asa incat nu-mi permit sa-ti dau sfaturi vis-a-vis de educatia care ar trebui sa i-o proportionez fiului tau, insa daca tot ai creat ¨monstruletzul¨ gandeste la perspectiva in care si-ar putea castiga existenta din jocuri. Fie ca tester fie ca developer. ¨Profesionalizeaza¨-i viciul. Cu alte cuvinte, fa-l sa vada ca dincolo de inutilitatea pe care el o vede in examene exista niste etape peste care trebuie sa treaca, ( un examen de ¨capacitate¨ ca un upgrade de joc), pentru a trage intradevar foloase.
Daca e suficient de bun, inscrie-l eventual la competitii on-line, poate trece si de ele si ajunge la vreo finala europeana. Premile sint extrem de mari. Insa in nici un moment nu te lasa depasita de gest, si in nici un moment sa nu interpretezi preocuparile lui ca pierdere de control sau altceva. N-aduce nimic bun.

Cat despre televiziune, ca sa-mi exprim si eu parerea, trebuie specificat ca e facuta de oameni inteligenti, pentru oameni mai putin inteligenti.
Trainigurile jurnalistice impun precizarea ca jurnalistii de televiziune se vor adresa unui public a carei inteligenta se situeaza pe la nivelul clasei a V, VI-a. Pasul urmator e exprimarea clara subiect+predicat, si eventual mai vreun gaga, in cazul in care ne aflam in fata unui program de divertisment.
Ca si cand nu ar fi deajuns de trist, televizinea a incetat sa fie un mediu de comunicare autonom, ci s-a transformat incet incet in ¨suport de reclama¨si definitia ii apartine nu mai stiu carui parinte al marketingului modern.
Televiziunea e buna si rea. Are in principal trei scoli, una anglosaxona, una latina si cea americana. In aceiasi ordine de idei vor prima obiectivitatea sau pragmatismul, spectacolul latin galagios, sau violenta emotiva si cliseele emotionale.
Faceti astfel o comparatie intre BBC-uri, Rai-uri sau tot ceea ce e televiziune americana, in care vom include inclusiv copia ProTV.
Ultimele doua sunt impactante, si evident, cu foarte multi telespectatori.
Primele sunt prin definititie televiziuni educative.
O existenta fara televizor e imposibila, fie ca ambientador social cum spunea Cassandra, fie ca relaxant.
Cred ca totul se rezuma la control, preferinte, si o buna pregatire ulterioara ca si consumator, caci daca pentru a intra in televiziune se impun niste examene din ce in ce mai pretentioase, publicul a ramasa la acelasi stadiu mai sus amintit. Parerea mea
simona - de lostone la: 13/06/2005 20:34:58
(la: Schizofrenia - esti nebun, esti trist si esti singur)
am plins cind am citit ce ai scris.nu stiu ce sa-ti spun,poate doar ca iti inteleg durerea si ca-mi pare rau.si eu sufar de depresie si imi pun aceleasi intrebari.nu prea pot exprima in cuvinte tot ce as vrea sa-ti spun,asa ca nu-ti voi spune decit :aratatii iubirea voastra si aveti grija de el in continuare!pace
luciana, - de maan la: 15/06/2005 00:51:44
(la: azi, acum 9 ani)
nu voi pretinde ca stiu ce-nseamna sa-ti pierzi un parinte, dar stiu insa cum e sa-ti dispara cineva drag.
imi amintesc ca eu gandeam, culmea, foarte limpede, dar ca durerea era atat de mare incat tot ce simteam nu era decat o teama crunta de nemiscarea ca-mi cuprindea sufletul de-acum prea amortit sa mai reactioneze.
simtem cum ma sting pe dinlauntru si creierul meu se-agata aiurea de viata.

eu stiu ca nu zidurile bisericii, nu preotul ipocrit ci cuvintele acelea anume scrise si rostite il aduc pe Dumnezeu in lacasul sfant, indiferent de cata necuratenie zace-n sufletul slujitorului sau.
de aceea, atunci cand vreau sa ma rog, intru in prima biserica si-aprind lumini pentru cate cineva drag.
chiar si pentru tata, care a incercat sa-mi trasmita aceleasi invataturi pe care le-ai primit si tu.

