comentarii

condiționat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
"...stiinta a spus-o de mult timp,..."ueit, - de DESTIN la: 20/10/2004 01:14:37
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Este o parere a ta,pe care nu incerc s-o cambat,in fapt dezbatem si este binevenita.

Privind raportul dintre trup si suflet, trebuie sa recunoastem ca exista diverse doctrine.

Insa atentie ele doctrinele in acest context sunt la nivel de ipoteze, fara nici o legatura cu faptele observate.

Putem afirma cu certitudine că există legături între procesele mentale şi cele fiziologice.

Din nefericire referitor la natura şi modul de funcţionare al acestor conexiuni ştim puţin, sau chiar nimic.


Sa privim judecăţile de valoare concrete şi acţiunile umane specifice,acestea nu se pretează la a fi analizate dincolo de ele însele.

De acord,putem crede sau presupune destul de bine că ele sunt absolut dependente şi condiţionate de anumite cauze.

Insa atata vreme cat nu cunoaştem cum produc faptele externe,cele fizice şi fiziologice,anumite gânduri şi voliţiuni în mintea umană, care se soldează cu acte concrete, suntem nevoiţi să ne confruntăm cu un dualism metodologic insurmontabil.

Nu putem trai in afara spiritualitatii,a dragostei...este parerea mea,referitor la ce tu ai zis:

"Sufletul este un produs al creierului, asa cum imaginea pe care o vezi in fata este un produs al monitorului."

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#25632 (raspuns la: #25461) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Belle - de rac la: 16/11/2005 19:30:14
(la: " INCORUPTIBILII ")
N-am spus că "a-ti face slujba pentru care esti plait e considerat un favor care trebuie rasplatit cu mici atentii". Este alegerea celor care vor, în acest fel, să-şi exprime gratitudinea pentru bunăvoinţă, care compară şi ei buna-credinţă întâmplător la mine, de exemplu, cu scârba şi acreala altora, de care vorbea zaraza.

Personal, n-am condiţionat niciodată îndeplinirea treburilor pentru care sunt plătit, de acordarea vreunei "atenţii", mi-am făcut treaba la fel pentru toată lumea, indiferent dacă "a sărit" sau nu cu ceva.

La rândul meu, am dat mici atenţii. Cel mai mult se dă pe la spitale, vorbesc din experienţă, poate ne explică cineva ce e în mediul ăsta.

"Câte capete, atâtea judecăţi."
#88058 (raspuns la: #88051) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gînduri de dimineață - de modigliani la: 30/01/2010 09:44:23
(la: Confa mea perfectă, eikonklazein și idioată )
citind Nouă eseuri dantești


În Nouă eseuri dantești , cel cunoscut sub numele Jorge Luis Borges, scrie: ”după moartea Beatricei, pierdută acum pentru totdeauna, Dante s-a jucat plăsmuind întîlnirea cu ea, ca să-și aline tristețea; eu cred că a edificat tripla arhitectură a poemului său pentru a intercala această întilnire”. Gîndul, ori poate visul, că o posibilă și completă istorie universală, rescrisă la nesfîrșit în fiecare filă întoarsă, a fost pretextul și scuza, - absolute - pentru ca omul Dante să respingă universul divin și terestru, opunîndu-i propiul univers, personal, complet și perfect, este de natură să demoleze iremediabil seducătoarea ipoteză a existenței paradisului oferit - răsplată și alegere condiționată - muritorului. Ideea, ușor amendabilă, că punctul în care această nouă zămislire a divinității se deschide amplu și insesizabil în minorul eveniment al unei tragedii personale, mă refer la unul dintre nesfîrșitele destine, comune la modul categoric și singular, destinul francescăi și al lui paolo, trebuie interpretată ca o validare fară echivoc a importanței și valorii invidiei, poate să condamne o mare parte a liricii universale, paradoxal postdantești, la o inutilă și banală interpretare personală a utopiei.

Nu prea știu încă ce să fac cu textul ăsta, ar fi bun să-l imprim pe un tricou, tradus în germană cred că ar suna bine, și scris mărunt, cuvîntul lirică ar ajunge exact deasupra sfîrcului stîng.





Dor de Romania?!? (2) - de Tot Areal la: 18/07/2010 14:45:00
(la: Dor de Romania?!? (1))
La cantitatea de muncă şi de stres pe care o
presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa
personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se
consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie
de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.
Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît "dincolo" la
preţuri mai mari decît "dincolo", la salarii mai mici decît "dincolo".

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri
de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun
la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul
mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă,
peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca
la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică
intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor
produse de alţii. Se practică mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din
fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat
şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai
mare şi cît mai repede.

Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti
în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că "nu e drept".
Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e
de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni
manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu
funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea
puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi
familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea
materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora - la
morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat. Agricultura
e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul
propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu
premeditare.

Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce
la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă
dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român
pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea
întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca
stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din
punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani
şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară
un răspuns.
bipedule - de beatlemaniacul la: 03/09/2010 04:55:19 Modificat la: 03/09/2010 04:58:15
(la: Probleme cu parastasele)
"În condițiile în care nu există nicio dovadă empirică în favoarea existenței vieții după moarte (și deci în mod explicit nu există nicio dovadă empirică că, dacă ar exista o astfel de viață aceasta ar fi condiționată de făcutul de parastase de către apropiați, această pretenție a liderilor religioși ortodocși este exagerată și total lipsită de modestie."

Esti plin de cuvinte mari care nu spun mare lucru ... in general cuvintele maiestuoase si aurite pe la colturi nu inseamna nimic, daca vrei facem un concurs care spune mai multe cuvinte stralucitoare din care sa nu rezulte nici o idee clara. Fac pariu ca te fac din treisprezece fraze cu cate 4-5 propozitii incarcerate cu viscerale atrocitati gramaticale care sa obstructioneze delicat directia data de intelect spre conceptualizarea ideii de parastas dusa pana aproape de idolatrizare a partii mai putin coapte a ferocitatii cu care adoptam subiectele de necredinta ... un aliat al nostru in aceasta incercare discreta de a negatiza (un cuvant inventat pe moment din prea multa excitatie) importanta credintei in lumea cea de pe urma, lume plina de cei care asteapta si ei sa ni se faca si noua putin de aducere-aminte despre ei si sa rostim o mica rugaciune si sa oferim un pahar de vin sau o bucata de paine celor in nevoi ... o haina ce nu ne trebuie, un zambet - nu din cel aprobator - cand trecem pe langa prostituata de cartier, un muschi fortat in incercarea temperamentala de ajutorare a aproapelui ... acea necredinta care doare la ochi ca si cum ne uitam direct in soare cu mirarea intiparita tamp in coltul gurii semanand a rictus bi-cefal contorsionat abscons precum trupul tenace al dansatoarei pe sfoara, pe sfoara aceea subtire pe care unii o numesc viata, si care te taie rau la talpa daca te incumeti sa o incaleci fara talpici de protectie, si care daca ai norocul lui Nichita sa te taie oarecum in jumatate vei cadea cu jumatatea din stanga in partea din stanga si cu jumatatea din dreapta in partea din dreapta, oarecum previzibil as putea spune, insa totusi atat de imprevizibil de vizibil, vizibil si imprevizibil in acelasi timp, jumatatea din dreapta se va scurge ca o dara de vopsea din pensula Maestrului, va cadea undeva pe marginea prafuita a drumului, de unde va cere cu glas aproape stins sa se faca un pic de amintire despre ea, jumatatea din dreapta, cea ramasa fara puls, in timp ce jumatatea din stanga va cadea spre stanga, va pulsa un timp si va avea numai atata vreme cat sa inteleaga mirificul adevar cum ca daca credinta nu este nimic nu este ...

si daca vrei sa-ti raspund mai pe scurt ... da, cei plecati au nevoie de aceste parastase pe care le iei tu la misto ...
admin - de picky la: 06/04/2011 13:34:54
(la: Mutare pe server nou)
Ştiu că nu-i nici momentul, nici locul, fiind tu ocupat cu mobilatul şi tapetatul pe serverul ăsta nou.
Dar îţi scriu acilea, în speranţa că aici vei citi, ca să-ţi reamintesc că ai uitat în zarcă, prins fiind cu treburi, trei iuzări, ei fiind acolo de mai an. Aceştia sunt, ordonaţi alfabeticeşte: Bucu, om şi proletaru. Gândesc că de-acuma ei şi-or fi ispăşit pedepsele, asta numa' dacă n-or fi vieţaşi.
Pot să-ţi mai spun că numiţii:
- or participat la cursurile de reabilitare
- sunt elemente destoinice şi devotate
- se căiesc pentru fărădelegile săvârşite
- şi-au tăiat unghiile
- sunt tunşi reglementar
- şi-au călcar zeghea, cu trei dungi, ca marineii
- au mâncat tot arpacaşul şi zeama de varză, fără să se văicărească
- ies tot timpul la muncă şi fac şi treabă
- nu sunt membri de sindicat
- sunt reeducaţi şi nu mai reprezintă un pericol social

În lumina celor expuse mai sus şi-n numele Comitetului susţinătorilor şi a familiilor văduvite, îţi înaintez prezenta petiţie, încrezător fiind că vei îndrepta situaţia lor, eventual dacă pedepsele nu-s ispăşite-n totalitate poate dai o amnistie, o graţiere, ceva acolo, sau poate-i slobozi din zarcă condiţionat.
Aşa, ca de server nou.
Să fie iubită Adminăria ta. Mulţumiri însumate.

Pentru conformitate iscălesc şi certific eu, sussemnatul.
Pentru inginerii din cafenea...:) - de Baby Mititelu la: 10/12/2011 18:03:28
(la: Week end la Cafenea)
Cică moare un inginer şi ajunge la Porţile Raiului. Îl caută Sfântul Petru prin catastife, prin hârtii, agende, caiete, da' nu-l găseşte defel, şi atunci îi spune inginerului:
- Îmi pare rău, nu eşti pe listă, nu pot să te las să intri. Trebuie să te duci în Iad.
Tipul, ce să mai zică, se duce în Iad. Dar nu trece multă vreme, şi inginerul, sătul de mizeriile specifice Iadului, se pune pe treabă şi începe să proiecteze diverse îmbunătăţiri.
Cu trecerea timpului, în Iad încep să beneficieze de ISO 9000, SAP, control de fluxuri de cenuşă, aer condiţionat, cuptoare de smoală cu alimentare automată, closete cu auto-spălare, sala maşinilor, programe de siguranţă şi prevenire a accidentelor, scări rulante, reţele de comunicaţii cu fibră optică, programe de mentenanţă predictivă, sisteme de control field bus şi Hart, netbookuri, acces pe bază de amprente digitale, Bluetooth, Wi-fi, iPod-uri, iPad-uri, etc... Într-o bună zi, îl sună Dumnezeu pe Satana la telefon şi-l întreabă:
- Ei, şi cum mai e pe la voi, cum merg lucrurile pe acolo jos ?
Îi răspunde dracul:
- Suntem pe cale să ne certificăm ISO 9000, 14000, 18000, 21000, avem un sistem de control de flux al cenuşii, aer condiţionat, closete cu drenaj prin infraroşii, scări rulante cu limitatoare automate de sarcină, echipament domestic pentru eficienţă energetică, Internet la liber... Până şi eu am publicat prima versiune a paginii mele web şi un magazin virtual ...
La care Dumnezeu tună prin telefon:
- Ceeeeeeee ??? Vrei să spui că ţii cumva acolo la tine vreun inginer ???
Scaraoţchi, cu tupeu, îi raspunde:
- Da ! Da' de ce întrebi ?
- Aşa ceva nu se poate admite ! Ce face un inginer în Iad ? Locul lui nu este în Iad. Inginerii întotdeauna merg în Rai. Să mi-l trimiţi imediat, m-ai auzit ?
- Nici să nu visezi aşa ceva, zice dracul. Inginerul va rămâne cu mine pentru eternitate.
- Trimite-mi-l imediat sau... TE DAU IN JUDECATĂ !
La care Satana începe să râda în hohote:
- Nu zău, chiar aşa ? ŞI ... DE UNDE O SĂ SCOŢI TU UN AVOCAT ?
#625944 (raspuns la: #625915) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tour Effel - de sami_paris74 la: 30/12/2011 18:26:38
(la: Ginduri si vise)
Când ajunse acasă la Creteil, opri « jepul » lângă un copac într-o parcare la trei sute de metri de casă, învăţase din legiune, că » un urmărit poate deveni urmăritor » îşi perfecţionase această meserie prin câteva întâmplări care avuseseră loc în Germania. O rugă pe Zahra să demareze maşina şi să plece în altă parcare, mult mai departe de locuinţa unde lăsase rucsacul plin cu bani. Avea o memorie fantastică a lucrurilor învăţate cândva, aşa că aştepta mai mult de o oră. O rugă să plece cu maşina şi să-l aştepte la Tour Eiffel, în parcarea de lângă Sena, chiar acolo de unde se făceau călătorii cu vaporul.
Observă o echipă de poliţişti civili care urmăreau casa ascunşi într-o maşină cu geamuri fumuri, unul dintre poliţişti îşi aprinse o ţigare şi a fost suficient ca să-şi de-a seama câte persoane sunt în maşină.
Era foarte cald, îşi puse gluga şi se mască, nu pierdu din ochi echipa de poliţişti, pesemne că echipa cu supraveghetorii săi se coceau bine în maşina supraîncălzită, pentru că aveau motorul oprit la maşină şi aparatul de condiţionat aerul nu funcţiona.
Cu un salt de pisică sălbatică se urcă în copacul de lângă maşină şi rămase sprijinit doar într-un singur picior şi o mână agăţată de o ramură, timp de o jumătate de oră.
Auzi poliţiştii cum râdeau, se uită mai atent şi văzu rucsacul lui aşezat pe bancheta din spate , abia atunci zvâcni că o panteră rănită, deschise portiera maşinii şi smulse rucsacul, ştia destul de bine că nu-l cunoştea nimeni, nimeni nu putea da detalii despre el, cu siguranţa sosiseră proprietarii locuinţei şi anunţaseră poliţia. Cinci minute mai târziu un elicopter de la poliţie zbura foarte aproape de gară şi autorută. Poliţiştii din maşină n-au avut timp să reacţioneze. Dispăru în noapte, ajunse la Tour Eiffel şi o regăsi pe Zahra, o sărută, aşeză rucsacul în portbagajul maşinii, apoi plecară direct spre Nice.Pe drum ai povesti istoria în întregime .
Opri maşina într-o parcare , făcură plinul în staţiunea de benzină în apropiere de Auxere , o îmbrăţişă şi ai mulţumi pentru pentru faptul că la aşteptat, » alta în locul ei putea să plece , gândi el » !
La ce-mi foloseşte maşina, dacă-mi lipseşte iubirea , răspunse ea , ca şi cum ar fi auzit ce gândeşte Dorin.


#626547 (raspuns la: #626537) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Motive de nemultumire a moldovenilor fata de romani - de Filip Antonio la: 04/03/2004 17:21:45
(la: Ce sunt românofonii din Republica Moldova?)
1) România a sacrificat Basarabia în 1916 în favoarea Transilvaniei, intrând în război alături de Antantă care îi promitea Ardealul, refuzând Tripla Alianţă care îi promitea Basarabia. Până la urmă, norocul a făcut ca atât Imperiul German, cât şi cel Austr Ungar şi cel Ţarist să se prăbuşească, iar România să se aleagă cu ambele provincii, după ce în 1917 evitase de justesse anihilarea ca stat.

2) Unirea din 1918 n-a fost aşa cum o prezintă unii istorici români un act de entuziasm general, ci unul de convenienţă. În disperare de cauză Republica Democratică Moldovenească a făcut apel la trupele române care au ocupat Basarabia în ianuarie 1918, contracarând bandele bolşevice care care terorizau provincia. Să nu uităm că votul din Sfatul Ţării de la 27 martie/9 aprilie 1918 s-a făcut în condiţiile în care armata română înconjurase clădirea.

3) România n-a acceptat particularismele basarabene şi în special în domeniul cultural a acţionat cu lipsă de senistivitate ca şi în Transilvania şi Bucovina în "naţionalizarea" învăţământului.

4) În lupta pentru crearea unei elite româneşti în provincie, România a aplicat politici uneori discriminatorii împotriva minorităţilor naţionale, care au culminat cu retragerea cetăţeniei de către guvernul Goga Cuza a evreilor veniţi în provincie după 1919.

5) România nu a înţeles întotdeauna că 106 ani de rusificare nu se pot şterge peste noapte şi de aici atitudinea de iritare la adresa românilor basarabeni care prezentau un ataşament faţă de tot ce este rusesc (lucru pe care mulţi nu îl înţeleg nici azi).

6) Reprimarea acelora care sărbătoreau Crăciunul (pe ascuns) pe calendarul vechi. Şi azi Mitropolia Basarabiei NU a trecut la calendarul nou.

7) Politici greşite care au antagonizat minorităţile. Desfiinţarea şcolilor ucrainiene (mai numeroase în Bucovina)la sfârşitul anilor 20 a alienat cea mai mare minoritate, potenţial aliată împotriva ruşilor. Aşa s-a creat un teren mai favorabil iredentismului alimentat de agenţii bolşevici. Bajocura la adresa găgăuzilor, numiţi "găgăuţi" nu a stins nici azi românofobia acestei populaţii puternic rusificate.

8) Trimiterea în Basarabia adeseori a unor funcţionari corupţi şi brutali, folosită de adversari în alimentarea poveştii cu "jandarmul român care bătea" (se pare că imaginea NKVDistului care deporta în miez de noapte e mai puţin pregnantă sau a bou-vagoanelor spre Siberia).

