comentarii

constantinescu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Domnu Constantinescu, tare de - de Iulian Chiculita la: 04/09/2006 00:50:04
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Domnu Constantinescu, tare de tot aia cu "la mine la minister..." Culmea e că nici la mine la unitate nu am primit nici o notă informativă despre acest aspect. Au aflat-o şi maicile şi taicile...

De altfel, aştept cu căldură frigul, şi poate mai am onoarea să mă viziteze şi nişte oaspeţi de seamă precum domniile vostre, pe umilul meu blog, fiindcă am pus nişte cadre noi (portrete, un mic peisaj şi ceva pe la un ţintirim):

http://kiko.fototarget.ro/?p=86

http://kiko.fototarget.ro/?p=85

http://kiko.fototarget.ro/?p=83

http://kiko.fototarget.ro/?p=82

Cu stima,
Iulian Chiculiţă
ion constantinescu - de (anonim) la: 20/10/2003 19:39:09
(la: Romani in strainatate)
Nu fug de realitate .Fug de coruptia si nedreptatea care o patroneaza cei care spun ca,conduc tara.
Da,toata lumea spera ca dupa evenimentele din dec.89 sa o duca mai bine dar va spun cu siguranta ca lucrurile au luat-o intr-o directie gresita si asta sub directa indrumare a celor care se fac ca,conduc tara 4ani (5) o jumatate iar dupa 4 ( 5) ani cealalta jumatate.
Nu vrea sa jignesc pe nimeni dar dintre cei care s-au perindat prin amfiteatrele guvernului au votat doar legi care sa le favorizeze intereseleToate legile si amendamentele au fost votate prin prisma intereselor personale .
Daca s-a renuntat la patriotism? Nu cred ca mai are cineva pofta sa vorbeasca de patriotism cand si acol-o la nivel inalt institutii care apara interesele nationale (M.A.P.N.)se uzeaza de mita .
Inca in Romania patriotismul trece prin stomac.
Nu s-a renuntat la lupta ptr.supravietuire oamenii care au plecat din tara majoritatea au ales o portita mai asemanatoare cu visurile lor atunci cind au iesit in strada (indiferent in ce postura , in dec.89 )
ion constantinescu - de (anonim) la: 20/10/2003 19:53:46
(la: Romani in strainatate)
stimate athos nu mai crede ca plecare din tare a romanilor s-a facut din motive materiale eu ma consider ca am dus o viata destul de apropiata de cea din occident dar directia in care se indreapta tara este una gresita.Prea multe minciuni si hotii
#1748 (raspuns la: #1693) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fondul problemei este real. D - de andrei p la: 03/12/2003 04:39:54
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Fondul problemei este real. Desi apar prea multe amintiri neprecise.
Dl.Hananel nu a fost doctor, ci fotograf. Nu a fost nici-odata presedinte al AAF. Studioul AAF era in studioul lui, donat AAF sa nu fie rechizitionat. Hananel a murit intr-un accident ciudat, lovit de un camion pe trotuar langa Cismigiu. Pe presedinte il chema Constantinescu. Nu mi-l mai amintesc. D-na Spitzer il stia sigur.

Grupul care a organizat „lovitura de palat” si a luat conducerea in anii `90 l-as caracteriza ca fiind constituit din AAF-isti mai fara scupule, mult prea dornici de afirmare, via batut caramida in piept.
Primul care a batut darabana ca vrea sa se schimbe totul a fost dl. Parvu. Noii instalati s-au complacut sa nu faca nimic.
Si dl.Simionescu, si eu, am propus cumpararea unui sediu propriu. AAF avea in cont cca 2 milioane lei la inceputul anului 1990, echivalent a cca 50 mii $. Se putea lua o casa grozava, in centru, cu o zecime din acei bani.
Hanu mi-a raspuns simplu. Nu schimb nimic. “Daca fac alte cheltuieli, astia ma schimba.” Si cred ca era intre putinii bine-intentionati din conducerea noua.
Incompetenta, frica de initiative si apetenta de alcool a unora din cei auto-propusi si alesi la conducere a avut efecte foarte rapide.
Devalorizarea accelerata a leului si interesele centrifuge au creat un cadru cu un efect devastator asupra defunctei AAF.
#5891 (raspuns la: #5837) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
artisti-fotografi-casa scinteii - de (anonim) la: 08/12/2003 14:52:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)

Intre anii 1960-70 am lucrat in sectia "Arta fotografica"
Mihailescu, Mendrea, Petcu, Balkani, Hananel, Constantinescu, sint citeva nume de care imi aduc aminte. Cine stie de ei?
#6217 (raspuns la: #5082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Megele ... - de (anonim) la: 18/12/2003 08:53:54
(la: Regele Mihai de PSD)
Mai bine dusman pe fata decat prietn prefacut, in fapt facand mai mult rau. Nu il am la suflet pe Iliescu, dar dupa 2000 si-a schimbat
atitdinea fata de Rege, pe cand Constantinescu, in care ne-am pus
nadejdea, si-a batut joc atat de noi cat si de rege ( comentriu valabil si pentru PSD-PNTCD).In momentul acesta Iliescu merita ca Regale sa-i stanga mana, Constntinescu si echipa lui NU! Iliescu a
evoluat, nu uitati cum era in 2000 ( inainte nu stiu), acest lucru
trebuia recompensat intr-o tara in care toti cei ajunsi la putere
sant corupti (de putere).
Regele... - de Lazar la: 18/12/2003 09:33:05
(la: Regele Mihai de PSD)
Regele, o inima mare intr-o tara mica, care in nobletea lui stie sa ierte. Trebuia sa fie recompensata evolutia pozitiva a FSN-Iliescu-PSD, avandu-se in vedere de unde au pornit (mineri, expulzarea regelui, nu ne vindem tara...) si unde au ajuns in prezent (NATO, UE, oarece retrocedari, atitudinea fata de Rege...). Nu este suficient, dar a fost o evolutie pozitiva. Nu-i iubesc, nu i-am votat niciodata, dar ii prefer deziluziei, naruirii de sperante reprezentate de Constantinescu- PNT-CD ( dupa disparitia seniorului Coposu).
Petre Roman, CV. Cred ca este fals... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:12:39
(la: Oamenii politici...)
PD
Partidul Democrat



Petre Roman
Presedinte PD



Curriculum Vitae


Petre Roman s-a nascut la 22 iulie 1946, in Bucuresti.Tatal - inginer, profesor - a luptat in Brigazile Internationale din Spania, iar mama a fost profesoara.
In 1963, a absolvit Liceul de Informatica – Bucuresti iar in 1968, Facultatea de Energetica (Sectia Hidroenergetica) din cadrul Institutului Politehnic – Bucuresti, ca sef de promotie.

In perioada 1971 – 1974 a urmat studiile de doctorat in Franta unde, prin concurs, a obtinut si dreptul de a fi cadru didactic. In 1971, a obtinut masterul „Diplomes d'Etudes Approfondies". In martie 1974, si-a sustinut teza de doctorat la Institutul de Mecanica Fluidelor, din Toulouse, din cadrul Universitatii „Paul Sabatier", cu tema „Aerarea naturala a curgerilor cu suprafata libera".

In 1976, devine sef de lucrari, in 1982 – conferentiar, in 1985 – seful catedrei de hidraulica si masini hidraulice, iar in 1990 – profesor universitar la Facultatea de Energetica a Institutului Politehnic – Bucuresti.