peste-o mie de ani :))), cand Dumnezeu l-o chema, stiu sigur ca am sa-i fac inmormantare crestineasca si sigura sunt ca, de-acolo de sus, ma va ierta chiar daca a avut dreptate el, chiar daca am avut dreptate eu.

ti-e dor de tatal tau.
de-aici se vede cat de mult il iubesti.
ti-e dor de el, ziceam, si poate ca toate aceste chinuri (inutile, cred eu)isi au origine mai simpla, in cat de mult iti lipseste.

nu mai comemora ani de la moarte.
ma gandesc ca ai putea sa-ncerci sa ti-l amintesti plin de viata, in fiecare zi, de fiecare data cand te cuprinde dorul.
oamenii care ne pleaca traiesc in noi asa cum meritam sa-i avem.
nu innegura chipul tatalui tau, amintindu-ti periodic camasa insangerata.

tatal tau n-a avut niciodata o camasa preferata?
cum arata cu ea?
ce glume obisnuia sa spuna?
dar vinul? cum bea vinul?

fata draga, de te-as fi citit la suprafata, as fi avut tendinta sa spun ca te doare mai putin ca ti-ai pierdut tatal si mai rau ca n-a 'iesit' inmormantarea. sau...ti-e doar ciuda pe tine ca nu te poti ierta?
vezi in ce multe moduri putem interpreta durerea omului?

uita-te la tine!
vorbesti mai mult de popa si de funeralii, cand ar trebui sa ne povestesti ce om deosebit n-am avut sansa sa cunoastem.

evolutia umana - de popix la: 19/06/2005 19:08:19
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
personal cred ca ne tragem din primate, imbratisez teoria lui Darwin cu alte cuvinte.

ce primate n-as putea spune, poate o specie deja disparuta de pe Terra cu mult timp in urma.spun asta gandindu-ma la rudele noastre apropiate, cimpanzeii si urangutanii in special.se stie si s-a demonstrat ca poseda o inteligenta mult superioara altor primate si in general altor mamifere terestre sau marine.totusi nu cred ca cimpanzeii ar fi stramosii nostri directi.pentru ca nivelul lor maxim de inteligenta este cel mult egal unui uman in varsta de 4-6 ani.deci evolutiv in comparatie cu umanii sunt foarte inapoiati.

departe de mine faptul ca acesta ar fi un adevar absolut;probabil ca nu vom fi niciodata in gradul sa-l cunoastem.

P.s. Cassandra,ai facut bingo!

draga maan - de mosu dochia la: 20/06/2005 01:11:03
(la: azi, acum 9 ani)
am vrut initial sa scriu ca-ti multumesc pentru vorbele bune si pentru intelegere. dar m-as si te-as insela daca m-as opri doar la o multumire. fiindca, la fel ca si sora mea, m-ai ajutat sa vad totul cu alti ochi si pentru asta simt ca n-am simple cuvinte sa-mi exprim recunostinta. sufletul meu iti spune insa 'multumesc'.
m-ai intrebat de tati. mi-e inca greu sa vorbesc despre el, desi au trecut 9 ani. am pus mai jos raspunsul surorii mele atunci cand i-am trimis ce-am scris. ea e 'habotnica' familiei si in ea mi-e sprijinul de cand tata nu mai e.
sa ma ierati cei pentru care durerea mea reprezinta poate un moment de intristare. mi-e dor de tata insa si nu stiu cum sa o spun. si simt ca vorbind cu altii despre el il aduc mai aproape. si-o fac public, pentru ca omul care a fost tatal meu merita sa traiasca, chiar si numai pentru o fractiune de secunda, si in memoria altora.

sorella:
"(...) Tati cu siguranta nu te blameaza pentru asta. Cred ca daca ar putea sa-ti vorbeasca, ti-ar spune cat de mult sufera din cauza supararii tale. Il doare durerea ta si ar vrea sa ti-o aline. Te-ar face cu siguranta sa razi, si ar rade cu tine, doar ca sa te scoata din asta. Cum radea el, asa, din toata inima, cu ochii. Si ar cauta sa-ti toarne prin privire direct in suflet, veselia lui.

Ma intreb, cum poti, din tot ce a fost tati, sa ramai cu durere si suferinta cand te gandesti la el. Cum poti sa mai ai resentimente, fie si vis-à-vis de niste preoti pentru care durerea oamenilor a devenit moneda de schimb, cand tati, de-ar fi fost, n-ar fi cheltuit pe ei, poate, nici o emotie. Cand ar fi inteles, si ti-ar fi explicat, pe intelesul tau, ca singurul mijloc de trai este pentru preoti taxa pe care o percep de la enoriasi. Ca Patriarhia le da un salariu mizer si ca ei se bucura, in definitiv, de fiecare eveniment din acesta din care mai pot primi ceva.

Ca ei, ca si toti oamenii, sunt buni si rai. Uita-te la tine in SOS (organizatie umanitara in care am lucrat 7 ani in romania). Oameni care lucreaza cu oameni, mai rau, cu copii, cu situatii dramatice la tot pasul. Spune-mi, in timp, cati oameni sensibili ai gasit? Ai mai gasit macar unul? Vei fi tentata sa spui ca da, dar, daca te vei gandi mai mult, vei realiza ca aveau parti sensibile, dar nu intregi. Nu aveau capacitatea ta de daruire totala. Pentru multi, limitele proprii de generozitate erau bine stabilite. In rest, rutina. In rest, probleme personale peste care vin altii sa se vaite. Cati au capacitatea de a darui? Putini.

Si intri in tagma preotilor. Altii care ar trebui sa fie cu daruire. Si cu har. Cati gasesti? Cam cati sunt si la SOS. Pentru ceilalti, rutina, serviciu pentru care se trezesc dimineata si se imbraca, slujesc, mai o inmormantare, mai o nunta, mai un botez… O slujba de seara, daca au ghinionul sa aiba enoriasi, si cam atat. Iar preotul nostru... tu te poticnesti intr-un om ale carui vise au fost de mult ruinate si pentru care singura ratiune de a fi, poate, sa ma ierte Dumnezeu, a ramas banul. OK, e preot. OK, ar trebui sa fie omul lui Dumnezeu pe Pamant. Cu atat mai dificil pentru el. Responsabilitatea ce apasa pe umerii lor e cu atat mai mare. Pentru ca noi incercam sa-l gasim pe Dumnezeu - unii reusim, altii nu, fara sa stim ca e tot timpul cu noi. Pe cand ei se joaca teribil cu focul. Pentru insensibilitatea lor, pentru transformarea ritualului in sursa financiara si atat, le va fi mult mai greu. N-ai vrea sa fii in locul lor.

Iar tati, dincolo de toate astea ramane omul cel mai minunat pe care l-am intalnit. Si care ne-a daruit din el tot ce a putut. Ne-a invatat sa avem mintea si inima deschisa, sa daruim cu drag, sa nu ne opreasca nimic. O fire vesela, optimista, plina de viata. Bland, bun si intelept. Cati oameni, din cati ai cunoscut, au avut sansa unor parinti ca ai nostri? Cati au fost binecuvantati, cum am fost noi doua, cu o atmosfera de familie linistita si armonioasa? Cand vei reusi sa intelegi si sa ierti? Nu poti ierta ca nu ti-a dat totul? Ti-a dat tot cat i-a stat in limite. Ti-a dat cat a putut el. Nu a vrut sa pici de sus, nu a vrut ca gustul dezamagirii sa-ti inunde sufletul. Il acuzi ca ti-a taiat aripile, ca nu a crezut suficient in tine. I-a fost teama de esec, si a vrut sa iti atenueze caderea. Dar altfel, ti-a dat materialul genetic si educatia necesara sa te uiti intotdeauna in sus, spre mai departe, sa nu fii niciodata multumita si plafonata. Sa-ti doresti sa explorezi mai mult, mereu.

(...) Eu cred ca tu ai ajuns si ai depasit conditia pe care ti-o doreai si pentru care ai fi avut nevoie de sprijinul lui tati. Tati ti-a dat exact ceea ce ai avut nevoie si culmea, exact asta iti lipseste. Increderea in tine la pachet cu precautia de a nu zbura cu aripi de ceara. Iar aripile pe care le ai tu acum nu sunt de ceara.

