comentarii

comunic accept


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Holocaust in Romania ??? - de Adrian M. la: 09/02/2004 06:50:18
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Nu sunt de acord - nici partial - cu "pretentiile" Aureliei si RSI: au existat excese in orice vreme, in orice tara: a se vedea romanele marilor scriitori (cum erau tratati evreii sau populatiile evreiesti in Anglia, Franta, Germania in anii 1500-1800 !!!). De aceea ar trebui de studiat de catre ei, evreii, care au fost cauzele socio-economico-politice pentru care au stirnit astfel de manifestari in oricare parte a lumii ( nu se pune USA care este un conglomerat fara cultura, fara unitate determinata de milenii de existenta comuna pa acelasi teritoriu, etc.). Nu cumva din cauza rasismului lor manifest, din cauza ignorantei masive mult propagata si dictata (impusa) altora, nu din cauza obscurantismului si inflexibilitatii in a accepta si "parerea altora" se intimpla toate acestea? Nu din cauza celor care sunt stipulate in cartile lor sfinte si in indemnurile "intelepte" ale unora dintre rabinii lor: "daca nu este de credinta ta, este cinstit sa-l pacalesti, sa-l trisezi / sa-l omori" ???? (a se vedea tot ce s-a publicat despre doctrina francmasoneriei si ai lor doctrinari, intelepti, mentori !!!!).
Deci, ceea ce s-a intimplat in Romania a fost un caz izolat (la pogromuri nu a participat populatia tarii si nici chiar oficialitatile vremii, ci doar un grup restrins de "oameni", cei care detineau niste friie politice in vreme, caci si asa au fost anihilati cind conditiile politice si/sau economice si strategice au permis-o; mai a se citi adevarata istorie scrisa de poporul roman si nu de asa-zisii istorici 'gestionati', dirijati, indoctrinati, urmariti incontinuu si amenintati cu "canalul" sau puscaria politica de catre o ANA PAUKER, EMIL BOTNARAS, si ceilalti care de fapt conduceau destinele Romaniei, nu cei care erau titularizati in aceste functii). Adevarata istorie a poporului acestuia pe care ei, poporul israelian, il culpabilizeaza pentru ceea ce a facut un numar de 0.0002 % din el (dupa "birfe" numarul legionarilor si nationalistilor extremisti participanti la aceste actiuni, adica nu toti legionarii inregimentati in acel partid si nu tot poporul roman), cuprinde si fapte de eroism pe care doar cei corecti, cinstiti dintre evrei il vor putea confirma: familii de evrei ascunse si ferite de atrocitatile unor legionari si nemti, familii carora li s-a usurat fuga din Romania in acele vremuri, familii si comunitati "acceptate" de regimul Antonescu sa paraseasca tara in pofida regulilor impuse de dominatia nazista din tara in acele vremuri, si asa mai departe. Daca ar dori - cu adevarat - sa-si cunoasca istoria pe aceste plaiuri sfinte, ar putea sa renunte - macar putin - la a mai improsca cu ura, noroi, mizerie umana acest popor.
In concluzie: stimati fosti/actuali/viitori conlocuitori de alta natie: vorba unui alt "fauritor de istorie":invatati, ..... Deci, analizati, cercetati, studiati cele pe care vi le pot spune bunicii Dvs., nu va lasati indoctrinati, manipulati in ura si intoleranta. Nu ajungeti la nici o solutie procedind in acest fel si va incarcati si natia de foarte multa karma (pe linga cea pe care o aveti deja si pe care nu ati tratat-o).
Oricum, urez celor care ne acuza natia (mai mult pe nedrept) succes in demersurile lor, in inteleptire si in toleranta si iubire. Asa sa-i ajute Dumnezeu dupa ceea ce merita fiecare !!!
P.S. Nu este vorba aici de poporul israelian care - si conform Vechiului Testament - n-ar trebui sa existe azi caci nu a existat dinainte de 1948 (stat infiintat cu voia americanilor), ci de poporul evreu, pomenit in Sfintele Scripturi, cel care a patimit, a suferit, s-a eliberat si apoi s-a subjugat cu de la sine voie (a se vedea si Noul Testament). Noi, ramanii, nu avem ce ne reprosa fata de israelieni; era deja terminat razboiul, era deja stabilita o rascumparare a pacatelor fiecarui popor (nu figureaza in documentele Procesului de la Nurnberg nimic de platit poporului israelian - care inca nu era format pe deplin - ci doar populatiei evreiesti oropsite de nazisti). Acelasi.
Antisemitism rudimentar, ură, ignoranţă - de Filip Antonio la: 09/02/2004 10:21:03
(la: Evreii si o manie curioasa..)
"Nu sunt de acord - nici partial - cu "pretentiile" Aureliei si RSI: au existat excese in orice vreme, in orice tara: a se vedea romanele marilor scriitori (cum erau tratati evreii sau populatiile evreiesti in Anglia, Franta, Germania in anii 1500-1800 !!!)".

Da, numai că Holocaustul a aut loc în secolul XX, când apăruse un sistem nou: statul de drept.

"De aceea ar trebui de studiat de catre ei, evreii, care au fost cauzele socio-economico-politice pentru care au stirnit astfel de manifestari in oricare parte a lumii ( nu se pune USA care este un conglomerat fara cultura, fara unitate determinata de milenii de existenta comuna pa acelasi teritoriu, etc.). Nu cumva din cauza rasismului lor manifest, din cauza ignorantei masive mult propagata si dictata (impusa) altora, nu din cauza obscurantismului si inflexibilitatii in a accepta si "parerea altora" se intimpla toate acestea?"

Observaţi amalgamul demn de "protocoalele Înţelepţilor Sionului".

"Nu din cauza celor care sunt stipulate in cartile lor sfinte si in indemnurile "intelepte" ale unora dintre rabinii lor: "daca nu este de credinta ta, este cinstit sa-l pacalesti, sa-l trisezi / sa-l omori" ???? (a se vedea tot ce s-a publicat despre doctrina francmasoneriei si ai lor doctrinari, intelepti, mentori !!!!)".

Cărţile "lor" sfinte? Dar Biblia Ebraică - Vechiul Testament nu e şi cartea sfântă a creştinilor? Şi "citatele astea" de unde le-ai luat?

"Deci, ceea ce s-a intimplat in Romania a fost un caz izolat (la pogromuri nu a participat populatia tarii si nici chiar oficialitatile vremii, ci doar un grup restrins de "oameni", cei care detineau niste friie politice in vreme, caci si asa au fost anihilati cind conditiile politice si/sau economice si strategice au permis-o";

Sigur că da: doar regimul Antonescu de la cap la cel mai jos nivel a imaginat şi pus în practică deportarea în masă a evreilor din basarabia şi Bucovina.

"mai a se citi adevarata istorie scrisa de poporul roman"

Poate îmi recomanzi şi mie istoricul numit "poporul român".

"si nu de asa-zisii istorici 'gestionati', dirijati, indoctrinati, urmariti incontinuu si amenintati cu "canalul" sau puscaria politica de catre o ANA PAUKER, EMIL BOTNARAS, si ceilalti care de fapt conduceau destinele Romaniei, nu cei care erau titularizati in aceste functii)".

De ce-l treci sub tăcere pe tartorul şef, Gheorghe Gheorghiu Dej.

"Adevarata istorie a poporului acestuia pe care ei, poporul israelian, il culpabilizeaza pentru ceea ce a facut un numar de 0.0002 % din el (dupa "birfe" numarul legionarilor si nationalistilor extremisti participanti la aceste actiuni, adica nu toti legionarii inregimentati in acel partid si nu tot poporul roman)",

Observaţi ignoranţa: legionarii fuseseră desfiinţaţi ca forţă la momentul deportării evreilor.

"cuprinde si fapte de eroism pe care doar cei corecti, cinstiti dintre evrei il vor putea confirma: familii de evrei ascunse si ferite de atrocitatile unor legionari si nemti, familii carora li s-a usurat fuga din Romania in acele vremuri, familii si comunitati "acceptate" de regimul Antonescu sa paraseasca tara in pofida regulilor impuse de dominatia nazista din tara in acele vremuri, si asa mai departe".

Dacă ţi-ai fi dat osteneala ai fi citit mesajul despre românii (în frunte cu Regina Mamă Elena) care au fost decoraţi cu titlul de "Drept între Popoare" de către memorialulul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim.

"Daca ar dori - cu adevarat - sa-si cunoasca istoria pe aceste plaiuri sfinte, ar putea sa renunte - macar putin - la a mai improsca cu ura, noroi, mizerie umana acest popor.
In concluzie: stimati fosti/actuali/viitori conlocuitori de alta natie: vorba unui alt "fauritor de istorie":invatati, ..... Deci, analizati, cercetati, studiati cele pe care vi le pot spune bunicii Dvs., nu va lasati indoctrinati, manipulati in ura si intoleranta. Nu ajungeti la nici o solutie procedind in acest fel si va incarcati si natia de foarte multa karma (pe linga cea pe care o aveti deja si pe care nu ati tratat-o)".

După câte aberaţii ai aşternut în acest mesaj, cred că tu eşti acela care are nevoie să înveţe şi asta urgent.

"Oricum, urez celor care ne acuza natia (mai mult pe nedrept) succes in demersurile lor, in inteleptire si in toleranta si iubire. Asa sa-i ajute Dumnezeu dupa ceea ce merita fiecare !!!"

Ură, ură, ură.

"P.S. Nu este vorba aici de poporul israelian care - si conform Vechiului Testament - n-ar trebui sa existe azi caci nu a existat dinainte de 1948 (stat infiintat cu voia americanilor), ci de poporul evreu, pomenit in Sfintele Scripturi, cel care a patimit, a suferit, s-a eliberat si apoi s-a subjugat cu de la sine voie (a se vedea si Noul Testament)".

Antisemitism prost mascat sub formă de antisionism.

"Noi, ramanii, nu avem ce ne reprosa fata de israelieni; era deja terminat razboiul, era deja stabilita o rascumparare a pacatelor fiecarui popor (nu figureaza in documentele Procesului de la Nurnberg nimic de platit poporului israelian - care inca nu era format pe deplin - ci doar populatiei evreiesti oropsite de nazisti). Acelasi".

Fii pe pace. Nu la Nurnberg s-au stabilit despăgubirile pentru "poporul israelian". Iar România nu plăteşte nici un cent despăgubire. Şi nici n-o să plătească.
#9215 (raspuns la: #9178) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu nu am spus ca Hristos a venit numai pentru a le spune oamenilor cum sa traiasca. Daca cititi ce am scris in paranteza, veti vedea ca am vorbit de Trupul si Sangele lui Hristos in cadrul Sf. Liturghii ca mijloc de indumnezeire. Nu este vorba de o jertfa rituala asa cum o inteleg protestantii: o incercare de a multumi un Tata nedrept.

Cat despre asa-zisul "rationament circular", el este circular numai in masura in care ne raliem unei anumite pareri care e posibil sa nu aiba nimic de-a face cu realitatea. In primul rand, afirmatia ca nu stim cine a scris Biblia este o gogorita care probabil a fost "inventata" doar ca cineva sa isi mai ia un doctorat in "teologie". Ca sa ma refer numai la Noul Testament, se stie clar cui le sunt atribuite scrierile de acolo. Si nu sunt pure inventii, la stabilirea canonului Noului Testament in Sinodul din Cartagina, Parintii Bisericii au avut motive intemeiate de a considera cartile respective ca fiind autentice. Ca se trezesc acum voci care sa nege autenticitatea anumitor carti, nu ma mira. Luther avea cam aceleasi idei prin 1516 numai pentru ca unele texte nu mergeau mana in mana cu teologia lui. Din cate stiu eu, in Traditia ebraica primele 5 carti ale Noului Testament sunt atribuite profetului Moise. Ma intreb cum poate infirma un cercetator acest fapt la mai bine de 2500 de ani de la scrierea cartii?

Iar daca vine vorba de a chestiona cartile Bibliei, putem chestiona la fel de bine si ideea de Dumnezeu. Nu cred ca acesta este scopul grupului de discutii. Aici se vorbeste despre spiritualitate, ceea ce inseamna ca se pleaca de la un numitor comun: acceptarea existentei
lui Dumnezeu si implicit a revelatiei divine (Sf. Traditie).
#28098 (raspuns la: #27858) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cassandrei - de Guinevere la: 06/02/2006 01:50:51
(la: Va fi sau nu va fi)
Cass, nu cred ca ai vazut documentarul lui Michael Moore, incearca sa il vezi, e un pic tendentios dar daca vezi si replicile la el, intelegi ca nu avea cum sa fie altfel.

Sa stii ca pentru orice opinie avizata, exista o contra-opinie cel putin la fel de avizata. Si eu discutam aici, nu eram partizana nici unei idei. Dimpotriva, daca nu ai fi atat de inflacarata, ti-as putea spune ca de fapt sunt de acord cu tine, dar mie imi place jocul intelectual, asa cum spunea Aristotel:” Posibilitatea de a sustine un lucru fara a-l accepta este semnul unei minti educate”.

Exista niste carti care se cheama “The New Concise History of the Crusades”, si “The Real History of the Crusades” ale lui Thomas Madden. El afirma ca violenta actuala isi are radacinile si in cruciadele brutale si neprovocate impotriva lumii islamice. Chiar Bill Clinton a afirmat lucrul asta, ceea ce poti gasi in cartile respective, nu e de la mine, asa ca nu trebuie sa ma crezi pe mine. Subliniez, condamn profund toate atrocitatile si ma tem de ele ca oricatre altul, dar incerc sa inteleg de cauzele, atata tot. Ca, cruciadele au fost de fapt un raspuns de aparare a credintei si culturii crestine impotriva unui Islam care altfel le-ar fi subminat, ca a fost teroare si din cealalta parte, e adevarat. De aceea spuneam ca e greu de gasit un “vinovat”. Multumesc pentru toate datele istorice si din Coran, nu era nevoie, ma interesa ideea. :o)

Crede-ma, stiu bine ce inseamna “cruciada”, am si eu lecturile mele, facute asa, ca sa ma mai “luminez”. Termenul de “noi cruciade vestice” l-am preluat din cartile respective si cred ca se refera la faptul comun acceptat ca de fapt cruciadele au avut substrat economic, desi erau facute in numele crestinismului. Cam atata.

Si Cass, de ce trebuie sa dam lectii in loc sa discutam? Eu asta nu reusesc sa inteleg…

#104222 (raspuns la: #104221) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu am fugit! Despre comunitatea noastra, despre energia mea - de Cristian C. FRANCU la: 20/02/2004 05:35:22
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
Iata: Nu ‘dau cu fuga’… Nu ma lasa felul meu de a fii! 
Am sa mai trec pe aici. Adevarul e ca nici timpul nu imi va mai permite sa fiu atat de activ, nici nu este intelept sa raspund la toate mesajele in fiecare zi.

Probabil, va exista un mesaj maxim doua pe zi de la mine. (in pauza de masa ca acum! Si seara dupa program) Asta cand voi simti nevoia sa raspund (fie ca imi place prea mult ceva ce am citit, fie ca simt ca ceva este nedrept, fals, malitios si incorect fata de mine si nu numai!) Sau daca simt ca pot adduce ceva nou…

Faptul ca am raspuns la fiecare mesaj…cred eu destul de politicos si deschis…aducand argumente, explicatii si cerand argumente si explicatii, prezentand pareri si atat…cred ca dovedeste ca nu vreau sa ma impugn sin u consider ca detin adevarul absolut! Insa permiteti-mi domnilor sa nu ma las demoralizat sau adus la realitate, adus cu picioarele pe pamant de cei care imi spun ca nu se poate!
Aveti idée cati oameni si cu cata ardoare si convingere spuneau ca …pamantul e plat, ca soarele se invarte in jurul pamantului, ca telefonul e o inventie inutila… ca Zidul berlinului nu va cadea…ca Ceausescu nu va cadea…ca PSDul si coruptia e vesnica… Unii s-a dovedit ca greseau…altii…vom vedea!

DA! Ceva e putred in Romania! Inclin sac red ca nu eu!
Legat de bancul cu dracii…daca ne-am aduna impreuna sa ii atacam pe baroni, corupti, guvernanti sin u unii pe altii…poate am ajunge undeva!

Am spus de cel putin 2 ori ca sunt deschis, ca accept orice perere chiar daca nu sunt deacord…’to agree to disagree’ mi se pare firesc uneori.

Pentru unii. poate am parut prea energetic si entuziast in a-mi sustine ideile fiindca cred in ceva si ma bazez pe ceva ce am vrut sa impartasesc cu voi! Daca pe un singur om a ajutat sau bucurat cu ceva ceva din ce am spus…a meritat!

Nu e cel mai important sa conving pe cineva mai invarsta decat mine ca eu as avea dreptate, insa imi place ‘debateul’, lupta de argumente si pareri sustinute.
Mai mult chiar…cred ca atitudinea pozitiva…orientarea pe solutii, proactivitatea, solidaritatea si networkingul pot aduce mai mult decat resemnarea, dezamagirea sau intelepciunea castigate dupa experiente negative sau neplacute si impartasite de ceilalti.. Cred in puterea optimismului, sperantei, viselor si energiei asupra viitorului…

Am doua urechi si o singura gura! Le voi folosi proportional…Voi asculta (citi) mai mult decat voi mai vorbi (scrie…)!

Tocmai diferentele dintre noi ne fac mai puternici! ASTA DACA AVEM ACELEASI SCOPURI LA NIVEL DE COMUNITATE SI ‘LUCRAM’ IMPREUNA PT A LE ATINGE!

Cu respect!

Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!
prietenia si interesele comune - de (anonim) la: 19/10/2004 14:41:11
(la: Prietenia si prietenii)
eu cred ca si interesele comune pot sta la baza unei prietenii sincere si de durata.Desigur, ar trebui, in acest caz,sa dam notiunii de "interes"un inteles mai cuprinzator,incluzand aici preocupari comune,pasiuni comune si nu doar urmarirea unui scop bine definit ,eventual cu caracter pecuniar...

mi s-a parut ca deslusesc o umbra de regret in afirmatia ta ca oamenii se schimba o data cu trecerea timpului . dar e ceva atat de in firea lucrurilor ca acest fapt sa se petreaca...! fiinta omului este intr-un perpetuu proces de transformare biologoca si spirituala. fara indoiala ca acest proces este cu dublu sens:spre mai bine sau spre mai rau. sa ne bucuram insa ori de cate ori vedem in celalalt o "primenire" chiar daca ea contravine unei tendinte,aproape la toti raspandita, de inertie atunci cand vine vorba de a accepta noul din celalalt. iar pentru cei care s-au schimbat in rau {asta,desigur,masurand cu propriul "barometru" moral :) },sa nu ne pierdem speranta;poate acest pas indarat le-a fost dat sa-l faca doar pentru a-si lua avant mai puternic atunci cand se vor decide sa mearga inainte.

prieteniile din liceu si facultate....Daca acele relatii isi merita acest nume,ele vor putea oricand fi reinnodate.Dar ce spun "reinnodate"?Ca si cum s-ar fi rupt...Distanta ca si noul anturaj sau noile preocupari ale prietenilor fac deseori sa "lancezeasca" o astfel de relatie. dar prin aceasta ea nu "moare" .nu rareori mi-am regasit cu bucurie prietenii din liceu si ne-am impartasit din cele ce ni s-au intamplat ori ne-am reamintit din cele ce au fost candva. totul depinde de disponibilitatea noastra sufleteasca.Si stii ceva? Aceasta este infinita...Doar sa dorim noi sa rasucim "rozeta" sufletului nostru ,sa nu fim avari ,sa nu precupetim a oferi ceva ce ne-a fost daruit si care este inepuizabil.

souris
#25542 (raspuns la: #24839) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce au in comun, si altele - de daisy la: 09/09/2003 07:24:33
(la: Scrisul si sexul)
Chestii in comun - necesita imaginatie si energie
Diferente - frecventa cu care se petrec
Altele - intensitatea....eh, aici e mai dificil...
catre manole - de Alice la: 06/10/2003 15:07:53
(la: Firmituri de poezie)
Te-am intristat, si rau imi pare!
Mestere, erau doar jocuri de cuvinte, din parte mea, la subiect.
Ia fii atent: "ganduri cu ochi" = cei ce n-accepta lumina = liliecii mei = oamenii intunericului (obscurii!). Adica: batalioanelor de ganduri cu ochi n-ar trebui sa le dai atentie daca stii ca gandul si drumul tau sunt alea drepte.Si nici nu incerca sa-i lamuresti (adica sa vii cu felinarul). Te vor pedepsi (la mine = liliecii in par).
Cam asa + alte doua, trei semnificatii care mi-au scapat aici.
"Regele" e tot un joc, o vorba hazlie pe care-o am eu cu un prieten comun. Iertare daca si asta te-a deranjat.Recitind, pare mitocanie, dar n-a fost cu intentie, te-asigur!

hmm hmm.... - de (anonim) la: 17/10/2003 12:32:18
(la: Viata gay...romaneasca!)
Homosexualitatea este o problema psihologica, nu cred ca una organica, genetica. Gusturile si preferintele se educa su schimba cu timpul. Ginditi-va la ceea ce numim generic MODA. Felul de a ne imbraca si perceptia potrivirii hainelor pe corp este o chestie relativa. Vestimentatia secolului al 17-lea este total nepotrivita si lipsita se spirit practic in zilele de azi, pentru ca ne-ar reduce capacitatea de miscare. Ei bine, la vremea ei vestimentatia de secol 17 era scopul existentei, pentru ca erau necesare vreo doua ore pentru a potrivi pe corp o rochie cu falduri.
Trecind de la vestimentatie la psihologia preferintelor sexuale...
Ce parerea aveti de parintii care isi imbraca baietelul si ii tund parul astfel incit sa arate ca o fetita, pentru ca de fapt ei voiau o fetita iar spermatozoidul ala le-a tras clapa. Modul cum functioneaza creierul uman la nivel de baza se formeaza in primii ani de viata, restul e doar perfectionarea "programului" de baza. Nu sint de meserie psiholog, dar banuiesc in mod logic faptul ca ceea ce numim personalitate este rezultatul interactiunii dintre individ si mediu, sau a mediului asupra individului. Sintem ceea ce mediul ne permite sa fim. Unii au o asa numita personalitate si modifica ei mediul, impun schimbari celorlalti care le accepta in lipsa de idei mai bune.

As vrea sa mentionez despre un episod din serialul Star Trek- The next generation. Este destul de interesant prin faptul ca pune problema heterosexualitatii si a homosexualitatii in mod invers. Adica se poate si pe dos, pe o planeta humanoizii erau asexuati (si se numeau GENAI). Undeva in urma cu vrea citeva sute de ani renuntasera la sex prin manipulari genetice. Totusi mai erau rebeli care se simteau altfel decit restul. Ofiterul Riker este implicat intr-o misiune de salvare cu un genai care avea tendinte heterosexuale, se simtea femeie si era atrasa de chipesul ofiter. Reactia comunitatii genai a fost foarte violenta, respectiva fiind considerata bolnava si trebuind tratata si adusa pe calea cea buna, ceea ce s-a si intimplat. Interesanta idea lui Gene Roddenberry intr-un serial in care ideea de sex nu este deloc dezbatuta.
Holocaustul in cifre si contradictii - de Zamolxe la: 18/10/2003 22:29:23
(la: A existat holocaust in Romania?)
Dragul meu evreu roman,
(Valentinb)

Pina acum am stat si am citit. Nu am vrut sa comentez, sau sa ma bag. Ti-am vazut si meciul cu preopinentul. Tu ai fost cel care a atacat primul, fara argumente dar foarte agresiv si ai primit doar un raspuns pe o masura mai mare decit tine.

Ma bucur ca nu vrei scuzele nimanui si este foarte bine.
Vad insa la tine o consecventa in a sustine contradictii si in a sustine o idee profund eronata si extrem de periculoasa.
Sustii permanent ca in romania a fost holocaust.
In romania nu a fost holocaust.
Legionarii, ciuma verde, au avut ce au avut si cu romanii in egala masura.
Astfel ca asasinarea lui IG Duca si a lui Nicolae Iorga, ca si a multor altor romani importanti sau oameni simpli, se incadreaza in aceleasi exact aceleasi actiuni criminale ale legiunii care au lovit si evreii.
Iar comunistii din Romania au fost majoritatea evrei sau unguri, asa cum arata arhivele PCR.
Si multi legionari au ajuns comunisti cel putin in prima faza. “Rosia inainte de a fi rosie a fost verde!”

Pentru ca holocaust la romani nu a fost, asa nici actiunile legionarilor fata de evrei nu pot purta numele de holocaust. Vezi definitia holocaustului.

Este foarte periculos si consecintele sint nebanuite pe termen lung, sa amesteci termenii, sa faci un terci din istorie, sa speculezi, sa faci asocieri fortate. Drama poporului evreu este mare si ea nu trebuie umflata si extinsa.
Realitatea reala este suficienta.

Holocaustul are o definitie clara, precisa si categorica. Atunci cind incepi sa scri despre holocaust trebuie sa te referi strict la definitie. Daca insa ignori definitia atunci poti sustine orice.

The Holocaust was the systematic, bureaucratic, state-sponsored persecution and murder of approximately six million Jews by the Nazi regime and its collaborators. "Holocaust" is a word of Greek origin meaning "sacrifice by fire."

De exemplu in Germania au fost pogromuri si inainte de inceperea WW2. Dar ele nu intra la holocaust. Sint violentze, sint crime, dar nu sint parte a holocaustului. Pentru ca in acest caz putem spune ca holocaustul a inceput in Rusia o data cu primele pogromuri, adica la inceputul secolului 20!

Holocaustul a inceput o data cu adoptarea SOLUTIEI FINALE de catre germania in 1942 si a avut ca elemente de baza lagarele de exterminare, camerele de gazare si crematoriile.

Hartile de pe site-ul din sua al muzeului holocaustului arata clar ca din romania nu au plecat trenuri spre lagarele de exterminare. http://www.ushmm.org/wlc/en/index.php?lang=en&ModuleId=10005143 si faci click pe “See maps”.

Asta este o realitate pe care trebuie sa o accepti chiar daca nu o vrei sau nu iti convine.

Deportarea evreilor din 1941-1942 seamana mai mult cu deportarea in Baragan din anii ‘50-‘60 decit cu deportarea in Germania.
Cifrele referitoare la acea perioada, aflate pe resursele de informare evreiesti sint extrem de contradictorii si ireale. Astfel in “Enciclopedia Holocaustului” editia 1990 Macmillan Publishing Company.
This unit, along with Wehrmacht units and Eisatzgruppe D, killed between 150,000 and 160,000 Jews during July and August 1941.
Pentru ca lucrez in probleme de logistica, aprovizionare, desfacere stiu foarte bine care sint mijloacele necesare unor probleme asa de mari. Resursele pentru rezolvarea unor asemenea probleme sint foarte mari, surprinzator de mari.
Acum am sa ma opresc la aceasta cifra: in perioada iulie august 1941 au fost omoriti 160.000 evrei in Basarabia. (http://motlc.wiesenthal.com/text/x03/xm0347.html)
A omori 160000 oameni in 60 zile inseamna 2660 oameni pe zi, 111 pe ora, adica unul la 30 secunde, 24 ore din 24, 7 zile din 7. Daca omorirea era teoretic posibila, eliminarea cadavrelor era o problema extrem de dificila. Ar fi trebuit sa ramina extrem de multe gropi comune, foarte mari, care insa nu exista. Saparea gropilor, mutarea pamintului, plasarea cadavrelor, acoperirea cu pamint implica o munca foarte mare. Si nici o marturie nu consemneaza asemenea intimplari extreme.

In Basarabia anului 1920 erau 267.000 evrei , iar in anul 1939 erau 205.000 evrei.
Din acestia au fost deportati in URSS 10.000. In 1941 au fugit spre URSS 5.000.
Teoretic in Basarabia au ramas 190.000 evrei.
Se afirma (fara probe evidente) ca in perioada iulie august 1941 au fost asasinati 160.000 evrei din Basarabia.
Teoretic la 1 septembrie 1941 mai erau 30.000 evrei in Basarabia.
Dar acelasi site spune ca la 4 septembrie 1941 mai erau 64.176 evrei si ca la 25 septembrie erau exact 43.397, mai multi decit cei 30.000 din calcule.
Acestia sint deportati in Transnistria unde mor inca 25.000.
Practic in Transnistria supravietuiesc 5.000 evrei basarabeni dar se reintorc 50.000. Evident ca undeva exista exagerate si fara acoperire in evidentele vremii.

Toate cifrele privind evreii sint contradictorii atunci cind se vorbeste de Romania, Basarabia, Bucovina, Transnistria.

Astfel pentru Romania se dau urmatoarele cifre privind evreii:
1933 – 980.000 usa holocaust museum harta
1939 – 607.900 simon wiesental
1939 – 760.000 tot simon wiesental in acelasi text
1940 – 342.000 idem dupa pierderea teritoriilor transilvania, basarabia. bucovina
1950 – 280.000 ramasi dupa emigrarea a 70.000 evrei.

Asta inseamna ca evreii din Romania nu au fost deportati.

Ungaria, participanta activa la Holocaust, a trimis spre camerele de gazare aproape toti evreii din Transilvania ocupata in anii 1943-1944, adica circa 200.000.

Dar, cu toate acestea la cei 6 milioane de evrei morti in holocaust, Romania este nominalizata cu 700.000 evrei exterminati desi in 1939 erau doar 607.900 evrei in Romania Mare si au ramas 280.000, 70.000 au emigrat, iar 200.000 au fost exterminati in Ungaria.

280.000+70.000+200.000=550.000
607.900-550.000=67.900 evrei din Romania Mare morti in timpul deportarilor de boala, frig, mizerie, foame, violente, crime.

67.900

Zamolxe

PS. S-a mai pus intrebarea, si eu o reiau, la care nici un evreu sau neevreu nu dat un raspuns concret, clar, si documentat: de ce sint evreii persecutati de toate popoarele lumii?
Nu am studiat acest aspect, dar mi se pare extrem de ciudat. Nu se poate ca toate popoarele sa deteste si asupreasca evreii asa pur si simplu!
Trebuie sa fie o cauza sau mai multe, trebuie sa fie motive concrete!

Z.
Noua Constituie - de AMIKAELLA la: 19/10/2003 18:10:35
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
Toata chestia asta este un mare bluf. Si ma mir ca totusi atatia romani s-au dus sa voteze ceva despre care marea majoritate nu stia nimic (masele au fost ingrozitor de prost informate), pentru ca altfel nu imi explic prezenta (totusi) la urne.........Absenta inseamna NU, inseamna PROTEST, si fiind in cunostinta de cauza, alta reactie nu mi se pare normala......
Sa nu mai punem la socoteala cele peste 250 de miliarde alocate pentru acest pseudo-referendum. Bani platiti din impozitele populatiei si pentru care s-ar fi gasit numeroase alte intrebuintari.Bune.
In ceea ce priveste textul Noii Constitutii
- armata nu va mai fi obligatorie peste 10 ani = daca nu vrei sa faci armata, platesti (ceea ce poti sa faci si acum, de altfel...:) sau prestezi munca in folosul comunitatii. Daca nu vrei nici asta, iar platesti (oricum, totul se rezuma la legea organica "reglementatoare", ceea ce inseamna ca e vorba de aceeasi Marie cu alta palarie...). Unde sunt avantajele??
- minoritatile vor putea veni cu translatori la tribunal. Si asa suntem o tara haotica, nu se va mai sti care e de fapt limba nationala si anumite judete (stim noi care) vor putea fi considerate ca nemaifacand parte din tarisoara noastra. Da-le ungurilor un deget si te mananca pe de-a-ntregul.
- cetatenii UE vor putea cumpara pamant pe teritoriul tarii. Asta inseamna, oare, ca vom deveni lada de gunoi a Europei?........Ca vom fi secatuiti de resurse de catre straini? Ca nu vom mai sti daca suntem intr-adevar la NOI acasa?
- prelungirea mandatului presedintelui statului inseamna bani cheltuiti degeaba (cu inca o runda de alegeri in plus). Si un mare risc al acestuia de a se bate cap in cap cu primul ministru, care poate fi din Opozitie. Si-asa e haos in tara asta, un presedinte care sa se ia tot timpul la harta cu primul ministru ne trebuie??
etc
etc
etc
Eu una nu am fost sa-mi exercit dreptul de a vota. Si imi pare rau pentru cei care s-au dus si au spus DA fara sa stie despre ce e vorba. Si imi pare si mai rau pentru cei care s-au dus si au spus DA stiind foarte bine ce inseamna asta.
Nu stiu inca rezultatele referendum-ului. Dar sper ca nu au fost destui iresponsabili astfel incat sa se fi acceptat NOUA CONSTITUTIE.
Oricum, un al doilea tur nu va mai exista.
SA NU NE BATEM JOC DE NOI INSINE!
#1673 (raspuns la: #1142) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intelectualitatea si Securitatea - de Mirela la: 25/10/2003 04:48:25
(la: Intelectualitatea romana)
Politia politica a fost un instrument de tortura psihica. Instreaga doctrina socialista se bazeaza pe nivelarea, aducerea la un numitor comun a tuturor membrilor societatii care adopteaza acest sistem. Iar politia politica nu facea decat sa corecteze, prin orice mijloace, "denivelarile" sau sa impiedice orice tentativa de a iesi din uniformitate. Despre niveul intelectual al fostilor ofiteri de securitate, sa fim seriosi, nu cred ca se numeste nivel "intelectual". Cine, in toate mintile si constient de el si de umanitate, ar fi facut asa ceva semenilor sai? Un om inteligent in nici un caz. Te poti lasa convins de un prieten/un nebun/un medic psihiatru, de o personalitate puternica in general, sa renunti la ideile tale, insa nu poti, ca fiinta inteligenta, sa accepti turnatoria si tortura psihica la nivelul la care o acceptau si practicau angajatii Securitatii si colaboratorii lor civili. Atat timp cat renunti la dreptul tau ancestral de a-ti gandi propriile miscari si a lua deciziile cu mintea ta deja nu mai esti un om ci esti o masina. (acum daca il ascultam pe Dostoievsky, omul nu e in stare sa isi asume libertatea proprie sau sa accepte ca altii sa si-o asume in mod responsabil, deci tre sa lase pe altii sa gandeasca ptr el si el sa execute; dar socialismul tocmai despre asta nu era, tocmai asta iti lua, te convingea sa iti vinzi libertatea pe un plan "decent" al vietii tale; iti planifica gandirea, comportamentul) Securitatea avea in 25468 de angajati, dintre care cam jumatate erau absolventi de studii superioare, jumatatea cealalta era formata din absolventi de scoala primara, pana la profesionala si liceu. (diplomele se puteau confectiona, si s-a facut asta cu mare spor; erai dispus sa spionezi si sa torni, iti iesea diploma imediat, puteai absolvi ce doreai tu). Vorbim deci aici de un nivel "intelectual"? O comparatie cu CIA: CIA are cam 18000 de angajati, 68% sunt absolventi de studii universitare si postuniversitare, 78% cunosc mai multe limbi straine. Iar despre intelectualii care colaborau la securitate, platiti sau dintr-un elan patriotic, se pot spune multe. In primul rand ca multi dintre "intelectualii" romani s-au prostituat scriind texte=
creatii" socialist-comuniste. Iar cei ce nu au facut-o, ex. Dinescu, Paler, Goma, Steinhardt, Liiceanu, Plesu, au suportat consecintele. Insa si-au parstrat verticalitatea literara. Doctrina socialista stim cu totii ca are la baza ideologia marxista, bina pusa la punct stintific, altfel nici nu ar fi convins atatia omeni, insa complet rupta de realitate. Insa multi intelectuali au fost convinsi de aceasta ideologie care promitea o pace sociala, egalitate pe toate planurile, o bunastare asigurata fara competitie. In Cehoslovacia (pe vremea acea, acum sunt doua tari) cei mai multi dintre scriitori au devenit membri ai P Comunist, fiind convinsi intelectual de doctrina. Si asta s-a accentuat chiar in perioada Primaverii de la Praga, in care se promitea o reformare econimca si o detensionare a relatiilor intre intelectualitate si partid. Eh, pe urma s-au lasat pagubasi au vazut siei ca nu functioneaza dar au avut libertatea, nu garantata, dar tolerata, sa critice sistemul. Disidenta nu era un fenomen de ratacire individuala ca in romania, era o miscare responsabila, avea un scop, vezi Charta 77. La noi a fost ceva mai drastic regimul, o Pimavara de la Bucuresti (nu ma refer la finalul miscarii de la Praga) nu ar fi fost posibila, exista o prea mare vigilenta, absurda ca si dictatura personala a lui Ceausescu, spre a se ajunge la o disidenta constructiva.
Hai ca am scris deja prea mult:)
#2126 (raspuns la: #1732) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Universul fiecaruia - de dogmatic la: 28/10/2003 10:36:24
(la: Viata gay...romaneasca!)
Ar trebui sa fim de-a dreptul tampiti sa afirmam ca homosexualitatea nu este impotriva legilor naturii! "Fenomenul" atat ca amploare cat si consecinte este cunoscut de la inceputul civilizatiei umane. Nimeni nu a gasit reteta de a eradica sau indrepta acest comportament deviant....si nici nu v-a fi gasita vreodata, conform noilor descoperiri genetice(din pacate)Degenerarea speciei umane este inevitabila! Totusi chestia cu "mandria gay" are cateva parti care nu sunt vazute in profunzimea lor. Extrema in care cad cei care acuza si marginalizeaza populatia afectata, creeaza identificarea si auto-acceptarea individului in ceea ce denumesti "mandrie gay". Fiind marginalizat de societate individul gay, suporta o trauma in plus fata de aceea de a fi anormal. Automat creierul manevrat de educatie ...de nevoia individului de apartine unei comunitati, dezvolta mecanismul de autoaparare, incercand sa aplice auto-compatimirea si apartenenta la un grup social. Unirea maselor, practic! Astfel apare o viata sociala gaycu o lozinca gen "mandrie gay". Concluzionand, prin extremizarea fenomenului nu facem altceva decat sa contribuim din plin la perpetuarea si cresterea in amploare a acestui stil de viata. Consider ca atata timp cat doresc din suflet sa ajut "in numele umanitatii si bunului simt", evocat mai jos", le creez posibilitatea sa copieze stilul meu de viata si nu ii arunc in ceea mizeria pe care o reclam mai tarziu! A invoca Sfintele Scripturi in aceasta problema, cred ca este ...si nu este de bun augur. Dintr-un simplu motiv! Ceea ce le-a fost dat , ca absolut tot ceea ce ne este dat in viata, Divinitatea este martora si responsabila. Nimic pe acesta lume nu este lasat fara vreun rost! Fiecare are de ispasit, de platit, ceva dintr-o viata anterioara sau greselile unor stramosi. Poate, de ce nu, este o cale de mantuire!? Cine poate stii? Einstein, Da Vinci, ... sunt o multime ... care au adus umanitatii plus de valoare. Pentru noi este mai comod sa o uratim imporscand cu ura si marginalizand semeni care, in spre nemernicia lor, sufera cumplit pentru ceea ce sunt?!! Daca tot ridicam Biblia la rang de lege divina, de ce nu o aplicam noua insine cand suntem tentati sa gandim atat de murdar despre ceea ce nu cunoastem!?
#2441 (raspuns la: #2007) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Esti un PENIBIL, dar putem discuta doar pe forumul initial - de Zamolxe la: 05/11/2003 05:53:20
(la: zamolxe)
Am sa iti raspund numai dupa ce ai sa argumentezi cu documente (nu afirmatii), cu fapte, cu date istorice, cu logica si bun simt afirmatiile tale referitoare la intreg subiectul.

Aceasta discutie o putem purta numai si numai pe forumul pe care a inceput discutia.
Pe acest nou forum discutia este superflua si inutila. Te astept pe [A existat holocaust in Romania?]

Sa auzim de bine. Punct.


***************


#1675 - Comentariu adaugat de Zamolxe la lun 20 Oct 2003 - 05:08 h
Valentinb. Nu se prea poate purta o discutie logica si rationala cu tine. Imi pare sincer rau, asta este.

Acolo unde sti ca nu poti combate cu argumente, o dai cotita si reiei la nesfirsit niste texte prafuite de zeci de ani. Sintem in 2003, iar intimplarile comentate si discutate sint vechi de 60-70 ani.

As vrea sa aflu de la tine, sau de la oricare altul, de ce sint date si informatii atit de contradictorii, de ce cifrele sint asemenea numaratorii lui Pristanda, umflate parca cu silicon ca sa iasa mai mari decit realitatea, cel putin atunci cind vorbim de Romania.
Este dezonorant pentru tine sa tratezi analiza mea ca o “compunere” cu “3 fraze de ici 3 de colo”. Datele sint concrete luate din surse eminamente evreiesti.

Discutiile concrete se poarta pe date concrete. Tu eviti cu o spaima si o frica viscerala discutia concreta.
Eu fac o analiza si incerc sa inteleg lumea de acum o jumatate de secol si mai bine. La rece, ca un om detasat de acele vremuri, nelegat prin nimic direct de acea lume. Concret, nu literatura.
Pentru mine “ciuma verde, neagra, sau cafenie” este doar o exprimare literara. Eu stiu de nazism, de legionari, de fascisti, ustasi, etc.
Eu stiu ce nu vreau sa se mai repete.

Exista un efect si o cauza.
Pogromurile si persecutiile sint un efect al unor cauze pe care nu reusesc sa le aflu. Nu sint pomenite nicaieri. Si nimeni nu spune nimic. E ciudat.

Asa ca “toata lumea-i persecuta pe evrei” se refera la vremurile de demult, nu de azi. Nu fa un terci din istorie.
Nicaieri in Europa evreii nu sint persecutati in ziua de azi. Nici macar in Rusia sau Polonia. Vodca nu are nici o legatura.
Nu te fa ca uiti ca evreii au trait in Rusia sute de ani fara pogromuri. La fel in Polonia, sau in restul Europei.

Si sa nu uitam ca singurul partid anti evreiesc pe fata, este cel nazist american. Sau cel putin asta stiu eu.

M-am uitat peste lista de discutii. Asa este cum am mai zis. Tu ai lansat un mesaj extrem de agresiv dar si lipsit de substanta si ai primit un raspuns extrem de dur, dar pe linia deschisa de tine. Parerea mea personala este ca ai “luat-o pe coaja” cum se zice, adica a fost o masura prea mare pentru tine. Dar asta este parerea mea de spectator. Eu stau in tribuna. In teren tu vezi altfel. Eu nu vreau sa te conving si nu incerca sa ma convingi.

Tot ce am scris aici se refera la “texte”. Adica vorbe aproape goale.
Eu vreau o discutie serioasa bazata pe argumente, pe fapte, pe date sustinute de probe.

Nu ma voi prinde intr-un joc bazat pe emotii, sentimente, presupuneri, credinte, etc si care sfirseste de regula lamentabil in injuraturi de ambele parti.
Nu am timp de asa ceva.

Sa intelegem datele care exista. Sa vorbim doar despre ele. Sa comparam sursele si sa vedem diferentele sau sustinerile reciproce, sa le judecam logic si rational. Nu vreau aprobare sau dezaprobare. Vreau date, logica, ratiune, bun simt, argumente, informatii.

Daca se poate. Daca nu, nu. Bye bye!


Zamolxe

*************


#1630 - Comentariu adaugat de Zamolxe la dum 19 Oct 2003 - 06:29 h
Dragul meu evreu roman,
(Valentinb)

Pina acum am stat si am citit. Nu am vrut sa comentez, sau sa ma bag. Ti-am vazut si meciul cu preopinentul. Tu ai fost cel care a atacat primul, fara argumente dar foarte agresiv si ai primit doar un raspuns pe o masura mai mare decit tine.

Ma bucur ca nu vrei scuzele nimanui si este foarte bine.
Vad insa la tine o consecventa in a sustine contradictii si in a sustine o idee profund eronata si extrem de periculoasa.
Sustii permanent ca in romania a fost holocaust.
In romania nu a fost holocaust.
Legionarii, ciuma verde, au avut ce au avut si cu romanii in egala masura.
Astfel ca asasinarea lui IG Duca si a lui Nicolae Iorga, ca si a multor altor romani importanti sau oameni simpli, se incadreaza in aceleasi exact aceleasi actiuni criminale ale legiunii care au lovit si evreii.
Iar comunistii din Romania au fost majoritatea evrei sau unguri, asa cum arata arhivele PCR.
Si multi legionari au ajuns comunisti cel putin in prima faza. “Rosia inainte de a fi rosie a fost verde!”

Pentru ca holocaust la romani nu a fost, asa nici actiunile legionarilor fata de evrei nu pot purta numele de holocaust. Vezi definitia holocaustului.

Este foarte periculos si consecintele sint nebanuite pe termen lung, sa amesteci termenii, sa faci un terci din istorie, sa speculezi, sa faci asocieri fortate. Drama poporului evreu este mare si ea nu trebuie umflata si extinsa.
Realitatea reala este suficienta.

Holocaustul are o definitie clara, precisa si categorica. Atunci cind incepi sa scri despre holocaust trebuie sa te referi strict la definitie. Daca insa ignori definitia atunci poti sustine orice.

The Holocaust was the systematic, bureaucratic, state-sponsored persecution and murder of approximately six million Jews by the Nazi regime and its collaborators. "Holocaust" is a word of Greek origin meaning "sacrifice by fire."

De exemplu in Germania au fost pogromuri si inainte de inceperea WW2. Dar ele nu intra la holocaust. Sint violentze, sint crime, dar nu sint parte a holocaustului. Pentru ca in acest caz putem spune ca holocaustul a inceput in Rusia o data cu primele pogromuri, adica la inceputul secolului 20!

Holocaustul a inceput o data cu adoptarea SOLUTIEI FINALE de catre germania in 1942 si a avut ca elemente de baza lagarele de exterminare, camerele de gazare si crematoriile.

Hartile de pe site-ul din sua al muzeului holocaustului arata clar ca din romania nu au plecat trenuri spre lagarele de exterminare. http://www.ushmm.org/wlc/en/index.php?lang=en&ModuleId=10005143 si faci click pe “See maps”.

Asta este o realitate pe care trebuie sa o accepti chiar daca nu o vrei sau nu iti convine.

Deportarea evreilor din 1941-1942 seamana mai mult cu deportarea in Baragan din anii ‘50-‘60 decit cu deportarea in Germania.
Cifrele referitoare la acea perioada, aflate pe resursele de informare evreiesti sint extrem de contradictorii si ireale. Astfel in “Enciclopedia Holocaustului” editia 1990 Macmillan Publishing Company.
This unit, along with Wehrmacht units and Eisatzgruppe D, killed between 150,000 and 160,000 Jews during July and August 1941.
Pentru ca lucrez in probleme de logistica, aprovizionare, desfacere stiu foarte bine care sint mijloacele necesare unor probleme asa de mari. Resursele pentru rezolvarea unor asemenea probleme sint foarte mari, surprinzator de mari.
Acum am sa ma opresc la aceasta cifra: in perioada iulie august 1941 au fost omoriti 160.000 evrei in Basarabia. (http://motlc.wiesenthal.com/text/x03/xm0347.html)
A omori 160000 oameni in 60 zile inseamna 2660 oameni pe zi, 111 pe ora, adica unul la 30 secunde, 24 ore din 24, 7 zile din 7. Daca omorirea era teoretic posibila, eliminarea cadavrelor era o problema extrem de dificila. Ar fi trebuit sa ramina extrem de multe gropi comune, foarte mari, care insa nu exista. Saparea gropilor, mutarea pamintului, plasarea cadavrelor, acoperirea cu pamint implica o munca foarte mare. Si nici o marturie nu consemneaza asemenea intimplari extreme.

In Basarabia anului 1920 erau 267.000 evrei , iar in anul 1939 erau 205.000 evrei.
Din acestia au fost deportati in URSS 10.000. In 1941 au fugit spre URSS 5.000.
Teoretic in Basarabia au ramas 190.000 evrei.
Se afirma (fara probe evidente) ca in perioada iulie august 1941 au fost asasinati 160.000 evrei din Basarabia.
Teoretic la 1 septembrie 1941 mai erau 30.000 evrei in Basarabia.
Dar acelasi site spune ca la 4 septembrie 1941 mai erau 64.176 evrei si ca la 25 septembrie erau exact 43.397, mai multi decit cei 30.000 din calcule.
Acestia sint deportati in Transnistria unde mor inca 25.000.
Practic in Transnistria supravietuiesc 5.000 evrei basarabeni dar se reintorc 50.000. Evident ca undeva exista exagerate si fara acoperire in evidentele vremii.

Toate cifrele privind evreii sint contradictorii atunci cind se vorbeste de Romania, Basarabia, Bucovina, Transnistria.

Astfel pentru Romania se dau urmatoarele cifre privind evreii:
1933 – 980.000 usa holocaust museum harta
1939 – 607.900 simon wiesental
1939 – 760.000 tot simon wiesental in acelasi text
1940 – 342.000 idem dupa pierderea teritoriilor transilvania, basarabia. bucovina
1950 – 280.000 ramasi dupa emigrarea a 70.000 evrei.

Asta inseamna ca evreii din Romania nu au fost deportati.

Ungaria, participanta activa la Holocaust, a trimis spre camerele de gazare aproape toti evreii din Transilvania ocupata in anii 1943-1944, adica circa 200.000.

Dar, cu toate acestea la cei 6 milioane de evrei morti in holocaust, Romania este nominalizata cu 700.000 evrei exterminati desi in 1939 erau doar 607.900 evrei in Romania Mare si au ramas 280.000, 70.000 au emigrat, iar 200.000 au fost exterminati in Ungaria.

280.000+70.000+200.000=550.000
607.900-550.000=67.900 evrei din Romania Mare morti in timpul deportarilor de boala, frig, mizerie, foame, violente, crime.

67.900

Zamolxe

PS. S-a mai pus intrebarea, si eu o reiau, la care nici un evreu sau neevreu nu dat un raspuns concret, clar, si documentat: de ce sint evreii persecutati de toate popoarele lumii?
Nu am studiat acest aspect, dar mi se pare extrem de ciudat. Nu se poate ca toate popoarele sa deteste si asupreasca evreii asa pur si simplu!
Trebuie sa fie o cauza sau mai multe, trebuie sa fie motive concrete!

Z.


Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Ucenici - de Dinu Lazar la: 22/11/2003 12:40:56
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema e mai complexa.
Nu am asitenti, ucenici, studenti sau elevi.
Acum vreo 10 ani am incercat sa predau fotografie la Academia de Arte din Bucuresti, pe linga sectia de Grafica Publicitara, dar pe urma s-a infiintat sectia foto si nu am mai intrat in "jocuri" asa ca mi s-a spus "valea".
Am mai incercat sa imi dau cu parerea pe ici pe colo, pe listele de discutii si forumurile foto romanesti, chiar am fondat cindva cu un prieten un sit de educatie fotografica, www.fotomagazin.ro , dar reactiile stirnite au fost de natura sa imi dau seama ca e mai bine sa stau la locul meu, si fac fotografie cind pot, cum pot, cind imi place, cum imi place, fara sa ma raportez la nimic si fara a incerca sa stirnesc valuri si virtejuri care ma fac sa pierd timp si atita tot.
Ca demonstratie a celor spuse as da doua linkuri:
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=127
si mai ales
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=126
unde citim diverse printre care si:
=================================================
Dinu Lazar este un manunchi de inconsistente si reactii contradictorii si mojicii care totusi sunt acceptate acolo unde altii sunt admonestati pe loc. El se poarta ca reprezentarea in piatra a imaginii unei zeitati indiene atunci cand ceva i se pare prea marunt ca unul ca el sa se oboseasca sa cerceteze si ca manifestarea acelei creaturi supranormale in inchipuirile bietilor adulatori atunci cand i se aduce vreo critica fie direct fie indirect.
=====================================================
Ar mai fi interesant linkul
http://www.badorgood.com/detailq.php?id=118
unde spun ca:
======================
Eu am peste 500 de pareri si sfaturi postate. Dar numarul imaginilor proaste puse mi se pare mult mai mare. In fiecare zi apar alte si alte productii subculturale, care arata o incultura si o redusa sau inexistenta capacitate a autorului de a intelege ca fotografia nu e un sport, nu e o minuire a unui obiectiv sau aparat, ci un mijloc de comunicare. Cum pune unul mina pe un aparat se bucura si ne omoara cu o productie, fara sa comunice nimic, fara a avea nimic de spus. E jignitor totusi. Si de facut, nu stiu ce s-ar putea face. Poate ar trebui pus degetul pe rana si aratat celui ce e redus ca e redus, celui ce e incult ca e incult, celui ce nu stie ca nu stie. Ce nu stie, nu are decit sa invete singur, Internetul ofera atitea posibilitati.
Oricum, asistam la o tiranica avalansa a prostiei in limbajul fotografilor romani, cu atit mai de neinteles cu cit e asa de usor de citit si de invatat ce trebuie facut ca sa faci o imagine buna. Revin: fotografia e un mijloc de comunicare. Mie multi imi comunica un gol spiritual si intelectual uluitor si nu pot sa ma opresc din mirare. Fotografia inseamna si munca si autoevaluare si dorinta de a invata. Aici nu se vede asta, din pacate.
=================================
Deci nu am ucenici, parerea de mai sus nu mi s-a schimbat in anul care a trecut, pe masura ce trece timpul nici nu vreau sa am ucenici, si ca sa fiu sincer nici nu si-a manifestat nimeni dorinta; acum ar fi oricum tirziu, nu mai vreau sa am de a face cu nimic din ce ma inconjoara si care ar putea sa ma fac sa nu acord toata energia si atentia fotografiei mele.
Apoi, la atitia profesori si specialisti in fotografie, ce sa spun, eu lipseam... conform celor citite mai sus.

Dinu Lazar
#4941 (raspuns la: #4918) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aranjamente de culise intre Putin si Bush - de anita47 la: 27/11/2003 03:42:02
(la: Istorie alternativa: cum ar fi fost daca ... ?)
Si cum ar fi daca ne reintoarcem la "acorduri gen Yalta"?
=================================================================

"In vizita la Washington in septembrie 2003, presedintele rus Vladimir Putin a fost intampinat la aeroport de presedintele american George Bush care, dupa ce l-a imbratisat demonstrativ, s-a declarat "onorat" de vizita "prietenului" Putin.
Cei doi sefi de stat au petrecut multe ore impreuna la resedinta prezidentiala de la Camp David in convorbiri tęte-ŕ-tęte, dupa care, la o conferinta scurta de presa, s-au elogiat reciproc. Referindu-se la interlocutorul sau, Bush a enuntat urmatoarele: "Eu omagiez planurile presedintelui Putin pentru Rusia, o tara pasnica pe plan intern si extern, in relatii detensionate cu vecinii si in care prospera democratia, libertatea si statul de drept". Aceasta denaturare flagranta a realitatilor din Rusia sugereaza ca Bush, in speranta consolidarii unei aliante ruso-americane, a decis sa ignore asaltul categoric al lui Putin impotriva democratiei incipiente din Rusia, exterminarea deliberata a cecenilor si campania intensa de intimidare a tarilor vecine desprinse din fosta Uniune Sovietica. In esenta, mesajul presedintelui american a fost urmatorul: daca Moscova sustine formal actiunile definite ca "antiteroriste" de Washington si contribuie sincer la parteneriat, Bush este dispus sa accepte abuzurile de putere ale lui Putin in Rusia, asaltul "colegilor" securisti impotriva opozitiei si a firavelor institutii democrate si presiunile Kremlinului in fostul spatiu sovietic.

Parteneriat strategic ruso-american

Inainte de a veni in vizita la Washington, Putin a prezentat Casei Albe un proiect pentru "extinderea aliantei strategice dintre Rusia si SUA" in care se ofera noi initiative "creative" de "colaborare" si "sustinere reciproca" in rezolvarea problemelor cu care se confrunta cele doua puteri. Conform documentului, unul din obiectivele principale ale parteneriatului strategic Rusia-SUA ar trebui sa fie prevenirea aparitiei unor state cu acces la arme atomice, chimice sau biologice care ar putea prejudicia interesele nationale ale Rusiei, ale Americii sau ale aliatilor lor.

De colaborarea stransa dintre cele doua tari in domeniul energetic ar beneficia atat exportatorii rusi, cat si Statele Unite. Este bine cunoscut ca America se straduieste sa obtina acces la surse de petrol din afara tarilor grupate in OPEC ca sa minimalizeze dependenta de cartel si sa evite ridicarea artificiala a preturilor hidrocarburilor exportate. Alte initiative din proiectul de alianta si acordurile agreate in discutiile "intime" ale celor doi presedinti nu au fost aduse la cunostinta publicului. Se pare ca, intelegandu-se de minune, Bush si Putin au decis sa se comporte ca "aliati". Manifestarile diplomatice ale "parteneriatului" au inceput sa devina evidente aproape imediat. Cateva exemple sunt edificatoare.

Petrolul siberian

Sondele din Siberia produc mai mult titei decat cele din Arabia Saudita. Potentialul enorm al Rusiei de a exporta hidrocarburi are o mare importanta geopolitica. Printre multe alte tari, China, Japonia si Statele Unite concureaza puternic pentru crearea de conducte si infrastructura de export din Siberia de Est spre regiunile lor.
Rusia produce acum in jur de 8,5 milioane de barili zilnic. Cu progres in tehnologie si management, Rusia va extrage peste 10 milioane de barili in 2011. Mijloacele de transport spre exterior sunt insa limitate. Compania Lukoil, care exporta cam jumatate din titeiul propriu, a cheltuit un miliard USD anul acesta ca sa-si transporte produsele petroliere la export. Adica mai mult decat au costat procesele de extractie si distilare. Daca Rusia si-ar dubla capacitatea de export, la preturile curente, companiile ruse de petrol ar putea colecta din exterior alte 35 miliarde USD anual. Concurenta intre potentialii importatori este acerba. China, avand necesitati energetice imense, este dispusa sa contribuie substantial la construirea unei conducte de 2.200 km din Siberia de Est direct la Daking in nordul Chinei. Costul conductei ar fi 2,5 miliarde USD. Yukos-Sibneft, cea mai mare companie petroliera din Rusia, exportand deja titei in China pe calea ferata, a favorizat initial acest proiect. Dar Japonia, oferindu-se sa participe cu 7 miliarde USD la costructia unei conducte alternative de 4.500 km spre portul Nahodka pe coasta Oceanului Pacific, a tentat atat producatorii rusi, cat si compania de stat Transneft care controleaza facilitatile de transport si de export.

Deoarece Rusia nu are capacitatea de a furniza petrol atat pentru China, cat si pentru Japonia, decizia finala cu privire la exportul titeiului siberian se va face pe considerente economice si politice. Al treilea pretendent pentru cumpararea titeiului siberian este America.

Statele Unite importa 60% din petrolul consumat intern, din care, 47% provine din tari care apartin cartelului international OPEC. Rusia a oferit un proiect foarte tentant pentru Washington: sa acopere 10% din necesitatile de import ale Americii. In concordanta cu discutiile dintre Bush si Putin, oficiali ai administratiei americane s-au deplasat la Moscova ca sa discute proiectul constructiei unei conducte din Siberia spre nord, la portul Murmansk, de unde titeiul ar putea fi transportat pe vapoare la Houston in Texas. O asemenea conducta ar costa 4 miliarde USD si ar transporta trei milioane de barili zilnic. Pe cand, din Golful Persic vapoarele petroliere ajung in SUA intr-o luna, de la Murmansk, ar ajunge in numai 9 zile.

Devenind principalul furnizor de petrol al SUA, Rusia ar avea nevoie de o relatie stabila cu noul client si ar oferi un avantaj considerabil pentru America deoarece i-ar permite o reducere importanta a dependentei energetice de OPEC.

Schimbare de atitudine la Kremlin

Inainte de intrunirea de la Camp David, Vladimir Putin a fost unul dintre cei mai vocali oponenti ai invaziei americane in Irak. In Consiliul de Securitate ONU, coordonandu-si actiunile cu Franta si Germania, Rusia a jucat un rol decisiv in respingerea rezolutiei care autoriza interventia armata impotriva lui Saddam Hussein. Diplomatic, Moscova a condamnat sistematic "unilateralismul" american, doctrina razboaielor preventive si insistentele Washingtonului de a mentine controlul postbelic in Irak.
Incapabile sa asigure securitatea in Irak, trupele de ocupatie s-au cam impotmolit in mlastina irakiana. Presedintele Bush, nesatisfacut de performanta militarilor, a transferat autoritatea reconstructiei Irakului de la Pentagon la Consiliul de Securitate condus de Condolezza Rice.

Diplomatii americani au semnalat ca au mare nevoie de ajutor extern pentru pacificarea si reconstructia Irakului. In urma "discutiilor" cu Bush de la Camp David, se pare ca Putin a promis sa nu exploateze dificultatile curente ale americanilor in Irak. El a sugerat ca Rusia ar putea participa cu trupe la pacificarea tarii. In schimb, America va trebui sa accepte revenirea in Irak a companiilor petroliere ruse.

In octombrie 2003, la Consiliul de Securitate ONU, Rusia a renuntat la opozitia anterioara fata de planurile lui Bush pentru mentinerea controlului militar si civil in Irak si a trecut subit de partea Americii. Ca sa nu ramana izolate diplomatic si sa nu fie acuzate de obstructionism steril fata de Statele Unite, Franta, Germania si Siria au decis si ele cu cateva ore inainte de vot sa sprijine rezolutia propusa de Washington. Votul unanim in Consiliul de Securitate a reprezentat o victorie diplomatica importanta pentru George Bush, deoarece rezolutia votata mentine controlul american in Irak si accepta participarea fortelor militare multinationale sub comanda Pentagonului.

In ultimii trei ani, America a fost criticata sever in presa internationala pe motiv ca a refuzat sa semneze tratatul de la Kyoto cu privire la protejarea climei globale. La conferinta internationala a climatologilor organizata la Moscova la sfarsitul lunii septembrie 2003, Putin era asteptat sa anunte oficial ca Rusia este gata sa ratifice tratatul de la Kyoto. Spre surprinderea generala, Putin a dat semnale contrare si a declarat cu cinism ca o "incalzire globala" ar fi benefica pentru o tara nordica precum Rusia. Respingand tratatul, Rusia a diminuat substantial sansele de validare ale tratatului si a eliminat izolarea penibila a Americii in problemele climaterice. La insistentele si spre satisfactia guvernantilor de la Washington, Rusia a anuntat recent ca a decis sa amane cu un an completarea constructiei unui important reactor nuclear in Iran. In legatura cu programul de inarmare nucleara al Coreii de Nord, Moscova a diminuat criticile fata de "intransigenta" SUA in negocierile cu regimul comunist al lui Kim Jong Il.

Interese comune

Amintind de Ialta, intelegerile "de culise" a celor doua puteri starnesc neliniste in "entitatile colaterale" neparticipante aflate in "sferele de interes" ale Rusiei si ale Statelor Unite si a caror soarta ar putea fi afectata defavorabil de acordurile netransparente negociate in culise de marile puteri. Cateva asemenea exemple ar fi, de o parte, Georgia, Azerbaidjanul, Ucraina, Moldova, Cecenia si "Stanurile" din Asia Centrala si, de alta, Iranul, Corea de Nord, Palestina, Libia, Siria si Cuba.
Interesele comune ale SUA si Rusiei, mai ales in probleme de securitate, au permis celor doi presedinti sa initieze un parteneriat mai mult sau mai putin strategic. Sustinand America, Putin a beneficiat enorm in urma eliminarii talibanilor si a organizatiei Al Qaida in Afganistan. Acest obiectiv de securitate, important pentru interesele Rusiei in Asia Centrala, nu putea fi realizat fara interventia americana. Cele doua puteri au si alte obiective comune precum prevenirea proliferarii armelor de distrugere in masa, cooperarea in lupta contra teroristilor islamici si asigurarea securitatii armamentului nuclear din Rusia.

Dar convergenta intereselor nationale ale Rusiei si Statelor Unite este limitata de realitatile interne si internationale. Desi Casa Alba incearca sa ignore crimele armatei ruse in Cecenia, alte grupari americane nu accepta echivalenta dintre teroristii internationali de tip Al Qaida si separatistii ceceni. La randul ei, Rusia critica politica Washigtonului cu privire la statele care sponsorizeaza terorismul, deoarece se concentreaza pe Iran, Siria si Irak, tari cu care Rusia a avut si are relatii economice profitabile si neglijeaza Pakistanul si Arabia Saudita, considerati aliati ai Americii.

Rusia a fost de acord cu prezenta militara americana in Asia Centrala dar numai temporar si numai pentru combaterea terorismului. Kremlinul se opune furios prelungirii prezentei americane in Asia Centrala si in Caucaz deoarece considera ca aceasta prezenta afecteaza negativ ambitiile Rusiei in aceste regiuni. Moscova se opune vehement intentiilor americane de a reloca bazele militare din Germania in Europa de Est in dezacord cu intelegerile precedente. Cercurile militare de la Moscova, continuand sa considere ca SUA si NATO reprezinta un pericol pentru Rusia, sunt alarmate de extinderea fortelor militare americane in vecinatatea Rusiei.

O alianta strategica viabila nu se poate baza numai pe criterii de securitate. Investitiile reciproce si relatiile comerciale sunt importante. Dar comertul SUA cu Rusia reprezinta numai 1% din total, iar pentru Rusia, 5%. Unii observatori considera ca relatiile dintre Rusia si Statele Unite sunt cordiale dar superficiale.
Oricat de bine s-ar intelege Putin cu Bush, institutiile, birocratiile si electoratul din tarile respective nu sustin categoric obiectivele strategice si initiativele celor doi presedinti."(Revista22)



Dati-i bice ! - de Radu Herjeu la: 27/11/2003 08:06:03
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Dragi prieteni, am acceptat cu multa placere invitatia lui Daniel (caruia ii multumesc pentru ca da posibilitatea oamenilor sa Comunice)pentru ca de 10 ani incerc sa impartasesc cu ceilalti credintele mele, visele mele, gandurile mele, iluziile mele. Fie c-am facut-o prin televiziune, prin radio, prin scris, prin contactul direct cu studentii, prin multe ore de dirigentie sustinute in licee din tara, prin ong-ul pe care-l coordonez.. De ce ? Poate pentru ca ma simt obligat s-o fac. Eu cred ca cei care au ceva de spus sau de facut, cei care pot darui sunt obligati s-o faca. De aceea sunt aici, la dispozitia voastra, pentru a discuta despre orice.
eu sunt necunoscutul! - de anagramaticalitati la: 16/12/2003 09:10:23
(la: Cine ar trebui sa il judece pe Saddam Hussein?)
dragi domni si domnite de pretutindeni, imi pare bine ca se pot discuta astfel aceste subiecte care, ca sa ramanem in continuare obiectivi, constiuie deliciul unora dar si supararea altora. sincer sa fiu nu asteptam din partea nimanui recunoasterea celor expuse de mine si nici macar nu credeam ca voi fi vrednic de niste raspunsuri pe masura. asa cum am spus n-am vrut decat sa va fac atenti asupra unor probleme pe care mie mi se pare ca le uitam sau pur si simplu ne place sa nu le vedem in amploarea si grozavia lor. nu sunt adeptul nici unui fel de antisemitism si cu atat mai putin a razboiului de orice fel ar fi el. de ce? fiindca razboiul, cu fata lui hidoasa, provoaca atatea suferinte umane- si nu numai. imi aduc aminte ce-am invatat candva la scoala, la literatura romana: "natura este in perfecta concordanta cu starile sufletesti ale personajelor"! extrapoland un pic si pastrand proportiile cred ca intreaga natura, atat la nivel macro cat si micro, sufera fara incetare din cauza actiunii brutale si fara discernamant a omului in general. ne tot intrebam de ce o ducem rau, de ce se nasc astfel de conducatori care tiranizeaza niste popoare... ei bine, fiecare popor, conform spuselor lui Hristos, isi merita liderii. ba, mai mult, preluand aceasta idee, Sfantul Apostol Pavel indeamna: "tot poporul sa se supuna inaltelor stapaniri fiindca toate sunt de la Dumnezeu". asadar de ce m-as pune eu impotriva vointei divine?
dar sa revin asupra celor exprimate pana acum. intreaga comunitate americana a fost in realitate dirijata spre un razboi pe care nu l-au vrut decat liderii de la o casa care se vrea alba- altfel pictata cu fel si fel de graffitti (a se citi scandaluri, unele musamalizate, altele nu). o fi constiinta acestui popor scurta dar eu cred ca majoritatea celor care formeaza poporul american resimt f. puternic socurile unor conflicte de durata create in mod artificial in anumite zone de interes ale globului. am spus-o candva si o sa repet acum: chiar daca un singur om ar fi murit la acele turnuri, iar acela ar fi fost un terorist, nimic nu ar fi justificat sacrificiul uman- si cu atat mai putin atatea sute de vieti. insa in loc sa ne intrebam ce e de facut cu niste oameni indaratnici care nu vor sa accepte cu nici un chip asa-zisul ajutor extern, mai bine ne-am intreba ce facem noi pt. noi insine ca sa nu atragem represaliile lor asupra noastra?
romanul spune f. frumos dar si corect in acelasi timp: "nu iese fum fara foc!" si asta ar trebui sa ne dea de gandit. nu v-ati intrebat niciodata sincer in sinea dv-stra de ce s-au purtat aproape toate razboaiele sau de ce au avut loc aproape toate conflictele majore? ce au vrut cei care le-au pornit si ce au vrut cei care le-au pus capat? ce-au dorit atacatorii si ce anume au vrut ceilalti, adica aparatorii teritoriilor in care s-au aflat? intrebari simple, raspunsurile ar trebui sa fie la indemana oricui. poate ca in loc sa fi scris atatea era mai simplu si mai frumos sa condensez totul intr-o singura fraza: <> sau: <> razboiul nu poate naste decat ura, crima, neajunsuri, boli si suferinte fara margini, cu greu de depasit. si atunci eu de ce sa ma bucur cand un lider oarecare, fie el Bush (tufis in traducere...), Iliescu, Nastase sau mai stiu eu cine, hotaraste ca trebuie sa intervina in forta intr-o tara pe care oricum nu o vor putea subjuga decat destabilizand-o? din nefericire indemnul "dezbina si cucereste" este din ce in ce mai vizibil aplicat in mai toate partile lumii. framantarile actuale, "moderne" ca sa zic asa, alunga dragostea dintre oameni si exacerbeaza pornirile de rautate intre ei. liderii nostri politici ar fi facut bine sa se tina la distanta de problemele acestea, parerea mea. fiindca nimeni nu le-a garantat ca Irakul ne va inapoia datoria de nu stiu cate sute de milioane sau miliarde de dolari. de fapt de ce ii intereseaza atata, nu mai au in ce sa-si bage mainile pana la umeri, s-a terminat halvaua pt. ei? ca de noi oricum nu le pasa.
mi-a placut ca cineva aici a pomenit despre principiul cauza-efect care actioneaza in cosmosul intreg. da, asa este, fiecare efect are si o cauza primordiala. prin urmare nu e intamplator ce s-a intamplat la 11 septembrie. era NEVOIE de asa ceva pt. pornirea unui razboi total si de durata impotriva celor care n-au vrut sa se supuna hegemoniei americane. nu uitati ceva f. interesant: "va fi o turma si un pastor", zice Apocalipsa lui Ioan. eu nu ma astept la o reala opozitie din partea vreunui stat, ce trebuie sa se intample se va intampla ca sa se adevereasca pt. ultima data profetiile scripturii. dar asta nu inseamna nici ca trebuie sa orbim cu totul. "somnul constiintei naste monstri!" pe de alta parte, nu vi s-a parut cel putin ciudat faptul ca in timpul vizitei lui Bush la Londra au avut loc atentatele din Turcia? de ce tocmai acolo si atunci? poate cineva sa-si asume raspunderea pt. un raspuns concret? luati in calcul faptul ca Bush a fost primit cu ostilitate de britanici si adaugati la asta problema musulmana in ansamblu- nu uitati, dezbina si cucereste...!
in ce-l priveste pe Saddam mi-am exprimat opinia si raman fidel ei. nu consider ca se va face dreptate in virtutea unor legi ale unui tribunal care ar trebui f. bine sa fie el insusi judecat pt. nedreptati. oare chiar sunt asa de manati acei judecatori de principii si le zabeste atat de mult ideea dreptatii incat isi lasa propriile griji pt. a le pune la punct pe ale altora? ma cam indoiesc, si stiu si de ce: occidentalii au un spirit diferit cu mult de al nostru, si e vorba aici de acesta- fiecare pt. el!!!
sunt atat de multe de comentat la asa un subiect... as fi vrut sa fiu mai scurt dar nu m-am putut abtine. poate o sa revin daca va mai fi cazul. poate ca eu ma lupt cu morile de vant... astept opiniile tuturor celor interesati.
multumesc anticipat pt. rabdare.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...