copii citesc lectia corect

Am citit cu uimire mesajele de mai jos si am ramas uimita cind inloc de soluti si idei am vazut CEARTA.... "care? si cum?" isi creste sau isi va creste copilul mai bine.....sa nu uitam ca nu discutam despre asta ci despre VALORI si cum ii invatam pe copii nostri sau pe viitori copi "ce e valoarea?" .......si eu ma plictiseam la scoala si inca ma mai plictisesc pe bancile facultati cind vad profesorii ce se grabesc sa isi spuna lectia si sa plece acasa.....toti vor ore suplimentare sa cistige bani....k ...asa sa faca....dar nu pe bani din impozitele noastre ....
Scoala e tratata cu indiferenta atat de profesori cit si de elevi...si cum sa nu fie asa cind profesorul e monoton sau vine si iti zice plictisit ..."conspectati voi ca eu citesc ziarul, la lucrare va dau din ceea ce reusec eu sa predau..."...sau ..."scoala nu e obligatorie cine vrea invata cine nu ...asta este"....cum sa nu pleci de la ore si sa nu iti faci o educatie singur prin jurul liceului??? ...si cu cine alti decat colegi tai care sunt la fel ca tine cu mintea aihui......si asa cum este stiut tot ce e interzis e musai sa faci si tu....asa ca sa fi si tu deosebit prin ceva in fata colegilor tai....
Imi aduc aminte cu placere de scumpa mea invatatoare care in clasa a-II-a la ora de citire m-a pus sa citesc lectia si nu stiam .....am fost scoasa pe hol impreuna cu cei din alte clasesi colegi de-ai mei, care nu stiau sa citeasca si am stat o pauza cu cartea in mana ca sa citesc lectia in vazul tuturor ...o rusine mai mare nu putea fi decit sa te rada scoala ca nu ai fost pregatit pentru ore in acea zi...un lucru am invatat atunci in clasa a-II-a ca la scoala nu se merge cu lectia nestiuta- e rusinos.... azi profesori se multumesc sa puna note mici si f.mici si adio restu....
...nu mai vezi un prof. preocupat de soarta elevilor.....

ce putem face ca sa stimulam copii sa incline spre valori?
.....sa nu interzicem ce nu e bun pentru ei ci sa explicam de ce nu e bine si sa il lasam sa aleaga singuri.......sa stie ca au sprijinul nostru in tot ceea ce vor alege.....
...sa incercam sa fim oameni cu valori in fata lor.....ca sa putem pretinde valoari de la ei....
......sa fim oameni cu valoari atit acasa cit si in societate....sa respectam daca vrem respect, sa iubim daca vrem iubiti, sa iertam daca vrem iertati, sa citim daca vrem sa stim, sa apreciem ce e bun daca vrem apreciati,....
...acuma multi stiu cum e sa ai copii ...sunt greu de crescut ca ei sunt singuri care vin fara instructiuni de folosire si crestere(glumesc!)......
asa cum parinti nu se aleg ,nici copii nu n-i alegem noi...insa e bine sa nestraduim sa ii invatam sa fie "oameni" inainte de orice ......

Buna,
Nu stiu daca sti zicatoarea sau vorba de mai sus. Eu am auzit-o de cind eram mica, dar nu am fost in stare sa inteleg ce inseamna pina nu am avut copii.
Da, te inteleg si-ti impartasesc gindurile. Este greu si din pacate nu prea este nimic de facut, cel putin eu si cu sotul meu nu am gasit nici o alta alternativa.
Depinde acum unde traiesti. In Romania sau in alta tara. In Romania este un picut mai usor fiindca poti lasa copii sa se joace pe strada si nu te doare capul pentru citeva ore, cel putin asa-mi aduc eu aminte. Pe cind in America de exemplu nu-ti poti lasa copii pe strada ne supraveghiati. Nu-i poti lasa singuri in casa pina nu au cam noua ani si atunci poti sa-i lasi numai pentru o ora, etc, etc.
Asa ca in momentul de fata, cred ca unicul lucru ce putem face, este sa-i iubim si sa asteptam pina se fac un pic mai mari cind odata cu cresterea lor vine si ceva mai mult timp liber pentru noi.
Sincera sa fiu eu si cu sotul meu nici nu mai stim cum este sa fim singuri in casa, numai noi doi. Cred ca atunci cind acea zi va veni, o sa trebuiasca sa invatam din nou sa folosim timpul liber care altfel era ocupat cu copii, cu lectiile, cu adunatul jucariilor, cu facut baii, cu cititul povestilor, cu cartul copiilor in spate, etc. Sti tu la ce ma refer!

