comentarii

considerati necesara


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Josif C. Drãgan - de SB_one la: 20/12/2003 13:31:05
(la: Romani in strainatate)
Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:


#7014 (raspuns la: #6999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea - de adacartianu la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
Pentru Fatman - de Hypatia la: 27/04/2004 12:51:38
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
Cred ca discutam lucruri separate:
1. Chiar si numai din cele scrise in aceasta conferinta, cei ce citim si scriem putem pricepe cateva lucruri simple: catedrala se poate construi, dar UNII se opun, invocand varii motive.
2. La o cercetare mai atenta a motivelor, se constata ca aceasta opunere este expresia traditionala a celor care sunt in conflict cu Biserica Ortodoxa Romana ( si nu numai). Este dureros de constatat ca acestia se recomanda dupa bunul plac: cand atei, cand ortodocsi. Nu mai punem la socoteala atacul sectarilor, care sunt foarte galagiosi, pe care nu-i legitimeaza nimeni si care pot striga sus si tare, orice doresc.
Daca am fi minoritari, cred ca am avea mai mult castig de cauza si nu ar mai fi fost atatea discutii. N-ar fi fost politically corect, nu-i asa? Sau am fi patit ca ortodocsii din Georgia. E de presupus, doar.
3. Constructia catedralei este o chestiune interna a Bisericii. Macar ca suntem majoritari, ar trebui sa fie de la sine inteles implicarea Guvernului. Eu consider ca avem acest drept. Poate ca in viitor, daca lucrurile stau asa cum spuneti, si crestinii se vor instraina de Biserica, re-
nuntand sa se mai recomande ca ortodocsi, poate atunci, minoritari fiind, vor fi oarecum de inteles si actualele critici si comentarii. Pana atunci, nici un comentariu nu sta in picioare, din punct de vedere logic.
Nu are nici o legatura cu constructia catedralei nici slujitorii Bisericii, nici fondurile alocate, nici pozitionarea catedralei, nici sugestiile "binevoitorilor" in legatura cu activitatea de caritate a Bisericii.
Asa cum ortodocsii nu-si vara nasul in treburila altora, tot asa avem si noi dreptul sa ne construim propriile locasuri de cult.
3. Pentru cultura celor care se afla in treaba fara sa le-o ceara cineva, Hristos a propovaduit si in Templu, incepand de la varsta de 12 ani, cand evreii serbeaza majoratul religios. Sigur, atat cat i-a fost ingaduit de mai marii poporului. ca a facut-o si oriunde a considerat necesar asta e altceva. Dar, dragi conferentiari, sub nici o forma nu se poate nega necesitatea cultului divin public, pe motiv ca lui Hristos nu -I place. Mai mare aberatie ca asta, n-am auzit!
4.Se vede ca pentru unii, secolul XXI nu inseamna prea mult progres fata de intunecatul Ev Mediu, in materie de manifestare a atitudinii de sustinere/protest, din moment ce ati interpretat cuvintele mele ca o chemare la ruguri etc. Nu mai suntem in Evul mediu, domnule! Asa cum SLC are dreptul sa marsaluiasca si sa protesteze, credinciosii de ce n-ar avea? Nenorocirea mare este ca nu toata lumea are acces la internet si asa se face ca cei mai multi nu fac decat sa urmareasca evolutia fenomenului, asa cum il prezinta media, care are si ea propriile ei interese.
Regret tare mult ca in sec. XXI, constructia unei biserici poate invrajbi atat de mult o natie! Cu siguranta nu-i un semn bun! Stiam ca nu suntem uniti, dar nu credeam ca voi trai si astfel de vremuri.
Hypatia
#14599 (raspuns la: #14564) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Corectia de alb a notiunilor foto - de Dinu Lazar la: 18/05/2004 13:33:34
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Absolut grozava interventia Dvs, domnule Buzoianu.
Poate astfel incet incet va intelege lumea si pe aici ca fotografia este totusi o treaba care presupune multe, multe cunostinte, ani de experienta si de impresionanta daruire...
Va multumesc in numele tacutilor cafegii de aici... ma uit la contor... peste 13.000 de vizitatori citesc aceste rinduri!!!
Ar fi grozav daca si alti fotografi pro ar impartasi celorlalti din experienta lor privind acest subiect, ca si orice alt subiect ar fi considerat necesar.
Incet, incet, si un fluviu e format din picaturi la urma urmei...
#15570 (raspuns la: #15562) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce nu emigrez - de RAB la: 14/06/2004 18:27:57
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Numele meu este irelevant. Important e ce doresc a spune: Ca unul care a castigat o bursa in strainatate timp de un an, consider urmatoarele idei interesante: doresc sa imi definitivez studiile in strainatate cu unicul scop de a ma intoarce acasa si a schimba ceva. E vorba de constiinta comunitatii din care fac parte, adica consider necesar a da ceva inapoi . E vorba de respectul de sine, care este cel mai important in viata. Cu drag