Activitatea stiintifica este ilustrata de numar mare de lucrari publicate: 6 monografii, carti de memorialistica, peste 50 de articole si studii publicate in reviste de specialitate. Dintre volumele aparute: „Mecanica fluidelor", „Hidrologie si protectia calitatii apelor", „Introducere in fizica poluarii fluidelor", „Miscarea fluidelor compresibile cu transfer de caldura" si in colaborare: „Dosarul Energiei nucleare, risc si securitate", „Apa si poluarea", „Probleme speciale de hidromecanica". In 1989, Academia Romana i-a decernat Premiul „Aurel Vlaicu".

In noiembrie 1992, la Toulouse, a fost lansat volumul „Le devoir de la liberte", iar in anul 1994, volumele „Libertatea ca datorie" si „Reintegrarea Romaniei in lumea libera". Au urmat lucrarile "Romania - incotro?" - 1995 si "Caiet politic: Viziune politica asupra strategiei de dezvoltare a Romaniei in intampinarea secolului XXI" - 1999.

La 22 decembrie 1999, Petre Roman a fost desemnat ministru de stat, ministru al afacerilor externe, insarcinat si cu coordonarea problemelor integrarii europene. Pana la aceasta data a fost presedinte al Senatului Romaniei (1996-1999), membru al Parlamentului si presedinte al Comisiei de Aparare din Camera Deputatilor (1992-1996) si, anterior, prim-ministru al primelor doua guverne democratice ale Romaniei (1990-1991).


--------------------------------------------------------------------------------

Incepand cu 1992, Petre Roman este presedintele Partidului Democrat, al doilea partid ca pondere in actuala coalitie guvernamentala.

La alegerile prezidentiale din 1996, Petre Roman a obtinut 22% din voturile exprimate. Sprijinul sau pentru candidatul Aliantei Civice - actualul Presedinte - in al doilea tur de scrutin al acelorasi alegeri prezidentiale, a fost hotarator pentru victoria lui Emil Constantinescu.

La 22 decembrie 1989, Petre Roman a fost primul care a pronuntat o declaratie publica impotriva dictaturii comuniste, in momentul fugii lui Ceausescu din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist.

Pe langa demnitatile parlamentare si guvernamentale detinute dupa 1989, domnul Roman a ocupat si ocupa pozitii de frunte in prestigioase organizatii si foruri internationale precum: raportor special al Adunarii Atlanticului de Nord (1993-1996), presedinte in exercitiu al Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice la Marea Neagra (1997-1998), membru al Comitetului Pregatitor al Conferintei Uniunii Interparlamentare a Presedintilor de Parlamente Nationale (1998-2000).

Petre Roman a fost distins cu numeroase titluri si distinctii internationale, printre care: "La Alta Orden" al Republicii Columbia in 1990, "Grand Croix de l'Ordre National du Merite" a Republicii Franceze in 1991 si "La Orden Nacional en el Grado de Gran Cruz" al Republicii Ecuador.

Este casatorit cu Mioara Iulia Roman, profesor de civilizatie, limba si literatura araba la Universitatea din Bucuresti, si are doua fiice: Catinca si Oana

Vorbeste fluent limbile engleza, franceza, spaniola, italiana si rusa.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~



Crede si nu cerceta!...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moprea19,7281(continuare) - de anita47 la: 27/12/2003 10:41:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.



A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.











#7296 (raspuns la: #7281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce parere aveti? - de Catalina Bader la: 13/01/2004 03:45:01
(la: Romania, in Africa economiei)
Banii sunt corect directionati?
Adica vi se pare normal ca un om care isi plateste impozitul la stat sa nu primeasca nici macar o aspirina gratis in spital iar oamenii strazilor sa primeasca totul?

Vi se pare ca exista un control al banilor cheltuiti pentru acestia sau asta e doar o noua forma de a dispare banii din spitale?!

Spitalul de urgenta este primul si cam singurul adapost la indemana „oamenilor strazilor“. Pentru aceste cazuri, autoritatile locale ar fi trebuit sa puna la punct unitati medico-sociale. MAGDA MARINCOVICI

Ministrul Sanatatii, Ovidiu Branzan, facea zilele trecute un apel catre directorii de spitale si unitati medicale sa nu refuze, mai ales in perioada rece, sa ingrijeasca si sa acorde asistenta medicala persoanelor care traiesc pe strazi.
DIFICULTATI. In spatele apelului facut public de catre ministrul Sanatatii sunt doua probleme majore. Una, de ordin financiar, spitalelor nefiindu- le alocate fonduri suplimentare pentru tratarea acestor cazuri. Si a doua, de ordin organizatoric: neinfiintarea unitatilor medico-sociale, care au ca destinatie ingrijirea acestei categorii de persoane. Cu sau fara acest apel, directorii spitalelor au dat si, probabil, vor mai da ajutor acestor oameni. Diferenta este ca acum, comparativ cu anii anteriori, directorii sunt controlati si pusi in situatia de a da socoteala pentru fiecare ban cheltuit. Iar „cazurile sociale“ inseamna hrana, haine, medicamente – bani care nu sunt prevazuti in nici un contract- cadru dintre spital si casele de asigurari de sanatate.
PREOCUPARE. Seful Departamentului de garda al SUUB, medicul Andrei Georgescu, spune ca in salonul tampon de la parter si pe culoarele altor sectii sunt gazduit i aproximativ 30 de oameni ai strazilor. Rulajul e mare. Majoritatea sunt necunoscut i. In fisele de internare n-au nume, au insa precizate diagnostice. Invariabil apar: Necunoscut. Hipotermie. Directorul Matilda Constantinescu tine aproape cu comandantii Merliu, de la Sec- tia de Politie a Sectorului 5, si Eftimie de la Sectia de Politie a Sectorului 6, incercand sa descopere vreo portita de intrare pe un fagas cat de cat normal al acestor oameni. Nu-i deloc treaba de spital si chiar e dificila.
CHELTUIELI. O zi de spitalizare la SUUB costa intre 300.000 de lei partea „hoteliera, la care se adauga banii pentru analize, investigatii, medicamente in functie de diagnostic“, precizeaza Matilda Constantinescu. Medicul Bogdan Oprita, coordonatorul Departamentului de Garda al Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca, ne spune ca aici medicatia si cazarea zilnica pentru un pacient sunt intre 700.000 si 1.000.000 de lei, costurile crescand daca pacientului i se recomanda investigatii mai complexe, internare in Sectia de terapie intensiva
dar noi cu cine votam? - de Catalina Bader la: 20/01/2004 03:33:42
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
Din JN:
In cele patru scrutine prezidentiale care au avut loc din 1990 pana in prezent s-au inregistrat nu mai putin de 37 de candidaturi la Presedintia Romaniei. De la primele alegeri libere organizate in 1990 si pana in 2000, o constanta a candidaturilor la Presedintie este Ion Iliescu. La scrutinul prezidential de anul acesta, nici unul dintre candidatii din ’90 nu se mai regaseste in cursa pentru Cotroceni. Iliescu nu mai poate candida, Ion Ratiu a decedat, iar PNL are alt candidat decat Radu Campeanu. GABRIELA ANTONIU