Cu drag,
Criss

n-am dus lipsa de nimic.
ma distra cand 'se lua lumina' la scoala si-mi placea mult sa-nvat la lampa ori sa citesc lectia cu lanterna.
imi placeau 'iogeniile', guma aia de mestecat de la care te dureau falcile bomboanele tavalite-n pudra de cacao, inghetzata 'vafe'.
stiam o cofetarie cu laborator, unde faceau niste savarine uriase.

ai mei face au mereu rost si de dulciuri 'straine', aveam mereu portocale de Craciun si primeam o multime de daruri.

mi-a placut cand m-au facut pionier la o unitate de pompieri si m-a impresionat cum sareau soldatii de pe niste schele, pe o saltea uriasa.
am fost comandat de grupa, de detasament si loctiitor pe unitate si ma madream.

mai tarziu, m-am fudulit ca m-au facut utecist, dar am inceput sa urasc orele de PTAP.
mi-au scazut un punct la purtare, cand, la o defilare, am purtat tabloul cu moaca lu' ceasca pe umar, ca pe-o cruce, exact in dreptul tribunei oficiale.

faceam carte frumos, fiindca-mi placea pe vremea aia sa invat si ma duceam des la biblioteca.
luam foarte des bataie, caci primul raspuns mi-era mai intotdeauna NU.
la cozi stateam cu bucurie, ca ma jucam tot timpul, asteptand sa 'se bage' ceva.

cred ca am avut una dintre cele mai fericite copilarii posibile, caci am avut sansa de-a creste langa oameni care m-au iubit enorm.
pe strabunica, Dumnezeu s-o odihneasca, o simt si-acuma, cand mi-i greu si-mi cade ceru-n cap, de durere.

sunt apoi convinsa ca oamenii valorosi au existat si-atunci, iar pervertirea sufletelor se-ntampla si azi, cu rezultate identic catastrofale.
as zice chiar ca-i neprielnica orice comparatie acum/atunci- omul dispune de viata lui si, macar din punct de vedere moral, si tot are libertatea s-aleaga.
iar oamenii ... oamenii nu mi se par acum mai nefericiti decat atunci.
doar problemele-s diferite.

Consider ca din casa mea, care este una de intelectuali, nu trebuie sa iasa niste brutari ori vanzatori la chiosc, si asta e una din principalele atributii ale mele si ale sotiei.
Iar Madalina are media 10 la romana. Va participa curand la olimpiada, faza pe judet.

Sper sa nu-mi raspunzi, m-am obisnuit din partea ta sa-mi desconsideri comentariile.

Consider ca din casa mea, care este una de intelectuali, nu trebuie sa iasa niste brutari ori vanzatori la chiosc.
Sper ca-n noianul de carti si reviste de cultura, copii tai vor afla ce tu nu-i poti invata, si anume ca, poti fi un intelectual si daca esti brutar sau vinzator la chiosc. Antonio, prieten din Venetia, calator prin lume, cunoscator de Esperanto, animator de emisiuni radio de politica si divertisment vinde ziare si reviste la un chiosc asezat strategic la intersectie de strazi.

si asta e una din principalele atributii ale mele si ale sotiei.
Doar citind aceasta afirmatie, STIU, cita presiune se pune pe umerii copiilor din aceasta casa de intelectuali. Stiu si cum sunt manipulati sa nu-si doresca sa 'stea in scara blocului'. ma opresc aici, nu risc sa-mi raspunzi cumva....

Va participa curand la olimpiada, faza pe judet .
Asta nu inseamna nimic. Am sa-ti citez un olimpic de locul 1 pe tara. ' ....copilul ala mic, plinge dupa copilaria lui si nimeni si nimic nu poate sa-i ia angoasa creata de responsabilitatea performantei, si nici sa-i dea copilaria inapoi.....'
Intelege ce vrei din ce ti-am spus, si tine pentru tine.

Am mai spus-o si repet, copii n-au ce cauta in cafenea. De altfel a spus-o si adminul. Daca tu nu sti, cineva trebuie sa ti-o spuna. Faptul ca acesti copii citesc discutia noastra despre ei este grav.

cururilor epilate & tzatzelor siliconate
e o alegere personala, ca oricare alta...

faptul ca unele/ unii le etaleaza si altii/ altele le privesc, nu simt ca mi-ar afecta integritatea morala...

lupta impotriva "flagelului imoralitatii" ...n-am nimic impotriva...doar ca am indoieli ca in acest caz, pretul suferintei unor copii este pretul corect...asta trecand peste faptul ca ma indoiesc de sinceritatea demersului moral al d-lui doctor.

Rareori mi s-a parut ca cineva nu merita efortul de a-l cunoaste. Si cand am facut-o, nu ma tem c-as fi gresit. In schimb, e posibil sa dau impresia asta cand cunosc oameni cu adevarat remarcabili pentru ca eu n-am prea avut parte de lectia corecta cu asta se cade si asta nu. Adevarul e ca ma tem sa ma bag in sufletul omului si sa-mi desert sacul al carui continut poate fi nedorit.

eu n-am prea avut parte de lectia corecta cu asta se cade si asta nu
la cum te-am perceput eu, multi ar putea invata de la tine lectia corecta cu asta se cade si asta nu... dar e foarte posibil sa am eu o sensibilitate anume pentru umbrelele rosii ;)

asa ca stati linistiti si nu va mai chinuiti cu lucruri care va depasesc.a si maan e foarte departe...mai incercati!