opinii si opinii - de enigmescu la: 18/06/2004 18:36:55
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
in opinia mea cred ca se creaza o confuzie pt. faptul ca se pleaca dintr-un punct gresit. mi se pare f. important sa intelegem mai intai ce inseamna traditie, obicei, si ce presupune aceasta/acesta. pt. mine un obicei poate sa insemne spalarea pe dinti in fiecare zi, la fel de bine cum poate sa insemne cununarea la biserica. unele sunt automatisme capatate in decursul vietii, altele sunt experiente traite de milioane de oameni inaintea noastra! n-as vrea sa dau definitii aici dar cateva caracteristici as putea enunta pt. traditiile care tin de evenimentele mai importante ale vietii.
as incepe prin a spune ca exista traditii si traditii, unele mai noi, altele mai vechi; apoi exista oameni si oameni, unii mai cuminti, altii mai...altfel. mai este desigur si problema locurilor de referinta- interesant ar fi de facut aici o paralela intre diferite locuri din tara. dar sa le luam pe rand.
o traditie corecta, care (inca) pastreaza caracterul ei sacru si non-formalist, este aceea care se adreseaza obiectiv sufletului/spiritului uman si mai putin logicii si apoi lumii in general. de fapt chestiunea e destul de complexa fiindca, concret, rareori deslusim sau reusim sa facem diferenta intre o traditie laica si una bisericeasca. stiu ce spun si de ce o spun! cei mai multi sunt tentati sa le amestece. si nu e bine fiindca una e sa mergi imbracat national la biserica si alta e sa urmezi traditia dreapta a bisericii. vreau sa spun aici ca un mare "merit" pt. neintelegerea lucrurilor il au cei care cunosc cate ceva despre traditiile adevarate dar nu explica nimanui ce e cu ele. sa revin. in cazul cununiilor, ca si al nuntilor(am sa ma explic dupa aceea de ce fac distinctie si intre ele, chiar daca nunta se mai numeste in ritul ortodox si cununie), s-au amestecat in decursul timpului nenumarate prostii scornite de persoane care s-au vrut in centrul atentiei sau care, din nestiinta, au inventat ceva pt. ca li s-a parut a tine de mistic. in realitate insa s-a cazut in misticism si intr-un anume fel in profanare a vechilor si realelor obiceiuri. de aceea unora li se pare ca traditiile noastre ortodoxe sunt bune...de aruncat. insa tineti cont ca in nici o biserica ortodoxa, din toate timpurile, nu s-a predicat de la amvon vreodata ceva despre alte traditii decat cele bisericesti!!! dar cine sa le asculte cand noi toti ne astupam urechile sufletului nostru ca sa auzim doar ce mai e nou si dealtfel perisabil?! asadar o traditie adevarata mi se pare ca ar trebui sa aiba pecetea unei oarecari vechimi, in primul rand, apoi girul celor care sunt in cunostinta de cauza si pot sa explice CE ANUME REPREZINTA ELE, CARE ESTE SEMNIFICATIA LOR. sigur ca pusul cununiilor pe capul mirilor are o semnificatie aparte pt. mine, la fel cum inconjuratul mesei de trei ori are o alta semnificatie- si sunt atat de multe... dar ce importanta poate avea ruptul colacului deasupra capului mirilor la inceputul nuntii? sau faptul ca miresele nu trebuie sa se vada intre ele... ori ca n-au voie sa se uite inapoi pana nu ies din biserica(asa ca le intepeneste gatul si spatele pana la sfarsitul slujbei)... dar de aruncatul la tinta cu bomboane atunci cand se inconjoara masa, de se face un taraboi general si un ras de te intrebi ce cauti acolo...? intrebati pe cineva odata de ce face acel lucru si-o sa vedeti ca habar nu are. nu-i intelege rostul, insa asa a vazut la altii ca au facut inainte. intrebarea mea este: aceia au stiut ce fac??? dar cei dinaintea lor??? insa cred ca aici mai e o problema majora: anii de comunism ateu si mai nou de libertinaj ateu! anacronismul dintre cele doua nu se vede si in ceea ce priveste optiunea religioasa si, odata cu aceasta, in mistificarea realelor valori. adica si intr-un curent si in celalalt gasim prea mult ateism care face inaccesibila calea spre cunoastere a traditiilor perene.
