comentarii

compunere cu bunica


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
si inca una de la bunica - de (anonim) la: 14/12/2003 04:39:25
(la: Cine si cum ne creste copiii?...)
mare-i gradina Domnului

pana la Dumnezeu te bat sfintii

lung e drumul pana-n Rai
iar pana in IAD e numai un gard
care si-ala-i spart.

Catalina Bader
Craciunul - de gabidan la: 16/12/2003 07:24:57
(la: In curând Craciunul..)
Craciunul nu este altceva decat intoarcerea ciclica la copilarie, indiferent daca a fost grea sau usoara a fost senina, fara griji si plina de sperante. Cand facem bradul ne simtim mici si fara griji,chiar daca avem din gresala parul alb.Daca sunteti cinstiti veti constata ca copilul din dumneavoastra nu v-a parasit niciodata si este undeva, inauntru si va tine de mana acum cand sunteti aproape bunic, amintirile lui sunt acolo, visele lui au crescut odata cu corpul vostru si nu va pleca niciodata.Un copil, un adolescent, un tanar, un sot, un tata, sunt toti impreuna si fiecare e singur.Viata nu este decat o stafeta a varstelor unde castiga intodeauna toata echipa adica dumneavoastra.Craciunul este ceea ce ne ramane atunci cand totul in jur se schmba. Aici m-am referit la TRADITIE.
Catalina,
Mutumesc,
Imi place tonul acestei conversatii "virtuale." Tocmai am citit niste comentarii de pe urma interviului pe care l-am dat la "Evenimentul Zilei," destul de vulgare, referitoare la faptul ca am folosit imagini de la Mineriada din 1990 in filmul meu. Alt motiv de a nu incerca sa port un dialog civilizat cu o societate departe de civilizare. Dar sa raspund la intrebarea ta.

Familia mea a fost destul de ciudata, amestec de tarani si aristocrati. Toate informatiile pe care le am despre ei sint vagi, si multe lucruri pe care astazi cred ca le stiu, au multe pete albe. Parintii mei au murit in 1982 si in 1983, cind nu-mi inchipuiam ca vor muri vreodata, si ca urmare, am aminat intrebarile esentiale pe care orice adolescent ar trebui sa le puna parintilor. Din partea mamei, stiu ca sint ceva legaturi cu Brincovenii (am aici in state, un arbore genealogic care explica, chiar daca destul de vag, legaturile astea). Bunica din partea mamei a fost grecoaica, s-au stabilit la Buzau. Legatura cu Brincovenii vine de la bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut.
Fratele mamei mele, ambasador cultural, prieten cu Nicolae Iorga, a infiintat Liga Culturala. I-a promis mamei ca, dupa ce ea ii va absolvi facultatea, ii va deschide o casa de mode la Paris, unde sa-si desavirseasca visul (a studiat moda). Poate ca a simtit ceva, sau poate ca a stiut ceva despre ce se va intimpla in Romania. El s-a insurat si a plecat pe Coasta de Azur in luna de miere. In tara, Iorga si alti demnitari din cercul lui au fost asasinati. Din Franta a venit vestea ca unchiul meu s-a sinucis, destul de aberant daca te gindesti ca nimeni nu s-ar sinucide pe Coasta de Azur, in luna de miere, in loc sa ceara azil politic si sa se stabileasca in aceasta tara magnifica.
Bineinteles ca mama si ideile ei de moda s-au topit in salopetele rusilor si a comunistilor locali, care au considerat ca ea n-a avut "origine" sanatoasa, si ca urmare, desi era absolventa de facultate cu studii in design de moda, a fost nevoita sa fie "re-educata" si sa lucreze in posturi amarite de cusatoreasa, etc. Cred ca moartea fratelui ei a fost prima lovitura majora. Altele au urmat, dar ea nu si-a revenit niciodata. Am crescut in spiritul acela al lumii "vechi," inconjurat de ceea ce a putut sa salveze, un sens de cultura apusa, o umbra veche a ceea ce a fost vreodata, ca o patina de aur de-abia vazuta pe o icoana veche.
Tatal meu...n-a fost usor de trait cu el, desi m-a iubit mult mult. La 12 ani ascultam Europa Libera sub un cort de paturi improvizat intr-unul din dormitoarele apartamentului din Drumul Taberei. Tata credea ca paturile vor fi un fel de buffer (nu-mi aduc aminte cuvintul in romaneste), si ca vecinii nu vor putea auzi ce ascultam. N-a vrut sa se inroleze in partid, si toata viata a incercat sa ne salveze, ca familie, desi lupta pentru o cauza pierduta. A fost un om simplu, nascut intr-o casa de chirpici, fara podele. Cred ca a regretat ca n-a ramas la tara, si s-a mutat la oras pentru o viata mai buna. Cred ca si-a dat seama ca viata mai buna era doar o iluzie. A avut tot timpul nostalgia oalei de pamint si a strachinii. Mama avea seturi de tacimuri de argint masiv (salvate si nedeclarate la militie), dar tata s-a incapatinat sa-si manince ciorba intotdeauna cu o lingura de lemn. A fost un om ciudat, excelent fotograf amator, foarte patimas, care in ultimii ani de viata si-a gasit consolarea in bautura.
#6733 (raspuns la: #6627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
chiar sunteti romani? Nu va inteleg! - de (anonim) la: 17/12/2003 12:20:00
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
Pentru ce sa avem carne pe masa daca am fi ca niste sobolani inchisi in niste custi gigantice de fier in care nimeni nu ne poate vedea si nu putem vedea nimic? carne vom avea peste 20 de ani si daca suntem cu adevarat romani ne vom sacrifica si noi si copiii nostri pentru a salva Romania de umbra neagra si rece a comunismului. Au murit prea multi tineri romani in razboi si la revolutie pentru ca noi acum sa regretam niste vremuri care au nenorocit generatii de oameni, pe parintii si pe bunicii nostri.
#6797 (raspuns la: #1109) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cine educa pe cine? - de (anonim) la: 18/12/2003 04:44:31
(la: Invatamantul din ziua de azi)
din EZ online:
Luminita a renuntat la scoala pentru a-si ingriji bunica

Luminita, bastonul alb al bunicii sale

Ramona Olaru
Joi, 18 Decembrie 2003

“S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”
Spiritul Craciunului ii determina pe oameni la gesturi de solidaritate si de generozitate iesite din comun. Atunci cind semenii nostri au nevoie de ajutor, sacrificiul nu pare niciodata prea mare. Asa stau lucrurile si cu o adolescenta din Craiova care a renuntat fara nici o ezitare la scoala pentru a avea grija de bunica ei. “Roata s-a intors” a spus Luminita, care nu regreta nici o secunda gestul ei.

Luminita Mariana Dinut are 17 ani si, pina nu demult, era eleva in clasa a XI-a a Liceului Electroputere din Craiova. Fata a fost nevoita sa renunte la studii pentru a-si ingriji bunica, Ioana Rogojinaru, care si-a pierdut brusc vederea. De atunci, nepoata ii este alaturi clipa de clipa. Boala a luat-o pe nepregatite pe batrina. La 67 de ani, femeia s-a trezit intr-o zi in bezna totala. Suferea de diabet, insa a aflat de aceasta boala abia dupa ce a orbit, cind era prea tirziu. Luminita a trebuit sa se sacrifice si sa aiba grija de persoana care i-a fost alaturi in copilarie. Tatal a parasit-o de mica, mai are patru frati, dar sint “raspinditi in lume”, fara sa mai aiba vesti de la ei. Mama Luminitei munceste cu ziua la tara, pentru a le intretine pe fata si pe batrina bolnava.

Vede lumea prin ochii Luminitei

Numele fetei se potriveste sintagmei pe care o spune batrina “lumina ochilor mei”. Fata are grija de Ioana Rogojinaru ca de un copil: ii da sa manince cu lingurita, o ajuta sa mearga, o spala. “Am avut de ales intre scoala si bunica mea. Ea este cea care m-a crescut si care a avut grija de mine. Simt ca a venit si rindul meu sa-i fiu alaturi, acum, cind este foarte bolnava si nu mai vede. Sint trista ca nu-mi pot termina scoala, dar simt ca asta e mai important. S-a intors roata. Acum e rindul meu sa o ingrijesc pe ea”, spune cu durere in suflet Luminita Dinut. Tinara de 17 ani a pierdut contactul cu lumea de virsta ei. Deja fata simte lipsa colegilor de scoala, dar este decisa sa nu se miste de linga batrina pina cind starea sanatatii acesteia nu-i va permite sa-si reia scoala.

“...Este un inger”

Batrinei ii este greu sa duca boala pe picioare, dar ii este si mai greu sa stie ca nepoata se sacrifica pentru ea. “Acum doua luni am descoperit ca am diabet si ca de asta am orbit. S-a agravat boala. Norocul meu a fost aceasta nepoata a mea, care a avut grija mereu de mine. Imi pare rau ca a renuntat la scoala pentru mine.Tin foarte mult la ea. Este un inger”, spune plingind Ioana Rogojinaru. Intre scoala si familie, Luminita este convinsa ca a ales ceea ce era mai important.

oameni buni,
eu vad LUMINA!
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
e varza tata - de johnsonprof la: 21/12/2003 22:55:40
(la: Invatamantul din ziua de azi)
prof. antr. ION FLORIN johnson_prof@yahoo.com
e varza tata - imbuibam copii cu tot felul de informatii care vor fi sau NU necesare -- dar nici o problema ce noi nu tot la fel am fost - ce mama dracu sa invete si ei -- va rog sa puneti """"""
o sa vin peste cateva zile cu o compunere a unei sportive de exceptie si de altfel o eleva de nota 10 care a asternut pe o foaie ce gandeste ea despre scoala de azi--
DAR NICI O PROBLEMA CA BECULETU ALA CARE AR TREBUI SA FACA CLINC -
ADICA ACOLO SUS LA CAPETELE LUMINATE NU SE APRINDE NICIODATA - SAU POTE PRIMESC RASPUNS -MAI AVEM DE ASTEPTAT SA TRECEM PRIN TOTI PASI TRANZITIEI HAI PA
Când am emigrat împreuna cu - de My la: 22/12/2003 21:48:01
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Când am emigrat împreuna cu sotia, am facut-o constienti ca nu exista drum de întoarcere. Folosim din ce în ce mai rar limba materna, foarte mult pe cea locala si altele internationale, mi-e greu chiar sa fac o fraza corect în româneste.
Acum nu avem copii dar daca vom avea, nu voi acorda o prioritate limbii mele materne. Sunt o fire relativista si care nu se omoara dupa prejudecati, patriotismul nu face doi bani pentru mine, indiferent pe ce latitudine/longitudine m-as fi nascut sau m-as afla. Sunt o fire practica, nu am motiv real sa învat copiii o limba inutila, atunci când în locul acesteia îi pot învata una mai utila (internationala) în plus. Desigur ca va fi ok daca din dialogurile familiale (purtate înca în româna deocamdata) vor prinde si notiuni de româna, iar daca vreunul din ei se va arata interesat de a o aprofunda, nu voi ezita sa-l ajut. Insa ca prioritate, nu. Ei nu vor avea prea multe de împartit cu România decât o ascendenta. Nationalitatea nu se transmite genetic. Despre istoria si cultura României se poate citi si în engleza, cum la fel de bine se poate citi si despre Congo si Burkina Faso fara sa stii africana. Subiecte de cultura sunt pe lumea asta mai multe decât poti prinde într-o viata. De doi ani de când am plecat nu m-am întors în tara, si nici nu o voi face curând. Nu sunt masochist, mi-a ajuns cât am stat. Bunici nu sunt, si oricum pentru o conversatie de 5 minute la 5 ani nu merita sa tai o limba internationala de pe lista în favoarea uneia locale. Plus ca bunicii ar fi vorbit fara probleme în franceza/engleza. Iar daca vor dori sa viziteze vreodata România când se vor face mari, va asigur ca se descurca cu limba engleza fara nici o problema. Cam asta e situatia, sunt mai pragmatic si privesc în viitor si nu în trecut, si oricum vad în jurul meu cum se chinuie cunostinte sa pastreze vie limba materna pentru copiii lor, iar acestia nu stiu cum sa se enerveze ca la ce le foloseste, iar mai târziu nepotii chiar nu vor mai avea nici în clin nici în mâneca cu aceasta limba. Spre ciuda si disperarea parintilor care s-au chinuit fix degeaba. Sa nu-mi spuneti ca acel copil s-ar putea sa vrea sa se duca în România definitiv, ca nu sunt multi cetateni francezi care emigreaza în România. Si chiar si asa, limba tarii de destinatie a emigrarii o poti învata, daca e cu rost se face.
O poezie frumoasa...nu-i cunosc autorul... - de (anonim) la: 24/12/2003 18:46:06
(la: Cele mai frumoase poezii)
Fata mica, fata mica, ce te-nchini ca o bunica,
Lung si rar, cum se cuvine..
Pui plapand de om fricos,
Cine te-a-nvatat pe tine sa te-nchini asa frumos?

Care mana cu pacate, care degete uscate
Ti-au prins degetele fine
Si ti le-au purtat cu frica dupa semnele crestine..

Fata mica de scoala, ce te-nchini fara sfiala
La biserica din strada...
Tu nu faci cum fac cochete - doamnele - sa nu se vada
Cruci marunte si discrete..

Le faci mari, le faci cat tine..
Si din buze mici, cu greu..
Tare-as vrea sa stiu si eu
Ce te rogi acum matale...
#7241 (raspuns la: #1167) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
divagatii somnambule de la somn - de sugary la: 26/12/2003 17:28:23
(la: un fel de palavre?)
intrucat nu am inca statut de utilizator confirmat, m-am gandit sa incerc sa-mi "descarc"...ideile,nu nervii (!) aici.
daca nu stiati inca, azi(sau, mai bine spus, ieri)sarbatorim nasterea lui Oscar Wilde, cel care a spus, printre altele, ca america e o tara care a trecut "de la barbarie la DECADENTA fara faza de civilizatie".astazi, multi ar atribui "calitatea" subliniata de yours truly secolului XX si, bineinteles, noului mileniu.insa nu credeti ca restrangem putin (mai mult!)adevarul?
sa ma explic: tocmai ce am urmarit unul dintre acele sequal-uri despre care se vorbeste mai tot timpul ca sa se sublinieze valoarea seriei "nasul"--"tentatia seductiei 2".am destula incredere in voi incat sa nu incep aici sa-l desfiintez. vroiam de fapt sa ajung la ideea ca acest film se incadreaza,zic unii, in seria celor mai ilustrative pentru epoca perversa in care ne gasim.INSA, daca stau sa ma gandesc, nu a fost oare filmul bazat pe o carte? caut prin biblioteca si voila! choderlos de laclos,autorul infamei "les liaisons dangereuses" a scris povestea lui sebastian (in versiunea literara,contele de valmont) in secolul...XVIII ! asadar, "nebuniile"--si aici termenul ARE conotatii sezuale, Daniel :) --de care se plange azi bunica existau inca dinaintea vremii ei?! revoltator?! ma intreb cator alte picanterii spicing up our life today nu le-am putea gasi stramosi (din timpuri inca mai demult trecute) daca ne-am pune pe comparat cartile de ieri cu filmele de azi...
fara subiect pt.pragmatici ca se pierde vremea - de (anonim) la: 29/12/2003 18:03:45
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Dragii mei romani,daca sinteti romani si nu va invatati copiii romaneste inseamna ca nu sinteti chiar romani,daca sinteti romani si nu va intereseaza daca copiii dumneavoastra nu vor sa invete romana iar nu sinteti chiar romani dar daca sinteti romani si dupa doar doi ani de vietuit intr-o tara straina va doare-n cot de ce limba vorbesc copii,va considerati pragmatici si internationali,ca bunicii pot sa invete engleza sau franceza sa comunice cu nepotii.....apoi eu domnilor chiar ca va cred ca sinteti romani! Mos Crakuin!
cine si cum ne creste(m) copii - de adypop la: 31/12/2003 02:17:47
(la: Cine si cum ne creste copiii?...)
Sintagma "cei 7 ani de acasa", mai mult ca oricand acum este si mai valabila. In momentul de fata cand informatia circula tot mai rapid, cand prin mijliacele massmedia se prolifereaza din ce in ce mai mult violenta, imoralitatea, desmatul, copilul trebuie cu atentie "dirijat" catre faptele bune si mai ales sa fie ajutat sa discearna intre bine si rau. Acest lucru nu-l poate face decat cei de acasa.
Sa ne intoarcem la incidentul "educatoarei nenorocite" si sa ne vedem si barna din ochii proprii. Oare acel copil nu era un rasfatat, un incapatanat, care atunci cand isi doreste ceva bate din picior si tipa cat il tine gura?
Nu sunt total de acord cu metoda aleasa, dar nici cu tratarea unilaterala a "evenimentului". Ca a fost "pedepsita" pentru fatpa sa cu numai 150000 lei este un fapt ridicol.
Sunt tatal a 2 copii si un fericit bunic cu o nepotica pe care o cerstem eu cu sotia. Cand copii sau nepoata s-au plans ca au fost pedepsiti intai am analizat sa vad care este motivul pedepsei si apoi am lat masuri. In fata copilului nu am criticat masura luata de educator, chiar daca acesta era vinovat. Intr-o discutie eleganta , in particular, mi-am spus opinia si dezacordul masurii luate. Copilului, dupa fapta, i-am aplicat corectia iar in cazul unei masuri gresite a educatorului, am incercat sa-l lamuresc ca toti suntem supusi greselilor.
Niciodata un educator, daca isi face meseria cu pasiune, nu va lua masuri drastice fara un motiv. De aceia in cazul unei greseli trebuie sa se inteleaga faptul ca sunt si ei oameni supusi greselilor, carora uneori le mai cedeaza si nervii.
O sa spuneti ca iau partea acestor educatori. Sa stiti ca nu am nici un motiv sa fac acest lucru. Meseria mea este total diferita. Dar experianta trecuta ma face sa afirm toate cele de mai sus. In ultima perioada tot mai mult parintii, care din varii motive nu prea au timp de educatia propriilor progenituri, arunca vina pe scoala, fara sa -si analizeze propriile actiuni. Nu este bine si rezultatul se vede prin cadera vertiginoasa a educatiei, cand copii ne scapa supravegherii si ca nu sunt controlati. Tot mai des sunt cazurile cand parintii sunt cei ce se plang de faptulca nu mai sunt ascultati ce copii ca i-au pierdut din mana, aruncand vina pe altii, scoala, massmedia, anturaj, dar nu-si fac propriul proces de constiinta sa vada unde s-a rupt lantul.
Asa ca hai sa punem umarul la educarea copiilor si nepotilor nostri, sa nu mai pasam mingea altora, ci sa driblam noi cu ea sprijiniti de scoala si la randu-ne sa sprijinim scoala. Sa ii iubim dar sa nu fim prea ingaduitori, toleranti si sa nu le trecem cu vederea greselile si sa-i idolatrizam.
Spuneam ca am doi copii pe care i-am sarutat in somn, i-am certat cand au gresit si niciodat nu i-am ridicat in slavi cand au facut o "fapta buna", dar indirect si discret i-am "recompensat"
situatia ortodoxiei romanesti dupa revolutie - de pr Iulian Nistea la: 31/12/2003 10:40:30
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
La Multi Ani, frate papadie67.

Iarta-ma, ca nu te'am nedreptatit cu intentie.

Ma grabesc sa-ti raspund înca din anul asta, ca sa nu ma apuce Anul Nou cu datorii, cum zic babele! :)

Pentru vizitatorii noi, aceasta era problema pusa de dumneata:

    M-ar interesa sa stiu cum vedeti evolutia Bisericii noastre in context mai larg, mondial, in ultimii zece ani:

    - dpv "cantitativ" creste - presupun, odata cu stergerea restrictiilor/persecutiilor impuse in fostele tari comuniste. Dar ma-ntreb daca stiti ceva despre raportul dintre cei care-o parasesc in favoarea altei religii, versus reciproca, in ultimii ani, in lume.

    - dpv "calitativ", cum se reflecta cresterea numarului Romanilor credinciosi SI practicanti - din tara si nu numai - precum si a libertatii de exprimare, in felul cum preotii isi indeplinesc astazi menirea si isi urmeaza vocatia. Ma refer mai ales la implicarea in societate (Nu politica!), la caritate, la prezenta printre nevoiasi, la "pecuniar", la auto-curatirea Biericii de uscaturi, etc...si poate mai putin la construirea de noi locashuri.

    Exista un semnificativ progres calitativ...iar daca nu, in cat timp credeti ca va apare?

    Intreb deoarece nu de mult, fiind in tara, am vazut si bune si mai rele, fara sa reusesc a-mi da seama care-s predominante.

Asadar:

Situatia fiecarei tari si regiuni e unica. Iar intre tarile lagarului comunist, România are o situatie aparte. Sa incep insa cu celelalte tari ortodoxe ale lagarului:

  • Albania: dezastru-dezastru; pur si simplu trebuie sa'i cauti cu lumânarea pe crestini si pe clerici
  • Serbia: un popor descrestinat, dar o ceata de episcopi si preoti foarte buni si activi
  • Bulgaria: jale, ca bisericile au fost distruse in mare masura
  • Rusia: cel mai tragic, pentru ca cei vreo 80 de ani de comunism au facut sa fie o ruptura de generatii, incat sunt generatii complet atee; persecutia mult mai intensiva, distrugerile mult mai mari

In România comunismul a durat doar 45 de ani:

  • nu s-a produs ruptura intre generatii
  • biserici s-au distrus mai ales in Bucuresti (in alte zone chiar s-au construit altele noi, ceea ce pare incredibil..)
  • cultul nu a fost interzis, ci doar descurajat; ceea ce a fost interzis e: misiunea Biserici (predicarea in exteriorul bisericii, misiunea sociala etc.)
  • oamenii isi botezau copiii in ascuns (chiar si politrucii, de multe ori!)
  • bunicele ne-au invatat "Inger, ingerelul meu" si "Tatal nostru"

Totusi, institutia Bisericii s-a procopsist in acesti ani cu ofiteri sub acoperire - mai putini decat s-ar crede, dar care, din nefericire!, sunt inca acolo, ca noi nu am avut o lege de adevarate deconspirare a Securitatii ca politie politica.

Acesta fiind tabloul, se vede ca noi totusi nu am fost asa de rupti de credinta (ca rusii); plus ca suntem in majoritate botezati. Deci era de asteptat acea "revenire la credinta", dupa revolutie.

Dar, cum ziceam mai sus, predicarea, invatarea credintei erau interzise. Asa se face ca foarte multi dintre ortodocsii români au un foarte mic bagaj de cunostiite despre credinta lor. Ei au ramas tot la nivelul a ceea ce ne-au invatat bunicutele noastre binecuvantate.

Sigur ca, in aceste conditii, Biserica apare uneori deceptionanta: plina de uscaturi, crestini ignoranti, popi care nu fac nimic decat sa se intereseze e bani etc.

In final, pentru viitor, eu cred ca desi ultimele statistici tocmai au aratat ca numarul ortodocsilor din România a crescut inca (!), eu cred deci ca pe viitor vor scadea.

Om vedea insa. Nu sunt nici profet, nici mare analist.

pr Iulian

P.S. Nu prea imi plac astfel de subiecte ca declanseara certuri si pasiuni. Imediat se va gasi cineva sa-mi spuna: "Stiti, parinte, din decembrie nu a fost o revolutie, ci o lovitura de stat" sau alte lucruri de'astea... Toate cele bune.

#7493 (raspuns la: #7352) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Doamne ajuta in Noul An, Tavi.

Ortodocsii si catolicii si protestantii si neoprotestantii si si si se cearta de nu stiu câta vreme. Au scris biblioteci întregi unii contra altora. Puteti sa le gasiti. Pe mine aceste dispute si "argumentari" nu ma intereseaza aici. Credinta e altceva: e în primul o încredintare interioara, o convingere interioara, venita dintr-o experienta vie a vietii cu Domnul tau.

Stiu ca poate fi frustrant, dar eu în aceste limite aleg sa pot aceste discutii. Imi pare rau, nu asteptati un raspuns din partea mea aci. Sunt alte forumuri unde o puteti face:

  • http://groups.yahoo.com/group/dialogevanghelicortodox/
  • http://groups.yahoo.com/group/religieteologiespiritualitate/
  • o lista puteti gasi în http://dmoz.org la subcategoria "World: Română: Societate: Religie şi spiritualitate: Creştinism: Ortodoxism: Forumuri, grupuri, liste de discuţii"

As dori totusi sa repet ceva ce am mai spus pe acest forum, relativ la Biblie si Traditie.

De la moartea Mântuitorului si pâna la compunerea primelor scrieri inspirate, învatatura crestina s-a transmis prin viu grai. Din aceasta transmisie orala s-a nascut ceea ce mai apoi numim Noul Testament (Evanghelistul Luca zice in prologul evangheliei sale ca a studiat toate documentele despre Iisus ce a putut gasi). Care va sa zica, Noul Testament s-a nascut din aceasta Traditie. Traditia este aceasta învatatura a Mântuitorului, a Apostolilor si a urmasilor lor fideli care s-a crezut dintotdeauna, de catre toti si pretutindeni. Iar Noul Testament face parte din ea. Sigur, în timp Parintii Bisericii (au explicat într-un alt mesaj ce sunt "Sfintii Parinti ai Bisericii"...) au explicitat anumite lucruri, fara sa se îndeparteze de la spiritul predicii Mântuitorului si a Apostolilor. Fara de îndoiala ca în unele explicitari ale Sfintilor Parinti sunt lucruri ce le putem numi "pareri teologice". Dar ceea ce, în decursul timpului, consitiinta Bisericii a primit, aceea este pentru noi Sfânta Traditie (pentru altii, treaba lor).

Toate cele bune!

pr Iulian

#7583 (raspuns la: #7552) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
UN MANIFEST AL FOTOGRAFIEI ROMANESTI - de Dinu Lazar la: 04/01/2004 11:57:07
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnul Voicu Bojan, membru al grupului 7zile, lanseaza un gind care poate fi un manifest al fotografiei romanesti; citeva reactii ale unor importanti fotografi romani se pot deja citi la www.fotografu.ro/ratzushca.
Iata tema de discutii propusa de domnul Bojan:
====================================

Doua lucruri doar se pot spune despre acest personaj care, uneori, îi face copiii mai sensibili sa lacrimeze - 1. ca pe ratusca cea urâta n-o iubeste nimeni pentru ca 'iese din rând' si nu seamana cu celelalte ratuste, deci este urâta si 2. ca tocmai urâtenia este cea care contine în subsidiar promisiunea recunoasterii ei ca fiind de fapt o gratioasa lebada. Asta e si speranta mea secreta cu fotografiile care îmi plac nespus doar mie, fara sa stiu prea bine de ce, si pe care le arat în dreapta si-n stânga, doar-doar voi citi într-o zi pe chipul cuiva amestecul acela de vaga invidie bine învelita într-un entuziasm potolit care sa duca la recunoasterea 'lebedei' mele fotografice, 'urâta' pâna atunci de toata lumea si acum brusc metamorfozata în 'frumoasa'. O întrebare mai serioasa sta în spatele acestui joc: în ce consta frumusetea sau nefrumusetea unei fotografii, într-o brusca forma de îndragostire fara vreo explicatie logica,sau în discursul inteligibil care se ascunde dincolo de ea? Avem de-a face cu un mecanism irational, sau cu unul rational? Iubim imaginea aparent pura, sau iubim povestea înscrisa cu litere nevazute pe dosul ei? Vorbim aici de 'obiectul' fotografie, neînsotit si neîngradit de cuvintele, pe care le banuim ca paraziteaza orice imagine. Oare succesul unei fotografii fara titlu sau explicatii auxiliare sa depinda de descifrarea unui sens, mai precis acelasi sens detinut de fotograful-martor, care printr-o privire aidoma unei cautaturi interzise prin gaura cheii a furat lumii un dreptunghi oarecare? Cred ca inteligibilul unei imagini fotografice se compune dintr-un discurs plus o stare, ori chiar daca stratul conotativ se poate exfolia si citi într-o masura mai mare sau mai mica,
starea de gratie în care s-a aflat cel care a privit mai întâi si care vine acum sa le arate si celor care n-au fost acolo, ramâne tarâmul fermecat rezervat exclusiv celui ce l-a dezvirginat printr-o simpla privire. Putem dar vorbi de singuratatea adamica a celui ce vede ca si cum ar vedea pentru întâia oara totul, asta ma rog, pâna în ziua când japonezii vor inventa aparatul digital care va transmite 'la pachet' o data cu imaginea fotografica si starea aceea de gratie, cele mai ascunse gânduri, adierea vântului, temperatura, umiditatea atmosferica etc.
Revenind pe pamânt, ce ne facem asadar cu fotografiile pe care le iubim cu încapatânare, dar care nu plac nimanui? Putem vorbi infinit despre o bucata de drum ca cea pe care v-o propun vederii ca despre un mic interval care contine ADN-ul tuturor calatoriilor, al trecerilor si petrecerilor de pe lumea asta. E într-un fel ocolul pamântului luat la misto. Nu se agata de nimic, nu începe si nu se termina, nu promite nici o tinta, e semiotica pura - semnificatul se lipeste de semnificant ca marca de scrisoare fara sa lase loc vreunui rest interpretabil. Seamana întrucâtva cu palma aceea pe care am primit-o odata absolut din senin de la un tip când am coborât din troleu si care m-a lasat fara replica pentru ca n-a fost însotita de nici o explicatie. Omul a coborât, m-a privit drept în ochi, mi-a dat o palma sanatoasa, cu elan, de mi-a mutat falca, s-a întors si a plecat fara vreun cuvintel. Pe undeva sunt constient ca fotografia asta nu e frumoasa, lumina e plata, cerul nu are nimic de spus, zapada nu e spectaculoasa si exuberanta, ci subtire si nesatioasa ca o felie de pâine unsa cu un strat atât de subtire de unt încât trebuie sa mesteci mult si sa te concentrezi foarte serios ca sa-i ghicesti gustul ocultat. Un asemenea drum nu promite mari
aventuri, e prielnic doar unui strain - xenos, cel delocalizat care trece mereu, asemeni lui Isus în drum spre Emaus. Si împotriva tuturor argumentelor posibile, iubesc mult aceasta fotografie care ma exprima pentru ca în taina stiu ca starea mea de gratie de atunci era într-un rar echilibru cu tot ceea ce se vedea prin vizorul aparatului, ca într-o împacare spectaculoasa si definitiva cu lumea. E vorba aici de un inexplicabil foarte personal care se preface progresiv în inefabil, în ceva usor si fara corp ca frumoasa din poveste, în ceva atât de rarefiat si subtire, încât nici nu are rost sa ne apucam sa vorbim despre el.
#7590 (raspuns la: #7547) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anita, asistenta medicala ? - de Coralie la: 14/01/2004 06:49:35
(la: Un salariu decent in Romania)
asistenta medicala, ce este?
aici in FR ai infirmiera sau medic
amandoua se cauta, Franta aduce din toate partile pt serviciul public,
cred ca pt medic trebuie date cateva echivalente pt diploma

Castiga la inceput cam 1000 -1.500 euro/luna si eventual o camera la camin

Pentru ceilalti ce-au scris : credeam ca Romania a aderat la EURO, oficial din 1.01.2003, mai sunt inca salarii in dolari?
Ca bietul dolar, a scazut mult, mult
1 dolar = aprox. 0,79 euro
N-ar fi mai bine ca negocierea salariilor in RO sa se faca in EURO? mai ales ca este legal...

Am impresia ca suntem cam rupti de realitatea din RO, noi astia din Occident...
Care sunt salariile in RO? care sunt preturile?
Unii vorbesc de 400/ 500 euro pe luna..
Nu se exagereaza???
Anul trecut bunica imi spunea ca 5.000.000 lei/luna era un salariu "bun" in RO..
la 1 euro= + 41.000 lei, asta ar face cca 120 euro/luna... :))
bunica mea - de Catalina Bader la: 15/01/2004 08:40:55
(la: Prejudecati populare despre religia crestina)
spune ca nu ai voie sa faci treaba in zilele de sarbatoare
(sa speli, sa calci, sa faci curat in casa)

de asemenea spune ca nu e bine ca de anul nou sa ai rufe nespalate sau puse la uscat.
Eu am renuntat de citiva ani - de cristi_r la: 22/01/2004 19:37:35
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Eu am renuntat de citiva ani sa ma pling,intradevar asta e o autoamagire pentru a justifica nereusita.Ce inseamna,Radu,iubirea de tara si ce inseamna de fapt pentru fiecare cuvintul tara.Vorbesti de demonetizare a cuvintului din vina clasei politice.Eu cred ca aceasta a inceput de la aparitia comunismului.Tara din punctul meu de vedere este locul unde ma nasc,care imi permite civilizat sa ma dezvolt si sa-mi afirm capacitatile in cursul maruntei mele vieti si care la sfirsitul perioadei mele de existenta imi permite sa traiesc ultimii ani civilizat fara sa ma umileasca cum s-a reusit acum cu pensionarii.Deocamdata in Romania traim intr-o tara in care ultimele trei generatii s-au numit de sacrificiu(incepind de la bunicul meu si pina la mine,probabil si viitoara generatie va fi tot de sacrificiu),si asa maruntele si, din pacate ,unicele noastre vieti le consumam pe tot felul de experiente economice,politice,sisteme totalitare sau de tranzitie,la fiecare 50 de ani ne ocupam sa radem tot ce a fost inainte si sa o luam de la zero.Vorbesti de averi adunate in occident ,ce sunt alea.salariile lor or fi averi pentru noi,dar de fapt sunt sume cistigate onorabil,care le permit o viata civilizata cu mici bucurii si satisfactii.Plantele stramutate care spui ca se usuca insemna ca au avut de fapt ghinion la nastere,probabi ca si noi.Incerca tu sa schimbi ceva in Romania si vezi ce succes ai sau poate si cei care ne conduc incearca sa schimbe ceva dar nu reusesc,probabil ca sunt ca noi,fiecare are conducatorii care ii merita,s-ar putea ca la mai mult de atita sa nu ne duca capul,alta explicatie nu am pentru ca ne-am complacut atita in comunism si acum NOI nu altii promovam acesti oameni care ne conduc.Celelalte tari comuniste au fost mai putin comuniste decit noi,de la bulgari cumparam tigari,de la unguri produse de lux,de la yugoslavi vegeta,de la rusi mincare,la noi in tara ne incintam urechile cu cintece patriotice,oare de ce.Toti aveau securitate si regimuri dictatoriale.
Cei ce au plecat posibil sa aiba un sentiment de vinovatie sa incerce sa se justifice,dar in geeral la noi lipsa de respect fata de cetatean,in ultimii 60 de ani,ne-a creat acest sentiment si probabil si lor le va trebui mult sa se detaseze de "mostenirea"capatata in Romania.Intradevar mai multi au ramas decit au plecat,crezi ca posibil ca toata lumea sa paraseasca o tara,crezi ca cineva are neaparat nevoie de noi,oferim noi ceva deosebit fata de celelalte popoare ?
Si ca sa imi explic cit mai clar pozitia,iti spun ca in momentul de fata am rezolvat necesitatile care consuma viata unui roman,adica o casa,o masina buna,o familie,un venit occidental si toate acestea prin munca normala(ma abtin sa spun cinstita pentru ca la noi munca cinstita este doar la sapat santuri,cea in care folosesti creierul,faci afaceri corecte cu parteneri corecti si oferi locuri de munca incercind sa oferi salariatilor salarii cit poti de mari dar limitate la conditiile romanesti ca sa-ti mai poti vinde produsul, este considerata de fapt furt) si toate acestea fara a face politica sau a avea o mostenire sau un inceput creat de altcineva.Costul acestori realizari, minore din punctul meu de vedere este, disparitia completa a vietii personale,compromisuri facute zi de zi,viata consumata intr-o completa nesiguranta legislativa, economica, sociala.Toate acestea le-as schimba oricind pe o viata linistita care sa combine munca cu timpul liber si sa asigure un trai normal.Asa ca dupa cum vezi lupt,pentru mine si indirect fara sa imi dau seama si pentru tara si o dezvolt.Numai ca am pierdut tineretea fara realizari personale si dupa cum vad imi voi pierde si restul vietii intr-o lupta surda in care voi incerca sa supravietuiesc si nu sa traiesc.Nu imi doresc nici avere,nici putere ci doar o viata firesca in care sa muncesc pe rupte zece ore pe zi,sa stau cu familia citeva ore,sa imi educ copilul fara a fie nevoie sa dau spaga la gradinita,sa citesc o carte,sa beau o bere,sa dorm noapte si cind ma trezesc dimineata toate sa fie la fel ca in ziua precedenta nu sa am senzatia ca lupt.Acum este pace,nu trebuie sa-mi apar tara de nimeni ci doar de noi care o facem sa arate ca acum.
#8358 (raspuns la: #8103) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din JN - de (anonim) la: 23/01/2004 07:17:58
(la: Mostenirea regala : "un document cu cantec")
Intre familia ex-suveranului Mihai 1 si Guvernul
Romaniei se poarta, de mai multe luni, tratative
privind retrocedarea domeniilor Casei Regale
si/sau acordarea unor despagubiri banesti. Uzand
de Legea 10/2001, Mihai 1 a solicitat, asemeni
multor expropriati, restituirea bunurilor. Potrivit
inventarului facut de noua putere, dupa abdicarea
lui Mihai 1, acesta a detinut castele, mosii, vile,
parcuri de vanatoare si cabane. Si, desigur, perla
patrimoniului romanesc, Castelul Peles.
VALENTIN ZASCHIEVICI

Numarul proprietatilor revendicate de familia regala in baza Legii 10 nu este cunoscut. Cert e ca intretinerea anumitor proprietat i - precum Pelesul - ar usura considerabil vistieria regala. De aceea, in schimbul a circa 35 de milioane de dolari, Mihai 1 ar fi dispus sa renunte la aceasta proprietate (dupa ce mai intai o va fi dobandit), sa o cedeze statului, dar cu conditia ca, la anumite evenimente, sa o poata folosi.
Antonescu a recunoscut datoria

In schimbul acestor despagubiri, fostul suveran ar fi dispus sa renunte si la datoria statului roman catre el, de 2 milioane fraci elvetieni (20 de milioane, actualizat), ce dateaza din anul 1941. Aceasta datorie pare sa se regaseasca, documentar, in Decretul-Lege nr. 615, semnat de maresalul Antonescu, si insumeaza drepturile de creanta asupra indemnizatiei de expropriere (act incheiat de Carol al II-lea in 1939) plus contravaloarea unor terenuri din mosia regala ce au fost vandute.

Acest aspect este acum negociat de Andrew Popper, emisarul Casei Regale in relatia cu Executivul de la Bucuresti.

Regele, ca orice alt cetatean

Legal, ne spun specialisti in drept precum avocata Anca Diculescu, Mihai 1 are dreptul, ca orice alt cetatean, sa primeasca ceea ce i-a apartinut de drept. Negocierile cu Guvernul pot fi concretizate insa dupa ce fostul suveran va fi pus in posesie. Si Legea 10 specifica, la art. 1, alin. 2, ca in situatiile in care bunurile nu pot fi restituite in natura, proprietarul va fi despagubit baneste.

Iata cateva dintre dorintele Casei Regale, asa cum reies, potrivit unor surse confidentiale, din tratativele purtate in aceasta perioada cu Executivul: -Guvernul trebuie sa recunoasca ca Domeniul Regal Peles a fost confiscat de comunisti ilegal si abuziv, fara titlu.

Ocazii de familie

-Majestatea Sa Regele Mihai va ceda in integrum Domeniul Regal Sinaia catre statul roman, care il va administra ca pe un bun national, insa doreste sa foloseasca, in anumite imprejurari deosebite, Castelul Peles, Foisor sau Pelisor, in conditii stabilite de comun acord cu Guvernul. Ocaziile in care Familia Regala va folosi aceste proprietati sunt cele de familie sau cu simbolistica deosebita. Conditiile vor fi mutual acceptate printr-un document aditional.

-In schimbul cedarii Domeniului Regal, Familia Regala solicita de la statul roman suma de 35 milioane dolari, suma considerata nu foarte mare fata de valoarea de patrimoniu inestimabila.

-De asemenea, Familia Regala se obliga sa renunte la suma de 20 milioane franci elvetieni, recunoscuta ca datorie publica prin actul legislativ din 1941.

-Guvernul Roman va ajuta, in masura posibilitatilor, ca Familia Regala sa intre in posesia intregului Domeniu de la Savarsin si sa recupereze alte proprietati minore, care au fost notificate.


Ce proprietati ar putea revendica fostul suveran

Potrivit inventarului intocmit de expertii noii Puteri instaurate dupa abdicarea regelui Mihai, fostul suveran detinea urmatoarele proprietati, ce aveau sa fie confiscate:


Domeniul Busteni - Azuga - Predeal, din judetul Prahova, fost proprietatea regelui Mihai, cu o suprafata de 11.971,15 ha padure, cuprinzand:

-21 corpuri de cladiri urbane, compus din 83 de incaperi si dependinte;

-6 corpuri de cladiri rurale, compus din 42 incaperi si dependinte;

-4 terenuri urbane a 4,94 ha;

-2 parcuri (cu terenuri sportive, a 3,94 ha);

-2 intreprinderi industriale - Fabrica de salam Azuga si Fabrica de sticlarie Azuga.


Domeniul Savarsin, din jurul localitatii Savarsin, judetul Arad, proprietate a fostului rege Mihai, avand:

-o suprafata de 4.669 ha padure;

-un castel compus din 4 corpuri cu 26 de camere;

-10 corpuri de cladiri rurale, cu 11 camere;

-1 parc (cu teren sportiv) cu o suprafata de 19,5 ha.


Domeniul Capalnas - din localitatea Capalnas - judetul Severin, proprietate a fostului rege Mihai cu:

-o suprafata de 2731,46 ha padure.

-Imobilul din Strada I.L. Caragiale nr. 32 din Bucuresti:

-cu 1 corp cladire urbana, compus din 8 incaperi si dependinte. Imobilul din Str. Budisteanu nr. 16, Bucuresti:

-cu 3 corpuri de cladiri urbane, compus din 46 incaperi si dependinte.

Lot parcelarea Blank din Parcul Jianu, municipiul Bucuresti, cu o suprafata de 1.298 mp.

Castelul Peles - localitatea Sinaia, fosta proprietate a regelui Mihai, compus din:

-cladirea veche cu 100 de camere;

-aripa noua cu 66 de camere;

-19 corpuri case urbane cu 393 camere, astfel:

-Castelul Pelisor, 99 camere;

-Casa Cavalerilor, 21 camere;

-Castelul Foisor, 43 camere;

-Cladirea Economat, 52 camere;

-Garajul nou, 7 camere;

-Garajul vechi, 31 camere;

-Uzina electrica, 6 camere;

-Garajul de jos, 19 camere;

-Casa noua cu gradini, 17 camere;

-Cazarma si spalatoria, 72 camere;

-Arhitectura, 8 camere;

-Garda de la poarta, 5 camere;

-5 cabane de turism cu 14 camere si stana regala;

-Ferma de vulpi argintii, sere de flori si casa veche a gradinii;

-Un parc, suprafata 60 ha.

Acestea sunt doar bunurile consemnate a fi apartinut fostului suveran. Proprietatile altor membri ai familiei regale nu intra in discutie.


Casa Regala vrea sa faca la Savarsin un paradis turistic

Cel mai important proiect din ultima jumatate de secol, demarat in judetul Arad, are in prim-plan castelul de la Savar sin. Agricultura ecologica, turism si investitii de milioane de euro - acestea sunt planurile Casei Regale pentru localitatea Savarsin. Cu sprijinul Marii Britanii, Casa Regala vrea sa transforme comuna Savarsin intr-un loc cu sute de ateliere mestesugaresti si puncte de tractie pentru turisti. Numele proiectului: Savarsinul regal. Primele investitii la Savarsin vor fi in domeniul agriculturii ecologice. Serele regale vor fi modernizate cu fonduri obtinute de la Uniunea Europeana prin programul Sapard. Impreuna cu unul dintre cele mai mari colegii din Marea Britanie, Writtle College, Casa Regala vrea sa investeasca in Savarsin in urmatorii 5 ani, 10 milioane de euro. Banii pot fi obtinuti de la investitori privati interesati sa deschida o afacere in domeniul turismului, mestesugariei sau al sanatatii. Principesa Margareta de Roma nia a declarat ca ea crede in acest proiect, fara de care prezenta familiei regale nu se justifica la Savarsin, iar demersul este facut atat pentru comunitate, dar mai ales pentru bunica ei. Writtle College din Marea Britanie va asigura consultanta pentru toate proiectele ce se deruleaza la Savarsin. Experienta in acest domeniu este remarcabila. Colegiul are o activitate de peste 100 de ani si ofera consultanta pentru Guvernul Marii Britanii, dar si pentru guvernele locale, a declarat Jamie MacAskill, prorector al Universitat ii. Marea Britanie sprijina toate proiectele de investitie. Secretarul comercial al Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti, care a fost prezent la Savarsin, sustine ca acest program va fi prezentat si oamenilor de afaceri englezi, in ideea atragerii de fonduri. In opinia sa, nu exista nici un obstacol decat acela ca tara noastra nu este perceputa in regat asa cum ar trebui si cum merita de fapt. Programul Savarsinul regal este sprijinit si de Guvernul Romaniei.
gianina - de Jimmy_Cecilia la: 03/02/2004 09:51:56
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
multumesc pentru rabdarea avuta sa-mi raspunzi, felicitari pt umorul si obiectivitatea cu care scrii.
parca s-au schimbat lucrurile, sau poate familia mea nu le-a respectat pe vremuri ?
îmi aduc aminte, aveam vreo 7 ani si dansam cazaciocul la nunta unei matusi, sora a mamei
s-a tinut in casa bunicii 3 camere mari si o bucatarie si un coridor mare, la simeria(ardeal)
au fost familiile si doar cativa prieteni intimi, mobila data langa pereti, mese intinse in mijloc, si a gatit familia, bunica a taiat mai multe gâste si pui (eu le duceam la pascut!)
era iarna, deci cu totii in casa, nu puteam sa ne intindem in curte...
nimeni nu s-a dus sa faca turul Romaniei sa invite personal
in ghiz de muzica era patefonul..
haina de mireasa era a bunicii, re-ajustata, a servit si lui mama si celor 2 surori ale ei...
nu restaurant, nu orchestra, nu rochie noua si nici eu cu sora nu aveam rochii speciale...
nu cadou la fini sau la nasi, cadou, ceva bani pt mire si mireasa, sa cumpere necesarul in casa
si nu cred ca cineva s-a imbatat...
#8803 (raspuns la: #8799) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...