sa stam linisiti si sa nu ne chinuim dar sa mai incercam?

uite vezi, d'aia ti se pare ca suntem toti atat de departe.
esti tu prea-n urma.

si-nca n-am zis nimic de greselile de ortografie -invata sa articulezi hotarat substantivul 'copii' si scrie corect imperativul lui 'a fi'.
agramatii n-au ce cauta la 'cutia cu litere'!

ori nu gindesti ca la modul serios ti am spus ca esti homofob? = nuuu, deloc :)


cred ca l as pocni = serioja, asta chiar ca nu inteleg. De ce trebuie sa-l pocnesc?
Zau daca m-as simti mai barbat (spun ca unul care a avut o copilarie normala in care a dat omoru', dar l-a mai si furat;) sau ca as simti ca'i trebuie o lectie/corectie fizica (de care sunt sigur ca nu are nevoie. Daca as fi primit cate un pumn in cap de la toate gagicile de care m-am luat, zau ca acel Cassus Clay este mic copil fata de mine :)))

Baby, niciodata nu-i prea tarziu. Adica mai bine mai tarziu decat niciodata...
Ei bine, precoce fiind m-am jucat si de-a "mama si de-a tata" si de-a doctoru', si alte jocuri. Mai nostim e ca la noi la bloc eram organizati, adica vara faceam echipe pe scari si puneam de competitii sportive.
Apoi, crescand, am luat joaca in serios si unii chiar am facut sport de performanta. Altii, din lideri in joc au devenit lideri pe la servici.
In vacante strangeam sticlele goale de prin casa si vecini pe care le converteam in bani si rezolvam problema mersului la strand fara a apela la parinti...
Timpul a trecut. Fiul meu a aflat de jocurile noastre cand mic fiind incercam sa organizam in parc trupa de pitici. Dar si el e mare acum. Iar dupa generatia lui, nu am mai vazut acele jocuri. Copii citesc din ce in ce mai putin, se jopaca din ce in ce mai putin, isi trec copilaria mai repede, se maturizeaza mai repede.
Acum catva timp i-am spus fiului meu ca imi este dor de el mic.
Restul e tacere.

ma grabesc si nu am mai apucat sa fac loggin-ul, de aceea imi cer scuze.

Ceea ce vreau sa remarc este optimismul tau, mariro: "imi este mila de cei care, INCA mai fac greseli de ortografie". Ce bine ar fi daca acest "inca" n-ar fi atat de - scuza-ma, te rog - naiv folostit. Inca? Greselile se fac din ce in ce mai des si de catre oameni care au trecut prin din ce in ce mai multe forme de pregatire.
Poate ca de vina e si sistemul de invatamant, dar - daca VREAU sa invat ceva, nu-mi ascunde nimeni "secretele" limbii romane.
Sunt poate o exceptie (nu un unicat in generatia mea): am invatat sa citesc pe la 3 ani si jumatate si mi-am petrecut copilaria citind. Platesc si acum pretul acestei precocitati: in clasa I-a, pe cand eu citeam "Colt alb", iar colegii mei buchiseau abecedarul, in loc sa castig deprindeea de a munci cot la cot cu ceilalti copii, imi intrase in cap ca sunt desteapta foc si am devenit o putoare de 24 de carate. Mi-a mers mult si bine asa: plecam de la scoala cu lectia invatata, acasa facutul temelor se rezuma la temele scrise si, iaca asa, m-am trezit la liceu, in imposibilitatea (aproape organica) de a studia materii sau capitole "antipatice" dar necesare!
Cunosc indivizi nuli, sub aspect intelectual, care au muncit pe branci sa-si ia o diploma si - la adapostul acesteia - se exprima si scriu mizerabil. Muncesc cu ei, pentru ei si in subordinea lor, scrasnesc din dinti si ma intreb la ce-mi foloseste sa scriu si sa ma exprim corect romaneste!
Ma "zgarie" cand aud (pe strada, la radio, la televizor sau la birou) cum se foloseste "decat" fara a fi insotit de o negatie, cum tzugulanii intreaba "ce-s cu astea?" si cate altele... O vreme am pastrat aceste remarci pentru discutiile cu prietenii mei... O vreme, pana cand, am inceput sa descopar ca si printre ei, prietenii mei, aparusera "contaminati". Ma refugiez (in rarele ocazii cand timpul imi permite) in cafenea sau in lungile conversatii cu partenerul meu de chat, pe care l-am facut - desi plecat de mult din tara - sa reinvete limba asta ce mult de dulce si frumoasa, dar pentru unii, tare-i grea...
(sper sa nu fiu acuzata de plagiat).

Si, ca sa revin la gandul de la inceput, senzatia mea este ca limba romana a luat-o la vale. Sunt perfect de acord ca, in timp, orice limba va suferi transformari. Consider, insa, ca acestea ar trebui sa reprezinte o evolutie a limbii, nicidecum o involutie.

Oameni buni, atata timp cat am mai ramas cativa mritori de rand carora le suna fals aceste acorduri, hai sa lasam politetea pentru alte ocazii si sa le atragem atentia celor cazuti in greseala. Daca doctorul ar fi "politicos" mi-ar spune ca am o sanatate de fier chiar si cand as fi cu un picior si inca un calcai in groapa! Englezii isi pot permite sa-si lase in pace agramatii (o jumatate de lume le vorbeste limba si sunt inca destui care o fac corect). Noi suntem o natie mica si nu ne putem permite acest lux.

As incheia cu urmatoarea chestie: as prefera ca cei ce isi permit sa ma injure sa fie in stare sa si ortografieze corect "urarea" respectiva. ;-)

cred ca scrisul corect, fara greseli (sa le lasam deoparte pe alea de keyboard - sunt acceptabile si corectabile - postarea se poate corecta utilizand 'editeaza textul'. textele publicate, nu - deaceea trebuie verificate bine inainte de trimiterea la postare) e ceva care ne caracterizeaza, precum imbracamintea ingrijita, parul aranjat si pantofii lustruiti. :) un text cu greseli ortografice sau/si de acord e ca si cum unul ar veni nebarbierit sau nespalat la servici: denota nu numai neglijenta si dispret pentru cei din jur.
geniile care nu au timp de 'chestiile astea marunte' pentru ca au ceva mai bun de facut, sunt rare, si probabil nu se inghsuie prin cafeneaua asta.
nu citesc textele cu prescurtari folosite in chat-uri. K-ul ma scoate sdin sarite.
evit textele (lungi) fara paragrafe. denota logica 'incalcita'. (le citesc doar in conferinte care ma intereseaza foarte tare si la care particip activ).
deasemeni ma deranjeaza textele in care nu se lasa spatiu dupa punct sau virgula. spatiul virtual e gratuit :)

Ilana, din corectie pt cei care ne citesc si nu stiu engleza, am sa-ti raspund in romaneste
(departe de mine gandul de a te critica..)

-Intamplarea c-ai cazut pe acest sit, face fericirea noastra, de a te avea printre noi

-era comunista si perioada care a precedat, are interes, este istoria noastra a romanilor, a celor care au crescut fara bunici, parinti, sau au avut parintii morti cand erau mici, din cauza urmarilor de la Baragan, canal sau inchisori

-evreii si interesul enorm pt holocaust :
romanii n-au incercat sa culpabilizeze pe nimeni, n-au invinovatit pe nimeni de holocaustul "rosu", insa nu sunt oile lui Panurge sa se arunce cu capul inainte in prapastia de culpabilizare pe care anumiti evrei au construit-o,
mai ceva ca zidul,
si unde ar vrea sa bage pe toate popoarele din lume, de la eschimosi pana la zulu

- Canalul Dunarii,
tatal tau a avut norocul sa aiba dreptul sa lucreze ca inginer, cred ca era membru de partid, deci de incredere, de a facut parte din cadrele de conducere, chiar tehnica

ai mei erau de cealalta parte a barierei, trageau la tarnacop si dormeau in santuri sapate in pamant pe paie imputite de ploaie, singurul care a iesit din inchisoare la amnistia generala, desi inginer constructor diplomat, a lucrat ca muncitor, nu era de "incredere" pt postul de inginer
intre altele spus, a iesit din inchisoare bolnav, fara dinti si in cativa ani a murit..anii pe care i-a trait, in fiecare seara scria in caiete, pe care le ingropa tot ce a trait in inchisori si la Canal, eu le-am citit foarte tarziu

canalul Dunarii era un proiect care din punct de vedere tehnic nu era valabil, iar asa cum a fost conceput era in-constructibil

nu cred ca tatal tau a facut sabotaj, n-avea ce sabota, dar a servit de buc emisar pentru un proiect la care poate a contribuit, dar care in realitate era ne-realizabil din punct de vedere tehnic la epoca; randamentul nu putea fi mai bun...

Stabii mai mari, dadeau raspunderea pe stabii cei mai mici, iar tatal tau a facut parte din lot...

Regret pt tatal tau, dar regret si mai mult pt ai mei..
dar tu nu esti vinovata de ceea ce a putut fi, sau face tatal tau inainte...
Tot ce as putea sa-ti povestesc, este despre cei care erau de partea cealalta a barierei, dar nu prea imi place sa vorbesc despre asta, este ca o durere ascunsa intr-un colt al inimei

sa tragem doar lectiile din trecut, sa construim un viitor unde lucrurile astea sa nu se mai intample..

Cea mai mare! Fiind mijlocul de comunicare in masa cel mai puternic, trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru cum arata lumea in care televziunea este principalul purtator de mesaje. Nu poti sa te speli pe maini cu ideea ca, daca nu le place, pot schimba canalul. In primul rand ca, oricat ai schimba canalelel romanesti, seamana toate atat de mult intre ele incat nu stii cand sari dintr-o telenovela intr-alta. In al doilea rand, romanii sunt ca si copii, atunci cand e vorba de televiziune: ar manca numai dulciuri. dar ce parinte iresponsabil i-ar da doar dulciuri? Televiziunile spun ca de vina este sistemul educational. Corect. Dar si sistemul educational a fost bulversat de modelele transmise prin intermediul televiziunii. Modele de viata. Profesorii prost platiti prefera sa culeaga capsuni in Spania. Elevii si-au pierdut orice respect pentru scoala (si cum ar putea respecta o institutie si niste oameni care nu se respecta singuri). Nu mai exista obiceiul de a citi ci acela de a deschide televizorul sau computerul, pe mirc.
Sigur ca mass media nu e singura vinovata de starea de lucruri din Romania. Dar este cea care poate schimba lururile in bine, prin influenta enorma pe care o are. Dar n-o face pentru ca e mult mai interesata sa castige. Si castiga mult mai bine vanzand Vacanta mare decat vanzand spectacole de teatru.
Apoi mai e si problema oamenilor de televziune. A vedetelor, cum le place sa fie alintate de ziare. Vor, nu vor (si ceva imi spune ca mai mult vor) reprezinta niste modele pentru telespectatori. In conditiile in care acestia nu mai citesc, nu se mai intalnesc cu prietenii, cine sa le fie modele ? Acei oameni dragalasi, plini de bani si faima, care vorbesc de la egal la egal cu presedintele tarii. Si mai cum sunt modelele acestea ? Unele. Goale, ignorante, bantuind din petrecere in petrecere, care vorbesc toata ziua despre ultima lor masina si ultima calatorie pe Coasta de Azur, despre ultima reteta de slabit si de ultima moda in materie de ceasuri. Cum sa nu vrei sa fii ca ele ?

Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?

Sintagma "cei 7 ani de acasa", mai mult ca oricand acum este si mai valabila. In momentul de fata cand informatia circula tot mai rapid, cand prin mijliacele massmedia se prolifereaza din ce in ce mai mult violenta, imoralitatea, desmatul, copilul trebuie cu atentie "dirijat" catre faptele bune si mai ales sa fie ajutat sa discearna intre bine si rau. Acest lucru nu-l poate face decat cei de acasa.
Sa ne intoarcem la incidentul "educatoarei nenorocite" si sa ne vedem si barna din ochii proprii. Oare acel copil nu era un rasfatat, un incapatanat, care atunci cand isi doreste ceva bate din picior si tipa cat il tine gura?
Nu sunt total de acord cu metoda aleasa, dar nici cu tratarea unilaterala a "evenimentului". Ca a fost "pedepsita" pentru fatpa sa cu numai 150000 lei este un fapt ridicol.
Sunt tatal a 2 copii si un fericit bunic cu o nepotica pe care o cerstem eu cu sotia. Cand copii sau nepoata s-au plans ca au fost pedepsiti intai am analizat sa vad care este motivul pedepsei si apoi am lat masuri. In fata copilului nu am criticat masura luata de educator, chiar daca acesta era vinovat. Intr-o discutie eleganta , in particular, mi-am spus opinia si dezacordul masurii luate. Copilului, dupa fapta, i-am aplicat corectia iar in cazul unei masuri gresite a educatorului, am incercat sa-l lamuresc ca toti suntem supusi greselilor.
Niciodata un educator, daca isi face meseria cu pasiune, nu va lua masuri drastice fara un motiv. De aceia in cazul unei greseli trebuie sa se inteleaga faptul ca sunt si ei oameni supusi greselilor, carora uneori le mai cedeaza si nervii.
O sa spuneti ca iau partea acestor educatori. Sa stiti ca nu am nici un motiv sa fac acest lucru. Meseria mea este total diferita. Dar experianta trecuta ma face sa afirm toate cele de mai sus. In ultima perioada tot mai mult parintii, care din varii motive nu prea au timp de educatia propriilor progenituri, arunca vina pe scoala, fara sa -si analizeze propriile actiuni. Nu este bine si rezultatul se vede prin cadera vertiginoasa a educatiei, cand copii ne scapa supravegherii si ca nu sunt controlati. Tot mai des sunt cazurile cand parintii sunt cei ce se plang de faptulca nu mai sunt ascultati ce copii ca i-au pierdut din mana, aruncand vina pe altii, scoala, massmedia, anturaj, dar nu-si fac propriul proces de constiinta sa vada unde s-a rupt lantul.
Asa ca hai sa punem umarul la educarea copiilor si nepotilor nostri, sa nu mai pasam mingea altora, ci sa driblam noi cu ea sprijiniti de scoala si la randu-ne sa sprijinim scoala. Sa ii iubim dar sa nu fim prea ingaduitori, toleranti si sa nu le trecem cu vederea greselile si sa-i idolatrizam.
Spuneam ca am doi copii pe care i-am sarutat in somn, i-am certat cand au gresit si niciodat nu i-am ridicat in slavi cand au facut o "fapta buna", dar indirect si discret i-am "recompensat"

Corect, nici nu-l privesc prin prisma lui papa... as fi preferat sa nu confirme "traiectul", e doar un pattern care se regaseste in societatea romaneasca contemporana...mi-a placut in postura de ambasador, cred ca face o figura onorabila in postura de ministru de externe.

Ai mei copii au 3 si 9, fete...ai mei stiu ca sunt americani, chestia cu originea nu e inca prea clara, cea mare in schimb doreste sa vorbeasca romaneste, ceea ce e rar pentru copii nascuti aici din parinti romani. Sper sa o tina.

Ar fi interesant sa putem comunica in particular, as fi interesat de un schimb de opinii pe tema unor initiative cum sint cele descrise de tine...am o initiativa oarecum diferita, cu un non-profit.

Draga mea Desdemona,
Se pare ca in ultima vreme ne scriem de multe ori.
E f. bine.Nu stiu de ce sint exact...10 porunci,de fapt indienii nu le numesc ca atare,ele au fost scrise in jurul anului 1000 e.n.Ei le numesc invataturi de conduita.Nu au avut nimic in comun cu Moise,stii ca ei abia dupa ce au fost pusi in rezervatii de catre....Wasitchu(omul alb-fata palida)au fost siliti ,fortati
este realul termen,sa ...devina crestini si abia atunci au fost siliti sa invete biblia(pe la 1900).
Ei cunosteau legile Creatiei(au numit-o "the Buffallo Cow Woman,tot ea le-a adus si pipa pacii)inainte de orice religie crestina!
Aceste 10 legi dupa care s-au ghidat in viata lor nomada(erau free people!)
mi se par mult mai realiste si puternice decit poruncile lui Moise(care suna mereu a pedeapsa).

Chiar aseara am vorbit la telefon cu un vechi prieten indian,artist plastic f. bun si picteaza in stilul nativ indian,destul de rar,mi-a spus ca are acum o femeie proprietara de galerie in NY ce vrea sa-i faca o expozitie si chiar sa-i cumpere ea personal citeva tablouri,sint f. fericit pt. el!
El este din tribul Chipawah(navajo-hopi)100%pure blood!!!Cel mai bun amic al meu si al sotiei mele.Ne vedem de citeva ori la 2 luni,toti avem de lucru si vizitele s-au mai rarit dar sintem cei mai buni prieteni.Prin el am cunoscut multi indieni100% pure blood(f.f.rar azi)din diverse triburi,cherokee,iroquois,mohawks,si cei mai f.f.f rari ce exista azi...comanchees si lakota(sioux este denumirea data lor de Wasitchu).

Sint oameni si rasa aparte,am trait o vreme printre ei in Arizona cind am vizitat pe Vernon Bigman(prietenul meu)acolo in rezervatia lui,inainte de a se muta in NY,asta a fost cu 16 ani in urma.
Ceea ce pot spune despre ei este ca Nu intilnesti in lume astfel de oameni atit de spirituali,corecti si sinceri cu oricine,pina la naivitate!!!
Iti vorbesc direct ce au pe suflet(de aceea au fost exterminati!),pt. ei a minti este un mare pacat!
Si...chiar daca multi locuiesc in trailers si nu au mult in casa,iti vor da tie totul din frigider si ei nu se ating de nimc!Vor sa fii tu fericit de ospitalitatea lor,si daca le dai bani,ii jignesti!
Le faci cadouri,este okay.Cei batrini sint o comoara!!!De la prima vedere te cunosc si stiu cine esti si daca esti sincer cu ei.
Au o mare intelepciune si vorbesc in parabole si invataturi pe care nu le vei uita niciodata!

Cumpar tigari de la iroquois prin posta(trib in nordul statului NY)pt. ca ei nu platesc taxe la guvern pe tigari,un singur lucru ce le-a mai ramas din tratatele cu Wasitchu!!!Ori casinouri,in rest sint si azi persecutati!!!!
Cumpar cite 3 cartons deodata si platesc pe toate,inclusiv posta 90$,adica 3$ de pachet,pe piata aici costa 5.78$ pachetul!!
le cumpar de la Rhonda(o femeie iroquois f. cumsecade,o iubesc mult)care e din tribul Black Pow(Iroquois).
De fapt m-a invitat sa merg cu Marilyn pe 21,22,23 mai la un mare targ si Sundance festival ce vor avea upstate NY,vin multe triburi si vor fi imbracati in costumele lor nationale cu penaj etc.
Rhonda face mocasini cusuti cu mina ei si margele si va vinde la targ.
De cite ori vorbesc cu ea ma apuca plinsul,mesreu sufar cind vad acest oameni minunati cum inca sufera si au suferit....

Toata lumea vorbeste despre suferinta evreilor si Holocaust,cei 6 milioane omoriti in genocid si alte popoare....NIMENI nu vorbeste de indienii americani!!!!!!De suferintele prin care au trecut....Hitler a fost un criminal,Stalin a omorit in jur de 20 milioane de rusi,poporul lui,dar citi dintre voi stiti ca in America au fost omoriti sistematic...30 MILIOANE de indieni?????
Ori poate ei nu sint ...oameni...si nu merita atentia!!!!

Indienii niciodata Nu au pornit lupte impotriva omului alb ce le-a invadat tara!
Au luptat doar sa-si protejeze familiile,ca au luat scalpuri nu consider nimc rau in asta!
Wasitchu a meritat din plin si a platit pt. ingratitudinea,violenta si ura lui fata de indieni!Ai vazut"Dances with wolves"?Acea scena in care tribul lakota vine in ajutorul lui Costner luat prizonier de armata,sa-l salveze?
Iti spun sincer ca mereu(posed filmul dvd)URLU de fericire cind vad pe boii de albi omoriti de indieni.Este o scena fantastica si puternica,ma face sa pling dar si sa fiu multumit si fericit ca acei tarani prosti de soldati sint omoriti!!!

Pt. ca stiu suferinta prin care au trecut indienii.Poate intr-o viata trecuta am fost indian? cine stie?
Stii de ce wasitchu a omorit peste 2 milioane de buffalos,pe la 1880?
Sa nu aiba ce minca indienii!Si chiar la acea vreme erau recompense pt. cei care omoara cei mai multi,2$de cap de animal!!!
Azi daca exista citeva mii.
Indianul omora pt. a trai si minca tot tribul impreuna,Nimic nu era nefolosit dintr-un buffalo,din mate faceau corzi la arcuri,pielea o tabaceau si faceau haine pt. iarna si tipi(corturi)ori pictau scene de lupte sau vinatoare,animalul era folosit in intregime si de cite ori plecau la vinatoare aveau un ceremonial prin care isi cereau iertare ca trebuie sa omoare animalul si il venerau pt. ca le dadea tot ce aveau nevoie sa traiasca.
Il ...RESPECTAU!!!dupa ce-l omorau se inchinau lui si le parea sincer rau ca au trebuit sa-l omoare.

Cum crezi ca s-au simtit in in ei cind pe pamintul lor au vazut zeci si sute si sute de buffalos omoriti ...degeaba!!!!??????O timpenie ce doar wasitchu e in stare sa faca pt. ca NU are respect fata de natura deloc!!!

Black Hills sint proprietatea indienilor,exista un tratat semnat in acest sens
intre guvern si indieni,La vremea respectiva....nu stia guvernul ce-i aia..uranium!!!De multi ani ancoace guvernul ofera 100 milioane de $ indienilor sa vinda acea zona in pustiu cu faimoase dealuri....pt a pune mina pe uranium!!!
Consiluil tribal al tuturor indienilor din America refuza categoric pt. ca este un teritoriu sacru lor si nu vor sa-l vinda nici pt. 100 miliarde de miliarde!!!

Sa revin putin la trecut,stii tu Desdemona si oricine citeste astea,ca dupa ce indienii au fost infrinti si sistematic masacrati,au fost pusi in rezervatii si acestea au fost anume create de guvern,in locuri sterpe si aride in care nu poti sa cresti niumic nici macar o leguma?????
Au fost mereu impinsi catre tinuturi unde un alb nu si-ar fi facut o casa!Au incercat sa lupte pt. pamintul lor dar au fost nimiciti.Sia asa s-au nascut orase si America a devenit ceea ce este.

Stii ca in rezervatii in mod expres guvernul le dadea paturi infectate cu microbi?Indienii sint f. sensibili la boli(e-n singele lor)si un simplu varsat de vint ii omorau pe capete?La fel le dadeau mincare stricata si conserve alterate,piine mucegaita si apa poluata de microbi.....
Indienii sint o rasa anume,au o alta dentitie de ex.,dintii lor sint mici in lungime si nu suporta nici alcoholul...guvernul le-a dat apa de foc...
Vernon de ex.dupa 2 beri este deja dus cu pluta!
..........................................................................................................................
Am sa-ti spun acum si de altfel celor ce in treacat citesc mesajul meu,cum am capatat numele de"Little eagle who cries"

Cu multi ani in urma am fost cu Vernon la familia lui si tribul lui in Arizona,nu eram casatorit.Am cunoscut deci pe tatal lui,bunic si bunica,2 surori(recent a aflat ca are un frate vitreg...tatal a tinut ascunsa o relatie veche)dar si multi alti indieni din rezervatie.F. de treaba.
Intr-o seara Vern mi-a spus ca trebuie sa am vision quest,este un ceremonial
in care tu singur vei fi participantul,si a doua zi the elder,de fapt bunicul lui imi va spune totul despre mine dupa ce-i povestesc ceea ce am vazut!

Pt. asta mergi cu elder-ul(inteleptul rezervatiei)care avea 101 ani(a murit cu ani in urma)in pustiu sa nu fie nici o urma de persoana in jur pe multe mile si iti sapi o groapa destul de adinca.Ti se da un loin cloth,adica doar o bucata de piele de caprioara cu snur din piele ce o pui in jurul genitalelor,in rest esti gol complet si deci nu ai chiloti pe tine.
Esti pictat pe fata in alb si negru dar orizontal,jumate de la nari la git in negru,in sus alb.Pe bratul sting esti pictat in negru si dreptul in alb,pe piept
cu culoare rosie 3 linii orizontale si una neagratransversa,taind pe cele 3.
Totul se face cu o pana de vultur si vopselele sint din plante,flori si diverse rasini.
Bunicul apoi face un foc si spune niste vorbe in limba hopi,e un descintec.
Astea se fac pe inserat.Am uitat sa spun ca nu maninci nimic cu 24 ore inainte si nu bei decit apa.Nu fumezi la fel.
Stinge focul cu o apa sfintita de el in numele Marelui Spirit si scuipa de 3 ori pe el si mai zice alte cuvinte,apoi iti da pana cu care te-a vopsit s-o tii in miini si sa nu o lasi din miini,tu vei sta in groapa turceste cu pana in miini pe genunchi.
Inainte de a intra in groapa iti va da peyotee sa fumezi din o pipa anume,e un drog halucinogen puternic.
Vei sta in groapa toata noaptea pina la rasaritul soarelui si singur...trebuie sa-ti gasesti drumul inapoi...

Desdemona,sint destui rattle snakes acolo si coyotes si pantere albe si scorpioni....nu am stiut nimic din cauza drogului,cert e ca nici o creatura a pamintului sau cerului nu m-a atacat,...descintecul.....
Am zacut intr-o stare de meditatie practic cerul era negru si plin de stele,clar,se alege cind e a 2 a zi dupa Full moon.
dar am avut vise cu ochii deschisi atit de reale ca nu-ti imaginezi,fantasme si spirite mi se parea ca stelele cad pe pamint....spre dimineata,am vazut un vulturas zburind deasupra cerului si tipind si mi-au dat deodata lacrimile si am plins in hohote pt. tot trecutul meu,aveam pana de vultur in miini si o stringeam de parca era o fringhie de ajutor sa ma salveze de la inec.

Am iesit din groapa si habar nu aveam unde sint!!!
Vulturasul era pe cer si tipa,era unica vietate ce am vazut si plingeam de nu-mi puteam opri lacrimile,daca ma crezi,in acest moment mi-au dat lacrimile din nou!Culmea a fost ca automat fara sa-mi dau seama am inceput sa urmaresc vulturasul si dupa vreo citeva mile de mers in desert am vazut rezervatia!!!
Apoi el a disparut parca,nu stiu cum si nu-mi dau seama,adica acum ma uit la pamint si dupa o sec. pe cer si i-al de unde nu-i!!!!

Bunicul m-a luat de mina si bunica mi-a facut baie intr-un lighean mare,m-a spalat fiind complet gol in fata ei.
Apoi m-am imbracat(ea imi spalase hainele purtate)si bunicul m-a atins pe obraz si spus ca a stiut ca vulturasul ma va aduce inapoi,a stiut ca am plins si in fata lui iar mi-au dat lacrimile in prostie,nu ma opream,si atunci mi-a zis ca sunt botezat in spiritul navajo-hopi si am devenit unul cu ei si natia indiana,ca am revenit...acasa....si ca numele meu este "Little eagle who cries".

Acuma iti dai seama de ce vreau sa-mi scriu memoriile in amanuntime?
Oare citi pot avea in lume astfel de experiente?
Si cred in spiritualitatea indienilor americani,cunosc lucruri ce noi nu le stim inca,la fel leacuri pt. boli naturale.
Sint si indieni rai si mai vagabonzi,deh,oare exista un cos cu mere in care unul sa nu fie stricat?ma refer la cei ce am cunoscut si cunosc,si ma inchin lor.
..........................................................................................................................
Dar ma deranjeaza uneori cind observ cum evreii mereu se pling si vor sa mentina trecutul lor de suferinta ca si cum doar ei au suferit in lume...Nu am nimic impotriva lor,ii iubesc,am avut citeva gagici evreice la viata mea cea...rea
dar mai deschise la minte.Sint de acord ca au suferit destul,dar indienii nu se pling si cum am scris n-au fost doar 6 milioane exterminati ci...30 milioane!!!!

I love you all,
Love&peace,
Ozzy
........................................................................................................................
"Ati luat totul de la noi si ne-ati dat nimic in schimb dar cel mai rau este ca nici macar nu ne-ati multumit.
Noi indienii am trait o viata buna si fericita pina cind voi ati venit aici si ne-ati facut vaiat de mizerie si nefericire.Cine v-a dat dreptul sa faceti asta?Ne-ati omorit femeile,batrinii si copii,ati omorit multe triburi.Ne-ati furat pamintul si tara.Marele Spirit ne-a dat acest pamint si nu-l veti avea niciodata."

Great Chief Geronimo(Apache nation leader)
..........................................................................................................................