Mi-esti draga. Si, dincolo de experientele tale nefericite cu biserica, ar trebui sa intelegi ca Dumnezeu are mai putin de-a face cu biserica decat crezi. Biserica este o institutie pe care au facut-o oamenii, initial din credinta, pentru a-L proslavi pe Dumnezeu. Ulterior, s-a rutinat. Dar tu poti avea acces la Dumnezeu, direct, pe scurtatura, fara biserica. Adevarat, asa cum a zis tata, Biblia se poate constitui intr-un manual scris pentru cei mai simpli, iar biserica o poti privi ca scoala. Dar pentru oameni ca tine, ar trebui sa fie evident ca El iti este aproape. In tot ce-ti daruieste. Simt ca nu pot aborda acest subiect cu tine atata timp cat esti inca pornita. Atata timp cat ai in tine stranse multe dureri, pentru care, mai mult ca sigur, Il consideri vinovat, nu pot sa-ti deschid sufletul.

(...mi s-a spus ca pe mine oamenii) si poate Dumnezeu, ma percep ca pe un om bland, bun, generos. Si in clipa respectiva, desi poate parea absurd, am fost recunoscatoare. Pentru ca imi place sa fiu un om bun si generos. Pentru ca imi place sa dau o mana de ajutor, sa pot ghici ce-i trebuie celui de langa mine si sa-l surprind daruindui-i, sa ma hranesc din fericirea si bucuria pe care acesta o simte."

luciana
#55594 (raspuns la: #54921) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ma caut si eu printre cuvinte - de sierva la: 23/06/2005 19:44:35
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ma caut si eu printre cuvinte. Ma mir de unde-am aparut si unde sunt atunci cand singura ma caut. Ma bucur ca tocmai asa, cautandu-ma pe mine insami, TU m-ai gasit si nu m-ai mai parasit desi , poate , as fi meritat sa o faci...Asa ca mi-ai mai ramas TU atunci cand eu m-am ratacit...
#56283 (raspuns la: #41724) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
offfff - de mymy la: 29/06/2005 11:44:07
(la: adolescenta....)
Desi nu ma cunoasteti, sunteti niste prieteni....
Va multumesc sincer!
Cu totii aveti dreptate intr/un anumit fel si atingeti puncte dureroase...
M/am tot gandit si... am sa renunt la el... mai bine sufar acum decat mai tarziu cand imi va fi greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu va fi al meu sau ca am facut sa sufere si alte fiinte care nu au nici o vina ca inima mea dicteaza asa :(
Va pup pe toti si va multumesc pt ajutor.
Am sa fug cateva zile la tara sa imi revin si am sa vin apoi cu forte proaspete si nu ma voi lasa induplecata de cuvinte frumoase si insistente care, stiu sigur, ca vor urma...
#57153 (raspuns la: #57144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si bossul poate da dureri de - de RSI la: 06/07/2005 16:37:00
(la: Trancaneala Aristocrata "4")
si bossul poate da dureri de cap, dar acelea pot fi compensate cu dureri de jos la spate ...
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#58236 (raspuns la: #58235) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Radule, sufar de-acelasi simptom,... - de cico la: 08/07/2005 05:00:44
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
...dar nu-s convins c-avem aceeasi boala. N-o sa te fac sa regasesti ceva ce eu nu mai caut. Ca tine poate, am idolatrizat cindva conceptul, l-am pus pe-un piedestal si am privit prietenia asortata de-aceleasi principii ce-mi ghidau viata. Gindeam naiv ca oamenii-s apropiati de idealuri comune. Am dat continuu, pina am obosit sa dau. Mai grav, am devenit constient ca nu-i bine sa dai : cu cit dai mai mult, cu-atit strici o balanta fragila si-l faci pe celalalt sa se simta mai indatorat. Chiar daca n-am cerut nimic. Nici macar sa mi se raspunda cu-aceleasi ginduri sau cuvinte cind eu ii vorbeam ca mi-e prieten.

Viata te strica si te-ndeparteaza de altii. Unul o ia spre yoga, iar celalalt spre opulenta occidentului. Devii gelos ca odrasla lui e mai perfecta ca a ta, ca el si-a luat casa de carton si tu nu, ca masina lui are cinci cai-putere mai mult, ca sotia lui e mai galanta, ca prietena lui te-a preferat apoi pe tine... Compari fara sa vrei, din inconfort cladesti distante, lasi timpul si spatiul sa va separe. Pina ce prietenul de altadata iti devine o fotografie alb-negru din trecut, o amintire mai mult dureroasa.

Nici eu nu mai pot sa privesc prietenia cu ochi calzi, nu mai cred in ea cum am crezut altadata, mi-e prea obosita inima sa mai stea pe receptie la oful altuia. Plus ca nu mai cred in aceste ofuri. Prea multi se vaita, pe prea putini ii doare cu-adevarat. Destui te vor prieten cind ai ceva sa le oferi, cind mor ei de singuratate, cind singuri te inalta pe-un platou pe care nu esti si n-ai vrea sa fii. Devii vedeta de cinema a acestor prieteni-paparazzi, ca sa te jupoaie mai bine prin curiozitatea si amestecul in viata ta personala.

Sint satul si de atitea intentii bune, de falsa compasiune, de intelegerea pe dos a situatiilor, de "tu esti suparat sau de ce nu-mi vorbesti" cind esti prea obosit si vrei s-atipesti oleaca singur. Ajungi sa preferi prietenia simpla si joviala "de pahar" sau de "iarba verde", la care intre doua "unde iesim week-end-ul asta?" nu se intimpla mai nimic.

Nici eu nu mai cred ca oamenii se pot iubi simplu intre ei. Prea multi vorbim de "reusite" personale, de adaptari si integrari, si ne tradeaza tonul nevrozat. Ne trecem poze colorate cu figurile noastre deja impietrite in nemiscare pe fundal. Am murit deja poate, dar inca ne mai amagim cu gindul ca traim. Traim ca sa impartim zimbete de convenienta, telefoane de curtoazie, conversatii pe chat sa umplem timpul la servici. Si ne-amagim ca avem intr-adevar o groaza de prieteni. Din care multi vor disparea cu siguranta din jur cum vine lupul sa sufle in coliba, la prima problema serioasa de separare in cuplu, prima problema serioasa de bani sau prima cadere fizica, de oboseala.

Am obosit si eu sa fiu prietenul altora. Va multumesc totusi pentru atentie...
teo, radu - de cico la: 12/07/2005 03:03:28
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
Multam pentru cuvintele frumoase, Teo. Chit ca ce-am scris a cam fost cu durere, un amalgam de muuulte experiente si ani de viata, de episoade fie traite, fie auzite, pe care-am incetat sa-ncerc sa mi le mai explic. Iau viata cum e.

Radu, sper sa nu fi adaugat la depresia ta. Ca-ti schedulez acum o-ntilnire la o bere si plingem unul pe umarul celuilalt "Muicaaaa, ia mai da-ne-o tzuica" pina ne trece oful :)
#59033 (raspuns la: #58976) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce mi-e teama sa mai cred in poeti - de cico la: 13/07/2005 06:14:07
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
Am cautat raspunsul si nu l-am gasit. Am gasit doar invitatia de-a scrie pozitiv despre prietenie, poate asa ajutam si poetul sa-si recapete increderea in ea. Ceea ce n-am putut sa fac (nu ca n-as fi vrut). Si, cerindu-mi de fapt iertare, poate am facut greseala unei invitatii prea familiare la o halba de bere (virtuala, desigur).

Nu imi voi cere insa iertare ca n-o sa pot aprecia omul pentru curriculumul sau, ci-l voi aprecia pentru ceea ce este. Ca prea multi respectam de fapt o carte sau o imagine pe ecranul televizorului, si uitam ca poetul, dramaturgul, eseistul, e in cele din urma om, cu durerile, slabiciunile, greselile si framintarile sale proprii.

In cautarea "raspunsului", am petrecut ceva timp pe sit, citind si marea parte a "Scrisorilor catre prieten" si cautind sa-l descopar pe Radu-omul. Am descoperit un om lucid, poate prea bun analist, si m-am intrebat fara sa vreau daca invitatia laconica de-a gasi raspunsul n-a fost ceva de genul cutiei (Pandorei?) din Scrisoarea 1, in care poetul n-a insistat prea mult ca sa nu-mi pierd imaginatia si sa nu ma las pagubas in a-i descoperi opera.

Luciditate si poezie, cel mai periculos amalgam... Fereastra spre imaginea lumii ideale, a ce "ar trebui" sa fie, nu a ceea ce este... Durerea inerenta a constientizarii de mai tirziu ca universul paralel e de fapt utopic...

Am mai citit eseurile despre iubire, si m-a mirat ca n-am regasit aceeasi insistenta asupra reciprocitatii si-n textele privitoare la prietenie. Daca iubirea cere cel putin doi, de ce despre prietenie poetul "ne vorbeste" (sau "vorbeste") singur? Cum poti vorbi altora despre prietenie? In loc sa vorbesti cu acestia despre prietenie? Sa fie defectul profesional al mentorului ce uita sa mai coboare de la catedra si sa isi mai aminteasca uneori de postura de elev? Cind raspunsurile cele mai sincere, clare si izbitor de lucide despre lume si viata (cu toata simplitatea si naivitatea lor) le afli de la copilul de 5-6 ani, de la fiinta ce n-a intrat inca in ciclul prihanitor al existentei noastre alterate.

Am citit apoi "Scriitorul, intre el si ceilalti", si am privit intristat la cit i s-au rarit comentariile si dialogul in anul ce-a trecut de la publicarea acelui eseu. "Nu cred in utilitatea 'artei pentru arta'. Asa cum nu cred in viabilitatea literaturii facute de dragul literaturii. Oricat de frumos si mestesugite ar fi cuvintele, oricat de seducatoare si lin curgatoare ar fi impreunarea lor, daca singurul scop al crearii lor a fost doar un test cu oglinda hartiei, rareori vor avea 10% din impactul creatiilor scrise din inima, pentru oameni."

De ce m-a pierdut atunci pe undeva poetul? Chiar daca stiu prea bine ca-s doar una din neinsemnatele furnici cititoare, pe care, chiar cind le privesti prin microscop, nu le poti distinge de restul musuroiului...

Am cautat sa-nteleg ce s-o fi intimplat in scurtul rastimp dintre atit de analiticele scrisori catre prieten si trista confesiune de fata. Sa fie oare ca medicul ce a prescris o vreme buna medicamente altora isi da seama ca n-au nici un efect asupra lui?

..........
Sa nu fiu inteles gresit. Nu te cunosc dinainte, Radule, dar poate tocmai acest lucru mi-a permis sa privesc mai cu detasare acum, pentru prima oara, modul in care se leaga cele cu care ne-ai incintat pe acest sit. Talentul tau e cert si nu mai are nevoie de confirmare, eu insa m-am trezit fara sa vreau cautind omul in framintarea lui dincolo de strofe si fraze. Nu omul civic, acea prezenta din cartea de telefon sau persoana joviala ce da pesemne binete pe ton conventional colegilor in fiece dimineata. Ci fiinta interioara, prin care veridicitatea celor scrise poate sa se adevereasca sau nu. Inca ma-ntreb daca orice fiinta cinstita si sincera (cum sint convins ca esti) nu devine inerent afectata de schimbare de cum capata intelegerea lucida a mecanismelor psihologice umane sau sociale.

Nu as indrazni vreodata sa te judec, dar cel cu pretentia incurajarii "comunicarii" ar trebui sa aibe in vedere mai mult dialogul, nu doar monologul de la catedra sau din inaltimea "textelor personale".

Cu stima sincera si fara asteptari...

ps Nu stiu cum arati, dar din personalitate, sensibilitate si din cum scrii imi amintesti oarecum de George Sovu, pe care l-am avut demult profesor :)
#59277 (raspuns la: #59082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mario - de Cassandra la: 13/07/2005 21:02:26
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
In loc de “lupta” as folosi cuvintul dezbatere. Nu e nimic altceva decit un schimb de idei, din care toti invatam sper ceva. Pe alocuri discutia este mai “acida” sau “semiacida” :) dar aciditatea in discutii nu este sinonima cu insulta.
Stiinta NU este atotputernica, spre deosebire de Dzeu. Tocmai asta mi-ar placea sa ramina clar – oamenii au tendinta de a transforma stiinta intr-o pseudo-stiinta si exista desigur stiinta de proasta calitate. Si eu cred ca este o menire nobila sa luptam impotriva acestei tendinte, nu de alta dar toti ne beneficiem de adevarata stiinta.
Referitor la binomul religie-stiinta, raspunzind unui mesaj care afirma ca evolutia este dogma ateilor incercam sa arat ca nu e asa - exista multi oameni cu credinta religioasa care accepta evolutia. Nu stiu de ce asta a stirnit suparare.
In locul exercitiului mintal pe care il propui, eu as propune altul: sa traim zilnic in asa fel incit in ceasul mortii sa fim impacati cu noi insine, cu constiinta noastra. Dumnezeu este constiinta noastra spunea Ramón Sampedro cel care a luptat 30 de ani ca sa obtina in mod legal o moarte demna. Tot el spunea: “ ceea ce ne salveaza si ne elibereaza de orice teama, de orice condamnare si forma de sclavie, este propria noastra constiinta...Este adevarat ca fiecare fiinta vie are o teama naturala nu numai de moarte dar si de durere. Totusi, aceasta teama naturala nu trebuie sa fie folosita pentru a ne transforma in “supusii” unei autoritati morale absolute. Cind incetam sa fim copii, fiecare sintem autoritati morale in ceea ce priveste viata, moartea si iubirea”.
pt irma si HateFree - de reincarnat la: 14/07/2005 13:53:51
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
irma,

Apreciez bunatatea si sinceritatea ta. Dar sa nu ne lasam induiosati de lucruri superficiale. Intradevar HateFree scrie frumos si pare sa fie baiat (?) educat. Dar hai sa analizam un pic, fara rautate, daca ceea ce spune el este chiar asa...

1. zice ca parintii lui il iubesc si asa
1. foarte bine. Un parinte isi iubeste copilul orice ar fi si niciodata nu o sa-i arate cit sufera pentru el...

2. zice ca simte ca un barbat care iubeste...
2. am inteles ca el este homosexual pasiv... deci simte mai mult ca o femeie care iubeste... De unde stie el cum simte un barbat care iubeste? Un barbat care iubeste simte nevoia sa protejeze pe femeia pe care o iubeste. Sa o faca sa se simta sigura pe ea si pe viata. Sa ii ofere suportul moral si material ca sa-si poata realiza visurile. Cum se poarta el cu partenerul lui????
- Ii deschide usa si il lasa sa treaca in fata?...
- Se ridica in picioare ca sa-i ofere un scaun?
- Ii aduce flori cind vine acasa?
Oh, .... sorry darling dar astazi nu m-am barbierit... oh, don't worry, nici eu nu m-am barbierit.... Yuck!!!!
Cum poate oferi el aceleasi lucruri unui barbat????
Cum poate el sa ofere un buchet de flori, un sarut tandru de incurajare unui barbat?
Poate ii cumpar si martisor????
Sau el este cel care primeste cadou de 8 Martie? hahahaha... (risul meu este trist!)

3. zice ca reproducerea si conservarea speciei nu este telul vietii...
3. cine nu-si doreste sa aiba un copil? ce poate compensa iubirea si implinirea pe care ti-o da un copil. Mindria si durerea de a fi parinte!
Parintii lui l-au iubit si i-au oferit tot ce le-a stat in putere... si el ce a oferit in schimb? Care este mindria lor?

4.......
4. ......
.
.
.
.
Sint mii si sute de intrebari firesti pe care as putea sa le pun. Dar nimic nu lucreaza in favoarea lui HateFree.

Rusine... lipsa de ambitie... egoism... umilinta...

Imi pare rau pentru cuvintele frumoase pe care i le-ai adresat. Nu le merita. Cel mult mila, sau dispret. Eu nu-i pot acorda decit dispret.
#59534 (raspuns la: #59515) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cuvinte adunate - de Cristall la: 25/07/2005 18:35:43
(la: ne-finit)
Poezia ta imi pare o adunatura de cuvinte care sa dea bine.
Reciteste te rog, de exemplu, prima strofa.
"Fa-mi un balansoar intre genele tale
aduna-ma-n palme,ca pe un strop de idee
si nu-mi da drumul"
Acum citeste si restul. Cu ochi proaspeti, ca si cum nu ai sti cine si cum a scris-o si vei intelege despre ce vorbesc.
E un buchet de cuvinte care nu-mi aduce nici o culoare, nici o unda de parfum, nimic. Si la sfarsit, cu acel "esti ca un mare oftat" chiar mi-ai confirmat prima impresie.
parerea mea - de anisia la: 25/07/2005 22:16:47
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
omul echilibrat este cel ce stie sa se tina pe picioare, oricat de complicata, de grea sau de dureroasa este situatia in care se afla. este cel ce stie sa o ia de la zero cand nimic nu mai este de pus in traista. cel ce stie sa zambeasca dupa o mare de lacrimi dar si sa planga de bucurie. nu stiu daca poti da o definitie in cateva cuvinte. pentru ca nu stiu daca poti alege un sistem de referinta. fiecare om e unic in felul sau... si deci echilibrat in felul sau.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...