comentarii

compuneri despre padure cu expresii frumoase


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
exercitiu cu maieul (alb de bumbac, chinezesc) - de cosmacpan la: 09/09/2008 09:30:52
(la: Exerciţiu de maieutică )
Bre Intrusule, pai imi vine sa te sinucid dar inca nu stiu daca stiu si cat stiu. Ferumos din partea lu' matale sa ne pui la cvanon acum cand inca nu s-a desfrunzit mintea de toate urmele concediului petrecut "la mare, la soare" cand fetele sau fetzele ...dar ce mai conteaza...ai scapat manusa de macrame, tre' s-o ridice al de-l mai tin shalele, ca in rest...vai de padurea de bastoane ce se intrezareste undeva la linia tremurata a orizontului. (Io spui tot da'm iese ceva? un reportaj cu vena-n gat? sau o statistica la depanusat alegerile? Da-ne un fir de-al ariadnei sau adrianei ca sa ne lumineze bezmetismele, ca mi-e ca ne scoatrem ochii si umblam ca orbetii strigand: ferea ca vine!)

Socrate a spus: "STIU CA NU STIU NIMIC."
eu intreb pentru cine e dispus sa raspunda - luand ca atare expresia de mai sus:

1. de unde stii ca nu stii?
Pai doar ce mi-ai soptit, ca daca stiam nu ma mai opream aci la portitza sa vaz ce se da. Cum de unde stiu? pai daca deschid ziaru si pac: cade articolul pe mine, deschid o carte si avalansa...vin ideile si se lipesc de mine strigandu-mi disperate: mama! mama! de TV-u ce sa mai spun, nici nu-l mai deschid si tot se da la mine. stiu ca nu stiu, dar parca si ei stiu la fel de bine. Ei, se mai intampla sa zic si io, ba, da asta o stiam, ca oricum nu mai conteaza ca punctajul e facut si clasamentul aratat la toata lumea...

2. cat ar trebui sa stii ca sa stii ceva? Un amic de-al meu spunea ca are hardul limitat si ca pentru un simplu numar de telefon trebe sa arunce altceva, asa ca era foarte circumspect cu ceea ce trebuia sa stie...verifica, verifica... si de aici mi se trage si mie, ca invatarea asta e ca tranzitul intestinal: manci ce manci, da nu tot manci se lipeste pa artere si se solidifica sub forma de grasime...
Ca sa stiu trebe sa ma stiu...apoi mai vedem...

3. cine e mai inteligent?
- cel care stie ca nu stie?
- cel care nu stie ca stie?
- cel caruia nu-i pasa ce si cat stie?
- cel caruia nu-i pasa ca nu stie?
IO ca ma usuc de ciuda ca nu stiu ca stiu dar vad ca de fapt nu stiu ca stiu...sau stiu ca nu stiu, da imi pasa mai, imi pasa, ca daca nu era pasarea asta, ramaneam tot la stadiul de ou - acolo, inauntru cica stii tot, iar ce-i afara oricum nu conteaza...(de aceea va rog, nu-mi luati oul, ca ma mai ciocan cateodata si ma intreb: mai esti inauntru?

nu garanta ca nu se stie ce iese (oul sau gaina) dar tastele mele saracele sunt pline de sanje ca la nunta mea ele nu stia: ma da cat stie omul asta de ne bate pe noi atata la cap?
(multumesc anticipat...Banuiam io ca micii si berea tre' sa le aducem de acasa, campanie...deh...):P

Legenda cerbului-legenda populara romaneasca - de Areal la: 12/09/2008 16:02:49
(la: BASME si POVESTI)
Dumnezeu, dupa ce a facut toate animalele si vietatile, a oranduit apoi fiecaruia felul de viata si locul unde sa-si duca traiul. A randuit ca pestii sa traiasca in ape, pasarile sa zboare prin aer; serpii si alte jivine – in pamant; ursii, lupii, cerbii si caprioarele – in paduri si asa a dat fiecaruia locul de trai si felul de viata.
Dintre toate animalele care traiesc in padure, cerbul, mai mandru si mai increzut in el, ceru sa fie mai-marele padurilor si muntilor. Dumnezeu primi sa implineasca dorinta cerbului, dar ii puse o singura conditie si anume:
- E sigur ca va putea sa dobandeasca ascultarea celorlalte dobitoace?!...
Cerbul, mandru, fagadui ca da, el se simte in stare sa se faca ascultat si iubit de supusii sai. Dumnezeu, vazand asa, a dat binecuvantarea cerbului si-l trimise sa-si implineasca obligatia. Cerbul, plin de recunostinta, multumi lui Dumnezeu, si-i mai ceru ceva inainte de plecare, cam cu sfiala ce-i drept, dar ceru.
- Doamne, ca sa fiu cunoscut de supusii mei, da-mi un semn dupa care sa ma deosebesc de toti si sa fiu vazut de la departare!...
- Sa-ti vopsesc blana in rosu?...popuse Atotstiitorul, cerbului.
- Nu, Doamne, as vrea ceva mai frumos.
- Atunci sa te fac baltat alb cu negru.
- Bunule Printe, sa-mi fie cu iertare, dar drept sa spun, nu prea mi-ar conveni.
- Ai, ce vrei?! Zise Dumnezeu putin cam suparat, vazand ca cerbul e nemultumit.
- Doamne, eu cred ca mi-ar sta bine cu o coroana mare pe cap, asa cum se cuvine unei capetenii peste padurile muntilor.
- Bine, cerbule, fie precum ti-e voia. Fiindca tie nu ti-am dat coarne, cum am dat boilor si altor fapturi ale mele, iata te binecuvantez sa porti pe cap doua crengi verzi, frumoase si ramuroase, de stejar, care sa-ti stea falnice ca doua pompoane. Si zicand asa, infipse in capul cerbului doua crengi verzi de stejar.
Cerbul multumi lui Dumnezeu pentru podoaba ce i-a dat si marirea in care l-a blagoslovit si pleca sa stapaneasca padurile. In clipa cand isi lua ramas-bun de la Facatorul lumii, acesta ii aminti sa nu-si uite fagaduiala.
Si plecand cerbul la datoria lui, intari din nou fagaduiala ce facuse lui Dumnezeu, ca va sti sa fie la inaltimea misiunii ce i s-a incredintat. Dumnezeu, care stia tot ce are sa se intample, urmarea cu priviri neancrezatoare cum falnicul cerb o lua la goana spre imparatia tainica a padurilor.
Cum ajunse la marginea padurii, scoase cerbul un strigat puternic, ca sa adune animalele care trebuiau acum sa-i dea ascultare lui, noul voievod al brazilor. Caprioarele, caprele, viezurii, vulpile, incepura chiar sa se adune, pentru a asculta porunci de la cel ce de Dumnezeu era ursit sa le fie acum stapan.
Un lup flamand nu voia insa sa bage in seama cele ce spunea cerbul si in fuga se indrepta catre o stana din apropiere, pentru a-si face rost de ceva de ale gurii.
Cerbul, se intelege, cauta sa impuna ascultare lupului, dar lupul, dispretuindu-l, ii arata niste colti, incat a infiorat de spaima pe cel care ceruse lui Dumnezeu sa fie mai mare peste paduri. Si daca cerbul nu o lua la sanatoasa, nu se stie ce se putea intampla. Atunci cerbul inspaimantat, revoltat si maniat de obraznicia lupului, o lua la goana la Dumnezeu, sa i se planga impotriva lupului.
Cum il vazu, Atotputernicul ii zise:
- Asa a fost vorba, ingamfatule? Pai nu esti tu cel care te incumetai a te crede vrednic sa te faci respectat si ascultat de toate fiarele padurilor?...
Cerbul, rusinat, nu putu sa raspunda nimic. Intelesese ca Dumnezeu i-a implinit voia, numai ca sa-l convinga de neputinta lui. Isi dadu seama acum de proverbul care s-a adeverit ca:" socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea de la targ". Vazuse ca a fost necugetat si prea mult increzut in puterile sale, care nu era deloc dupa cum isi inchipuise el. De aceea pleca capul rusinat in fata Atotstiitorului si tacu chitic
Dumnezeu voi sa-l pedepseasca pe cerb, pentru ca s-a incumetat sa ceara ce nu i se cuvenea si nu merita, insa il lasa in pace zicandu-i:
- Sa ramai falos precum esti si fricos, cum mi te credeam! Ramurile verzi si frumoase ce ti le-am infipt ca o coroana pe cap, sa se usuce, ramanand numai lemnul lor, ca un semn ca ti-ai pierdut rangul de capetenie al padurilor.....

Si in adevar, povestea spune ca de atunci a ramas cerbul falos, dar si amarnic de fricos; iar acele ramuri de stejar uscate i-au ramas pe cap pana azi in chip de coarne.
#341759 (raspuns la: #341742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Legenda cainelui-legenda populara romaneasca - de Areal la: 14/09/2008 14:34:09
(la: BASME si POVESTI)
A fost odata, demult, demult, un cioban care-si pastea turma lui de oi intr-o poiana frumoasa, din apropierea unei paduri; iar colo mai departe, spre rasarit, isi avea ciobanul stana. Dar tare greu ii era bietului om sa umble, cand avea nevoie, la agonisita lui... si stiti de ce?
N-apuca sa se departeze oleaca si, cat ai clipi din ochi, iesea din padure nasul oilor, un lup, care-i hartapanea pe toata ziua cate-o oaie. Ca n-avea omul pe nimeni altul sa-i fie pazitor al turmulitei lui.
Azi asa, maine asa... s-a luat ciobanul de ganduri, ca nu putea sa se dedulceasca in voie de munculita lui; iar daca se dedulcea, pierdea oile. Da asta pana intr-o zi, cand uite ca nimereste la turma un oaches batran, cu barba alba colilie si parul pana-n calcaie. Ba avea si niste chei la brau.
-Buna ziua, mai ciobane.
-Multumim dumitale. Da incotro?
-Pana aici, mosicule. Rogu-te, fie-ti mila si da-mi olecuta de cas, ca sunt calator si de foame ma abatui pe aici. Crede-ma, tata, ca de foame nu vaz inaintea ochilor.
-He, mosule, zise ciobanul, ti-as da cu draga inima, da nu pot, pacatele mele.
-De ce?
-Apoi, cum ma departez, vine un lup din padurea ceea si-mi hartapane o oaie; ba-mi mursica si din celelalte.
-Asa? Apoi du-te fara grija, daca e numai p-atata, ca pazesc eu in locu-ti.
-Bine, ma duc.
Si a plecat ciobanul. Dar lupul, atunci atat i-a fost. Cand se uita unchiasul, il vede venind cu limba scoasa dinspre padure si... gadina da figa la turma...
Da atunci ce sa vezi dumneata? Unchiasul odata scoate din san doua mere si le arunca inaintea lui, asa ca se dau de-a dura pe langa turma... S-apoi, minune... S-au facut din cele doua mere doua lighioi, amandoua la fel cu lupul, dar ceva mai mici; lighioi care pana atunci nu mai fusesera pe pamant.
Si lighioile acelea, in graba au inceput sa se crete furca cu lupul, sa latre la el si inainte de a-si apuca lupul tainul, sa-l goneasca spre padure.
Asa! Si mosul se uita cu bucurie la fapturile zidite de el; iar oitele pasteau in liniste.
Atunci soseste si ciobanul cu casul si vede minunea. Pricepe ca e la mijloc putere dumnezeiasca; cade in genunchi inaintea unchiasului si incepe sa intrebe:
-Doamne, Doamne! Spune-mi! Cine esti de-mi facusi atata bine?
-Eu sunt Petre! Si ti-am facut binele asta, drept rasplata ca ai avut si tu inima buna cu mine.
-Asa? graieste ciobanul si incepe sa se inchine. Iarta-ma dar, Sfinte Petre ca nu am stiut de la inceput cu cine graiesc.
-Nu-i nimic, omule! Mai bine scoala si asculta aici. Vei sti ca lighioaia aia cea mai haidosa e caine, iar cealalta e catea. Din ele are sa se traga d-aici inainte neamul cainilor, care or apara in toata vremea turmele si toate vitele de lupi.
Si dupa ce vorbi astea, cainii se intoarsera de la padure si incepura sa se apropie de om, sa se milcosesca, sa se dagarteze pe langa el si sa-l linga pe haine.
Iar unchiasul, dupa ce facu cateva semne spre oi si spre caini, semn de binecuvantare, incepu sa se indeparteze incet, incet, pana pieri intr-o lumina orbitoare!
-Mare e puterea ta, Doamne! Zise iarasi ciobanul, cand mai vazu si asta si iarasi cazu in genunchi si multumi Sfantuletului.
Si asa, vezi? Din merele alea se trag cainii de astazi. D-aia cainele nu e spurcat. El saracul, e cel mai credincios prieten al omului si in toata vremea se roaga asa Celui de-Sus si lui Sfantu Petre, ziditorul lui:
-Doamne, Doamne! Sa traiasca stapanii mei si sa faca noua feciori; sa traiasca apoi feciorii, ca sa iasa fiecare cu cate-o imbucatura in mana, sa-mi dea, sa ma satur si eu.
Nu zice ca pisica:
- Doamne, Doamne! Sa moara toti din casa; sa ramana doar o baba si sa fie si aia oarba, ca sa-i pot lua eu din mana, orice-mbucatura.

Turtita- poveste populara - de Areal la: 18/09/2008 15:35:56
(la: BASME si POVESTI)
Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina.
Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.
Dupa putin timp, baba scoase o turtita rotunjoara, rumena si frumoasa, si o puse pe fereastra sa se mai raceasca.
Turtita statu ce statu pe fereastra, apoi se rostogoli pe lavita, de acolo pe dusumea si de pe dusumea spre usa.
Cand ajunse la usa, turtita sari peste prag in tinda, apoi in curte. O porni spre poarta, de acolo pe drum, dupa care se rostogoli tot mai departe si mai departe.
Cum se rostogolea ea pe drum, numai ce-i iesi in cale un iepure, care vru s-o manance. Dar turtita, fara teama, ii zise:
Eu sunt turtita umflata
De prin lada adunata
Din camara maturata
In cuptor sunt rumenita
Pe ferestra sunt racita.
Iar apoi vrand sa para tare iscusita, mai zise:
Pe bunic l-am pacalit
De bunica am fugit
De tine-am sa fug in data
Iepuras fara de pata.
Si se rostogoli mai departe, chiar de sub nasul iepurelui.
Continuandu-si drumul, numai ce-i iesi in cale un lup, cu o gura cat o sura, care vru sa o inghita. Turtita ii canta si lui cantecul ei, pe care il sfarsi zicand:
Geaba lupul casca gura
Fug de el ma dau de-a dura.
Cum se rostogolea ea prin padure, numai ce-i iesi in cale un urs, si acesta flamand nevoie mare! Dar turtita nici ca se sinchisi de dansul. Ii canta si ursului acelasi cantecel, pe care il incheie astfel:
Nu ma tem cat de putin
Caci fug si de Mos Martin.
Rostogolindu-se turtita mai departe, in cale ii aparu cumatra vulpe. Vicleana ii dadu binete si incepu s-o laude, spunandu-i ca e tare frumoasa si rumena.
Turtita se bucura ca a gasit pe cineva care sa o laude, asa ca se opri si-i canta si vulpii cantecelul ei, sfarsindu-l asa:
Si de nimeni nu imi pasa
Fug eu si de vulpe, lasa!
Vulpea ii lauda cantecul, dar o ruga sa nu plece, ci sa il mai cante o data, caci e batrana si nu a auzit bine. Ca sa fie mai aproape, vicleana o pofti sa se aseze pe botul ei.
Turtita, nebanuind nimic, facu intocmai.
Cantecul paru sa-i placa mult vulpitei, asa incat vru sa-l mai asculte si a treia oara, asa pentru ultima data. O ruga deci pe turtita sa i se aseze pe limba si sa cante acolo. Insa cum sari turtita pe limba vulpii, aceasta ...hap! o inghiti.



#343347 (raspuns la: #342179) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Scufita rosie - de Areal la: 19/09/2008 10:21:28
(la: BASME si POVESTI)
Traia odata o fetita care primise in dar de la bunicuta ei o minunata scufita de culoare rosie. Fetitei ii placea tare mult acea scufita si ajunsese sa nu o mai dea deloc jos. Din acest motiv toata lumea o striga Scufita Rosie.
Intr-o dimineata frumoasa si insorita, mama Scufitei Rosii o ruga pe fetita sa-i duca bunicutei bolnave un cosulet cu mincare. Fetita, care-si iubea foarte mult bunicuta, accepta imediat sa-i faca acesteia o vizita.
"- Dar sa nu intirzii prea mult" ii spuse mama, "si sa mergi direct la bunica, fara sa stai sa te joci prin padure, si mai ales sa te feresti de Lupul cel Rau".
Drumul ce ducea la bunicuta trecea prin padure, asa ca Scufita Rosie lua cosuletul din mina mamei si se porni spre casa bunicutei. Pe drum insa il intilni pe Lupul cel Rau, dar uita de vorbele mamei si ii spuse direct:
"- Buna dimineata, domnule Lup".
"- Buna dimineata Scufita Rosie" ii raspunse lupul, "unde ai plecat tu asa devreme?"
"- Am plecat sa o vizitez pe bunicuta care este bolnava si sa-i duc un cosulet cu mincare" ii raspunse pe negindite Scufita Rosie.
"- Si unde locuieste bunicuta ta Scufita Rosie?" intreba lupul.
"- Locuieste in padure, nu foarte departe de aici" ii raspunse Scufita Rosie, "casuta ei este usor de gasit, se afla chiar linga lac".
Lupul care deja se gindea ce meniu bun va avea la prinz, Scufita Rosie si bunicuta acesteia, ii spuse Scufitei Rosii:
"- Am o ideea Scufita Rosie, ce ar fi daca ai culege niste floricele frumoase pe care sa i le duci bunicutei tale?"
"- Ce idee minunata" ii raspunse Scufita Rosie, care uitind din nou de sfaturile mamei se afunda prin padure incercind sa gaseasca cele mai frumoase floricele pentru bunicuta.
In timpul acesta lupul isi lua picioarele la spinare si o tuli spre casa bunicutei. Cind ajunse la usa acesteia ciocani usor la usa.
"- Cine este?" intreba bunicuta.
"- Sint eu, Scufita Rosie" raspunse lupul imitind vocea Scufitei Rosii.
"- Intra inauntru draga" ii raspunse bunicuta, "sint in pat, iar usa este descuiata".
Lupul intra in casa, se repezi la bunicuta si o inghiti. Apoi isi puse camasa si scufia ei de noapte, se baga in pat si se acoperi cu patura peste nas.
Intre timp Scufita Rosie se apropie de casa, si se mira vazind usa casutei deschisa. Pasi cu grija in casa si se apropie de pat. Scufita Rosie nu o putea zari prea bine pe bunicuta si o intreba:
"- Ooo, bunicuto, dar de ce ai urechile asa de mari?"
"- Ca sa te aud mai bine" ii raspunse lupul imitind vocea bunicutei.
"- Ooo bunicuto, dar de ce ai ochii asa de mari?" intreaba Scufita Rosie.
"- Ca sa te vad mai bine, draga mea" ii raspunse lupul.
"- Ooo bunicuto, dar de ce ai gura asa de mare?" intreba Scufita Rosie.
"- Ca sa te pot inghiti mai bine, draga mea" striga lupul si se repezi la biata Scufita Rosie si o inghiti.
Satul, lupul se intinse in pat sa-si faca siesta si se puse pe sforait. Pe linga casa trecu un vinator care auzi sforaitul si se uita pe fereastra. Cind vazu lupul isi inchipui ca acesta a mincat-o pe bunicuta si se repezi si ii taie acestuia burta. Spre marea surpriza a vinatorului din burta iesira intregi si nevatamate Scufita Rosie si bunicuta. Acestea ii multumira vinatorului ca le-a salvat si ii oferira in schimb pielea lupului.
Apoi Scufita Rosie si bunicuta se asezara la masa ca sa manince din cele pregatite de mama. Dupa patania prin care trecuse, Scufita Rosie se hotari ca niciodata sa nu mai iasa din cuvintul mamei.








#343532 (raspuns la: #343350) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dintre sutele de ghinde - de cosmacpan la: 21/09/2008 12:13:54
(la: de unul singur........)
ce-mi incarca viziunea
am sa caut sa iau una
ca implinesc menirea

e menirea ei sa moara
macinata-n gura stirba
sunt o biata veverita
care ghindele le-aduna

oti credea ca is nebuna
dar de las ghindele toate
s-o umple pamantul iara
de paduri si de palate

ca nu-i lac fara padure
nici palat ascuns de mure
nici frumoase adormite
si nici feti sa le ridice...
#343926 (raspuns la: #343923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) - de impreuna2006 la: 23/09/2008 12:31:22
(la: Femeia - de la brâu in jos )
Nici eu n-am auzit expresia asta.Poate doar daca se refera la felul cum merge,leganat,mladios...na!..mers pe jos,picioare frumoase.:))))ce sa mai zic de partea de sus.....
Oricum,cum o dai..femeia tot mister ramane...sau dilema,cum zici...
*** - de maan la: 27/09/2008 19:30:13
(la: Ultimul Interviu)
http://www.jurnalul.ro/articole/134359/-in-memoriam--salve-pentru-general


Plouă de câteva zile. Plouă zi şi noapte de când ŞTEFAN IORDACHE nu mai este. Oamenii la ţară spun că îi pare rău celui care a plecat.

Nu-mi găsesc locul şi nu prea sunt în stare să fac mare lucru. Mi se învîrtesc în cap, ca într-un carusel, flash-uri din spectacole, ochii lui, mîinile lui de neimaginat de frumoase, zâmbetul cald, când îl dorea aşa. Nu ne-am văzut foarte des, dar fiecare întâlnire era plină de respect. Dacă nu îi plăcea ceva sau cineva, punea distanţă de gheaţă. Dar şi dacă îi plăcea...fidelitatea lui faţă de prieteni a fost o chestiune de onoare. O valoare pe care a cultivat-o până la capăt. Şi pe care a ocrotit-o cu sfinţenie. Aşa cum făcea cu tot tărâmul de vis de la Gruiu. Locul pe care l-a adorat, locul care l-a apărat, care l-a încărcat cu putere, cu energie, cu înţelepciune şi îngăduinţă. Spunea, râzând, "sunt un băiat de cartier!”. Rar se poate vorbi, însă, despre atâta nobleţe, despre poezia rafinată a mâinilor, a corpului, despre tandreţea ochilor, despre o inteligenţă profundă. Vorbea în imagini. Parcă desena cu cuvintele. Ştefan Iordache a fost un tip fascinant. A avut ceva unic, har divin, ceva care exercita seducţie. În orice fel de spectacol, în orice fel de rol. A avut mister. A fost, până la sfârşit, discret, discret, discret. A avut o expresivitate uluitoare pe registre neînchipuit de variate. A avut o filosofie de scenă, remarcabilă, şi o filosofie existenţială impecabilă. A avut un aer princiar. Felul în care mergea, în care privea, în care îşi exprima acordul sau dezacordul, aroganţa sau tandreţea. I-a plăcut viaţa. A iubit-o şi a cinstit-o ca pe un dar. A trăit-o. A iubit, a suferit. A cântat ca un prinţ alb, ca un rus singur, rătăcit pe întinsul Siberiei.

Am stat, cu toţii, în anii optzeci, la cozile interminabile de la Teatrul Mic, care se întindeau până sus, pe Calea Victoriei. Am stat ca să-l vedem în "Maestrul şi Margareta”, ireal, ca un clovn şi ca un Crist, ca un diavol şi ca un înger, în "Să îmbrăcăm pe cei goi”, "Cerul înstelat deasupra noastră”, în "Richard al-III-lea”. Cuplul fantastic cu Valeria Seciu. Sau cu Carmen Galin. Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărete. Doi regizori care l-au simţit şi care l-au provocat. Care l-au iubit nespus. Mi-a spus că aceste roluri îl devorau. Că slăbea până la trei kilograme la fiecare reprezentaţie. Mi-a spus că juca cu Salvarea la poarta teatrului.

E aproape dimineaţă. Nu am închis ochii. Nu pot să plâng. Toată noaptea am recitit interviurile pe care i le-a dat Ludmilei Patlanjoglu pentru cartea "Regele scamator” de la Nemira. Priveghiul meu. Plouă cumplit, cerul se luminează de fulgere spectaculoase, iar pământul se cutremură de tunete. Călătoresc prin fabulosul poveştilor lui Ştefan Iordache. Pe aiuritorul tărîm oltenesc, ambiguu, încărcat de o anume descifrare a vieţii, a gesturilor, a celor spuse sau nespuse, a viselor terifiante, a firescului cotidian. Prin lumea plină de înţelesuri simple, de uitături hître, de hohote de râs, de tăceri lungi cît moartea. Prin legile scrise sau nescrise ale acestei bresle măcinată, vai, de atâta vanitate.

Cândva în 1992, am coborât cu paşi siguri pe peronul gării din Craiova. Vizita la mătuşa mea a fost un ritual pe care l-am continuat şi după ce ea nu a mai fost. Cineva m-a prins de mână. Silviu Purcărete. Foarte emoţionat. Curând am înţeles de ce. Lângă noi a sosit Ştefan Iordache. A doua zi începeau repetiţiile pentru "Titus Andronicus”, la Teatrul Naţional din Craiova. Stânjeneala, din alte pricini pentru fiecare, s-a spulberat când am auzit la megafoane, strident, "m-a făcut mama oltean”. Am râs ca nebunii, iar râsul acela mi s-a părut că se aude pe toată planeta. M-au invitat, cu o generozitate care mă paralizează şi acum, în această noapte a amintirilor, la prima lectură. Nici nu ştiu dacă am auzit, dacă am văzut sau dacă am înţeles ceva acolo, în sala studio. Era atâta emoţie şi parcă toată lumea simţea miza acelui spectacol formidabil.

#345640 (raspuns la: #342420) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Parintele Dominique despre copaci si padure - de Areal la: 05/10/2008 09:56:56
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Ai observat cat de schimbatoare este natura primavara? Anotimpul trezirii, al schimbarilor...Chiar si marea valureste pe neasteptate si apoi se calmeaza. Noi insine suntem cuprinsi de o liniste neobisnuita.
Am vrea sa fim departe, dar nu stim unde; am vrea sa fim diferiti, fara sa stim cum.
Chiar si copacii isi infing radacinile in pamant cu toata forta lor, incercand sa afle scopul pentru care au crescut.
Cine stie sa comunice cu ei si este in stare sa ii inteleaga, descopera adevarul si credinta care ii sustine.
De la copaci invatam sa dorim numai ceea ce ni se da si sa luptam cu furtunile anotimpurilor.
Eu imi petrec multe ore sub cires. Ma invata cum sa indeplinesc datoria care mi-a fost data pe acest pamant de catre Dumnezeu, imi aminteste scurgerea timpului.
Un calugar tibetan batran, pe care l-am cunoscut cu multi ani in urma, mi-a povestit ca atunci cand era trist, se plimba prin paduri pana ce gasea aceea forta misterioasa, care, punandu-i stapanire pe minte, il readucea la seninatate.
Avea o mare veneratie pentru copaci si definea padurile drept "locuri de rugaciune".
Traia in contact cu natura, sapa terenul, curata copacii de ramurile uscate, si, toamna, aprindea focuri pentru a arde frunzele uscate.
Era convins ca si copacii vorbeau; de fapt, odata, s-a oprit indelung sa asculte povestirea unui fag batran.
"Cine stie sa ii asculte, spunea el, descopera multe adevaruri..."

A te ruga este ca si cum ai parasi pamantul pentru cateva clipe.

Sursa: Romano BATTAGLIA- O inima curata
#347749 (raspuns la: #347629) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Va trimit o poezie, a lui G.Bacovia,care m-a surpris placut. - de Firenze la: 06/10/2008 15:16:24
(la: Cele mai frumoase poezii)
POVESTE de George Bacovia
================
Îti aduci aminte ziua când ti-am spus ca esti frumoasa,
Când cu buzele de sânge si cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamna te opreai încet, sfioasa,
Lasând gândul spre amorul înteles de-atâtea ori?...

Asteptai sa fiu poetul îndraznet ca niciodata
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sarutari
Te duceai mereu nainte înspre-o umbra-ntunecata
Ca o pala ratacire coborând din alte zari.

Ah, mi-ai spus atât de simplu ca ti-i sete de iubire
Neascultând decât soptirea singuraticei paduri,
Îti opreai cu mâna sânul si zâmbea a ta privire,
Chinul departarii noastre neputând sa-l mai înduri.

- Ha, ha, ha, rîdea ecoul, de rîdeam de-a ta placere,
Între om si-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lasat sa-nsiri povestea cu dureri si cu mistere
Pentru mine, ca oricarui trecator necunoscut.

Îti aduci aminte ziua când ti-am spus ca esti frumoasa,
Când, în soaptele padurii, poate ca te-am sarutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasa
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepartat?

#348117 (raspuns la: #322356) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iaca, mintea odihnita:D - de mazariche la: 21/11/2008 06:54:17
(la: AJUTOR!!!! SE SOLICITA VERSURI!)
fiul de imparat perechea frumoasei din padurea adormita:

Sunt fecior de imparat
Drumurile greu strabat
Spre printesa adormita
S-o trezesc, ca mi-e sortita.

Alladin:

Sunt istetul Alladin
Din lampa imi iese-un gin
Credincios el me slujeste
peste tot ma insoteste
Scap din orice-ncercare
Ca-s viteaz, nevoie mare!

Jasmine:

Eu sunt frumoasa Jasmine
Pe buze mi-am pus carmin
Sub valuri ma unduiesc
Si pe Alladin iubesc.

Micul print:

Pe planeta mea, stiti bine,
nu ajunge orisicine
doar acela ce-i in stare
ca in loc de-o palarie
sau orice alta prostie
sa vada un elefant
cum de-un boa e mancat.

Deocamdata atat, ca nu-sh ce-i cu Zana Zanelor. Ma informez si sper sa mai prind un pic de timp mai tarziu.

Stai, ca pe printesa o stiu:

Delicata, nazuroasa
Am venit la voi in casa
Sa ma odihnesc, dar , vai!
In ce bucluc mai intrai:
Sub saltele-un bob marunt
(cat sa-mi scoata-un fir carunt!)
Ce m-a chinuit cumplit,
Nici o clipa n-am dormit!

si printul:

Domnisoara delicata
printesa prea-minunata
atat de fina si dulce
de aici nu te mai duce!
Fii iubita mea sotie
ca te-am ales dintr-o mie!

Si-ntre timp i-am pus si laptele la-ncalzit juniorului:D
#364917 (raspuns la: #364894) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de anticena la: 21/11/2008 12:32:51
(la: AJUTOR!!!! SE SOLICITA VERSURI!)
Frumoasa printesa dormea in padure
pe crengi de alun intre tufe de mure

Si printul cu murgul sau, prieten bun
Strabatea intristat acel crang de alun

Deodata zari pe frumoas-adormita
in camera sa de padure-nfrunzita

Trezi c-un sarut pe printesa.
Si-acum
Ei traiesc fericiti intr-un crang de alun.

mai mult nu pot scoate, da ma mai scotocesc; mi se pare penibila, da.. na!
"c-un sarut" poate fi inlocuit "c-un pupic"
Astazi, maine, mereu, treci dincolo! - de Areal la: 23/11/2008 10:25:04
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Trebuie sa te obisnuiesti sa ii privesti cu seninatate pe semenii tai, pentru ca, desi umili, au intotdeuna ceva sa te invete. Incearca sa ii zambesti vietii, pentru ca aceasta te va iubi mereu, chiar si atunci cand nu vei mai fi.
Trebuie sa privesti cerul, sa asculti vantul lin prin paduri, iar noaptea trebuie sa admiri stelele si luna. Acestea sunt micile lucruri pe care trebuie sa le inveti. Pentru a te simti bine si a fi linistit, trebuie sa regasesti pacea pierduta si speranta care ne asteapta dincolo de poarta.
Stim totul despre noi, despre greselile noastre, despre vinile noastre; ne vedem asa cum suntem in realitate si incercam sa ne ajutam pentru a deveni mai buni…
Trebuie sa incetezi sa te mai ingrijorezi si sa te compatimesti. Lasa vocea care te-a condus pana aici sa-ti calauzeasca pasii! Trebuie sa parcurgi drumul de intoarcere cu pas usor, sa regasesti contactul cu adevarata esenta a fiintei tale, sa te inalti deasupra evenimentelor. Invata sa te detasezi de realitatea care te inconjoara, si incearca sa ai o inima curata!...
Nu trebuie sa fii trist; nu ingadui ca incertitudinile si temerile sa te doboare!
Nu-i lasa pe altii sa-ti judece slabiciunile si sa le foloseasca pentru a te determina sa faci compromisuri!
Nu-ti vinde niciodata inima curata pentru o mana de cuvinte false; nu te renega nicicand pentru placerea de a fi considerat si iubit!
Mergi de-a lungul campiei si al vailor fermecate, si, atunci cand furtuna se va abate pe campurile de grau, cauta sa te adapostesti sub un copac mare!
Nu obosi niciodata sa astepti, pentru ca ziua cea mai frumoasa a vietii tale poate venii maine! Poarta-te precum copacii care asteapta primavara ca sa se umple de frunze si flori!
Ne aflam in pragul unei noi ere – cea veche s-a consumat de-acum. Ceea ce ramane bun apartine lumii ideilor superioare, intuitilor pure care vor fi sperantele pentru o lume noua. Actuala umanitate este ca un teren stravechi care a trait prea multe anotimpuri si se pregateste pentru o noua aratura. Recolta si inflorirea vor depinde de mintea omului.
Treci dincolo! Astazi, maine, mereu, treci dincolo!
Am scris ultimul gand in caietul meu.
Exista o putere care se dezvaluie in acest vast mister al lumii, unde inmuguresc flori pe care
nu le-a plantat nimeni, niciodata.
Romano BATTAGLIA – O inima curata
#365427 (raspuns la: #365311) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e frumoasa - de zaraza la: 07/12/2008 22:22:53 Modificat la: 07/12/2008 22:26:27
(la: acuma ştiu)
dar prea frumoasa. o farama de urat intr-o mare de frumos, creeaza tensiune. tensiunea e buna.

zaraza
Fa-ti timp.... - de cosmacpan la: 10/12/2008 10:12:29
(la: Surprinde-ma cu ce-ai mai bun)

In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricind!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adincimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti linga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stind singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tata tau - batrini....
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru ciini....
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp, ACUM!
Sa stii: zadarnic ai sa plingi,
Comoara risipita a a vietii, n-o mai stringi!

Fa-ti timp de Rudyard Kipling
:)))) - de dumbo la: 13/12/2008 08:20:38
(la: Despre INVIDIE!)
am trecut de la zambete la zbor.nu vezi ce repede o sterg acu?

legat de invidie...sincer, eu multumesc lui Dumnezeu si neamului din care ma trag ca nu am cunoscut sentimentu asta.la cat sunt eu de impulsiva, nu stiu cum as fi trait :))).

ce spuneam mai sus despre lipsa copiilor...anul asta am avut ocazia sa tin doi bebelusi in brate.unul avea frumoasa varsta de 3 saptamani :) si iti spun sincer ca imi era teama sa respir.am facut cateva poze si am o fata de copil speriat :)))).de fiecare data am spus cu voce tare 'gata, ma apuc de facut copii, nu se mai poate'.mi's tare dragi, dar stiu ca as fi fost o mama fie prea grijulie, sufocanta si rigida in acelasi timp, fie neindemanatica si tematoare si slaba, bineinteles.inclin pt prima specie :) si asta ma face sa fiu multumita de faptul ca nu am copii (posibil ca de-a lungu timpului sa fi acceptat ca strugurii sunt acri :))).

nu stiu daca momentul acela in care tanjesc dupa propriul meu copil, in care ma intreb cum ar fi fost daca, in timp ce mi se strange stomacul si simt un imens nod in gat, in care ma doare ceva in zona inimii, de fapt ma sufoca si cred ca-mi schimba si expresia fetii, deci nu stiu daca asta se numeste invidie, dar iti spun ca se poate controla.

pt mine invidia e un alt sentiment rautacios, nascut in oameni care detin si alte trasaturi nu tocmai placute si sunt foarte de acord cu ce spui.adica eu nu puteam ilustra mai bine antidotul pt sentimentu asta care distruge in orice directie e indreptat si nu numai.

ce sa faci, sa suferi toata viata ca nu esti la fel de bun ca ei? - cred ca cei rosi de invidie le-ar prinde bine sa analizeze si sa patrunda sensul intrebarii si, bineinteles, sa raspunda.
#372295 (raspuns la: #372265) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu sunt mai frumoasa.
frumoasa ca... Torino la inserat, vazut de pe dealuri:))
#375904 (raspuns la: #375900) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cea mai frumoasa istorie a fericirii - de 1brasovean la: 27/12/2008 21:58:47
(la: book club)
Andre Comte-Sponville, Jean Delumeau, Alette Farge; Grupul Editorial Art, 2007
[La plus belle historie du bonheur / Editions du Seuil, 2004]

Referinte:

http://www.editura-art.ro/carti.titluri/carte/cea-mai-frumoasa-istorie-a-fericirii

http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=5086

http://www.bookblog.ro/x-mihaela-butnaru/cea-mai-frumoasa-istorie-a-fericirii/
ai - de modigliani la: 30/01/2009 09:46:08
(la: frigul îţi coseşte aripile femeie)

in multe poezi citeo expresie, licenta, asociere, metafora, neinsipirate, cred. sper sa nu ma insel si ma refer la cele citite de mine.
aici de exemplu "uterul retors"
acum o spun pentru ca acum ma calca pe nervi si ma calca pe nervi pentru ca i foarte frumoasa poezia asta. spune exact ce trebuie sa spuna, fara prea multe artificii inutile, fara cuvinte in plus. este atit de vizuala incit nici nu ma mai intereseaza daca o poezie este de preferat sa fie vizuala sau auditiva. presupun ca ambele, oricum.
presupun ca nu fara noima apare acel 'retors' care mie nu mi da bine, nici sa l schimbi nu zic, ma defulez, mno
si totusi nu ma pot abtine sa nu ma gindesc macar...cum ar fi fara retors si fara si, eventual. dau un vin daca l scoti:P
o sa ma gindesc si la 'mie mi nedestula', chiar imi place poezia asta, nu stiu daca am mentionat
#399773 (raspuns la: #399772) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la femme - de maan la: 01/02/2009 21:06:08
(la: n-ai mai venit...)
tot de pe saitul ala, cu dedicatie, pentru tine:

pastorul de la pasune

"Printre paduri era un sat,acum uitat de lume
O casa batraneasca aproape de pasune
Eram doar o copila si tot ce-aveam pe lume
Doi batranei-bunicii,si mai aveam si-un caine

Acolo-n departare sub cerul plin de nori
Intr-o vasta pasune cu iarba si cu flori
Acolo s-a nascut povestea de amor
Cu o frumoasa fata si un tanar pastor

Acolo l-am vazut aproape de izvor
Cand norii se plimbau pe cer cutezator
Si stelele priveau in maretia lor
Doi tineri faurind un vis nemuritor

Cu ochii-i negri, mari ,cand m-a privit mirat
Era sa cad dar mana lui m-a rezemat
Nu stiu de ce si cum m-a fermecat
De dragoste inima-mi parca s-a'mbatat

Si zi de zi fugeam pe dealul plin de grane
Si alergam din nou peste pasune
Si asteptam ,cu turma in amurg cand vine
Ca dorul cu privirea-i sa-mi aline

Imi amintesc si coronitele din flori de pe campie
Din margarete,papadie,si din flori de iasomie
Pe care-n par mi le-aseza si far'sa stie
Cu ochii recita o poezie

Si-odata intr-o zi de sarbatoare
Cu oameni prinsi in hora-n Targul mare
M-a intalmit pe drum din intamplare
Eu l-am privit,el mi-a furat o sarutare

Azi am crescut si am plecat in lume
Si-am colindat orase,tari si locuri fara nume
Am cunoscut atatea,mai rele si mai bune
Dar n-am uitat nici azi pastorul din pasune

Si uneori privesc in noaptea-ntunecata
Ma uit catre o stea si-i spun in soapta
Dorinta mea si visul meu de fata
Vreau sa-l mai vad,sa-l mai sarut odata"

#400905 (raspuns la: #400899) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...