comentarii

compunere cartea prietena mea


Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Scrisoare carte tara mea(3) - de Tot Areal la: 30/03/2010 13:24:56
(la: Scrisoare catre tara mea)
Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator,despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am oboist să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria ,şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători titraţi, distracţ ie-pe- cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără.Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept.Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.
Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice - de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.
Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale.
De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara .Mi-a mai rămas,totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc.Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural.
#533579 (raspuns la: #533578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cea mai buna prietena a mea - de (anonim) la: 20/02/2004 13:42:22
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Cea mai buna prietena a mea a emigrat in Canada. A fost foarte lacrimogen pentru amandoua momentul despartirii. Ea a tinut foarte mult sa merg si eu acolo. Mi-a prezentat chiar un baiat care avea actele depuse si el pentru emigrare si care m-ar fi convins... Totul a mers conform planului ei pana la un punct. Ne-am casatorit si am ramas in Romania. I-am explicat ca lucrurile care nu sunt stricate nu trebuie reparate. Am o afacere prospera, nu vreau sa fiu sluga nimanui si in general vreau sa muncesc atat cat consider eu ca trebuie. A vazut si el ca se pot castiga bani si aici daca esti serios si perseverent. In plus se leaga o intrega retea de cunostinte si relatii care in general te sprijina atunci cand ai perioada mai proaste. In strainatate nu te cunoaste nimeni. Prietena mea, care aici avea un job interesant si in parelel si o afacere, dupa doi ani de Canada este debusolata si deprimata si nu-si gaseste locul. Ma bucur ca am ales sa raman. Desi nu am nici un fel de patriotism local cred ca este mai facil sa pui pe picioare o afacere aici unde nu este totul inventat de altii.
Cartile, dragostea mea... - de sierva la: 03/10/2005 23:28:40
(la: Cu ce va hraniti sufletul?)
Carti, carti, carti...am invatat sa iau din fiecare ce e mai bun, mai frumos, mai cald, mai aproape de inima mea, mai de folos pentru viata...apoi muzica. Daca e clasica e bine, daca e Clayderman iar e bine, daca e Sonata Lunii...ma relaxez plangand (asa patesc de cate ori ascult Sonata Lunii)...Imi place muzica romaneasca mai veche, Stela Enache, Angela Similea, Compact...Poesis, Nicu Alifantis cu ale sale nostalgii de toamna, Stefan Hrusca...Si un alt mod de a ma relaxa si de a-mi trai viata e natura...acolo simt ca traiesc, primesc puteri noi...respir...redevin eu...la umbra unui copac, pe malul unei ape curgatoare...Acum, ca e toamna, imi place sa ma bucur de fiecare raza de soare, ma bucur de orice frunza, de orice culoare...iubesc natura...
buricul (compunere) cicatr - de Marlene_ la: 12/11/2006 11:32:25
(la: BURICUL, GLORIA MUNDI)
buricul (compunere)

cicatricea care ramane dupa taierea cordonului ombilical, a nu se confunda cu cordonul in sine. in unele parti ale globului cordonul se taie cu dintii sau cu tot felul de obiecte pe care nici nu ti le poti imagina intr-o tara civilizata, asa ca imi pare rau sa-ti spun dar postulatul tau e gresit: buricul este un inceput sau... un sfarsit.
levogir, dextrogir?!? (asta-i de la chimie nu de la buricologie) mai degraba poate fi BAGAT sau IESIT, dupa cantitatea de grasime si gradul de flescaiala al muschilor pe care sta. mai exista si un tip intermediu. cel mai frumos zic eu e buricul bagat la locul lui in burta, asa incat poti introduce (sau iti poti introduce) degetul sau alte obiecte in interior cu riscul insa ca uneori sa le pierzi. Madonna spunea "ma trec fiorii pe schinare de cate ori imi bag deshtu-n buric". Nici prea adanc nu-i frumos mai ales cand lasa sa se acumuleze "fluff" adica un ghem de par, celule moarte, praf, rapan si alte chestii, amestec mai fertil chiar ca humusul, daca-ti cade acolo o samanta poti cultiva cartofi, rosii, marar si alte plante. curios ca are mai tot timpul aceeasi culoare albastruie. si ca sa vezi ca orice e posibil pe lumea asta, unii colectioneaza fluff...
expresia "buricele degetelor" apare de la buricul iesit in afara, cel mai urat dupa parerea mea. nu mi-ar placea sa-l am asa si sa-mi spuna lumea "buricato", desi sunt multi inebuniti si dupa tipul asta , sunt fetisisti si se excita doar la auzul cuvantului buric. ce poa' sa faca astia cu un buric depaseste imaginatia majoritatii, chiar si a mea.

Argumentul buricului spune ca dumnezeu i-a creat pe adam si eva cu buric cu tot, asa cum a creat si copacii cu inele de varsta de-a gata. altii spun ca nu, i-a creat fara buric ceea ce a bagat multi pictori vestiti in mare incurcatura pentru ca biserica le cerea sa nu le puna burice nici lui adam nici evei chestie cam de neconceput pentru un pictor. asa ca le-au pictat si ei cum au putut , cu mai multe sunci pe burta ca sa dea o nota de incertitudine.
eu cred ca adam si eva nu aveau buric pentru ca dumnezeu nu poate sa creeze ceva doar ca sa insele aparentele. asa ca imi imaginez cum adam si eva erau ca un fel de atractie de balci pentru descendentii lor: "ha, ha, tata si mama nu au bu-ri-iii-c" saracii nici nu puteau sa mearga la plaja. iar eva nu ar fi putut sa danseze din buric daca si-ar fi dorit (in orice caz nu cred ca adam ar fi lasat-o).
mai mult decat un inceput, buricul inseamna CENTRU: de unde si expresia buricul pamantului (multi se cred, dar putini stiu ca exista doar unul si a fost gasit la Delfi, si e de piatra), buricul universului (se cred aia care au sindrom de God).
se pot castiga bani buni punand piercing in burice, eu am vrut sa-mi pun unu dar nu m-a lasat mama si bine a facut pentru ca prietena mea giulia a facut o infectie de toata frumusetea dupa ce si-a pus un belciug. i-a trebuit un an ca sa-i treaca, acum are doua burice.
va mai pot spune multe despre buric ma simt chiar in forma sa scriu un tratat de buricologie, dar ma opresc aici, prea multe notiuni deodata. daca vreti sa mai stiti ceva, intrebati-ma si va zic.
prietena mea nimeni - de thebrightside la: 17/06/2008 13:41:52
(la: Singuratate)
n-am avut fiare in stomac decat atunci cand am simtit ca am dezamagit.
cand ai mei ma lasau singura topaiam de fericire. toata casa era a mea, o intorceam cu fundul in sus. ma imbracam cu rochiile mamei si faceam parada modei, cautam prin acte sa vad daca nu cumva am fost adoptata :)), luam albumele cu poze la rand, cotrobaiam prin lucrurile lui frati-meu etc etc etc. daca ma plictiseam ieseam afara si sprijineam barele din fata blocului pana aparea vreun tovaras de joaca ori urcam pe deal la cules de flori.
de multe ori cand ma jucam cu copii mi-era ciuda pe ei ca erau rai ori prosti si plecam. ma inchideam la mine in camera cu cate o carte ori cu jurnalul.

singura data cand am simtit fiara asta, i-am zis sa duca sa muste din altcineva ca io am mate de titanium si nu tine. :))

nu incadrez la categoria frica atavica ocazionale victimizari de genul "frate-s singura pe lume, daca nu fac io asta, nimeni n-o face. nimeni nu ma sustine etc" astea trec precum ploile...
#318480 (raspuns la: #318465) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga spirit intelept, - de mya la: 03/08/2004 15:36:45
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga spirit intelept,

Ma misca in mod deosebit grija ta fata de cei care (nu din cauza lor) stiu asa de putin despre Yoga, in orice caz mult mai putin decit tine. Numele pe care ti l-ai ales si lungimea mesajelor tale imi dau mie - care in ochii tai blinzi si luminati sint o incepatoare in Yoga - impresia clara ca esti un om caruia ii place sa se auda vorbind/scriind si luminindu-i pe cei nestiutori, dar deschisi la minte. Probabil ca dupa inca vreo doua-trei tantrici scurte si penetrante in scopul inlaturarii ego-ului, ai rezolvat si ultima problema care te mai tine legat de lumea asta materiala. Felicitari ! Deh, noi cei trufasi mai avem de lucrat...

Dar sa trecem la subiectul pe care tu l-ai numerotat "1". Ma bucur ca ai observat citeva greseli in mesajul meu cu privire la Ramakrishna. Cu finete, le treci cu vederea si purcezi la explicare situatiei. Fara nici un fel de ironie spun ca ai dreptate in 99% din ceea ce scrii. Insa acel 1% pe care, cu toata umilinta, TU il gresesti este decisiv. Acum urmeaza surpriza ! TAM TAM TAM !!!

“Sri Ramakrishna set himself to the task of practicing the disciplines of Tantra; and at the bidding of the Divine Mother Herself he accepted the Brahmani as his guru. He performed profound and delicate ceremonies in the Panchavati and under the bel-tree at the northern extremity of the temple compound. He practiced all the disciplines of the sixty-four principal Tantra books, and it took him never more than three days to achieve the result promised in any one of them. After the observance of a few preliminary rites, he would be overwhelmed with a strange divine fervor and would go into samadhi, where his mind would dwell in exaltation. Evil ceased to exist for him. The word "carnal" lost its meaning. The whole world and everything in it appeared as the lila, the sport, of Siva and Sakti. He beheld everywhere manifest the power and beauty of the Mother; the whole world, animate and inanimate, appeared to him as pervaded with Chit, Consciousness, and with Ananda, Bliss”.

Citat din "Gospel of Ramkrishna"(una din versiuni, exista citeva).

Nu stiu cit de mult cunosti limba engleza, dar textul citat zice clar ca Ramakrishna a experimentat cu Tantra, iar placerile carnale si-au pierdut repede importanta pentru el. Asta se intimpla inainte de casatoria lui cu Sharada Devi. Nu stiu exact ce a experimentat El acolo, nimeni nu stie, dar mesajul e clar.


Bun, cu permisiunea ta mergem mai departe, la subiectul pe care tu l-ai numerotat "2". Te avertizez insa, prieteneste, ca urmarea nu e nici ea prea placuta pentru un EGO prea gingas. Ai iarasi drepatate: Paramahansa Yogananda si alti ADEVARATI maestrii spirituali nu au folosit sexualitatea in nici un fel. Corect pina aici. De-aici incolo insa, gresesti big times. In cartea "Mejda", scrisa de fratele lui Paramahansa Yogananda sint publicate raspunsurile pe care acesta le-a dat citorva intrebari despre Yoga si viata spirituala. Desi nu am cartea la indemina in momentul asta, raspunsurile le am in schimb perfect in memorie. Yogananda a afirmat ca Tantra este bineinteles o chestie buna, dar ca "anumite" tantrici (oops, care or fi ele!...) sint daunatoare progresului spiritual. Mai exact, cele sexuale. A mai afirmat ca Tantra(cea buna) trebuie practicate sub indrumarea unui maestru spiritual. (Lucru perfect logic de altfel, nici macar o masina nu se conduce inainte de a fi invatat de la un "maestru" instructor). In plus, lucru FOARTE important, in TOATE celelalte scrieri ale lui Yogananda, acesta a accentuat ideea ca pentru un Yogin SERIOS, depasirea placerilor lumesti (in timp) este vitala.

Iti dau un sfat necerut si probabil nedorit. Eu in locul tau pur si simplu m-as abtine de la a cita ADEVARATI maestrii spirituali, in incercarea de a legimitiza sexul bivolar. Fii barbat si recunoaste: "da, domne', mie-mi place treaba aia rusinoasa, si daca se mai impleteste si cu o chakra, doua, cu atit mai bine". Iti dau cuvintul meu ca nu as avea absolut nimic de comentat si nici de ironizat.


Ei, am ajuns la subiectul numarul "3".Tinind cont ca am auzit de nenumarate ori "tezele" bivolare de la o prietena, nu simt nevoia sa citesc mesajele tale. Nu pentru ca nu te respect, ci pur si simplu pentru ca stiu ce vrei sa spui. (Apropo, prietena mea era destul de "avansata" in 1990. Banuiesc ca intre timp s-a "inaltat" bine de tot. Nu stiu exact ce mai face(legatura s-a pierdut fara voia noastra).

Si uite asa am ajuns la sfirsit. Sint constienta ca mesajul asta o sa aibe asupra ta efectul unei picaturi de ploaie in Sahara. Nu-i nimic, noi sa fim sanatosi. Nu am nici cea mai mica urma de indoiala, ca daca iti pui mintea o sa raspunzi cu un mesaj foarte cuprinzator, dar deloc convingator. Nici o problema, atita timp cit tu crezi ceea ce spui, totul e in regula.


P.S. In privinta "conspiratiilor" impotriva Misa si a "inaltatorului spiritual/ ridicatorului" Grig, iti marturisesc ca nu am habar despre ce vorbesti. Eu sint plecata din tara de mult timp, nu am si nici nu am avut nici o legatura cu MISA(in afara prietenei amintite). Habar nu am avut ca exista congrese, plenare, sedinte, consfatuiri etc. Nu m-a interesat niciodata si nici nu o sa ma intereseze vreodata. Tot timpul am fost insa de parere ca e loc pentru toti pe Pamint, asa ca la "mai mare" !

#18884 (raspuns la: #18806) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenia si interesul, - de anisia la: 12/10/2004 17:54:30
(la: Prietenia si prietenii)
pe vremea cind eram la liceu, prieteniile se legau usor si credeam noi ca vor dura. am mers apoi la facultate si prietenii de liceu s-au indepartat, fiecare cu ale lui. sunt citiva ani de cind am terminat facultatea si nu mai stiu nimic de marea majoritate dintre colegi. singura prietenie care a durat este aceea ce a inceput in copilarie. eu si prietena mea avem douazeci de ani de prietenie.

eu am observat decind am inceput sa muncesc, ca oamenii leaga "prietenii" in functie de interese comune. lumea se schimba cu virsta.


*****************************
Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi!
Suflet nemuritor - de (anonim) la: 23/10/2004 19:39:34
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela Vasiloi. Va trimit acest pasaj, care serveste de prefata la o carte a mea de poezie. Prin aceasta se explica tonul cam prea sentimental, dar in el vei gasi niste raspunsuri la nedumeririle tale.

Teribilul dar al existenţei umane

Viaţa omului este aidoma unei lumânări arzânde - cât timp trupul ei e drept şi tare, neîncovoiat încă sub povara picăturilor fierbinţi de ceară, sufletul ei - flacăra - pâlpâie vesel şi curajos, alungând întuneri-cul din jur, fie şi numai la o distanţă de doi paşi. Dar când trupul ei schilodit se pleacă, mistuindu-se şi deformându-se, flacăra-i se micşorează şi se stinge treptat, nemaiputând lupta cu bezna nopţii. La fel şi sufletul omului - cât timp trupul e puternic şi în floare, el se străduieşte să lumineze cât mai departe, învingând cu uşurinţă mizeriile şi greutăţile existenţei cotidiene. Însă trupul lui pierzând vigoarea şi prospeţimea, deformându-se sub loviturile destinului său material, flacăra sufletului se stinge lent şi ireversibil, risipindu-şi harurile şi calităţile de altă dată.
Este o iluzie, că sufletul omului ar fi acelaşi din momentul naşterii până în clipa plecării sale în neant. Nu, el creşte şi se schimbă în cursul vieţii, flacăra lui prinzând putere şi atingându-şi apogeul în timpul maturităţii sale spirituale, ca mai apoi să scadă şi să se împuţineze, irosindu-şi energia vitală. Şi dacă cu moartea materială a trupului sufletul îşi găseşte alt locaş în nemărginirea Universului, atunci ce suflet pleacă în neant din trupul vlăguit, chinuit de boli al unui bătrân căzut în degradare mintală, pentru care lumea nu mai are nici contururi, nici culoare, nici arome?! Când trupul e plin de viaţă, flacăra sufletului, mândră şi nesupusă, se aprinde mai luminos sub vânturile vitrege ale sorţii, sfidând cu îndrăzneală stihia existenţei, pe când în pragul bătrâneţii o boare slabă o poate stinge lesne.
Deplâng această tragedie a vieţii şi morţii, a naşterii şi a dispariţiei fără speranţă de reîntoarcere, dar nu doresc să-mi înşel raţiunea cu iluzii deşarte. Fie că am apărut pe Pământ pentru o clipă efemeră, fie că voi dispare fără urmă, dizolvându-mă în materia mută a Universului - vreau să-mi trăiesc viaţa în deplina cunoştinţă a destinului omenesc.
O iluzie poate fi minunată, pentru că o croim după dorinţa şi bunul nostru plac, dar Adevărul este independent de voinţa noastră. Eu îl respect mai presus de toate. Realitatea poate fi influenţată şi manipulată doar prin muncă, nicidecum prin rugă şi dorinţă, oricât de fierbinţi, violente şi nemărginite. Adevărul este că noi singuri ne transformăm viaţa într-un iad, fiind egoişti, nesăţiosi, invidioşi, indiferenţi şi neîndurători unii cu alţii. Din păcate, aceste vicii omeneşti sunt provenite chiar din acele instincte naturale, care ne-au ajutat să evoluăm şi să supravieţuim ca specie. Oare nu este evident, că egoismul şi cruzimea omenească vin din instinctul animalic al fiarei, care ucide pentru a-şi potoli foamea sau a prolifera? Dar omul a urcat pe o treaptă superioară, transformându-şi cruzimea într-un instrument desăvârşit, devenind în stare să-şi ucidă aproapele pentru o sumedenie de alte motive. Dacă înţelegem acest lucru, putem încerca să luptăm cu natura noastră animalică, cu patimile trupului material. Pentru că omul în evoluţia sa a atins şi alte culmi - culmile spiritului şi raţiunii. Din fericire, acestea s-au dovedit şi ele utile pentru prosperarea speciei. Din fericire, sentimentele de compasiune, prietenie, dragoste, simţul dreptăţii au devenit temelia acelui principiu moral, care e în stare să ţină piept - cu succes variabil - tendinţelor distrugătoare ale patimilor omeneşti. Numai datorită acestui echilibru şubred am supravieţuit şi vom supravieţui, dacă vom reuşi să-l menţinem. Dar nu este oare evident, că şi aceste sentimente înălţătoare sunt înrudite cu vitejia şi spiritul de sacrificiu al animalului, care îşi apără puii şi soţul, cu dragostea maternă de care e capabil orice animal superior? Oare fidelitatea de o viaţă a unor păsări nu ne convinge, că ele sunt capabile de sentimente, pe care noi în orbirea şi fudulia noastră ne-am încăpăţînat să le considerăm pur omeneşti? Oare nu este evidentă înrudirea noastră cu lumea animală atât în plan psihologic, cât şi genetic, adică material? Nu-i clar că suntem plămădiţi din acelaşi aluat? Eu consider un act de înaltă trădare faptul, că refuzăm să recunoaştem apropierea şi înrudirea noastră cu fauna Terrei. Faptul, că am inventat pentru sine o provenienţă divină, miraculoasă şi spontană, evitând chinurile facerii, pe care le-a suportat Natura în modelarea şi definitivarea speciilor, izvorăşte din dispreţul nostru camuflat pentru Creaţia ei, din orgoliul nostru nesăbuit. Nu trebuie să avem iluzii în privinţa provenienţei noastre divine - e destul miracol în faptul, că am apărut în puterea legilor naturale, ca un rezultat firesc al dezvoltării materiei. Nu trebuie să uităm, că bunul şi răul din noi îşi trag rădăcinile din Pământ, din drama evoluţiei terestre.
Suntem minusculi prin fizicul, faptele, bucuriile şi nevoile noastre, mari suntem doar prin inima şi raţiunea noastră, prin capacitatea de a reflecta infinitul. Acestea sunt două lucruri care ne ridică de asupra existenţei noastre, unica speranţă care ne promite dăinuirea în timp şi spaţiu. Nu schimb acest Adevăr pe promisiuni mincinoase, pe iluzia unei veşnice existenţe într-un rai lipsit de vlagă şi conţinut. O fi minciuna dulce, eu prefer amarul Adevărului. Prefer să lupt pentru a schimba ceva spre bine aici, în unica noastră existenţă reală şi incontestabilă - în măsura modestelor mele posibilităţi.

Adela Vasiloi
#26049 (raspuns la: #25672) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenie - de Grettel la: 11/01/2005 13:14:57
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
Hmmm... si eu m-am gandit de multe ori la acest lucru. Cum as putea discerne intre ipocriti si oamenii sinceri? intre oportunisti si prieteni, intre amici sau tovarasi de diverse activitati si cei care indiferent de ce s-ar intampla imi vor fi alaturi...
O prietena imi spunea ca prieteneia adevarata se demonstreaza in durabilitatea sentimentelor de respect si incredere in timp. O cunosc de 12 ani si daca in primii 5 vorbeam de 3 ori pe zi, acum ne vedem o data la 6 luni si ne sunam doar de sarbatori. Dar, de fiecare data, ma prezinta ca cea mai buna prietena a ei, desi am tecut prin perioade foarte dificile. Eram foarte tinere atunci, si intre timp ne-am schimbat amandoua. Atunci puteam sa jur ca orice s-ar intampla ma va ajuta si o voi ajuta. Acum sunt sigura doar pe mine. Viata noastra s-a schimba, preocuparile noastre acum sunt diferite, lafel si atitudinea si telurile. Este cea mai buna prietena a mea? Sau este amintirea celei mai une prietene si recunostinta pe care i-o port pentru prietenia activa? Dar si acum cand ne sunam de sarbatori simt ca se bucura sincer sa ma auda, sa i se confirme ca ma gandesc la ea... cred ca daca eu simt ca-i sunt buna prietena este suficient ca sa o consider ca atare mai departe.
Cu alta, pe care o stiu doar de 6 ani, am avut o relatie mult mai stransa, in care au am dat enorm si ea lafel. De cand s-a logodit iar cariera a adus-o la acelasi nivel economic ca mine am iesit din campul intereslor ei, nu asa cum e normal cand esti casatorita, pur si simplu nu ma mai sprijina, nu ma mai cauta, nu mai are nevoie de mine... ceea ce inseamna ca relatia noastra a fost cam asa: eu aveam nevoie de o prietena, ea de sustinere. Nu consider ca este prietena mea, chiar daca mi-a fost si prietena, copil si sora nu cu mult timp in urma. Acum este o veche cunostinta.
Un bun prieten al meu (si pe el il am de 10 ani) mi-a explicat ca dezamagirea vine in urma unei amagiri: adica singur te-ai amagit ca cineva este intr-un anumit fel, iar cand se intampla ceva care te face sa vezi adevarul, te simti dezamagit. E greseala noastra, e visul nostru si proiectia noastra, de ce sa dam vina pe ei? In concluzie, lucrurile trebuie asezate la locul lor: e doar un amic, nu un prieten. Ideea este ca acest "cel mai bun prieten al meu" m-a ajutat enorm, dar mi-a si gresit enorm. A facut niste lucruri impardonabile. Dar mi-a oferit altele pe care nimeni altcineava nu mi le-a oferit vreodata. Se cheama asta compromis? Ne mai putem numi prieteni? Eu cred ca in masura in care mi-e dor sa il aud si sa ne povestim, ma intereseaza parerea lui iar el simte lafel, atat timp cat intalnirile noastre rare se sfarsesc asa de greu si cu ideea ca : ar tebui sa ne vedem mai des, sa-ti povestesc si aia, si aia, dar de cealalta ai auzit?... ei bine, cred ca mi-e prieten cu adevarat, caci ma bucur si ma onoreaza sa ma sune si sa-mi ceara parerea si totdeauna imi raspunde cand eu am nevoie de el.
Si mai am o prietena inca din clasa a 9-a (adica 16 ani), ea e mai nesigura ca mine, mereu ma "bazaie" cu o gramada de probleme. Are optiuni si viziuni diferite asupra lumii decat mine. Nu o simt nici la acelasi nivel intelectual, dar e foarte sentimentala si asta imi place la ea. Stiu ca orice nevoie am imi va fi alaturi, si eu, chiar daca ma irita cu "dilemele" ei copilaresti, incerc sa o ajut sa se simta mai bine. Tin foarte mult la ea chiar daca nu as avea incredere sa o recomand unui eventual angajator. Mi-e draga. Nu stiu daca asta se cheama prietenie, dar daca ii spun ca am nevoie sa vina sa-mi hraneasca pisica, in Dristor, o va face, asta stiu precis. iar daca nu-si va putea plati chiria, n-am sa o las sa plece din Bucuresti, am sa o gazduiesc la mine pana isi rezolva problema. Ma oboseste uneori cu stilul ei si secretomania sa, dar o consider prietena de nadejde.
Si mai sunt cei pe care i-ai imbracat, hranit, adaposti, si apoi te-au uitat, sunt cei care te-au ajutat pe tine apoi s-au indepartat (insa mereu te rogi pentru ei), cei pe care-i iubesti chiar daca sunt atatd e diferti de tine, pentru ca simti ca te completeaza... si cei de la care inveti si te schimba, si cei care invata de la tine si de aceea te frecventeaza.
Prietenia e ca o rudenie aleasa? Sau culmea relatiilor umane? ti-e prieten cel care te sprijina neconditionat sau cel pe care tu il sprijini neconditionat?
Fiica a unui singur parinte - de Daliana la: 20/01/2005 17:44:05
(la: Parinti si copii)
Mama mea m-a crescut singura,bineinteles era si bunica de multe ori de fata.Multe am invatat de la bunica,s-o tie dzeu!De la mama ,tot ce tinea de scoala,orientare in labirintul cartilor,dragostea pentru lectura...foarte mult a contat ca aveam pentru ea o mare admiratie(o mai am!).E atat de culta,stie atat de multe! Ca sa ma creasca a citit cat un doctor pediatru! Mi-a transmis dorinta de a sti,de a nu porni nici o masinarie pana nu citesti instructiunile...De a ma gandi de 7 ori inainte de a taia!A fost severa,poate prea exigenta,nu foarte comunicativa si ca ea sunt si eu.E bine,e rau? E prea devreme sa am o privire de ansamblu,insa stiu ca a facut tot ce a putut.Am simtit grija si dragostea ei.Iata ce trebuie sa stie copii:pot veni oricand acasa sa spun ce s-a intamplat,daca s-a intamplat,nu trebuie sa ma sinucid, lol!Mi-a pus la indemana cartile potrivite si pentru educatia sexuala,a discutat cu mine,eu n-am crezut in berze si verze.Nu este prietena mea ,este mama.
#33905 (raspuns la: #33769) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am o prietena care a trait o - de (anonim) la: 09/03/2005 12:25:04
(la: Oare ce sa fac???)
am o prietena care a trait o poveste similara cu a ta...ea s-a indragostit de "actualul ei prieten" care avea o relatie de 7 ani cu o tipa,s-au indragostit intr-o oare care masura la inceput, iar apoi au contianuat sa se intalneasca in ciuda celor 7 ani.dupa 7 luni s-a intamplat ca acel baiat sa renunte la iubirea lui din copilarie si sa fie cu prietena mea care-i ofera stabilitate,intelegere,afectiune si dragoste...parerea mea este sa continui acest calvar,ca asta este situatia actuala un calvar,dar daca chiar crezi ca aceste sentimente sunt atat de puternice nu renunta lupta pan' la capat si cine stie...intr-o zi va fi numai a ta si te vei putea bucura de toata dragostea acestei relatii!!!!!!sper sa-ti reusesti!multa bfta
Sora mea - Eugen Jebeleanu - de Intruder la: 18/05/2005 07:58:47
(la: Cele mai frumoase poezii)
vaca are ochi atat de blanzi
si ma intelege mai bine
decat voi, frati ai mei, pe mine

Pentru ca voi nu m-ati mai vrea
si m-ati goni departe
mult mai aproape de moarte
decat vaca, prietena mea

care spre mine priveste
cu ochii intelegatori
de margarite si nouri usori

cu gandul la abatorul ce ni se pregateste
si ei si mie deopotriva
de nevazuta forta nemilostiva.

si fruntea sa e de zapada blanda
si nu poarta ochelari
si tampla ei de luna si ma pazeste
si nu sta la panda.

prima - de gigi2005 la: 27/05/2005 04:07:34
(la: Despartirile sau viata pe segmente...)
despartire de care imi aduc aminte cu nostalgie este de colega mea de banca din scoala generala...Catalina! Era ca un clopotzel, ca o primavara, ca o floare de mar... Era prietena mea cea mai buna si tin minte ca invatza foarte bine. Ne gandeam in fiecare zi din clasa a opt-a ce-o sa facem noi una fara cealalta. Cand am ajuns a liceu nu mi-am mai amintit de ea decat in ziua cand am dat trapta apoi dupa ce am intrat la facultate nu mi-am mai amintit deloc. Acum ma chinuie putin amintirea ei: si-a implinit visele oare? Constat cu tristete ca atunci cand sintem tineri nu luam nimic cu noi iar copilaria este ca o carte citita demult...
a treia si a patra, - de gigi2005 la: 30/05/2005 02:10:18
(la: Despartirile sau viata pe segmente...)
continuare la #51599, de gigi2005 la Fri, 27/05/2005 - 04:27

La liceu am avut o prietena; surori sa fi fost si nu ne intelegeam asa. Eram nedespartite...Tot acum am cunoscut si prima dragoste; iubire dureroasa cu fluturi in stomac, iubire de copii si adolescenti in acelasi timp...Prima mea iubire, pe care n-am uitat-o si n-o voi uita niciodata...
Formam un trio super, mai ales dupa clasa a 10-a cand "treapta" a despartit multi prieteni. Aveam incredere in prietenii mei cei mai buni, iubitul meu "C" si scumpa mea "A"...pana intr-o zi cand...
Era intr-o sambata si eram singuri la "C" acasa, invatzam pentru teza. Dintr-un caiet cade o notitza. O iau sa o pun la loc si vad scrisul lui "C" si numele lui "A" pe ea. Curiozitatea ma ardea... si am citit: "A" este dorinta mea. Eram in clasa a 12-a si eram prieteni de aproape 3 ani. Eram un cuplu cu traditie la un liceu bun din centrul Bucurestiului. Mai aveam putin pana la bac si prietenul meu era pe cale sa ma paraseasca pentru prietena mea cea mai buna...N-am mai vazut literele din carte...la teza am copiat cu nerusinare...l-am urat...Am jucat teatru prefacandu-ma ca nu stiu nimic. Devenisem un observator redutabil, cercetam si interpretam toate privirile si cuvintele...M-am mobilizat pentru bac, am intrat la facultate, a intrat si el, dar "A" nu a intrat. Eu am inceput cursurile el a plecat in armata. Despartirea a venit firesc, mi-a scris, nu i-am raspuns, mi-a scris iar si atunci i-am spus de toata framantarea si suferinta mea si de faptul ca ceea ce au facut ei se numeste iselaciune.
Atunci am aflat ca ea ii facea ochi dulci de mult, ca iesisera impreuna de multe ori fara mine, ca facusera dragoste (eu cu "C" nu am facut dragoste niciodata. E singurul meu regret in ceea ce-l priveste) ...
De atunci am inceput sa nu mai am incredere in oameni... si mai ales in prieteni. De fapt sunt singurele persoane care mi-au ranit sentimentele... Restul a fost pura intamplare.
#52273 (raspuns la: #52088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
organizare vs pregatire - de cico la: 23/06/2005 20:32:23
(la: EXPERIENTA CANADIANA "Canadian Experience")
Incepe sa se mai puna si degetul pe rana cu pregatirea asta. Ca n-am auzit pe vreunul sa gindesca sau sa spuna ca pleaca din Romania ca sa faca studii mai bune in vest, ca-n tara ar fi proaste. Oh, da, nu ma gindesc la Harvard sau masterate obtinute prin alte parti ca sa capeti si perspective mai bune de job, sau sa pui mina si pe calculatoare mai performante. E vorba ca nimeni nu pleaca din Ro ingrozit ca acolo nu se poate invata carte. Fug oamenii de sistem.

Daca organizarea si sistemul sint proaste, nu-nseamna ca si pregatirea profesionistilor in domeniu e slaba. Ma-ntreb daca doctorul roman, cind face o operatie complexa pe creier, nu poate fi demotivat ca-n vest ar cistiga de zece ori pe-atit. Sistemul corupe : cind totul merge pe spaga, ajungi sa nu-ti faci chiar deloc meseria daca nu ti se baga plicul in buzunar.

Canada? Pe coasta de est sint frecvente perioade de aglomerare a urgentelor, la care astepti 2-3 saptamini pe-o targa pe hol. Se uita medicul la tine doar daca i se pare ca mori in urmatoarele cinci minute. Altfel, zaci in conditiile acelea si nu se uita nimeni la tine nici cu plicul. Dar la fel de bine, nu poti sa spui ca medicii canadieni sint slabi din cauza prostiei sistemului si organizarii (sint\pot fi slabi din alte motive).

Facem generalizari denigratoare uneori la adresa pregatirii, doar pe consideratii sumare, de genul "prietena mea doctora a zis asta, deci toti doctorii...". Daca-am dori generalizari, ar trebui sa ne referim mai degraba la statistici sau olimpiade sau concursuri profesionale internationale. Pe romani o sa-i gasesti frecvent pe primele locuri in multiple domenii. E-adevarat ca-i mai taie canadieni sau americani cu echipe burdusite de imigranti :)

Vorbim de scoala, citi au copii? Ca eu pe care stiu se plinge ca trebuie sa stea ore-n sir sa faca el carte cu copilul, ca ce i se preda la scoala nu-i nicidecum suficient. Iar dintre universitarii ce si-au facut aici alte studii, am auzit frecvent parerea ca noroc cu modul de rationament si logica invatate din scolile din Ro, c-asa le-a venit muuult mai simplu cu toate examenele. Canadieni sau americani? Au deseori probleme cu intelegerea abstractului si solutionarea logica a problemelor. In mare parte si din cauza abuzului de invatare prin pattern-uri (recunoastere de situatii tip, in loc de inductie sau deductie). Si le vezi problemele astea si la locul de munca.
#56305 (raspuns la: #56277) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
vrajitoria, - de gigi2005 la: 26/07/2005 20:03:14
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
exista din plin si se manifesta sub cele mai diverse forme.
Va multumesc ca in lipsa mea ati scris voi, prietenii mei! Trec "in goana calului" sa va salut si sa va spun ca orice intamplare este binevenita pentru a ne putea da seama cum se manifesta un om vrajit.

In ceea ce ma priveste am apelat de mai multe ori si la ghicitul in carti, la tarot (la care ma pricep intrucatva) precum si la ghicitoare.

Dar incep prin a va relata un caz, asigurandu-va ca nimic din ce va spun nu este minciuna ci este vazut de mine cu ochii mei.
Am o colega de serviciu de cca. 10 ani. Are cam 46 ani, cocheta, divortzata, cu trei fete mari si frumoase. Cea mai mica are 14 ani rezultata din ultima casatorie, fetele celelalte dintr-o casatorie anterioara. Acum vreo 4 ani incepe sa-i cada parul. I-a cazut pana in cap i-au mai ramas ici-colo niste zmocuri, in rest cheala. Concomitent incep sa i se macine unghiile pana au ajuns carne-vie, si la maini si la picioare. S-a dus la medici dermatologi, internisti, de toate felurile, nu avea femeia nimic. A mers la preoti si, dupa multa alergatura, un preot de la manastirea Cotmeana i-a spus ca i s-au facut farmece. De cine? De actuala nevasta a ultimului ei sotz. Acesta mai isi vizita copila si, de gelozie, a fost la vrajitoare sa le distruga pe amandoua, mama si fiica.
Cum sa le dezlege? Slujbe de dezlegare la manastiri, Sfinte Masluri, acatiste! De atunci trage biata si e din ce in ce mai rau, nici nu stie ce sa mai faca.
Am vazut-o acum cateva zile hotarata sa mearga la o vrajitoare, poate dezleaga ce nu s-a putut dezlega.
Lucratura diavolului se dezleaga tot cu diavolul! Asta a fost concluzia pe care a tras-o prietena mea.

Va promit ca atunci cand ma intorc va raspund la fiecare in parte.
Multzumesc!
gigi
prietenii - o ploaie calda de vara - de oanalaur la: 25/09/2005 21:23:58
(la: Cum recunoastem un prieten adevarat?)
desi e greu de crezut dar la cei 32 de ani ai mei nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva. bineinteles, inca mai e timp, dar nu stiu cum se face ca mereu i-am depistat la timp pe cei care ar fi vrut sa profite de prietenia mea, sa mi se bage pe sub piele doar ca sa obtina ceva de la mine, pe cei care se simteau superiori mie, din indiferent ce motive, sau pe cei pe care eu ii simteau inferiori mie. am cautat mereu sa am prieteni care sa-mi aduca macar un zambet pe zi, oameni asemanatori mie: cu o gandire pozitiva, nepretentiosi, oameni cu care sa pot vorbi ceea ce simt fara teama permanenta ca s-ar putea sa-i ofensez, doamne fereste, cu ceva. oameni in preajma carora sa ma simt comfortabil. si daca au fost momente in viata cand nu am gasit astfel de oameni am preferat sa nu am prieteni deloc. la urma urmei ma simt destul de bine si singura. pana la urma urmei cred ca e vorba de comoditate. eu nu prea stiu ce sa fac atunci cand bunul simt imi spune ca acum ar fi momentul sa ma cert sau s-o rup cu cineva. si cum urasc situatiile complicate incerc sa le evit in felul meu: imi ia foarte mult timp sa consider pe cineva prieten (ultima oara a durat 2 ani) dar atunci cand o fac sunt aproape sigura ca e un prieten adevarat.
si nu stiu daca rolul prietenilor este neaparat acela de a ne ajuta la nevoie. stiu si eu proverbul "prietenul la nevoie se cunoaste" dar de cele mai multe ori intram in buclucuri singuri, deci de ce sa nu iesim singuri?
cred ca prietenii sunt de fapt acele persoane in mijlocul carora te definesti ca persoana. sunt oamenii care reusesc sa-ti dea echilibru intr-o lume plina de falsitate, conveniente, obligatii. vorba unei reclame: sunt ca o ploaie calda de vara. eu prefer sa-i vad asa si nu ca asistenti sociali. evit sa le cer sa ma ajute. o fi din precautie?!
despartirile (2) - de casyana la: 20/11/2005 19:55:24
(la: Despartirile sau viata pe segmente...)
...desprtire de prietena cea mai buna din liceu.totul a inceput in anul 1997 cand am intrat la liceu.prima zi de liceu,nu cunosteam pe nimeni.de super rusinoasa pe atunci m-am asezat pe o banca asteptand sa inceapa festivitatea de nou an scolar.stiam numai numele diriginteti si litera clasei din care urma sa iau parte.asa ca asteptam in tacere ca totii dirigintii sa isi spuna numele si sa precizeze o sala de clasa unde avea sa urmeze prima discutie intre dansii si noi,bobocii.printre toti cei care eram acolo am vazut o fata cunoscuta.o tipa pe care o cunosteam din vedere din generala pt ca participasem la o olimpiada impreuna.m-am apropiat,am salutat-o si am intrebat-o daca urma sa petreaca urmatorii 4 ani in acelasi liceu cu mine si aici a inceput totul.

culmea,nu numai ca urma sa fim in acelasi liceu,dar urma sa facem parte din aceeasi clasa.in sfarsit au inceput dirigintii sa isi strige elevii si sa ne indrume spre o sala de clasa ca sa ne cunoastem si sa stabilim cateva lucruri.bineinteles ca noi doua ne-am asezat in aceeasi banca si pana la sfarsitul clasei a 12-a am fost nedespartite.

am uitat sa specific:numele ei nu il pot face public dar o sa o numesc:eva.era totul mult mai frumos decat imi imaginam ca o sa fie la liceu.si mai ales cu prietena mea,cu care formam un duo fenomenal.mai tot timpul eram impreuna.la scoala,acasa(cand nu eram la ea,eram la mine).numai cand dormeam eram separate.dupa o luna si jumatate a venit balul bobocilor,si cum era normal balul era organizat de elevii claselor a 12-a insa mai aveau nevoie din cand in cand de cineva sa ii ajute.asa ca noi doua ne-am oferit voluntar.ce sa mai zic,incercam sa facem tot posibilul sa petrecem cat mai mult timp impreuna.


un lucru f important:eva era cea mai buna eleva din clasa.eu nu ma pot lauda cu asa ceva insa nici nu pot spune ca eram codasa clasei.si aceasta chestie avea sa ne desparta pe noi mai tarziu cu 4 ani.

nu am fost genul petrecaretelor,nu ne-au placut discotecile si nici petrecerile care se mai dadeau din cand in cand printre colegii care ramaneau singuri acasa peste nopate.singurele distractii erau iesirile la cate un suc,plimbarile prin parc sau excursiile pe care le faceam incercand sa cunoastem romania.dar ne distram super fain de fiecare data cand eram impreuna.

cand am intrat intr-a 11-a fratele ei mai mare a intrat la facultate in bucuresti si de atunci a inceput pt noi distractia.pt ca la sfasitul fiecarei saptamani eram libere sa mergem la bucuresti la fratele ei.ho ho ho,camin studentesc,studenti,petreceri etc.si mai ales ca parintii ne dadeau voie,atata timp cat rezultatele la liceu nu scadeau.si mia ales ca aveau incredere in fratele ei pt ca era un tip super responsabil si la locul lui.de asta nici nu pot spune ca am facut vre-o idiotenie,nu ne-am pus viata in pericol niciodata,nu ne-am drogat,sau mai stiu eu ce tampenii.asa ca in cursul saptamanii invatam pana ne sareau capacele ca sa putem merge la bucuresti la sfarsit de saptamana.

si asa cum va asteptati,eva s-a indragostit pe al jumatatea anului scolar si cu putin inainte de a incepe pregatirile pt bac-ul care ne cam batea la usa.totul bun si frumos.in fiecare week-end in capitala,mai ales pt ea ca era super indragostita si credea ca totul o sa dureze la nesfarsit.

ideea este ca in clasa a 12-a eu m-am retras din calatoriile la bucuresti pt ca vroiam sa iau bac-ul cu nota buna si sa intru la facultate.insa ea nu si nu.pt ca iubitul ei era acolo si alta sansa sa se vada,nu aveau.insa eu nu puteam sa mai merg pt ca profesorii incepusera sa puna lectii suplimentare pt pregatirea bac-ului sambata si erau gratis.iar eu bani sa dau pe meditatii private nu aveam.

relatia a inceput putin cate putin sa se raceasca.insa nu foarte mult pt ca am incercat ca intre pregatirea pt bac si celelalte responsabilitati pe care le aveam sa gasim un pic de timp liber doar pt noi doua.insa cu fiecare zi care trecea eva nu mai dadea atata importanta scolii,iar bac-ului nici atat.era super indragostit si avea capul in nori.am incercat sa vorbesc cu ea,sa ii spun ca profesorii erau ingrijorati pt ca nivelul ei scadea din ce in ce mai mult.am rugat-o si pe mama mea sa vorbeasca cu ea (pt ca se aveau f bine)dar fara nici un rezultat.

relatia celor doi asa cum o vedeam eu,avansa pe zi ce trece si incepusera sa faca planuri de viitor.casatorie,copii in fine,un viitor impreuna.mai ales ca urma sa vina bac-ul si bineinteles,facultatea care ii putea ajuta sa petreaca mai mult timp impreuna.dar eva parca era surda si oarba si nu vroia sa inteleaga ca daca vroia sa intre la facultate si implicit,sa stea cu iubitul ei,trebuia sa puna mana pe carte,atunci cat inca nu era prea tarziu.asa s-a intamplat ca prietena mea,din cea mai buna eleva din clasa se transforma-se in codasa.

a venit si perioada bacu-lui,ca doar nimeni nu putea sa opreasca timpul in loc pt ca ea sa puna mana pe carte si sa se trezeasca la realitate.singura proba de care stiam ca ne este frica la amandoua era matematica(care recunosc ca nu mi-a placut niciodata si am invatat-o de mila si de sila).dupa terminare probei de matematica eu am iesit plangand din sala pt ca mi se parea ca nu facusem bine examenul.eva a iesit zambitoare si a spus :"chiar daca nu am sa scot nota mare,sigur am sa trec".bun.aveam de asteptat o saptamana pana la rezultate.si in ziua respective ramasese sa mergem impreuna dar m-a sunat inainte si mi-a spus ca o sa vina mai tarziu ca au incuiat-o in casa si nu avea cum sa iasa.asa ca m-am dus eu singura.o lista imensa.cei picati erau scrisi cu rosu.tremuram toata.habar nu aveam unde sa privesc.toata lume se imbulzea sa vada rezultatele,eu eram in fata dar habar nu aveam unde sa privesc.eram dezorientata.intr-un final cand m-am dezmeticit,am vazut ca eu arem aprobata cu 9,04 si prietena mea era picata la matematica,trecuta cu rosu.am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare.nu puteam sa ma bucur de reusita mea pt ca prietena mea cea mai buna urma sa primeasca prima veste super proasta din viata.

probabil ca a fost dupa masa sa vada rezultatul pt ca de atunci nu a mai vorbit cu mine.au trecut cateva zile.am incercat sa o sun,imi raspundea cineva din familie si imi spunea ca nu este.am asteptat-o 14 ore in fata blocului sperand ca o sa apara.nu stiam ce se intampla.

pana intr-o zi cand m-am dus in bucuresti sa imi depun dosarul la facultate si ma-am intalnit cu o prietena comuna care mi-a spus ca nu vrea sa mai aduda de mine.ca eu am platit bacul si am aranjat ceva impotriva ei,pt ca eram geloasa pe relatia ei.dar de unde doamne iarta-ma credea ea ca am avut banii astia,cand stia f bine ca eu sunt doar cu mami,si abia aveam ce sa punem pe masa,ce sa mai zic de platit examene.

nu am crezut prima data cand am auzit.dar putin cate putin zvonul s-a dat in oras(mai ales ca orasul meu este micut si ne cunoastem toti,aproape).m-am convins.era asa cum imi povestise tipa aceea.

dupa ce s-au dat rezultatele la facultate,a aflat ca am intrat cu bursa.alta ocazie pt mine nu era,pt ca nu erau bani sa merg la facultate.cu toate ca mami imi spunea saraca:"chiar daca o sa trebuiasca sa mananc paine cu ceapa,si am sa fac tot posibilul sa mergi la facultate".dar nu putea sa faca nimik,pt ca muncea de dimineata si pana seara(si inca mai munceste),dar salariul era mizerabil.

nu ne-am mai intalnit o vreme buna.nu stiam ce s-a mai intamplat.eu eram in bucuresti si cam pierdusem legaturile cu orasul meu.tinem si faculatea si munceam pt ca bursa nu imi ajungea.lucram program scurt in mc´donalds.intr-o zi a aparut fratele ei cu iubita lui si asa am aflat ce mai este de viata ei.luase bac-ul in toamna si se maritase cu un tip din sat de la bunica-sa.atat.nimic mai mult.

numai d-zeu stie pe unde mai rataceste si care mai este viata ei.parintii ei nu imi vorbesc.si cum numai locuieste in oras nu mai pot afla nimic despre ea.

atat dragii mei.m-a marcat f tare aceasta despartire.si sunt sigura ca multora dintre d-voastra vi s-a intamplat.


******************************************************
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"
poveste despre prietenie - de Shtevia la: 21/11/2005 11:45:08
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
Eram si sunt o fire prietenoasa…pot comunica orice cu oricine, oricand. E drept, cei mai buni prieteni mi-au fost mereu barbatii, dar am avut si am si multe prietene. Cateva foarte apropiate, chiar si dupa ani de zile.
Cea mai buna prietena mi-a murit la putin timp dupa ce am terminat liceul. Ne stiam de copii. Nu spuneam niciodata ca suntem prietene, fiindca ziceam ca cineva daca te raneste si cu o vorba vreodata, nu iti mai e prieten cu adevarat. Ca sa nu ni se intample, ziceam ca suntem doar colege de banca.
Am avut prietene si in facultate. Am ramas in continuare la fel, desi de unele ma despart mari si tari.
Dar, acum ceva timp, mi s-a “intamplat” ca una dintre cele mai bune prietene – sa se fi rupt de mine, vorbindu-ma urat, barfindu-ma si fiindca eram si oarecum colege de catva timp, toate lucrurile s-au rasfrant neplacut asupra mea. Culmea e ca nu mi-a spus nimic in fata niciodata. Ne intalnisem intr-o zi ca de obicei, apoi o sunasem, mi-a zis ca e ocupata - vroia sa plece catva timp din tara. Apoi, mi-a trimis un mail urat, rau, ranchiunos, meschin si imi cerea sa nu ii raspund vreodata la el si ea de atunci incolo nu ma mai cunoaste…Nu l-am inteles, la fel cum nu am inteles-o nici pe ea, care ii spunea fiecarei persoane care ma stia alta versiune a povestii “despartirii” noastre – nici una reala. Nu am suferit decat din cauza faptului ca nu am inteles si nu inteleg nici acum (iaca 2 ani jumatate) ce s-a intamplat. Ma gandesc ca nu am stiut eu citi in sufletul ei, ca am ranit-o fara sa vreau. Dar eu nu i-am facut rau, dimpotriva i-am stat mereu alaturi in problemele ei, imi schimbam programul dupa ea, ca sa mergem la film, ori aiurea prin magazine si niciodata nu am vorbit rau despre ea, ba nici macar nu am gandit…Are o fire mai ciudata si putina lume o place si erau multi cei care veneau sa imi spuna rau de ea, dar le ziceam ca e prietena mea si sa nu mai spuna nimic. De fapt, nu prea mai are acum nici o prietena; dintr-un motiv anume, si-a rupt toate relatiile cu prietenele vechi, la vreo doi-trei ani dupa divort. Poate ca doreste sa fie singura, nu stiu…Oricum, i-am respectat hotararea. Si daca maine va veni sa reia legatura, niciodata nu o sa ii amintesc de toata "povestea" asta fara noima, pentru mine.

E foarte greu sa intelegi oamenii in adancul lor, mai ales daca iti spun ceva si gandesc altceva. De asta ziceam si in conferinta cu “misterul” ca daca nu spui sincer ce crezi, simti, nu poti comunica real cu nimeni.
Mama m-a invatat de mica sa iau oamenii asa cum sunt si sa nu cer de la ei mai mult decat dau. Iar eu sa fac tot ceea ce pot pentru altii, cand pot, cand nu…sa merg mai departe, ca sigur cineva are nevoie de mine, de un sprijin, un zambet, o incurajare, o mana intinsa…si asta incerc sa fac mereu…

Cred ca prietenia este ceva ce nu incape in definitii, nu poate fi limitata la un concept, o notiune vaga. E o traire, o implinire si tine de suflet. Ca tot ceea ce tine de suflet, nu prea incape in cuvinte.
carti regurgitabile - de razvan25062000 la: 14/12/2005 15:26:40
(la: carti care v-au refuzat)
eu n-am reusit sa-l citesc pe Dostoievski,prietena mea in schimb,da...motivul?!prea multe personaje si aceleasi moravuri cu acelea din zilele noastre...pa



Hei, cum stai la mate? Testeaza-te online!
Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...