La alegerile din 1992, numarul candidatilor la Presedintia Roma niei a ajuns la sase. Dintre candidatii de atunci, singurii care au ramas activi in politica sunt Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Gheorghe Funar. Anul 1996 marcheaza un record in ceea ce priveste numa rul de candidaturi depuse pentru functia suprema in stat: 16. si nu este singura premiera in materie. Apar primii candidati independenti, trei, care nu reusesc sa obtina nici macar 1% din voturile celor care s-au prezentat la urne si care dispar dinprim- planul politicii. Unul din tre ei, Constantin Mudava, credea ca faima de mare bioenergetician ii va aduce si voturi. Dintre cei 16 candidati, Adrian Paunescu, Tudor Mohora Constantin Niculescu si Ion Pop de Popa au ajuns parlamentari PSD dupa alegerile din 2000, Petre Roman este senator PD, dar vrea sa-si faca un alt partid, Gyorgy Frunda este senator UDMR si cel mai probabil va candida din nou la Presedintie din partea Uniunii. In 2000 nu s-au mai inregistrat decat 12 candidaturi, dar tot au avut loc premiere: primul-ministru in functie Mugur Isarescu a candidat ca independent. Tot ca independent a candidat si prima femeie inscrisa vreodata in cursa pentru Cotroceni. De altfel, e singurul motiv pentru care ramane in statistici, ea disparand la fel cum a aparut.
Dilema veche - de Catalina Bader la: 21/01/2004 05:03:37
(la: Regele Mihai de PSD)
Înainte să moară sufocat în abundenţa de cîrnaţi, şorici, raportări guvernamentale glorioase şi zgomotoase veselii în masă puse la cale de primarii noii lumi, anul 2003 a strecurat, cu ultimele-i puteri, o dezamăgire în inimile unora care nu meritau, sub nici un chip, un asemenea cadou. Pentru acea categorie firavă care mai crede, încă, în idei întrupate şi care mai priveşte, încă, cu respect pios spre simboluri istorice şi naţionale, decembrie 2003 a fost o lună proastă. Desuetă în maniere şi nostalgică în aşteptări, ridiculizată de şleahta de pragmatici dezlănţuiţi ai tranziţiei noastre, prostiţi de o istorie care s-a scris peste capetele lor, cu capetele lor, minuscula categorie de români care mai crede, încă, în M.S. Regele Mihai I a putut vedea, stupefiată, în imagini vii şi adevărate, la emisiunile de ştiri, abdicarea Sa. Căci Regele a abdicat în decembrie 2003 şi nu în decembrie 1947.

Abdicarea din 1947, semnată de tînărul Rege de atunci în condiţiile ştiute, a fost şi este nulă din punct de vedere juridic şi imposibil de considerat din punct de vedere moral - ea există doar din perspectiva, e drept, decisivă, a lui real-politik. De aceea, am fost dintre cei care s-au revoltat, în decembrie 1990, cînd Regele a fost alungat din ţara sa ca un borfaş alogen care a trecut ilegal frontiera. De aceea, am fost printre cei care au plîns de bucurie, cîteva luni mai tîrziu, cînd au vazut mulţimea venită pe Calea Victoriei să-şi ovaţioneze Suveranul - pentru prima dată după instaurarea ciumei roşii. De aceea, am fost printre cei care s-au umplut de admiraţie şi respect cînd l-au auzit pe Rege pledînd, în 1991, cauza României în faţa Consiliului Europei - adevărată demonstraţie de nobleţe şi de patriotism. În ochii mei, Mihai I umplea fără rest conturul majestuos al regalităţii. În acel timp, aveam fotografia Majestăţii Sale pe masa mea de lucru.

Cînd, mai tîrziu, administraţia Constantinescu, temîndu-se şi de umbra ei, a înţeles să lase chestiunea monarhică în coadă de peşte, am fost dezamăgit. Mai apoi, cînd Regele s-a aşezat cu preşedintele la masă, mi-am temperat nedumeririle cu truismul "Regele e deasupra..." Istoria pe care o încarnează îl plasează nu dincolo, ci deasupra preferinţelor noastre politice. Micile noastre idiosincrazii, fie ele şi politice, nu au cum să intre în logica regală. În fond, dacă mie nu-mi place preşedintele României, Regele nu e în nici un fel obligat să-şi croiască atitudinile în consecinţă. La fel mi-am spus cînd am aflat că ginerele regelui, "Prinţul", a acceptat un post de consilier al actualului prim-ministru. Am refuzat mereu să cred zvonurile privitoare la starea materială a Regelui şi a familiei
. Sale şi la dependenţa acestora de bunăvoinţa actualului guvern. Mi-am spus, de fiecare dată, că "Regele e deasupra..."

Dar, în ultima lună a lui 2003 (de bună seamă, luna decembrie nu e deloc fastă pentru acest Rege), am încetat, pentru prima oară, să-mi repet mantra monarhiştilor şi mi-a venit în minte o întrebare mult mai republicană: bine, bine, dar Regele e chiar deasupra a orice, pluteşte inocent şi angelic, fără responsabilităţi? Nu există, totuşi, rigori ale acestei detaşări? O atare situare deasupra nu impune, totuşi, o oarecare cenzură în relaţia cu imediatul? A fi deasupra te îndrituieşte să fii la braţ cu oricine de dedesubt? A fi deasupra, în sens regal, îţi dă dreptul să operezi indiscriminat în raporturile cu lumea "supuşilor"? Aşa m-am gîndit cînd l-am văzut pe Rege înmînînd dlui A. Năstase, la festivitatea organizată de o revistă mondenă, titlul de "omul anului 2003". Nu ştiu ce o fi fost în mintea Regelui cînd a acceptat să joace rolul de vedetuţă la butoniera acestui prim-ministru, hrănindu-i ştiuta obsesie de "a da bine" şi dîndu-i iluzia anvergurii istorice. Şi nici ce o fi fost în sufletul lui cînd a schimbat elogii cu premiantul anului, pe scenă. Dar nici nu mă interesează, pentru că nici lui nu i-a păsat ce va fi în sufletul puţinilor care, încă, mai credeau în el.

Deşi efectele sale ţin de exercitarea puterii, substanţa oricărei abdicări e extra-constituţională. Strict juridic, abdicarea unui rege înseamnă părăsirea tronului, a puterii prin voinţă unilaterală. O abdicare în sens constituţional poate fi oricînd discutată şi disputată. Scurta istorie a monarhiei noastre ne oferă două abdicări, amîndouă cît se poate de controversate. Dar adevărata abdicare a unui Rege înseamnă părăsirea stării de regalitatate, a nobleţei superioare, a aristocraţiei autentice, înseamnă demisia din logica demnităţii pe care trebuie să o încarneze un Suveran - înseamnă, de fapt, părăsirea lui "deasupra". Mihai I a abdicat de la starea de regalitate în decembrie 2003, împins, probabil, de nevoi pămîntene. Mihai I a devenit un personaj monden, cu nimic diferit de Mutu, Jojo sau Pepe. Mihai I s-a integrat în mecanismul pieţei notorietăţii bucureştene şi cel mai puternic om al momentului l-a afişat, vanitos, în vitrina sa. Păşind pe scenă în dans tandru cu dl Năstase, în coregrafia celebrului Micky, Regele a întors spatele destinului său înalt şi a părăsit inima cîtorva români, de Sărbători. Sigur că, la urma urmei, asta nu are nici o importanţă. Într-o ţară rănită aproape fatal de atîtea dezamăgiri, gestul neputinciosului Rege nici nu adaugă, nici nu scade ceva. Şi poate, cine ştie, Regele pe asta s-a şi bazat...

Sever VOINESCU

prof. dr. ing. Doru Stefanescu de la Universitatea din Alabama - - de SB_one la: 26/01/2004 13:37:26
(la: Jos palaria!)
Diaspora in direct
"Fiindca sunt muncitori si inteligenti, romanii din America au un mare succes"
-interviu cu prof. dr. ing. Doru Stefanescu de la Universitatea din Alabama - SUA

Fugit din Romania in 1980, la varsta de 38 de ani, pentru ca se simtea "un fir de nisip intr-o moara care macina tot", prof. dr. ing. Doru Stefanescu ajunge in America, visul oricarui roman. Cunoscut deja in Lumea Noua pentru lucrarile prezentate la congrese internationale in domeniul metalurgiei, prof. Stefanescu n-a asteptat prea mult: dupa doua saptamani, i s-a ivit un angajament. De-aici si pana la colaborarea cu NASA n-a fost decat povestea unui om care a vrut sa invinga.

-Domnule profesor Stefanescu, ati plecat din Romania cu directia fixata pe America?
-Da, pentru ca aveam o invitatie ca sa prezint o lucrare la un congres american. Totusi, nu doream neaparat sa raman in SUA, pentru ca nu plecam undeva anume, ci plecam de undeva. Am plecat cu sotia mea (ne lasasem fetita acasa, cu parintii mei). Printr-un prieten resitean, am cunoscut un contrabandist in Iugoslavia, care ne-a rezolvat problema banilor, dar ne-a si invatat cand sa luam avionul spre America (era pe-atunci un tratat intre Romania si Iugoslavia, de a-i intoarce pe cei care trec ilegal frontiera, dar mai era o conventie cu americanii, prin care oamenii erau lasati sa treaca). Pe aeroport, granicerul iugoslav ne-a cerut pasapoartele, a vazut ca-s romanesti si ni le-a inapoiat, fara a le deschide macar, ca sa le stampileze. Conform actelor, deci n-am parasit nici pana azi Iugoslavia... Asa am ajuns in America si imediat ce-am ajuns, am telefonat celor care ma invitasera la congres, si le-am spus ca intentionez sa raman aici. Mi-au spus ca va dura cateva luni pana voi gasi de lucru (in 1980, si America era in criza). Dar dupa numai doua saptamani, am primit un telefon de la Universitatea din Wisconsin, care mi-a oferit pozitia de visiting profesor: cu bani putini, dar suficienti pentru a trai in conditii mai bune decat cele pe care le aveam in Romania (de fapt, din acei bani am putut sa-mi iau masina). Cea mai grea faza, in America, atunci cand incerci sa gasesti de lucru, este primul serviciu, caci nimeni nu stie in ce masura cunosti limba, ce experienta ai, daca intelegi modul cum functioneaza societatea, sistemul de lucru. Noroc ca americanii sunt, in general, foarte generosi cu strainii. Daca vorbesti putin engleza, iti declara imediat ca vorbesti perfect. Sosisem cu doua geamantane doar si, peste putin timp, s-au gasit oameni care ne aduceau paturi, farfurii, linguri. Ospitalitatea romaneasca, e adevarat, pare inegalabila: daca-ti vine un strain in casa, ii dai patul tau; in America, nu-ti da patul sau nimeni, iti da insa alt pat.

Cand am inceput lucrul, am fost foarte ponderat, constient ca ma aflu intr-o societate noua, extrem de competitiva si unde trebuie sa invat regulile. Mi-am vazut de treaba. Dupa cateva luni, am inteles cum functioneaza sistemul si-am putut sa fiu mai agresiv, lucru foarte pozitiv in America, asta insemnand abilitatea de a-ti urmari scopurile profesionale.
-Cum ati ajuns sa colaborati cu NASA?
-In prezent, functionez ca profesor la Universitatea din Alabama, o universitate de stat, a treia ca vechime din SUA (dateaza din 1831), dar asta nu ma impiedica sa am si colaborari. Colaborez cu NASA din 1981, cand am avut primul contact cu ei, realizat -cum spun americanii: "you pour yourself, but your bootstraps" (adica, te ridici prin propriile-ti forte). Foarte importanta -in sistemul american -este credibilitatea, prestigiul pe care-l ai, atunci cand promiti un lucru. Daca dai gres o data -este-n regula, dar daca dai gres de doua ori -nimeni nu mai are incredere si nu-ti mai da bani. Astfel, mi-am format reputatia ca-mi indeplinesc obligatiile.

Cu NASA, am avut ocazia sa initiez doua experiente. Sunt ceea ce se cheama "NASA Principal Investigator" -un titlu pe care-l obtii atunci cand o experienta propusa este acceptata pentru zbor. Am participat la doua zboruri: in iunie-iulie 1986 si anul trecut, in noiembrie (cand am discutat cu astronautii prin intermediul televiziunii). Fascinant e ca atunci cand experimentul a fost aprobat pentru spatiu, succesul misiunii depinde de participarea a sute de oameni. Efortul este coplesitor, iar succesul implica responsabilitate.
-Domnule Stefanescu, in Occident este obiceiul ca profesorilor universitari sa li se acorde o data la 7 ani un an liber, asa-numitul "an sabatic". Dv. ati beneficiat de acest lucru?
-Da, am avut un an sabatic in 1994, pe care mi l-am petrecut in Franta, la Nancy, unde am lucrat, iar pe copii i-am inscris la scoala. Anul sabatic dureaza, de fapt, sase luni, perioada pe care universitatea ti-o plateste integral.
-Cum arata o zi din viata dv.?
-Depinde. Circul destul de mult, deoarece -ca sa ai o activitate de cercetare -trebuie sa existi din punct de vedere stiintific, prin prelegerile pe care le tii. Ca si tenismenii profesionisti, avem turnee, ne mutam din oras in oras, tot la o luna-doua, ca sa nu ne uite lumea. In schimb, daca sunt la universitate, imi place sa fiu la ora 8 la lucru, pentru ca, de fapt, acolo nu este un program fix. Nu intereseaza pe nimeni prezenta fizica. Daca stai acasa si obtii rezultate, asta-i foarte bine. Avem asa-zisa politica a "usii deschise", iar usa mea este intotdeauna deschisa dialogului cu studentii. Predau semestrial 1-2 cursuri, pe care mi le pregatesc cu minutiozitate.
- Sunt multi romani valorosi in America?
-Romanii care sunt in America, pentru ca-s muncitori si-n general inteligenti, au un mare succes. Problema nu e romanul, ci sistemul. Cand romanul intra intr-un sistem in care se poate valorifica, se valorifica. Am avut studenti romani care au venit in America in ideea ca vor invata si se vor intoarce, ajutand la promovarea stiintei romanesti. Ei bine, nu mai vor sa se intoarca. Nu este neaparat mirajul economic, ci conceptia: "daca ma duc acolo (Romania), nu pot sa fac ce fac aici (America)".
-Ce credeti despre dorinta tinerilor de a parasi Romania?
-Eu cred ca aceasta este o problema personala si sunt adeptul totalei independente individuale. Aceasta decizie este decizia fiecaruia dintre noi, si nu cred ca avem dreptul sa stabilim legi prin care sa dictam individului ce trebuie sa faca cu viata lui. Cred ca rolul politicienilor este de-a asigura un sistem care sa fie atractiv pentru tineri, altfel tinerii se vor duce acolo unde-si pot valorifica potentialul.
-Va asupreste o anume nostalgie a Romaniei?
-Tara ramane totdeauna in suflet. Este ca prima iubire -nu se poate uita. Este o senzatie stranie, intr-un fel, pentru ca emotiile sunt mixte: pe de-o parte ma simt ca si cum n-as fi plecat niciodata, pe de alta parte -ca si cum n-as fi fost aici niciodata...
-Cum incercati sa ajutati Romania?
-Initial, intentia mea a fost de-a aduce in America studenti, pentru a-i educa si a-i trimite inapoi. Aceasta metoda nu prea are succes: odata ajunsi acolo, au rezultate si nu se mai intorc. Va dau ca exemplu pe Laurentiu Nastac -un element foarte valoros, care lucreaza la o companie de cercetare in Pennsylvania, platita de Marina Americana. Lucreaza in domeniul superaliajelor -un domeniu de varf; alt exemplu este cel al lui Adrian Catalina -si el un bun specialist metalurg. Acum incerc sa le facilitez celor interesati in Romania, in domeniul solidificarii si turnarii metalelor, contacte cu specialisti straini, tocmai pentru a scoate Romania dintr-o anumita izolare in care se afla. In exterior nu se vorbeste de Romania, ca si cum n-ar exista. Nu va dati seama de aici, dar ea este data complet uitarii. Nu se vorbeste nici de rau, nici de bine despre ea. In America, foarte putina lume stie ca romanii vorbesc o limba latina. In general, conceptia este ca Romania se afla in sfera slava. Despre Romania ai putea scrie doar ca despre o curiozitate, iar aceasta curiozitate lipseste...
-Mai aveti timp pentru hobby-uri?
-Foarte putin, dar cel mai important hobby al meu este sailing-ul, adica iahting-ul, pentru ca barcile mari cu panze iti dau senzatia ca te poti duce oricand si oriunde in lume. Foarte frumos iti poti petrece timpul -cand il ai...

RUXANDRA CONSTANTINESCU



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#8482 (raspuns la: #8457) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din "Adevarul" - de anita47 la: 01/02/2004 10:08:04
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Fiul calugarului Vasile



Editorial de Cristian Tudor POPESCU



Dupa scorul inregistrat de C.V. Tudor si PRM, dl. Octavian Paler vorbeste de sinucidere colectiva. Nu impartasesc parerea domniei sale, desi C.V. Tudor prevesteste periodic in Romania mare" inexorabila si apropiata sinucidere a sus-semnatului. Va trebui sa convietuim intr-un fel, in vremurile care vin, cu un PRM votat dupa toate regulile democratiei. Ii este data Romaniei si aceasta incercare, dupa chinurile pe care le-a indurat de 10 ani incoace.

Ceea ce nu inseamna ca putem sa ne facem ca nu s-a intamplat nimic, sa zicem ca au avut loc niste alegeri si cu asta basta. S-a petrecut un lucru grav, democratia a provocat in Romania o malformatie maligna a organismului politic. Democratia nu functioneaza sanatos in orice conditii: daca mediul economic si spiritual dintr-o tara sunt alterate pana la fibra, atunci mecanismul democratic, aidoma unor ovare iradiate, poate naste monstri. Al cui fiu este acest C.V. Tudor, care umple acum ecranele, privind natia cu o cruzime paterna prin superochelarii sai Gucci? Raspunsul e pe cat de socant, pe atat de limpede: al calugarului Vasile.

Potrivit unei atente analize IMAS, publicata ieri de ziarul Adevarul, nu mai putin de 29% dintre cei care l-au votat pe Emil Constantinescu in 1996, acum l-au votat pe C.V. Tudor! Dupa ce uimirea se mai duce, prima intrebare este: cum se pot agrega in mintea unui om doua optiuni atat de diferite? Raspuns: cele doua optiuni nu sunt, in esenta, diferite. In 1996, Constantinescu a venit cu un discurs mesianic, soteriologic, de salvator, de erou liberator. Cifrele pronuntate de el - 60 miliarde de dolari, bani care vor veni din afara, 15.000 de specialisti - nu tineau de economie sau tehnica, ci de paranoia personajului, care se inchipuia buricul lumii, viitorul lider regional". Politicienii au fost asimilati - De acum incolo nu se va mai sacrifica poporul, ci conducatorii" - unor apostoli pregatiti sa indure martiriul in numele lui Iisus Constantinescu. Finalul cu Credeti in Dumnezeu, domnule Iliescu?" si invocarea calugarului Vasile care semana cu Corneliu Coposu" a inscris decisiv in zona misticii si aratarilor religioase imaginea unui presedinte Constantinescu care, altfel, s-a dovedit un natarau desavarsit in materie de economie, administratie, alegerea si conducerea oamenilor.

Pe ce-a batut moneda Constantinescu de la bun inceput? Pe cruciada anticoruptie, pe lupta" galagioasa cu mafia, ca asta nu cerea cunostinte economice si manageriale aprofundate si prindea la public. Nu va suna cunoscut? Ce deosebire este intre cruciada anticoruptie a lui Constantinescu si Jos mafia, sus patria!" a lui C.V. Tudor? Una singura: Constantinescu a apucat sa esueze jalnic, C.V. Tudor inca nu. Fabuloasele miliarde de dolari ale lui Constantinescu se transforma, in programul PRM, in alte surse de finantare externa", care vor permite suspendarea temporara a inrobitoarelor acorduri cu FMI si Banca Mondiala". Cine o sa ne dea banii astia? Le Pen, Jorg Haider, Khaddafi, Saddam, Putin? Coreligionarii din America ai lui C.V. Tudor? In fine, la C.V. Tudor cei 15.000 de evanghelisti sunt trei, Puzdrea si Corleone, ceea ce nu-l impiedica pe tribun sa invoce sistematic Biblia si pe Dumnezeu. De la Iisus Constantinescu la Vadim Hristos. Acesta este autotransplantul care s-a petrecut in creierul consumatorilor de miracole din tara noastra. Nici nu-i de mirare intr-o tara in care 55% din populatie crede in Judecata de Apoi si in Rai. Ei isi pot manifesta optiunea si in afara politicii: sunt cei care au jucat la Caritas (ne miram acum ca il voteaza Clujul pe C.V. Tudor?), au pus si au pierdut bani la Safi, la FNI, si daca maine mai deschide unul o taraba unde zice ca inmulteste banii de 10 ori, dau navala. Pentru ei, capitalismul e societatea in care fie te imbogatesti din nimic, fie, daca ratezi chestia asta, vine statul si iti da.

Natura mesianica a votului acordat lui C.V. Tudor rezulta si din infrangerea lui Isarescu. Actualul premier este cel care a avut la dispozitie, spre deosebire de Ion Iliescu, C.V. Tudor sau Theodor Stolojan, sacul bugetar pentru a mitui electoral populatia. Si a practicat o mita electorala porceasca, azvarlind cu promisiuni si bani in cine s-a nimerit, stergand datorii, acordand indexari, suplimentari, pomeni si culminand prin stergerea prin OUG a datoriilor catre stat ale tuturor intreprinderilor din tara, fie de stat, fie private - un indemn clar sa nu mai plateasca nimeni impozite in Romania, sa se termine o data cu statul asta national si unitar. Daca ar fi fost vorba numai de saracie si foame, lumea ar fi trebuit sa-l voteze pe binefacatorul" Isarescu. Iata insa ca asa-zisul tehnocrat n-a recoltat decat 10 procente, iar C.V. Tudor a fost votat in Transilvania, zona mai bogata decat restul tarii. De unde rezulta ca sunt multi cei care asteapta un Mesia, nu o suta de mii de lei in plus la pensie.

Cu tinerii insa, multii tineri intre 18-29 de ani, destui dintre ei pentru prima data la urne, care l-au votat pe C.V. Tudor, e o alta problema. Ei sunt produsul ultimilor ani de tranzitie spre neant din Romania. In acesti ani, ecranele patriei au fost invadate de o maree neagra, de o revarsare infioratoare de kitsch, de vulgaritate, de prost gust, de bancuri groase si porcoase, amestecate cu antisemitism, rasism, sovinism. Daca Vacanta mare" face succes de public, mai e de mirare ca a fost votat C.V. Tudor? Valorile publice ale epocii au devenit grosolania, desantarea, smecheria, gura mare, tupeul nemarginit, combinate cu lacrimile produse la comanda de emisiuni storcatoare de glande si cu luciul fetelor de gagici misto si baieti cu bani. O lume pe cat de falsa, pe atat de scaldata in culorile vii, electrice, pulsatile ale superficiului, superficialitate plus artificiu. In acest univers televizual a navalit C.V. Tudor, o mixtura de Robocop (Sunt programat sa-i termin!"), manual de istorie, Bingo, baiat de cartier, telenovela, O noapte cu Adrian Paunescu si Vreau sa fiu miliardar. Asta a fost C.V. Tudor in ultimele doua saptamani ale campaniei electorale - un nou show de succes pe toate ecranele. Daca ar vrea sa devina showman de televiziune, C.V. Tudor l-ar aduce pe Florin Calinescu in sapa de lemn. Din nefericire, el vrea sa fie presedinte...

O generatie intreaga a fost, deci, anesteziata spiritual pe cale audiovizuala pentru a primi acum in ceafa injectia cu vadimism. Cu atat mai usor cu cat cei tineri nu stiu cu ce s-a ocupat C.V. Tudor inainte de '89, iar de Elena Ceausescu au auzit vag. Mai invoca si alte motive tinerii care l-au votat pe C.V. Tudor: de pilda, sa obtina usor azil politic in Occident dupa ce ajunge el presedinte. O, Doamne, ce-am trait sa aud, la 10 ani de la Revolutie...

Ca si cum n-ar fi de-ajuns raul imens pe care l-au facut acestei tari, felurite specimene de pe dreapta, cederisti, ghedesisti, intelighenti sustin acum teoria cretina ca PDSR i-a dat in mod deliberat voturi lui C.V. Tudor, ca sa aiba Iliescu un adversar usor" in turul II. Cat de usor, rezulta din declaratia de ieri a liderilor PDSR, ca, daca C.V. Tudor castiga presedintia, atunci PDSR se retrage si lasa PRM sa faca guvernul. Migratia reala a voturilor de la PDSR la C.V. Tudor, deja inregistrata in proportie de 11%, este un fenomen ingrijorator pentru liderii PDSR, nicidecum unul pus la cale.

O alta diversiune, venind din partea unor jurnalisti absolut independenti", in fapt sustinatori vicleni ai lui C.V. Tudor, este aceea ca Occidentul ii trateaza la fel pe Ion Iliescu si C.V. Tudor. Fals. Fata de fostii comunisti, Occidentul are o atitudine nuantata. Daca are interes sau constata ca respectivii au devenit niste democrat-capitalisti in toata regula, atunci fac abstractie de trecutul comunist. Este cazul cu Kwasniewski in Polonia sau cu Gyula Horn in Ungaria. Este cazul Coreei de Nord sau Vietnamului, cu care SUA isi dezgheata relatiile. Ex-comunismul lui Ion Iliescu nu e nicidecum o piedica de netrecut in relatia cu Vestul. Depinde de ce se intampla efectiv in Romania.

In schimb, cand vine vorba de antisemitism, ultranationalism, sovinism, xenofobie, s-a incheiat orice discutie. Reactia Vestului este automata, brutala, necrutatoare. O Romanie condusa de C.V. Tudor sau cu PRM la guvernare inseamna un ghetou carpato-danubian. Nici un roman nu va mai avea dreptul sa se duca sa caute de munca nici pana la Budapesta. Orice finantare externa va fi oprita. Nici un sef de stat civilizat nu mai calca la Bucuresti.

Dupa 4 ani cu Iisus Constantinescu, am ajuns in urma Bulgariei. S-a ivit acum ocazia de a cobori si mai jos. Alegerea ne apartine, nu ne-o impune nici o cizma ruseasca sau americana. Daca noi, romanii, vom crede in majoritate ca merita, democratia ne permite sa aruncam Romania in timpul mort, in singuratatea de plumb a ultimilor ani ai lui Ceausescu.

Copyright S.C. ADEVARUL S.A


De ce am fugit? - de Horia D la: 10/02/2004 09:48:37
(la: Refugiat politic: de ce si cum ai fugit din Romania?)
Motive pentru care am fugit:
apa calda de ziua lui, de ziua ei si de 23 august;
cerneala pescarus vs pelikan;
pufarine;
fru-cola la sticla de juma';
bomboane "cubaneze";
sugative la caiete in coperta de plastik;
cantarea romaniei;
comandantul de unitate cu snur albastru (cel mai tare);
traducerile la video ale Irinei Nistor;
ceremonia devenirii pionier;
brigazile artistice;
tenishi chinezesti;
casetofonul "spatial"
tv-urile venus,diamant si sport;
pepsi la sticle la 2 lei
curmale si ciocolate mici chinezesti
"pe sub mana";
carticica cu congresul al XII-lea;
alune in glazura alba dulce,vietnameze;
tix-ul;
tabloul "lui" deasupra catedrei:
poezii de oda inramate:
defilarile de 1 mai si 23 aug;
cravatele din piele de la "fondu' plastic";
gumela....de-ti crapa smaltu' dintilor;
dacia de 70.000 lei si video-ul de aceeasi valoare;
gala desenului animat cu mihaela;
mihai constantinescu, marius teicu, olimpia panciu, eva kiss:
gil dobrica, grupul "5T", middle of the road;
radio europa libera si vocea americii in surdina;
fondu clasei cate 5 lei;
alexandru andriesh si cascavalul la telejurnal;
planu' de maculatura, fier, castane, papadie si borcane;
panoul de onoare;
"elevu de serviciu", pe clasa si pe scoala;
munca patriotica;
soimii patriei;
orele de rusa;
ceasurile de masa "slava" si cele de mana "raketa";
biscutii voinicel;
apa minerala aurora si hebe;
studio x de sambata seara pe bulgari;
telefon ocupat la casa de comenzi;
el in vizita in mina cu casca da protectie;
el plantand un pom la telejurnal sau taind inca o panglica;
"adidasi" de export de la pionierul;
aparatele foto smena;
borcanul de iaurt in care inmuiam pensulele la ora de desen;
maieurile "sita" chinezesti;
semicursiera turist;
pungile de 1 leu;
Chaplin la televizor;
serialul foileton de luni seara Liniile maritime Onedin;
filmele americane furate,
uleiul de peste;
trilogia povestirii istorice: incepea cu dacii si se incheia cu...dracii;
pixurile din tabla cromata cu 3-4 culori;
lanternele cu baterie patrata de 4.5 v;
caciulile rusesti din blana de iepure;
caciula de dama tip "burlan";
cipicii crosetati ......
Si mai presus de toate, commies peste tot!!
O marturie despre evenimentele de la Abatorul Bucuresti - de (anonim) la: 14/02/2004 03:17:03
(la: A existat holocaust in Romania?)
De ce n-au luat românii Premiul Nobel pentru Pace în 1994? (3)
Asadar, considerînd, cã eu, unul, nu mai aveam cu ce interveni, am lãsat pe seama lui Corneliu Coposu si a lui Ticu Dumitrescu sã promoveze, si prin PNTCD, si prin Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România, argumentele noi care, adãugate celor prezentate de mine, puteau sã sporeascã sansele ca în anul 1994 Premiul Nobel pentru Pace sã le fie atribuit fostilor detinuti politici din România. Sansele nu erau deloc neglijabile, propunerea mea îsi fãcuse efectul scontat de mine, iar comisia norvegianã (regalã si academicã) de acordare a premiului retinuse aceastã propunere pentru discutia finalã. Am trãit ani de zile cu impresia cã nu s-a fãcut nimic în plus fatã de ceea ce fãcusem eu. De cîte ori m-am mai vãzut în Senat cu cei doi distinsi colegi, subiectul nu a mai fost abordat. Abia în urmã cu vreun an, un an si ceva, întîmplãtor deschid aceastã discutie cu un român revenit, din SUA, în tarã si aflu cu mirare cã-i era bine cunoscut subiectul, adicã se numãrase printre românii din SUA cãrora Corneliu Coposu le ceruse sprijinul pentru a sensibiliza cercurile americane influente, însãsi opinia publicã americanã, pe ideea ca românii, prin cei mai de ispravã si mai bravi dintre ei, sã primeascã cinstirea, mai mult decît cuvenitã si binemeritatã, pe care o conferã orice Premiu Nobel. S-a pornit, în acest sens, o campanie de presã, inclusiv prin revistele românesti de peste Ocean, dar campania n-a mers prea departe si nici nu si-a fãcut efectul, deoarece, cu mare promptitudine, s-a itit replica, din partea unor cercuri americane evreiesti, agitate în principal de un medic, Katz pe numele sãu, care a publicat mai multe articole, atît în presa de limba românã, cît si în cea de limba englezã, a trimis scrisori si la Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, opunîndu-se cu vehementã ideii subsemnatului. Cu ce argumente? Cu urmãtoarele: cei mai multi dintre fostii detinuti politici din România sînt legionari. Cam 90% dintre cei care au umplut temnitele comuniste au fost membri ai Miscãrii Legionare. Deci, în fapt, ar urma ca legionarii sã fie cei premiati cu înalta distinctie, ceea ce este absurd si inadmisibil, deoarece legionarii au fost un partid violent pînã la crimã, la pogrom, la genocid! Dovada cea mai bunã – cele petrecute în ianuarie si mai ales „binecunoscutele“ crime de la Abatorul bucurestean!… Si uite asa, pe mîna d-lui Katz, s-a ales praful de propunerea mea. Cît era de întemeiatã contestatia d-lui doctor Katz cred cã s-a înteles destul de bine din seria de articole pe care le-am publicat în „România Mare“ pînã deunãzi, sub titlul „Legionarii nu au omorît nici un evreu“. Nu stiu dacã articolele mele au ajuns pînã la dl. dr. Katz, dar ele si-au fãcut efectul, mult mai important decît însusi premiul pe care l-am pierdut noi, românii, atunci, în 1994… Efectul articolelor publicate... a fost cã printre cititori s-a numãrat si un martor, probabil ultimul martor rãmas în viatã al celor petrecute la Abator, în ianuarie 1941… Am fost cãutat de vajnicul nonagenar (vîrstã pe care o va împlini la varã) si, de fatã cu 2 martori – care i-au mijlocit întîlnirea cu mine - mi-a dat o declaratie despre ce a vãzut dînsul la Abator în ziua de 24 ianuarie 1941. Iatã fragmentul cel mai important din aceastã declaratie datã „în fata domnilor Neagoe Nicolae – Mateescu, Dogaru Victor – Dorian si Coja Ion“: „În ianuarie 1941 lucram la Baza Aerianã nr.3 Pipera (mai tîrziu devenitã ASAM) ca sef de echipã, maistru principal reglor si montor de avioane, cu o vechime de 3 (trei) ani. În ziua de 24 ianuarie, dupã terminarea rebeliunii din 21-23 ianuarie, am avut o discutie cu un subaltern, Preda Petre, zis Druscã, mecanic, care în zilele de 21-23 lipsise de la unitate: era legionar si participase la rebeliune. El mi-a povestit cã la Abator se aflã trupurile unor legionari ucisi în timpul rebeliunii, trupuri agãtate în cinghele. Am raportat comandantului meu, comandor inginer Constantinescu Cristea, cele aflate de la Preda Petre. L-am întrebat pe comandant ce este de fãcut si el a zis cã nu stie ce sã facem si cui sã raporteze, dar cã mai înainte de orice o asemenea informatie trebuie verificatã. Mi-a recomandat sã iau masina-dubitã (marca Skoda) cu care se fãcea aprovizionarea unitãtii cu carne de la Abator. (…) Am plecat cu soferul, militar în termen, la Abator, unde am intrat pe intrarea principalã, spunînd cã vin sã vãd ce carne se poate lua de la Abator. Masina si soferul veneau în mod obisnuit la Abator dupã carne. Am intrat în halã si am constatat cã mai nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin halã, discutau în grupuri etc. Am încercat sã intru în vorbã cu parlagiii, dar ei mai mult se fereau sã-mi rãspundã la întrebarea dacã e adevãrat cã undeva, în Abator, se aflã oameni atîrnati în cîrlige. Mi-au atras atentia sã fiu mai discret. Unul dintre ei, pe care ceilalti îl numeau «nea Vasile» si care era seful unei echipe de mãcelari, mi-a spus «da, domnule, dar nu sînt evrei, sînt români!». De la sofer, care mã însotea, am aflat cã nea Vasile se numea Stoica Vasile. El mi-a arãtat în ce directie se aflã cadavrele si m-a fãcut atent sã nu fiu vãzut de oamenii din conducerea Abatorului. La circa 50 m, am gãsit locul, unde am ajuns singur, neînsotit de sofer. Am vãzut în jur de 15 (cincisprezece) cadavre atîrnate în cîrlige, si încã alte cadavre adunate grãmadã la perete. Am dat la o parte paltonul de pe unul dintre cadavrele atîrnate si am vãzut cã, sub palton, avea cãmasa verde, îmbrãcatã peste costum. Alte douã cadavre nu aveau cãmasa verde. De celelalte cadavre nu m-am atins. M-am întors la sofer, unde l-am gãsit si pe nea Vasile, cãruia i-am spus: «Mãi, nea Vasile, cine sînt oamenii ãstia?» Nea Vasile mi-a rãspuns cã sînt legionari împuscati de Armatã, cã în jurul Abatorului au fost confruntãri între legionari si Armatã, cã legionarii omorîti astfel au fost luati din stradã de oamenii de încredere ai conducerii Abatorului si atîrnati în cîrlige. Vasile Stoica mi-a confirmat informatia pe care mi-o dãduse si Preda Petre, anume cã oamenii atîrnati în cîrlige sînt declarati evrei. Reproduc cuvintele lui nea Vasile Stoica: «Nu sînt evrei, domnule, sînt legionari împuscati de Antonescu, iar evreii, prin oamenii lor de încredere, i-au tîrît din stradã în Abator, i-au atîrnat în cinghele si zic despre ei cã sînt evrei!» Fac mentiunea cã la data aceea Abatorul era o societate condusã si controlatã de evrei. Nea Vasile a fãcut mentiunea «evreii nostri care conduc Abatorul». (…) L-am întrebat pe nea Vasile dacã e dispus sã declare cele întîmplate la Abator în cazul cã vreodatã va fi nevoie. Nea Vasile a declarat cã este de acord, mi-a dat adresa sa, iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori si am rãmas prieteni. Am aflat astfel cã Armata a ridicat cadavrele de la Abator si le-ar fi dus în Pãdurea Plumbuita. Vizita mea la Abator a durat 15-20 de minute. Am luat de la Abator pentru trupã o navetã de mãruntaie, mai mult burti. Cînd m-am întors la unitate m-am prezentat la comandant si i-am raportat cele aflate. Comandantul a considerat cã e de datoria sa sã raporteze mai sus, ceea ce a si fãcut mai tîrziu (…), a dat telefon la Consiliul de Ministri, la biroul unde stia cã lucreazã Horia Sima si de la acel post telefonic i s-a rãspuns: «camaradul Horia Sima nu mai existã, nu se stie unde este». (…) Precizez cã nu am fost membru al Miscãrii Legionare, dar, la fel ca si cei mai multi colegi din aviatie, am simpatizat persoana si ideile lui Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea, mentionez cã am fost condamnat pentru «crimã de uneltire împotriva ordinii sociale» de cãtre comunisti si am fãcut 11 ani de temnitã“. Declaratia de mai sus poartã data de 20 decembrie 2003. Sînt mai multe motivele pentru care, deocamdatã, considerãm cã este mai bine sã pãstrãm anonimatul asupra persoanei care ne-a oferit aceastã declaratie. Sper cã, odatã publicatã..., va afla de ea si dl. dr. Katz newyorkezul – parcã asa am înteles, cã locuieste în capitala lumii. Alte comentarii nu facem. Fireste, deocamdatã. Cînd însã vom publica in extenso declaratia de mai sus si dupã ce îi vom oferi autorului ocazia sã rãspundã la toate întrebãrile pe care le vor provoca dezvãluirile sale, ne vom îngriji sã facem acele comentarii pe care altii vom vedea cã se vor feri sã le facã. Pînã atunci ne vom minuna cã Dumnezeu a avut grijã de viata si sãnãtatea domnului „maistru principal reglor si montor de avioane“, sã rãzbatã pînã în zilele noastre, adicã pînã în zilele comisiei pro-Holocaust condusã de Elie Wiesel. Ne adresãm în felul acesta amintitei comisii, d-lui Victor Opaschi, secretar al acestei comisii, oferindu-i posibilitatea sã discute cu domnul „Maistru“ si sã punã la dispozitia comisiei toate mãrturiile si declaratiile cu care acesta se poate face util Adevãrului. Asta dacã, bineînteles, intereseazã pe cineva la Cotroceni adevãrul! Cît priveste Premiul Nobel, poate sã rãmînã cum a decis dl. dr. Katz. Nu e nici prima, nici ultima oarã cînd Comisia respectivã nu s-a arãtat în stare sã-l acorde cui trebuie. Fireste, Menahem Begin l-a meritat mai mult decît detinutii nostri politici, mãcar pentru motivul cã a ucis mai multi oameni decît toti legionarii la un loc!
ION COJA
P.S. - Presa noastrã a gãzduit în ultima vreme declaratiile insolente si stupide ale unui domn pe nume Marco Maximillian Katz, director la „Centrul pentru Combaterea si Monitorizarea Antisemitismului din România“... Eu mã întreb numai (1) dacã cei doi Katz sînt una si aceeasi persoanã si (2) în ce mãsurã combaterea antisemitismului este incompatibilã cu cinstirea adusã fostilor detinuti politici, victime ale represiunii bolsevice, kominterniste?
Domnia lui Carol I sta sub se - de bodo la: 14/02/2004 10:10:28
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Domnia lui Carol I sta sub semnul modelului belgian : Romania se voia o Belgie a Orientului, adica prospera la interior si ferita de primejdii in exterior. Constitutia Romaniei din 1866 a fost copiata dupa cea belgiana din 1831. Numai ca liberalismul constitutiei belgiene era perfect adaptat societatii pe care era chemata sa o carmuiasca. Nu acesta era cazul Romaniei unde secole de-a randul " obiceiul pamantului " era mai tare decat legea, iar coruptia si arbitrariul dregatorilor romani din vremea aceea desavarseau haosul.
Va suna cunoscut ? Istoria se repeta. De altfel Carol stia bine in ce se baga, pt ca spunea candva intr-o scrisoare din 1870. " Aceasta nenorocita tara se pomeneste trecand fara tranzitie de la despotism la liberalism, cum n-a facut-o nici un popor din Europa. Dupa ce am vazut aici, tin aceasta drept o nenorocire cu atat mai mare cu cat romanii nu se pot maguli ca au vreuna dintre virtutile civile ce apartin statelor qvasi - republicane ". Si asa a ramas de atunci in Romania.
Cand am adus vorba de Carol am adus-o in sens bun. Cand am spus ca nu mai e ca pe vremea lui Carol, am vrut sa spun ca romanii nu vor mai accepta un " venetic ", unul care nu mai este de al lor. Iar Lia Roberts, fara suparare, insa nu mai este de-a romanilor. Dupa cum spunea si presa, ea nu mai stie nici macar pretul la zahar, sau salariul minim pe economie, si nici nu o intereseaza, asa ca n-are rost sa o creditam cu vreo sansa.
Da, romanii sunt idealisti si visatori, le-ar place sa fie Hagi presedinte, sau Nadia Comanici sefa Senatului. Dar ei stiu ca asa ceva nu este posibil. Trebuie sa fim practici. Pe vremea lui Constantinescu treburile au mers prost in Romania pt ca aia care conduceau erau si prosti, si fara experienta si hoti. Astia de acum sunt doar hoti. Nu sunt prosti si nu sunt fara experienta. De aceea, pana se va gasi echipa aceea experimentata si corecta care sa conduca Romania, va castiga PSD alegerile. Si acum si peste 4 ani, si peste 8 ani. Pt ca PSD stie ca daca populatia nu ii sustine, vor trebui sa fraudeze alegerile cum au facut cu referendumul si tot vor iesi ei. Celebra zicerea lui Micki Spaga: " Nu-i nevoie sa fraudam alegerile, dom'le, ca tot noi le vom castiga ". Intelegeti ? Adica suntem asa de siguri ca nici nu mai trebuie sa ne spargem capul cum sa furam cum am furat la referendum ! Asta e gandirea politica in Romania. Cand Brucan a spus ca ne vor trebui 20 de ani sa ajungem ca Germania, lumea era sa-l linseze. Daca spunea 60 sau 80 era mai aproape de realitate.
#9617 (raspuns la: #9587) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PROPUNERE - de (anonim) la: 15/02/2004 04:19:11
(la: Pe cine veti vota ca presedinte? (votul e anonim))
PE EMIL CONSTANTINESCU
ptr C .Francu - de (anonim) la: 18/02/2004 11:26:00
(la: Ce gandeste un roman...tanar!)
Nu te supara dar tu suni la fel ca membrii de partid ai fostului PCR la sedintele de partid:
Vom face tovarasi din rahat bici....dar ce uiti tu este ca la putere astazi dupa 15 ani de asa zise schimbari sint tot fostii securisti de dinainte de 1989.
Pina nu-i schimbati pe ei tara va fi in continuare saracita si furata iar in EU se pare ca veti intra mai greu.
Eu-ul in sine nu este solutia imbunatatirii situatiei in Ro.,ci mai degraba o pirghie in drumul catre o libera democratie si o economie de piata.
Dar atita timp cit voi votati la putere pe aceiasi securisti ai lui ceasca nimic nu se va schimba in Ro. Inca ceva, viitoarea generatie de conducatori vor fi tot fiii securistilor de la putere de astzi si de dinainte de 1989. Un exemplu bun este D-ul Geoana tatal dinsului fiind un fost securist.Copii lui Nastase ,Constantinescu ,Paunescu ,Vadim si nepotii lui Iliescu si ale altor fosti colaboratori ai secului va vor guverna daca inca sinteti adormiti la urnele de vot.
Altfel totu-i in regula in Ro.:):):):)
#9946 (raspuns la: #9842) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: