comentarii

compunere gramatical complexa


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Niste poze ... - de Dinu Lazar la: 21/05/2005 16:58:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Vreau sa va cer si eu o parere despre fotografiile mele."

Personal, cred ca meseria, atributul sau coroana de critic de arta sau in cazul nostru, de critic de fotografie, cam lipseste din pacate prin Ro.
Nu prea avem manageri de cultura, galeristi, oameni care sa poata sa spuna ceva critic in fotografie - in estetica si in gasirea unei directii; fotografii mai vestiti si-au facut deja un stil si ce e departe de stilul lor ei pot darima, desi poate fi o directie extraordinara.
Pe de alta parte, pentru a scrie 4 simple versuri , sau o strofa de buna poezie, trebuie sa se treaca obligatoriu prin etapele : gradinita-bastonase - sute de pagini cu ana are pere - compuneri simple - gramatica simpla - istoria literaturii - gramatica complexa - analize literare - mers la cenacluri - cunoscut poeti - mii de pagini mizgalite si reluate - publicat prima poezie - dezamagiri, muze, ginduri, fringhii de spinzurat, bucurii si hat, dupa multi ani, sute de kg de caiete si timp pierdut, o poezie bunicica.
Ar veni cel putin 20 de ani de studiu.
La fel e si pentru cine vrea sa cinte la pian, la vioara, pentru balerine, pentru orice arta.
De ce ar fi la fotografie altfel, nu am sa inteleg nici o data.
E ca si cum ar veni un invatacel la locul unde se string scripcarii si ar cinta o melodicica si ar intreba daca bashibuzucii considera ca are ureche si aia ar spune mai nene, ia si tu si cinta mai departe, o sa vezi in timp daca rezisti sau nu, daca trece lumea pe trotuarul alalalt lasa-te, daca o sa fii asaltat mai incearca, poate e ceva de capul tau.
Dar penru asta trebuie multi ani de studiu si de eforturi si de intimplari si mai asa, si mai asa.
Singurul lucru pe care pot sa-l zic eu este ca bine zicea ginditorul cu distihul: ai reusit, continua; ai gresit - continua; dar cine stie daca ai gresit sau nu, nu mai stiu...
Sigur, si parerile cafegiilor ar fi bune, dar nu se prea inghesuie la dixcutie... c`asa-i la noi.
#50280 (raspuns la: #49682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Complexele celor din "provinc - de gabi la: 11/10/2003 09:24:19
(la: bucurestean)
Complexele celor din "provincie" sunt de fapt in mare parte de vina pentru cristalizarea falsului sentiment de superioritate in psihologia si comportamentul unora dintre locuitorii de Metropola.
Si e valabil peste tot in lume.
Desigur, susceptibili de-a dezvolta acest tip de personalitate sunt in general metropolitanii mai proaspeti, mai ales la a doua generatie, si in general cei cu un nivel scazut de "self-esteem".

#1056 (raspuns la: #100) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt.catalina bader - de iasite la: 22/11/2003 20:17:13
(la: Preoti homosexuali?)
morala crestina nu a fost interpretata,dupa cum spui doar de niste "oameni"(oameni suntem cu totii,nu?!)ci de sfinti!si acestia nu au gandit ei ,de la sine "ce e bun si ce e rau",ci au aratat lumii care e voia lui Dumnezeu,PRIN Dumnezeu(har) de altfel ,sfinti avem (si) pana in ziua de azi,dar e vina noastra daca nu -i cautam sau nu reusim sa-i intelegem pe acestia...timpurile, e adevarat,nu mai sunt aceleasi ,dar oamenii de azi au multe in comun cu cei de ieri(adica aceasta mare deschidere spre pacat ,de care nici nu prea am vrea sa ne aducem aminte,pt. ca ne-ar indemna la o lupta pt."cultivarea pamantului"inimii noastre ...si..."e greu") de aceea toate aceste (multe!)originale,pastrate si traduse, isi pastreaza actualitatea,tocmai pentru ca au o viziune ampla(primita de la Dumnezeu!-prin revelatie si lucrarea Sfantului Duh)si o mare complexitate semantica,(aceste intelesuri se cer de fapt aprofundate,si mai ales interiorizate prin experierea lor) atat compunerea lor cat si traducerea(si-implicit-reinterpretatrea lor)e facuta (in marea majoritate)cu "asistenta"Sfantului Duh ,prin rugaciune tocmai de aceea ,si intelegerea lor necesita nu doar un efort strict intelectual,ci si (multa) rugaciune nu vi s-a intamplat niciodata sa ajungeti sa vedeti cum de fiecare data cand (re)cititi un text(fie el scripturistic,patristic)aflati noi sensuri?aceasta nu depinde neaparat de reinterpretare,ci de puterea personala de intelegere(data in primul rand,de evolutia spirituala personala-care nu e niciodata stagnanta) de altfel aceste cuvinte au fost scrise pentru fiecare dintre noi("care are urechi de auzit"....) de oriunde si de oricand problema e doar a unei interpretari corecte a lor ,care sa concorde intru totul cu viata si traditia Bisericii ,si sa nu devina generatoare de erezii si devieri din credinta parintilor si sfintilor parinti dupa cum se spune si in Noul Testament,desi azi e foarte multa "stiinta",totusi intelegerea omului diminueaza(in ciuda eforturilor sale de a fi cat mai "bine informat"),deoarece puterea lui de intelegere e lasata tot de la Dumnezeu(de Care insa omul se indeparteaza in mod constant ,astazi) "progresul stiintific"de astazi e de fapt un regres spiritual ca si in pedagogie,principiul intelegerii se bazeaza pe o interiorizare a sensului-adica practica lui,exercitiul---(stiati ca sensul cuvantului "asceza",de origine greaca_"askesis"_e de fapt "exercitiu"?) cine nu e de acord cu scrierile pastrate de biserica (ortodoxa,in primul rand)si cu interpretarea lor propovaduita de ea,nici nu(re)cunoaste lucrarea lui Dumnezeu(Sfanta Treime!) deci adevarata problema e in noi(si in rabdarea si dragostea noastra!) e adevarat ca se mai pot inca ,gasi noi intelesuri si "intelegeri"-care sa fie autentificate de biserica_dar acestea apar in urma unor mari eforturi (si suferinte chiar),dupa o asumare constienta a urcusului spiritual PERSONAL nu observati ca cei care se indeparteaza si se rup de biserica mama au parte de o saracire a intelegerii si a metodelor de interpretare?ba chiar de o deviere sistematica de la interpretarea autentica? de la "traditionalisti" pana la "modernisti"e o cale plina de "neascultari"(pacatul pricinuitor de "cadere") si devieri in crestinism persoanele au un statut deosebit,precum si relatiile de comunicare directa intre acestea(dupa cum este si rugaciunea-ca relationare si raportare DIRECTA la Dumnezeu a persoanei umane)azi ,fara Dumnezeu(si nu doar fara UN dumnezeu),persoana umana risca sa devina un simplu individ ,existent in lantul "selectiei naturale" pentru om ,totul se centreaza pe Dumnezeu(de aici hristocentrismul ortodox)"nimic nu puteti face fara Mine"-spune Hristos eu (si,in pinia mea nici ortodoxia)nu pledez pentru "crede si nu cerceta" ci pentru "cauta! adevarul, mereu!" astazi omul ignora faptul ca principala forma de "explorare"si de cunoastere a lumii este...rugaciunea!aceasta minunata convorbire cu Tatal si Creatorul nostru si al intregii lumi insa cunoasterea nu trebuie sa fie asa cum o dorim (facila si exterioara)ci interioara(din interiorul nostru putem ajunge la esenta tuturor"lucrurilor",sub "sfatul"dumnezeiesc) dar despre acestea toate...sa cautam impreuna
#4950 (raspuns la: #4931) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre scriitorul Catalin Ionescu: - de Ovidiu Bufnila la: 13/04/2004 03:57:38
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Ameţitoarele lumi ale lui Cătălin lonescu sunt ale fiinţării tragice, lumile fiind fiinţele. Ele se prefac a fi ale formelor în mişcare dar în adevăr îşi revendică şi îşi dispută dreptul de a fiinţa libere compunându-se şii recompunându-se după scenarii subtile. Nu personajele sunt în mişcare ci lumile însăşi ascunzându-se pervers unele de altele, construind interioare în care te atrag înşelându-te şi aruncându-te în braţele incertitudinii pregătind întâlnirea cu senzualitatea hazardului.
În întregul lui, în superba lui fiinţare, Măştile Norocului e un roman al senzualităţii hazardului, nefiind roman ci o complexitate care, în aparenţă, îşi este suficientă neavând nevoie de martor; în mod iluzoriu martorul se revendică a fi Lector; prin lectură el nefiind decât prelungirea stării senzuale, fiind atras în ţesătură.
Ţesătura interioarelor nu e a labirintului, labirintul fiind insuficient pentru a explicita imaginarul revoluţiei sexuale din Măştile Norocului....
continuare in:
http://proscris.web1000.com/Ps13-14/bufnila13c.htm
trebuie sa avem nevoie sa credem intr-o fiinta divina? - de mircios la: 17/05/2004 00:24:41
(la: Existenta divinului?!)
Eu nu cred ca "trebuie sa avem nevoie sa credem intr-o fiinta divina, superoara." Este doar o modalitate de a lucra cu complexitatea lumii in care traim.
Mai devreme sau mai tarziu, un om, implicat constient in viata lui, ajunge la momentul in care pentru a merge mai departe are nevoie de o "teorie unificata a campurilor existentei." Calea traditionala, adica cea mai veche si cea mai utilizata este calea credintei intr-un "motor primordial." In timpurile moderne a aparut calea sintetico-analitica, adica cea stiintifica, in care individul incearca sa gaseasca in mod rational legile ce stau la baza unei "teorii unificate a campurilor existentiale" si sa le sintetizeze intr-o teorie satisfacatoare modeluluii cel mai apropiat al lumii asa cum se prezinta el la un moment dat. Ceea ce este izbitor este ca, desi se preteaza stiintifica, adogmatica si complet ateista ajunge si aceasta cale sa "venereze" termeni si entitati care in ultima analiza scapa oricarei definitii, cum ar fi energia, timpul, materia.
Calea traditionala, a "motorului primordial," a suferit si ea schimbari radicale pe masura ce omul s-a avantat in construirea sa ca "animal social", adica pe masura ce societatea a evoluat spre structuri din ce in ce mai complexe si mai masive.
Daca la inceput necesitatea unei teorii unificate provenea din relatia individuala cu complexitatea realitatii inconjuratoare, odata cu dezvoltarea sistemelor sociale umane s-a trecut la necesitatea grupurilor de a lucra cu un numitor comun in "unificarea campurilor existentei." Asa s-a trecut de la experienta individuala de tip mistic la cea sociala de tip religios. Religia in sine este un produs al tendintei speciei de unificare. Religia este incercarea speciei de a "re-lega" entitatile care o compun si care au pierdut prin dezvoltarea intelectuala "instinctul de turma."
Momentul crucial in evolutia religiei a fost cel in care religia, ca modalitate spontana de a face fata relitatii prin puterea participarii la un grup de interese comune, s-a institutionalizat. Institutionalizarea religiei si aparitia credintelor specifice, desi a dus la o intarire a metodologiei din punct de vedere al grupului, a provocat o rupere in comunicarea cu motorul primordial la nivel individual. Ca participant la o religie institutionalizata individul este mai slab ca putere absoluta, in favoarea intaririi grupului din care face parte. Institutionalizarea religiei a dat cale libera politizarii religiei si din acel moment religia ca atare nu mai aceeasi valoare de salvare individuala pe care o are trairea mistica primordiala. Pe de alta parte, politizarea religiei a dat mana libera manipularior sociale de catre grupuri restranse de indivizi cu acumulare de capital social si material. Altfel spus, politizarea religiei a generat sisteme sociale de tip "piramidal" (in care un strat mare de indivizi egali din punct de vedere social si material sustine fortat un strat ceva mai mic care la randul lui sustine fortat unul si mai mic si asa mai departe pana la un grup mic de indivizi care sustin de buna voie o individualitate speciala ce realizeaza legatura de putere cu "motorul primordial"), ca opozitie a sistemelor sociale de tip "platforma purtatoare de dom" (in care o masa mare de indivizi relativ egali din punct de vedere social si material sustin de buna voie un individ sau un grup mic de indivizi care realizeaza legatura informationala cu "motorul primordial").
De aceea eu nu cred ca "trebuie sa avem nevoie sa credem intr-o fiinta divina." Credinta vine odata cu omul. Ceea ce nu vine odata cu omul este in ce crede si modalitatile de a isi intretine si manifesta credinta.
Asa cum spuneam mai sus, participarea la o religie vine cu scaderea potentialului de realizare individuala a unei relatii personale cu divinitatea in favoarea unei relatii sociale cu divinitatea. Cine cauta o relatie personala trebuie sa urmeze calea mistica. Daca se urmaresc partile mistice adiacente religiilor primare, precum si cele adiacente credintelor popoarelor asa zis primitive, se observa o asemanare in ceea ce priveste dezbracarea relatiei cu divinul de constructiile necesare pentru sustinerea sistemelor mari sociale. Calea mistica indiferent daca este vorba de isihasm sau Meiser Eckhart, Kabala, mistici sufi, caile Yoga or budism, potenteaza legatura individuala cu divinul si ajuta individul sa se integreze social fara a transforma aceasta din urma integrare intr-o conditie. Misticul realizeaza o relatie directa cu numinosul, lumina lumii care starneste admiratia, respectul si dragostea in sufletul omenesc pur, deschis unei comunicari neintinate si unei aceptari a mesajului primordial desupra tuturor obstacolelor generate de realitatile uneori iluzorii ale universului. Misticul alege calea iubirii pentru "motorul primordial" care il pune intr-o pozitie de iubire a existentei asa cum este si implicit a semenilor sai. Participantul la orice religie alege calea inversa: prin iubirea semenilor si integrarea sociala sa ajunga la iubirea "motorului primordial". Aceasta il pune oarecum in pozitia oamenilor de stiinta moderni care incearca din fragmente disipate sa realizeze icoana Marelui Intreg.
In cele din urma, este doar o chestiune de alegere. Insa in amandoua cazurile singurul aliat al omului in stabilirea unei relatii cu divinitatea este iubirea. Insa aceasta este deja o alta poveste.
complexele la români - de (anonim) la: 26/07/2004 13:59:11
(la: Complexele la romani)
da, e rezultatul fostului regim, al educatiei pärintilor nostri, dar si al nestiintei multor sträini apropo România+români, s-a mai discutat mult in Cafenea problema asta, cä multi vestici nu stiu care e capitala României, o confundä cu Budapesta sau Sofia. Multi nu cunosc nimic despre cultura româneascä, implicit tot ce tine de culturä: muzicä, literaturä, film, limba românä, arta culinarä. Lipsa de informatii intre ambele pärti ale Europei -vest-est- a creat o imagine falsä reciprocä despre viata realä. Si e nevoie de multi ani ca sä se schimbe aceastä pärere, multä räbdare, multä inteligentä, multä muncä de lämurire , cum se spune pe româneste. Românii plecati sânt sigurä cä-si dau silinta in acest sens, iar cei rämasi la fel. Poate românii din generatiile urmätoare când vor spune cä sânt români nu se vor mai simti complexati.Si nu e fals patriotism sä incerci sä le schimbi in bine pärerea. Cei ce locuiesc in alte täri au observat cä existä päreri proaste si intre francezi si nemti, sau olandezi-belgieni, etc., asa cä aceste complexe ale românilor ar trebui sä disparä, pentru cä nici celelalte popoare nu-si fac probleme .
Inteligenta, prostie si complexe... - de ampop la: 27/07/2004 09:35:54
(la: Complexele la romani)
De ce ar fi un om inteligent complexat? Peste "barierele" etnice cei de calitate se recunosc intre ei. Ceilalti, prostii, de o parte si alta a "granitei" n-au decat sa aiba complexe, de superioritate indeosebi, de inferioritate mai rar. Caci tot o vorba romaneasca este "prostu' nu-i prost destul de nu-i si fudul...". Doar o persoana suficient de inteligenta (aici ma refer si la inteligenta nativa, ce nu tine seama de gradul de instruire), poate sa realizeze ca nu depinde de etnie, rasa sau alte caracteristici calitatea de OM. Sa lasam asadar complexele etnice pentru cei indobitociti sau prosti in adevaratul sens al cuvantului...
Mario
mya si complexele nationale - de AlexM la: 29/07/2004 21:40:05
(la: Complexele la romani)
mya se intreba daca nu cumva "mostenirea vechiului regim" ar fi cauza complexelor fatsa de straini.
Daca prin vechiul regim se intelege regimul lui Ceashca, pot spune ca acesta ar fi ultimul care ar veni pe lista.
De fapt complexele românului nu sint complexe ci sint frici sanatoase dezvoltate in timpul veacurilor. Sa ma explic:
- românul nu are complexe de inferioritate fatsa de straini , el in sinea lui considerandu-se superior multor neamuri. Românul insa a invatat ca orice venetic venit in tsara lui ajungea maine poimaine te miri cine, acest "te miri cine" avand putere, bani, armata, relatii s a m d cu care putea sa-i faca de petrecanie mireanului.
Chestiunea este foarte veche si probabil ca a inceput sa se formeze odata cu intrarea primilor stapani de neam strain peste bastinasi. Daca acestia or fi fost Romanii primii ( de fapt Questorii lor si tot aparatul administrativ), daca acestia au fost Slavii, nu putem sa spunem exact. Cert este ca poporul a avut mereu un stapan si acesti stapani au fost intotdeauna din alt neam. Sa nu sariti in sus si sa spuneti ca "boierii români" au fost.. Nu au fost boieri români. Boierii Români sint o aparitie târzie in viata poporului român si ei au provenit la randul sau in marea majoritate din stapanii de neam strain care au fost asimilati de români. Asta nu insemna ca ei vorbind româneste si uitand limbile lor germanice, unguresti, avare, cumane, grecesti, etc au devenit "oameni ai popurului". Deloc. Istoria noastra scrisa ne arata destul de bine cat de atasata de tsara era boierimea care stia sa-si apere interesele si se aciuiau in preajma Domnului numai cand aparea un pericol comun. Indata ce acest pericol trecea, Domnul era dat jos, asasinat, mazilit, vandut, totul pentru ca aceasta boierime sa-si apere privilegiile si sa o duca bine.
Ca atare, omul de rând a invatsat ca tot ce-i strain este in general om cu putere. Care chiar daca nu o are momentan , o poate avea in scurt timp si el saracul, omul cu ghioaga, mai bine isi vede de treaba, scoate palaria si zice "sarut mana conashule" ca de, nu se stie niciodata pe unde scoate dracul coada...
In perioada comunista nu s-a putut constata decat ca românul era invidios pe strainul care era in românia ca avea access la shop si ca isi permitea unele lucruri care el nu si le permitea, dar in nici un caz nu mai era acea forma de respect fatsa de straini inradacinata in fiinta sa de secole. Acum, scotsand capul in lume si fiind noi straini intre "bashtinashi" putem compara si vedea ca "centaurul" italian care s e plimba prin bucuresti este un vai mama lui de zidar prin Germania, ca Spaniolul de care vorbeam este de fapt un biet emigrant Arab ajuns si el prin Spania, ca neamtsul pe care-l respectam este un simplu om care se duce zilnic la munca , lucru ce-l facem si noi s a m d. Si intradevar, comparam , vedem si simtim ca la nivel de procente, românul intradevar este un exemplar destul de bun care nu are de ce sa se lase mai prejos sau se considere mai prost decat altii.
Poate ca intrebarea care se naste ar fi: daca e asa de bunicel, de ce nu merg lucrurile acasa la el cum trebuie? Si asta e simplu de raspuns. Lucrurile nu merg datorita defectelor noastre. Care sint defectele noastre in general? Ei.... asta e un subiect separat, sau ar trebui sa fie.

AlexM
Literatura sau Fictiunea: marea provocare in Era Complexitatii - de Ovidiu Bufnila la: 14/09/2004 08:48:49
(la: Ovidiu Bufnila, despre taina norilor din Tando si Guasalaa)
Literatura sau Fictiunea: marea provocare in Era Complexitatii
eseu de
Ovidiu Bufnila

Postmodernismul a murit. Moartea lui pune o intrebare: Literatura sau Fictiunea? O intrebare complicata. Sigur ca un text ne poate parea literar dar multe texte NU SUNT LITERARE. Realitatea asa cum incercam sa o intelegem este un TEXT. Una e Scriitorul de LITERATURA alta e Constructorul de FICTIUNI. Literatura este un biet artificiu pe cand Fictiunea este un proces, o profunzime. Ani de-a randul am incercat sa fac delimitarile si, de exemplu, atunci cand am scris despre alti scriitori, cand am dat note de zece in ateliere literare sau cenacluri sau cand am laudat in mesaje de email sau la telefon, sau cand am ascuns dragostea mea pentru scriitorii SF din Romania in conflicte bizare si imposibile CONSTRUITE pe riscul meu, am luat cu asalt FICTIUNEA. Avem nevoie de un nou CONCEPT SCIENCE FICTION. Cred ca sunteti teribil de talentati si de motivati si de pasionati ca sa descoperiti in felul fiecaruia, original si riscant, se intelege, drumul catre un nou concept SF. Sfaramarea liniaritatii, fie ea si LITERARA, e abia la inceput. In multe din TEXTELE construite de voi sunt dovezi clare de FICTIUNE. A fi Constructor de fictiuni inseamna a-ti asuma riscuri inimaginabile. Literatura e o croaziera nevinovata si un artificiu pe cand Constructia Fictiunii e insurgenta, e zbatere nebuna, sansa, haos si semantica perversa si nu numai atat...e viata.
Prabusirea Vechilor Canoane ii orbeste pe multi cu praful injghebarilor desuete care lasa lumina noilor adevaruri sa patrunda. Voi aveti tarnacopul si bagheta magica.
Vechile canoane ? Astazi vorbim despre o hyper-fiintare sau o hyper-functionare noi nestiind daca suntem fiinte sau suntem fiinte-in-functiune, pe potriva faptului ca viata ar fi fie autoorganizata fie un construct. Ne zbatem intre doua mari idei astfel. Dar hyper este un alt drum. De la hyper-textualitatea cautata a postmodernismului la descoperirea unei noi functionari/fiintari a unui black hole, totul anunta moartea liniaritatii, a Big Bangului! Daca dintr-un black hole putem totusi extrage o Informatie atunci poate ca acea categorie filosofica de NIMIC este de fapt un ptroducator de realitate. Din ce extragem realul? Din ce vin toata instructiunile de consistenta a Viului? Iar Viul este intr-adevar Viu sau este o Ipostaza Dinamica pe care, popular sau vulgar o numim o Aparenta?




Pai...mie imi place sa citesc - de mya la: 24/09/2004 13:54:53
(la: Ce hobby-uri aveti?)
Pai...mie imi place sa citesc (in original daca se poate), sa desenez (si pictura da´prefer desenul in creion si in carbune) si sa fac haine. Ba mai si brodez (sau tricotez) cand imi vine cate o idee. Stiu...o sa ziceti ca nu sunt normala...pai cine mai brodeaza in ziua de azi? Cine mai are rabdare? In epoca computerului...auzi...sa staaaai asa si sa tot brodezi cu orele. E socant!

Pe astea trei le-as numi hobby-uri. Le fac de mica si fara oprire in orice moment cand am timp liber. Chestia cu cititul a venit mai tarziu un pic. M-a crescut bunica, deh...pe vremea ei femeile stateau acasa (oau...ce vremuri, mi-ar placea si mie sa stau acasa toata ziulica si sa fac ce vreau!).

Imi mai place sa invat limbi straine, am asa...o dambla, stiu eu daca e hobby sau nu?! Iau o limba - engleza...sa zicem, si o invat singura (cu casete, cu carti, cu gramatici d-alea complicate), pe urma imi platesc un profesor (neaparat englez) si fac ore serile. Apoi citesc romane in limba respectiva zilnic pana ajung sa o stapanesc bine (da´nu perfect, deh!). Nu sunt bogata da´daca nu dau bani pe haine, potol mult...imi raman destui ca sa dau banii pe ore de engleza (sa zicem).

Cam asta e. O sa ziceti (cum zice toata lumea) ca ... am prea mult timp de pot sa fac toate astea. Da´nu-l am, doar ca le combin. Uite...cand dau la pedale pe bicicleta ergonomica - citesc, cand ma uit la televizor - cos si cand desenez - ascult casete cu conversatie in franceza ;-).

Stiu pe cineva care are un hobby foooarte interesant, hm...inventeaza feluri de mancare (bunnnaaa rauuu!). Tipul e om de afaceri (bogat, fost violonist) si...cam dolofan, ce-i drept. Da´te loveste cu niste mancaruri de nu le uiti pana mori! Sau mai stiu pe altul care face mobila (e arhitect), face schitele, taie lemnul, pe urma il combina si transforma in mobila foooarte ca lumea, cu design de vis. Si uite ca mai stiu pe inca cineva (daca nu v-am plictisit destul) care...canta la chitara electrica, compune cantece, le inregistreaza (voce, scule, amplificatoare, etc.) si e programator. Interesant, nu?

Cica "hobby" e ceva ce faci in timpul liber, ceva ce-ti place mult, ceva ce faci in mod regulat si nu in timpul orelor de serviciu - conform Cambridge Learner´s Dictionary.
#23279 (raspuns la: #23270) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Chestie de gramatica elementara."made ueit, - de DESTIN la: 26/11/2004 23:39:08
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Gramatica folosita ca "roata a cincea la caruta..."

Ce afirmi tu:

"sa respingem" este o propunere. Am facut-o in numele meu. Ceea ce zici tu ar fi adevarat daca as fi zis "Noi respingem...". Chestie de gramatica elementara."

"sa respingem" in numele tau???!!!

Ce "chestie de gramatica elementara"!!!


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#29974 (raspuns la: #29962) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Complexele la romani - de madalene1979 la: 04/01/2005 22:16:08
(la: Complexele la romani)
Cine spune ca romani au complexe sau ca sunt complexati , eu nu cred asta din contra sunt deschisi si in general bine intentionati dar din nefericire asta nu prea ajuta la nimic. Problema cea mai arzatoare a romanilor este ca nu au misloacele de a se face remarcati sau de a face ceva, nu isi poat permite sa calatoreasa si multe alte lucruri la sunt practic inposibil de atins
Complexitatea sistemelor - de adriang la: 14/01/2005 15:13:32
(la: Evolutionism vs Creationism. Dar Panspermia?)
Adrian Marchidann, ai facut comparatia: "Codul genetic este format ca si alfabetul din litere. Iata un exemplu usor: cuvantul "carte", prin pierderea unei litere devine "care". Noul cuvant se creeaza prin pierderea unei litere, dar sensul pe care il transmite este nou."

Din pacate comparatia pe care o faci nu are darul de a releva adevarata complexitate existenta in molecula ADN. Pentru asta, ti-ai ales un cuvant foarte convenabil, format din cinci litere. Este necesar de mentionat ca o proteina contine in medie 200-300 de aminoacizi, dar exista proteine care depasesc 20.000 de aminoacizi.

Problema este ca proteinele sunt legate intr-un sistem de interdependenta pentru a asigura functionalitatea celulei. Adesea, mai multe proteine lucreaza pentru realizarea unui scop. Aparitia la intamplare a unei noi proteine nu este suficienta. Ea ar trebui sa se integreze cu particularitatile sistemului deja existent, care este un sistem robust si in general rezistent la deviatii.

Ca sa ilustrez ceea ce am spus, imagineaza-ti cum ar arata analogia ta cu literele, cuvintele si (frazele), dupa ce cuvantul "carte" pierde o litera. Sa luam o fraza pentru ilustratie: "Cine are carte are parte." Dupa "mutatie", ea devine "Cine are care are parte." Observi ca intreaga fraza isi pierde sensul. Chiar admitand ca mutatia s-a facut pe o copie a unei gene (deci informatia initiala, sau cuvantul, nu s-a pierdut), noul cuvant rezultat nu se integreaza in nici un fel cu celelalte si nici nu poate forma o propozitie de unul singur.

Ultimii ani de cercetari in biologie si biochimie au relevat existenta unor sisteme complexe ireductibile in alcatuirea organismelor vii. Aceasta inseamna ca orice initiativa de a descrie o varianta simplificata a unui astfel de sistem va avea pana la urma ca rezultat un sistem nonfunctional. Implicatia este una foarte serioasa pentru ipoteza evolutionista, care presupune ca toate organismele biologice cunoscute la ora actuala au evoluat prin adaugarea graduala de functii noi. Cum s-ar putea atunci explica existenta unor sisteme care nu-si mai pot desfasura activitatea in lipsa oricareia dintre componentele lor?

Exemple de astfel de sisteme (care nu se pot forma prin mici modificari succesive) sunt: ochiul, functionarea sistemului imunitar, procesul de coagulare a sangelui, flagelul intalnit la flagelate, etc.

Singura explicatie pentru existenta acestora este faptul ca partile lor componente au fost puse in functiune simultan, formand un intreg functional.
#33383 (raspuns la: #33086) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gramatica - de misail calugarul la: 10/02/2005 01:37:50
(la: LITERATURA MINIMALISTA – VOTATI LITERATURA TANARA)
Felicitari, mai flacaule, pentru ca ai reusit sa citesti Gramatica Academiei! E, desigur, mult mai putin plicticoasa decit articolul, cu virgula intre subiect si predicat,al lui Vlasin.

Totusi, mi se pare ca te mindresti destul de mult cu stiinta dumitale in ale gramaticii. Destul de mult pentru a nu fi la chestiune.

Iti amintesti cine spunea ca excesul de corectitudine gramaticala e semn de parvenitism? Eu, cu parere de rau, marturisesc ca am uitat.

Cit despre apelativul "mai flacaii" (sic!), poate ar necesita o oarecare revizuire. Din cite stiu, Gelu Vlasin este un cetatean, nu un colectiv, si, spre deosebire de noi, anonimii, isi asuma semnatura.
#35830 (raspuns la: #35482) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si complexele?... - de tara_a la: 16/02/2005 19:59:50
(la: Sunt supraponderal! De ce ma alunga lumea?)
si complexele?...
gramatica - de (anonim) la: 01/04/2005 22:04:14
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
In primul rind, ti-as spune ca i-ti se scrie legat. Asa prevad regulile gramatiicii romane. Si propietate se scrie, de fapt, proprietate. A, am inteles, era o greseala de dactilografie, nu de alta natura. Da' asa sint eu, cirtitor. N-am inteles nimic din ceea ce ai vrut sa spui. Poate ai fost prea subtil pentru mine. Ce legatura are Securitatea cu inapoierea tarii? Care inapoiere? Ce te-a deranjat pe tine la scoala din partea Securitatii? Nu sint avocatul apararii, dar vreau totusi sa decelez aberatiile de adevar. E adevarat, Securitatea a facut rau, dar nu este asta radacina problemelor tale. Sau a elucrubratiilor pe care nu le inteleg. Sau poate am fost prea intelectualist in exprimare si n-ai nteles nimic. Cit despre titluri de carti, ei bine, s-ar putea sa ai unele surprize. Nu enumer, pentru ca asa as putea copia din alte volume, dar n-ai baut tu atitea beri cite carti am citit eu. Poate asa s-au inventat serviciile oftalmologice... N-am inteles nimic din ceea ce ai spus despre Iliescu, salamul de soia si restul. Concret, ai fi avut bani sa te intretii in scoala In SUA? Sau Anglia? Sau Franta sau in oricare tara din occident in are rivnesti sa ajungi, insa n-ai curaj sa treci nici macar Prutul? Cit despre Rusia, tasteaza pe internet (pentru ca poate altfel n-ai auzit) numele unor scriitori cu rezonanta slava, aminteste despre scolile nationale in muzica, in pictura, ca sa nu mai spun de matematica sau astronomie. Poate vrei sa afli cine a infiintat scoala de celuloza? Ai auzit de Balsoi Teatr? Stii macar ce inseamna MIR? NU, este prea intelectualist, hamburger este mult prea aproape... Ma scuzi, cu ce te ocupi?
#41623 (raspuns la: #41318) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Situatie extrem de complexa... - de ampop la: 26/04/2005 08:04:03
(la: Despre ziariştii răpiţi în Irak)
pe care trebuie s-o rezolve politicienii romani si de ce nu, personal Basescu. Complexitatea problemei izvoraste din unele aspecte ale politicii romanesti si mai ales a coordonarii si scopurilor serviciilor speciale. Romania a fost pusa din nefericire in situatia dramatica de a-si exprima optiunea in alianta. Once and for all. Si pe pielea a trei nevinovati. De-a lungul anilor am putut observa o anumita ambiguitate a clasei politice romanesti, o anumita inconsecventa si incoerenta, reflecatat in opinii pro si anti occidentale. Exemplul clasic este PDSR-ul care in perioada 1996-2000 aborda o atitudine vehement anti-NATO in razboiul din Yugoslavia, ca mai apoi aceeiasi ciraci ai lui taica Iliescu, se bateau cu pumnul in piept precum gorilele ca a venit Bush si a rasarit curcubeul. La nivelul serviciilor speciale fenomenul a fost si mai abracadabrant. Este de notorietate faptul ca securitatea lui Ceausescu a avut legaturi deosebit de fructuoase cu intrega retea terorista araba si nu numai, chiar si cu Bader Meinhof sau Sendero Luminoso. Aceiasi baieti veseli si-au pastrat relatiile cu omologii tero, dupa revolutie mai degraba din punct de vedere economic, ca de, mai "pica ceva parai". In afara sau inlauntrul sistemului , oamenii de informatii au realizat un sistem de economie subterana extrem de coerent iar "tunurile" lor nu erau orientate niciodata pe noile amenintari ci insasi impotriva noilor aliati, cei din NATO si de ce nu si israelienii. Asa se face ca acum se striga in gura mare de "mafia araba". Ce mafie? Ce araba? Este doar rezultatul cooperarii fructuoase dintre serviciile speciale si lumea terorista si mai putin terorista. Si de alinierea la alte valori decat cele declarate prin tratatele internationale. Mafie...prea mult spus, deoarece nu vom prinde niciodata un Lucky Luciano sau un Don Calogero. Ar fi bine sa existe o mafie de genul Cosei Nostra. Ar fi mai usor de decapitat. In Romania fenomenul este sistemic, etatizat.
Sa presupunem ca intr-o prima faza cei trei nefericiti au fost trimisi de un om al acestui "sistem" > Tatal Marie-Jeannei era absolut relaxat si se ocupa imediat dupa rapire de afacerile filialei locale a PSD-ului. Mai apoi, adevaratii "bad guys", teroristii irakieni cu revendicari politice i-au luat de la prima grupare "de opereta" si acum ii folosesc asa cum vor ei, pentru revendicari politice. Remarcati schimbarea radicala a faciesului lui Vasile Ion. Realizeaza ca nu-i de gluma si situatia a scapat de sub control si nimeni nu da un shit pe "baietii" lui, ex-albastri. . Sa nu dea Domnul ca imbecilul sa-si piarda fiica.
Este greu de luat o decizie in atare situatie. Un sistem multicefal, cu n-variabile care "trebuie" coordonat de un om, de aceasta data Basescu. Nu as vrea sa fiu in pielea lui. Grea treaba.

Mario
Barbatii inca mai au complexe - de Honey in the Sunshine la: 26/04/2005 17:49:42
(la: Romancele - neam de curve ??)
Barbatii inca mai au complexe de genul asta?!
Credeam ca le-ati depasit in anii '90...

Totusi..parca e mai buna o shaorma cu un suc de cat doua palme peste cap, niste injuraturi si un sec "du-te la ma-ta!" :).Ca sa te citez, "nu toti barbatii sunt asa", dar trebuie sa existe si "exceptia care sa confirme regula".
Povestea omului... eseul 2 modificat - de spinroz la: 08/05/2005 20:57:43
(la: Copilaria)
Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)
#47593 (raspuns la: #47477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...