comentarii

comparatii toamna


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
TOAMNA - de (anonim) la: 17/10/2003 06:55:58
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă,
inventar !!

Acum,
hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piaţă.
am să ţi le cedez, totuşi,
numa ca să-mi laşi mie
nopţile
şi toate neîmplinirile mele
de fiecare zi

#1534 (raspuns la: #1310) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
TOAMNA - de Alexia la: 17/10/2003 07:01:43
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă,
inventar

acum,
hai să-mpărţim toamna
şi la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
şi tăcerea,
apusul ţi-l las ţie.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piaţă.
am să ţi le cedez, totuşi,
numa ca să-mi laşi mie
nopţile
şi toate neîmplinirile mele
de fiecare zi

Toamna - de ofemeie la: 18/10/2003 08:54:28
(la: Poezii proprii)
Frunzele toamna-mi zbuciuma ochii
Si ploaia-mi inunda vidul din suflet.
Noroiul ma misca
Vantul m-aduna
Si-ncerc sa trec,
Lasandu-mi crengile mintii-napoi.
Si frig in oase...
Si umed in carne...
Ma face sa fug.
Schimbare si gol...
Lasare...si dor
O toamna ce vine;
Un suflet ce spera.
Alexandra
Toamna - de Coralie la: 23/10/2003 13:58:26
(la: A venit toamna...)
imi place mult toamna, natura este atat de frumoasa, in Alpii de Sud, muntii Coastei de Azur, sunt toate nuantele de culori:
rosu aprins (frunzele de sumac), galben

stransul strugurilor (este o regiune viticola, are si 2 AOC), bautul mustului in pivnita productorului, scoaterea vinului cu reuniuni imense, toti prietenii se aduna la productor, in plus de familie
se termina cu cina, gratar (câte un purcelus salbatic vânat) si cantece multe, mai ales de vânatoare, ca mai toti sunt vanatori in regiune..

Marea ia o culoare de toamna, speciala, sa vad valurile caare se sparg, pe mare nu mai este aglomeratie..
toate barcile si "barcutele" turistilor au parasit-o...

Un pic ca si cum totul se odihneste, isi reia suflul dupa vara..
si chiar daca ploua cate o data, cerul devine azur repede..
si apoi? vara si primavara este in suflet
Toamna, - de Alice la: 24/10/2003 02:41:06
(la: A venit toamna...)
aleg amintiri cum faceam odinioara cu fasolea bunicii: una buna - colea-n bolul asta alb!, doua rele - la gunoi!
"Hei, Alice, veti striga, d’aia nu inveti niciodata din greseli", imi veti zice si n-am s-aud nimica!
Toamna, Dumezeu ma uluieste iar, aratandu-mi ca inca-i sunt draga: un zambet de nicaieri in suflet, un fado portugues...
Inca un an in documente, toamna. Dar inca unul nu-i semn de dram de-ntelepciune-n plus.
Toamna lupt sa nu-mi pierd frunzele. Au pis aller, sa nu ma piarda ele pe mine, in judecata mult prea aspra.:)
Toamna-i o gutuie galbioara in care tocmai mi-am infipt dintii...
Vreti?
Astept toamna pt. dimineti - de ofemeie la: 24/10/2003 02:48:08
(la: A venit toamna...)
Diminetile de toamna sunt magnifice!Cand rasare soarele si-mi bate in geam,deschid larg fereastra si inspir aerul rece.Imi place frigul asta linistitor,si-mi mai place sa-mi iau cafeaua aburinda,foile de calcul si sa ma asez in fata calculatorului pentru a vedea ce mai e in lume.Mi s-a intamplat nu numai o data sa ma impresia ca dimineata e seara si asta imi alunga somnul(seara ma culc tarziu-nu am somn).Imi place sa privesc vantul ce misca copacii...Aici,in Montpellier nu e chiar toamna aia frumoasa de la noi.E rece dar umed si e un vant de te ingheata de aceea ador diminetile.E calm...linistit.Alexandra
Toamna - de (anonim) la: 25/10/2003 23:22:40
(la: A venit toamna...)
Alexandra ai trait vre-o toamna in Bahamas?
Diminetele sint calde dar suportabile ,daca este o briza dinspre ocean vezi frunzele de palmier fluturind in vint,apa-i calda si de culoare verde albastruie de-i vezi fundul...pesti multi dar nu in toate zonele din cauza turistilor.Imi iau masca si aparatul de respirat si tusti in apa de pe catamaran...la prinz este foarte cald ,iti faci un ten de nota zece,mai bei un paharel de Bacardi amestecat cu suc de fructe,mai tragi o undita,mai tragi un scaldat. Se lasa seara si oceanu-i linistit ca si un lac. A venit timpul sa mergi accasa.Intind pinzele dar daca nu-i vint pornesc motorul Mercury si incetisor ,incetisor catre casa de pe coasta lui Nassau. O alta noapte de toamna ,sau vara ca nu mai stiu ,o alta zi....
#2160 (raspuns la: #2029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
daca compar "drumul" unora di - de SB la: 27/10/2003 10:25:12
(la: Viata si integrarea romanilor in Franta)
daca compar "drumul" unora din Germania cu ce stiu de la prietenii din Franta, iti dau dreptate. In primul rind "ne potrivim " la bancuri...si la vin; pe aici numai bere. buna ce-i drept, dar bere!
Ati fost toamna la Iasi? - de (anonim) la: 28/10/2003 19:10:22
(la: ATI FOST TOAMNA LA IASI?)
Am fost toamna la Iasi.
Am fost si eu studenta in Iasi, mi-am petrecut si eu acolo cateva toamne. Sunt pline de poezie, de doruri multe, de emotii puternice, de frunze ruginii si miros de tinerete nebuna, toamnele din Iasiul studentiei mele.
Si asa vor ramane mereu, oricate toamne vor urma si indiferent unde voi numara frunzele acestui anotimp.
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Radu Campeanu - politica romaneasca din JN - de Catalina Bader la: 20/01/2004 08:06:05
(la: Regele Mihai de PSD)
Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic. MONICA IORDACHE

“Cu Stolojan la Cotroceni, PNL poate intra in criza”

Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic.

Jurnalul Na]ional: Ce faceti la Paris acum, cand incepe sa trepideze scena politica romaneasca?
Radu Campeanu: Ma intorc in casa in care am stat intotdeauna in timpul exilului. Am prieteni, am rude aici, ma simt foarte bine.
- Nu va e dor de viata politica romaneasca?
- Am auzit ca a aparut o candidata. O doamna din America. Nu stiu ce poate sa stie ea despre realitatea romaneasca, vine dintr-o data dintr-o lume care este foarte diferita de lumea romaneasca. Nu stiu daca este o manevra a actualului partid de la putere, ca sa ia din voturile lui Stolojan sau ale altuia. Dar mi se pare foarte surprinza toare aceasta candidatura. De opereta a politicii romanesti.
- O cunoasteti pe dna Lia Roberts? Ati vazut-o vreodata?
- N-am cunoscut-o si trebuie sa recunosc ca nici nu am auzit de ea cat am fost in exil. Probabil ca ea nu avea nici un fel de activitate de ordin politic romanesc, pentru ca altfel as fi auzit de ea. Asa cum am auzit de atatia si am lucrat cu atatia dintre romanii din America, in timpul exilului, pe chestiuni politice romanesti, ar fi trebuit sa aud si de ea.
- Nici alti romani din strainatate nu o cunosteau?
- Nu. Cred ca foarte multi nu o cunosteau.
- Aparitia ei o sa produca vreo schimbare in raportul de forte dintre candidati?
- Nu cred ca in raportul de forte. Cred ca poate, si asta ar putea sa fie ideea domnului Nastase sau a unui om care vrea sa fie abil cu orice pret, cred ca ar putea sa traga unele voturi de dreapta.
- Asta ar fi manevra?
- Daca este o manevra, asta trebuie sa fie.
- Este deci impinsa sa candideze de catre PSD si Nastase?
- Presupun. Este numai o supozitie pe care o fac.
- Reprezinta un pericol pentru candidatul Stolojan?
- Eu cred ca reprezinta un oarecare pericol.
- Stiti de intrarea lui Becali in politica?
- Asta nu mai este opereta politicii romanesti. Este tragi-comedia politicii romanesti.
- Pot fi comparate cele doua personaje: Lia Roberts si Becali?
- Nu exista nici un fel de comparat ie intre unul si altul. Cred ca dl Becali face o mare greseala, dar e treaba lui, crezand ca, daca are o foarte mare avere, trebuie neaparat sa faca si politica. Este una dintre parerile foarte eronate ale lumii romanesti si chiar ale unor ziaristi din Romania. Asemenea lucruri nu se petrec in Occident.
- Dar credeti ca si Becali este impins in fata de anumite parea rau pentru el. PSD face tot ce poate, tot ce ii este la indemana, are destule mijloace la indemana, pentru a se mentine la putere si pentru a nu avea in fata o pozitie reala. Am fost surprins sa aflu ca dl Becali vrea sa faca politica, nu era treaba lui asta. Acum vreo 6-7 ani, domnul Tuca, la una dintre emisiunile sale, a avut o convorbire cu unul dintre marii oameni de afaceri romani si i-a pus urmatoarea intrebare: “Aveti o avere mare. De ce nu va faceti un partid politic?”. Omul a dat un raspuns pentru care il stimez si acum: “Sunt obisnuit sa fac ceea ce stiu. Stiu sa fac afaceri si fac afaceri. Nu stiu sa fac politica si de aceea nu intru in politica”. A fost raspunsul unui om inteligent si intelept.

“Romanii din Franta au o parere mizerabila despre politica din Romania”

- Va intalniti des cu romanii care s-au stabilit in Franta?
- Ma intalnesc destul de des. Duminica ma duc la biserica ortodoxa, acolo am intalnire cu ei. M-am gandit la un moment dat chiar sa fac un comitet de sustinere a lui Stolojan.
- Ce parere au romanii din Franta despre politica romaneasca?
- Mizerabila parere. Si din pacate, la mai toti cei stabiliti aici am vazut un soi de dezinteres pentru ceea ce se intampla in Romania din punct de vedere politic. Am constatat lucrul acesta spre marea mea intristare, pentru ca exilul romanesc de la Paris era punctul central al opozitiei fata de regimul comunist. Era centrul actiunii politice. Nu Germania, nu America, ci Parisul.
- Cum rezistati sa nu cititi in fiecare zi ziarele roma- nesti?
- Uite ca rezist. Citesc foarte multe ziare si reviste frantuzesti, niste reviste internationale, care imi dau o informatie asupra planetei, extraordinar de completa.
- Pe Internet nu va uitati pe ziarele romanesti sau nu va descurcati cu Internetul?
- (rade) Nu, cu Internetul nu, ca nu am acum posibilitate. Numai fiul meu are Internet, dar nu pot sa ma duc mereu peste el, ca are si el treaba.

“In ‘90 era sa fiu asasinat”

-In 1990 ati candidat la presedintie. Mai tineti minte acea campanie electorala?
- A fost o campanie extrem de dura. S-au spus tot felul de lucruri, s-au facut tot felul de actiuni care au culminat cu o tentativa de asasinat, un atentat la Braila. S-au spus minciuni, s-au spus calomnii multe. Retin insa si un lucru care mi-a ramas in suflet: adeziunea unor categorii intregi de romani la actiunea mea politica si a PNL de atunci. Nu pot sa uit masele intregi de oameni, 10.000 - 12.000 - 16.000, la Timisoara, la Cluj, la Sibiu, care ma ascultau vorbind si care veneau fara sa fie obligati de nimeni.
- Cine v-a condus campania atunci, cine v-a fost director de campanie?
- Am condus-o singur. De fapt impreuna cu prietenii mei. Erau oameni de valoare. Nu pot sa ma plang, au fost oameni de mana intai.
- Ce mijloace de publicitate electorala foloseati atunci?
- Nu se foloseau mijloacele de acum. Erau, in schimb, foarte multi ziaristi care imi luau interviu, romani si straini, in fiecare zi aveam, cred, 2-3 ziaristi. Pana si din Japonia veneau si ma interogau. Cred ca erau curiosi sa vada parerea unui om care trecuse prin ce trecuse in Romania, traise in Occident si acum se reintorcea in tara ca sa puna umarul la democratia romaneasca. Erau foarte curiosi sa vada cum gandeste un asemenea specimen. Am putut sa ma manifest atunci in deplina libertate. Asta pana ajungeam pe teren, acolo veneau tot felul de forte urate ale vechiului sistem, care au mers pana la un atentat direct asupra mea la Braila.

“Regele Mihai nu mai are nimic de spus in politica”

- In 1992 l-ati propus pe Regele Mihai candidat la presedintie. Regretati acest gest, catalogat atunci drept absurd si de monarhisti, si de antimonarhisti?
- Monarhistii nu au inteles mai nimic atunci. De altfel, nu au inteles multi mai nimic, imi pare rau ca bulgarii l-au inteles mai propunere prea devreme. Poate ca nu mi-am dat seama ca fostul rege nu are temperamentul necesar unei asemenea batalii.
- L-ati fi vrut mai implicat in politica, cel putin acum, de cand s-a intors in tara?
- In nici un caz. Acum cred ca nu mai trebuie sa se implice in nici un fel in politica.
- Care sunt acum relatiile dvs. cu Regele Mihai?
- Cu fostul rege? Nici una. Am socotit atunci ca fostul rege trebuia sa imi dea mie mai intai explicat ia acestui refuz. Daca a considerat ca nu e cazul sa o faca, nu vad de ce m-as fi dus eu sa ii cer explicatii.
- Sunteti suparat pe Regele Mihai?
- Nu sunt suparat in nici un fel. Isi traieste existenta foarte bine, dar in politica romaneasca nu vad ce poate sa mai faca.
- Cum vi se pare cererea familiei regale de a primi 35 de milioane de dolari pentru domeniul Sinaia?
- Daca e vorba sa cerem despagubiri si sa cerem paduri si mosii si diverse drepturi, va spun ca in tara romaneasca au fost zeci de mii de oameni care aveau dreptul sa ceara despagubiri pentru mosii si pentru paduri. Eu unul fac parte dintr-o familie care putea sa ceara si despagubiri pentru petrol. Familia mea era una de mari petrolisti din Romania si nu mi-a venit in gand sa cer asa ceva. Nimanui dintre noi nu i-a venit in gand sa cerem asa ceva. E o idee originala si ma opresc aici cu aprecierile.
- Sa inteleg ca nu e normal ca familia regala sa ceara acest lucru?
- Nu stiu exact care sunt conditiile. Pelesul si Pelisorul sunt discutabile. Stiam si cred ca proprietarul lor este statul roman.
- Cum vi se pare faptul ca Regele Mihai l-a premiat pe Adrian Nastase cu distinct ia “Omul anului” in cadrul Premiilor de excelenta VIP?
- Mi-a venit sa rad cand am vazut asa ceva. Am avut si impresia negativa a unor monarhisti adevarati.
- Cum comentati reconcilierea dintre Iliescu si Regele Mihai?
- Aici imi permiteti sa nu va raspund.
- “Nu ar fi bine ca Stoica sa conduca iar PNL”
- Cum ati fost primit in PNL, avand in vedere ca nu a existat o buna intelegere intre dvs. si unii membri PNL?
- Am fost foarte bine primit. Pentru mine ca persoana nu am intampinat nici o problema, dar pentru prietenii mei din judete au fost dificultati in privinta acestei fuziuni. Acolo am vazut unde erau orgolii personale, ambitii personale. Sper ca lucrurile se vor rezolva si sper ca voi avea o convorbire cu Stolojan, pentru a face ce trebuie ca actiunea sa se produca in conditii civilizate.
- In 1993 ati fost exclus din PNL. Printre liberali se spune ca Viorel Catarama a instrumentat acest lucru.
- E o chestiune pe care nu as vrea sa o pun pe tapet acum, pentru ca, daca ne-am unit cu liberalii, nu e cazul sa redeschidem procese mai vechi. Eu am plecat din PNL, nu am fost exclus. Rolul lui Catarama a fost unul negativ in organizarea Congresului extraordinar de la Brasov, in 1993, care a produs o ruptura a PNL. Si acel congres, ca sa folosesc o expresie edulcorata, a fost traficat. Atata tot.
- Ati avut vreo discutie cu Viorel Catarama pana acum, de cand v-ati intors in PNL?
- Nu. Aceasta chestiune s-a incheiat.
- Tot in 1993 l-ati dat afara pe Stoica din partid. De ce?
- Da, l-am dat afara pentru ca incepuse sa faca declaratii, facuse un grup acolo... Tot ce s-a intamplat atunci s-a intamplat organizat din afara partidului. Multi dintre acei domni au actionat influentati din afara.
- Si Valeriu Stoica a fost influentat din afara?
- Nu spun nimic.
- Aceasta influenta se mai pastreaza sau nu asupra lui?
- Nu stiu asta. Cred ca s-au schimbat lucrurile.
- Credeti ca mandatul sau la conducerea PNL a fost benefic sau nu pentru partid?
- Cred ca nu a fost benefic. - Mai are vreo sansa sa revina? Exista scenariul ca, daca Stolojan se va duce la Cotroceni, Stoica ar dori sa-i ia locul in fruntea PNL.
- Si mie mi s-a spus ca ar face niste incercari ca sa revina. Cred ca n-o sa reuseasca si nici n-ar fi bine pentru partid.
- “Nu exista in PNL nimeni care sa il inlocuiasca pe Stolojan”
- Despre Stolojan ce puteti spune? Stiti ca are o imagine de “contabil” care nu are nici o legatura cu liberalismul.
- (rade) Dumneata ma pui pe un vulcan pe mine! Cred ca Stolojan a evoluat in bine. Eu il cunosc pe Stolojan pentru ca guvernul pe care l-a condus s-a facut cu aprobarea mea. Am dorit sa existe acel guvern, i-am invitat si pe taranisti, ca sa putem rezolva crizele produse de Guvernul Roman. Manifestatiile si grevele se tineau lant, era o atmosfera semi-insurectionala. Atunci am crezut ca e bine sa facem acel guvern, la propunerea lui Iliescu, sub conducerea lui Stolojan, pe care il consideram un om onest. Si astazi, atuul lui mare este ca este mai cinstit decat altii.
- Atunci ati fost de acord cu nationalizarea valutei?
- A revenit asupra deciziei dupa doua luni, cand i-am spus ca plecam din guvern daca se mentine aceasta masura.
- Ce sanse are acum sa il invinga pe Nastase in cursa pentru Cotroceni?
- Cand mergi la o lupta, te gandesti si la ce sanse ai, dar lupta trebuie dusa, si eu sunt de acord sa duc lupta alaturi de el. Nu e usor, pentru ca dl Nastase are la dispozit ie un aparat politic si financiar foarte puternic. Acelasi aparat nu este de partea liberala, dar asta nu inseamna ca lupta nu trebuie dusa.
- La sfarsitul anului e posibil ca Stolojan sa para- seasca conducerea PNL. Isi da demisia fie ca se va duce la Cotroceni, fie ca PNL nu va obtine un scor onorabil. Credeti ca in PNL exista vreo personalitate care ar putea sa il inlocuiasca?
- Deocamdata nu, n-a aparut nici o personalitate. Teoretic, rolul ii revine lui Melescanu, ca prim-vicepres edinte, dar Melescanu va fi foarte contestat.
- Sa inteleg ca PNL ar intra in criza daca Stolojan ar castiga sefia statului.
- Daca Stolojan pleaca, ar putea sa fie o criza in PNL, dar eu nu ii cunosc inca foarte bine pe cei care sunt in partid. Unii sunt oameni mai noi, pe care nu i-am cunoscut acum 10-12 ani. Vom vedea.

“Alianta cu PD trebuia facuta in toamna”

- Despre alianta cu PD ce credeti?
- Decizia de formare a aliantei s-a luat inainte de fuziunea cu PNL-C. Nu mai era cazul sa zic da sau nu. Era insa cazul sa se faca spre toamna. Daca s-a facut acum, nu mai e cazul s-o punem in discutie. Vor exista insa subiecte negative, care trebuie micsorate ca importanta. Spre exemplu, la alcatuirea listelor electorale in judete probabil ca vor fi dificultati. Trebuie sa depasim dificultatile acestea. In schimb, candidatura lui Stolojan trebuie sprijinita cu tot sufletul de toate fortele politice implicate in alianta.
- Alianta cu PD ar trebui sa prefateze o relatie pe termen lung sau e doar o chestiune de conjunctura?
- E o chestiune de conjunctura. Aceasta treaba trebuie facuta pentru alegeri si, eventual, daca nu se ajunge la putere, pentru o actiune de opozitie unitara, inteligenta, care sa influenteze actul politic romanesc, chiar daca PSD ramane la putere.
- V-ati imaginat vreodata ca PNL va face alianta cu niste fosti membri FSN?
- Nu mi-am imaginat, dar in politica romaneasca totul este posibil.
- Dar in 1992 v-ati imaginat ca Stolojan va deveni presedinte PNL si o sa va readuca in partid?
- Nu, nici asta nu mi-am imaginat. Nu el m-a readus in partid, ci evolutia lucrurilor si hotararea mea. E drept ca si hotararea lui.

“Basescu e un om simpatic”

- Ce parere aveti despre intrarea lui Cozmin Gusa in PD? E spionul PSD?
- Mi se pare un lucru corect pentru ca dl Gusa ramasese complet singur. E logic. Se afla in situatie de inamicitie cu fostii lui colegi politici. Deci se situeaza de aceeasi parte a baricadei cu dl Basescu. Personal, nu cred ca este un spion al PSD, dar nu este nimic imposibil in lumea romaneasca.
- Va place stilul lui Basescu de a face politica?
- Dl Basescu este um om foarte simpatic. Cred ca o sa devina un viitor primar, din nou. Nu-l vedeam presedintele republicii in nici un caz, dar are acest limbaj direct, care cateodata este de apreciat, cateodata nu, dar este totusi mai aproape de oameni.
- Care este cel mai mare defect al lui?
- Nu pot sa spun asta.
- Dar cea mai mare calitate?
- Aceasta apropiere de oameni.
- Ati auzit ca Roman doreste sa-si faca un partid. Credeti ca are vreo sansa?
- Nu stiu daca are vreo sansa. Nu am fost insa deloc surprins cand am auzit, pentru ca el nu se mai intelege deloc cu Basescu. Miscarea lui este logica. Am auzit ca e in discutii cu dl Marian Enache. Daca se intelege cu el, Roman face o afacere buna.
#8223 (raspuns la: #7173) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dece Lia Roberts o sa devina eroina Romaniei? - de (anonim) la: 03/03/2004 18:09:59
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Ma uimeste Lia Roberts cu exemplul ei de dragoste pentru tara sa. Plecata (prin casatorie) din Romania lui Ceausescu cu aproape trei decenii in urma, Lia nu a uitat nici o clipa de unde a plecat. Asta ma emotioneaza profund. Si eu am plecat de mult de-acasa, aproproape ca am uitat cand am plecat si n-am mai fost prin Romania din 1982. Dar aproape ca uitasem de ea.Pana astazi.
Stiu din experienta mea si a altora, ca multi uita de unde au plecat. Noi ne bucuram de viata si ne multumim sa trimitem la rudele ramase in tara cate o ilustrata, cate un pachet cu bunatati la Craciun, sau un cec din cand in cand, ca sa-si poata lua copii la un McDonald's si sa-i trateze cu Cheeseburger, French fries si un pahar de Coke. Asta nu este rau. Dar oare este destul? Nu ramane un "gol" in sufletul nostru? Ba da.
Lia Roberts putea foarte bine sa continue sa-si traiasca viata imbelsugata din America pe care i-a dat-o Dummezeu s-o traiasca. Nimeni n-ar fi avut nimic de obiectat. Ar fi putut avea o viata minunata si linistita, la adapost de emotii, invidii, barfeli si critici si sa fie multumita cu ce are.
Dar nu! Ea s-a gandit la tara ei. S-a gandit ca poate oferi ceva inapoi tarii in care a vazut prima oara soarele, in care a copilarit si pe care a iubit-o cu toata sinceritatea si candoarea. Doamna Lia Robert din Nevada a preferat sa lase in urma totul si sa inceapa o lupta grea in care isi va pune insasi viata si averea la bataie pentru Romania. Asta mi se pare uimitor si eroic.
Pentruca, sincer vorbind, uitati-va la mine: om educat foate bine, in toata puterea, cu mintea agila si productiva, cu idei bune si curate, cu energie "cat cuprinde," nu m-am gandit niciodata sa candidez la presedentia fostei mele tari. Dece? Nu stiu. Mi-a fost frica? Posibil. Poate pentruca nu mai eram cetatean Roman. Odata ce m-am vazut bine stabilit in Lumea Noua, cu ceva bani la banca si batranetea asigurata, eu am pus la naftalina gandul tarii, iar nevoile ei le-am uitat pur si simplu. Si ca mine sunt multi. Unii din urmasii nostri de aici au uitat sa mai vorbeasca romaneste. Undeva in inima mea am fost trist pentru asta.
Dar am vazut ca exista si altfel de Romani. Uite, o Romanca din Nevada care n-a pus la frigider gandurile ei pentru Romania. Desi a ajuns la ranguri importante in politica Americii, ea a privit indararat catre Muntii Carpati si Marea Neagra si a vazut nevoia tarii.
A vazut imediat ca Romania dorea sa supravietuiasca de multe decenii dar nu a avut niciodata un lider adevarat, cu o viziune clara si cu un curaj de a face SCHMABREA. Aceasta schimbare cere o noua ORIENTARE POLITICA catre Apus, o noua ECONOMIE prospera bazata pe mii de investitori din Statele Unite, o noua BUSOLA MORALA bazata pe civilizatia Apuseana si pe zdrobirea coruptiei.
Multi au sfatuit-o pe doamna Roberts sa renunte. Multi i-au amintit ca Romanii sunt cinici si suspiciosi cand vine vorba de politica, si mai ales de politica facuta de femei. Multi i-au spus ca Romanii "nu au simt politic" si ca isi va pierde banii in zadar. Ea n-a vrut sa creada asa ceva si a inceput campania sa electorala cu un entuziasm molipsitor.
Ce Romanca formidabila! Ce caracter puternic! Ne-a facut pe noi, ceilalti sa ne simtim mici si fricosi si sa privim catre ea cu admiratie si optimism.
Cu cine va avea de luptat Lia Roberts?
Va avea de luptat cu o birocratie derivata din epoca "de aur" a lui Ceausescu. Va avea de luptat cu o coruptie printre cele mai mari din lume. Va avea de luptat cu mentalitatea invechita a politicienilor romanilor care au incurajat sloganul cu "nu vrem sa ne vindem tara."
Va avea sa conviga lumea Romaneasca ca sexismul mitologic al este total depasit, ca ea, Lia Roberts, o femeie, poate face ceiace zece barbati inaintea ei n-au putut face.
Ca o paranteza, am aflat ca in ziua cand si-a anuntat candidatura la presedentia Romaniei, a pus sa se decoreze peretele din spatele podiumului cu sapte steaguri tricolore. Sapte steaguri mari, nationale. Cine oare n-ar fi trebuit sa tresara cu emotie la acest gest al ei? Si totusi, am aflat cu stupoare ca s-au gasit si niste "critici" care au comparat gestul ei sincer patriotic cu epoca congreselor PCR ale lui Ceausescu. Ce incredibil! Lia va avea de luptat si cu stagnarea spiritului patriotic si cu paralizarea entuziasmului national al poporului Roman.
Lia Robert va fi un tip nou de Presedinte Roman, cum n-a mai vazut niciodata Romania si ea va avea un atribut nou si optimist: cred ca va fi primul Presedinte iubit cu adevarat de popor.
Nu stiu daca inima mea o sa reziste la emotiile din toamna viitoare. Nici cele mai tari jocuri de fotbal dintre Carmen si Unirea Tricolor nu mi-au produs mai multe palpitatii pe vremuri. Dar sper din toata inima ca doamna Lia Roberts, va fi aleasa tarii si eroina poporului. Romania merita asta, dupa secole de umilire.
Dumnezeu sa binecuvinteze Romania!
Greseala e ca se compara real - de belazur la: 09/03/2004 16:53:36
(la: Comunismul: o idee buna prost aplicata?)
Greseala e ca se compara realitatea cu idealul - si atunci da, pare ca e foarte rau si "dincolo", nu numai aici "unde suntem noi". Or, idealul este de neatins. Decat daca devenim cu totii ingeri... Comparand insa doua realitati (una din trecut sau, de ce nu? - chiar situatia din stanga Prutului (sau a Nistrului, sau cu "democratia" din Bielarus) de exemplu - cu "sclavagismul luminat" din SUA sau din tarile europene, cred ca oricine ar alege "sclavagismul" ala.
#11713 (raspuns la: #11672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Toamna se numara bobocii - de (anonim) la: 30/03/2004 20:05:34
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Nu trebuie sa descurajam. Excelenta Sa Lia Roberts are cele mai multe sanse sa convinga poporul Roman de bunele ei intentii. "Daca ea crede ca ceva se poate face mai bine, o va face mai bine. Nu accepta nimic mai prejos," a scris Congressmanul Gibbson din Nevada.
Lia Roberts este foarte placuta. Are "carisma." Inspira incredere si optimism. Are oare Nastase aceste calitati?
Pana la toamna, toti se vor alatura Liei Roberts.

#13048 (raspuns la: #12945) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Emotie de toamnã - de solitaire la: 30/07/2004 17:20:35
(la: Cele mai frumoase poezii)
Emotie de toamnã
Nichita Stãnescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori,
ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mã apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Preturile sunt comparabile cu - de Daniel Racovitan la: 15/09/2004 16:52:31
(la: Prima alimentara de lux din Romania)
Preturile sunt comparabile de ex. cu cele din zona pariziana.

Cunosc persoane care au in Ro salarii de 800-1000 de euro in mana, castigate prin munca lor. De ce ar trebui sa se simta vinovate ca isi iau o tarta cu capsuni de 1.5 euro sau 100 g de filé de somon la 5 euro? Exista in Bucuresti pesonal de la ambasade care castiga o caciula de bani si isi permit. La fel, exista straini veniti in vizita, pentru care astea sunt preturi normale. Nu vad in ce consta problema. De ce ar trebui sa se simta vinovati de modul in care isi cheltuie banii.

Nu existenta "alimentarelor de lux" ar trebui sa revolte, ci existenta averilor castigate prin furt si jaf.


___________________________________________________
"nobody is perfect; I'm nobody"
Public din Nou --Amintiri de Toamna - de LMC la: 15/09/2004 19:35:16
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
De cind ma stiu Toamna a fost si este anotimpul meu favorit. Ziua mea de nastere intotdeauna imi prevesteste sfirsitul verii si venirea toamnei. Nu stiu de ce dar Toamna a fost intotdeauna timpul cind mi-am regasit persoana, cind am putut sa creez, cind am fost inspirata. Daca as putea sa ma mut dintr-o parte in alta al globului as face-o numai sa pot sa traiesc doar anotimpul toamnei. Desi pe la noi sint inca temperaturile verii, dimineata si seara cind ies afara imi place sa respir aerul proaspat si crocant, iar mirosul toamnei il simt cum pluteste deasupra orasului de parca ar vrea sa te seduca inainte de a-si face prezenta intru totul.

Locuim foarte aproape de colegiul orasului si in fiecare dimineata cind plec de acasa imi place atmosfera studioasa si forfotul studentilor indreptindu-se spre clasele lor. Mirosul cafelei din masina imi aduce aminte de zilele mele de studentie cind primul meu popas din rutina mea de dimineata il faceam la cafeneaua universitatii unde deja stiau sa-mi pregateasca un “Double Latte”, pe vremea aia costa doar $1.25, iar un croissant $0.50. Acuma iesi ieftin daca te costa $4.00 total.

Abea astept sa vad frunzele copacilor cum isi schimb culorile, si cind ma plimb sa pasesc pe covoarele ruginii al Toamnei. Toamna a fost intotdeauna anotimpul cind m-am indragostit, cind scriam cele mai multe scrisori de dragoste, cind muzele poeziei si prozei veneau si stateau cu mine toata Toamna. Si-acuma imi amintesc de una dintre cele mai frumoase compuneri care le-am facut vre-odata.

Eram in clasa a cincea. Profesoara de romana ne-a dat tema de casa sa scriem o compunere, dar pentru mine era mai degraba o placere decit tema de casa. Afara deja incepuse sa picure prima ploaie de Toamna. Eram in camera “mare” cu mamica care facea ceva lucru de mina. Tin minte ca in momentul cind puneam creionul pe hirtie, totul din jurul meu disparea si intram intr-o stare de concentrare fenomenala. Fiecare cuvint era scris cu o usurinta de parca cineva mi le dicta, iar in mintea mea traiam fiecare propozitie, de parca tot ce scriam era testimoniul vietii mele. Cred ca v-ati dat seama ca subiectul compunerii era despre Toamna.

Cind am terminat de scris am intrebat-o pe mamica daca vrea sa asculte ce-am scris si daca am scris bine. I-am citit cu voce tare toata compunerea si cind mi-am ridicat ochii de pe caiet mamica plingea si zimbea. M-a luat in brate m-a pupat si mi-a zis ca am scris nemaipomenit de frumos. Eram atit de fericita dar in acelasi timp emotionata de nesiguranta daca si profesoarei ii va place ce am scris. Abea am asteptat sa vina ora de romana si sa-i inmin compunerea, si-apoi cu noduri in stomac am asteptat sa primesc caietul cu nota. Numai ca in ziua cind ni s-au dat caietele inapoi, eu am fost singura care nu l-am primit. Nu stiam ce s-a intimplat, de ce numai eu nu mi-am primit caietul de compunere. Dar nedumerirea mea a fost pusa deoparte cind profesoara a cerut sa facem liniste si sa-i dam ascultare.

Statea in fata clasei, si pe fata ei vedeam o placere si o incintare nespusa. Ne-a zis ca in toata viata ei de profesoara nu a citit niciodata o compunere mai frumoasa si mai bine scrisa decit ce avea ea sa ne citeasca in urmatoarele minute. Cind a inceput sa ne citeasca mi-am dat seama ca era compunerea mea. Stateam in banca cu inima in git si cu stomacul facut nod de emotii. Nu mai stiu daca am inceput sa pling, sau ce am facut, dar la urma cind mi-a anuntat numele si mi-a spus sa ma ridic in picioare stiu ca imi tremurau genunchi si nu indrazneam sa ma uit in jurul meu decit cu coada ochiului. Toti colegii se uitau la mine ca la o vedeta, si in pauza cu totii au venit la mine sa ma felicite. Nu eram obisnuita sa fiu in atentia nimanui, si cind am fost nu m-am simtit in pielea mea niciodata. Intotdeauna mi-a placut sa privesc lumea de pe marginea drumului, nu sa fiu eu privita, dar in momentul acela nu am mai avut de ales.

Acesta a fost si a ramas intotdeuna efectul care Toamna l-a avut peste fiinta mea. Ceva foarte misterios se intimpla cu mine, ceva care nu poate fi explicat, dar care nu-l caut sa-l explic. Ce este important este ca in fiecare an abea astept sa vina Toamna cu culorile ei, cu miresmele ei, cu forfotele inconjuratoare, cu muzele poeziei si-al prozei. Asta e tot ce conteaza.
Eu as vrea o Romanie in care - de mya la: 24/09/2004 23:15:08
(la: Utopia in Romania)
Eu as vrea o Romanie in care oamenii sa fie oameni, normali la cap, echilibrati. Sa discearna binele de rau in primul rand si sa condamne raul si anormalul instantaneu. Mi-ar placea sa fie o tara in care ...sa zicem ...daca vrei sa te faci astonaut, sa poti sa studiezi, sa pleci cu burse (in strainatate) ca sa te intorci pe urma si sa faci si la tine in tara o naveta spatiala (zic si eu...). Mi-ar placea sa poti sa faci cercetare in tara ta, sa poti daca vrei sa te faci muzician, pictor sau "hartist" si sa bucuri lumea din jurul tau cu arta ta...fara sa-ti numeri banii la chenzina (ca nu-ti ajung de nadragi sau de zacusca toamna).

As mai vrea o tara in care copii sa fie plini de sperante si sa creasca siguri pe ei, sa invete de mici sa fie dezinvolti si sa stie ca - daca vor pot sa devina ce viseaza (profesori, strungari, taietori in piatra, medici, etc.) din vocatie.

Mi-ar placea o tara in care notinea de separare a puterilor in stat sa fie pe bune. Politia sa fie politie, justitia justitie, etc. Sa nu mai existe politisti si politicieni cu burti atarnande peste curele, parlamentari analfabeti (devalizatori de banci) si obezi, proaste curve la televizor si functionari care se scobesc in nas in timp ce-ti raspund in scarba.

As mai vrea ca oamenii sa se imbrace in culori deschise la culoare si nu doar in tonuri terne si inchise. Mi-ar placea ca optimismul sa li se citeasca in priviri. Nu plictisul si deziluziile reflectate in expresiile cernite si dezdanajduite (ca acum).

As dori ca fiecare roman sa gandeasca cu capul lui, sa nu mai astepte de la altii, de la stat, de la partide, de la parlamentari, de la Stefan de mare (si Sfant...;-) ) sau de la Sfantul Asteapta - sa i se dea, sa i se zica, sa i se indice. Destul i-a invatat comunismul cum sa traiasca in "pretenie" si tovarasie.

Multe as vrea...da´ nimic iesit din comun, nimic ce in alte tari normale (occidentale sa zicem) nu exista. Nu e niciunde ideal insa nicaieri nu e ca in Romania, unde anormalul a ajuns ceva normal (nu compar cu Columbia...asta ar mai lipsi!).

Mi-ar placea ca Romania de care vorbesc sa fie speciala, unica si personala in cultura, arta, cercetare,...in tot.

Sper sa ajunga asa vreodata, eu ma rog sa ajunga!
Toamna in Dumbrava - de LMC la: 11/10/2004 21:18:43
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Asa cum stiti Toamna este anotimpul meu favorit, iar weekend-ul care a trecut a fost poate unul dintre cele mai frumoase weekend-uri petrecute impreuna cu sotul meu. Simbata dimineata m-am trezit cu nasul gidilat de aroma cafelei care iubitul meu s-a ingrijit sa o pregateasca exact asa cum imi place mie, mai robusta si mai tare. Afara era un aer racoros si improspatat de o ploaie scurta care eu nu am prins-o. Gamaliuta abea a asteptat sa ne scoatem nasul pe-afara pentru ca dupa ce a dat ocolul gradinii a venit sa se invirteasca printre picioarele noastre ca sa-l mingiiem. Ma distreaza cum se aseaza cuminte linga scaunul meu de parca ar vrea si el sa intre in vorba cu noi sau cel putin sa asiste la conversatiile oamenilor mari. Eu ii zic: “Pispirelule, ai venit si tu la grupa mare?” El isi ciuleste urechile alea a lui roz si-si baga nasucul ori in glezna ori in mina mea, daca-i pe-aproape, doara doara il miingii si pe el un pic. Numa ca acuma-i tare nasol de el, ca-i pica parul de numa numa, si orice atingere genereaza o ninsoare de par pufos ce pluteste in aer si-apoi se agata de hainele noastre. Asa ca mai putin cu mingiierea pe vremea asta.

Dupa ce ne-am luat cafeluta si-am stat la taifas, m-am apucat si-am curatat prin gradina toate uscaciunile, am taiat din trandafiri, am sapat, in fine am gradinarit. M-ai tirziu am zis hai sa ne plimbam un pic pe strazile vecinatatii. Aerul ala proaspat era pacat sa nu-l consumi si sa nu-ti imbeti un pic plaminii cu el. Asa ca zis si facut. Cred ca ne-am plimbat vre-o 45 de minute daca nu mai mult, caci pe cind am ajuns acasa am facut febra musculara. Eu cind ma plimb fac exact la fel de mult efort ca si cind alerg. Probabil ca seaman pe bunicu, din partea lui mamica, ca numa el era ca un titirez cind mergea. Ce sa fac, imi este in singe, iar un alt lucru este ca sotul fiind foarte inalt cind el face un pas eu tre’ sa fac unul jumate ca sa pot tine pasul cu el. Noroc ca nici eu nu-s prea mica, ca altfel ar trebui sa fac doi sau trei pasi, sau poate chiar sa alerg. Hehe, ma distrez de una singura acuma gindindu-ma la imaginile astea.

Dupa ce am ajuns acasa am continuat mai departe gradinaritul, iar apoi am luat micul dejun sa avem energia necesara de a face cumparaturile pentru saptamina. Toata dimineata afara a fost noros, dar dupa masa a iesit soarele iar norii i-a luat vintul si i-a dus la munte. Ne-am gindit ca nu ne-ar strica si noua o excursie la munte, sau cel putin pina in Dumbrava Cavalerilor, un satuc mic la vre-o 40 de minute distanta de casa. Este un loc foarte frumos, unde deseori mergem sa ne balacim in apa cristalina a riului sau sa ne cataram pe stincile imense ce-s presarate de-a lungul riului. De ani si ani de zile merg in Dumbrava Cavalerilor ca sa-mi relaxez mintea si sa iau o vacanta de o zi de la viata oraseana.

Deci planul l-am facut, asa ca a doua zi Duminica dupa ce am plecat de la biserica am mers acasa sa ne schimbam echipamentul si masina, si-am pornit inspre Dumbrava. Ne-am oprit sa punem benzina si sa ne luam ceva de-ale gurii, ca ne-am propus sa mincam prinzul stil picnic, iar pe cind am ajuns la destinatie am fost numa buni de prinzit. Ne-am dus pina intr-unul din locurile noastre preferate, un loc mai ascuns si mai linistit, unde apa riului este ca oglinda. Ne-am asezat si am mincat timp in care niste fluturasi ne-au aratat miscarile lor acrobatice si frumusetea aripioarelor lor colorate. Citeva pasarele ne ciripeau de-asupra capurilor, iar adierea vintului fluiera usor printre crengile copacilor colorati de toamna. Toate culorile stincilor, toate nuantele de verde, galben si caramiziu erau reflectate in apa riului care numai vintul ii mai incretea fata. La un moment dat vre-o sapte vulturi imensi au inceput sa se invirta sus sus de tot pe deasupra dealurilor care ne inconjurau. Cite-odata auzeam glasul lor, un tipat melodios si trist dar in acelasi timp taios. Am vazut si niste libelule care-si dadeau aere pe deasupra apelor, unele erau albastre altele erau verzi. Cind razele de soare au inceput sa ne infierbinteze ne-am mutat mai sus pe niste stinci la umbra altei stinci mai mari. De acolo am putut vedea si mai bine reflectiile din apa in combinatie cu ce se afla pe fundul apei. Mi-a parut rau ca nu mi-am adus cu mine uneltele de pictat ca aveam ce picta, plus de asta eram si inspirata. Dar poate ca mergem si weekendul viitor si-atunci precis ca-mi iau echipamentul de artist cu mine.

Am plecat cu chiu si vai, ca nu ne-am mai fi dus acasa de-acolo, iar pe cind am ajuns acasa eu cel putin eram istovita. N-am mai fost in stare sa fac nimic, asa ca m-am intins la televizor, la care m-am uitat numai cu un ochi ca celalalt dormea. Eram obosita, dar era o oboseala din aia care-ti convine. Stii cum e cind tot trupul iti este relaxat si greoi, cind tot ce vrei sa faci este sa dormi, si poti dormi pentru ca nu mai ai nimic de facut ca toate-s la locul lor si treaba-i complectata.

Dimineata m-am trezit tot asa de improspatata ca si aerul de-afara. Cind mi-am scos nasul la iveala primul lucru care m-a intrebat sotul a fost: “Ce-ai visat?” L-am intrebat de ce ma intreaba iar el mi-a raspuns: “Pai cind m-am trezit tu vorbeai in somn si spune-ai “In primul rind, cine esti tu?”” Am inceput sa rid in hohote dar nu mi-am putut da seama sau aminti ce am visat. Deci “in primul rind” azi dimineata am fost odihnita, si tot “in primul rind” foarte bine dispusa. Ma bucur pentru ca desi Luni este cea mai urita zi din saptamina, a inceput cu bine. “In primul rind” asta e tot ce conteaza.
Toamna si fotografia - de Dinu Lazar la: 22/10/2004 12:47:37
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Toamna ofera subiecte minunate fotografilor americani; astfel citim cu interes:

Tips on shooting fall foliage.
Dozens of Web sites updated daily with local conditions.
Includes the U.S. from California to Maine and all of Canada.
Scenic hikes & drives.
Even the reason why leaves change color.

Toate acestea, la adresa
http://www.vividlight.com/articles/fall_foliage.htm

Cum e toamna in Ro, ce sa facem, unde sa mergem, nu citim nicaieri, ca nu avem ce.
Putem insa sa mergem azi la Tirgul de Turism din Bucuresti si sa vedem niste afise, panouri, prospecte, atit de dramatic de prost facute, ca nu avem decit sa ne dam foc la aparate si sa ne schimbam pasiunea, e o diferenta atit de mare intre ce este acolo la Tibco si ce ar trebui sa fie...ma refer la imaginea de turism de la noi.
#25930 (raspuns la: #25914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...