nu sunt sigur daca fac tocmai bine despartind cununia de nuta dar cred ca in constiinta majoritatii cam asa e de facto. cununia e slujba religioasa la care cei doi miri participa in calitate de viitori soti legitimi in fata lui Dumnezeu- si nu prea stiu ei de ce!; nunta e acea, indraznesc sa spun, masturbare a simturilor. sa nu fiu inteles gresit, nu sunt impotriva nuntii traditionale cu tot ce implica ea, chiar daca asta nu le place altora. sunt insa impotriva celor care, asa cum s-a mai spus, se dezlaneaza si se dezmata ca niste pagani- o fi aici influenta romana ramasa de la Traian?! asta nu putem sti sigur dar ce stim sigur e ca dacii, conform spuselor istoricilor de atunci, "aveau obiceiul de a bea pana la deplina imbatare"! concluziile le puteti trage singuri. si pt. ca tot mi-a venit in minte zicala "cearta fara bataie e ca nunta fara lautari" ma intreb ce fel de nunta poate fi aceea la care sa nu te bucuri si sa dansezi de fericire??? ce poate fi mai frumos decat sa marchezi acest unic(ASA AR TREBUI SA FIE!!!) eveniment din viata alaturi de cei dragi, apropiati sau nu? ce conteaza ca vom fi istoviti dupa nunta, ca avem batai de cap, ca nu mai stim pe unde sa scoatem camasa fiindca am fost scurti la minte si nu ne-am gandit serios la ce e de facut ca sa mearga bine?... important e ca vom fi fericiti alaturi de celalalt. iubirea conteaza cel mai mult. insa nu trebuie contestat faptul ca aceasta mai trece si prin burta, inclusiv (sau mai ales de aceea) intr-o societate flamanda ca a noastra. asadar scopul poate scuza mijloacele. in plus va mai puteti gandi si la aspectul pozitiv al reunirii si al comuniunii cu cei dragi- daca asta ii implica si pe cei cu bani n-am nimic impotriva!
iar acum sa ma refer la oameni. tendinta aceasta de contrafacere sau de impropriere de la altii, specifica in prea mare masura noua(uneori), exista de cand existam ca neam. nu prea avem ce face, defilam cu ce avem. insa nimerit mi se pare a fi un lucru si anume ca fiecare roman(cu cat mai tanar cu atat mai bine) trebuie sa inceapa sa-si inteleaga mai intai istoria si apoi implicit traditiile. fac o precizare: aici, in Melbourne, exista festivitati speciale dedicate anumitor zile sau sarbatori traditionale la asiatici, spre ex., insa nu si pt. romani- si credeti-ma ca cei de aici daca ar vedea asa ceva ar ramane inmarmuriti. (am intrat deja la capitolul traditii laice) vreau sa spun ca noi ajungem sa ne uitam datinile(pe care poate nici macar nu le-am stiut sau le-am inteles vreodata) daca ne dezradacinam de glie. si asta e un punct mai mult decat negativ pt. noi. insa de capacitatea de intelegere si de ACCEPTARE a obiceiurilor populare care, repet, de multe ori s-au intersectat cu cele religioase- poate si pt. faptul ca la inceput biserica a condus inclusiv viata laica, sociala- deci de aceasta capacitate este direct responsabila pregatirea noastra anterioara. asa ca cine se crede curat dar de fapt nu intelege ce-i cu unele obiceiuri sa stie ca se face direct vinovat si ca are o malformatie congenitala: la suflet! insa asta se poate indrepta printr-o experienta nu tocmai traumatizanta a unui transplant din niste carti de referinta.
in ce priveste locurile de referinta, adica a originii anumitor datini, stiti f. bine ca difera la fel de mult cum difera limbajul romanesc: Ardeal, Moldova, zona Oltului, Dobrogea, capitala samd. interesant e ca majoritatea acestor obiceiuri tin intr-o oarecare masura de slujbele religioase. nu pt. ca sunt indicate de slujitorii bisericii, ci pt. ca acestia nu mai pot face nimic ca sa le schimbe. in primele veacuri ale erei crestine biserica a preluat unele obiceiuri si le-a increstinat, asta deoarece s-a vazut ca unele nu pot fi scoase cu totul din constiinta vechilor pagani. li s-a dat o alta forma si un cu totul alt inteles, de aceasta data izvorator de speranta reala, datator de viata in cel mai sublim inteles al cuvantului. la fel s-a intamplat si in cazul nostru. sa spunem aici ca Apostolul Andrei, cand a ajuns in partile Dobrogei de azi, n-a mai considerat necesar sa inainteze in noul teritoriu cucerit de romani fiindca a constatat cu surprindere probabil ca locuitorii de aici, dacii, erau inclinati spre o credinta unica, intr-un singur Dumnezeu, in nemurirea sufletului si viata de dupa moarte. ceea ce e extrem de important fiindca vedem astfel care e contextul in care au luat fiinta noile(pe atunci) datini si putem intelege complexitatea fenomenului si amploarea lui.
dar sa incerc sa scurtez. in general traditiile tin de oameni, locuri, timpuri si factori inerenti(diferite imprejurari). ce e in afara bisericii se numeste traditie laica si de cele mai multe ori nu are un suport teologic-dogmatic; ce e inauntrul ei sta scris in cartile de aur ale istoriei bisericesti care, sa fim realisti, le intrec pe cele laice; in cea de a treia categorie, cea mai detestata si mai tapetata, categoria "cu fundul in doua luntrii", sta 'ghiveciul' inventat de unii si absorbit de altii, un ghiveci fara gust sau forma, fara savoare si fara miros de tamaie. e un ghiveci pe care il poti pune intr-un ghiveci pt. flori ca sa dai cu el in capul celor care habar n-au cum sa se fereasca de el!!!
s-am incalecat pe-o sa / si v-am spus-o chiar asa.
just me
nu, doar trista, dar cui ii pasa.... - de Belle la: 30/07/2004 15:46:05
(la: Alice)
Draga Alice,

Desi mi-am propus sa iau o pauza mai lunga de la cafenea, trebuie sa-ti raspund ca sa evit orice neintelegere sau interpretare gresita.

O sa incep cu inceputul comentariului tau si-o sa continui rand pe rand, ca sa fiu sigura ca nu ma abat de la subiect si nu incep sa bat campii prea tare (boala contagioasa pe-aici pe la cafenea).

Sugestia de-a-ti oferi detalii pe privat pornea de la o gluma. Cand ti-am spus "papusel" si mi-ai povestit cum altcuiva i-ai “mutat falca” ti-am spus doar sa nu incerci si cu mine fiindca vei fi in dezavantaj. “Amanuntele” sau mai bine zis motivul care n-am vrut sa fie public este ca practic arte martiale si n-am vrut sa postez asta pe cafenea ca sa nu sune a lauda de sine (o alta boala contagioasa de pe-aici de care ma feresc cat pot). Nu intereseaza pe nimeni acest aspect si oricum totul era doar o gluma, asa ca n-am considerat necesar sa fac afirmatii publice doar ca sa ma dau mare si grozava.

Nu te-a obligat nimeni, nici macar din politete, sa-mi ceri adresa de e-mail... M-ai facut sa cred ca intr-adevar o vrei. Mie nu-mi plac formalitatile si nu consider onest cand cineva spune altceva decat crede sau gandeste. Si fiindca afirmi ca nu doresti detalii despre oameni in afara de cele care le descoperi singura, atunci nu mai folosi “io una despre mine, tu una despre tine”, s-ar putea sa capeti mai mult decat ai cerut. Vorba aceea “ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se implineasca”.

Eu una ti-am oferit adresa cu sinceritate, esti una din foarte putinele personae care mi-au placut de la cafenea, destul de aproape de felul meu de-a fi si-am crezut/sperat ca ne putem imprieteni. N-am nimic de ascuns, doar ca nu-mi place ca orice amanunt musai sa-l scriu la cafenea. Sunt mai interiorizata si nu cred ca intereseaza pe nimeni sa m-apuc sa insir la cafenea vrute si nevrute despre rutina zilnica, ce-mi place si ce nu-mi place, etc. Pentru asta exista www.livejournal.com si n-am considerat potrivit sa pierd timpul altora cu tot felul de baliverne despre persoana mea super-minunata, altii daca vor n-au decat, problema lor, dar nu si a mea. Nu-mi place sa “vehiculez minciuni pe net” si nici sa m-apuc sa-mi completez memoriile pe un site public. De altfel in viata cel mai mult detest mincinosii si “pacalicii” dar nu asum despre nimeni asta pana la proba contrarie. Chiar daca de multe ori am fost dezamagita si lovita intotdeauna pornesc de la premiza ca toti oamenii sunt inocenti pana se dovedeste vinovatia.

Faptul ca ai ales sa nu-mi scrii e alegerea ta, eu ti-am sugerat alternativa de comunicare prin e-mail cu placere si sinceritate. Adresa este “neoficiala” fiindca cea “oficiala” este doar pentru banca, carti de credit si business (atunci cand nu sunt de gasit la birou). Altfel, adresa de yahoo este la fel de oficiala ca oricare alta, toti prietenii mei acolo imi scriu. Motivul pentru care am ales-o este ca atunci cand sunt online si joc canasta, yahoo messenger ma anunta imediat ca am primit un nou e-mail si pot sa raspund pe loc daca e nevoie, sau cat mai repede. Sa stii ca nu ti-am dat o adresa “in internet, pe dreapta” si nici nu am primit-o de la altcineva, este pur si simplu “adresa de-acasa” si daca mi-ai fi scris ai fi constatat ca folosesc numele meu adevarat (cel de botez ma refer).

Nu am avut intentia de-a schimba “intimitati”, fotografii si alte alea-alea, iar din punctual meu de vedere, nu ma deranjeaza catusi de putin sa-ti zic “Alice” si putin imi pasa daca asta e numele tau real sau nu. Cum la fel de putin ma intereseaza daca cu altii de la cafenea comunici pe e-mail, iar cu mine nu “din semn de respect”. Voi accepta explicatia ta fara detalii sau explicatii suplimentare si nu m-am simtit jignita, doar dezamagita. Nu ma consider nedemna si nici n-am sugerat asta, mi-e teama ca tu ai lasat sa se inteleaga asa: imi ceri adresa (chiar daca numai din politete), dupa care-mi multumesti si apoi continui (intr-o limba pe care eu nu o inteleg foarte bine) cum ca nu stai de vorba cu idiotii fiindca i-ai educa.

Iti respect alegerea si nu consider asta drept “mici ciudatenii”. Repet, am crezut ca ne putem imprieteni si nu vroiam musai sa recurg la cafenea ca sa putem sta de vorba, “navigand” intr-un morman de mesaje si subiecte si cautand acul in carul cu fan. Nu prea vad cum ai fi putut confirma asa-zisa “impresie buna” despre mine atata timp cat imi anuntasem intentia unei pauze prelungite prin rugamintea de a nu ma tine prea mult “legata aici” asteptand sa-ti citesc povestirile.

Acestea fiind zise, nu cred ca mai “astepti sa ne cunoastem” si nici eu nu mai astept ca vreodata sa-mi scri sau sa-ncercam sa ne imprietenim. Din cate mi-ai dat de inteles, nu prea e cazul…. Nici o suparare.

Un zambet… si-o floare.

#18601 (raspuns la: #18572) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu ma lua cu asta te rog... - de Belle la: 19/09/2004 00:41:36
(la: sentimente!)
chestia cu "ma supun dreptei tale judecati" mi se pare sarcastica daca nu chiar zeflemitoare .... ma rog, prefer sa ma fac ca nu observ

iar faptul ca nu m-apuc imediat sa butonez in nestire ca sa multumesc pe toata lumea nu este o tactica, am motivele mele si chiar daca nu sunt super-personale ci doar "conjuncturale" nu consider necesar sa ofer explicatii suplimentare si nici sa m-apuc sa dau raportul cu amanunte care nu intereseaza pe nimeni.

sunt de acord cu parerile diferite, lumea ar fi prea plictisitoare daca am fi de acord in totalitate unii cu altii, si-atunci de unde s-ar mai naste progresul daca nu din contradictie .... in plus nici eu nu pretind sa imi dai dreptate (tu sau orice altcineva care se oboseste sa citeasca toata palavrageala) ... partial poate imi vei da si pentru restul nu, nu asta e scopul intentiei de a da un raspuns (eventual) ci de a expune si un alt punct de vedere, ca fapt divers.
#22848 (raspuns la: #22847) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"nu ma lua cu asta te rog..." pentru Belle, - de DESTIN la: 19/09/2004 00:55:06
(la: sentimente!)
Dear Belle,

Nu a fost :

"chestia cu "ma supun dreptei tale judecati" mi se pare sarcastica daca nu chiar zeflemitoare ...."

ce te-ai imaginat tu...nici gand,poate putin mai amical...insa nu tine cont de ea daca o consideri altfel.

Nu am cerut sa imi dai explicatii de ce nu acuma si mai tarziu...:

"iar faptul ca nu m-apuc imediat sa butonez in nestire ca sa multumesc pe toata lumea nu este o tactica, am motivele mele si chiar daca nu sunt super-personale ci doar "conjuncturale" nu consider necesar sa ofer explicatii suplimentare si nici sa m-apuc sa dau raportul cu amanunte care nu intereseaza pe nimeni."

Fireste cand consideri si daca consideri...adevarat probabil nu trebuia sa iti amintesc de un comentariu ce iti era adresat,sorry!

Sigur ca da,de asteptat ,vei veni cu ceva nou.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22849 (raspuns la: #22848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin - de AlexM la: 25/09/2004 22:41:23
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
mi-e teama ca nu stiu exact ce sa-ti explic. Mi-ai quotat un text care banuiam ca ar trebui sa fie cel care trebuie explicat, textul fiind acesta:

"Dupa caderea Bizantului societatea greaka , elitismul grecesc refugiat in Romania precum si marele vis de refacere a Imperiului Bizantin, adica al Romaniei au influentat enorm de mult elita Romaneasca."

Daca asta este ce se cere explicat, eu vad aici numai un lucru care trebuie explicat. Romania . Cuvântul estet folosit in mod gresit deoarece nu exista nici o Românie dupa caderea Imperiului Bizantin ci existau numai Principatele Româneeste. Cuvantul "romanesca" consider ca nu e folosit gresit dat fiind ca populatia principatelor române era in marea ei majoritate, populatie românã. Grecii refugiati din Imperiul Bizantin, au ales cu precadere Principatele Române ca loc de refugiu si pe tema asta este o groaza de literatura, special literatura ce vizeaza istoria Greciei.

Tot ce ai scris mai departe nu mai are legatura cu textul meu decat in mod indirect. Spun aici "in mod indirect" dupa modul meu de perceptie a ceea ce scrii. Aratand cu cateva puncte legatura prin limba a românilor cu Imperiul Roman ( aceste puncte fiind destul de controversate de fapt) cred ca ai vrut sa bati spre tendinta elitei Romanesti de a numi Tsara România. Nu sint sigur daca asta este ceea ce ai vrut sa scoti in evidenta. Daca nu asta este, atunci poate consideri necesar sa fii putin mai explicit.

Revenind la punctele pe care le-ai marcat in trecere referitor la latinizare, amintesti pe Jirecek din care citezi, aducandu-i opinia in discutie, unde omul considera ca Latinitatea era un lucru cert inainte de Traian.

Jirecek e un savant al lumii moderne, un om care si-a construit printre altle si o teoriei a zonelor de influentã Latinã si Greceascaã in Spatiul Imperiului Roman de la Dunare si din Peninsula Balcanica, prin asa numita linie care-i poarta numele, Linia Jirecek.

Eu nu vad de ce trebuie sa-l cred pe Jirecek si deductiile lui cand un roman, contemporan cu Augustus dar inainte de Traian, infirma categoric ceea ce sustine Jirecek. Acesta nu e altul decat Ovid, care sustine ca getii nu inteleg nici greceste nici Latineste si ca grecii care s-au ashezat in pont au devenit mai mult geti , limba de comunicare fiind limba getica (aviz motivului cultural si cum ca limba culta da la cea "inculta". Theodorescu ar infirma asta aratand prin exprimare proprie cum ca limba inculta da expresii de exprimare la la cea culta).
In caz ca se doreste unde exact este mentiunea lui Ovid, o sa ma pui la munca, dar o sa caut sa ti-o dau desi poate e ushor de gasit pe internet.

In caz ca mai sint intrebari, o sa ma straduiesc sa le raspund in masura in care le pot raspunde.

cu stima,

AlexM
#23384 (raspuns la: #23374) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ceea ce practici tu se numest - de gabriel.serbescu la: 19/10/2004 23:18:16
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Ceea ce practici tu se numeste xenofobo-sexism. :)
Cu alte cuvinte discriminezi barbatul roman, dintr-un punct de vedere feministo-extrem. Ceea ce in ansamblu e bine, dar esti, sa nu mi-o iei in nume de rau, prea grabita.
Nu fi prea mandra de faptul ca in Noua Zelanda femeile au votat primele.
Tara asta nu e un etalon in materie de ideologii noi, ci mai degraba, locul unde aceste ideologii pot fi puse in practica. La fel cum ideile rev. franceze au fost puse in practica ceea ce urma sa se numeasca Statele Unite ale Americii.
La pol opus, dintre tarile civilizate Elvetia este tara care a dat drept de vot femeii abia in anii 60. De ce? Pentru ca femeia din Elvetia nu considera necesar sa voteze, si nici nu vedea votul ca pe expresia ultima a eliberarii feministe. Ceea ce ne duce la o alta discutie: libertatea. La finalul acesteia (dureaza de cand e omul) s-a ajuns la concluzia ca exista indivizi (de diferite sexe) care NU AU NEVOIE de aceasta libertate.
Fara sa ne abatem insa de la discutie, tu denigrezi din prea mult entuziasm presupun, segmentul masculin romanesc care, adoima celui feminin, se afla ca si grad de emancipare pe undeva in jurul anilor 30-40.
Ori daca o faci, nu ajungi nici unde.
Sa nu ma intelegi gresit, topicul tau ma amuza, mi se pare strigatul (nevrotic oarecum) al femeii satule de obtuzitatea masculina romaneasca:).
Insa astfel de cazuri se intampla si in alte colturi ale ¨lumi civilizate¨: Spania.
Nu poti sa-mi spui ca nu-ti plac barbatii spanioli, sau cel putin nu la un nivel estetic, insa spre dezamagirea ta, pot fi la fel de lenesi, de indiferenti si de inactivi domestic ca si oricare barbat latin.
Insa si asta se poate corecta iar anul trecut, un an intreg, a fost difuzata o campanie propagandistica pe banii ministerului de bunastare spaniol.
Unul dintre spoturi prezenta un barbat care meticulos isi curata masina. Isi sterge parbrizul, isi scutura presurile... (Voice Off) ¨-E clar! sti sa cureti! De ce nu ai face-o si in casa?¨
Ceea ce incerc sa arat e faptul ca obiceiurile astea pe care atat de mult le dispretuiesti isi au un inceput, cel mai adesea din secolele trecute, iar ca orice obicei este transmis cultural pana i se opune cu logica si persuasiune o ideologie contrara. Punct.

Cat despre punctul forte feminist - dreptul femeii la munca, acesta a aparut cand industriasii americani au inteles ca-si pot dubla beneficiile, apeland la forta de munca feminina, platita inca si astazi uneori, mai prost!

Una peste alta imi imaginez ca e teribil sa fi barbat in Romania, sa fii lovit de aceleasi necesitati ca un neozelandez, sa intri pe net din varii motive, si sa mai dai de cineva care te dispretuieste. :(
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intrebarea mea subzista - de Rolfex la: 20/01/2005 19:39:21
(la: Exista arta contemporana în România?)
Apai nu prea sunt de acord cu voi.
In primul rând arta contemporana in România nu este neaparat kitsch. Asta ar merge in domeniul design-ului spre exemplu...
In al doilea rând arta contemporana exista si este prezenta in actualitatea contemporana peste tot in lumea asta. Ca iti place sau nu asta este alta problema.
In ceea ce priveste spatiile de expunere pentru arta contemporana am auzit si eu de noul muzeu (de la un prieten pictor) si s-ar parea ca spatieul este la nivel european.
In schimb continutul nu este neaparat la inaltime.
Problema mea era urmatoarea (si este in continuare) : arta contemporana nu se practica in România si asta pentru mai multe motive. Cunosc mai multi pictori români, pictori buni, sau chiar excelenti si care au trecere aici doar ca decoratori... Exista de asemenea mai multe niveluri de artisti contemporani. Si am vazut, recent, o expozitie de pictori si fotografi români la Paris. Considerati ca avant-gardisti acolo, faceau lucruri nu neaparat proaste (...) dar lucruri ce ar fi avut o trecere institutionala prin anii 80.
Senzatia mea, vis-à-vis de arta româneasca de azi este ca, dupa o perioada in care nu se facea decât "fond plastic", artistii români nu au fost capabili sa abandoneze automatismele, sau nu au considerat necesar sa depaseasca anumite viziuni artistice (pe care imi permit sa le numesc clasice prin extensie). Artisti români exista! dar arta româneasca in sensul artei secolului 21 nu se face(repet nu e obligatoriu sa ne placa). Problem mea era mai ales de ce tinerii artisti prefera sa caute "afaceri" decât sa se implice in a face arta novatoare pâna la capat. Banuiesc ca raspunsul se gaseste in politica culturala guvernamentala. Deoarece la polonezi, la unguri si chiar la bulgari arta contemporana se practica si cautarea nu este pur si simplu calitativa pictural sau video ci, una a inovarii, o cautare utila...
Evident exista si exceptii... Slava Domnului...



Tot degeaba!
Ma scuz - de Rolfex la: 28/01/2005 18:51:39
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
Ma scuz dar persist pe pozitia mea, stiinta refuza total chestii de genul : "eu cred ca"....
Genul asta de probleme sunt cele ce le-am dezvoltat in teza mea de doctorat. De fapt, stiinta refuza total orice gen de credinta in sânul sau propriu, si totusi... ea face apel la un anumit gen de credinta pe care il transforma in ipoteze. Dar acele ipoteze sunt fundate pe simplul fapt ca omul de stiinta respectiv crede ca ceea e doreste el sa demonstreze este asa. SI ca atare el va creea (Heisenberg) instrumente ce vor demonstra.... ce vrea el.
Religia, nu cere nici definitie nici justificare. Faptul ca ea afirma ceva nu insemana ca trebuie sa aderezi la acel ceva inconditional. Decât in cazul in care esti un adevarat credincios, ceea ce, pentru moment nu prea suntem!
Cât despre discutiile practice despre faptul ca aghiazma nu se împute sau ca anumite persoane imormântate nu se descompun, astea sunt evident justificabile "si stiintific" dar nu exclusiv!
Mi-as putea permite chiar sa spun ca din anumite puncte de vedere religia poate oferii justificari proto-stiintifice!
Dar! Religia este ce este si nu cere justificare. Cea ce cere justificare este stiinta. Si ea vine sa propuna jusificari din jena. Stiinta se considera obligata sa justice tot ce exista si nu-i apartine ca domeniu....

Na ca iar am scris prea mult.

Ce trebuie inteles este ca stiinta nu face altceva decât sa caute (research/recherche). Dar nivel justificare este 0 pentru ca ea nu justifica decât ce considera necesar!

Cum sa o spun altfel : stiinta si religia sunt aceleasi! Doar ca, religia nu cauta nici o justificare chiar de afirma, iar stiinta cauta o justificare chiar de altii afirma...

Dar sa revin la o mica chestie : Alchimia - Stiinta isi cere dreptul ei : de a o nega
Iar religia nu se jeneaza sa o acapareze. E ciudat ca stiinta, care este, clar o problema culturala (medicina europeana este total diferita de medicina traditional asiatica/indiana din care totusi ia lucruri pe care le studiaza...) refuza sa imparta o pâine cu religia care are si ea rolul ei de jucat in cultura contemporana!
Si sa nu ne jucam nici cu Kanjt nici cu Platon, nici cu pritretenul lui Platon, Zamolxis, medicul trac, nici cu altii ce joaca intr-o lume ce nu este a noastra.
In schimb trebuie sa intelegem ca orice justificare cere materialul adecvat pentru a fii demonstrata (i.e. fizica atomica, i.e. Werner Heisenberg care ne explica ca demonstratiile sunt facute de noi, pentru a justifica ce ne dorim, cu masini adecvate demonstratiei pe care tot noi le creem pentru a demonstra ceva ce dorim...)

Aoleu, lung mesaj... Cititi doar ce va pasi... !






Tot degeaba!
S-a dus si "unitatea de monolit" a Vaticanului - de RSI la: 17/03/2005 13:33:22
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
Poftim ce-am gasit la stirile Mediafax :

http://www.mediafax.ro/articole-free/Un-cardinal-brazilian-nu-consider---necesar---interzicerea-romanului-lui-Brown-328462-5.html


"Un cardinal brazilian nu consideră necesară interzicerea romanului lui Brown






RIO DE JANEIRO, 17 mar


Un cardinal brazilian s-a delimitat de poziţia unui înalt prelat de la Vatican, care a cerut boicotarea romanului "Codul lui Da Vinci" de Dan Brown, transmite BBC online."

Pai daca si intre ei exista divergente de opinie, ce sa ne miram ca sunt si la noi la Cafenea ...;))




==============
"- Cum putem face imposibilul?"
"- Cu entuziasm!"
Paulo Coelho-Al 5-lea Munte

poix si ... - de Hop Si Eu la: 14/06/2005 01:26:41
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Dragule,

Nu am considerat necesar sa-ti enumar evenimentele istorice in ordine cronologica... Aici vorbim de homosexualitate si nu de "cadera Constantinopole-lui".

Citind din doi in doi nu te ajuta sa intelegi... nu cumva esti un kangur care sari... topai printre idei?

Hop Si Eu...
==========================================
Ce bine e sa stai in mil...
Bil, bil, bil, bil, bil
(Din lirica crapului de crescatorie)
#54733 (raspuns la: #54461) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Andra 15 - de munteanu rodica la: 07/08/2005 09:46:59
(la: Copii din flori! Aveti sau v-ati trezit cu ei? Ce parere aveti?)
Acuma am citit cee ce ai scris si tare m-am amarit.Cum te simti? As vrea sa-ti spun ca dragostea este frumoasa la orice virsta dar esti foarte tinara pentr a porni in viata cu stingul.Incearca sa te gindesti in primul rind la tine si la un viitor al tau.Parintii nu traiesc o viata intreaga si nu toti pot sa-si ajute copiii la nesfirsit.Daca actul sexual a devenit o prioritate pentru tine atunci macar sa-ti faci lege prin a te proteja daca acel partener nu stia sau nu considera necesar acest lucru.Nu stiu daca ma vei intelege dar am mari indoieli in calitatea prietenului tau.Consider ca tu ai dat dovada de curaj spunindu-ne prin ceea ce ai trecut ,inseamna ca ai capacitatea de a-ti alege un drum mai bun .Fa-ti mai intai un viitor fara sa-ti bati joc de tine si vei privi alfel viata.
belle (reply la #65447) - de Intruder la: 15/08/2005 23:22:26
(la: "Academia Cafeavencu")
acum e vorba despre ''Jay'' asta...
dupa cate vad este unu' spurcat la gura...a scos niste dejectii si le-a adus pe-aici. nimic nou sub soare.

tu spui:
nu-i asa c-acum cafeneaua pare mai frumoasa (fara jay adica)?
ma bucur ca sunt si eu pe aici acum, cand e mai frumos si aerul mai ozonat!...dar de ce sa judecam noi pe altii?...din moment ce admin A LASAT pe ''Jay'' asta sa-si verse perlele (sau voma) pe forum...cine suntem noi sa judecam?...e loc sub soare si pentru genii si pentru otrepe, totul e sa nu ne lovim unu' de altul...daca admin considera necesar sa scoata textele astuia sau ale lui Ozzy, eu cred ca o facea de mult fara nici o jena...
forumul LUI DANIEL imi place si din motivul asta: avem voie sa ''deversam'' pe-aici tot ce ne trece prin cap...alegerea o face fiecare dupa gusturi!
Q.E.D.
#65453 (raspuns la: #65447) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... - de andrutzika la: 14/09/2005 14:44:23
(la: Tristetea)
nu cred k e o solutie sa fii trist...se intampla uneori in viata sa te simti jos de tot..sa te simti trist... dar e bine sa treci peste..uneori poate te inspira tristetea..nici un artist n-a avut o viata extrem de fericita...dar eu sunt o fire foarte schimbatoare..sunt trista si dupa aceea iar vesela si tot asa...
oricum...nu poate exista fericirea fara tristete...asa k o consider necesara...rau necesar!?
maan - si eu as fi refuzat - de munteanu rodica la: 31/10/2005 18:36:28
(la: Codul-... bunelor maniere.)
maan - si eu as fi refuzat sa cunosc un astfel de barbat, sau unul care ar fi venit cu 5 minute nu cu 15 la o intilnire intirziat.

anisia- cred ca feminismul exagerat nu este bun la nimic dar sint convinsa ca si o feminista ar aprecia amabilitatea unui barbat asta dupa mine insemnid ca este obligata sa-i raspunda la fel.

RSI- si uite ca uneori tocmai cei care cred ca fac parte dintr-o patura aparte nu considera necesar sa respecte o anumita conduita.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: