comentarii

compunere lectura in viata mea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Ura mea a fost alimentata de - de clody la: 05/02/2006 21:16:45
(la: De ce te urasc)
Ura mea a fost alimentata de un om, de actiunile si vorbele lui si chiar de slabiciunile si naivitatea mea. Acum am taiat orice legatura cu omul acela. De razbunare nu poate fi vorba, nu-mi sta in fire, ar fi inutila si n-ar face decat sa ma apropie de o persoana care m-a facut sa sufar.

Vorbind aici ma ajuta foarte mult. Eu nu am folosit idei abstracte in textul meu, filosofiile ajuta atunci cand nu agaseaza.

Dar timpul trece si cred ca dorinta mea de a ma "vindeca" a fost primul pas spre uitare, nu eliminare completa, asta nu se poate intampla , dar viata mea de zi cu zi nu mi-o afecteaza. Viata e frumoasa, ma bucur de ea, nu stau sa sufar si sa retraiesc trecutul.

Dar m-a ajutat sa exprim ce simteam. Eram oricum en train de a uita. Acum e si mai departe de mine.

De l'amour le mieux
:) - de maan la: 12/02/2006 18:45:43
(la: truisme)
Toti au fost, sunt si vor fi fericiti atunci cand ii intrebi.
:))
eu n-am fost niciodata fericita-n azi, iar, dac-am fost, n-am constientizat-o decat mult mai tarziu, cand totul devenise deja spatiul amintirii.
nu m-a deranjat niciodata, atata timp cat gasesc inca multe lucruri pline, in 'ieri'.

Am fost fericit si am aflat lucrul asta abia dupa ce nu am mai fost.

voilà!
sau iata de ce am simtit ca-i cazul sa comentez in timp ce citesc.

Nu cred, ci mai degraba sunt convins ca erau elemente de firesc, de stare normala ce convietuiau cu cele care compuneau anormalitatea acelor timpuri. La nivel individual fiecare incerca sa „tricoteze” cu ele astfel incat sa supravietuiasca spiritual.

incerc sa-mi schitez in suflet viata mea de-atunci si amarul de pe cerul gurii imi sugereaza neputinta.
aveam 16 ani in '89 si n-am inteles decat mult mai tarziu cat noroc am avut ca s-a sfarsit si ce-nsemna bucuria cu care-mi aruncam ghizdanul in aer fiiindca nu mai facem geografia ca 'se luase iar lumina'.
aberant, adoram mirosul de petrol si bucuria de-a citi la lumanare ma coplesea.

trandafiri (urasc florile astea)

din adancuri, si eu.

Incerca sa ne transmita intr-un fel acea fericire de a fi acuplat mental cu idolii progresului socialist.

membra-n MAN, acelasi om, profesor de bilologie, mi-a cerut in prima zi de dupa revolutie, sa incep ora cu 'tatal nostru'.
i-am zis ca nu stiu.
de-atunci n-am mai invatat nimic la bilologie.

Odele de preainaltare ale muzicantei nu au nici o legatura organica cu Dumnezeu. El stie prea bine asta, dar e prea gentil ca sa-i spulbere schiloada fericire.

mmm...

Evident, acum mintea mea a mai incretit un pic si incep sa realizez ca nu are nici un rost sa ma mai privesc in oglinda dimineata, intrebandu-ma cat de fericit sunt si eventual ce trebuie sa mai fac ca sa prelungesc acest extaz.

mi se-ntampla, inconstient, de ceva vreme.
da-mi spun ca, daca-i semn de incretire, de ce nu-i loc de optimism ca s-o numesc pe-nfundate razand deja - intelepciune...:))))

te-am citit cu incantare.
sperand ca mai rezisti p-aici,

picky - de alex andra la: 13/02/2006 19:55:56
(la: CLASICII LITERATURII UNIVERSALE)
"Lost without music in a world of noises"

Uite, am recitit de curand Bulgacov, "Maestrul si Margareta". Dupa cum vezi, nu doar ca citesc clasici, ci ii mai si recitesc uneori. Mi-e dor de Hemingway, de Joyce, de Virginia Woolf... Oare voi apuca sa-i mai frunzaresc macar, sau voi alerga contra cronometru spre alte lecturi, toate urgente, toate cerandu-si dreptul la intaietate ? Sper sa mai revin la un Celine, de exemplu, asa cum revin, in calatoriile mele, la locuri deja vazute, pentru ca mi-au placut, cu riscul de a rata altele nevazute.
Au fost cativa ani in viata mea in care reciteam din cand in cand cate un volum din A la Recheche, sau macar pasaje, pe care le aveam marcate pentru a le gasi mai usor. Am renuntat intre timp, cu regret insa... Mi-e dor de "Oameni si soareci", de "De veghe in lanul de secara". De T. Williams, de E.O'Neill, de Dos Passos.
De cate ori am revenit la povestirile fantastice ale lui E.Poe nici nu mai stiu. Sau la Don Quijote. Sau la Mme de La Fayette cu a sa "Princesse de Cleves". Oare cate vieti ne-ar trebui pentru a-i citi si reciti pe autorii pe care ii iubim? Vezi, eu cred ca o pagina frumoasa poate fi recitita cu aceeasi bucurie cu care reasculti de nenumarate ori o piesa muzicala sau cu care revezi un tablou drag sufletului tau.
Textul e, in primul rand, dif - de maan la: 14/02/2006 21:03:11
(la: Povestea unei zdrente)
Textul e, in primul rand, dificil de citit, deoarece nu exista nici un paragraf care sa delimiteze/ sa lege o idee de alta iar abundenta covarsitoare de puncte de supensie e, cel mai adesea, nejustificata.

Cateva fraze pe care le-am ‘simtit’ subrede :
- ‘Viata mea toata imi trece prin fata ochilor intr-o fractiune de secunda… doar atat a durat, dar a fost atat de lunga.’
- ‘as vrea ca macar o data in viata sa stiu ce e iubirea, sa stiu ce inseamna sa ai un sentiment,’
- ‘Primul fulg cade din cer rotindu-se, facandu-ma sa-l astept, jucandu-se…’
- ‘ghetele astea prea mici pe care le tarsesc’ schioapata logic – nu tarsesti decat incaltaminte prea mare!
- ‘e primul fulg si e al meu… cad toti din cer, vesel, jucaus, ca un roi de albinute albe, isi croiesc drum printre ceilalti’

Nu exista o coeziune, din pacate, iar finalul e prost condus si prea-ndelung preparat.
Mi-a placut insa ideea : moartea, survenita-ntr-o clipa de vis glorios, de-odata cu primul fulg de nea.

si-ar mai fi ceva : senzatia de artificial, de neveridic, de exagerbat pe care mi-a lasat-o prima lectura si mi-a agravat-o a doua.

Cersetorul tau care acuza (‘ Voi ce cereti mereu mai mult, voi ce nu sunteti multumiti...’) si-n acelasi timp pretinde ‘in fiecare zi, mai trist, mai uracios, mai negru’ : ‘Iubiti-ma !’, cersetorul tau, zic, nu-si da seama ca-i egoist.
io cred ca generozitatea generozitatea nu-i 'a da de pomana', ca ca altele sunt dimensiunile milei si ca iubirea nu-i ce pare-a-fi la 18 ani.


A-ti fi mila de cineva nu-nseamna nicidecum a-l iubi.
As zice ca mila exclude iubirea si-o face imposibila.
A ajuta un cersetor inseamna a-l invata sa castige ei-insusi banutul pe care ti-l cere.
Vazuta altfel, milostenia e, cred eu, un sentiment pacatos.

Ajut (desi n-a cerut) un copil sarman sa mearga la scoala – ii cumpar rechizite, haine!
Curat benevol zarzavat pentru supa de la cantina saracilor.
( asa, ca sa ne pierdem timpul: cati cersetori s-au oferit sa spele vasul in care li s-a oferit pomana ?)
Indrum cersetorii pe care-i intalnesc intr-acolo.
Donez haine si jucarii.
Astea-s coordonatele, spun eu!

In spatele oricarei maini intinse e o constiinta putreda si-o slabiciune patologica.
Umpland mana ce ni se intinde, alimentam boala si-o cronicizam.

De ce-i dam?
1. ca sa scapam de el (ne agaseza)
2. ca sa ne mai linistim constiinta (da, ca dumnezeu iti da!)
3. dintr-o bunatate superficiala – dupa ce l-am ‘miluit’ l-am si uitat!

Intrebare – cati ne-am intors, a doua zi, cu punga plina, ingrijorati ca omul ala n-are ce manca?

Intre noi vorba fie, mi-e cam sila de ‘oamenii de bine’ care ajuta saracii si adopta copii bolnavi, din varful buzelor, aratand cu degetul spre aceia care recunosc cinstit si lautareste ca problema-i complicata si nu se rezolva dand!!!
#105918 (raspuns la: #105878) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cat din viata noastra ne apartine? - de maverik la: 30/03/2006 18:41:10
(la: Cat din viata noastra ne apartine?)
Cred ca daca raspunsul nu e "100%", atunci situatia este cam trista. Nu agreez (de fapt chiar urasc) ideea ca viata mea nu-mi apartine. Daca viata nu-ti apartine, atunci pentru ce traiesti?
Parerea mea - de zaraza sc la: 03/04/2006 13:23:26
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
Maotzedung-Ioanide a fost provocat de Jennifer. Cine e credincios il intelege...A pus doar altfel problema...

Jennifer-Tu spui ca pentru tine pamintul si universul ramin simbolurile vietii. Nici nu ma mira ca neintelegind ca religia este de neinteles pentru atei ai uitat de conceptele abstracte (prea ai alunecat pe partea materiala a lumii) carora nu stiu in ce masura le poti demonstra existenta: libertate, prietenie, multumire, educatie, fericire si altele...Acestea sint valorile noastre comune, le impartasesc si eu si tu, da, nu numai zeii si dracii, acestia nu sint relevanti intre noi doua...Orice crestin sau aproape toti sint de acord cu tine in ce priveste stiinta, pentru ca Dumnezeu cunoaste rosturile acestei lumi, raspunsul la intrebarile noastre e prea complicat sa-l vedem sau sa accedem la el, asa ca toti e posibil sa avem dreptate. Dumnezeu are raspunsul la intrebarile noastre, fie ele din stiinta sau nu.

Am scris de cel putin doua ori pe forum ca Dumnezeu l-a lasat pe om cu liber arbitru si ca atare nu il indruma categoric nici pe o cale nici pe alta.

Cred in Dumnezeu pentru ca El este iubire, este Iubirea pe care te poti baza oricind. Apropo, cine poate simti iubirea pe care o arata sotii unul altuia?...Exista si iubire neimpartasita, cum poate ceva care este energie sa-si faca simtita iubirea decit daca esti deschis spre acea energie...

O picatura in univers este viata mea, prefer sa am asigurata vesnicia...
Viata nu e totul, omul e o fiinta ce opereaza cu notiuni abstracte...Cine ma condamna pentru ca acum, credincioasa fiind, cred in vesnicia notiunilor abstracte...Si nici macar nu cautam ceva cind am descoperit pe Dumnezeu...Dar sotul meu era si este primul om perfect lucid, rational, inginer, cu care discutind am descoperit ca stiinta poate convietui cu religia. Religia nu se opune stiintei, religia il completeaza pe om, ii da sens, finalitate, ii ofera acces la intregul univers. Si nu am crezut cind discutam cu el, ci Dumnezeu mi s-a adresat pe strada, in gindul meu.
Nu stiu de ce ii scriu lui Jennifer aceste rinduri, in principal ei, dar nu pot sa tac. "Daca veti opri acesti oameni sa vorbeasca, vor vorbi pietrele!" Homo Stultus cred ca v-ar putea spune de unde e citatul, sau cautati-l, pe mine ma intereseaza ce simt eu, tot ce am citit a fost distilat in sufletul meu...

cere si ti se va da
#115125 (raspuns la: #115100) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A durat mult sa apara acest s - de elide la: 30/04/2006 19:39:17
(la: "Un om bolnav este numai un trup'')
A durat mult sa apara acest subiect.Timp in care m-am gindit ca daca n-ar mai aparea deloc ar fi mai bine.Cine vrea sa se gindeasca la lucrurile tragice, dureroase de care e plina viata?
Ascund de obicei lucrurile dureroase pentru ca nu ma multumesc niciodata consolarile care vin din exterior majoritatea de complezenta sau din experiente si ginduri care-mi sunt straine si care nu ma pot ajuta.Singurul lucru care ma ajuta cu adevarat e ca sunt atitia oameni, cunoscuti sau nu, care au nevoie de o mina intinsa si ca mina aceasta poate fi a mea.Greu de tot mi-a fost sa pot accepta si eu o mina intinsa si tot greu a reusit sa ma impresioneze comunicarea aceasta virtuala(desi cindva am blamat-o dar asta e deja un alt subiect).Acum iata-ma aici.
Nu stiu cit de aproape sau cit de departe e boala de trupul meu nici cum sau cind se va sfirsi viata mea; se intimpla in ultima vreme ca oameni dragi sau doar cunoscuti sa moara, asa din senin...lipsa lor a lasat locuri goale, multe intrebari si frumusetea zilelor umbrita.
M-am gindit la toate astea si daca exista ceva caruia sa nu-i pot face fata, acel ceva e totusi durerea fizica.Stiu, suna egoist dar unei dureri psihice ingrozitoare cred ca i-as supravietui chiar daca n-as intentiona.Cu toate astea in afara de citeva dureri dentare crincene eu n-am cunoscut alte dureri( durerile de nastere nu le pun la socoteala pt ca, prin comparatie cu ale altor femei au trecut repede si usor si emotiile traite nu se pot compara cu nimic)
Nu stiu de unde-mi vin intrebarile si spaimele astea.Poate din lecturi poate din cele citeva internari in care doar am facut analize si ma simteam prea sanatoasa in saloane in care boala si batrinetea nu lasau loc de iluzii.Am cunoscut intr-un asemenea salon o batrina cu respiratia numai chin, cu pielea plina de rani de la nemiscare, cerind apa cu voce guturala de neinteles-dar neputind s-o bea, neputind sa doarma nici ziua nici noaptea din cauza tusei care-i zguduia trupul uscat si-i ridica pleoapele de pe ochii albastri, fara expresie, cindva cu siguranta frumosi, acum tinuti de obicei intredeschisi, uitata in spital de fiice si nepoti care locuiau in casa ei donata cu acte si care n-aveau timp sa o ingrijeasca si nu veneau decit pina la usa salonului, lasau bani asistentei si plecau repede de parca s-ar fi temut sa nu se molipseasca de moarte.Oare ce vis putea opri geamatul continuu al acelei femei?Isi dorea sa moara, sa traiasca, sa se faca bine?O ajuta credinta?N-a vrut sa vorbeasca cu noi, cele din salon. Era poate in refuzul ei de a comunica, o demnitate pe care durerea si neputinta nu i-o puteau lua.
Parerea mea... - de cosmiK la: 02/05/2006 19:41:48
(la: CINSTIT sau IPOCRIT?)
" Cum e mai bine sa procedam in cazul in care calcam stramb in relatia cu partenerul (partenera noastra)?"
Daca intr-o relatie serioasa si profunda cu partenerul am ajuns in aceasta situatie, desi dupa parerea mea ar fi mult mai bine daca am preveni aparitia ei, eu zic ca corect si moral ar fi sa ii destainuim acestuia excapada noastra, chiar daca asta presupune suferinta de ambele parti, deoarece oricum partenerul are un simt special care il face sa realizeze ca ceva s-a schimbat in trairile noastre interioare, si incepe sa se intrebe chinuitor, uneori, ce s-a putut intampla de ne-am schimbat brusc atitudinea fata de el, fie devenind mai apropiati decat obisnuiam, fie indepartandu-ne pas cu pas, refuzand sa mai facem anumite lucruri in comun.
"Spunem partenerului nostru ce s-a intamplat cu riscul de a rupe relatia?"
Eu personal as spune-o, deoarece daca am ajuns aici e pentru ca am pus in pericol relatia noastra cu buna stiinta, acceptand sa ma destainui altuia sau gasind consolare in bratele acestuia, deci, actionand de aceasta maniera mi-am asumat riscul de a fi descoperita si de a da nastere unui conflict intre noi.
Daca partenerul meu ar avea puterea de a ierta aceasta excapada (pentru ca aici ma refer totusi doar la o ratacire de moment si nu la ceva premeditat), l-as iubi cu mult mai mult, si as face in asa fel incat sa nu mai cad niciodata in capcana altui barbat, care profitand de labilitatea mea ar incearca sa ma cucereasca. Dar si daca m-ar parasi pentru acest motiv nu l-as condamna pentru ca vina mi-ar apartine integral.
Cand ai o relatie serioasa si vrei sa intemeiezi o familie cu aceea persoana nu iti mai poti permite sa ai rataciri de moment ci trebuie sa fii mereu treaz si constient de faptul ca dorindu-ti o astfel de relatie nu mai ai voie sa calci "in strachini ori borcane".
Daca in schimb iti doresti sa gusti si din alte fructe ca sa vezi cum e, atunci mai bine nu iti asumi angajamente serioase fata de partener si traiesti asa cum vrei, avertizandu-l, insa, ca nu iti doresti o relatie de lunga durata ori oficializata.
"Ascundem asta si ne comportam la fel?"
Nu prea cred ca asa ceva se poate ascunde. Pana la urma tot te dai de gol, pentru ca relatia cu celalat evolueaza si te schimba uneori radical. Iar partenerul va realiza destul de curand schimabrea si chiar va intui care e motivul.
Eu, una nu mi-as putea minti partenerul si nici nu as mai putea trai langa el daca nu i-as marturisi cele intamplate, pentru ca m-as simti extrem de vinovata si viata mea ar fi un chin pe care nu as vrea sa i-l transmit si lui indirect, prin atitudinea pe care as avea-o zi de zi fata de el. Mai bine sufera la momentul cand am calcat stramb decat mai tarziu cand as putea fi descoperita sau si mai grav in cazul in care as fi casatorita dupa ce am mai si facut un copil impreuna.
"Cine e mai tolerant in astfel de situatii?"
Cred ca mai toleranta e femeia, pentru ca de generetii i-a fost inoculata ideea ca barbatului ii este permis sa mai calce stramb din cand in cand ca urmare a statului sau.
Dar si femeia e toleranta pana la un punct. Cand situatia se repeta de prea multe ori, nici macar statul de barbat, nu mai poate salva relatia in cauza, deoarece increderea in partenera a fost subminata de prea multe ori sau mult prea flagrant.
povestea mea - de anja la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Va voi spune povestea mea. Poate ca multi nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit, poate ca multi nu o sa inteleaga ce a insemnat si inca inseamna pentru mine.
Sunt de 10 ani impreuna cu sotul meu, casatorindu-ne abia acum 1 an jumate. Suntem impreuna de la 18 ani. Cand eram 2 copii. Relatia noastra a decurs lin, in armonie si intelegere. Fara certuri, fara suisuri si coborasuri. Eu am luptat pentru ea cum am stiut mai bine. Am vrut sa ne mutam impreuna, am cumparat apartament, am vrut sa ne casatorim, am vrut sa facem copii...dar nimic nu am obtinut usor. Pentru ca "nu era pregatit". Responsabilitatea era prea mare, nu era suficient de matur...ce sa mai, "nu era pregatit". Ma iubeste ca un nebun. Ma rasfata, "ma sterge zilnic de praf", imi face toate poftele, ma tine ca pe o printesa, ca pe un bibelou de portelan. Iar eu nu eram fericita. De ce? nici eu nu intelegeam. Si aruncam gandurile astea sub covoras. Am langa mine un om care mi-ar aduce si luna de pe cer, care ma iubeste ca un nebun, si eu, cea nerecunoscatoare, nu sunt fericita. Alungam gandurile astea. Ce motive de nefericire aveam? Si nu stiam sa imi raspund la intrebare. Si asa au trecut anii. Imi imaginam viata cu el (de ce nu?! aveam vreun motiv sa nu?), si prin urmare luptam pentru viitorul pe care il vedeam eu. Situatie materiala, casatorie, copii. O viata normala. cum au oamenii. Iar cand imi reveneau ganduri precum "dar el este cel ales?", "sunt fericita?", "voi putea fi fericita cu el toata viata?", "nu simt totusi ca imi lipseste CEVA care sa ma faca fericita? daca am tot, de ce nu sunt fericita?", le alungam. pentru ca nu stiam ce imi lipseste, pentru ca nu stiam de ce nu sunt fericita. Ma vedeam iubita, relatia mergea, si m-am multumit cu atat.
Un amanunt poate semnificativ care ar mai trebui mentionat este ca eu nu am fost indragostita de sotul meu, nici cand ne-am cunoscut. Da, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca il iubesc, iti spuneam ca da. Am ajuns sa il iubesc pentru omul bun care era, pentru dragostea pe care mi-o purta, pentru caracterul nobil si pentru gentiletea lui. Sau cel putin asa am crezut in tot acest timp.

Pana cand....pand cand l-am cunoscut pe EL. El, cel care imi este ca o picatura de apa, manusa care mi se potriveste perfect, jumatatea medalionului, cum ii place sa spuna. El, care m-a facut sa imi dau seama ca poate exista iubirea in adevaratul sens al cuvantului. El, care mi-a adus aminte de cum eram eu, de toate visele si dorintele mele. Mi-a adus aminte de mine. De mine - inainte. Inainte sa intru in letargie si resemnare. In care nici nu stiam ca sunt. Si o confundam cu fericirea. Si am inteles de ce nu sunt fericita. Si de ce nu am fost fericita. Am inteles ce lipsea. Am inteles ca lipsea omul care sa ma implineasca, acel cineva care sa imi inteleaga sufletul, acel cineva cu care sa ma potrivesc atat de bine. Manusa care sa imi vina perfect. Si tot atunci am vazut in urma regrete si renuntari. Am vazut cat m-am schimbat, am vazut letargia si resemnarea in care eram cand a intrat el in viata mea.

Am avut cateva tentative de a ma desparti de sotul meu. Aici, iar, ar fi cate ceva de spus. In primul rand, familia mea. Familia mea care ma iubeste. Si care a luptat in mod josnic alaturi de sotul meu si impotriva mea. Familia mea, care a reusit sa ma distruga psihic prin lupta pe care a dus-o. Familia mea, care a spus ca sunt nebuna, ca sa ma duc la psiholog, apoi ca sunt vrajita, ca am fost manipulata de diavol, ca imi distrug viata. Tineti cont ca parintii mei sunt intelectuali, cu doctorate. Bineinteles ca ei stiu mai bine ce e bine pentru mine. Ca vreau sa imi distrug fericirea si viata pentru ca am innebunit. Manipulata de diavol. Ca nu mai am pic de ratiune. Familia mea, care nu mi-a fost niciodata alaturi emotional, care nu ma cunoaste, care nu stie cine sunt, care nu a stiut niciodata nimic din ce a fost in sufletul meu, ea, acum stie ce e mai bine pentru mine. Ce? Ca renunt la o situatie materiala foarte buna, ca renunt la vila si masina de lux, ca renunt la un om care “uite si tu cat de mult te iubeste” si care ar face orice pentru mine....pentru ce? Ca sa ma mut “din centru la periferie”, cum chiar ei s-au exprimat. Sa ma duc langa cineva care a terminat medicina si nu profeseaza pentru ca situatia familiala nu i-a permis sa lucreze pe salariu de rezident, si care si-a reorientat cariera pentru a-si putea intretine familia. Un ratat, cum ar spune familia mea care ma iubeste. Care nu imi poate oferi vila si masina de lux. Concluzia lor: imi distrug viata, si ei stiu ce e mai bine pentru mine. Eu acum sunt nebuna, si nu judec. De aceea nu vad lucrurile in adevarata lor lumina.
Asta a fost familia mea. Dar nu e tot. Mai am de spus si despre sotul meu. Sotul meu, care mi-e drag. La care tin. In toti anii astia am avut grija de el, l-am sustinut si ajutat pentru a ajunge acolo unde a ajuns. Mi-este pur si simplu greu sa imi imaginez ca el ar putea face fata vietii fara mine. Nu este o persoana puternica. Nici eu nu sunt. Dar si-a gasit sustinerea de care avea nevoie in mine. Ei bine, reactia lui a fost ca nu poate trai fara mine, ca ma iubeste prea mult ca sa poata trai fara mine, ca daca ma pierde pe mine pierde tot, ca nimic nu mai are nici un sens in viata asta daca nu sunt eu. Am primit amenintari cu sinuciderea. Desi le prezint drept “amenintari”, nu au fost “daca pleci, imi tai venele”, ci spuse mai mult ca pe o rugaminte de a-l ierta pentru faptul ca nu poate rezista sa traiasca fara mine, ca dumnezeu va intelege ca va face asta din dragoste pentru mine ca altfel nu poate, ca nu poate sa nu ma iubeasca si ca nu poate trai cu gandul mereu la mine. Ei bine, sentimentele pe care le am dupa 10 ani pentru el, pentru omul cu care m-am inteles, cu care nu mi-a fost rau, cu care mi-am petrecut zi de zi, alaturi de frica ca l-as distruge si ca si-ar lua viata, m-au facut sa ma intorc de fiecare data la el. Am renuntat. Am renuntat sa mai cred in fericirea absoluta, sa cred ca imi este interzisa, ca asta mi-e destinul. Si sa ma resemnez. In acest moment, m-am intors la sotul meu. Nu va pot descrie suferinta si durerea pe care o resimt. Lacrimile care imi curg pe obraz. Cateodata simt disperare, cateodata simt resemnare fata de viata care ma asteapta.

Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi mesajul meu atat de lung.
respect pt timpul pierdut de voi cu problema mea.... - de Anonim__ la: 11/06/2006 20:23:49
(la: SINUCIDEREA...am nevoie de ajutor !!!!)
Abea azi am citit mesajele....nu am putut din cauza unor probleme de sanatate..in fine..Multumesc pt incurajari si pt faptul ca ati bagat in seama msjul meu.Am vazut si destule critici si vreau sa clarific niste lucruri pt ca s'a inteles gresit : Principalul motiv pt care am postat msjul a fost situatia f delicata in care ma aflam in acel moment...ad eram in pragul disperarii si nu am postat msjul pt a ma plange de ceva.Nu intelegeti gresit pt ca asta m'a suparat,deoarece eu nu m'am plans niciodata de problemele mele , NICIODATA..nici macar acum cand am postat acest msj , pur si simplu a fost la disperare un msj in 5 min despre amagirile mele.Stiu ca nu am cele mai mari probleme dar faza e ca problemele mele nu sunt stiute si asta e cel mai rau lucru...oamenii aia in scaun cu rotile..fara maini..picioare sau alte probleme de genu asta sunt intelesi si acceptati , insa eu chiar aici am marea problema>>ma simt f prost din toate punctele de vedere si nimeni nu stie.Faza nasoala e ca eu am avut destul de multe si am reusit performanta de a le da cu piciorul la toate.Multi au zus ca au trecut si ei prin faza asta insa nu sunt asa convins ca la mine e "o faza" a vietii , a adolescentei.Nu stiu daca sa imi para rau sau bine ca am postat mesajul ...m'ati pus putin pe ganduri da parca nu am forta de a reveni pt ca in mintea mea e "TOTUL SAU NIMIC" ad ori revin "in forta" sa zic asa, desi parca nu mai am nicio putere,ori imi bag picioarele in ea de viata(asa gandesc eu si am tot dreptul sa o fac)Niciodata nu am suportat criticile,defapt pana sa vina acea perioada neagra nu am prea avut parte de critici....si chiar daca aveam ripostam.Defapt diferenta dintre viata pe care am avut'o pana in examen(pt ca pt mine a fost k un reper a partii frumoase din viata mea) si cea de dupa a fost atat de mare din toate punctele de vedere incat am impresia ca am trait 2 vieti.La mine e o situatie speciala...ad exista f multi copii retrasi ,insa asa au fost ei mereu sau asa e caracterul lor...nu vror sa iasa in evidenta..,dar situatia mea e alta>>>eu am fost asa cum am mai zis un copil "popular" sa zic asa , unul care iesea in evidenta si ii placea acest lucru,un copil care avea o gramada de prieteni si care dintr'o data a decazut din toate punctele de vedere si asta m'a daramat.A fost in principal vina mea pt ca m'am abinut sa fac ceea ce faceam inainte insa comportamentul celorlalti fata de mine nu a fost vina mea.Au fost destuli care s;au luat de mine din cauza ca eram slab ,iar eu nu m;am lasat niciodata mai prejos si am ripostat ,ba de cateva ori am avut si batai din cauza asta(nu suportam sa se ia careva de mine).DAR pt ca am avut cativa ani in care am avut numai discutii in contradictoriu cu ceilali(din cauza faptului ca se luau de mine) am obosit si parca nu m;a mai interesat nimik ,iar acum nu mai ripostez la nimik ,nu mai am CHEF,sa zic asa,pur si simplu nu mai vreau sa ma mai cert cu nimeni.Daca e sa analizez cum trebuie situatia mea problema principala este starea de sanatate pt ca daca stau sa ma gandesc e mai grava decat ce complexe si frustrar am eu ,insa nu am pus niciodata problema sanatatii pe 1 loc deoarece cealalta problema m'a afectat in mod "mai" direct.Iarasi...NU SUNT UN COPIL BADJOCORIT SAU URAT K <> COCOSATUL DIN NOTREDAME....adica ..<>. chiar daca nu am prietei(in adevaratul sens al cuv) ,desi au existat unii care s'au luat de mine ,sunt respectat.Nu trebuia sa spun toate aceste lucruri deoarece tin de viata mea si nu cred ca trebuie k altii sa isi bage nasu' , desi am primit aici niste sfaturi utile.Nu de asta am postat msjul k altii sa;mi rezolve problemele pt ca nici nu ma asteptam sa raspunda careva, ci pur si simplu l'am postat deoarece simteam nevoia sa ma descarc cumva si sa am parte de niste reactii la aceasta descarcare....pt ca in mintea mea repet aceste lucruri de sute de ori dar degeaba ca nu ma aude nimeni + ca in acea seara eram la pamant.Parca am inceput sa ies putin,dar f putin,din starea aia de chef de nimic.Daca nu treci prin asa ceva nu ai cum sa intelegi...,dar daca vrei incearca , daca nu mai bine nu iti mai bate capul pt ca te stresezi aiurea.
Inca odata va multumesc pt mesajele de incurajare si apreciez faptul ca ati incercat sa ma ajutati...poate vor da roade aceste mesaje.
O sa fac o ultima incercare sa imi schimb viata daca merge,desi ma insel e ok si va multumesc pt ca oarecum aveti si voi o contributie,daca nu....nush...Oricum in acea seara am fost cel mai aproape sa ma "teleportez" asa cum zicea unul dintre voi da m'am oprit din cauza durerii.
Trist pt mine ca am ajuns asa...niciodata nu m'as fi gandit....da de...merita sa mai incerc odata....
Numai Bine si respect pt timpul pierdut de voi cu problema mea.
Dupa umila mea parere, fem - de I3r_dna la: 07/07/2006 14:46:36
(la: De ce traiesc femeile mai mult decit barbatii)
Dupa umila mea parere, femeile traiesc mai mult decat barbatii pentru ca pur si simplu sunt mai puternice decat noi. "Sexul slab"...nimic nu poate fi neadevarat. Desi, aparent, noi avem toate atu-urile, femeile par sa aiba ceva in plus, ceva insesizabil(sa fie oare acel al saselea simt?). Nu pretind ca stiu ce e acel lucru. Dar stiu ca exista. Il simt, cu totii il simtim sau l-am simtit la un moment dat. Dealtfel unele lucruri nu trebuie descoperite niciodata. Din punctul meu de vedere nu pot decat sa ma bucur ca femeile traiesc mai mult decat barbatii.
Trebuie sa va marturisesc ca am o iubita pe care pur si simplu o ador. Insa mai presus de orice o iubesc! Intre noi fie vorba toate lucrurile pe care le-am expus aici, mi-au fost insuflate de ea, indirect, prin toti porii personalitatii si fiintei sale. Se spune ca o femeie isi lasa amprenta asupra barbatului pe care il iubeste. Cat e de adevarat!
Intre noi fie vorba...este minunata, eu nu sunt decat umbra ei, i-as aduce si luna de pe cer, numai ca nu mi-a cerut-o...inca. De la ea am inteles ce inseamna cu adevarat sa fii puternic, am inteles ce inseamna sa iubesti, ce inseamna sa traiesti. Inveti atat de multe cand traiesti cu o femeie. Si dupa cum spuneam, nu pot decat sa ma bucur, ca ea va trai mai mult, caci nu as suporta sa o vad vreodata plecand de langa mine, sa vad cum toata frumusetea, puterea, gingasia, durerea, tristetea si iubirea se scurge din viata mea.
Mi-a spus odata un prieten ca pun femeile pe un piedestal prea inalt. Ca le supraestimez. Am inteles atunci ca o femeie nu poate sta decat pe un piedestal pe varful unui munte, pe care noi, barbatii trebuie sa il escaladam, pentru a reusi sa atingem cu varfurile degetelor acel piedestal. Poate ca acel prieten avea dreptate, sau poate ca nu. Eu atat am inteles pana acum:femeia reprezinta toata gloria si decadenta din viata unui barbat. Trebuie sa le accepte pe amandoua in egala masura. Dar, vai, am divagat prea mult de la subiect. Ca sa concluzionez, oarecum, aceasta pseudodisertatie, eu consider ca femeile ar trebui sa traiasca mai mult decat barbatii, o merita cu varf si indesat. Caci pana la urma "munca femeii nu se termina niciodata"...

Aaa...era sa uit. Despre femei se spune ca reprezinta "sexul slab" iar despre barbati ca reprezinta "sexul tare". Insa daca femeile reprezinta si "sexul frumos si destept", noua ce ne mai ramane, prin comparatie? :)))


Va rog sa treceti cu vederea posibilele erori de judecata si va rog sa nu priviti cu prea multa ostilitate gandurile mele, chiar daca prezinta contradictii flagrante cu propriile voastre convingeri...Caci pana la urma...sunt doar un biet indragostit care vrea sa aduca un mic omagiu celei fara de care viata sa nu ar fi avut nici un sens.

Va multumesc pentru timpul acordat!

*********************************
"Iubeste-ma si iti voi pune lumea la picioare!"
parerea mea - de gigi2005 la: 10/11/2006 23:44:26
(la: ce parere aveti despre femeile de azi(nu toate..aproape) :))
o spun din experienta. Pana nu am gasit omul cu care sa impart si afacerile si asternutul si viata nu a mers nimic.
Auzim mereu in jurul nostru: nimeni nu e de neinlocuit. Dar daca am face cumva, cu maiestrie, ca noi sa fim indispensabile barbatului nostru? Ca de noi sa depinda multe lucruri astfel incat el sa poata spune: viata mea nu e intreaga fara tine!
Noi nu avem mai mult de 2 ore/zi cand nu ne vedem. Petrecem mult timp impreuna, calatorim mult tot impreuna.

Dragii nostrii barbati, nu va vrem locul. Dar vrem sa ocupam cat mai mult loc in viata voastra, asta e tot.
#156337 (raspuns la: #156231) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 10/05/2007 15:31:39
(la: "io te-am facut, io te omor")
n-avem mai mult de doi ani de cariera, cand o amica m-o rugat sa-i tin locul, pentr-o ora.
predase o poezie de cosbuc, si eu urma sa le dau copiilor (clasa a VIII-a) autodictare.

la timpul cuvenit, le cer sa scrie poezia pe-o foaie de hartie.
unul dintr ei - copacescu, il tin si azi minte, desi nu mi-a fost elev vreodata - incepe a le dicta colegilor versurile.
ii iau cartea.
plodul se ridica de la locul lui, "imprumuta" una de pe banca unui coleg si-si continua, senin, lectura cu voce tare.
ii iau si cartea aia.
le cer celorlalti sa-si puna cartile-n banca.
incerc - fara succes - sa-l asez pe scaun.

vine vremea, strang lucrarile, le pun pe un colt de catedra si le dictez tema pentru acasa.

ala vine, imi ia foile si da sa plece.

n-am stiut ce fac ... toata furia acumulata-n decursul acelei ore mi-a intunecat mintea.
m-am ridicat de la catedra si i-am ars un sut in fund, cu toata puterea de care eram capabila.
l-am vazut ca 'in reluare' cum cade lovindu-se cu capul de banca spre care se-ndrepta vertiginos, si l-am vazut intepenind acolo ca lovit de tren.

dar...nu!
plodul cade si se-ntoarce ranjind la mine "hoahahaaa"...

ma duc la director sa-i marturisesc pacatul : "mai, fata, zice, bine i-ai facut! altfel nu se linisteste!"
am paralizat.

a fost singurul copil pe care l-am agresat in viata mea.
nici nu i-am lovit la palma, nici nu i-am tras de urechi.

de-atunci, de cate ori un elev imi pune nervii la incercare, toata isteria din mine se topeste-ntr-un noiam de liniste...nici eu nu stiu cum reusesc.
daca cel care ma intarata e adult, nu-mi pot stapani furia.
as fi-n stare sa-i mananc ochii.
atat ca-s prea trufasa pentru-asa gest barbar.:)))
#195872 (raspuns la: #195841) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
irma - de Homo Stultus la: 24/05/2007 16:30:55 Modificat la: 24/05/2007 16:37:31
(la: hoţeşte )
Nu am avut restrictii de genul asta. Mai degraba "cartea asta e prea grea pentru tine acum, mai asteapta ca nu o sa intelegi nimic." Si din orgoliu cartea se citea. Si evident ca nu se intelegea. Sau intelesul venea la mare distanta de lectura. Interdictiile deveneau acute in ajunul cate unui examen. Mai ales ca in viata mea nu am fost in stare sa invat un "comentariu". In cartea cu analize literare zacea de obicei cate un roman. Se intampla sa te dai de gol, si atunci trebuia gasita o modalitate de scos camesa. Apoi urmau perioadele de seceta cand orice lectura se facea numai cu "aviz favorabil de la forurile superioare". Nu era tocmai rau. :)
#200298 (raspuns la: #200295) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
imbactu' netului in veatza mea - de Intruder la: 24/09/2007 18:44:21
(la: impactul netului in viata noastra)
care a fost cel mai frumos moment trait pe net sau datorita netului?

cel mai frumos moment trait pe net, a fost cand m-am iubit virtual cu lovesexy_girl17.
am trait atunci cele mai frumoase momente din viata mea!...ne dezbracam in fata webcam-ului si cine termina primul, primea emoticoane cu pupici. eu am terminat primul de fiecare data!...de dezbracat, vreau sa spun!
apoi faceam sex nebun, in toate pozitiile. am inventat si pozitii noi pe care le vom omologa la OSIM.
cine termina ultimu' cu ograzmu', deasemenea primea pupici! io am termenat de fiecare data primu'!...doar nu erea sa primesc numa' io pupicoane! intotdeauna am fost vacaler!!!

cum considerati ca ar fost viata voastra daca nu exista netul?

nashpa' rau de tot!
- as fi stat mult si bine singur, in baie
- as fi ramas virgin pentru ca sufar de artroza
- nu mai beam cafelilii andrushcai
- nu mai mancam papanasii anisiei si nici nu aveam cu ce sa sparg geamur'le Palatului Cotroceni
- n-aveam fes si raceam la neoron
- nu ieseam anul asta Mister Cafenea
- budigaii imi ramaneau anonimi si purtam doar prapure
- nu ma baga nimeni in seama si-n buzunarul de unde am iesit
- nu-l mai vedeati voi pe nea' Grigore
- n-aveau cafegiii de ce sa cada pe spate
- picky nu mai avea de un' sa fure bumbi
- as fi citit carti adevarate si dadeam foaia dupa ce scuipam bine in deshte
- nexam clatite, toarte diplomat si tiramiji
- nu capatam de la zaraza ciorapu' gaurit si nu-i zaream niciodata avataru' de pe YM, la lumanare
- nu mai faceam cu maan curse pe bulivar cu roalele si nici pa aia mica
- nu-l stiam pe latu ce-i poate pielea
- n-avea cine sa struluiasca ghetele adminului, nici cine sa-i ia scamele de pe geaca
- cheramu nu-mi facea potretu'
- nu ma-mbatam p-acilea cu motanel si baloo
- nexam marul Halbei ca Zapada la Bitterdream
- nu ma-mbolnaveam de stombac cu fornettiile lu' Haduch
- aveam credit de la Cri Cri
- ma recream in miljocu' naturii, ca oile lu' Becali
- ardeam gazu' de la butelie
- nevasta-mea isi avea domiciliul conjugal la bebleoteca hacademiei, ca nu m-apucam io sa-i conspectez pentru proiecturi, prin sali de lektura!
- lumea toata si univerzu habar n-avea cat sunt de dejtept, de frumos si de entelectual...credea toti ca dau cu tarnacopu' la mina!
- ma abonam la vreun ziar facut de Racovitan
- ma durea-n paishpe de conecsiuni si de vitezele lor
- etc

viata este darul lui dumnezeu? - de dorinteodor la: 14/10/2007 11:50:04
(la: Daca moartea ar fi sfarsitul la tot)
om-ule,
pari om cu carte. lumineaza-ma si pe mine, cum adica viata mea este un dar de la dumnezeu? ca sa primesc acest dar, trebuia in prealabil sa exist deja, nu? iar daca mor, atunci dumnezeu isi ia inapoi darul? destul de urit din partea lui....
#243743 (raspuns la: #243662) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om-ule, viata este pur si simplu viata - de dorinteodor la: 14/10/2007 21:23:48
(la: Daca moartea ar fi sfarsitul la tot)
om-ule,

cum sa-ti explic: daca eu exist inseamna ca am viata. ce s-a intimplat inainte, a fost fara ca eu sa stiu. acuma daca eu exist datorita lu' unu' dumnezeu, eu pot sa-i multumesc da' in mod sigur el trebuie sa fi avut un interesin chestia asta.

p'orma se presupune ca tot el imi ia ce mi-a dat. nici asta nu pot sa stiu sigur pentru ca daca nu mai am viata nu mai pot sa stiu nimic.

din toata ciorba asta eu imi vad de treaba, n-am sa multumesc nimic nimanui si o sa ma bat sa traiesc mult si bine. nu prea vad ce rol are sau a avut dumnezeu in viata mea, zau asa.
#243804 (raspuns la: #243775) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
viata in culori - de asira_l la: 07/11/2007 23:23:42
(la: VOI cum v-ati BOTEZA VIATA printr-un singur cuvant???)
ca si paleta coloristica,viata mea este albastru deschis,dar o i/a cateodata pe 'aratura'si devine rosu aprins!
#253365 (raspuns la: #253069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
viata pina la capat???? - de dorinteodor la: 04/03/2008 22:41:02
(la: Cum ne reamintim sa traim?)
motanelul,

ti-am spus ca daca stii cum va fi viata ta peste 5 sau 10 ani, atunci esti intr-o fundatura. eu acum 20 de ani eram in floarea virstei si in pragul pensiei pe caz de boala. acum sint deosebit de sanatos, am firma, am de toate, am proiecte serioase in executie si habar-n-am cum va fi viata mea peste 5 ani. din cauza asta sint foarte fericit pentru ca viata mea este mereu plina de surprize si de sanse dar si de probleme si de neprevazut....dorinteodor
#290520 (raspuns la: #290156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cezaaaaaar!!!! - de lafemme la: 13/03/2008 13:52:24
(la: MA INTREB)
LA MULTI ANIIII !!!!
tot bestisor mai? da te pupa fata pe obraji ... zgomotos..... sa se auda pana peste 7 mari si 10 tari!!!

eu intru... pentru ca trebuie sa fac mereu ceva.... mai ales de la serviciu... intru pentru ca-mi place de lumea de aici... pentru ca se gasesc chestii faine de citit... intru aici ca sa ma reproduc artistic... sa-mi iau suturi in popou... ca sa ma contrazic....pentru ca a inceput sa-mi fie draga lumea de aici

nu stiu daca treaba asta umple vreun gol... alimenteaza pofta de lectura... nevoia de a mai scrie.... viata mea e plina... si totusi... parca parca se poate face ceva timp si pentru cafenea

da te mai pup o data :D
#292791 (raspuns la: #292772) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...