9) Eşecul dezvoltării economice şi sociale, Basarabia rămânând ce mai înapoiată provincie.

10) Retragerea fără rezistenţă în 1940 (discutabil).

11) Persecuţiile împotriva populaţiei evreeşti declanşate de regimul Antonescu şi pe care mulţi români refuză să le recunoască. Repet, regimul Antonescu a persecutat evreii, NU poporul român.

12) Anexarea "pe 1000 de ani" a Transnistriei de către Antonescu, 1000 de ani care au durat 2.

13) Predarea către URSS de către România a militarilor basarabeni care luptaseră în armata română.

14) Băgarea sub preş a istoriei Basarabiei şi scoaterea ei de la naftalină în scop propagandistic de către regimul Ceauşescu în ultima sa perioadă.

15) Obsesia identitar în relaţiile bilaterale, care face ca românilor din România să li se pune pata pe ochi. Dacă s-ar face un recensământ probabil între 80 sau 90 la sută dintre românofoni s-ar declara "moldoveni". O isterizare a românilor din România este complet contraproductivă.

16) Lipsa unei politici coerente a informaţiei a României (stat, societate civilă). România ca să dau un singur exemplu nu a fost capabilă să subvenţioneze (ca Rusia) ediţii locale ale presei (două încercări timide PRO-TV şi Jurnalul de Chişinău nu par să aibe sprijin fnanciar)

17) Politică economică ineptă, incapabilă să facă concurenţă ruşilor.

18) Trimiterea de diplomaţi naţional-comunişti care nu înţeleg modul de a opera al ruşilor, lezând senisibilităţi la Chişinău.
Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
Bărbatul de pe Marte şi Femeia de pe Venus - de copilul la: 27/01/2005 14:13:18
(la: Ganduri pe tema "barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus")
Cele două planete se aseamănă, pe când cele două personaje se resping în marea majoritate a situaţiilor. Bărbaţii sunt ambiţioşi, îngâmfaţi şi ei să aibă ultimii cuvântul, pe când femeia cedează mult mai repede, este sensibilă, suferind înlăuntrul său. Bărbaţii privesc femeia ca fiind acea gospodină supusă şi adevărata mamă,care trebuie să ştie să-şi crească şi să şi educe copii. Pentru a îndeplini condiţiile susmenţionate, trebuie să fiu supus " unui examen foarte greu"-SĂ FII FRUMOASĂ FIZIC, URÂTĂ SUFLETEŞTE ŞI CU UNU CONŢINUT DE MATERIE CENUŞIE SCĂZUT şi poţi fi considerată femeia ideală.
RSI - de Simeon Dascalul la: 08/04/2005 10:27:09
(la: Trei ziaristi romani rapiti in Irak?)
Înainte de a reîncepe disputa irakiană te întreb: mai ştii ceva? Că la televizor nu se vorbea decât de papă şi de funeralii, de ziarişti n-am mai auzit nimic.

Iar respectul pentru legile internaţionale cerut irakienilor sună cam aşa
„am încălcat noi un pic prevederile alea internaţionale, dar asta nu înseamnă că voi tră să v-o luaţi în cap”; quod licet Iovis ...
sau
„aţi fost invadaţi, dar asta nu-i nici o justificare să nu vă purtaţi civilizat cu cetăţenii atacatorului”.
Tră să recunoşti că sună destul de stupid.

Transferând discuţia din zona mişto-ului în cea a discuţiei juridice, vreau să menţionez că dreptul „obişnuit”, cel valabil pentru indivizi se bazează pe unele premise cum ar fi egalitatea în faţa legii şi necesită o autoritate capabilă să identifice şi să sancţioneze încălcările legii. După părerea mea, ambele condiţii sunt necesare pentru menţinerea unui sistem juridic viabil. Pe plan internaţional unde forţele sunt disproporţionate nu se poate vorbi de legi acceptate şi aplicate în sensul pe care-l au pentru indivizi.

Nu cred că cei care din diferite motive se cară în zone fierbinţi, oricare ar fi ele, cred în prostii precum protecţia internaţională. Mai degrabă îşi încearcă norocul sau se bazează pe faptul că aparţin unor state care fie nu-s percepute ca ostile, fie nu-i bine să fie supărate.
Ori Irakul e deja ţară atacată, nu mai are sensibilităţi din-astea.


De multe ori foloseşti cuvântul „ziarist” de parcă ar fi o formă superioară de viaţă, care are dreptul la un tratament deosebit de cel aplicat muritorilor de rând. Personal nu văd de ce ar fi trataţi mai bine ca militarii, spionii, cadrele medicale şi orice altă categorie socio-profesională care se nimereşte pe un teritoriu în conflict. Cred că o încasezi mai mult sau mai puţin în funcţie de cetăţenie, nu de cartea de muncă.

Când vorbeşti de armata străină ce asigură protecţia minorităţilor persecutate, nu pot să nu fac paralelă cu situaţia de-aici; mă gândesc că ocupaţia horthystă a fost şi ea benefică pentru unele minorităţi.

De conflicte religioase noi am fost scutiţi, deci nu pot extrapola. Dar nu pot să nu-mi manifest admiraţia pentru americani, ce frumos ştiu ei să facă ordine într-un conflict care a divizat lumea musulmană din secolul şase, şapte sau opt. Care exact nu ştiu, dar sigur şiiţi au început să se caftească cu sunniţii la scurt timp după ce l-au băgat în groapă pe profetul ăla al lor.

Eşti sigur că respectivul cleric colaboraţionist e cu trup şi suflet de partea americană? Nu toţi au vocaţie eroică. Am auzit că pe vremea lui Ceaşcă, demolatorul de biserici, sintagma "republica socialistă România" apărea în slujbe.

Ai o simpatie pentru ocupaţia americană după război. Am mai scris că mai de încredere mi se pare opinia ţărilor ocupate, să-şi dea ele cu presupusul de cât de bine le-a fost, nu filoamericanii de la marginea lumii civilizate.

Transnistria – făceam mişto de faptul că prezenţa României e justificată şi necesară fix în Asia. În schimb, în ceea ce-i priveşte pe conaţionalii noştri e de bun simţ să nu vedem şi să n-auzim nimic. La ce folosesc ziariştii care fac relatări de-acolo? Numai ca să ne enervăm şi să avem dovezi în ce priveşte neputinţa şi/sau dezinteresul statului.
#42588 (raspuns la: #42329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
filozofie fotografica - de big_ipaq la: 06/07/2005 15:17:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Stimate domnule Dinu Lazar. Sunt unul din cei care au participat pe acea discuţie de pe Softpedia.

Mă mir ca ajung sa-mi dau si eu cu părerea relativ la un subiect cu aşa multe implicaţii, filozofic, având în vedere că statutul meu e şi va rămâne probabil, unul de amator, cât de cât, cunoscător al tehnicii fotografice şi probabil un diletant în ceea ce priveşte mesajul artistic, numai bun sa ţin reflectoare şi să încarc bateriile aparatelor celor care se pricep.

Departe de mine sa încerc să vă contrazic, dar având in vedere nenumăratele discuţii cu un bun prieten, pe marginea acestui subiect, prieten care intamplator sau nu, împarte aceleaşi opinii cu dvs., am şi eu câteva nelămuriri, sau mai bine spus opinii personale. Nu neapărat in antiteză cu ceea ce spuneţi dvs. mai sus.

Din ce înţeleg eu, şi nu mă refer neapărat la ceea ce spuneţi dvs. ci la ansamblul de idei ca şi cea expusă mai sus (în cazul în care înţeleg eu bine), un fotograf consacrat nu poate să aibă poze bune şi proaste, ci doar consumatorul operei acelui fotograf, poate la un moment dat să nu pătrundă în interiorul sentimentelor care au generat acea operă.

Prin această prismă, un fotograf, odată confirmat, poate să facă aproape orice, să treacă orice barieră, responsabilitatea pentru recepţionarea mesajului o poartă doar consumatorul.

Sigur, am să repet, sunt doar un începător, un diletant, nu am studii în domeniul artistic şi probabil nici înclinaţii. Deşi port numele unui bunic care a fost pictor, nu înseamnă ca am moştenit şi altceva de la dânsul. Aş fi chiar mirat dacă ar fi aşa, deoarece eu nu cred şi nu simt să fie aşa. Şi nici nu am confirmat. Dar îmi place şi voi continua să shutterizez atâta timp cât îmi va face plăcere.

Dar, aici am câteva probleme care îmi chiuie mintea şi nu în ultimul rând existenţa.

În primul rând, îmi sunt clare câteva lucruri. Mi-e clar că nu există bun sau rău în artă, ci mai degrabă există „a plăcea” sau „a nu plăcea”. Cine e în măsură să judece opera altuia? Mulţi vor spune, cei care au un nivel de înţelegere adecvat pentru a judeca. Păi şi asta nu se bazează tot pe ceea ce societatea a pus la dispoziţia acelor critici şi pe educaţia lor? Pe experienţa lor de viaţă? Deci experienţa unui critic (prin critic înţeleg cel care judecă o operă, poate fi şi consumatorul care decide subconştient dacă îi place sau nu acea operă) este esenţială. Dar având în vedere subiectivismul regulilor de estetică precum şi volatilitatea tendinţelor artistice, mai ales într-o artă cum este fotografia, nu este prea mult să cerem ca toţi să înţeleagă actul artistic? Nu, şi nici nu se va întâmpla asta. Consumatorii vor alege, vor eticheta…

Întotdeauna am fost de părere că estetica joacă un rol important în orice fel de act artistic. Nu toţi au aceeaşi părere cu mine.

Când vom pune o fotografie pe perete? Atunci când acea fotografie ne va trezi un anume sentiment, o anume trăire, de fiecare dată când o privim. Că e un sentiment bun, unul rău, că e o frică, că e o plăcere sau o lacrimă, prea puţin contează. Adică când fotografia ne spune ceva, ne transmite un mesaj, vizual sau nu.

Când un tată, va fotografia fiica lui şi va pune fotografia pe perete, va fi această fotografie un act artistic? Eu spun ca da. Pentru acel tată, acea fotografie trezeşte probabil mai multe sentimente decât un Rembrandt sau un Ansel Adams. E o artă destinată unui public restrâns. Foarte restrâns. Probabil acea poză are acelaşi efect asupra tatălui ca şi pentru un cunoscător, un tablou de Dali. Deci până la urmă, din ceea ce înţeleg eu, succesul unui artist, confirmarea lui, depinde doar de audienţa care consideră opera sa ca fiind reuşită. Va pune acel tată un titlu fotografiei sale? De ce ar face-o?

Oare o simplă diagonală, desenată cu un creion pe o foaie de hârtie şi semnată de Van Gogh, se va vinde bine? Cu siguranţă, s-au văzut multe cazuri, poate nu aşa extreme. Este acea linie un act artistic? Poate. Ceea ce e sigur, este ca mulţi vor admira acea linie, şi vor încerca să o înţeleagă. Poate daca linia va fi intitulată de însuşi autor, „infinit”, şi mai mulţi vor încerca să o înţeleagă. E mai bună opera dacă are un titlu? Depinde.

Acum nu mă refer deloc la tehnică. Regulile tehnice sunt mai uşor de înţeles pentru majoritate în fotografie şi uşor de încălcat ulterior. Este un high-key un eşec tehnic? Probabil, dar dacă e intenţionat, atunci acel eşec e permis. Dacă nu, nu ştim, depinde de fotograf.

Sunt fotografii bune. Fotografii care nu au nevoie de titlu sau explicaţii. Artă pur vizuală. Care transmit mesajul foarte direct şi explicit. Fără a fi nevoie de nici o completare. Criticii vor spune că sunt prea facile sau că sunt prea comerciale.

Alele au nevoie de o serie ca să fie întregi. Ba chiar unele au nevoie de explicaţiile autorului. Altele se simt suficient de bine dacă consumatorul operei cunoaşte autorul şi operele sale anterioare. Vor trezi interesul doar pentru acest simplu fapt. Unde tragem linia? Poate pentru altele, trebuie să fim mama autorului pentru a înţelege cu adevărat, poate pentru altele e nevoie de aprobarea comitetului artistic pentru a înţelege. Unde ne oprim? Avem nevoie de o facultate de arte pentru a înţelege arta vizuală destinată publicului larg?

Mă întorc de unde am plecat. Cât trebuie să fie într-o fotografie, artă pur vizuală şi cat trebuie să fie elemente care să ne ajute să o înţelegem? Nu e foarte simplu să spunem că de vină este consumatorul, că el nu o pricepe?

Să pun problema altfel. Dacă sunt un fotograf renumit şi fac o remarcă negativă la adresa unei fotografii a unui fotograf mai puţin renumit atunci probabil comentariul este binevenit şi îndreptăţit. Dar dacă fac ca şi diletant, acelaşi comentariu este foarte probabil să fiu hulit. O sa spună mulţi nu e aşa uşor, nu se fac delimitări aşa de precise. Probabil, mai mult sunt convins ca nici un fotograf nu va admite că e mai slab ca un altul, decât dacă diferenţa e foarte mare, vizibilă. Şi atunci de ce e aşa greu de pătruns în punctum? De ce trebuie să fi admis? Pentru că este un grup care menţine un nivel artistic ridicat printre membrii săi? Şi ce înseamnă acest nivel? Cultură vizuală? Experienţă? Talent? Nume? Confirmare anterioară? Sau pur şi simplu imagini bune? Artă pură vizuală. De ce comentariile sunt făcute la poze pe punctum fără ca autorul să fie cunoscut?

Frumuseţea este, că pe punctum sunt foarte puţine fotografii care nu-mi plac. Aproape toate fotografiile lui Cosmin Bumbuţ îmi spun ceva. Ce înseamnă asta în condiţiile în care „Portrete ale curajului” nu a vibrat pentru mine… Sunt incult? Nu cunosc curajul acelor oameni? Aproape toţi zâmbeau. Erau curajoşi? Nu ştim, dar bănuim ca este aşa. E în titlul expoziţiei mesajul. Poate nu-l cunosc pe Cosmin Bumbuţ şi din cauza asta nu înţeleg. De fapt, mint. Mi-au plăcut portretele, aproape toate. Expoziţia ca un întreg, nu a vibrat pentru mine. Nu m-a făcut să simt curajul. Nu m-a adus mai aproape de refugiaţii aceia şi probabil viaţa lor, sentimentele prin care trec. Ce înseamnă asta?

Discuţia aprinsă cu acel prieten de care vorbeam, venea în urma pozelor Mirelei Bratu, pe care de altfel o respect şi o stimez mult, prin operele ei care am avut plăcerea să le văd. Mă refer la pozele Mirelei Bratu de pe blog-ul de pe fotomagazin.

Şi ca să explic… Eu nu reuşesc să înţeleg de ce a face din defectele tehnice, aduse de un Holga, un mod de exprimare artistică este o virtute care este căutată cu tot dinadinsul. Cu toate astea, asta e partea care îmi place, nu mă fascinează, dar îmi place. E o exprimare artistică cu siguranţă. Nu putem căuta perfecţiunea tehnică şi nici nu este importantă. Dar dacă publici undeva o poza cu un cer ars, marii critici vor sări ca arşi că nu se face asta. Deducem de aici că cei care greşesc sunt acei critici, nu autorul acelui cer ars.

Dar trecând peste tehnică, care nu este subiectul aici, de ce aş vibra la un căţel într-o fotografie care nu-mi spune nimic? Răspunsurile ar putea fi găsite în următoarele rânduri. Pentru că nu înţeleg. Ce anume nu înţeleg? Poate pentru că nu am un căţel? Aşadar lipsa unui animal de companie mă face să nu vibrez? Am poze cu fiica mea care nu le consider artistice. Şi atunci ce face ca acea poză, cu un căţel, să o fotografie artistică şi nu una de familie, de care să se bucure nepoţeii la bătrâneţe ca şi cea de mai sus făcută de tatăl respectiv? Ah, da… Un blog, nu este artă pur vizuală, este însoţită de un text, care ne ajută să vibrăm. Textul ne face ca fotografia aceleiaşi autoare, în care apare Cosmin Bumbuţ, să nu fie o fotografie de familie ci un act artistic destinat publicului larg.

Ah, tot prietenul meu spunea că arta nu este destinată publicului, ci e un catarsis, o eliberare… De acord, dar atunci de ce o publicăm? Pentru a ne îmbată succesul. Pentru a ne satisface minunatul sentiment de a fi apreciat. Pentru a putea continua actul artistic, doar ne hrănim din succesele noastre. Pentru că însoţită de un text, într-un blog, o fotografie de familie devine un act artistic. O exprimare, o eliberare. Şi atunci de ce nu vibrez la acest act artistic oare? Ştiu! Pentru că nu cunosc autorul, pentru că nu cunosc starea în care era, când a eliberat prin shutter – adică a sutterizat – acel act artistic, conştient de altfel. Şi atunci care e diferenţa între acest act artistic şi un căţel fotografiat de un diletant cu un aparat digital de câteva milioane? Textul? Numele autorului? Creaţia sa anterioară? Ca vizual, nu prea văd niciuna. E adevărat, eu nu înţeleg arta şi nu îmi e destinată mie, ci eliberării autorului… De ce o poza chiar şi cu Cosmin Bumbuţ, făcută în ceea ce pare să fie o gară, puţin neclară, ne-ar face să vibrăm să credem că reprezintă ceva şi pentru cei care nu sunt în cercul de prieteni sau familia autorului? Să încercăm să înţelegem.

Îmi cer scuze daca am trecut anumite linii care nu se trec de obicei, dar tocmai acea neînţelegere a artei, incultura despre care dvs. vorbiţi printre liniile, îmi permite să scriu ce am scris mai sus. Eu nu am prejudecăţi, poate datorită inculturii. Mă uit la o fotografie şi decid dacă-mi place, fără să trebuiască să cunosc autorul sau alte detalii. Probabil sunt prea conservator, purist, deşi mă îndoiesc. Probabil doar incult şi cu siguranţă un diletant… Prietenul meu spunea ca sunt intolerant, dar chiar el făcea acelaşi lucru cu câteva opere ale lui Nicu Ilfoveanu. A trecut foarte uşor peste acele fotografii pentru ca nu ştia acel autor, nu auzise de el. Pentru că nu-i cunoştea opera anterioară. Pentru că avea în faţa doar opera vizuală, nu şi celelalte elemente.

Rog pe Mirela Bratu şi Cosmin Bumbuţ să-mi ierte îndrăzneala de a le menţiona numele şi opera public. Am făcut-o doar în calitatea mea de consumator de artă vizuală, de artă fotografică şi le mulţumesc pe această cale pentru toate îmbăierile vizuale oferite de acele fotografii care m-au făcut să rezonez la actul artistic.
Salonul National de Fotografie Slatina - de Ionut Dipse la: 02/10/2005 23:04:13
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Salonul Naţional de Fotografie - Slatina 2005
A XI-a ediţie.
Vernisajul expoziţiei – 1 octombrie 2005, ora 11, Casa de Cultura a Sindicatelor (CSS), Slatina

Câştigători:

Sectiunea "Contralumina"

Medalia de aur AAFR: Constantinescu Florin AAFR (Craiova)
Medalia de argint AAFR: Gorbe Gyorgy (Miercurea Ciuc)
Medalia de bronz AAFR: Moldovan Mihai E.FIAP (Brasov)
Mentiune: Chende Octavian (Brasov)
Mentiune: Gego Zoltan (Brasov)


Sectiunea "Tema libera"

Medalia de aur AAFR: Toth Stefan A.FIAP (Oradea)
Medalia de argint AAFR: Gego Zoltan (Brasov)
Medalia de bronz AAFR: Panait Ioan (Brasov)
Mentiune: Constantinescu Florin AAFR (Craiova)
Mentiune: Simionescu Viorel E.FIAP (Bucuresti)




Rezumat:

Ora 10.50 – ajungem la locaţia cu pricina, entuziasmaţi de faptul ca Fotoclub de Bucuresti are peste 20 de fotografii acceptate.

Ne întâmpină domnul Vladimir Economu si încă un domn scund, cu costum negru, nasul roşu, ţigara în coltul gurii. Sunt zâmbitori. Arunc o privire in jur si îmi dau seama de ce: suntem primii ajunşi. Nu numai de la Bucureşti, ci din toţi participanţii la acest salon naţional. In lunga sala de la CCS, erau afişate mai întâi lucrările câştigătoare, ce tronau pe pereţi în rame de lemn negeluit, aşezate parcă împotriva conceptului de simeza. Spre capătul sălii erau exilate 13 panouri norocoase cu pozele acceptate în expoziţie, dar nepremiate. Spun norocoase deoarece fotografiile cu pricina, în ciuda faptului ca au fost răstignite cu cate 3 cuie fiecare, una lângă alta, pe lung sau pe lat, ca sa încapă, au reuşit sa eclipseze majoritatea imaginilor desemnate câştigătoare. Din păcate, supliciul menţionat a fost dublat de o iluminare mai mult decât jalnică, provenită de la un candelabru născut in preistoria comunistă a tărişoarei noastre, cu discuri galbene si neregulate de plastic în chip de ornament. Mi-am spus ca astea sunt condiţiile, sunt vremuri grele si nu “e” bani.
In timpul schimbului de păreri cu un colegii fotoclubişti, dl. Economu ne-a înmânat cate un “Catalog” care, pe lângă faptul că a epuizat cartuşul color al organizatorilor, citez: „a costat 200.000 bucata”. Spre dezamăgirea noastră, Catalogul are 10 pagini + coperta şi nu cuprinde decât fotografiile câştigătoare şi nu şi cele acceptate in expoziţie.
Mai mult, domnul în negru, un fel de Man in Black de Salon, a venit si ne-a şoptit cu un aer complice că organizatorii nu ne vor da pe loc şi CD-urile cu imaginile acceptate pentru ca n-au reuşit sa le facă în România şi că atunci le-au comandat în America ... (!?)
Mon Dieu !

Cât despre festivitatea de premiere ... Care festivitate ? Aia unde se acorda medaliile de aur, argint şi de bronz (şi care poarta sigla AAF). N-a existat aşa ceva. Unul dintre premianţi, cel de la Craiova, a venit, a semnat, şi-a luat medalia şi a plecat. Ne-am dat seama ca e momentul să dispărem şi noi, ţinând cont ca nu împuşcasem nici un premiu.

Concluzia
Ne tragem salon naţional, dăm medalii de aur, ne dăm în stambă că e a 11-a ediţie, da’ mai departe de un apus şi un dediţel păros nu vedem.. .
Cum aşa ?

Păi, d-l Economu ne-a mărturisit că florile şi apusurile sunt febleţea dânsului şi că oricum Fotoclub de Bucureşti este la început de drum şi că are mare potenţial, dar că nu se putea să câştige vreun premiu, aşa, de la prima participare…
donquijote - de Simeon Dascalul la: 07/03/2006 14:22:51
(la: Caricaturile lui Mahomed)

„unde ati fost cand … masacrele comise de sarbi in bosnia si croatia”

Am fost pe la casele proprii şi nu ne-am amestecat, că nici sârbii nu s-au autoinvitat să ne facă ordine în conflictul de la Târgu-Mureş.

Masacrele erau cumva monopolul sârbilor, restul părţilor implicate mergând la război, cu convenţiile de la Geneva sub braţ?

„diferenta dintre victimile terorismului si victimile colaterale intr-un conflict, e ca in primul caz asta e scopul - sa omoare oameni nevinovati (bagati de seama ca aceste atentate nu sunt impotriva unor agentii guvernamentale sau instalatii militare) si in al doilea e un 'byproduct'”

Adică dacă omori intenţionat civili de-ai duşmanului se cheamă că ai intrat la atrocităţi. Dar dacă omori civili dintr-o ţară care nu ţi-a făcut nimic, dar ăia au avut ghinionul să se nimerească în calea bombelor, atunci e o chestie scuzabilă şi necesară. Cu condiţia ca să fi fost declaraţi dinainte ca aparţinând părţii „rele”.


Nu dispun de atâta tupeu să zic că mă doare inima adânc pentru toţi oropsiţii de oriunde, oropsiţii fiind arabii, în cazul de faţă. Nu pot pretinde că-mi pasă nici măcar de sârbi, d.p.d.v. istoric nu prea avem motive de simpatie. Dar stresantă mi se pare degajarea crescândă cu care bombardează americanii tot ce apucă.
RSI - de Simeon Dascalul la: 08/03/2006 14:59:46
(la: Caricaturile lui Mahomed)
„obsesia cu Iugoslavia”

Sincer să fiu, dacă buna Americă se mulţumea să se desfăşoare prin orientul apropiat, mijlociu, în fine, ceva de genul ăsta, nu pot să zic că ne-ar fi durut capul. Era doar o ştire la actualităţi, mult mai puţin interesantă decât percheziţia la Năstase. Dar când vecinii primesc bombe inscripţionate „Happy Easter”, asta nu-i de natură să te bine-dispună, pe principiul că la fel de uşor putem servi şi noi ca să-şi testeze NATO / SUA armamentul.

„Franta si Germania au constatat ca au scapat situatia de sub control”

Dar de când erau Franţa şi Germania însărcinate cu controlul sârbilor? Poate că au dreptul să ne controleze şi pe noi şi încă nu ne-am prins.

„provocarea securista de la Tg-Mures”
Când două etnii nu-ncap una de alta nu mi se pare că ar fi nevoie de provocări, îmbieri, etc., ca să-şi dea în cap. Acum, pe 15 martie se anunţă nişte manifestări „de profil” la Odorheiu Secuiesc. Cel mai probabil nu va fi decât un circ, urmat a doua zi de declaraţii ale lui Băse cu integritatea. Totuşi sursa asta latentă de conflict intern combinată cu o asemenea disponibilitate externă disciplinar-destructivă nu prea induce un sentiment de siguranţă.

"neamestecul in treburili internii”

Păi dacă o agresiune pe pretextul „nu-mi place situaţia ta internă” e legitimă, atunci sunt toate, inclusiv unşpe septembrie, bombele de la Madrid şi cele de la Londra.

„daca oamenii ar fi protestat din timp si in mod vehement impotriva masacrelor conduse de regimul Milosevici nu se ajungea la razboi”

Adică nu contează că pe sârbi îi deranja sau nu situaţia. Important e, ca atunci când există pericolul de a fi enervată SUA, să iasă tot poporul rapid în stradă, că termenul de graţie e scurt şi imediat se aude alarma anti-aeriană.

Yalta – nu văd unde încape loc de interpretare. Câştigătorii şi-au împărţit ce era de împărţit, românii au picat tare prost, şi gata. Dar după ce ai dat cu bifa pe documentul ăla mi se pare cam indecent să bauni ulterior despre drepturile popoarelor.
cei cu alte inclinatii sexuale sunt victime sau conrupatori? - de jony la: 29/03/2006 18:51:28
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
nu de mult citeam acest articol si ma intrebam: de ce aproape toate mediile de informare ne prezinta o fatada atat de alba la ceva care este "ATAT" de gri ca sa nu zic chiar negru?oricum ceva ce nu este asa cum ni se prezinta:
HOMOSEXUALII AU PORNIT LA CUCERIREA LUMII


Comparându-i pe cei ce se opun homosexualităţii cu naziştii sau cu Ku Klux Klan-ul, activiştii homosexuali au pornit la cucerirea lumii
Louis Sheldon
HOMOSEXUALII AU reuşit să schimbe percepţia publică în favoarea lor. Majoritatea oamenilor însă nu realizează că acest efort face parte dintr-o campanie de propagandă atent gândită şi în desfăşurare de ani de zile.
Un sondaj realizat de Los Angeles Times şi publicat în iunie 2000 arăta că tot mai mulţi se obişnuiesc cu prezenţa homosexualilor şi chiar dacă cred că comportamentul homosexual este imoral, consideră că homosexualii ar trebui să se bucure de o mai bună protecţie din partea legii.
Conform studiului, 73% dintre americani cunosc pe cineva care este homosexual, comparativ cu numai 30% în 1983. Şaizeci la sută nu au nici o problemă cu prezenţa homosexualilor, comparativ cu numai 40% în 1985. Şaizeci şi opt la sută susţin legile anti-discriminare. Cincizeci la sută susţin acordarea de „beneficii casnice” partenerilor homosexuali – adică acordarea de drepturi pentru partenerii homosexuali, similare cu cele pentru cuplurile căsătorite.
Totuşi, numai 35% erau de acord cu dreptul homosexualilor de a se „căsători”, comparativ cu 58% care erau împotrivă. În plus, 64% dintre americani considerau că homosexualitatea este imorală. Treizeci şi şase la sută au declarat că i-ar deranja să afle că fiica sau fiul lor ar fi homosexuali. Treizeci şi şapte la sută ar fi „foarte supăraţi” să afle despre comportamentul homosexual al copilului lor. În urmă cu 15 ani, acest procent era de 90%. [1]

Maşina de propagandă a homosexualilor şi-a făcut treaba
Lumea ar trebui să înţeleagă că atitudinea lor faţă de homosexualitate a fost în mod programat schimbată printr-o campanie de marketing/propagandă abilă, comparabilă cu propaganda lui Adolf Hitler. De fapt, multe dintre strategiile folosite de homosexuali pentru a induce o schimbare culturală în intreaga lume sunt preluate din scrierile lui Hitler şi din manualele de război propagandistic. Eric M. Pollard, fondator al organizaţiei ACT UP, declară că filosofia lor se bazează pe ceea ce a scris Hitler în Mein Kampf. Pollard recunoaşte aceasta într-un articol apărut în Washington Blade pe 31 ianuarie 1991.
Potrivit lui Pollard, „am ajutat la crearea unei organizaţii cvasi-fasciste”. Pollard declară: „Am plănuit crearea unui grup de activişti care să exploateze eficient mass-media în scopurile stabilite, care să lucreze sub acoperire şi care să încalce legea fără menajamente… Sub influenţa drogurilor [LSD], aceasta chiar părea o idee bună.” [2]
Pollard recunoaşte că ACT UP a considerat că trebuie să recurgă la tehnici subversive „în mare parte preluate din Mein Kampf, pe care unii dintre noi au studiat-o ca pe un model de lucru. Pe măsură ce ACT UP s-a dezvoltat, am lovit programatic în fiecare instituţie care ne stătea în cale”.
Iată câteva extrase din scrierile lui Hitler despre folosirea tehnicii „Marea minciună” pentru a abate atenţia publică. [3] Data viitoare când veţi auzi sau citi un articol favorabil despre homosexualitate, ar fi bine să vă gândiţi la aceste tehnici:
Amploarea minciunii este un factor decisiv pentru ca aceasta să fie crezută sau nu, pentru că poporul este, în adâncul inimii, mult mai uşor de înşelat decât prin tehnici conştiente şi vădit negative. Simplitatea primitivă a minţii lor îi face să fie o pradă mai uşoară pentru o mare minciună decât pentru una mică, deoarece şi ei spun mici minciuni, dar le este ruşine să spună unele mari.
Întotdeauna rămâne sau se lipeşte ceva din cele mai neruşinate minciuni, lucru ştiut prea bine de toţi indivizii sau instituţiile care au de-a face cu arta minciunii, ele nedându-se în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.
Propaganda nu trebuie să slujească adevărului, mai ales dacă prin aceasta ar putea aduce un avantaj oponenţilor.
Printr-o folosire abilă şi constantă a propagandei, oamenii pot fi făcuţi să vadă raiul ca iadul şi invers, sau să considere cea mai nenorocită viaţă ca pe un rai.
Pollard a recunoscut că a folosit strategiile de propagandă ale lui Hitler şi ale naziştilor pentru a-i teroriza pe oponenţii activiştilor homosexuali. ACT UP a folosit violenţa pentru a proteja mişcarea homosexuală şi pe proprietarii de clinici unde se făceau avorturi la sfârşitul anilor 1980.
Cucerirea Americii heterosexuale
Homosexualii şi-au prezentat strategiile de propagandă în două documente majore. Unul este The Overhauling of Straight America (Cucerirea Americii heterosexuale) publicat în revista Guide, în noiembrie 1987. Celălalt este o versiune dezvoltată a acestui articol, numită After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s (După bal: Cum îşi va învinge America teama şi ura faţă de homosexuali în anii `90).
Aceste două materiale trebuie citite de cei care vor să înţeleagă cum a avut loc homosexualizarea societăţii americane, prin intermediul unei minorităţi bine finanţate de activişti hotărâţi [*].
În The Overhauling of Straight America, autorii Marshall K. Kirk şi Erastes Pill prezintă un ambiţios program de înşelare şi demonizare a celor care se opun homosexualităţii. Iată o parte din aceste strategii:
Vorbeşte despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil. „Principiul din spatele acestui sfat este simplu: aproape orice comportament începe să-ţi pară normal dacă te întâlneşti cu el suficient de des, la intervale constante şi printre cunoscuţii tăi.”
Obiectivul este acela de a de-sensibiliza publicul vizavi de respingerea homosexualităţii, făcându-i pe oameni să discute constant despre ea într-o manieră neutră sau pozitivă. „În ceea ce priveşte de-sensibilizarea, ideea constă într-un mesaj de normalitate. Până acum, homosexualii de la Hollywood ne-au oferit cea mai abilă armă în lupta pentru de-sensibilizarea mass-mediei”, declară autorii.
Kirk şi Pill afirmă că este esenţial ca autoritatea morală a Bisericii să fie subminată, prin „tulburarea apelor morale”. Obiectivul este acela de a face grupările religioase liberale să susţină pe faţă homosexualitatea, simultan cu portretizarea organizaţiilor care se opun ca „homofobe” şi „retrograde sau total rupte de ultimele cercetări psihologice”. [4]
Autorii atrag atenţia asupra expunerii publicului american la adevărul despre comportamentul deviant homosexual. „La începutul campaniei de cucerire a Americii heterosexuale, masele nu trebuie şocate sau îndepărtate printr-o expunere prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, trebuie minimalizate aspectele sexuale, iar drepturile homosexualilor trebuie reduse cât mai mult posibil la o chestiune socială abstractă. Lăsăm întâi cămila să-şi bage capul în cort, şi numai apoi arătăm şi partea din spate!”
Homosexualii ştiu că dacă practicile lor sexuale devin cunoscute, acestea îi vor îndepărta pe acei oameni care altfel ar fi gata să-i susţină. Care sunt acele comportamente pe care nu vor homosexualii să le ştim?
Homosexualii întreţin o serie de acte sexuale deviante. Iată doar câteva dintre acestea:
• Sex anal
• Sex oral
• Rimming - lingerea anusului; aceasta conduce frecvent la ingerarea de materii fecale, ducând la afecţiuni intestinale.
• „Duşuri de aur” - urinarea pe partenerul sexual.
• Orgii sexuale, la care participă zeci de bărbaţi.
• Glory holes - sex oral cu anonimi, prin intermediul unei găuri tăiate într-un perete despărţitor.
• Fisting – introducerea mâinii în anusul partenerului sexual.
• Sadomazochism, incluzând biciuire, tăiere, bătăi, etc.
• Folosirea de droguri, inclusiv amfetamine pentru sporirea plăcerii sexuale.
• Bareback parties – orgii la care participă mai mulţi bărbaţi, unii posibil infectaţi cu HIV, dar fără folosirea de prezervative. În multe cercuri de homosexuali, a avea SIDA a devenit acum un fel de „medalie de onoare” în cadrul revoluţiei sexuale.
Prezintă-i pe homosexuali ca victime, nu provocatori agresivi. Acest obiectiv trebuie atins prin portretizarea homosexualilor ca „victime ale sorţii”, ei neavând niciodată posibilitatea să aleagă sau să respingă comportamentul lor sexual. În mass-media vor apărea numai homosexuali cu înfăţişare normală. Homosexualii trebuie prezentaţi ca „victime ale societăţii”. Folosind această tactică, ei vor fi prezentaţi ca brutalizaţi şi victime la locul de muncă şi în societate.
Oferă-le protectorilor o cauză dreaptă. Homosexualii trebuie să evite să solicite „sprijin direct pentru practicile homosexuale. În schimb, tema lor principală trebuie să fie anti-discriminarea”. Evită discuţiile despre actele homosexuale şi concentrează-te pe libertatea de expresie, pe libertatea de opinie şi asociere.
Fă-i pe homosexuali să apară ca buni. Homosexualii trebuie prezentaţi nu doar ca nişte oameni obişnuiţi, ci chiar superiori moral faţă de heterosexuali. Kirk şi Pill recomandă menţionarea de nume din istorie, homosexuali cunoscuţi, pentru a arăta că homosexualii sunt de fapt superiori heterosexualilor în multe privinţe. „Niciodată nu a mai reuşit vreo campanie media, abilă şi inteligentă, să facă din comunitatea homosexualilor o adevărată naşă a civilizaţiei occidentale”.
Fă-i pe oponenţi să apară ca răi. Aici campania dusă de activiştii homosexuali a avut un imens succes. Potrivit lui Kirk şi Pill, cei care se opun homosexualităţii trebuie identificaţi cu naziştii şi Ku Klux Klan-ul. „Publicul trebuie să vadă imagini cu homofobi furioşi, ale căror idei şi concepţii îl dezgustă pe americanul de rând. Aceste imagini pot include: Ku Klux Klan-ul, care cere arderea pe rug sau castrarea homosexualilor; preoţi şi predicatori bigoţi, mânaţi de o ură isterică până într-acolo încât par şi caraghioşi, şi tulburaţi mintal; rockeri, derbedei şi deţinuţi care povestesc cu sete despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; imagini din lagărele de concentrare naziste, unde homosexualii erau torturaţi şi omorâţi”.

Un activist homosexual poartă o pancartă prin care o compară pe dr. Laura Schlessinger cu Adolf Hitler. Dr. Schlessinger realizează o emisiune radio în cadrul căreia combate, pe baza Bibliei, perversiunile sexuale
Homosexualii s-au străduit din răsputeri să obţină anularea legii vârstei consimţământului, care îi proteja pe copii de agresiunile sexuale. Acum, ei îi atacă pe creştinii conservatori care consideră că homosexualitatea este imorală. Homosexualii se prezintă ca „victime”, ascunzând adevăratul lor obiectiv: coruperea copiilor.
Această tehnică a fost folosită cu succes când studentul homosexual Matthew Shepard a fost torturat şi omorât în bătaie de nişte derbedei în statul Wyoming. Maşina de propagandă a homosexualilor s-a pus imediat în mişcare. Obiectivul clar a fost acela de a lega uciderea lui Shepard de „incitarea la ură” şi de organizaţiile creştine care critică activismul homosexual.
Totuşi, aceeaşi maşină de propagandă a minimalizat torturarea şi uciderea lui Jesse Dirkhising, un băiat de 13 ani, de către doi homosexuali din Arkansas. Jesse Dirkhising a fost torturat şi violat de mai multe ori de Josh Brown, în timp ce iubitul acestuia savura scena. Gura băiatului fusese acoperită cu bandă adezivă, iar acesta a murit asfixiat.
Presa principală a ignorat această crimă, iar organizaţiile de homosexuali nu au reacţionat în nici un fel, de parcă incidentul nu ar fi avut nici o semnificaţie pentru ele. Evident, se acordă atenţie numai atunci când un homosexual este omorât de un heterosexual.
Dacă un băiat este violat şi asfixiat de doi homosexuali, acest lucru nu merită comentarii. În lumea lor, homosexualii pot fi numai victime, nu şi agresori sau ucigaşi.
After the Ball
În After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays în the 90s, autorii Marshall Kirk şi Hunter Madsen dezvoltă strategia de normalizare a homosexualităţii şi demonizare a oponenţilor.
Autorii explică faptul că societatea heterosexuală trebuie schimbată prin trei mijloace: de-sensibilizare, amestecare şi câştigare. Fiecare dintre acestea constituie un element al unei campanii de propagandă atent planificată. Publicul trebuie de-sensibilizat, prin expunerea constantă la dezbateri despre homosexualitate, până se plictiseşte de acest subiect. „Pentru a-i desensibiliza pe heterosexuali cu privire la homosexualitate, îi inundăm cu o mulţime de reclame legate de homosexuali, prezentate într-o manieră cât mai puţin jignitoare. Dacă heterosexualii nu pot închide duşul, în cele din urmă se vor obişnui cu apa. Desigur, indiferenţa este preferabilă urii şi ameninţărilor, dar noi vrem să obţinem rezultatele maxime”. [5]
Al doilea obiectiv este „amestecarea”. Aceasta este o tehnică psihologică de spălare a creierului, care implică Condiţionare Asociativă şi Modelare Emoţională Directă. În Condiţionarea Asociativă, persoana care se opune homosexualităţii este bombardată cu imagini prezentând homosexuali persecutaţi, discriminaţi sau omorâţi. Pe măsură ce omul vede asemenea imagini, el va începe să-i fie ruşine pentru atitudinea sa faţă de homosexuali. În Modelarea Emoţională Directă, heterosexualului trebuie să i se spună că opiniile sale sunt minoritare şi că sunt contrazise de ale altora. Majoritatea oamenilor au nevoie de aprobare de la cei din preajma lor şi nu doresc să fie catalogaţi ca bigoţi sau intoleranţi. Obiectivul este acela de a-i convinge pe oponenţii homosexualităţii că opiniile lor sunt minoritare şi pline de ură.
Al treilea obiectiv este „câştigarea” sau convertirea. Potrivit lui Kirk şi Madsen, „nu este suficient ca bigoţii anti-homo să fie dezorientaţi sau indiferenţi faţă de noi – pe termen lung, cel mai bine pentru noi este să-i facem să ne placă. La asta se referă convertirea.”
Prin convertire, autorii înţeleg „convertirea sentimentelor, gândurilor şi voinţei americanului de rând, prin intermediul unul atac psihologic planificat, sub forma unei propagande servite întregii ţări cu ajutorul mass-mediei”.
Cenzurarea opoziţiei
Intreaga lume se află sub un atac psihologic lansat de activiştii homosexuali. Pentru propaganda lor, aceştia se folosesc de mass-media şi nu îi interesează deloc adevărul. De fapt, unul dintre principalele lor eforturi este acela de a împiedica aflarea adevărului prin mijloacele de informare în masă. De exemplu, grupări de genul GLAAD (Alianţa Homosexualilor şi Lesbienelor împotriva Defăimării) au reuşit să-i convingă pe jurnalişti să nu mai prezinte difuzeze (ca să evităm repetiţia) ştiri care ar putea să-i înfăţişeze pe homosexuali într-o lumină negativă. De asemenea, activiştii homosexuali au reuşit, în mare măsură, să-i convingă pe jurnalişti că orice critică la adresa homosexualităţii reprezintă „incitare la ură”, care conduce inevitabil la violenţă.
Acest efort de a cenzura orice opoziţie faţă de homosexualitate este evident în cazul unei decizii emise de un judecător federal din San Francisco. Cazul se referea la un conflict între Consiliul Supervizorilor din San Francisco şi o campanie publicitară numită „Truth in Love”. Reclamele de la televizor erau sponsorizate de asociaţii cum ar fi Focus on the Family, Family Research Council şi Kerruso Ministries (asociaţii ale foştilor homosexuali – oameni care au realizat o trecere la heterosexualitate).
Când s-a început achiziţionarea de spaţii publicitare la TV, Consiliul Supervizorilor a contactat mass-media, pentru a le descuraja în ceea ce priveşte difuzarea respectivelor reclame. Una dintre reclame prezenta un fost homosexual care spunea: „Visul pe care îl credeam imposibil pentru mine – să am o soţie şi copii – s-a împlinit. Dacă eşti rănit, singur sau dezorientat, Iisus te poate ajuta.”
Consiliul Supervizorilor a pretins că aceste reclame contribuie la „oribilele crime săvârşite împotriva homosexualilor şi lesbienelor”. Pe scurt, ele reprezentau „incitare la ură” şi puteau conduce la crime împotriva homosexualilor. [6]
Asociaţiile care lansaseră campania au înaintat o plângere în octombrie 1999 pentru a opri cenzurarea mesajului creştin din acele reclame. Totuşi, un judecător federal a decis în iunie 2000 în favoarea Consiliului Supervizorilor, considerând că acesta are dreptate să cenzureze reclamele, din motive de „siguranţă publică”.
Brian Fahling, din partea Centrului pentru Lege şi Politici al Asociaţiei Familiilor Americane, vede în aceasta o gravă ameninţare la adresa libertăţii de exprimare. „Niciodată nu s-a mai petrecut aşa ceva. Este un lucru grav, care ar trebui să ne pună pe gânduri, întrucât avem de-a face cu o decizie a unei instanţe federale care afirmă că autorităţile pot lua măsuri pentru condamnarea credinţei religioase.” [7] Acesta nu este singurul atac la adresa libertăţii de exprimare, dar reprezintă un atac direct la adresa condamnării de către creştini, pe baza Bibliei, a comportamentului homosexual. Exact acest lucru este dorit de propagandiştii homosexuali – reducerea la tăcere a opoziţiei, fie prin incriminarea expresiei, fie prin cenzurarea ei.

Administraţia Clinton i-a ajutat pe homosexuali prin promovarea lor în cadrul autorităţii publice, prin „instruiri” pro-homosexualitate obligatorii pentru funcţionarii publici şi prin adoptarea de legi împotriva „incitării la ură”
Kirk şi Madsen arată clar în After the Ball că scopul lor este acela de a cenzura total orice punct de vedere opus homosexualităţii. Ei afirmă: „Opiniile bigote devin acţiuni agresive. Ele reprezintă o incitare directă la violenţă, un pericol clar pentru ordinea publică, asemenea unui om care strigă „Foc! Foc!” într-un cinematograf ticsit de lume, sau unui om care stă în faţa casei comerciantului de porumb şi îi spune mulţimii înfometate, cu torţe în mâini, că comercianţii de porumb sunt cei care au provocat foametea. Veniţi şi daţi foc. Mulţimea agitată ascultă, cu torţele în mâini, şi preia sloganul.” [8] Pe scurt, aceşti autori lansează pretenţia absurdă că a critica homosexualitatea înseamnă incitare la revoltă şi omor. Aşa justifică ei eforturile lor de reducere la tăcere a oponenţilor. Din fericire, Internetul constituie un mijloc de comunicare fără oprelişti a adevărului despre homosexualitate.
În loc de încheiere: un „revoluţionar homosexual” independent lansează o provocare la adresa Americii heterosexuale
“Vă vom viola fiii, simbolurile şubredei voastre masculinităţi, ale visurilor voastre derizorii şi ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom seduce în şcolile voastre, în dormitoarele voastre, în vestiarele voastre, în sălile voastre de sport, în asociaţiile voastre de tineret… oriunde vin în contact bărbaţi cu bărbaţi. Fiii voştri vor deveni fetiţele noastre şi vor asculta de noi. Îi vom remodela după chipul şi asemănarea noastră. Vor ajunge să ne dorească şi să ne adore…
Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Zeii noştri sunt tinerii bine făcuţi. Vom învinge, pentru că ne hrănim cu amărăciunea feroce a celor asupriţi.” (Michael Swift, Boston Gay Community News, 15-21 februarie 1987)
Louis Sheldon este preşedinte al “Traditional Values Coalition“
—-
[*] În 2005, Uniunea Europeană a acordat, cu girul Ministerului Sănătăţii şi Familiei din guvernul PD-PNL, o finanţare de 700.000 dolari organizaţiei ACCEPT a homosexualilor români. ACCEPT urmează să folosească acest cadou pentru dezvoltarea propagandei pro-homosexualitate în România. (Traducere si adaptare Bogdan Mateciuc)
BIBLIOGRAFIE
1. Alissa J. Rubin, “Public More Accepting of Gays, Poll Finds,” Los Angeles Times, 18 iunie 2000, ediţia pe Internet.
2. Tony Marco, “’Gay Rights’ Strategies Involve Conscious Deception And Wholesale Manipulation of Public Opinion,” Leadership University, ediţia pe Internet.
3. Ibid.
4. Marshall K. Kirk şi Erastes Pill, în “The Overhauling of Straight America,” revista pentru homosexuali Guide, noiembrie 1987, pag. 8.
5. Marshall Kirk şi Hunter Madsen, After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s
6. Plume Books, Penguin Group, New York, NY, 1990, pag. 149.
7. Stuart Shepard, “Judge: S.F. Had ‘Duty’ to Stop Ads,” Family News in Focus, 27 iunie 2000.
8. Ibid.
9. Kirk, Madsen, pag. 101.

zaraza - de rac la: 25/05/2006 14:05:40
(la: ce va enerveaza?)
Da, cuvântul corect este "voluptatea", când am scris comentariul nu-mi venea expresia în minte (se mai întâmplă). Scuze.

spaga, lacomia si neglijenta sunt acasa la ele in romania

Dacă ai scris numele ţării noastre cu literă mică intenţionat, nu mai e nevoie de nici o discuţie. Dar prefer să cred că e de la conexiunea la internet (şi mie mi se întâmplă să scriu unele cuvinte cu literă mare, apoi după ce dau drumul la comentariu să apară cu literă mică).
În ceea ce priveşte faptul că aici ar fi şpagă, lăcomie, neglijenţă..., nu neg, dar prea le spui cu... voluptate (simt şi puţină înţepătură aici).

Dacă există sau nu cazuri reale de gripă aviară, nu are nici o importanţă, eu mă referisem la circul mediatic care s-a făcut pe seama asta, la exagerări, la efectele secundare care apar de aici, ce pot aduce beneficii economice unora, asta spuneam.
Ce, în occident e totul minunat? Dar nu se face caz.

În legătură cu patriotismul: nu sunt mai patriot decât ar trebui să fiu..., decât bunul simţ, echilibrat. Mănânc produse româneşti, e normal, dar asta nu o fac din patriotism, ci din simplul motiv că sunt proaspete, preferabile, în comparaţie cu produse perisabile care, venind de la distanţă riscă să se strice datorită condiţiilor de transport, despre care nu ştiu nimic, datorută timpului necesar transportului... Apoi, calitatea produselor noastre s-a ridicat să ştii. Că nu le mai face statul, există şi firme particulare care se respectă, te asigur de asta.

În încheiere, am să te dezamăgesc şi am să-ţi spun că mănânc dintotdeauna carne de pui şi nu am făcut nici o excepţie, inclusiv în ultimele zile... De fiecare dată mănânc, mă uit la ştiri, şi mă apucă râsul... Dar e un râs nervos. A ajuns să mă enerveze de-a binelea.

Însă, discuţia asta a scos la iveală din partea ta o anume tendinţă de... cum să-i zic să nu se interpreteze... dispreţuire a României. De departe probabil se văd lucrurile rău, aşa o fi în bună măsură, dar e şi mult tendenţios aici... Totuşi, nu trăim într-o ţară bananieră.
Plus că dacă am fi porniţi toţi românii pe România ca tine, dacă ne-am supăra cu toţii pe ea, atunci stau şi mă gândesc dacă n-ar fi mai bine să o ştergem de pe hartă.

Nici mie nu-mi plac multe lucruri, dar una peste alta, în ultimii ani s-au făcut totuşi nişte paşi, iar părerea mea este să accentuăm acele părţi bune, să încercăm să sperăm mai mult, poate într-o zi o ieşi soarele şi pe strada noastră.

___________________________________________________
Nimănui nu-i pasă.
#124218 (raspuns la: #124046) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Latu a spus: Prezentarea d - de anadi108 la: 06/06/2006 08:37:37
(la: Absolutul şi Cauzalitatea)
Latu a spus:

Prezentarea de silogisme in faza de experiment intelectual, poate duce la erori de fond si/sau , ....bla-bla bla-bla


Replică:
Silogismul prezentat nu e un experiment intelectual.
Adică ceea ce el demonstreză, este confirmat experimental de cei care urmează întru totul una dintre şcolile originale de yoga, şi în special bhakti-yoga, cât şi de scrierile vedice antice.

Orice silogism rămâne teorie goală, dacă nu este confirmat experimental.

Latu a spus:

Pct. 1 este un enunt


Replică:
Pct. 1 este un adevăr: principiul fizic al cauzalităţii.

Latu a spus:
Pct. 1 este un enunt
Pct. 2 este repetarea enuntului si adevaratul punct de plecare.
Cauza: NECUNOSCUTA
Efect: edificator
Replica: de prisos.


Replică

1.Cauza prezentării primului punct se numeşte declararea premisei.
2. Prezentarea punctului doi sub formă condiţională a fost intenţionată pentru o discuţie pe tema principiului fizic al cauzalităţii.
3. Efectul sau concluzia silogismului este o reconfirmare şi în plan logic a existenţei unei lumi absolute, care este sursa lumii relative.
4. Replica e pe măsura inteligenţei, sau a puterii de discernământ, ... iar mulţi şmecheri care învârt cuvintele trec drept înţelepţi.

#126168 (raspuns la: #125771) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...