comentarii

compozitie-meditatie opera poate fi citita cu inima la toate timpurile ea imi formeaza competenta culturala


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Rinocerilor mei - de rodi la: 08/08/2005 09:32:37
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Subiectul in cauza asadar a devenit Printul Fericit al lui Oscar Wilde si autorul insusi. Trecand peste detaliile picante ale controversatei sale vieti, mi se pare inimaginabil sa ignori ceea ce insusi autorul a luptat din rasputeri sa evite pana in ultima clipa a vietii, anume trivializarea operei sale, transformarea ei intr-o comedie homoerotica groteasca. S-ar intoarce in mormant sa auda ca paradoxul, poezia si subtilitatea filozofica a “iubirii care nu indrazneste sa-si spuna numele” ar fi interpretate de cei care se erijeaza in aparatori ai cauzei lui( dar care defapt ascund o perfidie si incultura fara margini, urmarindu-si propria agenda meschina), ca fiind iubirea dintre un barbat mai invarsta si unul mai tanar ce nu-si pot tine pantalonii pe ei. Ori ca Printul Fericit ii daruieste propriul sau ochi tanarului flamand pentru ca ar avea cumva vreo atractie sexuala pentru el. Incerc sa vad cum mintea omeneasca poate face o asemenea paralela. Oare pentru ca printul il descrie parul, buzele si ochii cumva? Atunci si Eminescu fost gay , ca doar Luceafarul “Parea un tinar voievod/Cu par de aur moale,/Un vinat giulgi se-ncheie nod/Pe umerele goale. /Dar ochii mari si minunati/Lucesc adânc himeric,/Ca doua patimi fără sat/Si pline de-ntuneric.” Curat gay! Poate iubirea dintre luceafar si fata de imparat era imposibila pentru ca el era gay si ea nu? Pai nu e clar acum ? Poate de-aia a si murit Eminescu de sifilis, desi eu cred ca mai degraba a murit murmurand “unde esti tu Tepes Doamne!..”
La o privire mai atenta si Shakespeare, marele indragostit de ideea de iubire, a fost homosexual. Ce e mai elocvent in acest sens decat sonetele lui romantice : “Uneori as vrea sa-i fiu lui perna/ ca sa-i pot fura un sarut...” ?
Sau poate randunica ce i se cuibareste printului intre picioare si-l saruta pe buze in final era cumva o rindunica gay ( randunica fiind mascul defapt) . Unde mai pui ca la randunica se zice swallow in engleza , care mai inseamna si a inghiti. Poate ca lacrimile care cadeau peste randunica asezata intre picioarele printului nu erau tocmai lacrimi... Vreau si eu sa vad pana unde se poate intra in ridicol cu interpretarea homoerotica a Printului Fericit.
Filistinii din vreamea lui Oscar Wilde au amestecat arta si realitatea vietii lui pentru a-l condamna pe el. Filistinii snobi de azi fac acelasi lucru cu opera lui - acelasi joc murdar, alti actori. Nu a fost de ajuns ca Oscar Wilde a murit o data , il vor ucide a doua oara.
Dintre cei care au citit “cu inima” povestea printului fericit, sau dintre cei care au aflat de pe internet ca Printul Fericit ar fi despre “ce inseamna sa fii diferit”, si ca ar avea o tema homoerotica, poate careva sa dea o explicatie ne-balbaita, fara ura si patima? Astept. Altfel va recomand Eugen Ionescu- vindeca rinocerita.
Fotograf cu umor fin!!! - de Dinu Lazar la: 14/11/2003 02:00:54
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Chestia cu talentul e o intrebare capcana.
Pentru un fotograf comercial, talent inseamna sa convingi clientul ca orice rahat e de calitate si se potriveste scopului urmarit; sa faci cit mai mult cit mai ieftin si sa ai abilitati de comunicatie si de marketing, sa scoti banul din piatra seaca. Din pacate, conteaza mai mult sa stii sa vinzi sau cum sa vinzi, decit ce stii sa faci in imagine sau sa arati cit de bun fotograf esti - asta e valabil deseori si in fotografia artistica, faci o bauta sau o discutie cointeresata cu cineva care sa-ti faca niste prefetze si gata albumul, gata expozitia.
De prea putine ori simpla calitate a artei sau a imaginii unui fotograf se pune in balanta cind se discuta de talentul lui; mai trebuie si noroc si abilitati financiare si sociale si tot asa.
Si de obicei daca ai tras niste expozitii si niste albume lumea zice ca esti talentat, nimeni nu se intreaba daca esti si bun... asta e treaba cu talentul.

Trei calitati indispensabile unui artist fotograf... nu stiu care ar fi, dar ca sa reusesti pe bune in bransa trebuie sa ai noroc, sa faci bani sau sa ai bani ca sa fai fata tuturor imenselor cheltuieli, si sa cunosti bine arta vizuala in general si sa te preocupe cultura plastica, ce s-a facut, ce se face, care e trendul, sa stii unde esti in ce se face, dar mai ales sa ai puterea sa creezi si facind abstractie de orice, inclusiv de cele amintite aici. Cam asa stau lucrurile cu cele trei calitati care sunt poate citeva zeci sau numai una, cea din final...

Sublim, vulgar, desuet, granite. Si aici ar fi de discutat.
Exista cam 3 categorii mari de arta fotografica; exista fotografia clasica, de sorginte editoriala poate, cu compozitie, stil, istorie, (poate si viitor), cea promovata de marile scoli ale secolului 20 - americana, frantuzeasca, ruseasca .
Exista apoi fotografia academica, salonarda, practicata de milioane de amatori si profesionisti care participa la saloanele de fotografie si incearca sa se exprime dupa alte reguli decit imaginea de sorginte editoriala anterioara.
Si in final, exista fotografia grafica, instalationista, modernista; faci o poza, o rupi, o mizgalesti, o refotografiezi, si iacata marea opera; sau faci poze rupinduti-se de compozitie, sau de reguli de perspectiva, sau cu subiecte considerate de obicei tabu, sau fara naratiune in cadru, care e pentru babalici, si gata expozitia.
BIneinteles ca adeptii acestor scoli se ciomagesc si se scandalizeaza cind se aduce vorba de celelalte curente; e ca treaba cu insula lui Guliver si ele doua popoare care se razboiau de generatii pe motiv ca oul fiert trebuie spart ba la capatul ascutit, ba la capatul rotund.
Asa e si in fotografie.
Cunoscind aceste notiuni sumare, e simplu de dedus ca ce e vulgar si desuet pentru unii e sfint pentru altii, si ce e de bun simt pentru altii e scandalos pentru cealalta tabara. Arta e arta... ce ziceau ziarele cind au aparut Impresionistii, acel grup vulgar de inculti care nu stiu culoare? Nimic nu-i nou sub soare.
#4196 (raspuns la: #4185) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns la comentariul Domnului ovidiu Bufnila - de ema word la: 12/03/2004 05:43:15
(la: Femeile in arta: concurente sau inamice ale barbatilor ?)
Este evidenta justetea celor pe care le afirmati. Insa ideea este ca observ ca in ultima vreme lumea buna pare din nou predispusa sa devina misogina, ba chiar abject misogina... Ceea ce a spus Iaru nu este decit unul dintre exemple. Mai rau este ca pina si cei din elita formatorilor de opinie si membri ai USR se dau in stamba, vezi Cristian Tudor Popescu, bunaoara, care scrie recent un editorial nedemn de conditia unui intelectual european , in care atribuie, la al sau Adevarul Literar si Artistic, calificativul de "femei cu vaginul uscat" unor tinere poete pentru motivul ca nu scriu dupa gustul Domniei sale(editorialul poate fi citit intr/unul din numerele ALA pe februarie, regret ca am uitat). Vin si eu, pacatoasa, sa observ, oare ce are anatomia si fiziologia genitala feminina cu analizele literare si stilistice? Dar oare nu cumva mirlania si agresivitatea aceasta de necontracarat, care intimideaza prin violenta si perversitate, inseamna un sfirsit al dialogului, o premisa a nasterii, la fel de violenta, a misandriei ? Si, oare, la ce bun? SI, oare, pentru ce ? Unde ne poate duce un nou razboi al sexelor, si inca unul facut din dorinta de aflare in treaba?
Dar revin sa arat ca lucrurile pot fi chiar mai urite...Lucram anul trecut la o revista literara din nordul tarii. Eram singura femeie din redactie, dar nu mi se dadea dreptul la semnatura, atunci cind scriam editorialele revistei, si timp de vreo trei ani numai eu le/am scris. Mi se cerea sa semnez > Redactia. La inceputul anului trecut, m/am ridicat intr/o sedinta de redactie si am pledat pentru a alcatui in numarul pe oct./noiembrie un sector de articole dedicate Doamnei MOnica Lovinescu, de la a carei nastere s/au implinit anul trecut 80 de ani. Am argumentat ca este una dintre cele mai mari personalitati ale romanilor cunoscute in ultimii 50 de ani, ca a avut un mare rol in cresterea culturii noastre, in promovarea ei in Europa, ca a dat o opera critica exceptionala, ca a dat un model de moralitate demn de un supraom, ca este unul dintre romanii cei mai respectati la Paris s.a. In plus, originile Doamnei erau in zona nordica, acolo unde se tiparea revista. Inca din acea sedinta am fost luata in bataie de joc, propunerea mea a fost respinsa, numele Doamnei Lovinescu a fost batjocorit. Eu am ripostat ca atitudinea colectivului de redactie este injusta, ca este lipsita de onoare, ca nu este drept ca numele unei mari scriitoare sa fie sistematic evitat si denigrat, numai pentru motivul ca vorbim de o femeie, si inca de o reprezentanta a excelentei culturi romanesti. Nu voi mai lungi povestea... dar, urmarea atitudinii mele este ca am fost data afara din redactie si din revista, incalcindu/mi /se flagrant drepturile. Fara preaviz, fara nimic, si inca de Martisor, de Ziua Femeii...Si "cadoul" acesta mi l/au facut Domniile lor cu toate ca eram, ca si ei, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania si ca aveam nevoie de acel job pentru a cistiga si eu niste bani...Dar eram femeie.
Mai cunosc multe cazuri in care este vizibila cresterea acestui curent misogin. Pe mine ma intristeaza tot ce se intimpla. La escaladarea unor astfel de razboaie ale ideologiilor(caci misoginismul, ca si xenofobia, ori antisemitismul etc. este tot ideologie) nu ai cum sa ripostezi. Decit sa asisti neputincios(oasa) si , eventual, sa te dai nitel mai la o parte, ca sa nu te striveasca tancul din care se aude, stupid, urletul unor barbati din care fumega fiarele...
#11882 (raspuns la: #11622) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poate sunt prea tanar ca sa i - de Arcturus la: 16/04/2004 16:01:38
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Poate sunt prea tanar ca sa imi dau seama ce carti mi-au marcat deja existenta dar fie:
Schimbarea la fata a Romaniei - Cioran
Aforisme asupra intelepciunii in viata - Schopenhauer
Scrisoarea I - Eminescu (desi stiu ca nu este carte dar oricum)
Asa grait-a Zarathustra - Nitezsche

Aceasta ultima carte a fost cred cea mai ravasitoare. Sunt terifiat de ea, nici macar nu am apucat sa o termin, am citit doar o jumatate. Nici nu cred ca o voi termina, imi este frica, zau imi este frica de ea. O asa carte nu poate fi citita decat cu un sentiment de "inaltare in abisurile nebuniei umane".
Acum sta indesata intr-un cotlon al bibliotecii, cat imi doresc acele sentimente pe care le aveam la 17 ani ca sa o termin. In starea de "rece" in care ma aflu nu pot sa o ating, nu vreau sa o profanez, este ca si cum as masturba gandurile autorului in loc sa i le imbratzisez cu un purificataor amor spiritual. Suna dur, dar asta este Zoroastru sau poate Ahura Mazda.
Femeia cu Piatra pt. Ozzy - de LMC la: 18/06/2004 01:16:40
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Desi deviem de la subiect am sa-ti raspund la cele scrise.

Ai inceput cu un paragraph care pur si simplu m-a lasat cu gura cascata. Mi se pare foarte interesant ca cineva care nu m-a intilnit niciodata sa ma viseze. Dar ceea ce m-a uimit si mai mult a fost simbolismul visului, dar nu cred ca esti chiar pe calea cea buna atunci cind ma asemuiesti cu o persoana care este nervoasa si razboinica. Aici chiar nu ai nimerit.

Cu riscul de a-mi neglija anonimitatea as vrea totusi sa-ti complectez simbolismul visului prin ati dezvalui ceva despre numele meu adevarat. Nume care mi-a fost dat de insusi Dumnezeu.

Cind mama mea era insarcinata cu mine in luna a treia a avut un vis. In visul acesta ea se afla in apartamentul unde ne-am mutat la aproape doi ani dupa ce eu m-am nascut. Statea pe un fotoliu si dintr-o data s-a deschis usa si a intrat o persoana imbracata in haine albe stralucitoare. Acesta persoana i-a spus intr-o voce blinda si calda: Cind vei avea o fetita, sa-i pui numele "Magdalena". A repetat acelasi lucru de trei ori si apoi a disparut. Gindeste-te ca mama mea nici nu putea sa stie daca eu eram sa fiu fata sau baiat, si totodata insasi faptul ca a ramas insarcinata a fost un miracol. Doctorii, pe baza consultatiilor facute, au zis ca foarte rar se intimpla ca o femeie in cazul ei sa ramina insarcinata. Apoi faptul ca in vis se afla intr-un alt oras si intr-o locuita unde apoi am crescut, dovedeste din nou ca visul a fost profetic. Insemnatatea numelui este "tower of stregth", "tower of God", "tower of fortune", "fortress". Deci femeia cu piatra sint eu, stau in vint si ploaie la marginea drumului cu o putere care poate sa fringa pietre. Nu sint nervoasa, nu sint razboinica, din contra inima mea plinge si sufletul meu se zbate pentru cei din jurul meu. Stau pe pozitia mea si prin cuvintele mele doresc sa intaresc adevarul. Unii se uita la mine ca o sursa de protectie "a fortress", altii se uita la mine ca o turn care trebuie darimat.

Nu am nimic cu tine, nici cu Paianjen. Nu m-am luat de nici unul, ci din contra am raspuns comentariilor voastre. Daca din inertia si din zelul meu de a-mi apara cauza am proiectat nervi sau altceva de sensul acesta nu a fost intentia mea, dar lucrul acesta binenteles poate fi citit si interpretat de fiecare in felul lui, depinde din ce ceata faci parte.

Tot in acelasi timp imi interzici sa vorbesc despre comunisti, cica am fost prea mica ca sa stiu ce a insemnat a trai sub comunisti. De unde stii tu lucrul acesta? Numai pentru ca tu ai suferit stiu eu cita vreme si ai fost batut te face unicul calificat sa vorbesti?! Vrei sa-ti spun EU ce viata am trait? Vrei sa-ti spun eu cum au suferit parintii mei, sau intreaga familie a mea de la bunici, unchi, matusi, verisori, rude, prieteni? Si suferinta asta nu a fost una temporara, a fost pe tot parcursul vietii! Tu crezi ca un copil nu stie si nu vede si nu poate distinge persecutia si bataile de joc? Tu crezi ca un copil se simte bine atunci cind nu-si vede tatal pentru un an pentru ca comunistii l-au luat si l-au bagat la inchisoare, nu pentru o crima, ci pentru disidenta si pentru credinta in Dumnzeu! Da acuma sint nervoasa, pentru ca imi aduc aminte de vremurile acelea cind eram copil si traiam cu frica sa-mi deschid gura sau sa pronunt numele lui Dumnezeu. Eram cea mai buna din clasa la invatatura si totusi comunistii de profesori imi dadeau note mai mici decit meritam, ce sa-ti spun de fratele meu care in fiecare zi era scos in fata clasei si facut de rusine chiar daca el nu facea nimic si era cuminte. Vrei sa continui, vrei sa mai stii ce a insemnat pentru un copil viata sub comunisti?!

Multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru ca am scapat de regimul acela, multumesc pentru ca America mi-a oferit totul si acuma traiesc o viata din belsug fara frica, fara durere. Multumesc pentru ca pot sa ajut pe cei care-s nevoiasi si saraci, fie aici in America, fie in Romania, fie oriunde in lume. Multumesc pentru ca pot sa-mi urmez credinta fara sa fiu persecutata. Si totodata multumesc pentru ca cineva ca GWB se lupta sa-mi asigure viitorul si modul acesta de trai.

Nu te fortez si nu am fortat pe nimeni sa ma urmeze. Daca cineva are urechi sa auda ce spun, aude, daca nu atunci treaba lui. Sintem liberi, slava Domnului, sa face ce vrem. Asa cum tu esti liberi sa-ti povestesti viata sau ceea ce tu crezi, asa sint si eu. Nu te condamn, nu te judec, tot ce fac este sa-mi exprim ideile si credinta mea. Daca te simti judecat sau condamnat atunci asta e treaba ta si ramine intre tine si Dumnezeu.

Ca vrei sa-mi mai scrii e bine, ca nu vrei si asa e bine. All I hope is that the seed I have planted in you will bring forth only good fruits. Yeah, we are all of one spirit, we all come from God, whether or not we choose to go back to Him it's our choice, hopefully on our way to Him we won't get lost or entangled in the web of this world.
#16352 (raspuns la: #16346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre "Omul recent" - de (anonim) la: 23/11/2004 23:31:42
(la: Ultima carte)
Inviato: giovedì 25 marzo 2004 17.21
A: idei.libertate@tvr.ro
Oggetto: Domnului Horia-Roman Patapievici
Draga domnule Patapievici,

Ma grabesc cu aceste rinduri sa-ti marturisesc nemasuratul entuziasm ce incerc citind, deloc lesniciosul discurs ce se deruleaza in paginile acestei, da, capodopere a Literaturii romane, care este „Omul recent”. Nici nu se putea pasi mai cu dreptul intr-al trei-lea mileniu, de crestinism si, datorita lui Neacsu de la Cimpulung cu a sa scrisoare din 1521, in al saselea veac de scris romanesc. Intrebare, e drept, retorica dar cu şpil: De ce cartea asta trebuie sa aibe soarta tuturor tratatelor anoste ce pot interesa eventual doar o extrem de restrinsa elita si , prin urmare, sa fie savurata doar de citeva (sau multe, e acelasi lucru) sute de cititori, pentru ca tot restul de mii, sa o cumpere din doar snobism, si o mica parte dintre acestia, intelectualmente apta, sa abanoneze lectura din comoditate: iritata la intilnirea primelor obstacole in intelegerea textului. Si de ce sa n-aibe soarta „monumentelor” caragialesti, prin a caror lectura de masa nivelul de cultura a romanului a crescut, pentru ca bunul sau simt - al umorului mai ales – sa devina si mai acut? Tineretul nostru are nevoie, draga Horia, pentru a creste bine, si a nu avea nimic de invidiat la vecinul sau european, mai ales de lecturi bune. Formatoare. Intrucit cu asta se creste. Nu cu imbracaminte firmata si cu manele. As spune fara sa exagerez ca tinarul roman (si nu numai) are nevoie , chiar daca nu este constient, de „Omul recent” tot atit cit omologul sau francez de Eseurile lui Montaigne.
Iata dar de ce imi permit sa-ti sugerez o transcriere intr-un limbaj mai accesibil a acestor idei, de inestimabila valoare, ce strabat cele 456 de pagini ale operei.
Incerc acum - cu necesara „obraznicie”, dar si cu umilinta ce trebuie pusa in oric actiune ce se doreste utila - sa fac citeva observatii, luind ca exemplu paragaful (eseul) de la pagina 98 - am un exemplar al editiei din 2001, iesit de sub tipar in 2002 - [25]: „Agenda ascunsa a limbilor internationale”. Cuvintul agenda, foarte corect, este din pacate, tot atit de inadecvat intelegerii imediate: ...”agenda ascunsa a acestor limbi, agenda care le-a facut atit de apte sa exprime agenda vizibila a acelor civilizatii?” Aici avem sinonimele: plan, proiect, program, calendar, schita, schita de..., (ordinea de zi, apartinind limbajului de lemn, fiind de exclus). E drept, agenda ramine cuvintul cel mai elegant dar si cel mai ermetic pentru, repet, intelegerea imediata a conceptului de catre miile de bravi, si de loc mediocri, cititori. Altele, pe care ma limitez a le doar enumera, comentariul ingreunind peste masura discursul: „explcatia monocauzala”, „remarce” (?, poate remarci), „Ceea ce nu inseamna vointa de a fi original in grad extrem.” (de... comandor?, s-ar putea intreba glumet careva de la Academia Catavencu) N-ar fi fost mai bine, mai putin afectat: cu orice pret ? Pentru a nu mai adauga dificultatea ce se intimpina cind dai peste un cuvint, pe care tipograful il scrie gresit (poate) pentru ca nu a inteles sensul frazei?! Iata fragmentul cu pricina: „... felul in care reusim uneori sa ghicim motivele unui comportament dupa o anumita trasatura, sezisanta, a chipului.” Poate ar fi fost mai bine decit corectul sesizanta, si la fel de elegant, sa fi folosit: surprinzatoare, miscatoare, impresionanta, frapanta, luate cu modestie direct din DEX ?! Nu stiu. Ma-ntreb doar. Bine. Departe de mine voia de a diseca, pentru a critica malitios, textul! Daca o fac totusi, este pentruca-ti iubesc si condivid, pe masura ce le-nteleg, ideile. In plus este dorinta de a dialoga... Nu numai engleza permite distorsini si/sau alterari ale limbii. Daca englezescul Jesus (Giizăs) genereaza forma scurta: Giiz, romana noastra nu-i mai putin prolifica in gura scolarului de rind cu banalele: mate, prof, bac, etc. Ba chiar mai mult, avem datorita genialtatii unui tiz de-al nostru, arh. Horia Oancea, fiul fostului (anii ’60) ambasador roman in Belgia, o bijuterie monosilabica, ce rezuma sensul si rezonanta unei extrem de virile fraze: „zgîti”. In ce priveste simbolurile, cifrele si frinturile de cuvinte, avem George = gxg si mai ales Q8, adica: Cueit, numele, asa cum se pronunta cel putin aici in Italia, al statuletului arab din Golful Persic. Prescurtarea este de cele mai multe ori opera persoanelor cu putina cultura, dar si foarte inteligente. Adica a acelora care descopera mijloacele minime, suficiente si ncesare, unei clare si precise comunicari. Iata un exemplu din dialectul bergamasc (vorbit in provincia „di Bergamo” a regiunii Lombadia). Pentru a spune: „Ma duc sa iau vin”, „Vado per vino”, este suficient sa zici: „A ò a ì”. Sau, si cu asta inchei, pentru posibila intrebare: „Veniti si dumneavoastra (voi) sa vedeti albinele vii?”, „Venite anche voi a vedere le api vive?” se zice simplu: „Ignì a o a et le ae ìe?” Si asta pentru ca taranul, trebuie recunoscut in cor cu excelentul Horia Bernea, este exact antonimul „omului recent”. Taranul, mioritic sau nu, este omul ancestral, as zice mai vechi decit traditia insasi. Taranul este omul preadamic... In ce priveste dorinta (vointa) exprimata colectiv de rupere cu traditia, de taiere a cracii de sub sezut, de-a se smulge din radacini, potrivit sloganului : „Sa uitam traditia!”, cred ca aici se are mai degraba de a face cu nevoia disperata a individului alienat (vezi Strainul „vechi” de peste jumatate de secol a lui A. Camus) de a-si (re)gasi o proprie identitate. Fiecare individ in parte si/sau - de teama solitudinii - innauntrul unui mic grup: gasca, familie, trib, echipa (vezi ritualul de grup recitat inainte de partida a echipei de rugby neozeeandeze), etc. Feluri de a marca aceasta identitate: tatuaj, „piercing”(perforarea pielii cu introducerea inelelor, etc.), cuafura bizara, idem imbracaminte; vorbire si gestica ermetice... Dar „omul recent” este mai ales o entitate utopica, si iata de ce. Daca-i adevarat cum afirmi - si sint in perfecta sintonie cu tine – ca: „Totul, in omul recent, trebuie sa fie expresia propriei vointe – si dorinte.”, ei bine atunci ar fi bine sa amintesc aici surprinzatoarea fraza a imparatului „Federico il Grande”, ce poate fi citita intr-o scrisoare catre amicul sau Voltaire: „Cu cit imbatrinesti cu atit mai mult te convingi ca Majestatea Sa sacra, Cazul face trei sferturi din „muncă” in acest mizerabil univers”. Iata de ce doar gindul c-ai putea realiza prin mijloace exclusiv proprii si pe-ndelete chiar si cel mai modest proiect - nici pe departe omul de tip nou, omul recent - este o utopie si o erezie - vezi falimentul turnului Babel - pentru omul religios, pentru ca celui ce se proclama laic, aceasta iluzie sa nu fie altceva decit o prostie.
Cu cele mai alese sentimente de simpatie, la care adaog nadejdea crestineasca cum ca si cu o singura floare se face primavara, te las nobilelor tale indletniciri, dar nu inainte de-a-ti dezvalui bucuria ce-as incerca primind eventual din parte-ti chiar si numai un gentil rind de raspuns.
Roma, 25.o3.2004 Horia Cornel Ivan
e-mail: horiaivan@libero.it

#29625 (raspuns la: #17831) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de lipici la: 06/09/2005 14:16:00
(la: cine este in masura sa puna reguli in domeniile artistice?)
dupa parerea mea nu poti sa vorbesti despre gradinile lui monet in cazul in care vorbim de arta contemporana.
Monet a expus la prima expozitie impresionista din 1874, expozitie care a fost criticata sever la vremea aceea.
Arta a evoluat pe parcurs, putin cate putin, pana cand a ajuns asa cum o stim astazi.Nu se putea face ceva care sa nu fie o continuare sau o negare a ceva deja existent in arta.Daca pana la impresionisti ideea de mimesis era o conditie fara de care nu se putea face arta, ei se revolta si relativizeaza forma.Aceasta a fost o continuare logica a drumului artei.
Dupa aceea curentele ulterioare s-au intrecut in a se nega unele pe altele, (expresionismul- contra impresionismului, cubismul-contra fauvismului, ...etc) pana cand s-a ajuns la negarea artei cu totul, DADAismul.
Dupa ce Dada a atins limita negarii, s-a revenit la valorile traditionale, (directia logica al drumului) dar cu o viziune noua.
De aici incepe ARTA POSTMODERNA,care cu timpul( incepand cu 1946 dupa cum spun unii esteticieni) propune o alta viziune asupra artei.
Pana la Arta POSTMODERNA a fost cea MODERNA.
Mentalitatea ceor doua este total diferita.Pentru arta Postmoderna se propune o noua estetica.Este un drum nou.
Dar ce este si mai adevarat este ca nu toti artistii contemporani (adica cei din zilele noastre) sunt postmoderni.
Nu poti sa compari creatia lui Spoerri cu cea a lui Monet, si nu pentru ca ar fi unul mai bun decat celalalt, ci pentru ca sunt din timpuri diferite, si ele nu pot fi judecate decat in contextul vremii lor.
Cum spunea Kandinski:- "Arta este copilul vremii sale".Si de aici se inteleg multe.

arta evolueaza.Drumul poate fi citit usor, daca ai cunostintele a ceea ce s-a facut.Monet este un pas catre ... cum sa-i spun.... Arta Adevarata(?) mai bine nu-i spun in nici un fel. Monet a fost un pas, Spoerri alt pas, pe drumul artei.Cu timpul ea va ajunge sa fie asa cum doreste toata lumea, dar pana atunci vor fi multe incercari.Inca se mai incearca.

nu publicul hotaraste ce este arta si ce nu.El poate spune daca ii place sau nu.Sau poate spune cum i se pare, arta sau altceva, dar asta nu prea are importanta in lumea artei.
Era o fata foarte tanara... care ajutata din toate partile, si sustinuta prin publicitate, a reusit sa se faca cunoscuta si sa vanda tablouri la preturi mari.Ca sa fii apreciat de toti, trebuie sa pleci la drum incarcat cu multe chestii.Cunostintele de marketing nu sunt de ajuns decat daca ai plecat la drum sa vinzi.
Unui artist adevarat nu "i se falfaie" de public.Publicul ii este partener (aliat sau dusman) cat timp lucreaza in domeniu.
Cum am spus de atatea ori:
(nu ma mai citez pe mine, ca sa nu exagerez...:)
Artistul a creat o opera de arta atata timp cat aceasta reuseste sa transmita publicului mesajul pe care a dorit sa-l transmita.
#69931 (raspuns la: #69922) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred eu ca.... - de tatiku la: 04/02/2006 12:17:04
(la: ultima carte citita)
Mai interesante sunt cartile fara personaje inchipuite. Cele in care autorul judeca drept dupa mintea lui, neimprumutand nimic altora. E asa de interesant sa cunosti ceea ce un om inteligent simte si judeca fara sa fie constrans sa scorneasca o actiune!
"Viata, amorul si moartea", mica carticica a lui Arthur Schopenhauer e ca o esenta vie intr-un flacon mic. Inteligenta suculenta, adevaruri cumplite, reflexii monstruoase, ganduri de toate felurile, si dulci, si salcii si crocante, si nesarate si ingrijoratoare si... . In fine, e destul sa faci rost de volumas ca sa ai treaba o saptamana (se citeste greu, are darul de a te face sa inchizi cartea si sa gandesti- foarte rara calitate azi).
Atrentie, omuletul nu poate fi citit de oricine. Are oribile accese de misoginism si e total eliberat de capcana religiei ( Mostra soc: "Cine iubeste adevarul uraste pe Dumnezeu"-au! Multi aici inchid carte pentru totdeauna!).
Aflam tot acolo ca dragostea nu e ceea ce pare. E mai degraba o fatalitate pe care specia ne-o planteaza ca sa procream. Dur, nu? Si asta nu e totul! Multe alte convulsii ale omenirii sunt tratate asa cum NU ne-ar placea sa auzim vreodata. Totodata multe dintre framantarile unui om sunt explicate dintr-o lumina inteleapta si revelatorie. Framantarile mortii, ale vietii, ale iubirii... E oare moartea un prieten? Poate, dar nu mai mare ca viata. Sau poate ca...
Sigur, va stiu eu pe voi, veti spune ca mhm, Schopenhauer e un filozof romantic, depasit, care da frau liber rationalului cel mai gregar, neimplicand trairile aferate si amanand la nesfarsit vreo concluzie afectiva.
Nu! Omul scrie cu pasiunea celui surprins de viata, ametit de variabilele ei intortocheate si cautand reazem inimii in inteligenta.
Va invit, dragi mei cafenegii, la o lectura socanta , rea, duioasa, misogina, apoplectica pe alocuri, a unei inteligente mult superioare.
Garantam schimbarea Dumneavoastra! Cel putin un pic.
Iata o carte cumplita si minunata! - de tatiku la: 04/02/2006 19:39:38
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)

Dragilor, dupa mintea mea, mult mai interesante sunt cartile fara personaje inchipuite. Cele in care autorul judeca drept dupa mintea lui, neimprumutand nimic altora. E asa de interesant sa cunosti ceea ce un om inteligent simte si judeca fara sa fie constrans sa scorneasca o actiune!
"Viata, amorul si moartea", mica carticica a lui Arthur Schopenhauer e ca o esenta vie intr-un flacon mic. Inteligenta suculenta, adevaruri cumplite, reflexii monstruoase, ganduri de toate felurile, si dulci, si salcii si crocante, si nesarate si ingrijoratoare si... . In fine, e destul sa faci rost de volumas ca sa ai treaba o saptamana (se citeste greu, are darul de a te face sa inchizi cartea si sa gandesti- foarte rara calitate azi).
Atrentie, omuletul nu poate fi citit de oricine. Are oribile accese de misoginism si e total eliberat de capcana religiei ( Mostra soc: "Cine iubeste adevarul uraste pe Dumnezeu"-au! Multi aici inchid carte pentru totdeauna!).
Aflam tot acolo ca dragostea nu e ceea ce pare. E mai degraba o fatalitate pe care specia ne-o planteaza ca sa procream. Dur, nu? Si asta nu e totul! Multe alte convulsii ale omenirii sunt tratate asa cum NU ne-ar placea sa auzim vreodata. Totodata multe dintre framantarile unui om sunt explicate dintr-o lumina inteleapta si revelatorie. Framantarile mortii, ale vietii, ale iubirii... E oare moartea un prieten? Poate, dar nu mai mare ca viata. Sau poate ca...
Sigur, va stiu eu pe voi, veti spune ca mhm, Schopenhauer e un filozof romantic, depasit, care da frau liber rationalului cel mai gregar, neimplicand trairile aferate si amanand la nesfarsit vreo concluzie afectiva.
Nu! Omul scrie cu pasiunea celui surprins de viata, ametit de variabilele ei intortocheate si cautand reazem inimii in inteligenta.
Va invit, dragi mei cafenegii, la o lectura socanta , rea, duioasa, misogina, apoplectica pe alocuri, a unei inteligente mult superioare.
Garantam schimbarea Dumneavoastra! Cel putin un pic.
O carte socanta! - de tatiku la: 04/02/2006 19:39:38
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
E doar o parere!

Mai interesante sunt cartile fara personaje inchipuite. Cele in care autorul judeca drept dupa mintea lui, neimprumutand nimic altora. E asa de interesant sa cunosti ceea ce un om inteligent simte si judeca fara sa fie constrans sa scorneasca o actiune!
"Viata, amorul si moartea", mica carticica a lui Arthur Schopenhauer e ca o esenta vie intr-un flacon mic. Inteligenta suculenta, adevaruri cumplite, reflexii monstruoase, ganduri de toate felurile, si dulci, si salcii si crocante, si nesarate si ingrijoratoare si... . In fine, e destul sa faci rost de volumas ca sa ai treaba o saptamana (se citeste greu, are darul de a te face sa inchizi cartea si sa gandesti- foarte rara calitate azi).
Atrentie, omuletul nu poate fi citit de oricine. Are oribile accese de misoginism si e total eliberat de capcana religiei ( Mostra soc: "Cine iubeste adevarul uraste pe Dumnezeu"-au! Multi aici inchid carte pentru totdeauna!).
Aflam tot acolo ca dragostea nu e ceea ce pare. E mai degraba o fatalitate pe care specia ne-o planteaza ca sa procream. Dur, nu? Si asta nu e totul! Multe alte convulsii ale omenirii sunt tratate asa cum NU ne-ar placea sa auzim vreodata. Totodata multe dintre framantarile unui om sunt explicate dintr-o lumina inteleapta si revelatorie. Framantarile mortii, ale vietii, ale iubirii... E oare moartea un prieten? Poate, dar nu mai mare ca viata. Sau poate ca...
Sigur, va stiu eu pe voi, veti spune ca mhm, Schopenhauer e un filozof romantic, depasit, care da frau liber rationalului cel mai gregar, neimplicand trairile aferate si amanand la nesfarsit vreo concluzie afectiva.
Nu! Omul scrie cu pasiunea celui surprins de viata, ametit de variabilele ei intortocheate si cautand reazem inimii in inteligenta.
Va invit, dragi mei cafenegii, la o lectura socanta , rea, duioasa, misogina, apoplectica pe alocuri, a unei inteligente mult superioare.
Garantam schimbarea Dumneavoastra! Cel putin un pic.
advertising - de Cri Cri la: 08/05/2006 13:41:23
(la: Trebuie sa fie arta comerciala?)
Un scriitor trebuie sa aiba constiinta valorii si a esteticii celor scrise, cel putin dupa criteriile sale. Face parte din respectul de sine. Cred ca, inainte de a lansa o carte trebuie sa-si puna cateva intrebari: ce aduc eu nou? ce adancesc sau ce explorez eu mai profund decat cei dinaintea mea care au tratat acelasi subiect? cu ce imbogatesc eu sufletul sau mintea? Si, poate nu in ultimul ra'nd: "Mie-mi place cartea asta? Ce m-ar putea determina s-o cumpar? Ce m-ar putea face s-o citesc?"
Daca se hotaraste asupra unor compromisuri, din ratiuni materiale, il pot intelege, dar n-am de ce sa-l respect.
In ceea ce priveste marketingul, e clara necesitatea sa. Nu fiindca ar fi inculti eventualii cumparatori, ci fiindca piata e suprasaturata. Iar in gramada de nulitati e greu de identificat o valoare atunci cand nu i-ai auzit pe nicaieri titlul si nu stii nimic despre autor. Si critica e tot un fel de advertising.. Pentru cine citeste critica, pentru cine priveste emisiuni culturale, in concluzie, pentru cine cauta valori cu obstinatie. Dar mai sunt si cei care pur si simplu ies sa-si cumpere ceva de citit, sau sunt in gara si vor ceva de citit, sau... prefera sa-si ocupe putinul timp liber citind o carte in loc de a citi critica sau a privi la televizor. Ei pe ce sa se bazeze? Pe recomandarea librarului... poate fi o optiune (presupunand ca acesta este un erudit, eventual ca are gusturi asemanatoare)... dar de pe o taraba ce cumperi? Te uiti la coperti? Mai iei cate o carte in mana s-o rasfoiesti (sub privirea ostila a vanzatorului care se crispeaza pentru fiecare amprenta de-a ta?), sau cumperi pur si simplu cartea unui autor de care ai mai auzit ori din a carui opera ai mai citit?
Adevarat, sunt promovate si nonvalori, si carti "pentru biblioteca" si snobi (cu coperti din piele, inscrisuri aurite, etc)... ca si carti pentru naivi (gen "cum faci un miliard in doua minute, doar prin forta gandului")... dar pana la urma, advertisingul e chiar o problema de bani: "vrei reclama, platesti pretul"; nu-l putem blama ca nu se preocupa de valoarea celor promovate.
Etica e apanajul celui care solicita promovarea, nu a celui care o realizeaza in diverse forme. Si aici e o chestie de optiuni, ca si de posibilitati de a investi(ale scriitorului).
Apropos de "valoarea vine in timp si o dau cititorii"... aveam o discutie cu cineva in legatura cu un anume autor, despre care "cineva-ul" zicea ca e genial. "Ok, dar e punctul tau de vedere", am replicat eu. "Mie nu-mi place". "N-are cum sa nu-ti placa. Si n-are importanta daca-ti place tie sau nu, el e tot genial". "D'accord, aprecierile sunt subiective... de aceea ma deranjeaza ca-mi impui cuvantul genial, uite-asa, fiindca iti place tie si fiindca, poate, mai place catorva pe care-i cunosti tu" La chestia asta, omul s-a inflamat de-a dreptul: "Nu asta conteaza. Un geniu e un geniu in sine, chiar daca nu place nimanui". Am izbucnit in ra's: "Pe-asta chiar nu trebuia s-o spui! Ce anume il face geniu, atunci? Daca nu exista o majoritate care sa fie de acord ca acel scriitor are o incomensurabila valoare, de unde poate aparea ideea ca ar fi geniu? Ne-o trimite divinitatea prin intermediul unei revelatii? Inlocuieste nu place nimanui cu nu-l intelege nimeni relativizand astfel evaluarea, si poate lasam subiectul deschis... adica mai vorbim de el intr-o viata ulterioara, cand altii, mai destepti ca noi, vor pricepe si-l vor ridica in slava pe care probabil o merita".
Vox populi, vox dei... adevarat. Dar avem nevoie sa stim ce exista pentu a putea ridica vocea...
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
kinetix - de maan la: 22/05/2006 07:39:13
(la: Politete in halat...alb)
daca la tine e din auzite, la mine e fapt real;

si la mine-i tot fapt real, dar, fiindca nu am fost prezenta, am relatat ce mi s-a povestit.
n-as fi scris-o daca mi-ar fi mirosit a banc.

aceasta reprezinta reversul subiectului prezentat si nu vad cum as putea lua asta drept comentariu.

ca sa nu repet ce-a spus zaraza, am scris dialogul acela, sperand ca vei observa ca simpla prezentare a unor fapte nu va trimite niciodata cititorul in inima personajelor.
in exemplul meu exista doua drame: pacientul e literalmente bolnav dar are nevoie nu de medicamente pentru fiere ci de psihoterapie, iar medicul sufera ca nu poate ajuta un om in vadit necaz.
de fapt, povestea-i mai lunga: pacienta isi tot descoperea boli noi, doar-doar s-o-ndura doctorul sa-i dea un diagnostic si NEAPARAT buline!!!
ca si tine, mi-am zis sa nu abuzez de rabdarea cititorului si ...uite ce-a iesit.

sper ca m-am facut inteleasa.:)
#123530 (raspuns la: #123420) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
film vs. fotografie - de cristianc la: 05/07/2006 19:37:12
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Aveti dreptate D-le Dinu. Una e filmul, alta e fotografia. Dintr-un anumit pc. de vedere limbajul filmic e mai complex decat limbajul fotografic, in film intervin mult mai multi "factori"...Dar, in cazul lui Tarkovsky (si desigur a operatorilor cu care a lucrat, si aveti iar dreptate, parca sunt cam uitati...:(, mare pacat!), exista parca o tendinta mai vizibila decat in cazul altor regizori de "a apropia filmul de fotografie" - special am pus ghilimele pt. a nu se face confuzia film-fotografie. Dinamica filmului se apropie de staticul fotografiei, parca exista o tendinta bolnavicioasa de a face aceasta uniune film-fotografie, de a condensa timpul. In Tarkovsky exista multe imagini de sine statatoare, "incremenite" ce cred ca se pot judeca f.b si d.p.d.v. fotografic. In momentele acelea, cred ca operatorul mai mult fotografia, nu filma, se gandea mai mult la compozitia fotografica (privitorul poate vedea, se poate gandi la o fotografie), decat la cea filmica. Cred ca au vrut (toata echipa - toate echipele) sa faca de fapt film-fotografie, sa "inventeze" un nou concept. Ceea ce stiu e ca inaintea si in timpul filmarilor se discuta "la o vodka"...:) enorm de mult despre film iar in "timpul liber"?:) umblau toti cu aparatele de fotografiat la ochi prin tot felul de locuri, inclusiv expozitii de pictura...
N-am de unde sa stiu exact cum lucra Tarkovsky, dar cred ca parerea lui cantarea mult si in privinta detaliilor legate de operatorie,desi a avut operatori remarcabili....
In "Nostalghia" si "Stalker" parca se vrea "negarea" multor reguli fotografice. Desigur, sunt filme si nu se poate schimba lumina din doua in doua sec...Dar multele stop-cadre, fotograme-fotografii, oare nu ar putea deveni o cale de abordare in fotografie? De ce, totusi sa ai detalii in gri, de ce totusi intr-un portret sa fie obligatoriu sa se vada ochii? De ce sa nu se poata defini un caracter (portret) prin mai putine elemente? (subliniate de lumina, de alb si gri, nu de negru, negrul cel negru, in care "nu exista" nimic...) Incercarea asta ma gandesc ca ar putea fi o provocare fotografica. Mi se pare ca Tarkovsky a reusit...
Ce spuneti D-le Dinu?
#131746 (raspuns la: #131627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mihai - de iliuta24 la: 24/07/2006 20:39:19
(la: mişcă-ţi fundul, putoare! - continuare)
Drept sa iti spun ,nu mi se pare interesant sa citesc proza in care se foloseste limbaj de mahala...poate opera se adreseaza cititorilor de mahala...Bineinteles, nu pot sa trec cu vedere faptul ca scrierea este plina de informatie ceea ce o face interesanta, dorita de citit , numai limbajul, cum am mai spus ,trebuie putin moderat, precum si folosirea cacofoniilor, sau a cliseelor verbale.
Pentru cei ce stiu a scrie si a citi... - de cher la: 22/04/2008 11:31:10
(la: Intrebari si raspunsuri.)
Imi cer scuze ca nu raspund la fiecare in parte dar daca la "citit" ma pot aprecia cu un 7 la "scris" cu greu pot primi un 5 (un 4+ corectat ca sa ajunga nota de trecere). De aceea chiar si acum, in loc sa scriu ceva din capul meu prefer sa mai adoug cate ceva din aceeasi carticica care m-a inspirat de la inceput.
Cartea incepe cu meditatia :
- "Moartea poate sa vina in orice clipa. Se cuvine sa ne gandim la asta mai des. De ex., de cate ori incep un tub de pasta de dinti, ma intreb daca apuc sa-l termin."
La sfarsitul paginii comenteaza :
- "Asa m-am nascut eu, fara noroc. Sunt sigur ca daca as deveni celebru, n-ar sti nimeni."
Si pe undeva a scris un mare adevar:
- "Toti oamenii sunt egali, in afara de femei."
:-) Exact cazul meu! M-a impresionat...
#305249 (raspuns la: #305045) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PREDICATORI - de Areal la: 18/12/2008 10:12:48
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
Exsita doua posibilitati de a raspandi lumina: sa fi tu luminarea sau sa fi oglinda care o reflecta. Singura sursa de lumina spirituala este Dumnezeu, noi suntem doar oglinzile in care se marturiseste slava Lui.
A-ti place sa predici este una, iar a-i iubi pe cei carora le predici este alta!
Ce este un predicator? Omul ajuns, fara indoiala, in stapanirea unui adevar, dar nu intotdeauna si stapanit de acest adevar. - Emil Creanga
Lumea a pirdut multi afaceristi grozavi ... pentru ca s-au facut predicatori!
Cea mai puternica parte a predicii este omul care o rosteste.
A predica bine inseamna a spune tot ce trebuie spus si ... nimic mai mult!
Iona a invatat in pantecele pestelui mai mult decat invata unii in Seminar.
Toti predicatorii ar trebui sa-si dea seama ca atunci cand ei predica, Dumnezeu este in audienta.
Mare parte din secretul predicarii este sa sti sa raspunzi la intrebari pe care, de obicei, oamenii nu si le pun. Tot asa cum arta ziaristicii este sa le spui cititorilor ca "Predescu a murit" cand ei nici nu stiau ca Predescu exista!
John Cnox era asa de celebru pentru puterea rugaciunilor lui, ca pana si regina Angliei a ajuns sa spuna ca se teme de rugaciunile lui mai mult decat de toate armatele Europei. - Charles Finney
Puterea rugaciunilor lui Luther si a tovarasilor lui a frant lantul traditiilor seculare si a eliberat natiunile de sub blestemul formalismului, ducandu-le la picioarele crucii lui Isus. Prin rugaciune, John Cnox a luat parca in brate intreaga Scotie si a facut sa tremure tiranii vremii. Whitefield, dupa un indelungat timp de rugaciune infocata in ascuns, a iesit in arena sociala a timpului si a smuls "din ghiara leului" mai mult de o suta de suflete intr-o singura zi. - D. L. Moody
Unii lumineaza ca soarele, care arde din sine; altii, ca cel ce tine o lampa in mana. Asta e diferenta: Lumina Domnului si lumina omului ... (Nicolae Iorga)
Nu ma supun neconditionat decat celui care, la randul lui, se supune pe deplin lui Dumnezeu. - Emil Creanga
"Am ascultat multi oratori celebrii," i-a spus Ludovic al XIV-lea lui Massillon, "si am fost incantat de ei. De cate ori te ascult insa pe tine, plec nemultumit de mine insumi." Cred ca acesta este cel mai mare compliment care i se poate face unui predicator.
Un chibrit aprins in bezna noptii aduce mai multa lumina decat un reflector in amiaza insorita.
Nici o lumanare din Biserica nu poate inlocui flacara din inima preotului.
Pe langa atotputernicia lui Dumnezeu, cea mai formidabila forta care poate influenta viata celor din jur este frumusetea tacuta a unei vieti traite in sfintenie.
Este o mare diferenta intre a spune ceva si a avea intr-adevar ceva de spus ...
Ca sa ajungi stapanesti Biblia, trebuie ca mai intai sa te stapaneasca ea pe tine.
Sunt doua categorii de vorbitori; unii care n-au nevoie de nici o introducere si altii care ... nu merita nici un fel de introducere.
Un vorbitor a spus in introducerea discursului: "Dupa cate inteleg eu, misiunea mea este sa va vorbesc, iar a dumneavoastra este sa ascultati. Sper din toata inima sa terminam in acelasi timp".
Un vorbitor nepregatit a inceput cu o gluma: "Avem ceva in comun: dumneavoastra nu stiti despre ce va voi vorbi si nici eu n-am nici cea mai vaga ideie".
Una din gafele celebre s-a intamplat cand un mare demnitar de stat a starnit hohote de ras cu fraza: "Inainte de a-mi incepe discursul a-si vrea sa va spun ceva."
Un vorbitor a explicat odata care este motivul pentru care foloseste notite. O doamna din sala s-a aplecat spre cea de alaturi si i-a zis: "Daca nici el insusi nu tine minte ce vrea sa ne spuna, cum de se asteapta sa tinem noi minte?"
Pentru a predica bine nu este suficient sa stapanesti subiectul, trebuie ca si subiectul sa puna stapanire pe tine!
Nu te pierde cu firea daca predicatorul din Biserica ta nu este talentat; si de la o lumanare plapanda poti aprinde o torta si poti raspandi apoi in jur lumina.
#374315 (raspuns la: #372378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lafemme - de Honey in the Sunshine la: 15/07/2009 12:35:04
(la: Despre tatuaje)
este ca panza pe care se asterne un fel de biudungsroman.

am citit recent o carte a unui transnistrian: Nicolai Lilin - Educatie siberiana.

opera e oarecum autobiografica, Linin fiind din etnia siberienilor Urka, vechi razboinici de nedomesticiti.
tatuajul pentru ei e descris ca un cod secret, strada pe care barbatul o parcurge in viata.

zice à propos de asta:
"Incep sa se tatueze la 12 ani, si doar dupa o viata, cu tot ce reprezinta viata pentru Urka, povestea le poate fi citita pe corp. Pieptul si spatele sunt tatuate doar la sfarsit, dupa 50 de ani"
#462981 (raspuns la: #462976) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gloria - de onutza la: 21/08/2009 15:02:02
(la: Carpe diem)
pentru mine a gandi cu inima este poate cea mai rafinata forma de gandire. imi antrenez mereu abilitatea asta.
poate ai citit Echart Tolle, Puterea prezentului.
Baby, atentie! - de Sancho Panza la: 08/01/2010 09:05:00 Modificat la: 08/01/2010 09:26:18
(la: urină)
una din marile greseli pe care le poate face cititorul este confuzia dintre autor si produsul sau artistic.
cu alte cuvinte, subiectul unei opere (vorbim acum la modul general) NU se identifica cu experienta de viata a scriitorului.
este doar o proiectie a acesteia, o rasfrangere. a diseca un text in cautarea unor...referinte biografice este, in opinia mea, o prostie.
si asta e o norma valabila CHIAR si in cazul unor texte autoreferentiale, cum sunt cele ale genului liric; fiindca in literatura totul este (cel putin)usor "masluit" - pana si Jurnalul, exceptie putand face, daca vrei, acel jurnal descoperit si publicat postum, care n-a fost conceput pentru ochiul publicului. desi... un scriitor infestat realmente cu "virusul estetizarii" ajunge sa estetizeze pana si acolo!

imi cer scuze ca am intervenit in subsolul textului lui Leo...dar in ultima vreme intalnesc foarte des aceasta modalitate de a lectura. asa ca m-au mancat degetele.
#513451 (raspuns la: #513436) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
part two ...(auto?)recenzia - de Intruder la: 21/11/2011 09:06:44
(la: INFERNUL ROSU)
"In viata noastra agitata, cititul a devenit un lucru destul de rar intalnit, de aceea generatiile nu mai considera cititul un hobby. Trebuie sa dezvoltam cu siguranta din nou acest lucru.
Infernul Rosu-florin Badican
Usor, usor cu creionul pe hartie Infernul Rosu-florin Badican a fost dezvoltata, pentru a da lumina generatiilor viitoare, prin dezvaluirea cunostiintelor si cercetarilor amanuntite pe care autorul le-a realizat si le-a trait..
Nu orice carte este un succes pentru toti, insa poate fi un succes pentru cei care sunt interesati de ea, de aceasta carte poate fi interesat oricine, cu atat mai mult cu cat Infernul Rosu-florin Badican este o carte foarte interesanta, care merita citita din coperta in coperta.
In fiecare zi, Infernul Rosu-florin Badican este o carte care iti poate lumina mintea si inima, te poate scoate la lumina de la capatul tunelului aventurilor de zi cu si si care poate face din tine un om destept.
Infernul Rosu-florin Badican a fost scrisa pentru lungile dupa-amiezi de vara, intr-un hamac la umbra unui copac umbros. Uita de griji si relaxeaza-te in compania acestei minunate si placute carti.
Infernul Rosu-florin Badican este o carte care iti deschide si ochii si mintea, de aceea merita sa o ditesti in intregime fara sa te intrerupi..
Crezi ca ne poti spune la ce se refera Infernul Rosu-florin Badican? Este ea definitorie pentru lumea in care traim? Autorul a fost destul de concludent? Daca nu raspunzi cu usurinta acestor intrebari, inseamna ca trebuie sa mai treuie sa citesti mult mai mult.
Citeste Infernul Rosu-florin Badican
Stiai ca Infernul Rosu-florin Badican este o carte foarte buna, in care autorul dezvaluie tainele gandirilor si studiilor sale? O carte care merita cu toata consideratia sa o citesti?
Cand esti in fata calculatorului, in loc sa pierzi timpul cu diverse lucruri care iti consuma timpul, mai bine incerci sa citesti o carte de calitate, cum este Infernul Rosu-florin Badican si nu vei regreta in nici un moment ca ai facut aceasta alegere.
Citind, timpul curge lin si dupa ce ne dezmeticim din calatoria avuta in cuprinsul cartii, vom observa cat mai este de citit si cat putin timp mai avem pentru a parcurge si mai multe carti."

http://www.carti-online-gratuite.eu/cartigratuite/615254/infernul-rosu-florin-badican



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: